CULTIVAREA PRUNULUI Prunul constituie una din culturile pomicole de bază, care găseşte condiţii de creştere şi

fructificare pe tot cuprinsul ţării. A fost cultivat din cele mai vechi timpuri pentru calitatea fructelor folosite în alimentaţie la nivel familial, ca materie primă pentru industrie, iar lemnul are o serie de utilizări în industria mobilei, industria chimică şi în artizanat. Este o specie care se adaptează uşor la condiţii variate de mediu, având capacitatea de a valorifica o gamă largă de soluri, cu grade diferite de fertilitate, unde alte specii nu dau rezultate corespunzătoare. Fructele se pot valorifica în cele mai diverse moduri, de la fructe de desert, la fructe uscate, compot, dulceaţă, marmeladă, magiun, etc., având o compoziţie chimică foarte completă: 7-18% glucide, 0,16-2,30% acizi organici, 0,15-1,5% substanţe tanoide, 0,65% substanţe pectice, 0,5% albumină, 6% celuloză, vitaminele A, B, C, săruri minerale de Fe, Ca, P, Mg, K, Na, Mn, etc.

Prunele se pot valorifica cu rezultate bune la export. Prin poziţia geografică a ţării noastre, la sfârşitul lunii iulie şi prima jumătate a lunii august se maturează o serie de soiuri de valoare, iar în Europa Occidentală este o cerere mare de prune în această perioadă.

Particularităţile de creştere şi fructificare Creşterea sistemului radicular este dependentă de portaltoi. La pomii altoiţi pe corcoduş,

sistemul radicular este profund, ajunge la 120-130 cm, marea masă a rădăcinilor se amplasează în stratul de sol curpins între 20 şi 70 cm, la solul lucrat şi 10-30 cm la solul înierbat. Extinderea pe orizontală a rădăcinilor depăşeşte de 2-3 ori proiecţia coroanei. Pomii altoiţi pe portaltoi franc, au sistemul radicular mai superficial şi mai puţin extins lateral, dar au avantajul că pot valorifica solurile subţiri şi mai grele. La unele soiuri de prun şi la portaltoi, se manifestă fenomenul de drajonare, care este dăunător în livadă şi implică cheltuieli suplimentare de înlăturare a acestor creşteri.

Trunchiul este la majoritatea soiurilor drept, uneori torsionat, cu ritidomul neted sau crăpat sub formă de plăci poliedrice. Creşterea părţii aeriene este dependentă de portaltoi şi de agrotehnica aplicată în livadă. Prunul poate să ajungă uşor la 8-10 m înălţime dacă creşte natural, dar în plantaţii nu depăşeşte 5-5,5 m. Capacitatea de ramificare a soiurilor este diferită, existând soiuri care formează coroane rare, aerisite şi uşor de întreţinut, (Stanley, Anna Spath) sau altele care ramifică mult şi îşi îndesec coroanele (Tuleu gras, Agen, Gras românesc, Vânăt românesc).

Florile sunt hermafrodite, iar comportarea la polenizare este diferită. Sunt soiuri autofertile (Anna Spath, Stanley, Vânăt românesc, Gras românesc, etc.), autosterile (Rivers timpuriu, Renclod Althan, Silvia, etc.) şi androsterile (Tuleu gras, Tuleu timpuriu, Centenar, Albatros, etc.). Pentru o bună polenizare şi fructificare, aşezarea soiurilor în parcelă trebuie făcută cu atenţie, asocierea soiurilor androsterile cu cel puţin doua soiuri bune polenizatoare, care să se polenizeze între ele şi ambele să-l polenizeze pe cel androsteril. Soiul adrosteril nu se amplasează niciodată la marginea parcelei. Asocierea unui soi androsteil cu un soi polenizator, nu asigură rezultate bune în primăverile dificile din punct de vedere climatic, când producţia este foarte slabă. Este cazul soiului Tuleu gras, asociat cu Agen, în unele plantaţii din zona Olteniei. În primăverile reci, sau cu vânt, polenizarea florilor este foarte slabă, iar producţia este mult sub potenţialul soiurilor amintite. La înfiinţarea plantaţiilor, trebuie acordată mare atenţia pomilor care se cumpără şi se plantează, deoarece toate soiurile care provin din Tuleu gras sunt androsterile şi deşi acestea ar putea asigura un conveier convenabil în lunile iulie-august, nu se

pot planta fără asigurarea unor polenizatori. Foarte bune polenizatoare sunt considerate soiurile; Renclod Althan, Stanley, Agen, Anna Spath, Silvia, etc.

La alegerea polenizatorilor, trebuie avută în vederea şi epoca de înflorire a soiurilor, deoarece în funcţie de condiţiile climatice aceasta se eşalonează pe 7-10 zile. De obicei, există o perioadă de suprapunere a înfloririi între soiuri, şi ţinând seama de faptul că, pentru o producţie normală este suficientă polenizarea a circa 20-30%, se pot asocia soiuri diferite în parcelă pentru polenizare încrucişată. Fenomenul de intersterilitate la prun este rar întâlnit.

Vârsta intrării pe rod a pomilor variază în funcţie de soi şi agrotehnică şi poate fi de 3-4 ani la Agen, Stanley, Centenar şi 5-6 ani la Tuleu gras, Anna Spath. Capacitatea de producţie este mare şi dependentă de soi, fiind cuprinsă între 15-25 t/ha în livezile cudensitate medie. La pomii solitari se pot obţine 30-100 kg/pom în funcţie de vârstă.

Longevitatea plantaţiilor depinde de portaltoi (pe franc au o longevitate mai mică) şi de soi, şi este cuprinsă între 30 şi 40 de ani.

Cerinţele prunului faţă de factorii de mediu Căldura. Prunul are pretenţii moderate faţă de căldură, fiind mai mici decât la păr şi

uşor mai mari sau apropiate cu ale mărului. Reuşeşte bine în zonele în care temperatura medie anuală este de 8,5-11°C, pentru unele soiuri chiar în jur de 8°C (Gras românesc, Vânăt românesc). Nu toate soiurile merg bine în toate zonele pomicole, unele soiuri sunt mai pretenţioase la căldură şi reuşesc numai până în zona dealurilor mijlocii (Agen, Stanley, Anna Spath, Tuleu gras, Silvia). În timpul repausului, rezistenţa prunului este mare, tolerează fără probleme temperaturi de -31°C. Bobocii floriferi rezistă la -4,4°C, florile deschise la -0,5 - -2,2°C, iar fructele legate la -0,5 - -1,1°C. Pentru legarea fructelor temperatura optimă medie zilnică este de 10-12°C, minima nu trebuie să depăşească 2°C, iar maxima 25°C, altfel florile cad în masă. În timpul verii, temperatura mai mare de 35°C determină blocarea creşterii şi arsuri pe frunzele tinere.

Apa. Prunul are cerinţe mari faţă de apă, cerinţe care sunt satisfăcute acolo unde cantitatea de precipitaţii este de peste 650-700 mm anual. În zonele mai uscate (stepă şi silvostepă) reuşeşte numai în condiţii de irigare. Pretenţiile faţă de apă sunt diferite între soiuri. Astfel, soiul Gras românesc reuşeşte numai unde umiditatea este bună, de obicei în zona dealurilor mijlocii şi înalte, în timp ce Anna Spath şi Tuleu gras dau rezultate bune şi în condiţii cu deficit hidric. Soiul Vânăt de Italia este pretenţios la microclimat, pentru fructificare necesită umiditate şi căldură, zone cu influenţă mediteraneană, altfel producţia este nesemnificativă, deşi este un soi de calitate şi destul de mult răspândit în sudul şi vestul ţării.

Cerinţele faţă de apă sunt influenţate şi de portaltoi şi epoca de maturare. Folosirea caisului ca portaltoi, asigură o rezistenţă mai bună la secetă, iar soiurile târzii au cerinţe mai mari decât cele cu maturare timpurie. Excesul de apă din sol este suportat mai bine de pomii altoiţi pe franc, dacă nu este de durată. Umiditarea relativă ridicată a aerului creează condiţii pentru atacul unor boli criptagamice: Monilinia, Xanthomonas, Polystigma, etc. şi aceste microzone trebuie pe cât posibil evitate în momentul înfiinţării plantaţiilor.

Lumina. Cerinţele prunului faţă de lumină nu sunt mari, el poate valorifica toate tipurile de teren din punct de vedere a pantei. Plantarea prea deasă a pomilor determină în timp uscarea părţii bazale a coroanei, cu efecte mult mai severe decât plantarea pomilor pe expoziţii nordice.

Solul. Faţă de sol prunul practic nu are pretenţii, dacă ceilalţi factori nu sunt restrictiv, în sensul că valorifică aproape toate tipurile de sol. Se poate planta pe solurile subţiri, grele (argila sub 55%), cu pH-ul cuprins între 5,4 şi 8,3 şi conţinutul în calcar activ sub 10%. Pentru producţii mari şi de calitate, se poate planta pe solurile brun roşcate, podzoluri, soluri brune de pădure, etc., sau chiar pe nisipuri, în condiţii de irigare.

Principalele soiuri din sortiment Sortimentul de soiuri la prun este deosebit de bogat, având posibilitatea să găsim fructe

în stare proaspătă de la sfârşitul lunii iunie şi până la sfârşitul lunii octombrie, soiuri destinate consumului direct sau industrializării. Deocamdată nu există o specificare clară a destinaţiei fiecărui soi şi nici nu există soiuri numai pentru industrie, cu 2-3 excepţii, menţionându-se numai faptul că, pentru industrializare sunt rentabile soiurile cu maturarea din a doua parte a lunii august, deoarece acumulează mai multă substanţă uscată. Principalele soiuri cultivate în ţară, în ordinea maturării sunt:

Rivers timpuriu - are vigoare mijlocie, este autosteril şi bun polenizator, are fructul mijlociu, sferic alungit, are culoare roşie-violacee şi pruină albăstruie, neuniformă ca grosime, pulpa cărnoasă, alb-verzuie, dulce şi armonios acidulată, apreciată pentru masă. Se maturează la sfârşit de iunie şi început de iulie.

Diana - are vigoare mijlocie, este parţial autofertil, are fructul mare, sferic, roşu-violaceu, marmorat, pulpa groasă, neaderentă, cu gust dulce şi aromă slabă. Se maturează la începutul lunii iulie.

Ialomiţa - este de vigoare mijlocie, autosteril, bun polenizator, are fructul mare, sferic sau uşor alungit, colorat în maron-închis, cu pruină groasă, cenuşie, pulpa cărnoasă, potrivit de consistentă, gust echilibrat, foarte apreciată pentru masă. Se maturează în a doua jumătate a lunii iulie.

Tuleu timpuriu - este un soi destul de viguros, androsteril, cu fructul mare ovoidal, vânăt închis, cu pulpa cărnoasă, dulce şi armonios acidulată, fin aromată, destinat consumului în stare proaspătă şi exportului. Se maturează la început de august.

Piteştean - pomul are vigoare mijlocie, este androsteril, are fructul mare, ovoidal, vânăt- închis, cu pulpa cărnoasă, cu gust echilibrat, de calitate foarte bună pentru masă. Se maturează la sfârşit de iulie şi început de august.

Centenar - este de vigoare mijlocie, este androsteril, are fructul mare şi foarte mare invers ovoidal, de culoare maronie-închis, pătat cu roşu-violaceu şi cu o pruină groasă. Pulpa este de consistenţă medie, are gust echilibrat, aromă fină şi calitate foarte bună. Se maturează în prima jumătate a lunii august.

Silvia - este un soi de vigoare mijlocie-mare, autosteril şi bun polenizator, cu fructul mare sau foarte mare, sferic alungit sau elipsoidal, de culoare maronie-roşcat, cu pruină groasă cenuşie. Pulpa este cărnoasă, are gust echilibrat şi calitate foarte bună. Se maturează în prima jumătate a lunii august.

Renclod Althan - soi viguros, autosteril, foarte bun polenizator, cu fructul sferic, roz-violaceu, cu pruină albăstruie, pulpa cărnoasă, bine colorată, gust dulce şi aromă slabă. Se maturează la sfârşit de iulie şi început de august.

Agen - este un soi de vigoare mijlocie, ce formează coroane dese, aglomerate, are fructul mic, invers ovoidal, de culoare roz-roşietică, cu pulpa galbenă-portocalie, semiaderentă la

sâmbure, moale, gust pronunţat dulce şi aromă slabă. Este destinat industrializării prin uscare şi distilare. Se maturează la sfârşit de august şi început de septembrie.

Tuleu gras - are vigoare mare, este androsteril, are lemnul fragil, fructul este mijlociu, elipsoidal, vănăt-închis, cu pulpa crocantă, suculentă, dulce şi armonios acidulată, foarte bun pentru masă sau industrializare. Se maturează la sfârşit de august şi început de septembrie.

Tuleu dulce - este viguros, are fructul mijlociu, invers-ovoidal de culoare roşie-vineţie cu pruină albastră. Pulpa este moale, suculentă, dulce şi semiaderentă la sâmbure, este destinat industrializării. Soiul dă rezultate în zona dealurilor, unde soiul Agen nu poate fi cultivat. Se maturează la sfârşit de august şi început de septembrie.

Stanley - are vigoare mijlocie, fructifică pe buchete, este foarte productiv, precoce, autofertil şi bun polenizator, este sensibil la viespea sâmburilor. Fructul este mare invers ovoidal, cu o brazdă ventrală bine marcată, are culoare vânătă-negricioasă, pulpa semiconsistentă, gust echilibrat şi destinaţie mixtă: consum şi industrializare. Se maturează la sfârşit de august şi început de septembrie.

Gras ameliorat - are vigoare mare, este autofertil şi sensibil la viroze. Fructele sunt mijlocii, sferice sau sferice alungite, de culoare vânătă negricioasă, cu pulpa neaderentă la sâmbure, de consistenţă medie sau moale, dulce şi slab acidulată, foarte apreciată pentru industrializare. Se maturează la sfârşit de septembrie.

Vânăt rămânesc - soi viguros, autofertil, foarte sensibil la viroze. Are fructul mic, elipsoidal, vânăt-închis, cu pulpa verde-gălbuie, cu pruină groasă argintie, consistentă, dulce şi uşor astringentă, intens aromată, cu însuşiri foarte bune pentru consum sau industrializare. Se maturează în decadele 2-3 din septembrie.

Anna Spath - are vigoare mijlocie, este foarte productiv, parţial autofertil, fructifică pe ramuri scurte. Fructul este mare, sferic sau ovoidal, uşor turtit la ambele capete, maroniu-vineţiu, cu pruină groasă, pulpa groasă, cărnoasă, verde-gălbuie, potrivit de dulce şi slab acidulată, destinată consumului sau industrializării. Dă rezultate bune până în zona dealurilor mijlocii. Se maturează în luna septembrie

Producerea materialului săditor. În prezent se utilizează aproape în exclusivitate pomi altoiţi, cu mici excepţii, unde pe

plan local, se mai plantează drajoni proveniţi de la soiuri destinate distilării (Gras românesc, Roşior văratic, etc). Altoirea materialului se face în pepinieră, pe portaltoi franc sau corcoduş. Se foloseşte mai mult corcoduşul, deoarece creşte mai repede şi ajunge la grosimea de altoire în primul an, dar imprimă neuniformitate pomilor în livadă. Portaltoiul franc (din sâmburii soiurilor Buburuz, Roşior văratic, Voineşti B, etc.) asigură o mai bună uniformitate a pomilor în livadă, dar creşte mai greu în pepinieră şi nu ajunge decât o parte la grosimea de altoire în primul an. Pentru valorificarea terenurilor mai uscate se pot folosi ca portaltoi caisul sau chiar porumbarul. Deşi corcoduşul este mult folosit ca portaltoi, trebuie ştiut faptul că nu toate soiurile au afinitate bună, ca de exemplu: Tuleu gras, Anna Spath, Nectarina roşie, etc.

Înfiinţarea plantaţiilor de prun Sistematizarea terenului, fertilizartea de bază şi mărunţirea solului se fac la fel ca la

celelalte specii prezentate. Cantitatea de îngrăşăminte care se aplică este în jur de 40-60 t/ha

gunoi de grajd, 500-600 kg superfosfat şi 200-300 kg/ha sare potasică, care se încorporează în sol printr-o arătură la 24-25 cm..

Distanţele de plantare folosite se corelează cu vigoarea pomilor şi acestea nu trebuie să fie mai mici de 4-5 m între rânduri şi 3-4 m între pomi pe rând, ajungând la 6 m între rânduri la soiurile viguroase: Tuleu gras, Renclod Althan, Gras românesc. Pentru plantaţiile destinate industrializării, cu mecanizarea lucrării de recoltat, spaţiul dintre rânduri trebuie să fie de 7-8 m. Amplasarea prunului în spaţiu, se face ţinând seama de cerinţele lui faţă de factorii de mediu. Pe dealurile joase şi mijlocii, unde cantitatea de apă este suficientă, dau rezultate bune cele mai valoroase soiuri: Tuleu gras, Stanley, Anna Spath, Centenar, etc. Pe dealurile mijocii, prunul se amplasează pe întreg versantul, mai puţin pe văile reci, pe dealurile înalte, se amplasează pe treimea mijlocie a pantei, pe expoziţii sudice, sud-estice sau sud-vestice, iar în zonele cu precipitaţii mai puţine, se amplasează pe expoziţie nordică şi în treimea inferioară a versanţilor unde deficitul hidric este mai redus.

Epoca optimă de plantare este toamna, după căderea frunzelor, până la îngheţarea solului, sau dacă din anumite motive lucrarea nu s-a putut încheia, se continuă primăvara cât mai devreme, când condiţiile climatice permit intrarea pe teren. Se poate planta şi în ferestrele iernii dacă solul nu este îngheţat şi temperatura nu scade sud 2-3 °C, pentru a nu afecta sistemul radicular. Aşezarea soiurilor în parcelă se face alternativ, grupându-se cele cu înflorire simultană şi cu perioadă apropiată de maturare a fructelor, pentru polenizare încrucişată şi respectiv, pentru a se putea face tratamentele fitosanitare în perioada verii.

Formele de coroană cele mai flosite sunt: vasul ameliorat şi întârziat, deşi prunul nu necesită imperios această formă de coroană, este des întâlnită în Muntenia şi Oltenia, urmează piramidele şi fusul zvelt, cât şi formele aplatizate: palmeta liberă, evantai şi drapelul comercial. Pentru formarea cât mai rapidă a coroanelor se apelează la potenţialul deosebit de creştere a pomilor tineri, care prin lucrări în verde permit scurtarea perioadei de formare cu 1-2 ani. Nu se recomandă nici la această specie tăierea pomilor tineri decât ceea ce este strict necesar. Deoarece prunul creşte foarte viguros în primii ani, se lasă pomii să fructifice, timp în care unghiurile de inserţie se deschid sub greutatea fructelor, după care se face tăierea de încadrare şi finalizare a formei de coroană dorite. La soiurile care au tendinţă de creştere exagerată în detrimentul ramificării, se ciupesc lăstarii de prelungire la distanţa de ramificare convenabilă, sau eventual se scurtează în primăvară ramurile anuale, dacă efectul ciupirii nu a fost cel dorit. La soiurile care au lemnul fragil (grupa Tuleu) trebuie acordată atenţie la reglarea corespunzătoare a unghiurilor de inserţie a şarpantelor, în jur de 45-55 grade, pentru a evita dezbinarea lor sub încărcătura de fructe. Deoarece majoritatea portaltoilor drajonează, este foarte important ca aceştia să fie înlăturaţi cât mai devreme, pentru a nu concura creşterea pomului.

Tehnologia de cultură Tăierea de producţie se bazează pe reducţia şi simplificarea semischeletului, în funcţie

de tipul de fructificare şi de încărcătura de muguri de rod. Este bine ca prunul să fie tăiat anual, pentru a asigura creşteri noi, necesare formării viitoarelor ramuri de rod, normarea producţiei şi evitarea alteranţei de fructificare, rărirea coroanelor pentru pătrunderea luminii, înlăturarea ramurilor lacome din partea superioară a coroanei şi menţinerea pomilor în spaţiul lăsat prin distanţa de plantare. În perioada de maximă fructificare la unele soiuri apar arcade de rodire, care trebuie întinerite, prin transferul creşterii pe ramuri tinere apărute în zona de maximă curbură.

Soiurile care fructifică pe ramuri lungi (Tuleu gras, Gras românesc, Vânăt românesc, etc), necesită o atentă rărire a acestor ramuri şi nu scurtarea lor, pentru asigurarea iluminării suficiente a elementelor coroanei. În perioada de bătrâneţe, tăierile se aplifică şi se fac şi la nivelul scheletului pentru a stimula întinerirea pomilor şi prelungirea perioadei de exploatare a livezii.

Întreţinerea solului. În livezile tinere solul se cultivă cu specii legumicole, cartofi sau chiar specii folosite ca îngrăşăminte verzi în zonele nisipoase. În plantaţiile mature, solul se poate lucra acolo unde cantitatea de precipitaţii este mai mică, sau se înierbează intervalele cu lucrarea sau mulcirea solului pe rândul de pomi. Folosirea erbicidelor în lungul rândului aduce reale avantaje în combaterea buruienilor perene sau anuale, mai dificil de combătut mecanic. În planaţiile de prun, frecvent intervalele dintre rânduri se folosesc pentru producerea furajelor, fără să provoace dezavantaje pentru prun. Cosirea fânului trebuie făcută în concordanţă cu lucrările de protecţie fitosanitară, respectând timpul de pauză dintre tratamente şi cosit, în funcţie de produsele folosite. Neluarea în calcul a acestor aspecte, pot avea consecinţe negative asupra animalelor care consumă aceste furaje. În zona colinară, unde de obicei solul este înţelenit, trebuie lucrat solul cel puţin circularb sub proiecţia coroanei pentru a favoriza pe de o parte acumularea apei din ploi, iar pe de altă parte pierderea apei prin capilarirate.

Irigarea este obligatorie în plantaţiile tinere şi în zonele în care, în lunile mai, iunie şi iulie nu cad cel puţin 200-250 mm precipitaţii. Desigur, administrarea apei este dependentă de tipul plantaţiei şi de posibilitaţile de care se dispune, dar pentru producţiile performante apa constituie un factor limitativ. Norma de udare este de 300-400 m3/ha pentru a se umecta profilul de sol în care sunt distribuite majoritatea rădăcinilor. Condiţii optime de creştere a pomilor se asigură atunci când, în sol se menţine o umiditate de 70% din capacitatea de câmp.

Fertilizarea plantaţiilor de prun se face în funcţie de starea de fertilitate a solului, stabilită prin analize de sol sau prin diagnoze foliare. La aplicarea dozelor de îngrăşăminte trebuie avut în vedere faptul că, pomii valorifică circa 30-40% din cantitatea administrată, iar din aceasta o parte este blocată în organele permanente a pomului, iar altă parte se exportă prin recoltă, frunze şi lemnul care cade la tăiere. Pentru a compensa toate aceste consumuri, o plantaţie matură de prun are nevoie anual, la unitatea de suprafaţă, de circa 100-120 kg azot, 60-70 kg fosfor, 100-120 kg potasiu şi periodic 30-40 t de gunoi de grajd. Aceste doze se ajustează în funcţie de cantitatea de precipitaţii din zonă (la precipitaţii mai multe spălarea este mai mare şi deci cantitatea de îngrăşăminte aplicate va fi mai mare), de însuşirile fizico-chimice ale solului, etc. Momentul aplicării îngrăşămintelor este încă discutat de cercetători. Trebuie aplicate toamna înaintea arăturii fosforul, potasiul, îngrăşămintele organice şi o treime din azot şi primăvara, fracţionat în două doze, restul de azot, la înflorire şi în timpul creşterii intense a lăstarilor. Pe solurile nisipoase se pot folosi cu succes îngrăşăminte verzi semănate toamna şi încorporate în luna mai.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor Pentru a avea fructe de calitate, pomii trebuie să-şi menţină pe toată perioada de

vegetaţie frunzişul sănătos, iar fructele să nu fie atacate de o serie de dăunători. Dintre bolile care afectează prunul se pot aminti: deformarea fructelor sau hurlupii, pătarea roşie, monilioza, ciuruirea bacteriană, etc., iar dintre dăunători: viespea fructelor, viespea sâmburilor, viermele prunelor, afidele care sunt şi vectori ai virozelor, etc. Combatearea se face prin 2-3 tratamente în perioada de repaus şi 4-6 tratamente în perioada de vegetaţie, cu amestecuri de fungicide şi

insecticide, în funcţie de numărul dăunătorilor care apar, sau se fac tratamente de acoperire la avertizare.

Maturarea şi recoltarea fructelor

Maturarea fructelor în funcţie de soi, se manifestă printr-o serie de modificări morfologice la nivelul fructului, când acesta se colorează caracteristic soiului, cantitatea de pruină se îngroaşă, pulpa devine mai moale, cantitatea de zahăr este în creştere, iar aciditatea scade. Soiul Stanley îşi colorează bine fructele cu o lună înaintea maturităţii de recoltare, deci trebuie ştiut că, el se recoltează în septembrie deşi se colorează bine din prima decadă a lunii august. Fructele, odată recoltate din pomi, nu mai continuă maturarea, motiv pentru care stabilirea momentului de recoltare este foarte important. Recoltate la maturitatea de consum, majoritatea soiurilor sunt perisabile şi nu se pot transporta şi manipula. Pentru consumul în stare proaspătă, recoltarea se face cu 5-7 zile înaintea maturităţii de consum, manual, fără a sterge pruina care le dă un aspect proaspăt şi se aşează direct în ambalajele de livrare.