culte.gov.roculte.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/Raport-SSC-an... · Web view30.09.2018 -...

23
Secretariatul de Stat pentru Culte RAPORT DE ACTIVITATE ianuarie - decembrie 2018 De la înfiinţarea sa în anul 1859 şi până în prezent, Secretariatul de Stat pentru Culte (S.S.C.) este principala instituţie a statului care gestionează relaţiile dintre stat şi organizaţiile religioase (culte religioase şi asociaţii religioase) din România şi care elaborează şi asigură aplicarea strategiei şi politicilor publice în domeniul vieţii religioase. În realizarea obiectivului său general, S.S.C. urmează mai multe direcții de acțiune: - promovează pluralismul religios şi dialogul interreligios; - monitorizează respectarea legislaţiei naţionale şi internaţionale în domeniul libertăţii religioase; - mediază între instituţiile publice şi organizaţiile religioase şi asigură expertiza necesară pentru facilitarea dezvoltării de bune relaţii între cultele religioase şi autorităţile publice; - iniţiază şi susţine adoptarea şi punerea în aplicare a unei legislaţii adecvate în domeniile care ţin de viaţa religioasă şi asigură consultarea cultelor religioase atunci când se preconizează modificări legislative care afectează activitatea acestora; - asigură dezvoltarea parteneriatului între stat şi culte, în primul rând prin: sprijinirea construirii şi finalizării unor lăcaşuri de cult, sprijinirea financiară pentru salarizarea clerului, susţinerea cultelor în derularea unor programe sociale, educaţionale şi caritabile, în cooperare cu autorităţile publice, sprijinirea unor activităţi de restaurare Str. Nicolae Filipescu, nr. 40, Sectorul 2, mun. Bucureşti, cod poştal 020962 Telefon: 021.318.81.53 / 021.318.81.54, fax: 021.318.81.51; e-mail: [email protected] ; www.culte.gov.ro

Transcript of culte.gov.roculte.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/Raport-SSC-an... · Web view30.09.2018 -...

Page 1: culte.gov.roculte.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/Raport-SSC-an... · Web view30.09.2018 - Participare cu alocuţiune la aniversarea a 11 ani de la întronizarea Preafericitului

Secretariatul de Stat pentru Culte

RAPORT DE ACTIVITATE ianuarie - decembrie 2018

De la înfiinţarea sa în anul 1859 şi până în prezent, Secretariatul de Stat pentru Culte (S.S.C.) este principala instituţie a statului care gestionează relaţiile dintre stat şi organizaţiile religioase (culte religioase şi asociaţii religioase) din România şi care elaborează şi asigură aplicarea strategiei şi politicilor publice în domeniul vieţii religioase.

În realizarea obiectivului său general, S.S.C. urmează mai multe direcții de acțiune: - promovează pluralismul religios și dialogul interreligios; - monitorizează respectarea legislaţiei naţionale şi internaţionale în domeniul libertăţii

religioase;- mediază între instituțiile publice și organizațiile religioase și asigură expertiza

necesară pentru facilitarea dezvoltării de bune relații între cultele religioase și autoritățile publice;

- inițiază și susține adoptarea și punerea în aplicare a unei legislații adecvate în domeniile care țin de viața religioasă și asigură consultarea cultelor religioase atunci când se preconizează modificări legislative care afectează activitatea acestora;

- asigură dezvoltarea parteneriatului între stat și culte, în primul rând prin: sprijinirea construirii şi finalizării unor lăcaşuri de cult, sprijinirea financiară pentru salarizarea clerului, susţinerea cultelor în derularea unor programe sociale, educaţionale şi caritabile, în cooperare cu autorităţile publice, sprijinirea unor activităţi de restaurare a spaţiului eclezial pentru promovarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice aflate în proprietatea cultelor;

- sprijină comunităţile religioase româneşti de peste hotare, în vederea păstrării și consolidării identității naționale a românilor de peste hotare;

- reprezintă Guvernul României în relația cu instituții similare din alte țări, la evenimente ale cultelor și asociațiilor religioase, precum și ale unor organizații naționale și internaționale care tratează chestiuni legate de libertatea religioasă, viața religioasă și relația dintre stat și culte;

- în plan intern, acționează pentru creșterea performanței și a transparenței instituționale.

Natura instituţională și responsabilitățileSecretariatului de Stat pentru Culte

În orice regim politic democratic, dialogul cu societatea civilă este decisiv pentru succesul unei guvernări. În acest sens, cultele religioase din România care integrează peste 99% dintre cetăţeni, având o activitate intensă nu numai în sfera religios-morală, ci şi în educaţie, cultură, asistenţă și incluziune socială, ca și în domeniul economiei sociale sunt o parte foarte importantă a societăţii civile. Cultele religioase sunt organizaţii de drept privat şi

Str. Nicolae Filipescu, nr. 40, Sectorul 2, mun. Bucureşti, cod poștal 020962

Telefon: 021.318.81.53 / 021.318.81.54, fax: 021.318.81.51; e-mail: [email protected]; www.culte.gov.ro

Page 2: culte.gov.roculte.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/Raport-SSC-an... · Web view30.09.2018 - Participare cu alocuţiune la aniversarea a 11 ani de la întronizarea Preafericitului

de utilitate publică la care cetăţenii aderă în mod liber, în virtutea drepturilor fundamentale ale libertăţii de conștiință, religie și asociere.

Natura administrativ-politică a Secretariatului de Stat pentru Culte impune instituţiei o serie de principii după care se ghidează în activitatea sa şi îi conferă funcţii indispensabile într-o democraţie:

Este mediator între stat şi cultele religioase, precum şi între cultele religioase. Prin îndeplinirea acestui rol, Secretariatul de Stat pentru Culte contribuie activ la păstrarea unui climat de pace socială, bună înţelegere între diferitele comunităţi religioase etc. În contextul actual al răspândirii extremismelor şi fundamentalismelor asociate terorismului în Europa, dialogul dintre organizaţiile musulmane din România şi stat este esențial pentru prevenirea, combaterea și înlăturarea acestor pericole emergente la adresa siguranţei naţionale.

Asigură punerea în practică a principiului proporţionalităţii, conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Această lege prevede că sprijinul financiar acordat de stat cultelor religioase trebuie să respecte principiul proporţionalităţii cu numărul de cetăţeni care şi-au declarat liber apartenenţa la un anumit cult religios, conform recensământului în vigoare (2011). Nicio altă instituţie publică, fie că vorbim de administraţia publică centrală sau locală, nu își poate asuma sarcina respectării principiului proporţionalităţii (consecinţă a principiului libertăţii religioase). În vreme ce Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice poate finanţa reparaţii de lăcaşuri de cult în vederea dezvoltării infrastructurii locale, iar Ministerul Culturii și Identității Naționale poate aloca sprijin financiar pentru restaurarea lăcașurilor de cult care sunt monumente istorice, Secretariatul de Stat pentru Culte este singura instituţie a Guvernului României care are drept criteriu principal al alocărilor financiare respectarea dreptului cetățenilor de a-și exercita libertatea religioasă.

Este important de semnalat că Departamentul de Stat al SUA publică anual un Raport privind libertatea religioasă în lume (Internațional Religious Freedom Report), respectarea libertății religioase, inclusiv a principiului proporţionalităţii finanţării cultelor religioase de la bugetul de stat fiind atent monitorizată. În ultimii ani, Secretariatul de Stat pentru Culte a urmărit respectarea cu strictețe a acestui principiu.

Secretariatul de Stat pentru Culte acţionează în vederea respectării nevoilor reale ale cultelor, conform principiului stabilit prin Legea nr. 489/2006, pentru a asigura o distribuție cât mai echitabilă a sprijinului financiar oferit de stat cultelor religioase și a asigura exercitarea în bune condiții a libertății religioase a fiecărui cetățean. Astfel, atât în ceea ce priveşte sprijinul salarial pentru personalul clerical, cât şi în ceea ce priveşte construirea şi repararea lăcaşurilor de cult, Secretariatul de Stat pentru Culte are grijă să acorde cultelor religioase cu un număr mic de credincioşi un sprijin financiar mai mare decât ar impune o aplicare strictă a principiului proporţionalităţii, stabilit pe baza Recensământului Populaţiei.

Sprijinirea construirii şi reparării lăcaşurilor de cult, a proiectelor sociale, educaționale, culturale etc. ale cultelor religioase de către Guvernul României prin Secretariatul de Stat pentru Culte este necesară pentru punerea în practică a

2

Page 3: culte.gov.roculte.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/Raport-SSC-an... · Web view30.09.2018 - Participare cu alocuţiune la aniversarea a 11 ani de la întronizarea Preafericitului

principiului subsidiarităţii, principiu care stă la baza arhitecturii administrativo-politice a Uniunii Europene. Atunci când nici comunitatea religioasă şi nici comunitatea locală nu pot suplini lipsa fondurilor, intervenţia Secretariatului de Stat pentru Culte se face cu respectarea acestui principiu.

În plus, în foarte multe cazuri, efortul bugetar a fost îndreptat către detensionarea relaţiilor interconfesionale în plan local: dacă într-o localitate există două comunităţi religioase şi un singur lăcaş de cult, Secretariatul de Stat pentru Cult acordă sprijin pentru construirea unei biserici pentru acea comunitate care nu are lăcaş de cult.

Principalele activităţi ale Secretariatului de Stat pentru Culte în perioada ianuarie – decembrie 2018

I. Domeniul legislativ şi relaţia cu Parlamentul

A. Acte normative

În perioada ianuarie-decembrie 2018, Secretariatul de Stat pentru Culte a elaborat, a iniţiat şi a susţinut adoptarea următoarelor acte normative:

1. H.G. nr. 247/2018 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, publicată în Monitorul Oficial nr. 369 din 27 aprilie 2018;2. H.G. nr. 329/2018 pentru aprobarea modificării datelor de identificare ale unui imobil aflat în domeniul public al statului şi pentru trecerea acestuia din administrarea Ministerului Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte şi în folosinţa gratuită a Arhiepiscopiei Craiovei, publicată în Monitorul Oficial nr. 422 din 17 mai 2018;3. H.G. nr. 498/2018 privind trecerea unei părţi dintr-un bun imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte şi folosinţa gratuită a Arhiepiscopiei Târgoviştei, publicată în Monitorul Oficial nr. 613 din 17 iulie 2018;4. H.G. nr. 736/2018 privind trecerea unui imobil din proprietatea privată al statului şi administrarea Regiei Autonome "Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat" în proprietatea publică al statului și în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru Arhiepiscopia Bucureștilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 805 din 20 septembrie 2018;5. H.G. nr. 644/2018 privind modificarea datelor de identificare a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi transmiterea acestuia, fără plată, din domeniul public al statului şi administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte în proprietatea unităţii de cult deţinătoare (parohia Nouă „Schimbarea la Faţă” din Buhuşi, judeţul Bacău), publicată în Monitorul Oficial nr. 747 din 29 august 2018;6. H.G. nr. 873/2018 privind revocarea dreptului de folosinţă gratuită al Muftiatului Cultului Musulman din România asupra unui imobil-teren și pentru trecerea acestuia din domeniul public al statului și administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte în proprietatea privată a statului și în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, publicată în Monitorul Oficial nr. 958 din 13 noiembrie 2018;7. H.G. nr. 875/2018 privind trecerea unui imobil din domeniul privat al statului şi administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" în

3

Page 4: culte.gov.roculte.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/Raport-SSC-an... · Web view30.09.2018 - Participare cu alocuţiune la aniversarea a 11 ani de la întronizarea Preafericitului

domeniul public al statului și administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte şi în folosința gratuită a Bisericii Unitariene Maghiare, publicată în Monitorul Oficial nr. 958 din 13 noiembrie 2018;8. H.G. nr. 979/2018 privind suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru Secretariatul de Stat pentru Culte, în vederea susținerii activității cultelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 1061 din 14 decembrie 2018;9. Proiectul de hotărâre a Guvernului privind aprobarea prealabilă în vederea recunoaşterii prin hotărâre judecătorească a Asociaţiei „Gemeinde für Christus e.V.” din Republica Federală Germană, în curs de avizare.

B. Relaţia cu Parlamentul

Au fost formulate 15 puncte de vedere referitoare la propuneri legislative ale parlamentarilor, la solicitarea Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul.

Secretarul de stat pentru Culte sau reprezentanţii desemnaţi ai instituției au luat parte la şedinţele comisiilor parlamentare în cadrul cărora s-au dezbătut proiecte de lege care vizau domeniul de activitate al instituţiei.

Au fost redactate răspunsuri la 20 întrebări şi interpelări parlamentare.

C. Relații cu alte instituții publice

În realizarea rolului său de mediator între autoritățile statului și cultele religioase Secretariatul de Stat pentru Culte a cooperat cu Ministerul Afacerilor Externe pentru construirea diferitelor poziții, prin participare regulată a reprezentanților săi la reuniunile organizate de M.A.E. și în comisiile mixte în problematica minorităților naționale și a drepturilor omului, prin răspunsuri și rapoarte de țară ale României privind drepturile omului, libertatea religioasă și relația stat-culte. A cooperat cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni şi cu alte instituţii abilitate în sprijinirea comunităților românești din afara granițelor. A sprijinit alte ministere și instituții publice în rezolvarea diferitelor situații, probleme punctuale și proiecte care presupun participarea cultelor religioase.

La nivelul Secretariatului de Stat pentru Culte a fost constituit un grup de lucru care a început pregătirile pentru conferinţa internaţională “The Positive Side of Religious Freedom: How Governments Can Engage With Religious Organizations“, organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte în zilele de 6-7 iunie 2019 în cadrul seriei de evenimente pe care Guvernul României le organizează cu prilejul exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, ianuarie-iunie 2019. Totodată, Secretariatul de Stat pentru Culte va avea calitatea de partener în cadrul evenimentelor organizate de Patriarhia Română cu ocazia exercitării de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

II. Măsuri şi politici publice

Secretariatul de Stat pentru Culte furnizează expertiză, realizează periodic sinteze, documentare şi elemente de mesaj pentru instituţii publice. În anul 2017, la solicitarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Secretariatul de Stat pentru Culte în colaborare cu Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Afacerilor Interne a elaborat şi prezentat un amplu material-sinteză privind statutul comunităților islamice din România din perspectiva libertății religioase și a siguranței naționale. Pentru anul 2019,

4

Page 5: culte.gov.roculte.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/Raport-SSC-an... · Web view30.09.2018 - Participare cu alocuţiune la aniversarea a 11 ani de la întronizarea Preafericitului

Secretariatul de Stat pentru Culte a fost din nou invitat de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării să elaboreze un material referitor la comunităţile româneşti din Ucraina în contextul apariției Bisericii Ortodoxe Ucrainiene autocefale.

1. Dezvoltarea parteneriatului între stat şi culte în domeniile social, cultural, educaţional şi susţinerea relaţiei de respect şi cooperare între culte în beneficiul întregii societăţi.

În vederea punerii în practică a Protocoalelor de incluziune socială semnate de Guvernul României cu unele culte religioase, Secretariatul de Stat pentru Culte a susţinut cultele în derularea unor programe sociale şi caritabile, prin sprijinirea financiară în anul 2018 a 42 proiecte sociale ale cultelor, în valoare de 9.142.500 lei.

De asemenea, au fost sprijinite manifestările cultural-religioase ale cultelor dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri și de promovare a dialogului inter-religios. Astfel, în anul 2018 a fost acordată suma de 2.127.500 lei pentru 29 simpozioane și manifestări cultural religioase, dintre care menționăm:

Patriarhia Română, Congres național "Unitatea eclesială și unitate națională. Aspecte istorice si teologice", București;

Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Simpozion Internaţional „The Centennial of the Romanians' Unification and today's Europe. Religion and geopolitics”, Alba Iulia;

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea, - Conferinţele Unirii,Oradea;

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, Expoziția "Imago Romaniae. Terra Christiana", București;

Arhiepiscopia Târgoviştei - Simpozion Internațional "Unitate de credință și de neam în contextul unei lumi globalizate", Târgoviște;

Mănăstirea Putna - Simpozion "Unitatea de limbă, credință și neam"; Episcopia Romano-Catolică Iași, Simpozion "Dieceza Romano-Catolică de Iaşi

în anii Primului Război Mondial", Iaşi; Biserica Creștină după Evanghelie din România, Conferința "Impactul Reformei

în analize teologice, ecleziastice și sociale", Bucureşti; Patriarhia Română, Conferința Națională "Unitate dogmatică şi specific naţional

în pictura bisericească", București; Arhiepiscopia Iașilor, Simpozion Internațional ”Întâlnirea Tinerilor Ortodocși

din Moldova”, Iași; Episcopia Romano-Catolică Satu Mare, Întâlnirea Naţională a Tineretului

Catolic, Satu Mare; Arhiepiscopia Sibiului - Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi, Sibiu; Mănăstirea Putna - Simpozion Ștefan cel Mare - icoana sufletului poporului

român Mănăstirea Putna - Simpozion Colocviile Putnei; Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara - Simpozion "Zilele spiritualității

sârbilor din România", Timișoara; F.C.E.R. - Cultul Mozaic - Simpozionul "Evreii și Marea Unire, înainte și după

1918", București;

5

Page 6: culte.gov.roculte.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/Raport-SSC-an... · Web view30.09.2018 - Participare cu alocuţiune la aniversarea a 11 ani de la întronizarea Preafericitului

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Simpozion Internațional "Unitate și identitate. Ortodoxia românilor între comuniunea răsăriteană și dialogul cu Apusul", Cluj-Napoca.

2. Sprijinirea dezvoltării comunităţilor religioase româneşti din diaspora

Sprijinirea comunităţilor româneşti din afara graniţelor în vederea păstrării identităţii lingvistice, religioase şi naţionale a acestora a fost și în această perioadă o prioritate a Secretariatului de Stat pentru Culte.

Secretarul de stat pentru Culte și alți reprezentanți ai Secretariatului de Stat pentru Culte au participat la întâlnirile interinstituționale organizate în vederea coordonării acțiunilor instituțiilor implicate în sprijinirea comunităților românești din afara granițelor.

În anul 2018, Secretariatul de stat pentru Culte a acordat sprijin financiar comunităților religioase ale românilor din afara granițelor, după cum urmează:

În conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, Cap. III - Culte, a fost alocată suma de 15.668.840 lei, reprezentând sprijin la salarizare pentru aproximativ 650 de persoane clericale și sprijin la salarizare pentru 59 de persoane încadrate pe posturi neclericale.

Pentru Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos s-a alocat suma de 250.000 de euro, conform Legii nr. 114/2007.

În vederea consolidării coeziunii comunităților românești din afara granițelor, instituția noastră a alocat suma de 10.005.000 lei pentru construirea sau repararea unor biserici din Rep. Moldova, Serbia, Israel, Germania, Elveţia, Franța, Belgia, Spania și Italia.

Dintre obiectivele importante sprijinite financiar: Catedrala "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului", Madrid, Spania; Administrația Patriarhală, Parohia "Sf. Împărați Constantin şi Elena", Nisa, Franţa; Așezământul Românesc de la Ierusalim, Israel; Parohia „Sf. Ierarh Nicolae″- Reprezentanţa Bisericii Ortodoxe Române la

Bruxelles, Belgia; Parohia "Sf. M. Mc. Gheorghe", Chişinău, Rep. Moldova; Parohia "Acoperământul Maicii Domnului", Donduşeni, Republica Moldova; Parohia "Sf. Martiri Brâncoveni", oraş Ialoveni, Rep. Moldova; Parohia "Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava", sat. Volovița, raion Soroca, Rep.

Moldova; Parohia "Sf. M.Mc. Dimitrie" Alexandru cel Bun, Republica Moldova; Parohia "Sfinții Martiri Brâncoveni" Soroca, Rep Moldova; Parohia Mălainița, filia "Adormirea Maicii Domnului", Bobova, Serbia; Parohia "Sfinții Arhangheli" Mălainița, Serbia; Administrația Patriarhală, Parohia ,,Sf. și Dreptul Simeon și Prorocița Ana" Pescara,

Italia; Parohia "Botezul Domnului" Roquetas de Mar, Spania; Episcopia Basarabiei de Sud – Achiziţionare sediu; Parohia ortodoxă Berna – Achiziţionare biserică şi centrul social – pastoral, Berna,

Elveția; Centrul Eparhial München – construire biserică şi sediul eparhial.

6

Page 7: culte.gov.roculte.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/Raport-SSC-an... · Web view30.09.2018 - Participare cu alocuţiune la aniversarea a 11 ani de la întronizarea Preafericitului

3. Asigurarea sprijinului financiar pentru personalul clerical și pentru unităţile de cult

aparţinând cultelor religioase din România

Prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, Cap. III – Culte, în anul 2018 s-a alocat pentru un număr de 16.674 de persoane suma de 579.632.908 lei reprezentând sprijinul financiar pentru salarizarea personalului clerical, iar pentru 216 de cadre didactice din învăţământul teologic neintegrat în învăţământul public în anul 2018 s-a alocat suma de 4.748.016 lei.

Secretariatul de Stat pentru Culte a continuat sprijinirea activităţilor de restaurare a spaţiului eclezial, în special a monumentelor istorice. În acest scop în anul 2018 a fost alocată suma de 12.205.000 lei pentru 77 de biserici. Printre monumentele istorice sprijinite de Secretariatul de Stat pentru Culte menţionăm:

Catedrala mitropolitană din Iași; Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca; Centrul eparhial Roman, Neamț; Catedrala romano-catolică Sf. Mihail din Alba Iulia; Mănăstirea Războieni, jud.Neamţ; Mănăstirea "Sf. Voievozi" Slobozia; Mănăstirea "Sf. Ierarh Calinic Cernicanul", Popânzăleşti, jud. Dolj; Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Giurgiu (Catedrala Episcopală); Parohia romano-catolică "Sfântul Nicolae" Gheorgheni, jud. Harghita; Parohia romano-catolică "Sfântul Nicolae" Abrud, jud. Alba; Parohia "Sf. Atanasie și Chiril" Iași; Parohia "Sf. Gheorghe" Mirăuți, jud. Suceava; Schitul Brătășești, jud. Argeș Casa Libertății Religioase, Biserica Unitariană, Cluj-Napoca; Sinagoga din Cetate, Timişoara, Timiş; Centrul eparhial al Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timişoara ș.a.

De asemenea, pentru construirea și repararea lăcașelor de cult care nu sunt monumente istorice, Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat suma de 179.200.000 lei pentru 556 de obiective. Dintre acestea menționăm căteva obiective prioritare ale cultelor:

Catedrala Națională din București; Catedrala episcopală din Arad; Catedrala episcopală din Baia Mare; Catedrala episcopală greco-catolică din Cluj-Napoca; Seminarul teologic din Suceava; Centrul eparhial Slobozia; Centrul eparhial Caransebeș; Centrul eparhial Alba Iulia; Centru eparhial Tulcea; Mânăstirea Peștera Ialomiței, jud. Dâmbovița; Mânăstirea Sf. Gheorghe Giurgiu; Mânăstirea Hagieni, jud. Ialomița; Parohia Reformată Rogerius Oradea;

7

Page 8: culte.gov.roculte.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/Raport-SSC-an... · Web view30.09.2018 - Participare cu alocuţiune la aniversarea a 11 ani de la întronizarea Preafericitului

Centrul de cult baptist București; Geamia din București ș.a.

În alocarea de fonduri, Secretariatul de Stat pentru Culte a avut ca prioritate urmărirea punerii în aplicare a principiilor proporţionalităţii cu numărul de credincioși și respectării nevoilor reale ale cultelor. În foarte multe cazuri, în baza principiului subsidiarităţii, Secretariatul de Stat pentru Culte a urmărit acordarea de sprijin financiar unităţilor de cult care nu au putut beneficia de ajutor financiar din partea autorităţilor locale.

III. Activități specifice desfășurate de S.S.C. în anul CentenaruluiÎn anul Centenarului Marii Uniri, Secretariatul de Stat pentru Culte a sprijinit

proiecte editoriale printre care o serie de volume dedicate cultelor religioase din România, cu accent pe elementele de istorie, spiritualitate, tradiţie şi viaţă liturgică a fiecărei religii şi confesiuni în parte.

Secretariatul de Stat pentru Culte a publicat în anul 2018 o nouă ediție a volumului Statul şi cultele religioase în România. Prin publicarea acestui volum care prezintă relaţia dintre stat şi culte în context european şi românesc, evoluţia structurii confesionale în România, o prezentare succintă a fiecărui cult religios din ţara noastră şi care răspunde principalelor teme aflate pe agenda publică, Secretariatul de Stat pentru Culte îşi propune să contribuie la o mai bună cunoaștere a vieții religioase și mai ales la o atât de necesară sensibilizare a publicului în privința libertății religioase, ca drept fundamental constituțional așezat la temelia democrației. În același timp, prin publicarea acestui volum în anul 2018, Secretariatul de Stat pentru Culte dorește să contribuie la celebrarea Centenarului Marii Uniri, prin evidențierea rolului fundamental pe care cultele religioase l-au avut și îl au, în istorie și în prezent, la construirea unei societăți mai bune, mai democratice, mai solidare.

De asemenea, Secretariatul de Stat pentru Culte a sprijinit financiar şi a avut calitatea de partener în mai multe evenimente organizate de cultele religioase cu prilejul Centenarului Marii Uniri, printre care menționăm:

Expoziţia Imago Romaniae – Terra Christiana, organizată de Muzeul Național de Istorie a României în cooperare cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, cu Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi și Fundația „Nicolae Titulescu” la Bucureşti; Congresul național "Unitatea eclesială și unitate națională. Aspecte istorice si teologice", București, organizat de către Patriarhia Română; Simpozionul Internaţional „The Centennial of the Romanians' Unification and today's Europe. Religion and geopolitics”, organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei; Simpozionul național "Dieceza Romano-Catolică de Iaşi în anii Primului Război Mondial", organizat de Centrul eparhial romano-catolic Iași; Simpozionul internațional "Evreii și Marea Unire, înainte și după 1918", organizat de F.C.E.R. - Cultul Mozaic.

IV. Activităţi specifice ale Secretariatului de Stat pentru Culte în context european

La nivelul Uniunii Europene, Secretariatul de Stat pentru Culte este parte a grupului de lucru informal iniţiat de Guvernul Austriei în anul 2017 şi care are ca scop elaborarea în următorii doi ani a unei strategii europene privind religia în contextul creşterii gradului de analfabetism religios şi mai ales a discursurilor şi practicilor extremiste şi fundamentaliste. Următoarea etapă a reuniunii grupului se va desfăşura la Bucureşti, sub coordonarea

8

Page 9: culte.gov.roculte.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/Raport-SSC-an... · Web view30.09.2018 - Participare cu alocuţiune la aniversarea a 11 ani de la întronizarea Preafericitului

Secretariatului de Stat pentru Culte, cu ocazia conferinţei pe care instituţia noastră o va organiza în zilele de 6-7 iunie 2019 în cadrul seriei de evenimente dedicate exercitării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România. Guvernul României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, se află la nivel european într-o poziţie privilegiată fiind printre puţinele guverne europene care pot oferi expertiză consistentă în cadrul acestui proces.

V. Activitatea de avizare

1. Asociaţii religioase înfiinţate conform Legii nr. 489/2006. Au fost analizate 4 dosare primite de la asociaţii care solicitau avizul consultativ al Secretariatului de Stat pentru Culte, prevăzut de art. 41 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 în vederea înfiinţării/transformării de/în asociaţii religioase. Dintre acestea 2 au primit avizul consultativ în vederea dobândirii personalităţii juridice, iar 2 nu au primit aviz favorabil.

2. Documente emise de unităţi de cult în vederea apostilării. Au fost avizate 34 de certificate de botez religios şi 9 certificate de căsătorie religioasă pentru cetăţeni români care pleacă în străinătate sau sunt deja stabiliţi în străinătate.

3. Acordarea şi prelungirea vizei pentru misionari străini, conform O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. În anul 2018 fost avizate 416 solicitări de obţinere/prelungire a vizei de şedere în România a misionarilor străini care îşi desfăşoară activitatea în cadrul cultelor şi asociaţiilor religioase.

4. Luarea în evidenţă a organizaţiilor neguvernamentale înfiinţate potrivit O.G. nr. 26/2000. Au fost analizate 4 dosare potrivit art. 52 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, fiind luată în evidenţă o singură asociaţie.

5. Paşaport diplomatic. Au fost soluţionate două solicitări din partea cultelor religioase privind eliberarea de paşapoarte diplomatice, conform art. 8 lit. n din Legea nr. 248/2005 privind regimul paşapoartelor din România.

VI. Cooperarea cu misiunea de audit a Curții de Conturi

Ca urmare a misiunii de audit din anul 2017 „Privind auditul financiar al contului de execuţie şi al bilanţului contabil, încheiate pe anul 2016”, desfășurate de către echipa de auditori publici externi din cadrul Departamentului VIII al Curții de Conturi a României, finalizată prin Decizia nr. 2/2017, în ceea ce privește sprijinul financiar acordat pentru salarizarea personalului clerical, finanțat prin programul cod 229, a fost dispusă măsura Reanalizării tuturor documentelor aferente acordării sprijinului salarial destinat personalului clerical, finanțat prin programul cod 229 „Sprijin financiar pentru salarizarea personalului de cult”, începând cu data de 01.08.2016 - până la zi (având la bază informații corecte și suficiente referitoare la îndeplinirea de către personalul clerical a criteriilor și condițiilor de asimilare cu personalul din învățământul preuniversitar, potrivit legislației specifice) și aplicarea tuturor măsurilor legale care se impun, inclusiv recuperarea eventualelor sume acordate nelegal, după caz. În această perioadă Secretariatul de Stat pentru Culte a pus în aplicare măsura dispusă de auditori prin reevaluarea reîncadrării întregului personal care beneficiază de sprijinul statului pentru salarizarea personalului clerical care îşi desfăşoară activitatea în ţară. Astfel, s-a dispus verificarea celor 16.660 contribuţii la salarizarea

9

Page 10: culte.gov.roculte.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/Raport-SSC-an... · Web view30.09.2018 - Participare cu alocuţiune la aniversarea a 11 ani de la întronizarea Preafericitului

personalului clerical, pentru perioada august 2016 – până la zi, prin corelarea informaţiilor din Statele de funcţii şi personal, Cererile de finanţare şi Listele de plată, rezultând verificarea a 999.600 înregistrări. Secretariatul de Stat pentru Culte a implementat măsura mai sus menționată la data de 31 iulie 2018.

Totodată, în anul 2018 Curtea de Conturi a României, ca urmare a misiunii de audit de urmărire a implementării recomandărilor formulate în Deciziile anterioare, a considerat duse la îndeplinire următoarele măsuri:

1. „Efectuarea corecţiilor şi/sau înregistrărilor contabile, tehnico - operative şi de evidenţiere în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, astfel încât datele şi informaţiile raportate prin situaţiile financiare, referitoare la patrimoniul instituţiei, să fie corecte, reale, exacte şi, implicit, corelate între ele sub aspect tehnic şi valoric”;

2. „Analiza deconturilor de cheltuieli transmise de unităţile de cult privind justificarea sprijinului financiar alocat din bugetul SSC în anul 2014 şi 2015, stabilirea diferenţelor de restituit (nejustificate în termenul legal sau justificate fără respectarea cerinţelor legale) şi aplicarea tuturor măsurilor legale de recuperare şi virare la bugetul de stat a acestora, ţinând cont de termenul legal de prescriere şi de obligaţiile ce decurg din restituirea cu întârziere a unor sume cuvenite bugetului de stat.”

3. „Continuarea demersurilor de monitorizare a aplicării de către unitatea de cult – parohia Sf. Mina, a Sentinţei civile nr. 8221/08.05.2012, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia civilă a Tribunalului Bucureşti nr. 1118/02.04.2014, vizând recuperarea şi virarea la bugetul de stat a sumei de 65.294,07 lei”.

VII. Activități specifice ale Secretarului de Stat pentru Culte

1. Consultări cu reprezentanții cultelor, ai asociaţilor religioase şi ai asociaţiilor care desfăşoară activităţi religioase.

În această perioadă, în virtutea mandatului său, secretarul de stat pentru Culte a avut întâlniri periodice cu șefii cultelor recunoscute din România, ierarhi și alți reprezentanți ai cultelor religioase, asociațiilor religioase și ai asociațiilor care desfășoară activități religioase, pentru consultări cu privire la principalele probleme și situații apărute în relația dintre stat și culte și la nivelul societății.

Conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, precum și a tratatelor Uniunii Europene, autoritățile publice au obligația consultării cultelor religioase atunci când sunt propuse modificări ale legislației care afectează activitatea acestora. Secretarul de stat pentru Culte a inițiat și organizat, la sediul S.S.C., consultări cu reprezentanții tuturor cultelor religioase, pe probleme de interes comun ale cultelor.

De asemenea, au fost organizate întâlniri semestriale cu reprezentanţii cultelor pentru soluționarea unor probleme economice, administrative şi juridice, în vederea îmbunătățirii cadrului legal și administrativ, a armonizării acestuia și a adecvării sale la nevoile actuale.

Având în vedere contextul internaţional, în virtutea prerogativei sale de mediator, secretarul de stat pentru Culte a avut și în această perioadă o serie de întâlniri cu lideri ai asociaţiilor şi fundaţiilor musulmane din România, precum şi cu şeful Cultului Musulman din ţara noastră. Ca urmare a acestor demersuri, dialogul dintre asociaţiile şi fundaţiile musulmane şi Cultul Musulman a fost reluat, creându-se bazele pentru o colaborare în viitor.

2. Participări la celebrări religioase, conferințe şi simpozioane

10

Page 11: culte.gov.roculte.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/Raport-SSC-an... · Web view30.09.2018 - Participare cu alocuţiune la aniversarea a 11 ani de la întronizarea Preafericitului

Pe parcursul întregii perioade, Secretarul de stat pentru Culte a făcut numeroase vizite pe teren la obiective aparținând diferitelor comunități religioase care au primit finanțare, pentru a constata stadiul lucrărilor și/sau, după caz, pentru a participa la sfințirea/inaugurarea unor lăcașuri de cult sau proiecte sociale, precum și la alte evenimente organizate de cultele religioase care au primit sprijin din partea S.S.C. (ceremonii de canonizare, comemorare, conferințe, simpozioane etc.).

Secretarul de stat pentru Culte a dat curs invitațiilor de a participa la numeroase ceremonii religioase ale cultelor religioase cu prilejul sărbătorilor de Paști, de Pesah, la celebrări de Iftar și la mai multe alte ceremonii, slujbe solemne și celebrări ocazionale.

De asemenea, secretarul de stat pentru Culte a participat la evenimente interne și internaționale privind libertatea religioasă, dialogul inter-religios, relația dintre stat și culte, precum și la alte evenimente religioase și culturale organizate de cultele religioase. Cu aceste prilejuri, a reafirmat angajamentele României cu privire la libertatea religioasă, a prezentat relațiile de cooperare între stat și cultele religioase din România, precum și rolul cultelor în construirea României moderne și în edificarea binelui comun.

Participări la evenimente internaționale

22 – 23.03.2018 – vizită în Israel la invitația Uniunii Scriitorilor de limbă română; 10-13.05.2018 – o delegaţie comună a Secretariatului de Stat pentru Culte şi a Muftiatului Cultului Musulman din România a efectuat o vizită de lucru în Baku, Azerbaidjan, la invitaţia Comitetului de Stat pentru Asociaţii Religioase, cu sprijinul Ambasadei României la Baku. Delegaţia română a avut o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai instituţiilor azere:

Mubariz Gurbanli, Preşedintele Comitetului de Stat pentru Asociaţii Religioase Sheikh ul-Islam Allahshukur Pashazada, Marele Muftiu al Caucazului şi reprezentanţi

ai diferitelor comunităţi religioase (ortodoxă, catolică, mozaică, etc.) Etibar Najafov, Şeful Departamentului de Relaţii Interetnice, Multiculturalism şi

Afaceri Religioase din cadrul Administraţiei Prezidenţiale Ravan Hasanov, Directorul Executiv al Centrului Internaţional al Multiculturalismului

Baku Fuad Muradov, Ministrul pentru Diaspora.

Participări la evenimente naționale

11.01.2018 - Participare și alocuțiune la festivitățile organizate de Biserica Unitariană la Turda cu ocazia a 450 de ani de la Edictul de la Turda;

18.01.2018 - Participare la deschiderea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Crestinilor, Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif din București;

18.01.2018 - Participare cu alocuțiune la dezbaterea cu titlul Rolul culturii în aniversarea Centenarului, organizată de Fundația Europeană Titulescu, București.

24.01.2018 - Participare cu alocuțiune la sesiunea de comunicări desfășurată la Palatul Patriarhiei cu ocazia aniversării Unirii Principatelor Române;

20.02.2018 - Participare cu alocuțiune la evenimentul de comemorare intitulat: Dezrobirea juridică și socio – economică a romilor la 100 de ani de la Marea Unire – Parlamentul României;

27.02.2018 – Participare cu alocuțiune la evenimentul de lansare a proiectului România, 100 de ani de conștiință națională si credință creștină, București;

11

Page 12: culte.gov.roculte.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/Raport-SSC-an... · Web view30.09.2018 - Participare cu alocuţiune la aniversarea a 11 ani de la întronizarea Preafericitului

27.02.2018 - Participare cu alocuțiune la expoziția Temple și Sinagogi – Muzeul Național de Istorie al României

18.03.2018 - Participare cu alocuțiune la ceremonia de consacrare a bisericii penticostale “Sfânta Treime” din Beclean, jud. Bistrița Năsăud;

25.03.2018 - Participare la proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Iosif cel Milostiv și a Sfântului Gheorghe Pelerinul – Iași;

15.04.2018 - Participare la lansarea albumului Temple și Sinagogi din România. Patrimoniu Evreiesc, Național și Universal – Templul Coral, București;

16.04.2018 – Participare cu alocuțiune la evenimentul de aniversare a 100 de ani de colaborare între Federația Comunităților Evreiești din România (FCER) și organizația mondială American Jewish Joint Distribution Committee – Templul Coral, București;

17.04.2018 – Participare cu alocuțiune la simpozionul Dealul Mitropoliei din București în istoria poporului român – Palatul Patriarhiei;

19.04.2018 - Participare și alocuțiune la simpozionul aniversar a 450 de ani de la Edictul de la Turda – Biserica Unitariană – București;

22.05.2018 - Participare cu alocuţiune la Congresul Naţional de Teologie Unitate eclesială şi unitate naţională. Aspecte istorice şi teologice – Palatul Patriarhiei;

29.05.2018 - Participare cu alocuţiune la Conferinţa Naţională Unitate dogmatică şi specific naţional în pictura bisericească - Palatul Patriarhiei;

04.06.2018 - Participare cu alocuţiune la cina de Iftar organizată de Muftiatul Cultului Musulman din România – București;

10.06.2018 - Participare la slujba de resfinţire a bisericii mănăstirii Dealu – Arhiepiscopia Târgoviştei;

29.06.2018 - Participare cu alocuţiune la hramul Catedralei Episcopale din Huşi, jud. Vaslui;

02.07.2018 - Participare cu alocuţiune la slujba dedicată celui de-al doilea hram al Mănăstirii Putna – Sf. Voievod Ştefan cel Mare;

07.07.2018 - Participare cu alocuţiune la inaugurarea Casei Libertății Religioase din Cluj-Napoca, Biserica Unitariană Maghiară;

20.07.2018 - Participare cu alocuţiune la hramul mănăstirii „Sf. Proroc Ilie” Toplița - Harghita.

25.07.2018 - Participare cu alocuţiune Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic - Satu Mare;

06.08.2018 - Participare cu alocuţiune la ceremonia de consacrare şi instalare a noului episcop romano – catolic al Timişoarei, pr. Jozsef Csaba Pal – Catedrala Sf. Gheorghe din Timişoara;

08.08.2018 - Participare cu alocuţiune la vernisajul expoziţiei Imago Romaniae. Terra Christiana, București;

19.08.2018 - Participare cu alocuţiune la sfinţirea mănăstirii “Mihai Vodă” de la Turda;24.08.2018 - Participare cu alocuţiune la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova –

Iași;31.08.2018 - Participare cu alocuţiune la 5 ani de la beatificarea monseniorului Vladimir

Ghika și celebrarea a 50 de ani de preoție a I.P.S. Arhiepiscop și Mitropolit Ioan Robu – Catedrala Sf. Iosif Bucureşti;

03.09.2018 - Participare cu alocuţiune la reinaugurarea Sinagogii Ortodoxe din Oradea;05–07.09.2018 - Participare cu alocuţiune la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși 2018 – Sibiu;22.09.2018 - Participare cu alocuţiune la evenimentul beatificării Veronicăi Antal

organizat de Episcopia Romano – Catolică de Iaşi – Nisiporeşti (Neamţ);

12

Page 13: culte.gov.roculte.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/Raport-SSC-an... · Web view30.09.2018 - Participare cu alocuţiune la aniversarea a 11 ani de la întronizarea Preafericitului

23.09.2018 - Participare cu alocuţiune la sfinţirea bisericii cu hramul Acoperământul Maicii Domnului din raionul Donduşeni – Republica Moldova;

29.09.2018 - Participare cu alocuţiune la festivităţile prilejuite de „Zilele spiritualității sârbilor din România”;

30.09.2018 - Participare cu alocuţiune la aniversarea a 11 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române;

02.10.2018 - Participare la Consiliul Consultativ al Cultelor din România – Palatul Patriarhiei;

14.10.2018 - Participare la festivităţile organizate cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi;

27.10.2018 - Participare la festivităţile organizate cu prilejul sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor – Catedrala Patriarhală;

15.11.2018 – Participare cu alocuțiune la conferința „Ideea unității naționale, libertatea de conștiință și principiile societății democratice”, organizată de Asociația Conștiință și Libertate, București;

24.11.2018 – Participare cu alocuțiune la evenimentul „Pastorul Pavel Bochian, 100 de ani de la naștere”, București;

25.11.2018 – Participare la sfințirea Catedralei Naționale, București; 28.11.2018 - Participare cu alocuțiune la simpozionul „Participarea evreilor la Primul

Război Mondial și la Marea Unire”, Muzeul Național de Istorie, București;02.12.2018 – Participare la sfințirea bisericii cu hramurile Sf. Nicolae și Sf. Ilie,

Mânăstirea Cernica, jud. Ilfov;02.12.2018 – Participare la festivitățile dedicate sărbătorii Hanuka, Templul Coral,

București;03.12.2018 – Participare la ceremonia de reinaugurare a Sinagogii mari din Iași;09.12.2018 – Participare la sfințirea noii biserici a Mânăstirii Techirghiol, jud.

Constanța.

3. Vizite și întâlniri cu personalități internaționale

Secretarul de stat pentru Culte a primit vizita și a avut întâlniri la diverse manifestări religioase cu mai multe personalități internaționale, printre care îi amintim pe Eminenţa Sa cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale; Eminenţa Sa cardinalul Giovanni Angelo Becciu, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilordomnul Fuad Muradov, ministrul pentru Diaspora din Azerbaidjan; Excelența Sa Arhiepiscop Miguel Maury Buendía, nunțiu apostolic în România; domnul Osman Koray Ertaș, ambasadorul Republicii Turcia; domnul Valeri Kuzmin, ambasadorul Federaţiei Ruse; reprezentanţi ai Diyanet (Ministerul pentru Afaceri Religioase) din Turcia; părintele Prodromu de la Marea Lavră, şeful Chinotitei de la Muntele Athos; Preasfinţitul Părinte Episcop Quais de Erzurum (Patriarhia Antiohiei); pastorul Thomas Barclay, președinte al organizației United Pentecostal Council of Assemblies of God, Chicago, S.U.A; domnul Zsolt Semjén, vicepremierul Guvernului ungar; Eminența Sa cardinalul Peter Erdö, fost primat al Ungariei ș.a.

4. Politica ușilor deschiseSecretarul de stat pentru Culte a pus în practică o politică a ușilor deschise, primind

zilnic pentru discuții șefi de culte, ierarhi, clerici, alți reprezentanți ai cultelor și asociațiilor religioase, cât și demnitari ai Statului român, reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, ai altor autorități centrale și locale, reprezentanți ai societății civile, ai mass-media și cetățeni care

13

Page 14: culte.gov.roculte.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/Raport-SSC-an... · Web view30.09.2018 - Participare cu alocuţiune la aniversarea a 11 ani de la întronizarea Preafericitului

au apelat la expertiza, competențele și capacitățile de acțiune ale Secretariatului de Stat pentru Culte.

Priorităţile Secretariatului de Stat pentru Culte

Secretariatul de Stat pentru Culte este una dintre puţinele instituţii guvernamentale al cărei principal obiect de activitate îl constituie dezvoltarea relațiilor cu un segment al societății civile. Comunităţile religioase din România, care integrează peste 99,8% din populaţia rezidentă a României sunt, conform legii, organizaţii de drept privat și de utilitate publică, fiind aşadar părţi ale societăţii civile.

Ca urmare, Secretariatului de Stat pentru Culte are ca misiune principală sprijinirea exercitării libertăţii religioase de către cetăţeni, conform principiului neutralităţii statului român în materie de convingeri şi credinţe religioase şi filosofice, conform angajamentelor internaţionale ale României, în primul rând prin sprijinirea activităţii cultelor religioase.

I. Dezvoltarea dialogului şi parteneriatului cu organizaţiile religioase, ca părţi ale societăţii civile prin: sprijinirea cu prioritate a inițiativelor sociale sau cu impact social ale cultelor religioase, consultarea cultelor religioase pe domenii cu impact asupra vieții religioase, conform prevederilor legislației românești și europene.

II. Sprijinirea comunităților românești din afara granițelor, inclusiv prin continuarea cooperării cu Ministerul pentru Relația cu Românii de Pretutindeni și cu celelalte instituții abilitate.

III. Dezvoltarea relațiilor instituționale cu asociațiile religioase și asociațiile şi fundațiile care au şi activități religioase, organizate în baza O.G. nr. 26/2000, pentru o mai bună cunoaștere a tuturor actorilor vieții religioase din România și o mai bună valorificare a potențialului lor de participare la dezvoltarea societății românești, inclusiv prin includerea acestora în procesele de consultare pe legislația cu impact în domeniul vieții religioase.

IV. Având în vedere contextul european marcat de ascensiunea fundamentalismului și extremismului islamist, Secretariatul de Stat pentru Culte și-a asumat ca prioritate finalizarea demersurilor de modificare a legislaţiei în sensul asigurării unui echilibru între garantarea legală a exercitării libertăţii religioase și nevoile crescute de asigurare a securităţii cetăţenilor şi a siguranţei statului. Modificările legislative pe care Secretariatul de Stat pentru Culte le consideră oportune în acest sens:

1. amendarea O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, în sensul reintroducerii avizului Secretariatului de Stat pentru Culte pentru înființarea asociațiilor și fundațiilor care au și activități religioase.

2. modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea în construcții, în sensul reintroducerii printre avizele solicitate în certificatul de urbanism și a avizului Secretariatului de Stat pentru Culte.

V. Continuarea politicii de dezvoltare a dialogului cu organizațiile neguvernamentale, cu mass-media și cu cetățenii, inclusiv prin publicarea de materiale informative și o utilizare mai eficientă a resurselor de comunicare existente.

14