CU VÂNTUL DE WELLINGTON - roeanz.com.au fileBuletin parohial Sărbătorile lunii IunieSărbătorile...

___________________________________________________________________________________

Buletin Parohial nr.21, Iunie 2011

Prezentăm în continuare ordinea de zi a Adunării Generale Parohiale .

1 Rugăciunea de deschidere a sedintei:Impărate Ceresc; 2 Prezenţa; 3 Cuvântul de deschidere al Preotului Paroh Antonie-Claudiu Coroabă; 4 Consultarea Adunării Generale Parohiale în vederea înregistrării textului noului Statut pentru Organizarea şi funcţionarea

Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei şi Noii Zeelande cu îmbunătăţirile Cancelariei Sfântului Sinod şi cu formulările complectate la şedinţa Comisiei Canonice,juridice şi pentru disciplină a Sfântului Sinod, ca statut al parohiei respectiv îndeplinirea tuturor demersurilor în acest sens; 5 Alegerea doamnei Angela Papanicolau ca Epitrop respectiv Vicereşedinte al Consiliului Parohial până la sfârşitul mandatului

actualului Consiliu Parohial - iulie 2012; 6 Alegerea doamnei Cristina Muciuli respectiv a domnilor Ion Crîsnic şi Constantin Brînză ca reprezentanti ai parohiei(persoane de

legatură) cu IRD,National Bank precum şi cu furnizorii de utilităti, furnizându-ne,în acest sens,datele de contact; 7 Prezentarea de către Preotul Paroh Antonie-Claudiu Coroabă a rapoartelor de activitate pe perioada decembrie 2008- iulie 2011; 8 Dezbaterea şi aprobarea rapoartelor prezentate; 9 Prezentarea,discutarea şi aprobarea Raportului Financiar Contabil pentru perioada martie 2010- martie 2011; 10 Aprobarea bugetului general pe anul financiar 2011-2012; 11 Diverse; 12 Cuvântul de încheiere al Preotului Paroh Antonie-Claudiu Coroabă; 13. Rugăciunea de încheiere: Cuvine-se cu adevărat.

CUVÂNTUL DE WELLINGTON

PATRIARHIA ROMÂNĂ Episcopia Ortodoxă Română a Australiei şi Noii Zeelande

Parohia Ortodoxă ,, Sfânta Maria “ 511 Adelaide Road, Berhampore, Wellington 6023 , Noua Zeelandă

Telefon : 064 4 389 1630

Din acest număr: *Sărbătorile lunii Iunie; *Pagina copiilor;

Programul liturgic din luna Iunie *Miercuri 1.06.2011-Vecernie ora 6pm; *Joi 2.06 2011- Înălţarea Domnului- Ziua Eroilor;Acatistul Sf.Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava-ora 9:30; Sf. Liturghie ora 10:30; *Sâmbătă 4.06.2011-Vecernie ora 6pm; *Duminică 5.06.2011- Acatistul Maicii Domnului -ora 9:30; Sf.Liturghie ora 10:30 (Duminica a 7-a după Paşti-a Sf.Părinţi de la Sinodul I Ecumenic); *Sâmbătă 11.06.2011-Vecernie ora 6pm; * Duminică 12.06.2011 Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos- ora 9:30; Sf.Liturghie ora 10:30 (Duminica a 8-a după Paşti-a Pogorârii Sfântului Duh-Rusaliile); * Luni 13.06.2011- Sfânta Treime- Acatistul Sf.Treimi ora 9:30; Sf. Liturghie ora 10:00; *Sâmbătă 18.06.2011 – Vecernie ora 6pm; *Duminică 19.06.2011 –Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos- ora 9:30; Sf.Liturghie ora 10:30 -Duminica a 1-a după Rusalii- a Tuturor Sfinţilor;Lasatul secului pentru Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel; *Joi 23.06.2011-– Vecernie ora 6pm; * Vineri 24.06.2011- Naşterea Sf. Ioan Botezătorul; *Sâmbătă 25.06.2011-Vecernie ora 6pm; *Duminică 26.06.2011 –Sf.Liturghie ora 10:00- la Biserica Sârbă- 75 The Parade, Island Bay, Wellington; *Marţi 28.06.2011- Vecernie ora 6pm; *Miercuri 29.06.2011-Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel- Acatistul Sf.Petru şi Pavel ora 9:30; Sf.Liturghie ora 10:00;

Şedinţa Anuală a Adunării Generale Parohiale

Prin prezenta adresă vă aducem la cunoştiinţă că în baza art.81 din Statutul de Organizare si Funcţionare al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei şi Noii Zeelande, transmitem convocarea pentru Adunarea Generala Parohiala,de anul acesta. Şedinta Adunării Generale Parohiale va avea loc duminica 3 IULIE 2011,după Sfânta Liturghie,în biserică, la adresa 511 Adelaide Road,Berhampore,Wellington-Noua Zeelandă. Informăm şi pe această cale pe toti membrii cu drept de vot ai parohiei noastre,despre acest eveniment şi despre datoria de a participa la Şedinţa Anuală a Adunării Generale Parohiale.

_______________________________________________________________________________________

Buletin parohial Sărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii Iunie pag.2 2 Iunie- Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor)

Înălţarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. In aceasta zi crestinii se saluta cu "Hristos S-a Înaltat!” si "Adevarat S-a Înaltat!”. Hristos S-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor si a doi ingeri. Ingerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia sa nu se lase coplesiti de durerea despartirii.

Din Sfanta Scriptura aflam ca Mantuitorul Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta

S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a

vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite sa reveleze prezenta Divinitatii, dar sa

o si ascunda.

Inaltarea Domnului sarbatorita in vechime odata cu Rusaliile

Cea mai veche mentiune despre sarbatoarea Inaltarii Domnului o gasim la Eusebiu din Cezareea, in lucrarea

"Despre sarbatoarea Pastilor", compusa in anul 332. Din aceasta lucrare reiese ca Inaltarea Domnului era sarbatorita in

acea vreme odata cu Rusaliile, la 50 de zile de la Invierea lui Hristos. Spre sfarsitul secolului al IV lea, inceputul

secolului V, sarbatoarea Inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile), fiind praznuita in a 40-a zi

dupa Inviere, data care va ramane stabilita pentru totdeauna in calendarul bisericesc.

Inaltarea Domnului - deplina indumnezeire a firii umane asumate

Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii

Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar

prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor

care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator

prin Sfantul Duh. Inaltarea cu trupul la cer este o marturie a faptului ca omul a fost creat pentru vesnicie, caci Fiul nu Se

infatiseaza Tatalui numai ca Dumnezeu, ci si ca Om.

Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la

aceasta stare. El sade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar si locuieste in inima celor ce-L iubesc. Asa putem intelege

paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi.

Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor

Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului

a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si

strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru

credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.



Telefon : 064 4 389 1630

_______________________________________________________________________________________

Buletin parohial Sărbătorile luniiSărbătorile luniiSărbătorile luniiSărbătorile lunii Iunie Iunie Iunie Iunie pag.3

2 Iunie- Sfantul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Multi au vietuit in lume viata buna si placuta lui Dumnezeu, dupa invatatura Domnului nostru Iisus Hristos si dupa invatatura Sfintilor Lui Apostoli. Dintre acestia este si Sfantul Ioan, Marele Mucenic al lui Hristos, care desi s-a aratat cu mult timp mai tarziu, insa nu este mai mic decat cei de demult. Caci Stapanul Hristos si Dumnezeul nostru, datatorul de nevointe, a incununat nu numai pe ucenicii cei din vremea cea de demult, ci si acum, in vremea cea mai de pe urma, deschide usa marturisirii celor ce vor a se face mucenici si ii cinsteste cu aceeasi cinste, incununandu-i cu aceleasi cununi. Deci se cade sa incepem a istorisi de unde este nasterea si cresterea sfantului ce se praznuieste astazi, ce fel de lucruri bune a facut, cum a marturisit pe Hristos si cum a patimit pentru dragostea Lui. In partile Capadociei, care se margineste cu Armenia mica, este o cetate mare si vestita ce se numeste Trapezunda. Acea cetate aflandu-se langa mare, multe corabii de pretutindeni se abateau pe acolo, pentru indestularea marfurilor si pentru avutia ce se afla in ea. Din aceasta cetate a odraslit acest mare placut al lui Dumnezeu, Sfantul Mare Mucenic Ioan. El s-a nascut din parinti crestini, binecredinciosi, iubitori de Dumnezeu si impodobiti cu fapte bune; intru care si pe acest fiu iubit al lor, pe fericitul Ioan, crescandu-l si deprinzandu-l, l-au facut desavarsit in faptele cele bune crestinesti. Iar de vreme ce acea cetate este zidita langa mare si cetatenii ei erau obisnuiti a umbla cu corabiile pe mare si a face negutatorie, spre a-si castiga cele de trebuinta, de aceea si fericitul Ioan adeseori, intrand in corabie si ducandu-se in multe cetati, facea negutatorie. Deci intr-o vreme, i s-a intamplat lui ca a intrat intr-o corabie a unui om dintr-alta tara care avea multa negutatorie. Acela era de neam francez, cu credinta latin, adica papistas, cu naravul salbatic, nemilostiv si fara de omenie. Deci fericitul Ioan, intrand in acea corabie cu un astfel de om, diavolul a inceput a-i pizmui viata cea imbunatatita si placuta lui Dumnezeu, fiindca vrajmasul nu suferea cu usurinta faptele cele bune ale fericitului Ioan. Caci il vedea adeseori rugandu-se lui Dumnezeu, postind, fiind bland si plecat catre toti, lesne apropiat tuturor, facand milostenie catre toti, miluind pe toti cei lipsiti ce erau in corabie, indestulandu-i cu cele de nevoie, iar pe cei bolnavi mangaindu-i, dandu-le lor cele de nevoie din averile lui si intinzandu-le mana de ajutor in toate. Ochii lui pururea erau plini de lacrimi si, izvorand totdeauna lacrimi, isi zicea: "De vei milui pe fratele cel ce patimeste rau, miluit vei fi si tu de Dumnezeu. Cum vei mangaia pe cel intristat asa vei fi si tu mangaiat de Dumnezeu". Acestea vazandu-le vrajmasul cel nevazut si pizmuindu-l, a vrut sa faca sfantului impiedicare de la calea mantuirii. Deci, mai intai, a gandit sa-l departeze de la dreapta si sfanta credinta a Bisericii Rasaritului. Pentru aceasta a indemnat asupra fericitului pe vrajmasul cel vazut, pe capitanul corabiei, care se impotrivea credintei celei drepte, ca sa ocarasca pe dreptcredinciosul rob al lui Hristos, pentru buna credinta a Rasaritului. De aceea, intre ei se facea mare cearta pentru credinta in calatoria pe mare, si totdeauna Sfantul Ioan biruia pe acel francez, ca un preaiscusit in invataturile cartilor si preainte-lept; si astfel ii rusina socoteala lui cea nedreapta si ereticeasca. De aceea, francezul acela se mania foarte rau asupra nebiruitului ostas al lui Hristos, se iutea si il batjocorea cu multe ocari si-l vrajmasuia, gandind rau asupra lui. O vrajmasie ca aceea aprinzandu-se in apuseanul acela, ei au sosit cu corabia la malul Marii Negre cel dinspre tara Moldovei, langa Cetatea Alba. Deci, iesind din corabie, vrajmasul cel rau si pizmas s-a dus la eparhul cetatii, care era cu neamul si credinta turc, fierbinte pazitor si aparator al credintei sale celei turcesti. Si a adus capitanul la cadiu urmatoarea para impotriva Sfantului Ioan, zicand: "O, cadiule, este un barbat in corabie, care a venit cu mine aici si voieste sa se lepede de credinta sa cea crestineasca si sa se instraineze de patria sa. El voieste a se apropia de credinta voastra si sa primeasca legea voastra cea turceasca, ca sa se faca partas al semintiei voastre. Aceasta o stiu deoarece, calatorind noi pe mare, de multe ori mi-a spus despre aceasta si s-a jurat inaintea mea cu multe juraminte ca nicidecum nu-si va schimba gandul sau. De aceea tu sa ai indata purtare de grija pentru el, ca sa-1 aduci la credinta voastra; caci multa cinste vei avea de la imparatul si de la toti cei de un neam si de o credinta cu tine, caci acest barbat este intelept si iscusit cuvantator, ritor prea ales si vestit, si nu este mai mic sau mai prejos cu neamul decat cei ce sunt mai mari, mai de cinste si mai de frunte in cetatea Trapezunda". Acestea auzindu-le acel eparh pagan, s-a umplut de bucurie si sezand la locul unde avea obicei a judeca, a poruncit sa cheme cu cinste la sine pe fericitul Ioan. Iar cand a venit si a stat inaintea lui, eparhul, privind la el cu fata vesela, i-a zis cu blandete: "M-am instiintat destule despre tine, cum ca esti om ales si intelept, din cei de frunte din Trapezunda, si cum ca ai iubit credinta noastra cea mahomedana si voiesti a te apropia de ea. Caci astfel este credinta noastra, incat se lipesc si-si aprind inima de ea toti cei ce sunt cu gand curat si o inteleg pe ea; si celor ce o primesc cu bucurie, le da viata bine norocita si lungime de zile, pe cand credinta crestineasca este vrednica de ras. Pentru aceea, o prietene, nu mai zabovi, ci leapada credinta crestineasca care este defaimata si batjocorita de toti si cu glas mare inaintea a tot poporul ce s-a adunat aici, huleste si blestema legea si credinta cea crestineasca, caci pentru aceasta s-a adunat aici poporul, impreuna cu femeile si cu copiii lor, ca sa te auda pe tine marturisind acum credinta noastra; fiindca au auzit despre tine ca voiesti acum sa te faci propovaduitor al credintei noastre celei stralucite, bine norocite si desfatate. Deci vino, o, minunatule, si stai impreuna cu noi si preamareste cu glas minunat soarele cel stralucitor, da cinste luceafarului care rasare inaintea soarelui si adu jertfa luminatorilor ceresti, celor ce lumineaza toata lumea. Astfel te vei invrednici de la imparatul nostru de multa cinste si de mari vrednicii; iar noua ne vei fi ca un frate adevarat, indulcindu-te de viata cea dulce impreuna cu noi. Deci calca in picioare legea si credinta crestineasca, ca una ce este defaimata si proasta, incat sa vada si altii si sa invete de la tine a cinsti credinta noastra". Iar fericitul Ioan, cata vreme acel cadiu viclean si raucredincios graia aceste cuvinte, a ridicat ochii inimii sale la ceruri si cerea ajutor de la Dumnezeu, Care a zis in Sfanta Evanghelie: Cand veti fi dusi inaintea domnilor si imparatilor, pentru numele Meu, sa nu va ganditi mai inainte ce veti grai sau ce veti raspunde in acel ceas, ca vi se va da voua cuvant caruia nimeni nu va putea a se impotrivi, nici a raspunde toti cei ce se vor impotrivi voua. Apoi, cautand cu ochii cei simtiti catre tiran si, raspunzand cu buna indrazneala, a zis: "O, cadiule! Mi se pare ca minti pe fata. Aceste cuvinte nu sunt ale mele, nici nu mi-a venit in cuget vreodata sa ma lepad de sfanta credinta a Domnului meu Iisus Hristos! Sa nu se intample un lucru necuvios ca acesta, nici sa ma lase Dumnezeu sa primesc in mintea mea un gand paganesc ca acesta. Acestea toate sunt mestesugiri ale vrajmasului adevarului si ale satanei, tatal tau; ca, intrand in tine ca intr-un vas al sau, graieste prin tine catre mine, si nadajduind ca ma va trage spre pieire, se sileste sa ma departeze de la Dumnezeul cel adevarat, care precum este Ziditor al tuturor fapturilor vazute si nevazute, asa si al soarelui acesta, pe



Telefon : 064 4 389 1630

_______________________________________________________________________________________

Buletin parohial Sărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii Iunie pag.4 care tu il cinstesti ca pe un Dumnezeu. Iar tu, fiind cuprins cu intunericul amagirii, nebuneste aduci fapturii cinstea aceea, care se cade a se aduce numai lui Dumnezeu cel adevarat, facatorul soarelui caruia tu te inchini. Deci nu te amagi ca ma vei pleca la minciuna, ci mai vartos tu insuti invatandu-te de la mine taina adevarului, leapada, te rog, intunericul paganatatii care zace in sufletul tau si invredniceste-te a te face fiu al luminii, stralucind cu razele dumnezeiescului Botez mai mult decat soarele. Si nu socoti ca soarele care se vede pe cer este Dumnezeu, ci cunoaste ca este un luminator facut din fiinta focului si pus pe cer de Dumnezeu, Ziditorul lui, spre slujba oamenilor. Acela, adica soarele, s-a zidit in a patra zi; deci cum poate zidirea sa fie Dumnezeu?" Niste cuvinte ca acestea zicand Sfantul Ioan, si-a ridicat mainile si ochii catre cer, si a strigat cu glas mare in auzul tuturor: "Sa nu-mi fie mie a ma lepada de Tine, Hristoase Mantuitorul meu, Care esti Dumnezeu preamarit impreuna cu Tatal Tau Cel fara de inceput si cu Preasfantul Duh, o Putere si o imparatie! Nu ma voi inchina soarelui, nu voi sluji focului, nu voi jertfi luceafarului, nu ma voi lepada de lumina, nu ma voi lipi de intuneric, nu voi lasa pe Dumnezeul meu si nici nu voi sluji diavolului!" Zicand aceste cuvinte marturisitorul lui Hristos, cu multa indrazneala si cu fata vesela, tiranul isi schimba adeseori fata sa, aprinzandu-se inauntru de focul maniei. Si neputand mai mult sa rabde pe mucenic, care ii graia impotriva si ii arata paganatatea si desarta lui credinta, caci pe Hristos j)e Care il hulea paganul ighemon, pe Acela Sfantul Ioan II lauda si II propovaduia in mijlocul poporului ca este Dumnezeu adevarat; iar credinta lui paganeasca, sau mai bine zis inselaciunea, o defaima si o surpa pana la sfarsit; pentru aceasta a poruncit ostasilor sai sa-l dezbrace pe mucenic de hainele sale. Si indata facand ostasii cele poruncite, sfantul statea gol, fiind imbracat intru Hristos. Dupa aceea, cadiul a poruncit sa se aduca multe toiege inaintea lui, si uitandu-se catre mucenic, a zis: "Nu spune catre noi niste povesti ca acestea, ci leapada-te indata de credinta cea nefolositoare si primeste legea noastra cu toata inima, precum ai fagaduit, si impodobeste-te cu legile noastre. Paraseste de acum acele lungi cuvantari ale tale si implineste ceea ce ai fagaduit; iar de nu, apoi ma jur pe legea noastra cea bine norocita si slavita, ca nu numai iti voi zdrobi trupul cu toiegele acestea, dar te voi munci si cu alte munci prea cumplite si nesuferite firii; iar mai pe urma te voi omori cu moarte grea". Iar sfantul, raspunzand, a zis: "Tiranule si plinule de toata spurcaciunea, nu sunt mincinos, nici cuvantator de povesti precum spui tu, ci sunt rob si marturisitor al adevaratului Dumnezeu Cel preamarit in Sfanta Treime. in El m-am invatat a crede de la stramosii si de la parintii mei, Lui unuia ma inchin, Aceluia aduc jertfa de lauda, pe El II marturisesc, ca este Ziditor al tuturor fapturilor, pe Acela il astept judecator al viilor si al mortilor. Acela va veni sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele lui in vremea aceea, cand, dupa porunca Lui, soarele acesta ce se vede, asezat si randuit de Dansul pentru slujba oamenilor, se va intuneca. Pentru aceea nu te mai nadajdui ca vei auzi altceva de la mine decat numai cele ce le-am zis intai si de la inceput, acelea le graiesc si acum si le voi grai pana la sfarsit. Ca niciodata nu ma voi lepada de Hristos Dumnezeu si Facatorul meu, niciodata nu voi cinsti mai mult faptura decat pe Facatorul, nu ma voi inchina zidirii mai mult decat Ziditorului, nu voi defaima sfanta credinta in Dumnezeul meu, in care m-am nascut si in care m-am deprins de la parintii mei, pana cand voi fi stapan al gandului meu; si, mai ales, pana cand voi rasufla vazduhul acesta. Deci nu mai zabovi, lucrator al nedreptatii, ci arata obiceiul tau de caine si fara de omenie care este ascuns in tine; scapa-te odata de grija cea pentru aflarea muncilor, cu care voiesti sa ma muncesti, si trimite-ma mai degrab cu orice fel de moarte vei voi la Dumnezeu, Stapanul meu cel dorit de mine. Deci fa degrab ceea ce ai sa faci, pentru ca urechile mele nu pot sa auda mai mult cuvintele tale cele necurate, de care zice proorocul: Venin de aspida este sub buzele lor. Nici ochii mei sa nu mai vada fata ta cea spurcata, despre care iarasi acelasi prooroc zice intr-alt loc: Umple fetele lor de ocara si vor cauta numele Tau, Doamne! Iata ai inaintea ta trupul meu gol, gata pentru muncile tale! Bate-l cu toiege, arde-l cu foc, ineaca-l in mare, taie-l in bucati cu sabia, pune asupra lui si alte munci; si daca ai mai cumplite decat acestea, si pe acelea nu te lenevi a le aduce asupra mea; de vreme ce, pe toate acestea si pe cele mai multe decat acestea, eu sunt gata a le rabda cu placere si cu bucurie, pentru dragostea lui Hristos, Dumnezeul meu". Iar tiranul cel salbatic si nemilostiv, auzind cuvintele acestea ale viteazului marturisitor, s-a aprins de manie si indata a poruncit sa intinda pe mucenic la pamant si sa-l bata fara de mila cu toiege noduroase. Deci atat de cumplit l-au batut slugile tiranului pe rabdatorul de chinuri al lui Hristos, incat s-a zdrobit trupul lui in multe bucati si lipindu-se pe toiege, se arunca sus in aer, iar tot locul pe care era intins mucenicul s-a rosit de sangele lui. Deci viteazul patimitor rabdand cu barbatie o munca ca aceea, si-a ridicat ochii mintii sale catre cer si a zis: "Multumesc Tie, Stapane Dumnezeule, ca m-ai invrednicit a ma spala cu sangele meu si a ma face curat de pacatele mele, care mi s-a intamplat a le pacatui inaintea ta, dupa Sfantul Botez, din neputinta omeneasca". Iar muncitorii aceia, auzind pe mucenic rugandu-se lui Dumnezeu, s-au umplut de mai multa manie si atat de cumplit l-au batut, pana ce i s-a stins si glasul. Apoi, facandu-se seara, ighemonul a poruncit sa lege pe sfantul mucenic, care abia sufla, cu doua lanturi, sa-l arunce in temnita si sa-l pazeasca pana a doua zi, spre o mai mare munca. Si neputand mucenicul lui Hristos sa mearga singur de cumplitele rani, muncitorii l-au tarat ca pe un mort si astfel l-au inchis in temnita. Iar a doua zi, tiranul acela cu chipul de fiara, sezand la locul lui cel obisnuit de judecata, a poruncit sa aduca inaintea lui pe Sfantul Mucenic Ioan. Deci rabdatorul de chinuri si viteazul ostas al lui Hristos a venit inaintea lui cu fata luminata si cu sufletul vesel. Si privind raucredinciosul cadiu spre el si vazandu-l astfel luminat si vesel -caci darul si puterea lui Dumnezeu care a intarit pe sfintii mucenici cei de demult, aceea intarea si pe Sfantul Ioan, care patimea pentru aceeasi marturisire a bunei credinte si a preasfantului nume al lui Hristos Dumnezeul nostru -, s-a mirat foarte mult ca, dupa atatea cumplite munci, se mai afla suflet in el si, ca si cum n-ar fi patimit nimic, se arata asa de vesel. Deci a zis catre el: "O, Ioane, nu vezi in ce fel de rusine si necinste te-a adus neinduplecarea si nesupunerea ta, incat putin a lipsit de nu ti-ai pierdut si viata, care este atat de scumpa si de iubita tuturor oamenilor, insa de te vei pleca sfatului si socotelii mele, este gata insanatosirea ta, caci in putine zile, ranile si zdrobirile trupului tau se vor tamadui; fiindca noi avem doctori foarte iscusiti, veniti din India si din Persia. Iar de nu voiesti sa asculti de sfatul meu, ci inca vrei sa mai petreci in crestinatatea ta, apoi sa stii ca te asteapta mai multe si mai cumplite batai". Atunci Sfantul Mucenic Ioan a raspuns: "O, judecator tiran, eu nu ma ingrijesc nici catusi de putin de ranile trupului meu cel zdrobit; caci cu cat se strica omul nostru cel din afara, cu atat omul nostru cel dinlauntru se innoieste, dupa cum graieste Marele Apostol Pavel. Eu nu am alta grija, decat numai sa rabd pana la sfarsit muncile ce se vor aduce asupra mea de la tine, pentru Hristos Cel ce ma intareste si Care a zis: Cel ce va rabda pana in sfarsit, acela se va mantui. Deci, de ai gandit si ai aflat si alte munci, mai noi si mai cumplite, pune-le asupra mea; caci ranile cele mai dinainte, care le-ai adus asupra mea, eu le socotesc intru nimic!"



Telefon : 064 4 389 1630

_______________________________________________________________________________________

Buletin parohial Sărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii Iunie pag.5 Nebunul tiran s-a rusinat foarte mult de aceste cuvinte prea intelepte si, tremurand cu totul de manie, a racnit ca o fiara si a poruncit sa-l bata mai cumplit. Deci muncitorii aceia au batut multe ceasuri pe rabdatorul de chinuri, pana au obosit cei ce-l bateau. Iar dupa aceea schimbandu-se unii dupa altii, asa l-au muncit pana ce s-au ranit si s-au rupt si cele dinlauntru ale sfantului. Astfel muncind slugile acel trup tare ca diamantul, au slabit. Si toti cati se adunasera la acea priveliste si priveau la acele cumplite munci, strigau asupra nelegiuitului judecator, ocarandu-i obiceiul lui cel nemilostiv si salbaticia lui cea de fiara. Iar sfantul soptea cu buzele si se ruga lui Dumnezeu sa-i dea rabdare pana la sfarsit. Atunci tiranul a poruncit sa aduca un cal salbatic si sa lege picioarele mucenicului de coada calului, dupa aceea unul din ostasi sa incalece pe calul acela si sa alerge pe ulitele cetatii cat va putea; si astfel sa tarasca pe patimitorul lui Hristos prin toata cetatea. Deci sfantul a fost tras prin toate ulitele cetatii, incat s-a facut priveliste ingerilor si oamenilor. ingerilor s-a facut priveliste de bucurie si veselie, ca bucurie se face in ceruri, a zis Domnul in Sfanta Evanghelie, pentru un pacatos care se pocaieste, iar daca pentru un pacatos se face bucurie, cu atat mai vartos pentru un mucenic atat de rabdator, care patimea pentru dragostea Domnului unele ca acestea. Iar oamenilor celor bine credinciosi li s-a facut priveliste de jale. Si cum sa fie de jale, cand vedeau calul alergand si tragand dupa el pe mucenic prin locuri aspre? Cand vedeau pamantul rosindu-se cu sangele lui, si bucatile de carne ce cadeau din trupul lui, iar capul trantindu-se de pamant si de pietre? Cine nu s-ar fi umilit si nu ar fi varsat izvoare de lacrimi, vazand unele ca acestea? Poate numai acela care n-ar fi avut fire cuvantatoare. Astfel fiind tras Sfantul Ioan de acel nemilostiv calaret, cand a ajuns pe la locuintele jidovesti si alerga trecand pe ulitele lor, multime de evrei batjocoreau pe mucenic, care era tarat de calul acela, si strigand si stramband fetele lor, aruncau in el cu ce se intampla a avea in maini, razand fara de randuiala. Iar unul din acei jidovi, alergand in casa sa, a apucat o sabie goala si, ajungand pe sfantul ce era tarat, i-a taiat cinstitul si sfantul lui cap. Si astfel bunul si viteazul ostas al lui Iisus Hristos si-a sfarsit nevointa sa muceni-ceasca, dandu-si in mainile Domnului sfantul si luminatul sau suflet. Iar cinstitul lui trup, dezlegandu-1 ostasul acela de la coada calului, l-a lasat in acel loc, neingropat, nebagat in seama si neingrijit. Si astfel zacea impreuna cu capul lui cel taiat, si nimeni din crestini nu indraznea a se apropia sau a se atinge de el, temandu-se de urgia paganilor. Iar dupa ce s-a innoptat, s-a facut o minune ca aceasta asupra trupului sfantului mucenic: deodata s-au aratat multe faclii arzand, iar trei barbati cu haine albe cantau cantare de cuvinte sfintite si negraite si tamaiau imprejurul trupului mucenicului. Si s-a aratat un stalp de foc deasupra sfintelor moaste, intarit pana la cer. Minunea aceasta s-a vazut de multi, iar mai ales de cei ce locuiau imprejurul locului unde zaceau sfintele lui moaste. Iar unul din jidovi, a carui casa era aproape de acel loc unde zacea mult patimitorul trup al sfantului, parandu-i-se ca preotii crestini au venit sa-l ia si sa-l dea ingroparii celei obisnuite, a luat un arc cu sageata si s-a apropiat acolo, vrand sa sageteze pe unul din acei preoti. Deci, punand sageata in arc, a tras cat a putut si cand a vrut sa dea drumul sagetii, sageata si coarda s-au lipit de degetele mainii lui drepte, iar arcul de mana lui stanga, incat nu putea nici sa trimita sageata, nici mainile sa le dezlipeasca. Asa a petrecut toata noaptea acel jidov, fiu de vipera. Si facandu-se ziua, acei minunati barbati si stalpul de foc si facliile s-a ascuns, facandu-se nevazuti; iar barbatii, femeile, tinerii si batranii alergau la locul acela, pentru a vedea pe acel ticalos sagetator, cum statea astfel nemiscat, precum intinsese arcul si sageata, ca fiind ferecat cu fiare, insa fiind legat cu puterea cea nevazuta a lui Dumnezeu. Deci iudeul acela, desi nu voia, povestea tuturor cu de amanuntul toate cele vazute de dansul asupra trupului mucenicului si cum i s-a facut de Dumnezeu acea razbunare, pentru incercare cea cu indrazneala a lucrului celui rau. Iar dupa ce a facut catre toti de multe ori aratarea si marturisirea acelei minuni, i s-au dezlegat mainile si a scapat de pedeapsa. Iar cadiul instiintandu-se de aceasta minune, s-a temut foarte tare. Pentru aceea a poruncit crestinilor sa ia trupul mucenicului si sa-l ingroape. Deci crestinii luandu-l, l-au ingropat cu cinste langa biserica lor. Iar dupa ce au trecut cateva zile, francezul acela care vanduse pe sfant spre mucenicie, a voit sa fure cinstitul lui trup si sa-l duca in patria sa. Poate ca s-a cait pentru rautatea sa sau poate a avut de gand sa spuna pe urma ca sfantul a fost de credinta lor cea apuseana. Deci intr-una din nopti, afland vreme prielnica pentru acel lucru cugetat in sine, a mers cu ai sai la mormantul mucenicului si a inceput a sapa locul si a descoperi mormantul, vrand sa ia cinstitele lui moaste. Dar in acel ceas, ostasul lui Hristos s-a aratat in somn preotului acelei biserici si a zis: "Scoala-te indata si alearga la biserica, ca iata acel francez voieste sa fure trupul meu". Iar preotul, sculandu-se indata, a alergat cu toata puterea sa la biserica si a gasit mormantul sapat si deschis; iar trupul sfantului aproape sa fie furat. Deci a izgonit pe acel francez si pe oamenii sai nelucratori si deserti. Si chemand pe crestinii acelei biserici, le-a povestit cele facute si toti au preaslavit pe Dumnezeu, Cel ce preamareste pe sfintii Sai. Si luand cinstitele moaste ale sfantului mucenic, le-au dus in biserica, asezandu-le in altar aproape de Sfanta Masa. Acolo au stat acele sfinte moaste ale Sfantului Mucenic Ioan mai bine de saptezeci de ani, facandu-se asupra lor aratari dumnezeiesti ziua si noaptea. Uneori se arata oarecare lumina minunata; uneori un stalp de foc se arata pogorandu-se asupra sfintelor moaste; alteori ingeri pogorandu-se asupra lor si suindu-se la cer, iar alteori iesea de acolo buna mireasma negraita. Si multe si felurite tamaduiri se faceau acolo, incat a strabatut pretutindeni vestea minunilor care se faceau la acele sfinte moaste. Intr-acea vreme domnea in tara Moldovei binecredinciosul si de Hristos iubitorul domn Alexandru, marele voievod, care se impodobea nu numai cu toate felurile de fapte bune, pentru care s-a numit si "cel Bun", ci era aprins si cu dragoste si cu ravna dumnezeiasca catre sfintii mucenici. Deci auzind el de multele minuni ce se faceau de sfintele moaste ale acelui mucenic, a dorit sa le aiba la sine, iar mai cu seama sa-si impodobeasca tara cu acea nepretuita vistierie. Deci, sfatuindu-se cu prea sfintitul arhiepiscop a toata tara, Iosif, a trimis la Cetatea Alba, pe oarecare din boierii sai, cu multime de ostasi si cu multa avere. Iar aceia, mergand la mai sus zisa cetate, au rasturnat - dupa cum spune zicala - toata piatra, necrutand nici bani, nici daruri pe la cei ce aveau trebuinta de acestea - caci Cetatea Alba era atunci sub stapanirea otomanilor - si astfel si-au dobandit dorirea. Deci luand acele sfinte moaste, multa parere de rau au pricinuit credinciosilor de acolo. Iar cand se apropiau cu dansele de cetatea domneasca a Sucevei, a iesit intru intampinarea lor marele Voievod Alexandru cel Bun, cu toti boierii sai cei mari, inca si preasfintitul arhiepiscop Iosif, cu tot clerul sau cel duhovnicesc si tot poporul. Si astfel au intampinat cu bucurie, cu faclii, cu tamaie si cu miruri bine mirositoare pe mucenicul lui Hristos, cel ce bine a voit a veni la dansii. Iar marele voievod, cazand pe sicriul Sfantului Mucenic Ioan, a imbratisat mult patimitoarele sale moaste si, punandu-si ochii si gura pe cinstitele maini ale mucenicului, le-a sarutat cu multa evlavie si credinta. Apoi, varsand multe lacrimi de bucurie, a pus pe Sfantul Mucenic Ioan ca pazitor al sau si al stapanirii sale, inca si al binecredinciosului popor al tarii Moldovei. Astfel, cu mare cinste au asezat cinstitele moaste ale mucenicului in Sfanta Mitropolie din Suceava, care era pe acea vreme cetate domneasca si capitala a Moldovei.



Telefon : 064 4 389 1630

_______________________________________________________________________________________

Buletin parohial Sărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii Iunie pag.6

Deci sfintele moaste au stat multi ani in Sfanta Mitropolie a Sucevei, pana cand, mutandu-se scaunul domniei la Iasi, la mijlocul tarii, s-a mutat acolo si scaunul mitropoliei. Deci vremurile fiind tulburi, stapanitorii tarii cei duhovnicesti si politicesti aveau frica sa nu se prade de neamuri pagane acel odor nepretuit. Pentru aceea au adus sfintele moaste la Iasi si le-au asezat in biserica Sfintei Mitropolii. Iar la anul de la zidirea lumii 7194, iar de la Nasterea lui Hristos 1686, domnind peste tara Moldovei raposatul si fericitul intru pomenire Constantin Cantemir voievod, si mitropolit fiind Dositei cel vestit intru multa invatatura, a venit Ioan Sobietchi, craiul polonez, cu ostile sale, trecand asupra Bugeacului tatarasc si intorcandu-se prin targul lasului. Iar mitropolitul Dositei, cu stirea craiului lesesc, vazand vremurile tulburi si nepasnice si temandu-se ca sa nu pricinuiasca vreo robie a tarii si, impreuna cu tara, sa se prade de alte neamuri straine si barbare si aceasta vistierie sfanta si nepretuita, a ridicat sfintele moaste ale Sfantului Ioan si luandu-le cu sine, impreuna cu toate odoarele sfintei mitropolii si cu hrisoavele mosiilor ei, s-a dus impreuna cu oastea craiasca in tara leseasca, cu gandul sa se sprijineasca acolo, ca la niste vecini buni, pana se vor linisti tulburarile si se va face pace, ca apoi iarasi sa le aduca pe toate in Moldova la locul lor. Dar prelungindu-se vremea tulburarilor, mitropolitul Dositei nu a ajuns sa-si implineasca scopul si fagaduinta sa, caci a murit acolo in tara leseasca si de ceea ce s-a temut ca sa nu se intample de la alte neamuri barbare, a implinit-o el cu lucrul; caciA a pagubit tara Moldovei multa vreme de acea vistierie nepretuita. Inca si cei de pe urma, neavand osardie sa incerce cu dinadinsul sa aduca la locul lor acele sfinte moaste, pana a nu se invechi lucrul, le-au lasat acolo in tara leseasca impreuna cu odoarele sfintei Mitropolii, asezate intr-una din bisericile din targul ce se numeste Jolcova. Iar acolo, fiind sfintele moaste sub stapanirea apusenilor, varsau neincetate minuni si izvorau tamaduiri spre cei ce alergau cu credinta, cu dragoste si cu evlavie la ajutorul sfantului. Si au stat sfintele moaste multi ani in tara leseasca, in targul cel mai sus aratat, unde le lasase Dositei Mitropolitul, pana s-a cuprins de stapanirea apuseana o bucata mare din tara Moldovei, care s-a numit Cordunul si in care s-a cuprins si targul Sucevei. Acolo se afla si Mitropolia cea veche, in care fusesera asezate sfintele moaste, dupa ce s-au adus de la Cetatea Alba, de prea fericitul intru pomenire si prea binecuvantatul si de Hristos iubitorul, Alexandru Voievod, care s-a numit si cel Bun, pentru faptele lui bune ce a facut. Iar in anul de la mantuirea lumii 1783, in patru zile ale lunii iunie, venind Iosif, imparatul Austriei, a mers pe la marginea Cordu-nului, ca sa vada hotarul, si a venit si prin satul ce se numeste Bosanci. De acolo a mers si in Suceava, caci nu este departe de acel sat targul Sucevei, si a intrat in biserica Mitropoliei. Deci, privind in toate partile si vazand intre altele si locul in care fusesera asezate mai inainte sfintele moaste ale Sfantului Ioan cel Nou, a intrebat pe episcopul Radautiului, Dositei: "Ce loc este acolo?" Episcopul a raspuns, zicand: "Acolo au fost asezate sfintele moaste ale Sfantului Ioan cel Nou". Iar imparatul aratand cu mana, a zis: "Se vor aduce si se vor aseza iarasi acolo". Fiindca episcopul mai inainte facuse cererea aceasta. Deci, chemand episcopul pe un ieromonah, anume Ioasaf, fost egumen al Manastirii Putna, i-a poruncit sa se gateasca a merge la cetatea Jolcova pentru aducerea sfintelor moaste. Iar el, pregatindu-se, a pornit catre Tara Leseasca spre cetatea Liovului si, intr-o Duminica, in optsprezece zile ale lunii iunie, a ajuns acolo; fiind si arhimandritul Meletie trimis mai inainte pentru aceasta pricina. Acolo aflandu-se si imparatul, a poruncit la doua regimente de ostasi sa mearga mai inainte la cetatea Jolcova, in care se aflau sfintele moaste la o manastire baziliana, ca sa nu se faca vreo tulburare in popor pentru luarea sfintelor moaste. Acea manastire fusese ortodoxa in vremea cand a fost acolo mitropolitul Dositei cu sfintele moaste. Deci trimisii au pornit pentru luarea sfintelor moaste si, ajungand la marginea cetatii Jolcova, intr-o mahala a unei biserici iarasi baziliene, au gasit toata cetatea inconjurata de strajile celor doua regimente, care straji erau atat de sus asezate, incat puteau sa se vada una cu alta. Si era data porunca imparateasca ca tot poporul sa stea inchis prin casele lor; iar cel care va iesi afara sa fie impuscat. Deci numitii trimisi zabovind la locul acela pana la miezul noptii, atunci a venit porunca sa porneasca cu careta cea pregatita, spre luarea raclei cu sfintele moaste. Si astfel au pornit la miezul noptii, prin intuneric, fara nici o lumina. Si impreuna cu ei era un om cu numele Gheorghe, de neam grec, fratele casierului din Liov, care era trimis mai inainte pentru aceasta treaba. Deci au ajuns cu totii la intaia straja nemteasca. Si inconjurandu-i straja, acel Gheorghe, povatuitorul parintilor, a vorbit cu mai marele strajii si indata i-au liberat. De acolo mergand inainte si trecand prin alte straji, care nu le-au zis nimic, au intrat pe poarta cetatii si, mergand catre biserica in care se aflau sfintele moaste, au dat peste alta straja, care intrebandu-i ce cauta, le-au raspuns ca au venit sa ia pe Sfantul Ioan; iar mai marele strajii i-a intrebat: "Dar puteti sa-1 luati?" Ei au raspuns: "Putem, caci avem porunca imparateasca". Atunci indata i-a lasat si, mergand ei printr-o bolta la o usa, au gasit acolo doi soldati cu pustile in spate, care i-au oprit putin, pana ce unul din ei s-a dus unde era arestat arhimandritul bazilianilor, impreuna cu toti ai sai, de le-a dat de stire. Si fara de zabava au venit doi baziliani, cu doua faclii de ceara aprinse, si indata au intrat in biserica. Acolo au gasit pe un comisar imparatesc cu vreo treizeci de ofiteri, stand imprejurul sfantului cu capetele descoperite. Aceia facandu-le cale, trimisii s-au apropiat de racla sfantului, care era pusa in loc de prestol de slujeau bazilianii liturghia lor pe dansul. Pe ea mai erau cincisprezece sfesnice cu faclii, iar la picioare o candela mare de argint aprinsa. Deci luand toate sfesnicele de pe racla, au cerut cheia si descuind-o, au ridicat capacul si au vazut pe dinauntru multe lucruri de argint, ca: inimi, ochi, picioare, maini si altele, pe care le pusesera acolo spre aducere aminte cei ce au avut boli si vatamaturi la aceste parti ale trupului lor si se vindecasera cu rugaciunile sfantului. Mai era inca in racla si un vas de argint, pe care erau scrise slove de aur: "Vasile Voievod, domn al Tarii Moldovei". Iar banii ce s-au aflat in vas s-au dat bazilianilor. Deci facandu-se catastif de toate argintariile care s-au aflat in racla, s-a incuiat iarasi racla cu incuietoarea ei. Dupa aceea, ridicandu-se racla de patru greci papistasi, care mersesera cu parintii cei trimisi, unul din baziliani a oprit racla. Iar un comisar imparatesc intrebandu-l care este pricina, el a raspuns: "Alt nimic nu este, domnule, decat numai cerem adeverinta de la comisarii Moldovei, ca nu cumva dupa vremi sa ni se mai ceara vreodata sfintele moastele". Deci ei, socotind ca este dreapta cererea lor, au scris acea adeverinta si s-a iscalit de arhimandritul Meletie si de fostul egumen Ioasaf, care au pus si pecetile lor si au dat-o bazilianului. Dupa aceea, indata au ridicat Sfintele Moaste si, iesind din biserica, le-au pus in careta cea pregatita spre aceasta slujba si au iesit la poarta cetatii, unde erau cei treizeci de husari calari, pe care i-au gasit tot asa cum i-au lasat. Dupa ce au iesit pe poarta, indata acei ostasi au inconjurat careta, cincisprezece de-o parte si cincisprezece de alta parte, si astfel au pornit impreuna cu cei ce duceau



Telefon : 064 4 389 1630

_______________________________________________________________________________________

Buletin parohial Sărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii Iunie pag.7 moastele. Si mergand pana la un han ce era aproape de Liov, cale de o jumatate de ceas, i-a intampinat un trimis de la comandantul general, cu porunca ca cei treizeci de ostasi sa se intoarca inapoi, iar parintii cu sfintele moaste sa mearga singuri in cetatea Liovului. Iar imparatul Iosif, avand a merge la Brod, a iesit din cetate pe alta poarta. Iar arhimandritul Meletie cu fostul egumen Ioasaf, mergand la comandantul general, au spus ca au adus sfintele moaste si le-a dat voie sa ramana pana a doua zi. Iar a doua zi, gatindu-se de plecare, a venit un grec la arhimandritul Meletie, rugandu-l sa-i dea voie sa sarute sfintele moaste. Deci, mergand sa deschida racla, nu numai ca n-a putut, dar nici acoperamantul, care era peste racla, nu l-a putut ridica nicidecum. Si vazand aceasta, a zis grecului: "Vezi, frate, ca nu putem sa deschidem nici racla, nici sa ridicam acoperamantul! Poate nu este voia sfantului! Deci saruta racla deasupra cu credinta". Astfel facand grecul, s-a dus. Deci stand amandoi parintii in alta careta, au mers pe valea Liovului, dupa careta in care era racla sfantului, pana s-au suit intr-un deal, unde i-au ajuns patru greci cu femeile lor, ca sa se inchine Sfintelor moaste, dupa parola ce o avusesera cu dansii in Liov, ca in acel loc sa se inchine si sa sarute Sfintele moaste. Deci acolo cu usurinta s-a ridicat acoperamantul de pe racla, si s-a deschis racla. Atunci, aducandu-si aminte, au cunoscut ca acel grec ce a cerut mai inainte sa sarute sfintele moaste a fost fatarnic si necredincios, vrand sa ispiteasca puterea sfantului; si de aceea nu s-a putut deschide racla. Plecand de acolo, au trecut prin targul ce se numeste Stanislav, nestiindu-i nimeni cu ce trebuinta merg. Ajungand la alt targ ce se numeste Tolmaci, i-a intampinat o posta trimisa de Dositei, episcopul Radautiului, ca sa cerceteze unde se afla trimisii, daca s-au luat sfintele moaste si in ce chip au urmat. Si raspunzandu-i-se postei pentru toate, aceea s-a intors inapoi. A doua noapte, au ajuns la alt targ, unde au intampinat pe secretarul Mihalache venind iarasi in posta de la episcop. A doua zi, s-a facut randuiala de li s-au dat cate sapte husari si au mers in acea zi pana aproape de hotarul ce desparte Tara Leseasca de Bucovina. A treia zi, s-au pornit catre Sneaten, care este in marginea hotarului, unde, pana a se gati de plecare, i-a intampinat mult popor, care iesise din targ. Dandu-li-se de acolo alti sapte husari, au pornit la Colacini, care este hotarul Tarilor Lesesti si al Bucovinei, iar acolo au gasit corturi intinse si pe episcop sosit. Dar, pentru ca generalul Entiverc inca nu sosise, le-a spus episcopul ca nu este porunca sa treaca peste hotar pana nu va sosi si generalul. De aceea, intorcandu-se inapoi, au zabovit peste hotar, de cealalta parte, impreuna cu tot norodul ce iesise din Sneaten spre inchinarea sfintelor moaste. Apoi sosind generalul, indata s-a pornit sa treaca peste podul Colacinului, iar la mijlocul podului s-a luat racla din careta in care a venit pana acolo si s-a pus intr-alta. Si trecand peste granita, s-au tras, in cinstea sfantului, vreo saizeci de tunuri. Si au stat pe loc acolo, pana a sarutat racla tot poporul care il astepta pe sfant; iar peste granita, de partea aceasta, n-au lasat sa treaca nici un om din Tara Leseasca. Deci pornind de acolo cu alai de popor numai din Bucovina, intre care numai preoti erau 204, cu dascalii lor si cu prapore, au ajuns seara, spre ziua Sfintilor Apostoli, la un sat ce se numeste Lucavetul, unde au ramas. Iar a doua zi au mers in Cernauti cu multi crestini si cu multime de ostasi, tragand si multe tunuri din dealul Cernautiului. Si mergand prin targ pana la o biserica a oarecaruia Herescu, acolo au asezat sfintele moaste si au stat pana la opt septembrie. Iar in acea zi, au pornit sfintele moaste cu alai spre targul Sucevei, unde le-au asezat intr-o biserica de piatra alunei mahalale ce se numeste Itcani. Acolo au stat pana la ziua inaltarii cinstitei si de viata facatoarei Cruci. Si facandu-se stire si in Moldova de cealalta parte de Cordun, s-a adunat multime de crestini, spre cinstirea sfintelor moaste. Si astfel, episcopul Dositei al Bucovinei cu multime de preoti imbracati si cu tot poporul, ridicand sfintele moaste din mai sus numita biserica, le-au dus in Mitropolia Sucevei si le-au asezat in mijlocul bisericii, unde au ramas si pana in ziua de azi. Aceasta este viata si patimirea Sfantului Ioan cel Nou, aceasta buna negutatorie a negutatorit in lumea aceasta. El a plecat cu marfa pamanteasca de la Trapezunda, dar a negutatorit si duhovniceste, caci prin post si rugaciune catre Dumnezeu, prin lacrimi necontenite, prin milostenie si prin facerile de bine catre aproapele, s-a suit ca pe o scara catre varful faptelor bune, catre Sfantul Botez cel de sange, care este mai mare decat toate botezurile. Astfel a avut sfarsitul marturisirii, astfel de vitejie a aratat in nevointa marturisirii, astfel a rusinat pe paganul cadiu, cu aceste cununi a fost incununat de mainile lui Dumnezeu, incepatorul de nevointa. El asa de bine s-a negutatorit, incat putin a dat si mult a dobandit. De trup s-a dezbracat ca de o sarcina si, de aceea, nu s-a intors la Trapezunda, ci la Ierusalimul cel de sus. Si s-a asezat in ceata mucenicilor, ca un mucenic, intru imparatia cea vesnica, intru odihna dreptilor, intru lumina cea neinserata si intru veselia si bucuria cea nesfarsita. Iar mutarile moastelor lui pe pamant sunt acestea: De la Cetatea Alba s-au adus intai in Suceava cu alai domnesc, cu arhierei si cu boierii Moldovei. Al doilea s-au dus in Tara Leseasca de Mitropolitul Dositei si de craiul acelei tari, Ioan Sobietchi; iar sederea Sfantului Ioan in Tara Leseasca a fost de 94 ani. Al treilea, din Tara Leseasca, de la cetatea Jolcova, s-au adus in Suceava cu alai imparatesc, in anul 1783. Prin toate a trecut dupa vorba apostolului, prin cele de-a dreapta, prin cele de-a stanga, prin slava si prin necinste, nevatamat si prea cu cuviinta. Ca Hristos Dumnezeu, pe cei ce-L proslavesc pe pamant, ii preamareste cu indoita slava, si cu cea cereasca si cu cea pamanteasca. Pe cei ce-L marturisesc pe El inaintea oamenilor, si El ii marturiseste, nu numai inaintea sfintilor ingeri, ci si inaintea Tatalui Sau celui ceresc. Lui I se cuvine slava, cinstea si stapanirea, impreuna si Parintelui Sau celui fara de inceput si Preasfantului si de viata Facatorului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.



Telefon : 064 4 389 1630

_______________________________________________________________________________________


12 Iunie- Pogorarea Sfantului Duh- Rusaliile Pogorarea Sfantului Duh sau Rusaliile rememoreaza si actualizeaza in fiecare an trimiterea de catre Dumnezeu a Sfantului Duh peste Apostolii Mantuitorului adunati in Ierusalim. Pogorarea Sfantului Duh alaturi de sarbatoarea Pastilor si de ziua Duminicii, acest praznic imparatesc este una dintre cele mai vechi sarbatori crestine. In vechime, bucuria sarbatorii era amplificata de catehumenii care primeau botezul in aceasta zi, intr-un cadru solemn si festiv. Tot de timpuriu se aduceau la biserici flori si ramuri de copaci, amintind de obiceiul similar practicat de catre iudei la Sarbatoarea Cincizecimii in care se aducea multumire lui Dumnezeu pentru strangerea recoltei. Pogorarea

Sfantului Duh marcheaza intemeierea Bisericii prin trimiterea de catre Dumnezeu a Sfantului Duh in lume ca sa imputerniceasca pe Sf. Apostoli sa vesteasca Evanghelia. Biserica devine o realitate vazuta prin pogorarea Duhului Sfant, iar a fi crestin inseamna a avea pe Duhul Sfant. Pogorarea sf duh- Sfântul Ioan Gura de Aur Cuvânt la Duminica cincizecimii, sau a Pogorârii Sfântului Duh ” Eu voi ruga pe Tatal, si alt mângâietor va da voua,

ca sa fie cu voi în veci, adica Duhul adevarului” (Ioan XIV, 16, 17) Slavite sunt, iubitilor, darurile, care ni le-a comunicat astazi Dumnezeu cel plin de dragoste, daruri, a caror marime nu o poate descrie nici o gura omeneasca. De aceea sa ne bucuram toti, sa marim si sa proslavim pe Domnul nostru, caci ziua de astazi este o sarbatoare de bucurie si de desfatare. Precum timpurile anului urmeaza regulat unele dupa altele si se schimba unele cu altele, asa si în biserica cu totul regulat o sarbatoare urmeaza alteia, si de asemenea trece de la una la alta. Asa cu putin mai înainte noi am serbat ziua mortii lui Hristos, apoi Invierea Sa, dupa aceea Inaltarea Sa, iar astazi am ajuns la vârful tuturor darurilor harului lui Dumnezeu, si am ajuns la împlinirea fagaduintei date de Hristos. Adica ca Hristos a zis: “când ma voi duce, voi trimie voua alt mângâietor, si nu va voi lasa sarmani (Ioan XVI, 7,14,16,18). Cunoasteti îngrijirea cea mare a Domnului? Vedeti negraita lui bunavointa catre oameni? Inainte cu câteva zile S-a înaltat la cer, a luat în stapânire tronul împaratesc, si a sezut de-a drepta Tatalui; iar astazi ne da El cu milostivire pogorârea Sfântului Duh, si cu aceasta da omenirii nenumarate bunuri ceresti. Sau spune-mi nu ni s-a comunicat oare prin Sfântul Duh tot, ce înfaptuieste spre fericirea noastra? Prin el ne-am mântuit noi de robia pacatului, ne-am chemat la slobozenie, ne-am facut fii a lui Dumnezeu si ne-am transformat în oameni cu totul noi; înca putem prin el a arunca de la noi sarcina cea grea si înfricosata a pacatelor. Prin Sfântul Duh dobândim noi sirul preotilor si pastorilor nostri sufletesti. De la el curg descoperirile si darurile cele de tot felul ale harului; si tot ce serveste de podoaba a bisericii lui Dumnezeu, curge din acest izvor, adica de la Duhul Sfânt. Aceasta ne-o vesteste Sfântul Pavel în cuvintele: “Toate acestea le lucreaza unul si acelasi Duh, împartind îndeosebi fiecaruia, precum voieste” (I Corint. XII, 11). El zice: “precum voieste,” nu: “cum i s-a poruncit”, caci Sfântul Duh este însusi împartitorul, nu împartitul, el lucreaza de la sine, si nu atârnat de la cineva. De acea Apostolul Pavel prescrie aceeasi putere si stapânire, pe care le însuseste Tatalui, înca si Sfântului Duh, si precum zice el despre Tatal: “este un Dumnezeu care lucreaza totul întru toate” (I Cor. XII, 6), tot asa zice el despre Sfântul Duh: “Toate acestea le lucreaza unul si acelasi Duh, împartind fiecaruia, precum voieste”. Vezi, cum Sfântul Duh are aceeasi desavârsire, putere ca si Tatal? Fireste fiindca amândoi sunt deopotriva dupa fiinta, trebuie sa fie asemenea înca si dupa domnie, si fiind ca ei sunt deopotriva în cinstire si în vrednicie, trebuie sa fie deopotriva si în putere si stapânire. Prin Sfântul Duh am dobândit si iertarea pacatelor noastre, prin el ne-am curatit de toate petele pacatelor, prin darurile sale, oamenii, care se povatuiesc de harul sau, se fac îngeri, nu prin aceea, ca îsi schimba firea, ci, ceea ce este mai minunat prin aceea ca ei, desi ramân oameni, dar se poarta asa de curat si sfânt, ca îngerii. Asa de mare este puterea sfântului Duh! Precum focul cel pamântesc preface lutul cel moale într-un vas vârtos, apa si focul Sfântului Duh, când cuprinde un suflet binegânditor, îl face mai tare decât fierul, desi el înainte era mai moale decât lutul, asa ca pacatul nu mai poate vatama pe sufletul cel acum întarit.



Telefon : 064 4 389 1630

_______________________________________________________________________________________

Buletin parohial Sărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii Iunie pag.9 Iar omul, care cu putin mai înainte era patat cu întunecimea pacatului, prin harul Sfântului Duh se face mai luminat si mai stralucit decât soarele. Aceasta ne învata Apostolul Pavel, când scrie: “Nu va înselati, ca nici curvarii, nici slujitorii idolilor, nici precurvarii, nici malachii, nici Sodomenii, nici furii, nici lacomii, nici betivii, nici ocarâtorii, nici rapitorii, împaratia lui Dumnezeu nu vor mosteni” (I Corint. VI, 9, 10). Dupa ce el a numarat toate felurile de pacate, si ne-a învatat, ca acei ce sunt cuprinsi de aceste pacate, sunt pierduti pentru împaratia lui Dumnezeu, a adaugat îndata: “Si asa erati unii dintre voi; dar v-ati spalat, v-ati sfintit, v-ati îndreptat” (I Cor. VI. 11). Cum si în ce chip? La aceasta raspunde el îndata: “în numele Domnului nostru Iisus Hristos, si prin Duhul Dumnezeului nostru”. Vedeti, iubitilor, puterea Sfântului Duh? Vedeti, cum Sfântul Duh a departat toate aceste pacate, si pe aceia, care înainte cu totul se înjosisera prin nelegiuirile lor, repede i-a ridicat la cea mai înalta cinste? Dar sa ne întoarcem acum la alt punct, la o cercetare, care merita întradevar a ne ocupa. Adica eu trebuie, iubitilor, sa va lamuresc, pentru ce Hristos nu îndata dupa înaltarea Sa la cer ne-a dat duhul Sfânt, acest izvor de asa multe bunuri si daruri, ci a lasat pe ucenicii sai sa-l astepte un timp îndelungat, si apoi le-a trimis darurile Sfântului Duh. Acesta s-a facut nu din întâmplare si fara pricina. El stia, ca oamenii nu admira îndeajuns bunurile, pe care le au la îndemâna, nu pretuiesc dupa cuviinta marimea si gingasia lor, daca ei n-au fost lipsiti de Dânsele un timp îndelungat. Sa va aduc un exemplu: Cine este cu totul vioi si sanatos; - nu simte si nici nu poate sti tocmai cât de pretioasa este sanatatea daca el niciodata n-a suferit de vreo boala. De asemenea nu s-ar pretui dupa cum se cade lumina zilei, daca noi n-am cunoaste si întunecimea noptii. Dar mai bine învatam noi a cunoaste pretul bunurilor, de care ne îndulcim, când le pierdem pe un timp îndelungat. Asa ucenicii Domnului au petrecut zilele lor cu multa placere, pe cât ei s-au, îndulcit de prezenta Lui, si petrecerea lor cu dânsul le aducea mii de bucurii. Toata Palestina se uita la ei, ca la niste stele stralucitoare, atunci ei înviau mortii, curateau leprosii, alungau duhurile cele necurate, tamaduiau bolile si savârseau multe alte minuni. Fiindca ei erau asa de renumiti si slaviti, de aceea a îngaduit Dumnezeu, ca ei pe un timp sa piarda puterea, prin care ei lucrau toate acestea, pentru ca ei tocmai prin aceasta pierdere sa vina la cunostinta, cât de mult datorau ei a multumi milostivei Lui prezente si tocmai prin aceasta recunostinta sa se faca mai poftitori de a primi darurile harului Sfântului Duh. Aceasta i-a mângâiat, când ei jeleau si suspinau pentru ducerea de la ei a învatatorului lor, a luminat pe cei descurajati cu lumina sa, a ridicat iarasi pe cei ce erau aproape cazuti, a împrastiat norii mâhnirii lor si a alungat supararea din sufletul lor. Când Domnul zisese odinioara catre dânsii: “mergeti si învatati toate popoarele” (Mat. XXVIII, 19), atunci ei erau înca nestiutori, cum sa înceapa aceasta, si încotro sa apuce fiecare, spre a propovadui cuvântul lui Dumnezeu. Acum însa s-a pogorât peste ei Sfântul Duh în chip de limbi, i-a povatuit la tot adevarul, i-a învatat si i-a luminat, si prin limbile, ce a dat fiecaruia a vorbi, le-a aratat tarile, care erau încredintate învatamântului lor. Duhul Sfânt însa de aceea a venit în chip de limbi, ca sa aminteasca de o întâmplare de demult a vechiului testament. Adica, când odinioara, oamenii, umflati de mândrie, voiau sa zideasca un turn, care sa ajunga pâna la cer, a despartit Dumnezeu prin amestecarea limbilor aceasta pacatoasa unire a popoarelor. Acum din contra s-a varsat Duhul Sfânt în chipul limbilor, pentru ca lumea cea dezbinata întru sine iarasi sa se aduca la o unire (mai înalta), adica la împaratia lui Dumnezeu, la credinta si la dragoste. Cu aceasta s-a savârsit ceva neobisnuit si nou. Oarecand limbile au dezbinat lumea si au sfarâmat unirea cea pacatoasa, iar acum limbile cele de foc iarasi au adus unirea în lume si cei dezbinati iarasi s-au legat unii cu altii. Aceasta a fost pricina, pentru care Sfântul Duh s-a aratat în chipul limbilor. Dar limbile s-au parut a fi de foc, caci multi spini ai pacatului crescusera în noi. Precum un pamânt bun si roditor, daca nu se lucreaza, produce multa palamida si spini, tot asa se întâmpla si cu noi oamenii. Plecarea firii noastre, desi este buna si proprie a produce roadele faptei bune, însa daca ea nu se lucreaza cu plugul cucerniciei, si nu se seamana cu samânta cunostintei de Dumnezeu, ea produce o întreaga padure de pacate. Si precum adeseori nu se poate vedea pamântul unui ogor din pricina multimii palamidei, a spinilor si a buruienilor, asa multa vreme nu s-a putut cunoaste si privi nici nobletea sufletului nostru, pâna ce a venit Sfântul Duh, a lucrat ogorul sufletului nostru, l-a curatit cu focul Duhului, si l-a facut propriu de a primi samânta cea cereasca. Pentru toate acestea, si înca pentru nenumarate alte bunuri avem noi sa multumim zilei de astazi. De aceea va sfatuiesc, sa praznuim aceasta sarbatoare într-un chip vrednic de aceste bunuri, nu numai cu stralucirea si cu podoaba din afara (Sfântul Ioan continua aceasta si mai departe, si din cuvintele lui noi vedem ca atunci, ca si astazi, la cincizecime, se împdobeau casele si ulitele cu flori, arbori etc.), ci prin aceea ca sa împodobim sufletele noastre, si sa ne îmbracam în hainele cele stralucite ale faptei bune. In felul acesta, vom dobândi si noi darurile Sfântului Duh, si ne vom face partasi rodurilor, celor ce vin de la Sfântul Duh. Dar care este oare rodul sfântului Duh? Sa ascultam pe Apostolul Pavel, el ne spune, “roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea”. (Gal. V. 22). Ia aminte, cât de întocmai se rosteste Apostolul si în ce mare legatura stau cuvintele lui, el pune dragostea înainte, apoi vorbeste despre urmarile ei. El începe de la radacina, si apoi arata roadele. El pune întâi piatra fundamentala, si apoi aseaza zidirea. El face începutul cu izvorul si apoi vine la râu.



Telefon : 064 4 389 1630

_______________________________________________________________________________________

Buletin parohial Sărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii Iunie pag.10 Intr-adevar, noi nu putem simti bine bucuria mai intai pana ce nu socotim norocirea altora ca pe a noastra, si binele aproapelui nu il privim ca pe al nostru. Aceasta insa nu se poate face, daca mai întâi nu a domnit dragostea întru inima noastra. Adica dragostea - radacina si izvorul si mama a tot binelui. Ea, asemenea unei radacini, produce mii de ramuri ale faptei-bune, se varsa ca un izvor în nenumarate pâraie, si asemenea unei mame îmbratiseaza pe toti cei ce scapa la dânsa. Fiindca Sfântul Apostol Pavel foarte bine stia aceasta, a numit-o rod al Sfântului Duh. Dar într-alt loc ii da el o numire asa de mare, încât o numeste plinire a legii. “Dragostea, zice el, este plinirea legii” (Rom. XIII, 10). Chiar Hristos, Domnul lumii, declara avutia dragostei, ca dovada cea mai adevarata, ca cineva este ucenicul sau, când zice: “întru aceasta vor cunoaste toti, ca ai mei ucenici sunteti, de veti avea dragoste între voi” (Ioan XIII, 35). De acea sa alergam la dragoste, sa ne lipim de ea si cu dânsa sa praznuim aceasta sarbatoare. Caci unde este dragostea, de acolo lipseste micimea sufletului; unde este dragostea, de acolo pier patimile cele nebune ale inimii, caci dragostea, zice Apostolul, “nu se trufeste, nu se îngâmfeaza, nu se poarta cu necuviinta,, (I Cor. XIII, 4, 5). Dragostea nu pricinuieste aproapelui nici o vatamare, si unde domneste dragostea, acolo nu se vede nici un Cain si ucigas de frate. Astupa izvorul neiubirii, mai ales al pizmei, pârâul pacatelor îndata se va usca; scoate radacina, atunci ai stârpit si roadele. Aceasta o zic, nu spre folosul celor pizmuiti, ci spre folosul pizmasilor, caci acestia sunt cei care au mai multa paguba dintru aceasta, si ei însisi îsi pregatesc pieirea. Din contra pentru acei ce sunt pizmuiti si sufera aceasta cu rabdare, sunt gatite cununi si rasplatiri slavite. Gândeste la Abel, totdeauna el va fi proslavit ca un drept, în toate zilele se va vesti lauda lui, si tocmai uciderea lui i-a adus asa de mare slava, înca si dupa moarte glasul lui nu a amutit, si de-a pururea pâraste el pe ucigasul sau. Cain a ramas în viata si a secerat rodul faptei sale, caci si-a petrecut zilele sale întru frica si cutremur, Abel însa zacea pe pamânt sugrumat, dar vorbea dupa moartea lui cu mai mare curaj decât acela. Precum pe Cain pacatul l-a facut atât de nenorocit, încât ducea o viata mai amarâta decât moartea, asa pe Abel fapta cea buna l-a facut înca si dupa moartea sa mai slavit si mai renumit decât înainte. Asadar, pentru ca noi atât aici, cât si în cealalta viata, sa avem o încredintare tare, si sa seceram fericita bucurie ca rod al acestei sarbatori sa aruncam hainele cele necurate ale sufletului, dar mai ales pizma sa o departam! De am avea mii de însusiri bune, toate nu ne ajuta, întrucât ne schimonoseste aceasta urâta meteahna. Dea Dumnezeu, ca noi toti sa fim slobozi de dânsa! Inchideti deci Satanei intrarea din toate partile, pentru ca voi, plini de încredere si de veselie, sa iesiti întru întâmpinarea Imparatului cerului. Când El va veni, spre a va face partasi de bunurile sale cele negraite pe aceia care au petrecut viata lor cu fapte bune si cu cucernicie, întru Hristos Iisus Domnul nostru caruia se cuvine cinstea si slava, acum si în vecii vecilor! Amin.

( din “Predici la duminici si sarbatori”, Sfantul Ioan Gura de Aur)

13 Iunie- Sfânta Treime

In calendarul Bisericii noastre, ziua de luni, dupa Rusalii este inchinata Sfintei Treimi (Tatal, Fiul si Sfantul Duh). Ieri, in ziua de Rusalii a fost cinstit in chip deosebit Duhul Sfant - sfintitorul vietii noastre, a treia persoana a Sfintei Treimi. Dar Duhul Sfant purcede de la Tatal si este trimis prin Fiul, existand, deci o legatura bine definita intre cele Trei Persoane. Definirea acestei dogme despre Sfanta Treime este meritul Sfintilor Parinti de la Sinoadele I si II ecumenice de la Niceea, 325 respectiv Constantinopol, 381. La acele adunari ale Bisericii a fost elaborat, Pe baza invataturii Mantuitorului Hristos cuprinsa in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, Crezul - Marturisirea de credinta a Bisericii - normativ pana la sfarsitul veacurilor. In cateva articole, indelung gandite si discutate, s-a formulat aceasta invatatura despre Sfanta Treime. Arie - ereticul care nu a recunoscut dumnezeirea Fiului si Macedonie - ereticul care s-a ridicat impotriva Duhului Sfant, au fost anatematizati de Biserica, de la sfarsitul secolului al IV-lea vorbindu-se despre o invatatura clara a Bisericii: Treimea este deofiinta si nedespartita, asa cum marturisim la

Sfanta Liturghie. Este foarte greu de inteles aceasta dogma a sfintei Treimi: s-au scris tratate intregi de-a lungul veacurilor, s-au dat multe explicatii - unele mai simple si altele mai complexe dar conteaza esentialul: exista un singur Dumnezeu in trei ipostasuri: Tata, Fiu si Duh Sfant. Tatal este Creatorul, Fiul este Mantuitorul, iar Duhul Sfant este Sfintitorul lumii. Amin.



Telefon : 064 4 389 1630

_______________________________________________________________________________________

Buletin parohial Sărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii IunieSărbătorile lunii Iunie pag.11 24 Iunie- Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 24 iunie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor si sub denumirea de Sanziene sau Dragaica. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau. Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi

lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu. Ioan este nume iudaic - "Iohanan” prescurtare din Iehohanan si inseamna "Dumnezeu s-a milostivit”. Data de 24 iunie nu a fost fixata intr-un mod intamplator ca zi a nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul a avut loc dupa ce Zaharia, tatal sau, a tamaiat in sfantul altar - loc in care numai arhiereul intra o singura data pe an, in luna a saptea, ziua a 10-a (cf. Levitic 16, 29). Aceasta luna din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie si alta din octombrie. Avand in vedere cele descoperite in Sfanta Scriptura, Sfintii Parinti au randuit ca ziua zamislirii Sfantului Ioan sa fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de nastere. Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Botezatorul Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica. Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane. Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, simbolizeaza chemarea evreilor si a paganilor la Hristos. Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor. Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

22 Iunie- Sf. Grigorie Dascălul

Nascut la Bucuresti in 1765, Sfantul Ierarh Grigorie Dascalul a fost mitropolit al Tarii Romanesti intre anii 1823-1834. Dupa ce a studiat la renumite scoli din Bucuresti, a ajuns ucenic al Sfantului Paisie Velicicovschi, fiind calugarit la Manastirea Neamt. Dornic de desavarsire, la indemnul Sfantului Paisie, tanarul monah Grigorie vietuieste o perioada de timp la Sfantul Munte Athos. Revenind in tara, se asaza la manastirea Caldarusani, asezamant monahal reorganizat de Sfantul Cuvios Gheorghe, staretul manastirilor Cernica si Caldarusani. In anul 1823, Sfantul Grigorie a fost chemat la Bucuresti de domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica, fiind ales mitropolit al Tarii Romanesti. Ca arhipastor, mitropolitul Grigorie Dascalul a desfasurat o neobosita activitate pastoral-misionara si social-culturala, numind ierarhi in scaunele episcopale de la Arges, Ramnic si Buzau si intemeind scoli teologice in fiecare dintre aceste centre eparhiale. Intreaga viata si lucrare a mitropolitului Grigorie in slujba Bisericii a fost un exemplu de sfintenie si de iubire jertfelnica pentru pastoritii sai de sprijinul sau material beneficiind numerosi saraci, vaduve, orfani oferind hrana, adapost si carti de invatatura. La moartea sa au ramas o multime de carti pregatite spre a fi oferite in dar scolarilor. Activitatea Sfantului Ierarh Grigorie Dascalul in scaunul de mitropolit al Tarii Romanesti a fost intrerupta de catre administratia rusa instaurata in Principatele romane, fiind exilat timp de peste patru ani la Chisinau, Buzau si Caldarusani. Sfantul Ierarh Grigorie s-a ingrijit, in mod special, si de restaurarea catedralei mitropolitane din Bucuresti, precum si de traducerea si tiparirea in limba romana a Vietilor Sfintilor, pe care le considera "atat de folositoare pentru formarea duhovniceasca si luminarea sufletelor credinciosilor". Pentru viata, activitatea si stradania sa duhovniceasca, Sfantul Ierarh Grigorie a ramas in istoria Bisericii si a poporului roman drept cel mai de seama intaistatator al scaunului mitropoliei Tarii Romanesti din secolul al XIX-lea, fiind cunoscut cu supranumele de "Dascalul".



Telefon : 064 4 389 1630

_______________________________________________________________________________________


29 Iunie – Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

In fiecare an, pe data de 29 iunie, facem pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Cei doi apostoli sunt sarbatoriti impreuna pentru ca au murit in aceeasi zi, de 29 iunie a anului 67, in timpul prigoanei crestine declansata de imparatul roman Nero. Sfantul Petru, fratele apostolului Andrei, a fost de origine din Bethsaida, localitate in apropierea Lacului Tiberiadei. Cand si-a inceput activitatea publica, Petru era deja casatorit si se mutase la Capernaum, unde traia impreuna cu soacra sa. Nicaieri nu se face mentiune in legatura cu sotia sa, desi din Epistola intai catre Corinteni 9, 5, se poate deduce ca el si-a luat sotia in calatoriile sale misionare. Textele canonice nu ne spun daca Petru a avut sau nu copii, doar Faptele apocrife ale lui Petru vorbesc despre fiica sa. Adeseori, Petru devine purtatorul de cuvant al celorlalti apostoli. Desi privilegiul prioritar de a fi descoperit ca Iisus este Mesia ii revine Sf. Apostol Andrei (Ioan 1,41), Petru este

cel care afirma cu mai multa tarie acest lucru, fapt pentru care Mantuitorul il evidentiaza (Matei 16, 13-20). Cu toate acestea, el este cel care fluctueaza in credinta sa in Hristos, de la afirmare si pana la negare sau lepadare de El. Petru este intre primii ucenici care au sosit la mormantul Mantuitorului, dupa ce femeile anunta invierea Sa, iar dupa inaltarea la Cer, se erijeaza, fara a fi ales de cineva, in conducator al apostolilor, isi exercita rolul de conducator in numirea celui care il inlocuia pe Iuda (Fapte l, 15-22); vorbeste la Pogorarea Duhului Sfant (Fapte 2, 14-41); este unul din cei dintai apostoli care savarseste o minune in numele lui Iisus (Fapte 3, 1-10); ii condamna pe Anania si Safira; savarseste multe minuni; il primeste pe Cornetius in Biserica (Fapte 10, 1-11, 18), ceea ce a fost intepretat ca un prim gest de deschidere a invataturii crestine catre neamuri, desi in disputa cu Sf. Apostol Pavel este cel care sustine cererile iudeo-crestinilor privind observarea practicilor impuse de Lege (Galateni 2, 11-21); iese in evidenta cu ocazia sinodului apostolilor de la Ierusalim (Fapte 15, 7-11). S-a savarsit la Roma, prin moarte martirica, alaturi de Sf. Pavel, in timpul persecutiei neroniene. Petru (nume corespunzand gr. pétros si aram. kepha, cu intelesul de "piatra, stanca") se lamureste prin Evanghelie: "Iisus, privind la el [la Simon, fratele lui Andrei], i-a zis: Tu esti Simon, fiul Iona; tu te vei numi Chifa [Chefa] (ce se talcuieste: Petru)" (Ioan 1, 42; subl. n.). "Si Eu iti zic tie ca tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile iadului nu o vor birui" (Matei 16, 18 ) loc invocat abuziv de catolici pentru fundamentarea "primatului papal". Mostenit din latina populara in forma Chetru (Sanchetru, de la Sanctus Petrus), numele a fost reintrodus ulterior pe filiera greco-slava, formele lui romanesti cele mai raspandite fiind Petru, Patru si Petre (diminutive: Petrut, Patrut, Petrus, Patrus, Petrica, Petrisor etc.), cu femininul Petra (diminutive: Petruta, Patruta, Petrica s. a.). Numele mic Petru sta la originea multor nume de familie (dintre care unele au fost initial tot nume de botez: Petrea, Petrache, Patrascu etc.). Petroniu si Petronela (nume rare la noi, cu caracter neologic si livresc) n-au legatura etimologica cu numele grecesc al apostolului, ci provin din vechiul nume latin Petronius (de la petro, "berbec"). Sfantul Apostol Pavel, "Apostolul neamurilor", s-a nascut intr-o familie de evrei descendenta din tribul lui Beniamin, in Tarsul Ciliciei, probabil in primii ani ai erei crestine, primind numele de Saul. A fost crescut si educat in traditia fariseica, se pare, la Ierusalim, desavarsindu-si educatia sub indrumarea vestitului rabin Gamaliei. In zelul sau fata de religia parintilor sai, Saul devine persecutor al crestinilor, vazand in credinta crestina un dusman de moarte al traditiei legaliste iudaice. In drum spre Damasc, unde se indrepta pentru a-i aresta pe crestinii de acolo si a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecati, Saul traieste momentul de rascruce care ii va schimba definitiv viata. Mantuitorul Iisus Hristos i se arata, invaluit de o lumina stralucitoare, atragandu-i atentia ca cei persecutati nu sunt doar crestinii, ci El insusi, in aceasta identificare a lui Hristos cu cei care cred in El rezida temeiul invataturii pauline despre Biserica, inteleasa ca Trup mistic al lui Hristos. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbandu-i-se numele din Saul in Pavel. Dupa o perioada de trei ani in Arabia, merge in Antiohia Siriei, de unde intreprinde cele trei calatorii misionare - in Cipru, Asia Mica, Pamfilia, Frigia, Galatia, Macedonia, Tesalia si Ahaia (Grecia) - dupa care urmeaza captivitatea sa din Cezareea si Roma din anii 61-63. A fost martirizat in timpul imparatului Nero prin decapitare, ca cetatean roman, in acelasi timp cu Petru. Pavel este forma romaneasca a lui Paul (lat. Paullus, explicat prin adjectivul paullus, "mic"), incetatenita sub influenta greco-slava. La noi, formele cele mai raspandite ale numelui au fost Pavel, Paval, Pavlu, Pavle (ultimele trei iesite azi din uz), cu diminutive ca Pavelica, Pavalas, Pavu etc. (pentru femei: Pavelina, Paulina, Polina, cu diminutive rare ca Paulica, Paulita, Pavelica, Pavelita, Pavaluta, Paveluta etc.). Paul (pronuntat uneori Pol si diminutivat mai ales Paulica) si Paula sunt forme neologice, ajunse la noi sub influenta occidentala, mai ales catolica. La fel si Paulin (care apare insa mult mai rar) si chiar Paulina (desi acesta din urma are si unele precedente locale). Ca si numele Petru, Pavel/Paul sta la baza multor nume de familie (Pavelescu, Pavlovici, Paulescu, Paulian etc., etc.).



Telefon : 064 4 389 1630

_______________________________________________________________________________________

Buletin parohial Pagina copiilor Pagina copiilor Pagina copiilor Pagina copiilor pag.13 Povestiri cu tâlc: Ţaranul si vasul de lux

Un tanar care provenea de la tara ajunsese atat de bogat incat doar facea semne din mana si toate ii erau asternute de-a gata de catre servitori. Locuia intr-o casa mare, aproape un palat si pe langa averi, avea si un vas de lux pe care il folosea pentru plimbari pe mare. Se gandi el intr-o zi, ca nu ar fi rau sa-l invite o zi-doua pe la el, pe tatal lui, care era om simplu de la tara. Zis si facut, trimise pe cineva cu un automobil luxos sa-l ia pe tatal sau, iar cand acesta sosi, ii arata terenurile sale, palatul in care locuia si alte bunuri. Apoi se gandi ca restul zilei sa-l petreaca dupa pofta inimii pe vasul de lux. Il lua pe vaporas si pe tatal sau, care nu mai fusese vreodata pe o astfel de ambarcatiune si amutise de cate vedea in jurul sau; numai lux si bogatie. Pe vas se dadu o petrecere, iar sufletul chefului fu chiar fiul sau care era inconjurat de cele mai frumoase femei din tinut, iar cei mai bogati si mai cunoscuti oameni din imprejurimi il laudau si il linguseau, probabil din dorinta unui castig, fiindca baiatul taranului era si un om influent. Petrecerea deveni din ce in ce mai zgomotoasa si multi se imbatara, fiul taranului fiind primul care s-a ametit zdravan. Ba dupa ce se imbuibara toti cu mancare si bautura chelnerii de pe vas au incins si ei o petrecere a lor. Singurul care nu voi sa participe la treaba asta fu taranul, adica tatal tanarului bogat, care oricum nefiind bagat in seama de nimeni s-a dus in cabina sa de dormit si acolo si-a petrecut timpul rugandu-se pana s-a innoptat, dupa care s-a culcat. Pe la sase dimineata, asa cum ii era obiceiul, taranul s-a trezit si, in vreme ce toti dormeau dusi, a inceput a strange toate lucrurile aruncate ca sa le puna la locul lor. A luat un spalator si a facut luna toata puntea vasului, apoi a intrat in bucatarie unde a debarasat toata mancarea ramasa si a spalat vasele. Astfel cand au inceput sa se trezeasca unul cate unul, cei de pe vas se mirau cum de stralucesc toate de curatenie, caci lasasera totul intr-o dezordine cumplita. Si tot intrebara in stanga si-n dreapta, cine a facut curatenie, dar nu aflara nimic, fiindca taranul nu voia sa spuna ca el a facut. Apoi se trezi si domnisorul, fiul sau, si auzind ca cineva a facut curat si nu e chip sa se afle cine, a promis celui care ii va aduce persoana care a facut vasul luna ca ii va da un diamant de mare pret. Si atunci ca intr-un joc de societate, fiecare pe fiecare au inceput sa se intrebe care a facut curatenie. Unii au vrut sa minta, dar altii i-au deconspirat, si se facu de acum jumatatea zilei si tot nu aflara. Domnisorul ce-si spuse: "Am trimis pe toata lumea sa caute omul care a facut curat, dar nimeni nu e in stare sa-mi dea un raspuns. Prin urmare o sa merg si eu sa-l caut...Dar mai intai sa ma gandesc!”. Mergand in cabina sa, prinse a se gandi cine putea sa faca curat, dar nimic nu-i trecea prin cap. Adunandu-si gandurile, isi aduse aminte ca in urma cu cativa ani, pe cand era un tanar ca toti ceilalti si nu avea un sfant in buzunar, cand avea nevoie sa afle ceva, se ruga la Dumnezeu si afla. Facu astfel o mica rugaciune, aducandu-si aminte ca trecusera ani buni de cand uitase cu totul de puterea rugaciunii. Si ce sa vezi!?...Isi aduse aminte ca tatal sau in fiecare dimineata avea obiceiul sa se trezeasca la ora sase, se ruga si apoi facea curat, aranja toata curtea si gospodaria inainte sa se apuce de alte treburi de peste zi. Atunci merse la tatal sau si pasind impreuna de pe vas, afara pe chei, statura de vorba: - Uite tata al meu, ai facut un pic de vanzoleala pe vas, caci toti te cauta dar tu vrei sa stai ascuns. - Nu stiu la ce te referi fiule, zise taranul. - Pai ai aflat si tu ca s-a dat in cautare un om care a facut curat pe vas, a spalat vasele si puntea si a aranjat toate lucrurile. - Si?... - Si dumneata ai facut curat, nu-i asa?... - Asa este fiule, dar de ce era sa ma laud cu asta, am facut ce fac de peste 40 de ani in zilele cand nu e sarbatoare.... Ma trezesc, ma rog la Dumnezeu sa-mi dea putere, apoi merg sa aranjez lucrurile prin curte si sa fac curat. Asa am zis ca vasul acesta de lux este pentru o zi curtea mea si lucrul meu! Si m-am apucat sa sterg si sa spal.... - Tata, tu vezi toate lucrurile astea pe care le am? - Cum nu fiule, bravos tie, ai tot ce-ti trebuie: avere, faima, femei, respectul celor din jur… - Ei bine chiar acum m-am gandit ca am de toate, dar imi lipseste ceva ce numai tu ai si n-am vazut la altcineva! - Ce am eu si nu ai tu? intreba taranul. - Mi-aduc aminte ca atunci cand eram sarac si inainte sa ajung orasean si om instarit faceam ca dumneata, adica nu ma duceam undeva fara sa ma rog mai intai si sa-mi pun in ordine lucrurile. Dupa ce am devenit bogat, prins mai ales in discutii despre negustorie si prins in petreceri si afaceri, am uitat cu totul de rugaciune si am pierdut un dar mai mare ca toate darurile pe care mi le-a dat Dumnezeu. - Si care ar fi acela? Am de toate, dar am pierdut statornicia, statornicia in credinta. De azi voi fi mai cumpatat si ma voi intoarce din nou cu fata catre Dumnezeu, caci am uitat cu totul ca El este cel care m-a imbracat in puf. Voi vinde din averea mea si voi da si saracilor, poate Dumnezeu ma va invrednici sa capat din nou acest dar – statornicia. Nezicand nimic despre aceasta, tatal sau ceru voie sa plece, gandind ca mai inainte ca el sa deschida gura, Dumnezeu ii daduse fiului sau gandul cel bun.



Telefon : 064 4 389 1630

CU VÂNTUL DE WELLINGTON - roeanz.com.au fileBuletin parohial Sărbătorile lunii IunieSărbătorile...

Documents

Transcript of CU VÂNTUL DE WELLINGTON - roeanz.com.au fileBuletin parohial Sărbătorile lunii IunieSărbătorile...