CătinaHyppophae rhamnoides

Cătina albă, cunoscută īn unele părți și sub numele de cătină de rāu sau simplu cătină (nume științific Hippophaë rhamnoides L.), este un arbust foarte ramificat și spinos care crește în România începând din nisipurile și pietrișurile litorale până în regiunile muntoase, alcătuind uneori crânguri și tufișuri destul de întinse.

Cătina alba este un arbust fructifer introdus în cultură de circa 40 de ani în România, dar aproape abandonat în ultimii 16 ani, în timp ce state precum SUA și Canada, deși l-au descoperit relativ recent, l-au și introdus în programe guvernamentale.

Cercetările au evidențiat faptul că fructele de cătina, greu de cules și extrem de perisabile în stare proaspătă, conțin o serie de substanțe bioactive valoroase cu rol important în reglarea metabolismului uman. Stimularea sistemului imunitar are acțiune terapeutică și curativă în prevenirea și tratarea unor multiple afecțiuni.

Anumite caracteristici biologice și compoziția chimică a fructelor au făcut ca planta să prezinte în ultimul timp un interes deosebit, urmărindu-se elaborarea unor tehnologii hibride pentru separarea, concentrarea și purificarea extractului de cătina, în vederea obținerii unor concentrate de principii active cu aplicații în domeniul alimentar, farmaceutic și cosmetic.

Clasificare științifică

Regn: Plantae

Încrengătură: Magnoliophyta

Clasă: Magnoliopsida

Ordin: Rosales

Familie: Elaeagnaceae

Gen: 'Hippophae'

Specie: H. rhamnoides

Nume binomial

Hippophae rhamnoides

Răspîndirea pe un areal apreciabil de mare, cantitățile mari de fructe ce pot fi recoltate, ca și numeroasele argumente în favoarea folosirii acesteia în cultură, mai ales pentru fixarea terenurilor degradate și a exploatării terenurilor saraturate, constituie elemente extrem de importante în vederea exploatării intensive.

Cătina este o plantă valoroasă și prin faptul că, spre deosebire de alte plante, poate fi valorificată în întregime prin fructe, frunze și rădăcini.

Cătina albă se prezintă ca un arbust înalt de 1,5-3 m cu numeroși țepi puternici.

În funcție de condițiile de climă și sol, ea poate crește și ca tufă joasă tîrîtoare, în zonele aride și pe soluri sărace, dar și sub formă arborescentă de 1,5-5 m înălțime pe soluri fertile. Intră pe rod în anul trei de la plantare și are o durată de producție de 18-20 ani.

Sistemul radicular este foarte bine dezvoltat, răspîndit mai mult la suprafața solului, pînă la circa 20 cm adîncime, avînd o mare capacitate de drajonare.

Pe rădăcinile cătinei se formează nodozități fixatoare de azot, ca la plantele leguminoase.

Aceste nodozități sînt formațiuni simbiotice produse de bacterii din genurile Rhizobium, Azotobacter, Chlostridium, care există libere în sol și pătrund în plantă prin perișorii absorbanți, printr-un mecanism de atracție chimică (recent s-a descoperit că bacteriile sînt atrase de flavone secretate de rădăcină).

Formarea nodozităților este favorizată de prezența unor microelemente ca: bor, molibden,calciu și sulf.

In interiorul nodozitatilor bacteriile se dezvolta, se inmultesc si fixeaza azotul atmosferic, transformandu-l in azot asimilabil. Bacteria isi insuseste de la planta zaharuri si alte substante pe care nu si le poate sintetiza, iar planta utilizeaza azotul organic fixat de bacterii.

Tulpina cătinei are o scoarță netedă, de culoare brună-verzuie, care cu timpul se închide la culoare.

O particularitate a acestei plante este prezența a numeroși spini puternici, lignificați și foarte ascuțiți. Toate creșterile anuale de pe tulpină și ramuri se termină cu astfel de spini.

Frunzele sînt mici,lanceolat-liniar, dispuse altern, scurt pețiolate, cu limbul îngust și lung de 5-6 cm, cu perișori solzoși de culoare verde-cenușie pe fața superioară și albicios-argintie pe cea inferioară.Frunzele sînt și ele foarte bogate în vitamina C.

Florile, dioice, sunt mici și apar înaintea frunzelor; cele mascule, sesile, au 2 sepale și 4 stamine, iar cele femele sunt scurt pediculate și au 2 sepale.

Cătina albă este o specie unisexuată, avînd plante de ambele sexe. Plantele bărbătești sînt mai viguroase decît cele femele, au ramuri anuale mai mici, mai groase și de culoare închisă, precum și muguri mai mari.

Florile bărbătești sînt grupate în conuri scurte de culoare brună și se află pe ramurile anuale. Florile femele sînt grupate cîte 10-12 într-un racem foarte scurt.

Fructele sunt drupe false, mici, de formă variabilă, de la ovoide la globuloase, uneori chiar turtite, lungi de 5-10 mm și late de 4-8 mm, de culoare verde la început și galben-portocalie la completa lor maturitate . Mai rar apar și fructe de culoare roșie.

Au un sâmbure foarte tare. Fructele pot rămâne peste iarnă pe ramuri. Arbustul fructifică numai 4-5 ani și lăstărește în fiecare an foarte puternic.

Fiind în număr foarte mare, foarte scurt pedunculate și așezate unul lîngă altul, fructele îmbracă ramurile ca un manșon. Pulpa fructelor este de culoare galbenă sau portocalie, este foarte suculentă și lasă pete unsuroase.

Fructele de cătină au un miros plăcut și aromat, dar nu se pot consuma cu plăcere în stare proaspătă, fiind acre și astringente.

La maturitate completă ele pierd multă aciditate și au aroma particulară mai puternică atunci cînd se recoltează după îngheț.

Compozitia chimica

Fructul conține:• substanță uscată (15-20%)• zaharuri (0,05-0,5%)• acizi organici (1,5-4%)• pectine (0,14-0,5)• polifenoli și tananți, flavonoide (1,8%)• celuloză (0,9%)• proteine (1,2%)• ulei deosebit de complex (8-12%)• β-caroten (3,5-10%)

• microelemente (dintre care amintim fosforul 194,4 mg% , calciu 211,8 mg%, magneziu 186,1 mg %, potasiu 165,1%, sodiu 2,8 mg%, fier 13,84mg%)

• vitamine liposolubile ( vitamina A <380mg% , vitamina E 16 mg%, vitamina F 8mg%, vitamina D 20mg%)

• vitamine hidrosolubile ( vitamina C, vitamina P, vitamina K, vitamina B1-B9 cantitatea lor variază intre 360-2500mg/100g fruct)

• 18 amino acizi esențiali• acizi grași esențiali (80-90%) Dintre acizi esențiali amintim: acidul oleic (1%), acid linoilei (3%), acid pantotenic (1,5%), acid palmitoleic (1%), acid heptadecanoic (1%), acid erucic (1%), acid succinic, acid malic, acid maleiuc, acid ascorbic,α și β cateron, licopen , criptoxantină, zeaxantină, taraxantină, fitofluină, kantofilă, tocoferoli, fitosteroli, ect. Semințele mai conțin acizi grași nesaturați ( cu legături duble sau triple) cum ar fi: acidul linoleic și linolenic.

Cătina albă înflorește în aprilie-mai, cînd temperatura medie diurnă este de 12-15 °C, înflorirea desfășurîndu-se pe o perioadă de 15 zile.

Plantele bărbătești înfloresc mai devreme, în timp ce plantele femele înfloresc odată cu înfrunzirea.

Polenizarea se face cu ajutorul vîntului și al insectelor. La sfîrșitul perioadei de înflorire, florile femele polenizate evoluează spre fructe.

Maturarea fructelor începe în luna august. În primele săptămîni, fructele se îngălbenesc iar semințele sînt complet formate și capabile să germineze.

La maturare, culoarea pieliței și a pulpei se intensifică odată cu creșterea în volum a fructelor. La sfîrșitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie fructele ajung la maturitate optimă. Dacă recoltarea se face cu întîrziere calitatea fructelor se depreciază, acestea crapă și pierd suc

Principalele soiuri de catina alba cultivate in Romania

Serpeni 11: are fructe foarte mari, in medie de 0,5 g, de forma ovala sau cilindrica, de culoare portocalie deschis, uniforma pe toata suprafata, cu peduncul lung de 3-4 mm, ceea ce usureaza recoltarea manuala. Planta este viguroasa, cu cresteri puternice, drepte, de culoare gri deschis, prevazute cu spini mari, lungi. Este un soi precoce si foarte productiv, se obtin in medie 8-10 kg de fructe/planta, in primul an de rod. Dupa jumatatea lunii octombrie recoltarea se poate face prin scuturare.

Delta 1: de asemenea cu fructe mari, usor alungite, de culoare portocalie, cu peduncul scurt de 2 mm. Tufa este foarte viguroasa si mult ramificata, cu spinii lungi si rigizi. Culoarea ramurilor este gri in primii 2 ani, cu nuante de maro pe partea umbrita. Intra pe rod destul de tarziu, si se pot recolta 6-7 kg/planta.

Murgesti 1: are un fruct frumos de marime mijlocie, aproape rotund, de culoare portocalie, lucios. Tufa este viguroasa, aerisita si rodeste aproape de baza. Cresterile de 1-2 ani au culoarea gri deschis, cu spini rari dar puternici. Productia este medie, de 4-6 kg/planta.

Maracineni 1: fructul de marime mijlocie, rotund, de culoare galben intens. Tufa este potrivit de viguroasa, nu depaseste 1,8 m in inaltime, si are fructele aglomerate, dispuse sub forma de manson, ceea ce ingreuneaza recoltarea. Rodeste abundent si constant 8-10 kg/planta. Un specific al soiului se datoreaza taliei mici, care permite plantarea la distante de 3/1,5 m, cu productie de pana la 22 t/ha.

Delta 3: un soi rar cu cresteri viguroase si tendinta de a forma trunchi. Nu prezinta spini. Are fructe rotunde portocalii, de marime mijlocie spre mica. Pe lemnul batran fructifica pe formatiuni scurte, cu mari aglomerari de fructe. In flora spontana, cresc plantele cu fructe portocalii, rotunde si mijlocii ca marime.

Caracterizare biologică și morfologică

Cătina este un arbust fructifer din familia eleagnaceelor, care face parte din flora spontană a României, dar a fost introdus și în cultură, una dintre cele mai mari plantații din țară găsindu-se în apropiere de Bacău.

Fructele de cătina sînt utilizate în industria alimentară, silvicultură, farmacie, cosmetică.

Această utilizare se datorează în primul rînd conținutului bogat în vitamina C (peste 400-800 mg / 100 g suc proaspăt, conținut mai mare de 2 ori față de cel al măceșelor și de 10 ori față de cel al citricelor), precum și în vitaminele A, B1 ,B2, B6, B9, E, K, P și F.

Pe lîngă aceste vitamine, în fructele de cătină sînt prezente și multe alte substanțe bioactive (circa 200 la număr dupa unele evaluări) cum sînt celulaza, beta-carotenul (procent superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca P, Ca, Mg, K, Fe, Na, proteine cu conținut ridicat de aminoacizi esențiali și uleiuri complexe.

Fructele de cătină constituie cea mai bogată sursă de vitamina A, vitamina E, carotenoizi şi flavonoizi.

Fructul mai conţine mari cantităţi de vitamina C, vitaminele B1, B2, K şi PP, precum şi microelemente, acizi graşi esenţiali şi fitosteroli.

• Sintetizînd, fructul de cătină conţine: substanţă uscată 15-20%, zaharuri (în special, monozaharide), acizi organici, pectine, polifenoli şi tananţi, celuloză, proteine, ulei, β-caroten, microelemente: fosfor, calciu, magneziu, potasiu 165,1 mg%, sodiu 2,8 mg%, fier, vitamine liposolubile (vitamina A, vitamina E, vitamina F, vitamina D), vitamine hidrosolubile (cantitatea variază în funcţie de perioada recoltării) (vitamina C, vitamina P, vitamina K, complexul B), 18 aminoacizi (inclusiv toţi aminoacizii esenţiali).

• Se poate observa că raportul dintre sodiu şi potasiu este net în favoarea acestuia din urmă, explicând mobilitatea anionilor ca săruri de potasiu.

• De asemenea, se poate vedea că fructul conţine atît vitamine liposolubile, instabile în mediu acid, cît şi vitamine hidrosolubile, instabile în mediu alcalin.

• Apare astfel paradoxul „convieţuirii” în fruct a acestor două tipuri de vitamine la un pH de 2-3. Studiind fenomenul, cercetătorii au descoperit existenţa unor membrane unidirecţionale care, atît timp cît nu sunt distruse, pot păstra vitaminele.

• Uleiul de cătină conţine acizi graşi esenţiali (80-90%), din care: oleic 1%, linoleic 3%, pantotenic 1,5%, palmitoleic 1%, heptadecanoic 1%, erucic 1%, succinic, malic, maleic, ascorbic, etc. 1% α şi β -caroten, licopen, criptoxantină, zeaxantină, taraxantină, fitofluină, tocoferoli (vitamina E, γ-tocoferol), fitosteroli, etc.

• Compuşii liposolubili din uleiul de cătină reprezintă un complex polivitaminic cu acţiune regeneratoare asupra metabolismului celular. Principiile active conţinute sînt, în principal, β-carotenii, vitaminele D, E, K, F, deci toate vitaminele liposolubile, dar şi o serie de produşi polifenolici cu activitate puternic antiinflamatoare.

• De asemenea, mai conţine lecitine sub formă uşor asimilabilă (săruri de calciu şi magneziu), acizi graşi nesaturaţi, dintre care se remarcă acidul γ-linolic ca precursor al multor enzime organice.

Cerintele catinei fata de factorii de mediu

Catina alba este deosebit de adaptabila diferitelor conditii climaterice, ea crescand in zonele submontane si montane dar si in zona de podis. Este intalnita indeosebi pe prundisuri, rape, sau la liziere.

In privinta temperaturii, catina este putin pretentioasa, suportand temperaturi joase de pana la –35 °C, raportandu-se cazuri de supravietuire chiar dupa geruri de –40 °C. Aceeasi rezistenta o manifesta si la temperaturi pozitive excesive, la temperaturi la nivelul solului de pana la + 45 °C.

Catina are insa nevoie de foarte multa lumina, productia optima se obtine in zonele in care planta este expusa direct la soare, pe toata perioada zilei.

Fata de umiditate, catina se adapteaza foarte usor, rezistand la cele mai cumplite secete din zona temperate, dar si la inundatiile temporare.

Catina este un arbust adaptabil pana la extrem pe orice tip de sol, pe terenuri uscate, prundisuri, dar si pe cernoziumuri si soluri brun-roscate. Uimitor, catina creste chiar si pe soluri saraturoase, pe care alte specii nu se pot dezvolta.

Chiar daca aceasta planta manifesta o rezistenta sporita, la infiintarea plantatiilor in general se va evita un astfel de sol, iar daca totusi suntem nevoiti sa cultivam pe sol saraturat, se vor aplica amendamente chimice pentru corectarea reactiei alcaline a solului.

1. Gips – este amendamentul cel mai des folosit la imbunatatirea solurilor saraturoase. Este etalon in masurarea valorii de acidifiere (=100)2. Fosfogips – rezulta ca deseu in procesul de fabricare a acidului fosforic sau a fosfatului trisodic. Are o valoare de acidifiere de 80% fata de gips.

3. Acifer – se obtine prin imbibarea cu acid sulfuric a unui amestec de sulfat de fier, sulfat de aluminiu si sulfat de calciu. Are valoarea de acidifiere de 260% fata de gips.4. Sulfat de aluminiu – produs incolor, solubil in apa, cu val oare de acidifiere 72%

5. Sulfat de fier – sare cristalina verde, valoare de acidifiere 72%6. Sulf – valoarea de acidifiere 550%7. Clorura de calciu8. Praf de lignit9. Carbonat de calciu

Utilizarea acestor amendamente se face dupa norme bine stabilite, in functie de cantitatea de saruri din sol, dupa analize riguroase. Sunt o sumedenie de conditii ce trebuie avute in seama, orizontul de saraturare, repartizarea sarurilor pe profil, continutul in saruri a panzei freatice, etc.

In caz contrar, reactia solului poate fi una contrara asteptarilor. Se recomanda asadar consultarea inginerului agronom inainte de aplicarea oricaror fertilizanti, amendamente sau agenti chimici de combatere a bolilor si daunatorilor.

Fertilizarea solului se impune numai in plantatiile situate pe terenuri sarace, subtiri, unde plantele se dezvolta foarte incet si cresterile sunt mici

In aceste cazuri, la plantarea puietilor se dubleaza cantitatea de ingrasaminte organice si chimice, iar o data la 3 ani se administreaza 20-30 t/ha gunoi de grajd, 300-400 kg/ha superfosfat, 200 kg/ha sare potasica.

Pe astfel de terenuri se aplica lucrarea cu paraplaul, un plug in forma de sageata care ridica brazda dar nu o si intoarce. In cazul in care solul este mentinut in plantatie ca ogor negru, gunoiul de grajd se ingroapa imediat dupa imprastiere la o adancime potrivita.

Pe solurile fertile sau potrivit de fertile ingrasamintele incorporate la infiintarea plantatiei sunt suficiente pana cand planta se aprovizioneaza singura cu azotul atmosferic.

Totodata este indicat adaosul de mranita in cazul infiintarii de plantatii prin drajoni. Mranita ofera mediul perfect pentru dezvoltarea sistemului radicular insuficient al drajonului.

Tehnologia de cultivare

Catina se prezinta ca un arbust inalt de 1,5 – 3,5 m, cu numerosi tepi puternici.

In functie de conditiile de clima si sol, ea creste diferit, si anume ca tufa joasa taratoare in zonele aride si pe soluri sarace, sau sub forma arborescenta de 8-10 m inaltime pe soluri fertile.

Cătina se înmulţeşte pe cale generativă prin seminţe şi pe cale vegetativă prin butaşi, marcote, drajoni, altoire şi înmulţire meristematică.

Fructele bine coapte se zdrobesc, se presează printr-o altă sită deasă astfel ca să se desprindă învelişul ce protejează spermoderma.

Seminţele se spală bine, se usucă la curent de aer, se pun apoi în săculeţi de pânză spre păstrare. Dintr-un kilogram de fructe rezulta 80-90 g seminţe. Rezultatele cele mai bune se obţin la semănatul din primăvară. Înainte de semănat seminţele se stratifică timp de 30 zile în nisip la 3-5° C sau se înmoaie timp de 30 minute în apă curată la temperatura camerei.

Seminţele se seamănă în straturi la distanţa de 12-15 cm, 20-25 cm, 35-40 cm, după cum puieţii vor rămăne în acelaşi loc 1-2 sau 3 ani. Adăncimea de semănat nu trebuie să fie mai mare de 1 cm iar cantitatea de sămânţă la mp este de 1,2-3 g.

Păstrarea seminţelor se face în săculeţe sau saci de pânză, ferite de şoareci.Păstrarea se face la semiîntuneric, la o temperatură cuprinsă între 1-10°C şi umiditate atmosferică < 50-60%.

Butăşirea în uscat se arată mai eficientă decât cea în verde, atât prin usurinţa mai mare a lucrării, costurile mai reduse, cât şi prin rezultatele mai bune de prindere. Totuşi butăşirea în verde se impune a fi experimentată în mai multe variante şi la mai multe momente de recoltare, deoarece procentele de înrădăcinare în uscat nu sunt mulţumitoare mai ales în cazul unora dintre populaţii.

Epoca cea mai bună de recoltare a ramurilor pentru butaşi este de toamna cu puţin înainte de căderea frunzelor. Lungimea de fasonare a butaşilor lemnificaţi este de 20-22 cm în situaţia când înrădăcinarea se face în teren neirigat, 16-17 cm în teren irigat şi 3-6 cm când înrădăcinarea se face în spaţii protejate.

Înmulţirea prin marcote. Distanţa pe rând este de 4/1.5 m. Primăvara se taie toate creşterile scurt la câţiva cm la suprafaţa solului, când lăstarii de la baza tufei ajung la înalţimea de 14-16 cm, se muşuroiesc la jumătate din înalţimea lor cu pământ reavăn, iar pe măsură ce lăstarii cresc, operaţiunea se repetă până când muşuroiul ajunge la 30 cm înalţime. În mod obişnuit, muşuroiul se desface la 2 ani cănd marcotele sunt bine înrădăcinate iar de la o plantă se pot recolta 6-8 marcote.

Înmulţirea prin drajoni. Capacitatea mare de drajonare a cătinei permite recoltarea de drajoni şi folosirea lor direct la plantare. Sistemul radicular al drajonilor este slab dezvoltat, asfel că prinderea la plantare este de aproximativ de 40-50%.

Înmulţirea prin altoi se foloseşte doar în cazuri rare, pentru înmulţirea în timp scurt a unor exemplare valoroase .

Răndurile trebuie să aibă direcţia nord-sud, pentru ca plantele să aibă o cât mai mare expunere la soare. Direcţia rândului în plantaţiile pe terase sau pe terenurile în pantă va fi cea a curbelor de nivel.

El este un tonifiant general, vitaminizant, antianemic, protector coronarian, antiaterosclerotic, îmbunătăţeşte funcţia de detoxifiere a ficatului şi asigură troficitatea celulei hepatice.

Cea mai recomandată epocă de plantare este toamna deoarece plantele beneficiază de multă umiditate în sol, dar se poate face şi primăvara foarte devreme cu condiţia ca terenul să fie pregătit din toamnă.

La stabilirea distanţelor de plantare trebuie să se ţina seama de forma de conducere a coroanei, vigoarea biotipurilor, sistemul de cultură. Dacă se foloseşte forma de conducere aplatizată, distanţa dintre rănduri poate fi mai mică de 3 m iar pe rand 2 m. La formele clasice (tufă liberă) distanţa se măreşte la 3-4/1,5-2 m. La plantare trebuie asigurată o plantă masculă la 8 plante femele.

Înainte de plantare rădăcinile vătămate, rupte, se îndepărtează după care se mocirlesc cu un amestec compus din pământ galben, gunoi de grajd proaspăt şi apă în proporţii egale.

Obişnuit, cătina se plantează în gropi de 45/45/40 cm în locuri marcate prin picheţi. Pentru a nu fi nevoie să se refacă pichetajul, gropile se fac de aceeaşi parte a pichetului. Odată cu plantarea se mai adaugă 5-6 kg gunoi bine fermentat. Butaşii înradăcinaţi se aşează în groapă cu 5-6 cm mai adânc, cu rădăcinile răsfirate şi cu vârful către pichet.

Pe măsură ce introducem pământ în groapă, puietul îl vom mişca scurt şi repede în sus şi în jos pentru ca acesta să facă un contact cât mai bun cu rădăcinile. Se tasează bine cu piciorul pământul în groapă, iar după ce aceasta s-a umplut cu pământ se face o mică copcă în care se toarnă 6-8 l apă. Se scurtează butaşul la 8-10 cm deasupra nivelului solului, după care se face un muşuroi până la nivelul mugurelui terminal.

Cătina răspunde slab la fertilizare, se poate afirma că prin aplicarea acestei lucrări se consumă bani.

În plantații, cătina albă intră pe rod din anul al treilea, în perioada optimă de producție obținîndu-se cantități ce pot depăși 25 t / ha si are o durata de

productie de 18-20 de ani, perioada dupa care catina intra in declin, cresterile vegetative sunt mici, productie scade foarte mult, iar plantele incep sa se usuce total sau partial

Recoltarea şi valorificarea

Produsul se condiţionează prin îndepărtarea frunzelor sau ramurilor şi se menţine la umbră, în locuri bine aerate, în lădiţe.

Produsul poate fi :-congelat în două faze:răcire la 2 grade celsius, apoi congelare la minus 35-40 grade celsius (pentru congelare transportul se va face foarte operativ); -uscare-numai pe cale artificială, pentru a se face rapid, fără pierderi mari de vitamină C; se face la 50-60 grade celsius.

Randament la uscare 4-5/1. NU se admit fructe lipite între ele și corpuri străine organice.

Cea mai dificilă operație este recoltarea. Tufele dese cu spini lungi și puternici, fructele mici și aglomerate, prinderea lor puternică de ramuri, precum și pedunculul scurt sînt principalele cauze care îngreunează recoltarea.

Momentul optim de recoltare se stabileşte în funcţie de modul de valorificare a fructelor. Culesul se efectuează în momentul în care fructele ajung la greutate maximă și deci sînt acumulate majoritatea substanțelor active.

Calendaristic, culesul se efectuează din a doua jumătate a lunii august pînă la jumătatea lunii octombrie.

După această dată fructele sînt supramaturate, scad în greutate, se zdrobesc, iar o parte din ele crapă în momentul recoltării.

Recoltarea manuală se face prin desprinderea bob cu bob direct de pe tufă. Fructele culese manual sînt curate, iar planta nu este deloc afectată prin tăierea formaţiunilor de rod, în schimb randamentul este scăzut, un muncitor putînd culege 5-10 kg / zi.

Se mai practică sistemul de detașare a ramurilor cu rod și recoltarea ulterioară a fructelor.

Se folosesc și sisteme mai practice de recoltare, care se bazează pe folosirea unor instrumente ajutătoare ca piepteni de metal cu dinți lungi, cîrlige, greble, etc.

Cu ajutorul acestor instrumente, randamentul crește simțitor, un muncitor ajungînd să recolteze 15-16 kg / zi direct din tufă și 20-22 kg / zi de pe ramuri detașate.

Pentru obținerea sucului de fructe de cătină în scopuri industriale, s-a recurs la instalații mobile de presare a fructelor direct din tufă, precum și la instalații fixe în care ramurile cu fructe, detașate, sînt fragmentate, zdrobite și presate.

Deoarece fructele de cătină sînt perisabile, depozitarea lor trebuie să se facă în ambalaje mici, iar transportul în lădițe ce nu depășesc cantitatea de 4 kg.

Trebuie acordată mare atenție manipulării, transportului și depozitării fructelor, mai ales în faza de maturitate deplină. În stare proaspătă ele se pot păstra timp de 3-4 săptămîni în depozite frigorifice, la temperatura de 0° C.

Fructele de cătină se pot valorifica sub formă de suc, sirop, nectar, gem, marmeladă etc.

Utilizările cătinei

În urma cercetărilor efectuate de specialiștii români asupra cătinei albe din flora spontană și din culturi, în comparație cu cătina din alte țări europene și asiatice, s-a evidențiat un conținut foarte ridicat de principii active necesare organismului.

În afară de fructe, de la cătină se folosesc semințele, frunzele și scoarţa-care conțin numeroase principii active.

Cătina este folosită sub diverse forme:

- pulbere de cătină uscată - se obține din fructe uscate de cătină, care se macină cît mai fin. Păstrarea este indicată în borcane de sticlă pentru a nu pierde fracția uleioasă. Este utilizată pentru întărirea sistemului imunitar.

- macerat de cătină uscată în apă la temperatura camerei - cu adaos de miere lichidă este un produs energizant ușor de asimilat, cu acțiune de stimulare a poftei de mîncare, combatere a asteniei, evitare a avitaminozei;

- sirop și nectar de cătină - în general cu adaos de miere, pentru a combate gustul astringent, au efecte energizante și măresc rezistența organismului la efort, fiind utile și în tratarea cazurilor de alcoolism, anemii, astenii, stress, gingivite.