CRONICA 06_2015
2
evistă de cultură ONICA C R poem de iunie Valeriu STANCU SERIE NOUÃ ANUL XLIII 1586 32 PAGINI PREŢ 3 LEI Nr. 6, iunie 2010 „Din Hotin şi pân' la Mare Vin muscalii de-a călare” De curînd, în Franţa fiind, am fost întrebat de istoricul şi poetul Vladimir Claude Fišera - în cadrul unui dialog înfiripat la un recital poetic - cum s-a născut în sufletul poporului român (un suflet blînd, iubitor, indulgent, înţelegător) un atît de persistent, de profund sentiment de ură împotriva ruşilor, un atît de înverşunat, de exacerbat antirusism. Le-am mărturisit scriitorilor prezenţi că întrebarea respectivă mă bîntuie şi pe mine de ceva vreme, dar că e vorba doar de neînţelegeri trecătoare, nu de un sentiment statornic, încuibat în trăirile românilor. Şi totuşi... Un anexionist care nu a cedat nimic din ce a furat cu neruşinare a fost Rusia de ieri, un anexionist a fost Uniunea Sovietică de tristă amintire, un anexionist a rămas Rusia de azi. Rusie care, de ochii lumii, s-a mai dezis de o parte din practicile bolşevico-sovietice, însă care nu a retrocedat teritoriile anexate decît atunci cînd a fost forţată. Dar ce putere avea România să impună ursului siberian revenirea la situaţia din 1918?! Aşa se face că Basarabia va rămîne pe vecie o rană sîngerîndă în trupul României, o rană cauzată de Rusia, aşa se face că Basarabia a devenit chipurile stat independent, în fapt, un pămînt al nimănui şi al tuturor, disputat, rîvnit, furat, batjocorit de vecinii din jurul României, dar a cărui populaţie nu mai are nici un sentiment patriotic, ci dă bir cu fugiţii din spaţiul limbii române pentru a se rostui în locuri străine, care însă le asigură un trai cît de cît decent. De altfel, de-a lungul vremii, de pe urma expansionismului rusesc (ţarist sau sovietic) nu au avut de suferit doar românii (nefericiţi vecini!), ci şi alte popoare, unele chiar de sorginte slavă (frate, frate, dar interesul poartă fesul!), altele, paradoxal, îndepărtate geografic de ţara moscalilor. Aşa se explică, de exemplu, faptul că francezilor le tremură şi acum inima de frică să nu audă cizmele ruseşti mărşăluind pe Champs-Elysées, după ce într-o vreme le-au suportat pe cele nemţeşti! Să fiu bine înţeles : nu sunt nici şovin, nici xenofob, nu visez la o Românie Mare, la refacerea Ţaratului vlaho- bulgar al lui Petru şi Asan sau a Imperiului Roman din care am făcut parte, nu sper să adunăm cîndva între frontierele ţării toate teritoriile ce au aparţinut odinioară României. Dar nici nu înţeleg de ce ar trebui ca, pentru păstrarea unor iluzorii relaţii de bună vecinătate, să ne ferim de reperele fierbinţi ale relaţiei „frăţeşti” cu slavii de la răsărit (sau de la sud, sau de la vest, sau de la nord, că n-am putut şi noi avea un vecin de stirpe latină!), să facem compromisuri stînjenitoare, să perpetuăm existenţa unor subiecte tabu şi a unor situaţii ce frizează vasalitatea. Teritoriile româneşti rusificate de-a lungul vremii constituie doar unul - cel mai important, fără îndoială - din motivele pentru care românii nu se dau în vînt după cei ce le-au fărîmiţat în repetate rînduri ţara, dar, în decursul istoriei, ruşii, prin comportamentul lor faţă de urmaşii lui Traian şi Decebal, au furnizat cu nemiluita motive de antirusism pe mioritica, eterna şi fascinanta gură de rai pe care o tot rîvnesc şi ei din 1710 încoace. Un alt motiv, din cele mai serioase, al discordiei este cel al tezaurului românesc pe care l-a-nghiţit pămîntul (rusesc!). După ce au dovedit că nu învaţă nimic din greşelile trecutului şi l-au făcut pe lup paznic la oi, încredinţîndu-le ivanilor tezaurul, românii au fost nevoiţi să înghită găluşca, iar Lenin, cu neobrăzarea şi nesimţirea celor ce se ştiu intangibili, ne-a declarat fără echivoc, ba chiar foarte limpede, clar şi răspicat (ca să nu zic belicos!) că putem să ne luăm adio de la tezaur. Netrebnicul şi falsul conducător al proletariatului - care-i mîna la luptă pe „oropsiţii vieţii”, dar el îşi ostoia sfînta mînie proletară prin staţiunile „en vogue” ale Elveţiei, ori prin Polonia, ori prin Germania, ba chiar şi prin „Ţara celor 1000 de lacuri”, Finlanda - a avut darul previziunii, căci noi chiar ne-am lins pe bot de tezaur. Declaraţia iresponsabilă a lui Lenin a fost semnată de Lev Davidovici Troţki şi cum Dumnezeu nu bate cu ciomagul, amîndoi au sfîrşit-o în mod tragic : pe părintele denaturat al proletariatului l-a lovit damblaua nu peste multă vreme, iar lui Troţki i s-a înfipt pur şi simplu un alpenstoc în cap, pe undeva prin Mexic, unde se refugiase ca să nu-l ajungă braţul lung şi nemilos al revoluţiei. Care, din păcate pentru el, l-a ajuns, totuşi. Şi avea la capăt o armă ucigaşă, mai exact un piolet. Braţul „revoluţionar” era de fapt al mercenarului ghepeutist Ramon Mercader, dar mintea ce pusese la cale asasinatul fusese a diabolicului Iosif Vissarionovici Stalin. Aşadar, cei doi ticăloşi bolşevici, care au adus atîta nenorocire în lume, şi-au plătit într-un fel sumedenia de păcate (las'că nici lui Stalin nu i-a fost uşor cu Beria în coaste în ultima perioadă a vieţii!), însă, e drept, nici noi nu am mai văzut tezaurul înapoi la locul său (cu excepţia cîtorva piese botezate creştineşte „cloşca cu puii de aur”)! Şi e aproape un secol de cînd tot aşteptăm un semn de normalitate din partea ruşilor în această privinţă. Dar cînd şi în ce privinţe au dat vreodată muscalii semne de normalitate? Batjocura, frustrarea pe care le-am trăit după cel de-al doilea război mondial, cînd ruşii (ba chiar şi aliaţii!) ne-au tratat ca pe nişte gunoaie, faptul că între 1945 şi 1958 sovieticii au furat pur şi simplu toate bogăţiile ţării (petrol, păduri, gaz, minereuri, cărbuni, grîne, hrană, ba chiar şi oameni), exploatîndu-le după bunul lor plac fără să dea nimănui socoteală, constituie un motiv care a întreţinut şi sporit sentimentul antirusesc în inimile românilor. Dar ceea ce românii probabil nu le vor ierta niciodată ruşilor e faptul că ne-au adus pe tancurile lor dictatura comunistă, obligîndu-ne vreme de o jumătate de veac să construim „cea mai bună dintre lumi” (care de fapt era iadul pe pămînt!), privind mereu spre răsărit. Nenorocirea care s-a abătut pe capul României după cel de-al doilea război mondial de la ruşi i se trage în cea mai mare parte. După model sovietic, românii au cunoscut deportări, lagăre de muncă sau mai bine-zis de exterminare, închisori politice, condamnări la moarte fără motiv sau doar din motivul diferenţei de opinii, lipsirea de drepturi şi libertăţi de orice fel, au cunoscut frica, teroarea, schingiuirile, pumnul în gură, au cunoscut politica dezinformării, a lozincilor şi sloganurilor mincinoase, au trăit, au răbdat şi au întreţinut (forţaţi fiind) cultul personalităţii, promovarea non-valorii, duplicitatea; au „beneficiat” de serviciile securităţii, mereu prompte cînd trebuia să le distrugă rezistenţa, îndîrjirea, visele, speranţele, viaţa chiar; au suportat turnătoria, alienarea, duplicitatea, ameninţările, propaganda, foamea, frigul, teama, însingurarea... Cum să le explici occidentalilor care, după încheierea sîngeroasei conflagraţii, au trăit într-o normalitate de invidiat, că nimic din toate astea nu poate fi uitat?! „Şi de aceea, de-azi-nainte poţi să nu mă mai întrebi / De ce rusul mă abate cu blestemu-i de la trebi”... Seara la El Soledad (fragment) Invazia timpul Un hoţ presimt în fiecare clipă Ascuns în lucruri, lumii dînd tîrcoale Nimic nu scapă lăcomiei sale Oglinzile se-ntunecă şi ţipă. Urzesc în taină toamne de cabale Se surpă cerul, ploaia plînge-n ziduri Şi nevăzute săbii taie riduri Preludii sumbre ceţii infernale. O, nu mai pot trăi fără tablouri Şi fără muzici mîngîierea-i tristă Mă sfîşie secunda din cuvinte Se năruie tăria din credouri Mi-i trupul alb coloană ce rezistă Ucisă de arsura din veşminte. Florin Mihai Petrescu Acest numar este ilustrat cu lucrări ale pictorului Liviu SUHAR
-
Upload
florin-sova -
Category
Documents
-
view
3 -
download
1
description
Crnica iunie2015
Transcript of CRONICA 06_2015
-
evist de culturONICACR
poem de iunie
Valeriu STANCU
SERIE NOU ANUL XLIII 1586 32 PAGINI PRE 3 LEI
Nr. 6, iunie 2010
Din Hotin i pn' la Mare Vin muscalii de-a clare
De curnd, n Frana fiind, am fost ntrebat de istoricul i poetul Vladimir Claude Fiera - n cadrul unui dialog nfiripat la un recital poetic - cum s-a nscut n sufletul poporului romn (un suflet blnd, iubitor, indulgent, nelegtor) un att de persistent, de profund sentiment de ur mpotriva ruilor, un att de nverunat, de exacerbat antirusism. Le-am mrturisit scriitorilor prezeni c ntrebarea respectiv m bntuie i pe mine de ceva vreme, dar c e vorba doar de nenelegeri trectoare, nu de un sentiment statornic, ncuibat n tririle romnilor. i totui...
Un anexionist care nu a cedat nimic din ce a furat cu neruinare a fost Rusia de ieri, un anexionist a fost Uniunea Sovietic de trist amintire, un anexionist a rmas Rusia de azi. Rusie care, de ochii lumii, s-a mai dezis de o parte din practicile bolevico-sovietice, ns care nu a retrocedat teritoriile anexate dect atunci cnd a fost forat. Dar ce putere avea Romnia s impun ursului siberian revenirea la situaia din 1918?! Aa se face c Basarabia va rmne pe vecie o ran sngernd n trupul Romniei, o ran cauzat de Rusia, aa se face c Basarabia a devenit chipurile stat independent, n fapt, un pmnt al nimnui i al tuturor, disputat, rvnit, furat, batjocorit de vecinii din jurul Romniei, dar a crui populaie nu mai are nici un sentiment patriotic, ci d bir cu fugiii din spaiul limbii romne pentru a se rostui n locuri strine, care ns le asigur un trai ct de ct decent. De altfel, de-a lungul vremii, de pe urma expansionismului rusesc (arist sau sovietic) nu au avut de suferit doar romnii (nefericii vecini!), ci i alte popoare, unele chiar de sorginte slav (frate, frate, dar interesul poart fesul!), altele, paradoxal, ndeprtate geografic de ara moscalilor. Aa se explic, de exemplu, faptul c francezilor le tremur i acum inima de fric s nu aud cizmele ruseti mrluind pe Champs-Elyses, dup ce ntr-o vreme le-au suportat pe cele nemeti!
S fiu bine neles : nu sunt nici ovin, nici xenofob, nu visez la o Romnie Mare, la refacerea aratului vlaho-bulgar al lui Petru i Asan sau a Imperiului Roman din care am fcut parte, nu sper s adunm cndva ntre frontierele rii toate teritoriile ce au aparinut odinioar Romniei. Dar nici nu neleg de ce ar trebui ca, pentru pstrarea unor iluzorii relaii de bun vecintate, s ne ferim de reperele fierbini ale relaiei freti cu slavii de la rsrit (sau de la sud, sau de la vest, sau de la nord, c n-am putut i noi avea un vecin de stirpe latin!), s facem compromisuri stnjenitoare, s perpetum existena unor subiecte tabu i a unor situaii ce frizeaz vasalitatea. Teritoriile romneti rusificate de-a lungul vremii constituie doar unul - cel mai important, fr ndoial - din motivele pentru care romnii nu se dau n vnt dup cei ce le-au frmiat n repetate rnduri ara, dar, n decursul istoriei, ruii, prin comportamentul lor fa de urmaii lui Traian i Decebal, au furnizat cu nemiluita motive de antirusism pe mioritica, eterna i fascinanta gur de rai pe care o tot rvnesc i ei din 1710 ncoace.
Un alt motiv, din cele mai serioase, al discordiei este cel al tezaurului romnesc pe care l-a-nghiit pmntul (rusesc!). Dup ce au dovedit c nu nva nimic din greelile trecutului i l-au fcut pe lup paznic la oi, ncredinndu-le ivanilor tezaurul, romnii au fost nevoii s nghit gluca, iar Lenin, cu neobrzarea i nesimirea celor ce se tiu intangibili, ne-a declarat fr echivoc, ba chiar foarte limpede, clar i rspicat (ca s nu zic belicos!) c putem s ne lum adio de la tezaur. Netrebnicul i falsul conductor al proletariatului - care-i mna la lupt pe oropsiii vieii, dar el i ostoia sfnta mnie proletar prin staiunile en vogue ale Elveiei, ori prin Polonia, ori prin Germania, ba chiar i prin ara celor 1000 de lacuri, Finlanda - a avut darul previziunii, cci noi chiar ne-am lins pe bot de tezaur. Declaraia iresponsabil a lui Lenin a fost semnat de Lev Davidovici Troki i cum Dumnezeu nu bate cu ciomagul, amndoi au sfrit-o n mod tragic : pe printele denaturat al proletariatului l-a lovit damblaua nu peste mult vreme, iar lui Troki i s-a nfipt pur i simplu un alpenstoc n cap, pe undeva prin Mexic, unde se refugiase ca s nu-l ajung braul lung i nemilos al revoluiei. Care, din pcate pentru el, l-a ajuns, totui. i avea la capt o arm uciga, mai exact un piolet. Braul revoluionar era de fapt al mercenarului ghepeutist Ramon Mercader, dar mintea ce pusese la cale
asasinatul fusese a diabolicului Iosif Vissarionovici Stalin. Aadar, cei doi ticloi bolevici, care au adus atta nenorocire n lume, i-au pltit ntr-un fel sumedenia de pcate (las'c nici lui Stalin nu i-a fost uor cu Beria n coaste n ultima perioad a vieii!), ns, e drept, nici noi nu am mai vzut tezaurul napoi la locul su (cu excepia ctorva piese botezate cretinete cloca cu puii de aur)! i e aproape un secol de cnd tot ateptm un semn de normalitate din partea ruilor n aceast privin. Dar cnd i n ce privine au dat vreodat muscalii semne de normalitate?
Batjocura, frustrarea pe care le-am trit dup cel de-al doilea rzboi mondial, cnd ruii (ba chiar i aliaii!) ne-au tratat ca pe nite gunoaie, faptul c ntre 1945 i 1958 sovieticii au furat pur i simplu toate bogiile rii (petrol, pduri, gaz, minereuri, crbuni, grne, hran, ba chiar i oameni), exploatndu-le dup bunul lor plac fr s dea nimnui socoteal, constituie un motiv care a ntreinut i sporit sentimentul antirusesc n inimile romnilor. Dar ceea ce romnii probabil nu le vor ierta niciodat ruilor e faptul c ne-au adus pe tancurile lor dictatura comunist, obligndu-ne vreme de o jumtate de veac s construim cea mai bun dintre lumi (care de fapt era iadul pe pmnt!), privind mereu spre rsrit. Nenorocirea care s-a abtut pe capul Romniei dup cel de-al doilea rzboi mondial de la rui i se trage n cea mai mare parte. Dup model sovietic, romnii au cunoscut deportri, lagre de munc sau mai bine-zis de exterminare, nchisori politice, condamnri la moarte fr motiv sau doar din motivul diferenei de opinii, lipsirea de drepturi i liberti de orice fel, au cunoscut frica, teroarea, schingiuirile, pumnul n gur, au cunoscut politica dezinformrii, a lozincilor i sloganurilor mincinoase, au trit, au rbdat i au ntreinut (forai fiind) cultul personalitii, promovarea non-valorii, duplicitatea; au beneficiat de serviciile securitii, mereu prompte cnd trebuia s le distrug rezistena, ndrjirea, visele, speranele, viaa chiar; au suportat turntoria, alienarea, duplicitatea, ameninrile, propaganda, foamea, frigul, teama, nsingurarea...
Cum s le explici occidentalilor care, dup ncheierea sngeroasei conflagraii, au trit ntr-o normalitate de invidiat, c nimic din toate astea nu poate fi uitat?! i de aceea, de-azi-nainte poi s nu m mai ntrebi / De ce rusul m abate cu blestemu-i de la trebi...
Seara la El Soledad(fragment)
Invazia timpul
Un ho presimt n fiecare clipAscuns n lucruri, lumii dnd trcoaleNimic nu scap lcomiei saleOglinzile se-ntunec i ip.
Urzesc n tain toamne de cabaleSe surp cerul, ploaia plnge-n zidurii nevzute sbii taie riduriPreludii sumbre ceii infernale.
O, nu mai pot tri fr tablouri
i fr muzici mngierea-i tristM sfie secunda din cuvinteSe nruie tria din credouriMi-i trupul alb coloan ce rezistUcis de arsura din veminte.
Florin Mihai Petrescu Acest numar este ilustrat cu lucrri ale pictorului Liviu SUHAR
-
poezia lumii, poezia n lume
prezentare i traduceri - Valeriu STANCU
Principalul repro care i se poate adresa Poeziei sunt poeii
n vremea cnd l-am cunoscut eu, cred c mai era nc primar ntr-o localitate din Nordul Hexagonului (n Canton de Montigny-le-Bretonneux, n Bretania, dac am descifrat corect cartea de vizit pe care mi-a oferit-o). Nu tiu ce fel de edil a fost acest om venic vesel, surztor, pus pe glume, dar tiu c n timpul unuia dintre mandatele sale (ce nsumeaz 31 de ani) a reuit s impun construirea unei Case a Poeziei n Oraul Nou Saint-Quentin-en-Yvelines. i mai tiu c la Festivalul Internaional de Poezie de la Trois-Rivires, din Qubec, a convins asistena, nc de la prima lectur c este Poet. i nu unul oarecare, ci unul veritabil, inspirat, interesant, persuasiv, cu imaginaie liric sclipitoare, cu verb aluziv, plin de for i vitalitate.
Din cele peste 60 de cri pe care le-a publicat pn n prezent (poezie, romane, povestiri, pamflete) i din care mi-a trimis cteva n amintirea clipelor poetice petrecute n Canada, am ales pentru traducere Les grandes inventions de la prhistoire (Editions Corps Puce, Amiens, 2008, volum nsoit de o instructiv i bine venit prefa semnat de Jacques Fournier), pentru c poemele n proz incluse n aceast carte sunt cu adevrat nite bijuterii. Dar, mai ales pentru frumuseea titlurilor pe care le poart, voi aminti i alte cteva cri de-ale sale. Volume de versuri : Maison de paroles (Mercure de France, 1969), Je ne tutoie que Dieu et ma femme (J. Brmond, 1992), Prire pour les jours ordinaires (Editions de l'Atelier, 1999), Le sentiment du pas grand chose (Claps, 2002), Dieu en miettes (La porte, 2002), Gurir par les mots (Cadex Editions, 2004), La pieuvre qui faisait bouger la mer / Les escargots sont des hros (Soc &Foc, 2009). Romane, nouvele, povestiri: Lettre aux derniers mohicans de la Rpublique (J. Brmond, 1992), L'homme que turent les mouches (Gaa, 1996), Le regard du chien (Gaa, 1997), Le cimetire des sans-nom (Gaa, 1999), Confessions d'un whiskymane franais (Editions Monde global).
Inventarea Trecutului
Inventarea Trecutului ncepe cu iubirea noastr : a exista nu exist dect n prezentul tu.
Timpul dinainte de tine e fr Istorie : n Pre-Cambrianul Copilriei, n Paleoliticul Srutului eu nu eram dect o fosil vie.
Numim asta Preistorie. Eu o numesc Preistoria Ta : cnd ai aprut, Trecutul a cptat dintr-o dat sens; pleca din tine i ducea n noi.
Inventarea Poemului
Cci Poemul se inventeaz, dar nu e o invenie : Poemul e o descoperire ce exista deja l inventm aa cum inventm o comoar.
Aa inventm flori fluvii muni insecte insule i
cine tie : cuvinte? care erau deja cu mult nainte de noi dar ele nu aveau existen nainte ca un om s le numeasc.
Aa cum ne inventm Iubirea inventm Poemul care o nsoete o desvrete o spune o cnt pn la epuizare pn n noaptea nopii : aa era deja cnd noi eram preistorici i ndrzneam s ne ngropm morii.
Dar acum se schimb totul se schimb : poemele cost prea scump n mn de lucru cu excepia celor de la Vduva Mnu i ale clienilor ei
La Lupanarul Mediatic
Adevrata Inventare a Morii
Am inventat Moartea pentru a nu m mai teme c am s te pierd cci numai Moartea nu-i desparte pe cei care se iubesc.
M vei ngropa cu arcul meu cu sgeile cu bijuteriile mele de pietre cu toate cuvintele mele de pmnt i de os. Mai trziu vei arde tot ceea ce putrezirea va lsa din ele i ntr-o oal de lut pe care o vei fi modelat turnat ars tu nsi vei depune cenua mea i bucelele de os neconsumate de flcri.
Vei plasa acest vas imperfect aproape de cptiul patului tu : astfel visele noastre vor continua s-i vorbeasc. ntr-un mic degetar de lut ars de grijile tale ofer totui frme din rmiele mele celor ce m-au iubit vreodat.
Iar dac va fi s mori tu naintea mea voi svri aceleai ritualuri dar dac iubirea noastr va muri nainte de noi, nu te baza pe faptul c am s-i inventez i nvierea! Oricum, fii fr grij : nu scuip niciodat pe oseminte : respect Moartea i mai ales victimele ei.
Inventarea Rzboiului
Cu Rzboiul a fost mai uor nu mai era nevoie s-l inventez : e destul s te iubeti pe tine i s-l doreti pe Cellalt. Rzboinicii-ucigai cunosc bine acest orgasm.
Eram leoarc de sudoare ca dup una din acele numeroase curse n savana n care nvam Viclenia eram un uciga eram n tine eram un uciga n tine, tulburat totui c a ucide ar putea de asemenea s dea via dar Rzboiul este Viol orice s-ar nate din el i a viola e ntotdeauna un act soldesc chiar n civil i poate mai ales n civil.
Atunci tu mi-ai inventat blndeea rbdarea tandr a plcerilor vieii i pentru ca Rzboiul Iubirii s nu aib ca rzboi dect numele : moartea s fie strigt de via, fie acesta chiar i n tceri suspinate
Acesta e rzboiul pe care-l iubesc i arcul de triumf al braelor tale.
Inventarea Fidelitii
Dar inventarea Fidelitii nu o prevzusem : eram vntor de carne culegtor de fructe colecionar de slbatice delicii semntor de dorine n frme tiam foarte bine c viaa nu e dect o trecere credeam c Cellalt nu era altceva dect asta.
Pentru mine a dormi era deja Marele Somn aperitivul morii pe-atunci a dormi alturi de tine n fiecare noapte ar fi fost pentru mine ca i cum a fi nceput s putrezesc. Deci am dormit n multe grote dar cel mai adesea mi-a fost imposibil s visez n ele.
i-apoi ce m-a apucat? Ce s-a schimbat n mine? Glaciaia a fost brusc i arztoare : am dormit pe banchiz istovit de recunotin i topit de dorina de
tine i numai de dorina de tine toat fiina mea neca banchiza n ap : focile i vntorii i amintesc de asta.
n cea de a aptea Zi n sfrit totul se liniti : de-acum nainte Eternitatea avea un sens i sensul acela erai tu i-am neles destul de confuz c mbtrnirea se svrete mpreun n ciuda viitoarelor noastre chipuri ridate i a buzelor morfolite curnd. Cci focul, el, va rmne pe vecie fr riduri iar pentru a-l ntreine nu e nevoie s furi lemnul din alt parte.
Inventarea Focului Sacru
Freac lemnul dur de cel moale freac, freac i freac mereu i se freac cei ce se mpreuneaz : Focul cuprinde i cuprinde i tu cuprinde Focul!
Sufl jratecul sufl peste el Viaa ta rsuflarea ta ncrcat de dorine de iubire de venicie ca suflul lui Iehova n nrile ngheate ale lui Adam.
i mai ales nu-i opri acest suflu, menine-l! S tii c a te opri s sufli n jarul srutrilor fie i numai pre de o clip, clipa unui suspin, poate stinge pe veci Iubirea.
Dar acest foc ntreine-l i cu mldie cu nimicuri cu tala cu surcele cu crengue cu frnturi de jurminte cu achii de tandree dac vrei s nu-l sting nimic i s in toat Noaptea.
Inventarea lui Dumnezeu
S i-l inventez pe Dumnezeu nu a fost deloc simplu : deja tu vnai comori n Marea Savan a Copilriei ncepeai s alergi s te ridici pe picioare i cu ochii larg deschii spre lume inventai tinereea.
Dar lumea era btrn ca ntotdeauna i doar o privire putea s-i dea natere din nou iar tu o priveai prin iubirea noastr ca o exploratoare de zece ani care descoper o piatr veche dar necunoscut de ea. Atunci i-am spus Dumnezeu cum se spune te iubesc cnd cuvintele au o respiraie urt mirositoare i cnd trebuie s te srui ptima pe gur ca s le curei : doar buretele-limb i apa-saliv dizolv mizeria dar, ca urmare, acolo se topete i Dumnezeu, ostie...
Numisem deci aceasta Ritualul Iubirii iar Sfntul Duf fcu restul i se nscu fiul nostru cu privirea sa nou dnd nc o dat Natere lumii.
Inventarea Fericirii
Pentru a inventa Fericirea : am proiectat umbre pe pereii peterilor am pictat animale roii cu hieratice semne ale norocului am gravat n piatr magiile vntorii i ale sexului tot ceea ce face posibil imposibila Iubire.
i-am oferit astfel capitole din adevratele cri rupestre, n caverne adposturi sub stncile de cuvinte i o sut de mii de lascaux-uri* de poeme.
Iar pentru a i le scrie degetele mele au sngerat urme purpurii pe roc a rmas puroiul unghiilor mele, mi-am ars palme i pleoape cu lacrimile mele am hrnit rul ngropat am adus ofrande pe Piatra Sfnt mi-am dezgropat morii pentru a i-i oferi chiar vrjitorii s-au temut cci Fericirea este nspimnttoare.
Dac oamenii de astzi ar fi tiut s ne citeasc n-ar mai fi ndrznit s vorbeasc de Iubire.
_ _ _
* intraductibil trimitere la cunoscuta peter Lascaux din Frana (Dordogne) n care se gsesc faimoasele picturi rupestre din neoliticul superior
Roland Nadaus (Frana)
Redacia i administraia:str. Gh. I. Brtianu nr. 22. Iai
Tel./fax: 0232 262140e-mail: [email protected]
Cont RO43RNCB3200000259200001deschis la B.C. Iai
I.S.S.N. : 2240-4560
Tehnoredactare computerizat i webdesignFlorin OVA
Tiparul: S.C. PRINT MULTICOLOR S.R.L
Str. Bucium nr. 34 Iai
Revista este editat de Fundaia Cultural Cronica
i Biblioteca Judeean "Gh. Asachi" Iai cu sprijinul
Consiliului Judeean Iai
Redactor-ef: Valeriu STANCURedactor-sef adjunct: Bogdan Mihai MANDACHESecretar general de redactie: Mariana STANCURedactori coordonatori: Mihai BATOG BUJENITA, Paula BALAN, Alexandru Dan CIOCHINA, Valentin CIUCA, Daniel CORBU, Simion BOGDNESCU, Catalin TURLIUCRedactori pentru strintate: Pierre Yves SOUCY(Belgia); H l ne DORION(Canada); Maria Rosaria VALENTINI(Elveia); Denis EMORINE(Frana); Emil CIRA, Christian W. SCHENK(Germania); Shaul CARMEL(Israel); Sanda RACOTTA(Mexic)
Casa de Pres i Editur CRONICAhttp://revistacronica.wordpress.com
5 9 4 8 4 1 9 0 0 0 0 1 1 60
