CromozomDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cromozomul ( din limba greacă chromo - „culoare” și soma - „obiect”) este o structură celulară ce poate fi observată în cursul diviziunilor celulare în etapa numită metafază și care reprezintă forma condensată a cromatinei interfazice, structură nucleoproteică formată din asocierea unei molecule de ADN cu proteine. Cromozomii au rol în păstrarea și transmiterea corectă a informa ț iei ereditare la celulele fiice în cursul diviziunilor celulare mitotice sau meiotice.[1]

Cuprins

1 Istoria descoperirii cromozomilor 2 Genomul viral 3 Cromozomii procariotelor 4 Cromozomii eucariotelor

o 4.1 Cromozomii umani 5 Clasificarea cromozomilor umani

o 5.1 Cariotipul uman normal 6 Referin ț e 7 Vezi ș i

Istoria descoperirii cromozomilor

Genomul viral

Genomul viral e constituit din ADN/ARN, o moleculă uni/bicatenară lineară/circulară, inchisă de un inveliș de proteine. Viroizii au genomul numai de tip ARN.

Cromozomii procariotelor

Se întâlnesc la algele albastre-verzi sau la bacterii. Sunt formați dintr-o singură macromoleculă de ADN dublu catenară elicală, circulară, covalent închisă, complexată cu un tip de proteine (nu histonice). Se replică continuu. Transcrierea și traducerea (translația) se desfășoară simultan.

Cromozomii eucariotelor

Celulele eucariote (celule cu nucleu precum cele ale drojdiilor, plantelor, animalelor) au cromozomi multipli, lineari, de dimenisuni mari. Fiecare cromozom are un centromer și unul sau două brațe care pornesc din acest centromer. Există și excepții, de exemplu, cromozomii mitocondriali au dimensiuni mici, sunt circulari iar anumite eucariote pot avea cromozomi suplimentari citoplasmatici, lineari sau circulari.

La eucariote, în nucleul interfazic (interfaza cuprinzând etapele ciclului celular dintre două mitoze) ADN-ul nuclear este asociat cu proteine numite histone formând fibra de cromatină cu diamentrul de 11 nm. Această fibră este condensată cu ajutorul anumitor proteine formând structuri granulare nucleare de mărime variabilă și cu afinitate mai mult sau mai puțin importantă pentru anumiți coloranți. Aceste două tipuri de cromatină sunt:

eucromatina, cu localizare în regiunea centrală a nucleului, despiralizată și cu afinitate redusă pentru coloranți, constituită din ADN activ transcripțional (de exemplu, gene ce pot fi traduse în proteine);[1]

heterocromatina, cu localizare la periferia nucleului, consensată și cu afinitate crescută pentru coloranți, constituită din ADN inactiv transcripțional. Heterocromatina poate fi de două tipuri: heterocromatină constitutivă (heterocromatină ce nu este niciodată exprimată, formată din secvențe repetate de ADN) și heterocromatină facultativă (heterocromatină ce conține gene ce pot fi exprimate în anumite condiții).[1]

În timpul diviziunilor celulare, mitotice sau meiotice, cromatina se condensează puternic și formează cromozomii. Astfel, cromatina interfazică și cromozomii sunt două stări diferite de condensare ale aceleiași structuri nucleoproteice. Cromozomii mitotici sunt

formați din două structuri paralele numite cromatide surori unite printr-o regiune numită centromer. Fiecare cromatidă este formată de o moleculă de ADN asociată cu proteine ce permit condensarea ei.[1]

Cromozomii umani

În 1956, J.H. Tjio și A. Levan au descoperit că celulele somatice umane conțin 46 de cromozomi și nu 48 cum se credea înainte. Celulele somatice umane sunt diploide și conțin două seturi haploide de cromozomi, fiecare set haploid format din 23 de cromozomi, câte unul din fiecare pereche. Cei 46 cromozomi se împart în 22 de perechi de cromozomi identici la bărbați și la femei numiți autozomi, plus o pereche de cromozomi sexuali (numiți și heterozomi sau gonozomi), identici la femei (XX) și diferiți la bărbați (XY).[1]