Scris de srstanescu pe 23 noiembrie 2015, 11:38

Criza din PNLAnaliza de mai jos este generata de doua imprejurari. De o provocare implicita. Si de o provocare explicita. Prima vine din partea analistului Cozmin Gusa, care a facut, duminica, in fata unui Rares Bogdan cam posomorat, o radiografie necrutatoare a situatiei din PNL. Cea de-a doua vine din partea unui reputat sociolog, el insusi analist politic, care a insistat, printr-un apel telefonic, sa ma pronunt, mai transant decat am facut-o pana acum, referitor la situatia dreptei. Si am sa raspund celor doua provocari. Pentru ca PNL este pe muchie de cutit. Si risca sa piarda tot ce a acumulat bun in ultimii 25 de ani.

Ca PNL se afla in criza, presupun ca nu se mai indoieste nimeni. Dovada cea mai simpla este incapacitatea liberalilor de a umple, instantaneu, vidul de putere lasat de PSD, prin abandonarea majoritatii si, implicit, a Executivului. Dar pentru a trata boala, ar trebui, in prealabil, sa-i punem diagnosticul corect. Despre ce fel de criza vorbim? Este o criza  de credibilitate? Este o criza de crestere? Este o criza generata de absenta unor lideri proeminenti? Sau, si mai grav, este o criza in care a intrat bazinul electoral al dreptei, careia partidului ii este cu neputinta sa-i puna capat, prin utilizarea propriilor resurse? Si intrebarile, inca, ar mai putea continua.

Pe vremea cand era in curs de pregatire cea mai indrazneata, dar si cea mai riscanta operatiune de chirurgie politica, unificarea dreptei prin fuziunea a doua partide care mult timp s-au umplut de sange reciproc, PNL – PDL, optimistii, printre care m-am numarat, vorbeau despre Marele Partid National Liberal. O constructie a dreptei de natura a echilibra intreaga scena politica, dominata, in urma cu un an si ceva, de o stanca monopolizata de PSD. Electoratul de dreapta fiind impartit de mai multe partide, dintre care, cele mai importante, fiind, in ordine, PNL si PDL. Operatiunea de fuziune nu era simpla si presupunea asumarea unor riscuri considerabile. Dar cei mai multi dintre noi am cazut de acord ca merita sa riscam. Trofeul urma sa fie castigarea alegerilor prezidentiale de catre Klaus Iohannis si lansarea, pentru prima data in istoria recenta, a unui partid de dreapta care ar fi putut sa obtina singur majoritatea in alegeri. Fara a mai fi nevoie de compromisuri cu vreun alt partid pentru a putea guverna. Si, fara doar si poate, implementarea, inca din 2015, a unor politici active de crestere, in ritm accelerat, a economiei, printr-o liberalizare accentuata a societatii.

Odata riscul asumat, fuziunea a fost declansata. Noul Partid National Liberal a reusit sa castige alegerile prezidentiale si, pentru prima data in istorie, sa ofere Romaniei un presedinte. Din

nefericire insa, cea de-a doua operatie, care era inca si mai importanta, a esuat.

Ce s-a intamplat? Nu a mai avut PNL resurse interne pentru a continua, pana la capat, procesul de fuziune? Unde s-a impotmolit marele proiect? Explicatia este, din pacate, tipic romaneasca. Procesul de unificare a fost blocat din motive egoiste. Tinand de rivalitati. Rivalitati si uneori aprehensiuni manifestate atat intre politicienii de la varful organizatiei, cat si intre cele doua tabere politice fondatoare. Dorinta de a cuceri sau de a mentine teritorii in interiorul PNL a fost impinsa pana la nebunie. In loc sa se lupte cu stanga, in loc sa se concentreze pentru a construi alaturi de presedinte un proiect de tara suficient de atragator pentru a cuceri electoratul dreptei, dar si bazinul Romaniei tacute, liderii liberali si-au epuizat energiile, fie incercand sa reziste pe pozitii, fie infigandu-si unii altora cutitele in spate. Cele doua motoare ale unui partid aflat in curs de fuziune, intre doua formatiuni mai mici, s-au desincronizat, si-au incetinit turatia si au sfarsit, chiar, prin a se gripa. In acest moment si in aceasta situatie ne gasim astazi. Astazi, cand Cozmin Gusa, pe buna dreptate, atrage si el atentia ca PNL nu poate continua cu o constructie bicefala la varf. Si nici la baza. Si, mai adauga el, ca deadline-ul pentru o schimbare majora, care ar mai putea fi castigatoare la alegerile din 2016, este luna decembrie a acestui an. Cand niciunul dintre cei doi co-presedinti nu ar mai trebui sa se afle la varful conducerii PNL.

Galant din fire, domnul Cozmin Gusa sugereaza ca doamna Alina Gorghiu ar fi un excelent consilier politic al presedintelui Klaus Iohannis, in timp ce, domnul Vasile Blaga si-ar putea exploata experienta si virtutiile organizatorice intr-o viitoare calitate de secretar general al partidului.

Aici intervine o prima cheie care, bine intoarsa, ar putea pune capat crizei din PNL. Cine va fi succesorul sau succesoarea celor doi? Am observat ca, in ultimii 15 ani, in fiecare partid exista o tendinta de tip sinucigas. Ea poate fi definita prin blocarea valorilor. Odata si odata va trebui sa dezvolt aceasta tema. Este uluitor sa constati, iar eu am facut-o, cata energie este consumata intr-un partid politic pentru a nu le permite celor mai valorosi membrii sa acceada la functiile superioare. Este o dictatura a mediocritatii care sufoca intreaga clasa politica. Iar PNL nu a facut exceptie. Dimpotriva. Competitia dintre fostii liberali si fostii PDL-isti a obligat cele doua jumatati sa-si stranga atat de mult randurile incat ele au devenit site impenetrabile pentru oamenii politici valorosi, care au fost lasati sa fiarba in suc propriu la baza organizatiilor.

Iar acest proces nenorocit s-a petrecut in conditiile in care, mereu si mereu, la nivel declarativ, liderii PNL anuntau ca partidul se deschide ca o floare pentru a lasa teren liber competitiei de valori.

Astazi, PNL este in ceasul al doisprezecelea. Ultimul partid istoric, ori invinge, ori dispare. Dar ca sa invinga, in mod obligatoriu, trebuie sa treaca prin fuziune. Prin fuziune si prin decapitare. Si asta trebuie sa se intample, intr-adevar, pana la sfarsitul acestui an. Cu orice risc!

ADRESA: http://crct.ro/nmOL