Elaboraţi un eseu de 40-60 randruri despre ” Obiectul şi conceptele fundamantale ale criminologiei”

Criminalitatea desemnează ansamblul comportamentelor umane considerate infracţiuni, incriminate şi sancţionate de legea penală.

Ca ştiinţă, criminologia abordează prioritar problemele stării, structurii, dinamicii şi, mai ales, ale cauzalităţii criminalităţii ca fenomen socio-uman, precum şi problemele apărării sociale a valorilor ocrotite de legea penală contra criminalităţii.

Unul din punctele sensibile ale controverselor ştiinţifice din domeniul criminologiei îl reprezintă obiectul său de studiu.

Având în vedere importantele acumulări ştiinţifice care au avut loc în domeniul criminologiei, precum şi problematica majoră analizată de pe poziţiile teoretice ale acestei discipline, se consideră că obiectul de studiu al criminologiei cuprinde: criminalitatea ca fenomen social, fapta penală comisă, făptuitorul, victima şi reacţia socială împotriva criminalităţii.

Criminalitatea ca fenomen social. Criminalitatea este constituită din ansamblul infracţiunilor care se produc într-o anumită perioadă de timp şi într-un loc bine determinat.

Se face distincţie între:

criminalitatea reală: este un concept care presupune totalitatea faptelor penale, indiferent dacă sunt sau nu cunoscute, săvârşite într-o anumită perioadă de timp bine determinată şi pe un anumit teritoriu;

criminalitatea aparentă: cuprinde toate acele fapte care par să constituie infracţiuni şi care au fost aduse la cunoştinţă puterii publice, fiind înregistrate ca atare;

criminalitatea legală: cuprinde totalitatea faptelor ce privesc încălcarea legii penale pentru care hotărârile de condamnare au rămas definitive.

este cunoscut faptul că diferenţa dintre criminalitatea reală şi criminalitatea aparentă poartă numele de cifra neagră a criminalităţii şi se referă la acea proporţie de infracţini, care, din diferite motive, rămâne necunoscută.

Fapta penală comisă

Aşa cum este definită în Codul Penal al României, infracţiunea reprezintă fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu intenţie şi care prezintă un pericol social. Totalitatea infracţiunilor (crimă, delict, furt, distrugere, calomnie etc.) care se produc într-o anumită perioadă de timp şi într-un loc determinat constituie ceea ce numim criminalitate. Criminalitatea, ca fenomen socio-uman, are în componenţa componente umane care sunt interzise de legea penală şi reflectă individualitatea bio- psiho- socială a celor care au comis infracţiuni. Aşa cum afirma primul ciminolog roman Traian Pop, citat şi de Tudor Amza, „ Infracţiunea (sau crima), fiind legată de societate, a existat şi va exista întotdeauna. Vor exista mereu criminali, precum există săraci, neputincioşi, imbecili. Această inegalitatea este inerentă societăţii. Astfel, este o utopie a ne

gândi la stârpirea absolută a criminalităţii; tot ce putem face este ca s-o reducem şi s-o îmblânzim”.

Criminalul (infractorul) este de fapt „creatorul” criminalităţii, fără un asemea om nu există nici crimă, nici criminalitate. Din punct de vedere juridic, criminalul este persoana care a comis cu vinovăţie una sau mai multe infracţiuni prevăzute de legea penală. Ca subiect de studiu, persoana care a comis infracţiunea, criminalul, trebuie să fi fost şi condamnat printr-o hotărâre judecătorească.

Criminalul, în activitatea de săvârşire a infracţiunii, desfăşoară mai întâi o activitate psihică -proiect, intenţie de comitere, hotărârea de comitere şi apoi trece la act, după care urmează o activitate fizică, materială- de cauzare a rezultatului şi de consumare a comiterii infracţiunii. Acesta trăieşte stări psihice de conştiinţă, stări emoţionale sau pasionale. Criminalii sunt diferiţi în funcţie de temperament şi caracter (impulsivi, avari, egoişti), precum şi in funcţie de vinovăţie.

Victima infracţiunii este persoana împotriva căreia se săvârşeşte infracţiunea (crima).

Se pot aminti cel 13 categorii de victime pe care „părintele” victimologiei, Hens, le evidenţia: victimele nevârstnice ( neevoluate fizic, naivi şi fără experienţă); femeile; vârstnicii; consumatorii de alcool şi de droguri; imigranţii; minorităţile etnice; indivizii cu o inteligenţă redusă, indivizii deprimaţi, indivizii achizitivi (cei care, în orice împrejurare caută să-şi mărească bunurile); indivizii destrăbălaţi şi desfrânaţi; indivizii singuratici şi cu „inima zdrobită”; chinuitorii (cei care chinuie pe membrii de familie şi, in final, ajung jertfa reacţiilor agresive ale acestora) şi indivizii blocaţi şi cei nesupuşi (acei înglobaţi în datorii şi care cad victimele unor aşa- zise „soluţii” şi acei care nu se supun uşor, nu se lasă uşor victimizaţi).

Reacţia socială împotriva criminalităţii: poate îmbrăca forma unor programe care, prin măsurile propuse, să ducă la diminuarea fenomenului ca atare, poate contribui la o mai bună înfăptuire a actului justiţiei sau poate ajuta la organizarea unui tratament al celor condamnaţi, în conformitate cu normele internaţionale privind drepturile omului. De asemenea, poate oferi soluţii viabile de resocializare a celor care şi-au ispăşit pedeapsa, sau chiar de calificarea lor în diferite profesii pe timpul executării pedepsei.