Propunător: prof. Ivancea Constantina

CREATIVITATE ŞI SPIRIT CRITIC

Creativitatea ca şi componentă a educaţiei intelectuale este una din problemele centrale ale cercetărilor psihopedagogice din ultimii ani. Pe fondul marii diversităţi de opinii care stă la baza studierii acestei probleme, se pot delimita trei direcţii în abordarea şi analiza fenomenului creaţiei: din perspectiva produsului creat, a procesului de creaţie şi a personalităţii creatoare.

Produsul creat desemnează rezultatul procesului de creaţie. El se concretizează fie în ceva material (obiect, invenţie), fie în ceva spiritual (formulă, teorie). Pentru ca acest produs să poată fi apreciat creativ, trebuie să incumbe doi parametri: originalitate şi utilitate socială. Originalitatea se exprimă prin noutate şi unicitate. De aici încep, însă, comentariile: un produs poate avea valoare de noutate şi unicitate în raport cu societatea ca un tot sau doar în raport cu individul care l-a creat. În primul caz, creativitatea ar fi proprie numai acelor persoane care aduc o contribuţie singulară şi originală într-un domeniu sau altul al culturii materiale şi spirituale a societăţii.

Dacă un produs este original doar în raport cu individul, atunci creativitatea poate fi considerată o facultate general-umană.

Care sunt criteriile de apreciere a originalităţii unui produs? Wilson, Guilford şi Christensen au scos în evidenţă trei criterii:

1) un răspuns este cu atât mai original cu cât el este mai rar în populaţia considerată;2) un răspuns este cu atât mai original cu cât este mai ingenios (apreciat ca atare de

un grup de judecători cu un real spirit critic);3) un produs este cu atât mai original cu cât el asociază elemente de cunoştinţe sau

date de experienţă mai îndepărtate.Utilitatea sau eficienţa produsului este parametrul care impune acestuia o

finalitate practică. Un produs al creaţiei trebuie să răspundă unor nevoi umane, să fie aplicat în folosul omului.

O altă direcţie de abordare a creativităţii este cea din perspectivă procesuală. Ocupâdu-se de procesul creaţiei psihologii consideră că el parcurge mai multe etape: prepararea, incubaţia, iluminarea şi verificarea (în concepţia lui G. Wallas).

Prepararea este etapa în care se conturează problema, se adună informaţiile în legătură cu ea şi se întrezăresc eventuale piste de abordare.

În etapa incubaţiei asistăm la o intensă activitate psihică în cea mai mare parte la nivelul subconştientului care constă în analiza şi compararea datelor, selectarea critică a lor, în revenirea continuă asupra lor chiar şi în momentele în care subiectul este concentrat asupra altor probleme, în frământări şi tensiuni interioare. Un rol important îl joacă în această etapă procesele asociativ afective care întreţin şi angajează întreaga personalitate în vederea rezolvării problemei.

Iluminarea consemnează apariţia bruscă şi surprinzătoare a soluţiei. Totul se restructurează, obstacolele sunt înlăturate, rezolvarea devine iminentă.

În etapa verificării se produce testarea şi validarea soluţiei. Evident că din punctul de vedere al pedagogiei ne interesează mai mult

creativitatea din perspectiva personalităţii, ca atribut fundamental al acesteia. Prin această prismă, ea este o capacitate generală a psihicului uman ce constă într-o rearanjare a

1

elementelor câmpului de conştiinţă pentru a descoperi soluţii originale solicitărilor externe. Se insistă asupra genezei creativităţii, a angajării personalităţii în direcţia descoperirii unor posibilităţi originale de răspuns. Nu se face deosebire între creativitatea copilului şi cea a unui creator autentic prin prisma noutăţii rezultatului. Această capacitate se poate dezvolta la orice persoană într-un grad mai mare sau mai mic în funcţie de interacţiunea factorilor care concură la apariţia şi exprimarea ei.

Pentru a înţelege mai bine mecanismul creativităţii este necesar să analizăm mai întâi care sunt factorii creativităţii. În literatura de specialitate sunt consemnate două categorii de factori: psihici (subiectivi) şi sociali (obiectivi). La rândul lor, factorii psihici sunt divizaţi in trei grupe: intelectuali, aptitudinali şi nonintelectuali.

În legătură cu factorii intelectuali, se iau în consideraţie calităţi ale gândirii cum ar fi: fluiditatea, flexibilitatea, caracterul divergent, originalitatea, spiritul critic şi imaginaţia creatoare. Fluiditatea se referă la bogăţia şi uşurinţa cu care se realizează asociaţii între elementele câmpului conştiinţei, la capacitatea de a produce un număr mare de cuvinte şi expresii. Flexibilitatea, considerată ca principalul factor psihic cognitiv al creativităţii, constă în posibilitatea restructurării uşoare a vechilor legături temporare, a asociaţiilor, în conformitate cu condiţiile schimbătoare ale mediului, în modificarea rapidă a direcţiei gândirii, în reorientarea ei pe altă pistă, impusă de datele noi apărute între timp. Originalitatea se exprimă prin noutatea şi ineditul răspunsurilor sau soluţiilor, prin ingeniozitatea formulării lor. Spre deosebire de gândirea convergentă care urmează o cale unidirecţională, constituită dintr-un număr finit de trepte, pentru a ajunge la o soluţie unică şi sigură, gândirea divergentă este orientată în direcţii diferite şi explorează mai multe piste posibile pentru rezolvarea problemei. Această calitate a gândirii care antrenează inclusiv gândirea critică, favorizează procesul rearanjării elementelor în câmpul conştiinţei descoperind soluţia cea mai eficientă.

Imaginaţia creatoare constă în elaborarea unor imagini noi pe baza prelucrării datelor anterioare şi relevă prezenţa unei corelaţii între imaginaţie şi gândirea intuitivă.

Gândirea intuitivă ajunge în mod brusc la soluţia unei probleme, de multe ori sărind peste anumite trepte intermediare. ”Intuiţia implică actul de a prinde sensul, semnificaţia sau structura unei probleme sau situaţii fără o sprijinire explicită pe aparatul analitic corespunzător” (J. S. Bruner). În concluzie, cele două modalităţi, analitică (întemeiată pe logică) şi intuitivă (întemeiată pe imaginaţie) sunt complementare. Intuiţii profunde se pot face de către cei care au material informaţional şi stăpânesc structura internă a acestuia, fapt ce le permite să întrezărească rapid ipoteze şi soluţii noi, după cum rezultatele gândirii intuitive urmează să fie supuse controlului, verificate şi explicate logic sau experimental pentru confirmarea sau infirmarea lor. Aceasta se face ulterior prin metodele gândirii analitice.

În categoria factorilor aptitudinali sunt incluse inteligenţa şi aptitudinile speciale.Tot mai multe date experimentale conduc spre constatarea că creativitatea nu este

atât de dependentă de inteligenţă, aşa cum se considera până nu de mult, şi că, în consecinţă, mărimea coeficientului de inteligenţă nu se află într-o corelaţie liniară şi univocă cu gradul de creativitate al individului respectiv (R. B. Cattel)

În direcţie opusă, prezenţa aptitudinilor speciale este semnificativ relevantă în diverse domenii ale creaţiei artistice, ştiinţifice şi tehnice. Anumite calităţi ale proceselor psihice cognitive (percepţia, reprezentarea, memoria, limbajul, etc.) stau la baza aptitudinilor intelectuale. Pentru memorie s-au constatat deosebiri în funcţie de materialul

2

memorat: imagini, cuvinte, numere, figuri geometrice etc., deosebiri determinate de procesul senzorial prin care se percep informaţiile: memorie vizuală, memorie auditivă, memorie chinestezică. Pentru limbaj s-au pus în evidenţă anumite calităţi cum ar fi: uşurinţa de a utiliza cuvintele după o regulă dată, capacitatea de a reproduce cât mai multe cuvinte dintr-o categorie dată într-un interval de timp, viteza de construire a unui discurs coerent, capacitatea de a descrie cât mai cursiv o pictură sau un tablou, etc.

Din categoria factorilor nonintelectuali sau de personalitate fac parte cei motivaţionali, atitudinali, temperamentali şi caracteriali. Inventarierea trăsăturilor de personalitate ridică multe probleme de natură metodologică întrucât ele se află într-o continuă transformare, nu pot fi izolate şi măsurate cantitativ.

În fine, creativitatea este influenţată şi de factori sociali. Atitudinea societăţii faţă de fenomenul creativ se exprimă prin măsurile întreprinse în direcţia manifestărilor creatoare ale membrilor ei.

„Confruntarea creativă cu prezentul – în pofida necontenitelor transformări sociale – înseamnă a determina viitorul” (E.Landau).

Potenţialul creator al elevilor

Ca formaţiune psihologică, creativitatea este proprie tuturor copiilor, în limitele dezvoltării normale. Pe măsura dezvoltării ontogenetice se conturează treptat, conducând astfel, la diferenţierea şi individualizarea personalităţilor creatoare, fiecare dispunând de o dominantă specifică în funcţie de ponderea şi modul în care se corelează factorii implicaţi, de experienţa acumulată şi de contextul social şi de climatul psihosocial în care se manifestă. În această prismă a devenirii, creativitatea presupune anumite premise psihofiziologice care, subsumate şi angrenate în procesul dezvoltării, vor conduce la conturarea şi exprimarea ei ca dimensiune proprie individului respectiv.

Fiecare copil dispune de un potenţial creator, respectiv de anumite trăsături sau însuşiri favorizante ale actului creator. Deosebirile se exprimă prin intensitatea cu care se manifestă acest potenţial şi prin domeniul în care se aplică.

Detaliind aceste însuşiri putem distinge, pe de o parte, cele care se referă la intelectul copilului (procese de cunoaştere, aptitudini, tehnici intelectuale, etc.) iar pe de altă parte cele care se referă la fantezia şi imaginaţia sa (gândire intuitivă, sensibilitate faţă de nou, spontaneitate). Cele două categorii de însuşiri nu evoluează în mod liniar şi în acelaşi ritm.

O intensă dezvoltare a gândirii convergente, întemeiată pe raţionament şi spirit critic, poate înăbuşi exprimarea spontaneităţii şi intuiţiei imaginative. Relaţiile tensionale dintre ele se restructurează pe măsura dezvoltării ontogenetice a copilului în funcţie de factorii externi care intervin. Unii cercetători sunt de acord că, pe măsura trecerii de la un stadiu la altul spontaneitatea şi fantezia sunt inhibate şi subordonate instanţelor raţionale. Gândirea şi spirtul critic al copilului frânează uneori creativitatea dar intr-o măsură mai mică decât pe un adult. Cu cât vârsta este mai mică, cu atât spiritul creator se manifestă mai liber. Asemenea fenomene sunt puse pe seama contextului psihosocial şi a organizării procesului instructiv-educativ.

Potenţialul creativ cunoaşte o dinamică specifică de-a lungul dezvoltării ontogenetice şi îmbracă nuanţe individuale de la o persoană la alta.

3

Strategia educării creativităţii Esenţa strategiei educaţionale întreprinse în acest sens constă în centrarea ei pe

dezvoltarea personalităţii creatoare a elevilor. Această strategie presupune duă coordonate complementare, descoperirea potenţialului creativ şi promovarea unor modalităţi care să stimuleze trecerea de la creativitatea potenţială la cea manifestă. Pedagogic vorbind aceasta nu înseamnă a-l forţa pe copil să devină un mic geniu sau un inventator de lucruri noi, ci de a-i modela personalitatea în sensul cerinţelor integrării creatoare în viaţa socială.

Identificarea elementelor potenţialului creativ presupune multă atenţie şi preocupare din partea profesorului. La nivelul şcolii ea se realizează cu precădere prin observaţii curente, la lecţii şi în afara lor. Indicatorii plauzibili ai acestui potenţial sunt produsele activităţii lor şi comportamentul adoptat în anumite situaţii.

Conform observaţiilor unui pedagog cunoscut, d-na Ana Stoica, portretul unui elev creativ ar fi caracterizat prin următoarele conduite: capacitate de pătrundere şi prelucrare a materialului, posibilitatea restructurării personale şi rapide a datelor, spirit independent şi critic, preferinţa pentru complexitate, dispoziţia de a-şi asuma riscuri, relativa indiferenţă faţă de impresia pe care o produce asupra profesorilor, colegilor, nesociabilitate, încrezător în sine, nonconformism intelectual, un nivel superior de aspiraţii, interese variate, curios şi activ. Constelaţia şi ponderea diverselor coduite diferă pentru fiecare caz în parte.

Un alt aspect important al problemei este că rezultatele şcolare, consemnate în note nu reflectă nivelul creativităţii. Ele se bazează preponderent pe memorare, reproducere, repetare, structuri algoritmice, în timp ce creativitatea presupune intuiţie, fantezie, originalitate, etc.

Modalităţi de promovare a creativităţii în procesul de învăţământ

Existenţa unui echilibru între cultura generală şi cea de specialitate constituie un factor stimulativ pentru elementele potenţialului creativ al elevilor. Cultura generală prin constelaţia de informaţii pe care o asigură acoperă o zonă mai largă a acestui potenţial amplificând în acest fel probabilitatea stabilirii unor asociaţii noi şi a elaborării unor produse creatoare. Ea oferă conţinutul informaţional cu care elevii urmează să opereze în activitatea de învăţare. De cele mai multe ori procesul creator rezultă din combinarea şi recombinarea unor informaţii din domenii diferite, uneori chiar opuse. Or, îngustarea sau restrângerea câmpului informaţional, printr-o specializare exagerată şi timpurie, nu face decât să diminueze activitatea creatoare.

Raportând acest conţinut informaţional la factorii potenţialului creativ vom constata că în mod direct sau indirect el oferă prilejul exersării, îndeplinind astfel o funcţie declanşatoare şi dinamizatoare. Fenomenul nu se declanşează în mod spontan, de la sine ci trebuie stimulată din exterior. Diversificarea stimulilor are loc prin extinderea registrului informaţional şi constituie un factor propulsor din acest punct de vedere.

Întregul demers tehnologic întreprins de profesor trebuie subordonat antrenării şi exersării potenţialului creativ al elevilor, astfel încât aceştia să adopte o atitudine creatoare în activitatea pe care o desfăşoară. Iată câteva principii orientative:

4

- Se recomandă ca prin strategia adoptată profesorul să ofere câmp de manifestare a spontaneităţii şi iniţiativei elevilor. Strategia permisivă este indiscutabil superioară celei inhibitive şi coercitive.

- Folosirea unor metode şi procedee speciale pentru declanşarea şi stimularea diverşilor factori ai potenţialului creator. În ansamblul strategiei didactice adoptate, profesorul poate apela la modalităţi care să vizeze în mod deosebit unul sau altul din factorii psihici ai creativităţii (gândire, aptitudini, imaginaţie, motivaţie, caracter etc.)

- Preocuparea profesorului pentru prevenirea şi înlăturarea eventualelor blocaje ce ar putea interveni în exprimarea creativităţii elevilor. Blocajele pot fi subiective, ce ţin de personalitatea elevului sau obiective, ce ţin de condiţiile de mediu.

- Alternarea judicioasă a relaţiei dintre competiţie şi cooperare în procesul de învăţământ constituie un alt principiu orientativ în adoptarea unei tehnologii didactice favorizante dezvoltării creativităţii.

- Se impune ca tehnologia didactică să se concentreze asupra procesului creativ şi nu a produsului său. Profesorul urmăreşte trecerea de la creativitatea latentă la cea manifestă.

- Relaţia profesor-elev este cea care concentrează şi conferă valenţe educative sporite tehnologiei didactice. Acestea depind în mod hotărâtor de atitudinea profesorului faţă de conduita elevilor creativi. Această conduită se manifestă în mod spontan, necontrolat şi aleatoriu, de fiecare dată cu manifestări inedite şi răspunsuri originale lăsând impresia unui nonconformism.

În spiritul pedagogiei relaţia profesor-elev trebuie să fie mutuală, deschisă unui dialog permanent, să faciliteze instalarea unui climat psihic caracterizat prin tonalitate afectivă pozitivă, stimulatoare a exprimării creatoare a elevilor.

www. Didactica.ro

5