Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile...

59
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA FACULTATEA DE HORTICULTURĂ ŞI SILVICULTURĂ Specializarea Master Tehnici în proiectarea şi amenajarea peisajului LUCRARE DE DISERTAŢIE Coordonator ştiinţific Masterand Şef lucrări dr. Crisitian Berar Radu Creangă Timişoara 2012

description

Lucrare de disertaţie Master, Tehnici în proiectarea şi amenajarea peisajului

Transcript of Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile...

Page 1: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ ŞI SILVICULTURĂ

Specializarea Master Tehnici în proiectarea şi amenajarea peisajului

LUCRARE DE DISERTAŢIE Coordonator ştiinţific Masterand Şef lucrări dr. Crisitian Berar Radu Creangă

Timişoara 2012

Page 2: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ ŞI SILVICULTURĂ

Specializarea Master Tehnici în proiectarea şi amenajarea peisajului

ÎNCURAJAREA ÎNFIINŢĂRII DE SPAŢII VERZI URBANE NECONVENŢIONALE PE CLĂDIRILE

CU ACOPERIŞ PLAN DIN TIMIŞOARA: TERASELE VERZI ŞI TERASELE-GRĂDINĂ

Coordonator ştiinţific Masterand Şef lucrări dr. Crisitian Berar Radu Creangă

Timişoara 2012

Page 3: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………….………..2 Capitolul 1. Terasele ca spaţii verzi neconvenţionale…………………………………….…....3 1.1 De ce spaţii verzi neconvenţionale?……………………………………………………….3 1.2. Definiţii……………………………………………………………………………………3 1.3. Terase verzi sau terase-grădini?…………………………………………………………...4 Capitolul 2. Avantajele şi beneficiile teraselor verzi şi teraselor-grădină………………….5 2.1. Eficienţa energetică……………………………………………………………………….5 2.2. Reglarea temperaturii……………………………………………………………………...8 2.3. Îmbunătăţirea calităţii aerului……………………………………………………………10 2.4. Reţinerea apei pluviale…………………………………………………………………...12 2.5. Absorbţia zgomotului…………………………………………………………………….14 2.6. Calitatea vieţii……………………………………………………………………………14 2.7. Biodiversitatea……………………………………………………………………………17 2.8. Atractivitatea……………………………………………………………………………..20 2.9. Durabilitatea……………………………………………………………………………...23 2.10. Economice………………………………………………………………………………24 Capitolul 3. Limitări şi obstacole………………………………………………………………...28 3.1. Conştientizarea…………………………………………………………………………..28 3.2. Legislaţia…………………………………………………………………………………29 3.3. Financiare………………………………………………………………………………...29

3.4. Tehnice…………………………………………………………………………………...30 Capitolul 4. Politicile publice şi experienţa altor oraşe din lume…………………………..32 4.1 Europa…………………………………………………………………………………….32 4.2. America de nord………………………………………………………………………….34

4.3. Politica publică actuală în Timişoara. Planul urbanistic general (masterplanul)………...35 4.4. Măsuri propuse…………………………………………………………………………...38 Capitolul 5. Analiza potenţialului de amenajare în Timişoara……………………………..39

5.1. Prezentare generală………………………………………………………………………39 5.2. Aerofotointerpretarea cartierelor…………………………………………………………42 5.3. Beneficiarii direcţi şi indirecţi……………………………………………………………46

Capitolul 6. Caracteristici tehnice……………………………………………………………….47 6.1. Tipuri de terase…………………………………………………………………………..47

6.2. Structura teraselor………………………………………………………………………..48 6.3. Sisteme…………………………………………………………………………………...50 6.4. Costuri……………………………………………………………………………………53 6.5. Concluzii şi recomandări…………………………………………………………………54

Bibliografie…………………………………………………………………………………………..55

Page 4: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Introducere Găsirea unor soluţii practice pentru implementarea unei dezvoltări durabile urbane

rămâne o provocare importantă a societăţii noastre contemporane. Nevoia este de a

transforma oraşele din spaţii degradate, cu aerul şi apa poluate, cu tot mai puţină vegetaţie, în

spaţii care să ofere hrană suficientă şi de calitate, un mediu curat de trai, condiţii de locuire

decente, servicii de bază şi locuri de muncă pentru toţi locuitorii. O modalitate prin care se

pot atinge forme durabile de dezvoltare ale oraşelor noastre, este să creştem suprafaţa

spaţiilor verzi. Aceasta va necesita creativitate atât din partea administraţiilor locale cât şi

din partea cetăţenilor, care vor trebui să regândească modul de folosinţă de până acum al

spaţiilor urbane, şi să-şi pună întrebarea „de unde mai facem rost de spaţiu verde”? Răspunsul

ar trebui să vină imediat: folosind spaţiile nefolosite! Imaginaţi-vă un spaţiu oriunde în oraşul

dvs. care vă permite să evadaţi din mijlocul traficului asurzitor al maşinilor, să scăpaţi de

căldura excesivă provocată de asfaltul şi betonul încins al străzilor şi trotuarelor. Un spaţiu

viu şi verde, răcoros, cu linişte şi oameni care caută acelaşi lucru: o privelişte atractivă, aer

curat, o masă bună şi multă verdeaţă. Nu este ficţiune, este o terasă verde situată pe

acoperişul unei clădiri. De astfel de spaţii se bucură din ce în ce mai mulţi oameni din tot mai

multe oraşe ale lumii. Această lucrare îşi propune să încurajeze administraţia locală a

municipiului Timişoara să dezvolte politici publice cu privire la terasele verzi, şi să

stârnească interesul publicului timişorean faţă de conceptul de înverzire a acoperişurilor.

2

Page 5: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Capitolul 1. Terasele ca spaţii verzi neconvenţionale 1.1 De ce spaţii verzi neconvenţionale? Conform Legii Nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din

intravilanul localităţilor, spaţiile verzi reprezintă „tipuri de terenuri din intravilanul

localităţilor”, aşa cum se specifică la Art.3. Terasele verzi şi terasele-grădină, ce reprezintă

denumiri date suprafeţelor amenajate cu vegetaţie situate pe acoperişurile clădirilor, nu sunt

terenuri, ci părţi ale structurii clădirilor din care fac parte. Putem considera terasele verzi şi

terasele-grădină ca fiind spaţii verzi neconvenţionale datorită faptului că nu sunt cuprinse în

sistemul general de clasificare al spaţiilor verzi. Definiţia dată de Ordinul Nr. 157 din 21

iunie 1973, pentru aprobarea instrucţiunilor tehnice de proiectare a spaţiilor verzi pentru

localităţile urbane, este una ce se apropie mai mult de ceea ce considerăm a fi terasele verzi şi

terasele-grădină: „spaţiul verde constituie o componenţă principală a ansamblului urbanistic

prin funcţiunile multiple pe care le îndeplineşte ca element de recreare şi odihnă a populaţiei

orăşeneşti şi de completare a ansamblurilor arhitecturale în toate compartimentele ce compun

cadrul de viaţă orăşenească, precum şi ca factor de îmbunătăţire a microclimatului, de punere

în valoare sau de corectare a deficienţelor cadrului natural şi de atenuare sau anihilare a unor

nocivităţi.”

1.2. Definiţii

Conform celei mai răspândite definiţii, terasele verzi sunt „acoperişuri ale clădirilor,

parţial sau complet acoperite de plante”.1 Alte definiţii merg mai departe şi adaugă că acestea

trebuie să fie ecosisteme stabile de viaţă, pentru a face mediul urban să devină mai locuibil,

eficient şi durabil, cu accent pe obiectivul principal care întotdeauna este îmbunătăţirea

calităţii mediului înconjurător. Terasele verzi mai pot fi denumite şi eco-terase sau terase cu

vegetaţie.

Realizarea unei terase verzi presupune crearea unui spaţiu verde pe partea superioară

ale unor structuri construite de oameni. Cu alte cuvinte, terasele verzi sunt spaţii verzi

complexe, amenajate pe şi din structuri artificiale, într-un sistem multistrat, ce devine de fapt

o continuare a acoperişurilor. O terasă verde modernă este pur şi simplu un acoperiş

1Dinsdale, S.; Pearen, B.; Wilson, C. (2006) - Feasibility study for green roof application on Queen’s University campus,[ http://www.queensu.ca/pps/reports/greenroof.pdf ] p.12

3

Page 6: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

convenţional, cu straturi de drenaj şi mediu de creştere vegetativ, instalat peste o membrană

hidroizolantă.2

1.3. Terase verzi sau terase-grădini?

Înverzirea acoperişurilor reprezintă o formă de a crea noi spaţii verzi urbane, în care

se folosesc acoperişurile clădirilor pentru a creşte vegetaţie. Când vorbim de terase verzi şi

terase-grădină, vorbim de fapt de terase non-agricole şi terase agricole,3 deşi paleta de

definiţii poate fi mai largă. Putem să ne referim şi la faptul că în cadrul unei terase verzi se

cresc plante ornamentale şi sălbatice, iar în cadrul unei terase-grădină se cresc sau se cultivă

şi plante comestibile. Diferenţele majore dintre o terasă verde şi o terasă-grădină ies la iveală

când ne referim la aplicaţiile lor. În general, terasele verzi sunt concepute pentru:

A eficientiza energetic o clădire,

A crea un câmp vizual atractiv şi estetic,

A îmbunătăţi microclimatul (reduce temperatura şi purifica aerul),

A conserva biodiversitatea zonei,

A reţine apele pluviale.

Pe când terasele-grădină sunt concepute mai ales pentru:

Recreere activă,

Activităţi educaţionale,

Refolosirea reziduurilor (compostare),

Producţia de hrană

Terasele verzi şi terasele-grădină oferă beneficii diferite ca rezultat al structurii lor

diferite. Terasele verzi sunt concepute să acopere planşeul în totalitate sau în majoritate, în

timp ce terasele-grădină sunt proiectate pentru a fi accesibile zi de zi, acoperind planşeul doar

în parte. Aceste diferenţieri fac ca terasele-grădină să aibă mai puţine avantaje (de mediu,

energetice) decît terasele verzi, însă aduc mai multe beneficii directe locatarilor şi comunităţii

locale în ansamblu.

2Metro Vancouver, Kerr Wood Leidal Associates Limited (2009) – Design considerations for the implementation of green roofs, [http://www.metrovancouver.org/about/publications/Publications/greenroofreporttext.pdf], p.2-2 3Holland Barrs Planning Group, Lees + Associates, Sustainability Ventures Group (2002) - Southeast False Creek urban agriculture strategy, City of Vancouver, [http://vancouver.ca/commsvcs/southeast/documents/pdf/urbanagr.pdf], p.63

4

Page 7: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Capitolul 2. Avantajele şi beneficiile teraselor verzi şi teraselor-grădină*)

Terasele verzi oferă zonelor urbane o multitudine de beneficii. În timp ce o serie de

avantaje pot fi cuantificate, atribuindu-li-se valori financiare, altele sunt dificil de cuantificat

în mod obiectiv. Cuantificarea beneficiilor se poate efectua fie prin experimente directe, fie

prin studierea şi crearea modelelor analitice şi numerice. Cercetările actuale au furnizat

numeroase dovezi, rezultate din observaţii, ale beneficiilor utilizării teraselor ca şi spaţii verzi

sau ca şi spaţii pentru cultivarea plantelor comestibile. Multe dintre beneficii rezultă şi din

strînsa legătură dintre tipurile de terase proiectate şi aplicarea tehnologiei de înfiinţare a

acestora. „Terasele verzi nu numai că asigură proprietarilor clădirilor amortizarea

investiţiilor, dar reprezintă şi oportunităţi de generare de beneficii sociale, economice şi de

mediu, în special în oraşe”. 4

Terasele verzi asigură multe dintre beneficiile pe care le oferă spaţiile cu vegetaţie de

la nivelul solului, însă utilitatea lor în cadrul zonelor cu construcţii dense, unde se resimte

lipsa acută a spaţiului verde, le oferă acestora un statut special. În continuare vom sintetiza

beneficiile majore ale teraselor verzi şi teraselor-grădină, indiferent de valoarea în sine a

beneficiilor şi de cui îi revin acestea.

2.1. Eficienţa energetică

Urmărirea eficientizării energetice a clădirilor se încadrează în strategia elaborată la

nivel european de creare a unor sisteme diverse de reducere a consumurilor de energie cum ar

fi locuinţa/casa pasivă, clădirea fără amprentă de carbon, clădirea cu energie pozitivă,

independentă energetic ş.a. Îmbunătăţirea izolaţiei termice a clădirilor de locuit existente

constituie un obiectiv al Uniunii Europene, aprobat de toate ţările componente sub forma

Directivei Parlamentului European privind Performanţa Energetică a Clădirilor – EPBD

2002/91/EC emisa în anul 2002 (reformulată şi republicată în 2010 - 2010/31/EU) şi pusă

deja în practică de către majoritatea legislaţiilor acestora, fiind în curs de implementare şi în

România cu respectarea prevederilor Legii nr.372/2005, privind performanţa energetică a

clădirilor.

Eficientizarea energetică a clădirilor este importantă deoarece ea duce atît la crearea

unor condiţii mai bune de confort în interior cît şi la diminuarea facturilor pentru energia

*)În acest capitol majoritatea datelor prezentate au fost preluate din documente publice (publicaţii, rapoarte, studii) ce aparţin autorilor menţionaţi în notele de subsol. 4About Green Roofs, Green Roofs for Healthy Cities, [http://greenroofs.org/index.php/about-green-roofs], accesat Mai 2012

5

Page 8: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

folosită la încălzire sau răcire. Iar terasele verzi vin în sprijinul reducerii consumului

energetic, în special în perioada verii, prin izolaţie şi umbrire dar şi prin protecţia faţă de

vânturile reci în perioada iernii.5

Cu cît o clădire este mai bine izolată, cu atît aceasta va absorbi mai puţină căldură în

lunile de vară şi va pierde mai puţin din aerul mai rece din interior, reducînd astfel costurile

de răcire ale aerului cu ajutorul instalaţiilor de aer condiţionat. Iar prin adăugarea unui strat

de sol şi a unui covor vegetal pe planşeu, se reduce şi mai mult rata de transfer a căldurii între

exterior şi interior. S-a demonstrat că temperatura interioară a clădirilor cu terase verzi este

cu 3-4°C mai mică decît cea de afară.6

Figura 2.1.1. Măsurarea diferenţelor de temperatură dintre o terasă convenţională şi una verde cu ajutorul camerei de termoviziune în infraroşu

Se poate observa diferenţa de aprox. 80°F (27°C) între terasa verde şi cea convenţională Sursa: Wong, E. et al. (2008) - Reducing urban heat islands: Compendium of strategies – green roofs,

CPPD/U.S.EPA URL: [http://www.epa.gov/hiri/resources/pdf/GreenRoofsCompendium.pdf], p.4

Cercetătorii de la Metro Vancouver îl citează pe Minke (1982), care a demonstrat că

un strat de 200 mm de sol, împreună cu un covor vegetal de 200-400 mm grosime, prezintă

un coeficient de izolaţie echivalent cu cel al 150 mm de vată minerală.7 Iar pe baza

măsurătorilor şi observaţiilor efectuate timp de 660 de zile, Institutul Canadian de Cercetare

în Construcţii (NRCC) arată că în timp ce membrana expusă a unui acoperiş convenţional

atinge şi depăşeşte pragul de 70°C în timpul verii, membrana situată sub o terasă verde

depăşeşte rareori 30°C, ceea ce corespunde unei reduceri a ratei de transfer a căldurii cu

75%.8

5Dinsdale, S.; Pearen, B.; Wilson, C. (2006), op.cit., p.17 6Dam, A., Walke, C., Wilson, C. (2000), The Future of Rooftop Gardens on the University of Waterloo Campus [http://www.adm.uwaterloo.ca/infowast/watgreen/projects/library/s00rooftopgardens.pdf] p.19 7Minke (1982) apud Metro Vancouver, Kerr Wood Leidal Associates Limited (2009], op.cit., p.2-10 8Liu, K.K.Y. and Baskaran, B.A. (2003) - Thermal performance of green roofs through field evaluation, Green Roof Infrastructure Conference, Chicago, IL, (NRCC-46412) [http://irc.nrc-cnrc.gc.ca/pubs/fulltext/nrcc46412] p.6

6

Page 9: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

În funcţie de mărimea şi densitatea plantelor ce formează covorul vegetal instalat pe

terasă, planşeul este umbrit şi astfel protejat de acţiunea directă a energiei solare. În acest

mod, planşeul nu va mai fi supraîncălzit iar diferenţa de temperatură şi rata de transfer a

căldurii nu vor mai creşte. De asemenea, fenomenul de evapotranspiraţie va răci planşeul prin

folosirea căldurii pentru evaporarea apei din stratul de vegetaţie şi substratul de creştere.

Acesta va acţiona ca o masă termică, eliberând în timpul nopţii căldura acumulată în timpul

zilei.

Figura 2.1.2. Evapotranspiraţia şi umbrirea terasei verzi

După un concept grafic de Karen Liu

Sursa: Wong, E. et al. (2008), op.cit., p.3

Raportul Universităţii Ryerson asupra beneficiilor de mediu ale teraselor verzi, face

referire la un studiu ce a arătat că din totalul radiaţiei solare absorbite de o terasă verde, 27%

este reflectată, 60% este absorbită de plante şi de sol, iar 13% este transmisă în planşeu. 9

În lunile de iarnă, vânturile reci joacă un rol important în scăderea temperaturii

interioare a clădirilor. Terasele verzi sunt mai puţin eficiente în prevenirea pierderii de

căldură, datorită limitării mecanismului termal descris mai înainte, totuşi pierderea căldurii

nu se va realiza ca şi în cazul unui planşeu total descoperit. Acest lucru depinde însă de

cantitatea de apă reţinută în substratul de creştere şi de condiţiile atmosferice zilnice. Efectul

pozitiv al terasei verzi în timpul anotimpului rece a fost demonstrat de măsurătorile de

temperatură efectuate în cadrul unui studiu al Universităţii Trent din Nottingham, care au

arătat că la o temperatură a mediului ambiant de 0°C, membrana unui acoperiş convenţional

9Ryerson University (2005) - Report on the environmental benefits and costs of green roof technology for the City of Toronto,, [http://www.toronto.ca/greenroofs/pdf/fullreport103105.pdf], p.8

7

Page 10: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

prezenta o temperatură de 0,2°C, pe cînd cea a unei terase verzi, de 4,7°C.10 Un alt studiu

efectuat pentru a observa comportamentul termic al teraselor verzi în timpul iernii, a fost

întreprins de Minke (2010), ale cărui măsurători au indicat că temperatura teraselor verzi cu

un substrat de 15 cm grosime nu a avut nici o variaţie termică, rămânând pozitivă în

condiţiile unei temperaturi exterioare ce a variat între 0 şi -18ºC.11

În ceea ce priveşte economiile de energie obţinute, un studiu efectuat în Toronto,

Canada, arată că terasele verzi înfiinţate pe acoperişurile plane ale primăriei din Toronto, au

redus cu 50% consumul de energie anual necesar producerii aerului condiţionat, ceea ce

reprezintă o reducere între 24 şi 26 kWh/m²/an.12

2.2. Reglarea temperaturii

Lipsa vegetaţiei din cadrul oraşelor reprezintă premiza pentru creşterea temperaturilor

urbane din timpul verii, comparativ cu zonele învecinate. Prezenţa unor reţele dense de

construcţii şi de căi de comunicaţii ce înglobează materiale reflectante şi radiante (beton,

asfalt, metal) constituie factori ce contribuie la apariţia efectului de insulă termică urbană,

unde temperatura este mai ridicată în medie cu 2-3ºC. Efectul de insulă termică urbană

defineşte excedentul de căldură al zonelor urbane în comparaţie cu împrejurimile non-urbane.

Urbanizarea produce modificări ale suprafeţei terenului, ce duc la modificări atmosferice cu

consecinţe asupra climatului urban care devine mai cald decît cel al zonelor înconjurătoare. În

zonele rurale, unde există mult spaţiu verde, o mare cantitate din energia solară este absorbită

şi transformată în biomasă şi în căldură latentă de către vegetaţie. În zonele urbane însă,

energia este reflectată înapoi în aer de către reţeaua de clădiri, ceea ce duce la creşterea

temperaturii în preajma lor. Insula termică urbană poate fi comparată cu un microclimat, 13

deoarece este direct influenţată de elementele locale aflate pe suprafeţe reduse ca întindere.

Pe suprafaţa unui acoperiş plan aflată deasupra unei clădiri, se întrunesc condiţii pentru

dezvoltarea unui microclimat prin combinarea mai multor factori: materialele de construcţie,

10Livingroofs.org & Ecology Consultancy Ltd. (2004) - Green roofs. Benefits and cost implications, [http://www.sustainable-eastside.net/Green Roofs Report 2.07.05.pdf], p.12 11Minke, G. – Acoperişuri înverzite simplu şi eficient. Proiectare, detalii de execuţie, sfaturi practice. Arhiterra, Bucureşti, 2010, pp.17-20 12Liu, K.; Baskaran, B. (2002 – 2003) - Green Roof Infrastructure – Technology Demonstration, Monitoring and Market Expansion Project, Part 1: Field Monitoring and Technical Analysis, National Research Council, Institute for Research in Construction, [http://www.nrc-cnrc.gc.ca/obj/irc/doc/pubs/b1054.1/b1054.1.pdf], p.34 13Peck, S. W.; Kuhn, M. E.; Bass, B.; Callaghan, C. (1999) – Greenbacks from green roofs: forging a new industry in Canada. Status report on benefits, barriers and opportunities for green roof and vertical garden technology diffusion, [http://greenroofs.org/pdf/Greenbacks.pdf], p.22

8

Page 11: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

înălţimea clădirii, orientarea, locaţia geografică, împrejurimile. Aceştia, datorită expunerii

constante la soare şi vânt, pot duce la formarea unui microclimat aspru, mai apropiat tipurilor

de climat arid, decît celui înconjurător.

Efectul de insulă termică urbană se manifestă şi în Timişoara în zona ansamblurilor de

clădiri colective înalte cu regim P+4 – P+10, unde temperatura medie anuală este mai ridicată

cu 0,5–2°C faţă de temperaturile înregistrate la staţia meteorologică situată în apropierea

Pădurii Verzi, aceste clădiri „fiind adevărate oglinzi ce reflectă înspre sol o parte din razele

solare şi transformă străzile seara în adevărate cuptoare fierbinţi”.14

Pentru atenuarea acestui efect au fost propuse o serie de măsuri, printre care şi

înfiinţarea de terase verzi pe acoperişurile plane ale clădirilor. Spre deosebire de terasele albe,

ce au un albedo ridicat, terasele cu vegetaţie transformă energia solară în căldură latentă prin

intermediul procesului de evapotranspiraţie al plantelor, răcind suprafaţa planşeului. Acest

lucru depinde însă de densitatea şi grosimea covorului vegetal. Terasele verzi reduc

temperatura aerului de deasupra lor datorită modului în care plantele folosesc energia solară:

2% este absorbită şi folosită în procesul de fotosinteză pentru a crea biomasă şi oxigen; 48%

trece prin frunze şi este stocată în sistemul conducător al plantelor; 30% este utilizată ca şi

căldură pentru transpiraţie, şi numai 20% este reflectată.15

Cea mai definitoare caracteristică a efectului de insulă termică urbană este creşterea

bruscă a temperaturii în apropierea învecinării cu zona periurbană şi vârful de deasupra

centrelor oraşelor. În cazul zonelor metropolitane, va exista o alternanţă între mai multe

platouri - ce reprezintă zonele cu temperatură constantă de deasupra parcurilor, a zonelor

rezidenţiale / comerciale - şi mai multe vârfuri. Diferenţa dintre vârful maxim de temperatură

şi temperatura de referinţă rurală, reprezintă intensitatea insulei termice.16

Pentru a demonstra impactul teraselor verzi asupra temperaturii urbane, cercetătorii

canadieni menţionaţi de raportul Metro Vancouver, au efectuat o simulare de 48 de ore în

iunie 2001 în Toronto, plecând de la o temperatură urbană cu 2-3ºC mai mare decît cea a

zonelor învecinate. Irigarea spaţiilor verzi ale oraşului a redus cu 1ºC temperatura medie

urbană, însă irigarea teraselor verzi de pe acoperişurile plane ale clădirilor din centrul

oraşului, a scăzut-o cu 2ºC şi a extins reducerea de 1ºC peste o suprafaţă mai mare a

14Borza, D. et al., (2001), apud Ciupa, V. (coord.) et al. – Cadrul natural şi peisagistic al municipiului Timişoara, Vol.I Cadrul natural, Direcţia de mediu, primăria municipiului Timişoara, 2010, [http://www.banaterra.eu/romana/romana/biblioteca_banat/carti/cadrul natural vol.1.pdf], p.71 15Dinsdale, S.; Pearen, B.; Wilson, C. (2006), op.cit., p.22 16Ibid., p.23

9

Page 12: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

oraşului.17 Această simulare demonstrează că avînd suficientă umiditate pentru

evapotranspiraţie, terasele verzi joacă un rol important în atenuarea efectului de insulă

termică urbană, şi că creează oportunitatea de a spori suprafaţa ocupată de vegetaţie şi sol în

oraşe, adică de a acoperi necesarul de suprafaţă destinată consumului natural de energie, fără

a utiliza spaţii valoroase.

Figura 2.2.1. Insula termică urbană

După un concept grafic City West Water Sursa: http://healthyurbanhabitat.com.au/

2.3. Îmbunătăţirea calităţii aerului

Datorită ansamblului de activităţi umane ce se desfăşoară în zonele urbane, a

concentrării industriilor în jurul marilor oraşe, a folosirii combustibililor fosili în toate

domeniile economiei, s-a intensificat interesul de a monitoriza calitatea aerului din centrele

urbane. Este recunoscut deja la scară largă faptul că mărirea suprafeţelor spaţiilor verzi în

oraşe are un efect pozitiv asupra îmbunătăţirii calităţii aerului. Impactul pozitiv al teraselor

verzi se realizează mai întâi în mod indirect, prin reducerea consumului de energie al

clădirilor şi astfel a cantităţii gazelor cu efect de seră rezultate din producerea acesteia.

Prin intermediul frunzelor, plantele captează din aer mai ales pulberile în suspensie

(PM), dar şi oxizii de azot (NOx), dioxizii de sulf (SO2), monoxizii de carbon (CO), ozonul

de suprafaţă (O3), metalele grele şi compuşii organici volatili, care mai apoi sunt depuse în

17Metro Vancouver, Kerr Wood Leidal Associates Limited (2009), op.cit., p.2-11

10

Page 13: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

substratul de creştere în timpul intervalelor cu precipitaţii. Astfel poluanţii nu ajung în reţeaua

de canalizare a oraşelor, ceea ce duce şi la îmbunătăţirea calităţii apelor urbane. 18

În Timişoara, datorită celor 4 staţii de monitorizare a calităţii aerului instalate în

diferite locaţii din oraş, se pot verifica zilnic concentraţiile poluanţilor atmosferici. Datele

sunt disponibile online, prin intermediul reţelei naţionale de monitorizare a calităţii aerului, la

adresa http://calitateaer.ro/. Măsurătorile constată depăşirea aproape zilnică (mai ales în zilele

cu calm atmosferic) a valorilor limită a concentraţiei de PM10 în aer în majoritatea zonelor

oraşului, conducând la concluzia că problema poluării cu PM10 este una generalizată la

nivelul întregului oraş. Ocazional sunt depăşite şi valorile limită a concentraţiilor de NOx şi

CO.

Dar să nu ne imaginăm că vegetaţia va rezolva problema poluării aerului din marile

oraşe. Ca toate organismele vii, ea va fi afectată de poluanţi, ce vor limita suprafaţa activă

fotosintetic a frunzelor şi vor genera apariţia simptomelor specifice: necrozări ale ţesutului,

cloroze ale frunzelor, îmbătrânirea precoce, uscarea şi chiar moartea plantelor. Prin procesul

de fotosinteză, plantele transformă dioxidul de carbon din atmosferă, apa şi energia solară, în

oxigen şi glucoză. Însă, în cazul vegetaţiei teraselor vezi, capacitatea de stocare a carbonului

este mică în comparaţie cu vegetaţia parcurilor (arborii), datorită faptului că plantele ce intră

în compoziţia teraselor verzi sunt de talie mică iar substratul de creştere este relativ subţire.

Totuşi, producţia de oxigen rămâne importantă, cantitatea ce se eliberează făcându-se în

funcţie de mărimea suprafeţei foliare a plantelor. Conform unor studii efectuate de

Universitatea din Kassel, 1 m² de gazon cosit la 3-5 cm are 6-9 m² de foliaj, în timp ce 1 m²

de gazon necosit, cu iarbă de 60 cm, are pînă la 225 m² de foliaj.19 Presupunând că 1 m² de

terasă verde cu iarbă necosită ar conţine 100 m² de foliaj, atunci 1.5 m² de terasă verde ar

satisface nevoia de oxigen pe 1 an pentru o persoană. Un alt studiu efectuat în Marea Britanie

estimează că o terasă verde de 2.000 m² cu iarbă necosită, poate capta din mediul înconjurător

pînă la 4t de pulberi în suspensie pe foliaj.20

Terasele verzi contribuie şi la ionizarea aerului prin procesul de fotosinteză al

plantelor, eliberându-se electroni în apropierea lor. În anumite condiţii atmosferice, frunzele

(cele cu vârful ascuţit) pot mijloci descărcarea electricităţii, contribuind la creşterea

numărului ionilor din aerul înconjurător21. Este bine demonstrată acţiunea pozitivă a aerului

18Livingroofs.org & Ecology Consultancy Ltd. (2004), op.cit., p.13 19Minke, G. (2010), op.cit., p.24 20Ryerson University (2005), op.cit., p.23 21Muja, S. (1994) – Dezvoltarea spaţiilor verzi în sprijinul conservării mediului înconjurător în Romania – Editura Ceres, Bucureşti

11

Page 14: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

ionizat asupra organismului, îndeosebi asupra sistemului respirator şi sistemului nervos, prin

transmiterea sarcinii electrice a ionilor către celule, favorizînd absorbţia suplimentară de

oxigen ce duce la scăderea tensiunii arteriale, la mărirea capacităţii de atenţie şi efort,

inducând o stare generală de bine.

2.4. Reţinerea apelor pluviale

În natură, apa provenită din precipitaţii se infiltrează în sol datorită permeabilităţii

acestuia, generând scurgeri de suprafaţă doar acolo unde se întrunesc anumite condiţii

specifice. Dezvoltarea urbană însă, a creat şi creează în continuare suprafeţe impermeabile,

ceea ce modifică hidrologia zonelor urbane, unde apele pluviale negăsind suprafeţe

permeabile de sol pentru a se infiltra, se scurg şi se varsă în sistemul de canalizare. Din

această cauză, o componentă importantă a managementului resurselor de apă în mediul urban

o reprezintă gestionarea locală a apelor pluviale, ce se poate face şi prin metode alternative,

cum ar fi:

- asigurarea suplimentară de spaţii de depozitare (butoaie de ploaie, cisterne, iazuri, zone

umede artificiale);

- facilitarea infiltrării apei în sol (utilizarea de materiale poroase la construcţia căilor de

transport şi a locurilor de parcare);

- retenţia temporară (înfiinţarea de noi spaţii verzi – parcuri, terase verzi, terase-grădini şi

grădini verticale).22

Suprafeţele impermeabile se pot converti în suprafeţe permeabile care absorb apa şi o

eliberează mai apoi lent pe parcursul unei perioade de timp, prin înfiinţarea teraselor verzi, de

exemplu. O parte din precipitaţii este preluată de vegetaţie şi de substratul de cultură, şi

eliberată înapoi în atmosferă prin evapotranspiraţie, iar excesul este evacuat prin intermediul

sistemului de scurgere (jgheaburi şi burlane) în reţeaua urbană de canalizare. Cantitatea de

precipitaţii reţinută de către o terasă verde va depinde în primul rând de grosimea substratului

de cultură şi de pantă. Cercetările au demonstrat ca terasele extensive vor capta de obicei

între 50 şi aproape 100% din apa de ploaie, în funcţie de grosimea substratului de cultură, de

densitatea vegetaţiei, şi de intensitatea şi frecvenţa precipitaţiilor.23 În plus, s-a remarcat că

rata de retenţie pare să crească în timp, odată cu maturarea vegetaţiei. O terasă verde

22Bass, B.; Baskaran, B. (1999-2001) - Evaluating rooftop and vertical gardens as an adaptation strategy for urban areas, (NRCC-46737), [http://www.nrc-cnrc.gc.ca/obj/irc/doc/pubs/nrcc46737/nrcc46737.pdf], p.13 23Wong, E. et al. (2008) - Reducing urban heat islands: Compendium of strategies – green roofs, [http://www.epa.gov/hiri/resources/pdf/GreenRoofsCompendium.pdf], p.8

12

Page 15: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

intensivă, cu substraturi de cultură mai groase, va capta mai multe precipitaţii decît o terasă

extensivă, în condiţii comparabile. Astfel, retenţia medie anuală de apă creşte de la 40%

pentru vegetaţia cu muşchi şi plante suculente (Sedum), instalată pe un substrat de 2-4 cm

grosime, la 60% pentru vegetaţia cu iarbă şi plante erbacee dezvoltată pe un substrat de 15-20

cm. Aceste cifre anuale de retenţie de apă sunt specifice unor locaţii cu valori de precipitaţii

anuale de 650-800 mm, din Germania, măsurate pe parcursul a mai mulţi ani.24 Pentru

regiunile cu precipitaţii anuale mai mici, este de aşteptat ca retenţia de apă să fie mai mare şi

viceversa.

Datorită unui studiu efectuat în Portland, Oregon pe parcursul a 15 luni (2002 –2003),

cu privire la efectele teraselor verzi asupra retenţiei apelor pluviale, administraţia oraşului

Portland a aprobat terasele verzi ca fiind o metodă ce satisface cerinţele managementului

apelor pluviale pentru dezvoltarea de proiecte noi şi pentru reabilitarea celor existente.

Studiul a constatat că o terasă verde extensivă cu un substrat de cultură de 100-120 mm

grosime, ar putea reţine 69% din totalul precipitaţiilor.25

Minke (2010) aminteşte că Institutul German pentru Standardizare (DIN) a stabilit,

prin norma 1986 pentru terasele verzi cu substraturi de cultură mai groase de 10 cm, un

coeficient de scurgere de 30%, ceea ce înseamnă că 70% din precipitaţii se consideră că sunt

reţinute de către acestea. Alte date arată că o terasă verde cu un substrat de 20 cm grosime,

alcătuit din pămînt şi argilă expandată, poate reţine max. 90 de litri/m² de apă, în timp ce un

substrat de 10 cm poate reţine 15 din cei 20 l/m² de apă căzuţi la o ploaie de 15 min.

(Institutul Regional Bavarez pentru Amenajări Viticole şi de Grădini).26

Plantele şi substratul de cultură ale unei terase verzi nu numai că reţin şi întârzie

eliberarea apelor pluviale, dar acţionează şi ca nişte filtre, deoarece apele se pot contamina cu

poluanţii existenţi în mediul urban (metale grele, uleiuri minerale, hidrocarburi, îngrăşăminte,

pesticide), generând probleme de calitate a apei. Rezultatele din diverse studii demonstrează

că terasele verzi ar putea elimina pana la 95% din cadmiu, cupru, şi plumb din conţinutul

apelor pluviale, şi evidenţiază necesitatea de a selecta culturile cu atenţie, în cazul înfiinţării

culturilor cu plante comestibile, pentru a evita creşterea nivelurilor anumitor substanţe

poluante în plante.27 Prin urmare, instrumentele de control cum ar fi controlul sursei,

facilităţile de reţinere şi unităţile de tratare a apelor pluviale sunt utilizate pentru a gestiona

volumul, debitul şi calitatea apelor pluviale în zonele urbane. 24Metro Vancouver, Kerr Wood Leidal Associates Limited (2009), op.cit., pp.2-8, 2-9 25Dinsdale, S.; Pearen, B.; Wilson, C. (2006), op.cit., p.24 26Minke, G. (2010), op.cit., pp.13-14 27Wong, E. et al. (2008), op.cit., p.9

13

Page 16: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Analizele efectuate privind calitatea apei pluviale din Timişoara în anul 2009,

evidenţiază pH-ul acid al apelor şi contaminarea acestora cu nitriţi (0-0,4mg/L) şi nitraţi (0-

10 mg/L) în anumite zone ale oraşului, fapt ce confirmă poluarea atmosferei cu compuşi ai

azotului.28

2.5. Absorbţia zgomotului

În mediul urban se produce o cantitate uriaşă de zgomot, generată de traficul urban,

utilaje, avioane, activităţi umane în general. În timp ce terasele convenţionale reflectă sunetul,

terasele verzi îl absorb, datorită acţiunii plantelor, a substratului de cultură şi a aerului captiv

conţinut de acesta, ce reprezintă o adăugare suplimentară de izolaţie, care contribuie la

reducerea propagării zgomotului aerian în spaţiile de sub planşeu. Acţiunea fonoizolantă a

teraselor verzi se exercită mai puţin prin intermediul plantelor – deşi plantele absorb, reflectă

şi difuzează zgomotul – şi mai mult prin intermediul substratului de cultură. Măsurătorile

efectuate pe un substrat de 12 cm grosime, au arătat că acesta poate absorbi aprox. 40 dB iar

unul de 20 cm aprox. 46 dB.29 Terasele verzi extensive simple pot reduce nivelul zgomotului

cu 2 – 8 dB în gama de frecvenţe înalte şi cu 5 – 13 dB în gama de frecvenţe medii şi joase

(50 – 2000Hz).30 Prin urmare terasele verzi pot fi considerate o alternativă la reducerea

zgomotului ce se propagă prin structura clădirilor, mai ales că măsurătorile efectuate asupra

nivelului de zgomot existent în municipiul Timişoara, au arătat că în 96 din cele 119 puncte

în care s-au efectuat măsurători între 1996 şi 2005, au fost depăşite chiar şi cu 10 dB limitele

admise de normativul privind protecţia la zgomot (STAS 10009-88).31

2.6. Calitatea vieţii

Terasele verzi şi terasele-grădină pot oferi multe dintre beneficiile oferite de celelalte

spaţii verzi urbane, în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii vieţii. Orăşenii ce locuiesc în

clădiri înalte, se pot bucura de priveliştea oferită de terasele verzi şi terasele-grădină înfiinţate 28Ciupa, V. (coord.) et al. – Cadrul natural şi peisagistic al municipiului Timişoara, Vol.II Cadrul peisagistic, Direcţia de mediu, primăria municipiului Timişoara, 2010, [http://www.banaterra.eu/romana/biblioteca_banat/carti/cadrul peisagistic vol.2.pdf], p.48 29Minke, G. (2010), op.cit., p.13 30Dabija, A.-M. et all. (2010-2011) - Proiectarea si execuţia acoperişurilor verzi la clădiri noi şi existente, Redactarea 1, Universitatea de arhitectură şi urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, [http://www.mdlpl.ro/_documente/constructii/reglementari_tehnice/Ghid_proiectarea_executia_acoperisuri_verzi.pdf], p.33 31Ciupa, V.(coord.) et al. – Cadrul natural şi peisagistic al municipiului Timişoara, Vol.II Cadrul peisagistic, Direcţia de mediu, Primăria municipiului Timişoara 2010, [http://www.banaterra.eu/romana/biblioteca_banat/carti/cadrul peisagistic vol.2.pdf], p.137

14

Page 17: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

pe clădirile învecinate mai joase. Permiterea accesului public pe terasele verzi şi terasele-

grădină oferă locuitorilor bucuria de a avea un plus de spaţiu verde.

Cultivarea plantelor comestibile pentru consum în oraşe, contribuie la îmbunătăţirea

dietei celor ce locuiesc în mediul urban, prin asigurarea accesului facil la fructe şi legume, în

special pentru cei cu venituri reduse, dar şi pentru cei cu venituri mari. Pentru cei

nemulţumiţi de consumul de alimente tratate chimic, dar aflaţi în imposibilitatea de a-şi găsi

sau permite produse ecologice, cultivarea lor reprezintă singura soluţie. Chiar şi cele mai

simple activităţi, cum ar fi cultivarea verdeţurilor, ar putea încuraja răspândirea grădinăritului

şi stimula interesul multora faţă de produsele proaspete şi naturale şi calităţile lor nutritive.

Grădinăritul este recunoscut de mult timp ca fiind o metodă importantă de a face faţă

stresului. Pentru unii grădinari, grădinăritul reprezintă o oportunitate de a petrece un timp

preţios cu prietenii şi de a scăpa de problemele personale şi profesionale. Pentru alţii,

posibilitatea de a fi singuri este deseori o modalitate esenţială de a face faţă presiunilor de zi

cu zi într-o societate complexă. De fapt, grădinăritul este deja o formă populară şi modernă

de activitate fizică moderată. Un studiu britanic a arătat că 56% dintre adulţi petrec în jur de 2

ore pe săptămâna grădinărind, şi unul din zece adulţi sunt foarte dornici să petreacă cel puţin

7 ore pe săptămână în grădină.32 Activitatea fizică regulată depusă în grădinărit poate fi un

element important în menţinerea sănătăţii şi a mobilităţii în rândul persoanelor în vârstă.

Mulţi grădinari de peste 65 de ani s-au arătat mulţumiţi de beneficiile grădinăritului, 67%

menţionând consumul de produse proaspete, 64% sănătatea şi exerciţiul şi 54% relaxarea

mentală.33

Un set tot mai mare de dovezi arată că contactul fizic şi vizual cu vegetaţia din mediul

înconjurător oferă o gamă largă de beneficii directe pentru sănătatea oamenilor. Acestea

includ atât beneficii mentale (cum ar fi reducerea stresului) cât şi beneficii fizice (inclusiv

furnizarea de aer curat). Petrecerea timpului liber într-un spaţiu verde poate reduce ritmul

cardiac şi tensiunea arterială, şi poate induce corpului uman o stare generală de bine. Studiile

psihologice au confirmat în mod clar efectul de refacere fizică pe care îl exercită peisajele

naturale asupra oamenilor, prin reţinerea atenţiei privitorilor şi îndepărtarea gândurilor

îngrijorătoare, instalând o stare ca de meditaţie. Cei care trăiesc în cadrul marilor densităţi

urbane şi deţin un balcon sau o terasă verde, sunt recunoscuţi a fi mai puţin sensibili la boli.

Acest lucru se datorează parţial aportului suplimentar de oxigen, a filtrării aerului şi 32Mintel (1995), apud Garnett, T. (1996) – Growing food in cities. A report to highlight and promote the benefits of urban agriculture in the UK, [http://peoplesgrocery.org/brahm/wp-content/uploads/2006/10/growing food in cities.pdf], p.53 331993 Survey of National Society of Allotment and Leisure Gardeners, apud Garnett, T. (1996), op. cit., p.53

15

Page 18: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

controlului umidităţii realizate de către plante. În plus, există beneficii terapeutice datorate şi

activităţii de îngrijire a plantelor. Varietatea de culori, mirosuri, gusturi, şi de forme oferite de

plante, deşi nu sînt cuantificabile, se pot adăuga în lista de beneficii aduse sănătăţii oamenilor

şi a stării lor de bine.34

Un studiu de recuperare post-chirurgicală efectuat într-un spital din Pennsylvania, a

demonstrat că şederea post-operativă în spital a pacienţilor care au avut acces la o privelişte

asupra unui spaţiu verde a fost mai scurtă şi cu nevoie de medicamentaţie mai mică decît a

pacienţilor care au avut acces la o privelişte asupra unui zid din cărămizi.35 Din această

cauză, tot mai multe spitale americane au fost reproiectate pentru a aduce aceste beneficii

pacienţilor lor. Spitalul Friends din Philadelphia, Statele Unite ale Americii, a deschis prima

unitate de terapie horticolă în 1817, care există şi în prezent. O terasă a spitalului cantonal din

Basel, Elveţia, a fost amenajată ca şi o terasă verde în urmă cu câţiva zeci de ani, deoarece s-a

considerat că pacienţii aflaţi în terapie intensivă ar putea mai degrabă beneficia de pe urma

priveliştei acesteia, decât de pe urma terasei gri de dinainte. Iar în Marea Britanie, pe la

mijlocul secolului al XIX-lea, autorităţile locale au observat că starea generală a pacienţilor

săraci implicaţi în activităţi de grădinărit, a fost mai bună decât cea a pacienţilor mai bogaţi,

care au optat să petreacă timpul numai în interior.36

Beneficiile termice ale teraselor verzi aduse clădirilor pot genera alte beneficii

indirecte persoanelor care locuiesc sau lucrează în interiorul acestora. Deşi acest lucru nu a

fost cercetat, merită să acordăm atenţie unei întâmplări anecdotice din Germania de la

sfârşitul anilor 1990. Într-un studiu efectuat de Bundepost, la birourile din Stuttgart, asupra

lipsei personalului de la muncă pe motiv de boală, s-a constatat că personalul dintr-o anume

clădire a înregistrat cele mai mici absenţe în comparaţie cu personalul din celelalte clădiri.

Singura modificare ce a putut fi identificată într-o perioadă de 4 ani, a fost că pe acea clădire

se amenajase o terasă verde. O explicaţie ar putea fi că terasa verde a redus fluctuaţia

temperaturii medii zilnice la nivelurile superioare ale clădirii, vegetaţia ajutând la

împrospătarea şi umezirea aerului ce intra în conductele de ventilaţie.37

34Peck, S. W. et all. (1999), op. cit., p.32 35Idem 36Livingroofs.org & Ecology Consultancy Ltd. (2004), op.cit., p.19 37Idem

16

Page 19: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

2.7. Biodiversitatea

Conform dicţionarului explicativ al limbii române, habitatul natural este definit ca un

"teritoriu locuit de un individ, de o specie ori de un grup de indivizi sau specii, în cadrul

căruia populaţia respectivă găseşte o complexitate uniformă de condiţii de viaţă, adaptându-se

acestora". Din cauza procesului de urbanizare continuă, clădirile, peluzele şi pavajele iau

locul fâneţelor şi zonelor umede, care constituie habitate naturale pentru multe plante,

animale şi insecte. Acestea, pentru a supravieţui, trebuie să găsească metode pentru a se

adapta noilor condiţii, sau să migreze către alte locaţii. Terasele verzi pot fi concepute ca şi

habitate alternative acceptabile, deşi multe dintre animale nu au acces pe terase iar condiţiile

de creştere nu sunt potrivite pentru toate plantele. Din această cauză, acestea nu ar trebui să

fie considerate substitute pentru habitatele naturale, sau o justificare pentru a le distruge.38

Declinul zonelor naturale a schimbat habitatul ecologic pentru multe vietăţi. Pe măsură ce

societatea devine tot mai preocupată de mediu, importanţa habitatelor a devenit un punct

important pe agenda de lucru a multor organizaţii din întreaga lume, care încearcă să dezvolte

soluţii, cu scopul de a rezolva aceste probleme.

Figura 2.7.1. Terasă verde cu flori sălbatice atractive pentru insecte

Sursa:

http://www.watermaticltd.co.uk/green-roof.html

În funcţie de poziţia geografică, de orientarea faţă de soare şi de specificul climatului

local sau regional, terasele verzi, intensive sau extensive, pot oferi habitat (hrană, adăpost,

apă şi condiţii de reproducere) pentru multe specii de insecte şi nevertebrate (albine, fluturi,

păianjeni, gândaci, furnici, viermi, râme, artropode, etc.), pentru o varietate mare de păsări

dar şi pentru plante indigene şi rare sau pe cale de dispariţie. Animalele şi nevertebratele ce

se găsesc pe o terasă verde tind să fie extrem de mobile, nu numai pentru că trebuie să fie în

38Peck, S. W.; Kuhn, M. E.; Bass, B.; Callaghan, C. (1999), op.cit., pp.39-40

17

Page 20: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

măsură să ajungă pe acoperiş, ci şi pentru că variaţiile extreme de temperatură şi a nivelului

de umiditate, le forţează să se mute dintr-o locaţie în alta. Cele mai atractive terase verzi

pentru fauna sălbatică sunt cele care pot furniza patru nevoi de bază: hrană, adăpost, apă şi

condiţii pentru reproducere.39 Precum şi în mediul natural, este foarte importantă varietatea

de plante ce se găseşte pe o terasă verde, plantele care furnizează nectar, fructe şi seminţe

fiind cele mai potrivite pentru a atrage păsările şi insectele. Terasele înverzite cu plante

sălbatice şi aromatice (de ex. cu ierburi din familia Ericaceae) oferă habitat pentru albine, dar

şi pentru fluturi, bondari şi cărăbuşi.40 De asemenea, şi diversitatea structurală a teraselor este

esenţială: combinarea zonelor expuse şi a celor ferite de acţiunea directă a vântului, a

precipitaţiilor şi a oamenilor, oferă condiţiile optime pentru hrănire sau pentru adăpostire.

Studii efectuate în Statele Unite arată că fluturii pot vizita terase amplasate şi la douăzeci de

etaje înălţime.41 Deşi terasele verzi care se află la o înălţime considerabilă faţă de nivelul

solului vor avea o faună sălbatică mai săracă din cauza dificultăţilor de colonizare, în New

York s-au întîlnit albine la etajul 23, veveriţe şi pasări (ciocănitori, cinteze aurii şi gaiţe

albastre) la etajul 19.42 Densitatea şi diversitatea de păsări şi insecte variază în funcţie de

disponibilitatea spaţiului verde din jurul clădirii. Unei terase verzi de pe o clădire de birouri

aflată în centrul oraşului, cu nici un parc prin apropiere, îi va corespunde o faună sălbatică

săracă, asociată cu această lipsă din jur. În schimb, pentru clădirea centrului pentru vizitatori

a Wildfowl and Wetlands Trust Centre din Martin Mere, Lancashire, Marea Britanie, terasa

verde amenajată în 1975, este vizitată regulat de raţe sălbatice, ciocârlii, cinteze şi sturzi.

Dintre acestea, doar raţele sălbatice cuibăresc, celelalte specii fiind deranjate de prezenţa

oamenilor din clădire.43

Pentru speciile migratoare de păsări, satisfacerea nevoii de odihnă şi popas poate fi

adesea limitată. Prin alegerea plantelor indigene pentru înfiinţarea teraselor verzi, se poate

îmbunătăţi biodiversitatea zonei, creându-se locuri de popas pentru acestea.

39Johnston, J. & Newton, J. (2004) - Building Green: A guide to using plants on roofs, walls and pavements, Greater London Authority, [http://legacy.london.gov.uk/mayor/strategies/biodiversity/docs/Building_Green_main_text.pdf], pp.47-48 40Minke, G. (2010), op.cit., p.14 41Johnston, J. & Newton, J. (2004), op. cit., pp.47-48 42Ibid., p.70 43Idem

18

Page 21: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Figura 2.7.2. Gâsca canadiană (Branta canadensis) cuibărind pe o terasă verde

Sursa:

http://www.flickr.com/photos/sbwoodside/501139657/sizes/s/in/photostream/

Plantele căţărătoare sunt în special preferate de către muscarii guleraţi (Ficedula

albicollis), şi pot fi de asemenea folosite de prihori (Erithacus rubecula) şi pitulici

(Phylloscopus). Tufişurile din cadrul teraselor verzi pot asigura cuibărirea mierlelor (Turdus

merula), sturzilor cântători (Turdus philomelos) şi a brumăriţelor (Prunellidae).44 Un alt

exemplu de cât de repede se poate stabili fauna sălbatică pe o terasă verde, este fabrica de

asamblare a camioanelor Ford din Dearborn, Michigan, Statele Unite, unde păsările au fost

observate cuibărind pe terasă la doar cîteva săptămâni după ce a fost finalizată amenajarea.

Alături de acestea, au fost observate o varietate de specii de insecte (albine, fluturi şi

gândaci).45

Conform unor cercetări întreprinse în Elveţia şi în Marea Britanie, se consideră că

terasele verzi trebuie să fie concepute pentru a îndeplini obiectivele specifice regionale şi

locale de conservare a biodiversităţii. De ex., se cunoaşte faptul că ciocârlia de câmp (Alauda

arvensis) împreună cu alte specii notabile, cum ar fi scoicarul (Haematopus ostralegus),

prundăraşul gulerat mare (Charadrius hiaticula), prundăraşul gulerat mic (Charadrius

dubius) şi chira de baltă (Sterna hirundo), cuibăresc pe terasele verzi din Germania.46

44Ibid., p.43 45Metro Vancouver, Kerr Wood Leidal Associates Limited (2009), op.cit., p.2-14 46Livingroofs.org & Ecology Consultancy Ltd. (2004), op.cit., pp.13-16

19

Page 22: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Figura 2.7.3. Prundăraşul gulerat mare (Charadrius hiaticula) cuibărind pe o terasă verde

Sursa:

http://www.greenroofsolutions.com/products/plants/

De asemenea, terasele verzi trebuie concepute în mod special pentru a imita habitatele

pe cale de dispariţie. De ex. în Germania, 20% dintre toate plantele pe cale de dispariţie sunt

plante ce intră în compoziţia ecosistemelor păşunilor şi fâneţelor uscate din zonele aride şi

semiaride, care au fost degradate prin fertilizare, irigare şi alte forme de interferenţă umană,

iar microclimatele acoperişurilor clădirilor înalte oferă condiţii specifice asemănătoare

acestor zone: uscăciune şi căldură excesivă combinate cu îngheţ şi vânturi puternice.47

În contextul din Timişoara şi zona înconjurătoare, unde există un număr de habitate

naturale, la înfiinţarea teraselor verzi ar trebui să se ţină seama de cerinţele specifice locale de

conservare a biodiversităţii pentru ca speciile vizate să poată beneficia de pe urma acestora.

2.8. Atractivitatea

Unul dintre avantajele importante ale teraselor verzi este atractivitatea lor vizuală.

Plantele pot adăuga interes vizual acoperişurilor simple, atenuând caracteristicile industriale

şi comerciale ale clădirilor, permiţându-le acestora să se integreze mai bine în peisaj. O terasă

verde constituie un criteriu în a diferenţia o clădire de celelalte din punct de vedere al

caracteristicilor estetico-vizuale, ducând la transformarea unui acoperiş convenţional lipsit de

calităţi estetice, într-un acoperiş atractiv pentru gusturile şi aprecierile estetice ale

oamenilor.48 Terasele convenţionale sunt destul de sumbre şi neplăcute vizual, în special cele

acoperite cu bitum şi/sau pietriş. Experienţa vizualizării teraselor verzi este mai plăcută dacă

se face de pe alte clădiri, datorită culorilor vibrante ale covorului vegetal.. Figura de mai jos

47Peck, S. W.; Kuhn, M. E.; Bass, B.; Callaghan, C. (1999), op.cit., pp.39-40 48Dinsdale, S.; Pearen, B.; Wilson, C. (2006), op.cit., p.30

20

Page 23: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

demonstrează diferenţa vizuală dintre o terasă convenţională cu membrană de bitum şi o

terasă verde.

Figura 2.8.1.(a,b) Comparaţie de e2stetică vizuală

a. terasă convenţională cu membrană de bitum b. terasă verde

Surse: a. http://www.asbestostesting.com.au/asbestos-pictures/

b. http://oehmevansweden.wordpress.com/2011/06/09/an-update-on-the-green-roof-at-united-therapeutics/

Calităţile estetice naturale ale teraselor verzi contribuie la îmbunătăţirea aspectului

general al clădirilor urbane, cărora rareori li se iau în considerare şi aspectele estetice vizuale.

Atractivitatea vizuală a zonelor urbane privite de la înălţime este un beneficiu important

pentru cei care locuiesc sau lucrează în clădiri înalte, care au cel mai adesea acces la un câmp

vizual dominat pe întinderi mari numai de ţigle şi acoperişuri plane terne, asfalt şi beton, ce

agresează de multe ori privirea.49

Terasele verzi sunt realizate într-o multitudine de forme, mărimi şi culori, oferind

nelimitate oportunităţi creative. Ele nu sunt atractive numai din punct de vedere vizual, ci şi

din punct de vedere social, multe oraşe din întreaga lume, cum ar fi Toronto, Portland,

Chicago şi Londra, îşi planifică creşterea suprafeţei spaţiului public de agrement din cadrul

teraselor verzi, acolo unde se poate permite accesul liber. Astfel terasele verzi pot deveni

spaţii sociale şi de agrement, folosite pentru relaxare, socializare, şedere, contemplare, mers

pe jos, jocuri, grădinărit, pentru servirea unei mese, sau pur şi simplu pentru lecturarea unei

cărţi, departe de zgomotul stradal.. În prezent, spaţiul pentru recreere informală este la mare

preţ în oraşe, iar terasele verzi oferă această posibilitate, fiind mai retrase, mai puţin poluate

şi mai puţin afectate de zgomotul urban decât o suprafaţă echivalentă situată la nivelul străzii.

49Johnston, J. & Newton, J. (2004), op. cit., p.47

21

Page 24: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

În general, acoperişurile sunt spaţii insuficient utilizate, de obicei rezervate pentru a

adăposti unităţile de aer condiţionat, aerisirile şi alte instalaţii. Dacă sunt concepute în mod

eficient, terasele verzi pot înlocui procentul tot mai mare de spaţii verzi publice pierdute ca

urmare a dezvoltării urbane. Adăugând acoperişurilor structuri suplimentare, acestea pot oferi

ocupanţilor clădirilor şi/sau publicului, spaţii de agrement umbrite şi confortabile.

Acoperişurile convenţionale sunt în mare parte "moarte" din punct de vedere vizual şi

neatrăgătoare, dar aspectul lor se schimbă radical odată cu apariţia vegetaţiei, astfel că

terasele verzi pot oferi un spaţiu verde accesibil atât vizual cât şi fizic. Există cazuri în care

motivul pentru care s-au înfiinţat terase verzi a fost strict legat de estetica vizuală. De ex. pe

noua bibliotecă publică din Vancouver, Canada, a fost amenajată o terasă verde special

pentru a oferi o privelişte plăcută rezidenţilor din clădirile de birouri din jur.50

Dar nu toate terasele verzi pot fi transformate în spaţii atractive. Trebuie să se ţină

seama şi de capacităţile structurale ale planşeelor ce nu sunt concepute pentru a suporta

sarcina suplimentară asociată cu permiterea accesului publicului pe întreaga suprafaţă sau cu

greutatea adăugată a materialelor de construcţie necesare la reamenajare. În alte cazuri pot

apărea probleme legate de siguranţă (imposibilitatea instalării unor balustrade sau parapete de

protecţie) sau de agresare a intimităţii locuitorilor clădirilor învecinate.51

În cazul teraselor-grădină, vorbim în primul rând despre atractivitatea practicării

grădinăritului pe acoperişurile plane, îndeosebi datorită preţurilor mari ale terenurilor, ce

limitează posibilităţile multora de a înfiinţa grădini la nivelul solului. Această îndeletnicire a

început să capete din ce în ce mai mulţi adepţi interesaţi de cultivarea plantelor comestibile

pentru consumul propriu, dar şi ca formă de suplimentare a veniturilor. În al doilea rând,

terasele-grădină atrag persoane din toate păturile sociale, care doresc să cunoască originea

produselor pe care le consumă, şi care sunt preocupaţi de calitatea acestora. De ex.

numeroase restaurante au devenit la rândul lor mai atractive din cauză că şi-au înfiinţat

propriile terase-grădină, pentru a cultiva legume şi fructe proaspete, viitoare ingrediente ale

meniului zilnic oferit. Şi în ultimul rând, terasele-grădină sunt atractive din punct de vedere

educaţional, anumite şcoli ce şi-au înfiinţat terase-grădină dezvoltând programe specifice

pentru elevi.

50Peck, S. W.; Kuhn, M. E.; Bass, B.; Callaghan, C. (1999), op.cit., p.31 51Livingroofs.org & Ecology Consultancy Ltd. (2004), op.cit., pp.18-19

22

Page 25: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Figura 2.8.2.Rick Bayless cultivând tomate pe acoperişul restaurantului Frontera, Chicago

Sursa: http://www.nytimes.com/imagepages/2009/06/16/dining/17roof.6.ready.html

2.9. Durabilitatea

În funcţie de tipul şi structura lor, terasele verzi oferă protecţie membranelor

izolatoare faţă de efectele factorilor de mediu, şi prin urmare, le prelungesc durata de viaţă.

Este general acceptat faptul că o terasă înverzită poate dubla durata de viaţă a membranelor.

Diferitelor sisteme comerciale de izolaţie li se poate oferi o durată medie de viaţă de pînă la

30 de ani, iar cu o terasă verde extensivă durata s-ar putea prelungi până la 60 de ani, ceea ce

duce la reducerea costurilor de întreţinere de-a lungul anilor.52

Există 3 moduri prin care terasele verzi prelungesc durata de viaţă a membranelor.53

În primul rând, prin protecţia faţă de razele ultraviolete. Suprafeţele cultivate se încălzesc

mult mai puţin decât suprafeţele din asfalt sau bitum direct expuse la soare. Acest avantaj a

fost tratat pe larg în cap. 2.1. În al doilea rând, terasele verzi protejează membranele de

străpungeri, fisurări şi crăpări, precum şi de alte daune fizice. În principal aceste daune sunt

exercitate de către activităţile umane şi de către factorii atmosferici, mai ales atunci cînd

materialul bituminos este înmuiat de căldură. În ultimul rând, terasele verzi protejează

membranele de variaţiile mari de temperatură din timpul verii şi al iernii. În timpul verii

plantele înmagazinează energie termică pentru a o folosi în procesul de fotosinteză şi de

evapotranspiraţie. Acest lucru este benefic, deoarece reduce daunele tipice rezultate din

stresul termic exercitat asupra membranelor bituminoase. În condiţii de iarnă, terasele verzi

protejează membranele de îngheţ şi de formarea de gheaţă, reducînd la maxim pericolul de

vătămare al acestora, după cum am arătat în cap. 2.1.

52Ibid., p.22 53Dinsdale, S.; Pearen, B.; Wilson, C. (2006), op.cit., p.25

23

Page 26: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Rezultatul combinat al acestor trei moduri de protecţie duce la o creştere a duratei de

viaţă a membranelor izolatoare. Cele mai multe dintre companiile de pe piaţă pretind că

membranele vor avea o durată de viaţă cel puţin de două ori mai mare decât în cazul unui

acoperiş convenţional. Însă conform cercetătorilor germani, acoperişul ar putea să aibă o

durată de viaţă nelimitată, dacă se alege corect tipul de învelitoare iar lucrările sunt executate

profesionist.54 Iar aceste rezultate nu numai că vor reduce cheltuielile pentru reparaţii, dar vor

genera beneficii indirecte şi pentru mediul urban în ansamblu, printre care amintim reducerea

generării de deşeuri din construcţii.

Experienţa germană a arătat că sistemele moderne de terase verzi vor putea avea o

durată de viaţă de peste 100 de ani. Vechile terase verzi din Berlin au împlinit deja mai bine

de 90 de ani, fără a prezenta nici o degradare.55 Membrana terasei verzi de pe clădirea din

Kensington High Street, Londra, Marea Britanie, instalată în 1938, a fost examinată circa 50

de ani mai târziu şi s-a constatat că suprafaţa acoperişului se afla încă în stare excelentă.56

În concluzie, gradul ridicat de protecţie al teraselor verzi se datorează avantajelor

utilizării celor 2 componente structurale de bază: substratul de cultură şi covorul vegetal, ce

limitează acţiunile dăunătoare ale factorilor de mediu asupra membranelor.

2.10. Economice

În cazul teraselor verzi se pot identifica o serie de beneficii economice, însă natura şi

consistenţa acestora variază de la un proiect/oraş/stat la altul. De aceea, beneficiile economice

reprezintă de fapt amortizări ale investiţiilor iniţiale în amenajarea unei terase verzi, ce se vor

întinde pe perioade medii şi lungi de timp. Avantajele tipice şi oportunităţile economice

pentru proprietarii de clădiri care doresc să înfiinţeze terase verzi includ,:57

economii de costuri de energie legate de încălzirea şi răcirea spaţiilor, care conduc la

reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră,

o durata de viaţă mai lungă datorită protecţiei membranei acoperişului, scăzând

cheltuielile de întreţinere şi de înlocuire (dacă se ia în considerare durata de viaţă, terasele

înverzite extensiv sunt mai ieftine decît orice alt tip de acoperiş),58

reducerea taxelor pe apa meteorică acolo unde acestea se aplică,

54Minke, G. (2010), op.cit., p.13 55Ibid., p.87 56Johnston, J. & Newton, J. (2004), op. cit., p.48 57Peck, S. W.; Kuhn, M. E.; Bass, B.; Callaghan, C. (1999), op.cit., p.34 58Minke, G. (2010), op.cit., p.86

24

Page 27: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

aspectul estetic şi existenţa terasei verzi, poate creşte în mod direct valoarea şi potenţialul

de comercializare al unei proprietăţi.

În cele mai multe oraşe europene locuitorii trebuie să plătească o taxă / impozit sau

cheltuieli de servicii legate de folosirea sistemului de colectare a apei pluviale. În Germania

însă, locuitorii clădirilor cu acoperişuri şi terase verzi beneficiază de tarife reduse. De ex. la

Munster, taxa pe apa meteorică costă 0,44 € pe metru pătrat/an. Pentru un acoperiş verde

instalat, taxa se reduce cu 80%, adică până la 0,09 € pe metru pătrat/an, în funcţie de

capacitatea sa de a reţine precipitaţiile. Dacă retenţia de apă a acoperişului verde este şi mai

mare, atunci taxa scade până la 0,04 €.59

La Stuttgart începând din 1986 se acordă stimulente financiare pentru a încuraja

dezvoltatorii şi locuitorii să instaleze acoperişuri verzi. Subvenţia acoperă 50% din costurile

de instalare sau 17,90 € pe metru pătrat. Stimulentele sunt foarte populare, fondurile

epuizându-se în fiecare an.60

S-a constatat că preţurile proprietăţilor situate în zonele verzi ale oraşelor au o

valoarea adăugată mai mare. Un sondaj efectuat în Manchester, Connecticut, a analizat

valorile proprietăţilor din zonele rezidenţiale cu multe spaţii verzi şi le-a comparat cu cele ale

proprietăţilor situate în zone fără spaţii verzi. Toate variabilele posibile au fost luate în

considerare în analiza statistică iar rezultatele au arătat că spaţiile verzi au contribuit la

creşterea valorilor proprietăţilor cu aproximativ 6%. Această cifră este asemănătoare cu cele

obţinute de către US Forest Service într-un studiu asemănător, de 7-15%.61

Următoarele puncte rezumă unele dintre beneficiile economice majore pentru întreaga

comunitate, în general:62

crearea de locuri de muncă în designul, producţia, instalarea şi întreţinerea teraselor verzi,

creşterea capacităţii de auto-susţinere a oraşelor, inclusiv productivitatea generală,

creativitatea şi reputaţia internaţională,

îmbunătăţirea managementului apelor pluviale, prin creşterea gradului de retenţie şi de

tratare a scurgerilor pluviale, care, dacă sunt importante, pot reduce cheltuielile

operaţionale privind infrastructura urbană aferentă,

reduceri ale cheltuielilor administrative ale clădirilor aflate în proprietate publică, cum ar

fi şcoli, spitale şi birouri, 59Van Lennep, E.; Finn, S. (2008) - Green roofs over Dublin. A green roof policy guidance paper for Dublin, [http://www.dublincity.ie/WaterWasteEnvironment/WasteWater/Documents/DCC Green Roof Draft Guidelines %28Sept 2008%29.pdf], p.42 60Ibid., p.43 61Johnston, J. & Newton, J. (2004), op. cit., p.13 62Peck, S. W.; Kuhn, M. E.; Bass, B.; Callaghan, C. (1999), op.cit., p.36

25

Page 28: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

îmbunătăţirea calităţii vieţii, presupunând prin aceasta reducerea costurilor legate de

îngrijirea sănătăţii.

Spre deosebire de terasele verzi, unde se cresc numai plante decorative, arbuşti, plante

sălbatice şi flori, terasele-grădină sunt destinate şi cultivării plantelor comestibile (plante

aromatice şi medicinale, legume, fructe). Cultivarea plantelor comestibile pe terase este foarte

benefică, deoarece:

se obţin „la sursă” produse proaspete, calitativ superioare, ecologice,

se economiseşte timpul petrecut cu deplasarea la piaţă sau supermarket,

se economisesc cheltuielile legate de mediu (transportul produselor) şi de achiziţie,

se exercită un control strict asupra îngrăşămintelor şi pesticidelor,

se pot realiza venituri suplimentare din comercializarea produselor obţinute.

Figura 2.10.1. Terasa-grădină cu ierburi aromatice a eco-hotelului Fairmount Waterfront,Vancouver

Sursa:

http://www.fairmont.com/promotions/fairmontherbgardens

Conform Green Roofs for Healthy Cities, cultivarea plantelor comestibile pe

acoperişuri sprijină economia locală a oraşelor prin exercitarea activităţilor de cultivare,

prelucrare şi distribuţie a produselor, şi generează venituri ce acoperă şi depăşesc costurile de

întreţinere ale terasei-grădină. Un exemplu în acest sens este terasa-grădină de 200 de m² a

eco-hotelului Fairmount Waterfront din Vancouver,63 care produce ierburi aromatice,

legume, fructe şi flori comestibile pentru propriul restaurant, economisind astfel o sumă

estimată la 25.000 - 30.000 de dolari anual. Economiile realizate cu terasa-grădină, mai mult

decât compensează costurile de întreţinere ale acesteia, de aproximativ 16.000 de dolari

anual.

63Dinsdale, S.; Pearen, B.; Wilson, C. (2006), op.cit., p.29; Metro Vancouver, Kerr Wood Leidal Associates Limited (2009), op.cit., p.2-13

26

Page 29: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Beneficiile economice ale cultivării plantelor comestibile pe terase sunt demonstrate şi

de către Universitatea Trent din Canada, al cărui acoperiş serveşte ca spaţiu pentru cultivarea

legumelor, ce sunt mai apoi utilizate pentru prepararea hranei în campusul universitar,

reducându-se astfel costurile cu transportul şi achiziţionarea legumelor. Terasa-grădină este

folosită de studenţii şi de grupurile locale interesate de securitatea alimentară şi agricultura

durabilă.64

Figura 2.10.2. Terasa-grădină a Universităţii Trent, Canada

Sursa:

http://www.cityfarmer.org/TrentRoof.html

Oraşul Toronto din Canada oferă foarte multe exemple de iniţiative de practicare a

grădinăritului pe acoperişuri, printre care şi Rooftop Garden Resource Group, ce oferă sprijin

persoanelor interesate de înfiinţarea unei terase-grădină. În 1996, ca parte a unei lucrări de

dizertaţie, Joseph St. Lawrence a înfiinţat o terasă-grădină pentru a cultiva salată pe

acoperişul clădirii unei organizaţii non-profit din Toronto. Acest proiect s-a transformat într-o

afacere numită Annex Organics, care produce şi comercializează soiuri de roşii tradiţionale,

ce nu sunt utilizate în agricultura intensivă modernă.65

Beneficiile financiare obţinute în urma practicării grădinăritului pe terasele blocurilor

din Timişoara, ar putea fi folosite pentru renovarea faţadelor, reabilitare termică, amenajarea

spaţiilor verzi din jurul blocurilor etc.

64Blyth, A.; Menagh, L.(2006) - From rooftop to restaurant - A University cafe fed by a rooftop garden, City Farmer, Canada's Office of Urban Agriculture, http://www.cityfarmer.org/TrentRoof.html 65Ayalon, R. (2006) - Making Rooftops Bloom: Strategies for encouraging rooftop greening in Montréal, Final Draft, 2006, McGill University School of Urban Planning, [http://rooftopgardens.ca/files/Making_Rooftops_Bloom_Final_Draft.pdf], p.28

27

Page 30: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Capitolul 3. Limitări şi obstacole

Este surprinzător să constatăm că conceptele de terase verzi şi terase-grădină, atât de

răspândite în alte ţări din Europa, sunt relativ puţin cunoscute în ţara noastră. În general,

tehnologiile noi întâmpină obstacole la intrarea pe piaţa locală, mai ales din cauza lipsei de

experienţă şi a proiectelor model, precum şi a nefamiliarităţii publicului cu acestea. Chiar

dacă tehnologia înfiinţării teraselor verzi este bine consacrată în ţările dezvoltate ale Uniunii

Europene, limitările şi obstacolele din România au împiedicat difuzarea ei pe scară largă. Cu

cîteva excepţii, terasele verzi şi terasele-grădină nu sunt încă utilizate în România. În

continuare vom prezenta cîteva dintre limitările şi obstacolele identificate:

3.1. Conştientizarea

În timp ce în ultimii 10 ani multe oraşe din America de Nord şi-au elaborat strategiile

şi politicile privind terasele verzi, mărindu-şi de la an la an suprafaţa ocupată de terase verzi

şi terase-grădină, în Timişoara, după cum vom arăta în această lucrare, potenţialul de

amenajare al teraselor verzi a scăzut considerabil datorită fenomenului - petrecut la scară

largă - de transformare a acoperişurilor plane în acoperişuri cu şarpantă. Acest lucru

dovedeşte faptul că există o problemă de conştientizare la nivel local, deoarece nu putem

identifica nici o excepţie care să confirme cunoaşterea alternativelor existente. Lipsa de

conştientizare s-ar putea datora următoarelor cauze şi percepţii:

Neînţelegerea de către public a conceptului de înverzire a acoperişurilor, ce acţionează ca

o barieră în calea progresului în domeniu,

Terasele verzi şi terasele-grădină sunt concepte noi şi diferite faţă de terasele

convenţionale sau acoperişurile cu şarpantă, ceea ce poate genera multe provocări

organizaţionale,

Publicul nu înţelege scopul teraselor verzi şi teraselor-grădină,

Publicul nu cunoaşte suficient beneficiile teraselor verzi, existând nevoia de a implica

industria de construcţii pentru a conştientiza publicul,

Lipsa de educaţie şi percepţiile eronate duc la rezistenţa la noi iniţiative,

Identificarea unor bariere imaginare, cum ar fi de ex. izbucnirea incendiilor din cauza

uscării plantelor pe acoperişuri,

Rezerve exprimate faţă de posibilitatea realizării de terase verzi, în ceea ce priveşte

interesul sau acceptul proprietarilor,

28

Page 31: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Lipsa de conştientizare din partea oficialilor oraşului, ce poate încetini proiectele de

amenajare.

În unele oraşe s-a constatat că creşterea gradului de conştientizare publică a ajutat

foarte mult la punerea în aplicare a politicilor în privinţa teraselor verzi. Un exemplu în acest

sens este Sheffield, Marea Britanie, unde în încercarea de a pune în aplicare o politică cu

privire la terasele verzi, s-a adoptat o strategie interesantă prin care au fost instalate

acoperişuri verzi extensive pe unele dintre staţiile de autobuz din oraş. Publicul a reacţionat

pozitiv şi astfel a început dialogul cu privire la beneficiile şi utilizările acoperişurilor verzi.

Acest tip de publicitate a fost susţinut şi de seminarii educaţionale pentru dezvoltatori,

urbanişti, arhitecţi şi alte părţi interesate, pentru a răspunde preocupărilor lor, şi de broşuri de

informare ce au fost difuzate în toate mediile oraşului.

3.2. Legislaţia

În prezent, majorităţii oraşelor le lipsesc politicile cu privire la înfiinţarea teraselor

verzi. Acest lucru încetineşte procesul de implementare a proiectelor noi, deoarece nu există

proceduri standard pentru aprobare şi autorizare. Experienţa din Germania, Austria şi Elveţia,

a arătat că punerea în aplicare pe scară largă a sistemelor de terase verzi de orice tip poate fi

realizată numai prin introducerea de politici şi reglementări.66 Obligaţia instalării teraselor

verzi poate garanta că într-o anumită zonă urbană suprafeţele acoperişurilor vor fi înverzite.

Măsurile de reglementare pot duce la îndeplinirea obiectivelor specifice asumate în cadrul

strategiilor de dezvoltare, cum ar fi îmbunătăţirea calităţii aerului, eficientizarea energetică a

clădirilor, reducerea efectului de insulă termică urbană, îmbunătăţirea managementului apelor

pluviale şi creşterea suprafeţei de spaţii verzi şi de agrement.67

3.3. Financiare

Costurile amenajării teraselor verzi şi teraselor-grădină pot constitui adesea obstacole

în calea celor ce doresc să le înfiinţeze. Iar lipsa unor programe de subvenţionare limitează şi

mai mult acest lucru. Se poate observa din alte experienţe, cum ar fi programul de reabilitare

66Waldbaum, H. (2008) - Green roofs for urban agriculture. What is required to support their implementation in the UK?, University of East London, School of Computing and Technology, [http://www.brightonpermaculture.org.uk/files/waldbaum-thesis.pdf], p.73 67Lawlor, G.; Currie, B.A.; Doshi, H.; Wieditz, I. (2006) – Green roofs, a resource manual for municipal policy makers, Canada Mortgage and Housing Corporation, [http://www.cmhc-schl.gc.ca/odpub/pdf/65255.pdf?lang=en], p.15

29

Page 32: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

termică a locuinţelor, că succesul implementării unei politici publice ţine şi de resursele

financiare acordate din bugetul de stat. În Timişoara, transformarea multor acoperişuri plane

ale clădirilor de locuinţe P+4 în acoperişuri cu şarpantă, a avut cu siguranţă la bază motive de

ordin financiar, care au dus balanţa în favoarea construirii noilor structuri, în detrimentul altor

soluţii. În general, limitările financiare sunt date de următoarele situaţii:68

Capacităţile financiare ale publicului sunt limitate de condiţiile economice actuale,

Lipsa de fonduri guvernamentale şi locale pentru iniţiativele de mediu,

Municipalităţile nu oferă deduceri fiscale sau reduceri de taxe pentru retenţia apelor

pluviale pe terase,

Finanţarea înverzirii teraselor nu se încadrează în priorităţile municipalităţilor.

Dificultatea de a realiza proiecţii financiare în lipsa unui cost exact pe metru pătrat al

teraselor verzi,

Reparaţiile structurale ale clădirilor vechi sunt costisitoare,

Înfiinţarea teraselor verzi este percepută ca fiind mai costisitoare decât realizarea unui

acoperiş nou cu şarpantă.

3.4. Tehnice

Obstacolele tehnice pot constitui un factor de amânare şi frânare a implementării

sistemelor cu terase verzi, din cauză că pentru a putea fi surclasate, necesită de cele mai multe

ori un aport financiar suplimentar în ansamblul întregului proiect. Cele mai întâlnite

obstacole sunt cele ce legate de capacitatea structurală a planşeului şi de accesul pe terasă.

Pentru majoritatea clădirilor colective de locuinţe cu regim de înălţime P+4, accesul pe terasă

se face prin intermediul unei scări verticale, de tipul celei din figura de mai jos, şi a unei guri

de ieşire foarte înguste. Nu este clar de ce s-a dorit limitarea accesului pe terasă de către

proiectanţii vremurilor de atunci, însă acest lucru poate restrânge opţiunile în alegerea tipului

de terasă verde ce poate fi înfiinţată pe acoperiş, fără a se interveni în modificarea modului de

acces. În cazul clădirilor cu regim de înălţime P+10 accesul face normal, deoarece casa

scărilor este prelungită pînă pe terasă. În ansamblu, limitările tehnice se rezumă la:69

Greutate teraselor verzi este considerată o problemă pentru structura acoperişului,

Clădirile vechi au nevoie de consolidare structurală,

O terasă verde ar avea nevoie de o sursa de apă pe acoperiş,

68Ayalon, R. (2006), op.cit., p.96 69Idem

30

Page 33: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Accesul pe terasă este dificil, mai ales dacă se doreşte un acces nelimitat,

Construirea unei terase verzi pe acoperiş este percepută ca fiind dificilă,

Pentru a permite accesul pe acoperiş trebuie să fie luate măsuri de precauţie adecvate,

cum ar fi balustradele şi căile de ieşire rapidă,

Administraţiile nu dau importanţă volumelor scurgerilor de ape pluviale, astfel că nici

calculul cu privire la potenţialul de retenţie al teraselor verzi nu este important,

În general, structurile cu terase verzi sunt percepute ca fiind mai dificil de realizat decât

crearea de terase convenţionale şi acoperişuri cu şarpantă.

Figura 3.4.1.Scară de acces spre terasă, comună clădirilor P+4

Foto: Radu Creangă

31

Page 34: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Capitolul 4. Politicile publice şi experienţa altor oraşe din lume

Următoarea secţiune oferă exemple internaţionale ale politicilor şi iniţiativelor cu

privire la terasele verzi. Unele dintre oraşele menţionate au o lungă istorie a teraselor verzi în

timp ce altele sunt doar la început.

4.1 Europa

Răspândirea teraselor verzi în Europa este în mare parte rezultatul legislaţiei adoptată

în Germania, în 1989, ce a impus cerinţe de instalare a teraselor verzi tuturor dezvoltatorilor

de proiecte. O serie de alte adoptări legislative similare, la nivel de stat, precum şi

stimulentele financiare adoptate de către administraţiile locale, au dus la crearea unei pieţe

pentru tehnologiile de înfiinţare a teraselor verzi pe clădirile noi şi existente.70

Germania

Mannheim

În 1988 administraţia oraşului Mannheim a adoptat o hotărâre locală, care impune

dezvoltatorilor instalarea teraselor verzi pe toate clădirile industriale şi comerciale, noi sau

renovate, şi pe unele clădiri de locuinţe din centrul oraşului. Hotărârea se aplică pentru toate

acoperişurile plane mai mari de 20 m² ale clădirilor sau locurilor de parcare, şi pentru cele

care au o pantă mai mică de 10°.71

Münster

Oraşul Münster a fost preocupat de creşterea impactului urbanizării asupra calităţii

vieţii urbane încă din anii ‘70, în special asupra managementului apelor pluviale şi reducerea

spaţiului verde. Pentru început au fost prevăzute stimulente cu scopul de a ecologiza zonele

din centrul oraşului, iar terasele verzi au fost incluse pe lista de priorităţi. Programul „Gri vs.

Verde” a alocat anual valoarea a 25.000 de euro pentru subvenţionarea sistemelor de terase

verzi, ceea ce a dus la creşterea suprafeţelor înverzite cu 1.000 m² pe an, până în 2002, când

programul a luat sfârşit.72

Stuttgart

În 1985, Stuttgart, a devenit primul oraş german care a integrat terasele verzi în

planurile sale de dezvoltare locală. Reglementările fac referire ca toate acoperişurile plane şi

cele cu o pantă de până la 12˚, să fie înverzite extensiv, cu respectarea standardelor specifice. 70Peck, S. W.; Kuhn, M. E.; Bass, B.; Callaghan, C. (1999), op.cit., p.44 71Idem 72Van Lennep, E.; Finn, S. (2008), op.cit., p.41

32

Page 35: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Consiliul local, cu scopul de a-şi afişa angajamentul faţă de propriul regulament, a început să

instaleze terase verzi pe acoperişurile clădirilor publice, dintre care majoritatea au fost puse în

aplicare atunci când acoperişurile au necesitat realibitări.

În 1986 s-au stabilit o serie de stimulente care să încurajeze dezvoltatorii şi publicul să

instaleze terase verzi, ele fiind disponibile şi în prezent. Stimulentele prevăd alocarea a

51.000 de euro pe an pentru subvenţionarea implementării sistemelor de terase verzi,

acoperind 50% din costuri sau 17,90 € pe metrul pătrat. Metoda a avut un mare succes,

ducând la înverzirea a aproximativ 105.000 m² de acoperişuri, dintre care 55.000 m² sunt

private.73

Germania este indiscutabil liderul mondial în terase verzi, numai între 2000 şi 2001 au

fost instalate cca. 25 de milioane de m² de terase verzi, ajungându-se la un procent de terase

verzi de 10% din totalul teraselor existente, şi la o industrie cu o cifră de afaceri de 46

milioane de euro. Acest lucru a fost posibil datorită cerinţelor legale din anumite landuri,

legate de beneficiile aduse în atenuarea scurgerii apelor pluviale.74

Austria

Linz

În Linz ca şi în oraşele germane, s-a urmărit integrarea teraselor verzi în planurile de

dezvoltare locală şi susţinerea implementării acestora cu ajutorul stimulentelor financiare.

Reglementările vizează înverzirea obligatorie a tuturor teraselor mai mari de 100 m² şi a

acoperişurilor cu o pantă de până la 20 de grade, prin aplicarea unui substrat de min. 12 cm

grosime şi a unui covor vegetal care să acopere min. 80% din suprafaţă. În 1989 s-au introdus

şi primele stimulente financiare, acordându-se 50% din subvenţie după finalizarea amenajării

şi 50% după maturizarea covorului vegetal, pentru a se putea monitoriza şi întreţinerea

teraselor. Per total, până în 2001, au fost acordate stimulente în valoare de 4,77 milioane €,

ceea ce corespunde cu realizarea a aprox. 268.000 m² de terase şi acoperişuri verzi. Între

2001 şi 2002 au mai fost acordate 740.000 € pentru înverzirea altor 47.000 m² de terase.75

Viena

Un document din 2006 al autorităţilor locale vieneze prevede că acoperişurile plane

mai mari de 100 m² trebuie înverzite cu min. 50% de vegetaţie, iar acoperişurile clădirilor şi

parcărilor subterane trebuie executate să poată susţine până la 165 respectiv 65 cm de substrat

73Ibid., pp.42-43 74Livingroofs.org & Ecology Consultancy Ltd. (2004), op.cit., pp.5,17 75Van Lennep, E.; Finn, S. (2008), op.cit., pp.44-46

33

Page 36: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

de creştere pentru vegetaţie. Stimulentele financiare cuprind sume între 8 şi 25 de euro pe

metrul pătrat de terasă verde, şi până la 2.200 de euro pe proiect.76

4.2. America de nord

Interesul şi cererea de terase verzi din America de Nord a crescut de la an la an,

estimându-se că numai în SUA suprafaţa instalată cu terase verzi a crescut cu 25% între 2004

şi 2005, ajungând la 614.000 m², ceea ce ne face să credem că în prezent ea este cu mult mai

mare.77

Canada

Toronto

În 2001, în urma unui studiu asupra evaluării condiţiilor de mediu, comandat de

municipalitatea oraşului, s-a aprobat strategia locală în privinţa teraselor verzi. Mai târziu, în

2006, s-a înfiinţat programul pilot de stimulare a înfiinţării de terase verzi, care acordă o

subvenţie de 50 $CAD/m² şi până la max. 100.000 $CAD pe proiect, sectorului industrial şi

comercial, şi de 20 $CAD/m² şi până la max. 10.000 $CAD pe proiect clădirilor unifamiliale.

Regulamentul prevede o acoperire de cel puţin 50% din suprafaţa totală a acoperişului cu un

covor vegetal ce trebuie să sprijine biodiversitatea locală, având grosimea substratului de

cultură de min. 150 mm în cazul noilor clădiri, iar instalarea trebuie să se facă doar deasupra

spaţiilor încălzite.78

Alte oraşe din Canada ce au adoptat politici cu privire la terasele verzi sunt: Port

Coquitlam şi Richmond din British Columbia

SUA

Chicago

În 2003, primăria oraşului Chicago a înfiinţat o terasă verde de 1.886 m² pe acoperişul

clădirii în care funcţionează, utilizând-o pentru cercetare şi conştientizarea publicului. Apoi,

cu ajutorul proprii pagini de internet, a dezvoltat un serviciu de informare şi sprijin pentru

înfiinţarea de noi terase verzi în oraş. În 2005, s-au oferit un număr limitat de stimulente

financiare în valoare de 5.000 $ pe proiect, pentru sprijinirea înfiinţării de terase verzi de mici 76Waldbaum, H. (2008), op.cit. pp.57-58 77Wong, E. et al. (2008) - Reducing urban heat islands: Compendium of strategies – green roofs, CPPD/U.S.EPA, [http://www.brightonpermaculture.org.uk/files/waldbaum-thesis.pdf], p.2 78Metro Vancouver, Kerr Wood Leidal Associates Limited (2009), op.cit., pp.2-4,2-6; Van Lennep, E.; Finn, S. (2008), op.cit., pp.48-49

34

Page 37: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

dimensiuni pe acoperişurile clădirilor de locuit şi comerciale. În 2007 existau 48.090 m² de

terase verzi instalate.79

Portland

În Portland terasele verzi sunt numite eco-terase, iar politicile vizează momentan doar

sectorul public, obligaţiile fiind de a instala eco-terase pe min. 70% din suprafaţa

acoperişurilor, iar restul de 30% să fie acoperit cu materiale cu albedo ridicat. Pentru sectorul

privat s-au adoptat reglementări care prevăd plata unei taxe de 6,45 $/m²/lună de suprafaţă

impermeabilă de acoperiş. Această taxă este redusă cu 35% dacă se instalează o eco-terasă în

proporţie de 70%. Per total, suprafaţa teraselor verzi ce acoperă clădirile publice din Portland

se ridică la 8.000 m² şi se va dubla în următorii ani.80

New York

A adoptat acum câţiva ani un stimulent de 48 $/m² pentru înfiinţarea teraselor vezi,

ceea ce acoperă aprox. 35% din costurile de înverzire ale acoperişurilor.81

4.3. Politica publică actuală în Timişoara. Planul Urbanistic General (masterplanul)

Terasele verzi au început să intre în atenţia administraţiei locale a municipiului

Timişoara, odată cu intensificarea monitorizărilor asupra calităţii mediului urban. În procesul

de identificare şi propunere a măsurilor pentru îmbunătăţirea calităţii mediului urban, s-a

ajuns la concluzia ca terasele înierbate sunt soluţii la care se recurge frecvent în aglomeraţiile

urbane pentru utilizarea apei din precipitaţii, reţinerea „prafului urban”, împrospătarea

aerului, confortul termic, siguranţa la incendiu şi protecţia fonică.82

Recent, s-a aprobat prin hotărârea consiliului local nr. 62/28.02.2012, Strategia

dezvoltării spaţiilor verzi a Municipiului Timişoara 2010-2020 şi Anexa 1 - Cadastrul Verde,

propusă ca element de fundamentare al Planului Urbanistic General al Municipiului

Timişoara pentru perioada următoare. În cadrul cap. XIII: „Propunerea direcţiei de mediu şi a

instituţiei arhitectului şef privind obţinerea autorizaţiei de construire pe raza aglomerării

urbane Timişoara”, se propune un nou concept referitor la proiectarea caselor, care include şi

spaţiile verzi neconvenţionale (pereţii verzi, faţadele verzi şi acoperişurile verzi) în calculul 79Metro Vancouver, Kerr Wood Leidal Associates Limited (2009), op.cit., p.2-6; Van Lennep, E.; Finn, S. (2008), op.cit., p.50 80Van Lennep, E.; Finn, S. (2008), op.cit., pp.51-52 81Metro Vancouver, Kerr Wood Leidal Associates Limited (2009), op.cit., p.2-6 82Ciupa, V. (coord.) et al. – Cadrul natural şi peisagistic al municipiului Timişoara, Vol.II Cadrul peisagistic, Direcţia de mediu, primăria municipiului Timişoara, 2010, [http://www.banaterra.eu/romana/biblioteca_banat/carti/cadrul peisagistic vol.2.pdf], p.47

35

Page 38: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

grilei de punctare în vederea obţinerii autorizaţiei de construire. Ceea ce se urmăreşte este

creşterea suprafeţei spaţiilor verzi prin alocarea unor procentaje minime cuprinse între 20% şi

50% din suprafaţa totală a terenurilor destinate noilor construcţii.

Tabelul 4.3.1. Grila de punctare în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie

Nr. Crt

Elementele punctate Unitatea de măsură

Nr. Puncte acordate

1 Suprafeţe ocupate cu vegetaţie Gazon, peluze înierbate 1 m² 1 Arbori existenţi 1 buc 10-20* Arbori propuşi spre plantare 1 buc 10 sau 15** Gard viu 1 ml 5 Arbuşti, inclusiv liane şi trandafiri 1 buc (aferent

1 m² /arbust) 5

Plante floricole (perene, anuale, bienale, bulboase) 1 m² 2-4*** 2 Suprafeţe ocupate cu apă 1 m² 3 3 Suprafeţe pavate Asfalt 1 m² -1 Beton 1 m² -0,8 Pavaj 1 m² -0,5 Dale înierbate 1 m² 0,2 4 Terase înierbate 1 m² 0,8 5 Pereţi verzi, faţade verzi, acoperişuri verzi 1 m² 0,5 6 Jardiniere (peste 1 m²) 1 m² 0,2

Studiul de caz prezentat pentru o construcţie de locuinţă individuală, cu un teren

aferent de 754 m², arată că spaţiul verde alocat construcţiei va trebui să fie de 372,5 m², adică

50% din total. Aceştia vor reprezenta 372,5 puncte verzi, constituind punctajul minim necesar

pentru obţinerea autorizaţiei de construire. Atingerea acestui punctaj se va putea face fie prin

amenajarea a 372,5 m² (sau mai mult de atît) de gazon sau peluză înierbată, fie prin

următoarea modalitate dată ca exemplu:

- 40 m² de suprafaţă pavată cu pavaj (pentru accese, terase şi alei) x 0,2p = 8p

- 60 m²

de suprafaţă acoperiş verde x 0,5p = 30p

- 12 m²

luciu de apă x 3p = 36p

- 4 exemplare existente de arbori fructiferi tineri x 10p = 40p

- 3 exemplare existente de arbori ornamentali de talie medie x 15p = 45p

- 23 exemplare propuse de arbuşti x 5p = 115p

- 2,5 m² spaţiu pentru plante floricole x 4p = 10p

- 235 m²

peluză înierbată x 1p = 235p

36

Page 39: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

- 60 m²

de terasa înierbată x 0,8p = 48p

Total punctaj 567p Se poate observa că în acest caz s-a depăşit punctajul minim de acordare a autorizaţiei, ceea ce este de dorit a se

încuraja. Acest concept nou în care s-au introdus şi spaţiile verzi neconvenţionale ca element de

evaluare urbanistică, vizează însă numai construcţiile noi. Măsuri ce au în vedere spaţiile

verzi neconvenţionale şi pentru clădirile existente, se găsesc propuse în cadrul obiectivului 2

al Planului urbanistic general - Conceptul general de dezvoltare urbană (masterplanul). Pentru

a avea imaginea de ansamblu trebuie să menţionăm că masterplanul cuprinde 2 obiective

strategice:

Obiectivul 1: Dezvoltarea unei structuri economice urbane competitive,

Obiectivul 2: Creşterea atractivităţii oraşului pentru locuitori şi vizitatori.

Politicile şi programele de interes pentru tema noastră, sunt cuprinse, după cum am

menţionat, în cadrul obiectivului 2:

Politica 5: Îmbunătăţirea calităţii şi gestionării domeniului public

Programul 2: Creşterea calităţii reţelei de spaţii verzi

Dintre scopurile acestui program amintim:

Asigurarea suprafeţelor necesare pentru spaţii verzi pe cartiere,

Introducerea unor indicatori privind suprafeţele de spaţii verzi în funcţie de densitatea

populaţiei şi procentajul de spaţii verzi private,

Asigurarea rolului de coridor verde cu efect ecologic a unor spaţii verzi,

Asigurarea continuităţii reţelei de spaţii verzi,

Creşterea valorii ecologice,

Interzicerea de construire pe spaţii verzi.

Printre numeroasele proiecte propuse găsim şi:

Implementarea conceptului şi tehnologiei de realizare a acoperişurilor şi zidurilor verzi, la

actualele clădiri sau la noile construcţii, dictate prin documentaţiile de urbanism.

Politica 10: Asigurarea unui mediu urban nepoluant, cu emisii reduse de CO2 şi pulberi,

pentru un oraş verde.

Programul 5: Îmbunătăţirea calităţii aerului în oraş.

Scop: Asigurarea creşterii calităţii aerului şi creşterea confortului climatic în mediul urban.

37

Page 40: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Proiect: Instrumente locale pentru scăderea temperaturilor insulelor de căldură (desigilarea

solului, terase verzi, renaturalizarea unor canale şi lucii de apă).

4.4. Măsuri propuse Introducerea teraselor verzi şi în cadrul măsurilor propuse pentru îndeplinirea scopului

Programului 2, Managementul apelor pluviale şi activarea reţelei hidrografice, şi

Programului 3, Creşterea eficienţei energetice, din cadrul Politicii 10, si scopului Programului 1

(Politica 6), Cresterea calitatii mediului locuit în cartierele rezidentiale. Introducerea unor reglementări obligatorii pentru instalarea teraselor verzi, pe categorii de

clădiri, tipuri de terase verzi şi structură, Conceperea unor proceduri standard de aprobare şi autorizare, Alocarea unor subvenţii financiare care să stimuleze înfiinţarea teraselor verzi în sectorul

privat (deduceri de taxe şi impozite, sprijin direct), Creşterea gradului de conştientizare publică prin adoptarea unei strategii de informare a

publicului cu privire la beneficiile teraselor verzi şi teraselor-grădină, Solicitarea sprijinului consulatului german din Timişoara pentru accesarea resurselor şi

expertizei germane disponibile cu privire la implementarea sistemelor de terase verzi în

Germania.

38

Page 41: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Capitolul 5. Analiza potenţialului de amenajare în Timişoara 5.1. Prezentare generală

Structura urbană actuală a municipiului Timişoara este rezultatul evoluţiei în timp a

dezvoltării oraşului, cu o configuraţie relativ clară, cu Cetatea aflată în centrul oraşului în

jurul căreia gravitează celelalte cartiere, conferind sistemului urban un caracter polinuclear.

Conform statutului municipiului Timişoara83, se disting patru tipologii morfologice:

1. Tipologia sec. al XVIII-lea şi în prima jumătate a sec. al XIX-lea, (predomină în Cetate:

străzi înguste, fără vegetaţie, clădiri cu două niveluri, fronturi stradale continue).

2. Tipologia celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea şi începutului secolului XX:

clădiri multietajate, fronturi continue (ansambluri ce creează legături între Cetate şi Fabric

/ Iosefin, şi răsfirat în celelalte zone istorice ale oraşului).

3. Tipologia perioadei primei jumătăţi a secolului al XX-lea, (mai ales perioada interbelică):

case/vile ce predomină în fostele spaţii libere dintre cartierele istorice, conferind zonelor

un aspect aerisit, în unele zone chiar semi-rural.

4. Tipologia perioadei anilor 1960 – 1989: ansambluri de clădiri de locuit înalte (blocuri),

dotări socio-culturale (şcoli, grădiniţe, dispensare, magazine etc.) şi ansambluri de clădiri

industriale (în zonele unde nu s-a construit în perioadele anterioare, dar şi în cadrul

zonelor istorice).

După anul 2000 a început să se contureze o nouă tipologie, caracteristică sec. XXI, ce

cuprinde ansambluri noi de clădiri de locuit şi de birouri înalte, clădiri comerciale şi case.

Acestea se întâlnesc aproape în toate zonele oraşului, o dezvoltare explozivă avînd

ansamblurile de case la periferie.

Intravilanul oraşului este împărţit în mai multe zone de locuit şi/sau cartiere: Cetate,

Circumvalaţiunii, Bucovinei, Aradului, Lipovei, Ion Ionescu de la Brad, Banat, Între vii,

Fabric, Complexul Studenţesc-Olimpia-Stadion, Kuncz, Plopi, Soarelui, Ciarda roşie,

Girocului, Fratelia, Şagului, Dîmboviţei, Steaua, Elisabetin, Iosefin, Freidorf, Ronaţ,

Blaşcovici şi Mehala. În cadrul acestora există 21.837 clădiri de locuit de diverse tipuri,

împărţite astfel:84

83 Primăria municipiului Timişoara - Statutul municipiului Timişoara, [http://www.primariatm.ro/uploads/domino/atasamente_hcl/E71493E01FF18868C2256FB600281E9A/Statut.pdf], p.11 84 Ibid., p.38

39

Page 42: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

clădiri individuale: 15.039 - clădiri cu o locuinţă şi 3.159 - clădiri cu 2 sau mai multe

locuinţe, cu regim de înălţime P, P+1, P+2;

clădiri colective: 3.639 de clădiri, cu regim de înălţime P+4 – P+10.

Conform unui alt document realizat de primăria municipiului Timişoara, numărul total

al clădirilor s-ar ridica la 23.233, dar fără a se oferi informaţii şi despre împărţirea pe tipuri de

clădiri.85

Presupunând că majoritatea clădirilor individuale sunt prevăzute cu acoperişuri cu

şarpantă, rămâne să ne îndreptăm atenţia către clădirile colective proiectate cu acoperişuri

plane. Însă, după cum vom arăta în subcapitolul următor, după anul 2003 pe multe dintre

clădirile colective cu regim de înălţime P+4 s-au construit acoperişuri cu şarpantă, ca

alternativă la reabilitarea izolaţiei planşeurilor.

Din totalul de 127.313 locuinţe existente în Timişoara, 95,1% sunt proprietate privată,

0,48% sunt proprietate de stat, iar 4,52% sunt locuinţe cu alte forme de proprietate. 71,3%

dintre acestea se găsesc în clădiri colective de locuit, iar restul de 28,7% în clădiri

individuale.86

Tabelul.5.1.1. Numărul clădirilor construite în Timişoara în diverse perioade

Perioada Nr. clădiri

< 1900 2.188

1915-1929 2.197

1930-1944 4.043

1945-1960 3.028

1961-1970 3.419

1971-1975 1.614

1976-1980 1.788

1981-1985 1.003

1986-1990 724

1991-1992 82

nedeclarate 89

Din tabelul de mai sus putem trage concluzia că în Timişoara există 2 tipologii dominante ale structurii urbane, ambele corespunzând sec. al XX-lea.

85 Primăria municipiului Timişoara - Starea economică, socială şi de mediu a municipiului Timişoara, 2008, [http://www.primariatm.ro/uploads/files/concept/starea_economica.pdf], p.154 86 Idem

40

Page 43: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

În ceea ce priveşte situaţia spaţiilor verzi, suprafaţa totală a acestora a crescut la 510

ha, raportată la o populaţie de 348.499 de locuitori87 şi o suprafaţă a intravilanului de aprox.

7.224,5 ha88.

Tabelul 5.1.2. Suprafaţa spaţiilor verzi în Timişoara, raportată la populaţie

TIPURI Suprafaţă (ha) m²/loc. Parcuri 117,57 3,37 Scuaruri 21,58 0,62 Spaţii verzi zone stradale şi blocuri

290,15 8,32

Perdea forestieră 30,00 0,86 Pădurea Verde 50,70 1,45 TOTAL 510 14,63

Se observă din tabel că suprafaţa de spaţiu verde pe cap de locuitor reprezintă doar

56,27% din standardul UE de 26 m²/locuitor, şi 29,26% din standardul recomandat de către

OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) de 50 m²/locuitor. Acest lucru demonstrează foarte

clar nevoia stringentă de noi amenajări de spaţii verzi în Timişoara, mai ales că Ordonanţa de

Urgenţă a Guvernului nr. 114/2007 prevede obligaţia de a se asigura din terenul intravilan al

oraşului suprafeţele necesare realizării a minimum 20 m²/locuitor până în anul 2010,

respectiv 26 m²/locuitor până în 2013.

În 2010, la data apariţiei lucrării elaborate de Direcţia de mediu a primăriei Timişoara,

se prevedea un program pe 4 ani (2010-2013) de îndeplinire a obligaţiilor de realizare a

suprafeţelor minime impuse, astfel:89

1. 2010: înfiinţarea a 56 ha de noi spaţii verzi, din care 11 ha spaţii verzi intravilan cuprinse

în PUZ, PUD şi autorizaţii de construcţii; 5 ha plantaţii arbori în intravilanul extins în

Zona Fratelia, Freidorf, Fabrica de Zahăr; achiziţionarea a 40 ha pentru realizarea de

plantaţii de arbori şi arbuşti în intravilanul extins.

2. 2011: înfiinţarea a 75 ha de noi spaţii verzi, din care 30 ha plantaţii de arbori şi arbuşti

(din păşuni şi fâneţe) în Zona Timişoara – Săcălaz; 15 ha spaţii verzi cuprinse în PUZ,

PUD şi autorizaţii de construcţii; achiziţionarea a 30 ha pentru realizarea de plantaţii de

arbori şi arbuşti în intravilanul extins.

87 Ciupa, V. (coord.) et al. – Cadrul natural şi peisagistic al municipiului Timişoara, Vol.I Cadrul natural, Direcţia de mediu, primăria municipiului Timişoara, 2010, [http://www.banaterra.eu/romana/romana/biblioteca_banat/carti/cadrul natural vol.1.pdf], pp.19,51 88 Ibid., p.12 89 Ciupa, V. (coord.) et al. – Cadrul natural şi peisagistic al municipiului Timişoara, Vol.II Cadrul peisagistic, Direcţia de mediu, primăria municipiului Timişoara, 2010, [http://www.banaterra.eu/romana/biblioteca_banat/carti/cadrul peisagistic vol.2.pdf], p.124

41

Page 44: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

3. 2012: înfiinţarea a 75 ha de noi spaţii verzi, din care 10 ha plantaţii de arbori şi arbuşti

(din păşuni şi fâneţe) în Zona Timişoara / Utvin – Sânmihaiu Român; 15 ha spaţii verzi

intravilan cuprinse în PUZ, PUD şi autorizaţii de construcţii; achiziţionarea a 50 ha pentru

realizarea de

4. 2013: pentru îndeplinirea standardului de 26 m²/locuitor se propune luarea în calcul a 130

ha din Pădurea Verde.

Referitor la spaţiile verzi din cadrul ansamblurilor de blocuri, acestea sunt amenajate

de obicei de către asociaţiile de locatari, cu arbori şi arbuşti, flori şi gazon, fără o concepţie

prealabilă de amenajare. Aceste spaţii verzi ajută la îmbunătăţirea microclimatul local prin

umbrire şi prin absorbţia zgomotului şi a poluanţilor urbani. Astfel de spaţii verzi se pot

observa în majoritatea cartierelor oraşului, existând însă zone unde acestea lipsesc cu

desăvârşire.

5.2. Aerofotointerpretarea cartierelor

Pentru a putea estima potenţialul de amenajare al teraselor verzi şi al teraselor-grădină

în Timişoara, am recurs la metoda de interpretare a fotografiilor aeriene. Sunt vizate clădirile

cu acoperiş plan, ce fac parte din rîndul ansamblurilor de clădiri de locuit colective cu regim

de înălţime P+4 – P+10, şi ansamblurile de clădiri industriale şi comerciale. Se vor folosi

seturi de 2 fotografii aeriene, din perioade de timp diferite, pentru a identifica ponderea

acoperişurilor plane în cadrul zonelor de locuit / cartierelor. Identificarea se va face pe baza

criteriului culorii, nuanţe de gri pentru acoperişurile plane şi nuanţe de portocaliu pentru

acoperişurile cu şarpantă. Ponderea mare a nuanţelor de portocaliu va indica un potenţial

minim, ponderea egală a nuanţelor de gri şi portocaliu va indica un potenţial mediu iar

ponderea mare a nuanţelor de gri va indica un potenţial maxim. Primul set de fotografii (de

comparaţie) este datat 1 Mai 2003, cel de-al doilea (de referinţă) 24 Iunie 2011, fiind cel mai

recent set de fotografii disponibil.

Analiza potenţialului de amenajare se va face după cum urmează:

În ansamblu:

1. Pentru zone de locuit sau cartiere.

În particular:

2 Pentru clădiri colective cu regim de înălţime P+4,

3 Pentru clădiri colective cu regim de înălţime P+10,

4 Pentru clădiri industriale şi comerciale,

42

Page 45: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

1. Pentru zone de locuit sau cartiere:

Din start trebuie să precizăm că potenţialul de amenajare pentru anumite zone de

locuit / cartiere este minim datorită tipologiei structurii urbane (predominant case). Din lipsă

de spaţiu, nu vom prezenta toate fotografiile, ci câte un set reprezentativ pentru fiecare

clasificare în parte. În urma analizei au reieşit următoarele:

1 Mai 2003

Potenţial minim: Cetate, Iosefin, Elisabetin, Fratelia, Mehala, Ronaţ, Ciarda Roşie, Plopi,

Kuncz, Banat, Între Vii, Fabric, Blaşcovici, Freidorf.

Potenţial mediu: Complexul Studenţesc-Olimpia-Stadion, Steaua.

Potenţial maxim: Soarelui, Girocului, Şagului, Dîmboviţei, Circumvalaţiunii, Bucovinei,

Aradului, Lipovei, Ion Ionescu de la Brad.

Figura 5.2.1(a,b) Zona Soarelui

a.2003-potenţial maxim b.2011-potenţial minim

24 Iunie 2011

Potenţial minim: (Cetate, Iosefin, Elisabetin, Fratelia, Mehala, Ronaţ, Ciarda Roşie, Plopi,

Kuncz, Banat, Între Vii, Fabric, Blaşcovici, Freidorf), Soarelui, Lipovei, Ion Ionescu de la

Brad, Aradului, Steaua, Dîmboviţei, Bucovinei.

Potenţial mediu: Complexul Studenţesc-Olimpia-Stadion, Girocului.

Potenţial maxim: Circumvalaţiunii, Şagului

2. Pentru clădiri colective cu regim de înălţime P+4:

1 Mai 2003 – potenţialul a fost maxim la nivelul întregului oraş.

24 Iunie 2011 – potenţialul a scăzut la un nivel minim.

43

Page 46: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Figura 5.2.2(a,b) Girocului

a.2003-potenţial maxim b.2011-potenţial mediu

Figura 5.2.3(a,b) Circumvalaţiunii a. 2003-potenţial maxim b.2011-potenţial maxim

Observăm că în numai 8 ani, a avut loc o modificare importantă a potenţialului de

amenajare, prin transformarea suprafeţelor acoperişurilor plane ale multor clădiri colective cu

regim de înălţime P+4, în acoperişuri cu şarpante. În anumite cartiere se poate vorbi chiar de

un fenomen de masă: Soarelui, Lipovei, Ion Ionescu de la Brad. Analiza s-ar fi dovedit mai

interesantă dacă ar fi existat o statistică la nivelul oraşului cu privire la numărul de autorizaţii

de construire de acoperişuri cu şarpantă emise pentru clădirile P+4, pentru a putea calcula

amploarea fenomenului, raportându-l la numărul total al clădirilor colective cu regim de

înălţime P+4, defalcate pe cartiere.

3. Pentru clădiri colective cu regim de înălţime P+10:

1 Mai 2003 – potenţialul a fost maxim la nivelul întregului oraş.

24 Iunie 2011 – potenţialul a rămas maxim la nivelul întregului oraş.

În toate zonele oraşului nu s-a observat nici o modificare a suprafeţelor acoperişurilor

clădirilor cu regim de înălţime P+10.

44

Page 47: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Figura 5.2.4(a,b) Clădiri colective P+10, zona Olimpia

a.2003-potenţial maxim b.2011-potenţial maxim

4. Pentru clădiri industriale şi comerciale: 1 Mai 2003 – potenţialul a fost maxim. 24 Iunie 2011 – potenţialul a rămas maxim.

Figura 5.2.5(a,b) Platforma industrială Calea Buziaşului a.2003-potenţial maxim b.2011-potenţial maxim

În concluzie, potenţialul de amenajare de spaţii verzi neconvenţionale la nivelul

întregului oraş, s-a redus raportat la suprafaţa totală disponibilă de acoperişuri plane, însă

chiar şi aşa, considerăm că acest lucru nu împiedică valorificarea potenţialului acoperişurilor

plane existente ce pot fi transformate în terase verzi sau terase-grădină.

45

Page 48: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

5.3. Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Beneficiarii se pot împărţi în două categorii: direcţi şi indirecţi. Situaţia se diferenţiază

pentru fiecare din categoriile de clădiri vizate:.

1. Pentru clădiri colective cu regim de înălţime P+4 – P+10: cum acoperişurile clădirilor

colective sunt parte comună indiviză, de pe urma amenajărilor teraselor verzi şi a teraselor-

grădină beneficiază toţi proprietarii locuinţelor. Avantaje mai mari au locuitorii ultimului

nivel, deoarece efectele pozitive se manifestă în mod direct asupra spaţiilor situate imediat

sub planşeu. Beneficiarii direcţi pot fi persoane fizice şi persoane juridice. Persoanele fizice

sunt proprietarii clădirilor sau a locuinţelor aflate în clădiri. Persoanele juridice pot fi:

asociaţiile de locatari/proprietari, companii şi societăţi comerciale ce deţin în proprietate sedii

şi/sau puncte de lucru în astfel de clădiri, instituţii ale statului ce deţin fond locativ. De ex.

decizia de a înfiinţa o terasă verde pe acoperişul plan al unei clădiri colective nu se poate lua

decît de asociaţia de locatari/proprietari, formată de toate persoanele fizice şi juridice

proprietare ale locuinţelor din clădire.

Beneficiarii indirecţi se împart în: persoane fizice, persoane juridice, zona/cartierul ca

şi comunitate locală, municipalitatea. Persoanele fizice sunt chiriaşii şi alte persoane decît

cele ce locuiesc în clădiri (rude, prieteni, vizitatori, angajaţi, clienţi). Persoanele juridice sunt

companiile şi societăţile comerciale ce deţin în chirie sedii şi/sau puncte de lucru. De ex. o

pizzerie sau o autoservire ce funcţionează la parterul clădirii se aprovizionează cu verdeţuri

cultivate pe terasa-grădină a imobilului. Zona/cartierul va beneficia de pe urma teraselor verzi

prin creşterea atractivităţii şi a valorii de piaţă a imobilelor, iar municipalitatea va beneficia

de creşterea încrederii cetăţenilor în capacitatea acesteia de a implementa strategiile propuse.

2. Pentru clădiri industriale şi comerciale: beneficiarii direcţi sunt persoanele fizice sau

juridice care deţin în proprietate clădirile. Beneficiarii indirecţi sunt persoanele fizice ce-şi

desfăşoară activitatea profesională în cadrul clădirilor, care pot utiliza terasa înierbată în

pauzele de lucru pentru a se relaxa; clienţii, precum şi persoanele juridice ce deţin în chirie

spaţii de birouri şi/sau puncte de lucru. De ex., o companie îşi poate invita clienţii şi

partenerii de afaceri pentru a negocia contracte sau purta discuţii de afaceri, într-un mediu

destins, în afara cadrului formal şi rigid al birourilor, pe o terasă verde.

46

Page 49: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Capitolul 6. Caracteristici tehnice 6.1. Tipuri de terase

Există două categorii principale de terase verzi, extensive şi intensive. De obicei,

aceste categorii sunt folosite pentru a exprima scopurile urmărite, metodele tehnologice

utilizate şi aplicaţiile pentru care se efectuează amenajarea.90

Terasele verzi extensive

Sunt realizate în principal din motive estetice şi ecologice. Scopul lor este de a fi de

sine-stătătoare, să necesite cantităţi reduse de apă şi îngrăşăminte, şi în general o întreţinere

minimă. Grosimea substratului de cultură variază între 2 şi max. 20 cm, în funcţie de tipul de

vegetaţie ales. Compoziţia covorului vegetal este formată din plantele cu capacitate sporită de

a supravieţui în condiţii speciale asociate microclimatelor locale, ce pot fi lăsate să se

dezvolte spontan: muşchi, plante suculente, plante aromatice şi ierboase. Datorită încărcărilor

structurale reduse (greutate relativ scăzută, mai mică de 160 kg/m²),91 terasele verzi extensive

sunt potrivite pentru acoperişurile plane cu o suprafaţă mare şi pot fi folosite în siguranţă

direct pe structurile existente, fără a mai necesita reabilitări structurale. În general, terasele

verzi extensive au costuri reduse de înfiinţare, dar nu pot fi folosite pentru agrement şi nici nu

sunt accesibile publicului.

Figura 6.1.1. Terase verzi extensive pe blocurile din Stuttgart

Sursa: http://howtobuildahouseblog.com/new-green-spaces-in-cities-green-roofs/

Terasele verzi intensive

Terasele verzi intensive sunt cele care necesită un management intensiv. Scopul

principal este de a asigura un spaţiu recreaţional publicului, şi prin urmare, ele sunt proiectate

90Johnston, J. & Newton, J. (2004), op. cit., p.51 91Minke, G. (2010), op.cit., p.28

47

Page 50: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

pentru a susţine traficul pedestru, cu cărări şi zone de şedere şi odihnă. În cadrul lor se găsesc

suprafeţe plantate cu pajişti, tufe, arbuşti şi chiar arbori, fiind asemănătoare grădinilor

convenţionale sau parcurilor.92 Acest lucru impune o grosime mare a substratului de cultură

(între 20 şi chiar 200 cm) care evident duce la o greutate mare (250-750 kg/m²), ceea ce poate

afecta capacitatea portantă a unelor planşeuri. Pentru a nu fi necesare lucrări de consolidare

structurală, se va avea grijă să nu se depăşească limitele de rezistenţă permise. Ca atare,

acestea au costuri ridicate de înfiinţare, necesitând o întreţinere atentă şi un program de

irigare şi de fertilizare.

Figura 6.1.2. Terasă verde intensivă Malmö, Suedia

Sursa: http://greenroofmalmo.wordpress.com/about/

6.2. Structura teraselor

În general, terasele verzi, fie extensive sau intensive, sunt formate din aceleaşi

componente de bază. De sus în jos, acestea includ:93

Covorul vegetal: alcătuit din plante ce sunt selectate în funcţie de tipul terasei (extensivă

sau intensivă), proiectarea clădirii, climatul local, însorire, cerinţe faţă de umezeală,

aplicaţii şi alţi factori similari,

Substratul de creştere sau de cultură: ce poate sau nu să includă sol, ca materie

organică primară. De obicei acesta este conceput în funcţie de tipul terasei (extensivă sau

intensivă), pentru a oferi cel mai bun suport pentru plante, cu o greutate redusă, adaptat

pentru a maximiza retenţia de apă, fără a crea băltiri ce pot afecta plantele. Substratul

ideal de creştere va fi alcătuit din materiale minerale anorganice uşoare şi din materiale

organice - compost sau sol fertil - în diferite proporţii, care să acopere necesităţile

92Johnston, J. & Newton, J. (2004), op. cit., p.53 93Wong, E. et al. (2008), op.cit., p.14-16

48

Page 51: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

specifice ale plantelor. De ex. pentru o terasă extensivă este de preferat un substrat sărac

în materii organice, care este propice plantelor sălbatice de talie mică, ajutându-le să

concureze cu alte specii mai viguroase, ce prefera solurile bogate în materii organice. În

acest caz este indicat să se amestece şi particule poroase de drenare (argilă, ardezie, lavă

expandată, zgură sau piatră ponce) în partea inferioară a substratului pentru a realiza o

drenare bună a apei.94 Pentru o terasă intensivă substratul trebuie să conţină şi o cantitate

adecvată de materii organice pentru a susţine dezvoltarea plantelor de talie medie şi mare.

Stratul de filtrare: este alcătuit dintr-o membrană geotextilă de filtrare a apei provenită

din substratul de creştere, ce opreşte particulele fine să ajungă mai departe în stratul de

drenare, pentru a nu-l colmata.

Stratul de drenare: preia excesul de apă provenit din substratul de creştere pentru a-l

canaliza către sistemul de evacuare al acoperişului, prevenind astfel încărcarea

suplimentară cu greutate a planşeului, însă el poate fi conceput să înmagazineze o

anumită cantitate de apă, care să fie folosită ulterior de plante în perioadele fără

precipitaţii. Poate fi alcătuit din materiale poroase şi uşoare de genul celor enumerate.

Stratul-barieră contra rădăcinilor: are rolul de a proteja membrana impermeabilă de

acţiunea rădăcinilor plantelor, ce o pot penetra şi cauza scurgeri de apă pe planşeu.

Bariera contra rădăcinilor poate fi alcătuită din numeroase materiale, ce pot avea în

acelaşi tip şi rol de membrane impermeabile. Enumerăm câteva tipuri de membrane în

ordinea creşterii gradului de rezistenţă:

membrane bituminoase termosudabile, membrane bituminoase polimerice şi

elastomerice, membrane din PVC, membrane din polietilenă clorurată, membrane din

poliolefină, membrane din etilen copolimerizat bituminos (ECB), membrane din etilen-

propilen-dien tip monomer (EPDM), membrane din poliuretan sau răşină poliesterică. 95

Membrana impermeabilă: cu rol de protecţie al planşeului împotriva infiltrării apei, se

montează direct pe planşeu sau peste învelitoarea stratului de termoizolaţie.

Învelitoarea: este o placă subţire, semirigidă, care oferă protecţie şi separare stratului de

termoizolaţie de dedesubt, de membrana impermeabilă, pentru care este suport.

Stratul de termoizolaţie: deşi se cunosc proprietăţile termoizolante ale teraselor verzi,

acestea nu ar trebui să substituie termoizolaţia clasică. Astfel că acest strat, alcătuit din

materiale termoizolante (polistiren extrudat, vată minerală etc.), nu ar trebui să lipsească

din cadrul structurii unei terase verzi. 94Minke, G. (2010), op.cit., p.36 95Ibid., pp.41-42

49

Page 52: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Bariera contra vaporilor de apă: este o folie care protejează stratul de termoizolaţie

împotriva pătrunderii vaporilor de apă, unde prin condensare pot deteriora materialul

termoizolant.

Figura 6.2.1 Structura teraselor verzi

După un concept grafic de Karen Liu

Sursa: Liu, K.Y.; Baskaran, A. (2005) – Using garden roof systems to achieve sustainable builging envelopes, Construction Technology Update No.65, (NRCC-48160), [http://www.nrc-cnrc.gc.ca/obj/irc/doc/ctu-

n65_eng.pdf], p.1

6.3. Sisteme

Sistemele de terase verzi pot fi clasificate după cum urmează:96

Sisteme complete: în care diferite componente, inclusiv membrana impermeabilă, sunt

parte integrantă a întregului sistem,

Sisteme modulare: sunt poziţionate direct pe terasa convenţională existentă, fiind alcătuite

din componente modulare (tăvi de diferite dimensiuni), umplute cu substrat de creştere şi

vegetaţie,

Sisteme cu rulouri cu vegetaţie: conţin substratul de creştere şi vegetaţia, ce au fost

decupate de pe sol (locul de plantare) şi rulate pentru a fi instalate pe terasa existentă,

unde în prealabil se va monta stratul de drenare şi stratul-barieră contra rădăcinilor.

Chiar dacă în România oferta comercială de sisteme este de-abia la început, merită să

amintim oferta de sisteme Bauder:97

Pachetul standard de acoperiş cu vegetaţie Bauder (pentru 10 m²): cu substrat gros de 80

mm, 10 m² membrană filtrare, 20 saci cu pământ, 120 buc. plante perene, îngrăşământ

pentru 10 m² şi o greutate de 100 kg/m² în saturaţie maximă cu apă,

96Ryerson University (2005), op.cit., p.34; Dinsdale, S.; Pearen, B.; Wilson, C. (2006), op.cit., pp.14-15 97http://www.bauder.ro/ro/acoperis-verde/acoperis-verde-pachete/acoperis-verde-pachet-standard.html

50

Page 53: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Pachetul uşor de acoperiş cu vegetaţie Bauder (pentru 18 m²): cu substrat gros de 50 mm,

25 m² membrană filtrare, 25 saci cu pământ, 220 buc. plante perene, îngrăşământ pentru

18 m² şi o greutate de 70 kg/m² în saturaţie maximă cu apă.

Figura 6.3.1.Sistem cu module

Sursa: http://www.prweb.com/releases/LiveRoof_Green_Roof/IRE/prweb5045044.htm

Figura 6.3.2. Pachetul uşor de acoperiş cu vegetaţie Bauder

Sursa:

http://www.bauder.ro/ro/acoperis-verde/acoperis-verde-pachete/acoperis-verde-pachet-acoperis-usor.html

Pentru terasele-grădină în care se cultivă plante comestibile pentru consum, se pot

folosi şi alte sisteme decât cele enumerate mai sus, şi anume:98

Sisteme hidroponice: cu conţinut redus de substrat de cultură sau fără substrat de cultură,

cu sistem automat de udare, şi control asupra pH-ului şi nutrienţilor. Aceste sisteme sunt

costisitoare, dar produc o cantitate mai mare de legume şi fructe decât alte sisteme.

Sisteme cu recipiente: ieftine şi simplu de realizat şi utilizat în orice condiţii, folosind

diverse recipiente noi sau vechi, ce pot fi folosite pe post de suport pentru mediul de

98Thai, S. (2009) – The edible vegetative roof. A design for the plant and environmental sciences building at UC Davis. University of California Davis, Department of Environmental Sciences, Landscape Architecture Department, [http://lda.ucdavis.edu/people/2009/SThai.pdf], pp.10-11

51

Page 54: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

creştere al plantelor (găleţi, ghivece, canistre, butoaie, cufere, lăzi, lădiţe etc.). În general,

dacă recipientele sunt mai adânci şi mai voluminoase, plantele vor fi mai productive.

Figura 6.3.3. Terasă-grădină în sistem cu recipiente, St. Petersburg, Rusia

Sursa: http://www.fadr.msu.ru/mirrors/www.igc.apc.org/cci/roofpix.html

Sisteme cu substraturi înălţate: oferă posibilitatea organizării riguroase a spaţiului, având

avantajul unei accesibilităţi ridicate şi a unui confort de lucru sporit, suporturile din lemn

sau plastic ale substraturilor de cultivare montându-se la o înălţime optimă care să nu

necesite efort de aplecare. Pentru a obţine o greutate cât mai mică a substratului, se

recomandă folosirea paielor la bază, peste care se aşterne compostul.

Sisteme cu sere: au avantajul faţă de celelalte sisteme că pot fi utilizate şi în extrasezon,

permiţând cultivarea plantelor pe o perioadă mai lungă de timp. Dacă sunt încălzite,

atunci perioada se poate prelungi de-a lungul unui an întreg, în funcţie de condiţiile

climatice locale.

Figura 6.3.4. Terasă-grădină în sistem cu substraturi înălţate, Chicago, SUA

Sursa: http://www.greenasweegrow.com/blog/?p=427

52

Page 55: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Figura 6.3.5. Terasă-grădină în sistem cu sere

Sursa: http://www.flickr.com/photos/healthiermi/7205314142/sizes/m/in/photostream/

6.4. Costuri

Costurile pentru înfiinţarea teraselor verzi sunt foarte dificil de evaluat, deoarece

există o serie de factori care influenţează preţul pe metru pătrat. Costurile diferă în funcţie de

suprafaţă, greutate, categoria de terasă (extensivă sau intensivă), hidroizolaţie, termoizolaţie,

compania contractantă, metoda de instalare. Studiile de preţ întreprinse pe piaţa germană de

profil, au arătat că costurile pentru înfiinţarea teraselor verzi extensive sunt cuprinse între 20

şi 50 €/m², iar pentru terasele verzi intensive între 50 şi 200 €/m².99 Surse din Marea Britanie

prezintă o varietate de costuri, cuprinse între 26,89 £/m² (~33,6 €) pentru o terasă extensivă

realizată în regie proprie, cu materiale locale neachiziţionate, şi 185 £/m² (~231 €) pentru o

terasă verde de mici dimensiuni situată în centrul Londrei.100 În Canada, costurile diferă de

asemenea, situându-se între 111 $CAD/m² (~87 € ) pentru o terasă simplă extensivă şi 278

$CAD/m² (~218 € ) pentru o terasă intensivă.101 Important este de reţinut că cu cât suprafaţa

destinată amenajării este mai mare cu atât preţul este mai mic.

Costurile de întreţinere diferă în funcţie de tipul de terasă înfiinţată, suprafaţă şi

materialul vegetal instalat. În cazul teraselor verzi extensive, costurile de întreţinere sunt

neglijabile începând cu al doilea an de la înfiinţare, după maturizarea covorului vegetal.

Acest tip de terasă necesită o supraveghere minimă, probabil bi-anuală. Pentru terasele verzi

intensive, costurile de întreţinere capătă consistenţă şi se pot compara cu cele ale unei grădini

convenţionale sau ale unui parc. Ele se pot diferenţia în funcţie de activităţile de întreţinere

99Minke, G. (2010), op.cit., p.86 100Livingroofs.org & Ecology Consultancy Ltd. (2004), op.cit., pp.24-27 101Wong, E. et al. (2008), op.cit., p.10

53

Page 56: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

prestate: irigări, fertilizări, tunderi, pliviri, corecţii, înlocuiri ale vegetaţiei etc. Acestea se vor

încadra între 6,5 €/m²/an şi 13 €/m²/an.

6.5. Concluzii şi recomandări

În concluzie, caracteristicile tehnologice de bază ale teraselor verzi cu impact

semnificativ asupra performanţelor acestora sunt următoarele:

1. Grosimea substratului de creştere şi natura stratului de drenare,

2. Procentul de acoperire al suprafeţei acoperişului,

3. Procentul de acoperire cu vegetaţie.

Cu cât fiecare din aceste caracteristici va fi mai mare, cu atât şi performanţele

teraselor verzi vor fi mai bune, şi asta în beneficiul mediului înconjurător şi al nostru. În

acelaşi timp însă, vor creşte şi costurile de înfiinţare. De asemenea, limitările structurale de

sarcină pentru clădirile existente impun restricţii privind tipul teraselor verzi ce pot fi

instalate. Acestea sunt un criteriu important în implementarea sistemului de terase verzi şi

prin urmare trebuie luate în considerare cu cea mai mare atenţie.

În baza acestui studiu recomandăm să se ia în considerare şi următoarele criterii

minime în alegerea corectă a tipului şi sistemului de terase verzi pentru a obţine beneficiile

enumerate în această lucrare:

Terasele verzi extensive să acopere cel puţin 75% din amprenta acoperişului clădirii,

Multe dintre terasele verzi vor fi instalate pe acoperişuri plane, care în cazul în care nu

prezintă deloc înclinaţie, trebuie prevăzute cu o pantă minimă pentru a drena apa,

Terasele ar trebui să aibă un coeficient de scurgere al apei pluviale de maxim 50%,

La clădirile existente, trebuie efectuată o analiză structurală pentru a determina grosimea

optimă a substratului de creştere ce poate fi instalat. În cazul în care structura o permite,

ar trebui aplicat un substrat cu o grosime de cel puţin 15 cm. Această adâncime va

permite o mai mare flexibilitate în ceea ce priveşte tipul şi varietatea vegetaţiei ce poate fi

încorporată, ceea ce va asigura supravieţuirea unui număr mare de plante.

Pe baza datelor prezentate, punerea în aplicare a unui program de implementare a

sistemelor de terase verzi, ar aduce multe beneficii oraşului Timişoara şi comunităţii ei în

general. Terasele verzi vor servi şi pentru a demonstra că Timişoara a preluat iniţiativa în

domeniul dezvoltării durabile şi că poate să ajungă din urmă oraşele care au implementat deja

aceste sisteme.

54

Page 57: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

Bibliografie Ayalon, R. (2006) - Making Rooftops Bloom: Strategies for encouraging rooftop greening in Montréal, Final Draft, 2006, McGill University School of Urban Planning URL: http://rooftopgardens.ca/files/Making_Rooftops_Bloom_Final_Draft.pdf Bass, B.; Baskaran, B. (1999-2001) - Evaluating rooftop and vertical gardens as an adaptation strategy for urban areas, (NRCC-46737) URL: http://www.nrc-cnrc.gc.ca/obj/irc/doc/pubs/nrcc46737/nrcc46737.pdf Ciupa, V.; Cădariu, C.S.; Nica, D.M.; Burtic, D.-E.; Carp, N. – Strategia dezvoltării spaţiilor verzi a municipiului Timişoara 2010-2020, Cap.XIII, Primăria municipiului Timişoara, 2011 URL: http://www.primariatm.ro/uploads/files/strategie_spatii_verzi_2011_2020/cap XIII strategie sp_verzi 2010-2020.pdf Ciupa, V. (coord.) et al. – Cadrul natural şi peisagistic al municipiului Timişoara, Vol.I Cadrul natural, Direcţia de mediu, primăria municipiului Timişoara, 2010 URL: http://www.banaterra.eu/romana/romana/biblioteca_banat/carti/cadrul natural vol.1.pdf Ciupa, V. (coord.) et al. – Cadrul natural şi peisagistic al municipiului Timişoara, Vol.II Cadrul peisagistic, Direcţia de mediu, primăria municipiului Timişoara, 2010 URL: http://www.banaterra.eu/romana/biblioteca_banat/carti/cadrul peisagistic vol.2.pdf Dabija, A.-M.; Petrovici, R.; Georgescu, M.; Mihai, D. (2010-2011) - Proiectarea si execuţia acoperişurilor verzi la clădiri noi şi existente, Redactarea 1-2, Universitatea de arhitectură şi urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti. URL: http://www.mdlpl.ro/_documente/constructii/reglementari_tehnice/Ghid_proiectarea_executia_acoperisuri_verzi.pdf Dam, A.; Walke, C.; Wilson, C. (2000) - The future of rooftop gardens on the university of Waterloo campus URL:http://www.adm.uwaterloo.ca/infowast/watgreen/projects/library/s00rooftopgardens.pdf Dinsdale, S.; Pearen, B.; Wilson, C. (2006) - Feasibility study for green roof application on Queen’s University campus URL: http://www.queensu.ca/pps/reports/greenroof.pdf Garnett, T. (1996) – Growing food in cities. A report to highlight and promote the benefits of urban agriculture in the UK URL: http://peoplesgrocery.org/brahm/wp-content/uploads/2006/10/growing food in cities.pdf Johnston, J. & Newton, J. (2004) - Building Green: A guide to using plants on roofs, walls and pavements, Greater London Authority. URL: http://legacy.london.gov.uk/mayor/strategies/biodiversity/docs/Building_Green_main_text.pdf Lawlor, G.; Currie, B.A.; Doshi, H.; Wieditz, I. (2006) – Green roofs, a resource manual for municipal policy makers, Canada Mortgage and Housing Corporation

55

Page 58: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

URL: http://www.cmhc-schl.gc.ca/odpub/pdf/65255.pdf?lang=en Minke, G. – Acoperişuri înverzite simplu şi eficient. Proiectare, detalii de execuţie, sfaturi practice. Arhiterra, Bucureşti, 2010 Holland Barrs Planning Group, Lees + Associates, Sustainability Ventures Group (2002) - Southeast False Creek urban agriculture strategy, City of Vancouver. URL: http://vancouver.ca/commsvcs/southeast/documents/pdf/urbanagr.pdf Van Lennep, E.; Finn, S. (2008) - Green roofs over Dublin. A green roof policy guidance paper for Dublin URL: http://www.dublincity.ie/WaterWasteEnvironment/WasteWater/Documents/DCC Green Roof Draft Guidelines %28Sept 2008%29.pdf Livingroofs.org & Ecology Consultancy Ltd. (2004) - Green roofs. Benefits and cost implications URL: http://www.sustainable-eastside.net/Green Roofs Report 2.07.05.pdf Liu, K.; Baskaran, B. (2002 – 2003) - Green Roof Infrastructure – Technology Demonstration, Monitoring and Market Expansion Project, Part 1: Field Monitoring and Technical Analysis, National Research Council, Institute for Research in Construction. URL: http://www.nrc-cnrc.gc.ca/obj/irc/doc/pubs/b1054.1/b1054.1.pdf Liu, K.; Baskaran, B. (2003) - Thermal performance of green roofs through field evaluation, Green Roof Infrastructure Conference, Chicago, IL, (NRCC-46412) URL: http://irc.nrc-cnrc.gc.ca/pubs/fulltext/nrcc46412/ Liu, K.; Bass, B. (2005) – Performance of green roof system,Cool Roofing Symposium, Atlanta, GA., May 12-13, 2005, pp. 1-18, (NRCC-47705) URL: http://www.nrc-cnrc.gc.ca/obj/irc/doc/pubs/nrcc47705/nrcc47705.pdf Liu, K.Y.; Baskaran, A. (2005) – Using garden roof systems to achieve sustainable builging envelopes, Construction Technology Update No.65, (NRCC-48160) URL: http://www.nrc-cnrc.gc.ca/obj/irc/doc/ctu-n65_eng.pdf Metro Vancouver, Kerr Wood Leidal Associates Limited (2009) – Design considerations for the implementation of green roofs URL: http://www.metrovancouver.org/about/publications/Publications/greenroofreporttext.pdf Muja, S. (1994) – Dezvoltarea spaţiilor verzi în sprijinul conservării mediului înconjurător în Romania – Editura Ceres, Bucureşti Peck, S. W.; Kuhn, M. E.; Bass, B.; Callaghan, C. (1999) – Greenbacks from green roofs: forging a new industrz in Canada. Status report on benefits, barriers and opportunities for green roof and vertical garden technology diffusion URL: http://greenroofs.org/pdf/Greenbacks.pdf Primăria municipiului Timişoara - Statutul municipiului Timişoara

56

Page 59: Creangă Radu - Încurajarea înfiinţării de spaţii verzi urbane neconvenţionale pe clădirile cu acoperiş plan din Timişoara: terasele verzi şi terasele-grădină

URL: http://www.primariatm.ro/uploads/domino/atasamente_hcl/E71493E01FF18868C2256FB600281E9A/Statut.pdf Primăria municipiului Timişoara - Starea economică, socială şi de mediu a municipiului Timişoara, 2008 URL: http://www.primariatm.ro/uploads/files/concept/starea_economica.pdf Ryerson University (2005) - Report on the environmental benefits and costs of green roof technology for the City of Toronto URL: http://www.toronto.ca/greenroofs/pdf/fullreport103105.pdf Thai, S. (2009) – The edible vegetative roof. A design for the plant and environmental sciences building at UC Davis. University of California Davis, Department of Environmental Sciences, Landscape Architecture Department URL: http://lda.ucdavis.edu/people/2009/SThai.pdf Waldbaum, H. (2008) - Green roofs for urban agriculture. What is required to support their implementation in the UK?, University of East London, School of Computing and Technology URL: http://www.brightonpermaculture.org.uk/files/waldbaum-thesis.pdf Wong, E. et al. (2008) - Reducing urban heat islands: Compendium of strategies – green roofs, CPPD/U.S.EPA URL: http://www.epa.gov/hiri/resources/pdf/GreenRoofsCompendium.pdf

57