CPT Retea-doc Disc

8
Procedură pentru determinarea consumului propriu tehnologic în reţelele electrice de distribuţie I. SCOP Art 1. Procedura stabileşte modul de determinare a consumului propriu tehnologic aferent reţelelor de distribuţie, în vederea asigurării cadrului unitar de separare a activităţilor de distribuţie de cele de furnizare. Art. 2. Consumul propriu tehnologic aferent reţelelor de distribuţie determinat pe baza prevederilor prezentei proceduri va constitui baza pentru achiziţia energiei electrice pentru CPT în mod transparent şi nediscriminatoriu, bazat pe reguli de piaţă, conform prevederilor Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012(art. 23, art. 45) şi pentru stabilirea valorilor din notificările fizice şi a celor de decontare pe piaţa de echilibrare aferente PRE-urilor operatorilor de distribuţie, respectiv PRE-urilor din care fac parte furnizori care alimentează consumatori aflaţi în zonele respective de distribuţie. Art 3. Procedura stabileşte modul de determinare a valorilor anuale, lunare şi orare, atât a celor prognozate cât şi a celor realizate, aferente CPT reţea.

description

determinare CPT

Transcript of CPT Retea-doc Disc

Page 1: CPT Retea-doc Disc

Procedură pentru determinarea consumului propriu tehnologic în reţelele

electrice de distribuţie

I. SCOP

Art 1. Procedura stabileşte modul de determinare a consumului propriu tehnologic aferent

reţelelor de distribuţie, în vederea asigurării cadrului unitar de separare a activităţilor de

distribuţie de cele de furnizare.

Art. 2. Consumul propriu tehnologic aferent reţelelor de distribuţie determinat pe baza

prevederilor prezentei proceduri va constitui baza pentru achiziţia energiei electrice pentru CPT

în mod transparent şi nediscriminatoriu, bazat pe reguli de piaţă, conform prevederilor Legii

energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012(art. 23, art. 45) şi pentru stabilirea valorilor

din notificările fizice şi a celor de decontare pe piaţa de echilibrare aferente PRE-urilor

operatorilor de distribuţie, respectiv PRE-urilor din care fac parte furnizori care alimentează

consumatori aflaţi în zonele respective de distribuţie.

Art 3. Procedura stabileşte modul de determinare a valorilor anuale, lunare şi orare, atât a celor

prognozate cât şi a celor realizate, aferente CPT reţea.

II. DOMENIU DE APLICARE

Art. 4. Procedura se aplică de către operatorii de distribuţie pentru zona de distribuţie proprie, în

scopul determinării energiei electrice aferente CPT (atât a valorilor prognozate, cât şi a celor

realizate.

III. DEFINITII SI ABREVIERI

Art. 5 (1) Definiţii:

Termenii utilizaţi în prezentul document au semnificaţia definită în Legea nr.123/16.07.2012

(Legea energiei electrice şi a gazelor naturale). Suplimentar, se definesc următorii termeni:

Consum propriu tehnologic - diferenţa dintre energia electrică intrată şi energia electrică ieşită

din reţeaua electrică respectivă, reprezentând pierderile de energie electrică în elementele

componente ale reţelei (liniile, transformatoarele, condensatoarele, bobinele şi

echipamentele electrice din staţiile aferente reţelei), precum şi energia electrică preluată din

Page 2: CPT Retea-doc Disc

reţea dar nefacturată datorită neînregistrării de către grupurile de măsurare (contoare defecte,

racordări ilegale etc).

Energia electrică ieşită din reţeaua de distribuţie - cantitatea de energie electrică cedată către

alte reţele de distribuţie, către reţeaua de transport, către liniile de interconexiune (export) şi

energia distribuită clienţilor finali, măsurată în punctele de delimitare corespunzătoare;

Energia electrică intrată în reţeaua de distribuţie - cantitatea de energie electrică primită,

înregistrată de echipamentele de măsurare în punctele de delimitare cu producătorii de

energie electrică, cu alte reţele de distribuţie, cu reţeaua de transport şi după caz, cu liniile de

interconexiune (import);

Energia electrică distribuită - cantitatea de energie electrică preluată de clienţii finali alimentaţi,

înregistrată de echipamentele de măsurare sau estimată conform metodologiei specifice,

elaborate de operatorul de distribuţie şi avizate de ANRE.

(2) Abrevierile utilizate sunt:

ANRE – Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei

ASN – Abateri de la schema normală

CPT – Consum Propriu Tehnologic

CPTL - valoarea lunară a consumului propriu tehnologic

CPTCh – valoarea orară a componentei constante a CPT

CPTVh – valoarea orară a componentei variabile a CPT

OD – Operator de distribuţie concesionar

PRE – parte responsabilă cu echilibrarea

IV. DETERMINAREA CPT REALIZAT

Art. 6. Determinarea valorii lunare a consumului propriu tehnologic (CPTL )

(1) OD determină cantitatea lunară de CPT, pe niveluri de tensiune, din bilanţul de energie

electrică, după modelul machetei D2, anexă la Decizia ANRE nr. 1136/2010, prin scăderea din

Energia electrică intrată în reţeaua de distribuţie a Energiei electrice ieşite din reţeaua de

distribuţie. Consumul propriu tehnologic total (pe întreaga reţea de distribuţie) se determină

prin însumarea consumurilor proprii tehnologice pe cele 3 niveluri de tensiune

Conform definiţiei, pe fiecare nivel de tensiune, valoarea lunară a CPT se determină prin

relaţia:

Page 3: CPT Retea-doc Disc

CPTL = EiL - Ecedat în Transport - Eexport - Ecedat alţi OD - Edistribuită

unde:

EiL este energia electrică intrată în reţea în luna respectivă, de la producătorii de energie electrică,

de la alte reţele de distribuţie, de la reţeaua de transport şi după caz, din liniile de

interconexiune (import). Este determinată prin măsurare orară (valori orare - Eih )

Ecedat în Transport este energia electrică cedată în luna respectivă în reţeaua de transport -

se determină prin măsurare

Eexport este energia electrică în luna respectivă cedată pe liniile de interconexiune - se

determină prin măsurare

Ecedat alţi OD reprezintă energia electrică cedată în luna respectivă spre reţelele altor

operatori de distribuţie - se determină prin măsurare

Edistribuită reprezintă energia electrică distribuită în luna respectivă clienţilor finali de

către OD .

(2) Pentru nivelul de înaltă tensiune, având în vedere că toate punctele de delimitare cu alte

reţele au contoare cu înregistrare orară, CPT se poate determină prin măsurare, cu eventuale

corecţii calcululate în cazul în care contorul nu este montat în punctul de delimitare, iar

valoarile orare obţinute se utilizează pentru determinarea valorilor lunare şi anuale ale reţelei

de înaltă tensiune.

(3) Energia distribuită în luna de calcul rezultă din suma a două componente:

Edistribuită=ED(MSL) + ED(cu estimat)

unde:

- ED(MSL) reprezintă energia electrică distribuită în luna respectivă clienţilor finali cu

măsurare strict lunară

- ED(cu estimat) reprezintă energia electrică distribuită în luna respectivă clienţilor finali la

care citirea contoarelor se efectuează într-o altă zi decât începutul lunii, sau la intervale

mai mari de o lună.

(4) Din cele de mai sus, se determină lunar, pe bază de măsurători:

ED(cu estimat) + CPTL= EiL - Ecedat în Transport - Eexport - Ecedat alţi OD - ED(MSL)

Page 4: CPT Retea-doc Disc

ED(cu estimat), se determină prin estimare, pe baza metodologiei specifice elaborate de

operatorul de distribuţie şi avizate de ANRE, valoarea obţinută fiind considerată valoare

măsurată.

Având în vedere cele de mai sus, se determină valoarea lunară a energiei corespunzătoare

CPTL astfel:

CPTL = EiL - Ecedat în Transport - Eexport - Ecedat alţi OD - ED(MSL) - ED(cu estimat)

Art. 7. Determinarea valorilor orare ale consumului propriu tehnologic (CPTh )

(1) Pentru determinarea valorilor orare ale consumului propriu tehnologic (CPTh ), se

parcurg următoarele etape:

a) Se determină, prin calcul (conform procedeului de la postcalcul), valoarea lunară a

energiei electrice corespunzătoare pierderilor independente de sarcină (gen pierderi

în fier) - CPTLC – care reprezintă componenta constantă (independentă de sarcină) a

CPT lunar. Această componentă nu poate depăşi 25% din CPT lunar.

b) Se împarte valoarea de mai sus la numărul de ore din luna respectivă (hL ) şi se obţine

componenta constantă a valorii orare a consumului propriu tehnologic:

CPTCh = CPTLC/ hL ,

c) Diferenţa dintre valoarea lunară a consumului propriu tehnologic (CPTL) determinată

conform art. 6 şi valoarea lunară a energiei electrice corespunzătoare pierderilor

independente de sarcină (CPTLC ) se repartizează pe orele lunii proporţional cu

energia electrică intrată în reţea (Ei) şi se obţine valoarea orară a componentei

variabile a consumului propriu tehnologic:

CPTVh = (CPTL - CPTLC) x Eih/ EiL

d) Valoarea orară a consumului propriu tehnologic se obţine prin însumarea celor două

componente:

CPTh = CPTCh + CPTVh.

Valoarea astfel obţinută este considerată valoare măsurată, în cadrul regulilor de

decontare pe piaţa angro

(2) În cazul reţelei de înaltă tensiune, valorile orare ale CPT se determină conform alin. 2) al

Art. 6. În cazul reţelei de înaltă tensiune la care, din anumite motive, nu sunt disponibile

datele pentru determinarea CPT orar prin măsurare, se foloseşte aceeaşi metodă de

determinare a valorilor orare ca şi în cazul reţelelor de medie sau joasă tensiune. În acest

ultim caz, dacă o parte din energia electrică intrată în reţeaua de IT este cedată către alte

reţele, parcurgând numai porţiuni nesemnificativă din reţeaua proprie, deci fără efecte

Page 5: CPT Retea-doc Disc

semnificative asupra CPT, prin excepţie de la prevederile lit. c) de la alin. (1), OD poate

considera profilarea orară a componentei variabile a CPT proporţional cu energia

electrică rămasă în conturul reţelei (Energia intrată în reţea, din care se scade partea de

energie electrică cedată către alte reţele, care are o circulaţie nesemnificativă prin reţeaua

proprie).

V. DETERMINAREA CPT PROGNOZAT

Art. 8. (1) Înainte de începutul fiecărei luni calendaristice şi ori de câte ori este necesar,

Operatorul de distribuţie determină prognoza pe termen scurt a valorilor orare ale CPT,

care este utilizată pentru determinarea valorilor de energie electrică transmise lunar

operatorului pieţei de echilibrare de către PRE-ul care are responsabilitatea echilibrării

pentru CPT reţea, în cadrul notificărilor fizice pe piaţa angro de energie electrică.

(2) Pentru achiziţia energiei electrice necesare acoperirii CPT reţea, operatorul de

distribuţie determină o prognoza pe termen lung a CPT.

(3) Operatorul de distribuţie determină valorile corespunzătoare ale CPT luând în calcul

următoarele:

a) energie electrică distribuită (profilată orar) prognozată pentru perioada respectivă,

b) evoluţia pe ultimii ani a valorilor de CPT reţea,

c) corecţii de trend, corespunzătoare raportului între valorile lunare ale CPT din

ultimele două luni, raportate la valorile lunare ale CPT din lunile corespunzătoare din

ultimii doi ani,

d) în cazul reţelelor de înaltă tensiune, se pot lua în considerare corecţii datorate ASN

prognozate,

e) corecţii corespunzătoare prognozei meteo.

f) măsurile de reducere CPT întreprinse,

g) modificări în structura reţelei de distribuţie.

(4) Pentru a asigura minimizarea erorilor de prognoză, operatorul de distribuţie are în

vedere alegerea celei mai potrivite metode de determinare a CPT prognozat.