Cotidianul 14 12 1999

1
COTIDIENE ÎMBUIBAÅII Apreciat pentru fripturile, mititeii, bucãtãria româneascã æi vinurile din beciuri, Hanul lui Manuc dispune, în plin centrul Bucureætiului, de condiåii ideale pentru ca oricine sã devinã client al rubricii noastre. Puåini sunt însã cei care ætiu cã în lunile în care Grigore Maimuå, fost director al BANCOREX æi preæedinte al Megapower, era dat în urmãrire generalã, acesta îæi pierdea zilnic timpul în barul, crama sau restaurantul din grãdina lui Bucur, consumând produsele tradiåionale ale casei æi, firesc, înjurând Poliåia æi pe Temeæan pentru cã au distrus banca. Dupã cum se vede æi din imaginea noastrã locul este luminat chiar æi noaptea, adesea fiind vãzuåi poliåiæti sau procurori pe la mese, aæa cã este doar o singurã explicaåie pentru faptul cã acesta nu a fost gãsit atât de mult timp: nu s-a vrut acest lucru, iar, când a fost în sfâræit arestat, a fost doar pentru a adormi vigilenåa echipei adverse, ceea ce se confirmã prin recenta arestare a lui Temeæan. Andrei IONESCU Lista persoanelor înscrise la ANL pagina 6 Anul IX, numãrul 2537, maråi, 14 decembrie 1999, 12 pagini, douã ediåii, 2500 lei Fondator ION RAÅIU Director DAN DIACONESCU Telefonul cititorului: 637.79.20/120 Premierul a declarat cã haosul politic actual este din cauza preæedintelui Emil Constantinescu Presiuni infernale de la Cotroceni pentru schimbarea lui Radu Vasile Susåinãtorii lui Vasile din PNÅCD au ieæit la atac pagina 3 17 zile pânã în anul 2000 Dupã decenii de convulsii, Europa renaæte la sfâræit de mileniu pagina 2 Economic Multe din unitãåile de alimentaåie publicã sunt focare de infecåie pagina 5 Externe Uniunea Europeanã îl salveazã pe Ocalan de la moarte pagina 10 MINERIADA LUI EMIL SUA a deschis primul hotel submarin din lume Americanii au avut întotdeauna cele mai nãstruænice idei æi iniåia- tive care nu au trecut nimãnui prin cap. În aceastã categorie poate fi inclusã deschiderea, în premierã mondialã, a unui hotel submarin. Primul hotel „cu vedere spre adâncuri marine“ se aflã în Florida æi poartã numele Jules’ Undersea Lodge. Este situat la æapte metri adâncime æi deåine camere luxoase, ce-i drept în numãr redus. Prin ferestrele masive, turiætii pot vedea peæti, languste æi alte minuni care trãiesc în „împãrãåia tãcutã a apelor“. (Arina AVRAM) Mircea Lucescu: „Nu voi reveni niciodatã la Naåionalã“ Antrenorul Rapidului, Mircea Luces- cu, a declarat cã nu se va mai întoarce niciodatã la naåionalã, chiar dacã va fi schimbatã întreaga conducere a FRF. Tehnicianul „viæiniilor“ a mai adãugat cã echipa naåionalã nu a fost gânditã în perspectivã, conducerea federaåiei tre - buind sã-i asigure æi o anume continui- tate: „Ienei trebuia sã semneze doar pe æase luni. Antrenorul echipei Naåionale se aflã într-o mare confuzie, având în vedere rezultatele slabe din acest sezon, care îi vor fi, probabil, o povarã. Era indicat ca în momentul în care a fost numit la naåionalã sã plece de la Steaua. De pildã, eu, la primul eæec la Inter, la scor, cu 0-4, mi-am dat demisia. În locul lui Ienei, l-aæ fi luat pe Hagi la Naåionalã, mai întâi ca secund. Dupã Europene, acesta ar fi putut deveni principal, asigurându-se astfel continuitatea la Naåionalã. Dacã la CE nu vor fi rezultate, FRF va avea doi antrenori pe care va trebui sã-i plãteascã, plus o altã conducere pe care o va numi“. În altã ordine de idei, George Copos a anunåat cã sâmbãtã, la Poiana Braæov, va fi inauguratã cea mai puternicã nocturnã, precum æi prima pârtie artificialã de schi, urmând ca, pe 31 martie, sã fie tãiatã panglica la cea de-a doua investiåie din proiectul Intercampus æi la nocturna din Giuleæti. (Ana Maria FLORIAN ) Fostul preæedinte al Credit Bank, Marcel Ivan, a fost arestat Fostul preæedinte al Credit Bank, Marcel Ivan, a fost arestat, luni, pentru cã a pãgubit banca cu peste patru miliarde de lei, procurorii emiåând pe numele acestuia un mandat de 30 de zile, informeazã Parchetul Curåii de Apel Bucureæti. Potrivit procurorilor, în luna aprilie 1994, Ivan a dispus, prin încãlcarea normelor bancare, acordarea unui credit de 8,8 milioane de mãrci germane firmei “Aldrag- Tehnics” SRL din Bucureæti, companie la care soåia sa, Ætefana Ivan, era asociatã, ea având 20 la sutã din acåiunile societãåii. La aceeaæi firmã mai era asociat æi Steriu Popescu, fost vicepreæedinte al Credit Bank, care a decedat între timp. Alãturi de Ivan, procurorii l-au trimis în judecatã æi pe Florea Niculescu, asociat la „Aerospecial-Service“ pentru înæelãciune în convenåie. El este acuzat cã, pentru obåinerea creditelor a prezentat documente nereale referitoare la garanåii. Pedofilul care a înspãimântat åara a fost identificat Aflat în vizitã la Arad, pentru a numi cadre în conducerea Poliåiei arãdene, generalul Mircea Mureæan, prim-locåiitor al ministrului de Interne, a declarat: „Problema pedofilului de la Suceava a fost rezolvatã. Mai multe amãnunte, din motive de siguranåã a misiunii, nu vã pot fi dezvãluite în acest moment. Ele vor fi fãcute publice în urmãtoarele zile, dar un lucru este clar… problema a fost rezolvatã“. Cu aceastã ocazie, generalul Mureæan a felicitat poliåiætii arãdeni pentru modul în care îæi fac datoria, rezultatele, în opinia domniei sale, vorbind de la sine – toåi criminalii au fost identificaåi æi, în cele mai multe din cazuri, aceætia au fost æi prinæi. Astfel, noua echipã a Poliåiei arãdene, formatã acum din col. Hãhãianu Viorel (æef IJP Arad), col. Maghici Ioan (prim-adjunct), col. Ulicã Ioan (æef brigadã Ordine Publicã) æi col. Spânu Marian (æef brigadã Poliåie Judiciarã) a primit o datã cu ordinul de numire al ministrului de Interne æi responsabilitatea de a face oame- nii sã creadã æi sã aibã încredere în aceastã instituåie. Marius TICÃ Doi bãrbaåi au murit, luni, la Spitalul nr.1 Craiova, unde fuse- serã internaåi cu arsuri grave, suferite în urma unei explozii produse la una din gropile fã- cute de hoåii de gazolinã în apropierea localitãåii gorjene Aninoasa. Cristinel Gruia (19 ani) æi Pantelimon Piscureanu (28 de ani) au murit, iar Cristinel Ion (27 de ani) æi Iulian Gruia (21 de ani) sunt internaåi în spital, având arsuri pe faåã æi pe mâini. Medicul Violeta Iordache a declarat cã cei doi tineri care au murit aveau arsuri foarte grave, de gradul III æi IV, pe 90 la sutã din suprafaåa corpului. Cauzele exploziei nu sunt cu- noscute cu exactitate. Aurelia Gruia, sora lui Cristinel æi a lui Iulian, susåine cã a aflat de la martori oculari cã focul a izbuc- nit dupã ce poliåiætii au tras sem - nale luminoase pentru a-i vedea pe hoåii de combustibil, iar car- tuæul de semnalizare a cãzut în groapa cu gazolinã. Biroul de presã al IPJ Gorj a precizat însã cã foråele de or- dine au sosit la faåa locului dupã izbucnirea incendiului. În ultimele luni, localnicii au sãpat în zona Aninoasa zeci de gropi, adânci de aproape trei metri, din care scot cu gãleåile gazolina infiltratã în sol. Repre- zentanåi ai societãåilor Petrom æi ConPet au încercat, de mai mult timp, sã descopere sursa de scurgere a gazolinei, însã nu au reuæit, deæi a fost înlocuitã æi o conductã magistralã din zonã. În urmã cu doi ani, Petrom a de- zafectat o conductã din zonã, însã reprezentanåii ConPet nu cred cã aceasta ar putea provo- ca asemenea scurgeri. Gropile cu gazolinã de la Ani- noasa au mai fãcut pânã în pre- zent æase victime. La mijlocul lunii octombrie, doi bãrbaåi au murit în timp ce se aflau la furat de gazolinã, din cauzã cã s-au intoxicat cu gazele emanate din groapa din care scoteau com- bustibilul, iar la sfâræitul lunii iu- lie, la gropile de gazolinã de la Aninoasa æi-a mai pierdut viaåa o persoanã, iar alte douã au fost rãnite grav, într-un incendiu pro- dus din cauzã cã unul dintre hoåi æi-a aprins o åigarã. Doi bãrbaåi au murit din cauza unei explozii produse la una din gropile fãcute de hoåii de gazolinã în zona Aninoasa MLPAT avertizeazã proprietarii Lista celor mai æubrede 110 clãdiri din Bucureæti ce se vor prãbuæi la primul cutremur Viorel Hrebenciuc a declarat cã arestarea lui Temeæan s-a fãcut în urma „telefoanelor primite de la procurori“ pagina 4 Ieri, într-o zi de 13 æi fix la ora 13.00, mi- nistrul Nicolae Noica a dat publicitãåii lista oficialã cu cele 110 clãdiri din Bucureæti care, extrem de æubrede, se vor prãbuæi mai mult ca sigur la primul cutremur mai puternic. Ministrul Noica a ales ziua de 13 pentru cã este o cifrã fatidicã æi ar da mai multã greutate deciziei acestuia de a face cunoscute clãdirile din Bucureæti conside- rate pericol public æi care pun în pericol viaåa locatarilor. MLPAT æi Primãria Capitalei au decis sã „însemne“ clãdirile respective cu o bulinã roæie cu diametrul de 80 cm pe care este inscripåionat: „Expert tehnic - risc seismic - clasa I“. Situaåia este gravã atâta timp cât fenomenul intervenåiilor æi modificãrilor la structurile unor clãdiri a atins proporåii în- grijorãtoare. MINERIADA LUI EMIL Presiuni infernale de la Cotroceni pentru schimbarea lui Radu Vasile Premierul a declarat cã haosul politic actual este din cauza preæedintelui Emil Constantinescu Susåinãtorii lui Vasile din PNÅCD au ieæit la atac

description

Cotidianul Radu Vasile

Transcript of Cotidianul 14 12 1999

Page 1: Cotidianul  14 12  1999

COTIDIENE

ÎMBUIBAÅII

Apreciat pentru fripturile, mititeii, bucãtãria româneascã æi vinurile dinbeciuri, Hanul lui Manuc dispune, în plin centrul Bucureætiului, de condiåiiideale pentru ca oricine sã devinã client al rubricii noastre. Puåini suntînsã cei care ætiu cã în lunile în care Grigore Maimuå, fost director alBANCOREX æi preæedinte al Megapower, era dat în urmãrire generalã,acesta îæi pierdea zilnic timpul în barul, crama sau restaurantul dingrãdina lui Bucur, consumând produsele tradiåionale ale casei æi, firesc,înjurând Poliåia æi pe Temeæan pentru cã au distrus banca. Dupã cum sevede æi din imaginea noastrã locul este luminat chiar æi noaptea, adeseafiind vãzuåi poliåiæti sau procurori pe la mese, aæa cã este doar o singurãexplicaåie pentru faptul cã acesta nu a fost gãsit atât de mult timp: nu s-avrut acest lucru, iar, când a fost în sfâræit arestat, a fost doar pentru aadormi vigilenåa echipei adverse, ceea ce se confirmã prin recentaarestare a lui Temeæan.

Andrei IONESCU

Lista persoanelor înscrise la ANL

pagina 6

Anul IX, numãrul 2537,maråi, 14 decembrie 1999, 12 pagini, douã ediåii, 2500 leiFondator ION RAÅIU Director DAN DIACONESCU

Telefonul cititorului:637.79.20/120

Premierul a declarat cã haosul politic

actual este din cauzapreæedintelui

Emil Constantinescu

Presiuni infernale de la Cotroceni

pentru schimbarealui Radu Vasile

Susåinãtorii lui Vasile din PNÅCD au ieæit la atac

pagina 3

17 zile pânã în anul 2000Dupã decenii de convulsii, Europa renaæte la sfâræit de mileniu

pagina 2

EconomicMulte din unitãåile de alimentaåiepublicã sunt focare de infecåie

pagina 5

ExterneUniunea Europeanã îl salveazã pe Ocalan de la moarte

pagina 10

MINERIADA LUI EMIL

SUA a deschis primul hotel submarin din lume

Americanii au avut întotdeauna cele mai nãstruænice idei æi iniåia-tive care nu au trecut nimãnui prin cap. În aceastã categorie poatefi inclusã deschiderea, în premierã mondialã, a unui hotel submarin.Primul hotel „cu vedere spre adâncuri marine“ se aflã în Florida æipoartã numele Jules’ Undersea Lodge. Este situat la æapte metriadâncime æi deåine camere luxoase, ce-i drept în numãr redus. Prinferestrele masive, turiætii pot vedea peæti, languste æi alte minuni caretrãiesc în „împãrãåia tãcutã a apelor“. (Arina AVRAM)

Mircea Lucescu: „Nu voi reveni niciodatã la Naåionalã“

Antrenorul Rapidului, Mircea Luces-cu, a declarat cã nu se va mai întoarceniciodatã la naåionalã, chiar dacã va fischimbatã întreaga conducere a FRF.Tehnicianul „viæiniilor“ a mai adãugat cãechipa naåionalã nu a fost gânditã înperspectivã, conducerea federaåiei tre -buind sã-i asigure æi o anume continui-tate: „Ienei trebuia sã semneze doar peæase luni. Antrenorul echipei Naåionalese aflã într-o mare confuzie, având învedere rezultatele slabe din acest sezon, care îi vor fi, probabil, opovarã. Era indicat ca în momentul în care a fost numit la naåionalãsã plece de la Steaua. De pildã, eu, la primul eæec la Inter, la scor,cu 0-4, mi-am dat demisia. În locul lui Ienei, l-aæ fi luat pe Hagi laNaåionalã, mai întâi ca secund. Dupã Europene, acesta ar fi pututdeveni principal, asigurându-se astfel continuitatea la Naåionalã.Dacã la CE nu vor fi rezultate, FRF va avea doi antrenori pe care vatrebui sã-i plãteascã, plus o altã conducere pe care o va numi“. Înaltã ordine de idei, George Copos a anunåat cã sâmbãtã, la PoianaBraæov, va fi inauguratã cea mai puternicã nocturnã, precum æiprima pârtie artificialã de schi, urmând ca, pe 31 martie, sã fie tãiatãpanglica la cea de-a doua investiåie din proiectul Intercampus æi lanocturna din Giuleæti. (Ana Maria FLORIAN )

Fostul preæedinte al Credit Bank, Marcel Ivan, a fost arestat

Fostul preæedinte al Credit Bank, Marcel Ivan, a fost arestat, luni,pentru cã a pãgubit banca cu peste patru miliarde de lei, procuroriiemiåând pe numele acestuia un mandat de 30 de zile, informeazãParchetul Curåii de Apel Bucureæti. Potrivit procurorilor, în luna aprilie1994, Ivan a dispus, prin încãlcarea normelor bancare, acordareaunui credit de 8,8 milioane de mãrci germane firmei “Aldrag-Tehnics” SRL din Bucureæti, companie la care soåia sa, Ætefana Ivan,era asociatã, ea având 20 la sutã din acåiunile societãåii. La aceeaæifirmã mai era asociat æi Steriu Popescu, fost vicepreæedinte al CreditBank, care a decedat între timp. Alãturi de Ivan, procurorii l-au trimisîn judecatã æi pe Florea Niculescu, asociat la „Aerospecial-Service“pentru înæelãciune în convenåie. El este acuzat cã, pentru obåinereacreditelor a prezentat documente nereale referitoare la garanåii.

Pedofilul care aînspãimântat åaraa fost identificatAflat în vizitã la Arad, pentru a numi cadre în

conducerea Poliåiei arãdene, generalul MirceaMureæan, prim-locåiitor al ministrului de Interne,a declarat: „Problema pedofilului de la Suceavaa fost rezolvatã. Mai multe amãnunte, dinmotive de siguranåã a misiunii, nu vã pot fidezvãluite în acest moment. Ele vor fi fãcutepublice în urmãtoarele zile, dar un lucru esteclar… problema a fost rezolvatã“. Cu aceastãocazie, generalul Mureæan a felicitat poliåiætiiarãdeni pentru modul în care îæi fac datoria,rezultatele, în opinia domniei sale, vorbind de lasine – toåi criminalii au fost identificaåi æi, în celemai multe din cazuri, aceætia au fost æi prinæi.

Astfel, noua echipã a Poliåiei arãdene,formatã acum din col. Hãhãianu Viorel (æef IJPArad), col. Maghici Ioan (prim-adjunct), col.Ulicã Ioan (æef brigadã Ordine Publicã) æi col.Spânu Marian (æef brigadã Poliåie Judiciarã) aprimit o datã cu ordinul de numire al ministruluide Interne æi responsabilitatea de a face oame-nii sã creadã æi sã aibã încredere în aceastãinstituåie.

Marius TICÃ

Doi bãrbaåi au murit, luni, laSpitalul nr.1 Craiova, unde fuse-serã internaåi cu arsuri grave,suferite în urma unei exploziiproduse la una din gropile fã-cute de hoåii de gazolinã înapropierea localitãåii gorjeneAninoasa.

Cristinel Gruia (19 ani) æiPantelimon Piscureanu (28 deani) au murit, iar Cristinel Ion (27de ani) æi Iulian Gruia (21 de ani)sunt internaåi în spital, avândarsuri pe faåã æi pe mâini.Medicul Violeta Iordache adeclarat cã cei doi tineri care aumurit aveau arsuri foarte grave,de gradul III æi IV, pe 90 la sutãdin suprafaåa corpului.

Cauzele exploziei nu sunt cu-noscute cu exactitate. Aurelia

Gruia, sora lui Cristinel æi a luiIulian, susåine cã a aflat de lamartori oculari cã focul a izbuc-nit dupã ce poliåiætii au tras sem-nale luminoase pentru a-i vedeape hoåii de combustibil, iar car-tuæul de semnalizare a cãzut îngroapa cu gazolinã.

Biroul de presã al IPJ Gorj aprecizat însã cã foråele de or-dine au sosit la faåa locului dupãizbucnirea incendiului.

În ultimele luni, localnicii ausãpat în zona Aninoasa zeci degropi, adânci de aproape treimetri, din care scot cu gãleåilegazolina infiltratã în sol. Repre-zentanåi ai societãåilor Petrom æiConPet au încercat, de mai multtimp, sã descopere sursa descurgere a gazolinei, însã nu au

reuæit, deæi a fost înlocuitã æi oconductã magistralã din zonã.În urmã cu doi ani, Petrom a de-zafectat o conductã din zonã,însã reprezentanåii ConPet nucred cã aceasta ar putea provo-ca asemenea scurgeri.

Gropile cu gazolinã de la Ani-noasa au mai fãcut pânã în pre-zent æase victime. La mijlocullunii octombrie, doi bãrbaåi aumurit în timp ce se aflau la furatde gazolinã, din cauzã cã s-auintoxicat cu gazele emanate dingroapa din care scoteau com-bustibilul, iar la sfâræitul lunii iu-lie, la gropile de gazolinã de laAninoasa æi-a mai pierdut viaåa opersoanã, iar alte douã au fostrãnite grav, într-un incendiu pro-dus din cauzã cã unul dintre hoåiæi-a aprins o åigarã.

Doi bãrbaåi au murit din cauza uneiexplozii produse la una din gropile fãcute

de hoåii de gazolinã în zona Aninoasa

MLPAT avertizeazã proprietarii

Lista celor mai æubrede110 clãdiri din Bucureæti

ce se vor prãbuæi la primul cutremur

ViorelHrebenciuca declarat cãarestarea lui

Temeæan s-a fãcut în urma

„telefoanelorprimite de laprocurori“

pagina 4

Ieri, într-o zi de 13 æi fix la ora 13.00, mi-nistrul Nicolae Noica a dat publicitãåii listaoficialã cu cele 110 clãdiri din Bucureæticare, extrem de æubrede, se vor prãbuæimai mult ca sigur la primul cutremur maiputernic. Ministrul Noica a ales ziua de 13pentru cã este o cifrã fatidicã æi ar da maimultã greutate deciziei acestuia de a facecunoscute clãdirile din Bucureæti conside-rate pericol public æi care pun în pericolviaåa locatarilor.

MLPAT æi Primãria Capitalei au decis sã„însemne“ clãdirile respective cu o bulinãroæie cu diametrul de 80 cm pe care esteinscripåionat: „Expert tehnic - risc seismic -clasa I“. Situaåia este gravã atâta timp cât

fenomenul intervenåiilor æi modificãrilor lastructurile unor clãdiri a atins proporåii în-grijorãtoare.

MINERIADA LUI EMILPresiuni infernale

de la Cotroceni pentru schimbarea

lui Radu Vasile

Premierul a declarat cã haosul politic

actual este din cauzapreæedintelui

Emil Constantinescu

Susåinãtorii lui Vasile din PNÅCD au ieæit la atac