Analiza costurilor la S.C. Cora S.A.

A.Introducere

S.C. Cora Lujerului S.A. Bucureşti face parte din renumitul lanţ de hipermarket-uri Cora, de

origine franceză. A apărut şi s-a dezvoltat în Romania sub formă de franciză şi are capital privat.

Hipermarket-ul Cora Lujerului are, în prezent, circa 1000 de angajaţi bine pregătiţi în promovarea şi

comercializarea de produse atât alimentare, cât şi non-alimentare.

Cora Lujerului a luat naştere, sub conducerea lui Pascal Aigle, pe 28 septembrie 2005, cu un

capital social de 2 000 000 Ron, integral subscris vărsat.

Denumire societate Cora Lujerului S.A.

Număr unităţi (în Bucureşti) 3

Codul fiscal/CUI CUI

Cod Registrul Comerţului J40/38/2002

Adresa Blvd Iuliu Maniu, nr. 19, sector 6

Localitate Bucureşti

Ţara Romania

Pagina internet www.cora.ro

E-Mail lj@cora.ro

Telefon 0374 125 500

Domeniu activitate Comerţ cu amănuntul nespecializat

Cod CAEN rev.2 - 4711

În prezent, acest hipermarket este în continuă ascensiune, atât din punct de vedere al cifrei de

afaceri, cât şi al numărului de angajaţi.

Indicatori/Ani 2006 2007 2008 2009

Cifra de afaceri (mil euro) 108 133 155 200

Nr. angajati 800 900 960 1000

1

În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată într-un hipermarket, o atenţie deosebită trebuie

acordată recepţiei bunurilor care vor fi distribuite. Hipermarket-ul Cora se ocupă cu comercializarea de

produse alimentare şi non-alimentare, iar recepţia acestora se face prin doua puncte două puncte diferite,

şi anume, produse alimentare si produse non-alimentare.

Am analizat, în mod special, recepţia pentru produsele alimentare şi costurile pe care le

implică aceasta; deoarece hrana reprezintă o nevoie vitală a oamenilor, ce trebuie satisfăcută zilnic.

Trebuie să ştim ce cumpărăm şi ce costuri se ascund în spatele preţurilor de comercilizare a alimentelor.

Valoarea achiziţiilor de produse alimentare (RON):

Categorie produs/An 2006 2007 2008 2009

Congelate 960000 1040000 1170000 1250000

Fructe şi legume 679000 698000 732000 760000

Lactate 2095000 2235000 2560000 2850000

2006 2007 2008 20090

500000

1000000

1500000

2000000

2500000

3000000

CongelateFructe si legumeLactate

2

B. Identificarea costurilor

Noţiunea de cost nu trebuie confundată cu noţiunea de cheltuială, deşi în mod curent ele sunt

folosite ca noţiuni sinonime. Cheltuielile reprezintă olbigaţiile de plată asumate într-o perioadă, aşa cum

sunt înscrise în înregistrările contabile, indiferent de momentul plăţii lor obiective. Costurile reprezintă

expresia valorică a resurselor consumate în procesele de producere şi vânzare a bunurilor şi serviciilor, şi

pentru menţinerea capacităţii productive a întreprinderii. Costul se prezintă ca o apariţie obiectivă

generată de consumul de valori care l-a ocazionat, însă, acesta, nu trebuie şi nu poate fi considerat ca un

rezultat al unei caculaţii.

În cazul activităţii de recepţie a bunurilor, putem vorbi de numeroase costuri, şi anume:

După reacţia costurilor la variaţia dimensiunii producţiei, se disting două tipuri de costuri:

1) Costurile fixe; după cum stim, acestea rămân constante pe termen scurt, nevariind odată cu producţia.

În cadrul recepţiei de bunuri, costurile fixe înregistrate sunt acele costuri legate de consumul cu energia

electrică, salariul personalului administrativ, chiriile plătite pentru spaţiile de depozitare a produselor,

amortizarea utilajelor şi echipamentelor folosite (scanere, lize, vestimentaţie de protecţie a personalului

angajat).

2) Costurile variabile, care variează odată cu producţia, iar în cazul de faţă depind de numărul paleţilor

de marfă recepţionată. Acestea cuprind salariile personalului de execuţie şi costuri suplimentare de stocare

a mărfii.

După posibilităţile de includere a cheltuielilor în costul unitar, avem costuri directe şi coturi indirecte.

1) În situaţia analizată nu putem vorbi despre costurile directe evidente, deoarece nu vorbim despre

producţia bunurilor, ci despre recepţia lor (adică de prestarea unui serviciu).

2) Costurile indirecte cuprind consumuri sau cheltuili ocazionate de întreaga producţie, şi aici includem

cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor, cheltuieli la nivel de recepţie şi cheltuieli

administrative. Pe măsură ce produsele încorporează mai multe componente nemateriale cum ar fi cultura

organizaţională, experienţa, creaţia creşte ponderea costurilor indirecte în costurile totale iar contabilitatea

managerială trebuie să dezvolte noi soluţii de calculaţie a costurilor.

3

După momentul şi scopul calculării costurilor, acestea pot fi:

1) În legatură cu costurile costurile antecalculate, personalul de conducere a stabilit la începutul

perioadei de gestiune anumite cheltuieli estimative pe care le va compara în final cu costurie reale. Pentru

ca diferenţa dintre cele două costuri să fie cât mai mică sunt luate câteva măsuri, printre care:

respectarea programului de lucru şi suprasolicitarea personalului (în cele opt ore de muncă) pentru

a nu se efectua ore suplimentare;

existenţa unei singure ture de lucru (de luni până sâmbătă, de la 5:30 la 14:00).

2) Costurile efective reprezintă cheltuielile reale ce sunt determinate pe baza evidenţei contabilităţii de

gestiune. Aici includem cheltuielile curente (cheltuieli cu salariile, cheltuieli cu utilităţile), cheltuieli

anticipate (reviziile tehnice ale echipamentelor, cheltuieli cu abonamentele telefonice ale personalului de

conducere), cheltuieli preliminate (plata concediilor de odihnă).

Din perspectiva decidentului este importantă impărţirea costurilor în costuri reversibile, asupra cărora

se poate reveni, şi costuri ireversibile asupra cărora nu se mai poate reveni. De exemplu, dacă a avut loc

angajarea unei persoane nu se poate reveni asupra deciziei, dar se pot stabili locul acesteia în

întreprindere, sarcinile pe care le are de îndeplinit şi nivelul de perfecţionare a acesteia.

După aparenţă, costurile sunt:

1) Costul vizibil se determină pe baza procedeelor contabile de gestiune pentru a se cunoaşte cuantumul

real al cheltuielilor de prestaţie a serviciului de recepţie.

2) Costurile ascunse sunt înglobate într-un alt tip de cost, ele nu pot fi cuantificate prin metode contabile.

Printre costurile ascunse în prestaţia serviciului de recepţie a mărfurilor se numară şi costurile calităţii.

Costurile calităţii reprezintă în fapt o formulare generică pentru toate costurile unei activităţi implicate ţn

obţinerea calităţii unui produs sau serviciu, ele putând fi definite ca fiind acele “costuri de asigurare şi

garantare a calităţii, precum şi pierderile apărute în cazul în care calitatea nu este atinsă”.

După cum ştim, costul de oportunitate are un rol important într-o întreprindere, existenţa acestuia

ajutându-ne să facem cele mai bune alegeri pentru atingerea obiectivelor stabilite. Acest cost reprezintă

alternativa cea mai bună la care se renunţă atunci când facem o alegere. În cadrul serviciului de recepţie a

mărfurilor, din cadrul hipermarketului Cora, costul de oportunitate face trimitere la alegerea produselor ce

vor fi revândute ulterior. De exemplu, pentru fructe şi legume, oferite doi furnizori (Taviona Trans SRL şi

4

Yuksek International Fruct SRL), la recepţie se aleg produsele pentru care se obţine un scăzământ mai

mare.

Costul de tranzacţionare reprezintă costul pe care un actor economic trebuie să-l suporte pentru

folosirea mecanismului pieţei. Există o reducere a acestui cost susţinută de dezvoltarea tehnologiilor de

comunicaţii şi transport. Costul de tranzacţionare se răsfrânge asupra situaţiei pe care o analizam prin

costul efectiv plătit furnizorilor de produse, la care se adaugă costul cu energia consumată pentru căutarea

unui furnizor (întreprinderea poate, însă, să-şi asume şi un risc rezidual renunţând să mai caute, să mai

încerce să găsească produsele dorite la un preţ cât mai mic; dar acest lucru nu se întâmplă şi în cazul

hipermarketului Cora), costul psihic, costul de timp (timpul efetiv care trece de la comandarea produselor

până la recepţia acestora. Cu cât durata de timp este mai mare, cu atât furnizorul inspiră mai puţină

încredere).

Există agenţi economici, pe care Coase îi numeşte întreprinzători, care ar putea să cumpere toete

bunurile şi serviciile de pe piaţă, dar ei aleg o cale cu costuri mai mici, respectiv, nu cumpară bunuri şi

servicii, ci utilaje, factori de producţie şi resurse umane. Pe masură ce adaugă noi activităţi sporeşte costul

de complexitate. Hipermarketul Cora a luat decizia, ca pe lângă promovarea şi comercializarea de

mărfuri, să-şi organizeze singur şi activitatea de recepţie a bunurilor. Acest lucru are ca efect reducerea

costurilor şi a riscurilor; şi am aratat mai sus care sunt costurile pe care le implică recepţia bunurilor.

În ceea ce priveşte costurile irecuperabile, putem spune că, în cazul analizat sunt foarte reduse sau

chiar inexistente. Nu putem vorbi de promovare sau de publicitate la nivelul recepţiei de mărfuri şi nici pe

investiţiile în tehnologii nu pe pune accentul în acest caz. Costurile de substituire sunt deasemenea slab

reprezentate, deoarece serviciul de recerţie nu este unic, dar poate fi realizat la “costuri unice”, adică la

costuri mai mici decât ale concurenţilor.

Pentru că am ales ca obiect de sudiu, în elaborarea acestei lucrări, recepţia de mărfuri efectuată la

hipermarketul Cora, aş vrea să adaug faptul că mai există şi alte tipuri de costuri în afara celor prezentate.

Aceste costuri sunt specifice serviciului de recepţie a produselor destinate revânzării. Un cost special este

costul de calitate, care mai este cunoscut şi sub denumirea de “gold mine” (“mina de aur”), a cărui

pondere în cifra de afaceri fluctuează între 10% şi 40%. Costurile calitătii contribuie într-o proporţie

5

ridicată la costurile totale ale unei întreprinderi, importanţa lor fiind cu atât mai mare cu cât ele nu pot fi

reflectate în totalitate în contabilitate, multe dintre acestea neputând fi comensurate în mod concret.

Costurile calităţii cuprind o serie de alte costuri ce se regăsesc în activitatea de recepţie, şi anume:

a) Costurile de prevenire – sunt costurile datorate oricărei activităţi întreprinse pentru a investiga, a

preveni sau a reduce erorile sau greşelile cauzate de recepţia necorespunzătoare a produselor. Aceste

costuri sunt considerate investiţii, având practic drept scop identificarea şi controlarea cauzelor

nerealizării corecte a acestui serviciu.

b) Costurile de evaluare (inspecţie) sunt costurile generate de activităţile de evaluare a calificării

personalului de execuţie a serviciului de recepţie. Calificarea şi pregătirea acestora se pot evalua prin

analizarea şi verificarea produselor pe care le-au acceptat pentru comercializare (de exemplu, lactatele şi

produsele congelate trebuie să se afle în termen de valabilitate, iar fructele şi legumele să fie aspectoase şi

de calitate superioară).

c) Costurile de asigurare a calităţii (costuri de prezentare) cuprind costurile necesare furnizării în

rândul clienţilor a încrederii ăa toate cerinţele referitoare la calitate vor fi îndeplinite.

d) Costurile exceselor faţă de cerinţele reale se referă la costurile pe care le suportă hipermarketul în

cazul în care sunt recepţionane mai multe produse decât este nevoie. Acest lucru are ca efect

nerecuperarea pierderilor generate de multe ori de expirarea termenului de valabilitate pentru lactate,

fructele şi legumene capătă un aspect urât şi îşi pierd prorietăţile (culoare, miros, gust).

Costul calităţii serviciilor este un indicator ce exprimă în mod sintetic eforturile făcute pentru

menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii. Fără a cunoaşte costurile calităţii este imposibil de apreciat pierderile

datorate noncalităţii, precum şi măsurile ce trebuie întreprinse în vederea ridicării calităţii serviciilor.

Calitatea nu trebuie însă obţinută cu orice preţ, ci numai în condiţii de eficienţă. Tocmai de aceea,

este necesară stabilirea unui raport optim între calitate şi costuri. Evaluarea efectului costurilor calităţii

asupra rezultatelor financiare ale unei întreprinderi este destul de dificilă, costurile calităţii fiind ele însele

greu de cuantificat.

6

C. Căi de raţionalizare a costurilor

Cora, după cum ştim este un hipermarket de renume internaţional şi păstrarea unei imagini cât mai

bune pe piaţă este foarte importantă. Această imagine se crează şi se întăreşte prin acordarea de produse

de calitate superioară la preţuri cât mai mici şi prin acordarea de reduceri clienţilor fideli. Experienţa pe

care o are acest hipermarket în domeniul vânzărilor cu amănuntul garantează clienţilor săi seriozitate şi

competenţă.

În spatele creării unei imagini de încredere se ascund multe costuri, pe care consumatorii nu le

cunosc, iar o parte din aceste costuri se regăsesc şi în preţurile bunurilor destinate revânzării.

Analizând din interior activitatea de recepţie calitativă a mărfurilor, am observat existenţa mai

multor costuri, pe care le-am prezentat mai sus. O atenţie deosebită este dată costului de supraveghere

(prin dispozitive de înregistrat) a recepţiei, pentru ca personalul de execuţie să nu greşească. Atunci când

se observă vreo greşeală se realizează contra recepţie şi dacă se constată că angajatul a greşit, acesta

primeşte un advertisment, iar la următoarea greşeală de acest gen va fi dat afară.

Un lucru negativ pe care l-am putut observa, în timpul de analizare a serviciului de recepţie, este

uşurinţa cu care se renunţă la un angajat, indiferent cât de bun este, pentru a angaja altă persoană lipsită de

experienţă. Conducerea consideră că realizarea unei recepţii de bunuri este o activitate uşoară, care se

învaţă repede, de aceea nu trebuie să accepte mai mult de două-trei greşeli din partea unui angajat. În

opinia mea, cred că acest lucru implică o serie de nereguli, având în vedere faptul că angajaţii nu sunt

motivaţi în niciun fel, iar condiţiile de lucru nu sunt excepţionale (de exemplu, un angajat din recepţie are

salariu minim pe economie şi iarna lucrează la o temperatură de -200C).

În plus, angajarea unui personal nou implică o creştere a costurilor de timp (perioada în care se

caută o persoană care doreşte să lucreze în acest domeniu), costurile de energie generate de acestă căutare,

costurile de pregătire şi instruire a presoanelor nou angajate şi riscul ca acestea să facă greşeli în

detrimentul întreprinderii.

După părerea mea, conducerea hipermarketului, ar trebui să acţioneze altel, şi anume, să analizeze

cauzele greşelilor, să instruiască personalul, iar dacă respectiva eroare este cauza neatenţiei, angajatul va

fi mustrat (atât moral, cât şi financiar – i se va tăia o parte din salariu, în luna respectivă).

7

Bibliografie

1) Aurel Isfănescu, Vasile Robu, Anca Maria Hristea – “Analiza economico-financiară”, Editura ASE,

Bucureşti, 2002;

2) I. Kerbalek – “Economia întreprinderii” (www.economiaîntreprinderii.ro );

3) Roxana Sârbu – “Auditarea, certificarea si gestiunea costurilor calităţii”, Editura ASE, Bucureşti, 2003;

4) www.cora.ro

5) www.wikipedia.org

8