Subiectul 12

IARNA PE ULI COSBUC George Cosbuc este un mare poet al naturii, continuand prin pastelurile sale pe marele pastelist Vasile Alecsandri. Ca poet, ne-a lsat motenire creaii lirice de o deosebit valoare i frumusee, dintre care Nunta Zamfirei, Moartea lui Fulger, Vara, Iarna pe uli, Mama si multe altele.Poezia naturii lui Cosbuc reflecta sentimentele si atitudinile autorului fata de natura aflata in diferite ipostaze ale anotimpurilor sau ale zilei si noptii.Viziunea poetica a lui Arghezi asupra naturii este solara,luminoasa. De aceea pastelurile lui sunt imnuri inchinate frumusetii, bogatiei si trainiciei naturii.

In lirica naturii acestui poet regasim viata rustica, bucuria de a trai, optimismul.

TEMA Pastelului Iarna pe uli descrie scene de iarna in mediul rural, imaginile, personajele si atmosfera fiindu-i familiare poetului din propria sa copilarie.

TITLUL POEZIEI indica, inca de la inceput, locul si momentul descrierii lirice: satul romanesc, intr-o zi de iarna. CONTINUT

Poezia debuteaza cu un frumos tablou de iarna, fiind o demonstratie a viziunii solare a liricii naturii lui Cosbuc. Desi este iarna si nu apare soarele, iar cerul este senin si lipsesc intemperiile: A-nceput de ieri sa cadaCate-un fulg, acum a stat,Norii s-au mai razbunat

Nu e soare, dar e bine,Si pe rau e numai fum.Vantu-i linistit acum,Versurile urmatoare pun in evidenta un un tablou in care domin micarea, veselia, spre deosebire de pastelurile lui Alecsandri, n care domin stagnarea, nemicarea, chiar gravitatea. Copiii aduc cu ei agitatia si dezinvoltura plina de umor. Ei ies afara cu mic, cu mare, sa se dea cu saniutele, tipa, se imping, sar, rad, cad in zapada, intr-un cuvant se joaca si se bucura. Poezia abunda de imagini vizuale, dar mai ales a celor auditive care reda larma copiilor ce se bucura de sanus. Si se-mping si sar razand; Cum prin gard se glcevesc;Stau pe-ncaierate pusi;Rd i sar ntr-un picior,Folosind un ton sugubat (=glumet), poetul introduce in prim plan un copil, atat de mic caci pe carare/ Parca nu-i, care urc anevoie pe o ulia troienit. Portretul micului copil poate fi al oricui copil de la tara: cu haina mai mare decat el, cu caciula de miel data pe spate si mai voinica decat el, sub care isi pot gasi adapost sapte sate. Haina-i maturand pamantulSi-o taraste-abea-abea:Cinci ca el incap in ea;

Copiii mai mari ii nchid drumul micului Barb- Cot, fcnd haz de cciula lui, care li se pare ct o zi de post.In jocul lor este prinsa si o btrnic care trecea pe drum. Vazand ce se intampla, ea a incercat sa-l scape pe cel mic din hrjoana celor mari, dar a ajuns ea insasi sa nu se mai descurce intre copiii care o inconjoara, rad si tipa. Poezia reda inocena, veselia si bucuria din jocul copiilor:Larma copiilor atrage toata suflarea satului, cainii din curti sar nedumeriti, femeile ies la gard, barbatii ies din casa.

Poezia se sfarste cu un dialog intre copii si babuta. Dialogul exprima dragostea si intelegerea celor in varsta fata de copiii si strengariile lor

Prozodia. Masura versurilor este de . Silabe Rima Ritm.........

Nunta Zamfirei George Cosbuc

Lucrarea fusese scrisa cu intentia de a face parte dintr-o proiectata epopee pe motive populare, din care nu au ramas decat cateva fragmente. Alaturi de Moartea lui Fulger, poeziile vorbesc despre evenimentele capitale din viata satuli, cum sunt nunta si ritualul inmormantarii.

In Nunta Zamfirei, Cosbuc urmeaza pe Eminescu din Calin - file de poveste insa cu mjloace absolut proprii, zugravind in culori vii o nunta din poveste, desi cadrul si atmosfera redau o nunta taraneasca.

Poezia tradeaza vocatia principala a lui Cosbuc care pare a fi inclinatia spre naratiune, spre epic. Nunta este evocata din aceeasi perspectiva epica, fiind nelipsita de un suflu de balada, care constituie pretextul pentru descrierea lirica si pentru exprimarea unor sentimente subiective.

Rolul strofelor de inceput, cu caracter pur narativ, este de a ne introduce in spectacolul nuntii. Cosbuc se simte alaturi de nuntasi, le impartaseste sentimentele si povesteste in graiul lor. De aici formula de debut: E lung pamantul, ba e lat, parca desprinsa din basmele noastre populare, facand posibila imprecizia temporala si spatiala a nuntii, dand astfel impresia de permanenta a acestui eveniment, ce revine mereu in viata poporului.

O cunoastem mai intai pe mireasa Zamfira, fiica domnului Sageata, a carei frumusete fizica si puritate morala sunt concentrate in comparatia:

Si avea o fata - fata lui -

Icoana-ntr-un altar s-o pui

La inchinat

Acestea explica sirul de petitoridin randul carora l-a ales pe Viorel, cel mai drag inimii ei.

Urmeaza apoi momentele propriu-zise ale ceremoniei: raspandirea vestii de nunta, pregatirea de drum a celor invitati si sosirea lor la curtea lui Sageata. Pe cei mai de seama dintre oaspeti poetul ii prezinta prin cateva caracterizari: batranul Grui, Tintes, cel cu tainic rost, Bardes, cel cu adapost prin muntii salhui.

Fetele sunt frumoase ca niste zane, gatite cu rochii lungi tesute-n flori, printii falnici si-ndrazneti cu haine care clipeau de argint. Cu mijlocirea elementelor de basm, poetul obtine o minunata imagine realista. Astfel, in aceste fete si flacai recunoastem pe tinerii de la tara invesmantati in port national romanesc. Numele personajelor apartin lumii taranesti: Zamfira, Viorel, Sanda, Rusanda, Grui, Tintes, Lia, Bardes etc.

Alaiul mirelui este cel obisnuit de la sate. Radvanul lui Viorel, incarcat cu nanasii, cusocrii mari si cu nuntasii este insotit de flacai calari, asa-numitii vornici. Semnul de plecare la cununie e dat de vataf, personaj nelipsit in nuntile taranesti prin rolul sau bine definit de maestru de ceremonii.

Alaiul se indreapta spre locul de nuntit, spre casa miresei. Intalnirea dintre cei doi tineri prilejuieste realizarea portretului Zamfirei, zugravit in culori vii, precise, care au menirea de a fixa insusirile fizice si sufletesti. Poetul insusi se arata uimit in fata frumusetii Zamfirei si cauta sa-l convinga si pe cititor, declarand:

Frumoasa cat eu nici nu pot

O mai frumoasa sa-mi socot

Cu mintea mea.

Este o atitudine lirica, exprimata direct, prin superlativul absolut.

Hora propriu-zisa este descrisa magistral, vizual si auditiv, intr-un tablou plin de miscare. Imaginea initiala consta in miscarea simetrica a dansatorilor cu pasi numarati spre stanga si spre dreapta, dupa o regula cunoscuta a dansului.

Urmeaza jocul mainilor care se prind si se desprin in aceeasi cadenta maiestuoasa, pregatind cercul horei. Poetul obtine efecte artistice deosebite prin folosirea verbelor cu valoare dinamica, repetitiva (se prind, se desprind, s-aduna, se intind) dand senzatia de vesnic repetabil. Ultimele versuri surprind ritmul sacadat al jocului ajuns la final.

Urmeaza, bineinteles, ospatul ca a durat patruzeci de zile-ntregi. Personajele, oaspeti rari din nouazeci de tari, intregesc atmosfera hiperbolica.

Proportiile veseliei depasesc sfera trestra, caci pana si soarele mirat sta-n loc / Ca l-a ajuns si-acest noroc / Sa vada el atata joc / Pe-acest pamant. Personificarea astrului zilei este o modalitate specifica basmului fantastic popular.

In sfarsit, la masa imbelsugata, Mugur imparat cu paharul plin in maini rosteste urarea traditionala.

Insusirile sufletesti ale nuntasilor inmanuncheaza cele mai alese trasaturi morale ale poporului, iar felul de a vorbi corespunde limbii traditionale: ghinarasi, mani, pahar etc.

Intreaga poezie pare a fi o hora imensa, avand ca tema nunta taraneasca.

Cosbuc se supune unui tipar prozodic, clasic in sine dar si original. Poetul este in postura unui povestitor care, cu buna dispozitie, firesc, vorbeste despre o nunta cum nu a mai fost. Stilul oral, al comunicarii directe, pe care l-a adoptat poetul, impune schimul de ritm si modulatii determinate de relatarea evenimentului, de coparticiparea povestitorului.

PAGE 1