CORNELIU VADIM TUDOR

Moto; "Mi-am luat libertatea sã fiu judecãtorul regilor" (Voltaire)

IDEALURIPledăm aici, pentru repunerea în circulatie a textelor sacre ale civilizatiei

noastre

Eu pentru Ion C. Brătianu si Iuliu Maniu am fost cenzurat si interzis în presa centrală cîteva luni. E vorba de celebrul articol ,,Idealuri”, pe care l-am publicat în nr. din 5 septembrie 1980, ca editorial, pe pagina I a revistei ,,Săptămîna” si care a declansat un scandal international. Era pentru prima oară după al II-lea război mondial cînd în presa română cineva propunea retipărirea cuvîntărilor unor patrioti importanti, tinuti la index pînă atunci. Dar, pentru cei care nu cunosc acel text incendiar, mai ales pentru cei foarte tineri la acea dată, îl voi reproduce în continuare, fragmentar. Asta, ca să vedem cine si ce făcea în anii respectivi. Unde erau asa-zisii dizidenti

si rezistenti? Cu ce se ocupau Tismănenii, Liicenii, Plesii, Patapievicii, Oistenii si alti agitatori de azi, care si-au dat biografiile la întors, prefăcîndu-se a uita că ei erau odrasle de politruci stalinisti si profitori nerusinati ai lui Gogu Rădulescu? Citez: ,,Pledăm aici, mai cu seamă în folosul obstesc al tinerei generatii avide de cultură si adevăr istoric, pentru repunerea în circulatie a textelor sacre ale civilizatiei noastre, înmănunchiate într-o colectie care ar putea fi intitulată «Biblioteca Natională»: opera politică a lui Eminescu, cuvîntările lui Simion Bărnutiu, I.C. Brătianu, Vasile Boerescu, Take Ionescu, Vasile Goldis, Iuliu Maniu, Armand Călinescu, întreaga operă istorică a lui

Nicolae Iorga, sistema politoligică a lui Aurel C. Popovici, Trilogia Valorii a lui Lucian Blaga si multe, multe altele. Ele sînt comori inestimabile ale patrimoniului nostru si chiar dacă autorii unora dintre ele au fost tributari unor greseli si excese, lucrările lor fundamentale rămîn si sînt bunuri cîstigate, izvoare de spirit pururi treaz pentru constiinta românitătii de pretutindeni. (…) O natiune nu se poate edifica decît prin oamenii locurilor, care s-au născut aici de sute si mii de ani si care nu părăsesc frontul muncii cînd dau de greu. (…) Onorurile cele mai înalte trebuie să le primească cei ce săvîrsesc fapte patrioticesti, cum spunea cronicarul, nu vizitatorii avizi de cîstig, dascălii de tarantelă

1

democratică, învesmîntati în tartanul lor rău mirositor, irozii străini intereselor acestei natii, cei care zornăie din pintenii trufiei si-i ametesc pe unii cu patriotismul lor gheseftar. Noi n-avem nevoie de leneviti profeti, de iude care nu au dimensiunea jertfei românesti în sîngele lor usor de cumpărat. Asa după cum bine spunea Eminescu: «O populatie

flotantă nu poate reprezenta stabilitatea institutiilor, nu poate reprezenta sentimentul înrădăcinat al ideii de stat, al armoniei si solidaritătii nationale»”… - am încheiat citarea unor fragmente din articolul meu ,,Idealuri”, pe care l-am publicat în revista ,,Săptămîna”, la 5 septembrie 1980, asadar acum aproape 28 de ani. ,,Gheseftarii”

si ,,irozii” de atunci fac gălăgie si azi, încercînd să devină stăpîni în tara noastră: fiul lui Leon Tisminetki, care îsi zice Vladimir Tismăneanu, fiul lui Dionis Patapievici, care semnează H.R. Patapievici, nepotul lui Leonte Răutu, pe nume Andrei Oisteanu (fost Oigenstein) si alti minoritari obraznici.(Romania Mare 1.02.2008)

"Vadim a fost toata viata un rebel, nu l-a stapanit nimeni!"

Corneliu Vadim Tudor a fost invitat, la inceputul lui 1990, sa preia conducerea ziarului taranist "Dreptatea" * Un episod putin cunoscut, reconstituit de istoricul Alex Mihai Stoenescu in primul volum al seriei

"Din culisele luptei pentru putere 1989-1990" Unul dintre intelectualii care i-au elogiat pe Nicolae si Elena Ceausescu - potrivit argumentelor sale, "pentru politica nationala pe care au dus-o timp de doua decenii" si "pentru a proteja alti intelectuali" -, Corneliu Vadim Tudor, nu a fost racolat de Securitate; nu indeplinea conditiile prevazute de Instructiunile privind activitatea de creare si folosire a retelei informative (Capitolul

III, art.11, paragraful II si art.12), fiind catalogat "instabil si nesincer, lipsit de obiectivitate". In realitate, era vorba de o personalitate accentuata, greu de controlat de vreo institutie sau de vreo alta persoana. "Vadim a fost, toata viata, un rebel - declara mai tarziu fostul general de Securitate Aurel Mortoiu -, nu l-a stapanit nimeni!". In perioada comunista, C.V. Tudor a fost, insa, prima personalitate

culturala care a reinviat mitul lui Iuliu Maniu, in timpul regimului comunist, fapt remarcat de liderii supravietuitori ai partidului. La 5 septembrie 1980, el scria pe pagina intai a revistei "Saptamana" editorialul "Idealuri", in care cerea publicarea discursurilor lui Iuliu Maniu. "Scandalul a fost de proportii internationale - povesteste Corneliu Vadim Tudor, in "Cartea de Aur" (Ed. Fundatiei Romania Mare,

2

Bucuresti, 2003). El isi aminteste: "Dupa cateva zile, primarul-general al Capitalei, Gheorghe Pana, care tinea in subordine revista de cultura a Bucurestilor, avea sa-mi spuna: <<M-a chemat tovarasul Ceausescu si mi-a zis: A innebunit Vadim? Ce l-a apucat cu Maniu? Noi am luptat cu manistii, in 1946, ne-am batut cu ei la alegeri! Maniu a fost fascist!>>". Putem spune ca poetul a avut noroc: ar fi cunoscut o mare dezamagire cand ar fi citit cuvantarile lui Maniu, mai ales pe cele antinationale din Parlamentul de la Budapesta. Dar, asa cum arata: "<<Idealuri>> a fost primul text din Romania, dupa cel de-al doilea razboi mondial, care a reabilitat memoria lui Iuliu Maniu".Acest fapt nu putea sa nu fie remarcat de fostii asistenti ai lui Maniu. Motivatia abordarii cu curaj a mitului Iuliu Maniu de catre Corneliu Vadim Tudor este obscura, cunoscutul poet si publicist, altfel bine informat, agreand si el legenda exagerata despre rolul politic pozitiv al acestuia.

In vizita la taranisti

Conform versiunii lansate de aripa anticomunista a PNT-CD, la inceputul lunii februarie 1990, dupa deruta prin care trecuse in prima luna de libertate, cum sincer o recunoaste, Corneliu Vadim Tudor s-ar fi hotarat sa contacteze conducerea PNT-CD, la indemnul mentorului sau, scriitorul Eugen Barbu. Acesta detinea informatii, venite pe linia de varf a Securitatii, asupra infiltrarii timpurii a PNT-CD si intentiona sa se inscrie in partid. In ziua de 5 februarie 1990 autorul volumului "Saturnalii", pentru care suferise efectele unei violente reactii din partea autoritatilor, s-a prezentat la sediul central al partidului. Iata ce noteaza Corneliu Vadim Tudor in "Jurnalul Revolutiei, de la Craciun la Paste" (Ed. Fundatia Romania Mare, Bucuresti, 1999): "La taranisti e vanzoleala mare. Dau nas in nas cu doi fotoreporteri Agerpres, Vasile Moldovan si Corneliu Mocanu, care au venit sa-si ofere serviciile. Pop Iftene ma prezinta venerabilului Gabriel Tepelea, care ma saluta cu multa caldura. Apare

si fratele doctorului Radu Rey, pe care Iftene il acuza ca i-a sterpelit un ziar. Extrem de aferat si agitat e Liviu Petrina, caruia i-a disparut umilinta onctuoasa pe care o avea pe cand facea cate doua-trei ore de anticamera la Eugen Barbu si la mine, acum e si el disident, taranist si manist, din tata-n fiu! Nici nu deschid bine gura ca sa intreb de situatia casei, ca Liviu Petrina ma si repede: <<Ai inceput sa faci presiuni asupra noastra, lasa-ne sa lucram!>> I-am pus cruce si astuia, ar fi foarte bun in piesa lui Aurel Baranga, <<Mielul turbat>>. Intru la Coposu. E imbracat complet in negru, avand si o helanca pe gat, tot neagra. Fumeaza cu nesat. Abordez o tema: cea referitoare la <<dictatura democratiei>>. Nu-i de acord, zice ca asa ceva nu exista. Eu ii argumentez nu numai ca exista, ci si ca ne izbim de ea la tot pasul, fiind vorba de anarhie. Ne despartim cordial".Corneliu Vadim Tudor va mai ramane in sediu, ocazie cu care i se propune sa preia conducerea ziarului partidului, Dreptatea, sau sa infiinteze un

3

cotidian cu alta denumire. Radu Vasile, fostul prim-ministru taranist, confirma aceasta informatie in memoriile sale, "Cursa pe contrasens" (Ed. Humanitas, Bucuresti, 2002): "Stia prea bine (Corneliu Coposu, n.a.) cine era Vadim si isi amintea si el, cum imi amintesc si eu, ca in ianuarie 1990 Eugen Barbu si Vadim Tudor se prezentasera la sediul central al PNT-CD, oferindu-si serviciile de gazetari pentru ziarul Dreptatea".

Vadim, invitatul lui SuianIn realitate, nu se confirma prezenta lui Eugen Barbu la sediul PNT-CD. In timp ce se intretinea cu staff-ul PNT-CD, C.V.Tudor va fi agresat verbal de Ticu Dumitrescu, insotit de un grup de tineri: "<<D-ta n-ai autoritate morala sa vii aici! N-ai dreptul, dupa cate ai scris si ai dres!>> s.a.m.d. Eram, deja, obisnuit cu istericalele strazii. I-am raspuns individului, calm, ca am toate drepturile, din moment ce sunt invitat de cativa fruntasi taranisti, iar unui oaspete, care nu ti-a facut nimic, nu i te poti adresa astfel. Dar,

intrucat omuletul spumega pe mai departe, l-am intrebat, tot calm, pe Pop Iftene, daca ei au maturat in dimineata aceea pe jos".Aceasta versiune a intentiei lui Corneliu Vadim Tudor de a se inscrie in PNT-CD este infirmata de unul dintre fondatorii partidului - nu s-a prezentat si nu a cerut sa fie primit, ci a fost invitat. Pavel Suian avea sa declare: "Date fiind opiniile pe care le aveam despre poetul Vadim, mi s-a parut mai mult decat firesc ca, la inceputul anului 1990, sa il caut si sa il invit sa vina sa preia conducerea ziarului Dreptatea, pe care dorea sa-l editeze PNT-CD. Eu am fost acela care a avut acea idee. Eu l-am cautat pe Vadim si l-am invitat sa vina la sediul PNT-CD pentru a avea o discutie cu Corneliu Coposu. Eu am participat alaturi de Vadim la prima discutie, care a avut loc in biroul lui Coposu". Pavel Suian, fost membru al CC al PCR si membru fondator al PNT-CD, arata in continuare ca "noi, in acea prima intalnire, nu am discutat decat participarea lui Vadim la editarea si publicarea ziarului Dreptatea; nu s-a

discutat despre inscrierea lui Vadim in partid, dar nu a fost nici exclusa aceasta posibilitate". Versiunea lui Suian se prezinta a fi cea mai aproape de adevar.O ocazie ratata?Asupra atmosferei din sediul PNT-CD din acele zile s-a pastrat si marturia profesorului Victor Iancu - pe care fostul sau idol, Ion Iliescu, si FSN-ul l-au ignorat -, venit pentru a se inscrie in partid. "Inainte de a-i inmana adeziunea (lui Corneliu Coposu, n.a.), mi-am exprimat insa dezamagirea de a-l fi vazut printre membri importanti ai partidului pe M.U., fostul redactor-sef adjunct al revistei <<Luceafarul>>, revista care multi ani de-a randul fusese tribuna protocronismului, iar redactorul-sef adjunct varful de lance al acestui curent. In plus, M.U. se aratase un devotat caine de paza al Sectiei de Propaganda si al Securitatii in cultura, chemandu-i la ordine pe toti scriitorii care se abateau de la ideologia rigida a PCR. <<Ce cauta asta la noi?>>, l-am intrebat pe amicul P.? Mi-a raspuns senin: <<Lasa-l, ca-i de-al

4

nostru. Vrei sa ne inunde evreii de la Romania literara?>> N-am mai zis nimic. Am predat adeziunea si am plecat".Invitarea lui Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor si Mihai Ungheanu de a se inscrie in PNT-CD a izbucnit ca stire in presa doua zile mai tarziu, la 7 februarie, compromitand definitiv accesul lor acolo. Gonirea celor trei intelectuali cu perspective doctrinare de Dreapta si cu forta jurnalistica redutabila a fost una din marile erori facute de Opozitie in acele saptamani decisive

pentru lupta politica. Ziarul "Dreptatea" a ramas o publicatie obscura, apoi a disparut. Cotidianul Aliantei Civice, "Romania libera", va fi bine infiltrat, folosit in sprijinul lui Ion Iliescu, apoi izolat sub acuzatia de publicatie partizana, isteric regalista si neprofesionista.Un atac dat atunci in forta asupra apartenentei unora din liderii CFSN la agenturile KGB-ului - cum numai Corneliu Vadim Tudor poate sa dea -, ar fi pulverizat FSN-ul. Un atac la adresa lui Militaru, de exemplu, ar fi rupt

legatura ombilicala a noii puteri cu Armata, institutie cu care Corneliu Vadim Tudor avea legaturi solide. O luna mai tarziu, in februarie, Armata s-a revoltat impotriva ministrului agent sovietic, fapt pe care Opozitia nu a stiut sa-l exploateze. Tot atunci PNT-CD a ratat pentru totdeauna definirea componentei sale nationaliste, de la care se revendica doctrinar prin pretentia (falsa) ca este continuatorul Partidului National Roman infiintat de liberali in Transilvania secolului al XIX-lea.

Alex Mihai Stoenescu 

Brătianu a fost factorul principal al ,,monstruoasei coalitii” care, la 11 februarie 1866, l-a silit pe iubitul Print al Unirii, cu pistoalele în piept, să abdice si apoi s-a deplasat în Germania pentru a-l aduce în tară pe

Carol de Hohenzollern

Nici cu PNL nu ne e rusine. Am văzut un panou imens, care domina Piata Unirii din Iasi(24.01.2008), cu portretele a trei personalităti: Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu si Alexandru Ioan Cuza, prezentati drept ,,ctitori liberali ai Unirii”. Aici e vorba fie de un tupeu nemăsurat, fie de incultură istorică, din foarte multe motive.

Întîi de toate că Alexandru Ioan Cuza n-a fost membru al Partidului Liberal niciodată, fiindcă n-avea cum: el moare în 1873, departe de tară, cu 2 ani înainte de înfiintarea acestui partid. De asemenea, a-l pune pe Ion C. Brătianu alături de Cuza este cel putin o inabilitate, ca să nu zic o răutate deplasată, fiindcă Brătianu a fost factorul principal

al ,,monstruoasei coalitii” care, la 11 februarie 1866, l-a silit pe iubitul Print al Unirii, cu pistoalele în piept, să abdice si apoi s-a deplasat în Germania pentru a-l aduce în tară pe Carol de Hohenzollern. Unii se fac că uită diversiunea trădătoare, prin care s-a încercat ca, în acea noapte blestemată, de 11 februarie, să se distragă

5

atentia Domnitorului si a gărzii sale: în mod concret, în casele liberalului C.A. Rosetti se organizase o petrecere cu muzică, luminatie si joc de cărti, în vreme ce în clopotnita Bisericii Kretulescu alti liberali îsi stabiliseră turnul de observatie, pentru a supraveghea tot ce miscă la Palatul Domnesc aflat în apropiere, pe locul actualului Palat Regal. În ziarul ,,Timpul”, Eminescu scria – citez din memorie – că, dacă vom cerceta istoria detronării lui Cuza, vom vedea că el a fost dat jos de străini. ,,Străinii au adus pe tron un străin”, scria, în concluzie, Doctrinarul National. Adică acela care, în Scrisoarea III, mătură pe jos cu liberalii si, mai ales, cu C.A. Rosetti, ,,eroul” celebrului vers ,,îsi roteste pocitura bulbucatii ochi de broască”. Mă mir că activistii PNL încă n-au

atribuit partidului lor si alte momente importante din Istoria Neamului, cum ar fi Unirea înfăptuită de Mihai Viteazul, la 1600, Revolutia lui Tudor Vladimirescu, la 1821 etc. Pentru că Unirea cea Mică, de la 1859, Războiul de Independentă, de la 1877, si Unirea cea Mare, de la 1918 văd că le-au confiscat. Atunci de ce nu-si asumă si masacrarea celor 11.000 de tărani, la 1907, cînd prim-ministru era liberalul Dimitrie Sturdza iar ministru de Interne era nimeni altul decît Ionel I.C. Brătianu, fiul lui Ion C. Brătianu, ,,ctitor liberal al Unirii”, nu-i asa? Departe de a fi un accident, excesul glandular al orgoliului PNL manifestat de Ziua Unirii e o prejudecată bine clocită în timp, prin care toti fenechiii provinciali încearcă să ,,fure startul” si să cîstige autoritate în fata altor partide. Pe care îl cauti, îl auzi că descinde

direct din Pantheonul Neamului! Toti aprozaristii, gestionarii, băgătorii de seamă PCR si UTC, securistii si militienii sînt urmasii lui Mihail Kogălniceanu! Sau, cum spunea Eminescu, în urmă cu mai bine de 125 de ani: ,,Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!” În repetate rînduri, eu am apărat PNL-ul de tratamentul pe care i l-a aplicat Traian Băsescu, dar cu acelasi stilou cu care i-am luat apărarea, acum îl si critic, fiindcă a depăsit măsura si ceea ce face astăzi seamănă, pe undeva, cu propaganda sovietică din anii ’50-’60, de la care aflam că tot ce miscă sub soare e inventat de savantii rusi si sovietici, iar cel mai mare pitic din lume este, fireste, piticul sovietic. Ceva mai multă decentă, domnilor, nu strică.(Romania Mare, 1.02.2008)

Permiteţi-i unui scriitor care a publicat 20 de cãrţi, sã aibã caracter

6

Eu am scris articole şi versuri omagiale, din convingere, pentru cã Nicolae Ceauşescu, , a fost un mare şef de stat în istoria României. Permiteţi-i unui scriitor care a publicat 20 de cãrţi, care are 20 ani de şcoalã şi în ţarã, şi la Viena şi care acum este chiar vicepreşedintele Senatului României sã aibã caracter. Cum mi-ar sta mie acuma sã îl apãs pe un om care a fost împuşcat mai rãu decât un câine în sfânta zi de Crãciun? Ceauşescu a fost pedepsit pentru meritele sale, nu pentru pãcatele sale, care au fost multe şi numeroase, dar mãcar a ţinut un steag al demnitãţii naţionale

într-o vreme în care toţi tremurau de frica imperialismului sovietic.

Prin urmare, eu nu am sã mã dezic niciodatã, dar merg mai departe şi vã spun cã eu sunt printre foarte puţinii oameni din România care înaintea aşa-zisei revoluţii din decembrie '89 şi-au depus carnetul de membru PCR. Luaţi Cartea albã a Securitãţii şi vedeţi cã Mihai Pelin scrie treaba asta, dar luaţi şi declaraţiile regretatului nostru coleg Viorel Sãlãjan, ale atâtor oameni care lucrau în presa centralã. Toatã lumea ştie cã în iunie '89, cu 6 luni înainte de

evenimente, mi-am depus în plic carnetul roşu PCR şi legitimaţia albastrã de reporter la AGERPRESS pe adresa lui Nicolae Cireşescu. I-am scris o epistolã de 10 pagini şi am scris textual: "Iertaţi-mã, dar nu mai pot sã fac parte din acelaşi partid cu cãlãii mei, ai familiei mele şi ai culturii române".

În definitiv, cine are dreptul sã-l judece pe Ceauşescu? Pãi ãştia sunt nişte pigmei faţã de el, domnule. Un prim-secretar sau un primar de capitalã pe timpul anilor '70-'80 fãcea mai mult decât tot guvernul ãsta de marionete la un loc, domnule.

Relaţiile mele cu Adrian Pãunescu de-a lungul a 41 de ani, au cunoscut tot felul de meandre şi sinozitãţi

Relaţiile mele cu Adrian Pãunescu de-a lungul a 41 de ani, de când ne cunoaştem de la Cenaclul "Nicolae Labiş", cã eu eram elev la Sfântul Sava, el era student la filologie şi mergeam acolo, eu eram foarte puţin important pe atunci, nici acum nu mã consider prea important, dar mãcar am curajul sã rostesc rãspicat adevãru, relaţiile mele cu el au cunoscut tot felul de meandre şi sinozitãţi.

Probabil atunci eram supãrat pe el din diverse motive şi am spus ce am gândit. Însã nu mã pot supãra definitiv pe el. El rãmâne un om important al culturii române, este şi foarte suferind acum, ţin mult la el. Dacã vã intereseazã ceva uman, particular, acum trei nopţi l-am visat, cred cã este prima oarã când l-am visat pe Adrian. Era foarte slab, era cu chipul lui din anii '70, nu avea barbã, nu avea mustaţã, nu avea

plete, era înalt, era zvelt. Ear un vis luminos, un vis pozitiv şi nu ştiam cum sã-l interpretez, cã nu sunt profetul biblic Daniel, sã tãlmãcesc vise. Şi am vorbit asearã cu un parlamentar al nostru care a fost coleg cu el de facultate, Dumitru Avram, şi i-am zis: "Dragã, sunã-l pe Adrian Pãunescu şi spune-i cã l-am visat aşa". Şi l-a sunat, şi Avram mi-a zis dupã aia cã a oftat de douã ori, a oftat din rãrunchi, pentru cã încerca şi el

7

sã tãlmãceascã acest vis. Asta spun pentru cã e latura umanã a vieţii noastre. În privinţa decoraţiei, eu sunt convins cã Adrian Pãunescu merita o medalie de la statul român, pentru cã a fãcut ceva pentru ţara asta. Adicã într-o ţarã şi într-o societate în care se dã înapoi gradul de general unui trãdãtor, e vorba de Ioan Mihai Pacepa, care în vara anului 1975, şi americanii, care le ştiu pe toate, ar trebui sã ştie şi asta...Bun, deci într-o asemenea ţarã dacã i se dã unui scriitor de talia lui Adrian Pãunescu, care

e tradus în vreo 20 de limbi, dacã i se dã o medalie, eu nu zic cã e un capãt de ţarã.

Mi s-a dat şi mie aceeaşi medalie. Eu am medalii în strãinãtate poate mai importante valoric, dar din punct de vedere al simbolului nu suportã comparaţie, cã Steaua României este Steaua României şi eu îmi iubesc ţara pânã la sacrificiul total. Dar eu am Marea Medalie de Aur a Academiei Mondiale Albert Schweitzer şi diploma mea - o vedeţi acolo, pe perete - este semnatã de patru

laureaţi ai Premiului Nobel. Mai am medalia Academiei Papale, Academia Tiberianã, şi vã arãt şi diploma, şi medalia; sunt membru corespondent al Academiei Papale, care e fondatã în 1813 şi din rândurile sale au fãcut parte oameni importanţi. Compozitorii Rossini, Liszt, Belini; pe urmã Marie Curie, Enrico Fermi, scriitorul Giovanni Papini. Mi-a dat şi mie statul român prima decoraţie din viaţa mea. Ce era sã fac?! Sã-l refuz pe Ion Iliescu?! Eu nu sunt mojic.(interviu 2005 la radio BBC)

Asa s-a scris Istoria la noi

A trecut si aniversarea zilei de nastere a lui Ceausescu. Asa e viata. Trăieste o secătură de 92 de ani, cumanul Neagu Djuvara (poponar înrăit) si putrezeste în pămînt un om care a făcut ceva pentru Poporul Român. Si care, indiferent de greselile si păcatele sale, nu trebuia  să fie împuscat, si încă în sfînta zi de Crăciun. Dar, asa s-a scris Istoria la noi, la români. Uitati-vă la unguri: protagonistii Revolutiei de la 1848 si ai celui de-al II-lea război mondial, Lajos Kossuth si,

respectiv, Miklos Horthy, au murit de bătrînete, cam pe la 90 de ani. Românii nostri au avut altă soartă: Avram Iancu a murit în zdrente, cu mintile rătăcite, la 48 de ani, iar Maresalul Antonescu a fost împuscat, ca un cîine, la 64 de ani. E ceva rău cu noi, ca popor, dar despre asta poate vom scrie altă dată. Asa a fost posibil să apară în aceste zile niste înjurături infecte împotriva lui Ceausescu, slobozite de toti derbedeii si handicapatii. Unul dintre ăstia se cheamă Traian

Ungureanu. Incontestabil, si derbedeu (trăieste din ce-i aruncă sub masă S.O. Vântu si din limbile pe care i le dă lui T. Băsescu), dar si handicapat, cu o mutră creată de oaie Dolly lovită de tramvai după clonare, avînd dioptrii 18 sau 20, dacă se poate concepe asa ceva, un fel de funduri de sifoane sparte de nuntasii din mahalaua Mandravela , între războaie. Ce credeti că scrie tîmpitul ăsta de Ungureanu împotriva lui Nicolae Ceausescu, dar si a lui Adrian Păunescu?

8

Uitati-vă ce subtitlu ticălos dă acest neica-nimeni, care are impresia că e plin de spirit si tot ce zgîrmă el e memorabil: „Nu stiu ce bîlbîit cu indicatii pretioase sub sapcă ar fi împlinit 90 de ani pe 26 ianuarie. Paiata e plimbată, o zi, pe la televiziuni, după care se întoarce în groapa comună versificată de

rimele lătărete ale pasoptistului cu senile Adrian Păunescu“. Nu-ti e, mă, rusine? Un avorton ca tine îndrăzneste să rîdă de defectele fizice ale oamenilor? Te-ai uitat în oglindă? Dacă da, ce-ai văzut? Cumva un muian de caricatură murată în otet, cu o privire slănino-făinoasă? Esti multumit de tine, nu-i

asa? Te crezi f.f. dăstept. Nu esti, bă, Ungurene, te-n izmene. Si nu te mai lua de Adrian Păunescu, ca să nu te duci, damboulea, după colegul tău de „trust de presă“ Andrei Gheorghe, pe care patronul S.O. Vântu l-a dat afară, scurt, de la Realitatea TV.(Romania Mare 1.02.2008)

Oare cu ce ar fi mai vinovat un prim-secretar comunist care mergea pe şantiere, uneori în noroaie, cu cizme înalte mai sus de genunchi, decât nenorociţii ãştia, care au jefuit patrimoniul naţional şi care au fãcut averi colosale?!

Despre legea lustratiei am o pãrere proastã. Şi sã vã spun de ce. Lustraţia la origine este rit roman de purificare având ca scop eliberarea de influenţele rele asupra unor oameni, a unui spaţiu. Prin urmare, e purificare, dar la origine lustru tot la romani însemna o perioadã de 5 ani. În micul dicţionar enciclopedic, se spune aşa, cã dupã 1989 în unele state din Europa de Est, perioadã între 5 şi 7 ani - deja nu mai e lustraţie la 7 ani - unui fost demnitar comunist cu funcţii importante în stat sau în aparatul represiv sã i se interzicã accesul la unele funcţii în stat.

Legi ale lustraţiei au existat imediat dupã al II-lea rãzboi mondial în Franţa şi Italia, pentru cã era vorba de colaboraţionişti cu forţele de ocupaţie duşmane în Franţa sau cu regimul lui Musollini în Italia. Atunci se justificau într-o oarecare mãsurã asemenea mãsuri, dar acum de ce s-ar justifica?! Oare cu ce ar fi mai vinovat un prim-secretar comunist care mergea pe şantiere, uneori în noroaie, cu cizme înalte mai sus de genunchi, sã inspecteze şantierele, pentru cã se construiau cartiere de locuinţe pentru oameni sau şcoli, deci cu ce ar fi ãla mai vinovat decât

nenorociţii ãştia, care au jefuit patrimoniul naţional şi care au fãcut averi colosale?!

Dacã aş intra eu sub incidenţa legii lustraţiei, care e tardivã, au trecut deja mai bine de 15 ani, dacã aş intra numai pe motiv cã aş fi scris nişte poezii şi articole despre Nicolae Ceauşescu, totul intrã în zona halucianţiei, pentru cã cine are dreptul moral sã mã judece pe mine?! Eu am fãcut-o nu în interes personal, eu nu am avut nici un profit! Eu nu mint deloc când spun cã nu am dat mâna în viaţa mea cu Nicolae Ceauşescu. Este nevoie sã

9

schimbãm mentalitatea oamenilor, nu sã facem

vânãtoare de vrãjitoare.

Eu i-am judecat şi pe ei, eu i-am judecat când au început sã dãrâme biserici...

Da, Voltaire are un aforism genial, care mã conduce şi pe mine în viaţã. Ştiti ce bine zicea Voltaire?! Zicea aşa: "Mi-am luat libertatea sã fiu judecãtorul regilor". Eu i-am judecat şi pe ei, eu i-am judecat când au început sã dãrâme biserici...

Cine a protestat împotriva dãrâmãrii bisericilor? Eu am salvat Mãnãstirea lui Mihai Viteazu, Mihai Vodã, din Dealul Arsenalului. Eu, Rãzvan Theodorescu, istoricul

Dan Zamfirescu, Ilie Ceauşescu, Florea Ceauşescu. Ne-am luptat ca nişte lei sã nu se dãrâme, sã se transleze ceva mai încolo. Am salvat Biserica Colţea, am salvat Biserica Cuibul cu Barzã, Sfântul Ştefan, care este într-adevãr în spatele unor blocuri, dar mãcar nu s-a dãrâmat. Nu am putut din pãcate sã salvez Biserica Sfânta Vineri în iunie 1987, dar am trimis un memoriu generalului Ilie Ceauşescu, cã tot vorbeaţi de memorii, şi i-am convins telefonic,

pentru cã ardea atunci, era presantã situaţia, i-am convins pe Eugen Barbu, Ion Lãncrãnjan, Fãnuş Neagu, Mihai Ungheanu, compozitorul Doru Popovici, pictorul Sabin Bãlaşa, istoricul Dan Zamfirescu şi pe Mihai Pelin sã semneze alãturi de mine. L-am sunat şi pe violonistul Ion Voicu, care era amicul meu în '87, şi i-am zis: "Nea Ioane, semneazã şi dumneata alãturi de noi, cã mi se rupe sufletul, plânge inima în mine, au înebunit ãştia!".

Sunt unii oameni care au apãrat interesul naţional şi în Securitate

Şi sã vã mai spun ceva, apropo de generalul Aron Bordea. Sunt unii oameni care au apãrat interesul naţional şi în Securitate. O ţarã trebuie sã aibã sistem imunitar! De ce puteam eu sã bag pe cineva la Bordea? De ce putea sã scot paşapoartele presei sportive când mergeam cu Steaua  Bucureşti, când mergeam cu Naţionala la diverse meciuri? De

ce? Eram foarte cunoscut, domnule. De ce nu se scrie ce se spune în Cartea albã a Securitãţii, acolo se spune cã i-am cerut dosarul penal al lui Iuliu Maniu şi dosarul canalului, i-am cerut generalului Nuţã, pentru cã eu în '87 voiam sã scriu biografia lui Iuliu Maniu... De ce nu se spune cã am dorit sã scriu biografia lui Ionel IC Brãtianu.

Deci, pe scurt, eu am fost un om foarte complex, foarte incomod. Şi, dacã am avut relaţii cu unii şi cu alţii, nu am avut pentru cã mã avea cineva la mânã. Nu am scris în viaţa mea un angajament la Securitate, am refuzat cu îndârjire, pentru cã proveneam şi dintr-o familie de militari... Si nici nu au îndrãznit. Un om ca mine era foarte

10

greu de stãpânit. Bineînţeles, curte ţi se fãcea.

Dar eu vã arãt în cele 5.000 de pagini ale dosarului meu de Securitate note ale unor oameni celebri

împotriva mea. Sunt analişti politici importanţi, sunt şefi de edituri care mã turnau... Acum nu mai intereseazã pe nimeni, vã spun eu. Acum îi intereseazã nu dosarele mucegãite din anii '50, '60, '70 sau

'80, îi intereseazã dosarele acelora care tâlhãresc ţara.( Interviu cu preşedintele de onoare al Partidului Popular România Mare, Corneliu Vadim Tudor 2005-pt. BBC fragmente)

Nimeni n-a făcut mai mult pentru cultura română, în acea perioadă, decît Eugen Barbu si Vadim Tudor.

Romania Mare,Saptamana pe scurt,6.03.2008

De cîtva timp, bate cîmpii în „Gardianul“ un ungur slab de minte, pe nume Emil Berdeli. Băiatul se crede dăstept nevoie mare, dar trăieste într-o iluzie. Compunerile lui scolare, pe niste teme vechi, ca niste ciorbe reîncălzite, nu fac altceva decît să scadă si mai mult tirajul ziarului cu pricina, care nu stim dacă vinde 2.000 de exemplare. Ultima făcătură a Berdeliosului cu muci în loc de creier se referă la niste pretinse negocieri (?!) care ar fi avut loc între generalul Iulian Vlad, pe de o parte, si scriitorii Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor, pe de altă parte. Numai minciuni. Ce negocieri visează tîmpitul ăsta? Toată lumea, inclusiv, generalul Vlad, cunoaste că Barbu si Vadim au fost printre cei mai curajosi oameni ai

acelei epoci, datorită lor văzînd lumina tiparului cîteva cărti esentiale, pînă atunci interzise: „Dacia Preistorică“ (Nicolae Densusianu); „Getica“ (Vasile Pârvan); „Marea Neagră“ si „O enigmă si un miracol istoric: Poporul Român“ (Gh. Brătianu); „Anul 1848“ (Cornelia Bodea); „Poezii“ (editia princeps a versurilor lui Eminescu, fotocopiată, pentru a nu fi cenzurată capodopera „Doina“, cea care începe cu versurile „De la Nistru pîn’ la Tisa/ Tot românul plînsu-mi-s-a“). Nimeni n-a făcut mai mult pentru cultura română, în acea perioadă, decît Eugen Barbu si Vadim Tudor. La aceste performante

se adaugă si curajul lui Vadim de a introduce în spectacolele sale si cîntecele sacre ale românilor („Treceti batalioane române Carpatii“ si „Presărati pe-a lor morminte“, care s-au cîntat pentru prima oară în public, după război, în Spectacolul Festiv de 1 Decembrie 1983, cu Ceausescu de fată, la Sala Polivalentă, scenariul Vadim, regia Gh. Vitanidis). Bozgorul Berdeli scrie după ureche: „Paler o fi servit si el regimul, dar niciodată nu a scris osanale conducătorilor iubiti, precum Vadim“. Hai, să moară mă-ta, Berdeli? N-a scris Paler osanale? Ba da, si încă ce osanale! El e autorul celebrei formule „Epoca de Aur“. Si tot el e cel care, în ianuarie 1973, la 30 de ani de la aparitia

11

ziarului „România liberă“, cînd publicatia a fost decorată de Ceausescu, la Consiliul de Stat, cu „Steaua Republicii Socialiste România“, a scris si a citit, public, că el, Ceausescu, se compară cu Tudor Vladimirescu si Nicolae Bălcescu. Asta, ca să nu mai vorbim de osanalele pro-sovietice ridicate

de Paler în tinerete, cum sînt cele din revista „Cadran“, pe anul 1949, unde el a publicat niste „poezii“ care glorificau pe Stalin si Armata Rosie, plus colectivizarea criminală a agriculturii. Dar, pierdem vremea cu prostii. Si, incontestabil, acest Berdeli e un prost sadea. Si un analfabet.

Iată doar un exemplu al faptului că imbecilul ăsta habar n-are să facă nici cel mai elementar acord gramatical: „generalul este unul dintre cei care l-a (sic!) lăsat pe Ceausescu să păsească în gol“. Corect, se scrie la plural: „cei care l-au lăsat“. *

12