1. Obiectul de studiu al doctrinelor economice. Doctrinele economice de baza si reprezentantii lor.

Obiectul doctrinelor economice îl constitue urmărirea mersului ideilor economice de-a lungul timpului, la scară mondială şi naţională, precum şi destinul lor istoric. Într-o altă formulare putem spune că obiectul “Doctrinelor economice” constă în geneza, esenţa şi rolul principalelor teorii, doctrine şi curente de găndire economică din întreaga lume şi din ţara noastră în epoca modernă şi contemporană. Doctrinele economice de baza:

- Mercantelismul (Jean Bodin, Antoine d’Monchrestien, Jean Baptiste Colbert, Thomas Mun, Whiliam Petty, Antonio Sena)

- Fiziocrata (Fr. Quesnay, Contele de Mirabeau, Abatele Badeau)- Liberalismul economic clasic (Adam Smith, D. Ricardo, J.B.Say, John Stuart Mill )- Nationalismului (Protectionalismul)economic (Fredrich List, Henry Charlen, Simon

Patten)- Socialismul (Karl Marx, Saint Simon, Ch. Fourier si P.J.Proudhon)- Marginalismul (Neoclasicismul) (K.Menger, Bohm-Bawerk, L.Wallras si A.Marshall)- Institutionalismul (Thorstien Veblen, Francois Perroux, John Kennet Galbraith)- Keynesismul (John Maynard Kaynes)- Neoliberalism (W. Eucken, L. Erkard, M.Friedman si F.von Hayek)

2. Doctrina elitei in operele lui Platon si Aristotel. Doctrina justitiei sociale a Sf. Toma D’Aquino.

Platon Dintre cele mai importante lucrări ale sale amintim: „Politica”, „Republica”, “Statul si legile”. Pentru Platon, viaţa socială trebuie supusă regulilor justiţiei, acestea avind o valoare absolută. Preocupat de ideea creari unui stat ideal, Platon preciza implicarea acestuia in procesul de repartitie si consum.. Preocupat de problemele desavirsirii spirituale a neamuli omenesc, el sustine ca radacina tuturor viciilor si pacatelor umane este setea de avutie, care il degradeza pe om prin incalcarea principiilor morale si etice. Astfel, el considera ca statul trebui sa tina sub control setea de imbogatire, incasarea dobinzii pentru imprumuturi, precum si vinzarea marfurilor in credit, reglemetind preturile in asa mod, incit acestea sa asigure vinzatorilor un profit moderat. Totodata, el s-a preocupat de diviziunea muncii, rolul si importanta sa economica. In aceasta privinta, Platon vorbeste despre o diviziune naturala convins ca „de la natura fiecare om este inzestrat cu capacitatea de a efectua doar un anumit lucru”. Astfel nobilii prin originea lor sunt predestinati pentru conducerea statului si indeplinirea altor munci intelectuale. Iar meseriasi si taranii sunt lipsiti de aceste drepturi, intrucit preocuparile profesionale si originea nu le premite. Despre proprietetea privata, Platon sustine ca ea incurajeaza individualismul, alimenteza setea de pricopsire si-l impune pe om sa dea prioritate intereselor personale in detrimentul celor colective si intereselor statului, ca urmare el cere inlocuirea acestei proprietati cu proprietatea colectiva (exceptie fac taranii si meseriasi, intrucit sunt capabili sa sa se ridice la acel nivel spiritual, indispensabil pt a renunta la sclavia bunurilor materiale, la proprietate).

Aristotel Gandirea economică a lui Aristotel a fost sintetizată in operele: „Politica” „Etica nicomachică”. El trateaza bogăţia de pe poziţia utilizării ei. Astfel, defineşte două modalităţi diferite de aspori bogăţia:”economia domestică “şi “hrematistica”. Prima subînţelege arta de a obţine bunurile necesare satisfacerii cerinţelor raţionale, absolute fireşti ale individului şi familiei sale. Iar a doua se întemeiază pe schimb şi are ca scop acumularea bogăţiei sub formă de bani. Constatănd că ”economia domestică “ tinde să se transforma în “hrematistică”, Aristotel formulează teoria sterilităţii schimbului, teorie în conformitate cu care, în procesul schimbului de mărfuri mărimea avuţiei nu poate spori. Pentru solutionare acestor probleme este necesară intervenţia statului.

Legea dominaţiei şi supunerii - considera ca fiind normală împărţirea societăţii în două clase sociale: oamenii liberi (domina) şi sclavii (se supun). El justifică sclavia considerînd-o drept o consecinţă a unei legi atît naturale cît şi a societăţii.

Aristotel sesizează şi cele două forme ale valorii unui bun: valoarea de intrebuintare si valoarea de schimb. Luând drept exemplu o pereche de sandale, el lamureste, ca ea poate servi

atât pentru purtat (valoarea de intrebuintare), cât si pentru schimb pe o alta marfa necesara (valoarea de schimb).

Toma d’Aquino El si-a expus conceptiile teologice, politice si economice in asa numitele sume, reunite in „Suma teologica”. d'Aquino considera ca averea nu contine nimic reprobabil in ea, iar fiecare om trebuie sa dispuna de bogatie potrivit cu situatia pe care o ocupa în societate, cu ierarhia acesteia. El intareste caracterul divin al proprietatii, iar stratificarea societatii in clase, grupuri si stari are la baza impartirea muncii in munca fizica, considerate bruta, inferioara si munca intelectuala superioara, nobila.

T.d'Aquino admite proprietatea privată, cît şi dorinţa firească a omului de a o spori, dar cu condiţia că ea va fi folosită spre binele întregii sociatăţi, în conformitate cu interesul general. El considera că în cazul ei bunurile sunt mai bine administrate, ordinea e mai perfectă, pacea e mai bine asigurată. T.d'Aquino s-a preocupat de teoria "Pretul just" si teoria nominala a banilor. Pretul marfurilor este just daca este determinat de cheltuielile facute pentru producerea marfii, cit si in functie de situatia sociala a producatorului. Pretul just trebuie sa asigure producatorului atit recuperarea cheltuielilor efectuate cit si o existenta corespunzatoare rangului producatorului. De aceea una si aceeasi marfa trebuie vinduta la piata cu preturi diferite in raport cu situatia celui care o vinde. Toma d’Aquino a fost preocupat şi de analiza rentei funciare. El consideră renta funciară ca fiind absolut necesară pentru ca posesorii de pămint să fie lipsiţi de grija traiului zilnic. T d’Aquino a avut o atitudine de tolerare faţă de comerţ şi profitul comercial.

3. Mercantelismul ca teorie si politica economica. Particularitatile nationale ale mercantelismului.

Principalele trăsături ale mercantilismului ca teorie şi politică economică: a)considerarea banilor (precum si a aurului si argintului sub forma de lingouri si comori)

drept esenta a bogatieib)analiza aproape in exclusivitate asferei circulatiei marfurilorc)promovarea unei politici economice externe active in scopul stabilirii unei balante

monetare (comerciale) favorabiled)încurajarea dezvoltarii industriei nationale, stimularea importului de materie prima si a

exportului de produse manufacturiere.Mercantilismul industrialist, fondat in Franţa de Jean Bodin, Montchretien şi Colbert, a avut

drept obiectiv esenţial, achiziţia de metale preţioase prin practicarea unei politici de dezvoltare industrială, pe baza reglementărilor şi interdicţiilor statului. Dezvoltarea industrială este privită in cadrul acestui proces, ca un instrument, rolul decisiv revenind statului prin aplicarea unor subvenţii pentru dezvoltarea manufacturilor, paralel cu aplicarea unor politici protecţioniste riguroase.

Mercantilismul comercialist a fost practicat indeosebi in Marea Britanie. Grija a fost aceea de a asigura pe termen lung un sold activ al balantei globale, calea era aceea a unui export masiv de produse fabricate si importand minimul necesar consumului national. Mercantilist spaniol/ bulionist . Spanioli au practicat un mercantilism monetarist. Accentul a fost pus pe jefuirea de metale pretioase din coloniile Lumii Noi, pe exploatarea minelor de aur si argint de acolo, aducerea lor in tara si impieticarea scurgerii lor peste hotare. Au practicat politici monetare si financiare axate pe cheltuieli parazitare, pe razboaie, fara a acorda atentie acumularii de capitaluri productive. Masurile restrictive au dus la crearea in tara a unei lenevii deplorabile.

Aportul : In general, mercantilistii s-au axat pe oferta, cu scopul de a exporta surplusul de produse si

pentru a procura valuta necesara . Ei au urmarit o abordare macroeconomica a fenomenelor si proceselor, insa niciodata nu au reusit sa realizeze o prezentare sintetica asupra economiei si a functionarii acesteia. Nu au reusit sa separe aspectele economice de cele politice, adeseori acestea suprapunandu-se, economia capatand, de cele mai multe ori, forma actiunii politice. Totusi, putem considera mercantilismul ca un pas important in dezvoltarea economico-sociala a epocii. El a fost o prima incercare de descifrare a scopului miscarii capitalului, de analiza a circulatiei marfurilor si a economiei de schimb, pregatind in buna masura terenul pentru afirmarea fiziocratismului si ulterior, a doctrinei liberalismului clasic.

1. Au imbogatit stiinta economica formulind teoria cantitativa a banilor, conceptul de balanta comerciala, notiunea de ppolitica protectionista.

2. Au grabit transformarea economiei naturale in economie de schimb 3. Au contribuit la formarea pietelor nationale, la adincirea diviziunii sociale a muncii, la

sustinerea progresului tehnic si economic.4. Au declarat ca imbogatirea este o fapta laudabila , ca dorinta de a acumula bani este un

stimulator pt AE.Limite:

1. Au supraapreciat rolul circulatiei marfurilor in raport cu sfera de productie, care era neglijata complet.

2. Au identificat in mod eronat banii cu capitalul3. Se inregistreaza o scadere a nivelului de trai si o adincire a diferentei dintre cei bogati si

cei saraci.Incurajarea exportului a dus la cresterea preturilor.

4. Conceptiile de baza ale fiziocratilor. Tabloul economic a lui Fr. Quesnay. Programul de actiune:

1. Organizarea agriculturii farnceze pe baza de capitalisti cu predominare a marelor firme2. Promovarea unei politici de preturi inalte la produsele agricole3. Scutirea completa a firmelor de plata impozitelor4. Liberalizarea comertului exterior

Conceptiile de baza:1) Teoria produsului net – izvorul avutiei trebuie cautat numai in agr. unde se obtine un

surplus de bunuri materiale, numit de fiziocrati produs net. Acest excedent este conceput de ei ca o diferenta intre productia obtinuta si cheltuielile efectuate.

2) Primatul agriculturii – un bob de griu, semanat in pamint aduce toamna o multime de boabe. Acelasi lucru are si in cazul cresterii animalelor. In industrie si comert un asemenea produs suplimentar nu se creeaza, de eceea aceste ramuri sunt sterile.Deci agricultura este singura ramură productivă.

3) Teoria despre capital- Quesnay a fost primul care a introdus notiunea de capital, ca bogatie acumulata inainte de inceperea productiei. El a divizat capitalul folosit in agricultura in 2 categorii:- avansurile initiale (cheltuielile pt constructii, animale, utilaje)- avansurile anuale (cheltuielile pt procurarea semintelor, pt plata muncii, etc.)

4) Teoria „ordinii naturale” a fiziocraţilor se bazează pe 3 forme de proprietate- personala (dreptul omului de a predispune si insusi)- mobiliara (dreptul omului de a dispune de rezultatele muncii sale)- funciara (care tre sa asigure proprietarului funciar venitul net).

5) Teoria “laiser faire”- in activitatea economica indivizii trebuie sa procedeze asa cum considera ei, adica statul nu trebuie sa intervina in activitatea economica.

6) Divizarea societatii in clase: a) clasa producatorilor (agricultorii); b) clasa proprietarilor (regii, nobilii si toti cei care sub o forma sau alta dispun de produsul net; c) clasa sterila (meseriasii, negustarii, oameniii profesiunulor libere etc.)

Ei au fondat un regim bazat pe libertate şi proprietate; au analizat activitatea economică precum un flux continuu de venituri, trecând de la o clasă a populaţiei la alta şi au considerat că pot reprezenta aceste diverse fluxuri printr-un tablou sintetic.

Tabloul economic a lui Fr. QuesnayQuesnay vede o asemanare in circuitul singelui si AE (activitate economica), rolul inimii

revenindui agriculturii. Iar „singele” economiei este produsul net, care se misca sub forma de zig-zag. In tablou gasim expuse toate componentele sistemului ec. fiziocratic : produsul net, capitalul (avansurile), clasele sociale(productiva, proprietarilor, sterila) .

Ca rezultat al circulatiei marfurilor si a banilor de la o clasa la alta la sfirsitul anului se stabileste situatia de la inceputul anului respectiv. Anul urmator procesul de productie poate sa reinceapa in aceleasi proportii.

Aportul fiziocratilor:

1. Au fondat prima scoala economica in adevaratul sens al cuvintului si au elaborat o teorie obiectiva si stiintifica. Au reorientat cercetarile economice din domeniul circulatiei marfurilor in cel al productiei, indicind directia in care trebuie cautat adevaratul izvor al avutiei unei tari.

2. Au analizat fenomenele economice in miscare elaborind si un prim model al circulatiei economice

3. E inconsistenta teza precum ca industria si comertul ar fi domenii de activitate sterile, in care nu sar crea nici un fel de produs net

4. Nu e justa afirmatia despre caracterul perpetuu si universal al legilor economice, ceea ce ar insemna ignorarea istoriei si evolutiei

5. Nu au dreptate cind trateaza comertul exterior prin prisma teoriei lui aristotel privind steriliatatea schimbului ceea ce ii face sa afirme ca balanta comerciala favorabila nu inseamna altceva decit faptul ca o tara exporta mai mult decit importa, fapt ce duce la saracirea ei

5. Caracteristica generala a doctrinei liberalismului economic classic. Teoria valorii bazata pe munca. Liberalii clasici considera ca la baza egalitatii marfurilor

care se schimba se afla munca. A. Smith si D.Ricardo au dovedit ca izvorul, substanta valorii marfurilor in toate ramurile o constituie munca. Ea indica pretul lor real iar banii nu sunt decit pretul lor nominal. Marimea valorii este determinate de cantitatea de munca materializata in marfa respectiva.

Repartizarea veniturilor. Una din trasaturile principale ale doctrinei liberalismului clasic consta in analiza fenomenelor ec. prin prisma impartirii societatii in 3 clase: muncitori, capitalisti si proprietari funciari, repartizarea veniturilo infaptuindu-se in conformitate cu apartenenta la factorii de productie: munca, capitalul si pamintul. Corespunzator, aceste venituri sunt: salariu, profitul si renta funciara.

Profitul este considerat drept principala forta motrice a dezvoltarii ec., marimea lui este proportional cu marimea capitalului. Sursa lui o constitue munca neplatita a muncitorului.

Banii sunt o marfa speciala, desprinsa din lumea celorlalte marfuri. Ei au aparut spontan, in procesul dezvoltarii schimbului. La originea avutiei natiunii se afla munca, nu comertul, banii, nu influenteza nemijlocit dezvoltarea ec. Rolul banilor se reduce la asigurarea jocului liber al cererii si ofertei. Moneda trebuie sa fie stabila. Acest lucru poate fi realizat numai cu ajutorul unui system bazat pe banii de aur si argint.

Teoria schimbului international. Clasicii sunt fondatorii teoriei liberului schimb. Schimbul intre doua tari este reciproc avantajos, echilibrul dintre import si export se stabileste dela sine, fara vreu amestec al statului in acest proces. Argumentind necesitatea diviziunii internationale a muncii, autorii clasici au lansat succesiv 3 teorii ale schimbului international: a avantajelor absolute prin A.Smith, a avantajelor relative prin D.Ricardo, a specializarii in dependent de cererea externa prin J.Mill.

SAU:

Succesele doctrinei liberalismului economic clasic1. Clasicii au elaborat un sistem desavirsit de teorie economica, avind ca baza principiile

individualismului, noninterventionismului si ordinii naturale2. Au mutat obiectul de studiu al TE in sfera productiva in care, in opinia lor are loc

procesul de sporire a avutiei natiunilor3. Politica economica ocupa un loc de cea m mica importanta, transformind ec. politica

intr-o stiinta ce studiaza legile obiective ale dezvoltarii economice4. A dezvoltat teoria valoare munca, glorificind munca, rolul careia in sporirea avutiei

natiunilor e considerat decisiv5. A imbogatit stiinta despre economie cu un sir de concepte noi: teoriile profitului, rentei,

salariului, preturilor, factorilor de productie, echilibrului economic general, schimburilor ec. internationale(ei neaga ca schimbul este neechitabil, fiecare are de cistigat din urma schimbului)

6. A fondat teoria economiei de piata intemeiata pe libera concurenta, pe jocul liber al preturilor si automatismul proceselor economice

7. A favorizat o dezvoltare economica fara precedent , stimulind cresterea substantiala a volumului productiei, a calitatii marfurilor create, a nivelului de trai etc.

Eşecurile doctrinei liberalismului economic clasic1. In centrul DLC sa pomenit nu omul ci piata. Scopul oricarei activitati este obtinerea

profitului, intreprinzatorului fiindui indiferent ce sa produca. Productia sa pomenit orientata nu spre consumator, ci spre cel care are bani

2. A exaltat ideea libertatilor economice, ceea ce sa soldat cu o diferentiere nemaipomenita de avere

3. Unele teorii sau dovedit a fi gresita : imposibilitatea crizelor economice, a utilizarii complete a bratelor de munca , a echilibrului economic ce se stabileste in mod automat

4. Teoria valorii bazate pe munca considera in mod gresit drept substanta a pretului numai munca ignorind contributia altor factori : capitalul, natura, cererea si oferta, utilitatea, gusturile, raritatea etc.

5. Legea debuseelor ce presupune existenta unui echilibru automat intre cerere si oferta si, deci, imposibilitatea crizelor economice a valabila doar pt economia de troc

6. Sistemul economic al lui A.Smith si ideile economice optimiste ale lui J.B.Say „Avuţia naţiunilor. Cercetare asupra naturii şi cauzelor ei”. Adam Smith Lucrarea lui principală a apărut în anul 1776. Elaboratul ştiinţific a lui Adam Smith tratează

probl de economie politică; probl de politică economică; probl de istorie economică; probl de istoria gândirii economice; probl de finanţe;Preocupările principale ale lui Adam Smith au fost:1. Determinarea bogăţiei naţiunilor şi a căilor de creştere a ei ;2. Repartizarea bogăţiei între membrii societăţii;3. Descoperirea legilor economice obiective.Teza fundamentala a lui Smith este libertatea economica, cu conditia ca exista concurenta.

Aceasta este singurul mecanism care asigura realizarea interesului personal si cel general, mentine ordinea naturala, justifica progresul social. Armonizarea interesului personal cu cel social este asigurata de o „mina invizibila” prin intermediul concurentei. Astfel are loc reglarea preturilor.

Principiile care inspiră întreaga operă sunt1. Diviziunea muncii;2. Organizarea spontană a vieţii economice sub acţiunea interesului personal;3. Politica liberală.Adam Smith realizează o structură de clasă clară, a societăţii din timpul său: muncitori,

capitalişti şi proprietari funciari. Potrivit structurii de clasă, A. Smith apreciază că valoarea mărfurilor se compune din salariu, profit şi rentă, adică el confundă valoarea mărfurilor cu veniturile diferitelor clase sociale.

SAU: Factorii sporirii bagatiei:

-cresterea productivitatii rezultata din diviziunea sociala a muncii-cresterea numarului de lucratori angajati din sfera productiva (agricultura si industria)Conceptia cu privire la bogatie si factorii cresterii ei. Bogatia unei natiuni se compune din

totalitatea bunurilor necesare vietii, pe care natiunea le poseda la momentul dat, iar izvorul este munca.

Interesul personal si principiul „miinii invizibile”. Potrivit lui Smith motorul activitatii ec. este interesul personal, care il impune pe om sa munceasca si sa-si sporeasca avutia.

Diviziunea muncii. Diviziunea muncii asigura cresterea „iscusintei, maiestriei si agerimii” fiecarui lucrator, cit si economisirea timpului pierdut prin treverea de la o operatie la alta, cind fiecare lucrator lucra izolat. In acelasi timp diviziunea muncii stimuleaza crearea unor cantitati tot mai insemnate de marfuri. Diviziunea muncii are loc atit in industrie, cit si in agricultura.

„Curs complet de economiei politică”; Jean-Baptiste Say atrage atentia asupra problemelor productiei schimbului , repartitiei si consumului. Este cunoscut prin „legea debuseelor”, conform

careia nici o criza de supraproductie nu poate fi completa, caci toate produsele isi gasesc cumparatorii sai. Aceasta presupune ca in mod permanent cererea globala este egala cu oferta globala. El introdce in teoria economica conceptul de intreprinzator ca principal agent al productiei. Elaboreaza teoria celor 3 factori de productie: pămînt (renta); munca (salariu); capitalul (profit).

7. Ideile economice ale liberalilor pesimisti D. Ricardo si T. Malthus. „Despre principiile economiei politice şi ale impunerii”; David Ricardo (Metoda de cercetare

utilizata este abstractizarea). Principalele componente ale gindirii lui sunt : 1.teoria valoare munca –descoperă interdependenţa cauzală între progresul tehnic,

productivitatea muncii şi mărimea valorii. Orice perfecţionare a maşinilor, economiseşte munca şi modifică valoarea.

2. teoria rentei funciare- pretul produselor agricole tind sa inregistreze cresteri drept urmare a faptului ca sunt atrase in productie terenuri mai putin fertile si se cere relativ mai multa munca.

3. teoria repartitiei veniturilor - deoarecce repartitia contribuie nemijlocit la cresterea sau micsorarea avutiei, ea urmeaza sa constitue obiectul de studiu al economiei politice. Repartiţia valorii se efectuează în dependenţă de apartenenţa oamenilor la una din cele 3 clase în care e divizată societatea, sub forma de salariu, rentă şi profit.

4. teoria costurilor comparative- comertul international este avantajos pentru toate tarile daca fiecare din ele se specializeaza in domeniile pentru care au avantaj reletiv;

5. teoria cantitativa a banilor.El a criticat dogma lui Smith (care excludea din valoarea marfii capitalul constant , pe motiv

ca si el, se compune din venituri- salariu, profit, renta) si a relansat teoria reproductiei capitalului social, a asezat la baza diviziunii si schimbului international costurile comparative si nu absolute.

„Eseu asupra principiului populaţiei” „ Principiile economiei politice”; Thomas Maltus . „Legea populatiei”-folosind exemplul SUA abordeaza ideea ca populatia creste mai repede intr-o proportie geometrica decit producerea bunurilor si serviciilor care evolueaza in proportie artimetica. Saracia e rezultatul suprapopulatiei. Pentru lichidarea acestei disproportii sunt necesare urmatoarele mijloace: propagarea razboaielor, cataclisme, foame, boli infectioase. In a 2-a lucarare abordeaza o serie de probleme a liberalismului, a rentei funciare, motiveaza crizele de supraproductie prin subconsum. Adoua teorie lansata de el este „Legea fertilitatii descrescindea solului”- o dublare a muncii si a capitalului pe aceeasi suprafata de pamint nu este insotita de o dublare a productiei, randamentul factorilor de productiue scade.

8. Continutul si importanta doctrinei protectionismului economic a lui Fr. List. DNE este un sistem de idei si teorii economice indreptate impotriva Liberalismului ec.

clasic. Protectionismul este conceptia si sistemul de idei in care comertul si industria unei natiuni sunt aparate de concurenta straina prin masuri de ordin vamal si nevamal adoptate de stat. Fredrich List: opera fundamentala este ”Sistemul national de economie politica” in care elementul central este natiunea (care este si obiectul de studiu al stiintei ec.). Astfel are loc schimbarea accentului de cercetare de la individ la natiune, de la ec. politica la politica economica.

Scopurile cercetarilor:1. corelarea ec. si politicii statului german2. lansarea dezvoltarii pe cale capitalista a ec. 3. progresul ec. rapid si atingerea nivelului celor mai dezvoltate tari ale timpului

Continutul principal al Doctrinei Naţionalismului Economic este teoria fortelor productive ale natiunii si a protectionismului. Prin forte productive el intelege statul si institutiile sale. Forta principala productiva este industria. Puterea unei natiuni nu este avutia pe care o are la un moment dat, dar este forta productiva corespunzatoare capabila sa creeze avutie in proportii cit mai mari.

List defineste ca principal obiectiv al politicii economice cresterea puterii productive a statului prin folosirea protectionismului vamal. Protectionismul lui List are caracter temporar si este folosit doar in anumite circumstante cu scop educativ. Instrument al politicii protect. este considerat tariful vamal care trebuie aplicat doar la prod. industri-ale in perioada de trecere de la

faza agrara la agrar-manufacturiera. List a apreciat gresit ca doar anumite state sunt capabile sa atinga un nivel superior de industrializare.

9. Caracteristica generala a doctrinei economice socialiste. Ideile economice ale lui Saint Simon, Ch. Fourier si P.J.Proudhon.

Esenta: condamnarea capitalismului, in primul rind a temeliei lui ec.- proprietatea privata si inlocuirea ei cu cea colectiva. De asemenea condamna inegalitatea de avere, exploaterea celui slab de catre cel puternic. Socialismul chema la inlocuirea liberii initiative private prin actiunea colectivului sau a statului.

Doctrina socialista se compune din cel putin 4 scoli infratite: scoala socialismului idealist (socialismul utopic); b)marxismul (socialismul stiintific); c)scoala marxista; d)leninismul.

Ch. H de Saint-Simon (”Industria” „Noul crestinism”): Socialismul este numit productivist, deoarece autorul lui considera ca viitoarea societate se va intemeia pe marea industrie, care va fi strins unita cu stiinta si se va dezvolta in mod planificat. Repartitia bunurilor create se va face dupa munca. Statul va disparea. Propune limitarea dreptului la proprietate si anularea dreptului de mostenire.

Ch. Fourier : milita pt inlocuirea capitalismului cu o noua societate formata din asociatii de producatori si intemeiata pe principiile justitiei sociale. El critica proprietatea privata mare, care, potrivit opiniei lui se afla la temelia inegalitatilor sociale, a anarhiei si a crizelor ec. Se pronunta pt proprietatea sociala. Considera ca societatea va ajunge la o etapa numita „armonie” a cărei celulă de bază va fi falanga (asociatii formate dintr-un numar anumit de oameni, cu pregatire culturala si profesionala diferita, care vor trai in voie si vor munci dupa bunul lor plac, imbinind armonios munca fizica cu cea intelectuala).

Piere Joseph Proudon: parintele anarhismului. „Memoriu asupra proprietatii”Proprietatea. Considera ca „Proprietatea este un furt”, cauza tuturor nedreptatilor, cauza

exploatarii omului de catre om. Dar cu timpul ajunge la concluzia ca mijlocul cel mai efectiv de a apara individul de abuzurile din partea statului este totusi proprietatea.Ca urmare el afirma „Proprietatea inseamna libertate” – devine factor al dezvoltarii societatii numai atunci cind proprietarul utilizeaza personal mijloacele ce-i apartin.Daca el foloseste munca salariata, se transforma in exploatator.

Propune creditul gratuit fara dobinda (care urma sa prefaca pe micii producatori in proprietari, sa reduca preturile si deci sa ridice nivelul de trai), o forma de organizare politica si ec. descentralizata, intemeiata pe solidaritate reciproca si asistenta mutuala a producatorilor.

10. Ideile principale ale doctrinei marxiste. Socialismul marxist = teorie politică bazată pe concepţia materialistă a istoriei şi caracterizată

prin luarea drept obiectiv a punerii în comun a mijloacelor de producţie şi de schimb, ca şi prin repartiţia echitabilă a bunurilor. Ea luptă pentru emanciparea muncitorilor şi ţăranilor, pentru o lume fără clase sociale şi fără oprimare. Pentru Marx, care a stabilit şi definit esenţa mişcării socialiste, socialismul implică, în final, eliminarea pieţei, a capitalului, a muncii ca marfă şi chiar a banilor.

Conceptia marxista nu este cea a ordinii naturale, ci cea a ordinii sociale.Karl Marx „Capitalul”. Marx a analizat evolutia societatii capitaliste pt a indica directia

necesara miscarii ei si scopul acesteia: socialismul. Conceptia sa despre productie, capital, factorii de productie a preluato de la Ricardo. La temelia DM(doctrinei markxiste) se afla 3 concepte fundamentale : valoare, plusvaloarea, acumularea capitalului.

Teoriei valorii Marx i-a adus niste imbunatatiri. Valoarea-munca este un raport social intre participantii la producerea si comercializarea marfurilor. Marx a facut divizarea mai clara intre valoarea de intrebuintare si valoarea de schimb.

Marx a introdus in ec. politica conceptul de plus-valoare, adica valoarea ce este creata in timpul supramunca folosind munca salariatilor. Exploatarea capitalista consta in faptul ca proprietarul mijloacelor de productie insuseste diferenta dintre valoarea muncii si valoarea fortei de munca, iar salariul nu constituie decit pretul fortei de munca, si nu echivalentul muncii prestate de muncitor.

El a analizzat 3 categorii de venituri (forme ale plusvalorii): salariul, profitul, renta.

Acumularea capitalului porneste de la dorinta capitalistului de a obtine profit, care-l impinge sa imparta plusvaloarea in 2 : o parte o consuma, alta o acumuleaza. Transformarea plusvalorii in capital este numita acumulatea capitalului.

MERITE:Desi doctrina socialista se bazeaza pe diverse teorii contradictorii,adeseori gresite, ea a

lasaturme adinciin istoria gindirii economice, imbogatind-o cu idei noi, si dind un impuls deosebit dezvoltarii de m departe a stiintei economice

1. Socialismul premarxist, (utopic si mic burghez) a pus in centrul societatii propuse de ei ideea infaptuirii echitatii si dreptatii sociale

2. Marx a oferit stiintei economice o mare paradigma, care a servit drept sursa de inspiratie pt aparitia unor noi teorii economice. Desi multe dintre previziunile lui nu pot fi verificate nici pina in prezent, meritul sau de cugetator, de inovator este incontestabil. A fost primul care a acordat o importanta majora analizei sociale, dovedind influenta efectelor schimbarilor sociale si tehnologice asupra economiei

3. Marx a demonstrat ca legile economice poarta un caracter istoric, intrucit societatile se schimba, conditionind astfel si o transformare a modului lor de functionare

4. Marx are meritul de a fi analizat la cel mai inalt nivel teoretic posibil problema saracimii. Dupa el nimeni din economistii seriosi nu a mai putut ocoli aceasta problema. A introdus in circuitul stiintific fenomenul exploatarii economice, atit in cadrul tarii,cit si intre tari.

RATACIRI:1. Facind exces de materialism si obiectivism, Marx a subapreciat rolul factorului subiectiv

in evolutia fenomenelor economice, nu a tinut cont de caracterul limitat al resurselor economice , a subapreciat capacitatea proprietatii private de a se adapta la noile conditii .

2. In niciuna din tarile dezvoltate nu a invins revolutia socialista si proletariatul nu a venit la putere . Iar acolo unde au avut loc asemenea revolutii, clasa muncitoare nu constituia mai mult de 2-3% din nr. Populatiei

3. Contrar afirmatiei lui marx , in agricul nu sa manifestat legea concentrarii productiei , micile gospodarii taranesti dovedindusi pina azi viabilitatea

4. Nu s-a adeverit nici asa numita legea generala a acumularii capitaliste in conformitate cu care odata cu dezvoltarea capitalismului situatia clasei muncitoare se inrautateste

5.S-a dovedit a fi inconsistenta afirmatia cu privire la disparitia productiei si circulatiei de marfuri odata cu trecerea la socialism.

11. Caracteristica generala a doctrinei neoclasice si principalele scoli marginaliste. In 1870 au aparut 3 mari scoli: austriaca, elvetiana si de la Cambridge care au fondat doctrina

neoclasica. Fondatorii sunt: Jevons, A.Marshall, Leon Walras si Karl Menger.Ei au descoperit paralel si in acelasi timp asa-numitul fenomen al utilitatii marginale denumit principiul diminuarii utilitatii marginale.Savantii dati afirma ca valoarea depinde de combinarea dintre raritate si utilitate. Ea este determinata de utilitatea marginala adica de utilitatea unitatii cel mai putin utile care face obiectul unei cereri.

La temelia DN se afla citeva directii noi de cercetare:1. a utilitatii marginale2. a echilibrului ec. general si partial 3. a comportamentului subiectiv al agentilor economiciFactorii care au conditionat aparitia DN:1. trecerea de la o ec bazata pe libera concurenta la cea dominata de oligopoluri si

monopoluri.2. oferta de bunuri materiale incepe sa depaseasca cererea, comercializarea marfurilor

devenind mai importanta decit producerea lor.3. se accentueaza lupata de concurenta intre agentii economici in ceea ce priveste accesul

lor la materie prima si energie4. se accentueaza conflictul dintre muncitori si capitalisti fapt care ameninta insasi existenta

societatii burghezeScoala austriaca: K. Menger, E. Bohm-BawerkScoala de la Lausanne: Leon Walras

Scoala de la Cambridge: A.Marshall

Meritele:1. Au imbogatit stiinta cu un sir de termeni noi cum ar fi : teoria valoare-utilitate,

echilibrului general si ech. Partial2. Au largit sfera preocuparilor stiintifice prin studierea proceselor de circulatie si de consum

a marfurilor prin analiza proceselor ec. de pe pozitiile consumatorului3. Au studiat mecanismul functionarii pietii „in stare pura”, fapt ce lea permis sa descopere

un sir de legitati si tendinte de prima importanta, valabile pt orice ec. de piata4. Au pus accentul pe studierea cererii si ofertei. Au subliniat importanta studierii raritatii

bunurilor economice

12. Contributiile teoretice ale lui K.Menger si Bohm-Bawerk. Ei s-au preocupat de elaborarea teoriei valorii bazate pe utilitatea finala. Ei considera ca

preturile marfurilor de consum sunt determinate numai de aprecierile subiective exprimate de diferiti indivizi luati separat cu privire la utilitatea finala a ultimii unitati dintr-o marfa oarecare. Ei considera cau UT (utilitatea totala) finala depinde de 2 factori:

1. intensitatea nevoii individului2. raritatea bunului respectivDupa Menger valoarea bunului respectiv rezulta din raportul dintre cantitatea nevoilor

individului si nu e aferenta marfurilor insasi. Schimbarile in raportul dintre nevoi contribuie la aparitia si disparitia valorii marfurilor. Valoarea poate aparea si in afara schimbului ca un raport intre individ izolat si diverse bunuri capabile sa satisfaca trebuintele sale.

Dupa Bohm-Bowerk pt formarea valorii e nevoie ca utilitatea sa fie unita cu cantitatea.Raritatea in viziunea lui e o marime relativa si apare numai in concordanta cu gradul de necesitate de a poseda un lucru sau altul. Repectiv cu cit e mai mare intensitatea nevoii cu atit va fi mai mare valoarea bunului si UT finala a lui.

In esenta, reprezentantii scolii austriece sustin ca utilitatea finala scade pe masura sporirii rezervelor si ca valoarea unui bun e determinata de cea mai mica UT pe care o poseda ultima unitate sau cea mai putin importanta nevoie.

Contributia: A explicat valoarea cu ajutorul UT finale si a analizat ev economice printro viziune psihologica.

13. Contributiile teoretice ale lui L.Wallras si A.Marshall. L. Walras elaboreaza teoria echilibrului general. In viziunea lui in anumite conditii trebuie sa

se stabileasca un anumit echilibru intre: 1. pretul produsului2. factorii de producere3. cantitatile de produse

In viziunea lui echilibru se realizeaza in cadrul presupunerii ca ec. e perfect concurentiala si rata profitului este 0.

Dupa el sunt 3 categorii de piete: 1. a produselor2. serviciilor productive3. capitalurilorCei care fac legatura intre aceste piete sunt antreprenorii. Ei cumpara serviciile productive si

capitalurile si vind produsele suportind riscul afacerilor. El a reprezentat AE drept rezultatul jocului celor 3 piete. Echilibrul ec. necesita egalizare posibila prin micsorarea preturilor, a ofertei si a cererii pe cele 3 tipuri de piete.

In viziunea lui Walras starea de echilibru este una ideala si nu reala. Nu se poate intimpla niciodata ca pretul de vinzare a produselor sa fie egal cu cel al serviciilor productive.

Alfred MarshallPrincipalele probleme cercetate:1. formarea preturilor2. distribuirea veniturilor3. elaborarea teoriei echilibrului ec. partial

In viziunea lui utilitatea si costul produselor joaca acelasi rol in determinarea valorii. El incearca sa arate ca preturile sunt variabile in functie de situatia pietelor si de relatiile stabilite intre mai multe piete. A aratat ca costul de productie e compus din cheltuieli proportionale si fixe. Orice antreprenor ia decizii de majorare a nivelului productiei sale pina cind preturile de vinzare asteptate de el piermit macar acoperirea cheltuielilor fixe.legile formarii pretului trebuiau sa asigure anumite „rente” (venituri):

1.surplusul consumatorului2.surplusul producatorului

In teoria distributiei Marshal distinge 4 venituri:1.renta pt pamint2.salariul pt munca3.dobinda pt capital 4.profitul pt antreprenoriatPrin metoda sa Marshal a cercetat echilibrele partiale. El isi punea problema cum firmele pot

sa produca exzact atit cit sa asigure echilibrul cererii si ofertei. Conceptia lui cu privire la echilibrul economic a orientat teoria economica catre studiul fenomenelor ec-ce concrete care econometrie.

14. Trasaturile comune si deosebirile dintre doctrinele clasica si neoclasica. Trasaturi comune:1. Recunaosterea existentei unei ordini naturale careia ii este supusa viata economica2. Forma cea mai reusita de organizare a vietii ec. este economia de piata, bazata pe

proprietatea privata3. acceptarea principiului „miinii invizibile” adica a automatismul functionarii economiei de

piata4. respingerea ideii amestecului statului in economie 5. considerarea profitului drept motor al dezvoltarii6. calificarea concurentei ca factor al progresului.

Deosebiri: 1. Clasicii afirma ca AE este reglementata de legi obiective si universale , marginalistii au

mutat cercetarile teoretice din domeniul obiectiv in cel subiectiv. In timp ce clasicii pornesc de la productie, neoclasicii pornesc de la consum la alte faze ale AE studiind in primul rind procesele de circulatie a marfurilor

2. Invinuind clasicii ca ar fi ideologizat stinta economica marginalisti si-au pus scopul de a crea o stiinta adevarata, pura separata de economia sociala. Ei renunta la termenul de economie politica in favoarea celui de „economics” in centrul caruia se afla omul cu inclinatiile, gusturile si preferintile sale

3. Clasicii analizează procesele şi fenomenele în termeni de clasă, marginaliştii studiază activităţile agenţilor economici, considerînd că societatea este compusă nu din clase diferite dar din producători şi consumatori.

4. In baza sistemului ec. clasic sta teoria valoare-munca. In baza teoriei marginaliste sta teoria subiectiva a utilitatii marginale (valoare-utilitate) . Ei considera ca valoarea bunului nu are substanta obiectiva(munca) dar se afla in dependenta de aprecierile subiective ale individului(consumatorului)

5. Marginalistii introduc in circcuitul stiintific un sir de termeni noi. In loc de notiunea „marfa” utilizeaza termenul „bun”. Bunurile le impart in economice si libere

6. Clasicii determina pretul prin cantitatea de munca necesara producerii marfurilor. Neoclasicii- prin utilitatea finala/marginala a bunului respectiv. In viziunea lor utilitatea bunurilor economice scade pe masura satisfecerii nevoilor. Neoclasicii introduc in circuitul stiintific urmatoarele notiunii: utilitate individuala, marginala, postmarginala, salariul marginal, productivitate marginala.

15. Institutionalismul: esenta si etapele dezvoltarii. (Th. Veblen, Fr. Perroux, J.K.Galbraith).

A aparut la sf. Sec XIX-lea in SUA. Critici ai monopolului.Trasaturii definitorii:

1. atitudine critica fata de un sir de aspecte negative ale capitalismului.2. calificarea institutiilor drept forta motrice a dezvoltarii social-economice3. justificarea amestecului statului in economie cu scopul evitarii crizelor, somajului si

obtinerii veniturilor nelegitime4. efectuarea unei analize preponderent macroeconomice5. promovarea ideii primatului socialului in raport cu economicul.6. ideea prioritatii socialului asupra economiculuiEtape: 1. 1900-1940 Institutionalism negativist sau protestatar (critica capitalismului si a

liberalismului economic) Th.Veblen, W.Mitchell2. 1945- 1960 Schimbarea accentului de la critica capitalismului la perferctionarea lui.

J.M.Clark, A. A.Berie3. 1960-1970 Largirea ariei geografice si a caracterului investigatiilor. J.GalbraithScoala americana: Veblen considera ca statul, biserica, monopolurile, familia, sindicatele,

traditiile etc. Constitue forta motrice a dezvoltarii social economice. Piata este doar una din institutiile principale. „Teoria clasei inactive” – in viziunea lui clasa fara ocupatii (businessmanii, speculantii) este una din principalele institutii daunatoare societatii capitaliste, deoarece ei nu produc nimic ci numai consuma. Teoria „suveranitatii” consumatorului –consumatorul nu e suveran in alegerea sa, ci este supus anumitor presiuni, care-l impun in cazul alegerii marfurilor si serviciilor, un comportament nerational.

Scoala sociologica franceza: Fr. Peroux –In economia contemporana asupra activitatii ec., o influenta tot mai mare exercita statul si marele corporatii. Teoria economiei dominante –Peroux considera ca fenomenul dominatiei este una din principalele trasaturi caracteristice ec. contemporane. El se refera nu numai la cadrul agentilor economici. Si economiile nationale se divizeaza in dominante si dominate.

Neoinstitutionalismul: J.K.Galbraith „Noul stat industrial” „Stiinta economica si interesul public” – Respinge teza neoclasica cu privire la rolul determinant al pietii in viata ec. si fundamentarea teoriei despre rolul decisiv al marilor intreprinderi si al statului in programarea evolutiei economice. El considera ca statul trebuie sa-si asume functia de „planificare” a economiei. Tehnostructura-o noua institutie cheie (Grup format din cei mai influenti manageri, care poseda cunostintele si experienta necesara si conduc in realitate intreprinderile).

Concluzii: (doctrina eterodoxa)1. Respingind conceptia de homos economicus au demonstrat influenta mereu

crescinda asupra dezvoltarii economice a diferitor institutii: statul, sindicatele, religia, tehnostructura

2. Promoveaza ideea prioritatii socialului asupra economicului, optind pt o ec. mai umanista, mai echilibrata, cu mai putine conflicte sociale

16. Caracteristica generala a doctrinei Keynesiste. Modelul keynisist. Keynisismul a aparut la inceputul sec xx si ca premise a aparitiei a avut urmatoarele conditii:1. piata nu este complet libera, predomina concurenta imperfecta, apar monopolurile, in

productie predomina intreprinderi mari, proprietatea mare si mijlocie, se nimiceste institutul proprietatii mici private. In asemenea situatii legile economice promovate de clasici se neoclasici nu actioneaza liber.

2. pe masura cresterii gradului de complexitate a vietii economice statul devine nu un factor econ. Efectiv necesar cu urmatoarele functii:

a) organizator al vietii economice b) subiect active si direct in economie(statul devine un neofactor de productie)3. relatiile econ. Nu se stabilesc la intimplare. Economia capata un caracter mixt. Pe de o

parte exista un sector privat cu proprietate mica mijlocie mare. Pe de alta aprte exista un sector de stat astfel si politica economica trebuie sa aiba un character mixt.

4. inceputul sec xx este caracterizat prin mari disfunctii economice(somaj, inflatie, crize etc.)5. criza economica mondiala 1929-1933 care a demonstrate ca doctrina liberala este depasita

istoric si incapabila sa ofere solutii pt ieisrea din ea.

In asemenea situatii in perioada interbelica se pun bazele unei noi si importante doctrine: doctrina dirijismului economic

Fondatorul DDE john Maynard kaynes professor de economic politica CambridgeLucrarea de baza: “teoria generala a dobinzii miinei de munca si a banilor”

Problema principala care l-a preocupat pe Kaynes mai ales in lucrareasa de baza a fost somajul. El isi propune ca scop de a descoperi ce anume determina volumul ocuparii fortei de munca. In cercetarile sale ajunge la concluzia ca volumul ocuparii e determinat de punctual de intersectie dintre functia cererei si a ofertei globale. In acest punct se realizeaza starea de echilibru economic.

AD-cererea globalaAS-oferta globala

In viziunea lui ecuatia echilibrului este: Y=C+I (C-consumul; I-investitiile)Y=C+S

S=Y-CS=I

In ecuatia Y=C+I cererea si oferta se echilibreaza. In situatia de echilibru se investesc toate economiile. Crizele si somajul dispar. Economia functioneaza in regim normal.

In realitate relatia cererea globala-oferta globala nu este mereu in stare de echilibru. In cele mai dese cazuri economia se caracterizeaza astfel: 1)S>I economii mai mari ca investitiile, inflatie, valoarea banilor scade. 2)S<I valoarea banilor creste. Somaj.

In situatii de dezechilibru statul trebuie sa intervina pt eliminarea efectelor lui.

Kaynes considera ca elemental decisiv al mentinerii echilibrului este stimularea cererii efective de consum si investitii. El afirma ca procesul de realizare a ech. Economic se concentreaza in jurul la 3 legi:

1.legea inclinatiei psihologice spre consum conform careia oamenii sunt predispusi sasi sporeasca consumul odata cu cresterea venitului dar in aceeasi masura cu care a crescut venitul. In acest context Kaynes introduce inclinatia marginala spre consum.

MPC=DC/DY (arata cum se modifica consumul in rezultatul modificatiei venitului cu o unitatesi inclinatia marginala spre economie.

MPS=DS/DY (cum se modifica economiile cind venitul se modifica cu o unitate. Daca Venitul ↑ consum↓cererea globala↓ vol. productiei↓ Somaj

2. inclinatia spre investitii – Intreprinzatorii sunt predispusi sa investeasca doar in cazul cind se intrevede perspective obtinerii unui profit care-I satisface, cind eficienta marginala a investitiilor este destul de mare. Cind ef. Marg e egala sau mai mica decit dobinda, intreprinzatorii prefera sa depuna banii la banca .

3. inclinatia spre lichiditate – predispunerea oamenilor de a-si pastra economiile sub forma lichida, usor de transformat in alte bunuri.

Keynes sustine ca investitiile pot fi stimulate prin scaderea ratei dobinzii, adica prin ieftinirea banilor.

17. Politica economica a statului preconizata de J.M.Keynes. Keynes afirma ca dezechilibrele ec. nu pot disparea de la sine, fiind necesara interventia

statului.Statul trebuie sa intervina anume atunci cind agentii ec individuali isi micsoraza

investitiile, promovind o politica de cheltuieli., pt stimularea investitiilor si consumului.Stimularea investitiilor private urma sa se faca prin intermediul micsorarii ratei dobinzii.Stimularea consumului . Keynes propune promovarea unei politici de stimulare a

consumului si de redistribuire a veniturilor. In scopul asigurarii unei repartitii mai echitabile a veniturilor, Keynes propune introducerea impozitului progresiv pe venit. El cere introducerea unui sistem eficient de asistenta sociala, de servicii publice ceea ce indirect ar contribui la sporirea veniturilor celor saraci si ar incuraja inclinatia spre consum.

Politica monetară. Keynes considera ca banii trebuie folositi ca instrument important de dirijare, de reglementare a ec. Un scop principal al politicii monetare este mentinerea ratei dobinzii la cel mai scazut nivel posibil. Reducerea acestea poate fi realizata prin sporirea de bani

aflati in circulatie, ceea ce ar duce in mod inevitabil la inflatie.El mai propune si inchiderea frontierelor pentru a opri patrunderea marfurilor straine pe

piata interna, ceea ce ar impune confectionarea lor si in mod inevitabil crearea locurilor de munca. Merite:

1. O noua doctrina logica, acceptata cu timpul de toti specialistii in domeniu.2. A dovedit de ce nu este posibil automatismul sistemului economic capitalist.3. Aceasta politica a contribuit la reducerea somajului si atenuarea crizelor economice,

asigurind o dezvoltare economica fara precedent. Rataciri:

1. Propunerea de a micsora rata dobinzii in copul stimularii investitiilor private sa dovedit a fi ineficienta, caci capitalurile private prefera sa plece peste hotare.

2. Keynes nu a aratat cum poate fi mentinuta permanent ocuparea completa a miinei de lucru, care nivel al inflatiei este rau, pina la ce nivel este admisibil deficitul bugetar.

3. Keynes a acordat o atentie deosebita consumului si cererii si a subapreciat rolul productiei, cit si al ofertei.

18. Neoliberalismul si deosebirile lui de liberalismul economic classic. Neoliberalii recunosc conceptul de ordine naturala, plaseaza in centrul doctrinei lor notiunea

de individualism ec. , acorda o deosebita atentie analizei pretului si a pietei.Principii:1. respectarea ordinii naturale, dar nu absolutizata, ca in cazul liberalilor clasici2. libertatea economica si responsabilitatea intreprinzatorului3. concurenta fara monopoluri4. libertatea formarii preturilor5. stabilitatea circulatiei monetare6. interventia limitata a statului in ec.- Liberalismul economic classic apara ideea unei libertati economice abstracte, si nu

concrete, fara a intelege ca libertatea trebuie sa fie conrolata si protejata, in caz contrar apar monopolurile. Spre deosebire de clasici, neoliberalistii afirma ca nu poate exista o teorie ec. universala pt toate tarile, deoarece fiecare stat are specificul sau.

19. Teoriile lui W. Eucken si F.von Hayek.

Walter Eucken: „Tipurile ideale de economie”- potrivit acestei conceptii in lume exista doua tipuri ideale de economie: a) economia libera de piata, in care legaturile dintre agentii economici se stabilesc prin intermediul pietei; b) economia centralizata, condusa de un anumit centru si in care relatiile dintre agentii economici sint stabilite pe baza ordinii si a regulilor elaborate de stat. Economia libera de piata este preferabila deoarece ea asigura democratie, libertate si bunastarea oamenilor, iar ec. centralizata este insuficienta si deschide calea dictaturii.

Conceptia „echipei de fotbal”- in viziunea lui societatea este un urias „cimp de fotbal”. Jucatorii echipei de fotbal sint agentii economici, iar functiile de arbitru le indeplineste statul. „Arbitrul” ,dupa cum se stie, nu ia parte la joc, el numai garanteza desfasurarea jocului conform regulilor, pe care tot el le elaboreaza.

F.von Hayek: Conceptia despre libertate si statul de drept – libertatea inseamna absenta constringerii, posibilitatea indivizilor de a-si realiza scopurile economice. Ea poate fi asigurata pe doua cai: a) prin vointa unei persoane,care deseori duce la aparitia unui sistem dictatorial; b) pri „domnia legii” adica prin adoptarea unor reguli abligatorii de comportare, valabile pt toti cetatenii, fara discriminare. Hayek considera ca rolul statului de drept consta in asigurarea unor servicii publice, care nu pot fi prestate in conditiile relatiilor de piata (vinzare-cumparare). Este necesara interventia statului in urmatoarele domenii: a) crearea cadrului juridic legal pt desfasurarea eficienta a concurentei dintre agentii economici; b) asigurarea ordinii publice si apararea nationala; c) acordarea pensiilor si a indemnizatiilor de somaj.

Economia de piata si ordinea liberala din cadrul ei – economia de piata, bazata pe proprietatea privata si activitatea indivizilor liberi in cadrul concurentei, prezinta forma

principala de functionare a ec. in lumea civilizata. In ec. de piata coordonarea actiunilor agentilor economici, ordinea si organizarea economica se realizeaza prin intermediul concurentei. Hayek se pronunta impotriva termenului traditional de „economie”, considerindul deja depasit de realitate. In viziunea lui, ec. contemporana de piata, care se autoregleaza, trebuie sa fie numita „catalaxie”. Catalaxia in viziunea lui este un sistem ec. care se autoregleaza spontan, in primul rind prind intermediul preturilor, care sunt „un sistem de telecomunicatii” intre agentii economici, „o masina de inregistrat schimbarile din economie”.

Politica economica si interventia statului in economie – aceasta conceptie se reduce la urmatoarele momente: a) el se pronunta categoric impotriva amestecului statului in economie prin masuri care implica functionarea libera a mecanismelor pietei, considerind ca aceasta interventie duce la dezichilibre si crize ec.; b) critica politica monetarista, promovata in tarile moderne, referitor la centralizarea procesului de emitere a monedei si se pronunta pt extinderea acestui drept si la bancile comerciale particulare.; c) in domeniul politicii fiscale sustine doua categorii de impozite incasate de statele moderne: prima- impozitele destinate pt acoperirea cheltuielilor de administratie; a doua- impozitele destinate pt necesitatile colective(invatamintul, cultura, sanatatea); d) sustine principiile de autoreglare a ec. de piata a lui A. Smith si J.B. Say si dezaproba orice forma de conducere centralizata a economiei de catre stat, deoarece duce la constringerea drepturilor si a libertatilor indivizilor, la scaderea eficientei lor economice; e) afirma ca eficienta ec. este incompatibila cu „dreptatea sociala” intrucit prima se refera la utilizarea cit mai rationala a resurselor pe baza mecanismului spontan al preturilor, iar a doua presupune folosirea fortei statului in scopul redistribuirii veniturilor; f) considera daunatoare combaterea dintre piata si dirijare(sau planificare), deoarece in urma acestei combinari se amestica doua forme de organizare ce duce la scaderea eficientei ambelor sisteme.

20. Teoria si politica monetara a lui M.Friedman. „Eseurile teoriei economice pozitive” „Cererea de moneda” Monetarismul - potrivit acestei teorii inflatia precum si alte „boli” de care sufera capitalismul contemporan, sunt de origine monetara, si provin de la dezichilibrul intre cantitatea banilor aflati in circulatie si necesitatile reale ale economisi.

Se pronunta impotriva interventiei statului in procesul de taxare a preturilor, impotriva deficitelor bugetare, impotriva acordarii subventiilor intrprinderilor particulare.

Principala forma a amesticului statului in economie trebuie sa fie politica monetara, iar politica de stimulare a cererii nu imbunatateste starea economica, ci da nastere noilor disproportii.

21. Particularitatile formarii si dezvoltarii gindirii economice romanesti. Specificul gîndirii româneşti este condiţionat de un şir de împrejurări, cum ar fi aşezarea

geografică, psihologia naţională, dar mai ales destinul istoric, care ne-a „oferit” ca ideal suprem lupta de libertate. A.D. Xenopol subliniază în această ordine de idei că “nu este popor pe lume care să fi avut atîtea primejdii de înfruntat, atîtea lupte necurmate de susţinut pentru apărarea fiinţei şi traiului”. Această regretabilă circumstanţă a reţinut dezvoltatrea social-economică a poporului. De aici şi prima particularitate a gîndirii noastre- îmbinarea problemelor pur economice cu idealurile luptei de eliberare naţională.

În centrul gîndirii economice s-a aflat ideea independenţei, ideea naţiunii, fapt ce permite de a plasa întreaga gîndire în cadrul unei variante a doctrinei naţionalismului ec., cu justificarea unui însemnatamestec al statului în problemele ec. O altă problemă specifică, a fost cea a Unirii. Această problemă a predominat mereu gîndirea economică şi anume prin această prismă erau analizate şi chestiunile ec. Chiar după unirile din 1600, 1859, 1918, 1941 problema Unirii rămînea să le predomine pe toate celelalte, deoarece se impunea necesitatea întregirii economiilor fărmiţate, a constituirii unui complex naţional economic unic, în cadrul unor noi frontiere.

Fiind plasaţi geografic “în calea tuturor răutăţilor”, cum zic cronicarii, adică aflându-ne învecinaţi cu nişte popoare puse mereu pe jaf şi prădăciune, cum fuseseră cândva tătarii, turcii, hunii, goţii şi cazacii, ne-am deprins, să punem accentul pe consum şi nu pe acumulare. Această vecinătate supărătoare distrugea din temei dorinţa strămoşilor noştri de a se pricopsi, de a construi palate, case frumoase, monumente de artă. În condiţiile lipsei unei stabilităţi politice şi

ec., a certitudinii că avuţia creată nu va fi jefuită, psihologia populară înclina în direcţia cheltuirii banilor în petreceri şi nu pentru a înfiripa manufacturi, a ridica edificii măreţe.

Noi avem o gîndire mai mult emotivă, deît raţonală, iar la temelia acţiunilor noastre se află de obicei sentimentele, instinctele, emoţiile, şi nu raţiunea, calculul, agerimea, duritatea, judecata la rece. Apoi gîndirea economică este încătuşată de tot felul de principii morale, de tradiţii religioase şi de altă natură. Poate de aceea de-a lungul secolelor am avut mai mulţi poeţi şi muzicanţi şi foarte puţini economişti. Un şir de oameni de geniu (M.Eminescu, B.P.Haşdeu, N.Iorga, A.D.Xenopol etc.) văzînd enorma vulnerabilitate a gîndirii noastre economice şi simţind necesitatea apărării intereselor naţionale ale acestui popor mai mult mistic, decît raţional, au părăsit adeseori ocupaţiile îndrăgite, pentru a se apleca asupra problemelor ec.

22. Conceptul avutiei la mercantelisti, fiziocrati si liberali clasici. Mercanteliştii considerau că preocuparea principală atât a indivizilor cît şi a statului

trebuie să fie sporirea avuţiei. Astfel ei au aşezat la temelia doctrinei lor ideea că semnul şi măsura avuţiei unei ţări este determinată de cantitatea de aur şi argint pe care ea o posedă. Iar izvorul acestei bogăţii îl constitue comerţul, circulaţia mărfurilor şi în mod special comerţul exterior. La nivelul întregii ţări acest surplus se capătă în cazul cînd valoarea mărfurilor exportate depăşeşte pe cea a mărfurilor importate.

Fiziocraţii au reorientat cercetările ec. din domeniul circulaţiei mărfurilor în cel al producţiei, indicînd direcţia în care trebuie căutat adevăratul izvor al avuţiei unei ţări.

În centrul preocupărilor liberalilor clasici se afla sfera de producţie şi munca, rolul căreia este considerat hotărîtor în sporirea avuţiei.