Copilul Intre 1 Si 3 Ani

30
Educatia copilului mic Copiii mici pot fi atat de adorabili, incat parintii nu le pot refuza nimic. Din pacate pentru acesti parinti, acum este momentul in care copiii trebuie sa invete care sunt regulile dupa care societatea umana, inclusiv familia, functioneaza si sa inteleaga ca trebuie sa se "supuna" acestor reguli. Varsta de 2 - 3 ani este cunoscuta pentru accesele de furie, acestea rezultand din necesitatea copilului de a-si exprima independenta sau frustrarea. Modul in care parintii reactioneaza la acest comportament va pune bazele relatiei viitoare dintre parinte si copil - fie parintele va deveni un "sclav" al copilului, fie acesta va asculta de parinti. Disciplinarea si indrumarea copilului are loc atunci cand, in cadrul interactiunii cu parintele, acesta invata, se comporta si se dezvolta armonios. Pedeapsa este opusul indrumarii pozitive si inseamna oprirea unui comportament necorespunzator al copilului prin actiuni fizice sau verbale negative, suprimarea unor placeri sau penalizarea copilului. Violenta fizica sau verbala si pedepsele aspre nu reprezinta o metoda de corectie eficienta pe termen lung si, in plus, copilul isi pierde increderea in sine si in cei din jur, iar la maturitate isi va rezolva problemele tot prin violenta. Cu ajutorul unei educatii corecte, copilul capata incredere in sine, se simte in siguranta in lumea din jurul sau si stie ca, chiar daca se intampla sa greseasca, parintii vor fi alaturi de el si il vor sustine neconditionat. Metodele eficiente de disciplinare a copilului includ: • Separatia - acordati copilului putin timp sa se calmeze. • Administrarea comportamentului, negocierea cu copilul. • Redirectionarea comportamentului copilului. • Oferirea unui model comportamental. • Implicati copilului in rezolvarea problemei. • Ignorarea copilului atunci cand acesta are un comportament neadecvat pentru a atrage atentia. • Mentinerea unei pozitii ferme in fata copilului. • Pastrarea controlului asupra situatiei. • Detasarea, sau pastrarea unei minti limpezi. • Recompensati copilul, insa nu-l mituiti. Copilul mic, cu varsta cuprinsa intre 1 si 3 ani, are o imensa capacitate de invatare si, prin urmare, parintii sunt sfatuiti sa acorde deosebita atentie acestui aspect. Potrivit expertilor, la aceasta varsta se pun bazele abilitatilor de a citi, calcula si a comunica verbal. Chiar daca nu vor reusi sa exceleze chiar acum, copiii care fac cunostinta cu aceste subiecte se vor descurca mult mai usor la varsta scolara. Accesele de furie la copiii mici Accesele de furie reprezinta o manifestare comportamentala normala pentru copilul mic. Bebelusul pana nu demult adorabil se transforma intr-un mic tiran, care refuza tot ce ii propun parintii, se tranteste pe jos si incepe sa tipe si sa dea violent din maini si picioare. In aceste situatii parintii sunt tentati sa ofere copilului tot ce isi doreste, doar ca sa inceteze - mai ales cand aceste accese de furie au loc in spatii publice. Aceasta cale insa nu este una dezirabila: copilul va invata ca acest comportament este calea cea mai sigura de a obtine ce isi doreste, iar parintele se va transforma in "sclavul" dorintelor copilului. Inca de la aparitia primelor crize, parintii trebuie sa decida care sunt lucrurile cu adevarat importate - este mai important ca cel mic sa va tina de mana atunci cand traversati strada, decat sa se imbrace cu tricoul pe care vreti sa-l poarte - daca insistati ca cel mic sa faca exact asa cum doriti, atunci trebuie sa va pregatiti pentru o lupta permanenta intre vointa dumneavoastra si cea a copilului. Ideal ar fi sa impuneti un minim de reguli, pentru a fi siguri ca cel mic le va respecta. Urmatorul pas este consecventa - regulile trebuie sa fie aceleasi de fiecare data, iar abaterile nu sunt permise. Daca cedati la insistentele copilului chiar si o singura data, atunci acesta va incerca de fiecare data sa obtina rezultatul dorit - cu plans, tipete sau chiar violenta. De ce au copiii mici accese de furie? In perioada in care sunt bebelusi, parintii isi ingrijesc copiii permanent si au grija sa le indeplineasca orice dorinta, care la aceasta varsta este si o necesitate. Acest comportament este normal, deoarece bebelusii au nevoie de multa dragoste si atentie pentru

Transcript of Copilul Intre 1 Si 3 Ani

Page 1: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

Educatia copilului micCopiii mici pot fi atat de adorabili, incat parintii nu le pot refuza nimic. Din pacate pentru acesti parinti, acum este momentul in care copiii trebuie sa invete care sunt regulile dupa care societatea umana, inclusiv familia, functioneaza si sa inteleaga ca trebuie sa se "supuna" acestor reguli. Varsta de 2 - 3 ani este cunoscuta pentru accesele de furie, acestea rezultand din necesitatea copilului de a-si exprima independenta sau frustrarea. Modul in care parintii reactioneaza la acest comportament va pune bazele relatiei viitoare dintre parinte si copil - fie parintele va deveni un "sclav" al copilului, fie acesta va asculta de parinti.

Disciplinarea si indrumarea copilului are loc atunci cand, in cadrul interactiunii cu parintele, acesta invata, se comporta si se dezvolta armonios. Pedeapsa este opusul indrumarii pozitive si inseamna oprirea unui comportament necorespunzator al copilului prin actiuni fizice sau verbale negative, suprimarea unor placeri sau penalizarea copilului. Violenta fizica sau verbala si pedepsele aspre nu reprezinta o metoda de corectie eficienta pe termen lung si, in plus, copilul isi pierde increderea in sine si in cei din jur, iar la maturitate isi va rezolva problemele tot prin violenta.

Cu ajutorul unei educatii corecte, copilul capata incredere in sine, se simte in siguranta in lumea din jurul sau si stie ca, chiar daca se intampla sa greseasca, parintii vor fi alaturi de el si il vor sustine neconditionat. Metodele eficiente de disciplinare a copilului includ: • Separatia - acordati copilului putin timp sa se calmeze. • Administrarea comportamentului, negocierea cu copilul. • Redirectionarea comportamentului copilului. • Oferirea unui model comportamental. • Implicati copilului in rezolvarea problemei. • Ignorarea copilului atunci cand acesta are un comportament neadecvat pentru a atrage atentia. • Mentinerea unei pozitii ferme in fata copilului. • Pastrarea controlului asupra situatiei. • Detasarea, sau pastrarea unei minti limpezi. • Recompensati copilul, insa nu-l mituiti.

Copilul mic, cu varsta cuprinsa intre 1 si 3 ani, are o imensa capacitate de invatare si, prin urmare, parintii sunt sfatuiti sa acorde deosebita atentie acestui aspect. Potrivit expertilor, la aceasta varsta se pun bazele abilitatilor de a citi, calcula si a comunica verbal. Chiar daca nu vor reusi sa exceleze chiar acum, copiii care fac cunostinta cu aceste subiecte se vor descurca mult mai usor la varsta scolara.

Accesele de furie la copiii miciAccesele de furie reprezinta o manifestare comportamentala normala pentru copilul mic. Bebelusul pana nu demult adorabil se transforma intr-un mic tiran, care refuza tot ce ii propun parintii, se tranteste pe jos si incepe sa tipe si sa dea violent din maini si picioare. In aceste situatii parintii sunt tentati sa ofere copilului tot ce isi doreste, doar ca sa inceteze - mai ales cand aceste accese de furie au loc in spatii publice. Aceasta cale insa nu este una dezirabila: copilul va invata ca acest comportament este calea cea mai sigura de a obtine ce isi doreste, iar parintele se va transforma in "sclavul" dorintelor copilului.

Inca de la aparitia primelor crize, parintii trebuie sa decida care sunt lucrurile cu adevarat importate - este mai important ca cel mic sa va tina de mana atunci cand traversati strada, decat sa se imbrace cu tricoul pe care vreti sa-l poarte - daca insistati ca cel mic sa faca exact asa cum doriti, atunci trebuie sa va pregatiti pentru o lupta permanenta intre vointa dumneavoastra si cea a copilului. Ideal ar fi sa impuneti un minim de reguli, pentru a fi siguri ca cel mic le va respecta. Urmatorul pas este consecventa - regulile trebuie sa fie aceleasi de fiecare data, iar abaterile nu sunt permise. Daca cedati la insistentele copilului chiar si o singura data, atunci acesta va incerca de fiecare data sa obtina rezultatul dorit - cu plans, tipete sau chiar violenta.

De ce au copiii mici accese de furie?In perioada in care sunt bebelusi, parintii isi ingrijesc copiii permanent si au grija sa le indeplineasca orice dorinta, care la aceasta varsta este si o necesitate. Acest comportament este normal, deoarece bebelusii au nevoie de multa dragoste si atentie pentru a se dezvolta sanatos, atat fizic, cat si psihic. Pe masura ce incep sa mearga de-a busilea si apoi pe propriile picioruse, parintii sunt nevoiti sa impuna copilului restrictii si sa-l invete ca dorinta lui nu este singurul lucru care conteaza. Aceasta schimbare poate fi coplesitoare pentru un copil mic, care nu detine capacitatea de a se exprima si a se misca asa cum doreste. Prin urmare copilul isi pierde controlul asupra emotiilor si izbucneste in accese de furie - este posibil ca cel mic sa se arunce pe jos, sa tipe, sa scuipe sau sa muste. In aceste momente copilul nu intelege argumentele rationale, iar parintele nu rezolva nimic daca il cearta. Pe masura ce creste, copilul acumuleaza experienta din numeroasele momente de frustrare si incepe sa devina tolerant si rabdator.

Copiii au temperamente diferite, astfel incat unii copii izbucnesc mai des in accese de furie, in vreme ce altii au rareori aceste izbucniri. Acest comportament are doua motivatii de baza: manipularea si frustrarea. In primul caz, copilul doreste sa obtina ceva de la parinte, cu orice pret si mai ales daca stie ca aceasta metoda a functionat in trecut. In cel de-al doilea caz, frustrarea este produsa de incapacitatea copilului fie de a-si exprima emotiile, fie de a realiza o actiune.

Cum putem preveni accesele temperamentale la copiii mici• Mentineti copilul sub observatie. Astfel puteti afla cauzele si semnele care prevestesc aparitia unui acces emotional. In cazul aparitiei acestora, apropiati-va de copil si intrebati-l daca il deranjeaza sau are nevoie de ceva. Puteti sa-i distrageti atentia sau sa-l ajutati pe cel mic, insa nu exagerati - el trebuie sa

Page 2: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

invete cum sa faca fata singur situatiilor problematice.

• Oferiti-i un bun exemplu. Daca parintii au un comportament agresiv atunci cand sunt frustrati, copiii vor invata ca acest raspuns este potrivit in astfel de situatii. Incercati sa ramaneti calmi atunci cand copilul se poarta irational.

• Descoperiti limitele copilului si pe ale dumneavoastra. Daca copilul este obosit sau ii este foame, nu-l suprasolicitati. Totodata unii parinti sunt foarte sensibili si irascibili, iar copiii isi dau seama repede ca pot profita de acest lucru - incercati sa nu cedati nervos atunci cand copilul are o criza de furie.

• Evitati expunerea copilului la factorii declansatori. Eventual, puteti pastra un jurnal al acceselor emotionale, pentru a va da seama care sunt situatiile care le declanseaza. Tineti departe de copil obiectele pe care nu are voie sa le atinga.

• Pastrati pe cat posibil rutina in program. Copiii mici izbucnesc deseori doar pentru ca le este foame sau somn. Incercati sa stabiliti mesele si orele de somn ale celui mic la aceleasi ore in fiecare zi.

• Dati-i copilului posibilitatea de a alege. Puteti sa il ajutati pe copil in dorinta de a fi independent, oferindu-i posibilitatea de a face mici alegeri, intre variantele care va convin: "Vrei suc de mere sau de struguri?", "Vrei sa te speli pe dinti inainte sau dupa baita?". Astfel il puteti "pacali", copilul crezand ca el detine controlul. Nu puneti intrebari la care raspunsul va fi inevitabil "Nu".

• Anuntati din timp schimbarile. Nu luati decizii bruste, care il iau prin surprindere pe copil. Avertizati-l cu 5 minute inainte ca se incheie joaca sau este timpul pentru masa. Acelasi lucru este valabil si pentru schimbarile importante, cum ar fi venirea pe lume a unui fratior.

• Nu impuneti limite foarte restrictive copilului. Raspunsul natural la prea multe reguli este furia si rezistenta.

Cum ar trebui sa reactioneze parintii la accesele emotionale ale copiilor? In primul rand, parintele trebuie sa inteleaga ca accesele de furie sunt normale la un copil care vrea sa fie independent si comportamentul acestuia nu este un rezultat al educatiei oferite. In al doilea rand, parintele trebuie sa stie care sunt lucrurile pe care nu trebuie sa le faca atunci cand copilul are un acces de furie. Sunt anumite actiuni care nu doar ca nu ajuta, dar si incurajeaza copilul sa repete comportamentul:

•• Sa lovesti copilul in public sau sa il tarai dupa tine tinandu-l de ureche. •• Sa pleci de langa copilul care tipa si izbeste din maini si picioare - cel mic se va simti abandonat de parinte. •• Sa imobilizati copilul cu forta; astfel furia copilului va escalada. •• Sa reactionezi tot cu o criza de furie, daca esti rusinat de comportamentul copilului in public. •• Sa oferi copilului o "mita" sau sa cedezi insistentelor acestuia. •• Sa incerci sa vorbesti rational cu copilul, in timp ce acesta se afla in plina criza ne nervi. •• Pedepsirea acceselor de furie nu este recomandata, deoarece ar putea avea ca rezultat reprimarea ulterioara a sentimentelor de furie sau frustrare. Acest lucru nu este sanatos pentru un copil si pentru oameni in general.

Atunci cand copilul are o izbucnire de frustrare pentru ca nu reuseste sa indeplineasca o anumita actiune, sau este coplesit de sentimente, el are nevoie de afectiune si de cineva care sa-l asigure ca nu este singur si ca totul va fi bine. Aceasta reactie reprezinta o alta metoda pentru parinte de a-si afirma autoritatea si de a-l ajuta pe copil sa capete incredere in sine. Nu ignorati copiii care izbucnesc in accese de frustrare.

Deseori copiii tipa si striga atunci cand parintii le refuza anumite placeri. Aceste accese emotionale ale copiilor sunt deseori jenante pentru parinti, mai ales cand acestea au loc in public. In loc sa actionati violent, duceti copilul intr-un loc retras si asteptati sa se linisteasca. Apoi, dupa ce criza a trecut, explicati-i ca acest comportament nu este solutia pentru a obtine ceea ce isi doresc. In niciun caz nu cedati. Ignorarea copilului - purtati-va ca si cum nu se intampla nimic anormal -  este una dintre cele mai eficiente solutii in cazul in care copilul "face urat" doar pentru ca vrea atentie. Acesta isi pierde repede interesul si se calmeaza.

In cadrul familiei, stabiliti dinainte strategia de actiune in cazul unui acces de furie din partea copilului, astfel incat sa nu fiti sabotati de sot / sotie, parinti sau socri si sa fie clar ca aveti controlul asupra educatiei celui mic si stiti cum sa abordati problema. Totodata nu refuzati categoric orice ajutor - o schimbare de perspectiva poate fi favorabila.

Disciplinarea copiilor miciDisciplinarea copiilor cu varsta intre 1 si 3 ani se concentreaza mai ales pe distragerea atentiei, recompensarea comportamentului pozitiv si stabilirea limitelor. In general, la aceasta varsta copiii nu gresesc intentionat, astfel incat sa fie nevoie de pedepse. De fapt, disciplina si pedeapsa sunt doua lucruri foarte diferite - disciplina este bazata pe bunele relatii de instruire si ghidare dintre "discipol" si "invatacel", in vreme ce pedeapsa este o reactie negativa. Copiii sunt mai predispusi sa-si schimbe comportamentul atunci cand sunt laudati si incurajati, decat atunci cand sunt umiliti si certati.

In general parintii unui copil mic cunosc ABC-ul educatiei la aceasta varsta: pastrarea rutinei inainte de culcare, amenajarea tuturor obiectelor periculoase din casa impotriva copiilor si niciodata sa nu cedezi in fata unui copil care are o criza de furie. Din pacate, "meseria" de parinte se invata din experienta si demulte ori inveti din greseli. Primul lucru pe care trebuie sa il evitam atunci cand disciplinam

Page 3: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

un copil mic este lupta dintre vointa parintelui si cea a copilului - din acest "razboi" nu va iesi nimeni invingator. Acum parintii trebuie sa puna accent pe lucrurile care sunt cu adevarat importante, iar atunci cand stabilesc limitele trebuie sa-i dea celui mic libertatea de a alege lucruri simple, dar care il vor face sa se simta independent.

Metode disciplinare pentru copiii mici, intre 1 si 3 ani Redirectionarea sau distragerea atentiei copilului Parintii pot transforma comportamentul negativ al copilului mic intr-un comportament pozitiv, schimband doar mediul in care se afla copilul - daca cel mic alearga si tipa prin casa, spuneti-i ca nu este bine si propuneti-i sa mergeti afara la alergat sau puneti-i muzica sa cante; daca arunca cu nisip in partenerul de joaca, spuneti-i sa se opreasca si dati-i o minge sa se joace cu alti copii. Aveti insa grija sa-i spuneti copilului de fiecare data cand face ceva gresit - "asa nu e voie", "asa e voie". Redirectionarea il ajuta pe copil sa faca deosebirea intre un comportament adecvat si unul neadecvat.

In momentul in care copilul are un comportament care nu este neaparat negativ, dar care nu va convine din anumite motive - fie cel mic trage de un firicel din perdea si risca sa o destrame, fie vrea sa se joace cu o jucarie care tocmai s-a pierdut - este indicat sa-i distrageti copilului atentia propunandu-i sa faca cu totul altceva. In aceste situatii nu este bine sa admonestam copilul - nu numai ca nu rezolvam problema, dar putem produce un acces defurie din partea acestuia.

Ignorarea copilului micDe obicei ignorarea comportamentului copilului se aplica pentru greseli minore, dar care ne enerveaza cel mai mult: crizele de nervi sau smiorcaitul constant cu scopul de a capta atentia adultilor, o cearta mica si fara victime intre frati sau cuvinte jignitoare rostite intr-o ocazie unica, dintr-un acces emotional. In aceste cazuri, desi este destul de dificil sa adoptati o atitudine nepasatoare, tactica ignorarii este foarte eficienta.

Tehnica ignorarii nu presupune insa scaparea din vedere a copilului - acesta trebuie urmarit in permanenta. Este important sa stiti si cand sa nu ignorati comportamentul copillui - daca loveste alti copii, daca obisnuieste sa spuna cuvinte jignitoare intentionat sau daca are o criza de frustrare produsa de neindemanarea specifica varstei.

Metoda consecintei logice Copiii mici nu trebuie sa fie feriti de absolut orice lucru care s-ar putea sa nu mearga bine. Cateodata este util sa-i lasam sa descopere care sunt consecintele actiunilor lor. Important este ca cel mic sa fie permanent in siguranta. Intelegerea actiunii cauza - efect este foarte importanta in dezvoltarea copiilor, dar si in disciplinarea acestora. De cele mai multe ori aceasta metoda nici nu necesita efort; trebuie doar sa-i atrageti atentia copilului: "Vezi, ti-am spus sa-ti strangi jucaria. Acum a ramas la bunica si nu poti sa te joci cu ea. ", sau "Paharul este prea aproape de marginea mesei. Va cadea si nu o sa mai ai ce bea. ", sau "Daca arunci cu mancarea pe jos, te pun sa faci curat". In acest fel, chiar daca facem putina mizerie, copilul invata ca actiunile sale au consecinte.

Pauza sau izolarea Izolarea sau pauza este o metoda disciplinara foarte eficienta pentru copiii intre 1 si 3 ani si poate fi utilizata ca pedeapsa, sau mai degraba ca o metoda de revizuire a comportamentului. Efectul dorit nu este atat sentimentul de rusine, cat invatarea autocontrolului. Copiii mici isi pierd repede controlul si au izbucniri emotionale, astfel incat au nevoie deputin ajutor pentru a invata sa-si stapaneasca sentimentele.

Pauza se face intr-un loc izolat de interactiunea cu alte persoane, pregatit dinainte - pe un scaun, la coltul camerei, in patut, etc. Timpul petrecut in izolare poate fi de 1 - 3 minute, sau pana cand observati ca cel mic s-a linistit.

Indiferent de metoda disciplinara aleasa, important este sa fiti consecventi si calmi. La aceasta varsta disciplina si recompensarea comportamentului pozitiv sunt mai importante decat pedeapsa; ajutati copilul sa invete care sunt limitele. Parintii descopera de multe ori ca, cu cat folosesc mai mult o metoda disciplinara, cu atat acea metoda isi pierde eficienta. Din acest motiv este bine sa aveti la indemana mai multe tehnici si abordari, sa acordati atentie reactiilor copilului si sa fiti consecventi.

Greseli frecvente in disciplina copiilor mici de 1 - 3 ani Fiecare dintre noi a constatat macar o data ca tehnica aplicata pentru disciplinarea celui mic se intoarce impotriva noastra, fie ca tipam la copii pentru ca ei la randul lor au tipat, fie ca am amenintat cu o pedeapsa care nu a mai sosit. Important este sa depasim momentul si sa invatam din greseala, asa ca va prezentam cateva situatii de care este bine sa va feriti atunci cand aveti de-a face cu un copil mic:

• Sa mintiti copilul. Copiii mici sunt creduli si minciunile "nevinovate" ne fac de multe ori viata mai usoara. Se intampla insa ca o minciuna sa se intoarca impotriva noastra. In loc de a minti copilul pentru a face ceea ce dorim, putem sa-i aratam afectiune si intelegere - "Stiu ca nu vrei sa mergi la gradinita; nici eu nu vreau cateodata sa merg la serviciu, insa tot ma duc".

• Sa nu duceti la indeplinire o amenintare. Amenintarile sunt absolut inutile daca nu sunt indeplinite. Copilul va invata repede ca nu conteaza ce spune mama; el nu va pati nimic. In schimb, atunci cand copilul greseste, il puteti ameninta cu o pedeapsa, iar daca face a doua oara aceeasi greseala, pedepsiti-l pe loc.

• Sa nu fiti de acord cu sotul / sotia in fata copilului. In acest caz, celalalt partener va fi intotdeauna "personajul negativ", iar copilul va face cum convine. Nu conteaza daca pedepsele difera, important este ca cei doi sa fie de acord sa pedepseasca acelasi tip de comportament din partea copilului.

• Sa recompensati / "mituiti" copilul prea des. Atunci cand oferiti copilului recompense pentru un anumit comportament, micile recompense se pot transforma in santaj. In loc sa spuneti "Daca stai cuminte iti

Page 4: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

voi da ceva dulce", puteti spune: "Am fost mandra de tine pentru ca ai stat atat de cuminte" sau "M-a intristat / dezamagit comportamentul tau" - in loc sa pedepsiti greselile, incercati sa recompensati comportamentul corect.

• Sa incalcati propriile reguli. Copiii mici copie imediat comportamentul parintilor (mai ales lucrurile mai putin bune), dar totodata sunt niste mici "politisti". Imediat vor atrage atentia unui adult ca a facut ceva ce lor le este interzis, fie vor considera ca daca adultul are voie si ei au voie.

• Sa va enervati. Nu lasati nervii de moment sa va influenteze comportamentul. Cand tipati la copil, semnalul trimis este ca e in regula sa tipi si sa fii nervos. Respirati adanc sau parasiti camera pentru cateva momente, apoi incercati sa priviti situatia cu calm si obiectivitate.

• Sa amanati pedeapsa. Copiii deseori nu tin minte cu ce au gresit cu cateva ore in urma sau in ziua precedenta, astfel incat consecintele trebuie sa apara imediat dupa actiunea gresita - daca un copil il loveste pe altul cu o masinuta nu ii spuneti ca maine nu va avea voie sa iasa in parc, ci luati-i imediat masinuta.

• Sa tineti predici. Copiii mici nu sunt adulti in miniatura; ei nu reusesc sa urmareasca si sa inteleaga toate argumentele logice pe care un adult le poate folosi pentru a explica de ce nu este bine sa faci un anumit lucru. Cel maibine este sa folositi fraze scurte, la obiect. Decat sa-i explicati copilului ca dulciurile taie apetitul si fac rau la stomac, puteti spune: "Fara dulciuri inainte de masa".

Trebuie sa pedepsim copilul mic?Majoritatea actiunilor unui copil mic reprezinta un comportament considerat "demn" de pedeapsa la un copil mai mare. Pana la varsta de 3 ani insa, aceste actiuni sunt naturale si inocente, fiind modalitati prin care cel mic descopera care sunt rezultatele actiunilor sale. Si in privinta interactiunilor cu alte persoane, copiii au un comportament care poate fi considerat agresiv doar din curiozitate si din dorinta de a vedea cum reactioneaza celalalt si nu din pura rautate. Pana la varsta de 3 ani se poate aplica sintagma: "Lasa-l in pace ca e mic si nu stie ce face. " Chestiunea este destul de discutabila insa. De exemplu, un studiu a aratat ca si copiii de 3 ani sunt capabili sa minta.

Este normal ca un copil sa nu aiba un comportament considerat civilizat sau adecvat pana cand parintii nu il invata cum sa faca asta. Disciplinarea poate suna dur, insa se refera de fapt la invatarea si educarea celui mic. Disciplinarea nu inseamna pedepsire, obiectivul fiind ca cel mic sa capete autodisciplina si nu sa urmeze instructiunile noastre de teama consecintelor.

La varsta de 2 - 3 ani copilul invata diferenta dintre bine si rau, acesta fiind momentul in care puteti sanctiona comportamentul inadecvat. Metoda aleasa depinde de varsta si personalitatea copilului, precum si de personalitatea parintelui. Este posibil ca cel mic sa se corecteze la o privire atintita si o voce mai ferma, in vreme ce alti copii repeta greseala sfidator. Incercati sa nu uitati, chiar si in cele mai provocatoare situatii, ca scopul pedepsei nu este razbunarea ci educarea si ca ceea ce va suparat a fost comportamentul copilului, nu copilul.

Pauza sau izolarea - "Treci la colt!"Aceasta este una dintre cele mai eficiente pedepse, atat pentru copiii mici, cat si pentru cei mai mari. Diferenta este ca la cei mici perioada de izolare este scurta - 1-3 minute - in vreme ce un adolescent este trimis in camera sa pana cand accepta sa-si schimbe comportamentul. Pentru un copil mic, care nu are notiunea timpului, este bine sa-i cronometrati pauza cu un cronometru de bucatarie sau cu o clepsidra, astfel incat el sa poata "vedea" trecerea timpului.

Privarea de obiectul preferatAceasta metoda este foarte simpla - in momentul in care copilul greseste, mai intai il amenintati apoi, daca greseste a doua oara, treceti la actiune. De exemplu, daca loveste un alt copil cu o jucarie, ii luati jucaria; daca stie ca nu are voie sa iasa in strada cu tricicleta si totusi o face, nu ii mai dati voie sa se joace cu tricicleta pana a doua zi.

Conditia pentru ca izolarea si privarea sa fie pedepse eficiente, este sa fie aplicate imediat. Aceastea trebuie sa decurga ca o consecinta normala / logica a comportamentului inadecvat.

Pedeapsa fizica pentru copiii miciIn anumite limite, utilizarea pedepsei corporale este o alegere personala a parintilor. Daca insa alegeti aceasta cale, aveti grija la mesajul transmis catre copil - violenta rezolva problemele. Pe masura ce cresc, copiii vor incerca sa evite astfel de pedepse prin mijloace indezirabile - minciuna, ascunderea sentimentelor sau invinovatirea altor copii. Totodata, studiile au aratat ca persoanele care au fost supuse violentei in copilarie, fie devin persoane timorate si retrase, fie se transforma in agresori la randul lor.

Copilul mic invata prin jocJocul la copilul mic are rolul de a promova dezvoltarea fizica si motorie, iar complexitatea si organizarea jocului ajuta la dezvoltarea cognitiva si emotionala a copilului mic - stima si increderea in sine. Daca in jurul varstei de 1 an copilul se joaca singur si nu reuseste sa se concentreze foarte mult pe o anumita activitate, spre varsta de 3 ani copilul mic incepe sa aiba parteneri de joc si se implica in activitati ce pot dura chiar si 30 de minute. Parintele are un rol foarte important in dezvoltarea copilului mic, fiind un partener preferat de joca. Acceptand acest rol, parintii il ajuta pe cel mic sa aiba incredere in lumea din jurul lor, sa se simta iubit si in siguranta, precum si sa dezvolte idei si concepte despre lumea din jurul sau.

Treptat, copiii mici isi dau seama ca sunt fiinte individuale si isi intorc atentia spre lumea din jurul lor si

Page 5: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

spre ceilalti copii. Joaca intre 1 si 3 ani inseamna explorarea relatiilor cu ceilalti copii si adulti. Incepand cu varsta de 14 luni, copiii se joaca in majoritatea timpului unul langa altul si nu unul cu cealalt. Pana la 3 ani copilul devine mai interesat de ceilalti copii si chiar va avea preferinte pentru anumiti prieteni. Cel mic inca nu stie foarte bine sa imparta si nici nu intelege notiunea de prietenie, insa invata tot timpul. Iata cateva aptitudini pe care copilul le dezvolta prin joc:

• Gratiozitatea miscarilor. Copiii mici invata sa isi coordoneze miscarile manevrand diverse obiecte sau hranindu-se singuri. Controlarea incheieturii mainii este ultima etapa a dezvoltarii coordonarii la nivelul mainii.

• Urmarea instructiunilor. Parintii pot incepe acest joc cu copiii, rugandu-i sa le aduca anumite obiecte intr-un loc anume, pentru a cultiva simtul responsabilitatii si autonomiei.

• Asteptarea randului si impartirea lucrurilor. Aceste aptitudini sunt printre cele mai dificile pentru cei mici. Puteti incepe cu utilizarea sintagmelor "randul tau" si "a imparti" in conversatiile cu copiii, precum si demonstrarea acestora, pentru ca acestia sa le inteleaga importanta.

• Cresterea limitei de atentie. Atentia este un element esential pentru obtinerea succesului mai tarziu, in scoala. Pana la varsta de 2 ani, este indicat ca cei mici sa nu se uite deloc la televizor.

• Rezolvarea problemelor. Cei mici incep sa isi dezvolte tot mai mult gandirea, iar parintii ii pot ajuta ghidandu-i, insa fara a le oferi solutia la situatiile problematice. Cel mic invata din incercari repetate si greseli. Parintii pot crea artificial aceste situatii, apoi pot pune intrebari de genul - "La ce te gandesti? Ce urmeaza? Ce facem acum? Ce vrei sa faci? Ce trebuie pus aici?". Important este ca cel mic sa deduca singur solutia.

• Rabdarea si tolerarea frustrarii. Frustrarea este cuvantul de ordine la copiii mici. Acestia isi doresc sa faca foarte multe lucruri, insa sunt limitati de capacitatile fizice si psihice specifice acestei varste fragede. In loc sa le rezolve problemele, parintii trebuie sa ghideze copiii sa faca ei singuri ceea ce isi propun. Incurajarea verbala este foarte importanta pentru ca cel mic sa capete incredere in sine.

•  Aptitudini sociale. Copiilor mici le place foarte mult sa imite actiunile si frazele rostite decatre parinti - de ex. vorbitul la telefonul de jucarie. Chiar daca este vorba de o joaca, reprezinta insa o pregatire pentru interactiunile sociale adevarate.

•  Intelegerea conceptelor de timp si numar. Jucandu-se cu mai multe cuburi sau jucarii care se desfac in mai multe parti, copii invata ca indiferent de modalitatea in care aranjeaza partile componente, numarul acestora va fi acelasi. Jucariile de tip Lego ii ajuta pe cei mici sa inteheaga concepte mai dificile, precum "in curand", "mai tarziu", sau " dupa". Conceptele legate de timp si matematica sunt intelese mai usor cu ajutorul jocurilor insotite de cantecele cu rime.

•  Deosebirea dintre imaginar si realitate. Apropiindu-se de varsta de 3 ani, copilul isi foloseste tot mai mult imaginatia in joc; astfel cel mic isi dezvolta imaginatia si creativitatea, invatand in acelasi timp diferenta dintre realitate si lumea fanteziei.

Exista numeroase cercetari care au dovedit faptul ca mediul si experientele prin care trece un copil mic ii vor influenta profund comportamentul ulterior:• Jocul este unul dintre cele mai bune mijloace pentru un copil de a invata, fie ca este vorba de o activitate planuita, sau de simplul joc dintre parinte si copil.• Observand si jucandu-ne cu un copil, putem afla foarte multe despre temperamentul si personalitatea acestuia.• Copiii invata mai multe lucruri daca li se ofera ocazia sa exploreze activitatile si obiectele de care sunt atrasi in mod natural.• Jocul are un rol important in dezvoltarea aptitudinilor sociale si a stimei de sine la copil. • Jocul in comunitate promoveaza competentele sociale.• Copilul se cunoaste pe sine mai bine tot prin joc - imitarea expresiilor faciale; recunoasterea propriei imagini in oglinda; explorarea propriului corp.

Invatarea mersului la toaletaInvatarea mersului la toaleta si controlarea necesitatilor fiziologice este un pas foarte mare si important pentru un copil mic. Desi oamenilor mari li se pare un lucru foarte firesc, copiilor trebuie sa li se explice ce inseamna reziduurile corporale, precum si unde, cum si de ce acestea trebuiesc eliminate cat mai igienic. Totodata acest proces de invatare necesita foarte multa rabdare din partea parintilor. In primul rand, deoarece copilul nu invata peste noapte, iar in al doilea rand, reusita necesita multa incurajare si lauda.

Nu exista o varsta optima la care un copil sa fie invatat cu olita. De obicei copiii mici invata sa mearga singuri la toaleta intre 2 si 3 ani, iar fetitele sunt pregatite mai devreme decat baietii. Acest proces poate dura cateva saptamani sau cateva luni si nu se incheie odata ce copilul a invatat sa mearga in timpul zilei; copiilor le ia si mai mult timp sa invete sa ramana "uscati" in timpul noptii. Nu este un lucru neobisnuit ca un copil sa "ude patul" in mod accidental si la 7 ani. Copiii invata mai intai sa isi controleze sfincterul anal, apoi muschii pentru a retine urina.

Este copilul pregatit sa mearga singur la toaleta?Copilul este pregatit sa invete sa mearga la toaleta atunci cand isi doreste sa faca acest lucru. Parintii trebuie sa stie ca nu pot alege ei momentul cand sa-i invete pe cei mici cu mersul la olita, deoarece copiii trebuie sa fie pregatiti, atat fizic, cat si psihic. Va puteti da seama ca cel mic este pregatit atunci

Page 6: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

cand:

• Achizitioneaza anumite aptitudini psihice - stie ca urmeaza sa urineze sau sa defecheze si asociaza senzatia fizica cu un anumit rezultat; ii pasa de rezultat. • Poate urma instructiuni simple. • Poate sta linistit pe un scaun, timp de cel putin 5 minute. • Ramane uscat pentru mai mult de 2 ore in timpul zilei sua in timpul somnului de amiaza. • Stie denumirea majoritatii partilor corpului. • Poate sa mearga pana la baie si sa isi traga sau ridice singur pantalonasii. • Se simte inconfortabil cu scutecul murdar - apare dorinta de a fi curat. • Are eliminari regulate si previzibile - urineaza mai mult la o singura eliminare si nu "picura" pe parcursul zilei. • Cere sa fie imbracat cu lenjerie de "oameni mari" ori arata interes pentru olita sau toaleta.

Copilul mic nu este pregatit sa mearga singur la olita atunci cand:• Nu vrea sa i se scoata scutecul sub nicio forma. • Sta pe olita, apoi urineaza pe podea. • Isi scoate scutecul apoi isi face nevoile pe podea. • Parintele ii propune sa incerce sa faca la olita, iar copilul refuza sau spune "Nu, nu, nu".

Cum incepeti invatarea mersului la toaleta si ce pot face parintii?In primul rand, parintii trebuie sa aiba multa rabdare si sa puna la dispozitia copiilor tot ce au nevoie. Niciodata copilul nu trebuie sa fie fortat sa stea pe olita si nici sa fie pedepsit pentru eventualele accidente. Inainte de a incepe invatarea mersului la toaleta, puteti sa ii aratati celui mic cum se face, urmarind modelul parintelui sau al surorii / fratelui mai mare. Trebuie sa va decideti daca il veti invata pe cel mic sa faca la olita sau direct la toaleta. In primul caz, olita este foarte accesibila pentru copil, insa trebuie golita, iar in cel de-al doilea caz, cel mai probabil veti avea nevoie de un adaptor - reductor, pentru siguranta copilului. Bineanteles ca cel mai usor ar fi ca cel mic sa faca direct la toaleta, insa de multe ori aceasta este prea mare, sau copilul se teme de aspectul toaletei si trasul apei.

O alta decizie pe care parintii trebuie sa o ia este terminologia. Copiii mici trebuie sa stie sa denumeasca functiile fiziologice, insa in termeni mai usori de folosit pentru ei - treaba mare / mica, etc. Important este sa va ganditi pe termen lung - orice cuvant suna dragalas rostiti de un copil de 2 ani, insa lucrurile pot sta altfel peste cativa ani. In general, toti parintii cu experienta sunt de acord ca "recompensele" sunt foarte eficiente in invatarea copilului sa mearga la toaleta. Este bine sa nu exagerati insa - daca sunteti total impotriva acestei practici trebuie sa stiti ca cel mic are nevoie cel putin de incurajare verbala, iar de cealalta parte trebuie sa aveti grija sa nu transformati facutul la olita intr-un mijloc de santajare a parintilor pentru copil.

Ce pot face parintii pentru a-i ajuta pe cei mici?• Intrebati copilul de mai multe ori pe zi daca are nevoie sa mearga la toaleta. • Stabiliti un program regulat de mers la olita: dimineata dupa trezire, inainte si dupa masa, inainte de culcare, etc. • Invatati copilul sa se spele pe maini dupa folosirea toaletei. • Amanati invatarea mersului la toaleta daca copilul nu pare a fi interesat. • Pastrati-va calmul si rabdarea indiferent de situatie. • Nu invinovatiti sau demoralizati copilul. Nu pedepsiti "accidentele" neplacute. • Nu insistati ca cel mic sa ramana pe olita mai mult de 5 - 7 minute. • Oferiti copiilor haine cu care se pot imbraca si dezbraca singuri usor. Ii puteti motiva pe cei mici cu lenjerie in culori vii.

Cum il invatati pe copilul mic sa mearga singur la toaleta?Copilul invata mai intai sa controleze eliminarea materiei fecale - parintii trebuie sa urmareasca si sa depisteze indiciile care anunta defecatia - un eventual "program" pe parcursul zilei, mimica faciala - fortare sau concentrare. In momentul in care banuiti ca cel mic simte nevoia sa faca, duceti-l la olita. Fiti consecventi si incurajati copilul, pana cand acesta face legatura dintre senzatia fizica si folosirea olitei sau a toaletei. Pentru un copil cu varsta intre 1 si 3 ani este normal sa elimine materiile fecale de 3 - 5 ori pe saptamana, dar "evenimentul" se poate intampla si de 2 - 3 ori pe zi. Copiii mici urineaza de obicei de 8 ori pe zi si mai des daca sunt entuziasmati sau obositi.

Pentru a-l invata sa urineze la toaleta, trebuie mai intai sa ii aratati si sa-i explicati copilului la ce foloseste toaleta. Chiar daca va veti simti ciudat, exemplul personal este foarte util pentru cel mic. Duceti-l pe copil in baie imediat dupa trezire, apoi la intervale regulate pe parcursul zilei. Daca urineaza de 4 - 5 ori pe zi in toaleta, lungiti intervalele de timp dintre "excursiile" la baie. Nu invatati baieteii sa urineze de la inceput stand in picioare, deoarece le va veni foarte greu sa stea apoi asezati. Odata ce copilul isi controleaza necesitatile fiziologice in timpul zilei, controlul in timpul noptii va veni de la sine, realizandu-se pana la 4 - 5 ani. Intre timp insa, este bine sa pastrati scutecele in timpul somnului.

Probleme care pot aparea in timp ce copilul se obisnuieste sa mearga singur la toaletaCel mai adesea problemele apar datorita stresului indus de catre parinti sau "disputelor" dintre parinte si copil. "Accidentele" se intampla indiferent de cat de repede copilul invata sa mearga singur la toaleta. In aceste cazuri parintele trebuie sa-si pastreze calmul si sa nu-l certe pe copil. Cateodata copilul inregistreaza un regres - fie indiciile arata ca este pregatit, dar nu reuseste sa faca singur la olita, fie nu se poate controla, dupa ce aparent a invatat sa mearga singur la toaleta. Aceste situatii se intalnesc de obicei in preajma aparitiei unei boli, sau daca cel mic sufera de infectii urinare. Daca observati ceva neobisnuit in culoarea urinei, mergeti la medic.

Page 7: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

De cele mai multe ori regresia are cauze emotionale si nu fizice - apare un nou bebelus in casa, decesul unui membru din familie, parintii se despart, sau orice situatie stresanta. In aceste cazuri este indicat ca stresul emotional sa se rasfranga cat mai putin asupra copilului. Udarea patului in timpul noptii - enurezis - este considerata a fi o problema medicala dupa varsta de 6 ani.

Implicatiile sexualeInvatarea mersului la toaleta face parte dintr-un proces mult mai complex de invatare a propriului corp si functiilor acestuia. Atitudinea parintilor cu privire la organele genitale si functiile de excretie va influenta si modul in care copilul isi va asuma raspunderea pentru functiile corpului sau, precum si atitudinea sa ulterioara cu privire la sexualitate. Tine de responsabilitatea parintilor sa le arate copiilor cum functioneaza toaleta si sa le raspunda la toate intrebarile, cu calm si onestitate.

Actul de excretie provoaca o placere anala la copiii mici si din acest motiv este posibil sa doreasca sa se joace cu "continutul" olitei sau sa isi examineze organele genitale in timp ce stau pe olita. Acest comportament este absolut normal, insa trebuie sa fie corectat de catre parinti. Invatarea mersului la toaleta ofera ocazia invatarii denumirilor partilor si functiilor corpului - copilul trebuie sa stie ca functiile fiziologice sunt normale si ca eliminarea necesita un mediu privat.

Mofturi la masaDin pacate pentru parinti, mofturile la masa sunt aproape nelipsite la un copil mic. Mai ales in jurul varstei de 2 ani, copiii fie mananca foarte putin la masa, fie isi exprima clar preferinta sau refuzul pentru anumite alimente. Acest comportament pare surprinzator, mai ales pentru parintii ai caror copii aveau un apetit foarte sanatos atunci cand erau bebelusi. Din fericire, scaderea apetitului este un lucru normal pentru aceasta varsta si nu trebuie sa produca ingrijorare; mai mult, fortarea copilului sa manance atunci cand nu doreste sau sa consume alimentele pe care nu le place, doar agraveaza situatia. Parintii ingrijorati trebuie sa stie urmatoarele lucruri:

• Dupa varsta de 1 an, rata de dezvoltare a copilului scade si prin urmare apetitul este mai mic, iar spiritul de independenta care se dezvolta la aceasta varsta ii face pe copii sa aiba preferinte clar delimitate in privinta alimentatiei.

• Chiar daca copilul mic nu consuma 3 mese echilibrate pe zi, important este ca aportul nutritiv sa fie echilibrat pe o perioada de una - doua saptamani, cu alimente din toate grupele recomandate. Puteti pastra un jurnal cu mesele copilului, pentru a monitoriza aportul nutritiv. Majoritatea copiilor mici nu au nevoie de vitamine suplimentare.

• Atunci cand cel mic mananca putin, nu va grabiti sa ii dati suplimente alimentare sau gustari hipercalorice. Exista riscul ca burtica copilului sa se umple cu lichide si acesta sa refuze in continuare alimentele solide. In cazul in care considerati ca cel mic are o problema de nutritie, adresati-va medicului pediatru.

• Intr-o oarecare masura, copilul trebuie sa aiba puterea de decizie asupra alimentatiei. Fortandu-l sa manance prea mult sau ceea ce nu-i place, putem produce un adult cu tulburari alimentare sau obez.

Atunci cand nu are pofta de mancare, copilul poate fi pur si simplu prea obosit sau surescitat, ori a baut prea multe lichide. Indiferent care sunt motivele pentru care copilul face mofturi la masa, intotdeauna puteti avea la indemana cateva solutii:

*** Lasati copilul sa va ajute la pregatirea mesei sau la cumparaturi. Incercati sa implicati copilul in alegerea si gatirea alimentelor. In acest mod cresteti sansele ca cel mic sa manance ceea ce el singur a ales. In plus, daca il veti lasa sa presare singur branza pe paste, sau sa spele legumele, copilul va simti ca are un rol important in familie si va fi mai predispus sa incerce mancarurile pe care chiar el le-a "pregatit".

*** Luati masa in familie si fiti un bun exemplu pentru copilul dumneavoastra. Copiii mici au tendinta de a imita adultii si de regula deprind obiceiuri copiind comportamentul parintilor. Daca dumneavoastra nu va place un anumit aliment, nu va asteptati ca copilului sa ii placa. Incercati sa faceti din ora mesei un ritual placut si relaxant in familie. Nu uitati insa ca cei mici sunt in general neastamparati si nu va enervati daca nu isi pot pastra rabdarea si atentia prea mult.

*** Nu interziceti total dulciurile si alimentele nesanatoase. Se stie ca "fructul interzis" este cel mai dorit. Incercati sa nu faceti mult caz pe seama mancarurilor si evitati abordarile excesiv de restrictive. In loc, pastrati aceste produse pentru ocazii speciale si oferiti-le in cantitati mici si numai dupa masa.

*** Pastrati-va rabdarea si controlul asupra situatiei. Desi pare greu, trebuie sa va obisnuiti cu ideea ca parintele trebuie sa faca tot ce ii sta in putinta pentru a-i asigura copilului tot ce are nevoie, insa ramane la latitudinea acestuia daca profita sau nu de "oferta". Nu trebuie nici sa-l certati daca mananca foarte putin, dar nici sa-l laudati atunci cand goleste farfuria. Argumentele logice nu prea isi au rostul in fata unui copil mic, astfel incat rabdarea este de cele mai multe ori "aliatul" parintilor.

*** Portiile de mancare trebuie sa aiba cantitati adecvate copiilor mici - stomacul are aproximativ dimensiunea pumnului celui mic. Totodata, o farfurie prea plina poate fi coplesitoare pentru un copil si acesta va refuza sa manance.

*** Niciodata nu folositi mancarea pentru a pedepsi sau pentru a recompensa copilul. In mod ideal, mancare nu trebuie sa fie folosita pentru a modela comportamentul sau personalitatea copilului. Pe termen lung, mesajul transmis este ca un comportament neadecvat este permis, atat timp cat ne lipsim de mancarea preferata.

Page 8: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

*** Reduceti lichidele in timpul mesei. Sucurile acidulate, pe langa faptul ca nu au valoare nutritiva, produc deshidratare. In plus, copilul care bea multa apa sau suc inainte de masa va avea butrica plina si va refuza sa manance.

*** Mancarea trebuie sa fie amuzanta. Portioarele foarte mici le vor face intotdeauna placere copiilor, precum si mancarurile in "miniatura" sau alimentele taiate in forme amuzante. Alte lucruri care le fac placere copiilor mici sunt sa inmoaie alimentele in sosuri si sa intinda pe paine. Daca vreti sa incercati ceva nou, puteti ambala mancarea - prezentarea este foarte importanta pentru copii. In plus surpriza poate garanta pofta de mancare.

*** Fiecare calorie este importanta. Incercati sa oferiti alimente bogate in substante nutritive; oricum copilul va manca foarte putin, asa ca este important ca fiecare inghititura sa ii fie folositoare. Exemple de alimente nutritive sunt: avocado, paste, brocoli, cereale, cartofi, branza, carne de pui, oua, dovlecei, peste, iaurt.

*** Nu faceti comparatie cu alti copii. Nu obligati copilul sa manance mai mult sau alimente pe care le refuza, doar pentru ca alti copii le consuma cu placere. Puteti in schimb sa-l lasati pe copil sa aleaga cat si ce anume sa manance, in limite rezonabile. Ora mesei trebuie sa stabileasca obiceiuri sanatoase si nu sa fie un moment de tortura pentru copil.

*** "Pacaliti-l" putin. Daca cel mic nu vrea nici in ruptul capului sa manance anumite legume sau alte alimente, incercati sa strecurati cateva bucatele in mancarea sa preferata. De ex. puteti ascunde cateva lingurite de piure de conopida in piureul de cartofi sau chiar in pastele cu branza; sosul de rosii pentru paste este in general o buna "ascunzatoare" pentru tot felul de "ingrediente secrete". Trebuie doar sa va folositi imaginatia si sa nu subestimati spiritul de observatie a copilului.

*** Nu il lasati sa aleaga. La masa, serviti copilului aceeasi mancare pe care o consuma ceilalti membri ai familiei. Evitati sa oferiti prea multe alegeri si mai ales nu ii dati copilului o gustare care cu siguranta ii va face placere.

Sfaturi pentru a-i convinge pe copiii mici sa incerce alimente noi: • Pastrati varietatea alimentelor la fiecare masa, iar atunci cand introduceti ceva nou, asezati mancarea pe tavita copilului ca si cum ar fi ceva obisnuit. • Introduceti alimentele noi pe rand si in cantitati mici. In loc sa oferiti copilului o masa intreaga constand in alimentul nou, incercati sa asezati o cantitate mica, alaturi de mancarea preferata. De asemenea, este important sa ii dati opilului sa manance atunci cand este flamand. • Priviti in mod realist portia de mancare a unui copil mic - de exemplu, pentru varsta de 1 an, este suficient un sfert de felie de paine si doua linguri de mancare. • Unii copii sunt mai sensibili decat altii si nu vor accepta niciodata anumite culori, mirosuri sau texturi ale alimentelor. Acesta este si motivul pentru care adesea copiii refuza mancaruri pe care nu le-au gustat niciodata. Retineti faptul ca un copil trebuie sa guste aproximativ de 15 ori un fel de mancare pentru a se obisnui cu acesta.

Comportamentul agresiv la copilul micComportamentul agresiv la copilul mic nu este intentionat. Poate parea socant, insa agresivitatea face pare din dezvoltarea normala a unui copil intre 1 si 3 ani. Nu va speriati daca pana mai ieri copilul era vesel tot timpul si radea la toate fetele pe care le faceau parintii si rudele, iar acum are un comportament violent, fara precedent. Dupa varsta de 1 an copilul doreste din ce in ce mai mult sa fie independent, insa nu dispune de toate mijloacele pentru a putea comunica to ceea ce simte. Din acest motiv copilul mic este frustrat si nu isi poate stapani emotiile.

Firea impulsiva si lipsa de autocontrol asupra emotiilor nu sunt singurii factori care declanseaza un comportament agresiv la copilul mic. Violenta poate fi invatata, sau mai bine zis imitata de la parinti. Poate parea amuzant ca in timp ce va jucati, sa muscati in gluma degetele si piciorutele celui mic, insa copilul poate imita aceste actiuni, mai ales ca se afla intr-un stadiu cand exploreaza toate lucrurile noi cu gurita. Prin urmare, atunci cand il musca pe partenerul de joaca, copilul face cunostinta cu acesta - isi satisface curiozitatea, nu are un comportament voit rautacios.

Motivele pentru care un copil mic este agresiv pot varia, de la oboseala si foame la frustrare sau simpla curiozitate. Desi acest comportament se poate manifesta oricand, pare a fi preponderent in afara locuintei, cum ar fi la camin sau gradinita, unde copilul nu se mai afla in centrul atentiei si trebuie sa se obisnuasca cu impartirea jucariilor. De asemenea, ajustarea la diverse schimbari, cum ar fi sosirea pe lume a unui fratior, poate declansa un comportament violent la copil. Pe masura ce cresc, copiii isi maresc vocabularul si incep sa inteleaga consecintele actiunilor lor. Treptat, tendinta de a musca si lovi se atenueaza sau dispare.

Ce putem face atunci cand copilul are un comportament agresiv?Chiar daca este o etapa normala pentru copii, comportamentul agresiv nu trebuie sa fie lasat sa evolueze de la sine. Parintii trebuie sa ii invete pe copii sa faca diferenta intre un comportament adecvat si unul neacceptat in societate. Din pacate acest lucru necesita mult efort si extrem de multa rabdare, deoarece parintii vor fi nevoiti sa repete aceleasi lucruri de nenumarate ori.

Mai intai asigurati-va ca cel mic stie atat lucrurile pe care nu are voie sa le faca, cat si motivul pentru care ii sunt interzise - "Daca il lovesti pe copil, il doare. " In momentul in care copilul are un comportament agresiv, parintii trebuie sa actioneze prompt si ferm, insa cu calm - spuneti-i ca nu are voie si in niciun caz nu il loviti. Pedeapsa fizica pentru un comportament agresiv este una dintre cele mai

Page 9: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

mari greseli - inevitabil copilul va copia actiunea parintelui.

In cazul in care cel mic are "antecedente", urmariti-l cu tentie, mai ales cand se joaca cu alti copii si incercati sa interveniti inainte de a se intampla ceva grav. Spuneti-i "Nu" pe un ton ferm, puneti-l sa-si ceara scuze si "puneti-l la colt" sau luati-l imediat de langa prietenii de joaca. La fel de importanta ca "pedeapsa", este si rasplatirea unui comportament pozitiv - ati putea lauda copilul atunci cand se comporta corect. Nu incercati insa sa ii oferiti dulciuri sau sa il "mituiti" ca sa se poarte frumos.

Pana la varsta de 3 ani copilul nu este suficient de matur pentru a se pune in situatia altui copil - inca nu poate intelege sentimentele altor persoane. Din acest motiv, evitati sa-i explicati ca pe ceilalti copii ii doare daca ii loveste. In schimb, copiii mici inteleg ca faptele lor au consecinte si cel mai bine este ca aceste consecinte sa urmeze imediat comportamentului agresiv.

Pe masura ce se apropie de varsta de 3 ani, copilul reuseste sa comunice verbal, apar sentimentele de rusine si empatie, precum si autocontrolul sentimentelor negative. Atunci veti putea sa discutati cu copilul despre actiunile sale, pentru a-l face sa inteleaga mai bine ce face gresit. De exemplu, daca a lovit un prieten de joaca, il puteti intreba: "Cum crezi ca se simte el, acum ca l-ai lovit?", "Ce ai putea face, in loc sa arunci jucaria?".

Siguranta copilului micCopiii mici, cu varsta intre 1 si 3 ani, se afla intr-o perioada a vietii in care curiozitatea ii impinge spre tot felul de situatii periculoase. Nevoia de a invata si explora cat mai mult, precum si dorinta de independenta a copiilor mici nu sunt compatibile cu masurile de siguranta, pe care insa adultii le cunosc si trebuie sa le puna in aplicare. Supravegherea este singura modalitate de a preveni accidentele, iar daca indepartati obiectele periculoase din calea copilului, acesta va avea posibilitatea sa-si manifeste curiozitatea in siguranta.

Desi este indicat sa luam din calea copilului toate obiectele periculoase, este bine sa lasam cateva obiecte "inofensive" si sa-i invatam pe copii ca nu trebuie sa le atinga. Urmariti copilul in timp ce "exploreaza" casa si spuneti-i cu voce tare NU, atunci cand vrea sa atinga obiectul interzis. Ca sa subliniati interdictia verbala, puteti bate o data din palme. Pana copilul va invata sa respecte regulile, parintii vor avea nevoie de multa rabdare si perseverenta. In functie de situatie, puteti da si mici explicatii: Nu! Frige!, sau Buba! Cel mai important este ca parintii sa fie consecventi in impunerea regulilor.

Siguranta copilului mic in casaCea mai buna metoda de a preveni eventualele accidente este sa va coborati la nivelul copilului, la propriu. De la inaltimea lui veti putea observa obiectele tentante dar periculoase la care copilul ajunge. Va trebui sa repetati acest pas de fiecare data cand copilul merge mai bine, invata sa se catere sau creste.

• Siguranta copilului in camera de zi si in dormitor Folositi sisteme de siguranta impotriva copiilor pentru usi, dulapuri, prize electrice, ferestre si legati sus snururile de la jaluzele si draperii. Acoperiti colturile ascutite ale mobilierului si meselor. Strangeti obiectele foarte mici, pe care copilul le poate inghiti.

In dormitor, strangeti hainele, parfumurile, bijuteriile si produsele cosmetice. Nu lasati langa fereastra obiectele de mobilier pe care copilul ar putea sa se catere. Asigurati-va ca mobila este bine ancorata si nu poate fi daramata. Nu incuiati niciodata copilul in camera.

• Siguranta copilului mic in bucatarie Bucataria este de obicei un loc in care se aduna intreaga familie, insa este si un loc plin de pericole pentru copilul mic - ustensile ascutite si aparatura electrica. Aveti grija ca firul de alimentare al aparatelor sa nu atarne, tentandu-l pe cel mic sa traga si pastrati cutitele in sertare. Totodata trebuie sa va asigurati si ca sertarele nu pot fi deschise de catre copil. Incuiati substantele chimice de curatat si luati scaunele care ii pot ajuta pe copii sa ajunga in locuri periculoase.

Tineti vasele de pe aragaz cu coada intoarsa spre perete, nu in exterior, si achizitionati sisteme de siguranta "anti-copil" pentru frigider si dulapuri. Puteti tine in bucatarie un mic extinctor, pentru orice eventualitate. Este bine sa luati magnetii de pe frigider si pungile de plastic din cale - copilul le-ar putea inghiti si s-ar putea sufoca. Luati din aclea copiilor vasele mai mari pline cu apa - cei mici se pot ineca foarte usor. Cel mai bine este sa nu folositi fata de masa - copilul este foarte tentat sa traga de toate lucrurile care atarna.

• Siguranta copilului in baie In primul rand, incuiati bine dulapiorul cu medicamente si cosmetice, si incercati in general sa pastrati obiectele ascutite in locuri in care copilul nu poate ajunge. Copiii mici se pot ineca si in apa cu nivelul de 10 cm, prin urmare cada cu apa si toaleta sunt periculoase pentru ei. Nu lasati niciodata un copil nesupravegheat in cada.

Aveti grija ca apa pentru baia copilului sa aiba 37 - 38°C; puteti pune in cada un covoras care sa impiedice alunecarea. Nu lasati niciodata un copil nesupravegheat in baie. Luati aparatele electrice de langa chiuveta sau orice posibil contact cu apa.

• Siguranta copilului mic pe hol si casa scarii Copiilor mici le place sa alerge pe holuri si sa se catere pe trepte, insa aceste activitati nu sunt o idee buna atunci cand nu sunt supravegheati. Puteti instala gardulete de siguranta pentru a limita accesul copiilor in anumite spatii.

Page 10: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

• Siguranta copilului mic si animalele de companie Fiti foarte vigilenti cu cainii care apartin unei rase cunoscute pentru violenta - Rottweiler, pit bull, ciobanesc german, etc. Nu sunt recomandate ca animale de casa, atunci cand aveti copii mici, animalele exotice - reptile, serpi, testoase - deoarece sunt o sursa des intalnita de infectie. Daca nu puteti renunta la animal, invatati-l pe copil cum sa se poarte cu acesta si sa recunoasca semnele de agresiune. Tineti departe mancarea pentru caini sau pisici si nu lasati niciodata copiii singuri cu animalele. Cel mai indicat este sa amanati achizitionarea unui animal de companie pana cand copilul implineste 5 - 6 ani.

Alte sfaturi importante pentru siguranta copiilor mici: - Nu lasati copiii sa alerge cu mancare in gura sau cu un obiect ascutit in mana. - Nu dati copiilor obiecte de sticla; totodata, inlocuiti sticla cu plasticul, de cate ori este posibil. - Strangeti jucariile de pe jos, ca sa nu se impiedice nimeni de acestea. - Instalati in casa detectoare de fum, gaz si monoxid de carbon. - Incuiati camerele care nu sunt pregatite pentru siguranta copiilor si pastrati la indemana numerele de urgenta. - Copiii mici au obiceiul de a baga in gurita toate obiectele intalnite, fiind permanent in pericol de sufocare - taiati alimentele in bucatele marunte si strangeti din calea copilului toate obiectele foarte mici. - Urmati cursuri de prim ajutor.

Siguranta copilului mic in afara casei Copiii mici "actioneaza" silentios si rapid - acum sta cuminte langa mama, iar in secunda urmatoare fuge spre strada aglomerata. Aceasta varsta nu e prea mica pentru a incepe bazele educatiei rutiere - invatati copilul cum si pe unde sa traverseze si cum sa se comporte pentru a fi in siguranta. Tineti-l de manuta tot timpul si nu-l scapati din ochi.

Daca afara este soare, protejati pielea sensibila a copilului cu o palarie si cu o crema cu factor de protectie solara mai mare de SPF 30. Pe timpul verii, intre orele 11 si 16, cel mai indicat este sa evitati complet soarele. Nu uitati ca unele haine subtiri lasa sa treaca radiatiile solare.

Daca mergeti cu copilul mic la piscina, sau aveti o piscina in curtea casei, retineti urmatoarele aspecte:- Daca piscina se afla in curtea casei, limitati accesul copilului cu un gardut. - Nu lasati copilul singur nicio secunda atunci cand se afla in preajma piscinei. - Chiar daca copilulu stie sa inoate, nu se afla in siguranta daca este singur in apa. - Tineti la indemana echipament de salvare si urmati lectii de resuscitare cardiopulmonara. - Luati toate jucariile aflate in apa si care l-ar putea tenta pe copil.

Copiii mici care merg in masina au nevoie de scaune speciale de siguranta in autovehicul, potrivite pentru varsta lor. Alegeti un scan usor de folosit, care se potriveste pentru tipul de masina detinut si folositi intotdeauna centurile de siguranta cu care este dotat scaunul. Nu amplasati scaunul pe locul din fata al masinii, sau pe un loc dotat cu "air bag". Nu lasati niciodata copilul nesupravegheat in masina si nu uitati ca, pana la varsta de 12 ani, copiii nu au ce cauta pe locurile din fata ale masinii.

Jucarii sigure pentru copii 1 - 3 aniCopiii mici sunt de cele mai multe ori fascinati de jucarii, chiar si de cele simple - preferatele sunt mingile, papusile, tricicletele si camioanele de jucarie. Avand in vedere faptul ca aceasta este o varsta la care cei mici exploreaza atat cu manutele, cat si cu gurita, parintii trebuie sa le ofere copiilor jucarii sigure, care sa nu provoace rani sau sufocare accidentala. Iata care sunt masurile de siguranta de baza atunci cand cumparati jucarii pentru copilul mic:

• In primul rand trebuie sa va uitati la eticheta si sa va asigurati ca este mentionata grupa de varsta careia i se adreseaza jucaria. Totodata eticheta nu trebuie sa mentioneze materiale si substante toxice continute de produs - "non-toxic". • Alegeti jucarii de calitate. • Jucariile trebuie sa fie suficient de rezistente pentru a ramane intacte in urma manevrarii abuzive din partea copilului. • Daca jucaria este mai complexa, cititi instructiunile si explicati copilului cum sa se joace. • Jucariile nu trebuie sa aiba margini sau varfuri ascutite. • Un pericol foarte mare pentru copiii 1 - 3 ani este ca acestia sa inghita componentele jucariilor care sunt suficient de mici pentru a le incapea in gurita. • Jucariile pentru copiii mici trebuie sa poata fi spalate. • Jucariile de plus nu trebuie sa fie umplute cu un material ce poate fi inghitit cu usurinta, cum ar fi bilute mici. • Daca jucaria are parti mobile, acestea trebuie sa fie rezistente si bine legate intre ele. • Jucariile pentru copiii mici nu trebuie sa emita zgomote foarte puternice. • Sforile jucariilor nu trebuie sa fie suficient de lungi pentru a forma un lat. • Tricicletele si masinutele pe care copiii mici le incaleca trebuie sa fie suficient de inalte pentru ca cel mic sa nu atinga pamantul cu picioarele. Rotile trebuie sa fie mari, rezistente si suficient de spatiate. • Jucariile din material textil trebuie sa fie ignifuge (non inflamable) . • Daca jucaria are un mecanism mecanic, acesta nu trebuie sa prinda cu usurinta firele de par, degetele sau hainele. • Papusile pentru copiii cu varsta de pana la 18 luni nu trebuie sa aiba par, ochi mobili sau membre care se pot desprinde. • Orice jucarie electrica necesita supraveghere din partea unui adult.

• Jucarii potrivite pentru copii 0 - 18 luni - jucarie care zornaie sau tiuie, cuburi pentru construit, sirag de margele mari, jucarii care se imping sau se trag, jucarii care se pot suprapune, carti cu poze, jucarii care

Page 11: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

plutesc in apa de baie, cantecele.

• Jucarii potrivite pentru copii 18 - 36 luni - tricicleta, jucarii pentru nisip, calut - balansoar, mingi, cuburi de diverse dimendiuni si culori, mobila in miniatura, animale de plus, plastilina, tabla si creta, instrumente muzicale simple, culori pentru pictat cu degetul, trenulete mecanice, serviciu de ceai de jucarie, papusele marioneta - manusa, puzzle-uri simple (3 - 4 piese) .

Siguranta jocului in casaNu este suficient sa alegeti pentru cel mic jucarii care nu sunt periculoase. Trebuie sa asigurati copilului si un mediu sigur pentru a se juca in casa. • Invatati copilul sa isi stranga jucariile dupa ce s-a saturat de joaca, pentru a nu se impiedica de acestea. • Verificati regulat jucariile, pentru a va asigura ca nu s-au defectat si nu au componente care se pot desprinde. • Spalati periodic jucariile copilului. • Nu lasati niciodata copilul mic sa se joace cu baloane din latex. Aceste se sparg cu usurinta si in multe bucatele, care prezinta pericol de sufocare pentru copil. • Asigurati copilului aparatoare pentru cap, genunchi si coate, atunci cand merge cu tricicleta. • Atunci cand cel mic primeste o jucarie, luati de langa copil ambalajul cadoului. • Nu lasati jucariile in curte - elementele naturale le pot deteriora si le pot face periculoase pentru copii. • Daca il lasati pe copil sa decupeze hartia cu foarfeca, aceasta trebuie sa aiba varful tesit si nu ascutit. • Daca cel mic picteaza cu degetele, asigurati-va ca vopselele nu sunt toxice. • Nu lasati copiii cu varsta de pana in 2 ani sa priveasca la televizor - aceasta activitate poate produce leziuni cerebrale.

Crestere si dezvoltare copil 1 - 3 aniDezvoltarea copilului mic cu varsta intre 1 si 3 ani este plina de achizitii si schimbari importante, de la primele cuvinte si propozitii, la mersul la toaleta. Pentru inceput, veti observa la copil dorinta de a fi cat mai independent, manifestata prin pasiunea pentru invatarea unor lucruri noi, fara ajutor, incalcarea regulilor si aparitia crizelor de furie, sau preferinta pentru anumite obiecte, activitati si mancaruri. Pentru parinti este important sa realizeze faptul ca acum copilul lor este ca un "burete" ce "absoarbe" cunostintele si invata prin imitare, iar achizitiile acestei varste ii vor fi de folos pentru tot restul vietii.

Corpul copilului se dezvolta si se schimba in primii 3 ani de viata, bebelusul grasut transformandu-se intr-un copilas mai suplu dar mai inalt, care merge si vorbeste din ce in ce mai bine. Copiii mici mananca mai putin si prin urmare nu mai cresc atat de repede ca atunci cand erau bebelusi. Curiozitatea ii indeamna pe copiii mici sa invete cat mai multe lucruri noi si, odata cu vorbirea, ei isi dezvolta din ce in ce mai mult si gandirea - isi exprima emotiile, gandesc inainte de a actiona si pun intrebari.

In aceasta perioada, copilul isi dezvolta increderea in sine, sentiment reflectat in relatiile cu ceilalti. Pentru a-i crea obiceiuri sociale sanatoase, parintii trebuie sa invete copilul sa deosebeasca un comportament inadecvat de cel potrivit si sa fie constanti in impunerea limitelor si regulilor. Copiii mici isi doresc sa faca foarte multe, insa sunt limitati de propriile capacitati. Ei trebuie sa invete din propriile experiente si au nevoie sa primeasca ingrijire, corectie si atentie constanta din partea parintilor.

Dezvoltarea fizica si motorie la copilul de 1 - 3 aniCopilaria mica este o perioada foarte importanta in dezvoltarea fizica a copilului, o perioada in care au loc schimbari dramatice in aspectul si capacitatile motorii ale copilului. Spre deosebire de bebelusi, copiii intre 1 si 3 ani cresc mult mai lent, aceasta dezvoltare avand insa un caracter constant. Conform tendintelor generale de crestere, intre primul an si cel de-al doilea, copiii cresc cu 1, 75 - 2, 75 kg in greutate si 10 - 13 cm in inaltime. Pana la trei ani, copiii mai castiga 1, 75 - 2, 5 kg si 5 - 6 cm. Comparatia intre doi copii de aceeasi varsta nu este niciodata indicata sau productiva, deoarece fiecare copil are un ritm propriu de dezvoltare si crestere, in special dupa varsta de 2 ani.

O parte a trecerii de la stadiul de bebelus la cel de copil mic este pierderea stratului de grasime - daca la varsta de 1 an 22% din masa corporala este constituita din grasime, in cativa ani aceasta masa scade pana la 12, 5 - 15% din greutate. Alt aspect interesant este schimbarea trasaturilor faciale - craniul se alungeste, iar maxilarul inainteaza pentru a permite eruptia dentara.

Dezvoltarea muschilor mici si a celor mari permite achizitionarea unor noi capacitati motorii. Astfel copiii mici incep sa mearga mult mai bine si chiar alearga, topaie, cladesc cuburi de jucarie, deseneaza, se ridica pe varfuri si trag de toate obiectele care li se par interesante. Toate aceste activitati ii ajuta sa se dezvolte armonios, insa entuziasmul si curiozitatea ii poate pune de multe ori in pericol - din acest motiv, parintii trebuie sa fi extrem de vigilenti.

Copilul mic la 18 luni • Inaltime: 76 - 87, 5 cm • Greutate: 8, 9 - 13, 4 kg • Perimetru cranian: 44, 5 - 50 cm

La aceasta varsta, copiii deja mananca mai putin, insa mai des, iar cresterea este mai lenta decat a bebelusilor. Acum apar primele eforturi care duc spre independenta, fie ca este vorba de primele cuvinte,

Page 12: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

primii pasi fara ajutor sau folosirea linguritei. Imitatia si dorinta de a face lucrurile singur, il ajuta pe copil sa se descurce in diverse activitati, cum ar fi pieptanatul sau dezbracatul. Toate aceste abilitati necesita mult exercitiu, iar parintii trebuie sa le ofere copiilor ocazia de a practica cat mai mult noile indemanari.

In general, copiii la un an si jumatate sunt capabili sa faca urmatoarele lucruri: • coboara scarile tinandu-se de balustrada; • bea singur din canita, insa nu fara a varsa; • ii place sa rastoarne, incline, cladeasca, goleasca, impinga, traga, etc; • pana la 2 ani reuseste sa traga cu piciorul si sa prinda mingea; • pana la 2 ani rasuceste manerele. • tine creionul in mana; • sta pe varfurile picioarelor; • se spala singur; • isi strange jucarelele, cu stangacie; • se hraneste singur, insa se murdareste; • la aproximativ 6 luni de cand a invatat sa mearga, reuseste sa alerge; • atunci cand reuseste sa mearga si in acelasi timp sa tine obiecte in mana, copilul se arata dornic de a o ajuta pe mama, imitandu-i actiunile;

Copilul mic la 24 luni • Inaltime: 81 - 94 cm • Greutate: 9, 8 - 14, 7 kg • Perimetru cranian: 46, 5 - 51, 5 cm

La varsta de 2 ani, majoritatea copiilor sunt pasionati de explorarea si intelegerea lucrurilor din jur. In fiecare zi copilul face noi legaturi si demonstreaza noi capacitati - comunicarea, indeplinirea unor sarcini si exercitarea independentei.

In general, copiii la 2 ani sunt capabili sa faca urmatoarele lucruri: • inalta turnulete din 6 cuburi; • intoarce paginile cartilor; • dupa aproximativ 6 luni de la primii pasi, copiii merg mai bine, tin picioarele mai apropiate si se misca armonios, asemeni adultilor; • are loc trecerea de la mazgalitura la linii mai controlate; multi dintre copii inca nu reusesc sa nu depaseasca conturul desenelor din cartile de desenat; • este posibil sa arate preferinta pentru mana dreapta sau cea stanga, insa decizia finala va fi luata in anii urmatori; • sta intr-un picior fara sa cada si se poate dezbraca singur; • se spala singur pe maini si pe dinti;

Copilul mic la 36 luni • Inaltime: 90 - 106 cm • Greutate: 11, 5 - 17, 2 kg • Perimetru cranian: 47 - 52, 5 cm

Pana la varsta de 3 ani, majoritatea copiilor au suficienta experienta pentru a stapani conceptele simple ale vietii, care vor reprezenta baza dezvoltarii ulterioare. Pana la aceasta varsta copilul merge pe tricicleta, alearga, sare si se catara, urca treptele ca adultii, alternand picioarele.

In general, copiii la 3 ani sunt capabili sa faca urmatoarele lucruri: • alearga in linie dreapta si sar cu ambele picioare deodata; • se imbraca singur cu usurinta, insa incheierea nasturilor ramane o sarcina dificila; • se apleaca fara sa cada; • isi coordoneaza bine incheieturile, palmele si degetele, putand rasuci si desuruba capacul, despacheta o acadea, sau desface fermoarele mai mari; • tine creionul in pozitia corecta pentru scriere; • poate arata interes pentru mersul la toaleta; • desface si asambleaza jucarii; • merge pe tricicleta, orientandu-se bine; • sare de pe treptele mai joase; • deseneaza cercuri si cruci, incercand si corpuri umane; • cladeste turnulete din 9 cuburi; • taie hartia cu foarfeca; • insira margele mari pe ata;

Dezvoltarea sociala si emotionala a copilului micDezvoltarea emotionala a copilului are un rol esential in fiecare aspect al dezvoltarii sociale, aceste etape fiind la fel de importante precum dezvoltarea creierului sau a corpului si capacitatilor motorii. Copiii mici invata motivati de dorinta de a crea legaturi afective cu ceilalti, iar cat de mult sau cum va invata depinde de conceptul de sine si locul sau in aceasta lume. Pana la varsta de 3 ani copilul deprinde abilitatea de a comunica, a rezolva conflicte si situatii dificile. La fel ca mersul si vorbitul, abilitatile socio-emotionale necesita timp si rabdare, pentru a fi dezvoltate.

Una dintre primele lectii din viata ale copilului mic este increderea. Atunci cand adultii ii acorda atentie cand plange, copilul invata ca lumea din jurul sau este sigura si ca adultii vor avea grija ca el sa aiba

Page 13: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

asigurate nevoiel de baza - mancare, comfort, adapost, dar si sentimentul de siguranta si apartenenta la familia sa. Cu timpul, copilul invata ca si adultii au propriile necesitati si vor capata increderea ca persoanele pe care le iubesc vor avea grija de el, chiar daca nu le poate vedea tot timpul.

In decursul dezvoltarii sociale si emotionale, copilul de 1 - 3 ani invata ca este o fiinta separata de mama sa si descopera regulile dupa care functioneaza relatiile interumane. Avand in vedere ca aceasta este perioada in care copilul va dori sa isi afirme independenta, mediul si conditiile din jurul sau ii vor influenta interactiunile sociale pe termen lung, pana la varsta adulta.

Dezvoltarea sociala si emotionala a copilului intre 12 si 24 de luni• Copilul testeaza reactiile parintilor. In jurul varstei de 1 an si continuand pana la 2 ani, copilul este tot mai curios cu privire la reactiile parintilor, dar si in privinta rezultatelor actiunilor asupra obiecte. Copilul invata mecanismele reactie - efect plangand atunci cand parintii pleaca din camera, sau apucand si izbind diverse obiecte. Comportamentul sfidator fata de parinti il ajuta pe copil sa invete cum sa rezolve situatiile conflictuale.

• Prefera atentia parintilor si a persoanelor adulte indragite, decat copiii de aceeasi varsta. Pana la varsta de 2 ani, in momentul in care este suparat sau ii este frica, copilul o prefera pe mama si persoanele adulte care il ingrijesc de obicei.

• Anxietatea de separare devine tot mai pronuntata, apoi scade in intensitate. Sentimentul de frica si neliniste declansat de separarea de parinti apare pe la 6 - 8 luni, iar pe la 10 - 18 luni acesta se intensifica. Dupa un an si jumatate, copilul mic capata incredere si incepe sa reactioneze mai bine la despartirea de parinti.

• Copilul incepe sa fie constient de propria identitate. Aceasta capacitate se manifesta dupa varsta de 15 luni si aduce cu sine posibilitatea aparitiei sentimentelor ca rusinea, invidia sau empatia.

• Apare sentimentul de rusine la copil. Odata cu descoperirea propriei identitati, copilul isi da seama ca celelalte persoane au dorinte si pareri diferite, si incepe sa-i fie rusine atunci cand se gandeste cum l-ar putea privi si ce ar gandi despre el alta persoana.

• Se observa la copil semne de empatie. Spre varsta de 2 ani, copilul da tot mai mult dovada de faptul ca intelege atunci cand persoana de langa el sufera sau este ranita, in acelasi timp incearcand sa o ajute. Tot in aceasta perioada, copilul incepe sa arate sentimente de afectiune fata de memebrii familiei.

• Apare invidia si gelozia la copilul mic. Acest sentiment apare odata cu constientizarea dorintelor celorlalte persoane sau copii, diferite fata de ale sale.

Desi izbucnirile de furie sunt ceva obisnuit, pana la varsta de 2 ani copilul va "perfectiona" aceste accese si va deveni tot mai irascibil. Copiii mici sunt posesivi, nu le place sa imparta lucrurile si isi doresc sa faca totul ei singuri. La aceasta varsta emotiile sunt foarte intense, dar de scurta durata. Pentru a evita conflictele incercati sa-i distrageti copilului atentia, deoarece el inca nu este pregatit sa rezolve conflictele pe cale verbala.

Pana la varsta de 2 ani copiii se joaca alaturi, nu unul cu celalalt. Acum este momentul ca parintii sa-i creeze copilului un grup de prieteni si sa-i organizeze perioadele de joaca (1 - 2 ore) . Este normal ca cei mici sa se impinga sau sa se certe de la jucarii - astfel invata sa interactioneze. Este bine totusi sa aratati copilului sprijin emotional si sa il invatati cum sa imparta cu ceilalti.

Copiii mici invata si se dezvolta armonios atunci cand parintii ii lasa sa exploreze in voie si le ofera oportunitatea de a se juca. Insa daca il vedeti pe copil ca incearca sa faca ceva si nu reuseste, este bine sa il ghidati usor, inainte ca acesta sa devina prea frustrat. Este indicat sa laudati copilul nu doar dupa ce a reusit sa duca la final o actiune, ci si in timp ce incearca.

Dezvoltarea sociala si emotionala a copilului intre 24 si 36 de luni• Creste independenta de parinti. Dupa varsta de 2 ani, copilul oscileaza intre dorinta incrancenata de a fi independent si nevoia de a se refugia in bratele mamei. In aceasta perioada copilul are sentimente contradictorii cu privire la despartirea de parinti.

• Imita comportamentul celorlalte persoane, in special al parintilor si copiilor mai mari. Imitatia reprezinta o metoda foarte eficienta pentru copii de a invata de la alte persoane. Datorita faptului ca le place foarte mult sa imite, copiii sunt foarte bune ajutoare pentru mama. Pe langa parinti si membrii familiei, copiii pot imita si persoanele de la televizor sau strainii.

• Devine tot mai entuziasmat de compania celorlalti copii. Copilul mic se arata tot mai interesat in imitarea comportamentului copiilor mai mari.

• Copilul este capabil sa isi astepte randul intr-un joc. La varsta asta copiii sunt tot mai putin egoisti, mai independenti si siguri pe sine. Cu ghidare si exemplu din partea parintilor, copilul intelege si apreciaza tot mai bine sentimentele si actiunile celorlalti. Acum copilul ar trebui sa fie capabil sa rezolve singuri conflictele, asteptandu-si randul sau multumindu-se cu alta jucarie. Este normal ca in jurul varstei de 3 ani comportamentul agresiv sa se atenueze.

• Copilul mic are izbucniri spontane de afectiune pentru copiii parteneri de joaca.

• Copilul mic devine capabil sa isi compare propriul comportament cu cel standard. Odata ce copilul stie ce asteptari au ceilalti de la el, invata si care sunt regulile si standardele familiei sau culturii sale.

Page 14: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

Aceste standarde sunt adesea impuse de catre parinti si educatori, insa copiii au si propriile standarde dupa care sa-si ghideze comportamentul. Odata ce copilul este capabil sa-si compare comportamentul cu standardele, apar sentimentele de rusine, vinovatie si mandrie.

• Sentimentul de vinovatie si mandrie la copilul mic. Pe masura ce devine constient de asteptarile parintilor si a celorlalte persoane, copilul se simte vinovat sau rusinat daca nu reuseste sa se comporte pe masura asteptarilor. In aceste momente copilul isi atribuie esecul. Tot astfel, daca reuseste sa indeplineasca obiectivele, copilul este mandru. Mandria este diferita de starea de fericire, care apare cand se intampla ceva pozitiv. Atunci cand este mandru, copilul isi atribuie succesul.

• Copilul mic obiecteaza la schimbarile majore in rutina lor.

• Separarea de parinti se face cu usurinta. Copilul a depasit perioada anxietatii de despartire.

• Copilul devine constient de diferentierea sexuala dintre persoane.

Copilul mic intre 2 si 3 ani se joaca si coopereaza cu ceilalti copii, se imbraca singur daca este ajutat, are prieteni imaginari si poate folosi furculita si lingura. In jurul varstei de 2 ani, copilul devine constient de necesitatile fizice si incepe sa ceara sa fie dus la olita.

In dorinta de a-si impune vointa, cuvantul preferat al copilului este "Nu". Foloseste negatia deoarece este o declaratie mai ferma decat aprobarea. De fiecare data cand veti dori sa il ajutati, copilul va spune "Nu", chiar daca vrea sa spuna "Da".

Parintii ii pot ajuta pe copii sa isi inteleaga sentimentele mai complexe (rusine, vinovatie, mandrie) exprimandu-le si descriindu-le in cuvinte. Pentru aceasta, va puteti ajuta de jucarii si papusi, creand o poveste asemanatoare cu situatiile prin care trece copilul. Totodata este important ca parintii sa incurajeze copiii sa lege prietenii si sa se comporte frumos cu noii prieteni. La aceasta varsta, jocul este principalul mijloc prin care puteti ajuta copilul sa invete.

Dezvoltarea cognitiva a copilului micDezvoltarea cognitiva a copiilor mici se refera la dezvoltarea gandirii, sau mai bine zis la achizitionarea acestei capacitati. In general, fiecare copil se naste cu propriile trasaturi de temperament, personalitate si aptitudini cognitive. Din acest motiv nu se poate stabili in mod exact ce anume ar trebui sa stie si cum sa fie invatat fiecare copil, intr-o anumita etapa a dezvoltarii sale. Lucrul cel mai important in dezvoltarea cognitiva la copiii mici este crearea unor situatii problematice concrete, pe care acestia sa le rezolve si din care sa invete. La fel de important este ca parintii sa fie prezenti pentru a-l ghida, insa nu trebuie sa-i ofere copilului solutia. Cel mic invata din incercari repetate si greseli.

Procesul de gandire la copiii mici este caracterizat de trei etape: imitarea; practica si repetitia; sortarea si clasificarea. Ca bebelusi, copiii imita expresiile faciale si sunetele adultilor, invatand astfel sa comunice - mai intai prin gesturi, apoi verbal. Pentru a-si perfectiona noile aptitudini, cei mici le repeta la nesfarsit. Pentru a capata experienta, copiii clasifica informatia - obiectele rotunde se rostogolesc, lucrurile ascutite inteapa, etc.

Copiii mici invata folosindu-si simturile, experimentand si manevrand obiecte. Multi parinti sunt satui de obiceiul copiilor de a arunca pe jos tot felul de obiecte, insa astfel ei experimenteaza si invata cum functioneaza gravitatia. Apoi vor reusi sa prezica ce se poate intampla in anumite situatii: "daca arunc farfuria pepodea, aceasta se va sparge, iar mama se va supara pe mine"; "daca arunc farfuria pe covor, nu se va sparge"; etc.

Copilul mic devine tot mai "intelept" pe masura ce creste. Va puteti da seama ca cel mic incepe sa-si dezvolte o lume interioara a gandurilor in momentul in care reuseste sa se detaseze de lucrurile din jurul sau si se concentreaza asupra unui singur obiect sau activitate - timp de cateva minute, sau chiar mai mult daca este ajutat de un adult. Acest lucru se intampla in general dupa varsta de 2 ani. O alta schimbare majora in dezvoltarea cognitiva este gandirea anticipata, care apare dupa varsta de 2 ani.

Dezvoltarea cognitiva a copilului intre 12 si 24 de luni • La aceasta varsta copilul mic este foarte curios si arata interes pentru efectele produse de actiunile sale, precum si mecanismele si obiectele care se misca. • Copilul poate grupa sau potrivi obiectele similare - cuburi, jucarii, puzzle-uri usoare, dupa culoare si forma. Atentia la aceasta varsta este foarte scurta. • Copilul mic denumeste partile corpului si obiecte familiare vazute in fotografii. • Foloseste obiectele conform destinatiei, imitand comportamentul adultilor. • Pana la un an si jumatate copilul face diferenta dintre sine si ceilalti, urmand ca pana la 2 ani sa constientizeze mai profund aceasta diferenta. Un pas mare in acest proces este recunoasterea propriilor trasaturi faciale in oglinda. Odata cu constientizarea sinelui apar sentimente noi, ca rusinea, invidia si empatia. • Incepe jocul dominat de fantezie si imaginatie.

Dezvoltarea cognitiva a copilului intre 24 si 36 de luni • La aceasta varsta copilul mic este interesat de caracteristicile obiectelor - culoare, textura, dimensiune, forma, etc. si are primele activitati creative - desen, constructie, modelare cu plastilina, procesul de "creatie" fiind mai important decat produsul final. • Jocul copilului include mai multe situatii imaginare, care imita actiunile adultilor.

Page 15: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

• Alegerea si decizia au un rol tot mai important - copiii vor sa aleaga si sa faca ei singuri, fara ajutor. • Copilul identifica obiectul tinut in mana cu cel din fotografie. • In jurul varstei de 2 ani copilul intelege relatia dintre obiecte si poate rezolva puzzle-uri simple, din 3 - 4 piese. • Copilul nu doar manevreaza obiecte, ci incepe sa le inteleaga mecanismul de functionare, prin cauza - efect. Creste interesul pentru jucariile mecanice. • Pana la 3 ani copiii incep sa gandeasca inainte de a actiona.

Modalitati prin care parintii il pot ajuta pe copilul mic sa-si dezvolte gandireaDezvoltarea cognitiva la copiii mici este favorizata de situatiile problematice pe care cei mici le intampina si pe care sunt nevoiti sa le rezolve. Parintii pot crea artificial aceste situatii, apoi ii pot ghida pe copii prin intrebari de genul - "La ce te gandesti? Ce urmeaza? Ce facem acum? Ce vrei sa faci? Ce trebuie pus aici?". Important este ca cel mic sa deduca singur solutia, din incercari si greseli.

Exemple de activitati:• Aratatii copilului o jucarie sau un obiect oarecare, apoi ascundeti-l, sub privirile sale. Spuneti-i sa gaseasca jucaria. • Lasati-l pe copil sa aleaga dintre lucrurile pe care si le doreste. • Dati-i copilului sa tina in fiecare mana cate un obiect, apoi oferiti-i un al treilea. Cel mic va trebui sa-si dea seama ca trebuie sa renunte la ceva pentru a putea lua si al treilea obiect. • Strigati-l pe copil din alta camera si lasati-l sa va gaseasca. Alternativ, puteti sa-l trimiteti sa duca ceva la gunoi sau in cosul cu rufe, aflat in alta camera. • In timp ce il imbracati pe cel mic spuneti-i sa va dea manuta, piciorul, etc. • Instruiti-l pe cel mic cum sa foloseasca carpa de praf, sau unde sa puna canile, etc. Apoi spuneti-i sa repete actiunea si ghidati-l. • Cand ajungeti la faza in care copilul intreaba "De ce?", incercati sa-l intrebati si pe el "De ce?", cu privire la lucruri simple.

Dezvoltarea limbajului la copilul 1 - 3 aniDezvoltarea limbajului la copii inregistreaza cea mai spectaculoasa transformare in primii trei ani de viata - la varsta de 3 ani copilul invata si 10 - 20 de cuvinte noi pe saptamana. Spre deosebire de dezvoltarea spectaculoasa a vocabularului, pronuntia ramane inca deficitara, in special in privinta consoanelor s, z, j, r. Pronumele reprezinta inca o provocare de ordin logic, astfel incat cel mic evita sa le foloseasca si le inlocuieste cu numele proprii. La varsta de 1 an copilul intelege ceea ce ii spun parintii, insa nu reuseste sa se exprime decat eventual prin cuvinte singulare. La 2 ani copilul reuseste sa formeze scurte propozitii, astfel incat parintii inteleg mai bine ceea ce isi doreste. La varsta de 3 ani deja vorbirea este mai clara, astfel incat si persoanele din afara cadrului familial inteleg ce spune cel mic.

Dezvoltarea limbajului la copilul 12 - 18 luni • In aceasta perioada de varsta cuvintele singulare au o foarte mare importanta pentru copil, acesta reusind sa le foloseasca pentru a denumi realitati. Primele cuvinte ale copilului se refera de obicei la obiecte si fiinte inconjuratoare. • Vocabularul unui copil cu varsta de 18 luni include 5 - 20 de cuvinte, in principiu substantive. • Copilul poate urma instructiuni simple - de ex. poate da jucaria care i se cere. • Copilul mic produce fraze lungi, alcatuite dintr-un "limbaj propriu" si se uita cu interes la pozele din carti. Poate repeta de multe ori acelasi cuvant. • La un an si jumatate copilul isi recunoaste numele.

Probleme in dezvoltarea limbajului - posibile semnale de alarma • Pana la varsta de 12 luni copilul nu face gesturi cum ar fi fluturarea manutei pentru ramas bun, nu pronunta cel putin 3 consoane sau nu incearca sa comunice cu parintii atunci cand are nevoie de ajutor. • Pana la varsta de 15 luni copilul nu intelege si nu raspunde la cuvinte precum "nu" si "pa pa", nu poate pronunta cel putin 3 cuvinte sau nu spune "mama" sau "tata". • Pana la 18 luni copilul nu pronunta cel putin 10 cuvinte.

Dezvoltarea limbajului la copilul 18 - 24 luni • In aceasta perioada copilul mic trece de la folosirea unui cuvant pe post de propozitie, la insiruirea a 2 - 4 cuvinte, in functie de importanta pe care copilul le-o acorda. Imitarea este in continuare o forma de invatare pentru copil, iar acum imitarea verbala este mai frecventa decat imitarea fizica. • Copilul foloseste "propozitii telegrafice", care contin doar informatiile principale. • Copilul achizitioneaza 10 - 20 de cuvinte pe zi, iar pana la varsta de 2 ani are un vocabular format din 150 - 300 cuvinte. Este posibil ca unii copii, in jurul varstei de 18 luni, sa inregistreze o adevarata "explozie" in achizitionarea cuvintelor. • Copilul intelege ca toate obiectele si fiintele au cate o denumire si este capabil sa invete foarte repede intelesul unui cuvant, doar auzindu-l de cateva ori. • Copiii mici raspnd la comenzi de genul "Arata-mi unde sunt ochii, nasul, etc. " • Adultii pot intelege aproximativ 2/3 din ceea ce spune copilul. • Copilul foloseste cel putin doua prepozitii si doua pronume.

Probleme in dezvoltarea limbajului - posibile semnale de alarma • Pana la varsta de 20 de luni copilul nu indica cu mana obiectele care il intereseaza sau nu pronunta cel putin 20 de consoane. • Copilul nu raspunde la instructiuni simple sau nu isi foloseste imaginatia in joc - nu ii da papusii sa

Page 16: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

manance, etc. • Pana la varsta de 2 ani copilul nu imita actiunile fizice si verbale ale adultilor, nu poate uni doua cuvinte sau nu cunoaste functiile obiectelor casnice obisnuite - periuta de dinti, telefon, furculita, etc.

Dezvoltarea limbajului la copilul 24 - 36 luni • In primele luni dupa ce a implinit varsta de 2 ani, copilul se afla in stadiul preconceptual, adica tranzitia de la general la particular, iar in urmatoarele luni, pana la varsta de 3 ani, copilul intra in stadiul frazei gramaticale, reusind sa se exprime mai corect. • Vocabularul unui copil de 3 ani este format din 900 - 1. 000 de cuvinte. • Persoanele straine pot intelege majoritatea cuvintelor rostite de catre copilul mic. • Copilul foloseste comunicarea verbala pentru a crea situatii imaginare. • Apar intrebarile "Ce este?" si "De ce?" • Copilul cu varsta de 3 ani foloseste corect pronumele si formeaza cu usurinta propozitii din trei cuvinte.

Probleme in dezvoltarea limbajului - posibile semnale de alarma • Pana la 30 - 32 de luni copilul nu rosteste propozitii formate din doua cuvinte, nu poate denumi cel putin 3 parti ale corpului, nu poate fi inteles de catre nimeni din familie sau are dificultati in fredonarea cantecelelor pentru copii. • Pana la varsta de 3 ani copilul nu pune intrebari, nu poate articula consoanele initiale ale cuvintelor sau nu poate denumi majoritatea obiectelor casnice uzuale.

Ce pot face parintii pentru dezvoltarea limbajului la copilul mic• Vorbiti cat mai mult cu copiii; conversatia este unul dintre cele mai bune mijloace pentru a ajuta copiii sa se dezvolte. Vorbiti normal; potrivit studiilor, copiii carora li s-a vorbit mai rar decat vorbirea normala au inregistrat o dezvoltare mai lenta a limbajului. In schimb, este benefic ca atunci cand comunicati cu cel mic sa vorbiti mai tare si sa accentuati intonatia. • Cititi-le copiilor. Copiilor le plac cartile cu multe poze colorate, care infatiseaza obiecte si evenimente uzuale. Vorbirea auzita stimuleaza creierul copilului. • Luati copiii la evenimentele sociale. Orice alt mediu in afara casei ofera oportunitati de a invata lucruri noi. • Acordati atentie copiilor. Cei mici au nevoie sa stie ca sunt ascultati si ca ceea ce spun sau fac este important. Interesul parintilor ii stimuleaza pozitiv pe copii. • Atunci cand vorbiti cu cel mic, adaptati limbajul la nivelul acestuia de intelegere, insa nu limitati in mod artificial gama cuvintelor si a propozitiilor. Este dovedit faptul ca cei mici inteleg mult mai mult decat pot sa redea sau sa exprime in cuvinte. • Parintii sunt principalul model de vorbire pentru copil. Cu cat un copilul mic este expus unui mediu lingvistic mai variat si mai complex, cu atat acesta va reusi sa acumuleze mai multe cuvinte si competente verbale.

Alimentatie copii 1 - 3 aniAlimentatia la copiii mici este la fel de importanta ca alimentatia bebelusilor, chiar daca cresterea este mult mai lenta - in perioada de varsta 1 - 3 ani copilul creste cu 7 - 13 cm pe an, fata de 7 cm la fiecare 3 luni, cat a crescut pana a implini nu an. Totodata se face trecerea de la sticlutele cu lapte la alimente solide, texturi diferite si mancatul la masuta, in special in perioada de varsta 12 - 24 de luni.

Copiii cu varsta 1 - 3 ani trec prin etape de crestere mai brusca sau mai lenta si din acest motiv apetitul lor variaza - cand mananca foarte bine, cand doar ciugulesc putin. Revine in grija parintilor sa asigure copilului necesarul nutritiv zilnic, ghidandu-se dupa apetitul copilului. Fortarea copilului sa manance, sau chiar incurajarea sa manance mai mult, nu este indicata.

Parintii trebuie sa obisnuiasca copilul inca de la aceasta varsta cu obiceiurile alimentare sanatoase si sa aiba rabdarea si creativitatea necesare pentru a "indupleca" copilul mic sa accepte alimentele necesare. Copilul de 1 - 3 ani isi manifesta independenta si in privinta alimentatiei, preferand anumite alimente sau refuzand de multe ori mancarea. Puteti profita si de gustarile dintre mese pentru a hrani copilul cu alimente sanatoase. Pentru copiii intre 1 si 3 ani sunt recomandate 3 mese principale si 2 gustari.

Cele 5 principlii alimentare de baza pentru copilul mic sunt: • Proteine - fasole si mazare, ou, peste, pui, lapte, iaurt, branza. • Legume si fructe - cu cat mai colorate, cua tat mai bine: brocoli, fasole verde, radacinoase - morcovi, cartofi, rosii, spanac; piersici, caise, pere, mere. • Carbohidrati - ofera energie: cereale integrale, paste, porumb, cereale cu continut mic de zahar. • Grasimi bune, cu acizi grasi polisaturati - peste, avocado, uleiuri begetale. • Apa este cea mai buna sursa de lichide. Sucul de fructe serviti-l amestecat cu apa - jumi-juma. Lichidele se servesc dupa mese.

In functie de greutate, necesarul zilnic al unui copil mic este de 1. 000 - 1. 400 calorii. Un ghid pentru cantitatea zilnica de alimente ar fi: • Cereale - un copil de 2 ani are nevoie de 80 g, iar unul de 3 ani are nevoie de 100 - 150 g. Cantitatea de 30 g reprezinta 1 felie de paine, 1 ceasca de cereale sau 1/2 ceasca de orez gatit, paste sau cereale fierte. • Legume - un copil de 2 ani are nevoie de 1 ceasca, iar unul de 3 ani are nevoie de 1 ceasca si jumatate. • Fructe - un copil de 2 ani are nevoie de 1 ceasca, iar unul de 3 ani are nevoie de 1 ceasca si jumatate. 20 - 23 cm de banana echivaleaza cu o ceasca. • Produse lactate - un copil de 2 ani are nevoie de 450 g, iar unul de 3 ani are nevoie de 450 - 700 g. • Carne si fasole - un copil de 2 ani are nevoie de 55 g, iar unul de 3 ani are nevoie de 80 - 100 g. 1/4 ceasca de fasole uscata sau 1 ou echivaleaza cu 30 g. • Suc natural de fructe - 100 - 150 g.

Page 17: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

Cel mai bun desert pentru copii sunt feliile de fructe la sfarsitul mesei. Alimentele de evitat pentru copiii mici sunt mancarurile cu continut ridicat de sare, zahar sau cofeina, precum si alimentele fast-food. Burtica celui mic are nu "ceas" propriu - va lua ca reper masa din ziua precedenta pentru a anunta cand s-a saturat. Prin urmare, o masa mai abundenta va crea un apetit crescut pentru masa urmatoare.

Dulciurile la copiii miciTuturor copiilor si inclusiv adultilor le plac dulciurile. Dupa varsta de 1 an puteti include si dulciurile in dieta copilului mic, insa cu moderatie. Primul lucru de care trebuie sa tineti cont este alegerea dulciurilor - nu faceti greseala de a da copilului prajituri din comert, dulceturi, produse de patiserie, inghetata sau bauturi carbogazoase indulcite. In al doilea rand, desertul trebuie sa fie privit la fel ca orice mancare - atunci cand copilul percepe desertul ca pe o delicatesa sau o recompensa, il va dori mai mult. De cealalta parte, nu folositi desertul ca pe o pedeapsa.

Introducerea dulciurilor in meniul copilului mic trebuie amanata cat mai mult, cel putin pana dupa ce acesta a experimentat toate alimentele care sunt dulci in mod natural. Apoi, atunci cand oferiti copilului un desert, tineti cont de continutul de zahar al alimentelor servite la masa - de ex. unele cereale pentru copii sunt indulcite; cititi cu atentie eticheta produselor cumparate. Nu este indicat sa transformati gustarile dintre mese in dulciuri; aceste gustari trebuie sa fie alimente sanatoase, nedulci.

Deserturile trebuiesc servite copiilor de cel mult 2 ori pe zi. Exemple de deserturi pentru copiii mici:• fructe uscate sau proaspete, fara adaos de zahar• iaurt cu fructe (nu din comert) • prajituri facute in casa, fara exces de zahar sau faina• biscuiti simpli• compot de fructe

Daca alegeti ca desertul copilului sa fie constituit din dulciuri, prajituri sau fursecuri, trebuie sa impuneti anumite limite. Anuntati de la inceput copilului care va fi ratia zilnica - de ex. 2 fursecuri - si nu va lasati santajati mai tarziu. Daca dati copilului suc de fructe, diluati-l cu apa - 1/2. Calculati aportul caloric al copilului si nu permiteti ca zaharul sa ocupe mai mult de 10%.

Este obligatoriu ca desertul sa fie servit dupa masa si nu inaite. Retineti faptul ca zaharul nu are absolut nicio valoare nutritionala, iar la un copil mic, care are nevoie de cat mai multe substante nutritive si care mananca putin, capacitatea stomacului micut trebuie valorificata cu intelepciune. Pe termen lung, prea mult zahar in alimentatia copilului mic aduce cu sine urmatoarele riscuri: carii dentare, obezitate infantila si carenta de calciu. In plus, la cateva ore dupa digerarea unui continut mare de zahar, cel mic devine irascibil si indispus, pe masura ce nivelul zaharului scade.

Se poate intampla ca cel mic sa primeasca dulciuri neasteptate de la rude sau cunoscuti. Ideal este sa nu exagerati si sa admiteti ca dulciurile nu pot fi eliminate cu orice pret din viata copilului - pana la urma, "fructul" interzis este si cel mai dorit. Cel mai important este sa pastrati echilibrul.

Boli la copil 1 - 3 aniCopilul mic cu varsta intre 1 si 3 ani este predispus la aparitia unor boli precum racelile simple, infectiile de urechi, problemele gastrice, infectii urinare, anghina, bronsita si sindromul picior-mana-gura. In general, pe parcursul unui an, un copil mic va trece prin 6 - 10 raceli si 1 - 4 probleme de stomac, iar copiii cu frati sau expusi unui grup de persoane sunt si mai predispusi la aparitia acestor afectiuni. Exista insa cateva sfaturi care va vor ajuta sa reduceti numarul racelilor:

•• vaccinarea antigripala; spalarea mainilor; pastrati mainile copilului departe de obiecte si persoane straine; invatati copilul sa isi acopere gurita atunci cand stranuta sau tuseste; pastrati obiectele de uz personal separate (canite, periuta, prosop) ; feriti-va de locurile de joaca interioare, care pot fi incorect igienizate.

Cel mai important lucru pentru a tine boala la distanta este pastrarea sanatatii corpului cu ajutorul alimentatiei sanatoase, orelor de somn necesare si a miscarii in aer liber.

Dupa varsta de 1 an copiii mici devin tot mai mobili, ceea ce inseamna si un risc crescut de accidentari. O idee buna este sa aveti la indemana o trusa medicala dotata cu: •• termometru, pipeta, sirop de tuse, paracetamol, plasturi si bandaje de diferite dimensiuni, penseta, alcool sanitar, crema antipruritica.

Sunati mai intai medicul daca copilul: • Vomita sau are diaree ce dureaza mai mult de cateva ore. • Are o eruptie cutanata, in special insotita de febra. • Are o raceala sau prezinta tuse ce nu inceteaza dupa cateva zile sau se agraveaza. • Are o rana suficient de mare pentru a necesita suturi. • Schioapata sau nu-si poate misca bratele sau picioarele. • Inghite cu dificultate. • Are dureri abdominale ascutite sau persistente.

Page 18: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

• Are o temperatura mai mare de 38°C, mai mult de 24 de ore. • Se afla in urmatoarele situatii, fara a avea alte simptome: accident de masina sau bicicleta, cazatura sau accidentare, arsura sau inhalare de fum, soc electric, aproape de inec sau sufocare. • Sufera o pierdere brusca a apetitului. • Prezinta sange in urina sau scaun. • Prezinta scurgeri purulente din ochi sau urechi.

Sunati la urgente daca copilul: • Respira cu dificultate sau se sufoca. • Prezinta sangerare care nu se opreste dupa aplicarea presiunii timp de cateva minute. • Prezinta o taietura adanca la nivelul capului, abdomenului sau pieptului. • Are o arsura pe o suprafata mare, mai ales in zona mainilor, picioarelor, pieptului, fetei sau inghinala. • Are un atac - intindeti copilul pe o suprafata dura, pe o parte; eventual goliti continutul cavitatii bucale. • Are dureri severe, persistente sau care se agraveaza. • Devine inconstient sau nu raspunde la stimuli. • Pielea sau buzele devin albastre, mov sau gri. • Gatul devine rigid brusc si copilul prezinta eruptii sau febra. • Isi pierde cunostinta, este confuz, are dureri de cap sau vomita in urma unui traumatism. • Daca copilul este grav ranit, nu ii miscati pozitia, cu exceptia cazului in care aceasta il pune intr-un alt pericol.

Paraziti la copiii miciCopiii mici care interactioneaza cu multe persoane straine sunt predispusi la infectarea cu diversi paraziti si viermi. Acesti paraziti sunt organisme mai mari in dimensiune decat bacteriile si care invadeaza organismul uman, provocand infectii si alte probleme medicale. Cel mai des intalniti paraziti la copiii mici traiesc in sistemul gastro-intestinal, insa si alte parti ale corpului pot fi invadate, inclusiv creierul. Majoritatea dintre noi crede ca viermii si parazitii sunt un rezultat al conditiilor insalubre de igiena, insa de multe ori nu este cazul.

Infectiile parazitare pot avea un caracter sever sau bland, pentru copiii mici putand reprezenta un pericol vital. In general, parazitii duc la malabsorbtia substantelor nutritive esentiale pentru organism, provocand anemie, probleme de crestere si slabirea sistemului imunitar. Principalele cai de intrare a parazitilor in organism sunt cavitatea bucala, pielea si talpa piciorului, sau prin contactul direct cu persoanele, obiectele si apa contaminate.

Simptomele infectiilor parazitare depind de severitatea si tipul infestarii. Parazitii pot ramane nedetectati timp de mai multi ani in organism, insa sunt prezenti in materia fecala. Simptomele obisnuite includ greata, varsaturi, dureri abdominale si diaree. In cazuri extreme, copilul infestat cu paraziti scade in greutate si este malnutrit.

Pediculoza sau infestarea cu paduchiPaduchii sunt vietati parazitare ce locuiesc pe scalp si fire de par. Aceasta infectie este una dintre cel mai des intalnite, in special in comunitatile de copii mici.

• Cum se raspandeste pediculoza la copiii mici Paduchii se raspandesc prin contact direct, de pe un scalp pe altul sau de pe haine / perna pe scalp. Acesti paraziti pot supravietui cateva zile si fara contact uman, astfel incat copilulu mic se poate infeta si de la un obiect personal al altui copil. Cei mai predispusi la aceasca infectie sunt copiii care se joaca impreuna cu alti copii.

• Simptomele pediculozei Veti recunoaste usor aceste vietati daca priviti indeaproape scalpul copilului. Paduchii si ouale lor sunt atasati de firele de par, aproape de piele. Principalul simptom al pediculozei este mancarimea, insa aceasta nu apare imediat dupa infectie.

• Ce trebuie sa faceti Majoritatea medicilor recomanda un sampon special anti-paduchi, insa puteti incerca si tratamente alternative - ulei de masline, ulei din arbore de ceai sau vaselina, cu care puteti sufoca paduchii. Pieptanati copilul cu un pieptene cu dintii foarte desi, pentru a elimina ouale paduchilor. Este foarte important sa spalati la 60°C toate asternuturile, hainele, periile si accesoriile pentru par, sa aspirati temeinic si sa sigilati jucariile de plus pentru doua saptamani.

• Preventie Nu lasati copilul sa imprumute palarii, fesuri sau alte accesorii care vin in contact direct cu parul, de la alti copii.

Scabia sau Raia la copiii miciScabia reprezinta infectia cu parazitul Sarcoptes scabiei. Parazitii sapa mici tuneluri in piele, unde isi depune excrementele si ouale. Acestea irita pielea, provocand prurit, apoi rani rezultate in urma scarpinatului.

• Cum se raspandeste scabia Parazitii se transmit prin contact direct si, la fel ca la oxiuroza, daca cel mic are raie, cel mai probabil toata familia este infectata.

Page 19: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

• Simptomele scabiei Mancarime intensa. In plus, daca ies la suprafata, parazitii sunt vizibili cu ochiul liber - niste punctisoare negre. Simptomele pot fi evidente abia la 3 - 6 saptamani dupa infectare.

• Ce trebuie sa faceti Tratamentul medicamentos este prescris de catre medicul pediatru, insa infectia persista daca nu sunt tratati toti membrii familiei, simultan. Spalati toate hainele si asternuturile din casa, cel putin cele care au fost folosite in ultimele 3 zile.

Oxiuroza sau Enterobioza la copiii miciOxiurii - Enterobius vermicularis - sunt viermi care traiesc in intestine, au culoare alba, sunt subtiri ca firele de par si au dimensiuni intre 2 si 13 mm. Seara, femela iese la exterior prin anus si depune oua, ceea ce produce mancarimi acute. Ouale ajung la maturitate dupa 6 ore. In cazul copii lor cu oxiuri, toti membrii familiei sunt infestati.

• Cum se raspandeste oxiuroza Acest parazit infecteaza organismul uman pe cale orala - ouale patrund prin sistemul gastric in intestinul subtire, iar puii avanseaza in colon. Aceasta boala mai este numita si "boala mainilor murdare", deoarece are transmitere buco-anala: copilul infestat se scarpina la fundulet, apoi pune manuta infectata cu ouale parazitului pe diverse obiecte sau baga mana in gura si se auto-contamineaza. Ouale parazitului traiesc 2 saptamani, astfel incat infestarea se face cu usurinta de pe obiectele contaminate.

• Simptomele oxiurozei Principalul simptom este pruritul anal foarte puetrnic, mai ales seara si noaptea. Mancarimea apare la 2 - 4 saptamani dupa ingerarea oualor. Copilul este nelinistitit in timpul noptii si poate avea insomnii. Pruritul dispare pana dimineata. La fetite, oxiurii pot avansa pana in vagin. Scarpinandu-se, fetitele pot provoca scurgeri vaginale.

• Ce trebuie sa faceti Daca observati ca cel mic are mancarimi la fundulet, seara si noaptea, puteti face un test simplu - lipiti o banda adeziva / scotch pe anusul copilului, apoi dezlipiti si duceti proba la medic pentru a o examina la microscop. Daca rezultatul este pozitiv, medicul va prescrie o doza unica de tratament, urmata de o a doua doza dupa 2 saptamani. Datorita faptului ca boala este foarte contagioasa, se recomanda tratarea tuturor membrilor familiei. Este indicat sa spalati intreaga lenjerie, prosoapele si jucariile de plus, la fiecare 2 zile si la cel putin 60°C.

• Preventie Oxiurii prospera daca dieta contine mult zahar si carbohidrati, astfel incat eliminarea sau cel putin reducerea acestor elemente din dieta poate evita infestarea. Insa cel mai important lucru in prevenirea infectiei cu acest parazit este igiena riguroasa - invatati copiii sa se spele pe maini; pastrati unghiile copiilor foarte scurte; spalati copilul la fundulet in fiecare dimineata.

Giardiaza sau Lambliaza la copiii miciGiardiaza este o infectie parazitologica a tractului digestiv, cu un parazit microscopic numit Giardia lamblia, care se gaseste in apa contaminata. Acest parazit se ataseaza de interiorul intestinului subtire, sabotand absorbtia de grasimi si carbohidrati din alimentele ingerate. Giardia traieste mai bine de 2 luni in apa rece, iar copiii mici sunt de 3 ori mai predispusi la aceasta boala decat adultii.

• Cum se raspandeste giardiazaParazitul se raspandeste prin contactul cu apa sau fecalele animalelor contaminate. Boala se poate transmite cu usurinta in centrele de ingrijire a copiilor. Perioada de incubatie este de 1 - 3 saptamani de la expunere.

• Simptomele giardiazeiBoala se manifesta la copiii mici prin diaree severa, gaze si crampe abdominale, pierderea apetitului, varsaturi. Datorita faptului ca organismul nu mai absoarbe grasimea din alimente, materiile fecale sunt lucioase, plutesc si au un miros pestilential.

Daca simptomele dureaza mai mult de 5 - 7 zile, copilul pierde din greutate sau indica semne de malnutritie. Simptomele giardiazei cronice sunt gaze intestinale, dureri abdominale in zona de deasupra ombilicului, materii fecale apoase.

• Ce trebuie sa facetiMedicul pediatru indica un tratament care dureaza in general 5 - 7 zile. Atentie! Diareea prelungita duce la deshidratarea copilului.

• PreventieDaca nu sunteti siguri de sursa, nu dati copilului sa bea apa de la robinet si nu spalati vasele sau gatiti cu aceasta. Cu atat mai mult, feriti copilul de apa de izvor sau din parau, atunci cand va aflati in aer liber.

Ascaridioza sau Limbrici la copiii miciAscaris lumbricoides este cel mai mare vierme intestinal, ce produce una dintre cele mai comune infectii parazitare la oameni - limbrici, de obicei in mediile cu igiena precara. Dimensiunile parazitilor variza intre 15 si 25 cm la masculii adulti si 25 - 35 cm pentru femele. Viermii pot avea grosimea unui creion si traiesc pana la 2 ani. Infectia este mai grava cu cat numarul parazitilor este mai mare. Din acest punct de vedere copiii sunt mai predispusi la aparitia obstructiei intestinale, avand intestinele mai mici.

Page 20: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

Odata ce sunt ingerate, ouale ajung in intestine, unde eclozeaza. Larvele ajung in peretii intestinelor, apoi circula prin sange pana in ficat si plamani, se ridica in gat, de unde sunt inghititi. Astfel viermii ajung din nou in intestinul mic, unde cresc, se maturizeaza si depun oua. Viermii ajung la maturitate in 2 luni dupa ingerare.

•  Cum se raspandeste ascaridioza sau limbriciiContaminarea cu ascaris se face pe cale orala, prin ingerarea alimentelor sau lichidelor infestate cu ouale viermilor. Copiii mici sunt mai vulnerabili la infestarea cu limbrici, deoarece au tendinta sa introduca tot felul de lucruri in gurita.

•  Simptomele limbricilorIn general, limbricii se manifesta prin discomfort abdominal, pierderi in greutate si carenta de vitamine. Cu cat numarul viermilor este mai mare, cu atat simptomele sunt mai grave. Limbricii nu produc anemia asociata de obicei cu infestarile parazitologice, deoarece viermii isi iau nutrientii din hrana partial digerata.

O infestare mai putin grava se manifesta prin prezenta viermilor in scaun, tuse cu expectoratie de viermi, pierderea apetitului, febra si respiratie greoaie. Cazurile mai severe se manifesta prin varsaturi, incapacitatea de a respira, distensie abdominala, dureri abdominale acute, blocaj la nivelul intestinelor si a tractului biliar (ficat si vezica biliara).

•  Ce trebuie sa facetiMedicul prescrie tratamentul antiparazitar pentru eliminarea viermilor. Dupa 3 saptamani se va verifica daca mai exista paraziti in organism. Simptomele dispar in aproximativ 1 saptamana de la inceperea tratamentului. In cazuri de obstructie sau infectie abdominala, este necesara interventia chirurgicala pentru indepartarea viermilor.

Pentru a preveni reinfectarea trebuie sa pastrati conditii de igiena maxima, sa deparazitati animalele de casa, sa pastrati unghiile copilului scurte si curate, sa sterilizati hainele si asternuturile contaminate.

•  PreventieCea mai mportanta masura de preventie este pastrarea unor conditii de igiena stricta, si anume indepartarea deseurilor umane in conditii sigure. Invatati copiii sa se spele pe maini, in special inainte de masa si dupa ce au fost la toaleta si nu-i lasati sa introduca obiecte in gura.

Cryptosporidioza la copiii miciCryptosporidium este un parazit protozoar ce produce o infectie acuta la nivelul tesutului epitelial al intestinelor. Aceasta infectie este asociata deseori cu utilizarea piscinelor, datorita ingerarii accidentale a apei infestate. Parazitii sunt rezistenti la clorul si solutiile de dezinfectare utilizate pentru apa.

•  Cum se raspandeste cryptosporidiozaCryptosporidioza se raspandeste prin fecalele infestate si adesea prin apa bauta. Contaminarea apei din piscina se poate realiza prin fecale umane sau animale si prin schimbarea scutecelor copiilor mici in apropierea piscinei. Infectia se poate realiza si prin ingerarea a numai doi paraziti.

•  Simptomele cryptosporidiozeiPrincipalul simptom al infestarii este diareea acuta, adesea insotita de crampe abdominale, oboseala, febra, pierderea apetitului si varsaturi. Simptomele persista de obicei 2 saptamani si pot fi mai severe la copiii mici. In momentul in care parazitii se raspandesc dincolo de intestine, poate ajunge la plamani, urechea mediana, pancreas si stomac. Infectarea tractului biliar poate rezulta in colecist si colangita.

•  Ce trebuie sa facetiTratamentul infectiei cu Cryptosporidium este simptomatic, deoarece nu exista un tratament specific pentru aceasta infectie.

•  PreventiePentru a preveni infectare apei din piscina faceti dus inainte de folosirea piscinei, nu schimbati scutecului copilului langa apa si evitati scurgerile pe marginea scutecului.

Teniazele sau Cestodiazele la copiii miciTeniazele sau cestodiazele reprezinta infectii cu viermii plati cu carlige Taenia solium, Taenia saginata, Botriocephalus latus, Hymenolepis nana si Taenia echinococus. Parazitul ajunge la maturitate la 10 zile dupa ingerare. Tenia ajunge pana la 15 - 40 mm lungime si este compusa din mai multe segmente care se detaseaza si ajung in materiile fecale, pe masura ce viermele se maturizeaza - durata de viata este de 4 - 6 saptamani. Viermele se poate reproduce in interiorul organismului si astfel se produce reinfectarea.

•  Cum se raspandeste teniazaInfectarea cu tenie are loc prin ingerarea carnii si a apei infestate. Aceasta boala apare cu preponderenta la copii, persoane institutionalizate si in conditii de igiena precara.

•  Simptomele teniazelorMai mult de jumatate din infectii sunt asimptomatice. Daca insa apar, simptomele sunt greata, slabiciune, pierderea apetitului, diaree si dureri abdominale. La copiii mici simptomele specifice sunt migrene, prurit anal si insomnie.

•  Ce trebuie sa facetiTeniazele se diagnosticheaza prin probele de scaun.

•  Preventie

Page 21: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

Preventia consta in pastrarea igienei stricte; invatati copiii mici sa se spele pe maini. Evitati alimentele despre care nu sunteti siguri sa nu sunt contaminate.

Infectia cu Dientamoeba fragilis la copiii miciDientamoeba fragilis este un parazit unicelular  aflat intractul gastro-intestinal la oameni. Cateodata acest parazit poate crea probleme la copiii mici, fiind asociati si cu infestarea cu oxiuri.

•  Cum se raspandesteParazitii similari Dientamoeba fragilis se pot transmite prin apa si mancarea contaminate cu fecale infestate. Aceste date sunt insa puse sub semnul intrebari, de vreme ce parazitul nu poate supravietui fara gazda mai mult de cateva ore dupa excretie. Tot din acest motiv, probele de scaun pentru stabilirea diagnosticului necesita masuri speciale pentru mentinerea parazitului in viata si posibilitatea ca acesta sa fie identificat - recipient special de conservare, etc.

•  Simptomele infectiei cu Dientamoeba fragilisDe obicei copiii nu prezinta simptome foarte evidente, ci se plang de crampe si prezinta scaune apoase si flatulenta. Daca copilul a fost diagnosticat cu oxiuri si tratamentul nu amelioreaza simptomele, este posibil sa existe si o infectie cu Dientamoeba fragilis.

Ingrijire copil 1 - 3 aniIngrijirea copilului mic poate fi o experienta amuzanta, cu satisfactii mari, dar este in acelasi timp o responsabilitate ce presupune multa munca. Pentru a oferi copilului toata grija si atentia de care are nevoie, parintii trebuie sa ia in considerare o multime de aspecte, de la sanatate si igiena, pana la siguranta copului acasa si in afara acesteia. Acum ca poate merge si si explora din ce in ce mai bine, copilul cu varsta intre 1 si 3 ani este un "ghemotoc" de energie, personalitate, curiozitate si actiune.

In primul rand, trebuie sa va asigurati ca aveti tot ceea ce va trebuie pentru ingrijirea copiilor mici. In afara de scutece, apoi de olita pentru a-l invata sa mearga la baie, veti fi nevoiti sa adaptati mediul in care se dezvolta copilul, pentru a-si oferi siguranta. In casa de exemplu, parintii trebuie sa instaleze dispozitive de siguranta pentru usi, colturi, sertare, obiecte grele si toate lucrurile cu care copilul mic se poate rani, in fiecare camera a casei. Copiii mici sunt foarte curiosi si fiti siguri ca vor incerca sa traga si sa puna mana pe orice obiect care li se pare interesant.

Daca merge cu masina, copilul trebuie sa stea intr-un scaun special pentru copii. In afara casei, ingrijirea copilului mic presupune supraveghere permanenta - imediat ce reuseste sa alerge, o clipa de neatentie este suficienta ca cel mic sa "dispara" de langa persoana care il ingrijeste.

Un aspect mai relaxant al ingrijirii copilului mic este joaca. La aceasta varsta cei mici exploreaza si invata lucruri noi prin joc - parintii trebuie sa le citeasca povesti si sa le dea copiilor creioane colorate si jucarioare educative. Jocul la copiii mici este de obicei o activitate spontana si fara reguli. Incercati sa nu lasati copiii la aceasta varsta sa se uite la televizor.

Somnul la copilul de 1 - 3 aniSomnul copiilor mici variaza foarte mult - unii copii pot dormi doar 8 ore, iar altii pana la 16 ore. Necesarul de somn din primul an de viata al copilului poate fi un bun ghid pentru ceea ce va urma in anii urmatori. In general, dupa varsta de 1 an copiii dorm mai putin cu 1 - 2 ore. Pentru a afla care sunt orele de somn la copilul de 1 - 3 ani, va puteti orienta dupa urmatorul tabel: • 12 luni - 11, 5 ore noaptea si 2, 25 ore ziua (in total 13, 75 ore) • 18 luni - 11, 5 ore noaptea si 2 ore ziua (in total 13, 5 ore) • 24 luni - 11, 5 ore noaptea si 1, 5 ore ziua (in total 13 ore) • 36 luni - 10, 5 ore noaptea si 1, 5 ore ziua (in total 12 ore)

Chiar daca resping vehement acest obicei, copiii mici au nevoie de somn si in timpul zilei. Majoritatea copiilor au o stare de somnolenta in timpul zilei intre orele 12 si 14. Nu lasati copilul sa atipeasca pe unde apuca, deoarece va dormi putin si nu se va odihni. Totodata este indicat sa respectati un program de somnm de la care sa nu va abateti.

Faptul ca cei mici nu vor sa mearga la culcare este deja foarte cunoscut pentru parinti, insa asta nu inseamna ca trebuie sa le facem pe plac. Exista cateva "trucuri" prin care il putem ajuta pe copil sa adoarma:

• Tineti-l ocupat pe cel mic in timpul zilei. • Mentineti timpul de culcare seara si in timpul zilei la aceeasi ora in fiecare zi. Rutina ii ajuta pe cei mici sa isi "programeze" nevoile de somn. • Lasati copilul sa aleaga o jucarie preferata cu care sa doarma noaptea. Daca ii este frica de intuneric il puteti ajuta cu o lumina de veghe. • Ramaneti calmi si consecventi. Hotararea parintilor il va ajuta pe copil sa invete ca somnul este un lucru bun. • Daca copilul incepe sa planga dupa ce parasiti camera, lasati-i cel putin 10 minute pentru a se linisti singur. Apoi puteti intra sa-l calmati si, daca plange din nou dupa ce plecati, lasati-l iar 10 minute. Nu certati copilul pentru ca plange daca este lasat singur sa adoarma, dar nici nu-l recompensati cu mancare sau ramanand langa el. • Daca cel mic se trezeste pe parcursul noptii, reduceti la minimum comtactul. Verificati daca totul este in regula si lasati-l sa adoarma singur.

Page 22: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

Igiena la copiii 1 - 3 aniIgiena si copilul mic sunt doua "concepte" care de cele mai multe ori se resping reciproc. Copiii cu varsta intre 1 si 3 ani nu au nicio notiune despre igiena sau lucrurile de care trebuie sa se fereasca pentru a nu se imbolnavi - mananca de pe jos sau de pe talpa papucilor, se scobesc in nas, testeaza creioanele si cariocile colorate pe propriul corp, sunt mult prea familiari cu fluidele corporale si murdaria in general este cel mai bun "prieten" de joaca. Din fericire parintii au la dispozitie una dintre cele mai bune metode pentru a-l invata pe cel mic regulile de baza ale igienei - exemplul personal. Incepeti prin a-i arata celui mic cum va spalati pe maini, cum va suflati nasul si cum va spalati pe dinti. Cu cat incepeti mai devreme, cu atat copilul va accepta mai usor aceste reguli, care de fapt contravin fericirii copiilor mici.

Spalarea mainilorCopiilor le place rutina, astfel incat este o idee buna sa transformati spalatul pe maini intr-un obicei regulat, dupa folosirea toaletei, dupa joaca si inainte de fiecare masa. Pentru ca cel mic sa nu se plictiseasca, puteti transforma spalatul mainilor intr-o activitate amuzanta - puneti-l pe copil sa cante ceva sau sa spuna alfabetu (asta va va asigura ca isi spala mainile suficient timp), dati-i un sapun in forma de animalute colorate si parfumate, special pentru copii.

Unghii curateCu cat unghiile sunt mai scurte, cu atat se acumuleaza mai putine murdarii si bacterii. Din pacate taierea unghiilor nu este o activitate tocmai pe placul copiilor mici. Din acest motiv parintii apeleaza la tot felul de trucuri, cum ar fi sa taie copiilor unghiile in timp ce dorm sau sunt concentrati asupra altui lucru.

Nasuc curatPentru copiii mici poate fi incomod sa le stearga altcineva nasul - puteti incerca sa ii invatati pe ei sa fac asta, chiar daca va trebui sa reveniti pentru a curata nasul bine. Daca copilul este racit si are nasucul ranit de la stergeri repetate, o carpa umezita cu apa calda poate fi mai blanda decat un servetel de hartie.

Igiena oralaSpalarea dintisorilor incepe odata cu aparitia primului dinte, iar la cateva luni cel mic trebuie sa faca si o vizita medicului stomatolog. Abia dupa varsta de 2 ani puteti folosi si pasta de dinti la perierea dintilor copilului.

Igiena la toaletaChiar daca va trebui sa repetati actiunea, este bine sa-l invatati pe cel mic sa foloseasca singur hartia igienica - invatati-le pe fetite sa se stearga din fata spre spate, pentru a evita infectiile. Nu va aratati dezgustul pentru "treburile mai murdare" - cel mic trebuie sa stie ca este ceva normal, doar ca "treaba mare" contine microbi care pot fi daunatori si din acest motiv trebuie sa se spele bine pe maini dupa ce foloseste toaleta.

BaitaInvatati-i pe cei mici sa denumeasca corect toate partile corpului, inclusiv organele genitale - astfel vor putea spune daca ii doare ceva anume si, totodata, le puteti aminti locurile de care nu trebuie sa uite atunci cand se spala.

Iata cateva idei pentru a "imbuna" copiii care refuza sa faca baie:· lasati-l pe cel mic sa tina dusul, pentru a-i asigura independenta;· incurajati-l pe copil sa se spele singur, pe corp si pe par; folositi sampon care nu ustura daca intra in ochi;· copiii mici sunt adesea intimidati de trecerea de la cadita de bebelus la o cada mare, pentru adulti - puteti pune in cada mai putina apa;· asigurati proviziile de jucarii pentru baita;· nu fortati copilul sa faca baie - cu cat il presati mai mult, cu atat el va refuza mai aprig;· incercati o baie cu spuma, dar folositi un spumant fara sapun sau organic, care nu va usca pielea copilului;· lasati-i copilului puterea de a decide - ce culoare de sampon vrea, ce fel de sapun, ce prosop, etc.

Igiena orala la copiii 1 - 3 aniIgiena orala este una dintre cele mai importante deprinderi pe care parintele trebuie sa le formeze la copilul mic. Obiceiurile formate la aceasta varsta il va ajuta sa isi pastreze dantura sanatoasa pe tot parcursul vietii. Abia pe la 4 - 5 ani copiii au aptitudinile motorii pentru a-si peria singuri dintii, insa pana atunci, spalatul pe dinti este o activitate ce imbina efortul parintelui si al copilului. Parintii trebuie sa aiba grija de dintisorii copilului inca de la aparitie si trebuie sa-l duca pe cel mic la stomatolog la mai putin de 6 luni de la aparitia dintilor. Medicul va stabili daca parintii spala dintisorii intr-un mod corect si va detecta din timp eventualele probleme.

Cum alegem periuta de dinti pentru copilul mic

Atunci cand alegem periuta pentru cel mic trebuie sa luam in considerare varsta copilului si dimensiunile pe care trebuie sa le aiba periuta. Pentru copiii pana in doi ani periuta trebuie sa aiba capul de 15 mm, iar pentru copiii intre 2 si 6 ani capul periutei poate avea 19 mm. Perii trebuie sa fie foarte moi. Oferta pietei in privinta periutelor de dinti este foarte variata - trebuie sa cautati acele produse care sunt aprobate sau recomandate de catre asociatiile medicilor stomatologi.

Este indicat sa alegeti o periuta colorata foarte viu sau care are diverse "artificii" ce il vor atrage pe copil. Aveti grija insa la componentele periutei - acestea nu trebuie sa se desprinda cu usurinta, fapt ce constituie

Page 23: Copilul Intre 1 Si 3 Ani

un pericol de sufocare. Manerul periutei trebuie sa fie mai lung, pentru ca parintele sa o poata manevra corect si este ideal sa aiba o pelicula de cauciuc, anti-alunecare. Periuta de dinti trebuie sa fie inlocuita la fiecare 3 luni, sau de fiecare data cand perii se deformeaza.

Cum il invatam pe copilul mic sa se spele pe dinti

Copiii mici ar trebui sa se spele pe dinti dupa fiecare masa, pentru a preveni formarea placii dentare - acea substanta lipicioasa formata din resturi alimentare, care se ataseaza pe dinti si duce la aparitia cariilor. Cum insa aceasta s-ar intampla intr-o lume ideala - in care copiii mici nu protesteaza la periajul dentar, igiena minima trebuie sa includa spalarea pe dinti de seara, inainte de culcare. In timpul noptii se produce mai putina saliva - responsabila pentru curatarea cavitatii bucale si evitarea cariilor.

Pana la varsta de 2 ani periajul dentar se face doar cu apa, fara pasta de dinti, iar dupa aceasta varsta folositi o cantitate minima - un bob de mazare - si aveti grija ca cel mic sa nu inghita pasta. Pentru a spala dintii copilului, trebuie mai intai sa va alegeti o pozitie din care sa aveti acces si sa puteti vedea cu usurinta gurita celui mic. Curatati suprafata dintilor cu miscari circulare, iar pentru suprafetele interioare inclinati periuta. Evitati miscarile orizontale, deoarece pot leza gingiile si dintii. Curatati fiecare suprafata a fiecarui dinte. Un periaj corect ar trebui sa dureze aproximativ 2 minute.

Cea mai buna metoda de a-l invata pe cel mic sa se spele singur pe dinti este exemplul parintilor. Puneti in baie un scaun special pentru copil, ca acesta sa se poata privi in oglinda. Daca cel mic refuza sa deschida gurita, faceti-l sa rada, iar in momentul in care deschide gura, bagati periuta. O idee buna este sa transformati periajul dentar intr-o activitate placuta si amuzanta. Puteti crea un cantecel care sa includa cuvinte ca gurita, limba, dintisori, etc. pentru a urmari mai usor pasii spalarii pe dinti.

De la varsta de 2 ani si jumatate trebuie sa includeti si ata dentara in igiena orala a copilului. Aceasta trebuie sa fie folosita cel putin de 2 ori pe saptamana, in locurile in care exista doi dinti alaturati. Introduceti ata intre dinti cu grija, fara a trage - puteti leza gingia - si "razuiti" suprafata fiecarui dinte, pentru a indeparta bacteriile si resturile alimentare. Dupa utilizarea atei dentare copilul trebuei sa clateasca gurita cu apa, apoi sa se spele (sau sa fie spalat) pe dinti. Daca vi se pare dificil sa folositi ata dentara pentru copil, cereti sfatul medicului stomatolog.