Amăriuţei Cristi,

An: I Master, Relaţii internaţionale,

Curs : Tripla Alianţă şi Antanta

Convenţia politică dintre Antanta şi Romania

(Bucureşti, 4/17 august 1916)

Mi-am propus abordarea şi prezentarea unui document din cadrul tratativelor

purtate de România cu Antanta, cu privire la participarea României la Marele Război.

Aşa că am ales Convenţia politică încheiată între România, Franţa, Marea Britanie,

Italia şi Rusia (Bucureşti, 4/17 august 1916)1. Documentul a fost încheiat la Bucureşti la

data de 4/17 august 1916, în 5 exemplare, între ministrul Franţei, Saint – Aulaire,

ministrul Marii Britanii, Barclay George, ministrul Italiei, Baron Fasciotti, ministrul

Rusiei, Stanislav Poklevsky – Koziell şi preşedintele Consiliului de Miniştri al României,

Ion I. C. Brătianu.

Convenţia politică a fost redactată în 7 articole care stipulau condiţiile participării

României alături de celelalte ţări la conflict, teritoriile pe care urma să le primească

România în urma războiului şi condiţiile participării la pacea generală de după război.

Conform articolului I din această convenţie, statele membre ale Antantei garantau

României integritatea teritorială pe toată întinderea frontierelor sale actuale.

Prin intermediul articolului II România se angaja să declare război Austro –

Ungariei şi în acelaşi timp trebuia să înceteze orice relaţii economice şi schimburi

comerciale cu Puterile Centrale.

Articolul III şi IV consemnează faptul că Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia

vor recunoaşte dreptul României pentru anexarea teritoriilor monarhiei austro – ungare şi

se precizează în cadrul articolului şi delimitarea teritorială a acestor teritorii. În articolul

IV se precizează că „linia demarcaţiei va începe pe Prut [...] în apropiere de Noua Suliţă

1 Iulian Oncescu, Ion Stanciu, Emanuel Plopeanu, Texte şi documente privind istoria modernă a românilor (1866 – 1918), vol. II, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2009, p. 269 – 270. Aici este transcris documentul original.

1

şi va urca [...] până la frontiera Galiţiei, la confluenţa Prutului cu Ceremuşul. Ea va urma

frontiera Galiţiei şi a Ungariei până la punctul Stog, cota 1665; de aici va urma linia de

separaţie a apelor Tisa şi Vişeu, în amonte de punctul unde ea se uneşte cu Vişeul....” 2

Vor fi delimitate cu amănuntul teritoriile pa care urma România să le ocupe la finalul

războiului. De asemenea, România nu trebuia să ridice fortificaţii în faţa Belgradului

(zona urma să fie delimitată ulterior) şi nici nu trebuia să menţină trupe imense, decât

forţele necesare serviciului de poliţie. În acelaşi timp, România trebuia să despăgubească

pe sârbii din regiunea Banatului, care după începutul războiului urmau să emigreze.

Despăgubirea trebuia plătită în termen de 2 ani de la încheierea păcii.

În articolul V al convenţiei se menţiona că niciuna din ţările membre Antantei nu

vor avea voie să încheie pace separată sau generală, decât împreună şi în acelaşi timp. Tot

în acest articol se mai menţiona faptul că în urma încheierii tratativelor de pace, toate

teritoriile monarhiei austro – ungare stipulate în caadrul articolului IV din convenţie, vor

fi anexate României.

Articolul VI al convenţiei menţiona că România va avea aceleaşi drepturi ca şi

Aliaţii ei în ceea ce priveşte preliminariile, negocierile păcii, precum şi dezbaterea

problemelor ce vor fi supuse hotărârilor Conferinţei de pace.

În final, articolul VII preciza faptul că toate puterile care au participat la

încheierea aceste convenţii trebuiau să se angajeze pentru păstrarea secretă a acestui

document până la încheierea păcii generale.

Încheierea acestei convenţii politice din 1916 a fost rodul unei îndelungate

campanii diplomatice desfăşurate de către diplomaţii francezi în primul rând, şi ceilalţi ai

ţărilor partenere Antantei în al doilea rând, pe teritoriul României, adresate guvernului de

la Bucureşti, pentru intrarea acesteia alături de Antanta şi pentru stabilizarea forţelor pe

fronturile de război3.

Gheorghe Platon menţiona că decizia încheierii convenţiei din 1916 nu era una

arbitrară, aceasta situându-se pe o linie de continuitate. „Silită, prin aşezarea geografică şi

presiuni politice, să se implice în procese, fenomene şi evenimente zonale sau europene,

2 Ibidem, p. 270.3 Vasile Vesa, România şi Franţa la începutul secolului al XX – lea. Anii 1900 – 1916, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1975, passim.

2

România a urmat, mereu, o politică limpede afirmată a instinctului naţional, în acord cu

interesele obştei româneşti”4.

Despre această convenţie politică din 4/17 august 1916 scrie şi Şerban

Constantinescu. După părerea acestuia, încheierea Tratatului de alianţă a României cu

Antanta poate fi apreciată ca un succes al diplomaţiei române, deşi această convenţie nu

constituia o certitudine că dezideratul de unitatebnaţională se va împlini5.

Odată cu încheierea convenţiei, Stürmer menţiona într-o notă : „Guvernul

imperial rus exprimă în acelaşi timp convingerea că concesiile şi sacrificiile enorme

consimţite de către Rusia în vederea succesului cauzei comune, ca urmare a insistenţelor

guvernelor aliate, vor fi luate în consideraţie şi că, dacă în viitor va fi necesar să se

interpreteze unele din angajamentele stipulate în textul convenţiei, care nu ni se vor părea

sufucient de clare, cabinetele aliate vor sprijini în aceeaşi măsură punctul de vedere al

Rusiei”6.

Constantin Diamandy, unul dintre participanţii la semnarea convenţiei sin 1916

(el doar a asistat la semnarea convenţiei), menţiona că semnarea acestui document şi

ieşirea României din sfera de neutralitate era de o necesitate acută. Dacă România dorea

să câştige revendicările teritoriale propuse, trebuia neapărat să intre în război şi să

participe la înfrângerea duşmanului. Diamandy preciza că „nu odată ni s-a arătat în mod

special, atât de Petrograd, cât şi în alte capitale, că ţările care vor rămâne neutre, cu arma

la picior, nu vor fi trimite la Conferinţa Păcii şi nu vor avea dreptul să expună

revendicările lor”. Diamandy explică în continuare şi de ce au durat atât de mult

tratativele cu Antanta. El spune că „pentru dânşii [Antanta], aceasta [intrarea României în

război] era chestiunea principală; pentru noi însă chestiunea principală era să asigurăm

viitorul ţării noastre”7.

În memoriile sale I. G. Duca expune atmosfera care era prezentă la participarea la

semnarea documentului : „Era în dimineaţa zilei de 4 august 1916 la ora 11 pe o căldură

4 Gheorghe Platon, Intrarea României în Primul Război Mondial. Premisele opţiunii, extras din Memoriile secţiilor ştiinţifice, seria IV, tomul XII, 1987, Editura Academiei Republicii Socialiste Române, Bucureşti, 1990, p. 53.5 Şerban Constantinescu, România în războiul pentru reîntregirea neamului (1916 – 1918). Marea Unire, Editura Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 1998, p. 11.6 Vasile Vesa, Les relations politique roumano – françaises au début du XX e siècle (1900 – 1916), Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1986, p. 218.7 Dumitru Preda, România şi Antanta, Editura Institutul European, Iaşi, 1998, p. 5.

3

infernală. Ca să nu se poată afla nimic, scena nu s-a petrecut la Brătianu acasă, unde

obişnuia să primească pe toţi dimplomaţii, ci în casele lui Vintilă Brătianu din strada

Ţăranilor”. I. G. Ducaspune că la semnarea documentului nu erau decât 5 persoane de

faţă : Brătianu, Poklevsky, Diamandy, Vintilă Brătianu şi I. G. Duca. „Poklevsky a sosit

cel din urmă, cu exemplarele tratatului, anume cu cele 5 originale destinate Rusiei,

Franţei, Angliei, Italiei şi României”8.

Duca spune că Brătianu avea şi unele îndoilei cu privire la soarta României. La

câteva zile după semnarea convenţiei, în timp ce se întorceau de la Buftea, în automobil,

Brătianu i se confesa lui Duca. Reamintind despre istoria lui Cesar Borgia „care n-a fost

un simplu aventurier şi depravat, ci un mare cap politic, adevărat precursor al unităţii

italiene”, Brătianu îşi exprimă credinţa că planurile grandioase ale lui Borgia au căzut,

deoarece el nu putuse să prevadă că tatăl său „Papa Alexandru VI, va muri pe când el,

Cesar nu va fi la Roma”. Brătianu spunea „Şi eu cred că m-am gândit la toate, că am

prevăzut totul, că n-am lăsat nimic la voia întâmplării. Caut mereu, să văd ce mi-a putut

scăpa. Nu găsesc. Dar ştiu eu? Poate că mă înşel, poate că totuşi am uitat să prevăd ceva.

Hotărât, amintirea lui Cesar Borgia mă urmăreşte9.

Documentul din 1916 va fi unul din actele care îi va asigura României reîntregirea

din anul 1918. Fără participarea activă a României la război, aceasta nu prea avea şansă

la teritoriile la care aspira încă din 1914, de la izbucnirea conflagraţiei.

8 I. G. Duca, Memorii, vol. II, partea a II – a (1915 – 1916), Editura Helicon, Timişoara, 1993, p. 143 – 144.9 Ibidem, p. 132.

4

Bibliografie :

1. Constantinescu, Şerban, România în războiul pentru reîntregirea neamului (1916

– 1918). Marea Unire, Editura Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti,

1998.

2. Duca, I., G., Memorii, vol. II, partea a II – a (1915 – 1916), Editura Helicon,

Timişoara, 1993.

3. Oncescu, Iulian; Stanciu, Ion; Plopeanu, Emanuel, Texte şi documente privind

istoria modernă a românilor (1866 – 1918), vol. II, Editura Cetatea de Scaun,

Târgovişte, 2009.

4. Platon, Gheorghe, Intrarea României în Primul Război Mondial. Premisele

opţiunii, extras din Memoriile secţiilor ştiinţifice, seria IV, tomul XII, 1987,

Editura Academiei Republicii Socialiste Române, Bucureşti, 1990.

5. Preda, Dumitru, România şi Antanta, Editura Institutul European, Iaşi, 1998.

6. Vesa Vasile, Les relations politique roumano – françaises au début du XX e siècle

(1900 – 1916), Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti,

1986.

7. Idem, România şi Franţa la începutul secolului al XX – lea. Anii 1900 – 1916,

Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1975.

5