1

CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR 1. Noţiunea controlului constituţionalităţii legilor Supremaţia Constituţiei nu poate şi nu trebuie să rămână un simplu principiu al ordinii

constituţionale, ci este necesară existenţa unui sistem de garanţii care să permită Constituţiei să se manifeste ca un veritabil act normativ cu forţă juridică supremă.

Constituţionalitatea legii este o componentă a principiului legalităţii, acesta din urmă fiind un principiu fundamental de organizare şi funcţionare a statului de drept.

Principiul legalităţii presupune elaborarea actelor normative de către organele competente, după o procedură prestabilită, cu respectarea dispoziţiilor din actele normative emise de organe de stat care ocupă o poziţie superioară celor emitente în sistemul organelor statului.

Acest principiu implică respectarea tuturor actelor normative. Astfel legea ordinară trebuie să fie în concordanţă cu Constituţia, iar constituţionalitatea legilor ar trebui să presupună faptul că legea să se adopte cu respectarea normelor constituţionale atât în spiritul cât şi în litera lor.

Controlul constituţionalităţii legilor poate fi definit ca fiind acea activitatea organizată de verificare a conformităţii legilor cu Constituţia, iar ca instituţie juridică acesta cuprinde reguli privitoare la organele competente a face această verificare, procedura de urmat şi măsurile ce pot fi luate după realizării controlului.

Este necesar a mai sublinia câteva chestiuni prealabile: 1. Controlul constituţionalităţii legilor priveşte, în principiu, doar legea – ca act juridic al

Parlamentului sau/şi actele normative cu forţa juridică egală cu cea a legii, anume acele acte juridice care deşi nu sunt emise de Parlament, intervin şi reglementează relaţii sociale de domeniul legii, putând modifica, suspenda sau abroga o lege.

În principiu, organele, autorităţile administraţiei publice emit doar acte normative în executarea legii pentru că acestea sunt organe ale puterii executive. Controlul acestor acte se realizează prin căile ordinare, inclusiv pe calea contenciosului administrativ.

Actele emise de organele Ministerului Public şi de instanţele judecătoreşti nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate pentru că aceste organe aplică doar legea.

2. Verificarea constituţionalităţii proiectelor de legi sau a propunerilor legislative nu reprezintă un veritabil control de constituţionalitate pentru că însăşi elaborarea a legii cuprinde/ar trebui să cuprindă, implicit, şi obligaţia verificării constituţionalităţii acesteia. Investirea unui organism special cu verificarea constituţionalităţii proiectelor de lege ar constitui doar o măsură de siguranţă.

3. Cauzele care determină ca legile să încalce prevederile Constituţiei trebuie căutate: - în contradicţiile sociale din cadrul unei societăţi; - în contradicţiile dintre diferite grupuri formate de guvernanţi; - în rigiditatea exagerată a unor Constituţii; - în nerespectarea regulilor de tehnică legislativă. Controlul constituţionalităţii legilor nu este specific doar statelor unitare, în statele

federative acesta fiind justificat de o mai bună armonizare a intereselor generale ale federaţiei cu interesele specifice ale statelor membre ale federaţiei.

2

2. Organele de stat/autorităţile publice competente a controla constituţionalitatea legilor şi clasificarea controlului în funcţie de acest criteriu

Una dintre cele mai rudimentare, elementare forme de control de constituţionalitate este

controlul prin opinia publică. Această formă de control cuprinde, de fapt, reacţia opiniei publice la violarea Constituţiei. Spre exemplu Constituţia Franţei din 1793 prevedea posibilitatea recurgerii la insurecţie în caz de violare a drepturilor poporului de către guvernanţi.

1. Controlul constituţionalităţii legilor exercitat printr-un organ politic În acest caz controlul constituţionalităţii este exercitat de organele legiuitoare şi/sau de

alte organe de stat, în cazul acestora din urmă fie pentru că li s-a încredinţat şi această misiune, fie pentru că au fost înfiinţate cu acest scop.

Dreptul parlamentelor de a exercita controlul asupra constituţionalităţii legilor este unul autentic şi, în acelaşi timp, un supracontrol, acest fiind cea mai în măsură autoritate să aprecieze concordanţa dintre Constituţie şi legi.

O parte a doctrinei consideră că acest control exercitat de către parlament nu reprezintă niciun fel de garanţie, acesta fiind subiectiv în a-şi autocontrola şi cenzura propria „creaţie”, iar o posibilă sancţiune – precum nerealegerea parlamentarilor – este îndepărtată şi improbabil de realizat.

Ideea unui astfel de control exercitat printr-un organ politic a fost inspirată de Senatul conservator reglementat de Constituţia Franţei de la 1799, în România o formă a acestui control fiind introdusă prin Statutul Dezvoltător al lui Cuza potrivit căruia statutul şi legile constituţionale sunt puse sub ocrotirea Corpului ponderator. Ulterior, Constituţia noastră de la 1965 a mai consacrat această formă de control, sarcina exercitării acestuia revenindu-i Marii Adunări Naţionale. Deasemenea, Constituţia Franţei consacră un Consiliu Constituţional cu natura juridică a unui organ politic.

2. Controlul constituţionalităţii legilor exercitat printr-un organ jurisdicţional Această formă de control este exercitată fie de organe/autorităţi, altele decât cele

judecătoreşti, ce folosesc o procedură asemănătoare celei judecătoreşti, fie chiar de organele judecătoreşti.

Deşi fundamentarea ştiinţifică a acestei forme de control este discutabilă, aceasta există şi funcţionează astăzi fie în baza unor dispoziţii clare, legale; fie în temeiul dreptului pe care organele judecătoreşti şi-l arogă singure.

Argumente în favoarea dreptului judecătorilor de a decide în ceea ce priveşte constituţionalitatea legilor sunt următoarele:

- dreptul judecătorilor de a verifica conformitatea legilor cu Constituţia decurge din menirea judecătorilor de a interpreta şi aplica legile şi de a aplica sancţiuni, dacă este cazul;

- dreptul judecătorilor de a verifica conformitatea legilor cu Constituţia este justificat şi pornind de la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, principiu ce presupune şi un control reciproc între puteri, judecătorul având misiunea de a fi „regulatorul bunei funcţionări a principiul separaţiei şi echilibrului puterilor”;

- necesitatea verificării de către judecător a faptului că legiuitorul a acţionat în limitele sale constituţionale este justificată şi de faptul că judecătorul va soluţiona litigiile cu imparţialitate, iar procedura judecătorească oferă posibilitatea soluţionării echitabile având în vedere unul dintre principiile specifice judecăţii, anume cel al contradictorialităţii.

Argumente contra dreptului judecătorilor de a decide în ceea ce priveşte constituţionalitatea legilor sunt următoarele:

3

- într-o interpretare mai rigidă a teoriei separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, cele trei puteri se află într-o totală independenţă, iar acordarea dreptului judecătorului de a controla actele puterii legiuitoare ar încălca acest principiu;

- statul trebuie şi poate fi singurul judecător; - recunoaşterea unui astfel de drept judecătorilor ar face din autoritatea judecătorească o

autoritate politică. Această formă de control a fost instituită de Curtea Supremă de Justiţie a SUA care, deşi

Constituţia nu i-l recunoaşte, şi l-a arogat, abuziv consideră unii doctrinari, prin decizia pronunţată în anul 1803, în cazul Marbury versus Madison.

3. Alte clasificări ale controlului de constituţionalitate În funcţiile de procedeele folosite pentru realizarea controlului de constituţionalitate,

acesta se clasifică în: - controlul pe calea acţiunii – este o cale ofensivă ce permite atacarea unei legi în faţa

organului competent a efectua controlul de constituţionalitate, organ determinat, căruia i se cere să examineze validitatea constituţionalităţii şi, dacă este cazul, anulează sau declară neconstituţional actul supus controlului

- controlul pe calea excepţiei – este o cale defensivă când atacarea actului sub aspectul neconstituţionalităţii se poate produce doar ulterior intrării în vigoare a acestuia şi doar după ce i s-a aplicat celui în cauză.

În funcţie de modul cum este înscris sau nu în Constituţie, controlul de constituţionalitate

poate fi: - control explicit – în cazul în care controlul de constituţionalitate este prevăzut expres de

Constituţie. În acest caz Constituţia poate prevedea obligativitatea controlului sau/şi organul competent a efectua acest control.

- control implicit – atunci când Constituţia nu-l prevede în mod expres, dar acesta există implicit ca urmare a recunoaşterii şi aplicării principiului legalităţii

În funcţie de momentul în care se efectuează, controlul de constituţionalitate poate fi: - control anterior adoptării legii (control prealabil sau preventiv) – acesta se exercită în

faza de proiect a legii. Nu este un veritabil control, astfel precum am afirmat şi în cele de mai sus, fiind mai mult o garanţie de legalitate

- control posterior adoptării legii – acesta se exercită asupra legilor deja adoptate, intrate în vigoare sau asupra actelor cu forţa juridică egală cu cea a legii adoptate, intrate în vigoare. Acesta este veritabilul control de constituţionalitate.

4. Controlul constituţionalităţii legilor în România 4.1. Sediul materiei. Autoritatea competentă În România controlul constituţionalităţii îşi regăseşte reglementarea în Titlul V art. 142-

147 din Constituţia. republicată, în Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţională.

Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei României.

4

Aceasta se compune din 9 judecători numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit, 3 dintre ei fiind numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.

Judecătorii Curţii Constituţionale îşi aleg prin vot secret un preşedinte pentru un mandat de 3 ani.

Membrii Curţii Constituţionale se reînnoiesc la fiecare trei ani cu câte o treime, procedeu ce permite îmbinarea experienţei şi continuităţii, cu noile tendinţe.

Pentru numirea în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, Constituţia impune anumite condiţii cumulative şi anume: pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.

Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice în învăţământul superior, judecătorii fiind independenţi în exercitarea mandatului şi inamovibili pe durata acestuia. Astfel, judecătorii nu pot fi traşi la răspundere pentru voturile, opiniile exprimate în adoptarea soluţiilor, dar nu pot fi nici arestaţi, trimişi în judecată penală sau contravenţională decât cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a Preşedintelui României, după caz, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere complexitatea şi natura atribuţiilor sale, precum şi procedurile folosite, sub aspectul naturii juridice Curtea Constituţională a României este o autoritate publică politico-jurisdicţională. Curtea Constituţională este o autoritate politică din cauza modului de desemnare a judecătorilor săi, precum şi a naturii unora dintre atribuţii (precum este cea de control al constituţionalităţii unui partid politic), şi este juridică din cauza principiilor de organizare şi funcţionare, precum şi a procedurilor folosite pentru exercitarea controlului de constituţionalitate.

Activitatea Curţii Constituţionale nu priveşte numai controlul constituţionalităţii legilor, ci cuprinde şi alte domenii având strânsă legătură cu respectarea Constituţiei şi de aceea ea poate fi considerată o autoritate publică politico-jurisdicţională independentă faţă de orice autoritate

publică şi a cărei competenţă nu poate fi contestată de nici o autoritate publică.

4.2. Actele supuse controlului de constituţionalitate În sfera controlului de constituţionalitate intră: legile, ordonanţele Guvernului, iniţiativele

de revizuire a constituţiei, regulamentele Parlamentului, hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, hotărârile plenului Senatului, hotărârile plenului şedinţelor comune ale celor două Camere ale Parlamentului, iniţiativele legislative, tratatele sau acordurile internaţionale.

Deasemenea, Curtea îşi extinde controlul de constituţionalitate şi în cazul litigiilor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, a procedurii de alegere a Preşedintelui României, a procedurii de suspendare a Preşedintelui României, etc.

1. Legile În acest domeniu se disting două situaţii exprimate printr-un control prealabil şi un

control posterior. Controlul prealabil sau a priori se exercită asupra legilor votate de Parlament, anterior

promulgării lor de către Preşedintele României, la sesizarea unei dintre autorităţile anume prevăzute de Constituţie, aşadar nu din oficiu. Sesizarea poate veni din partea: Preşedintelui României, unuia dintre preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Înaltei Curti

5

de Casatie si Justitie, a Avocatului Poporului, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori.

Controlul posterior sau a posteriori priveşte legile intrate în vigoare şi se realizează pe calea excepţiei de neconstituţionalitate şi nu se poate aplica în cazul prevederilor legale care au fost analizate pe calea controlului prealabil sau în care Curtea Constituţională, prin decizie, a constatat că prevederile sunt neconstituţionale. Prin aceasta formă de control de constituţionalitate este permis accesul inidrect al cetăţenilor la Curtea Constituţională a României.

2. Iniţiativa de revizuire a Constituţiei se analizează sub aspectul concordanţei

textului propus cu prevederile constituţionale, respectiv dacă sunt în concordanţă cu prevederile art.150 din Constituţie, precum şi cu limitele revizuirii stabilite prin art.152 din acelaşi act normativ.

3. Regulamentele Parlamentului sunt supuse controlului de constituţionalitate la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau 25 senatori. Recent, printr-o modificare a Legii nr.47/1992 privind funcţionarea şi organizarea Curţii Constituţionale a României, s-a stabilit că pot fi supuse controlului de constituţionalitate, la sesizarea aceloraşi subiecte de drept menţionate anterior, şi hotarârile plenului Camerei Deputaţilor, hotarârile plenului Senatului şi hotarârile plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului.

4. Ordonanţele Guvernului fiind emise în temeiul instituţiei delegării legislative, indiferent că este vorba despre ordonanţele emise în temeiul unei legi de abilitare (aşa numitele ordonanţe simple) sau despre ordonanţele de urgenţă, aceste acte normative sunt supuse doar controlului posterior de constituţionalitate, fiind analizate prin procedeul excepţiei de neconstituţionalitate ca şi legile.

5. Iniţiativele legislative ale cetăţenilor sau populare – faţă de care Curtea Constituţională se pronunţă fie din oficiu, fie pe baza sesizării preşedintelui Camerei Parlamentului la care s-a înregistrat iniţiativa legislativă a cetăţenilor.

6. Tratatele şi acordurile internaţionale sunt supuse controlului de constituţionalitate la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau 25 senatori.

PROCEDURA JURISDICŢIONALĂ ÎN CAZUL CONTROLULUI DE CONSTITUŢIONALITATE EXERCITAT ASUPRA ACTELOR SUPUSE ACESTEI

FORME DE CONTROL

Regulile generale necesare a fi respectate pentru a putea fi sesizată, în mod legal, Curtea Constituţională sunt următoarele:

- Curtea Constituţională poate fi sesizată în cazurile expres prevazute de art. 146 din Constituţiă, republicată, sau de legea sa organică, anume Legea nr. 47/1992;

- sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie făcute în formă scrisă şi motivate; - plenul Curţii Constituţionale este legal constituit în prezenţa a două treimi din numărul

judecatorilor. Plenul decide cu votul majorităţii judecătorilor Curţii, dacă prin lege nu se prevede altfel.

- şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazul în care, din motive întemeiate, Curtea hotărăşte altfel.

6

- părţile au acces la lucrările dosarului, însă actele şi lucrările Curţii Constituţionale, pe baza cărora aceasta pronunţă deciziile şi hotărârile ori emite avizele, nu sunt destinate publicităţii.

- cererile adresate Curţii Constituţionale sunt scutite de taxe de timbru. Conform art.14 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, procedura jurisdicţională folosită în faţa Curţii se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa acesteia, compatibilitatea ce va fi hotărâtă exclusiv de Curte.

1. Procedura jurisdicţională în cazul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare (controlul prealabil de constituţionalitate)

Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea: - Preşedintelui României, - a unuia dintre preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, - a Guvernului, - a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, - a Avocatului Poporului, - a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. Aşadar în acest caz, Curtea Constituţională acţionează doar dacă este sesizată, sesizarea trebuind să fie şi motivată. În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, anterior momentului trimiterii spre promulgare (cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare sau cu 2 zile, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă), legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. Sesizarea făcută de: - parlamentari se trimite Curţii Constituţionale în ziua primirii ei, de către secretarul general al Camerei respective; - de unul dintre preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, de parlamentari, de Guvern, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de Avocatul Poporului, se va comunica Preşedintelui României, în ziua înregistrării la Curte. - Preşedintele României, de parlamentari, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de Avocatul Poporului, va fi comunicată de Curtea Constituţională, în termen de 24 de ore de la înregistrare, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, precizând şi data când vor avea loc dezbaterile. - preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului, va fi comunicată de Curtea Constituţională preşedintelui celeilalte Camere, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului - Guvern, va fi comunicată de către Curte preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, tot în termen de 24 de ore de la înregistrare, precizându-se şi data când vor avea loc dezbaterile. Până la data dezbaterilor, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului pot prezenta, în scris, punctul lor de vedere. Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale, cu participarea judecătorilor Curţii, pe baza sesizării, a documentelor şi a punctelor de vedere primite, atât asupra prevederilor menţionate în sesizare, cât şi asupra celor de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate.

7

Decizia se pronunţă, în urma deliberării, cu votul majorităţii judecătorilor şi se comunică Preşedintelui României. Decizia prin care se constata neconstituţionalitatea legii se comunică şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru. În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.

2. Procedura jurisdicţională în cazul verificării constituţionalităţii initţativelor de revizuire a Constituţiei

Înainte de sesizarea Parlamentului pentru iniţierea procedurii legislative de revizuire a Constituţiei, proiectul de lege sau propunerea legislativă, însoţită de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constituţionala, care este obligată ca, în termen de 10 zile, să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea. Aşadar în acest caz, am putea aprecia că este vorba despre o sesizare din oficiu a Curţii Constituţionale, nefiind necesar ca vreo altă autoritate a statului sau orice alt subiect de drept constituţional să se adreseze Curţii cu o sesizare scrisă şi motivată. La primirea proiectului de lege sau a propunerii legislative, preşedintele Curţii numeşte un judecător-raportor şi stabileşte termenul de judecată. Curtea Constituţională se pronunţă asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative cu votul majorităţii calificate a judecătorilor, respectiv două treimi din numărul judecătorilor. Decizia Curţii se va comunica celor care au iniţiat proiectul de lege sau propunerea legislativă ori, după caz, reprezentantului acestora. Proiectul de lege sau propunerea legislativa se va prezenta Parlamentului numai împreună cu decizia Curţii Constituţionale. Mai mult decât atât, în termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituţiei, Curtea Constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia. Decizia prin care se constată că nu au fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituţiei, pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii Constituţionale.

3. Procedura jurisdicţională în cazul controlului constituţionalităţii tratatelor sau a

altor acorduri internaţionale Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau a altor acorduri internaţionale înainte de ratificarea acestora de Parlament, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. Sesizarea făcută de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului, Curtea Constituţională o va comunica Preşedintelui României, preşedintelui celeilalte Camere, precum şi Guvernului. Sesizarea făcută de Preşedintele României, se va comunica de către Curtea Constituţională, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Până la data dezbaterilor în plenul Curţii Constituţionale, Preşedintele României, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul pot prezenta, în scris, punctele lor de vedere. Dezbaterea asupra constituţionalităţii tratatului sau a acordului internaţional are loc în plenul Curţii Constituţionale, pe baza sesizării, a documentelor şi a punctelor de vedere primite,

8

atât asupra prevederilor menţionate în sesizare, cât şi asupra celor de care, în mod necesar şi evident, acestea nu pot fi disociate. Decizia se pronunţă, în urma deliberării, cu votul majorităţii judecătorilor (este vorba, aşadar, de o majoritate absolută) şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau a acordului internaţional a fost constatată conform procedurii de mai sus, acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat.

4. Procedura jurisdicţională în cazul controlului constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului şi a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotaăârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului

Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea: - unuia dintre preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului, - a unui grup parlamentar - a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. În cazul în care sesizarea se face de parlamentari, ea se trimite Curţii Constituţionale de către secretarul general al Camerei din care aceştia fac parte, în ziua depunerii, iar Curtea Constituţională o va comunica, în termen de 24 de ore de la înregistrare, preşedinţilor celor două Camere, cu precizarea datei când va avea loc dezbaterea. Până la data dezbaterii, preşedinţii Camerelor pot comunica punctul de vedere al birourilor permanente. Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale, pe baza sesizării şi a punctelor de vedere primite. Decizia se pronunţă cu votul majorităţii judecătorilor Curţii (este vorba, aşadar, de o majoritate absolută) şi se aduce la cunoştinţa Camerei al cărei regulament sau hotărâre a fost dezbătut/a fost dezbătută. Dacă prin decizie se constata neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale regulamentului sau ale hotărârii, Camera sesizată va reexamina, în termen de 45 de zile, aceste dispoziţii, pentru punerea lor de acord cu prevederile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile din regulament sau din hotărâre declarate neconstituţionale sunt suspendate. La expirarea termenului de 45 de zile, dispoziţiile regulamentare sau ale hotărârii declarate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice.

5. Procedura jurisdicţională în cazul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate

ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, precum şi în cazul celei ridicate de Avocatul Poporului (controlul posterior de constituţionalitate)

Curtea Constituţionala decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

9

Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. Deasemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecata, în cauzele la care participă. Deasemenea, Curtea Constituţională hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului privind constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare. Nu pot face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. În cazul în care nu este respectat vreunul dintre elementele de mai sus, excepţia de neconstituţionalitate va fi declarată ca fiind inadmisibila, instanţa de judecată respingând printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, încheierea putând fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile. Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. Odată ce a primit încheierea menţionată în paragraful precedent, preşedintele Curţii Constituţionale va desemna judecătorul-raportor şi va comunica încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituţională preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, indicându-le data până la care pot să trimită punctul lor de vedere. Judecătorul desemnat ca raportor este obligat să ia măsurile necesare pentru administrarea probelor la data judecăţii. Judecata are loc la termenul stabilit, pe baza actelor cuprinse în dosar, cu înştiinţarea părţilor şi a Ministerului Public, participarea procurorului la judecata fiind obligatorie. Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie. În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalitaţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare. Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. Deciziile astfel se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţional. În cazul în care la data comunicării deciziei Curţii Constituţionale cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanţa comunică acestuia decizia.

6. Procedura jurisdicţională în cazul verificării îndeplinirii condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni

Curtea Constituţională, din oficiu sau pe baza sesizării preşedintelui Camerei Parlamentului la care s-a înregistrat iniţiativa legislativă a cetăţenilor, se pronunţă asupra:

10

a) caracterului constituţional al propunerii legislative ce face obiectul iniţiativei cetăţenilor; b) îndeplinirii condiţiilor referitoare la publicarea acestei propuneri şi dacă listele de susţinători sunt atestate de către primarii unităţilor administrativ-teritoriale ori de către împuterniciţii acestora; c) întrunirii numărului minim de susţinători pentru promovarea iniţiativei, prevăzut la art. 74 alin. (1) - cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot sau, după caz, la art. 150 alin. (1) - cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot, ambele articole fiind din Constituţie, republicată, precum şi asupra respectării dispersiei teritoriale în judeţe şi în municipiul Bucureşti, prevăzută de aceleaşi articole (Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative, iar cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative) . La primirea sesizării, preşedintele Curţii Constituţionale desemnează judecătorul-raportor şi stabileşte termenul pentru întrunirea judecătorilor, în vederea verificării iniţiativei.

PROCEDURA JURISDICŢIONALĂ ÎN CAZUL ALTOR ATRIBUŢII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

1. Procedura în cazul respectării procedurii pentru alegerea Preşedintelui

României Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului. Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională. Contestaţiile cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcţia de Preşedinte al României, precum şi cele cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile legii se soluţionează de Curtea Constituţională, cu votul majorităţii judecătorilor, în termenele prevăzute de legea pentru alegerea Preşedintelui României. Astfel, spre exemplu, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de 48 de ore în care pot fi depuse, la Biroul Electoral Central, candidaturi pentru funcţia de Preşedinte al României, candidaţii, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi alegătorii pot contesta, în scris, înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz. Curtea Constituţională soluţionează contestaţiile în termen de cel mult două zile de la înregistrare, hotărârile pronunţate sunt definitive şi se comunică de îndată Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

2. Procedura în cazul constatării existentei împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României Curtea Constituţională constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului.

11

Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României se constată la cererea preşedintelui uneia dintre Camerele Parlamentului sau a preşedintelui interimar care exercită atribuţiile Preşedintelui României în perioada cât acesta este suspendat din funcţie. În cazul în care Preşedintele României a fost suspendat din funcţie, cererea pentru constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul se face de preşedintele care a condus lucrările şedinţei comune a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza hotărârii adoptate în şedinţă comună. Dacă interimatul funcţiei de Preşedinte al României se datorează imposibilităţii temporare de a-şi exercita atribuţiile, cererea se face de Preşedintele României sau de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului. Cererea pentru constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al României va fi însoţită de dovezile necesare, iar constatarea acestor împrejurări se face de Curtea Constituţională, cu votul majorităţii judecătorilor.

3. Procedura în cazul emiterii avizului pentru suspendarea din funcţie a Preşedintelui României Curtea Constituţională dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. Propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României împreună cu dovezile pe care se întemeiază se trimit în copie Curţii Constituţionale, de preşedintele care a condus şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. Preşedintele Curţii Constituţionale, primind cererea, va desemna judecătorul-raportor. Avizul cu privire la suspendarea din funcţie a Preşedintelui României se emite de Curtea Constituţională în urma dezbaterii propunerii de suspendare şi a dovezilor prezentate. Preşedintele României va fi încunoştinţat asupra datei fixate pentru dezbatere şi poate da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. Avizul Curţii Constituţionale se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Preşedintelui României.

4. Procedura în cazul soluţionării conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice Curtea Constituţională soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. Cererea de soluţionare a conflictului trebuie să menţioneze autorităţile publice aflate în conflict, textele legale asupra cărora poartă conflictul, prezentarea poziţiei părţilor şi opinia autorului cererii. Primind cererea, preşedintele Curţii Constituţionale o va comunica părţilor aflate în conflict, solicitându-le să îşi exprime, în scris, în termenul stabilit, punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia, şi va desemna judecătorul-raportor. La data primirii ultimului punct de vedere, dar nu mai târziu de 20 de zile de la primirea cererii, preşedintele Curţii Constituţionale stabileşte termenul pentru şedinţa de judecată şi citează părţile implicate în conflict. Dezbaterea va avea loc la data stabilită de preşedintele Curţii

12

Constituţionale chiar dacă vreuna dintre autorităţile publice implicate nu respectă termenul stabilit pentru prezentarea punctului de vedere. Dezbaterea are loc pe baza raportului prezentat de judecătorul-raportor, a cererii de sesizare, a punctelor de vedere prezentate, a probelor administrate şi a susţinerilor părţilor. Decizia prin care se soluţionează conflictul juridic de natură constituţională este definitivă şi se comunică autorului sesizării, precum şi părţilor aflate în conflict, înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

5. Procedura în cazul judecării contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic Curtea Constituţională decide asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic. Contestaţia privind constituţionalitatea unui partid politic poate fi formulată de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului sau de Guvern. Preşedintele Camerei poate formula contestaţia numai pe baza unei hotărâri adoptate de Camera cu votul majorităţii membrilor săi. Contestaţia trebuie motivată şi va fi însoţită de dovezile pe care se întemeiază. Pentru soluţionarea contestaţiei, preşedintele Curţii Constituţionale va desemna judecătorul-raportor, care este obligat să o comunice, împreună cu actele doveditoare, partidului politic la care se referă contestaţia, precizându-i data până la care poate depune un memoriu în apărare, însoţit de dovezile corespunzătoare. Contestaţia se judecă, pe baza raportului prezentat de judecătorul desemnat în acest scop şi a probelor administrate, cu citarea contestatorului, a partidului politic a cărui constituţionalitate este contestată şi a Ministerului Public. Camera Parlamentului care a depus contestaţia poate fi reprezentată de persoana desemnată de aceasta, iar Guvernul, de Ministerul Justiţiei. Partidul politic poate fi reprezentat şi prin avocat cu drept de a pleda în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Decizia Curţii Constituţionale nu este supusă căilor de atac. Partidele politice pot fi declarate neconstituţionale în cazurile prevăzute de art. 40 alin. (2) din Constituţie, republicată, anume cele care prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României. Decizia de admitere a contestaţiei se comunică Tribunalului Bucureşti în vederea radierii partidului politic neconstituţional din Registrul partidelor politice.

6. Procedura în cazul exercitării atribuţiilor privitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului şi la confirmarea rezultatelor acestuia

Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru organizarea ţi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia, sens în care poate cere informaţii de la autorităţile publice. Biroul Electoral Central este obligat să prezinte, la solicitarea Curţii Constituţionale, informări asupra fazelor şi operaţiunilor de desfăşurare a referendumului.

13

Plenul Curţii Constituţionale decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului. Hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. Înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curţii Constituţionale se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.

ACTELE EMISE DE CURTEA CONSTITUŢIONALĂ Curtea Constituţională pronunţă decizii, hotărâri şi emite avize. Curtea Constituţională pronunţă decizii în următoarele cazuri: a) când se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei; b) când se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, înainte de ratificarea acestora de Parlament; c) când se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului; d) când hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele; e) când soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice; f) când hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic. Curtea Constituţională pronunţă hotărâri în următoarele cazuri a) când veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului; b) când constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunica cele constatate Parlamentului şi Guvernului; c) când veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia; d) când verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni. Curtea Constituţională emite aviz consultativ doar pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. Deciziile şi hotărârile se pronunţă în numele legii. Deciziile, hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.