“Contractul social” – “Omul s-a nascut liber, dar pretutindeni este in lanturi” Jean Jacques Rousseau

Introducere

Venerat de unii, detestat de alţii, Jean Jacques Rousseau şi-a asumat destinul personal şi public, lăsând fiecărei generaţii şi fiecărui grup social libertatea interpretării operei sale după propria înţelegere şi propriile interese. Inegală şi contradictorie, posteritatea sa cunoaşte ipostaze opuse: idol al Revoluţiei de la 1789 şi al Comunei din Paris de la 1871, duşman al Restauraţiei de dupa 1815, Rousseau rămâne fondatorul teoriei suveranităţii poporului prin exercitarea "voinţei generale", pregătind astfel, în viziunea unora, democraţia directă, iar în a altora, dictatura totalitară.

“Contractul social”

Pentru Rousseau omul la origine nu a fost o fiinta sociala, considerând ca dependenta de social a fost dobândita in evolutia sa. Unirea familiilor si gintilor intr-un sâmbure societal a fost dictata de necesitatea de supravietuire a unei fiinte modest dotata fizic in jungla competitiei regnului animal. Treptat, fiinta umana si-a marit capacitatea craniana datorita graiului articulat si al miracolului invatarii intensive (si al caracterului transmisibil al cunostintelor) si si-a dezvoltat abilitati fizice de reproducere a hranei si utilitatilor necesare existentei prin munca dedusa din specializare. Omul devine astfel in evolutia sa un animal inteligent, social si sociabil, capabil de munca, creator de bunuri proprii de consum (prin imitarea si modelarea naturii) si nu in ultimul rand egocentrist (Care privește totul prin prisma intereselor și a sentimentelor personale, care se consideră centrul universului – ca sa stii :D)

Rousseau schiteaza sumar evolutia umana, iar aceasta evolutie conduce implicit la adoptarea de norme de convietuire, institutii de conducere, de represiune si de gestiune a credintelor si fricii naturale. Pierderea libertatii in societate este un fapt dobandit, la fel ca si inegalitatile. Aspiratia spre putere, proprietate si conducere societala a generat complexul fenomen politic si diversitatea regimurilor de putere atat in microsocietati, cât si in societatile complexe multietnice si intinse teritorial precum imperiile antichitatii târzii si ale evului mediu timpuriu.

“Contractul social” este o scriere structurata in patru parti. In cartea I, Rousseau argumenteaza logic ca intre drept si inegalitate nu exista o

corespondenta reala. Prin nastere, omul are atributele libertatii naturale si egalitatii practice, diferentierile si inegalitatile sunt generate de social, deci dobândite. Forta nu justifica dreptul si dreptul derivat din forta nu legitimeaza forta. De asemenea, sclavia ca rezultat al razboaielor nu are justificare sub nici o forma. S-au gasit nenumarati ideologi care sa justifice sclavia ca factor economic, initial prin negarea “umanitatii inferiorilor” – caracterului uman al sclaviilor, ulterior prin superioritatea europenilor si rasei albe fata de alte rase (prejudecata aberanta si nejustificata nici de antropologie, nici de sociologie).

In concluzie, suveranitatea poporului devine ideea centrala a cartii a II-a in care gânditorul vorbeste despre “inalienabilitatea”, indivizibilitatea, infaibilitatea, limitele (absolutul) puterii suverane, despre legi ca mijloc de statuare a libertatii civile si a egalitatii de sanse, despre acceptul si vointa de supunere a poporului acestei conventii.

Cartea a III-a trece in revista formele de guvernamant (democratia, aristocratia,monarhia), caracteristicile unui bun guvernamant, caracteristicile si limitele sistemului reprezentativ. Daca binele poporului o cere orice lege poate fi revocata.

In cartea a IV-a Rousseau realizeaza o critica a religiei crestine sub forma ei traditionala,

explicitând ca vede in teoria supunerii neconditionate un factor de justificare a exploatarii. Din acest punct de vedere, prin principiile progresiste si cu tenta egalitar-democratica, protestantismul genereaza dezvoltare si dinamica sociala (economica, politica, religioasa).

Un punct de vedere interesant este relevat prin distinctia intre religia omului si cea a cetateanului (individul fiind privit prin prisma dublului status: om ca fiinta impregnata de frica fata de necunoscut, neant si nedefinit, iar cetateanul ca individ activ social si politic, care controleaza mediul in care traieste si gestioneaza interactiunile interumane).

Pentru Rousseau, suveranitatea este inalienabila, unica si indivizibila, infailibila si absoluta. Societatea civila ca suma de microsocietati, ca asociatie de oameni liberi trebuie sa se constituie astfel incat sa nu prejudicieze partile.

Principiul unicitatii si indivizibilitatii puterii suverane a poporului rezulta din justetea unor legi voite de intregul popor si aplicate de intregul popor. Esenta suveranitatii este vointa generala ca suma a vointelor individuale si mai mult decât atât, iar suveranitatea se exprima prin legi, deci puterea legislativa se circumscrie vointei suverane, iar toate celelalte puteri derivând din puterea legislativa trebuie sa-i fie subordonate.

Binele comun ca echivalentul-consecinta al vointei generale se exprima deci in legi si aplicarea legii se realizeaza prin acordul si participarea intregului popor. Caci despre o vointa generala se poate spune ca este generala sau nu este deloc. Vointa generala este infailibila, caci poporul stie cel mai bine ce vrea, deci nu se poate insela el insusi. Ca regula, Rousseau considera ca poporul nu poate gresi.

Suveranitatea este absoluta . Odata existenta, ea este valabila pentru toti din dorinta tuturor, devenind cvasiuniversala.

Raportul libertate - egalitate

Echilibrul dintre libertate si egalitate isi gaseste de asemenea reflectarea in filosofia lui Rousseau. Constituirea libertatii poporului suveran se realizeaza prin “alienarea” indivizilor, instrainarea pulsiunilor contra libertatii conventionale garantate prin noul contract social. Astfel, suveranitatea poporului este cea mai sigura garantie a drepturilor individuale. Dar ca puterea suverana sa apartina comunitatii, ea presupune egala repartitie a sarcinilor suverane. Drept urmare, egalitatea sustine libertatea.

Nu putem vorbi de sarcini de suveranitate egala decât pentru cetateni egali dezvoltati moral, intelectual, etic, logic – deci nu putem vorbi decât despre oameni noi - dincolo de conditia umana actuala, ceea ce se poate reduce la egalitatea educatiei in sensul pe care-l evoca cu milenii inainte Platon in “Republica”. Baza educatiei si natura egala a aptitudinilor creeaza un “nou tip uman”, ce ramâne acum din ratiuni economice (economia invatamântului si economia familiei contra economia statului) un ideal rafinat.

Rousseau considera ca ceea ce definea si defineste inca cuvântul democratie este de fapt un sistem electiv coruptibil de puterea banilor. “Democratiile” actuale sunt imaginea in oglinzi deformate ale idealului nostru uman, ele perpetuând consumul material si cultural irational, individualismul, goana dupa bani si bunuri materiale, concentrarea economica, manipularea in scopuri politice ingemanate cu scopuri de consum, instrainarea, brutala si totala alienare, intoxicatia si abuzul informational, violenta si compasiunea, duritatea si solidaritatea, intoleranta si rasismul, elitismul / intelectualismul contra umanismului, religiozitatea si ateismul, distrugerea / combustia economica a naturii si manipularile genetice, apologia roboticii si falsului biologic, imoralele tehnologii, etc.

Concluzii

Jean-Jacques Rousseau a sintetizat esentele si aspiratiile filosofice ale secolului sau si a ideologizat libertatea si egalitarismul cu o elocinta si o conciziune nascatoare de pasiuni revolutionare.

Efectul in plan social si politic al scrierilor sale sunt determinante pentru deceniile ce urmeaza, efectele sale resimtindu-se dincolo de anii 1789 si 1848.

Filosofia sa politica, desi repudiata, cenzurata, interzisa si proscrisa se propaga instantaneu in intreaga Europa, devenind stindardul ideologic al revolutionarilor si democratilor de pretutindeni. Asemeni filosofiei si scolii lui Platon care au supravietuit peste 1000 de ani si sunt referinte constante in istoria social – filosofica a omenirii, curentul de gândire filosofica si politica deschis de Jean-Jacques Rousseau rezista secolelor, dovedind ca plecand de la realitatea imediata, viziunea idealista societatilor si valorilor pure si absolute are caracteristici perene si poate chiar milenare.

Globalizarea / mondializarea bunastarii si transformarile culturale, economice, informationale fundamentale si tehnologice ne apropie de clipa exercitarii directe si explicite a actului democratic. Atunci, Jean-Jacques nu va mai apartine doar Genevei, doar Elvetiei si Frantei, doar Europei , ci intregii lumi. Jean-Jacques c’est pour un toujours millenaire.