Continut PAC.doc

9
ANEXA Nr. 1 CONŢINUTUL-CADRU al proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii se elaborează de proiectanţi autorizaţi, persoane fizice sau juridice, în condiţiile prevederilor art. 9 din prezenta lege, şi este extras din proiectul tehnic întocmit conform prevederilor legale în vigoare, în concordanţă cu cerinţele certificatului de urbanism, cu conţinutul avizelor şi al acordurilor cerute prin acesta. Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii se întocmeşte pentru: - autorizarea executării lucrărilor de construire - P.A.C.; - autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare - P.A.D.; - autorizarea executării organizării lucrărilor - P.O.E. Conţinutul-cadru al proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii cuprinde opisul pieselor scrise şi desenate, necesar a fi prezentate spre autorizare. În situaţii cu totul excepţionale, în funcţie de complexitatea investiţiei supuse autorizării, structurile de specialitate constituite potrivit prezentei legi vor putea cere prin certificatul de urbanism şi alte elemente tehnice cu rol de precizare suplimentară, care să fie cuprinse în cadrul Proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii - P.A.C./P.A.D. A. Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire - P.A.C. I. Piese scrise 1. Lista şi semnăturile proiectanţilor Se completează cu numele în clar şi calitatea proiectanţilor, precum şi cu partea din proiect pentru care răspund. 2. Memoriu 2.1. Date generale: Descrierea lucrărilor care fac obiectul proiectului pentru autorizarea lucrărilor de construcţii, făcându-se referiri la: - amplasamentul, topografia acestuia, trasarea lucrărilor; - clima şi fenomenele naturale specifice; - geologia şi seismicitatea; - categoria de importanţă a obiectivului. 2.2. Memorii pe specialităţi Descrierea lucrărilor de: - arhitectură; - structură; - instalaţii; - dotări şi instalaţii tehnologice, după caz; - amenajări exterioare şi sistematizare verticală. 2.3. Date şi indici care caracterizează investiţia proiectată, cuprinşi în anexa la cererea pentru autorizare: - suprafeţele - construită desfăşurată, construită la sol şi utilă; - înălţimile clădirilor şi numărul de niveluri; - volumul construcţiilor; - procentul de ocupare a terenului - P.O.T.; - coeficientul de utilizare a terenului - C.U.T. 2.4. Devizul general al lucrărilor, întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare 2.5. Anexe la memoriu 2.5.1. Studiul geotehnic

Transcript of Continut PAC.doc

ANEXA Nr

ANEXA Nr. 1

CONINUTUL-CADRUal proiectului pentru autorizarea executrii lucrrilor de construcii

Proiectul pentru autorizarea executrii lucrrilor de construcii se elaboreaz de proiectani autorizai, persoane fizice sau juridice, n condiiile prevederilor art. 9 din prezenta lege, i este extras din proiectul tehnic ntocmit conform prevederilor legale n vigoare, n concordan cu cerinele certificatului de urbanism, cu coninutul avizelor i al acordurilor cerute prin acesta.

Proiectul pentru autorizarea executrii lucrrilor de construcii se ntocmete pentru:

- autorizarea executrii lucrrilor de construire - P.A.C.;

- autorizarea executrii lucrrilor de desfiinare - P.A.D.;

- autorizarea executrii organizrii lucrrilor - P.O.E.

Coninutul-cadru al proiectului pentru autorizarea executrii lucrrilor de construcii cuprinde opisul pieselor scrise i desenate, necesar a fi prezentate spre autorizare.

n situaii cu totul excepionale, n funcie de complexitatea investiiei supuse autorizrii, structurile de specialitate constituite potrivit prezentei legi vor putea cere prin certificatul de urbanism i alte elemente tehnice cu rol de precizare suplimentar, care s fie cuprinse n cadrul Proiectului pentru autorizarea executrii lucrrilor de construcii - P.A.C./P.A.D.

A. Proiectul pentru autorizarea executrii lucrrilor de construire - P.A.C.

I. Piese scrise

1. Lista i semnturile proiectanilor

Se completeaz cu numele n clar i calitatea proiectanilor, precum i cu partea din proiect pentru care rspund.

2. Memoriu

2.1. Date generale:

Descrierea lucrrilor care fac obiectul proiectului pentru autorizarea lucrrilor de construcii, fcndu-se referiri la:

- amplasamentul, topografia acestuia, trasarea lucrrilor;

- clima i fenomenele naturale specifice;

- geologia i seismicitatea;

- categoria de importan a obiectivului.

2.2. Memorii pe specialiti

Descrierea lucrrilor de:

- arhitectur;

- structur;

- instalaii;

- dotri i instalaii tehnologice, dup caz;

- amenajri exterioare i sistematizare vertical.

2.3. Date i indici care caracterizeaz investiia proiectat, cuprini n anexa la cererea pentru autorizare:

- suprafeele - construit desfurat, construit la sol i util;

- nlimile cldirilor i numrul de niveluri;

- volumul construciilor;

- procentul de ocupare a terenului - P.O.T.;

- coeficientul de utilizare a terenului - C.U.T.

2.4. Devizul general al lucrrilor, ntocmit n conformitate cu prevederile legale n vigoare

2.5. Anexe la memoriu

2.5.1. Studiul geotehnic

2.5.2. Referatele de verificare a proiectului, n conformitate cu legislaia n vigoare privind calitatea n construcii, ntocmite de verificatori atestai de Ministerul Transporturilor, Construciilor i Turismului i agreai de investitor.

2.5.3. Fie tehnice necesare obinerii avizelor n vederea emiterii acordului unic din competena emitentului autorizaiei, potrivit legii, cerute prin certificatul de urbanism.

2.5.4. Documentaiile specifice necesare pentru obinerea, prin grija emitentului autorizaiei, a avizelor i acordurilor privind prevenirea i stingerea incendiilor, aprarea civil, protecia mediului i a sntii populaiei.

2.5.5. Avize specifice cerute prin certificatul de urbanism, ca urmare a condiiilor speciale de amplasament sau a funcionalitii investiiei, obinute n prealabil de solicitant - avizul Ministerului Transporturilor, Construciilor i Turismului, Ministerului Culturii i Cultelor, Ministerului Aprrii Naionale, Ministerului Administraiei i Internelor, Serviciului Romn de Informaii, al altor organisme ale administraiei centrale sau ale serviciilor descentralizate ale acestora, dup caz, conform reglementrilor legale n vigoare.

2.5.6. Acordul vecinilor, conform prevederilor legale n vigoare, exprimat n form autentic, pentru construciile noi, amplasate adiacent construciilor existente sau n imediata lor vecintate - i numai dac sunt necesare msuri de intervenie pentru protejarea acestora -, pentru lucrri de construcii necesare n vederea schimbrii destinaiei n cldiri existente, precum i n cazul amplasrii de construcii cu alt destinaie dect cea a cldirilor nvecinate.

II. Piese desenate

1. Planuri generale

1.1. Plan de ncadrare n teritoriu

- plan pe suport topografic vizat de oficiul judeean de cadastru, geodezie i cartografie*), ntocmit la scrile 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000 sau 1:1.000, dup caz

__________

*) Conform art. 3 din Legea cadastrului i a publicitii imobiliare nr. 7/1996, astfel cum a fost modificat prin Ordonana de urgen a Guvernului nr. 41/2004, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 509 din 7 iunie 2004, s-a nfiinat Agenia Naional de Cadastru i Publicitate Imobiliar n subordinea Ministerului Administraiei i Internelor, prin reorganizarea Oficiului Naional de Cadastru, Geodezie i Cartografie, iar oficiile judeene de cadastru, geodezie i cartografie i al municipiului Bucureti s-au reorganizat n oficii de cadastru i publicitate imobiliar la nivelul fiecrui jude i n municipiul Bucureti.

Agenia Naional de Cadastru i Publicitate Imobiliar a fost organizat i funcioneaz n temeiul Hotrrii Guvernului nr. 1.210/2004, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 718 din 9 august 2004.

1.2. Plan de situaie

- privind amplasarea obiectivelor investiiei - plan pe suport topografic vizat de oficiul judeean de cadastru, geodezie i cartografie, ntocmit la scrile 1:2.000, 1:1.000, 1:500, 1:200 sau 1:100, dup caz, prin care se precizeaz:

parcela cadastral pentru care a fost emis certificatul de urbanism, descris prin totalitatea elementelor topografice determinante pentru suprafaa, lungimea laturilor, unghiuri, inclusiv poziia i nlimea la coam a calcanelor limitrofe, precum i poziia reperelor fixe i mobile de trasare;

amplasarea tuturor construciilor care se vor menine, se vor desfiina sau se vor construi;

cotele construciilor proiectate i meninute, pe cele trei dimensiuni (cotele 0,00; cote de nivel; distane de amplasare; axe; cotele trotuarelor, aleilor, platformelor etc.);

denumirile i destinaiile fiecrui corp de construcie;

sistematizarea pe vertical a terenului i modul de scurgere a apelor pluviale;

accesele pietonale i carosabile din incint i cldiri, plantaiile prevzute.

1.3. Planul privind construciile subterane

Va cuprinde amplasarea acestora, n special a reelelor de utiliti urbane din zona amplasamentului: trasee, dimensiuni, cote de nivel privind poziionarea cminelor - radier i capac -, i va fi redactat la scara 1:500.

n cazul lipsei unor reele publice de echipare tehnico-edilitar se vor indica instalaiile proprii prevzute prin proiect, n special cele pentru alimentare cu ap i canalizare.

2. Plane pe specialiti

2.1. Arhitectur

Piesele desenate de arhitectur vor cuprinde planele principale privind arhitectura fiecrui obiect, redactate la scara 1:50 sau 1:100, dup cum urmeaz:

- planurile cotate ale tuturor nivelurilor subterane i supraterane, cu indicarea funciunilor, dimensiunilor i a suprafeelor;

- planurile acoperiurilor - teras sau arpant -, cu indicarea pantelor de scurgere a apelor meteorice i a modului de colectare a acestora, inclusiv indicarea materialelor din care se execut nvelitorile;

- seciuni caracteristice - n special pe linia de cea mai mare pant, acolo unde este cazul -, care s cuprind cota 0,00, cotele tuturor nivelurilor, nlimile determinante ale acoperiului - cotele la coam i la corni -, fundaiile cldirilor nvecinate la care se altur construciile proiectate;

- toate faadele, cu indicarea materialelor i finisajelor, inclusiv culorile, cotate i cu indicarea racordrii la nivelul terenului amenajat;

- n situaia integrrii construciilor ntr-un front existent, se va prezenta i desfurarea stradal prin care se va arta modul de integrare a acestora n esutul urban existent.

2.2. Structura

2.2.1. Planul fundaiilor

Se redacteaz la scara 1:50 i va releva:

- modul de respectare a condiiilor din studiul geotehnic;

- msurile de protejare a fundaiilor cldirilor nvecinate, la care se altur construciile proiectate.

2.2.2. Detalii de fundaii

2.2.3. Proiect de structur complet

Se prezint pentru construcii cu mai multe subsoluri i cel puin 10 niveluri.

2.3. Instalaii

2.3.1. Schemele instalaiilor

Se prezint parametrii principali i schemele funcionale ale instalaiilor proiectate.

2.4. Dotri i instalaii tehnologice

n situaia n care investiia urmeaz s funcioneze pe baza unor dotri i instalaii tehnologice, determinante pentru configuraia planimetric a construciilor, se vor prezenta:

2.4.1. Desene de ansamblu

2.4.2. Scheme ale fluxului tehnologic

Fiecare plan prezentat n cadrul seciunii II "Piese desenate" va avea n partea dreapt jos un cartu, care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator, numrul de nmatriculare sau numrul autorizaiei, dup caz, titlul proiectului i al planei, numrul proiectului i al planei, data elaborrii, numele, calitatea i semntura elaboratorilor i ale efului de proiect.

B. Proiectul pentru autorizarea executrii lucrrilor de desfiinare - P.A.D.

I. Piese scrise

1. Lista i semnturile proiectanilor

Se completeaz cu numele n clar i calitatea proiectanilor, precum i cu partea din proiect pentru care rspund.

2. Memoriu

2.1. Date generale

Descrierea construciei care urmeaz s fie desfiinat:

- scurt istoric: anul edificrii, meteri cunoscui, alte date caracteristice;

- descrierea structurii, a materialelor constituente, a stilului arhitectonic;

- menionarea i descrierea elementelor patrimoniale sau decorative care urmeaz a se preleva;

- fotografii color - format 9 x 12 cm - ale tuturor faadelor, iar acolo unde este cazul se vor prezenta desfurri rezultate din asamblarea mai multor fotografii;

- descrierea lucrrilor care fac obiectul proiectului pentru autorizarea lucrrilor de desfiinare.

2.2. Fie tehnice cuprinznd elementele de aviz necesare emiterii acordului unic, obinute prin grija emitentului autorizaiei i cerute prin certificatul de urbanism.

II. Piese desenate

1. Plan de ncadrare n teritoriu

- plan pe suport topografic vizat de oficiul judeean de cadastru, geodezie i cartografie, ntocmit la scrile 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000 sau 1:1.000, dup caz.

2. Plan de situaie a imobilelor

- plan pe suport topografic vizat de oficiul judeean de cadastru, geodezie i cartografie, ntocmit la scrile 1:2.000, 1:1.000, 1:500, 1:200 sau 1:100, dup caz, prin care se precizeaz:

parcela cadastral pentru care a fost emis certificatul de urbanism;

amplasarea tuturor construciilor care se vor menine sau se vor desfiina;

modul de amenajare a terenului dup desfiinarea construciilor;

sistematizarea pe vertical a terenului i modul de scurgere a apelor pluviale;

plantaiile existente i care se menin dup desfiinare.

Pe plan se vor indica n mod distinct elementele existente, cele care se desfiineaz i cele propuse - plan de situaie, construcii noi sau umpluturi de pmnt, plantaii etc., dup caz.

3. Planul privind construciile subterane

Va cuprinde amplasarea acestora, n special a reelelor de utiliti urbane din zona amplasamentului: trasee, dimensiuni, cote de nivel privind poziionarea cminelor - radier i capac -, i va fi redactat la scara 1:500.

n cazul lipsei unor reele publice de echipare tehnico-edilitar se vor indica instalaiile proprii, n special cele pentru alimentare cu ap i canalizare.

4. Releveul construciilor care urmeaz s fie desfiinate

Planele se vor redacta la o scar convenabil - 1:100 sau 1:50 - care s permit evidenierea spaiilor i a funciunilor existente, cu indicarea cotelor, suprafeelor i a materialelor existente:

- planurile tuturor nivelurilor i planul acoperiului;

- principalele seciuni: transversal, longitudinal, alte seciuni caracteristice, dup caz;

- toate faadele.

n situaia n care desfiinarea necesit operaiuni tehnice complexe, se va prezenta i proiectul de organizare a lucrrilor.

Fiecare plan prezentat n cadrul seciunii II "Piese desenate" va avea n partea dreapt jos un cartu care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator, numrul de nmatriculare sau numrul autorizaiei, dup caz, titlul proiectului i al planei, numrul proiectului i al planei, data elaborrii, numele, calitatea i semntura elaboratorilor i ale efului de proiect.

C. Proiectul de organizare a execuiei lucrrilor - P.O.E.

Proiectul de organizare a execuiei lucrrilor - P.O.E. - este necesar n toate cazurile n care se realizeaz o investiie. n situaia n care acesta nu se prezint mpreun cu proiectul pentru autorizarea executrii lucrrilor de construcii, se va obine o autorizaie de construire separat de cea pentru investiia propriu-zis.

Proiectul de organizare a execuiei lucrrilor trebuie s cuprind descrierea tuturor lucrrilor provizorii pregtitoare i necesare n vederea asigurrii tehnologiei de execuie a investiiei, att pe terenul aferent investiiei, ct i pe spaiile ocupate temporar n afara acestuia, inclusiv cele de pe domeniul public, dup cum urmeaz:

I. Piese scrise

1. Lista i semnturile proiectanilor

Se completeaz cu numele n clar i calitatea proiectanilor, precum i cu partea din proiect pentru care rspund.

2. Memoriu

Acesta va cuprinde:

- descrierea lucrrilor provizorii: organizarea incintei, modul de amplasare a construciilor, amenajrilor i depozitelor de materiale;

- asigurarea i procurarea de materiale i echipamente;

- asigurarea racordrii provizorii la reeaua de utiliti urbane din zona amplasamentului;

- precizri cu privire la accese i mprejmuiri;

- precizri privind protecia muncii.

Elementele tehnice de avizare privind racordarea provizorie la utilitile urbane din zon, necesare n vederea obinerii acordului unic, se vor prezenta n cadrul fielor tehnice ntocmite n Proiectul pentru autorizarea executrii lucrrilor de construcii - P.A.C. sau P.A.D., dup caz.

II. Piese desenate

Plan general

a) la lucrrile de mai mare amploare se redacteaz o plan realizat conform planului de situaie privind amplasarea obiectivelor investiiei, cuprinznd amplasamentul investiiei i toate amenajrile i construciile provizorii necesare realizrii acesteia;

b) la lucrrile de mai mic amploare elementele de organizare a execuiei lucrrilor vor putea fi prezentate i n planul de situaie privind amplasarea obiectivelor investiiei al proiectului pentru autorizarea executrii lucrrilor de construcii.

Fiecare plan prezentat n cadrul seciunii II "Piese desenate" va avea n partea dreapt jos un cartu, care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator, numrul de nmatriculare sau numrul autorizaiei, dup caz, titlul proiectului i al planei, numrul proiectului i al planei, data elaborrii, numele, calitatea i semntura elaboratorilor i ale efului de proiect.

ANEXA Nr. 2

DEFINIREAunor termeni de specialitate utilizai n cuprinsul legii

Acord unic

Documentul cu valoare de aviz conform, necesar pentru elaborarea i emiterea autorizaiei de construire/desfiinare, ntocmit n baza concluziilor i propunerilor rezultate ca urmare a examinrii i aprobrii documentaiilor tehnice depuse n vederea autorizrii, nsumnd condiiile i recomandrile formulate prin:

a) avizele i acordurile pentru utiliti urbane privind racordarea obiectivului i a organizrii execuiei lucrrilor la reelele de utiliti urbane (ap/canal, electricitate, gaze, termoficare, telecomunicaii, salubritate, transport urban);

b) avizele i acordurile specifice privind prevenirea i stingerea incendiilor, aprarea civil, protecia mediului i a sntii populaiei.

Acordul unic se elaboreaz de structurile de specialitate constituite sub autoritatea administraiei publice locale, n condiiile prevederilor art. 5 alin. (1).

Autorizaia de construire/desfiinare

Actul de autoritate al administraiei publice locale - consilii judeene i consilii locale municipale, oreneti i comunale -, pe baza cruia se pot realiza lucrri de construcii.

Procedura de emitere a autorizaiei de construire/desfiinare este reglementat prin prezenta lege i prin normele metodologice elaborate de Ministerul Transporturilor, Construciilor i Turismului.

Anexe gospodreti

Construciile cu caracter definitiv sau provizoriu, menite s adposteasc activiti specifice, complementare funciunii de locuire, care, prin amplasarea n vecintatea locuinei, alctuiesc mpreun cu aceasta o unitate funcional distinct.

n categoria anexelor gospodreti, de regul n mediul rural, sunt cuprinse: buctrii de var, grajduri pentru animale mari, ptule, magazii, depozite i altele asemenea. n mod similar, sunt asimilabile noiunii de anexe gospodreti i garajele, serele, piscinele i altele asemenea.

Anexe gospodreti ale exploataiilor agricole

Construciile situate n zone izolate n extravilan i ndeprtate de localitatea de reedin a lucrtorilor agricoli, menite s adposteasc maini agricole, utilaje, mici ateliere, scule, alte bunuri ale acestora, inclusiv animale, precum i spaii pentru cazare temporar pe timpul campaniilor agricole.

Avizare/aprobare

Avizare - procedura de analiz i de exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din structura ministerelor, a administraiei publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale interesate, avnd ca obiect analiza soluiilor funcionale, a indicatorilor tehnico-economici i sociali ori a altor elemente prezentate prin documentaiile de amenajare a teritoriului i urbanism sau prin proiectul pentru autorizarea execuiei lucrrilor de construcii - extras din proiectul tehnic (P.Th.) pe baza cruia se vor executa lucrrile.

Avizarea se concretizeaz printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) care are caracter tehnic de obligativitate.

Aprobare - opiunea forului deliberativ al autoritii competente de nsuire a propunerilor din documentaiile prezentate i susinute de avizele tehnice favorabile, prealabil emise. Prin actul de aprobare se confer documentaiilor putere de aplicare, constituindu-se astfel ca temei juridic n vederea realizrii programelor de dezvoltare teritorial i urbanistic, precum i al autorizrii lucrrilor de execuie a obiectivelor de investiii.

Cldiri de importan redus

Construcii cu funcii obinuite, cu un grad de risc sczut, care afecteaz un numr redus de oameni:

a) cldiri de locuit cu S+P+1E, cu maximum 6apartamente, inclusiv anexele gospodreti ale acestora;

b) cldiri pentru nvmnt cu cel mult 4 uniti funcionale;

c) dispensare comunale fr staionar;

d) sedii administrative n mediul rural: primrii, posturi de poliie, cooperative de credit rural, biblioteci, oficii potale i altele asemenea;

e) cldiri pentru comer i alimentaie public, cu o suprafa de pn la 200 m2 i cu deschideri pn la 6 m;

f) hale i ateliere pentru activiti meteugreti care nu genereaz vibraii, cu o suprafa de pn la 200 m2 i deschideri pn la 6 m;

g) dependine i anexe gospodreti: garaje, buctrii de var, grajduri, uri i altele asemenea;

h) construcii cu caracter provizoriu.

Construcii cu caracter provizoriu

Construciile autorizate ca atare, indiferent de natura materialelor utilizate, care, prin specificul funciunii adpostite ori datorit cerinelor urbanistice impuse de autoritatea public, au o durat de existen limitat, precizat i prin autorizaia de construire.

De regul, construciile cu caracter provizoriu se realizeaz din materiale i alctuiri care permit demontarea rapid n vederea aducerii terenului la starea iniial (confecii metalice, piese de cherestea, materiale plastice ori altele asemenea) i sunt de dimensiuni reduse. Din categoria construciilor cu caracter provizoriu fac parte: chiocuri, tonete, cabine, locuri de expunere situate pe cile i n spaiile publice, corpuri i panouri de afiaj, firme i reclame, copertine, pergole ori altele asemenea. n sensul prezentei legi realizarea construciilor provizorii se autorizeaz n aceleai condiii n care se autorizeaz construciile definitive.

Construcii speciale

Construciile cu caracter militar care se autorizeaz n condiiile prevzute la art. 43.

Documentaiile de amenajare a teritoriului i de urbanism

Ansamblurile de documente scrise i desenate, referitoare la un teritoriu definit, prin care se analizeaz situaia existent i se stabilesc obiectivele, aciunile i msurile de dezvoltare pe o perioad determinat.

Structura documentaiilor de amenajare a teritoriului i de urbanism cuprinde:

a) planurile de amenajare a teritoriului;

b) planurile urbanistice;

c) regulamentele locale de urbanism.

Definirea i coninutul-cadru al documentaiilor de amenajare a teritoriului i de urbanism se fac prin legea amenajrii teritoriului i urbanismului.

Drept de execuie a lucrrilor de construcii

Dreptul real sau, dup caz, dreptul de crean privind imobilul, care confer titularului dreptul de a obine, potrivit legii, din partea autoritii competente, autorizaia de construire sau de desfiinare. Dovada dreptului asupra imobilului se face prin actul, denumit titlu, prin care se atest dreptul de proprietate (precum contractul de vnzare-cumprare, de schimb, de donaie, certificatul de motenitor, actul administrativ de restituire, hotrre judectoreasc) sau printr-un contract de concesiune, contract de cesiune, contract de comodat. Emiterea autorizaiei de construire n baza unui contract de nchiriere se poate face numai pentru construcii cu caracter provizoriu i cu acordul expres al proprietarului de drept.

Firma

Elementul constructiv aplicabil pe cldire sau independent, pe care se inscripioneaz date de identificare a unei instituii publice, societi comerciale, fundaii, denumirea comercial, obiectul de activitate sau orice alt text specific, sub care o persoan fizic sau juridic i exercit activitatea ntr-o cldire sau ntr-o incint.

Instalaii aferente construciilor

Totalitatea conductelor i echipamentelor care asigur utilitile necesare funcionrii construciilor, situate n interiorul limitei de proprietate, de la branament/racord (inclusiv) la utilizatori, indiferent dac acestea sunt sau nu ncorporate n construcie. Instalaiile aferente construciilor se autorizeaz mpreun cu acestea sau, dup caz, separat.

Intravilanul localitii

Teritoriul care constituie o localitate se determin prin Planul urbanistic general (PUG) i cuprinde ansamblul terenurilor de orice fel, cu/fr construcii, organizate i delimitate ca trupuri independente, plantate, aflate permanent sub ape, aflate n circuitul agricol sau avnd o alt destinaie, nuntrul cruia este permis realizarea de construcii, n condiiile legii.

Intravilanul se poate dezvolta prin extinderea n extravilan numai pe baz de planuri urbanistice zonale (PUZ), legal aprobate, integrndu-se ulterior n Planul urbanistic general (PUG) al localitii.

Extravilanul localitii

Teritoriul cuprins ntre limita intravilanului i limita administrativ-teritorial a unitii de baz (municipiu, ora, comun), nuntrul cruia autorizarea executrii lucrrilor de construcii este restricionat, n condiiile prezentei legi.

mprejmuiri

Construciile definitive sau provizorii, cu rolul de a delimita suprafee, arii sau parcele asupra crora exist forme de proprietate, executate pentru protecie mpotriva intruziunilor, realizate din diferite materiale - beton, crmid, piatr, lemn, metal, inclusiv srm ghimpat ntins pe bulumaci -, ori prin planii specifice.

Lucrri de construcii

Operaiunile specifice prin care:

- se realizeaz construcii de orice fel - civile, industriale, agrozootehnice, edilitare subterane i aeriene, ci de comunicaii, lucrri inginereti, de art etc.;

- se desfiineaz astfel de construcii prin demolare, dezmembrare, dinamitare etc.

Lucrri de modificare

Lucrri de intervenii asupra elementelor constructive, structurale i/sau nestructurale, avnd ca efect modificarea (total sau n parte) a acestora, privind:

- modificarea planimetriei interioare sau exterioare;

- modificarea volumetriei.

n toate cazurile este necesar emiterea unei autorizaii de construire, cu respectarea prevederilor legale privind calitatea n construcii pentru care legea prevede emiterea autorizaiei de construire.

Lucrri specifice la cile de comunicaie, care nu necesit autorizaie de construire

Lucrrile de ntreinere care nu necesit proiect i deviz general, constnd dintr-un complex de lucrri care se execut n mod permanent, n vederea meninerii construciilor-instalaiilor n condiii tehnice corespunztoare desfurrii continue, confortabile i n deplin siguran a circulaiei, la nivelul traficului maxim.

Mobilier urban

Elementele funcionale i/sau decorative amplasate n spaiile publice care, prin alctuire, aspect, amplasare, confer personalitate aparte zonei sau localitii. Prin natura lor piesele de mobilier urban sunt asimilate construciilor dac amplasarea lor se face prin legare constructiv la sol (fundaii platforme de beton, racorduri la utiliti urbane, cu excepia energiei electrice), necesitnd emiterea autorizaiei de construire. Fac parte din categoria mobilier urban: jardiniere, lampadare, bnci, bazine, pavaje decorative, pergole, cabine telefonice i altele asemenea.

Parcelare

Operaiunea de proiectare urbanistic prin care se determin divizarea uneia sau mai multor proprieti funciare distincte, destinate construirii, n scopul atribuirii, concesionrii sau vnzrii loturilor rezultate.

Proiect tehnic (P.Th.)

Documentaia - piese scrise i desenate -, care cuprinde soluiile tehnice i economice de realizare a obiectivului de investiii i pe baza creia se execut lucrrile autorizate.

Proiect pentru autorizarea executrii lucrrilor de construcii

Proiectul pentru autorizarea executrii lucrrilor de construcii, necesar emiterii autorizaiei de construire, este extras din proiectul tehnic (P.Th.) i se elaboreaz n condiiile prevederilor prezentei legi i n conformitate cu coninutul-cadru cuprins n anexa nr. 1.

Recepia lucrrilor

Recepia lucrrilor constituie o component a sistemului calitii n construcii i este actul prin care se certific finalizarea lucrrilor executate n conformitate cu prevederile proiectului tehnic i cu detaliile de execuie.

Recepia lucrrilor de construcii de orice categorie i de instalaii se efectueaz att la lucrri noi, ct i la intervenii n timp asupra construciilor existente, conform legii. Recepia lucrrilor de construcii se realizeaz n dou etape, potrivit prevederilor legale n vigoare, dup cum urmeaz:

- recepia la terminarea lucrrilor;

- recepia final.

Schimbare de destinaie

n nelesul prevederilor art. 3, este necesar emiterea unei autorizaii de construire i/sau de desfiinare, dup caz, numai n situaia n care pentru realizarea schimbrii de destinaie a spaiilor sunt necesare lucrri de construcii pentru care legea prevede emiterea autorizaiei de construire.

Zone protejate

Teritoriile delimitate geografic, n cuprinsul crora se afl elemente sau ansambluri ale patrimoniului natural sau cultural cu valoare deosebit. n raport cu natura elementelor de patrimoniu, zonele protejate sunt:

a) zone naturale protejate, instituite pentru protejarea i punerea n valoare a patrimoniului natural cu valoare deosebit;

b) zone construite protejate, instituite pentru salvarea, protejarea i punerea n valoare a patrimoniului construit, cu valoare istoric, cultural sau memorialistic deosebit.

NOT:

Reproducem mai jos prevederile art. III din Legea nr. 453/2001 pentru modificarea i completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executrii lucrrilor de construcii i unele msuri pentru realizarea locuinelor, ale art. II alin. (2) i ale art. III din Legea nr. 401/2003 pentru modificarea i completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executrii lucrrilor de construcii i ale art. II alin. (2) din Legea nr. 199/2004 pentru modificarea i completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executrii lucrrilor de construcii, care nu sunt ncorporate n textul republicat al Legii nr. 50/1991:

- art. III din Legea nr. 453/2001:

"Art. III. - Pe data intrrii n vigoare a prezentei legi se abrog: anexa la Legea nr. 50/1991, republicat, art. 8 alin. 5 i pct. 8 lit. j) din anexa nr. II la Legea proteciei mediului nr. 137/1995, republicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 70 din 17 februarie 2000, precum i referirile la obligativitatea emiterii acordului de mediu pentru lucrrile de construcii-montaj din cuprinsul legii, din actele de aplicare a acesteia, precum i orice alte dispoziii contrare prevederilor prezentei legi.";

- art. II alin. (2) i art. III din Legea nr. 401/2003:

"(2) n termen de 60 de zile de la data intrrii n vigoare a prezentei legi, Ministerul Transporturilor, Construciilor i Turismului va modifica normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, care vor include formularele, procedura de autorizare i coninutul documentaiilor necesare acestei proceduri. n acelai termen se vor efectua operaiunile de preluare, predare-primire a studiilor de teren i a documentaiilor prevzute la art. I pct. 23 [alin. (1) al art. 291], prin proces-verbal ncheiat ntre pri dup inventarierea arhivelor menionate la art. I pct. 23 [art. 291 alin. (3)], fr a mai fi nevoie de punerea n ntrziere.

Art. III. - La data intrrii n vigoare a prezentei legi se abrog litera c) a articolului 48 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.";

- art. II alin. (2) din Legea nr. 199/2004:

"(2) n termen de 30 de zile de la data intrrii n vigoare a prezentei legi, Ministerul Transporturilor, Construciilor i Turismului va modifica Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executrii lucrrilor de construcii, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului lucrrilor publice, transporturilor i locuinei nr. 1.943/2001, cu modificrile ulterioare."