Contabilitatea Grupurilor de Societati

1

Mariana Vlad

Contabilitatea grupurilor de societăţi

Note de curs

2010-2011

2

CUPRINS CAP 1 ASPECTE PRIVIND GRUPURILE DE SOCIETĂŢI 3

1.1. Înfiinţarea grupurilor de societăţi 3 1.2. Societăţile de grup: tipuri şi structură 5 1.3. Tipuri de control exercitat în cadrul grupului 9 1.4. Relaţiile în cadrul grupurilor de societăţi 11 1.5. Procentaj de control şi procentaj de interes 14

CAP 2 CONSOLIDAREA CONTURILOR 23

2.1. Definiţia consolidării, rolul şi locul acesteia în sistemul de informare financiară privind grupurile de întreprinderi 23 2.2. Perimetrul de consolidare. Excepţii de la consolidarea conturilor 25 2.3. Succesiunea paşilor în consolidare 28

2.3.1. Alegerea metodei de consolidare 28 2.3.2. Omogenizarea situaţiilor financiare anuale individuale 29 2.3.3.Cumularea conturilor individuale care se consolidează. 36 2.3.4. Eliminările în consolidare 36

CAP 3 METODE DE CONSOLIDARE 46

3.1. Metoda integrării globale 48 3.2. Metoda integrării proporţionale 50 3.3. Punerea în echivalenţă 52

BIBLIOGRAFIE: 55

3

CAP 1 ASPECTE PRIVIND GRUPURILE DE SOCIETĂŢI

1.1. Înfiinţarea grupurilor de societăţi

În economia modernă, adesea se formează grupuri de societăţi cu interese comune şi cu centru de comandă, chiar dacă întreprinderile respective sunt independente, din punct de vedere juridic.

Întreprinderea - în măsura în care încearcă să fie, pe de o parte, mai puţin vulnerabilă şi, pe de altă parte, mai performantă - are tendinţa naturală de a se supune procesului de concentrare. Acest proces poate fi:

• de natură verticală, atunci când se urmăreşte integrarea tuturor fazelor ciclului de producţie şi desfacere pentru o singură categorie de produse;

• de natură orizontală, atunci când se urmăreşte integrarea de activităţi de natură diferită, complementare sau similare.

Procesul de concentrare, industrială şi financiară, se poate realiza prin modalităţi

economice, juridice şi financiare diferite, dar, de cele mai multe ori, complementare: • dezvoltarea internă a întreprinderii (în cadrul aceleiaşi entităţi juridice); • stabilirea de legături, mai mult sau mai puţin strânse, cu alte întreprinderi, fără ca

aceste legături să fie obligatoriu de natură juridică; • fuziunea cu alte întreprinderi în vederea realizării unei entităţi unice (fuziunea prin

absorbţie); • dezvoltarea externă prin preluarea controlului asupra unor societăţi existente sau

prin crearea de noi societăţi.

Această ultimă modalitate de concentrare duce la constituirea grupurilor a căror apariţie este legată de strategia de dezvoltate a întreprinderii.

Grupul de societăţi reprezintă ansamblul constituit din două sau mai multe societăţi, fiecare cu propria personalitate juridică, unite prin legături în temeiul cărora una dintre ele – societatea dominantă, le domină pe celelalte făcând să se manifeste o unitate de decizie.

O entitate economică datorită unităţii de decizie a societăţii dominante, a relaţiilor de dependeţă ce există între societăţile grupului se poate evidenţiată astfel:

Dependeţă financiară

Dependeţă directorială Grup personal

Grup financiar

4

Structura de grup poate oferi întreprinderilor avantaje considerabile în raport cu alte structuri:

• structura de grup permite societăţii mamă un control asupra unui capital mai mare decât cel investit de ea;

• structura de grup permite accesul la împrumuturi mai mari; • prin structura de grup se facilitează o mai bună circulaţie a capitalurilor; • structura de grup permite, în general, să se plătească mai puţine impozite; • structura de grup oferă posibilităţi mai bune de organizare.

Apariţia grupurilor poate avea loc ca urmare a unor operaţiuni precum: • achiziţia de acţiuni sau părţi sociale emise de diferite întreprinderi de către o firmă

care devine societate mamă; • înfiinţarea de societăţi ca asociat sau acţionar majoritar sau unic; • încheierea de acorduri de asociere cu alte întreprinderi.

Preluarea controlului asupra unor întreprinderi care devin apoi filiale este o

componentă a politicii de creştere externă a unor grupuri. Motivaţiile principale care stau la baza creării de grupuri sunt:

• integrarea orizontală şi/sau verticală a afacerilor; integrarea orizontală constă în combinarea unor întreprinderi din acelaşi sector de activitate, în timp ce integrarea verticală constă în achiziţia de întreprinderi care reprezintă furnizori sau clienţi ai firmei care cumpără;

• diversificarea activităţilor în scopul mai bunei gestionări a riscului aferent afacerilor (cum ar fi, de exemplu, riscurile legate de ciclul de viaţă al produselor, de schimbările de pe piaţă, de evoluţia cursului de schimb valutar etc.);

• evitarea preluărilor ostile de către alte întreprinderi, în urma unor oferte publice de cumpărare sau de schimb;

• retragerea unor acţionari sau a unor manageri importanţi.

În procesul de concentrare care conduce la formarea grupurilor, accentul cade pe dimensiunea economică şi mai puţin pe aspectele juridice izvorând din dreptul de proprietate. Ceea ce contează la nivelul grupurilor este, în primul rând, unitatea puterii de decizie de care se fondează acest tip de entitate.

Dependeţă contractuală

Dependeţă economică

Grup contractual

Monopol

5

1.2. Societăţile de grup: tipuri şi structură

Strategiile de concentare economică pe care societăţile le adoptă pentru a-şi păstra şi consolida poziţia pe piaţă au determinat apariţia anumitor tipuri şi structuri specifice societăţilor de grup.

Grupul se manifestă ca o entitate economică în primul rând, formată dintr-un ansamblu de societăţi, fiecare cu o personalitate juridică proprie, unite prin diverse legături, în virtutea căreia una dintre ele deţine unitatea de decizie şi exercită o influenţă sau control asupra celorlalte dominându-le.

Prin noţiune de grup1 se înţelege un ansamblu de societăţi comerciale compus dintr-o societate-mamă, filialele sale şi entităţi în care societatea-mamă sau filialele sale deţin o participare, precum şi societăţile comerciale legate una de alta printr-o relaţie care face necesară consolidarea conturilor şi consolidarea raportului anual;

Concentrarea economică, globalizarea pieţelor, existenţa şi dezvoltarea pieţelor financiare cât şi condiţiile de acces la pieţele internaţionale au determinat necesitatea dezvoltării societăţilor ca ansambluri stabile şi durabile alcătuite din structuri asociative legate juridic. Societatea, indiferent de tip, dimensiune şi capacitate este supusă adaptării şi dezvoltării. Din nevoia de supravieţuire şi din dorinţa de dezvoltare au rezultat patru tipuri de societăţi de grup:

• societăţi de grup bazate pe o relaţie de tip patrimonial; • societăţi de grup bazate pe o relaţie de tip financiar; • societăţi de grup bazate pe o relaţie de tip familial; • societăţi de grup bazate pe o relaţie de tip contractual.

Societăţile de grup de tip patrimonial caracterizează societăţile cu o poziţie

concurenţială solidă, pe o piaţă în dezvoltare. Este tipul cel mai des întălnit în S.U.A. Caracterizează societăţile conduse după o strategie exclusiv investiţională. Grupurile de acest tip se dezvoltă prin achiziţia de noi echipamente, invenţii, inovaţii. Ascensiunea rapidă determină crearea de noi structuri productive şi/sau comerciale cât şi angajarea de personal calificat în vederea exploatării echipamentelor achiziţionate.

Grupurile de acest tip se dezvoltă pe o relaţie strict patrimonială. Se porneşte de la o structura juridică simplă (o societate cu personalitate juridică, fără subunităţi) şi se înfiinţează noi subunităţi în jurul acesteia (sucursale, puncte de lucru, agenţii sau reprezentanţe). Din punct de vedere juridic ia naştere o societate cu personalitate juridică proprie, cu subunităţi proprii, fără personalitate juridică.

Acestea pot fi considerate structuri de grup, deoarece sunt alcătuite dintr-o societate dominantă (societatea fondatoare) şi subunităţile sale fără personalitate juridică, asupra cărora societatea fondatoare exercită un control absolut, manifestându-şi unitatea de decizie şi patrimonială.

Carateristicile unui astfel de grup format din societate fondatoare şi subunităţile acesteia sunt:

• are personalitate juridică proprie; • este înregistrată la Oficiul Registruui Comerţului, îndeplinind formalităţile de

publicitate cerute societăţilor, este deci o realitate de drept; • societatea fondatoare deţine controlul absolut, subordonează toate subunităţile,

reprezentând legal grupul, răspunzând în faţa legii pentru faptele acestora; • subunităţile nu au patrimoniu propriu şi nici personalitate juridică, au un grad de

autonomie de la caz la caz.

1 Legea 297 din 28.06.2004, privind piaţa de capital, art 2, alin 1, punctul 9

6

Figura nr. 1 Un exemplu de societate de grup de patrimonial

Acest tip de grup are personalitate juridică, iar faptul că societatea fondatoare, cu subunităţile ei, este atât o realitate de fapt cât şi de drept, nu necesită tratament specific în conformitate cu IAS/IFRS. Este tipul clasic de structură de grup simplă constituită în baza Legii 31/1990, este o societate mamă cu subunităţile ei, care rezultă de cele mai multe ori ca urmare a dezvoltării interne.

Societăţile de grup de tip financiar iau naştere în principal prin achiziţia de titluri, în scopul preluării controlului asupra activităţii societăţilor achiziţionate.

Structura de grup care se construieşte pe acest tip de relaţie de tip financiar, poate fi definită ca un ansamblu de societăţi comerciale independente juridic, dominate de o societate mamă care îşi exercită asupra societăţilor dominante influenţa, controlând direct sau indirect activitatea acestora, manifestându-şi totodată unitatea de decizie2.

Grupurile financiare se nasc, de regulă, pe următoarele căi: • prin constituirea de societăţi: atunci când societatea mamă creează o filială,

respectându-se toate formalităţile de constituire proprii tipului respectiv de societate;

• aport parţial de active: este cazul când societatea mamă aduce ca aport la capitalul altei societăţi active, în schimbul cărora primeşte acţiuni sau părţi sociale;

• subscrierea la o creştere de capital: este vorba de procurarea acelei părţi din creşterea de capital care asigură controlul asupra societăţii care face emisiunea. Societatea care achiziţionează astfel de titluri devine societate mamă;

• cumpărări de acţiuni sau părţi sociale; dacă achiziţia se face pe piaţa financiară (la bursa), trebuie respectată procedura prevăzută în cazurile de negociere a blocurilor de control. Această procedură vizează, în special, protejarea acţionarilor minoritari şi a salariaţilor, ale căror interese pot fi ameninţate dacă întreprinderea trece sub control de grup. Dacă societatea nu-i cotată la bursa, acţiunile se cumpără prin înţelegere între părţi.

O variantă a obţinerii controlului prin intermediul achiziţiei de titluri o reprezintă şi ofertele publice de cumpărare sau de schimb. Este vorba despre o ofertă făcută în mod public de către o persoană fizică sau juridică care intenţionează să cumpere titluri deţinute de către acţionari la un preţ superior cotării acestora la bursă. Dacă titlurile sunt plătite în numerar, avem de-a face cu o ofertă publică de cumpărare. Dacă plata se face prin remiterea unor alte titluri de valoare, atunci avem o ofertă publică de schimb. Sânt posibile şi combinaţii ale acestora.

2 Bârsan C şi colectiv – Societăţile comerciale, Ed. Şansa, Bucureşti, 1995, pag. 250

7

Filialele şi celelalte entităţi componente ale grupului sunt, de cele mai multe ori, persoane juridice3. Ele au, deci, un nume, sediu, naţionalitate şi organe proprii de conducere, fiind obligate şi la ţinerea unei contabilităţi individuale complete (care se concretizează în întocmirea de situaţii financiare anuale).

Figura nr. 2 Exemplu de societate de grup de tip financiar

Caracteristicile societăţilor de grup de tip financiar sunt următoarele: • grupul de acest tip reprezintă doar o realitate de fapt, nu are atribut de identificare

şi nu are patrimoniu distinct; • toate componentele grupului au personalitate juridică şi este format din societate

mamă şi filiale, acestea din urmă supunându-se societăţii – mamă; • societatea-mamă îşi exercită controlul în mod direct sau indirect sub forma

influenţei sau controlului, niciodată sub forma subordonării directe; • unitatea grupului este determinată de uniunea de interese a societăţilor membre ale

grupului.

Putem afirma că acest tip de grup nu are personalitate juridică, iar distorsiunea dintre accepţiunea economică a noţiunii de grup şi cea juridică, presupune aplicarea principiului prevalenţei economicului asupra juridicului în tratarea informaţiilor referitoare la aceste societăţi, membre a grupului, societatea mamă preia atribuţiile de societate raportoare, ea răspunde în faţa legii, reprezentând în mod conveţional grupul de societăţi în ansamblul lui.

Doar grupurile financiare sunt recunoscute în mod explicit de norme. Acestea se bazează pe controlul generat de deţinerea de acţiuni şi se caracterizează prin existenţa unei societăţi-mamă, obligată să întocmească şi să publice situaţii financiare consolidate4.

3 Conform legii societăţilor comerciale nr. 31/1990, republicată în 2004 filialele sînt societăţi comerciale cu personalitate juridică şi se înfiinţează într-una dintre formele de societate prevăzute şi în condiţiile prevăzute pentru acea formă iar sucursalele sînt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se înmatriculează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona (de altfel, regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar, indiferent de denumirea lui, căruia societatea care îl înfiinţează îi atribuie statut de sucursală şi nu se pot înfiinţa sedii secundare sub denumirea de filială). 4 Se mai foloseşte încă, destul de frecvent, formula conturi consolidate, mai ales pentru că ea apare explicit în directivele europene

8

Societăţile de grup de tip familial se caracterizează prin unitate de conducere, urmare a faptului că aceleaşi persoane controlează, direct sau indirect, mai multe societăţi diferite, fără ca între acestea să existe legături de capital. Pentru aceste grupuri nu există obligaţii de consolidare explicite, ceea ce face ca uneori, ele să fie preferate în cadrul unor strategii de optimizare fiscală. Caracteristicele unui astfel de grup sunt:

• acelaşi acţionariat de persoane fizice, membrii din familie; • aceeaşi conducere (echipă managerială);

Societăţile de grup de tip contractual iau naştere în mod frecvent la punerea în practică a diverselor proiecte strategice, ca urmare a semnării de alianţe, cooperare sau parteneriate. Conform IAS 31, se identifică trei tipuri:

• societăţi ce desfăşoară activităţi pe care le controlează în comun; • societăţi ce posedă active pe care le controlează în comun; • societăţi ce posedă entităţi pe care le controlează în comun.

Societăţile de grup de tip contractual, sunt din punct de vedere juridic, societăţi în

participaţie, societăţi care nu se bucură de personalitate juridică, negândui-se astfel existenţa unui patrimoniu propriu.

Într-un grup, distingem două mari categorii de asociaţi: • asociaţi majoritari care controlează şi desemnează conducerea; • asociaţi minoritari (sau externi) care nu au puterea de a administra grupul sau

societăţile individuale, luate în parte.

Pentru a se asigura egalitatea de tratament între categoriile de asociaţi, grupul este obligat la furnizarea de informaţii, adică tocmai la publicarea de situaţii financiare consolidate certificate de către un auditor.

Autonomia juridică a fiecărei societăţi are ca principală consecinţă, în principiu, absenţa răspunderii solidare în interiorul grupului. Societatea mamă nu este obligată să se substituie filialei atunci când aceasta nu-i în măsură să-şi onoreze obligaţiile faţă de terţ şi, de asemenea, preşedintele consiliului de administraţie al societăţii mamă nu poate angaja în mod valabil o filială dacă nu este în acelaşi timp şi conducător desemnat al acesteia. De aceea, în mod frecvent, creditorii avizaţi cer filialelor să prezinte şi garantarea acestora de către societatea-mamă.

9

Figura nr.3 Exemplu de societate de grup de tip contractual

1.3. Tipuri de control exercitat în cadrul grupului

Existenţa grupului de întreprinderi presupune exercitarea unui control de către o întreprinderea asupra altora. În acest context, cele mai multe norme contabile referitoare la consolidare precizează că prin control trebuie să înţelegem puterea de a stabili şi de a dirija politicile financiare şi operaţionale ale unei întreprinderi, în scopul de a obţine avantaje din activităţile acesteia. Fiecare din componentele grupului îşi păstrează personalitatea juridică, întocmind, pe mai departe, situaţiile financiare anuale individuale la care o obligă legea.

Putem întâlni, în aceste cazuri, trei modalităţi de control, ambele legate în mod obligatoriu de deţinerea de acţiuni de către societatea-mamă: controlul exclusiv şi controlul în comun. La acestea se adaugă şi influenţa semnificativă (notabilă). În cadrul grupului de societăţi, controlul exclusiv este dat de capacitatea societatii mame de a conduce, direct sau indirect, societatea consolidată (filiala). Controlul exclusiv se exercita sub urmatoarele forme:

• prin detinerea majoritatii drepturilor de vot in adunarea generala a asociatilor sau a actionarilor;

• prin capacitatea de a desemna, de drept sau in fapt, majoritatea organelor de administratie, precum si/sau de conducere;

• prin exercitarea unei influente dominante in virtutea unui contract sau a unor clauze statutare.

Conform regulii româneşti5, se consideră că o întreprindere (societatea mamă)

controlează o alta (devenită filială), dacă îndeplineşte una din următoarele condiţii: • deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor într-o alta

entitate, denumită filială; • este acţionar sau asociat al unei entităţi şi majoritatea membrilor organelor de

administraţie, conducere şi de supraveghere ale entităţii în cauză (filială) care au

5 Conform OMFP 1.752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

10

îndeplinit aceste funcţii în cursul exerciţiului financiar, în cursul exerciţiului financiar precedent şi până în momentul întocmirii situaţiilor financiare anuale consolidate, au fost numiţi doar ca rezultat al exercitării drepturilor sale de vot;

• este acţionar sau asociat al unei filiale şi deţine singur controlul asupra majorităţii drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor acelei filiale, ca urmare a unui acord încheiat cu alţi acţionari sau asociaţi;

• este acţionar sau asociat al unei filiale şi are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra acelei filiale, în temeiul unui contract încheiat cu entitatea în cauză sau al unei clauze din actul constitutiv sau statut, dacă legislaţia aplicabilă filialei permite astfel de contracte sau clauze;

• societatea-mamă deţine puterea de a exercita sau exercită efectiv, o influenţă dominantă sau control asupra unei filiale;

• este acţionar sau asociat al unei filiale şi are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administraţie, conducere şi de supraveghere ale acelei filiale;

• societatea-mamă şi filiala sânt conduse pe o bază unificată de către societatea-mamă.

Controlul în comun este reprezentat de capacitatea de a determina, în mod colegial, în virtutea unui acord, politicile de finanţare ale unei întreprinderi care devine co-întreprindere (numită şi asociere în participaţie). Aceasta se constituie în baza unui acord contractual în virtutea căruia două sau mai multe părţi convin asupra desfăşurării unei activităţi economice supuse unui control comun.

IAS 31 Interese în asocierile în participaţie defineşte controlul comun ca o împărţire, convenită prin contract, a controlului asupra unei activităţi economice şi precizează că acesta se manifestă doar atunci când deciziile financiare şi operaţionale strategice necesită consensul unanim al asociaţilor.

Sub numele de societăţi controlate în comun (sau asocieri în participaţie), IAS 31 identifică următoarele:

• activităţile controlate în comun6 • activele aflate sub control în comun7; • entităţile controlate în comun8. Co-întreprinzătorii (asociaţii) sânt, deci, legaţi

printr-un acord contractual ce permite să se distingă participaţiile care dau naştere la controlul în comun, de celelalte participaţii şi care se referă la:

• activitatea, durata şi obligaţiile de a furniza informaţii ale co-întreprinderii; • numirea consiliului de administraţie sau a altui organ de conducere similar,

ca şi la drepturile de vot ale co-întreprinzătorilor; • aporturile de capital ale co-întreprinzătorilor; • împărţirea între co-întreprinzători a producţiei, veniturilor, cheltuielilor sau

rezultatelor co-întreprinderii.

Influenţa semnificativă (notabilă) exercitată de un investitor asupra unei întreprinderi care devine întreprindere asociată se concretizează în dreptul investitorului de a participa la luarea deciziilor, fără a le putea însă determina în mod discreţionar. În normele contabile se precizează că sub denumirea de întreprinderi asociate se cuprind întreprinderile în care investitorul are o influenţă notabilă şi care nu reprezintă pentru acesta nici filială şi nici co-întreprindere. Astfel, dacă un investitor deţine direct sau indirect, 6 Acestea implică folosirea în comun a unor active şi a altor resurse, mai degrabă decât înfiinţarea unei entităţi noi ori a unei structuri financiare separată de asociaţii înşişi. Contractul de asociere cuprinde, de obicei, criteriile prin care veniturile şi cheltuielile comune sânt împărţite între asociaţi. 7 Aceste active sânt deţinute în comun şi fiecare asociat are controlul asupra părţii sale din beneficiile viitoare generate de activ, adică îşi însuşeşte o parte din producţie şi suportă o parte din cheltuieli. 8 Entităţile controlate în comun iau naştere ca urmare a înfiinţării unei firme sau a unui parteneriat care funcţionează distinct şi unde fiecare asociat are interese.

11

prin filiale, între 20% şi 50% din drepturile de vor la o întreprindere, el este considerat ca exercitând o influenţa notabilă, cu excepţia situaţiei în care se dovedeşte contrariul. Existenţa unei participaţii importante sau majoritare a unui alt asociat nu exclude neapărat influenţa notabilă a investitorului. Atunci când investitorul deţine direct sau indirect mai puţin de 20% din voturi, se presupune că acesta nu are influenţă semnificativă, dacă nu poate fi clar demonstrată o astfel de influenţă.

Influenţa notabilă a investitorului este pusă în evidenţă de următoarele aspecte9: • reprezentarea în consiliul de administraţie sau în organul de conducere echivalent al

întreprinderii deţinute; • participarea la procesul de elaborare a politicilor, inclusiv participarea la luarea

deciziilor cu privire la dividende şi alte distribuiri de capitaluri; • existenta unor tranzacţii importante între investitor şi întreprinderea asociată; • schimburi de cadre şi persoane de conducere; • furnizarea de informaţii tehnice esenţiale.

1.4. Relaţiile în cadrul grupurilor de societăţi În practică au fost descoperite mai multe tipuri de relaţii care iau naştere între societăţile din cadrul grupului: relaţii directe, indirecte, reciproce, circulare şi mixte. Importanţa determinării tipurilor de relaţii ce au loc în cadrul grupului, are ca finalitate determinarea naturii controlului pe care îl exercită societatea dominantă. Natura relaţiilor din cadrul unui grup este determinată de deţinerea dreptului de vot. Dreptul de vot permite exercitarea controlului, iar instrumentul care permite aprecierea puterii controlului, în acest caz, se numeşte procentaj de control.

Relaţiile din cadrul unui grup, nu sunt restrânse doar la dreptul de vot ci se extind şi asupra sferei financiare. Instrumentul cu ajutorul căruia se măsoară gradul de dependenţă în acest caz se numeşte, conform literaturii de specialitate, procent de interes. Procentul de interes, exprimă partea din capital deţinută de societatea-mamă, direct sau indirect, în fiecare societate consolidată. Este o noţiune financiară, care se utilizează la calcul părţii societăţii-mamă în capitalul şi rezultatul fiecărei societăţi din ansamblul consolidat. Exemplificarea tipurilor de relaţii ce pot să apară între societăţile grupului: 40% 80%

Figura 4. Un exemplu de relaţie directă

9 Vezi îndeosebi IAS 28 Investiţii în entităţile asociate, în IFRS 2005, pp. 1226.

Societatea mamă

Filiala B Filiala C

12

În acest tip de grup de societăţi, societatea mamă deţine în mod direct şi nu prin intermediari controlul în societatea B şi societatea C. Deţine părţi din capitalul social în proporţie de 40% şi respectiv 80%, deţinând şi drepuri de vot în aceleaşi proporţii. 80% 4 40%

Figura nr5. Exemplu de relaţie indirectă În această structură de grup, societatea mamă deţine în mod direct 80%, din capitalul societăţii B şi în mod indirect, prin societatea B în societatea C 40%, din capitalul acesteia. Sopcietatea mamă controlează societatea A şi societatea B controlează societatea C. 80%

30%

Figura nr. 6 Exemplu de relaţie reciprocă

Atunci cînd o întreprindere deţine participaţii într-o alta şi aceasta din urmă are, la rândul ei, participaţii în prima, se vorbeşte despre participaţii reciproce10. În această structură de grup, între societatea mamă şi societatea B există o relaţie reciprocă, deoarece societatea A deţine direct la societatea B 80% din capitalul acesteia, în timp ce şi societatea B deţine 30% din capitalul societăţii mamă. 80% 40% 30%

Figura nr.7 Exemplu de relaţie circulară

10 Acest tip de relaţii sunt tratate separat din punct de vedere juridic, în diverse ţări, datorită complexităţii lor. De exemplu, în Franţa, acest tip de legături sunt admise doar dacă una dintre ele are sediul în afara ţării. În mod cu totul excepţional, astfel de legătură este admisă doar dacă cel puţin una din cele două societăţi nu este pe acţiuni. Dacă cele două nu sunt societăţi pe acţiuni pot avea chiar ambele sediul social în Franţa. Dacă cel puţin una este o societate pe acţiuni, atunci pentru ca acest tip de relaţie să fie permisă trebuie ca participarea să întrunescă condiţia:

• Societatea mamă participă la capitalul societăţii B cu o fracţiune mai mică sau egală cu 10% • Societatea B nu poată să deţină o fracţiune mai mare de 10% din acţiunile societăţii mamă.

Societatea

mamă

Societatea mamă

Filiala B

Filiala C

Filiala

B

Societatea mamă

Filiala B Filiala C

13

În această structură de grup se observă că societatea mamă deţine direct 80% din capitalul societăţii B şi indirect 30% din capitalul societăţii C, însă societatea C deţine şi ea la rândul ei 40% din capitalul societăţii mamă. Societatea A controlează societatea B, societatea B controlează societatea C şi societatea C controlează societatea mamă. Tipurile de autoritate simplă se pot combina astfel încît să rezulte relaţii mixte precum: 80% 55% 25%

Figura nr.8 Exemplu de relaţie triunghiulară În această structură de grup s-a combinat relaţie de autoritate directă (existentă atât înte societatea mamă cu societatea B, cât şi între societatea mamă şi societatea C) şi o relaţie indirectă (existentă între societatea mamă şi societatea C, prin intermediul societăţii B).

Figura nr.9 Exemplu de relaţie de autoritate în comun În această structură de grup societate se observă că societatea B este societatea dominată, asupra căreia de exercită un control în comun din partea societăţii A1. Societatea B este numită în această situaţie co-întreprindere sau asociere în participaţie.

Societatea mamă

Filiala B Filiala C

Societatea A1

Societatea A1

Societatea A1

Filiala B

14

1.5. Procentaj de control şi procentaj de interes În vederea consolidării conturilor, este necesar să se stabilească atât numărul de voturi de care dispune societatea mamă în filială, în întreprinderea asociată sau în co-întreprindere, cât şi drepturile de natură financiară pe care le are mama asupra capitalurilor proprii şi rezultatelor fiecăreia dintre firmele asupra cărora exercită control sau influenţă semnificativă. Se definesc astfel, procentajul de control şi procentajul de interes. În cadrul grupului de societati, procentajul de control indică intensitatea controlului politic �i strategic, direct sau indirect, al societăţii-mamă asupra unei alte întreprinderi. Procentajul de control al societăţii-mamă într-o filială este dat de numărul drepturilor de vot de care dispune societatea-mamă în adunarea generală a filialei. Analiza procentajului de control permite să se aleagă metoda de consolidare aplicată unei societăţi. Pentru determinarea procentajului general de control, se adună procentajele de control ale tuturor societăţilor grupului care posedă titluri ale societăţii controlate. În cazul în care controlul este realizat printr-un lanţ unic de participare, acest lanţ este presupus a fi rupt, dacă procentajul este inferior:

• procentajului de 50%, pentru societăţile dependente; • procentajului de 20%, pentru societăţile asociate.

În cazul lanţului unic, procentajul general de control este egal cu procentajul de control al societăţii cel mai slab controlate. Ţinând cont de situaţiile de mai sus, putem concretiza formula de calcul a procentajului de control ca fiind egală cu procentul de control deţinut în mod direct de societatea mamă în societăţile fiice plus suma procentelor de control deţinute de fiicele pe care societatea mamă le consolidează de o manieră exclusivă.

Figura nr.9 Formula de calcul a procentajului de control

Participaţiile

directe

∑ participaţiilor indirecte,

dacă filialele sunt controlate exclusiv (peste 50%)

15

EXEMPLU: I. Procedura de calcul a procentajului de control pentru cazul când există doar

participaţii directe. 60% 40%

Procentajul de control Relaţia dominantă → filială Formula de calcul

A → B Procentajul de control deţinut direct de A în filila B.

60%

A → C Procentajul de control deţinut direct de A în filiala C.

40%

II. Procedura de calcul a procentajului de control pentru cazul când există doar

participaţii indirecte (lanţ unic de control).

60% 30%


A → B Procentajul de control deţinut direct de A în filila B.

60%

A → C Procentul de control deţinut de filiala B în filiala C, datorită faptului că societatea mamă deţine un procent de control de peste 50% în filiala B (adică 60%).

30%

Societatea mamă

A

Filiala B

Filiala C

Societatea mamă

A

Filiala B

Filiala C

16

III. Procedura de calcul a procentajului de control pentru cazul când există doar participaţii indirecte (lanţ unic de control rupt).

40% 30%


A → B Procentajul de control deţinut direct de A în filila B

40%

A → C Nu se ia în calcul procentul de control deţinut de filiala C în filiala B, pentru că A nu controlează decât în proporţie de 40% (sub 50%) pe filiala B.

-

IV. Procedura de calcul a procentajului de control pentru cazul când există două

lanţuri de control, apărând atât relaţii directe cât şi relaţii indirecte. 60% 40% 60%


A → B Procentajul de control deţinut direct de A în filila B

60%

A → C Procentajul de control deţinut direct de A în filiala C + procentul de control deţinut de filiala B în filiala C, datorită faptului că societatea mamă deţine un procent de control de peste 50% în filiala B.

40% + 60 = 100%

Societatea mamă

A

Filiala B

Filiala C

Societatea mamă

A

Filiala B

Filiala C

17

V. Procedura de calcul a procentajului de control pentru cazul când există două lanţuri de control, dintre care unul rupt, evidenţiendu-se atât relaţii directe cât şi relaţii indirecte.

60% 40% 40%


A → B Procentajul de control deţinut direct de A în filila B. Nu se mai adaugp procentul deţinut de filiala C în filiala B, pentru că A nu controlează decât în proporţie de 40% (sub 50%) pe filiala C

60%

A → C Procentajul de control deţinut direct de A în filiala C

40%

În cadrul grupului de societăţi, procentajul de interes indică partea din capitalul societăţii controlate deţinute de societatea-mamă, direct sau prin intermediul altor societăţi-intermediare. El este o noţiune strict financiară, care serveşte drept bază pentru calculul drepturilor societăţii-mamă. Diferenţa dintre 100% şi procentajul de interes al dominantei în filială, în întreprinderea asociată sau în co-întreprindere reprezintă interesul minoritar (sau interesul asociaţilor externi). Analiza procentajului de interes permite să se calculeze drepturile financiare ale societăţii-mamă şi acţionarilor minoritari care fac parte din grup. În vederea deteminării procentajului de interes, pentru fiecare filiaţie11, se multiplică procentajele de deţinerea ale fiecărei societăţi care constituie lanţul şi se adună procentajele rezultate din diferitele înmulţiri, pentru fiecare lanţ al filiaţiei.12 Dacă există şi relaţii directe, atunci se va aduna şi procentul de control deţinut de dominantă în mod direct.

Figura nr.10 Formula de calcul a procentajului de interes

11 Filiaţia exprimă lanţul de legături dintre societăţile aflate în diferite raporturi de participaţie. 12 Feleagă N., Feleagă L., Contabilitate consolidată. O abordare naţională şi internaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2007, p.28.

Societatea mamă

A

Filiala B

Filiala C

Participaţiile directe

∑ procentajelor de interes deţinute în

filiale

18

EXEMPLU: I. Procedura de calcul a procentajului de interes pentru cazul când există doar

participaţii directe. 60% 40%

Procentajul de interes Relaţia dominantă → filială Formula de calcul

A → B Procentul de interes deţinut direct de A în filila B.

60%

A → C Procentul de interes deţinut direct de A în filiala C.

40%

II. Procedura de calcul a procentajului de interes pentru cazul când există doar

participaţii indirecte (lanţ unic de control).

60% 30%


A → B Procentul de interes deţinut direct de A în filila B.

60%

A → C Procentul de interes deţinut de filiala B în filiala C îmnulţit cu procentul de interes deţinut de A în filiala B.

0,3*0,6*100 = 18%

Societatea mamă

A

Filiala B

Filiala C

Societatea mamă

A

Filiala B

Filiala C

19

III. Procedura de calcul a procentajului de interes pentru cazul când există doar participaţii indirecte (lanţ unic de control rupt).

40% 30%


A → B Procentul de interes deţinut direct de A în filila B

40%

A → C Procentul de interes deţinut de filiala B în filiala C îmnulţit cu procentul de interes deţinut de A în filiala B.

0,3*0,4*100=12%

IV. Procedura de calcul a procentajului de interes pentru cazul când există două

lanţuri de control, apărând atât relaţii directe cât şi relaţii indirecte. 60% 40% 60%


A → B Procentul de interes deţinut direct de A în filila B

60%

A → C Procentul de interes deţinut direct de A în filiala C + (procentul de interes deţinut de filiala B în filiala C * cu procentajul de interes deţinut de A în filiala B.)

40% + 0.6*0,4*100= 40% + 24% = 64%

Societatea mamă

A

Filiala B

Filiala C

Societatea mamă

A

Filiala B

Filiala C

20

V. Procedura de calcul a procentajului de interes pentru cazul când există două lanţuri de control, dintre care unul rupt, evidenţiendu-se atât relaţii directe cât şi relaţii indirecte.

60% 40% 40%


A → B Procentajul de interes deţinut direct de A în filila B + (procentajul de interes al filialei C deţinut în filiala B * procentajul de interes deţinut de A în fifiala C).

60% + 0,4*0,4*100= 60% + 16% = 76%

A → C Procentajul de interes deţinut direct de A în filiala C

40%

Să se determine procentajul de interes şi procentajul de control al societăţii dominate A în fiecare din societăţile filiale ale grupului A-F, conform diagramei de mai jos:

EXEMPLU:

Societatea mamă

A

Filiala B

Filiala C

A

B C D E F

G H

I

J K

25%70%

40% 5%

25%

10%

30%

80%20%

30%

60%

20%

5%

40%

20%

10%

30% 70%5%

60%40%

20%

21

13 Adunăm participaţia indirect pentru că filiala interemediară este controlată de către societatea A în proporţie de peste 50%, deci deţine un control exclusiv. 14 Inţiala repreezintă procentul de interes pe care îl deţine A în filial respectivă 15 Procentul de control de la filiala (cu iniţiala indicată) nu s-a luat în calcul , pentru că procentajul de control deţinut de A în filială în este sub 50%.

Relaţia Procentaj de control Procentaj de interes

A → B Participaţia directă + participaţia indirectă (C) 13 25% + 30% = 55% Participaţia directă +0,3*C14 25% + (0,3*0,7*100) = 25%

+ 21% = 46% 46%

A → C Participaţia directă 70% Participaţia directă 70% A → D Participaţia directă 20% Participaţia directă 20%

A → E Participaţia directă Observaţie: D15 40% Participaţia directă + 0,05*D14 40% + (0,05*0,2*100) =

40%+ 1% = 41% 41%

A → F Participaţia directă Observaţie: E15 30% Participaţia directă + 0,7*E14 30% + (0,7* 0,41*100) =

30% + 28,7% = 58,7% 58,7%

A → G Participaţia indirectă (B)13 + particpaţia indirectă (C)13 20% + 80% = 100% 0,2*B14 + 0,8*C14 (0,2*0,46*100) + (0,8 * 0,7

*100) = 9,2% + 56% = 65,2% 65,2%

A → H Participaţia indirectă (G)13 40% 0,4*G14 0,4*0,652*100 = 26,08% 26,08%

A → I

Particpaţia directă + Particpaţia indirectă (C)13

Observaţie: (D şi H)15 10% + 40% = 50%

Participaţia directă + 0,4*C+0,05*D+0,25*H

10% + (0,4*0,7*100) + (0,05 *0,2*100) + (0,25 * 0,2608 *100) = 10% + 28% + 1% + 6,52% = 45,52%

45,52%

A → J

Participaţia indirectă (I)13

Observaţie: (D, E şi H)15

30%

0,1*D14 +0,05*E14 +0,6*H14 +0,3*I14 (0,1*0,2*100) + (0,05*0,41 *100) + (0,6*0,2608*100) + (0,3*0,4552*100) = 2% + 2,05% + 15,648% + 13,656% = 33,354%

33,354%

A → K Observaţie: (E, F şi J)15

- 0,2*E14+0,6*F14+0,2*J14 (0,2*0,41*100) + (0,6*0,587

*100) + (0,2*0,33354*100) = 8,2% + 35,22% + 6,6708% =

50,0908%

REZOLVARE

22

ÎNTREBĂRI:

1. Ce efecte poate avea procesul de concentare asupra unei întreprideri? 2. Definiţi grupul de societăţi 3. care sunt relaţiile de depenţă specifice fiecărui grup de societăţi? 4. Ce fel de relaţia de depenţă există pentru un grup personal? 5. Care sunt avantajele unei structuri de grup? 6. Cum se poat înfinţa grupurile de societăţi? 7. Care sunt motivaţiile principale care stau la baza creării grupurilor de societăţi? 8. Câte tipuri de societăţi de grup există? 9. Cum se înfiinţează societăţile de grup de tip patrimonial? 10. Care sunt caracteristicile societăţilor de grup de tip patimonial? 11. Ce înseamnă o structură de grup de tip financiar? 12. Care sunt căile prin care se nasc grupurile financiare? 13. Care sunt principalele caracteristi a unei structuri de grup de tip financiar? 14. Ce înseamnă o structură de grup de tip familial? 15. Câte tipuri de societăţi de grup de tip contractual sunt speficificate în IAS 31? 16. Care e diferenţa dintre asociaţi majoritari şi asociaţi minoritari? 17. Ce înseamnă control exclusiv? 18. Sub câte forme se poate exerciat controlul exclusiv? 19. Ce înseamnă control în comun? 20. Când o societate deţine o influenţă semnificativă? 21. Câte drepturi de vot trebuie să deţină o societate dominantă ca să cotroleze exclusiv o

filială? 22. Câte acţiuni trebuie să deţină o societate ca să obţină o influenţă semnificativă? 23. Desenaţi diagrama specifică unei relaţii circulare 24. Definiţi procentajul de control şi de interes 25. Să se calculeze procentajele de control şi de interes ale dominantei în ficare societate

filială a grupului, conform diagramei de mai jos:

A

B

G

D E F

H I J K

C

60%

60%

10%80%

30%

20%

70%

90%

10%

40%

55%

65% 30%

10%

20%

90% 15% 10%50%

20%

23

CAP 2 CONSOLIDAREA CONTURILOR

2.1. Definiţia consolidării, rolul şi locul acesteia în sistemul de informare financiară privind grupurile de întreprinderi

Din punct de vedere contabil, grupul este văzut ca o entitate unică, făcând abstracţie de independenţa juridică a componentelor sale. Fiecare componentă a grupului are personalitate juridică (atît filialele, cît şi societatea mamă), urmând să întocmească situaţii financiare individuale16, ca urmare a obligaţiilor legale privind companiile individuale. Aceste situaţii financiare proprii fiecărei componente nu au însă o relevanţă prea mare, ceea ce contează fiind informaţiile consolidate, adică cele întocmite la nivelul grupului, ca entitate.

De exemplu, un grup poate să vîndă bunuri unor terţi externi independenţi, după ce le va fi trecut prin mai multe filiale. Fiind independente juridic, fiecare din acestea va factura celeilalte bunurile respective, înregistrînd atît venituri (cifră de afaceri), cît şi cheltuieli (la descărcarea gestiunii). Dacă ne limităm la situaţiile financiare individuale, putem spune că cifra de afaceri a grupului este suma cifrelor de afaceri individuale ale firmelor care îl compun. Mărimea aceasta depinde atît de preţurile interne17 grupului (care se îndepărtează adeseori de preţurile de piaţă), cît şi de numărul de filiale prin care trec bunurile – două elemente care pot fi stabilite în mod arbitrar de societatea mamă. Dacă privim însă grupul ca pe o entitate unică, atunci transferurile între componentele sale nu generează nici venituri, nici cheltuieli, ceea ce contează fiind cifra de afaceri realizată din vînzarea către un terţ independent de grup.

Pe de altă parte, atunci cînd o întreprinderea este societate mamă a unui grup, situaţiile ei financiare individuale nu au o valoare informativă prea ridicată deoarece nu iau în considerare faptul că ea nu reprezintă decît una din componentele grupului.

Câteva cauze ale lipsei de credibilitate a informaţiei individuale sunt: • titlurile de participare nu ţin întotdeauna seama de valoarea reală a filialei sau a

întreprinderii asociate; • cifra de afaceri şi rezultatul pot fi denaturate de tranzacţiile cu alte componente din

grup; • valorile unor active şi datorii sînt, de asemenea, nerelevante, avînd în vedere faptul

că pot rezulta din tranzacţii intra-grup.

Cu toate acestea, întocmirea şi publicarea situaţiilor financiare individuale ale societăţii mamă sînt adeseori necesare în scopul respectării unor obligaţii de natură comercială, fiscală etc. De asemenea, întocmirea lor este punctul de plecare în efectuarea procedurilor de consolidare.

Pentru prezentarea unor informaţii financiare relevante şi credibile, este necesară consolidarea conturilor componentelor grupului.

16 În lucrările de contabilitate, aceste situaţii financiare individuale mai sînt desemnate şi drept: situaţii financiare statutare sau situaţii financiare sociale. 17 Termenul consacrat pentru preţurile folosite la vînzarea/cumpărarea de bunuri între componentele aceluiaşi grup este cel de preţuri de transfer.

24

Consolidarea conturilor reprezintă o succesiune de proceduri prin intermediul cărora se ajunge de la situaţiile individuale ale componentelor grupului la situaţiile financiare unice ale acestuia18. Nevoia utilizatorilor de a avea la dispoziţie informaţii pertinente despre activitatea desfăşurată de grup a determinat apariţia unor lucrări care au permis definirea unor elemente fundamentale concretizate într-o teorie generală a consolidării conturilor. Ca urmare a evoluţiei consolidării conturilor de la empirism la demersul ştiinţific se pot prezenta astăzi trei concepţii generale privind operaţiunea de consolidare, care reprezintă de altfel şi trei domenii diferite, astfel: Concepţia economică. Această concepţie derivă din traducerea expresiei englezeşti „entity concept”. Acest punct de vedere teoretic conduce la consideraţia următoare: conturile consolidate trebuie să reflecte imaginea fidelă a unei entităţi economice rezultată dintr-un ansamblu de mijloace. Conturile consolidate sunt rezultatul cumulării patrimoniului a două sau mai multor entităţi economice care au două categorii de acţionari: acţionari care au un interes major „dominant” şi acţionari minoritari, dar care au acelaşi scop. În concluzie, conturile consolidate prezintă situaţia financiară şi rezultatele unei entităţi, compusă dintr-un anumit număr de întreprinderi puse în relaţie de un control comun, fondat pe dreptul de vot al acţionarilor acelor entităţi. Aceste motive răspund semnificaţiei economice a noţiunii de grup, conducând pe de o parte, la publicarea unui bilanţ care reuneşte într-un întreg activele şi pasivele societăţilor consolidate, repartiţia proprietăţii ocupând un loc secund, iar pe de altă parte, la publicarea unui cont de profit şi pierdere consolidat care integrează totalitatea cheltuielilor şi veniturilor într-un ansamblu de mijloace, performanţa generală fiind apreciată ca aceea a unei entităţi economice şi nu ca o sumă disparată a rezultatelor. Concepţia proprietarului. Aceasta se traduce prin expresia engleză „property concept” şi răspunde unei concepţii mai restrictive decât concepţia economică. Această abordare, în mare parte juridică, constă în a pune la dispoziţia proprietarilor din societatea-mamă informaţii privind starea patrimoniului societăţilor controlate de aceasta, în înţelesul ansamblului de drepturi şi obligaţii ataşate titlurilor pe care aceştia le deţin. Acest concept conduce la publicarea unui bilanţ consolidat în care posturile sunt reduse la participaţiile deţinute de acţionari, ignorându-se astfel tot ceea ce nu revine acţionarilor. Din acelaşi motiv, conceptul juridic al contului de profit şi pierdere este de preferat unei accepţiuni economice, întrucât calculul rezultatului consolidat se reduce la a prelua în contul de cheltuieli şi venituri nivelul participaţiilor deţinute de către acţionari. Concepţia financiară traduce expresia engleză „parent company concept” şi se apropie, ca şi concept, de teoria anterioară care privilegiază proprietarul acţionar, în detrimentul economicului. Această abordare insistă pe ideea că toate conturile consolidate nu sunt altceva decât o extensie a cheltuielilor societăţii-mamă. Obiectivul propus este de a indica acţionarilor societăţii-mamă valoarea contabilă a participaţiilor deţinute. Participaţia se reduce la ceea ce valorează drepturile ataşate acestor participaţii.

18 Consolidarea poate fi definită şi ca o tehnică ce permite întocmirea de conturi unice si reprezentative privind activitatea globală şi situaţia unui ansamblu de societăţi ce au legături de interese comune sau care dispun de un centru de decizie comun, dar care îşi păstrează fiecare, personalitatea juridică proprie.

25

Această concepţie, care răspunde exclusiv acţionarilor societăţii-mamă, conduce la asimilarea intereselor minoritare cu o datorie externă grupului. Concepţia financiară, ca şi aceea a proprietarului, consideră grupul mai întâi de toate un obiect de proprietate care trebuie supus partajului între acţionari. Diferenţa între cele două concepţii ţine mai mult de prezentare, decât de modul de evaluare al proprietăţii. În timp ce concepţia proprietarului impune publicarea unui bilanţ consolidat, în care posturile sunt reduse la procentajul de control şi procentajul de interes deţinute de acţionari, concepţia financiară se limitează la a indica acţionarilor societăţii-mamă ce reprezintă titlurile deţinute în situaţia netă a societăţilor consolidate.

Rezultatul procesului de consolidare îl reprezintă situaţiile financiare consolidate, al căror scop este prezentarea patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor întreprinderilor cuprinse în perimetrul de consolidare, ca şi cum ar fi vorba de o singură întreprindere. Cu alte cuvinte, conturile consolidate sunt documentele financiare de sinteză ale unui grup, prezentate ca şi cum ar fi întocmite pentru o singură entitate. Vom avea deci, bilanţ consolidat, cont de profit şi pierdere consolidat, situaţia consolidată a fluxurilor de trezorerie, o situaţia a variaţiei capitalurilor proprii consolidate, precum şi anexe la conturile consolidate. În vederea consolidării conturilor, este necesar, mai întâi, să se delimiteze ansamblul întreprinderilor care aparţin grupului. Altfel spus, să se determine perimetrul de consolidare.

2.2. Perimetrul de consolidare. Excepţii de la consolidarea conturilor

Se poate aprecia că perimetrul de consolidare este format din componentele grupului asupra cărora întreprinderea dominantă exercită un control exclusiv, un control în comun şi o influenţă semnificativă.

În măsura în care dobândirea de participaţii în capitalul unei întreprinderi conduce la exercitarea vreunui tip de control sau de influenţă asupra acesteia, ea devine componentă a perimetrului de consolidare.

Dacă, în urma cedărilor de titluri sau a altor operaţiuni, procentajul de control asupra unei întreprinderi scade sub 20%, atunci această întreprindere iese din perimetrul de consolidare.

Pentru a determina care este momentul intrării în perimetrul de consolidare, norma contabilă internaţională19 defineşte noţiunile de data schimbului şi data achiziţiei.

Dacă preluarea titlurilor de participare care permit exercitarea controlului sau a influenţei se realizează într-o singură tranzacţie, atunci data schimbului şi data achiziţiei sînt aceleaşi.

Cînd o achiziţie este realizată prin mai multe tranzacţii succesive, distincţia dintre data achiziţiei şi data schimbului devine importantă.

Datele schimbului reprezintă datele la care au loc tranzacţiile individuale.

19 IFRS 3 Combinări de întreprinderi care înlocuieşte, începînd cu 2005, IAS 22 Combinări de întreprinderi

26

Data achiziţiei este data la care investitorul dobîndeşte în mod nemijlocit controlul sau influenţa semnificativă asupra întreprinderii devenite filială sau asociată. Pentru a se stabili dacă influenţa sau controlul devine efectiv, este necesar să se ia în considerare fondul economic al tranzacţiei.

Norme europene privind obligaţiile de consolidare şi perimetrul de consolidare Normele contabile valabile în 2006 în România (OMFP 1752/2005) acceptă şi

anumite excepţii de la obligaţia generală de întocmire a situaţiilor financiare consolidate: a) o societate-mamă este scutită de la întocmirea situaţiilor financiare consolidate

dacă, la data bilanţului său, entităţile care urmează să fie consolidate nu depăşesc împreună, pe baza celor mai recente situaţii financiare anuale ale acestora, limitele a două dintre următoarele trei criterii20 (sumele se stabilesc înainte de orice eliminare a operaţiunilor reciproce, adică prin însumarea indicatorilor din situaţiile financiare individuale ale componentelor grupului):

• total active 17.520.000 euro • cifra de afaceri netă: 35.040.000 euro • număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 250

b) o societate-mamă este exceptată de la obligaţia elaborării situaţiilor financiare anuale consolidate atunci cînd ea însăşi este o filială iar propria sa societate-mamă este înfiinţată în conformitate cu legea română sau cu legea unui stat membru al Uniunii Europene, în unul din următoarele două cazuri21:

• societatea-mamă în cauza deţine toate acţiunile entităţii exceptate. În acest sens, nu se iau în considerare acţiunile la entitatea exceptată, deţinute de membrii organelor sale de administraţie, conducere sau de supraveghere, în temeiul unei obligaţii legale sau prevăzute în actul constitutiv sau statut; sau

• dacă societatea-mamă în cauză deţine 90% sau mai mult din acţiunile entităţii exceptate, iar restul acţionarilor sau asociaţilor entităţii în cauză au aprobat exceptarea.

Excepţiile prevăzute mai sus nu se aplică societăţilor-mamă ale căror valori mobiliare

sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind piaţa de capital şi nici atunci cînd una dintre filialele care urmează să fie consolidate este o entitate ale cărei valori mobiliare sînt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată. De asemenea, exceptarea nu operează în măsura în care elaborarea de situaţii 20 În decembrie 2005, Parlamentul european a aprobat o propunere de modificare a directivelor contabile europene prin care, printre altele, se propune o creştere cu 20% a pragurilor în funcţie de care se stabilesc întreprinderile mici şi mijlocii cu responsabilitate limitată, în scopul de a reduce obligaţiile acestor întreprinderi în materie de informare financiară. 21 Această exceptare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

• entitatea exceptată şi, toate filialele sale trebuie consolidate în situaţiile financiare anuale ale unui grup mai mare de entităţi, a cărui societate-mamă este constituită în conformitate cu legea română sau cu legea unui stat membru al Uniunii Europene;

• situaţiile financiare anuale consolidate şi raportul consolidat al administratorilor întocmite de grupul mai mare de entităţi trebuie întocmite de societatea-mamă a grupului în cauză şi auditate, în conformitate cu prevederile legale sub incidenţa cărora intră societatea-mamă a grupului mai mare de entităţi şi situaţiile financiare anuale consolidate, raportul administratorilor şi raportul persoanei responsabile cu auditarea acelor situaţii financiare trebuie publicate pentru entitatea;

• notele explicative la situaţiile financiare anuale consolidate ale entităţii exceptate trebuie să prezinte: denumirea şi sediul social ale societăţii-mamă care întocmeşte situaţii financiare anuale consolidat, precum şi faptul că s-a prevalat de exceptarea de la obligaţia de a întocmi situaţii financiare anuale consolidate şi raport consolidat al administratorilor.

27

financiare anuale consolidate, este cerută de către o instituţie a statului sau pentru informarea salariaţilor.

Ne putem imagina următoarea structură a grupului: 90% 80%

Întreprinderea A controlează pe B care, la rîndul ei, controlează pe C. În această situaţie simplă, B este societate mamă şi ar trebui să întocmească situaţii financiare pentru grupul pe care îl formează împreună cu filiala sa C. Însă B poate fi exceptată de la această obligaţie deoarece ea însăşi se regăseşte în situaţiile financiare consolidate întocmite de A, în care se vor regăsi atît A (ca societate mamă), cît şi B şi C, pentru că A exercită asupra lor control exclusiv (direct asupra lui B, indirect asupra lui C). Exceptarea lui B de la obligaţia întocmirii de situaţii financiare consolidate nu este valabilă dacă B este cotată pe o piaţă reglementată22 (bursă).

Acest tip de excepţie este justificată şi de faptul că societatea mamă, care este la rîndul ei filială, s-ar putea să nu aibă timp suficient pentru întocmirea situaţiilor financiare consolidate ale subgrupului pe care îl formează împreună cu filialele proprii. Acest lucru se întîmplă mai ales atunci cînd datele de închidere reţinute de componentele subgrupului sînt acelaşi (situaţia cea mai întîlnită): filialele trebuie să termine bilanţul înaintea mamei, pentru ca aceasta din urmă să aibă datele necesare întocmirii situaţiilor consolidate ale subgrupului. La rîndul ei, mama care este şi filială trebuie să se grăbească astfel încît să finalizeze situaţiile financiare consolidate necesare societăţii a cărei filială este pentru ca aceasta să prezintă situaţii consolidate la timp. Consolidarea pe subgrupuri şi prezentarea unor situaţii financiare în consecinţă ar conduce astfel la o anumită întîrziere în întocmirea şi prezentarea documentelor de sinteză de către grupul din care face parte întreprinderea de referinţă.

Nu toate filialele unui grup se includ în situaţiile financiare consolidate. Excepţiile prevăzute de OMFP 1752/2005 se referă la filialele aflate în următoarele situaţii:

• se intenţionează ca exercitarea controlului să fie temporară, titlurile în filială sau în întreprinderea asociată fiind achiziţionată şi păstrată exclusiv în vederea cedării ei ulterioare;

• restricţii severe pe termen lung împiedică exercitarea de către societatea-mamă a drepturilor sale asupra activelor sau managementului acestei entităţi;

• includerea sa nu este semnificativă pentru scopul oferirii unei imagini fidele a activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii entităţilor incluse în aceste situaţii financiare, considerate ca un tot unitar;

• informaţiile necesare pentru elaborarea situaţiilor financiare anuale consolidate se pot obţine numai cu costuri sau întîrzieri nejustificate.

22 Este, de exemplu, cazul BRD – Grupe Société Générale care, fiind cotată la bursa din Bucureşti, întocmeşte situaţii financiare consolidate, chiar dacă este filială (deţinută cu 51%) a grupului Société Générale, care prezintă şi el situaţii financiare consolidate.

EXEMPLU:

Societatea mamă

A

Filiala B

Filiala C

28

2.3. Succesiunea paşilor în consolidare

Din norma românească, din IAS/IFRS şi din lucrările de specialitate putem deduce că etapele consolidării se pot grupa astfel:

1. alegerea metodei de consolidare pentru fiecare componentă a grupului, după stabilirea perimetrului de consolidare şi efectuarea tuturor excluderilor de la consolidare;

2. omogenizarea situaţiilor financiare individuale ale componentelor grupului astfel încît să poată fi cumulate de o manieră credibilă;

3. cumularea post cu post a situaţiilor financiare individuale omogenizate; 4. eliminarea efectelor tranzacţiilor intra-grup; 5. eliminarea titlurilor de participare deţinute de societatea mamă, în contrapartidă cu

capitalurile proprii ale filialei.

2.3.1. Alegerea metodei de consolidare Metoda de consolidare se alege tocmai în funcţie de tipul controlului aş cum se poate

observa şi din figura următoare:

Figura nr.11 Stabilirea metodelor de consolidare pentru componentele grupului

Prezentarea detaliată a metodelor de consolidare se va face în capitolul 3. În exemplificarea paşilor următori ai consolidării, ne limităm, pentru început, la situaţia cea mai completă – consolidarea filialelor, adică la metoda integrării globale.

METODA INTERGĂRII

GLOBALE

METODA INTEGRĂRII

PROPORŢIONAL

PROCEDEUL PUNERII ÎN

ECHIVALENŢĂ

CONTROL EXCLUSIV

CONTROL ÎN COMUN

INFLUENŢĂ SEMNIFICATIVĂ

Filiala

Co-întreprindere

Înpreprindereri asociate

29

2.3.2. Omogenizarea situaţiilor financiare anuale individuale De regulă, conturile consolidate nu pot fi obţinute prin agregarea directă a conturilor

individuale ale întreprinderilor ce alcătuiesc perimetrul de consolidare. • Şi aceasta deoarece conturile individuale sînt adeseori întocmite după norme

diferite privind evaluarea şi prezentarea lor. • Pe de altă parte, conturile individuale sînt întocmite cu respectarea unor

reglementări juridice sau fiscale „străine” spiritului ce trebuie să ghideze procesul de consolidare.

De aceea, normele referitoare la consolidare fixează ca unul din principiile de bază ale

acestui demers omogenizarea conturilor ce se vor consolida. La rîndul ei, această normă nu se opreşte doar la asigurarea aceluiaşi limbaj contabil în conturile individuale, ci presupune şi efectuarea unor retratări şi reclasări ale acestei materii.

Omogenizarea se referă la • datele conţinute în bilanţ (elemente de activ şi pasiv), • la datele din contul de profit şi pierderi (elemente de cheltuieli şi venituri), • precum şi la informaţiile conţinute în celelalte componente ale situaţiilor

financiare anuale23.

Acest proces se face în baza unui plan contabil de consolidare în care, pentru grupul avut în vedere (perimetrul de consolidare), sunt reţinute regulile şi metodele de evaluare cele mai adecvate, pentru ca în baza lor, să se obţină imaginea fidelă, clară şi completă a poziţiei financiare, a performanţelor, a modificărilor capitalurilor proprii şi a fluxurilor de trezorerie pentru perimetrele de consolidare respective.

În consecinţă, dacă în tratarea unor operaţiuni şi evenimente similare, care se produc în circumstanţe analoge, o întreprindere membră a grupului utilizează metode contabile diferite de cele reţinute prin planul contabil de consolidare, atunci trebuie să fie aduse ajustările necesare pentru a se obţine omogenizarea urmărită.

De regulă, această punere de acord nu mai are loc atunci cînd elementele la care se referă sînt nesemnificative (în privinţa stării financiare, a rezultatelor, a modificării capitalurilor proprii şi a fluxurilor de trezorerie) sau atunci cînd costurile generate de acest proces sînt disproporţionate în raport cu efectele obţinute de pe urma deţinerii informaţiilor ajustate.

Omogenizarea se referă la următoarele aspecte: • omogenizare temporală; • omogenizarea evaluărilor şi a estimărilor; • omogenizare operaţiunilor interne; • omogenizare în vederea agregării.

23 Trebuie spus că omogenizările nu au fost obligatorii dintotdeauna pentru toate ţările. De exemplu, la preluarea în 1999 a 36,8% din titlurile Nissan, grupul Renault a constatat că în Japonia consolidarea constă pur şi simplu în cumularea situaţiilor financiare individuale, aşa cum au fost acestea întocmite în ţările de origine ale filialelor; din acest ansamblu eterogen retratarea constă doar în eliminarea operaţiunilor intragrup. De aici apăreau rezultate destul de greu de interpretat (în conformitate cu expunerea lui Alain Pierre RAYNAUD - director cu controlul de gestiune la grupul Renault, în Bulletin APDC n° 30 – Conférence-débat du 15 juin 1999). În acelaşi material găsim şi o referire expresă la omogenizarea de natură temporală, în sensul că Nissan are ca dată de închidere 31.03 (situaţia cea mai întîlnită în Japonia), ceea ce face ca pentru nevoile consolidării să se utilizeze informaţii din situaţii financiare interimare.

30

Omogenizarea temporală apare atunci când situaţiile financiare individuale folosite în consolidare sunt întocmite pentru date de raportare diferite, �i trebuie făcute ajustări pentru a se ţine seama de tranzacţiile semnificative care au loc între aceste date şi data reţinută în consolidare.

De regulă, situaţiile financiare consolidate se stabilesc la aceeaşi dată de închidere şi pentru aceeaşi perioadă ca şi conturile individuale ale societăţii dominante.

Dacă data de închidere a exerciţiului unei întreprinderi cuprinse în consolidare este:

• anterioară cu mai mult de trei luni datei de închidere a exerciţiului, reţinută în consolidare, se vor lua în calcul mărimile fixate în situaţii financiare interimare auditate. Aceste situaţi financiare interimare se vor întocmi în aceleaşi condiţii ca situaţiile financiare anuale.

• anterioară, dar cu mai puţin de trei luni, consolidarea se poate realiza:

• fie pe baza situaţiilor financiare interimare, întocmite la data consolidării; • fie pe baza situaţiilor financiare individuale retratate pentru a ţine cont de

operaţiunile şi evenimentele semnificative ce au avut loc în perioada interimară;

• fie pe baza situaţiilor financiare individuale aşa cum s-au prezentat ele la data raportării, cu obligaţia de a menţiona în anexă evenimentele posterioare închiderii conturilor, care ar fi putut afecta situaţiile financiare anuale în mod semnificativ.

Figura nr.12. Omogenizări temporale

Omogenizarea evaluărilor şi a estimărilor. Elementele de activ şi pasiv, de venituri şi cheltuieli ale societăţilor incluse în consolidare trebuie să fie evaluate după metode uniforme şi în acord cu principiile şi normele prevăzute în planul contabil de consolidare.

Dacă vreun element de activ sau pasiv, de venituri sau cheltuieli a fost evaluat după metode diferite de cele stabilite a fi aplicate în consolidare, acel element trebuie să fie evaluat din nou, conform cu metodele folosite de către societatea dominantă. Aceasta presupune efectuarea unor ajustări.

Atunci cînd rezultatul noii evaluări este nesemnificativ, astfel încît imaginea fidelă nu este alterată, se poate renunţa la omogenizarea evaluărilor, în conformitate cu regula generală a pragului de semnificaţie. Această opţiune trebuie consemnată şi justificată, în mod obligatoriu, în anexa de la conturile consolidate.

Dacă situaţiile financiare individuale sunt

întocmite pentru date de raportare diferite.

SE APLICĂ

OMOGENIZAREA TEMPORALĂ

31

Omogenizarea este completă atunci cînd ia în consideraţie elementele următoare24: corectarea posturilor de bilanţ; modificarea rezervelor în cazul corecţiilor care se referă la rezultatele exerciţiilor anterioare; corectarea cheltuielilor şi/sau veniturilor şi evidenţierea impozitelor amânate aferente modificării valorilor contabile în raport cu valorile fiscale ale elementelor de activ şi de pasiv influenţate de omogenizări.

În practică putem întâlni numeroase surse de omogenizări ale metodelor de evaluare, însă cele mai importante prin frecvenţa lor se referă la: 1.Omogenizarea procedurilor de amortizare: Neconcordanţele dintre regulile reţinute de grup şi cele aplicate în contabilitatea individuală a fiecărei filiale în ceea ce priveşte amortizarea imobilizărilor pot fi generate de: valoarea de amortizat25, de metoda de amortizare26 şi de durata de amortizare.

Reamintim că, în România, amortizarea imobilizărilor corporale şi a celor necorporale se face în conformitate cu reglementările contabile (OMFP 1752/2005), cu Legea 15/1994 republicată în 1998 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale şi cu Codul fiscal. Cele trei regimuri de amortizare cele mai citate sunt: amortizarea liniară, amortizarea degresivă şi amortizarea accelerată.

În orice caz, grupul trebuie să definească maniera de amortizare, cu respectarea regulilor stabilite de societatea mamă, în funcţie de realitatea economică a ansamblului consolidat, reguli pe care aceasta le-a pus în planul contabil de consolidare. Pe de altă parte, dacă două întreprinderi diferite din grup utilizează mijloace fixe identice în condiţii de producţie diferite (orarul zilnic de muncă, mediul ambiant mai mult sau mai puţin ostil, evoluţia tehnologică mai lentă sau mai rapidă într-o ţară decît în alta etc.), atunci se justifică şi reţinerea unor reguli de amortizare diferite, care să ţină cont de condiţiile specifice ale fiecărei întreprinderi. 2.Omogenizarea criteriilor de constituire a provizioanelor şi de constatare a ajustărilor provizorii pentru depreciere: Normele contabile internaţionale folosesc în mod explicit termenul de provizioane pentru a desemna datoriile incerte din punct de vedere al exigibilităţii sau al valorii lor. Termenul de provizioane era utilizat atît pentru desemnarea provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli, cît şi pentru desemnarea provizioanelor pentru depreciere. Acestea din urmă aveau drept rol consemnarea deprecierilor reversibile ale elementelor de activ. Începînd cu 1.01.2006, pentru constatarea şi înregistrarea deprecierilor provizorii se foloseşte termenul ajustări pentru depreciere, care înlocuieşte astfel formula provizioane pentru depreciere.

• Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli: Nu toate filialele unui grup aplică în conturile individuale aceleaşi norme, aşa încît constituirea provizioanelor se poate face după reguli diferite. Chiar dacă au obligaţia de a constata riscurile probabile, în virtutea principiului prudenţei, există firme româneşti unde nu se constituie provizioane decît în măsura recunoaşterii fiscale a acestora27 (şi nici atunci întotdeauna). În aceste condiţii, întocmirea situaţiilor financiare

24 Colinet, F. Pratiques des comptes consolidés, 2e édition, Dunod, Paris, p. 90. 25este posibil ca, de exemplu, filiala să amortizeze toată valoarea de intrare, în timp ce grupul să reţină doar valoarea de intrare minus valoarea reziduală, cînd aceasta din urmă este semnificativă; în acelaşi timp, grupul poate solicita includerea în valoarea de amortizat a unor elemente ignorate de filială (costurile estimate cu dezafectarea, costurile îndatorării); 26 În sensul că pot fi reţinute metode diferite la cele două niveluri:dominanta, filialele. 27 Reamintim că provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli recunoscute fiscal sînt cele pentru garanţii acordate clienţilor, la care se adaugă şi provizioane pentru refacerea terenurilor în cazul exploatărilor de zăcăminte minerale.

32

consolidate trebuie să conducă la luarea în considerare a tuturor riscurilor probabile, în măsura în care se îndeplinesc criteriile de recunoaştere a provizioanelor28.

• Provizioane pentru deprecierea activelor: Conform normei contabile româneşti, deprecierea constatată ca diferenţă nefavorabilă între valoarea de inventar şi valoarea contabilă netă a activelor se înregistrează în conturi de ajustări pentru depreciere. În măsura în care în conturile individuale nu s-au înregistrat toate deprecierile aferente activelor (ori s-au înregistrat deprecieri prea mari) sau dacă regulile contabile sînt diferite de cele reţinute în consolidare, este necesară retratarea conturilor de ajustări pentru depreciere.

3.Omogenizarea evaluării stocurilor: Evaluarea stocurilor oferă întreprinderilor posibilitatea de a alege dintre mai multe metode, atît la intrarea în patrimoniu a acestora, cît şi la ieşirea lor (prin vînzare, consum sau pe alte căi).

În ceea ce priveşte evaluarea la intrare, posibilităţile oferite întreprinderii pot conduce la opţiuni diferite în ceea ce priveşte elementele componente ale costului de achiziţie şi/sau de producţie.

În ceea ce priveşte stocurile, diferenţele cele mai vizibile pot apărea la alegerea metodei de evaluare a ieşirilor. Norma contabilă românească acceptă: costul mediu ponderat, FIFO, LIFO, costurile prestabilite, metoda preţului de vînzare cu amănuntul (în anumite condiţii) şi metoda costurilor standard.

Odată făcută opţiunea pentru o metodă, aceasta trebuie aplicată la toate stocurile cu caracteristici similare şi trebuie folosită cu consecvenţă în timp. Este posibil ca pentru stocuri cu caracteristici diferite ori cu natură şi utilizare diferite să se folosească metode diferite de evaluare.

La nivelul grupului, este necesar să se stabilească ce metode se reţin pe grupe de stocuri. În măsura în care există filiale care folosesc alte metode decît cele stabilite de grup, sînt necesare retratări.

Figura nr.13. Omogenizărea evaluărilor şi estimărilor 28 IAS 37 precizează că un provizion va fi recunoscut atunci cînd: - întreprinderea are o obligaţie curentă (legală sau implicită) generată de un eveniment anterior; - este probabil ca beneficiile economice viitoare pe care le controlează întreprinderea să fie afectate de o ieşire de resurse în scopul onorării obligaţiei respective; - această obligaţie poate fi estimată credibil. Aceste reguli generale sînt preluate ca atare şi în OMFP 1.752/2005.

Dacă vreun element de activ sau pasiv, de venituri sau cheltuieli a fost evaluat după metode, reguli de evaluare diferite de cele stabilite a fi aplicate în consolidare

SE APLICĂ

OMOGENIZAREA

EVALUĂRILOR ŞI

A ESTIMĂRILOR

33

Omogenizarea operaţiunilor interne. Tranzacţiile care au loc între firme care aparţin aceluiaşi grup şi care sunt integrate global în situaţiile financiare ale acestuia (numite operaţiuni intra-grup) ş i fac să apară în evidenţele individuale ale părţilor implicate conturi intra-grup. Acestea pot fi conturi de activ, de pasiv, de venituri sau de cheltuieli.

În mod normal sumele înregistrate în astfel de conturi trebuie să fie aceleaşi la părţile implicate. În măsura în care această egalitate este asigurată, conturile intra-grup se numesc conturi reciproce. Pentru stabilirea cu exactitate a conturilor reciproce, se parcurg următorii paşi:

• inventarierea operaţiunilor şi a conturilor intra-grup; • identificarea elementelor pentru care nu se asigură reciprocitatea; • aplicarea procedurilor de ajustare a elementelor identificate la faza anterioară; • transmiterea datelor către serviciul de consolidare.

Inventarierea operaţiunilor şi a conturilor intra-grup permite definirea naturii acestora.

În situaţiile în care grupul are multe componente, este de presupus că operaţiunile intra-grup s-au derulat pe baza unor documente justificative care să cuprindă coduri pe baza cărora identificarea operaţiunilor cu alte componente ale grupului să se realizeze cu uşurinţă, atâta timp cât toate filialele cunosc această listă de coduri. În urma operaţiunilor intra-grup au apărut elemente care se identifică în:

• bilanţ: creanţe/datorii de forma: furnizori/clienţi, creanţe imobilizate/datorii financiare, creanţe/datorii financiare pe termen scurt etc;

• contul de profit şi pierdere: venituri din vînzări/ cheltuieli cu descărcarea gestiunii, venituri/cheltuieli din prestări de servicii şi din executări de lucrări, venituri/cheltuieli cu dobînzile ş.a.

În urma inventarierii, apar elemente legate de tranzacţii intra-grup pentru care nu se asigură reciprocitatea în conturile individuale ale părţilor implicate. Printre cauzele acestor neconcordanţe pot fi: decontări nefinalizate; mărfuri în tranzit; apariţia unor diferenţe de curs valutar în cazul în care părţile implicate folosesc monede de raportare diferite în situaţiile financiare individuale; constituirea la unul din parteneri a unor provizioane; existenţa unor litigii între părţi.

Efectuarea ajustărilor care să înlăture aceste neconcordanţe şi să facă astfel încît conturile să fie reciproce obligă responsabilul cu consolidarea să stabilească o regulă de aliniere. Se recomandă ca receptorul să se alinieze întotdeauna după emitent29.

Este posibil ca, în urma ajustării conturilor intra-grup, să rămînă totuşi o anumită diferenţă reziduală neexplicată. Ne putem imagina că, în virtutea regulii pragului de semnificaţie, în practică se poate accepta o astfel de diferenţă, cu condiţia să nu fie semnificativă.

29 Colinet, F., Paoli, S., Op. cit., pp. 206 ş. u.

34

O sinteză a soluţiilor de aplicat se poate observ in figura următoare:

Figrura nr.13 Omogenizarea operaţiunilor interne

Decontări nefinalizate SOLUŢIA înregistrarea rezultatului decontării la beneficiar

Mărfuri în tranzit înregistrarea recepţiei la cumpărare

regularizarea cursurilor de schimb, conform metodei de conversie reţinută

Datorii şi creranţe în devize

Efecte comerciale scontate, neajunse la

Omisiuni sau erori

Litigii

constatarea creditului bancar pe termen scurt la beneficiarul scontului

regularizarea acestora

rezolvarea lor, eventual după soluţia sugerată de grup

SOLUŢIA

SOLUŢIA

SOLUŢIA

SOLUŢIA

SOLUŢIA

Dacă elementele legate de tranzacţii intra-grup pentru care nu se asigură reciprocitatea în conturile individuale ale părţilor implicate

SE APLICĂ

OMOGENIZĂRI

PRIVIND OPERAŢIUNILE

INTERNE

35

Omogenizarea în vederea realizării agregării. Una din fazele consolidării o reprezintă cumularea post cu post a situaţiilor financiare individuale. Pentru ca această operaţiune să aibă sens, este necesar ca structurile cumulate să fie exprimate în aceeaşi unitate de măsură şi să aibă exact aceleaşi forme.

1.Omogenizarea structurilor situaţiilor financiare. Atunci cînd structurile conturilor anuale ale unei societăţi a grupului nu coincid cu structurile conturilor fixate prin planul de consolidare este necesară o reclasificare a acestora. În România, omogenizările de acest tip sînt mult uşurate de faptul că întreprinderile au obligaţia să întocmească situaţii financiare după modele standard, stabilite de ministerul finanţelor publice. Atunci cînd filialele grupului sînt localizate în mai multe ţări, formatele situaţiilor financiare sînt diferite şi trebuie aduse la un numitor comun. Este suficient să comparăm bilanţul românesc (care se întocmeşte sub formă de listă, cu activele şi datoriile amestecate) cu bilanţurile publicate de cele mai multe grupuri internaţionale (care sînt sub formă de tabel, cu activul şi pasivul separate), pentru a vedea că includerea în situaţiile financiare consolidate ale unui astfel de grup a unei filiale româneşti o obligă pe aceasta să întocmească bilanţul într-un nou format. Acelaşi lucru este valabil şi pentru contul de profit şi pierdere care în România se întocmeşte apelînd la o clasificare a veniturilor şi cheltuielilor după natura lor, în timp ce pe plan internaţional se reţine, de regulă, clasificarea după destinaţie.

2.Conversia conturilor filialelor străine. Omogenizarea în vederea agregării se referă şi la convertirea în monedă naţională a conturilor anuale exprimate în monedă străină. Conform OMFP 1752/2005, situaţiile financiare anuale ale societăţilor nerezidente sînt convertite după metoda cursului de închidere. Aceasta metoda presupune:

• în bilanţ: • activele şi datoriile filialei externe, atît cele monetare cît şi cele

nemonetare30, trebuie convertite la cursul de închidere (adică, în principiu, la cursul de schimb valutar de la data reţinută pentru întocmirea situaţiilor financiare consolidate);

• exprimarea capitalurilor proprii la cursul istoric, adică la cursul de schimb de la data apariţiei fiecărei structuri de capitaluri proprii31;

• înscrierea, ca element distinct al capitalurilor proprii, a unei rezerve din conversie32, ce reprezintă suma necesară pentru a face activul şi pasivul egale33; această diferenţă rămîne la capitalurile proprii pînă la cedarea filialei în legătură cu care a apărut, moment în care se transferă în contul de profit şi pierdere, la venituri sau la cheltuieli;

• în contul de profit şi pierderi - exprimarea veniturilor şi a cheltuielilor la cursul mediu34.

30 Prin elemente monetare se înţeleg acele structuri de bilanţ care au forma activelor sau datoriilor de primit sau de plătit în sume fixe de bani (creanţe şi datorii neindexate), precum şi disponibilităţile băneşti. Elementele nemonetare din bilanţ sînt structurile care nu se regăsesc în definiţia elementelor monetare. 31 De exemplu, pentru rezerve se foloseşte cursul de schimb utilizat pentru conversia rezultatelor din care s-au constituit aceste rezerve. 32 Rezerva din conversie înscrisă în bilanţ este repartizată între societatea-mamă şi interesele minoritare, în funcţie de procentajul de interes deţinut de societatea mamă în filiala nerezidentă. 33 De fapt, această diferenţă de conversie este egală şi cu diferenţa dintre capitalurile proprii la cursul de închidere şi capitalurile proprii la cursul istoric, precum şi diferenţa dintre rezultatul convertit la cursul mediu şi rezultatul la cursul de închidere. 34 Regula generală spune că veniturile şi cheltuielile filialei externe trebuie convertite la cursul de schimb de la data efectuării tranzacţiilor în urma cărora au apărut, însă se acceptă, pentru simplificare, folosirea unui curs mediu (această medie poate fi lunară, trimestrială, anuală).

36

2.3.3.Cumularea conturilor individuale care se consolidează. Prin cumulare se înţelege adunarea posturilor cuprinse în situaţiile anuale individuale omogenizate. Această însumare poate fi:

• integrală sau • proporţională, după cum relaţiile dintre dominantă şi filiale se încadrează în

controlul exclusiv sau în controlul în comun.

Se poate face cumularea directă a structurilor • din bilanţ şi • din contul de profit şi pierdere (soluţie pe care o vom adopta în cursul de faţă),

dar este preferabil să se cumuleze informaţiile • din balanţele de verificare individuale obţinute după operarea omogenizărilor.

Pe de altă parte, cumularea se poate face într-un tabel mare pe coloanele căruia să

apară informaţiile referitoare la entităţile individuale consolidate sau într-un articol contabil complex (sau în mai multe articole contabile complexe) în care să se debiteze conturile cu solduri debitoare şi să se crediteze conturile cu solduri creditoare.

2.3.4. Eliminările în consolidare Situaţiile financiare consolidate cuprind: • bilanţul, • contul de profit şi pierdere, • situaţia fluxurilor de trezorerie, • situaţia variaţiei capitalurilor proprii şi • anexele (formularea standard pentru acestea este politici contabile şi note

explicative).

Pentru întocmirea bilanţului şi a contului de profit şi pierdere se pleacă de la situaţiile financiare individuale omogenizate ale componentelor grupului, care sînt cumulate post cu post, obţinîndu-se un set de situaţii intermediare care vor fi supuse procedurilor de eliminare specifice consolidării.

Aceste eliminări au ca scop excluderea din situaţiile cumulate a elementelor care apar de două sau de mai multe ori, astfel încît situaţiile financiare obţinute în final să reflecte cît mai bine realitatea grupului, ca şi cum acesta ar fi o entitate de sine stătătoare.

Eliminările necesare în trecerea de la situaţiile financiare cumulate la cele consolidate se pot clasifica în trei categorii:

• eliminări de natură patrimonială); • eliminări de natură financiară; • eliminări de natură financiară.

37

I. Eliminările de natură patrimonială Aceste eliminări se referă la titlurile de participare din bilanţul societăţii dominante în

contrapartidă cu capitalurile proprii ale filialelor.

Justificarea acestor eliminări este dată de aceea că în bilanţul cumulat apar atît titlurile de participare deţinute de dominantă, cît şi activele şi pasivele filialelor, adică tocmai echivalentul titlurilor dobîndite de dominantă. Vedem că aceeaşi avere apare de două ori în bilanţul cumulat, motiv pentru care trebuie eliminat ceva. Nu putem elimina activele şi/sau pasivele filialelor, aşa încît ceea ce rămîne de exclus este postul Acţiuni deţinute la entităţile afiliate.

Eliminarea acestui post diminuează activul total şi pentru a păstra egalitatea dintre cele două mari structuri de bilanţ, este necesar să eliminăm ceva şi din pasiv: aici ceea ce dublează sumele reale sînt capitalurile proprii ale filialei, care se elimină şi ele.

În urma eliminărilor de natură patrimonială se mai pot pune în evidenţă: Interesele asociaţilor externi în capitalurile proprii ale filialei, pe de o parte, şi în

rezultatul acesteia, pe de altă parte, atunci cînd dominanta nu are un procentaj de interes de 100% în filială;

• Eliminarea titlurilor de participare deţinute de dominantă în filială (100% -X%) în contrapartidă cu capitalul propriu al filialei, odată cu recunoaşterea intereselor asociaţilor externi (X% * Capitalul propriu al filialei)

• Partea asociaţilor externi din profitul filialei, calculată la nivelul procentajului de

interes deţinut de aceştia (X% * Rezultatul obţinut de filială la sfârşitul exerceţiului):

ELIMINĂRI DE NATURĂ PATRIMONIALĂ

% = TITLURI DE PARTICIPARE (deţinute de dominantă în filială) CAPITAL SOCIAL REZERVE

% = % CAPITAL SOCIAL TITLURI DE PARTICIPARE (deţinute de dominantă în filială) REZERVE INTERESELE ASOCIAŢILOR EXTERNI

38

Fondul comercial, atunci cînd, la data dobândirii controlului, preţul titlurilor de participare deţinute de dominantă este diferit de partea ce-i revine acesteia din activul net al filialei, calculat pe baza valorilor juste ale activelor şi datoriilor acesteia la data achiziţiei35; în acelaşi timp se înregistrează şi/sau se reconstituie amortizarea fondului comercial pe perioada dintre data achiziţiei şi data la care se face consolidarea (dacă este cazul);

• Eliminarea titlurilor de particpare deţinute de dominantă în filială (100%), odată cu recunoaşterea fondului comercial (calculat ca diferenţă între costul de achiziţie şi 100% *capitalul propriu al filialei):

Amortizarea fondului comercial:

II. Eliminări de natură financiară Vizează eliminarea datoriilor şi a creanţelor apărute ca urmare a relaţiilor dintre

componentele grupului.

35 În IAS/IFRS, tratamentul rezervat fondului comercial se găseşte în IFRS 3 Combinări de întreprinderi.

ELIMINĂRI DE NATURĂ FINANCIARĂ

URMĂRESC ELIMINAREA DATORIILOR ŞI CREANŢELOR DIN TRANZACŢII INTRAGRUP

REZULTAT GRUP = REZULTAT ASOCIAŢILOR EXTERNI

% = TITLURI DE PARTICIPARE (deţinute de dominantă în filială) CAPITAL SOCIAL REZERVE FOND COMERCIAL

REZULTAT GRUP = FOND COMERCIAL

39

După identificarea creanţelor, respectiv a datoriilor reciproce, se procedează la eliminare acestora. Din punct de vedere tehnic, aceste eliminări presupun: debitarea unui cont de datorii, odată cu creditarea unui cont de creanţe;

• Eliminarea datoriilor şi creanţelor reciproce:

III. Eliminări de natură economică Ştim că fiecare din componentele grupului are personalitate juridică proprie şi am

văzut că, pe plan contabil, principala consecinţă este obligativitatea de a întocmi situaţi financiare complete. În acelaşi timp, independenţa juridică face ca, în cazul tranzacţiilor comerciale (vînzări-cumpărări de bunuri şi/sau prestări de servicii) dintre componentele grupului să se întocmească factură şi să se înregistreze venit la firma care vinde, respectiv cheltuială sau intrarea unui bun, la firma care cumpără. De aici rezultă că înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor comerciale care au loc între componentele grupului se face ca orice altă vînzare sau cumpărare, folosind conturile de stocuri, de imobilizări, de cheltuieli, de venituri, precum şi conturile de creanţe faţă de clienţi ori de datorii faţă de furnizori.

Respectarea regulilor contabile privind ţinerea evidenţei individuale a fiecărei componente a grupului ne obligă să prezentăm înregistrările ca pe nişte vînzări, respectiv cumpărări obişnuite.

În acest sens trebuie să observăm că în planul de conturi pentru agenţii economici din România apare contul 451 Decontări între entităţile afiliate a cărui funcţie contabilă se rezumă însă la decontările de natură financiară între componentele unui grup, decontări generatoare de creanţe/datorii pe termen scurt (pentru cele pe termen lung avem 2671 Sume datorate de entităţile afiliate, respectiv 1661 Datorii faţă de entităţile afiliate).

Indiferent de conturile în care se înregistrează operaţiunile dintre componentele grupului, în cadrul procedurilor de consolidare trebuie să eliminăm efectele acestor operaţiuni, adică trebuie să excludem din situaţiile financiare cumulate creanţele şi datoriile reciproce, precum şi cheltuielile şi veniturile reciproce.

Eliminarea efectelor tranzacţiilor reciproce este necesară pentru că în urma lor apar elemente de bilanţ sau de rezultate nereale.

Ştim că, de exemplu, o entitate se îmbogăţeşte sau sărăceşte îndeosebi în urma tranzacţiilor cu mediul extern, adică în urma vînzărilor către entităţi independente. Or, în urma vînzărilor în cadrul grupului apar venituri la vînzător şi pot apărea cheltuieli la cumpărător, fără ca grupul, văzut ca entitate de sine stătătoare, să se îmbogăţească sau să sărăcească în vreun fel.

În aceste condiţii, eliminările nu fac decît să aducă mărimile activelor, veniturilor şi cheltuielilor la nivelul lor real, adică la nivelul pe care îl permite aplicarea criteriilor de recunoaştere a elementelor situaţiilor financiare, aşa cum sunt stabilite acestea în reglementările contabile naţionale şi internaţionale.

DATORII = CREANŢE

40

Eliminările mai sînt necesare şi pentru că tranzacţiile în cadrul grupului pot da naştere la abuzuri. În acest sens, putem să ne imaginăm exemplul unei întreprinderi care doreşte neapărat să declare o cifră de afaceri mare sau un rezultat anume. Dacă ne-am limita doar la informaţiile din contabilitatea individuală, ignorînd procedurile de consolidare, atunci este suficient ca firma noastră să factureze bunuri sau servicii către alte componente ale grupului, la preţuri stabilite artificial, astfel încît să ajungă la cifrele dorite fără prea multe eforturi. Exagerînd puţin, ne putem gîndi la facturarea şi refacturarea de cîteva ori a aceluiaşi bun între două sau mai multe componente ale grupului. Este evident că cifrele de afaceri obţinute individual de firmele din grup sînt nereale şi că ceea ce contează sînt tranzacţiile la preţul pieţei încheiate cu terţi externi independenţi.

O altă problemă legată de eliminarea profiturilor interne este locul acestora în succesiunea de eliminări36:

• Atunci cînd întreprinderile din grup între care au loc tranzacţiile generatoare de rezultate interne sunt deţinute 100% de societatea mamă, ordinea este mai puţin importantă.

• Însă dacă dominanta are procentaj de interes mai mic de 100%, atunci intervin şi acţionarii minoritari pentru care trebuie stabilite interesele în capitalurile proprii şi în rezultatul exerciţiului. Având în vedere că eliminarea rezultatelor interne poate conduce la diminuarea profiturilor unor filiale, este evident că vor fi afectate şi interesele asociaţilor externi. Din acest motiv, este util ca eliminarea rezultatelor interne să se efectueze înainte de efectuarea eliminărilor de natură patrimonială, astfel încât interesele asociaţilor externi să fie determinate corect.

Pe de altă parte, prezentarea efectivă a eliminării profiturilor interne din stocuri este

influenţată şi de sensul tranzacţiei, precum şi de procentajul de interes al grupului în fiecare din componentele implicate în astfel de tranzacţii:

• dacă dominanta are un procentaj de interes de 100%, atunci indiferent dacă este în poziţie de cumpărător ori de vînzător în raport cu filiala, profitul intern se elimină fără a implica interesele asociaţilor externi;

• dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi vinde acesteia din urmă bunuri (tranzacţie de sus în jos), atunci profitul intern se elimină integral, fără influenţarea intereselor asociaţilor externi;

36 Istrate C., Tehnici de consolidare a conturilor – note de curs

ELIMINĂRI DE NATURĂ ECONOMICĂ

URMĂRESC ELIMINAREA REZULTATELOR OBŢINUTE DIN TRANZACŢII INTRAGRUP

41

• dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi cumpără stocuri de la aceasta din urmă (tranzacţie de jos în sus), atunci eliminarea profitului intern ar trebui să se facă de aşa manieră încît să se evidenţieze şi partea aferentă asociaţilor externi din profitul de eliminat.

• dacă tranzacţia are loc între două filiale care nu sînt deţinute 100% de către dominantă, atunci eliminarea profitului intern se face punînd în evidenţă interesele asociaţilor externi în filiala care vinde.

Evidenţierea intereselor asociaţilor externi în profitul intragrup al exerciţiului, acolo unde este cazul, se realizează implicit, prin scăderea rezultatului filialei înainte de împărţirea acestuia între grup şi minoritari. În cazul profitului intragrup care se regăseşte în stocurile iniţiale ale unei filiale integrate global dar în care dominanta are mai puţin de 100% procentaj de interes, eliminarea părţii asociaţilor externi se face odată cu diminuarea rezervelor. Eliminările de natură economică se pot evidenţia pentru: 1.Vânzări intragrup de active imobilizate. Dacă profitul intragrup apare în urma vînzării unui element de activ imobilizat de la o firmă din grup la alta, atunci valoarea elementului respectiv trebuie readusă la nivelul valorii de înregistrare de la întreprinderea care l-a vîndut în cadrul grupului, deoarece efortul real al grupului, ca entitate de sine-stătătoare, este tocmai la acest nivel - o îmbogăţire reală nu rezultă decât din tranzacţiile cu mediul extern grupului.

Principalele aspecte de avut în vedere atunci când au loc tranzacţii intragrup cu imobilizări sînt:

• reconstituirea valorii brute a imobilizării, aşa cum apărea ea în contabilitatea individuală a întreprinderii din grup care a vândut-o;

• eliminarea profitului sau pierderii interne; • corectarea amortizării anuale înregistrate de cumpărător astfel încît aceasta să fie

la nivelul amortizării pe care ar fi înregistrat-o vînzătorul dacă tranzacţia nu ar fi avut loc;

• reconstituirea amortizării cumulate avînd în vedere valoarea de intrare în grup, durata şi regimul de amortizare reţinute iniţial.

Reconstituirea valorii brute şi a amortizării cumulate ale imobilizărilor care fac

obiectul tranzacţiei intra-grup este necesară deoarece în notele explicative la situaţiile financiare apare un tabel care detaliază informaţii despre imobilizări: valorile brute, amortizarea cumulată, valori nete.

Pentru că grupul este văzut ca o entitate economică unică, în această situaţie a imobilizărilor trebuie să apară costurile de la intrarea în grup şi nu preţurile eventuale de transfer intern între componentele grupului. Utilitatea demersului mai este dată şi de cerinţe ale analizei financiare, unde se pot calcula indicatori care să ia în considerare vechimea imobilizărilor sau gradul lor de uzură. Dacă nu se reconstituie valoarea de la intrarea în grup şi amortizarea cumulată, aceşti indicatori consolidaţi pot fi denaturaţi.

Eliminarea profitului sau pierderii interne trebuie efectuată, deoarece transferul în interiorul aceleiaşi entităţi nu poate genera rezultate, acestea fiind puse în evidenţă doar la vînzarea către terţi externi grupului.

42

O particularitate faţă de tranzacţiile cu stocuri constă în aceea că, de regulă, imobilizările rămân la utilizator mai mult de un an. De aici apare obligaţia ca, în condiţiile aplicării consolidării pe solduri, eliminarea rezultatului intern să se reconstituie în fiecare an. În anul în care are loc tranzacţia, eliminarea influenţează rezultatul exerciţiului, în timp ce în anii următori (pînă la expirarea duratei de amortizare) eliminarea va influenţa rezervele.

Corectarea amortizării anuale înregistrate de cumpărător se face pentru că elementele avute în vedere pentru calculul amortizării sunt adeseori diferite după ce tranzacţia a avut loc. Este vorba de:

• valoarea de amortizat (care este dată de preţul intern de transfer), • durata amortizării (care nu coincide obligatoriu cu durata rămasă la vînzător) şi • regimul de amortizare (şi acesta poate fi altul decît cel folosit de vînzător).

Corectarea amortizării pe anul în care a avut loc tranzacţia are efecte doar asupra

rezultatului acelui exerciţiu. În exerciţiile următoare, în condiţiile aplicării consolidării pe solduri, se corectează amortizarea anuală, dar este necesară şi reconstituirea amortizării pe exerciţiile care au trecut de la efectuarea tranzacţiei.

La eliminarea efectelor tranzacţiilor cu imobilizări se pune problema intereselor asociaţilor externi (atunci cînd procentajul de interes al dominantei în cel puţin una din părţile implicate în tranzacţie este diferit de 100%) şi a locului acestor eliminări în demersul general de consolidare.

• Eliminarea profitului va fi înregistrată astfel37:

Sau38:

37 Pentru următoarele sitiuaţii:

• dacă dominanta are un procentaj de interes de 100%, indiferent dacă este în poziţie de cumpărător ori de vînzător în raport cu filiala;

• dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi vinde acesteia din urmă bunuri. 38 Dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi cumpără imobilizări de la aceasta din urmă.

REZULTAT GRUP = IMOBILIZĂRI

% = IMOBILIZĂRI REZULTAT GRUP REZULTAT ASOCIAŢI EXTERNI

43

• Eliminerea amortizării se va înregistrat astfel39:

Sau40:

2.Vânzări intragrup de stocuri. Acest tip de eliminare necesită parcurgerea următorilor paşi41:

• identificarea stocurilor la cumpărător; • determinarea profitului din vînzare de stocuri pentru exerciţiul curent şi pentru cel

precedent; • înregistrarea eliminării profitului. Primul pas îl reprezintă identificarea stocurilor care au făcut obiectul tranzacţiilor

intra-grup. Cunoaşterea exactă a stocurilor provenite din grup este mai dificilă şi trebuie aplicată o metodă convenţională de identificare.

Al doilea pas, determinarea rezultatului intern (profit sau pierdere) inclus în valoarea stocului provenit de la altă întreprindere din grup trebuie să se facă: pe baza informaţiilor disponibile din contabilitatea de gestiune sau printr-o analiză statistică a costurilor prestabilite şi a costurilor efective.

Al treilea pas, eliminarea profiturilor interne din vînzări de stocuri are ca scop amînarea recunoaşterii acestui profit până în exerciţiul următor (sau exerciţiile următoare, în cazul ciclurilor lungi de fabricaţie) când stocurile respective vor fi vîndute sau când bunurile în costurile cărora se regăsesc vor fi vândute astfel încât să participe la obţinerea de venituri42.

Problema eliminării profiturilor interne din stocuri se pune la sfîrşitul exerciţiului, cu ocazia întocmirii situaţiilor financiare consolidate. Stocul final al exerciţiului reprezintă însă stoc iniţial pentru exerciţiul următor. De aici rezultă că este posibil ca în valoarea stocului iniţial la începutul exerciţiului să apară profituri interne. Şi aceste profituri trebuie eliminate.


• dacă dominanta are un procentaj de interes de 100%, indiferent dacă este în poziţie de cumpărător ori de vînzător în raport cu filiala;

• dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi cumpără imobilizări de la aceasta din urmă.

40 Dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi vinde acesteia din urmă bunuri. 41 Ibidem, pp. 167-171 42 Herring, H., Op. cit., p. 153.

IMOBILIZĂRI = REZULTAT GRUP

IMOBILIZĂRI = % REZULTAT GRUP REZULTAT ASOCIAŢI EXTERNI

44

• Eliminarea profiturilor43 intragrup din stocuri are efecte asupra rezultatului exerciţiului curent, dacă tranzacţia a avut loc în acest exerciţiu.

Sau44

Dacă la începutul perioadei existau în stoc bunuri cumpărate de la altă firmă din grup în costul cărora se regăsesc profituri intragrup, atunci eliminarea acestora se face debitând contul de rezultate ale exerciţiilor precedente, adică rezervele.

• Eliminarea profiturilor45 intragrup (obţinute în exerciţiile anterioare) din situaţiile financiare curente, datorită faptului că există înca stocul de marfă:

Sau46


• dacă dominanta are un procentaj de interes de 100%, indiferent dacă este în poziţie de cumpărător ori de vînzător în raport cu filiala şi mărfurile se găsesc în stoc la sfârşitul exerceţiului;

• dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi vinde acesteia din urmă stocuri, care se găsesc în stoc la sfârşitul exerceţiului.

44 Dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi cumpără stocuri de la aceasta din urmă. 45 Pentru următoarele sitiuaţii:

• dacă dominanta are un procentaj de interes de 100%, indiferent dacă este în poziţie de cumpărător ori de vînzător în raport cu filiala şi mărfurile se găsesc în stoc la sfârşitul exerceţiului;

• dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi vinde acesteia din urmă stocuri, care se găsesc în stoc la sfârşitul exerceţiului.

46 Dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi cumpără stocuri de la aceasta din urmă.

REZERVA GRUP = STOC

% = STOC REZERVA GRUP INTERESUL ASOCIAŢI EXTERNI

REZULTAT GRUP = STOC

% = STOC REZULTAT GRUP REZULTAT ASOCIAŢI EXTERNI

45

ÎNTREBĂRI:

1. Ce reprezintă consolidarea conturilor? 2. Ce reprezintă perimetrul de consolidare? 3. Când o societate devine componentă a perimetrului de consolidare? 4. În ce situaţii filialele unui grup de societăţi nu se includ în situaţiile financiare

consolidate? 5. Care sunt etapele sprecifice consolidării? 6. De cine trebuie să tinem cont în alegerea unei metode de consolidare? 7. Dacă o societate dominantă deţine un număr de drepturi de vot peste 50% ce metodă

de consolidare se aplică? 8. Câte omogenizări se pot efectua în perimetrul de consolidare? 9. La ce se referă omogenizarea temporală? 10. La ce se referă omogenizarea evaluărilor şi estimărilor? 11. La ce se referă omegenizarea operaţiunilor interne? 12. Dacă o societate dominantă vinde un stoc de marfă unei societăţi filiale la un preţ de

vânzare egal cu costul de achiziţie, această operaţiune face obiectul unor eliminări? Argumentaţi răspunsul.

13. Dacă o societate dominantă vinde un stoc de marfă unei societăţi filiale la un preţ de vânzare egal mai mare decât costul de achiziţie, această operaţiune face obiectul unor eliminări? Argumentaţi răspunsul.

14. La ce se referă omogenizarea procedurilor de amortizare? 15. La ce se referă omogenizarea în vederea agregării? 16. Ce se înţele prin termenul de cumulare în consolidare? 17. Care sunt componentele situaţiilor financiare consolidate? 18. Câte tipuri de eliminări sunt cunoscute în consolidare? 19. La ce se referă eliminările de natură patrimonială? 20. La ce se referă eliminările de natură economică? 21. La ce se referă eliminările de natură financiară? 22. Care este articolul contabil aferent eliminărilor de natură patrimonială, pentru situaţia

în care socieatea dominantă deţine 100% din capitalul filialei? 23. Care este articolul contabil aferent eliminărilor de natură patrimonială, pentru situaţia

în care socieatea dominantă deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei? 24. Care este articolul contabil aferent eliminărilor de natură financiară? 25. Când apare fondul comercial în consolidare? 26. Când apare fondul comercial în consolidare? 27. Care sunt principalele aspecte de avut în vedere atunci când au loc tranzacţii intragrup

cu imobilizări? 28. Care sunt principalele aspecte de avut în vedere atunci când au loc tranzacţii intragrup

cu stocuri? 29. De ce sunt necesare eliminările de natură patrimonială? 30. De ce sunt necesare eliminările de natură economică? 31. Ce eliminări generează apariţia tranzacţiilor cu stocuri în cadrul grupului? 32. Ce trebuie facăt dacă în urma tranzacţiilor intragrup rezultă pierderi? 33. Enumeraţi paşii pe care trebuie să-i parcurgem în cazul vânzărilor intragrup de

stocuri?

46

CAP 3 METODE DE CONSOLIDARE

Metoda prin care se consolidează fiecare din componentele grupului se alege în funcţie de tipul de control exercitat de către dominantă, stabilit după calculul procentajului de interes, astfel:

Înainte de caracterizarea fiecărei metode de consolidare, trebuie precizat că, în demersul de consolidare a conturilor, putem apela fie la consolidarea pe solduri, fie la consolidarea prin fluxuri47.

În consolidarea pe solduri se pleacă de la conturile individuale de la sfârşitul exerciţiului ale fiecărei componente a grupului. Etapele procesului de consolidare pot fi rezumate astfel:

1. cumularea post cu post a activelor, pasivelor, cheltuielilor, veniturilor din situaţiile financiare individuale ale întreprinderilor consolidate;

2. înregistrarea operaţiunilor de consolidare (ajustări, retratări, eliminări), ţinând cont de elementele specifice exerciţiului curent (cu efecte asupra rezultatului), precum şi de elementele care se referă la exerciţiile precedente (care afectează rezervele);

3. centralizarea operaţiunilor de consolidare; 4. prezentarea situaţiilor financiare consolidate.

47 Vezi Colinet, F., Paoli, S., Op. cit., pp. 33 - 35.

Control exclusiv

Control în comun

Influenţă seminificativă

Metoda integrării globale

Metoda intergrării

proporţionale

Metoda punerii în

echivalenţă

Figură 13. Alegerea metodelor de consolidare

47

Avantajul principal al acestui mod de efectuare a consolidării este că informaţiile privind mărimile semnificative ale conturilor componentelor grupului la data consolidării sunt uşor de obţinut.

Dezavantajul constă în riscul de a omite anumite operaţiuni derulate în exerciţiile anterioare şi care au efecte asupra situaţiilor financiare consolidate (aceste omisiuni se pot detecta odată cu întocmirea situaţiei consolidate a variaţiei capitalurilor proprii).

Consolidarea prin fluxuri se inspiră din regulile de ţinere a contabilităţii individuale şi etapele sale sunt:

1. preluarea în consolidare a soldurilor iniţiale ale conturilor (deschiderea conturilor); 2. înregistrarea fluxurilor de valori (referitoare la active, pasive, venituri, cheltuieli)

care au loc în cursul exerciţiului în întreprinderile consolidate; 3. înregistrarea operaţiunilor de consolidare (ajustări, retratări, eliminări), ţinînd cont

doar de elementele specifice exerciţiului curent (cu efecte asupra rezultatului); 4. centralizarea operaţiunilor; 5. prezentarea situaţiilor financiare consolidate.

Avantajul principal al acestui mod de consolidare este că permite o mai bună luare în

considerare a elementelor aferente exerciţiilor anterioare, în timp ce dezavantajul constă într-un volum de muncă mai mare şi într-o manieră mai elaborată de organizare a lucrărilor de consolidare.

În acest curs s-a reţinut consolidarea pe solduri.

În acelaşi timp, în cadrul fiecărui grup se stabileşte maniera concretă de consolidare şi se reţine fie consolidarea centralizată, fie cea descentralizată48.

În cazul consolidării centralizate, societatea mamă efectuează integral operaţiunile de consolidare. Etapele principale parcurse de consolidantă sînt următoarele:

1. stabilirea perimetrului de consolidare, adică lista întreprinderilor de consolidat, precum şi metoda de consolidare pentru fiecare întreprindere în parte;

2. colectarea datelor, adică a balanţelor de verificare finale ale întreprinderilor consolidate, a informaţiilor privind titlurile acestor întreprinderi, culegerea informaţiilor despre operaţiunile intra-grup, despre variaţia capitalurilor proprii, a datelor utile în vederea efectuării retratărilor şi eliminărilor;

3. conversia în monedă de consolidare a conturilor întreprinderilor străine; 4. efectuarea înregistrărilor de consolidare privind omogenizările, alte eliminări; 5. luarea în considerare a impozitelor amânate; este vorba atât despre impozitele

amânate generate strict de operaţiunile de consolidare, cât şi despre impozitele amânate reconstituite în situaţia în care una sau mai multe întreprinderi componente ale grupului nu aplică IAS 12 Impozitul pe profit în conturile individuale;

48 După Colinet, F., Paoli, S., Op. cit., pp. 37 - 40.

48

6. punerea în evidenţă a efectelor variaţiei perimetrului de consolidare, în urma căreia pot apărea noi diferenţe de achiziţie sau de evaluare ori devine necesară ajustarea câştigurilor sau a pierderilor apărute în urma cedării de titluri de participare.

7. stabilirea mărimii exacte a capitalurilor proprii consolidate, îndeosebi cînd se foloseşte consolidarea pe solduri;

8. prezentarea conturilor consolidate.

Consolidarea descentralizată presupune ca fiecare din întreprinderile consolidate să pregătească situaţii financiare retratate şi conforme cu regulile de evaluare şi de prezentare reţinute de grup. În acest tip de consolidare, etapele pe care le parcurge fiecare din întreprinderile consolidate sunt:

1. întocmirea situaţiilor financiare individuale, conforme cu regulile proprii; 2. efectuarea înregistrărilor de omogenizare; 3. întocmirea conturilor individuale retratate.

Societăţii consolidante îi mai rămâne să deruleze celelalte operaţiuni, adică: 4. stabilirea perimetrului de consolidare; 5. colectarea datelor; 6. conversia conturilor filialelor străine; 7. efectuarea eliminărilor conturilor reciproce; 8. controlul impozitelor amânate; 9. stabilirea variaţiei capitalurilor proprii; 10. centralizarea informaţiilor şi prezentarea situaţiilor financiare consolidate.

Consolidarea descentralizată este aplicată de grupurile care au un număr mare de

componente, deoarece permite simplificarea lucrărilor efectuate de serviciul de consolidare al grupului. Acest tip de consolidare impune ca filialele grupului să fie bine informate cu privire la regulile de evaluare ale grupului.

3.1. Metoda integrării globale

Integrarea globală reprezintă metoda principală a consolidării. Ea răspunde cel mai bine obiectivului economic al conturilor consolidate, care este acela de a prezenta informaţii pertinente şi credibile despre poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare ale ansamblului de societăţi care formează grupul, considerându-le ca pe o singură entitate.

Metoda integrării globale presupune: 1. adunarea, post cu post, a conturilor filialei integrate cu cele ale societăţii

dominante. 2. eliminarea, din conturile agregate, a titlurilor de participare şi a capitalurilor

proprii ale filialelor, odată cu punerea în evidenţă a intereselor asociaţilor externi, dacă este cazul.

3. De asemenea, se elimină ansamblul posturilor ce reflectă operaţiuni reciproce între societăţile grupului.

49

Societatea A şi societatea B formează un grup. Bilanţurilor şi contul de profit şi pierdere individualizat ale fiecărei societăţi se prezinte la 31.XII.N+1.

Bilanţ la 31.XII. N+1 Explicaţii SC A SC C

1. Bunuri şi creanţe 1.580 680 2. Participaţii la SC B 320 -

Total Activ 1.900 680 4.Capital social 360 240 5.Rezerve 580 160 6.Profit 200 60 7.Datorii 760 220

Total Pasiv 1.900 680 Se cunosc următoarele date:

Societatea A a achiziţionat 100% din acţiunile societăţii B la 31 XII exerciţiul N-1 la valoarea de 400 u.m., reprezentând valoarea activlului net contabile al filialei la acea dată.

În exerciţiul N societatea A înstrăinează 20% din titlurile de participare pe care le deţinea la societatea B la preţ de cost ceea ce rezultă că:

• În exerciţiul N+1 societatea A dispune doar de 80% din drepturile de vot ale societăţii B când are loc consolidarea conturilor;

• Vânzând participaţiile la preţ de cost rezultă că nu avem benefiu sau pierdere. Nu există datorii şi creanţe reciproce între ele pentru că nu au avut loc operaţii

financiare sau comerciale între acestea. Se cere să se formuleze articolele contabile privind eliminările în Jurnalul de Consolidare şi să se întocmească Foaia de lucru pentru stabilirea bilanţului consolidat.

Consemnarea în Jurnalului de consolidare a eliminărilor

400 400 240 320

% Capital social Rezerve

= % Titluri de participare în SC B Interesele Asociaţilor externi

Se înregistrează eliminarea de natură patrimonială, unde interesele asociaţilor externi s-au determinat astfel: 20%*400 u.m. = 80 u.m.

160 80

REZOLVARE:

EXEMPLU:

50

Profit = Profitul Asociaţilor externi Se înregistrează eliminarea părţii asociaţilor externi din rezultatul filialei, conform procentajului de interes: 20%*60 u.m. = 12 u.m.

12 12

Întocmirea foii de calcul în vederea obţinerii bilanţului consolidat Se observă din registrul jurnal că apar două posturi de bilanţ noi (Interesele asociaţiilor externi şi Profitul asociaţilor externi) pentru evidenţierea participării asociaţiilor externi în capitalul propriu şi profitul societăţii B, care vor fi incluse în foaia de calcul.

Foaia de calcul pentru determinarea bilanţului consolidat la 31.XII.N+1 Explicaţii SC A SC B Bilanţ

cumulat Eliminări Bilanţ

consolidat 0 1 2 3=(1+2) 4 5=(3+4)

1. Bunuri şi creanţe 1.580 680 2.260 - 2.260 2. Participaţii la SC B 320 - 320 -320 -

Total Activ 1.900 680 2.580 -320 2.260 4.Capital social 360 240 600 -240 360 5.Rezerve 580 160 740 -160 580 6.Profit 200 60 260 -12 248 7.Profitul asociaţiilor externi - - - +12 12 8.Interesele asociaţilor externi - - - +80 80 9.Datorii 760 220 980 - 980

Total Pasiv 1.900 680 2.580 -320 2.260

3.2. Metoda integrării proporţionale

Această metodă se aplică în situaţia co-întreprinderilor, adică pentru întreprinderile asupra cărora se exercită un control în comun.

Caracteristica distinctivă a acestei metode faţă de integrarea globală o constituie faptul că bilanţul şi contul de profit şi pierdere ale societăţii multi-grup nu se încorporează în totalitate, ci doar proporţional cu partea deţinută în această societate de către grupul respectiv, pentru care se întocmesc documente consolidate. Eliminarea tranzacţiilor intra-grup se face, de asemenea, în funcţie de procentajul de interes deţinut de investitor în co-întreprindere.

Societăţile A, B şi C formează un grup de societăţi consolidabile, unde A este societate dominantă deţinând 90% din acţiunile societăţii B şi 1/3 din acţiunile societăţii C. Grupul Y şi grupu Z posedă fiecare câte 1/3 din acţiunile societăţii C, ele fiind cele care au înfiinţat la finele anului N-1 societatea C.

EXEMPLU:

51

Societatea A a cumpărat participaţiile în societatea C la 1 ianuarie exerciţiul N şi de atunci societatea C este condusă în comun de cei trei asociaţi: A, Y şi Z. Documentele de sinteză se presintă astfel la 31 decembrie exerciţiul N:

Bilanţ la 31. XII. N Explicaţii Societatea A Societatea C

1.Bunuri şi creanţe 2.700 3.348 2.Titluri de participare deţinute la SC C 180 -

Total Activ 2.880 3.348 4.Capital social 1.200 1080 5.Rezerve 480 540 6.Profit 384 432 7.Datorii 816 864

Total Pasiv 2.880 3.348 Se cere să se formuleze articolele în Jurnalul de consolidare pentru eliminări, în vederea obţinerii conturilor consolidate la 31.XII.N şi să se întocmească Foaia de lucru pentru elaborarea bilanţului consolidat.

Caracteristica distinctivă a acestei metode faţă de integrarea globală o constituie faptul că bilanţul şi contul de profit şi pierdere ale societăţii multi-grup nu se încorporează în totalitate, ci doar proporţional cu partea deţinută în această societate (1/3) de către grupul respectiv (AC), pentru care se întocmesc documente consolidate. Nu se va consolida societatea B pentru ca atunci ar trebui să aplicăm metoda integrării globale.

Consemnarea în Jurnalul de consolidare a eliminărilor

540 360

% Capital social C Rezerve C

= Titluri de participare în SC C

Se înregistrează eliminarea de natură patrimonială

180

REZOLVARE:

A Y

ZB C

90% 1/3

1/3

1/3

52

Întocmirea foii de calcul în vederea obţinerii bilanţului consolidat Pentru întocmirea foii de calcul, grupul AC va integra doar 1/3 din bilanţul filialei C.

Foaia de calcul pentru determinarea bilanţului consolidat la 31.XII.N+1 Explicaţii SC A SC C Bilanţ

cumulat Eliminări Bilanţ

consolidat 0 1 2 3=(1+2) 4 5=(3+4)

1.Bunuri şi creanţe 2.340 1.116 3.456 - 3.456 2.Titluri de participare deţinute la SC C

540 - 540 -540 -

Total Activ 2.880 1.116 3.996 -540 3.456 4.Capital social 1.200 360 1.560 -360 1.200 5.Rezerve 480 180 660 -180 480 6.Profit 384 144 528 - 528 7.Datorii 816 432 1.248 - 1.248

Total Pasiv 2.880 1.116 3.996 -540 3.456

3.3. Punerea în echivalenţă

Pe baza metodei punerii în echivalenţă, investiţia este înregistrată iniţial la valoarea de intrare (cost) urmând ca, după data achiziţiei, această valoare contabilă să fie majorată sau diminuată astfel încât să se recunoască partea investitorului din profiturile sau pierderile întreprinderii în care a investit. Sumele primite de investitor ca repartizări de profit (dividende), efectuate de întreprinderea în care a investit, reduc valoarea contabilă a investiţiei.

Dacă investitorul a optat pentru contabilizarea investiţiei în conturile individuale la costul de achiziţie şi dacă întocmeşte situaţii financiare consolidate, atunci va fi nevoit să aplice punerea în echivalenţă în acest ultim set de situaţii financiare.

Succesiunea înregistrărilor specifice situaţiei de mai sus se prezintă astfel:

• în conturile individuale: consemnarea achiziţiei titlurilor, primirea de dividende (consemnate, de cele mai multe ori, la venituri), înregistrarea eventualelor deprecieri;

• în consolidare, titlurile de participare în întreprinderile asociate trebuie înlocuite în

fiecare an cu titlurile puse în echivalenţă. Pentru aceasta se face transferul costului de achiziţie în contul Titluri puse în echivalenţă, după care se preia partea investitorului din rezultatele întreprinderii asociate. În primul an, preluarea se face ca în varianta precedentă. În următoarele exerciţii însă, trebuie reconstituită partea investitorului din rezultatele pe exerciţiile precedente (pe seama rezervelor) şi apoi pusă în evidenţă partea din rezultatul exerciţiului curent. În plus, dividendele primite de investitor de la întreprinderea asociată vor fi fost înregistrate la venituri, ceea ce înseamnă că trebuie transferate la rezerve.

53

În aceste condiţii, înregistrările de principiu în jurnalul de consolidare se prezintă

astfel:

1. transferul anual al titlurilor la postul de bilanţ specific, cu costul de achiziţie:

2. transferul la rezerve al dividendelor primite de la întreprinderea asociată:

3. preluarea părţii din rezultatul obţinut de întreprinderea asociată în exerciţiul la sfârşitul căruia se aplică metoda, precum a părţii din rezultatele întreprinderii asociate pe exerciţiile precedente49:

În toate cazurile, se fac ajustări ale valorii contabile în cazul modificării participaţiei investitorului în întreprinderea în care a investit, modificări ca decurg din schimbări ale capitalurilor proprii ale acesteia şi care nu au trecut prin contul de profit şi pierdere. Printre situaţiile concrete în care se înregistrează rezultate direct la capitalurile proprii putem enumera:

• unele câştiguri sau pierderi nerealizate privind investiţiile financiare pe termen scurt;

• câştigurile sau pierderile nerealizate privind instrumentele financiare derivate; • diferenţele de conversie apărute ca urmare a transformării în moneda de raportare

a conturilor filialelor din străinătate; • corectarea erorilor fundamentale descoperite în exerciţiul curent şi care se referă

la exerciţiile precedente; • modificarea politicilor contabile; • reevaluarea imobilizărilor.

49 Se înţelege că este vorba doar de exerciţiile în timpul cărora investitorul a exercitat influenţă notabilă asupra întreprinderii asociate.

TITLURI PUSE ÎN ECHIVALENŢĂ = % REZULTAT (societate pusă în echivalenţă) REZERVE

REZULTAT GRUP = REZERVE

TITLURI PUSE ÎN ECHIVALENŢĂ = TITLURI DE PARTICIPARE (deţinute în întreprinderea asociată)

54

Se observă că, în bilanţul investitorului (bilanţul individual sau cel consolidat), în activul imobilizat, apar titlurile puse în echivalenţă, iar în pasiv se va consemna (la postul de rezultate şi/sau la rezerve) partea investitorului în rezultatele obţinute de întreprinderea asociată după ultima punere în echivalenţă.

La aplicarea metodei punerii în echivalenţă apare o particularitate importantă în ceea ce priveşte tratamentul fondului comercial şi al diferenţelor de evaluare constatate la achiziţia titlurilor. Acest tratament constă în:

• calculul diferenţei de achiziţie, cu cele două componente ale sale: diferenţele de evaluare şi fondul comercial: acestea nu se înregistrează însă în bilanţul investitorului;

• calculul amortizării suplimentare a diferenţelor de evaluare şi a fondului comercial (dacă este cazul); sumele rezultate influenţează doar partea investitorului în rezultatele filialei puse în echivalenţă, fără să aibă efecte asupra elementelor corespunzătoare de activ şi/sau de pasiv, pentru că acestea nu apar în bilanţul investitorului.

În contul de profit şi pierdere apare, pe o poziţie distinctă, partea investitorului în

rezultatele activităţii în care a investit, ajustată în funcţie de amortizarea suplimentară generată de existenţa diferenţelor de evaluare şi a fondului comercial.

Metoda punerii în echivalenţă este uneori considerată o metodă neuzuală de măsurare a profitului întreprinderilor asociate, deoarece permite raportarea unui profit pe care investitorul nu l-a primit, adică în situaţiile financiare ale investitorului apare un rezultat, chiar dacă nu au fost primite dividende50. Argumentul invocat pentru criticarea acestei metode este că se prezintă un profit care nu generează fluxuri de trezorerie. Pentru a răspunde acestor critici, normalizatorii au impus prezentarea explicită a informaţiilor cu privire la rezultatele preluate prin punere în echivalenţă, precum şi excluderea acestor rezultate din fluxurile de trezorerie, atunci cînd se foloseşte metoda indirectă de întocmire a situaţiei fluxurilor de trezorerie. ÎNTREBĂRI:

1. La ce se referă consolidarea pe solduri? 2. La ce se referă consolidarea pe fluxuri? 3. Care este avantajul principal al consolidării pe fluxuri? 4. Care sunt etapele parcurse de dominantă cu ocazia consolidării centralizate? 5. Ce presupune consolidarea descentralizată? 6. Cine aplică consolidarea descentralizată? 7. Care sunt etapele matodei integrării globale? 8. Când se aplică metoda integrării globale? 9. Cine aplică metoda integrării proporţionale? 10. Care este diferenţa dintre metoda intergrării globale şi ce a proporţionale?

50 Herring, H., Op. cit., p. 46.

55

BIBLIOGRAFIE: 1. Agache I., Lexicon contabil financiar, Editura Moldova, Iaşi,

1995. 2. Cărpenaru S. Drept comercial, ediţia a III-a, Editura All Beck,

Bucureşti, 2000 3. Colasse B., Contabilitate generala, Editura Moldova, Iaşi, 1995. 4. Feleaga N., Avram V., Ionascu I., Contabilitate aprofundată, Editura Economică,

Bucureşti, 1996. 5. Feleagă N., Feleagă L., Contabilitate consolidată. O abordare europeană şi

internaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2007. 6. Horga V., State V., Bârgăoanu

M., Consolidarea conturilor societăţilor de grup, Editura Economică, Bucureşti, 2004.

7. Ionaşcu I., Contabilitate financiară aprofundată, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

8. Ionaşcu I., Dinamica doctrinelor contabilităţii contemporane: studii privind paradigmele si practicile contabilităţii, Editura Economică, Bucureşti, 2003.

9. Ionescu C., Informarea financiara in contextul internaţionalizării contabilităţii, Editura Economică, Bucureşti, 2003.

10. Lande E., ş.a. Contabilitate financiară aprofundată, editura Economică, Bucureşti, 2002.

11. Matiş, D., Contabilitatea operaţiunilor speciale, Editura Intelcredo, deva, 2003.

12. Mazilu G., Dreptul comerţului internaţional, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.

13. Ministerului Finanţelor Publice Ghid practic de aplicare a standardelor internaţionale de contabilitate, Editura Economică, Bucureşti, 2001.

14. Munteanu V.; Zuca M., Tinta A. E., Zuca S.,

Contabilitatea financiara a întreprinderilor armonizata cu directivele contabile europene si standardele internaţionale de contabilitate, Editura Lex, Bucureşti, 2003.

15. Pântea, I. P., Bodea, Gh., Contabilitatea românească actualizată cu legislaţia contabilă, codul fiscal, directivele europene, Editura Intelcredo, Deva, 2004.

16. Petriş R., Istrate C., Analize contabile şi tehnici de consolidare, Editura Gorun, Iaşi, 2003

17. Ristea M., Dumitru C., Contabilitate financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

18. Săcărin M., Grupurile de societăţi şi repere ale interpretării conturilor consolidate, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

19. Scorţescu I.F., Societăţile de grup, Editura Junimea, Iaşi, 2005 20. *** Ordinul 1752/ 2005 pentru aprobarea Reglementărilor

contabile conforme cu directivele europene, M. Of. 1080 bis din 30 noi 2005.

Contabilitatea Grupurilor de Societati

Documents

Transcript of Contabilitatea Grupurilor de Societati