Constitutia din 1923

Consolidarea unităţii naţionale reclama adoptarea României cu o nouă Constituţie. Această necesitate era acceptată de către toate forţele politice din ţară. În scopul elaborării Constituţiei guvernul liberal a a anunţat prin decret regal dizolvarea Parlamentului şi convocarea corpului electoral în vederea alegerilor pentru constituirea adunării naţionale cu putere de Constituanţă. Această decizie era o încălcare a procedurii legale de revizuire şi a fost criticată de partidele de opoziţie.

După lungi proteste ale partidelor de opoziţie, acestea au votat la 28 martie 1923, Constituţia. Astfel, înceta valabilitatea Constituţiei din 1866, care fusese în vigoare cu unele modificări – introducerea votului universal, posibilitatea expropierii propietăţilor particulare pentru cauza de utilitate publică – circa 57 de ani. La elaborarea noii Constituţii s-a avut în vedere Constituţia din 1866, din care s-au preluat, într-o anume formă, circa 60% din texte ( au fost înlocuite ori modificate integral 20 de articole, introduse 7 articole noi şi au fost reformulate sau au primit adausuri 25 de articole; 76 articole vechii Constituţii au rămas neschimbate ).

Constituţia din 1923 cuprinde prevederi privitoare la elementele constitutive ale statului, organizarea şi funcţionarea puterilor statului; alcătuirea şi funcţionarea sistemului electoral, organizarea financiară, armată, administrativă ş.a. Principiul legalităţii şi supremaţiei Constituţiei este exprimat mult mai clar decât în 1866: „numai Curtea de Casaţie în secţiuni unite are dreptul de a judeca constituţionalitatea legilor şi de a declara inaplicabile pe acelea care sunt contra Constituţiei”

Principiul suveranităţii naţionale a fost formulat mai precis declarând România stat naţional unitar şi indivizibil, al cărei teritoriu este indienabil şi care nu poate fi colonizat cu populaţii ori grupuri etnice străine. Constituţia din 1923 admite exproprierea pentru cauza de utilitate publică, redefinea şi includea noţiunile de „domeniu public” şi „bunuri publice”. Totodată, zăcămintele miniere şi bogăţiile de orice natură deveneau proprietatea statului. Constituţia mai prevedea cenzurarea legalităţii actelor administrative de către instanţele judecătoreşti şi, de asemenea, în acest caz de pericol de stat se poate introduce starea de asediu general sau parţial.

În titlul consacrat drepturilor românilor erau introduse o serie de principii specifice funcţionării democraţiei: garantarea drepturilor şi libertăţilor românilor, fără deosebire etnică, limbă sau religie, egalitatea cetăţenilor în societate şi înaintea legilor, libertatea conştiinţei şi întrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondenţei, inviolabilitatea domiciliului ş.a. era proclamat votul universal, egal, direct obligatoriu şi secret. Femeile şi militarii nu erau admişi să-şi exprime opţiunea politică. Unificarea sistemului electoral s-a înfăptuit în 1926.

În cel de al treilea titlu al aşezământului din 1923 se consacra principiul separaţiei puterilor în stat; cele trei puteri erau independente una de alta, existând posibilitatea să se limiteze reciproc în atribuţii. Activitatea legislativă urma să fie exercitată de rege şi

reprezentanţa naţională, cea executivă de rege şi guvern, iar cea judiciară de către instanţele judecătoreşti.

---------------------

Desavarsirea statului national unitar a impus adoptarea unei noi Constitutii, avand in vedere si faptul ca Sfatul Tarii din Chisinau si Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia cerusera, in Declaratia, respectiv Rezolutia de unire, convocarea unei Adunari Constituante alese prin vot universal. In aceste conditii, Decretul Regal de convocare a Parlamentului bicameral rezultat din alegerile din anul 1922 declara constituante noile Adunari alese. Proiectul de Constitutie a fost elaborat de Partidul National Liberal (condus de Ion I. C. Bratianu), partid majoritar in Camere. Partidele de opozitie, in special Partidul National Roman (condus de Iuliu Maniu) si Partidul Taranesc (condus de Ion Mihalache) au declarat ca nu recunosc caracterul de Constituanta al Parlamentului si considera nul si neavenit proiectul Constitutiei, datorita incalcarilor procedurilor constitutionale de revizuire stabilite de Constitutia din 1866. Constitutia a fost adoptata de Adunarea Nationala Constituanta a Deputatilor in sedinta din 26 martie 1923 cu majoritate de 247 voturi pentru, 8 contra si 2 abtineri din totalul de 369 deputati, situatie certificata de Presedintele Adunarii Deputatilor, M. G. Orleanu, si de secretarul D. Iuca, si de Adunarea Nationala Constituanta a Senatului in sedinta din 27 martie 1923 cu majoritate de 137 voturi pentru, 2 contra si 2 abtineri din totalul de 194 de senatori, situatie certificata de Presedintele Senatului, M. Pherekyde, si de secretarul I. N. Cosoiu. Constitutia a fost sanctionata de Regele Ferdinand I cu Decretul Regal nr. 1360 din 28 martie 1923, contrasemnat de Presedintele Consiliului de Ministri, Ion I. C. Bratianu, si de 14 ministri, si a fost publicata in "Monitorul Oficial" nr. 282 din 29 martie 1923. In acelasi numar din "Monitorul Oficial" au fost publicate:a) Raportul nr. 934 din 28 martie 1923 al Guvernului, prezentat M. S. Regelui Ferdinand I pentru aprobarea si sanctionarea Constitutiei votate de Adunarile Nationale, semnat de Presedintele Consiliului de Ministri, Ion I. C. Bratianu, si de 14 ministri;b) Cuvantul M. S. Regelui Ferdinand I din ziua de 28 martie 1923 la primirea Raportului pentru sanctionarea Constitutiei votate de Adunarile Nationale Constituante. Constitutia a intrat in vigoare la data sanctionarii, adica 28 martie 1923. Ea abroga implicit Constitutia din 1866 cu modificarile ulterioare, cu exceptia Decretelor-Lege nr. 3902/1918, 2085/1919 si 3464/1919, care modificasera implicit fosta Constitutie si care sunt ratificate de noua Constitutie. In redactarea initiala, Constitutia din 1923 era formata din 138 de articole, grupate in 8 titluri. Probabil cea mai importanta prevedere a Constitutiei din 1923 este declararea Romaniei ca stat national unitar si indivizibil. Totodata teritoriul Romaniei este declarat nealienabil, ceea ce insemna ca hotarele Romaniei nu pot fi schimbate sau rectificate decat in virtutea unei legi. Impartirea administrativ-teritoriala era de asemenea consfintita prin Constitutie.Constitutia din 1923 s-a evidentiat si prin garantarea unui mare numar de drepturi si libertati pentru cetatenii sai. Astfel, romanii fara deosebire de origina etnica, de limba sau de religie, se bucura de libertatea constiintei, de libertatea invatamantului, de libertatea presei, de libertatea intrunirilor, de libertatea de asociatie si de toate libertatile si drepturile stabilite prin legi. Se garanta libertatea individuala, iar domiciliul devenea inviolabil.