Constantin Brancusi

Cel care a facut piatra sa cante…

“Patriarhul sculpturii moderne”

• “Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când amconstatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini”“Simplitatea nu este un ţel în artă, dar ajungi fără voie la ea pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor.”

Brâncuşi reprezintă esenţa artistului făuritor de începuturi,

al (re) descoperirii de arhetipuri. Prin el, ne întoarcem la origini şi regăsim

materia în forma ei pură, intangibil de frumoasă... Începutul lumii, infinitul şi zborul măiastru cu

taina şi frumuseţea lor purtându-ne fiinţa în lumi uitate.

Brâncuşi exprimă dragoste: dragoste pentru fiinţă şi dragoste pentru materie şi puritatea ei…

Sculptor al secolului XX, figură centrală în mişcarea artistică

modernă şi un pionier al abstractizării.

Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea

sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti

cu rafinamentul avangardei pariziene.

Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât şi

importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile

caracteristice creatiei lui Brâncuşi.

Operele lui Brancusi sunt intr-o starnsa legatura cu notiunile de existenta si fiinta.Sculptorul a facut din operele sale reprezentari clasice ale

formei umane.Insa, aceasta estetica realista s-a schimbat cu timpul, devenind o incercare de a

reda trairile modelelor sale.Caracterul personajelor pe care le avea ca model, era atent analizat si intiparit cu o adevarata maiestrie in

realizarile sale.

• Filosoful german Martin Heidegger considera ca si materialele anorganice (pămantul, pietrele, metalele, apa, aerul, focul,etc.)pot fi atrase in sfera fiintarii, daca omul se gandeste la ele, folosindu-le.Pentru Brancusi ele inseamna mult mai mult, au un suflet(o fiinta reala)care trebuie dezvaluita.Important este ca si materialele pot contribui, daca sunt prelucrate in scopul locuirii autentice, la dezvaluirea fiintei, adica a temeiului care echivaleaza cu adevarul existentei.

”Sculptura ar fi intruchiparea de locuri care deschizand un tinut si pastrandu-l, aduna si mentin in jurul lor un camp liber, acordat

lucruriloe existente, iar omului i se ofera o locuire in mijlocul

lucrurilor.”-mentioneaza Heidegger.

Constantin Brâncuşi avea viziunea unui cosmos magic în care, aşa cum mărturisea: „orice lucru, fiinţă sau nefiinţă, are un suflet”. Iar în filosofia lui despre viaţă „separarea

spiritului de materie, la fel ca orice altă dualitate rămâne o iluzie. Spiritul şi materia formează un tot unitar”

„Sculptând în piatră, descoperim spiritul materiei, propria ei măsură. Mâna gândeşte urmărind gândul materiei”.

Pentru a surprinde „scânteia”, „spiritul” dinăuntrul subiectului sau materialului, „Sufletul sculptorului trebuie să se armonizeze cu sufletul materiei”. Această colaborare „intimă între artist şi materialul folosit, precum şi pasiunea care uneşte bucuria meseriaşului cu elanul vizionarului, îl

duc pe rând la esenţializare, la forma ideii în sine…”

Brâncuşi atrăgea însă atenţia: „Artistul trebuie să ştie cum să scoată la suprafaţă fiinţa din interiorul materiei şi să fie unealta care dă la iveală esenţa sa cosmică, într-o existenţă cu adevărat vizibilă”.

„Nu poţi să faci ceea ce vrei tu să faci, ci ceea ce îţi permite materialul”, deoarece „deseori, în

adâncimea marmorei, pietrei sau bronzului, un sculptor insuficient de priceput, omoară spiritul

materiei şi continuă apoi să lucreze într-o materie neînsufleţită”. Este însă foarte important de

precizat că această căutare a „esenţelor ascunse”, ţinând de naturalitate, ţine în acelaşi timp şi de

sacralitate.

Acest fapt apare de altfel cu claritate chiar din spusele lui Brâncuşi: „Arta nu s-a dezvoltat decât în marile epoci religioase... Şi tot ceea ce se creează prin filosofie, devine bucurie, pace, lumină şi libertate”. „Arta a fost culmea divinizărilor mistice”. Ţinând cont de faptul că în viziunea brâncuşiană asupra lumii, spiritul din materie este considerat ca fiind „adevărata realitate”, se explică de ce artistul român dezavua arta clasică de tip descriptiv (figurativ) sau, mai nou, cea abstractă care constituia moda artistică a începutului de secol XX. Astfel, în prima privinţă, Brâncuşi spunea: „De la Michelangelo încoace, sculptorii au voit să realizeze grandiosul, însă nu au reuşit decât «să facă» grandilocvenţă.

Urmându-i calea Creatorului absolut, pas cu pas, Brâncuși și-a împodobit județul natal cu un ansamblu sculptural, cunoscut și sub numele de „Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu”. Acesta este un omagiu adus eroilor căzuți în timpul primului război mondial, purtând cu sine și însemnele cele mai evidente ale artisticității și spiritului filosofic al marelui artist. Așadar încă un motiv în plus pentru a se simți demiurg: „Orice sculptor își iubește materialele, dar la Brâncuși era ceva mai mult: se apropia de piatră cu sensibilitatea- și poate venerația- omului din preistorie”, spunea Mircea Eliade.

Astfel, Brâncuși a prelungit o temă mitologică răspândită pe toată suprafața pământului, reluând un motiv folcloric românesc în “Coloana Infinitului”, a „Recunoștinței” sau a „Sacrificiului Infinit”. Aceasta este considerată un adevărat „testament spiritual” al artistului, un axis-mundi menit parcă să susțină în veșnicie bolta cerească, este simbolul aspirației spre infinit- sentiment atât de frecvent și caracteristic în spiritualitatea românească și care în limba română poartă denumirea de „dor”.

Dintr-o mărturie a sculptorului aflăm despre Coloana de la Târgu-Jiu că este „un simbol al vieții care se continuă ca o permanentă înălțare a generațiilor, a căror menire este de a crea necontenit la un nivel din ce în ce mai înalt”. Coloana fără sfârșit are o mai slabă vână națională, este mai puțin românească decât celelalte opere ale lui Brâncuși. Ea este universalul însuși în nuditatea lui. De asemenea scaunele Mesei Tăcerii și cele de pe Aleea Scaunelor au o semnificație aparte, care le dă o alură sacră de clepsidră, de ceasornic care măsoară calea, timpul și fapta. Un alt exemplu este Cumințenia Pământului, despre care artistul spune: „a fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător.

Căci mi-a fost prea mare teama când i-am ridicat vălul… femeia nu trebuie niciodată dezvăluită; Isis trebuie să rămână acoperită sub cel puțin unul din cele șapte văluri ale frumuseții sale, cel al misterului- care îi oferă și prețuirea și nemurirea. Cumințenia pământului a fost pentru mine ceea ce este cu mult mai adânc femeia.” Astfel, șlefuindu-și operele până la substratul filozofic, Constantin Brâncuși, acest geniu al sculpturii, consideră că opera sa sintetizează esența lucrurilor ascunsă dincolo de lume. Pentru el, sculptura a reprezentat nu numai un mod de a da concretele lucrurilor lumești prin creație, ci și un mod de a atinge absolutul.

• Ansamblul monumental de la Tg-Jiu este considerat de către criticii de artă drept capodopera geniului brâncușian. Acesta a fost construit între anii 1937-1938 la cererea Aretiei Tătărscu, soția primului ministru de la acea vreme, în calitate de președintă a Ligii Femeilor Gorjene, cu scopul de a cinsti memoria eroilor gorjeni din primul război mondial.

Operele lui Brâncuşi sunt o reprezentare cosmică a vieţii umane, pornind de la naştere, simbolizată

de Masa Tăcerii şi încheind cu trecerea în nefiinţă, simbolizată de

Coloana Infinitului. Distanţa dintre ele, care reprezintă timpul vieţii umane, este întreruptă

de Poarta Sărutului, simbolul căsătoriei şi al

începerii unui nou ciclu al vieţii.”

• Masa tăcerii e rotundă, invitându-ne la comuniunea prin tăcerea grăitoare, acesta fiind cadrul propice al întâlnirii om - Dumnezeu, al omului cu sine însuşi şi starea optimă în care rezonăm cu energiile subtile ale universului, filonul valorilor creaţiei şi al comuniunii dintre oameni.

• Masa Tăcerii a fost lucrată în piatră si reprezintă simbolic masa de dinaintea bătăliei la care urmau să participe ostaşii români. Scaunele din jurul mesei sunt în formă de clepsidră, care măsoară simbolic timpul, şi sunt în număr de 12, amintind de numărul apostolilor.

• Masa reprezintă şi un simbol al reunirii familiei şi al meditaţiei, dorinţa lui Brâncuşi fiind ca lucrarea sa să determine renaşterea acestui vechi obicei străbun.

• Poarta sărutului – Omul în viaţa sa are de trecut două praguri esenţiale: al căsătoriei, ca o intrare printr-o poartă a sărutului, prin care cei doi “vor fi un trup” şi cel al morţii, al trecerii în veşnicie.

• Două taine la fel de înfricoşătoare şi de importante pentru viaţa şi devenirea umană.

• Poarta Sărutului reprezintă simbolic trecerea spre o alta viata (numită de sculptor uneori „Templul sărutului”).

• Stâlpii „Coloanei sărutului” prezintă multiplicat simbolul ochilor îngemănaţi, iar arhitrava „Porţii sărutului” reproduce, incizat de patruzeci de ori „Sărutul”din Montparnasse, Sugerand o hora. Coloana Infinită sau Coloana fără Sfârşit este simbolic, coloana a „sacrificiului infinit”, reprezentând o axă a lumii, menită să sprijine bolta cerului pentru veşnicie.

Lucrarea este de-a dreptul impresionantă şi măsoară 29,33 de metri înălţime. Este formată din 17 module în formă de romb din fontă, cu semimodule la capete, unde lipsa soclului şi a capitelului indică lipsa începutului şi a sfârşitului.

Mesajul lui Brâncuşi:

"Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi

grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi

jucat peste pietre şi monumente născute din

pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut – dar

toată lumea să simtă necesitatea şi prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul

Naturii."

“Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezifoarte departe.”

“Lucrurile nu sunt greu de făcut. Ceea este cu adevărat greu, este să ne punem în stare a le face.”

Opera de artă nu este un act izolat. Ea se leagă de un ansamblu de valori morale care constituie cultura unei societăți într-o anumită etapă a evoluției sale. Nu este decât o verigă dintr-un lung lanț care depășește cu mult existența artistului. Astfel, Constantin Brâncuși conturează în operele sale forme, fonduri, sentimente, care ca și basmele, spun o poveste filosofică. Când omul este înzestrat cu un spirit creator excepțional, atunci nimic nu-i stă în calea producerii frumosului.

Brâncuşi rămas astfel un artist independent, care a creat o artă spirituală şi universală. Influenţa lui asupra sculpturii moderne (al cărei promotor este) a fost uriaşă, ea continuându-se mai departe în cea contemporană. De la el încoace, sculptorul nu mai este doar artist, ci şi gânditor.