Const. MIU călcâiul inimii · de a nu fi vânat: ”Ea a ales doar să mă alerge, să mă...

METAMORFOZE nr. 181/ 2019 numărul

revistă înregistratăla Judecătoria MedgidiaDosar nr. 30/ PJ/ 1990

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤revistă de spiritualitate şi atitudine civică۞ apare la Medgidia

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Const. MIU

FLORI DE CURCUBEU

Doamna mea de rouăUite cum mai plouă;Plouă-n vise, plouă-n gând,Plouă-n suflet, așteptând

Să te-arăți zeițăCe și-a pus altițăVrejul de la vie,Ca să-mi placă mie.

Și-apoi să musteascăDragoste de iascăCe-o visăm mereu –Flori de curcubeu.

COGITO:

„Curcubeul este podul de visecolorate între inimile care sfințescîngerii cu lacrimi!”

Pred. TINU

181OCTOMBRIE

2019Revista poate fi citită şi la adresa:

http://metamorfoze.wordpress.com

călcâiul inimii MOTO:

„Orice inimă are un călcâi al lui Ahile!” Anton ONIGY

Luna și-a pus scufia nopții,ca să viseze îngerii strânși lapoarta raiului, spre a-i prive-ghea cearcănele de nesomn.

Stelele plâng lacrimi delumină pe obrazul cerului,mereu îngândurat c-a rămasfără prezicerile astrologilor…

Adresa revistei:[email protected]

METAMORFOZE nr. 181/ 2019

CARTEA COINCIDENȚELOR

Prof. Dr. Const. MIU

Cartea doamneiPetruța Petre – El șiea, adică noi (LibrisEditorial, Brașov,2019) –, printematică și tramaromanescă, amin-tește de romaneleSandrei Brown. Estepovestea unui cuplual zilelor noastre,fiecare membruavând copii din relațiianterioare; el –

arhitectul Alex Popescu, ea – Irina Mihai –”profesoară de română (la Colegiul Caragiale,unde învață Diana, fiica cea mare a lui Alex, șicare face româna cu Irina – n. n.), redactor,speaker motivațional, voluntar convins”, dupăcum putem citi de pe cartea ei de vizită. Cei doise cunosc la o petrecere privată, organizată deVera – o cunoștință comună.

Interesantă, pentru primele capitole alecărții în discuție, este tehnica structurală,folosită de către autoare – cea a oglinzilor, însensul că și Alex și Irina trec prin filtrul gândirii șial simțirii, ca într-o oglindă, aceleași aspecte, înlegătură cu felul de a fi al fiecăruia,vestimentația și trăsăturile fizice. Mai mult chiar,putem vorbi de coincidențe ale detaliilor(cartea având la bază o multitudine decoincidențe – unele verosimile, stranii, altelereale – n. n.): după plecarea intempestivă afiecăruia de la petrecere, acasă nici bărbatul,nici femeia nu poate dormi, gândurile lor fiindacapartae de noua cunoștință: ”Nu am închis unochi, mă port ca un adolescent și nu am nicioexplicație. Toată noaptea m-am uitat la ceas, m-am zvârcolit ca peștele pe uscat, nu am reușitsă mi-o scot din minte nici măcar o secundă…”– mărturisește Alex (p. 15); ”N-am închis un ochitoată noaptea! M-am simțit aiurea de tot,gândindu-mă la el! Da, am stat trează toatănoaptea cu gândul la el! M-am zvârcolit înașternuturi, până când n-am mai rezistat, m-amplimbat prin casă, am încercat orice truc, numaisă-l scși duminică, să ajuți la Csâmbătă ot dingând. – s. n. – se văicărește în sinea sa Irina (p.22).

Fiecare încearcă să găsească o justificarea plecării intempestive de la petrecere, și într-uncaz și în celălalt, primul gând se referă la teama

de a nu fi vânat: ”Ea a ales doar să mă alerge,să mă obosească, să mă rănească, dar nu sămă vâneze.” (p. 12); ”Am plecat brusc. Nu vreausă las loc interpretărilor, dar nici în pradă nu mătransform, indiferent de um arată vânătorul.”(p. 13).

O altă coincidență, pe care o putemobserva în oglindă, este aceea că și Alex și Iirnarețin frumusețea mâinilor și a ochilor: ”Am șiacum în fața ochilor mei mâinile ei mici șidelicate, de un alb imaculat (…) Ochii eistrăluceau ca două mărgele, când i-a ridicatspre mine…(s. n., p. 19); Cât am păcătuit,privindu-i mâinile albe cu vene proeminente,vizibile la fiecare mișcare, cu degete lungi șidrepte, perfecte (…) avea ochii atât de verzi,încât în clipa aia nu mi-a venit decât versuriledin poezia lui G. Vieru.” (s. n., p. 24).secunoască și să fie amici, fără să știe

Seria coincidențelor continuă: fata maimare a lui Alex – Diana – și Vlad – fiul Irinei –ajung să se cunoască și să fie amici, fără să știecă părinții lor trăiesc o frumoasă poveste dedragoste. Și ca suspansul să persiste, autoarease folosește de tehnica retardației. Vlad îimărturisește mamei că a cunoscut la Centrul deajutor social un tip, de care s-a atașat, căci areprincipii de viață pe gustul său: ”Azi-noapte, laCentru, am cunoscut un tip, cred că-l maivăzusem pe acolo (…) Foarte de treabă! Imediatși-a dat seama că mă frământă ceva și amplecat spre casă împreună (…) Părea rupt dintr-o poveste cu prinți, așa cum îți place ție. Ah!Acum mi-am dat seama, o să-ți fac cunoștințăcu el! Chiar vă potriviți, gândiți la fel!” (p. 83).Deși știe că mama sa are pe cineva, Vlad nu sedă bătut și ține morțiș ca Irina să-l cunoască petipul despre care îi vorbise de mai multe ori:”Dacă vrei, poți să mergi și tu sâmbătă șiduminică, să ajuți la Centrul social. Ce zici? (…)voiam doar să te întâlnești și tu cu tipul acesta.E super! Și așa n-o să mai pară că vă fac eulipeala.” (p. 110). Irina va tot amâna întâlnireapropusă de Vlad, însă acesta tot nu renunță,mai cu seamă că ajunsese să lucreze la patron,nimeni altul decât tipul pentru care insista camama sa să-l cunoască: ”- Tot te iau cu mineîntr-o zi, ca să-l cunoști și tu. Nu știi ce pierzi! Osă-i dai inelul înapoi imediat (celui cu care Irinase logodise – n. n.). Ia să vezi! (…) Știu că vreisă scapi de mine, ca să-i scrii mesaje!(logodnicului – n. n.) (…) Poți să-i scrii că abiamâine îl vei întâlni pe cel predestinat.” (p. 391).Tânărul rămâne plăcut surprins, când își dăseama că Irina îl cunoaște pe patronul său,nimeni altul decât Alex, logodicul mamei: ”- Decitu ești Alex, care intră noaptea în apartamentulnostru? (…) Și eu nu mai sunt nevoit să te laud

2


în fața mamei, ca să o despart de celălalt. Acumse leagă toate în mintea mea. Prea se potriveaudescrierile noastre! (…) Mie îmi place foartemult de Alex: este exact bărbatul pe care îlvoiam pentru tine” (p. 402) – îi va spune Vladmamei sale.

O altă coincidență se referă la Vlad șiDaria – fiica mai mică a lui Alex. Veniți în grabăla spital, deoarece micuța avusese un accident(căzuse, se lovise rău și pirduse mult sânge),Alex, Irina și Vlad află de la medicul care seocupa de pacientă că aceasta are nevoie urgentde o transfuzie de sânge. Pentru că nici Alex șinici Irina și nici Sorin (o cunoștință comună,soțul Verei, în casa căreia primii doi secunoscuseră) nu sunt compatibili, se oferă Vladsă doneze sânge. Și din aproape în aproape, sedescoperă că Vlad și Daria sunt frați: ”Cum aajuns Daria la tine? De ce? (întreabă, la unmoment dat Irina – n. n.) (…) Mama Dariei mi-afost prietenă bună. Doar prietenă (îi va explicaAlex – n. n.) (…) într-o seară, a venit la mine șimi-a spus că e bolnavă. Avea și ea o formă deleucemie rară. La fel ca Daria! (…) M-a făcut să-i promit că voi avea grijă de de fetiță, pentru căurma să fie o fată și că după moartea ei, o voiînfia (…) Daria este sora ta (îl va lămuri Alex peVlad – n. n.) (…) Cum? a exclamat Vlad.Simplu: amândoi aveți același tată (care nu esteAlex – n. n.) (…) Mă gândeam eu că este cevaciudat la mijloc. Nu înțelegeam de ce eraatracția aia între noi (…) Avem amândoi semnulăsta la mână. Am obesrvat asta în timp ce oțineam de mână în salon.” (p. 497, 500).

Dar despre misterul semnului de la mână,avut de Vlad și Daria, vom afla cu siguranță,citind volumul al doilea al cărții, despre

FERICIRE versus CUNOAȘTERE

Julien CEKUÎntâlnim frecvent persoane care spun că

au învățat toată viața, alții că au muncit toatăviața. Și unii și ceilalți au trecut prin tumultulșcolilor sau al facultăților. Unii dintre profesori s-au purtat arogant, alții au urmărit numai gradeledidactice, cei mai mulți s-au dedicat meserieide dascăl. Toți au predat cunoștințe, informațiidin diverse domenii. Elevii, la rândul lor, le-auasimilat.

Cei mai isteți dintre ei au făcut acest lucrumai rapid, au luat note mai bune și au obținutdiplome. La noi, dar la fel ca și în alte părți,nimeni nu mai este preocupat de acești elevisau studenți după ce părăsesc băncile școlilor.Viața merge mai departe. Profesorii, încontinuare, își fac munca pentru care primescun venit, merg acasă și nu își fac griji cu privirela elevii care dau piept cu nesiguranța șinebunia vieții cotidiene. Dintre elevii saustudenții ieșiți brusc în lume, unii, desigur, se vorbucura de prestigiu în societate, vor performa îndomeniile pentru care s-au pregătit asiduu anide zile.

În societate este nevoie de oamenicompetenți în toate zonele sociale: armată,poliție, justiție, biserică, afaceri. În lumeanoastră astfel se petrec lucrurile. Toată aceastăzbatere a lumii este pentru a acumulacunoștințe, informații pentru a ne a asigura oprofesie. Ne încărcăm mintea cu acestea pentrua ne câștiga traiul. Noi, în ignoranța noastră,prin prisma cunoștințelor acumulate, credem căacesta este cel mai important lucru. Desigur,meseria este importantă. Cu ajutorul ei putemtrăi în societate. Însă aceasta nu trebuie să fiedecât o ramură a vieții noastre. Există multe alteaspecte ale existenței care ne sunt totalnecunoscute. Și se pune întrebararea simplă:ce-o să facem mai încolo? Vom ști, fiecaredintre noi, să facem față problemelor diverseale trăirilor noastre?


Tot ceea ce noi am acumulat până acum,este doar contribuția altora. Noi am învățat de lamamă, învățător, profesor, iar ei, la rândul lor,au preluat de la alții. Astfel decurge procesulînvățării în societatea noastră. Și, uneori, în moderonat credem că nu putem învăța nimic singuri.De fapt, ideile noastre sunt ideile altora.Cunoașterea aceasta,”furată” de la alții, neoferă, într-adevăr, multe informații, dar nu neajută să ne dezvoltăm spiritual, să facem fațăproblemelor sau suferințelor care la un momentdat vor apărea în viața noastră. Cauza suferințeimultor oameni este tocmai lipsa de cunoaștere,lipsa cunoașterii EU-lui. Fără acest lucru, esteposibil, la un moment dat, să cădem pradădeznădejdii, descurajării, urii, invidiei,egoismului, depresiei, etc. Desigur, avemcunoștințe, însă acestea nu ne ajută în tumultulvieții. Ele sunt provenite de la alții, nu suntrezultate din trăirile noastre.O cunoaștereneîndestulătoare, poate deveni periculoasă,exact ca adevărul trunchiat. Am reușit săacumulăm o multitudine de cunoștințe, daradevărata cunoaștere nu este dată decât deexperiență. Dacă această cunoaștere nu esteexperimentată, ea ramâne doar o cunoaștereintelectuală. Noi știm ce ar trebui să facem și cenu, dar noi, de fapt, nu știm cum ar trebui să fie.Rezultatele adevărate depind doar de practică.O simplă cunoaștere, fără practica în sine, esteo simplă informație. Este ca și cum am ști totuldespre o vioară, dar neexersând niciodata laacest instrument, niciodată nu vom deveni niștemari violoniști.

A vedea doar o parte a întregului, devine omare eroare, confuzie și suferință. Totul setransformă, în cele din urmă, încet, dar sigur, însuferință. Ceea ce face, totuși, excepție este celcare este fericit. Dar imediat apare întrebarea:cum se poate realiza fericirea? Și ne punem,atunci, întrebarea: copiii de ce sunt fericiți deorice lucru, de tot ceea ce se întâmplă în jurullor, într-un mod total firesc? De ce, cu trecereatimpului, când au acces la educație, lainformație, la o anumită vârstă, dispare aceastăfericire? Oare, de ce, în timp, unii dintre ei au înei acestă lumină, nealterată, iar ceilați,majoritatea, sfârșesc în negrul suferințeiumane? Cum se poate păstra acestă fericire,netulburată, constantă, pe parcursul întregiivieți, cu tot vacarmul și tehnicitatea viețiicontemporane? Ar fi posibil acest lucru?Desigur, s-ar putea spune. Ar fi posibil, atuncicând părintele, învățătorul, profesorul esteancorat în înțelegerea acestui lucru, simplu înesență, dar, câteodată, atât de greu de înțeles.

Când aceștia vor fi adânciți în fericire, asfelîncât să poată arăta elevului și deschideacestuia înțelegerea sursei fericirii. Dacă aceștiareușesc să îndrume elevul către cunoașterea desine, primul pas către înțelepciune este făcut. Iarfericirea este soră bună cu înțelepciunea. Înacest fel munca profesorului capătă oimportanță colosală. De aceea profesoriijaponezi sunt singurii din societate care nu seînclină în fața împăratului. Fără înțelegerea EU-lui, fără o cunoaștere experimentată, minteaumană fortifică, amplifică egoul care dă nașteremândriei, cea care este cauza tuturor relelor, asuferinței.

Elena Mititelu

Primăvara-n puzzle( joc - experiment în consoane)

Bandaje brocarte bordura brodeazăCopacilor care coroana-și curbeazăDansează-n delir dantelatul decorFulguiri fugare frâng fluturii-n fiorGonind griji găsite-n grămezi glacialeHoața, haioasă-n hărmălăi hibernaleJuxtapusă-n jocuri, jovială, junaLiniștită-și lasă-n lacuri luciul lunaMugurii-n mantale miracole mijescNăprasnic nămeții năvală-n nori nuntescPresimt primăvara-n puzzle prin privireRazele-n ramuri renasc reînnoireSoarele suie, straiele-n scări strălucescȘiroaie-n șarade, șerpuind șopotescTainic timpul-n toporași trena-și troieniȚesută-n țărm, țanțoșă-n țărână țâșniVioreaua vesti venirea-n vâlceleZăpada zace-n zdrențe, zorii-n zăbrele.


Ioana CÎRNEANU

PÂINE ȘI PSALMI

Hrana mea e bogatăe din aduceri aminteare gust de ambră și pâine sființităîmi iau hrana în cuminecăturicu răbdare adâncăsă nu risipesc niciun firdin ce mi-a fost vis uns cu mir,Hrana mea uneori se amărăștecu snopi de pelinși-n pâine sunt înfipte adânc cuieși o înghit tăcând,Hrana mea hrănește un mine de sufletiar eu mă hrănesccu tăcerea ta....

ALTFEL NU ȘTIU CUM...

Vezi tu, albastrul necuprinsîn mine este cenzuratau mai rămas câteva valuriși întinderi de aduceri amintecu munți înalțice nu i-am împlinit,nu am învățat încă să urcam pietre în rucsac,rugi și icoaneși încă șchiopătez,mă agăț de viața neuităriiși merg,fiind un înainte de mine,te iubescaltfel nu știu cum...

POATE

Poate-ar fi trebuit să-ncepem cu sfârșitulpasul să-l călcăm înapoia pasuluitrupurile să le dezbrăcăm de umbrăiubindu-ne fără iubiredespărțindu-ne fără despărțirepoate atunci apusul ne-ar fi fost răsărit...

DOR

Când dorul este scris doar dorcu stelele ascunse-n norne regăsim,

când doru-i fără de sorocși cerul fără de norocne pribegim,

când doru-i dor cu dor în dorne înălțăm fără soborși-n dor nu ne murim...

Ilustrăm acest număr cu picturi ale dluiMircea POPESCU din Craiova, colaborator

al revistei METAMORFOZE


STELE

Stelele, relelemă strigă, mă-ngânășoptesc cu luminănumele tău,

Le spun noapte bună,dar stelele, hoațelepe ploape-mi presarăprafuri de dor,

Stelele, ielelemă-nvăluie-n mantiide vise albastrela tine mă duc,

Speranțele, stelele,în inimă viselepe ploape cu rouăîn zori îmi apun....

Cosmin ȘTEFĂNESCU

Piese de puzzle

Viaţa... ce este viaţa?!!!... Nu cred că ştiucum să răspund la această întrebare... nucunosc mai nimic din Marele Plan Divin. Cunoscdoar faptul că aceasta are suişuri şi coborâşuri.Noi, oamenii suntem protagoniştii acesteia şi neexecutăm pe zi ce trece şi asta doar din cauzăcă nu ştim ce avem de făcut pe astă lume. Aşacă neavând sarcini trasate în clar referitor laaceastă problemă ne-am apucat să distrugemplaneta sistematic... o...ho...ho şi încă cu cerâvnă, de parcă acesta ne-ar fi ţelul.

De fapt ar trebui sa fim ca nişte pioni dintr-un joc imens de şah în care care să ne luptămsă distrugem edificiul colosal al maleficului. Darnoi nu am făcut asta, ba mai mult, ne-amaruncat armele sufletul şi simţurile sau mai binespus le-am vândut unui neguţător de suflete,pentru ce?... cum să nu ştim răspunsul la astăîntrebare... pentru accesorii... arme cu praf depuşcă sau şi mai puternice cu focoase nucleare.Aşa mulţi dintre noi s-au vândut părţii malefice.Rolul nostru era aşa cum am mai spus de pioniîntr-un joc de şah... ori ca nişte piese de puzzlecare aranjate fiecare la locul său ar fi jucat rolulîn marele plan divin şi ar fi întregit imaginea.Păcat. Toate acestea nu s-au întămplat. Precumefemeridele ne-am intersectat cu viaţa şi neluptăm fără discernământ şi fără inimă să odistrugem. Poate când ne vom reântoarce vomreuşi să îndreptăm greşelile trecute...

Între timp, am creat societatea perfectă,care a reuşit în decursul anilor să ne îngroape înpătrăţele minuscule şi ne-a disipat cu toate căfiecare dintre noi avea un rol clar pe acestpământ. Mai nou, am învăţat o multitudine delucruri, am inventat aparaturi ultrasofisticate şi...am uitat cine suntem sau ce reprezentăm. Amuitat să mai iubim, să mai simţim, să mai gândimsuntem asemeni unor maşini ciudate, a unorroboţi fără suflet, fără spirit... biete carcasegoale secătuite de esenţă...

Zi de zi, ne otrăvim sufletele cu mizerie...ură, gânduri de răzbunare, băutură, droguri... Arfi necesară o schimbare, ar fi binevenită în astevremuri tulburi. Ar trebui să tratăm cauza nuefectul căci suntem din ce în ce mai departe deDumnezeu. Cu toate aste greşeli suntemmulţumiţi chiar dacă simţim din ce în ce mai acutcum ne macină nemulţumirea şi neânplinirea.

Inteligenţa noastră ne-a devenit duşmanulcel mai de temut... în întreaga mass-media esteo adevărată conspiraţie a spălării de creiere cumesaje subliminale pentru interesele meschineale unor corporaţii. „Fericiţi sunt cei săraci înduh, fiindca a lor este Împărăţia Cerurilor”(Caleafericirii – Mt. 5, 3-11). Nefericiţi suntem noi homosapiens sapiens cei de două ori înţelepţi caretrecem totul prin creier nu şi prin suflet. Suntemprea ocupaţi de noi ca existenţe efemere şi nu îimai dăm sufletului ce merită. Îi refuzăm deliberatmenirea...


Elena FOGHEL

Cântec din gândÎmi vine în gândUn cântec pe-un rând,Din dulcele dorCe-a fost călător,Din vară cântat,Apoi învățatSub rază de lunăCu inima bună ,Sub tei înflorit,Pe timp de iubit,Sub stea căzătoareCând noaptea e mare .Aș vrea să-l repet,Chiar spus mai încet,S-aud numai euȘi sufletul meu.

Radu ZĂGREAN

Doamnă...

Albe case,albe arătări,Marea cu meduze la ureche,Suflete si bărci în depărtări,Sufletul ce-si cauta pereche...

Si delfini în șoapte se ivescSi epava ceasului de seară,Câtă mare,doamna,să doresc!Câtă mare,doamnă mă-npresoara!

Gândul meu în zbor de pescarusi,Case albe și pescari ce pleacăSînt ispite,doamnă,pe la usiIar păcatul nopții stă să se petreacă.

Între noi o lume de chemări,Vise fără urme de împotrivire,Stă să moară farul trist în depărtăriSi-n nisip se naște dorul de iubire...

Ca si cum un fluier într-un nor,Ca și cum s-ar strânge toată sareaDoamna o sa-ti spun încetișor:Stă sa moară farul,sta să moară...marea...

Din inimă dorPrimeai în pridvor,Dorințe de bineCu visele line...Acum ești departe,Se-ntunecă-n noapte,Urări în tăceriDin ziua de ieri.Când spuze de stelePornesc numai eleCu picuri de ape,Doar cerbi să se-adape.Un cântec mai plouăCând e lună nouă.Chemarea e mutăDoar vântul ascultă !4 august 2019


Nu e nimeni

Nu e nimeni pe drum,Nu e nimeni sa vina,Umbra mea de parfum,Umbra ta să o țină...

Si cuvintele gem,Si cuvintele cheamăUmbra mea când mă temUmbra ta când mi-e teamă

Nu e nimeni pe drumNici c-ar fi sa soseasca,Umbra mea de parfum,Umbra ta sa mă crească.

Nu sînt...

Nu sînt alge,nu sînt pescarusi,Toată marea calcă peste mine,Nu mai văd ferestre si nici usiSi pe țărm se-îndreaptă dorul catre tine.

Ca din larg adie vântul si ar vreaVasele de spumă albe sa le facaDaca-n noaptea asta marea ar puteaÎn catarg de sare inimi sa prefaca.

Si rămâne stanca moartă langa farSi rămâne visul ferecat în floare,Nu mai sant ferestre,stelele disparSi fantoma noptii a iesit din mare.

Ca din larg ma striga pânzele de noriCa pe apă vine marea către mineNu mai e durere,nu mai sînt fioriSi de dor de viața valurile-s pline.

Mirela ȘOIMARU

STRĂMOŞII DIN NOIPleacă-ţi urecheaŞi-ai să auziun bocet prelung,venit de departe,din sacrul pământ.Vânjos, plin de sevă,e strigătul lor,al strămoşilor.Pleacă-ţi urechea,să prinzirădăcina-nceputului!Nu-i cărbunestins şi sfârşit...Sunt ramuri crescând,neistovit,între un anotimpşi alt anotimp.Pleacă-ţi urechea,s-auzisânge curgând,dintr-un trupîn alt trupca-ntr-un torent.Ascultărădăcinile noastre,cum se usucă în noi!Cum murim şi ne naştemdin acelaşi altoi.

PESTE ABIS

Vrei să-mi dai mâna?Peste abisul deschis,Tremurând se leagănă luna,.Iar cerul însuşi pare stins!Vrei să-mi dai mâna?Să trecem, uniţi, peste zare;Să ne topim în aceeaşi culoare!Să fim, tu şi eu, totuna.Te chem, să-mi dai mâna!Peste abisul deschis,Cerul să-şi risipească cununaSoarele să-şi frângă lumina,Lumea să se spulbere-n vis!Te chem, peste timp noi să trecem,Când spaţiu-i fâşie zvârlită-n abis...Dă-mi mâna!Iubind, să petrcem,o clipă eternă, ca Adam şi Eva,în Paradis.


NECESITATE

Trebuiesă prind tăcerea într-un sunet,să-i dau culori de cântec!Mi-e foame de lumină şi de apă,iar sufletu-mi cu sine se adapă.Trebuielângă zidurile graiului să cresc,ca Ana lui Manole să sfârşesc!Cuvintele sunt surde şi uscateşi trebuie,strop cu strop, să le măsor, să fie calde.Tu, limbă,curgi departe,dar setea mea rămâne!Gura mea găseşte cuvinte prea puţine...Sunt ca o umbră deasă într-o gară,un trup fără ţărânăsau ca un cer de vară.Trebuieca boala timpului să zacă-n mine,aşa cum uscăciunea în mugure rămâne.Cu colb de aur scriu;cu carnea mea;cu dinţii desenez în iarna grea,puţine clipe de fior şi amăgire.Voi face un sălaş din pasiunea mea,o insulă, o lună, o clipă sau o stea!Voi căuta refugiul în cuvânt şi-n ritm;păcatul, fericirea sau durerea sa îmi uit.

ARGUMENTE ÎN PRIVINȚA SUSȚINERII VECHIMIISCRIERII DE PE TĂBLIȚELE DE LA TĂRTĂRIA

Prof. Dr. Const. MIU

În cartea sa STRĂMOŞII NOŞTRI REALI:GEŢII-DACII-TRACII-ILLIRII…, naţiunea mat-că din vatra „Vechii Europe” (Ediţia a v-arevăzută şi adăugită, Casa de Editură şi Librărie„Nicolae Bălcescu”, Bucureşti, 2010, Editura„Mica Valahie”, Bucureşti, 2010), domnul conf.univ. G. D. Iscru, doctor în istorie, referindu-se lascrierea de pe tăblițle de la Tărtăria, notează:”…pentru prima tăbliţă de la Tărtăria (cearotundă), arheologul rus V. Titov a propusurmătoarea lectură: „În <cea de a> patruzeceadomnie, pentru buzele (gura) zeului Şaue, celmai vârstnic, după ritual, <a fost ars>. Acesta-ial zecelea”. Era vorba, deci, despre o jertfăumană adusă zeului Şaue. Şi cercetătorul PaulLazăr Tonciulescu, observând toponimia şihidronimia Ardealului, pornind din zonadescoperirii tăbliţelor, a întocmit o hartă şi aconstatat că zona în care apar denumiri avândrădăcina cuvântului Șaue este „destul deîntinsă”, populația care îl adora fiind, desigur,„destul de numeroasă”. Notăm că rădăcinacuvântului (Şa) se regăseşte şi in onomasticaArdealului (vezi Şăuleanu).” (p. 85).

Acceptând teza că tăblițele de la Tărtăriainclud cea mai veche scriere din lume șicoroborând opinia arheologului rus V. Titovreferitoare la mesajul de pe tăblița rotundă,precum și concuzia cercetătorului Paul LazărTonciulescu cu privire la rădăcina șa (de laȘaue), care ”se regăseşte şi in onomasticaArdealului”, considerăm că în limba română suntmoștenite și alte cuvinte din aceeași categorie:șale - ”Parte a spinării din regiunea lombară”(care corespunde cu locul unde se pune șauape cal); șabracă - ”Pătură înflorată care seașază pe spinarea calului sub șa.” – Dex.

Dar, rădăcina șa- o regăsim și încomponența altor cuvinte: spre pildă, cifreleșapte și șase. În cazul primului cuvânt, aducemîn discuție și forma grafică a acestei cifre,grafiată în partea de sus, caligrafic, asemenea

cu o șa - ~ -, iar în cazul celui de-al doileacuvânt - șase -, propunem cititorilor să aibă învedere felul cum se încolăcește șarpele. Dinaceste considerente, venim cu următoareasupoziție, care ar putea șoca: așa-zisele cifrearabe și-ar avea aceeași sursă, având în vedereși fenomenul roirii populațiilor străvechi.


Ion COJOCARU

RENUNȚARE LA VISCe săraci erau părinții!...-Nu aveau mașini,ca noi :Plug de lemn și o căruță,Ce-o trăgeau încet doi boi.Ce săraci erau părinții:Nici tractoare nu aveau,Cu doi cai de dimineațăEi grădinile-și arau...Ce săraci erau părinții:Nu aveau asfalt ca noi,Când ploua,umblau,săracii,Prin mocirlă și noroi...Nu știau de telefoane,Nu aveau televizor,Nu erau computatoare -Azi mă mir de viața lor!.....Fericiți erau părințiiLa biserică-adunați -Astăzi suntem noi - săracii,Fiii lor, satanizați!

ȚĂRANII ROMÂNIÎngeri, îmbrăcați în alb,Din icoane, coborând...-Ei, din ceruri sunt trimiși:Să sfințească-acest pământ!Chip de om cu suflet bun -Dumnezeu le-a dăruit,Și le-a spus: în rugăciuniSă sfințească-acest pământ!Ei din pâinea,care-o au,Se împart cu cel flămând -Îngeri,îmbrăcați în alb:Să sfințească-acest pământ!Când îi vezi în horă prinși,Le cresc aripile-n vânt -Îngeri, îmbrăcați în alb:Să sfințească-acest pământ!Dumnezeu i-a înzestratCu tot ce-a avut mai sfânt:Prin credință și-adevărSă sfințească-acest pământ!Oameni,coborâți din cer:Prin iubire și cuvânt -Îngeri,îmbrăcați în alb -Să sfințească-acest pământ!

ȚARA-N CARE M-AM NĂSCUTFie,cât de mare,Fie,cât de mult -Nu-i întreg PământulFără casa noastră,Fără Țara noastră,Unde m-am născut!..Mi-au murit părinții,—Dumnezeu să-i ierte,—S-au dus prea devremеÎntre cei egali...A rămas pustieCasa părintească:Am plecat în lumeS-adunăm avere,Să slujim străinii -Lacomi: după bani...De asupra caseiSe adună corbii —Gaură pustieAu format în cer,Ei rotesc mereuHora lor cerească,Horă funerală,Peste satul meu...


Tot mai des străiniiNe ocupă locul:Din păduri ne taie,Ne sapă-n pământ,Ši rup cu bucataDin străbuna glie,Rup din limba noastră,Rup din graiul sfânt.Goana după aur,Este ca o boală —Am plecat de-acasăPentru bani mai mulți,Lăsând pradă școala,Medicina - gratis:Trădători de Țara-nCare-am fost născuți...Casa n-am vândut-o —Nu se vinde casa!Nu se vinde locul,Unde te-ai născut!Dar de-o vreme,iată,Ni se vinde ȚARA -Visul ši speranțaÎn care-am crezut...Plâng bătrânii,iată,Că-s în neputință...Nemiloase timpuri...Viața-i tot mai grea...De asupra caseiRotesc corbii negri-nHora lor cerească -Horă funeralăPeste Țara mea...Am plecat de-acasăDupă bani mai mulți...-Trădători de țara-nCare-am fost născuți:Țara se distruge,Casa se dărâmă...Și-cet,Bucovină,Scumpă Bucovină,Devenim mancurți...

VEȘNICIA

A mai trecut un an...Sau,poate,doi... -TIMPUL nu numără anii,Cum facem noi!...

(Ca să-i aflămVârsta și anul,Am inventatCALENDARUL...)

A mai trecut o vară,Sau,poate,două...—Nu-i pasă TIMPULUI,Cum ne pasă nouă!...

...De-i vară,sau iarnă,Noapte, sau dimineață...Suntem noi,sau poate,În locul nostru - alții! ...

Nu TIMPUL trece,Și nu-mbătrânește...-TIMPUL nu simteȘi nu iubește!..

Nu TIMPUL trece -Noi singuri ne ducem,Când ne despartem,Cărându-ne crucea...

Atât, cât iubirea-iO flacără-aprinsă,Trăim vešniciaŠi TIMP nu există!


Adrian BUCURESCU

Minima moralia

Cu picioarele holbateŞi cu ochii crăcănaţi,Cu urechile-ncruntate,Urlă Veta din Urlaţi.

Un patron de piei de cioară,Cu nările ciufulite,Şi-a întins marfa pe sfoară,Sforăind pe căi cinstite.

Două babe erudite,Cu genunchii decoltaţiŞi cu mâinile ciuliteFac bezele la soldaţi.

La pârleaz, o dirigintă,Cu bicepşii ei atenţi,Croşetează o plăcintăŞi-i mustră pe corigenţi.

Dar ce zgomot se aude?Mârâit ca de albine.Nu mai tundeţi ouă crude,Nu mai pieptănaţi măsline,

Şi purtaţi-vă frumosCu gogoaşa-nfuriată,Căci de la Feteşti în josAutostrada-i blocată!

Mireasa decolorată

Nu-ți mai bulbuca picioareleȘi nu-ți mai întrerupe ochii!Tocmește pețitoareleȘi ia-ți și tu niște rochii!

Vei fi cea mai mișto mireasăDin Europa Centrală,În timp ce o pisică deasăToarce monoton la pedală,

Pe când mirele cu gât bombasticLinge laptele dintr-o ceașcă,Iar nașul, cu mustața de plasticVine de afară ud fleașcă.

Mireaso, teoretic ești matură,Nu vei mai fi ca iarba verde.Știi și tu de la școală că-n naturăTotul se transformă, nimic nu se pierde.

Violetele

Trece un pas de argint prin stele.Nu uitaţi: înflorim în goana luminii!Pe Marea Neagră, în larg, au salvato fată frumoasă delfinii.

E nemaipomenită generaţia noastră -fiecare conducem o navăaero-, maritimă sau desfăşurămpânzele inimii pe zarea concavă.

Ne dezinfectăm conştiinţeleprintre razele gamma şi eprubeteşi e frumos că ne zbuciumămpentru destinul acestei planete.

Ceea ce e mai frumos pentru noie că, deşi nu prea mai avem vreme,încă admirăm uneori violeteleîn pauza dintre logaritmi şi sisteme.

Redactor şef :Prof. Dr. Const. MIU

Redactor şef adjunct :Prof. Ştefan GAŢACHIUSecretar general de redacție:Mihaela ȘTEFĂNESCU

Redactori asociaţi:Cosmin ŞTEFĂNESCUJulien CEKURadu Zăgrean (Dej)

GRAFICA:Prof. Elena DODIŞCarmen Baniță

Crina DUMITRESCU

Responsabilitatea pentru probitateaarticolelor aparţine colaboratorilor!Revista apare doar în format PDF.

Orice reproducere fără acordul scris al redacțieise pedepsește conform Legii dreptului de autor.

Editor: Asociaţia culturală METAMORFOZEAdresa redacţiei: [email protected]

181

Const. MIU călcâiul inimii · de a nu fi vânat: ”Ea a ales doar să mă alerge, să mă...

Documents

Transcript of Const. MIU călcâiul inimii · de a nu fi vânat: ”Ea a ales doar să mă alerge, să mă...