CONSILIUL EDITORIALCONSILIUL EDITORIAL

PREŞEDINTE:prof. dr. Florin ColceagFlorin Colceag, expert

internaţional în gi�ed educa*on

VICEPREŞEDINTE:Monica GheorghiuMonica Gheorghiu, MBA

Director editorial: Kristof LajosKristof Lajos

Editor Coordonator: Oana OlariuOana Olariu

Consilieri editoriali:Mariana StrăuţMariana Străuţ, DirectorCercetare Gi�ed Educa*onMarilena LeurzeanuMarilena Leurzeanu,DirectorDezvoltare ProgrameAdina TulbureAdina Tulbure, DirectorCercetare Tehnologii Didac*ceInova*veMirela CăpăţânăMirela Căpăţână, EditorWikipedia

Director design si layout:Nae MihaiNae Mihai

Tehnoredactare computerizată:Nae MihaiNae MihaiNae AlexandruNae Alexandru

Cuprins

1. Educaţia viitorului. . . . 222.DĂ MAI DEPARTE:Copiiiînvaţă la orele de limbaengleză cum să schimbelumea. . . . . . . . . . . . . . . . . . .333.Groaza orfelinatelor,adevăratele istorii care aucreat oameni . . . . . . . . . . . 664.Din dragoste, pentruMaria. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88

6.Teoria educaţională(falsă) a statului . . . . . . . . 997.Model creativ pentrudezvoltarea spiritului em-piric. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10108.Şcoala publică – Indus-tria fără sens. . . . . . . . . . . .11119.Educaţia japonezăvăzută prin ochii uneibunici . . . . . . . . . . . . . . . . .121210.ANALIZA TRAN-ZAC-ŢIONALĂ ŞI„CARDU-RILE” DEPERMISIUNI . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . .141411.Suntem „margin-ile” educaţiei ? . . . 151512.ŞCOALA PEBUNE:O DECLAR-AŢIE DE IUBIRE, CUALT FEL DE CU-VINTE . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . .1717

CASETA REDACŢIEICASETA REDACŢIEI

1

2

Şocul Internetului şi crizelegenerate de încălzirea glo-bală sunt cei doi factori care

schimbă complet modul de privirea educaţiei. Copiii se schimbă da-torită modificării relaţiei cu infor-maţia, modificării echilibruluifamilial şi social, dinamicii schim-bării în general, în timp ce profeso-rii rămân cantonaţi în vechilemetode de lucru, devin tot mai ine-ficienţi în raport cu nevoile deinter-relaţionare cu elevii, ceea ceduce la degradarea statutului lor so-cial şi implicit la o scădere a randa-mentului educaţiei. Nu vorbesc aicidoar despre România, este un feno-men general ce se constată în toatălumea. Am ajuns într-un moment încare paradigma educaţională tre-buie schimbată din temelii deoa-rece nu mai corespunde realităţiicontemporane. Până la acest mo-ment, prin educaţie am înţeles întimp diferite lucruri: în trecut înţe-legeam comportament social poli-ticos, ulterior am înţeles culturagenerală minimală pe domeniile ceasigură succes social, mai târziu amînţeles utilizarea în anumite stan-darde a anumitor instrumente delucru, etc. Începem însă să reconsi-derăm educaţia punând accent pe

responsabilitatea faţă de aproapeletău, faţă de mediul tău, pe implica-rea în acţiuni concrete, pe respectulfaţă de ceea ce este fragil, delicat şiarmonios, pe comunicare non-vio-lentă, pe cultivarea biodiversităţi şimulti-culturalismului, pe cunoşte-rea ultimelor descoperiri ştiinţificesau tehnice, pe organizare eficientăîn momente de criză, pe organiza-rea unui plan de acţiune, pe înţele-gerea unei oportunităţi şi a moduluiîn care poate fi folosită. Schimba-rea provocată de Internet şi de în-călzirea globală cere acummodificarea strategiilor şcolare di-recţionându-le în primul rând cătreformarea caracterului, a abilităţilor,înalte şi a comportamentelor pro-active. Profesorilor li se cere maimult să îndrume elevii pe calea op-timă prin care aceştia pot să-şi mă-rească şi să-şi valorifice potenţiale,să-şi găsească metodele prin carepot acumula cunoştinţe, să-i moti-veze spre realizarea lor ca oameniîntregi.

Cu alte cuvinte componenţainstructivă se orientează tot maimult către utilizarea tehnicilor mo-derne incluzând Internetul, în timpce educarea personalităţii devinedin ce în ce mai esenţială în lucruldirect cu copiii.

Profesorilor li se cere maimult ca nici-odată să fie cercetătorişi psihologi, nu doar să predea omaterie. Din ce în ce mai mult ma-teria predată devine doar materia-lul expozitiv ce ilustreazăprincipiile fundamentale pe careprofesorii le fac cunoscute elevilor.Profesorul devine tot mai mult unmentor în loc de a fi un funcţionarpublic cu salariu mic.

Această reformare a paradig-mei educaţionale se reflectă în pre-darea şi lucrul individualizat ţinândcont de stilurile de învăţare a fiecă-rui copil. De asemenea se reflectă

în educaţia incluzivă ce respectătraseele individualizate de cultivarea abilităţilor înalte şi a pasiunilorfiecărui copil.

Schimbarea paradigmei edu-caţionale este esenţială pentru a asi-gura succesul noilor generaţii într-olume sub presiunea dinamiciicreată de schimbarea tuturor condi-ţiilor. Această schimbare nu sepoate însă realiza decaât în condi-ţiile unei pregătiri permanente deînalt nivel calitativ a profesorilor şia unei motivări salariale corespun-zătoare, a unor platforme de comu-nicare de experienţe pozitiveinternaţionale, a unor medii de co-municare deschise, a unei descen-tralizări a ofertei de educaţie şi aunui strâns contact cu nevoile ac-tuale si de viitor ale pieţei. Instrui-rea capătă priorităţi cătreprogramele internaţionale (exem-plu de protecţia mediului sau pace),programele regionale (exemplu în-ţelegerea democraţiilor) şi mergândpână la programe individuale(exemplu cultivarea talentului lavioară). Aceasta inseamnă o semni-ficativă schimbare şi în modul depregătire iniţială a profesorilor înfacultate, orientarea pregătirii fiindaplicativă şi trans-disciplinară maidegrabă decât exhaustivă pe unanumit domeniu. Aceste schimbărienumerate mai sus au început dejasă se producă cu rezultate vizibilbune, cu unele defecte ce trebuiecorectate (exemplu, scăderea dis-ciplinei în şcoală în anumite cul-turi) şi sunt în curs deexperimentare şi validare în toatălumea. Toate bunele practici mon-diale sunt în momentul actual stu-diate în efortul de a găsischimbările optime care să permitătinerei generaţii să rezolve în viitorproblemele create de generaţiilemai vechi sau de generaţia actuală.Din aceste motive devine esenţial

Educaţia viitoruluiEducaţia viitorului

3

să începem să privim educaţia dinpunctul de vedere al copilului deacum ce va fi cetăţean activ în vii-tor, pentru a putea fi ajutat să-şi for-meze calităţile, să însuşeascăcunoştinţele, să-şi antreneze abili-tăţile şi să absoarbă valorile ce-lvor forma ca om de succes capabilsă rezolve problemele viitorului.Este momentul în care începem săprivim copilul nu prin prisma defi-cienţelor, ci cea a abilitatilor pecare le poate dezvolta.

Suntem într-un moment decotitură şi trebuie să înţelegem edu-caţia nu numai pentru şcoală ci şipentru toţi membrii societăţii. Amintrat în perioada lucrului binefăcut, sau dacă nu am făcut-o încă

riscăm enorm ca educaţia să dege-nereze într-un mod imprevizibil,ceea ce va crea un enorm risc eco-nomic, cultural, de adaptare pepiaţa muncii, chiar de supravieţuireîn condiţii extreme.

Florin Colceag,Expert internaţional în

educaţia de excelenţăPreşedinte

IRSCA Gifted EducationPreşedinte Edugate

Mulţi copii încearcă să oschimbe... numai că personajuldin dramă şi reuşeşte. Găseşte o

idee simplă: dacă primeşti ajutor de lacineva, în loc să îi întorci favorul, să îl răs-plateşti ajutând alte trei persoane... şi totaşa. Vor reuşi cei 212 elevi să extindă acestfarmec al schimbării în bine? O povestecutremurătoare a unui copil de 17 ani carese luptă în chinuri groaznice ce trec pesteel ca un tăvălug, soseşte la adresa redacţieinoastre. Nicio televiziune nu a răspunsscrisorilor formulate de Paula Buta,tânăra jurnalistă talentată de la revistaCutezătorii, descoperită de profesoara eide limba engleză, Cristina Pupăză. Dupăo dezamăgire amară, rămâne să trăim înmâinile speranţelor şi oamenilor cu sufletmare care vor descoperi iniţiativa acestorminunaţi copii.

Ceea ce părea imposibil la început,devine un fenomen de amploare. Mamabăiatului, Arlene McKinney, (Helen Hunt) în-vaţă de la Trevor că orice problemă poate fitrecută în doi şi, cel mai important, învaţă săierte. “Au trecut astfel, rând pe rând, din

„Schimbarea paradigmei educaţionale este esenţială pentru aasigura succesul noilor generaţii într-o lume sub presiunea dina-micii creată de schimbarea tuturor condiţiilor. Această schimbarenu se poate însă realiza decât în condiţiile unei pregătiri perma-nente de înalt nivel calitativ a profesorilor şi a unei motivări sala-riale corespunzătoare, a unor platforme de comunicare deexperienţe pozitive internaţionale, a unor medii de comunicare des-chise, a unei descentralizări a ofertei de educaţie şi a unui strânscontact cu nevoile actuale si de viitor ale pieţei”.

� � �

DĂ MAI DEPARTE:DĂ MAI DEPARTE:Copiii învaţă la orele de limba engleză cum să schimbe lumea

4

mintea şi sufletul meu, copiilor, părinţilor şi prietenilorlor, idei valoroase din cărţi şi filme celebre, dar şi dinprograme şi cursuri de referinţă, prin care putem săne schimbăm mai întâi pe noi înşine şi apoi putem facediferenţa şi schimba lumea,” ne-a mărturisit CristinaPupăză, profesoara de engleză de la Şcoala “PetreComănescu”. Printre iniţiatorii acestei mişcări se mainumără: Prof. Luminiţa Curtman, director la Eco-Şcoala "Mihai Eminescu" din Catamaraşti-Deal,judeţul Botosani, Cristina Pupază, profesor de en-gleză, trainer LMT, Şcoala "Petru Comarnescu" GuraHumorului, Judeţul Suceava. Lecţia de dirigenţiemodel s-a desfăşurat la Eco-Şcoala "Mihai Eminescu"Catamaraşti-Deal, cu 25 de elevi din clasa a VII-a,care au transmis apoi ideea filmului "Dă mai departe"celor 212 elevi ai scolii. La activitate au participat 15cadre didactice din şcoală şi alţi invitaţi.

Câteodată cea mai simplă idee poate face mareadiferenţă. Un film despre trei oameni imperfecţi şi oidee perfectă. La şcoală profesorul Eugene Simonet(Kevin Spacey) le dă copiilor o temă: să vină cu o ideecare cred ei că ar putea schimba lumea şi să o pună înaplicare. Trevor McKinney (Haley Joel Osment) are12 ani şi, că mulţi alţi copii de vârsta lui, crede călumea poate fi schimbată. De obicei oamenii care nuau trecut sau nu trec prin ceva care să le marcheze ex-istenţa, nici nu-şi dau seama că ceilalţi ar putea suferifoarte tare, pe un motiv sau altul. Orice suflet dacă arface ceva pentru cineva care chiar are nevoie. PaulaButa, în vârstă de 15 ani, jurnalist la revista Cutezătoriia scris pe adresa redacţiei o scrisoare de suflet: “Ur-măresc din când în când Poveştiri Adevărate, aşa căam intrat pe site-ul lor, pe forum mai exact. Am de-scoperit multe cazuri speciale, în general copii, oamenitineri, care implorau pur şi simplu ajutor. Am găsitacolo datele de contact a lui Mădălin, chiar şi cea demessenger. Nimeni nu mi-a răspuns, pentru că ma-joritatea mesajelor postate acolo erau de prin 2004, eunici nu observasem, atât de prinsă am fost. Mădălin înschimb mi-a răspuns. La început a a avut o reacţiedestul de normală: "cine eşti?", "ce vrei ?", "lasă-mă”m-a surprins foarte tare. Pentru început credeamcă totul este doar o glumă, dar nu a fost să fie aşa. Mi-a povestit că nimeni nu l-a ajutat. “De ce ai face-o tu”? " După atâţia ani, apari tu deodată”? întreabăMădălin. Surprins a fost şi el când a auzit că am doar14 ani, întrebându-mă de mai multe ori dacă nu cumvavreau să râd, sau sa îmi bat joc de el. A înţeles că in-

diferent de vârstă, oamenii pot să ajute”, a mărturisitPaula.

Când viaţa ne oferă toate posibilităţile de a ne bu-cura de frumuseţea lumii, unii copii sunt încercaţi desoartă încă de la vârste fragede. Se nasc frumoşi, in-teligenţi, plini de viaţă! Nu ştii niciodată când Dum-nezeu te încearcă! Mădălin, băiatul în vârstă de 17 anise luptă cu o boală cumplită. “Mai exact, el ar aveanevoie de 30.000 de euro, o sumă destul de consider-abilă. Nu-mi pierd speranţa că pot să-l ajut să strângămăcar o parte din bani. Mă simt de multe ori prost,dezamăgită, inutilă când văd atâtea adrese de internetcu multe clinici din Ucraina. Ştiind că poate n-am să-l pot ajuta dar imi pare bine că pot să-i fiu alăturioricum. Banii, ca banii. Sănătatea nu se poatecumpăra, dar ca să ne facem bine plătim... mult plătim,din păcate,” a încheiat Paula Buta, cu nadăjduind căcineva va citi întreaga poveste a lui Mădălin.

Paula Buta- jurnalist revista „Cutezătorii”

�Ideile pornesc de la suferinţă. Atuncicând ai nevoie de ajutor, cel de lângătine ar putea să iţi întindă mâna.

�Copilărie furată de chinuri

„Îl cheamă Mădălin, şi are 17 ani. Spune căştie "că o să moară" tocmai la 17 ani, când mainoi toţi ne îngrămădim prin discoteci la vârstaaceasta. Din clasa a VII- a a trebuit să renunţe laşcoală, nu numai pentru că îi era foarte greu dinpricina situaţiei în care se află, ci mai degrabădatorită faptului că nu suntem învăţaţi săreacţionăm când vedem un astfel de om. Îl simtpe Mădălin foarte rînit de cei din jur, la primavedere ar părea răutăcios dacă nu ai cunoaşte în-treaga poveste. El spune .. " s-au agitat, au părutinteresaţi, au iniţiat un fel de campanie de strân-gere de fonduri. Peste câteva zile au lăsat totulbaltă "şi au trecut patru ani de atunci. Şi totuşi,nimic!”

5

Prima mea întâlnire cu filmul “Pay it foward”, deexemplu, a avut loc prin aprilie 2008, datorită echipeiIRSCA Gifted Education care i-a făcut reclama pe net.Secvenţa postată pe YouTube m-a impresionat mult şia devenit treptat o temă de conversaţie în multe ore delimba engleză, dar şi o temă de proiect de lungă duratăpentru mulţi copii din şcoala mea. De atunci am primitreacţii diverse de la copii: un CD cu filmul complet şicu chipul lui Trevor pe coperta (Multumesc, Paula!),script-ul filmului şi traducerea lui ( mulţumesc, AdineiTulbure! ), multe întrebări, dar şi încercări, ce-i dreptîncă timide, de a pune ideea lui Trevor in acţiune.Încerc de ani de zile să-i ajut pe copii să se descopere,considerând că asta e de fapt misiunea mea ca dascăl,dincolo de faptul că ei aşteaptă de la mine în primul

rând să-i învăţ cât mai repede şi cât mai “în joacă” săînţeleagă, să vorbească şi să scrie engleza. Încerc demult timp să-i ajut pe copiii din jurul meu să descopereimportanţa lucrurilor simple, dar şi importanţa marilorîntâlniri în viaţalor. Au trecut ast-fel, rând pe rând,din mintea şi su-fletul meu înmintea şi sufletulcopiilor, părinţilorşi prietenilor lor,idei valoroase dincărţi şi filme cele-bre, dar şi din pro-grame şi cursuride referinţă, princare putem să neschimbăm maiîntâi pe noi înşineşi apoi putem face diferenţa şi schimba lumea. Am de-scoperit astfel împreună cu copii mei, în sala de clasă,în timp, cărţile “Micul Prinţ” şi “Sânziana”, filmul “Dămai departe” (Pay it forward), dar şi programul “Eco-şcoala” şi cursul “Liderii Mileniului Trei”, fiecare înparte însemnând, dincolo de orice, o idee valoroasă şio cale de urmat pentru a schimba ce nu merge bine saunu ne place nouă înşine, despre noi, sau în jurul nos-tru.

Reportaj realizat de Kristof Lajos

Marian PolinciucMarian Polinciuc

Cea mai interesantă, dar şi cea mai convingăCea mai interesantă, dar şi cea mai convingă--toare dintre ele, piesa de teatru scrisă detoare dintre ele, piesa de teatru scrisă deelevi de clasa a VIII-a şi interpretată de ei înelevi de clasa a VIII-a şi interpretată de ei încadrul programului festiv organizat la abcadrul programului festiv organizat la ab--solvirea gimnaziului, în iunie 2008. “Povesteasolvirea gimnaziului, în iunie 2008. “Povesteaunui copil deghizat în adult”unui copil deghizat în adult”

Cristina Pupăză- profesor deCristina Pupăză- profesor delimba englezălimba engleză

Cu o sensibilitate pătrunsă în problemeleCu o sensibilitate pătrunsă în problemelesocietăţii, Marian speră la o schimbare radsocietăţii, Marian speră la o schimbare rad--icală atât în privinţa încălzirii globale cât şiicală atât în privinţa încălzirii globale cât şiîn problemele social economice a acestei ţări.în problemele social economice a acestei ţări.A rămas impresionat de mişcarea pe care aA rămas impresionat de mişcarea pe care afăcut-o personajul principal, şi o considerăfăcut-o personajul principal, şi o considerăminunea care ar trebui să se întâmple şi la noiminunea care ar trebui să se întâmple şi la noiîn ţară. Este dispus să devină promotorulîn ţară. Este dispus să devină promotorulprimei mişcări din clasă, alături de colegi,primei mişcări din clasă, alături de colegi,conducerea şcolii şi profesoara de limba enconducerea şcolii şi profesoara de limba en--gleză, Cristina Pupăză, una dintre iniţiagleză, Cristina Pupăză, una dintre iniţia--toarele metodelor creative de predare a limbiitoarele metodelor creative de predare a limbiiengleze.engleze.

6

Sute de mii de copii aban-donaţi au fost crescuţi încasele de copii, alţii pe

străzi, în canale sau în altecazuri fericite în familii adop-tive. Deşi în jurul copiilor existămulţi adulţi, nici unul nu poatesatisface nevoia de comunicareafectivă a acestora, gardulleagănului desparte lumeacopilului de o lume necunoscută,nebănuită. Intimitatea, simţul deproprietate, personalitatea şivoinţa proprie nu-şi au loculîntr-o instituţie de ocrotire. Cris-tian este unul dintre copiii carea avut sa cunoască prematurgreutăţile vieţii.

A cunoscut greutăţile unuicopil orfan. De mic a fost abando-nat în maternitate, în anul 2005 îşicunoaşte mama. După doi ani dechinuri, mama se stinge datorităunei boli necruţătoare. Îşi am-inteste cu tristeţe de copilăriacumplită prin care a trecut, însă aavut puterea să ierte, să meargamai departe, continuând sădovedească societăţii şi aşaumbrită de greutăţi, că este untânăr care poate schimba destinelecopiilor aflaţi în dificultate. Se bu-cură în continuare de susţinereapersoanelor de referinţă de la Pro-tecţia Copilului. În prezent ac-tivează la o fundaţie carepromovează talentele copiilor şitinerilor talentaţi din Mureş, fiindlider la Şcoala Toleranţei.

Istoria coşmarului, inIstoria coşmarului, in--dolenţa statului romândolenţa statului român

Copiii care nu au nicio bucurieîn copilăria lor dramatică, proba-bil hotărâtă să fie aşa şi de factoriresponsabili care dovedesc de faptcă sunt mai mult iresponsabili. Învreme ce în orfelinate copiiiamărâţi căutau bucăţica de carneîn fundul farfuriei cu prealimpedea ciorbă şi deseori nici nu

o găseau, în timp ce în zadarpriveau către cei mari ca spre oizbăvire deja pierdută, în parla-mentul ruşinii, aleşii neamului segrăbesc să îşi voteze salarii şi pen-sii de nababi, pentru ei şi pentruposteritate. O singura leafă de par-lamentar, ar fi săturat sute decopii necăjiţi şi le-ar aduce zâm-betul pe buze măcar pentru o clipăla care nu au visat niciodată...daracel moment pare îndepărtat pen-

tru micuţii bătuţi de soarta necruţă-toare. „Am crescut la centrele deplasament din judeţul Mureş.Câţiva ani am locuit la o casă decopii cu nevoi speciale. Am rămasşocat de gesturile pe care le făceauacei copii. Eram, pur şi simplucuprins de fiori, teamă”,povesteşte Cristian. Charles Dick-ens spunea într-una din povestirilelui emoţionante că uneori, "lumeaaceasta pare făcută numai din

dezamăgiri şi că astfel ne pierdemcele mai dragi speranţeînchizându-ne-n noi".

În plin secol 21, într-o lume aeconomiilor ultraperformante,până şi ele zguduite de o criză asupraproducţiei şi a războaielor in-utile care cresc preţul petrolului şial energiei electrice, pe planetaPământ ne confruntăm cu zeci şizeci şi poate chiar sute de mil-ioane de cazuri ale copiilor orfani

DestineDestine\Groaza orfelinatelor, adevăratele istorii careGroaza orfelinatelor, adevăratele istorii care

au creat oameniau creat oameni

Cristian Popovics, speranţa premiilor de la HollywoodCristian Popovics, speranţa premiilor de la Hollywood

7

şi fără cele necesare unui trai de-cent, alţii aflaţi într-o foametecare le curmă până la urmă viaţamicuţilor nevinovaţi. La ei se gân-desc prea puţini dintre cei careastăzi fac experimente de mil-iarde, sau dintre cei care se în-armează prosteşte ca să strice şimai mult destinul unei lumipedepsite cândva în Sodoma şiGomora tocmai pentru nemerni-cia ei.

Nici la noi domnii guşaţi şi pedeplin nesimţiţi din plenul celordouă camere nu se dau înapoi săne arate ipocrizia lor fără de mar-gini, îşi votează majorări de pen-sie exorbitante, care sfidează nunumai bunul simţ dar chiar şi ceişapte ani de acasă...Căci cu ceprivire mai ai curaj să înfrunţiimaginea orfanilor care la iarnănu vor avea nici cadouri şi nicibraduţ în odaie...care îşi vor punezadarnic ghetuţele la fereastră fi-indcă Moş Nicolae nu va veni... Înschimb, să vedeţi ce de facilităţipe ai noştri, cei care care vor fiatunci...îşi vor lua vacanţe şi sevor duce în ţări de vis, prin insuleexotice şi "Dubaiuri" la care masacelor care i-au ales nici nu în-drăzneşte să viseze... De educaţienici nu mai încape povestea...

Mâna care a împinsMâna care a împinsleagănul...leagănul...

Cristian Popovics este tânărulcare visează şi speră la un viitorfrumos. Ne povesteşte în contin-uare cu lacrimi în ochi trecutul decalvar prin care a trecut. Acum sebucură de protecţia pe care oprimeşte din partea statului. Aşa aînţeles statul, care nu dă doi banipe investiţia copiilor nepăstuiţi deun destin compromis de neferi-cirea pe care nu a putut-o avea în

sânul familiei. Neglijenţă, bătaieşi suferinţă. Nimic nu i-a stat încale tânărului să dezvăluie istoriadramatică prin care a trecut. Toatăziua erau puşi, undeva în colţ, lagrămadă. De afecţiune din parteacelor care aveau grijă de ei, nicivorbă. Erau loviţi, fie cu mâinisau picioare, nici nopţile nu aveasomn. Cui să spună toate acestea?„Bătăile şi pedepsele pe care leprimeam, probabil erau porţiilezilnice pe care le primea oricecopil din casele de copii.” Estemulţumit de condiţiile pe care leprimeşte, însă, căldura părin-tească a fost golul care l-a umplutcu suferinţă. Ani de zile şi+-a pe-trecut viaţa într-o casă de copii cudeficienţe mintale. Ştia fiecarecopil în parte, fiecare suferinţă alui. A păşit aceste momente grelesperând că viaţa îl va răsplăti cuun cadou unicat. Doreşte săstudieze la Facultatea de Psiholo-gie din Cluj-Napoca, pentru cănumai el ştie ce înseamnă sufer-inţa unui copil al nimănui. Elcrede că e un destin predestinat deDumnezeu. A reuşit să demon-streze că nu este o fiinţă oarecare.Posibilităţile materiale pe care le-a avut în viaţă nu au fost îndea-juns. Şi-a descoperit un talent cucare doreşte să schimbe lumea.

Teatrul. O exprimare artistică cucare doreşte să schimbe vieţilecopiilor care au crescut ca şi el.În prezent este elev in ultimul anal Colegiului Economic Transil-vania din localitatea Târgu Mureş,şi locuieşte la o casă de tip famil-ial dintr-o localitate a judeţului. Aluat multe premii în artele specta-colului. De multe ori era invitat ladiferite spectacole să prezinte par-tituri comediante. În cadrul Fun-daţiei Talentum este lider încadrul unui proiect „ Şcoala Tol-eranţei”, unde este şi voluntaractiv la mai multe departamente.El speră într-o carieră de psihologşi actor. Sunt doar câteva rânduridin istoria acestui tânăr de carene-am despărţit cu lacrimi...

Kristof Lajos

„Aşa a înţeles statul, care nudă doi bani pe investiţia copi-ilor nepăstuiţi de un destincompromis de nefericirea pecare nu a putut-o avea însânul familiei. Neglijenţă, bă-taie şi suferinţă. Nimic nu i-astat în cale tânărului sădezvăluie istoria dramaticăprin care a trecut. Toată ziuaerau puşi, undeva în colţ, lagrămadă. De afecţiune dinpartea celor care aveau grijăde ei, nici vorbă. Copiii dincentrele de plasament erauloviţi, fie cu mâini sau pi-cioare, nici nopţile nu aveausomn lin.”

8

Fiecare copil are în sine as-cunsă şi totuşi atât de evi-dentă acea scânteie divină

care i-a dat forma şi puterea de arăsări pe lume. Sunt cazuri spe-ciale când copiii ne învaţă sensulexistenţei printr-un singur zâm-bet sau printr-o singură lacrimă.Sunt cazuri însă când în spatelezâmbetului sau al lacrimilor lorse ascunde un efort imens de acomunica cu lumea, de a oînţelege, de a se manifesta peînţelesul ei, datorită unor "acci-dente" apărute poate din preapuţină grijă pe care o avem degeneraţii vis a vis de puritateaPlanetei Mama. Aceştia suntcopiii autişti.

Parabola "Vrăjitorului din Oz"este într-adevăr potrivită pentru asugera acest drum pe care copilul îlface pe un tărâm necunoscut încăutarea sinelui propriu în căutareaunei identităţi a unei "marginiri"....La vârsta copilăriei, modul de co-municare a acestor realităţi este celmai potrivit printr-o parabolă . Întornada cotidianului, până şi copiiipar că s-au înstrăinat de sentimentenobile, de cuvinte precum iubire,adevăr, compasiune, bucurie... alcăror sens pare a se regăsi mai de-grabă în rafturile magazinelor decâtîn inima omenească. O astfel deparabolă îi va face mai atenţi laceea ce se întâmplă în jurul lor. Oastfel de parabolă îi va reînvăţa pu-ritatea acestor sentimente, înaltulînţeles al unor astfel de cuvinte pecare cu ajutorul ei le vor păstra încutiuţa secretă a inimii lor ca pecele mai preţioase nestemate. Amobservat această transformare lafoştii elevi ai mei de clasa a IV-a peparcursul repetiţiilor, s-a văzut şi lacopiii de la clasa a doua de la Cluj-Napoca, şi la copiii care au ascul-tat sau vizionat această piesă.

Faptul că am dedicat piesa uneifetiţe autiste reprezintă un simbol.Legătura cu planul concret face în-totdeauna trecerea de la vis la faptă,de la imaginar la material. A mate-rializa un gest de iubire este cu atâtmai preţios cu cât o faci pentru opersoană pe care nu o cunoşti, pecare nu ai văzut-o decat în fo-tografii. Vara trecută m-am întâlnitcu Maria. Venise la Mare. Şi după30 de minute de plimbare m-a opritpe stradă a dat drumul mâiniimamei ei m-a luat de mână şi m-astrâns în braţe. Maria este un copilautist iar eu eram pentru ea ostrăină.. dar auzindu-mi vocea, m-arecunoscut. Îmbrăţişarea ei aş fivrut să o împart cu toată lumea. Afost ca un răsărit de soare! Cu atâtmai mult cu cât Maria este autistă.

Ce se ascunde în spatele unei astfelde îmbrăţişări? Dar dincolo delumea necuvintelor? Acum Mariaînvaţă limba pământenilor dar astacostă ... din fiecare inima atinsă deraza iubirii, Maria poate primi unstrop de putere pentru a continua.

Chiar dacă adesea aceasta putere semăsoara în bani. Elevii de clasa aIV-a, la fel ca elevii de clasa a douade la Cluj, au înţeles asta şi s-au bu-curat că pot ajuta prin bucuria lor,prin interpretarea lor candidă un su-flet nevinovat să înveţe să se ex-prime în limba pământenilor. Auînvăţat cum pot ajuta! De ce ar tre-bui să o facă, au învăţat să-şi îm-partă bucuria cu cei pe care nu iicunosc! Au învăţat să se ajute întreei, să fie mai toleranţi, au învăţat al-fabetul iubirii. Acum doi ani, cândam întâlnit-o pe Maria, ea nu vor-bea, nu spunea nici un cuvânt.Acum a învăţat să repete cuvinte şirăspunde la trei întrebri. Pare puţindacă miracolele pot fi măsurate...

Elevii de la Colegiul Nationalde Arte, din clasa de muzică,fiecare dintre ei studiind fie vioarafie pianul încă din clasa I, obişnuiţicu scena din postura de mic inter-pret, au jucat în exclusivitate înrolul actorului, trebuind săfolosească partitura compasiunii,corzile sufletului şi clapele simbo-lice ale emoţiei de pe scenă pentrua transmite un mesaj de iubire pen-tru o fetiţă care nu va fi în sala darcare aşteaptă sprijinul lor.

Spectacolul umanitar dedicatMariei (www.maria-ghinea.com)care va avea loc la ColegiulNaţional de Arte "Regina Maria",Constanţa, a avut loc la data de 6iunie, în sala "Sergiu Celibidache". Decorurile şi o parte din costumeau fost realizate de elevii de laclasele a V-a şi a VII-a secţia ArtePlastice sub îndrumarea D-nei Prof.Lidia Ştefănescu iar figuraţiascenică a fost susţinută de deprichindeii de la Gradiniţa Ander-sen, grupa D-nei Ed. ReghinaDrăghici îndrumaţi de Prof. debalet Silvia Mitroi. În aceeaşi zi aavut loc lansarea de carte "Carteacu păpuşi" care conţine piesa dar şi

DDiinn ddrraaggoossttee,, ppeennttrruu MMaarriiaaDDiinn ddrraaggoossttee,, ppeennttrruu MMaarriiaa

9

o suită de povestiri cu titlul "În-tâmplări din Ţara Păpuşilor deLemn" realizată de elevii clasei aIV-a B.

Această acţiune a făcut partedintr-un proiect educaţional numit"Mâini întinse peste Carpaţi" de-spre care puteţi citi mai multe de-talii la adresa de site :www.blogulmeu.ro/vrajitoruldinoz.

Din distribuţia spectacolului aufăcut parte: Dorothy- BiancaNeguţ, Omul de Paie - EvelinŞuteu, Omul de Tinichea - FlorinelNiculai, Zîna cea bună : ŞtefaniaDragnea, Altinez - Ramon Drenga,Leul - Vlad Şerban, Regina Şori-ceilor - David Gheorghe, AriciulAlbastru - Ana Iancu, Vrăjitorul din

Oz - Oana Ţugui, Povestitor -Adina Tulbure.

În cea de-a doua reprezentaţiecu „Vrăjitorul din Oz”, care a avutloc în aceeaşi zi: Dorothy - DianaIuga, Omul de Paie - Eduard Glo-baru, Omul de Tinichea - BogdanStrete, Zîna cea Bună - SimonaLughi, Altinez - Ramon Drenga,Leul - Eros Baltag, Regina Şori-ceilor - Denisa Munteanu, AriciulAlbastru - Ana Iancu, Vrăjitorul dinOz - Oana Ţugui, povestitor -Adina Tulbure.

Adina Tulbure

“Şcolile noastre nu ar trebuisă rămână locuri undeimensul potenţial al

creierului omenesc este în per-manenţă erodat şi posibil dis-trus” – Frank Smith, Insult toIntelligence

Aproape oricine pare să fie deacord că sistemul şcolilor publiceface o treabă foarte proastă cu cos-turi foarte mari. Asta este o prob-lemă foarte mare pentru ţara şiviitorul de succes al societăţii de-pinde de rezolvarea ei. Foarte mulţioameni, sunt de asemenea de acordcă sistemul se foloseşte de oricescuză pentru a-şi acoperi incompe-tenţa, în loc să-şi examineze pro-priile acţiuni, credinţe şi teorii. Defapt, dacă întrebăm orice departa-ment ministerial sau inspectorat de-spre teoria lor educaţională, nuvom putea afla prea multe despreea. Prin urmare, pentru a descoperiprincipiile cu care operează şcolile,va trebui să examinăm ce fac exactşi să presupunem că acţiunile lor îşiau fundamentele într-un set decredinţe care, combinate, vor

rezuma Teoria Educaţională a Stat-ului. Aici sunt respectivele cred-inţe:

1. Copiii trebuie forţaţi să înveţe2. Învăţarea necesită predare3. Şcolile sunt locul principal pen-tru învăţare4. Învăţarea necesită recompenseşi pedepse5. Copiii trebuie segregaţi pevârste

Sunteţi de acord cu teoria pânăacum? Mai încercaţi câteva:

6. Cunoştinţele şi abilităţile pot fiînvăţate în afara contextului lor7. Munca elevilor trebuie con-tinuu evaluată şi notată de alţii8. Cunoştinţele trebuie divizate însubiecte, studiate în capitole, totulîntr-o succesiune liniară.9. Durează 12 ani pentru a învăţacunoştinţele şi abilităţile necesare.

Credeţi ceva de aici? Ce se în-tâmplă de fapt? Mai multe:

10. Educaţia începe şi se terminăcând copilul intră şi respectivpărăseşte şcoala.11. Autorităţile centrale trebuie sădecidă ce au nevoie să ştie copiii şicând12. Uniformitatea este scopul ed-ucaţiei

Este această teorie validă? Înlumina tuturor celor ştiute desprecum învaţă oamenii, fiecare dintreaceste “principii” este parţial sau întotalitate greşit. Prin urmare, Teo-ria Educaţională a Statului - bazăpentru şcolile publice – este în to-talitate greşită. Dacă asta nu edestul de rău, sistemul de în-văţământ are şi o atitudine supe-rioară. Gândiţi-vă: Nici profesorii,nici elevii nu sunt investiţi cu în-crederea de a lua decizii importanţedespre viaţa lor în şcoală; legisla-tivul, sindicatele şi administraţiileşcolare iau aceste decizii. Altă partea acestui complex de superioritateal sistemului este că el nu are în-credere nici în părinţi şi de multeori îi tratează insultător, deşi chiar

„Maria este un copil autistiar eu eram pentru ea ostrăină.. dar auzindu-mivocea, m-a recunoscut. Îm-brăţişarea ei aş fi vrut să o îm-part cu toată lumea. A fost caun răsărit de soare! Cu atâtmai mult cu cât Maria esteautistă. Ce se ascunde înspatele unei astfel de îm-brăţişări?

Dar dincolo de lumeanecuvintelor? Acum Maria în-vaţă limba pământenilor darasta costă ... din fiecare inimaatinsă de raza iubirii, Mariapoate primi un strop de puterepentru a continua”.

� � �

TTeeoorriiaa eedduuccaaţţiioonnaallăă ((ffaallssăă)) aa ssttaattuulluuiiTTeeoorriiaa eedduuccaaţţiioonnaallăă ((ffaallssăă)) aa ssttaattuulluuii

10

Osocietate bazată pe producţie şi pe mentalităţiînvechite are să schimbe radical personalitateaumană. Urmărim adesea lumea pe care ne în-

conjoară doar prin imprevizibilul ideal care pare săaducă contur schimbării noastre. Eu cred şi sunt sigur!Dacă mă înşel, nici nu am de gând să întreb pe nimenidacă e adevărat ceea ce simt eu. Nu am întrebat nici unpsiholog, şi nici nu am de gând, pentru că el a termi-nat o şcoală dar poate nu ar putea să îmi răspundămaximal la întrebarea care mi-o pun. Vorbind lamodul general, am întâlnit mulţi specialişti din dome-niul ştiinţelor sociale care făceau comparaţii uluitoarereferitor la psihologia mentalităţilor, deşi, majoritateadintre ele sunt făcute doar pe baza istorică luate doarîn ansamblu, vorba vine, pământul neamului nu poatedefini structura personalităţii. Dacă ne identificăm lanivel global cu anumite situaţii posibil să avem drep-tate. Sau cine ştie un noroc. Pomenesc de spiritul criticcare urmăreşte dovedirea imediată, cu certitudine şibazat pe argumente faptice, a unor adevăruri clare,precise, insistând pe detaliile şi obiectivitatea concre-

tului. El reprezintă calea analitică a raţiunii care seadresează lumii şi istoriei considerate sub speciaobiectivului. Din aceste motive metodologice impusede raţiune, descoperirea adevărului, în cazul spirituluicritic se face în etape care nu conduc niciodată la o de-scoperire totală, completă şi definitivă. Din aceastacauza, indoiala va continua ca să persiste în umbra cer-titudinii imediate, iar adevărul va avea un caracterparţial, de particularitate desprinsă din întreg. Existăoare un adevăr absolut? Poate fi el cunoscut? Care esteacela? Eu cred că totul porneşte de la crezare, de lahrănirea îndemnului lăuntric, a supradotării noastre.Cu ajutorul conştiinţei supreme ajungem să creştemspiritual, evoluăm din punct de vedere al cunoaşteriiempirice, pe de o parte, iar spaţiul câmpului mental în-cepem să îl folosim cu multă încredere, pe de altăparte. Un părinte bun urmează sfatul unui specialistpentru că are nevoie, altul nu are nevoie pentru că ştiecum să îşi ajute copilul. Dar, haideţi să vă dau un ex-emplu care m-a lăsat fără cuvinte. Am creat o metodăprin care oamenii să înveţe să se descopere prin per-

� � �

MMooddeell ccrreeaattiivv ppeennttrruu ddeezzvvoollttaarreeaa ssppiirriittuulluuii eemmppiirriiccMMooddeell ccrreeaattiivv ppeennttrruu ddeezzvvoollttaarreeaa ssppiirriittuulluuii eemmppiirriicc

şi cei mai mulţi experţi în educaţieconsideră părinţii ca având cea maiimportantă influenţă asupra copi-ilor. Rezumând, vedem cum şcolileoperează cu o teorie greşită şi cu oatitudine distructivă. Şi care esterezultatul celor de mai sus? Astăzi,după ce îşi petrec din ce în ce maimulţi ani în şcoli consumând sumedin ce în ce mai mari dinbuzunarele contribuabililor, preamulţi copii au mai puţine cunoşt-inţe şi abilităţi decât oricând. Întretimp, conform lui John K.Williams, profesor şi scriitor: “Unadevărat imperiu imens s-a întins,condus de o preoţime de birocraţi,administratori, creatori de curriculeşi personal auxiliar. Ei şi nu copiiisunt beneficiarii şcolarizării oblig-atorii, controlate de către stat.” Întimp ce unii profesori chiar se stră-duiesc şi muncesc împotriva teorieioficiale pentru a crea un mediupropice învăţării, sistemul susţineprofesorii care acţionează ca emis-ari voluntari ai teoriei sale. El

deghizează ba chiar recompenseazăincompetenţa, indiferenţa şi lipsade onestitate. În ciuda teoriei şi aobiceiurilor proaste, auzim adesea:“Dacă şcolile sunt atât de proaste,cum se face că majoritatea copiilorpar în regulă? “De fapt, adevăruleste că milioane de copii nu sunt înregulă. Bruce Thomas, de la Chil-dren’s Learning Project, dinChicago, afirmă: “Una dintre celemai deranjante trăsături ale sis-temului este că face mult mai puţinpentru aceia care au cea mai marenevoie”. Copiii învaţă ce li sepredă. În locul unor cunoştinţe şiabilităţi folositoare, astăzi li sepredă ceea ce Benjamin Bloom nu-meşte un curriculum latent dedocilitate, competiţie, conformitateşi lipsă de onestitate într-o izolarepustie faţă de lumea reală. Thomasadaugă, “ Elevii sunt repartizaţi înrolul de ucenici în cultura negativăa şcolii. Ei slujesc mai degrabăceea ce fac adulţii decât ceea cespun; şi învaţă repede şi temeinic”.

Copiii suferă consecinţele unui sis-tem care nu este numai total in-adecvat dar şi dăunator.

Ned Vare este un fost profesoral unei şcoli private, om de afacei,scriitor; articolele sale apar on linewww.borntoexplore.org; este unapărător al unschoolingului.

„Nici profesorii, nici eleviinu sunt investiţi cu încredereade a lua decizii importanţe de-spre viaţa lor în şcoală; legisla-tivul, sindicatele şiadministraţiile şcolare iauaceste decizii. Altă parte a aces-tui complex de superioritate alsistemului este că el nu are în-credere nici în părinţi şi demulte ori îi tratează insultător,deşi chiar şi cei mai mulţi ex-perţi în educaţie considerăpărinţii ca având cea mai im-portantă influenţă asupra copi-ilor”

Ned Vare

Una dintre cele mai puter-nice idei pe care şcoală opredă copiilor este : “ Nu

ştii cum să înveţi!” În ciuda faptu-lui că minţile, creierele copiilorsunt instrumente de învăţat im-pecabile, şcolile întotdeaunapretind că “eşecul” este un fel deboală, sau mai rău “un comporta-ment rău”. Dizabilităţile reale sauimaginare au etichete clinice ca“dislexie”, “ADHD”, etc pentru acrea impresia că anormalităţi fizicesunt implicate. Şi în final, în ce seaşteaptă şcolile să aibă copiii “suc-ces”? Clasele îi angajează pe copiiîn tot felul de lucruri plictisitoare,care consumă mult timp, de multeori stresante şi fără sens, între timprecompensându-i sau pedepsindu-iprin note, medii şi evaluări. Şcolilefac oamenii dependenţi şi uşor decontrolat – caracteristici care suntexact opusul educaţiei. Odată ce at-itudinea dependentă privind în-văţarea este absorbită prinexperienţa şcoalară (incluzând,pentru unii, şi medicamente*),poate dura o viaţă, distrugând dez-voltarea autonomă sau, cum spuneaun veteran japonez, profesorulYoshio Kuryu, “contribuind la sui-cidul mental al elevului – sfârşitulgândirii, închiderea” Totuşi, în

aceste circumstanţe alienante, încazul în care un copil nu se con-formează unui standard arbitrar,sau dacă interesele sale nu sunt in-tegrate de sistem şi nu învaţă unanume lucru, “problema” este în-totdeauna asupra copilului, el esteblamat, niciodata şcoala. Cheia în-văţăturii este interesul, nu “moti-vaţia” indusă de şcoală. Nu aexistat niciodată o legatură întreşcoală şi ceea ce toţi copiii ar fi in-teresaţi să înveţe. Dar atunci cândcopiii sunt neatenţi sau par dezin-teresaţi sau nervoşi, şcoala şi-afăcut o rutină din a decide că e cevaîn neregula cu creierul copilului,chiar dacă nu există nici o dovadă aacestui fapt.

Putem evita ceva din toată neb-unia de mai sus? Poate. Smith ascris un set de condiţii care trebuieîndeplinite pentru a evita însuşirealecţiei : “Eu nu pot să învăţ!”, să fieabsorbită de copii. El a scris urma-torul Manifest al celor care învaţă:

1. Creierul învaţă continuu. În-văţăm exact ceea ce este demon-strat de cei din jurul nostru.Şcolile trebuie să se oprească dela a mai preda folosind repetiţiifără sens, “activităţi” şi teste.

2. Învăţătura nu necesită coer-ciţie sau recompense irelevante.Eşuăm în a învăţa doar dacă sun-tem plictisiţi, confuzi sau am fostconvinşi că învăţarea este unlucru dificil. Şcolile trebuie să fielocuri în care învăţatul să aibăloc în mod natural – din dorinţade a o face, nu prin forţă.

3. Învăţarea trebuie să aibă sem-nificaţie. Şcolile trebuie să seschimbe, nu să încerce să neschimbe pe noi, pentru a seasigura că înţelegem ceea ce seaşteaptă să învăţăm.

4. Învăţarea este accidentală. În-văţăm în timp ce facem lucruri

11

sonajele din film. Este vorba despre educaţia virtuală,prin film. Eu cred că va da roade această metodă.Încercaţi să introduceţi această metodă în programadumneavoastră, sau măcar la orele de consiliere vo-caţională. Ajută foarte mult la dezvoltarea personală.Putem învăţa din experienţele trăite de alţii, studiindchiar modele, putem crea un confort armonios. Vedemun copil care salvează lumea prin definirea propriuluiconcept „ Pay it forward”, alt copil, tot orfan, împre-unează lumea prin muzică, iar un părinte cu dizabil-ităţi intelectuale luptă pentru custodia fetiţei sale învârstă de opt ani. Cât despre acest părinte, Sam,câştigă acest drept. Iubirea înseamnă totul. Cu nimicdin lumea asta nu o poţi compara, decât prin harul pecare Dumnezeu ţi l-a lăsat. Arătaţi-i copilului lumeacea bună. Descoperiţi împreună cu el potenţialul. Ex-

celenţa nu desparte pe nimeni, noi trebuie doar să orecunoaştem. O putem descoperi doar prin exersare,creativitate şi spiritualitate. Potenţialul învinge!

Kristof Lajos

„Din aceste motive metodologice impuse deraţiune, descoperirea adevărului, în cazul spiri-tului critic se face în etape care nu conduc nicio-dată la o descoperire totală, completă şidefinitivă. Din aceasta cauza, indoiala va con-tinua ca să persiste în umbra certitudinii imedi-ate, iar adevărul va avea un caracter parţial, departicularitate desprinsă din întreg. Există oareun adevăr absolut?”

� � �

ŞŞccooaallaa ppuubblliiccăă –– IInndduussttrriiaa ffăărrăă sseennssŞŞccooaallaa ppuubblliiccăă –– IInndduussttrriiaa ffăărrăă sseennss“Copiii nu au nevoie să fie forţaţi să înveţe. Ei ştiu să o facă“Copiii nu au nevoie să fie forţaţi să înveţe. Ei ştiu să o facăşi sunt buni la asta.” -- John Holt, How Children Learn. Înşi sunt buni la asta.” -- John Holt, How Children Learn. Încartea sa, Insult to Intelligence, Frank Smith, spune, “Ceacartea sa, Insult to Intelligence, Frank Smith, spune, “Ceamai mare problemă pentru creier nu este învăţarea ci uitarea.mai mare problemă pentru creier nu este învăţarea ci uitarea.Indiferent cât de mult ne străduim, nu putem în mod deliberatIndiferent cât de mult ne străduim, nu putem în mod deliberatsă uităm ceva ce am învăţat. Este cu adevărat catrastofic cândsă uităm ceva ce am învăţat. Este cu adevărat catrastofic cândînvăţăm că nu putem învăţa”învăţăm că nu putem învăţa”

12

pe care le considerăm folositoareşi interesante. Şcolile trebuie săse oprescă în a mai construimedii în care nu ne putem angajaîn activităţi practice.

5. Învăţarea este colaborativă.Învăţăm devenind discipoli aiunor oameni care practică ceeace predau.

6. Consecinţele învăţăturii val-oroase sunt evidente [Folosimceea ce am învăţat]. Şcolile, pro-fesorii şi părinţii nu ar trebui săse bazeze pe note sau rezultate laevaluări pentru a descoperi ceam învăţat.

7. Învăţarea implică întotdeaunasentimente. Ne amintim cum

ne-am simţit când am învăţat sauam eşuat în a învăţa. Şcolile nu artrebui să trateze copiii ca pe niştemaşini.

8. Învăţarea nu trebuie să fieameninţată de riscuri. Dacă sun-tem ameninţaţi de ea, atunci eane va ameninţa întotdeauna. Şco-lile trebuie să recunoască faptulcă testarea continuă [şi multe altepractici ale sale] reprezintă ohărţuire intelectuală.

Lecţia listei lui Smith este căşcolile nu sunt deloc cele maipotrivite locuri pentru a învăţa, înspecial şcolile publice. Ele violeazătoate ideile de mai sus, cu fiecarecopil tot timpul. Cartea lui Smithdescrie ce se întâmplă într-o şcoală

tipică şi rezumă totul perfect într-un capitol numit “Industria fărăsens”.

Nu e deloc surprinzător că dince în ce mai mulţi oameni alegşcoli alternative sau educaţia înafara şcolilor, pentru a putea săripeste “lecţia” care le spune ca nupot învăţa.

Ned Vare este un fost profesoral unei şcoli private, om de afacei,scriitor; articolele sale apar on linewww.borntoexplore.org este unaparator al unschoolingului.

Ned Vare

EEdduuccaaţţiiaa jjaappoonneezzăă vvăăzzuuttăă pprriinn oocchhiiii uunneeii bbuunniicciiEEdduuccaaţţiiaa jjaappoonneezzăă vvăăzzuuttăă pprriinn oocchhiiii uunneeii bbuunniiccii

Opoveste de suflet, o călătorie care ne aduceîn faţa cunoaşterii, a diversităţii. Pe cândîn România, elevii noştrii sunt învăţaţi să

reproducă mecanic, cei din Japonia sunt stimulaţisă creeze, să găsească soluţii la problemele date laşcoală. Doamna Flora, despre care vom pomeni înacest reportaj, ne mărturiseşte despre valorile ar-moniei din Japonia. În ciuda vârstei pe care o arebunica Floarea, ne dezvăluie în continuare, în rân-durile de mai jos un vis văzut cu ochii. „Mă con-sider o bunică care se adaptează timpurilormoderne deşi, în adâncul sufletului meu, am multecaracteristici ale bunicilor de altădată: inima caldă,iubitoare de natură, ador călătoriile. De fapt, călă-toria este o schimbare a stării de conştiinţă.Înseamna mai curând “a simţi”, decât “a şti”. Maimult “a fi” decât “a face”. Pentru că nu ştim, nicio-dată, ce ne oferă drumul.. Altădată călătoriilefăceau parte din iniţiere şi cunoaştere… Se spunecă fiecare colţişor de lume îşi are povestea sa”, ne-a mărturisit doamna Floarea.

Japonia e un miracol pentru un european ca mine.După 12 ore de zbor Paris-Narita am aterizat într-unaeroport ce semănă, mai degrabă, cu o seră de flori încare predominau gingaşe orhidee în toate culorile cur-cubeului şi a complementarelor acestora. Ajunsă acoloam exclamat în sinea mea: am găsit ARMONIA! Apoi

am respirat adânc încercând să-mi întipăresc în suflet,pentru todeauna, frumuseţea aceea ce părea ireală. Nuaveam camera foto ca să pot imortaliza clipa. Se spunecă Japonia este ţara “marii armonii” (eu chiar amsimţit- o), a armoniei Prezentului cu Trecutul, a Mod-ernului cu Tradiţionalul, a Cerului cu Pământul, a Ma-teriei cu Spiritul, a Omului şi a Naturii, a Lotusului şia Crizantemei. Poporul japonez este foarte muncitorşi amabil având un zâmbet nelipsit pe faţă. Japoniaeste ţara Buddhismului îndeosebi (coexistă şi alte re-ligii), ţara samurailor şi a shogunilor, a codului“bushido”-codul onoarei. Japonia e o ţară cu oraşe ex-trem de curate. Tokyo e un oraş supra-aglomerat dar n-ai să întâlneşti zgomotul şi praful din oraşele noastre,un oraş presărat cu grădini şi multe locuri de agre-ment. Are şi zgârie-nori, florile şi bonsaii, cresc înghivece pe stradă fără să le rupă nimeni. Am văzut mi-nunate orhidee în pragul locuinţelor.

Învăţământul japonezÎnvăţământul japonez

Mi-ar fi plăcut să fiu elevă în Japonia. Îmi placeşcoala japoneză. Am lucrat în învăţământ, ca profesorla ţară, apoi ca personal didactic auxiliar (bibliotecar)la oraş. Ca profesor, n-am acceptat ca un elev să plececu lecţia neînţeleasă de la ora mea. De aceea, sunt tarecurioasă cand ajung într-o ţară străină, sa cer infor-maţii privind învăţământul. Ca urmare,m-am interesat

� � �

si de felul cum se desfasoara invatamantul in Japonia.Sistemul de învăţământ japonez arată cam aşa, 6-

3-3-4: 6 ani scoala elementară; 3 ani de gimnaziu, 3ani de liceu, 4 ani de învăţământ superior. Anul şcolarîncepe la 6 aprilie, fiind structurat în 2 semestre. Va-cantele: 6 săptămâni în perioada de vară, 1-2 săp-tămâni vacanţă de primavara, de sfârşit de an şcolar,2-3 săptămâni iarna.

Se pune accent pe socializarea şi dezvoltareaSe pune accent pe socializarea şi dezvoltareavocaţiei fiecăruiavocaţiei fiecăruia

În iarna lui 2006 am fost surprinsă să văd eleviiîmbrăcaţi, băieţii în pantaloni scurţi iar fetele în fustiţe.În plină iarnă! Asta da, educaţie de samurai! Copiiiaceia aveau genunchii roşii, roşii. Mi-era frig numaiuitându-mă la ei. Alt aspect care m-a surprins a fostfaptul că, în clasele I-II, elevii au un învăţător-senseiiar din clasa a-III-a schimbă prietenii (colegii) dar şiînvăţătorul. În clasa a III-a, un elev, are posibilitatea sămai fie cu încă 2-3 prieteni din clasele precedente. Ele-vii sunt atent supravegheaţi şi, trimestrial se fac ob-servaţii, înscrise în “catalog”, cu privire lacomportamentul şi evoluţia lor la învăţătură. Nu se daunote ci calificative, nu există premii pentru învăţătura.De mici, elevii sunt puşi să presteze tot felul de activ-ităţi.

Se recunoaşte valorile originalităţii şi Se recunoaşte valorile originalităţii şi creativităţii în rândul şcoliicreativităţii în rândul şcolii

Să cultive o floare şi s-o îngrijească până la în-florire. Când înfloreşte, floarea este oferită mamei. În-trucat servesc masa la şcoală, sunt puşi, prin rotaţiesă-şi servească colegii făcând pe ospătarii. Se maipune accent pe creaţie. Elevilor li se dau teme apoi,fiecare execută ce vrea după propria intuiţie şi inspi-raţie. Sunt premiaţi cei care au manifestat originalitateşi creativitate. Sunt multe şi diverse activităţile la caresunt cooptaţi, alături de elevi, şi părinţii acestora.Copiii sunt învăţaţi şi coordonaţi de învăţători şi in-structori să meargă la templu. Se pune mare accent peeducaţia religioasă a elevilor, îndeosebi morală, fără afi superficiali însă. Fără a fi înfricoşaţi cu vreopedeapsă din Cer... În cursul trimestrului se dau lucrăride control care se punctează de 0 la 100 puncte. Înfuncţie de punctele obţinute se dă calificativul laobiectul respectiv. Pentru fiecare elev există un"dosar" în care se menţionează pe o parte evaluareapunctelor de vedere iar pe cealaltă parte evaluareaobiectelor de studiu. Acest dosar este înmânat elevu-lui pentru a fi prezentat părintelui. Părintele trebuie să-şi pună ştampila care atestă luarea la cunoştinţă. În

cazul nepotului meu tatăl lui (Oto-san) aplică ştampilalui. Nu se folosesc semnăturile de luare la cunoştinţă.

Învăţaţi să protejeze naturaÎnvăţaţi să protejeze natura

Elevii sunt învăţaţi cu “responsabilăţi” faţă de mem-brii grupului, respectiv clasei sau cercetasi, din care facparte. Membrii clasei se numesc prieteni sau parteneri. Şiasta, deoarece, majoritatea japonezilor au afaceri propriiiar copiii sunt pregătiţi să ajungă oameni de afaceri saufoarte buni angajaţi.Comunicarea este foarte importantăla ei. Într-ajutoarea este foarte importantă şi ea. Se cul-tivă încă de la grădiniţă. Respectul pentru persoanele învârstă sau elevii mai mari cu 2-3 ani este la mare cinste.Aşa cum era în Romania între cele două războaie mon-diale când fratele mai mic cu doi ani îi spunea „nenea”celuilalt mai mare. Învăţătorul (sensei) nu stă la “pândă”ca să vâneze greşelile elevului. El observă punctele maislabe ale elevului apoi le comunică părintelui în partic-ular. Elevul nu este umilit în faţa clasei saupărinţilor.Tendinţa este că învăţătorul şi părintele să-şiconjuge priceperea în a-l ajuta pe elev fără a-l face să-şipiardă încrederea în sine. Încă de la grădiniţă se pleacă întabere departe de casa părintească pentru a-i deprinde sădevină independenţi. Elevii nu sunt crispaţi la ore iardacă greşesc la un răspuns nu sunt admonestaţi, răspundealt elev. Am asistat la câteva ore deschise, inclusiv la celede muzică. La muzică au un profesor special. În fiecarean se invata alt instrument muzical. Se pune accent pesport încă de la gradiniţă. Se fac tot felul de concursuriîn acest sens. Se face popularizarea, la TV a activităţilordesfăşurate de elevi în timpul taberelor de vară. Au in-structori şi din străinătate care-i învaţă pe elevi (băieţi şifete) supravieţuirea în pădure, recunoaşterea speciilor depăsări, gâze, ciuperci, copaci,etc. Sunt învăţaţi să prote-jeze viaţa, nu omoară gâzele să le pună în insectar dim-potrivă, ele se vând în recipiente speciale însoţite deinstrucţiuni pentru îngrijirea lor. În filmele animate,japonezii s-au inspirat, de la platoşa insectei denumitepopular “rădaşca”, în confecţionarea costumelor anumi-tor personaje.

Adina Tulbure: „Până acum vedeam educaţia cuochii dascălului, acum obligatoriu o văd şi cu ochiimamei. Descopăr la copiii mei, în fiecare zi, lucruri mi-nunate mici miracole ale dezvoltării umane despre carecitisem numai în cărţi până acum. Mă gândesc cât de dra-matic ar fi ca ele, preferinţele sale, disponibilităţile sale,talentele sale să treacă neobservate sau să fie pur şi sim-plu tratate superficial. Nu pot să nu mă gândesc cât debine ar fi ca toate aceste mici amănunte care construiescde fapt personalitatea să fie băgate în seamă şi să stea labaza unei abordări diferenţiate a manierei de predaredacă nu a unei curricule diferenţiate”.

A consemnat,Kristof Lajos

13

14

Ce este Analiza Tranza-cţională (AT)? Răspun-sul: „este o teorie a

personalităţii şi o psihoterapiesistematică pentru dezvoltare şischimbare personală” ( „ATAstăzi” de Vann Joines şi JanStewart). AT ne oferă o imagineasupra modului în care oameniisunt structuraţi din punct devedere psihologic, prezentându-ne un model cu trei elemente,cunoscut sub numele de modelulstărilor eului, uneori numit simodelul P-A-C, după cele treilitere iniţiale (P-Părinte, A-Adult,C-Copil).

AT oferă o teorie a dezvoltăriicopilului. Conceptul de „scenariude viaţă” explică modul în care ti-parele noastre actuale de viaţă îşiau originea în copilărie. În afaradomeniului terapeutic, AT sefoloseşte în medii organizaţionaleşi educaţionale. Ea ajută educatoriişi „educaţii” să menţină o comuni-care clară şi să evite apariţia unorconfruntări neproductive.

AT se bazează pe câteva prem-ise: „Oamenii sunt OK”, „Toatălumea are capacitatea de a gândi”,”Oamenii îşi hotărăsc singuri des-tinul şi aceste decizii se pot modi-fica”.

Permisiunile sunt propoziţiilegate de faptul că, oamenii suntOK, ceea ce înseamnă că „eu măaccept pe mine însumi aşa cumsunt şi pe tine aşa cum eşti”. Afir-maţie referitoare mai mult la ceeace eşti decât la comportament. „Sepoate ca uneori eu să nu fiu deacord cu ceea ce faci tu. Dar întot-deauna accept ceea ce eşti”.

În ziua de astăzi familiile seconfruntă cu un bombardament in-formaţional de la televiziune, spec-tacole muzicale şi activităţi de

divertisment public, încât reuniu-nile de familie, timpul liber petre-cut în familie au fost reduse laminimum.

„Cardurile” de permisiuni curitualurile lor sunt destinate ajutăriifamiliilor să-şi petreacă timpulliber, să rămână în contact psiho-logic, unul cu celălalt şi să în-deplinească principalul scop pentrucare există o familie – să oferedragoste reciprocă şi sprijinfiecărui membru.

Părinţii care au dificultăţi nere-zolvate din copilărie se pot revanşacerându-le copiilor lor să le deamesaje pozitive, fără a-i transformape copii în îngrijitorii lor. Solic-itarea de a avea o relaţie de îngri-jire pe termen lung a părinţilorproduce daune profunde şi neagădreptul copilului de a fi îngrijit. Unastfel de copil devine un îngrijitorînainte de a deveni adult şi este decijertfit de copilaria lui. Copilăriapierdută a unei persoane va bate lafereastra conştiinţei şi va cere vin-decarea atunci când persona creşteşi are proprii copii. Deci, de-opotrivă, aceste „carduri” de per-misiuni sunt utile atât părinţilor cîtşi copiilor. Fiecare membru a fam-iliei are dreptul să ceară să-i fiecitite oricare dintre cele 14 „car-duri” cu permisiuni.

Principalul ritual este cafiecare membru al familiei săcitească permisiunea altor membride familie. Familia poate alege opermisiune pe lună pentru a fi citităo dată pe săptămână sau o permisi-une pe săptămână care să fie citităîn fiecare zi. Ritualul începe încerc. Se ia primul card şi cel maitânăr membru din familie stă în mi-jlocul cercului de familie, fie înjurul unei mese sau pe podea, înorice spaţiu adecvat.

Recomandare: ar fi bine dacă

aţi închide telefoanele şi să înde-părtaţi vizitatorii, deoarecealegerea timpului şi a spaţiului esteimportantă pentru a păstra limitesănătoase pentru nucleul familiei.Exerciţiul trebuie făcut mai întâi înnucleul familiei, adică mama, tataşi copiii, inclusiv copiii adoptaţi.Apoi, altădată, alţi membri carelocuiesc cu familia, bunici, mătuşi,unchi, etc.

Ritualul permisiunilor este oexperienţă emoţională profundă şitrebuie făcut într-o atmosferă caldă,primitoare şi cu respect pentru toţi.Toate cele 14 permisiuni sunt nece-sare pentru dezvoltarea unei fiinţeumane sănătoase. Absenţa lor ducela lipsă de armonie, la conflict şiseparare. Ritualurile permisiunilornu vor şterge automat rivalitatea,competiţia, invidia/gelozia şineînţelegerile din viaţa de familie.Ele vor reduce la minimum lipsa dearmonie din familie şi vor crea o oatmosferă pentru rezolvarea cre-atoare a problemelor şi discutareadeschisă a tensiunilor cu care seconfruntă o familie. În cazul în carenu toţi membrii familiei sunt in-teresaţi să participe la ritualul per-misiunilor, acest lucru nu trebuiesă-i oprească ce doi sau mai mulţimembrii de familie să facă ritualulfără ceilalţi, lăsându-i pe ceilalţi săparticipe oricând sunt pregătiţi.Chiar şi copii de patru ani pot fiprezenţi şi se pot alătura.

Ritualurile permisiunilor suntfolositoare şi pentru copii cu hand-icap fizic şi mental. Cardurile cupermisiuni îi ajută pe membri să sese simtă bine în privinţa lor şi să sedescurce cu stigmatele sociale. Eşticine crezi tu că eşti şi ritualurilesunt destinate pentru a te ajuta săgândeşti de bine de tine şi familiata indiferent prin ce dezastre şi lip-suri trece familia ta.

AANNAALLIIZZAA TTRRAANNZZAACCŢŢIIOONNAALLĂĂ ŞŞII „„CCAARRDDUURRIILLEE”” DDEEAANNAALLIIZZAA TTRRAANNZZAACCŢŢIIOONNAALLĂĂ ŞŞII „„CCAARRDDUURRIILLEE”” DDEEPPEERRMMIISSIIUUNNIIPPEERRMMIISSIIUUNNII

Mesajele din cele 14 carduri depermisiuni susţin viaţa şi dez-voltarea. Ele dau unui copil senti-mente bune despre sine şi ceilalţi,oferindu-le linii directoare pentruinteracţiunea socială.

CARD NECESITATECARD NECESITATE

Fiecare dintre aceste 14 cardurivor fi dezvoltate pe rând în arti-colele următoare.

Doina FîntînariuPsiholog

Cu toţii am avut un zâmbet ironic în colţul guriicând am aflat că în alte ţări împărţirea se învaţă înclasa a VII-a sau radicalul în clasa a IX-a. Întotdeaunane-am simţit cumva superiori pentru că la noi se în-vaţă mai mult, se vehiculează o cantitate mai mare deinformaţie. Dar omitem sau evităm să ne punem în-trebarea cu ce rămânem din toate aceste informaţii.Este un subiect tabu, un subiect despre care nu prea neplace sa discutăm, însă cu toţii suntem conştienţi căun om de un intelect mediu aflat, să zicem, la vârsta de30 de ani, nu mai stăpâneşte nici 5% din noţiunileprezentate în liceu. Desigur, el "rămâne cu ceva", semai întâmplă să "îi sune cunoscute" anumite noţiunisau poate stăpâneşte ceva mai bine câteva materii cucare a mai avut de-a face ulterior în viaţă. Uitarea esteun proces firesc, însă trebuie să ne dăm seama de ur-mătorul aspect: procentul de informaţie care se uităeste direct proporţional cu cantitatea de informaţieprezentată şi invers proporţional cu calitatea prezen-tării, el nu are o valoare fixă. Concluzia poate păreaparadoxală: mai puţină informaţie reţinută în cazulprezentării unui volum mai mare de informaţie (şi cuatât mai puţină în cazul unei prezentări deficitare).

ExperimentExperiment

Să presupunem că unei persoane i se dă să reţinăîn 5 minute 20 de cuvinte. Cel mai probabil ea va reuşisă le reţină cu uşurinţă sau va uita cel mult un cuvânt-

două. Am obţine astfel un procent mediu de uitare de15%. În acelaşi timp, dacă aceleiaşi persoane i s-ar dasă reţină, în acelaşi interval de timp, 200 de cuvinte, eava depune un efort mult mai mare şi cel mai probabilnu va reuşi să reţină mai mult de 10-15, neapucândnici să parcurgă întreaga listă. Avem deci de-a face cuun efort mai mare pentru un procent de uitare de peste90% şi mai puţine cuvinte reţinute. Probabil că un ex-periment ar infirma valorile exacte specificate demine, însă modelul este corect. Acest raţionament sim-plu este ignorat în alcătuirea programelor şcolare.

Curricula îmbâcsită...Curricula îmbâcsită...

În clasa a VIII-a, la geografie, se predau aproapetoţi munţii din România şi zeci de vârfuri muntoase.Copiii sunt "ascultaţi", ei trebuind să recite aceste de-numiri şi valori numerice, iar aceasta este modalitateaîn care are loc evaluarea performanţelor lor. Am de-schis la întâmplare un caiet de biologie de clasa a X-aal unui elev care urmează un liceu cu profil de matem-atică-informatică. Citez: "Porţiunea dintre două mem-brane Z succesive se numeşte sarcomer şi este unitateamorfofuncţională a miofibrilelor" sau "Cordonul lem-nos este format din vase metaxilem de calibru maredispuse spre cambiu intrafascicular şi din vase pro-toxilem de calibru mic dispuse spre periferie". O lecţieeste alcătuită din zeci de astfel de afirmaţii pe care ele-vii sunt nevoiţi să le înveţe pe de rost (este de bun-simţ

SSuunntteemm „„mmaarrggiinniillee”” eedduuccaaţţiieeii ??SSuunntteemm „„mmaarrggiinniillee”” eedduuccaaţţiieeii ??

1. Permisiunea de a exista („Aidreptul de a exista”) P e n t r upăstrarea vieţii2. Permisiunea de a fi tu însuţi(„E în regulă să fii de sexul careeşti”) De a fi de sexul pe care îlai3. Permisiunea de a fi copil („Eîn regulă că eşti copil”) Săte bucuri de viaţă4. Permisiunea de a creşte („Poţi

creşte, te poţi maturiza”) S ăfii de vârsta pe care o ai5. Permisiunea de-a o scoate lacapăt („Poţi reuşi”) Să reuşeşti6. Permisiunea de a fi important(„Eşti important”) Să ai sen-timentul valorii proprii7. Permisiunea de a fi apropiat(„Poţi fi aproape”) Să ai în-credere8. Permisiunea de a aparţine („Tueşti împreună cu noi”)Pentru aavea un loc securizant9. Permisiunea de a fi bine („Poţifi sănătos”) Pentru a fi sănătos10. Permisiunea de a fi sănătosmental („Poţi fi întreg la minte”)Pentru a păstra legătura cu reali-tatea

11. Permisiunea de a gândi („Poţigândi”)Pentru a exprima gânduri12. Permisiunea de a simţi („Poţiavea sentimente”) Pentru aexprima sentimente în siguranţă13. Permisiunea de a fi divin(„Eşti unic, divin, sacru”)Pentru exprimarea spirituală14. Permisiunea de a lupta pen-tru dreptate („Poţi lupta pentrudreptate”) Pentru a-şi afirmadeschis convingerile/poziţia

� � �

15

16

că o asimilare în sensul unei înţelegeri în profunzimeşi reţineri de lungă durată nu are loc) pentru ora ur-mătoare la care este posibil să fie "ascultaţi". Acesteasunt doar două exemple, probabil nu cele mai rele-vante, alese din mediul preuniversitar. Curricula uni-versitare sunt la rândul lor îmbâcsite de informaţii pecare nici specialiştii în domeniu nu le stăpânesc, elefiind, în caz de nevoie, uşor accesibile în literatura despecialitate.

Mitul olimpicilorMitul olimpicilor

Atunci când se vorbeşte despre performanţele sis-temului de învăţământ din România, olimpicii suntmereu împinşi în faţă pentru a demonstra calităţile sis-temului, ceea ce reprezintă o eroare, presupunând lipsaunei rele intenţii. În calitate de fost olimpic, dar poatemai important, în calitate de om care a cunoscut de-alungul timpului mulţi olimpici cu rezultate deosebitepe plan intern şi internaţional, vă pot afirma în cunoşt-inţă de cauză că sistemul de învăţământ are, dacă nunimic, foarte puţin de-a face cu aceste performanţe.Olimpicii sunt, în primul rând, oameni pasionaţi, dor-nici şi capabili să studieze şi să aprofundeze materiilerespective în cele mai neprielnice conjuncturi, pe contpropriu de cele mai multe ori, din surse alternative fărăvreo legătură cu materialul didactic uzual. Există într-adevăr cazuri în care în spatele unui olimpic cu rezul-tate deosebite se află un profesor deosebit, un profesortalentat şi capabil să dezvolte şi să alimenteze o pasi-une, însă aceşti profesori sunt rari şi în nici un caz nusunt reprezentativi pentru sistemul educaţional româ-nesc.

Neînţelegerea eficienţeiNeînţelegerea eficienţei

Măsura după care se evaluează orice proces esteeficienţa. Eficienţa actului educaţional este raportuldintre importanţa (utilitatea sau relevanţa) noţiunii în-văţate şi efortul depus pentru asimilarea (înţelegerea şireţinerea) respectivei noţiuni. Dacă în privinţa eval-uării numărătorului acestui raport există mari carenţe,numitorul este complet ignorat de cei ce gândesc şiperfecţionează acest sistem. Scopul management-uluioricărui sistem este de a-l face cât mai eficient. Cumefortul depus (o resursă epuizabilă a celor ce învaţă),în calitate de numitor al eficienţei, este ignorat inproiectarea sistemului educaţional, acesta nu are cumsă funcţioneze corect. Subestimarea gravităţii şi pro-funzimii problemelor din învăţământ de către "oa-menii mari" este pe de o parte cauzată de irelevanţaacestor probleme pentru propriile lor persoane înprezent, de nostalgia propriei tinereţi şi idilizarea tre-cutului, dar într-un fel şi de o răutate josnică ce nu se

justifică nici măcar prin prisma egoismului utilitar:"Lasă ca şi eu m-am chinuit la vârsta voastră, de ce sănu suferiţi şi voi, de ce să vă fie vouă mai uşor? Aşa eşcoala, aşa era pe vremea mea şi aşa trebuie să rămână,ce vă plângeţi atât, vă e mintea numai la distracţii!"Homo homini lupus.

Soluţii: Conştientizarea. Dorinţa de schimSoluţii: Conştientizarea. Dorinţa de schim--barebare

Primul pas, poate cel mai important şi greu defăcut este conştientizarea şi recunoaşterea existenţeiunor probleme de fond în sistemul de învăţământ. Esteun sistem putred şi corupt, un sistem în care însuşi celcare îi justifică existenţa, elevul, studentul, este demulte ori umilit, batjocorit, iar interesele sale realesunt complet ignorate. Problemele de formă care sunttratate în momentul de faţă, deşi au importanţa lor,sunt un soi de păduche pe capul unui bolnav de cancermetastazic. Următorul pas ar fi acumularea unei dor-inţe de schimbare, o dorinţă sinceră şi reală de a îm-bunătăţi, de a reconstrui acest sistem. Din păcate,această dorinţă nu pare a avea de unde să vină. Sin-gurii afectaţi de această putreziciune a sistemului suntelevii şi studenţii, iar ei nu sunt în măsură să ia deciziisau să se facă auziţi. Singurii interesaţi de o schimbarear fi copiii, dar ce pot ei să facă? Puţinele organizaţiistudenţeşti cu o oarecare credibilitate se ocupă deobi-cei cu alte probleme, cum ar fi bursele sau locurile încămine, probleme importante la rândul lor, însă a cărorcontribuţie la actul educaţional în sine este marginală.Cei care se află în structurile decizionale, cei care auputerea de a schimba, nu au ca scop îmbunătăţireastatutului elevului şi al studentului. Ei se ocupă cuchestiuni administrative, întâlniri la nivel înalt, discuţiiformale, armonizarea legislaţiei, obţinerea de fonduri,investirea, curioasă de multe ori, a acestor fonduri, re-organizarea examenelor, chestiuni importante, dariarăşi, de multe ori cu un efect similar unei frecţii cuspirt la piciorul (sau limba) de lemn. Sunt convins căexistă şi excepţii, oameni care conştientizează acesteprobleme şi vor să schimbe ceva, însă majoritatea facparte din acest sistem de ani buni şi ca atare, probabilcă nici nu mai realizează starea deplorabilă în care seaflă nucleul său. Au început să aibă impresia că aşaeste firesc să fie, că asta este starea normală a lu-crurilor, că totul merge bine şi că tot ce trebuie făcut serezumă la mici ajustări şi corecţii.

Proiectarea şi implementareaProiectarea şi implementarea

Odată efectuaţi primii doi paşi (şi zâmbim cu toţiila auzul acestor vorbe), următorul ar fi munca sisifică

17

de proiectare şi implementare reală a unor schimbăride fond. Despre soluţii punctuale nu aş vrea să vorbescprea mult, nu sunt specialist în domeniu, iar la nivelteoretic majoritatea sunt cunoscute deja, deficienţelemari fiind la partea de implementare. Voi menţionadeci doar câteva măsuri evidente. O primă măsură arfi eliminarea unor porţiuni mari de materie şi reorga-nizarea programelor şcolare având în vedere noţiunide teorie pedagogică. Foarte utilă ar fi implementareaunui sistem real de feedback, direct de la elevi/studenţişi indirect de la mediul privat, prin care s-ar obţine oreacţie care să autoregleze sistemul, la fel cum inter-dependenţa cererii şi a ofertei funcţionează ca unmecanism de autoreglare a sistemului economic. Totesenţială mi se pare conceperea unui sistem real (şi in-sist în mod intenţionat pe acest cuvânt) de evaluare acadrelor didactice în funcţie nu neapărat de rezultateleabsolute ale elevilor, care pot varia mult în raport cucapacităţile acestora, ci în funcţie de rezultatele lor rel-ative. Ar trebui avută în vedere umanizarea sistemuluide învăţământ, spre exemplu prin implementarea unorsisteme de evaluare mai relevantă şi mai puţin brutalăa elevilor: dacă eşti răcit, deranjat la stomac sau nein-spirat în ziua admiterii la facultate, după ani depregătire, ratezi examenul şi implicit un an din viaţă.Dar cui îi pasă? Cum ar fi dacă adepţii acestei metodede evaluare spartană ar primi salariile anual, pe datade, să zicem, 23 august, iar dacă nu ar reuşi să ajungăîn ziua respectivă la ora 8 fix la serviciu, ar rămânefără bani?

ConcluzieConcluzie

Învăţământul primar, gimnazial şi liceal total-izează 12 ani. În cazul urmării unei facultăţi, un omajunge să petreacă în jur de 17 ani prin unităţi de în-văţământ. Este vorba despre aproximativ un sfert dinsperanţa medie de viaţă, poate cel mai frumos sfert, încare activitatea principală este învăţatul, adicăpregătirea pentru viaţă. Este enorm, iar faptul că înurma acestei perioade "rămânem cu ceva", avem o cul-tură generală îndoielnică, nervii mai tociţi şi în cel maibun caz capacitatea de a îndeplini nişte sarcini de ser-viciu nu ar trebui să ne mulţumească nici pe departe.În acest sfert de viaţă se pot face mult mai multe, sepot învăţa mai multe lucruri, cu mai puţin efort şipăstrând mai mult timp pentru activităţi recreative.Toate acestea dacă s-ar ţine cont de eficienţă, dacă sis-temul ar fi gândit mai bine, dacă cei care îl gândesc şiîl operează ar fi mai deschişi, mai puţin egoişti şi în-crezuţi, dacă ar avea o conştiinţă mai solidă şi un min-imum de respect pentru copilăria şi tinereţea amilioane de oameni.

Andrei Oghina

I. “AI CARTE, AII. “AI CARTE, AIPARTE!…”PARTE!…”

Corectaţi-mă dacă greşesc, darnu cred că există cineva care sănu-şi îndemne copiii spre ştiinţade carte. Au făcut-o părinţii noştricu noi şi au făcut-o toate seminţi-ile de pe Pământ cu copiii lor, de laînceputurile timpurilor. Cât maimultă şcoală şi cât mai bunăCarteae binebună: ne deschide ochii,minţile şi sufletele; ne ajută să necunoaştem pe noi şi lumea în caretrăim; ne foloseşte să ne câştigămpâinea de toate zilele, chiar dacămai multă învăţătură nu înseamnă

neapărat mai mulţi bani; neapropie de semenii noştri,făcându-ne să le desluşim graiurileîn care se înţeleg şi obiceiurile pecare le ţin dragi din moşi-strămoşi.Ne mai învaţă credinţa în Cel deSus. Şi să ne iubim aproapele. Şisă nu ucidem. Şi să nu furăm.Greşesc?

Cam asta ar fi, în cuvinte sim-ple, româneşti, menirea şcolii. Încuvintele Europei, modelul edu-caţiei mileniului nostru adună lu-crurile de învăţat în jurul a patruverbe, toate egal de importante:A FI – adică a ne duce existenţa

cultivând valori universale

precum adevărul, bunătateaaltru-ismul,compasiunea cinstea, on-estitatea şi şi a respingeândmediocritatea înstăpânită adânc înfibra noastră socială, făţărnicia,prostul gust şi hoţia; A ŞTI – adicăa cunoaşte suficient şi a înţelege,logic, şi în algoritmisimpli, uşorde aplicat, faptele şi datele funda-mentale ale lumii noastre; A FACE– adică a transforma ceea ce ştimdin teorie în lucruri practice, utilecelor din jur; A TRĂI în comuni-tatea căreia aparţinem – adică a nepăsa de bunul public, a ne cerescuze atunci când greşim şi aspune te rog şi mulţumesc întot-

� � �

ŞŞCCOOAALLAA PPEE BBUUNNEEŞŞCCOOAALLAA PPEE BBUUNNEE O DECLARAŢIE DE IUBIRE, CU ALT FEL DE CUVINTE O DECLARAŢIE DE IUBIRE, CU ALT FEL DE CUVINTE

MARIAN STAŞ, MARIAN STAŞ, PRESEDINTE FUNDATIA CODECS PENTRU LEADERSHIP PRESEDINTE FUNDATIA CODECS PENTRU LEADERSHIP

18

deauna.Tot în Uniunea Europeană,

Statele Unite ale Americii,Canada, Singapore; Coreea deNord; Japonia… Dacă noi suntemmai buni ca ei (nu-i aşa? – doarmereu luăm medalii de aur şiargint la toate olimpiadele inter-naţionale, în competiţie directă cuamericanii, canadienii, coreenii,japonezii…) atunci cum sărăcia eide viaţă de ei sunt mai buni ca noi,la diferenţe inimaginabil de recu-perat în următoarea jumătate desecol, în materie de bunăstare penaţie ori pe cap de individ statis-tic? Altă întrebare,Încă o întrebare,pentru părinţilor: presupunând căv-aţi putea trimite avea bani sufi-cienţi încât copilul vostru să poatăînvăţa la un colegiu dintr-o ţarăeuropeană, ori din Canada, ori dinAmerica, l-aţi mai sfătui sărămână şi să facă şcoală în Româ-nia, pe motiv că aici e mai binedecât acolo?!…De ce aşa? Unde ni se rupeDe ce aşa? Unde ni se rupe

filmul?filmul?Ştiţi ce cred eu? Că,Eu cred

că, de fapt, filmul ni s-a rupt demult, . şi cCeea ce facem acum –cu confortul înşelător al inerţiei în-cremenite într-un proiect depăşit –este să-l tot proiectăm mereu şimereu, aceeaşilaşi şi aceeaşilaşifilm peliculă slabdemodată, câr-pită de conjunctură în multelelocuri unde el celuloidul cedeazăsub presiunea unei realităţi impla-cabile, căreia şcoala ca sistem îiopune o acerbă, crâncenă rezis-tenţă la nou în detrimentul vizibilal protagoniştilor săi principali: ,elevii şi dascălii.

De ce aşa? De ce aşa? Gata cu argumentaţia şi cu

pledoaria de început. Să trecem laconcret, adică la analiza succintă astării curente, pe zona care mă in-teresează cel mai mult: în-văţământul preuniversitar- chiarsuntem o naţie de licenţiaţi? Sin-

gura ţintă este a studia la facul-tate?. Ştiţi de ce cred eu că jucămîn alt film decât în cel adecvat tim-purilor noastre? Iată ceea ce euconsider ca fiind primele cincimotive ale acestei stări de fapt.Aşadar, noi jucăm în alt film pen-tru că…

II. O ANALIZĂ DE SISII. O ANALIZĂ DE SIS--TEMTEM

0.10.1Am scris ZERO, deoarece

această cauză este, în opinia mea,cea mai serioasă cu putinţă: pPen-tru că acum educaţia (atât cea pre-universitară, cât şi cea furnizatăprin învăţământul superior, ceînseamnă o altă temă asupra căreianu-mi propun să insist acum) NUeste tratată în fapt ca prioritatecritică strategică în România –afirmaţia nu mai are nevoie de jus-tificări suplimentare. Ştiţi care estecredinţa mea? Că educaţia din aniipetrecuţi în grădiniţă, şcoală gen-erală şi liceu este prioritatea strate-gică de căpătâi a României înurmătorii 8-12 ani. Mai cred că eatrebuie să devină punctul focal aloricăror guvernanţi care vor săarate un elementar respect faţă deromânii care i-au ales să-i con-ducă. De ce educaţia este acumproiectul cel mai important alRomâniei?Întrucât Pentru că edu-caţia este modalitatea principalăprin care poate fi schimbată infra-structura mentală a unei societăţi,iar şi pentru că acum societatearomânească are nevoie de schim-barea rapidă a infrastructurii salementale. Câteva exemple? Cuplăcere: să ne pese profund de celde lângă noi; să nu cerem şi să nudăm şpăgi pentru servicii publicecare ni se cuvin sau pe care sun-tem obligaţi să le oferim la ceamai bună calitate; să nu încurajămmediocritatea şi vulgaritatea canorme de fapt în tot ce ne încon-joară, ci competenţa şi bunul simţ;

să nu furăm munca altuia, dând-odrept a noastră; să nu fim noi în-totdeauna cei mai deştepţi şi sălăsăm loc şi pentru opinia celuilalt;să nu fim sarcastici şi arţăgoşi dinnimic; să dăm soluţii la probleme,şi nu probleme la soluţii etc. Aţireţinut?, convingerea mea este căEDUCAŢIA ESTE CEL MAIIMPORTANT PROIECT PUB-LIC AL ROMÂNIEI ÎN URMĂ-TORII 8-12 ANI!

1.2.1.2. Pentru că acum progra-maele şcolareăobligatorie aureprea multe discipline, iar cele maimulte dintre ele, la rândul lor,conţin prea multă materie, preacomplicat prezentată. şi, dElimpede? Repet încă o dată şi încăo dată şi încă o dată ceea ce estede domeniul evidenţei: acum suntPREA MULTE DISCIPLINE, iaracestea conţin PREA MULTĂMATERIE! Ce se întâmplă, pecale de consecinţă? Păi, să vedem:cu 12-148 discipline în orar înfiecare semestru copiii muncesc canăucii, pe apucate, superficial şinesistematic, fuşerind învăţătura; .obosesc Obosesc înainte devreme, obligaţi la un exerciţiu int-electual reactiv, de criză; . copiazăCopiază într-o veselie şi chiulescîntr-o veselie. Aici – şi vreau să fiufoarte bine înţeles: nu judec şi nuacuz, ci constat ceea ce cred căeste în primul rând o reacţie in-stinctivă de autoapărare a elevilorfaţă de ceva ce nu foloseşte şi nuplacela confruntarea cu o stare defapt în faţa căreia inconştient sesimt depăşiţi şi frustraţi, la fel cucei care le administrează acestregim intelectual – profesorii. ; Săcontinuăm: părinţii bagă bani cutoptanul în meditaţii, dublând in-util şi substituind practic şcoala fă-cută prost acolo unde ea trebuiefăcută bine cu şcoala la negru,întreţinând astfel un sistem per-vers ce nu are nimic de-a face cu oeducaţie sănătoasă

19

2.32.3.Pentru că acum modelul dominant în şcoalăeste cel al unei conversaţii vetuste între profesori înroluri de “părinţi” şi elevi în roluri de copii, înlocul unui dialog modern şi eficient între adulţi, întermenii disciplinei numite analiză tranzacţională. Cese întâmplă în primul caz? Clasic: cei de la catedră,după modelul „magister dixit”, ştiu mereu totul, au mereu dreptate(“magister dixit !…”). Ca urmare, împart recom-

pense şi sancţiuni care sunt mereu juste, deoarece ştiumereu totul şi au mereu dreptate; . la La rândul lor,cei din bănci sunt mereu rebeli, chiulangii, insolenţi,deci trebuie cuminţiţi şi îndesaţi cu toată materia dinlume, pe care trebuie să o reproducă integral şi pe derost, dacă vor să promovezetreacă: la ascultare; la ex-temporale şi teze; la bac; la admitere… Al doilea tipde tranzacţii aduce cu sine o cu totul altă (al)chimieîntre creatorii Jocului din clasă, Însoţitor şi Însoţit:eu te respect, tu mă respecţi; eu sunt politicos cu tine,tu eşti politicos cu mine; eu nu te judec, tu nu măjudeci; menirea mea de căpătâi este să mă ofer camodel de integritate şi reputaţie şi să-ţi dau atâteacunoştinţe câte sunt necesare, să te ajut să le înţelegilogic, să te cunoşti mai bine şi să poţi crea, la rândultău, cunoaştere; menirea ta este să iei Jocul în serios,pentru că îţi aparţine şi pentru că eşti cel mai impor-tant protagonist al său; să munceşti intens şi onest,pentru tine – nu şmecherit, de ochii lumii, ca să daibine în poză; să nu fie nevoie să copiezi, să chiuleştisau să-ţi cumperi notele de trecere. Concluzionând şiacest punct, percepţia mea este că dialogul dintre pro-fesori şi elevi este încă unul construit preponderentpe tranzacţii ineficiente de tip PĂRINTE-COPIL, înlocul celor caracteristice acestor ani, de tip ADULT-ADULT – cercetarea ştiinţifică de specialitate (psi-hologie / sociologie organizaţională) a stabilit cădialogul între adulţi este net mai eficient şi mai sănă-tos decât celălalt

3.4.3.4.Pentru că examenul de bacalaureat desfăşu-rat în forma actuală este costisitor, nerelevant şipotenţial generator de corupţie – în plus, este super-complicat ca design şi opţiuni. Costisitor înseamnăcă el costă scump, mult prea scump în energie, oa-meni, timp şi bani. Nerelevant înseamnă că într-unfel sau altul, îl iau aproape toţi, deci judecata de val-oare pe această bază este lovită de nulitate. Potenţialgenerator de corupţie înseamnă că, aşa cum e făcutacum, favorizează copiatul sau micul trafic deîngăduinţă – pe bani sau nu – pentru promovarea lui,doar pentru că trebuie la admiterea la facultate.Opinia mea profesională este că într-o Şcoală de liceuproiectată să folosească şi să placă, să educe şi să

dezvolte respectul pentru valori precum încrederea,onestitatea, competenţa şi performanţa autentice bac-ul nu mai este necesar, pur şi simplu. Deci: BAC-ulPENTRU TOŢI trimis LA MUZEUL DE ISTORIEA EDUCAŢIEI, mărturie a unui timp de multapus!…

4.5.4.5.În fine, pentru că acum managementul în-văţământului preuniversitar este croit ineficient şi ne-funcţional, după un model depăşit ce încurajeazăclientelismul şi traficul de influenţă, în loc să educeîncrederea în competenţa celor care conduc şcolile.Ca principiu, următorul lucru:managementul resur-sei umane şi al celei financiare reprezintă, prin naturalor, instrumentele de lucru ale directorilor şi consili-ilor de administraţie ale şcolilor – este modul firescde a pune laolaltă, aşa cum scrie la teorie, atât re-sponsabilitatea, cât şi autoritatea alocării resurselor.Tot ca principiu, este natural ca furnizorul naţionalde educaţie să solicite evaluarea calităţii actului ed-ucaţional unui organism independent, care să nu fiesub chiar jurisdicţia sa – nu merge, pentru că atuncitendinţa naturală va fi de subiectivism şi judecatăpărtinitoare. Modelul este simplu: orice business re-spectabil îşi face un titlu de mândrie din auditărilecertificate ale companiilor independente, special-izate, de reputaţie ireproşabilă. Aşa trebuie să se în-tâmple şi cu şcoala preuniversitarăromânească!

Am analizat succint aceste cinci cauze ale stăriiactuale a şcolii preuniversitare de la noi deoarece, eucred căîn opinia mea, ele sunt cele mai importante, –prin urmare, pentru tratarea ele acestora trebuie săconstruim, cu maximă urgenţă, soluţii de sistemfuncţionale şi durabile. Secţiunea următoare propuneşi un posibil plan de acţiune.Şi pentru că am folosittrei pagini ca să argumentez şi să analizez, am săfolosesc mult mai puţin spaţiu – o listă… “to do”, căe la modă în management! – ca să prezint succint

III. III. ““TO DO”TO DO”

Am organizat într-un tabel CE cred eu că tre-buie făcut, şi, parţial, CUM – un proiect ce vaprinde viaţă cu contribuţia esenţială a celorcărora le aparţine de fapt, Oamenilor Şcolii.

20

DIAGNOSTICDIAGNOSTIC CE-I DE FĂCUT?CE-I DE FĂCUT? CUM?CUM?

1. EDUCAŢIA ÎN 1. EDUCAŢIA ÎN ROMÂNIA, acum: oROMÂNIA, acum: oCenuşăreasă a sisCenuşăreasă a sis--

temului publictemului public

• Punerea în fapt a viziunii: ED-UCAŢIA – CEL MAI IMPORTANTPROIECT PUBLIC AL ROMÂNIEI ÎNURMĂTORII 8 ANI!• Mesajul: “HAIDEŢI SĂFACEM ÎMPREUNĂ O ŞCOALĂ PEBUNE, CLĂDITĂ PE VALORI, CARESĂ NE FOLOSEASCĂ ŞI SĂ NEPLACĂ!”• Valorile: ÎNCREDERE –înainte de orice; ONESTITATE; COM-PETENŢĂ; PERFORMANŢĂ; CURA-JUL ACŢIUNII CIVICE

1. Prin autoritatea şefului stat-ului şi a primului-ministru alRomâniei, care îşi asumă personalaceastă prioritate strategică pentruurmătorii 8-12 ani2. Printr-un procent de mini-mum 7% din PIB alocat imediateducaţiei – de preferat 8%, pentrurecuperarea decalajelor enormefaţă de standardele Uniunii Eu-ropene

2. PREA MULTE 2. PREA MULTE DISCIPLINE, PREADISCIPLINE, PREAMULTĂ MATERIEMULTĂ MATERIE

• MAI PUŢINE DISCIPLINE înfiecare semestru (de exemplu: 5; 6; 7;8)• ACELAŞI NUMĂR DE OREpe săptămână pentru fiecare disci-plină (de exemplu: 4; 3)• Un PORTOFOLIU SEMES-TRIAL de discipline OBLIGATORII şiLA ALEGERE (de exemplu: 7 disci-pline pe semestru = 4 discipline oblig-atorii + 3 discipline la alegere)

1. Printr-un nou model delucru în clasă2. Printr-un nou model demanuale şcolare, pilotate core-spunzător, care – în opt ani – să îlînlocuiască pe cel practicat acumîn şcoli

3. SINDROMUL 3. SINDROMUL ““MAGMAG--ISTER DIXIT!”ISTER DIXIT!”

• FORMARE PROFESIONALĂMODERNĂ pentru toţi dascălii dinşcoli. Cuvinte-cheie: arta şi măiestriapredării; centrare pe beneficiarii edu-caţiei, elevii; tutorat; mentorat; coach-ing; scrierea, pilotarea şi evaluareamanualelor şcolare

1. Prin parteneriate de tip pub-lic-privat2. Prin consorţii alcătuite dinjucători pe piaţa de training şi con-sultanţă educaţională (companiiprivate; organizaţii neguvernamen-tale; case ale corpului didactic)

4. BAC-UL: COSTISI4. BAC-UL: COSTISI--TOR; NERELEVANT;TOR; NERELEVANT;

““TOXICTOXIC””

• ÎNCHIDEREA SISTEMULUIEXAMENULUI DE BACALUREAT, aşacum el se desfăşoară în forma actuală• ÎNLOCUIREA acestuia cu oEXAMINARE STANDARD modernă,contracost, la dispoziţia absolvenţilorde liceu care doresc să urmeze studiisuperioare

• Prin intermediul unui or-ganism independent, certificat in-ternaţional, care administreazăaceastă examinare (soluţie iniţialăposibilă: francizarea unui sistemcu performanţe recunoscute)

5- MANAGEMENTUL5- MANAGEMENTULŞCOLII: ineficient; inŞCOLII: ineficient; in--corect calibrat în tercorect calibrat în ter--menii relaţiilor dintremenii relaţiilor dintreresponsabilitatea şiresponsabilitatea şiautoritatea funcţiilorautoritatea funcţiilor

de conducerede conducere

• DELEGAREA AUTORITĂŢIIALOCĂRII RESURSELOR umane şifinanciare directorilor şi consiliilor deadministraţie din şcoli• SCOATEREA FUNCŢIEI DEINSPECŢIE ŞCOLARĂ de sub au-toritatea furnizorului naţional de edu-caţie

1. Prin lege

2. Prin crearea unui organismindependent (consorţiu) de in-specţie şcolară şi instituţională, alecărei responsabilităţi principalesunt evaluarea stării şi procesual-ităţii învăţământului preuniversitarşi oferirea de feedback (constatări;recomandări de îmbunătăţire)furnizorului naţional de educaţie

21

Încă o idee, la final, pentru completitudineatabloului. Şcoala poate face minuni, dacă eclădită interior cu har şi dăruire. Două lucruri,însă, nu poate face: nu se poate substitui Familieişi nu poate recupera de una singură comoarapierdută a celor şapte ani de acasă, în locul celorîn drept s-o facă. Oricât de greu ne-ar fi să neducem traiul zilnic în acest timp copleşitor, capărinţi avem obligaţia morală să nu ne aban-donăm puii din cuib până nu le cresc aripi puter-nice, să zboare singuri. Ce s-ar fi întâmplat culumea noastră dacă Dumnezeu şi-ar fi lăsatCreaţia de izbelişte?…

1.1.CE? Punerea în fapt a VIZIUNII de AFACE ÎMPREUNĂ O ŞCOALĂ PE BUNE,CLĂDITĂ PE VALORI, CARE SĂ NEFOLOSEASCĂ ŞI SĂ NE PLACĂ! Care suntValorile? Iată-le: ÎNCREDERE – înainte de orice!ÎNCREDERE, fondată pe ONESTITATE, COM-PETENŢĂ, PERFORMANŢĂ şi CURAJULACŢIUNII CIVICE. CUM? Prin autoritatea şe-fului statului şi a primului-ministru al României,care îşi asumă personal această prioritate strate-gică pentru următorii 8-12 ani. CUM? Printr-unprocent de minimum 7% din PIB alocat educaţiei– de preferat, 8% pentru recuperarea decalajelorenorme faţă de standardele Uniunii Europene;

2.2.CE? MAI PUŢINE DISCIPLINE în fiecaresemestru (de exemplu: 5; 6; 7; 8) cu ACELAŞINUMĂR DE ORE pe săptămână pentru fiecaredisciplină (de exemplu: 3; 4), cu un PORTO-FOLIU SEMESTRIAL de discipline OBLIGA-TORII şi LA ALEGERE (de exemplu: 7discipline pe semestru = 4 discipline obligatorii +3 discipline la alegere) CUM? Printr-un noumodel de lucru în clasă şi printr-un nou model demanuale şcolare, pilotate corespunzător, care, înopt ani vor înlocui treptat modelul practicat acumîn şcoli;

3.3.CE? FORMARE PROFESIONALĂ MOD-ERNĂ pentru toţi dascălii din şcoli. Cuvinte-cheie:arta şi măiestria de a preda; grija faţă de elevii-clienţi; tutorat; mentorat; coaching; scrierea, pi-lotarea şi evaluarea manualelor şcolare. CUM? Prinparteneriate de tip public-privat, prin consorţii al-cătuite din jucători pe piaţa de training şi consul-tanţă educaţională (companii private; organizaţiineguvernamentale; case ale corpului didactic)

4.4.CE? ÎNCHIDEREA SISTEMULUI EXA-MENULUI DE BACALUREAT, aşa cum el sedesfăşoară în forma actuală şi ÎNLOCUIREAacestuia cu o EXAMINARE DE TIP SAT I / SATII (în principiu, modelul practicat pentru ad-miterea în universităţile americane), contracost,la dispoziţia absolvenţilor de liceu care doresc săurmeze studii superioare. CUM? Prin intermediulunui organism independent, certificat inter-naţional, care administrează această examinare (osoluţie iniţială posibilă: franciză SAT)

5.5.CE? DELEGAREA AUTORITĂŢIIALOCĂRII RESURSELOR umane şi financiaredirectorilor şi Consiliilor de Administraţie dinşcoli CUM? Prin lege. CE? SCOATEREAFUNCŢIEI DE INSPECŢIE ŞCOLARĂ de subautoritatea furnizorului de educaţie. CUM? Prinintermediul unui organism independent de tipagenţie naţională de inspecţie şcolară şi insti-tuţională, ale cărei responsabilităţi principale suntevaluarea, la nivel naţional, a stării şi procesual-ităţii învăţământului preuniversitar şi oferirea defeedback (constatări; recomandări de îm-bunătăţire) managerului sistemului educaţionalnaţional.

Asta e: opt ani de muncă pe brânci de-aici în-colo, pentru noi şi nu pentru alţii – ca să ne fiemai bine. Opt ani pentru a pune în operă nu unJoc de corecţie, ci un alt Joc: ALTCEVA! ALT-FEL! Merită, cred eu, dintr-un un motiv profund,etern şi fascinant: . merită Merită pentru Româ-nia, cea împătimită de iubire pentru aurul său celmai de preţ, (aurul cenuşiu, de bună seamă!) şipentru nestematele ei nepreţuite: : copiii noştri –de azi, de mâine şi dintotdeauna.

În încheiere, fie-mi îngăduit să mulţumesc, cugratitudine, tuturor celor care şi-au acordatrăgazul lecturii critice a acestui text – pentru in-teresul nedisimulat, stenic faţă de temă, pentrucorecţii şi recomandări, pentru multe idei exce-lente. Altminteri, este de la sine înţeles că întreagaresponsabilitate a conţinutului său îmi revine ne-mijlocit. Mi-o asum, ca atare.

22

DESPRE AUTORDESPRE AUTOR

• MARIAN STAŞ (n. 1961) – Preşedinte, Fundaţia CODECS pentru Leadership• STUDII: Academia Militară – calculatoare electronice (1985); Universitatea din Bucureşti –

matematică-informatică (1996); Academia Tehnică Militară – doctorat, fiabilitate software (2001); Ac-ademia de Transmisiuni, Leningrad/Sankt Petersburg – sisteme de automatizarea conducerii trupelor(1990); Şcoala Navală Postuniversitară, Monterey, California – managementul resurselor de apărare(1998); Universitatea Harvard, John F. Kennedy School of Government – masterat în administraţie pub-lică (1999)

• PROIECTE COORDONATE: Editura Academiei Tehnice Militare (1992-1994); informatizareaînvăţământului militar (1994-1996); cursuri de limbi străine, în cadrul Parteneriatului pentru Pace (1994-1996); sistemul informatic de management al resurselor umane în Armata României (1996-1998); Pro-gramul de reconversie profesională a personalului militar disponibilizat din Armata României(1999-2001); Clubul Harvard România-Moldova (2001-); “LIDERII MILENIULUI TREI”® Programeducaţional în arta de a conduce, oferit elevilor din România (2001-); “ATELIERE DE VIZIUNE ŞIGÂNDIRE STRATEGICĂ ÎN VEDEREA ELABORĂRII STRATEGIEI NAŢIONALE DE DEZ-VOLTARE DURABILĂ A ROMÂNIEI – ORIZONT-2025” (PNUD, 2004)• ACTIVITATE DIDACTICĂ: Academia (Tehnică) Militară (1985-1998) – cursuri de spe-cialitate, sisteme informatice militare; Colegiul Naţional de Apărare (2000; 2001) – leader-ship; Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (din 2000) – leadership public;Universitatea Harvard, John F. Kennedy School of Government (din 1999) – metode cantita-tive (matematici aplicate în administraţia publică)• PUBLICAŢII: 9 cărţi (autor sau coautor); aprox. 100 articole (autor); 7 cărţi (îngrijire;prefeţe / postfeţe)• TRAINING, TUTORAT, CONSULTANŢĂ: CODECS (2000-) – negociere şisoluţionarea conflictelor; teambuilding; leadership personal; managementul schimbării; anal-iză organizaţională; cultură, putere şi politică în organizaţii; dezvoltarea resurselor umane;reconversie profesională