GHEORGHE DUMITRIU Managementul clasei

GESTIONAREA SITUAŢIILOR DE CONFLICT DIN GRUP

Argument

Stări tensionale, provocate de cauze diverse apar în orice grupă sau

clasă, se manifestă sub variate forme, de scurtă sau lungă durată, în mod

progresiv sau regresiv, lente sau active, rezolvate parţial, total sau amânate,

rezolvate direct sau printr-un complex indirect de metode şi factori, cu

efecte imediate sau întârziate.

Operaţia de gestionare a crizei este o iniţiativă managerială prin

excelenţă care se organizează, se conduce şi se desfăşoară după legităţi,

principii şi funcţiuni cu o solidă specificitate managerială.

În procesul de stingere şi eliminare a unei crize, înainte de a fi

introduse corective ori demersuri de soluţionare, trebuie să fie statuate

demersurile de diagnoză iniţială a fenomenelor, de analiză, de elucidare, de

investigare.

Identificarea şi cunoaşterea cauzelor trebuie să facă parte din prima

etapă a activităţii de gestionare a situaţiilor de criză. Generată de derularea

în forme de manifestare atipice, necesitatea cunoaşterii profunde a cauzelor

situaţiei, constituie aşadar o etapă importantă în gestionarea crizelor şcolare.

Identificarea cauzalităţii trebuie să constituie debutul operaţiilor de analiză,

desfăşurarea sa fiind marcată de strategiile şi de sursele informaţionale, de

calitatea şi relevanţa informaţiilor, dar şi de capacităţile manageriale ale

cadrului didactic. Rolul cadrului didactic este de a accentua ideea de

cooperare în rezolvarea crizei, în cunoaşterea faptelor şi a condiţiilor care

le-au determinat şi nu de a culpabiliza, de a blama, de a stigmatiza

persoanele.

GHEORGHE DUMITRIU Managementul clasei

1. Conflictul şi grupul – delimitări conceptuale

Conflictul este o caracteristică inevitabilă a aproape tuturor relaţiilor

sociale, manifestându-se ca un fenomen complex, multidimensional.

Din punct de vedere managerial, conflictul este definit ca „o stare

afectivă caracterizată prin nelinişte, ostilitate, rezistenţă, agresiune deschisă,

precum şi toate tipurile de opoziţie şi interacţiune antagonistă, inclusiv

competiţia” (Dragomir, M., Breaz, M., Breaz, D., 2001).

Grupul se defineşte şi se caracterizează printr-o structură internă care

este suficient de consistentă şi totodată de rezistentă la influenţele din afară.

Din punct de vedere psihosocial, un grup constă dintr-o pluritate de

persoane care sunt în interacţiune reciprocă într-un cadru dat (Sprott, W.,

2000).

Organizaţiile educaţionale sunt ansambluri socio-instituţionalizate,

ce se caracterizează prin scopuri bine definite, prin sisteme care instituie

roluri ierarhice. Principala componentă a sistemului de învăţământ este

instituţia şcolii care are caracteristicile unui sistem închegat, şi în acelaşi

timp deschis, comparabil cu oricare altă organizaţie social-culturală

(Dumitriu, Gh., 2003).

Clasa şcolară are trăsăturile unui grup instituţional şi se comportă ca

un subsistem al sistemului social.

2. Trăsături, cauze şi taxonomii ale conflictului

2.1. Trăsături ale conflictului:

- conflictul este o parte firească a vieţii de zi cu zi, o realitate a vieţii

cotidiene, inerentă în relaţiile interumane, nu o cataftrofă sau o

întâmplare nefericită;

- conflictul poate fi abordat pe căi pozitive sau negative;

GHEORGHE DUMITRIU Managementul clasei

- abordat în mod pozitiv, conflictul poate avea rezultate constructive,

poate fi o forţă pozitivă pentru creaşterea personală şi schimbarea

socială;

- conflictul poate deveni o sursă de maturizare şi învăţare, ajută la

descoperirea propriilor valori şi credinţe, la sănătatea mentală a

individului;

- abordat în mod negativ, poate avea rezultate distructive atât din

punct de vedere emoţional, spiritual, cât şi fizic;

- înainte de abordarea lor în vederea soluţionării, conflictele trebuie

recunoscute;

- capacităţile de management ale conflictului pot fi învăţate, iar prin

practică putem îmbunătăţi comunicarea, negocierea, facilitarea,

medierea conflictelor;

- într-un conflict, sentimentele sunt importante.

2.2. Cauze ale stărilor tensionate în clasa de elevi:

- cunoaşterea empirică, inadecvată a elevilor, a particularităţilor,

aşteptărilor, experienţei sociale anterioare, a puterii lor de integrare;

- nerezolvarea unor stări conflictuale mai vechi;

- stimularea inegală, discrepantă practicată în activitatea educativă a

elevilor;

- insuficienta atenţie acordată cauzelor unor comportamente care

preced sau ilustrează o tensiune psihică;

- oferirea unor slabe puncte de sprijin în rezolvarea, depăşirea

situaţiilor critice;

- supraîncărcarea elevilor cu sarcini nediferenţiate, corelată cu

evaluarea incorectă a celor anterioare;

- aplicarea unor măsuri asemănătoare tuturor elevilor, fără

discernământ;

GHEORGHE DUMITRIU Managementul clasei

- evaluarea subiectivă a cunoştinţelor şi a comportamentului afectiv-

atitudinal;

- abuzul de muncă frontală, care blochează afirmarea personală a

elevilor cu potenţial;

- redusa utilizare a variatelor forme şi reţele de comunicare, cu toţi

elevii;

- slaba comunicare cu părinţii pentru cunoaşterea evoluţiei elevilor şi

stabilirea unui parteneriat în soluţionarea tensiunilor ivite;

- nesprijinirea elevilor în rezolvarea unor probleme ale acestora

apărute în relaţia cu colegii, clasa, şcoala, sau cu alţi factori externi.

2.3. Clasificarea conflictelor

2.3.1. În funcţie de aria socială:

- intrapersonal;

- interpersonal.

2.3.2. În funcţie de natura lor:

- cognitiv, intercultural, perceptiv, psihic, social, afectiv, benefic,

distructiv.

2.3.3. După modul de evidenţiere/transparenţă:

- evidente, explicite (certuri, discuţii contradictorii, dispute cu caracter

oficial, reclamaţii);

- mascate, ascunse.

2.3.4. După intensitate:

- disconfort (sentimentul că ceva nu este în regulă);

- incident (evidenţierea unor fapte minore, lucruri mărunte care se

acumulează în subconştient);

- neînţelegere (datorată, de cele mai multe ori, unei comunicări

neclare);

- tensiune (stare de încărcare conflictuală, gata de a exploda);

GHEORGHE DUMITRIU Managementul clasei

- criză (manifestată de cele mai multe ori cu violenţă, cu

comportamente necugetate).

2.3.5. În funcţie de participanţii la conflict, acestea pot fi:

Conflictele între elevi sunt într-un număr semnificativ în fiecare zi de

şcoală, fiind cauzate de:

- atmosfera competitivă;

- atmosfera de intoleranţă;

- slaba comunicare;

- exprimarea nepotrivită a emoţiilor;

- absenţa priceperilor de rezolvare a conflictelor;

- utilizarea greşită a puterii de către profesor.

Conflictele profesor-elevi sunt declanşate de cele mai multe ori de

utilizarea puterii de către profesor în mod discreţionar.

Conflictele între profesori şi părinţi se datorează unui ansamblu de

cauze:

- comunicarea defectuoasă;

- conflictul de valori (părinţii au prejudecăţi bazate pe experienţele lor

anterioare).

Conflictele între profesori pot fi de natură personală sau

profesională.

3. Rezolvarea unui conflict în grupa de preşcolari (Studiu de caz)

3.1. Identificarea cazului

În anul şcolar 2007-2008, educatoarea care conducea o grupă de

copii de nivelul II şi s-a confruntat cu conflicte între copii (specifice vârstei

de 5-6 ani), dar şi cu conflicte între părinţii unor copii.

Conflict între părinte şi educatoare, părintele fiind nemulţumit de

rezultatele comunicate de aceasta în raport cu copilul său la evaluarea finală

de la sfârşitul grupei mari, pregătitoare pentru şcoală.

GHEORGHE DUMITRIU Managementul clasei

3.2. Analiza – sinteza cazului

În urma desfăşurării testelor de evaluare finală la grupa mare,

pregătiroare pentru şcoală în vederea aprecierii maturizării copiilor pentru

intrarea în clasa I, unul dintre părinţi a fost nemulţumit de rezultatele

testului.

Acesta a intrat supărat în sala de grupă, în timpul activităţilor,

exprimându-şi nemulţumirea cu privire la rezultatele evaluării. A afirmat că

rezultatele nu confirmă realitatea, deoarece „copilul este foarte bun şi

lucrează pe calculator”.

3.3. Stabilirea alternativelor de rezolvare a cazului

Educatoarea discută cu părintele nemulţumit, ascultându-i

argumentele. Ameliorează situaţia, exprimându-şi dorinţa de cooperare

pentru rezolvarea conflictului.

Părintele îşi expune convingerea că fiul său este cel mai bun şi nici

un copil din grupă nu se poate ridica la nivelul acestuia. El refuză să acorde

încredere educatoarei, acuzând educatoarea că l-a nedreptăţit pe copilul său.

Foloseşte orice pretext, chiar izvorât din aspecte minore şi fără nici o

legătură cu cazul copilului său, pentru a se dezlănţui în acuze.

Sunt identificate cauzele şi se constată:

- frecvenţa neregulată a copilului la grădiniţă;

- sosirea zilnică a copilului la grădiniţă în jurul orei 10, după

activităţile liber-creative;

- neatenţia copilului, datorată unei somnolenţe permanente;

- copilul nu manifestă interes pentru cunoaştere;

- copilul renunţă la activitate şi nu duce la bun sfârşit sarcina ce o are

de îndeplinit.

Educatoarea iniţiază un dialog cu părintele pentru a descoperi cauzele care

au determinat rezultate nesatisfăcătoare la testarea finală. Ea pune întrebări,

GHEORGHE DUMITRIU Managementul clasei

iar părintele este nevoit să răspundă. Educatoarea încearcă să particularizeze

situaţia, centrându-se pe latura afectivă, pentru a-l împiedica pe părinte să

generalizeze.

3.4. Identificarea soluţiei pentru rezolvarea cazului

- participarea părintelui la activităţile zilnice organizate la nivelul grupei;

- stabilirea unui timp limitat în programul zilnic al copilului, în care acesta

se poate juca pe calculator;

- stabilirea unui program rezonabil de vizionare a programelor TV pentru

copii;

- stabilirea programului de culcare, nu mai târziu de ora 21,00;

- atragerea copilului în activităţile grupei, prin joc, şi stimularea acestuia în

vederea rezolvării sarcinilor primite.

3.5. Stabilirea unor concluzii

Conflictul s-a creat din cauza unei comunicări ineficiente între

educatoare şi părinte, deoarece copilul se prezenta la grădiniţă neînsoţit.

Educatoarea nu a putut lua la timp legătura cu familia, aceasta nerăspunzând

invitaţiilor adresate prin corespondenţă.

4. Concluzii

Pentru anul şcolar următor am luat în considerare faptul că un bun

management al grupei trebuie să-i implice mai mult pe părinţii copiilor.

Aceştia trebuie consiliaţi încă de la începutul anului şcolar, când îşi aduc

copiii la grădiniţă la grupa mică. O serie de stări conflictuale între

educatoare şi părinţi sunt datorate necunoaşterii de către aceştia a

specificului activităţii dintr-o grădiniţă. Discuţia cu părinţii în primele zile

ale anului şcolar şi apoi întrebările şi discuţiile zilnice, săptămânale ajută

atât pe educatoare, cât şi pe părinţi să cunoască problemele reale ale

activităţii grupei de preşcolari. În acest fel se creează un feedback între

educatoare şi familie. Familia capătă încredere îm educatoare şi în grădiniţă.

GHEORGHE DUMITRIU Managementul clasei

De asemenea, participarea unui membru al familiei (pe rând, evident) la

jocurile şi activităţile desfăşurate poate face mai eficientă comuniunea între

educatoare şi părinţi.

Nu putem aborda managementul conflictelor ieşind din

concentricitatea conceptelor implicate: organizaţie, cultură organizaţională,

profesională, interese, mediere, obiectivitate, profesionalism având ca

epicentru comunicarea.

Cunoaşterea şi transpunerea în practică de către profesor a

elementelor fundamentale de management al conflictului devin aspecte

definitorii ale stilului său specific de intervenţie ameliorativă la nivelul

clasei sau instituţiei şcolare.

În cadrul grupurilor social-educaţionale există şi funcţionează o

varietate de relaţii interumane, ce pot fi clasificate din nenumărate puncte de

vedere, cel mai semnificativ criteriu fiind conţinutul lor psihologic.

Relaţiile cognitive dintre membrii grupului vizează colectarea de

informaţii despre parteneri, interpretarea şi valorizarea lor cât mai corectă în

vederea cunoaşterii acestora. Cu cât intercunoaşterea dintre membrii unui

grup şcolar este mai bună, cu atât probabilitatea funcţionării fireşti, normale

a grupului este mai mare.

Relaţiile comunicative reprezintă elementul cheie în înţelegerea şi

definirea relaţiilor interumane. Ele sunt importante prin influenţele sau

funcţiile pozitive pe care le au în grupurile social-educaţionale.

Relaţiile afectiv-simpatetice, de atracţie sau respingere, simpatie sau

antipatie dintre membrii grupului dau naştere la atmosfere psihosociale

calde, destinse, relaxante sau dimpotrivă la atmosfere afective tensionate,

conflictuale.

GHEORGHE DUMITRIU Managementul clasei

Bibliografie

Dragomir, M., Breaz, M., Breaz, D., Pleşa, A. (2001) Mic dicţionar de

management educaţional, Editura Hiperborea, Turda

Dumitriu, Gheorghe, (2003), Psihopedagogie, E.D.P.-R.A., Bucureşti

Iucu, Romiţă, (2006), Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi

Joiţa, Elena, (2000), Managementul educaţional, Editura Polirom, Iaşi

Stan, Emil, (2002), Managementul clasei de elevi, Editura Teora, Bucureşti