Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană

Conflictul israeliano-palestinian:

Identitate şi ApartheidProiect pentru cursul Conflicte Identitare şi Interetnice

Stănescu Toma-Călin,

ASC, 2 ani

Bucureşti,

2010

Despre Identitate

Identitatea este una din nevoile de bază ale omului care stă la baza conflictelor

intractabile. Teoreticienii nevoilor umane susţin că conflictele ce ţin de nevoi diferă

fundamental de conflictele care au la bază interese, întrucât, în timp ce interesele sunt

negociabile, nevoile nu pot fi negociate.

Conflictele identitare sunt cele mai comune dintre conflictele cauzate de nevoile

umane şi au loc atunci când conştiinţa de sine a unui individ sau a unui grup este ameninţată,

nu este respectată sau nu i se recunoaşte legitimitatea. Conştiinţa de sine este un aspect

important, nu doar din perspectiva respectului de sine, ci şi datorită influenţei pe care o are

asupra celorlalţi actori de pe scena internaţională – orice ameninţare adusă la adresa identităţii

este întâmpinată, în majoritatea cazurilor, printr-o reacţie puternică din partea părţii

ameninţate, care poate escalada cu uşurinţă într-un conflict intractabil.

Identitatea este principala cauză a conflictelor rasiale sau interetnice.

Soluţionarea conflictelor identitare poate fi dificilă, adversarul fiind adesea demonizat

şi privit ca inuman. Orice efort pentru reconciliere iniţiat de unul din membrii unuia dintre

grupurile identitare este întâmpinat ca o ameninţare la adresa propriei identităţi şi, deci, foarte

dificil. Totuşi, conflictele identitare pot fi moderate sau soluţionate în timp, dacă părţile sunt

dispuse să stea la masa tratativelor şi să dialogheze.

Conflictele identitare sunt conflicte bazate pe psihologia oamenilor,

pe cultura, valorile şi credinţele lor, ameninţă nevoile umane şi

supravieţuirea. Ele pot fi înfăţişate ca dispute materiale, într-o încercare

de a atrage atenţia asupra nevoilor şi îngrijorărilor părţilor, la fel cum

disputele materiale pot evolua în conflicte de identitate pe măsură ce

disputanţii încep să se identifice cu poziţiile lor.1 Un conflict identitar apare când

adversarii au un sentiment de identitate colectivă despre sine şi despre duşman, asumâdu-şi

adversitatea ca pe o luptă între „noi” şi „ei”. Unele dintre aceste conflicte devin andurante sau

ireductibile, în pofida tuturor eforturilor de a le rezolva. Conţinutul identităţii şi anumite

calităţi ale acesteia contribuie semnificativ la anduranţa conflictelor. Identităţile persistente,

cel mai adesea bazate pe caracteristici atribuite (etnia, religia, locul de naştere, rasa), mai ales

1 Rothman J., Resolving Identity Based Conflicts, 1997

când grupurile au fost discriminate sau marginalizate şi obligate să socializeze în interiorul

grupului, favorizează conflictele andurante; conflictele legate de identităţi foarte semnificative

vor fi, de asemenea, conflicte andurante. Naţionalismul etnic, o variantă a etnocentrismului –

ce consideră grupul de apartenenţă ca fiind superior –, este sursa unor conflicte ireductibile.

Victimitatea – înţelegând prin ea gradul în care persoanele din grup deţin identitatea de

victime ale opresiunii altora, împărtăşesc experienţe dureroase din trecut – este o sursă pentru

conflicte andurante sau ireductibile. O particularitate a conflictelor identitare este aceea că

părţile sunt angajate foarte advers polarizate, îşi proiectează caracteristicile negative pe

adversar.2

În statutul său,3 Tribunalul Penal Internaţional pentru Rwanda (ICTR) a încercat să

definească identitatea de grup din punct de vedere naţional, etnic, rasial şi religios. Tribunalul

considera identitatea naţională drept „identitatea grupului de oameni care împărtăşesc o

legătură legală, bazată pe cetăţenie comună şi întărită prin drepturi şi obligaţii”; identitatea

grupului etnică se defineşte prin „limbă şi cultură comună”; identitatea grupului religios este

dată de „împărtăşirea aceleiaşi religii, denominaţiuni sau moduri de închinare”; identitatea

rasială este dată de împărtăşirea „aceloraşi trăsături fizice, specifice unei regiuni geografice,

făcând abstracţie de factori lingvistici, culturali, naţionali sau religioşi.4 În privinţa identitării

naţionale de grup, termenul de naţionalitate poate face referire la grupuri fără stat, precum

cele din fosta Uniune Sovietică, sau la identităţile menţinute de-a lungul generaţiilor, precum

în cazul populaţiilor imigrange. Convenţia Internaţională pentru Eliminarea tuturor formelor

de Discriminare Rasială (ICERD) utilizează termenul de origine naţională, pentru a include şi

aceste semnificaţii.

Percepţia este unul din factorii principali în determinarea identităţii de grup. Conform

unei decizii a Tribunalului Penal Internaţional pentru Yugoslavia (ICTY), grupurile naţionale,

etnice, rasiale sau religioase sunt identificate cu ajutorul criteriului care stă la baza

stigmatizării grupului de către autorii crimei – perceţia caracteristicilor naţionale, etnice,

rasiale sau religioase.5

ICTR susţinea necesitatea ca, în cazul oricăreia dintre aceste identităţi, grupurile

trebuie să fie stabile şi permanente – în majoritatea cazurilor, apartenenţa la grup este

dobândită prin naştere şi este continuă şi imuabilă.6

2 Kreisberg L., Constructive Conflicts: From Escalation to Resolution, 20033 Statute of the Tribunal, International Criminal Tribunal for Rwanda, 1 ianuarie 20074 Convention on the Prevention and Punishment of the Crime of Genocide, 9 decembrie 19485 Occupation, Colonialism Apartheid?, mai 20096 Idem. 5

Despre Apartheid

Apartheid-ul reprezintă politici şi practici de discriminare şi segregare rasială. Crima

de apartheid este definită în Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, art. 7 Crime

împotriva Umanităţii, drept acte comise în contextul unui regim bazat pe opresiune şi pe

dominaţie sistematică a unui grup de către un altul, în interesul menţinerii status quo-ului.7

Forme de apartheid sunt descrise în art. 2 din Convenţia Internaţională pentru

Reprimarea şi Pedepsirea Crimei de Apartheid (ICSPCA): punctul 3) impunerea de măsuri

legislative menite să prevină participarea unui grup rasial la viaţa politică, socială, economică

sau culturală a ţării şi de condiţii menite să prevină deplina dezvoltare a grupurilor, în special

prin negarea unor drepturi şi libertăţi de bază pentru membrii acestora, precum dreptul la

muncă, dreptul la educaţie, dreptul de a părăsi şi de a reveni în ţară, dreptul la recunoaşterea

naţionalităţii, dreptul la libertatea de mişcare şi de rezidenţă, (...); p.4) orice măsură legislativă

menită să separe populaţia în baza diferenţelor rasiale prin crearea unor ghetouri şi zone

rezervate pentru membrii acestor grupuri, (...) exproprierea membrilor acestor grupuri de

pământuri; (...) p. 6) persecutarea organizaţiilor şi persoanelor care se opun discriminării şi

segregării, prin privarea acestora de drepturi şi libertăţi fundamentale.8

De luat în considerare în analiza unui regim presupus de Apartheid este recomandarea

UNESCO de „renunţare la termenul de grup rasial şi folosirea, în locul acestuia, a termenului

de grup etnic.”9

Cei Trei Piloni ai Apartheid-ului

Regimurile de Apartheid se bazează pe cei „trei piloni ai Apartheid-ului”10.

Primul pilon decurge din adoptarea şi implementarea unei legislaţii care să acorde un

statut legal preferenţial şi beneficii materiale unui grup identitar, în detrimentul celuilalt.

Cel de-al doilea pilon face referire la fragmentarea şi segregarea geografică a

populaţiei, în baza identităţii, grupul dominant beneficiind de acces la teritorii, apă şi alte

resurse, precum şi de tratament preferenţial, în timp ce grupul dominat este închis în enclave

teritoriale în permanentă contracţie.

Cel de-al treilea pilon include totalitatea legislaţiei şi politicilor din domeniul

securităţii. Guvernul utilizează întregul arsenal pentru a menţine dominaţia grupului favorizat:

asasinări, tortură, încarcerare arbitrară, tratamente inumane, crude sau degradante.

7 Rome Statute of the International Criminal Court, UN Documents, 1 iulie 20028 International Convention on the Suppression and Punishment of the Crime of Apartheid, UN General Assembly Resolution 3068, 30 noiembrie 1973, preluat din arhiva African National Congress.9 The Race Question, UNESCO, 18 iulie 195010 Reynolds J., Israel’s Apartheid Laws and Practices in the Occupied Palestinian Territories, 16 august 2009

Identitatea Evreiască

Asemenea multor grupuri etnice, până la jumătatea secolului al XX-lea, evreii erau

consideraţi rasă, unii din gânditorii sionişti precum Max Nordau utilizând acest termen când

făceau referire la interesele evreilor în Palestina. Memorandum-ul de Asociere al Fondului

Naţional Evreiesc afirmă că unul din obiectivele principale ale FNE este acela de a „sprijini,

direct sau indirect, pe cei de rasă sau descendenţă evreiască.”11 La mijlocul sec. al XX-lea,

termenul a căzut în disgraţie.

Cine poate fi considerat evreu? A fi evreu reprezintă, în mod evident, o identitate

religioasă – iudaismul este religie. Însă criteriul religios nu este unul cel care defineşte

identitatea evreiască, din mai multe motive.

În primul rând, Legea Halakha (Legea Iudaică) prevede că identitatea evreiască este

transmisă de la mamă la copil. Importanţa acestei descendenţe este codificată şi în Legea

Israeliană a Întoarcerii, care consideră evreu „orice persoană născută din mamă evreică sau s-

a convertit la Iudaism şi nu este membru al unei alte religii.”12 De asemenea, a fi evreu nu

reprezintă o identitate religioasă pentru cei care au dobândit-o la naştere dar nu sunt

practicanţi, considerându-se seculari sau atei. Aceştia au identitate evreiască doar în baza

descendenţei lor.

În al doilea rând, la sfârşitul sec. al XIX-lea, mişcarea sionistă a conceptualizat

identitatea evreiască drept una naţională, a unui popor care are drept de autodeterminare în

Palestina şi care şi-a exprimat acest drept începând cu 1948, prin crearea statului Israel. În

acelaşi timp, majoritatea evreilor locuiesc în afara graniţelor Israelului, fiind consideraţi în

ţările de reşedinţă drept un grup etnic sau un grup religios.

Deci, identitatea evreiască este bazată pe religie, descendenţă şi origine naţională sau

etnică, în funcţie de context.

Importanţa descendenţei pentru identitatea evreiască susţine aserţiunea de bază a

mişcării sioniste, conform căreia poporul evreu are dreptul la autodeterminare şi suveranitate

pe teritoriul Palestinei în baza acestei descendenţe. Declaraţia de Independenţă a Israelului

afirmă că toţi evreii au o rădăcină comună în Palestina şi au dreptul inalienabil de a se

întoarce.13

11 Memorandum of Association, Jewish National Fund, în Schechla J., The Consequences of Conflating Religion, Race, Nationality and Citizenship, al-Majdal, ed. Iarnă-Primăvară 201012 Law of Return 5710, Knesset, 195013 Israeli Declaration of Independence, Israeli Ministry of Foreign Affairs, 14 mai 1948

Identitatea evreiască s-a format de-a lungul secolelor, în timpul exilului. În această

perioadă, ostilitatea faţă de evrei, antisemitismul, s-a manifestat constant, ocazional luând

forme violente extreme.

Sionismul este o ideologie care susţine întoarcerea evreilor în Israel şi crearea unui stat

evreu. Theodor Herzl a pus bazele sionismului politic, în 1897, când este creată Organizaţia

Sionistă Mondială, a cărei legitimitate a fost admisă prin Declaraţia Balfour, în perspectiva

reaşezărilor teritoriale din Imperiul Otoman. El urmărea rezolvarea „chestiunii evreieşti” prin

soluţia politică a unui teritoriu naţional.14

Sionismul se bazează doar în parte pe tradiţia religioasă ce îi lega pe evrei de locurile

în care s-a dezvoltat conştiinţa lor naţională. Acest lucru se datorează faptului că mişcarea

sionistă este una laică, a apărut ca reacţie a evreilor europeni faţă de creşterea sentimentului

antisemit, care a crescut în importanţă şi a devenit, la rândul său, o mişcare politică.

Conştiinţa naţională a evreilor, care era justificată religios, a dat viaţă unui naţionalism

secular, prin intermediul căruia s-au legitimat în demersurile lor de creare a statului Israel şi

apoi de recunoaştere internaţională a acestuia.

Organizaţia Sionistă Mondială (WZO) iniţial servea drept o organizaţie umbrelă a

mişcării sioniste, al cărui scop era acela de a crea o patrie pentru poporul evreu pe teritoriul

Mandatului Britanic în Palestina. În 1929, cu ocazia celui de-al XVI-lea Congres al WZO, au

fost puse bazele Agenţiei Evreieşti pentru Israel (JA), care avea rol de organizaţie cvasi-

guvernamentală şi al cărui scop era să deservească nevoile administrative ale comunităţii

evreieşti. Misiunea WZO şi a JA a rămas aceeaşi până la puţin timp după crearea Statului

Israel, când statutul lor a fost redefinit. Pe 24 noiembrie 1952, Knesset-ul a aprobat Legea

privind Statusul WZO-JA.

WZO şi JA pot fi considerate drept „agenţi autorizaţi” să administreze afacerile

israeliene pe teritoriul palestinian. Autoritatea lor este detaliată într-un Contract încheiat cu

Guvernul Israelian, contract care le conferă competenţe menite să deservească poporul evreu.

Printre aceste competenţe se numără: organizarea procesului de imigrare şi de integrare a

imigranţilor şi a proprietăţii acestora în societatea israeliană; crearea de aşezări agricole;

achiziţia şi ameliorarea de terenuri pentru Israel de către instituţiile Organizaţiei Sioniste,

Fondului Naţional Evreu şi Fondului Keren Hayesod, principalul colector de donaţii pentru

statul Israel; încurajarea investiţiilor de capital privat în Israel; oferirea de asistenţă

14 Colas D., Dicţionar de gândire politică, 2003, p. 281-283

iniţiativelor culturale şi instituţiilor de învăţământ superior; coordonarea activităţilor instituţii-

lor şi organizaţiilor evreieşti care funcţionează din fonduri publice pe teritoriul Israelului.15

Conform Statutului16, una din principalele îndatoriri ale WZO-JA este să construiască

şi să menţină o majoritate evreiască în Israel: „Misiunea de a aduna exilaţii, care este o

îndatorire de bază a Statului Israel şi a Mişcării Sioniste, necesită sprijinul constant al

poporului evreu din diaspora; Statul Israel se aşteaptă la cooperarea tuturor evreilor în

construcţia statului şi în sprijinirea eforturilor de imigrare a maselor, şi priveşte ca necesară

unitatea tuturor evreilor pentru atingerea acestor scopuri.”

Programul pentru Ierusalim al WZO, elaborat în 2004, reafirmă aceste îndatoriri:

„Sionismul a stat la baza creării Statului Israel şi priveşte statul Israel, evreu, sionist,

democratic şi sigur, a fi expresia responsabilităţii comune a poporului evreu.” Programul

prezintă şi fundamentele sioniste: unitatea poporului evreu, legătura istorică a acestuia cu

Eretz Yisrael, şi importanţa statului şi a capitalei Ierusalim în viaţa naţiunii; „Aliyah”

(întoarcerea) în Israel şi integrarea imigranţilor în societatea israeliană; consolidarea Israelului

drept un stat evreu, sionist şi democrat şi formarea unei societăţi exemplare cu caracter moral

şi spiritual unic; asigurarea viitorului şi caracterului distinct al poporului evreu prin

promovarea educaţiei evreieşti şi sioniste; protejarea drepturilor individuale şi naţionale ale

poporului evreu şi reprezentarea intereselor naţionale sioniste.17

Legile de Bază18, setul de legi care servesc drept constituţia Israelului, stabileşte

Israelul drept statul poporului evreu. Legea de Bază a Knesset-ului descrie Israelul drept statul

poporului evreu. Atât Legea de Bază a Demnităţii Umane şi a Libertăţii, cât şi Legea de Bază

a Libertăţii de Ocupaţie specifică faptul că „valorile statului Israel sunt cele evreieşti şi cele

democratice.”

De asemenea, Statutul WZO-JA specifică faptul că Israelul este „statul poporului

evreu”: „Statul Israel se consideră creaţia întregului popor evreu, iar porţile sale sunt deschise,

în concordanţă cu legislaţia în vigoare, oricărui evreu care doreşte să imigreze.”19 Statutul

WZO punea bazele unei discriminări etnice şi rasiale, integrate în legislaţia israeliană.

De exemplu, Legea de Bază a Teritoriilor Israeliene prevede că proprietatea deţinută

de Statul Israel, Autoritatea de Dezvoltare şi de Fondul Naţional Evreu este inalienabilă şi nu

poate fi transferată. Aproximativ 93% din teritoriul israelian se încadrează în această categorie

15 Covenant between the Government of Israel and the Zionist Executive, 1954, în Lexicon of Zionism, Israeli Ministry of Foreign Affairs, 22 septembrie 200316 World Zionist Organization – Jewish Agency Status Law, Israeli Law Resource Center, 24 noiembrie 195217 Jerusalem Program, Hagshama, 200418 The Existing Basic Laws, Knesset, 200519 World Zionist Organization – Jewish Agency Status Law, Israeli Law Resource Center, 24 noiembrie 1952

şi poate fi închiriat sau arendat doar de către cetăţenii israelieni evrei.20 Legea se aplică

teritoriilor palestiniene ocupate care sunt declarate „teritoriu de stat”. Art. 1 din Legea

Proprietăţii din 1951 prevede că un teritoriu devine să proprietate de stat în orice zonă în care

se aplică legislaţia israeliană. Israelul îşi asumă dreptul de a construi noi aşezări în teritoriile

palestiniene, în ciuda angajamentelor luate în cadrul procesului de pace, în baza faptului că

poate le declara teritorii de stat.

Statutul WZO-JA face distincţia între Cetăţenie (ezrahut) şi Naţionalitate (le’um). În

legislaţia israeliană, o singură naţionalitate are drepturi şi este asociată statului Israel.

Conform Înaltei Curţi Israeliene, Israel nu este statul „naţiunii israeliene”, ci al „naţiunii

evreieşti”.21 Statul Israel permite oricărui evreu, prin intermediul Legii Întoarcerii, să imigreze

în Israel şi, prin Legea Cetăţeniei, să dobândească cetăţenie imediat. Acest lucru influenţează

proporţia populaţiei israeliene şi, respectiv, a politicii statului.

Astfel, din punct de vedere al legislaţiei israeliane, identitatea naţională are ca

fundament identitatea evreiască. Palestinienii nu sunt văzuţi ca un grup etnic sau rasial

distinct în legislaţia statului Israel, însă, prin exprimarea identităţii evreieşti ca fiind bazată pe

o descendenţă cu rădăcini în antichitate, tuturor celorlalte grupuri, printre care şi arabilor

palestinieni, li se refuză dreptul la viaţă naţională în Palestina.

Identitatea Palestiniană

Dacă sionismul este un fenomen de secol XIX, naţionalismul arab face parte din

mişcarea afro-asiatică de secol XX.

Arabii erau majoritari în Palestina, dar nu se poate vorbi de o conştiinţă naţională

palestiniană în sens european, căci, spre deosebire de conştiinţa naţională în sens european,

care este seculară, ei se identificau prin Islam (majoritatea se identificau ca suniţi).

Sentimentul de aparteneţă la un teritoriu le era dat de loialitatea faţă de Muftiul din Ierusalim

– cea mai mare oficialitate religioasă islamică.

Palestinienii educaţi, deşi nu aveau un stat, îşi stabiliseră o identitate legată de un

teritoriu mărginit de graniţe. Această autoidentificare nu era rezultat al intrării lor în contact

cu naţionalismul sionist. Creştinii din Palestina, în majoritate greco-ortodocşi care formau

16% din populaţie, aveau o mare conştiinţă a apartenenţei la teritoriul palestinian.

Achiziţiile de teren ale sioniştilor şi imigraţia au afectat populaţia săracă, au dus la

crearea unei economii paralele, şi le-a dat palestinienilor sentimentul că vor ajunge minoritari

20 General Information, Israel Land Administration, 11 martie 200721 George Rafael Tamarin v. State of Israel, Supreme Court of Israel (Decision), 20 ianuarie 1972, în Tilley V. Q., The One State Solution, 2005

în propria ţară22. Aşa s-a născut o mişcare naţionalistă, opusă naţionalismului sionist, iar

Palestina a devenit nume-simbol în jurul căruia s-au agregat aspiraţiile naţionaliste.23

Războiul din 1948 a consacrat sintagma de refugiat palestinian, apoi Războiul din

1967, când Israelul a ocupat teritoriile arabe, au făcut ca palestinienii să devină o minoritate în

Israel. Teama de război, expulzarea forţată, colapsul economic şi politic palestinian,

distrugerea de case şi aşezări arabe,au făcut ca palestinienii să-şi caute refugiul în statele arabe

vecine. Cei mai mulţi trăiesc în tabere de refugiaţi şi cer dreptul de a se întoarce în teritoriile

desemnate de Rezoluţia nr. 194 a ONU. Israelul se opune întoarcerii, căci prezenţa lor ar

modifica majoritatea actuală.

Pentru arabii palestinieni, a fi palestinian este, în principal, o identitate naţională,

asociată rezidenţei sau originilor familiale pe teritoriul Mandatului Britanic în Palestina. În

timpul Mandatului, exista cetăţenia palestiniană şi, deşi Palestina nu era un stat independent,

palestinienii deţineau paşaport sub această cetăţenie.

Din cauza numărului de palestinieni apatrizi şi a celor care au dobândit cetăţenia unui

alt stat, identitatea naţională palestiniană poate fi asociată conceptului de „origine naţională”,

nu celui de cetăţenie.

Propunând originile poporului palestinian pe teritoriul Palestinei ca bază a identităţii

palestiniene, naţionaliştii palestinieni contestă aserţiunea sionistă de Terra Nullius, precum şi

originea poporului israelian pe acelaşi teritoriu.

Identitatea naţională palestiniană este încorporată în identitatea mai largă de „arab”.

Carta Orgaznizaţiei de Eliberare a Palestinei24, elaborată în 1968, afirmă importanţa identităţii

arabe încă din art. 1: „Palestina este patria poporului arab palestinian; este o parte indivizibilă

a patriei arabe, iar poporul palestinian sunt parte integrală a naţiunii arabe”

Declaraţia de Independenţă a OEP25 din 1988 reitera acest punct de vedere, invocând

naţionalismul arab şi solidaritatea pan-arabă: „Statul Palestina este un stat arab, parte integrală

şi indivizibilă a naţiunii arabe, cu care împarte o civilizaţie şi o moştenire culturală comună,

precum şi aspiraţia pentru eliberare, progres, democraţie şi unitate. Statul Palestina îşi afirmă

obligaţia de a respecta Carta Ligii Statelor Arabe, care va sprijini şi va întări cooperarea cu

celelalte state arabe.” Declaraţia afirmă dreptul poporului palestinian la autodeterminare, în

timp ce îşi menţine statutul de parte componentă a naţiunii pan-arabe.

Identitatea palestiniană este o identitate etnică, care are obiceiuri proprii şi o limbă

proprie. Cu toate acestea, etnia nu reprezintă un factor major în identitatea palestiniană.

22 Hourani A., History of the Arab People, 199123 Kimmerling B.&Migdal J.S., The Palestinian People, 2003, p. 23-2524 The Palestinian National Charter, Avalon Project, 196825 Palestinian Declaration of Independence, Al-Bab.com, 1988

De asemenea, nici religia nu este un element determinant al identităţii palestiniene,

datorită multitudinii confesioniunilor, fapt reflectat în perspectiva nediscriminatorie

prezentată de Carta OEP: „Art. 16 Din punct de vedere spiritual, eliberarea Palestinei va oferi

Ţării Sfinte o atmosferă de siguranţă şi calm, care va adăposti sanctuarele religioase ale ţării şi

va garanta libertatea de închinare a tuturor, fără a se face discriminare în funcţie de rasă,

culoare a pielii, limbă sau religie. În consecinţă, poporul palestinian va căuta sprijin din partea

tuturor autorităţilor spirituale ale lumii.”26

Carta OEP consideră evreii „care locuiau în Palestina înaintea invaziei sioniste” drept

palestinieni. Cu toate acestea, politica israeliană a transformat identitatea palestiniană în una

religioasă, datorită faptului că palestinienii sunt priviţi şi trataţi de către statul Israel ca ne-

evrei.

Statul Israel şi Apartheid-ul

Din punctul de vedere al celor trei piloni ai Apartheid-ului, regimul israelian are

trăsăturile unui Apartheid în relaţie cu grupul etnic palestinian.

La nivelul primului pilon, Israel oferă un statut legal preferenţial şi beneficii materiale

grupului identitar evreu, în detrimentul populaţiei ne-evreieşti, în principal prin intermediul

Legii Întoarcerii din 1950 şi al legilor de cetăţenie. În teritoriile palestiniene, există două

seturi legislative: legea civilă israeliană, care se aplică pentru coloniştii evrei, şi legea militară

israeliană, care se aplică populaţiei palestiniene.

Fragmentarea teritoriilor palestiniene se încadrează în cel de-al doilea pilon al

Apartheid-ului. Cisiordania beneficiază de o infrastructură bine dezvoltată între aşezările

evreieşti, însă teritoriile palestiniene sunt divizate în enclave din ce în ce mai mici şi mai

izolate. Fâşia Gaza este separată de restul teritoriilor palestiniene. Populaţia este, de

asemenea, separată, palestinienii fiind obligaţi să utilizeze o infrastructură separată şi se

supună unei reţele invizibile de control al deplasărilor şi reşedinţei, prin permise şi documente

de identificare.

Argumentul în favoarea celui de-al treilea pilon, cel al politicii de securitate

discriminatorii, ridică unele probleme – în timp ce Israelul este îndreptăţit să îşi apere

teritoriul şi cetăţenii, răspunsul statului israelian poate fi considerat, de multe ori,

disproporţionat în raport cu ameninţările venite din partea grupărilor radicale palestiniene.

Concluzie

26 The Palestinian National Charter, Avalon Project, 1968

Identitatea evreiască şi identitatea palestiniană sunt identităţi de grup, dobândite la

naştere, iar calitatea de membru al acestor grupuri este continuă, imuabilă şi imposibil de

contestat.

A fi „evreu” are rol de identitate de grup, iar concepţiile grupului, legate de

descendenţă, naţiune, religie şi etnie sunt utilizate pentru a susţine doctrine şi politici

promovate de stat. Statul Israel se foloseşte de aspectul descendenţei pentru a justifica

drepturile pe care le conferă evreilor pe teritoriul palestininan şi pentru a nega aceleaşi

drepturi ne-evreilor.

Identitatea palestiniană se subscrie identităţii arabe şi este puternic legată de teritoriul

Mandatului Britanic în Palestina. Spre deosebire de identitatea evreiască, care se bazează pe

religie, descendenţă şi origine naţională, identitatea palestiniană este asociată rezidenţei şi

originilor familiale.

Din punct de vedere al relaţionării grupului identitar evreu cu cel palestinian, aceasta

se încadrează în aria de acţiune a Convenţiei Internaţionale pentru Eliminarea tuturor formelor

de Discriminare Rasială, respectând definiţia Apartheid-ului.

Bibliografie

Cărţi

Colas D., 2003, Dicţionar de gândire politică, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti

Davis U., 2003, Apartheid Israel: Possibilities for the struggle within, Ed. Zed Books, Londra

Hourani A., 1991, History of the Arab Peoples, Ed. Warner Books, New York

Hunt P., 1987, Justice? The Military Court System in the Israeli-Occupied Territories, Ed. Al-

Haq, Ramallah

Kimmerling B. & Migdal J.S., 2003, The Palestinian People, Harvard University Press,

Cambridge

Kreisberg L, 2003, Constructive Conflicts: From Escalation to Resolution 2nd edition,

Boulder, Rowan & Littlefield Pub., parte a Beyond Intractability Project, Colorado U.

Omond R., 1986, The Apartheid Handbook: A Guide to South Africa’s Everyday Racial

Policies, Penguin Books, Londra

Rothman J., 1997, Resolving Identity-Based Conflicts, Ed. Jossey-Bass, San Francisco

Tilley V.Q., 2005, The One State Solution: A breakthrough for peace in the Israeli-

Palestinian deadlock, Manchester University Press, Manchester

Site-uri

Burton J.W., Conflict Resolution: The Human Dimension, în The International Journal of

Peace Studies, Vol. 3, Nr. 1, ianuarie 1998

http://www.gmu.edu/programs/icar/ijps/vol3_1/burton.htm

Covenant between the Government of Israel and the Zionist Executive, 1954, în Lexicon of

Zionism, Israeli Ministry of Foreign Affairs, 22 septembrie 2003

http://www.mfa.gov.il/MFA/History/Modern%20History/Centenary%20of%20Zionism

/Lexicon%20of%20Zionism

Convention on the Prevention and Punishment of the Crime of Genocide, 9 decembrie 1948,

Human Rights Webpage

http://www.hrweb.org/legal/genocide.html

Davis U., Apartheid Israel: The Jewish National Fund, aprilie 2006

http://www.uridavis.info/jewish_national_fund_apartheid_israel.htm

Denial of Identity, International Online Training Program on Intractable Conflicts, 1998

http://www.colorado.edu/conflict/peace/problem/denyid.htm

General Information, Israel Land Administration, 11 martie 2007

http://www.mmi.gov.il/Envelope/indexeng.asp?page=/static/eng/f_general.html

Identity Crisis: Israel and its Arab Citizens, 4 martie 2004, International Crisis Group

http://www.crisisgroup.org/en/regions/middle-east-north-africa/israel-palestine/025-identity-

crisis-israel-and-its-arab-citizens.aspx

International Convention on the Elimination of all forms of Racial Discrimination, 1965,

Office of the United Nations High Commissioner for Human Rights

http://www2.ohchr.org/english/law/cerd.htm

International Convention on the Suppression and Punishment of the Crime of Apartheid (UN

General Assembly Resolution 3068), 30 noiembrie 1973, preluat din arhiva African National

Congress.

http://www.anc.org.za/un/uncrime.htm

Israeli Declaration of Independence, 14 mai 1948, Israeli Ministry of Foreign Affairs

http://www.mfa.gov.il/MFA/Government/Facts+about+Israel-+The+State/

A+Free+People+in+Our+Land-+Declaration+of+Independence.htm

Israeli R., The Arabs in Israel: a surging new identity, 1 ianuarie 1989, Jerusalem Center for

Public Affairs

http://www.jcpa.org/jcpa/jl/hit05.htm

Jerusalem Program, 2004, Hagshama

http://www.hagshama.org.il/en/resources/view.asp?id=1707

Jewish Agency

http://www.jewishagency.org/JewishAgency/English/About

Kaufman S.J., Social Identity and the Roots of Future Conflict, octombrie 2003, Kentucky U.

http://www.au.af.mil/au/awc/awcgate/cia/nic2020/kaufman_panel2_nov6.pdf

Law of Return 5710, 1950, Knesset

http://www.knesset.gov.il/laws/special/eng/return.htm

Palestinian National Charter: Resolutions of the Palestine National Council, 1968, Avalon

Project

http://avalon.law.yale.edu/20th_century/plocov.asp

Palestinian Declaration of Independence, 1988, Al-Bab.com

http://www.al-bab.com/arab/docs/pal/pal3.htm

Prosecutor vs. Vidoje Blagojevic and Dragan Jokc, Case no. IT-02-60-T, 17 ianuarie 2005

Occupation, Colonialism, Apartheid? A reassessment of Israel’s practices in the Occupied

Palestinian Territories under international law, Human Sciences Resarch Center, mai 2009

http://www.hsrc.ac.za/Document-3227.phtml

Reynolds J., Israel’s Apartheid Laws and Practices in the Occupied Palestinian Territories,

16 august 2009, în Al-Haq.org

http://www.alhaq.org/pdfs/JohnReynolds.pdf

Rome Statute of the International Criminal Court, 1 iulie 2002, UN Documents

http://www.un.org/icc/romestat.htm

Schechla J., The Consequences of Conflating Religion, Race, Nationality and Citizenship, în

Al-Majdal, ed. Iarnă-Primăvară 2010

http://www.badil.org/en/al-majdal/item/1401-schechla-conflating-race-and-nationality

Statute of the Tribunal, 1 ianuarie 2007, International Criminal Tribunal for Rwanda

http://www.unictr.org/Portals/0/English/Legal/Tribunal/English/2007.pdf

The Existing Basic Laws, 2005, Knesset

http://www.knesset.gov.il/description/eng/eng_mimshal_yesod1.htm

The Race Question, UNESCO, 18 iulie 1950

http://unesdoc.unesco.org/images/0012/001282/128291eo.pdf

World Zionist Organization – Jewish Agency Status Law, Israeli Law Resource Center, 24

noiembrie 1952

http://www.israellawresourcecenter.org/israellaws/fulltext/jewishagencystatuslaw.htm

World Zionist Organization, Jewish Virtual Library

http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/Zionism/wzo.html