CONFLICTUL DE CO-REZIDENŢĂ

Master EFCPP

OLARU Alexandra

STICI Mihaela

0

Conflictul de co-rezidenţă

Introducere

Apariţia conflictului în cazul unor persoane care locuiesc în acelaşi spaţiu este aproape

inevitabil. Sursele conflictului pot fi extrem de numeroase şi aparent fără a fi caracterizate de

importanţă sau relevanţă în relaţia dintre partenerii implicaţi. În mare, responsabile pentru

astfel de situaţii sunt diferenţele generale dintre persoane, diferenţe de cultură, de obiceiuri,

de mediul de apartenenţă, de opinii şi principii, credinţe.

Prieteni / Persoane necunoscute

În general, se optează pentru a împărţi spaţiul locuibil cu un prieten din diferite motive.

Uneori, această variantă se poate dovedi a fi extraordinară, însă alteori se poate dovedi a fi un

dezastru. Există avantaje şi dezavantaje pentru fiecare în parte.

Avantaje pentru alegerea unui prieten:

- sunt cunoscute de dinainte obiceiurile şi diferenţele de opinii, principii, alegând o persoană compatibilă activităţilor şi preferinţelor personale;- nu este nevoie de existenţa unei etape de cunoaştere şi adaptare, stresantă prin reacţia inconştientă de a te prezenta într-un mod anume (tendinţa de faţadă);- există siguranţa că te poţi baza pe cineva când vei avea nevoie, mai ales dacă nu cunoşti alte persoane din zonă (din campus spre exemplu);- de obicei, prietenii îşi împrumută unul altuia diverse lucruri, activitate dificil de realizat dacă locuieşti cu o persoană străină, necunoscută;- stabilirea sarcinilor şi responsabilităţilor se realizează cu uşurinţă.

Avantaje pentru alegerea unei persoane necunoscute:

- a avea un conflict cu o persoană necunoscută nu are aceleaşi consecinţe ca a avea un conflict cu un prieten, deoarece relaţia poate suferi un dezechilibru permanent. Se pare că, uneori, persoanele aparent foarte compatibile ca prieteni pot fi total incompatibili sub aspectul locuirii în acelaşi spaţiu;- în momentul în care apar problemele, aceasta nu poate fi discutată cu alte persoane datorită numărului de cunoştinţe comune;- există posibilitatea stabilirii unei excursii de weekend, utilă în dorinţa de a evada din atmosfera locuinţei, însă acest lucru nu este posibil dacă împarţi spaţiul cu un prieten, acest fiind unul din invitaţii excursiei;- posibilitatea de a cunoaşte un număr foarte mare de persoane noi, comparativ cu situaţia de a locui cu un prieten, grupul de apartenenţă rămânând relativ constant;

1

- poate determina menţinerea unei raţiuni deschise şi o experienţă din care poţi învăţa implicaţiile diferenţelor dintre persoane, realizarea de compromisuri, comunicarea, toleranţa.

Cauze ale conflictului

Dintre cauzele cele mai comune ale conflictele ce pot apărea între persoanele care

locuiesc în acelaşi spaţiu putem enumera:

- Zgomotul (un coleg care porneşte muzica la 2 noaptea)- Lipsa de consideraţie faţă de timpul de dormit sau studiu al colegilor (unele persoane pot studia sau adormi cu televizorul deschis sau cu muzică, iar altele au nevoie de linişte totală)- Musafirii de peste noapte sau care au vizite prea lungi (musafiri de sex opus)- Igiena personală- Percepţia asupra curăţeniei spaţiului (persoană organizată sau dezorganizată)- Parfumul utilizat (nici unul din colegul nu suportă parfumul tău preferat)- Spaţiul intim (cealaltă persoană îţi caută prin lucrurile personale din diverse motive)- Plata facturilor şi chiriei (plata întârziată sau lipsa plăţii unei facturi datorită unei organizări deficitare a banilor)- Împrumutul de lucruri personale (colegul de cameră împrumută lucruri fără a te anunţa, ţi le returnează rupte sau stricate sau nu ţi le mai returnează)- Valori şi principii (referitor la droguri, alcool sau fumat)- Şi multe altele

Formularea unui contract scris care să cuprindă reguli de convieţuire ar putea fi o

metodă utilă pentru a evita apariţia unor conflicte. Regulile contractuale pot face referire la

diverse aspecte, precum responsabilităţi de curăţenie, împrumutul lucrurilor, alcool, droguri

sau fumat, musafiri peste noapte. Condiţiile înregistrate sunt rezultatul unui acord al discuţiei

dintre toate persoanele care locuiesc în acelaşi spaţiu.

Rezolvarea conflictului

Cu certitudine, în cazul în care nu se comunică interlocutorului aspectele negative,

acestea pot determina o creştere semnificativă a tensiunii şi un dezechilibru al relaţiei dintre

colegi, ulterior adoptând comportamente agresive sau irascibile inexplicabile din perspectiva

celuilalt. Totodată, comunicarea trebuie realizată la momentul respectivei situaţii deranjante,

deoarece, după un timp, exprimarea propriilor sentimente va deveni extrem de dificilă.

Alegerea momentului propice începerii unei discuţii este la fel de importantă şi poate

influenţa în sens pozitiv sau negativ conversaţia. Aşadar, nu este recomandat a expune

elementele conflictuale dacă persoana se află într-o dispoziţie nefavorabilă sau dacă este

preocupată de alte activităţi, în astfel de cazuri, obiectivul iniţial al comunicării va fi

2

transformat în afirmaţii menite să lezeze interlocutorul, situaţie nedorită de nimeni. Un alt

argument al susţinerii unei comunicări constă în analiza celor două situaţii şi selectarea

avantajelor şi dezavantajelor pentru fiecare. Prima situaţie, lipsa comunicării problemei,

poate determina apariţia unor sentimente de stres, irascibilitate, tensiune, diminuarea relaţiilor

cu alte persoane, revenirea constantă în mental a situaţiei conflictuale, iar a doua situaţie,

confruntarea partenerului, determină soluţionarea unei probleme, obţinerea unei stări de

relaxare, creşterea încrederii în forţele proprii şi a respectului celorlalţi. Este evident,

comunicarea elementelor negative produce menţinerea unui echilibru afectiv şi relaţional.

În timpul discuţiei problemelor, unul dintre aspectele extrem de importante şi utile

este reprezentat de noţiunea de ascultare activă. Fiecare partener de discuţie va dori să-şi

facă auzit şi înţeles punctul de vedere înaintea tuturor, însă dacă nu se va respecta

caracteristica ascultării active, comunicarea, în fapt, nu există. Ascultarea activă presupune a

oferi timp interlocutorului să exprime propria perspectivă asupra lucrurilor şi a depune

eforturi în a înţelege corect mesajul transmis. Se recomandă abandonarea discuţiei în situaţia

în care partenerul aduce injurii sau pare a adopta un comportament agresiv sau în situaţia în

care reacţia proprie este nepotrivită, cu specificaţia de a continua comunicarea într-un alt

moment al zilei. Spre exemplu, dacă persoana îşi lasă frecvent hainele prin cameră sau lasă

mâncarea pe masă pentru un timp mai îndelungat, peste noapte, iar comportamentul persistă,

deşi l-ai rugat de nenumărate ori să fie mai atent la aceste detalii. Ajungi într-o seară acasă,

după o zi grea, eşti obosit, înfometat şi într-o dispoziţie proastă, colegul tău doarme, iar la

intrare calci într-o cutie de pizza. În momentul următor începi să ridici tonul şi să-i spui că te-

ai săturat de situaţia în care te afli, să afirmi că nu mai poţi locui cu o astfel de persoană

dezordonată şi că vei pleca de acolo cu prima ocazie. Care sunt consecinţele unui

comportament de acest tip? În ce măsură s-a soluţionat conflictul? În ce mod relaţia şi

comunicarea şi comportamentul nedorit s-au schimbat?

Există diferite modalităţi de a exprima propriile nemulţumiri referitoare la un

comportament nedorit fără a produce sentimente negative interlocutorului discuţiei. Se poate

utiliza formularea unor caracteristici pozitive observate de-a lungul timpului la cealaltă

persoană anterior susţinerii unei schimbări comportamentale pentru a diminua impactul

comunicării unor lucruri negative. Cu acelaşi scop, se poate prezenta empatia faţă de situaţia

dificilă actuală a partenerului înainte de exprimarea propriu-zisă a solicitărilor personale. În

primul caz, formularea pare a fi de genul “Eşti o persoană excepţională şi întotdeauna mi-ai

demonstrat consideraţie faţă de propriile obiceiuri, ai încercat să păstrezi linişte în momentul

3

când eu vroiam să studiez, însă crezi că ai putea să strângi hainele din cameră mai des?”, iar

în al doilea caz prezentat “Cu siguranţă prietenul tău este o persoană foarte importantă pentru

tine, iar compania lui este una foarte plăcută, însă crezi că putem ajunge la un compromis cu

privire la numărul de ore pe care şi le petrece în cameră?”

Evitarea unui conflict este mult mai facil de realizat decât adoptarea unor metode de

rezolvare a conflictelor existente. Prin urmare, cunoaşterea obiceiurilor partenerului sau

partenerilor, culturii, dorinţelor, expectanţelor şi mediului familial din care provine fiecare

poate oferi suport în a evita mare parte din conflictele potenţiale. Dacă luăm în considerare

situaţia în care mai multe persoane împart acelaşi spaţiu locuibil, există câteva indicaţii

necesare menţinerii unor bune relaţii şi a unei atmosfere, printre care: stabilirea unei întâlniri

de discuţie la care toate părţile sunt implicate, sunt excluse persoane din exteriorul grupului

(cu excepţia unui mediator ales de comun acord), alegerea unei locaţii neutre şi stabilirea unei

egalităţi de nivel între membri (toate persoanele stau pe scaune sau toate persoanele stau pe

covor). Uneori, soluţionarea unei probleme poate necesita realizarea mai multor întâlniri de

acest tip pentru a ajunge la un consens.

Se revine aici la o modalitate menţionată anterior de evitare a conflictelor, şi anume

formularea unui contract/acord a participanţilor care să cuprindă reguli de conduită în spaţiul

comun. Conceptul este simplu: toate persoanele stabilesc o întâlnire de discuţie a diferitelor

moduri de comportare acceptabile de toţi membrii prezenţi. Fiecare normă sau regulă va fi

înregistrată în scris, accesibilă tuturor şi neinterpretabilă. Evident, compromisul este absolut

necesar. Se recomandă ca, într-o primă etapă, să se pună accentul în discuţie pe aspectele la

care nu există compromisuri, lucrurile netolerabile, cum ar fi acceptarea muafirilor de sex

opus peste noapte sau păstrarea liniştii după 12 noaptea datorită necesităţii de a se trezi

dimineaţă pentru cursuri sau serviciu. Cu siguranţă, o astfel de listă va fi scurtă, aceasta nu

înseamnă că abordarea a fost greşită. Este de preferat ca lucrurile respective să fie cunoscute

de la începutul relaţiei dintre persoane comparativ cu situaţia descoperirii pe parcursul

timpului a aspectelor respective, după instaurarea unui conflict. Acordul poate cuprinde

referiri la:

- zgomot (stabilirea unei perioade de timp de menţinere a liniştii pe parcursul unei zile şi nivelului de zgomot acceptat, programul de studiu în cameră)- curăţenie (responsabilităţile fiecăruia pentru păstrarea curăţeniei şi spaţiul desemnat fiecărei părţi)- musafiri (frecvenţa musafirilor şi orarul de vizite, petreceri)- alcool, droguri sau alte substanţe (gradul de acceptabilitate faţă de fumatul în cameră, consumul de alcool, etc)

4

- bani, plata facturilor (desemnarea persoanelor responsabile de plata facturilor şi chiriei, a modului de plată)- lucruri personale (menţionarea lucrurilor private şi a spaţiului personal)- şi alte categorii considerate a fi relevante.

A fost ataşat la anexe un exemplu de contract/acord între persoanele care împart

acelaşi spaţiu adaptat după un model utilizat în campusul de la Universitatea din Oregon.

Comportament agresiv presupune încălcarea drepturilor altora, pasivitatea este

reprezentată de lipsa acţiunii în încălcarea drepturilor proprii de către o altă persoană, iar

asertivitatea, tip de manifestare comportamentală indicată, semnifică susţinerea drepturilor

proprii şi, totodată, respectarea drepturilor celorlalţi. Toate cele trei modalităţi de solicitare a

unei schimbări prezintă rezultate, însă diferenţa constă în perioada de menţinere a schimbării.

Abordarea asertivă, confruntarea problemei şi nu formularea atacurilor la persoană, determină

modificări comportamentale pe o perioadă îndelungată de timp, spre deosebire de agresivitate

sau pasivitate, care pot fie să nu înregistreze vreo îmbunătăţire, fie acestea să dispară la scurt

timp, necesitând o reevaluare. Consecinţele pozitive şi negative ale tipurilor de comportament

în conflict sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Asertiv Agresiv Pasiv

Ceilalţi sunt mulţumiţi pentru că le

sunt luate în considerare opiniile

SOCIAL

Ceilalţi sunt nemulţumiţi pentru

că nu le sunt luate în considerare

opiniile

Ceilalţi sunt mulţumiţi pentru că le

sunt luate în considerare opiniile

Ceilalţi îmi oferă respect Ceilalţi îmi demonstrează frică Ceilalţi nu îmi oferă respect

Ceilalţi caută prezenţa mea Ceilalţi evită prezenţa mea Ceilalţi mă tratează ca pe o persoană

fără personalitate

Mă aştept ca ceilalţi să fie amabili

cu mine

COGNITIV

Mă aştept ca ceilalţi să fie ostili şi

nepăsători faţă de mine

Mă aştept ca ceilalţi să fie ostili şi

nepăsători faţă de mine

Mă aştept ca ceilalţi să se ofere să

mă ajute când am nevoie de ceva

Mă aştept ca ceilalţi să-mi pună

piedici sau să profite de mine

Mă aştept ca ceilalţi să nu fie

interesaţi de nevoile mele

Consider că am ceva control asupra

mediului înconjurător

Consider că trebuie să am control

asupra mediului înconjurător

Consider că ceilalţi au control

asupra mediului înconjurător

Fericire

AFECTIV

Furie

Teamă

Frică

Supărare

Furie

COMPORTAMENT

5

Abordare pozitivă Abordare negativă Evitare

Episoade de abordare negativă

În unele cazuri, absolut necesar soluţionării unui conflict este compromisul. Dacă

opiniile par a fi complet diferite sau percepţia situaţiei respective, principiile după care este

orientat comportamentul, necesităţile, obiceiurile, trebuie luat în considerare compromisul,

părţile implicate demonstrând toleranţă, totodată renunţând la unele lucruri si obţinând altele

sau renunţând la unele lucruri în situaţia actuală şi obţinând altele într-o altă situaţie

ulterioară. Însă, o persoană care face prea multe compromisuri riscă să fie exploatată de

ceilalţi. Din acest motiv, stabilirea de dinaintea discuţiei a aspectelor importante, care trebuie

susţinute (exemplu “fără musafiri după miezul nopţii pentru că dimineaţa am ore”) şi a

aspectelor la care poate fi dovedi flexibilitate (exemplu “sunt dispus ca o parte din timp să

merg la bibliotecă să studiez dacă vei dori să primeşti musafiri”).

Este în totalitate neindicată exprimarea sentimentelor şi opiniilor referitoare la

conflictul existent între colegii de cameră persoanelor comune acestora, prieteni apropiaţi sau

cunoştinţe. Probabilitatea de a fi transmisă informaţia către persoana în cauză este extrem de

mare, iar consecinţele nu pot decât să maximizeze conflictul iniţial, deoarece, astfel, a fost

introdus un nou element cu potenţial conflictual.

În ansamblu, rezolvarea unui conflict presupune parcurgerea mai multor etape. Primul

lucru necesar a fi realizat este stabilirea problemei existente prin ascultarea şi înţelegerea

punctului de vedere al interlocutorului de ambele părţi, exprimarea a unor modalităţi diverse

de soluţionare a situaţiei şi alegerea de comun acord a celei mai adecvate. Exprimarea unor

reguli de comunicare anterior începerii discuţiei poate fi de real folos în a evita maximizarea

conflictului existent. Trebuie acordată atenţie tipului specific de abordare a conflictului a

persoanelor implicate, orientare spre sentimente sau spre rezolvare concretă, pentru a obţine

rezultatele aşteptate. Totodată, se poate stabili o dată a reevaluării situaţiei, de renegociere a

elementelor componente sau chiar o dată constantă de şedinţe de organizare ale activităţilor

în comun. În momentul în care părţile implicare au decis o anumită modificare în

comportament, este necesar a se preciza şi accepta la modul concret manifestarea

comportamentală dezirabilă în termeni de specificaţii observabile şi măsurabile, dar şi

perioada de timp rezervată adaptabilităţii.

6

În ultimă instanţă, mutarea poate fi considerată o soluţie, dramatică, însă în

momentul în care conflictul pare a se maximiza indiferent de metodele de soluţionare

adoptate trebuie luată în considerare de către participanţii implicaţi. În general, ar trebui

recomandată o astfel de soluţie de către o persoană specializată în medierea conflictelor, la

care au apelat persoanele respective, ca urmare a lipsei obţinerii unor rezultate pozitive după

un timp îndelungat.

Studii / Cercetări

Într-un studiu realizat de Allan L. Sillars, s-a constatat existenţa a trei categorii

principale de rezolvare a conflictelor adoptate de studenţi care locuiau în campus şi ai căror

colegi de cameră nu se cunoşteau de mai mult de trei luni, şi anume strategia pasiv-indirectă,

strategia distributivă şi strategia integrativă. Acestea, prezentate detaliat în tabelul de mai jos,

au fost asociate percepţiei gradului de cooperare al partenerului, locul controlului şi

stabilitatea conflictului în timp. Mai concret, modelul integrativ va fi mai probabil a fi utilizat

dacă partenerul va demonstra cooperare, tipul de atribuire al locului controlului intern

(personal) al propriei persoane şi extern (situaţional) al celeilalte persoane şi percepţia lipsei

stabilităţii în timp a conflictului, şi, invers, modelul pasiv va fi adoptat în situaţia în care

partenerul nu este în general cooperant, atribuirea locului controlului al partenerului este

internă, iar al propriei persoane este externă şi conflictul este perceput ca stabil în timp.

Un alt aspect vizat prin studiu a fost stabilirea legăturii dintre strategia de comunicare,

rezultatul propriu-zis obţinut şi satisfacţia relaţiei interpersonale. S-a constatat că abordarea

pasivă determină menţinerea unui conflict destructiv, iar abordarea pasivă maximizarea

conflictului iniţial, ambele producând o scădere a satisfacţiei în relaţie, abordarea integrativă

având rolul de a minimiza conflictul şi a stabili o creştere a satisfacţiei în relaţie.

I. Strategie pasivă şi indirectă (nu are loc o discuţie directă a problemei)A. Non-strategie (discuţia este percepută ca nefiind necesară)

1. A lăsa problema să se rezolve de la sine. Se aşteaptă ca problema să dispară de la sine fără a acţiona. 2. Diminuarea importanţei problemei. Problema este percepută ca lipsită de importanţă.

B. Strategii de evitare (Discuţiile sunt evitate pentru a minimiza reacţiile negative ale partenerului)

3. Evitarea problemei. Problema este tolerată pentru a evita reacţiile negative

7

4. Evitarea persoanei. Se evită persoană, este minimizată comunicarea şi relaţia este încheiată pentru a evita reacţiile negative

C. Strategii indirecte (Actorul comunică indirect, nu există o comunicare directă existenţei unei probleme)

5. Oferire de indicii. Indicaţii asupra percepţiilor şi sentimentelor prin comunicarea nonverbală sau comentarii indirecte6. Oferirea unui exemplu. Se aşteaptă ca partenerul să observe şi să imite comportamentul actorului7. Glume. Problema este discutată sub formă de glumă. Problema este percepută ca puţin importantă datorită tonului comparativ cu percepţia actorului.

D. Strategii docile8. Cedare/ Supunere. A se plânge de comportament fără a oferi o soluţie.9. Emotivitate. Comportamentul demonstrează slăbiciune şi pasivitate (plâns, a se arăta rănit sau bolnav)

II. Strategii distributive (Comunicare explicită a problemei, însă cu solicitarea compromisului din partea partenerului)

A. Non-coercitiv1. Solicitare. Se sugerează schimbarea comportamentală a partenerului, deschidere scăzută.2. A ordona/A cere. Asemănătoare solicitării, însă exprimată într-un mod agresiv, evaluarea negativă a partenerului fiind exprimată direct sau indirect.3. A persuada. Sunt oferite argumente în vederea schimbării comportamentale a partenerului.

B. Coercitiv4. Agresivitate. Comportamentul este direcţionat spre obţinerea compromisului din partea partenerului (insulte, furie, ţipete, etc)5. Ameninţare. Se utilizează ameninţări pentru a obţine compromisul.

III. Strategii integrative (Comunicarea explicită a problemei, cu tendinţe de flexibilitate şi o evaluare neutră sau pozitivă a partenerului)

A. Destăinuire. Actorul prezintă informaţii pentru a facilita înţelegerea percepţiilor, sentimentelor şi cauzelor comportamentului. Nu se realizează nici o încercare de a explora soluţii alternative problemei. Problema poate fi percepută doar sub formă de neînţelegere a părţilor.B. Rezolvarea de probleme. Asemănătoare variantei anterioare, însă se adaugă disponibilitatea de a lua în considerare soluţii alternative problemei mutual acceptabile.

Datele studiului au fost preluate prin intermediul unor chestionare trimise unui număr

de 140 de persoane care deţineau caracteristicile eşantionului. Rezultatele obţinute susţin

utilizarea într-un procent foarte ridicat al strategiei de pasivitate (52%), deoarece majoritatea

8

au considerat că responsabilitatea conflictului se datorează partenerului, şi, implicit, este

percepută stabilitatea în timp a conflictului, contrat situaţiei în care responsabilitatea aparţine

propriei persoane, stabilitatea conflictului fiind cu mult diminuată.

Frecvenţa utilizării strategiei în funcţie de tipul de atribuire

Strategie

Atribuire Non-strategie Evitare Indirect Non-coercitiv Coercitiv Integrativ

Internă 8 8 8 7 2 15

Externă 1 17 6 14 7 5

Frecvenţa utilizării strategiei în funcţie de percepţia stabilităţii conflictului

Strategie

Stabilitate Non-strategie Evitare Indirect Non-coercitiv Coercitiv Integrativ

Stabilitate 6 17 8 10 4 4

Instabilitate 3 8 6 12 5 17

Din datele prezentate în tabelele anterioare, se poate observa frecvenţa ridicată a

utilizării modelului pasiv, de evitare în cazul unor atribuiri externe şi a unei percepţii de

stabilitate în timp a problemei, iar strategia integrativă va fi mai frecvent adoptată de

persoane care atribuie locul controlului intern şi o percepţie a lipsei de stabilitate a

conflictului în timp.

Frecvenţa utilizării strategiei în funcţie de frecvenţa conflictului şi satisfacţie

Strategie

Frecv. Confl. Satisfacţia Non-strategie Evitare Indirect Non-coercitiv Coercitiv Integrativ

Ridicată Ridicată 0 6 2 5 2 1

Scăzută 2 13 3 7 2 9

Scăzută Ridicată 4 3 3 8 0 15

Scăzută 4 3 6 2 5 4

Putem deduce din informaţiile din tabel faptul că strategia pasivă de soluţionare a

conflictelor se datorează frecvenţei de apariţie a acestora şi determină o scădere a satisfacţiei

în relaţie. Pe de altă parte, strategia integrativă este adoptată ca urmare a frecvenţei scăzute de

apariţie a conflictelor şi determină o creştere a satisfacţiei în relaţie.

9

Frecvenţa utilizării strategiei în funcţie de frecvenţa conflictului şi importanţa acestuia

Strategie

Frecv. Confl. Importanţă Non-strategie Evitare Indirect Non-coercitiv Coercitiv Integrativ

Ridicată Ridicată 0 14 3 6 2 3

Scăzută 2 5 2 6 2 1

Scăzută Ridicată 2 0 4 3 4 2

Scăzută 6 6 5 7 1 15

Se observă faptul că adoptarea unei strategii de pasivitate se realizează în cazul în care

importanţa conflictului este ridicată, iar strategia integrativă de comunicare este utilizată când

conflictul are o importanţă scăzută. Stabilirea unei discuţii a unor probleme considerate a fi

importante este extrem de dificilă, presupunând eforturi din partea persoanei respective, iar

reacţia partenerului nu poate fi previzibilă, un anumit grad de risc există într-o astfel de

abordare. Pe de altă parte, cel puţin în aparenţă, metoda evitării problemei nu necesită eforturi

şi nu prezintă riscuri.

În concluzie, modalitatea de rezolvare a unui conflict este influenţată de numeroşi

factori, atribuirea conflictului, percepţia cooperării partenerului, importanţei problemei,

stabilităţii conflictului, şi, la rândul ei, prezintă un anumit impact asupra altor aspecte, cum

este satisfacţia în relaţie, comportamentul şi deciziile pe viitor, şi altele.

Un alt studiu realizat recent asupra conflictului între persoanele care locuiesc în

acelaşi spaţiu face referire la impactul asupra laturii cognitive, afective şi comportamentale în

cadrul unei universităţi multi-etnice, UCLA (Universitatea din California, Los Angeles), în

care persoanele sunt dispuse în camere în mod aleatoriu. Dintre grupurile etnice utilizate în

experiment putem enumera albi, asiatici, latino-americani şi afro-americani. Primul aspect

solicitat prin intermediul chestionarului respondenţilor face referire la modalitatea de

stabilire a partenerului/partenerilor pe parcursul anilor de studiu, următoarele cerinţe făcând

referire la numărul de persoane de naţionalitate diferită şi numărul de persoane de aceeaşi

naţionalitate, atitudinea faţă de alte naţionalităţi, percepţia, eterogenitatea grupului de

apartenenţă. Studiul a fost realizat pe întreg parcursul studiilor respondenţilor, studiu

longitudinal.

După cum era de aşteptat, rezultatele obţinute au demonstrat că menţinerea unui

contact cu o persoană dintr-o categorie etnică diferită schimbă într-un mod pozitiv atitudinea

faţă de grupul respectiv şi scade frecvenţa comportamentelor rasiste.

10

Park, H. şi Antonioni, D. au realizat o cercetare în care s-a încercat explicarea

diferitelor abordări de soluţionare a conflictelor, luându-se în considerare atât aspectele legate

de personalitate cât şi aspectele situaţionale. Autorii au utilizat, în analiza temei, factorii

modelului Big Five. Prin urmare, factorul Agreabilitate (persoane agreabile, plăcute, animate

de sentimente pozitive faţă de copii, faţă de animale şi în general faţă de cei din jur) prezintă

o abordare de evitare a conflictului, de trecere cu vederea a problemelor şi conformare,

adaptabilitate faţă de solicitările altora.

Persoanele cu scoruri ridicate la factorul Extraversiune (comunicative, cu prezenţă

socială, capacitate de verbalizare deosebită) tind să adopte strategii competitive, o

comunicare asertivă, căutând soluţii alternative favorabile ambelor părţi implicate, şi foarte

rar de adaptabilitate sau evitare a conflictelor. Factorul Nevrotism (desemnează indivizi cu

emoţionalitate accentuată, necesită sprijin afectiv constant) presupune o sensibilitate ridicată

pentru evenimentele negative şi coerciţie, strategiile de colaborare şi adaptabilitate necesită

eforturi şi analiză complexă a problemei şi, prin urmare, nu sunt preferate, mai probabil vor fi

adoptate strategiile de atac sau evitare a conflictului. Conştiinciozitatea (capacitate de

organizare, orientare spre medii de lucru bine structurate şi controlate) poate fi demonstrată

prin susţinerea eforturilor pe perioade îndelungate şi analiză detaliată a situaţiei, fiind

orientaţi spre colaborare predominant. Strategiile de soluţionare a conflictelor adoptate de

persoane cu factorul Deschidere către experienţe (deschidere spre experienţe sezoriale, cu

simţ artistic, nevoia de varietate şi noutate) ridicat sunt colaborarea şi adaptabilitatea, fiind

capabili a propune soluţii numeroase pentru compromis.

Referitor la aspectul situaţional, se consideră că alegerea tipului de strategie de

abordare a unui conflict este stabilită de alegerea interlocutorului discuţiei, punându-se

accentul pe conceptul de echitate, intrările şi ieşirile sunt egale.

Au fost analizate patru tipuri de metode de soluţionare a unor probleme denumite

Competiţie, Adaptabilitate, Colaborare şi Evitare. Respondenţii, în număr de 256, aveau

sarcina de a prezenta un conflict recent şi a completa testul de personalitate, acordându-se

atenţiei tipului de relaţie existentă între parteneri pentru a evita susţinerea unor concluzii

eronate. Rezultatele demonstrează faptul că Agreabilitatea şi Extraversiunea au fost asociate

tuturor tipurilor de strategii de conflict, iar în ceea ce priveşte colaborarea, au fost observate

asocieri pozitive în cazul Nevrotismului şi negativ în cazul Deschiderii către experienţe

(ipoteze infirmate). Concluzia cercetătorilor propune o reevaluare a caracteristicilor

situaţionale în analiza selecţiei strategiilor specifice de rezolvare a problemelor, observându-

11

se corelaţii puternice în această privinţă. În majoritatea cazurilor înregistrate, metodele

utilizate de persoane în discuţii au fost adoptate de interlocutori, explicate de norma de

reciprocitate.

Bibliografie

- Fiore, Linda – “The College Roommate from Hell”, Atlantic Publishing Groups, Inc,

Florida, 2009

- Fee, Susan - “My Roommate Is Driving Me Crazy!”, Adams Media, Canada, 2005

- Bedell, Jeffrey R., Lennox, Shelley S. – “Handbook for Communication and Problem-

Solving Skills Training”, John Wiley & Sons, Inc., Canada, 1997

- Deutsch, M., Coleman, Peter T., Marcus, Eric C. – “The Handbook of Conflict

Resolution: Theory and Practice”, John Wiley & Sons, Inc., 2006

- Sillars, Allan L. – “Attributions and Communication in Roommate Conflicts”,

Communication Monographs Journal, volum 47, nr. 3, EBSCO Publishing, 2003

- Van Laar, C., Levin, S., Sinclair, S., Sidanius, J. – “The Effects of University

Roommate Contact on Ethnic Attitudes and Behavior”, Journal of Experimental Social

Psychology, volum 41, Elsevier Inc., 2004

- Park, H., Antonioni, D. – “Personality, Reciprocity, and Strenght of Conflict

Resolution Strategy”, Journal of Research in Personality, volum 41, Elsevier Inc., 2006

12