CONCEPTUL DE RELIGIE LA ROMANI

Viata religioasa a romanilor era infinit mai complexa decît o relevă cei care nu iau ăn consideratie decăt religia oficiala şi ămpinge ăn umbră manifestările cotidiene extrem de numeroase şi inzestrate cu o ăntelegere a ceea ce este sacru, care n-a lipsit niciodată romanilor. Chiar termenul de „religio” este obscur , el nu indica cultul divinitatilor, ci un sentiment destul de vag, de ordin instinctiv care ăndeamna catre abtinerea de la un act dat , impresia confuz resimtita de cei ce se afla ăn fata unei primejdii supranaturale. Religia romanilor din primele secole ale istoriei lor se prezenta sub forma primitiva a unimismului. Fortele misterioase, obscure divinitati sau spirite, malefice sau binefacatoare, erau banuite că impregnează întraga natură, că rezidă in fiecare vietuitoare şi în fiecare obiect., prezidînd fiecare moment şi orice act din viata omului şi a Universului. Fiecare om ăşi avea semidivinitatea , spiritul său protector. Fiecare act al vietii lui statea , ăncă de la naştere , sub puterea unei vointe divine individuale., fiecare moment din activitatea sa practică avea semidivinitatea sa protectoare. Omul îsi cinstea „geniul său „, aceasta fiind fiinta divina care tutela fiecare persoană. Acestor infinităti de forte misterioase , amorfe, omniperzente le adresau romanii numeroasele lor acte de cult. Piaton , intr-o pagină celebră , scrie că dragostea nu constituie altceva decăt dorinta omului de a se eterniza ăn şi prin frumusete. Însă Roma nu se apăra prin frumuseti împotriva mortii; ea realizeaza aceasta apărare prin virtuti si prin glorie, deoarece pentru un roman nimic nu este mai important decit buna reputatie in timpul vietii si amintirea unei virtuti nepatate dupa moarte. Mormintul nu reperezinta pentru ei acel loc de odihnă , unde cenuşa va regasi „ somnul pămîntului” ci un monument un semn pentru oamenii vii şi un mijloc de a perpetua amintirea actiunilor defunctului . Această nazuintă spre glorie , spre o reputatie vesnică, reprezintă revensa individului pe care societatea l-a constrîns în timpul vietii.

1

Religia este efectiv perzentă in viata morală , dar ea intervine ca o extindere a disciplinei , ca o prelungire a ierarhiei. Considerata din acest punc de vedere , religia romana pare adesea cu adevarat rece , si istoricii moderni ii reproşează reducerea vietii religioase la împlinirea formala a unui contract între om şi divinitate, astfel formalismul gol al religiei romane a preparat calea CREŞTINISMULUI. Ianus, spiritul protector al porţilor casei, care priveste spre trecut şi spre viitor, a devenit divinitatea oficială a oricărui ănceput de an de unde şi denumirea lunii IANUARIE, fiind invocat primul în formulele de rugăciune. Lipsit de sensibilitate metafizică, romanul nu era preocupat să cugete asupra morţii, a lumii de dincolo, sau a destinului după moartea sufletului. Ca urmare zeii nu trezeau în sufletul romanilor nici sentimente , nici emotii. Ei urmareau o religie sever organizată, dar formală, fără zboruri metafizice şi elanuri mistice, O RELIGIE PUR UTILITARĂ. Din stravechile credinte ale lumii maditeraniene romanii au preluat cultul Zeiţei Mame , care era divinitatea pămîntului şi a fortelor generatoare ale vietii.Etruscii au fost aceia care le-au transmis mai multe credinţe şi practici religioase , precum şi divinităţi , pe care romanii le-au acceptat, asimilindu-le , acestea fiind divinitati preluate de la greci si de la alte popoare.O alta caracteristica a religiei romane este spiritul tolerant si permanenta disponibilitate de a adopta zei straini precum si culte straine. Centrul vietii religioase era situat chiar în casa fiecărui roman. Capul familiei era cel care oficia cultul domestic:” pe un mic altar de lîngă vatră el aducea zeilor casei ofrande- flori, fructe, ouă, vin – si foarte rar miei şi iezi. „ Cu aceeasi meticulozitate şi exacitate trebuiau îndeplinite şi actele de cult public. Acestea erau ordonate, supravegheate şi controlate de pontifi, care nu erau propriu zi preoti ci administratori ai cultului.Colegiul pontifilor îndeplinea functii teologice dar ţi de juriţti ţi istoriografi.Ei tineau evidenta tuturor sarbatorilor „stabileau calendarul” şi toate regulile de ritual ; vegheau ca legile civile sau penale să nu vină în contradicţie cu cele religioase ; stabileau formulele rugăciunilor şi invocaţiilor ; conduceau şi supravegheau toate celelalte colegii şi confrerii religioase .

2

Colegiul pontifilor care a dat religiei romane acest caracter raţional şi formalist era prezidat de supremul pontif PONTIFEX MAXIMUS care era ales pe viaţă. Sub autoritatea sa directă erau sacerdoţii flamini şi fecioarele VESTALE. Flaminii trebuiau să cunoască toate detaliile ceremoniilor lgate de cultul divinităţii pe care o slujea fiecare fără sa li se ceara o pregătire teologică. Preotesele zeiţei VESTA erau dedcate cultului simbolicei vetre sacre a Romei.În număr de 6 erau alese de Marele Pontif dintre fetele csub vîrsta de 10 ani , din familiile nobile. În perioada de 30 de ani cît dura sacerdoţiul şor , vestalele trebuiau să ramînă caste, in caz contrar eau ingropate de vii. Prestigiul şi autoritatea vestalelor erau imense , ofensele aduse unei vestale eau pedepsite cu moartea. Un condamnat la moarte era graţiat dacă în drum spre locul de execuţie întălnea o vestală.. Ele erau dăruite de împăraţi cu daruri bogate , locuind în apropierea Forului într-un fel de manastire, singurul caz de „manastire „ din Antichitate. Un alt colegiu sacerdotal era cel al EPULONILOR în sarcina carora rămînea organizarea solemnităţilor religioase publice şi abanchetelor sacre. Pe lîngă aceste colegii pontificale mai erau alte trei. Cel mai imporatnt era colegiul ghicitorilor (augurii), care interpretau intenţiile şi voinţa zeilor, observînd zborul şi cintecul păsărilor. Al doilea era colegiul haruspiciilor , care preziceau cercetînd maruntaiele animalelor, in special ficatul. Un alt colegiu a fost instituit pentru a controla cultele străine tolerate la Roma şi pentru a indica modul de apărare sau de salvare a statului”CARŢILE SIBILINE”, CE CONŢINEAU ORACOLELE PROFETESEI LEGENDARE DIN COLONIA GREACA CUMAE. În afara acestor colegii mai existau şi 4 confrerii:

- cea a FEŢIALILOR- experţi in prebleme juridice;- cea a SALILOR- AVEAU FUNCŢII CONSULTATIVE CU

CARACTER TEHNIC;- cea a LUPERCILOR;- CONFRERIA CELOR 12 FRAŢI ARVALI- al carei sef era

adeseori chiar împăratul, care organiza în luna mai ceremoniile agrare, cu rugaciuni, jertfe şi cîntece religioase, în cinstea zeiţei ogoarelor.

3

Religia romanilor s-a resimtit adinc in dezvoltarea ei istorica de influenta religiei astruscilor si de aceea a grecilor , păstînd amprenta spiritului specific roman:spirt practic, mărginindu-se in religie la paracticarea strictă a riturilor . De aceea nu putem întîlni la romani opere religios-literare , în care să se glorifice faptele zeilor , ca la greci, nici filosofie religioasă . Mitologia nu ia la romani o dezvoltare atît de mare ca la greci, iar zeitătile , înainte de înrăurirea grecească , nu iau înfătişări omeneşti şi nu sunt prezentate plastic prin statui.

În unele aspecte importante ale ei religia romanilor a fost influenţată de religia estrucilor.

G. Dumezil spune că” religia romană rezuma, personaliza în figuri divine şi în raporturi între aceste figuri ideile care o constituiau , şi cultul era , în partea sa esenţială , serviciul destinat acestor zei , nu o colecţie incorectă de reţete magice”.În perioada arhaică a vieţii romanilor au existat ,forme inferioare de religiozitate , în care magia şi religia erau amestecate şi în care intrau elemnte din cultul pietrelor , al plantelor, al animalelor , al păsărilor.

Cultul Tibrului, era un element imporatnt în religia romană.Caracterul conservator al religiei romane a păstrat multă vreme neschimbat doar cultul. Dar şi aici încep să se producă înnoiri şi schimbări , mai intîi prin introducerea cultului lui Herakles şi al Hestiei , apoi prin acela al eroilor Castor şi Pollux.De asemenea Cărţile sibiline la Roma a deschis drum larg cultului grecesc , deoarece acestea recomandau împlinirea anumitor rituri greceşti.

Elenizarea oficială a religie romane a început însă după dezastrulde la Cannae, când romanii , după recomandarea Cărţilor sibiline , au recurs pentru mântuirea patriei la ceremonii de rit grecesc. Astfel au ridicat în forul din Roma statui aurite pentru cele 12 zeităţi principale greceşti , ele fiind aşezate cîte două , după sistemul grecesc.Literatura , teatrul,mai ales comedia ,artele plastice au contribuit la răspândirea ideilor noi şi deci la slăbirea credinţelor religioase .Cu un gest re reacţiune împotriva decadenţei rereligiei poate fi socotită dizolvarea congregaţiilor bachice în anul 186 î. Hr..Spre sfârşitul reoublicii nu mai rămăsese mare lucru din vechea religie romană. Sărbătorile religioase afară de unele mai importante , fuseseră uitate. Înaltele funcţii nu mai erau râvnite de nimeni, astfel încât postul important de flamen Dialis a rămas vacant din anul 87 până în anul 11 î.Hr.

4

Octavia August poate fi socotit pe drept ca restauratorul religie romane , restaurare care a făcut ca aceasta să mai dureze încă 300 de ani.Înlţelept cum a fost nu putea să nu-şi dea seama că religia formase în trecutul poporului roman elementul de cimentare a bunelor moravuri şi deci de tărie a statului.De aceea , în dorinţa sa de a sigura Imperiul roman o bază solidă, el s-a adresat în primul rând religiei, îmtreprinzând o vastă operă de restaurare a cultului public şi particular.

Vechile serbări religioase , întrerupte în timpul războaielor civile, părăsite sau al căror înţeles se pierduse , au fost reintroduse , dându-li-se splendoarea de odinioară.Octavian s-a îngrijit de asemenea ca numărul preoţilor să fie sporit .Postul de flamen Dialis , care era vacant de aproape 80 de ani , a fost ocupat de un titular iar demnitatea de rex sacrificiorum a fost restabilită.În acest efort al său de a restaura religia romană , August a fost secundat cu toată înţelegerea de scriitori.

Restaurea religioasă şi morală efectuată de August , cu un tact politic excepţional, i-a format acestuia un piedestal solid pentru noua poziţie pe care şi-o crease . Poporul roman era entuziasmat de măsurile luate de el şi îl răsplătea cu stima sa dusă până la religiozitate.

Ca doctrină , mithraismul avea o cosmogonie , care era în acelaşi timp şi o teogonie şi care avea la bază dualismul avestic.Cultul mithraic se efectua într-un fel de grote , în care preoţii imbrăcaşi în vechile veşminte iraniene, sacrificau animale şi cântau rugăciuni. Ca zi de sărbătoare aveau Duminica, ziua soarelui .Sărbătoarea naşterii lui Mithra pare să fi avut loc în Occident la 25 decembrie , cînd se sărbătorea naşterea soarelui . Din aceste asemănări între mithraism şi creştinism s-a tras concluzia unor înrâuriri reciproce între cele două religii.

Politeismul greco-roman se topeşte încetul cu încetul într-un fel de panteism solar,ajungându-se la cunoscutul sincretism religios, amestec curios de credinţe şi rituri orientale cu credinţe şi rituri greco-romane, cu predominarea elementelor astrale din religia siriană , pe care mitrhaismul, cult predominant şi aproape unic spre sfârşitul religiei romane , şi le încorporase.

Prin răspândirea cultelor orientale în Occident şi prin închegarea unei teologii astrale în lumea greco-romană , s-au înteţit însă practicile

5

oculte.Sub presiune religiilor orientale , vechea religieromană s-a transformat întâi, apoi a decăzut încetul cu încetul şi s-a sfârşit. Necredinţa începuse să se întindă încă din ultimii ani ai republicii.Poporul neinstruit continuă să creadă în zei şi să împlinească riturile oficiale, dar dădea din ce ăn ce mai puţină crezare oracolelor , care cu vremea au tăcut.Un filosof grec din secolul al II lea s-a amuzat adunând toate bâiguielile oracolului de la Delfi, iar scriitorul satiric Lucian îşi bătea joc de riturile religioase , fără să-şi atragă vreo neplăcere.

Iulian Apostatul a încercat să reacţioneze împotriva dezastrului religiei păgîne , dar rezultatul a fost foarte slab şi de scurtă durată. Noua religie a lui Hristos care venea cu o înaltă morală, cu un duh de dreptate socială , de pace şi înfrăţire între toţi oamenii, avea să pună capăt păgânismului greco-roman. Persecuţiile îndreptate de unii împăraţi împotriva creştinilor, în loc să distrugă creştinismul, au contribuit la răspândirea lui. Sângele martirilor a fost” sămânţa creştinismului”, cum se exprima Tertulian. Prin Edictul de la Milan s-a dat libertate tuturor cultelor , iar sub Constantin cel Mare religia creştină a devenit cultul dominant al Imperiului roman.Prin sate vechile culte păgâneau mai dăinuit încă multă vreme. Templele au fost dărâmete sau transformate în biserici creştine , iar sărbătorile cele mai înrădăcinate s-au încreştinat şi au fost adoptate.În felul acesta , lua sfârşit păgânismul greco-roman şi începea o eră nouă în istoria omenirii.

Religia romanilor a urmat linia de evoluţie a acestui popor .La început prezenta forme mai simple , apoi s-a îmbogăţit cu elemente etrusce şi greceşti.În cele din urmă s-a topit într-un amalgan de culte orientale , pentru a apune definitiv în faţa creştinismului biruitor.

S-a spus despre creştinism că n-ar fi decât produsul sincretismului religios şi că atât dogmele cât şi formele sale de cult ar fi împrumutate din celelalte religii , care acum fuzionau în tot felul între ele.Creştinismul s-a substituit Misterelor aşa cum s-a substituit celorlalte forme religioase ale antichităţii.Dacă nu, această religie riscă să se confunde cu nenumăratele gnoze şi religii sincretiste.

Cercetările facute pe seama acestui subiect au dus la concluzia că intre cele două religii este o deosebire fundamentală de natură nu numai de valoare , atît în ce priveşte doctrina cât şi în ce priveşte spiritul general.:”Botezul mitrhaic, este o spălare ca oricae

6

alta;”comuniunea” mitrhaică este o simplă ofradă de pâine şi apă ; fixarea datei naşterii Mântuitorului în ceeaşi zi cu Natalis Solis Invicti poate fi socotită ca o dovadă a concurenţei între cele două religii.

Prin urmare, creştinismul nu se prezintă nici ca o copie a mitrhaismului, nici ca o sinteză superioară a religiilor existente în momentul apariţiei sale.

7