Conceptul de Logos La Sfântul Iustin Martirul Şi Filosoful

16
Conceptul de Logos la Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful Filosofia a primit accepţiuni diferite din partea teologiei, de-a lungul secolelor. De la extrema considerare a ei drept o iluzie supărătoare a cunoştinţei adevărate şi până la reprezentarea acesteia ca o ştiinţă indispensabilă creativităţii teologice. Din partea filosofiei a existat pericolul manifest asupra gândirii creştine prin încercarea directă de uzurpare. Viaţa şi scrierile Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful reprezintă o mărturie în favoarea conlucrării deosebite existente între cele două ştiinţe. El reprezintă, alături de Clement Alexandrinul, unul dintre cei mai echilibraţi gânditori creştini ai primelor veacuri. Copilul matur Sfântul Iustin s-a născut în jurul anului 100 în localitatea Flavia Neapolis (vechiul oraş Sichem al Samariei) din Palestina. În debutul primei sale Apologii, Sfântul Iustin se prezintă ca fiind fiul lui Priscus şi nepotul lui Bacchius. Părinţii săi erau păgâni şi este puţin probabil să fi avut vreo rudă creştină în familie. Lucru acesta este clar şi datorită peregrinării filosofice de care a avut nevoie pentru a cunoaşte legea creştină. Din fericire, părinţii i-au oferit o educaţie destul de bună, ajutându-l să-şi descopere propriile talente şi să fie un căutător al adevărului. Învăţăturile primite nu l-au mulţumit prea mult, deoarece se refereau probabil doar la informaţii fără prea multă aplicaţie spirituală concretă, ori Sfântul Iustin era, înainte de toate, o persoană analitică, determinată să caute numai esenţialul. De aceea a decis că sosise momentul să descopere care este, de fapt, sensul vieţii. Filosoful pelerin

description

Patrologie

Transcript of Conceptul de Logos La Sfântul Iustin Martirul Şi Filosoful

Conceptul de Logos la Sfntul Iustin Martirul i Filosoful

Filosofia a primit accepiuni diferite din partea teologiei, de-a lungul secolelor. De la extrema considerare a ei drept o iluzie suprtoare a cunotinei adevrate i pn la reprezentarea acesteia ca o tiin indispensabil creativitii teologice. Din partea filosofiei a existat pericolul manifest asupra gndirii cretine prin ncercarea direct de uzurpare. Viaa i scrierile Sfntului Iustin Martirul i Filosoful reprezint o mrturie n favoarea conlucrrii deosebite existente ntre cele dou tiine. El reprezint, alturi de Clement Alexandrinul, unul dintre cei mai echilibrai gnditori cretini ai primelor veacuri.

Copilul matur

Sfntul Iustin s-a nscut n jurul anului 100 n localitatea Flavia Neapolis (vechiul ora Sichem al Samariei) din Palestina. n debutul primei sale Apologii, Sfntul Iustin se prezint ca fiind fiul lui Priscus i nepotul lui Bacchius. Prinii si erau pgni i este puin probabil s fi avut vreo rud cretin n familie. Lucru acesta este clar i datorit peregrinrii filosofice de care a avut nevoie pentru a cunoate legea cretin. Din fericire, prinii i-au oferit o educaie destul de bun, ajutndu-l s-i descopere propriile talente i s fie un cuttor al adevrului. nvturile primite nu l-au mulumit prea mult, deoarece se refereau probabil doar la informaii fr prea mult aplicaie spiritual concret, ori Sfntul Iustin era, nainte de toate, o persoan analitic, determinat s caute numai esenialul. De aceea a decis c sosise momentul s descopere care este, de fapt, sensul vieii.

Filosoful pelerin

n Dialogul cu iudeul Trifon, Sfntul Iustin ne mrturisete lungul su periplu dominat de dorina cunoaterii lui Dumnezeu. Astfel, primul su profesor a fost un filosof stoic, dar care l-a dezamgit n scurt timp, determinndu-l s renune la cursurile lui. Stoicul nu i vorbea absolut deloc despre Dumnezeu, considernd un astfel de subiect inutil. n definitiv i la urma urmei, ce nevoie mai era s discui de Dumnezeu cnd singurul tu scop n via rmnea pstrarea demnitii proprii? Sfntul Iustin nu concepea ns existena vreunei caliti nobile fr cunoaterea Fiinei Supreme. A plecat aadar la un aristotelician (peripatetician), care i-a vorbit frumos despre unele lucruri, dar i-a pretins plata leciilor n continuare. Cum Sfntul Iustin considera c o eventual ucenicie n cunoaterea lui Dumnezeu nu poate fi achiziionat cu o plat bneasc, l-a prsit i pe acesta. A ajuns n preajma unui pitagoreu. Vorbind cu el, acesta l-a ntrebat dac are cunotine de geometrie, astronomie i muzic. Sfntul Iustin nu poseda o astfel de tiin i a fost respins de pitagoreu de la urmarea cursurilor sale. Dezamgit, s-a hotrt s fac o ultim ncercare i a mers la un platonician proaspt sosit n ora. Acesta i-a deschis unele ci, lsndu-l aproape fericit. nelegerea lucrurilor netrupeti m ncnta foarte mult, iar contemplarea ideilor ddea aripi judecii mele. De aceea, socoteam c nu avea s treac prea mult vreme pn s devin nelept i, n neghiobia mea, ndjduiam s vd pe Dumnezeu fa ctre fa; cci acesta este scopul filosofiei lui Platon (Dialog cu iudeul Tryfon, II, 1, p.121).

Convertirea la cretinism

n peregrinrile sale, Sfntul Iustin pleac din oraul natal i se ndreapt spre Antiohia. Locul convertirii sale nu se cunoate cu siguran, tot ceea ce tim este c s-a petrecut ntr-o sear, pe malul mrii. Sfntul Iustin era absorbit de cugetrile filosofice, adnc ptruns ntr-o meditare asupra doctrinei platoniciene. Din ntmplare, a observat un btrn care se plimba i el n zona respectiv. Au intrat n dialog i btrnul i-a dovedit zdrnicia fiecrui sistem filosofic pe care Sfntul Iustin ncercase s l abordeze n trecut. Totodat, i-a vorbit de profei i de Mntuitorul Hristos. Dup aceast discuie nu l-a mai ntlnit niciodat. Iar mie mi s-a aprins deodat un foc n suflet i m-a cuprins o mare dragoste de profei, ca i de brbaii aceia care au fost prietenii lui Hristos. i, gndindu-m la cuvintele lui, gseam c aceasta este singura filosofie sigur i aductoare de folos. n felul acesta i pentru aceasta sunt filosof (Dialog cu iudeul Tryfon, VIII, 1, p.130). Convertirea era ncheiat.

Martiriul

Sfntul Iustin a plecat dup momentul convertirii la Efes, unde a avut loc dialogul su cu iudeul Tryfon, relatat n scrierea omonim. Apoi, se ndreapt spre Roma, unde va deschide prima coal filosofic n care se va preda credina cretin. Rezonana unui astfel de loc nu se las mult timp ateptat i ucenicii ncep s apar, dar se nasc acum i primele conflicte. Un filosof cinic, Crescens, devine cel mai aprig adversar al Sfntului Iustin, dar este nvins ntr-o disput direct. Taian Asirianul l descrie pe Crescens drept un fals filosof, care iubea mai mult banii dect nelepciunea. Se tie c acesta a complotat mpotriva Sfntului Iustin, ajungnd s l denune autoritilor romane pentru faptul c este cretin. Oricum, curajul Sfntului Iustin a fost unul ieit din comun, deoarece a provocat la un dialog deschis filosofia pgn ntr-o vreme a persecuiilor. Aa cum afirm marele patrolog Stylianos Papadopoulos, Sfntul Iustin a deschis prima coal filosofic cretin ntr-un ora n care cretinii de regul se ascundeau de autoriti pentru a nu fi omori. n anul 165, dup denunul lui Crescens, Sfntul Iustin este decapitat, mpreun cu ase ucenici de prefectul roman Rusticus.

Condiiile primirii Tainei Euharistiei

Una dintre cele mai importante mrturii ale Sfntului Iustin este cea legat de desfurarea Sfintei Liturghii n vremea sa. Astfel, el ne-a lsat dou descrieri n acest sens, una a Liturghiei baptismale (unit cu Botezul) i cealalt, a Liturghiei obinuite duminicale. mprtirea nu era efectuat oricum, pentru primirea acesteia fiind necesar ndeplinirea anumitor condiii. Nimeni nu poate participa la ea dect numai cel care crede c cele propovduite de noi sunt adevrate i care a trecut prin baia iertrii pcatelor i a renaterii, trind mai departe aa cum ne-a transmis Hristos. Cci noi nu primim aceasta ca pe o pine comun i nici ca pe o butur comun; ci, dup cum prin Cuvntul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Mntuitorul nostru S-a ntrupat i a avut n vederea mntuirii noastre trup i snge, tot astfel i hrana transformat n Euharistie, prin rugciunea cuvntului celui de la El, hrana aceasta, din care se hrnesc sngele i trupurile noastre prin schimbare, am fost nvai c este att trupul, ct i sngele Acelui Iisus ntrupat (Apologia I, LXVI, p.94). Condiiile eseniale pentru primirea mprtaniei erau: Botezul, credina dreapt i pzirea poruncilor. Astfel, fiecare cretin era pregtit pentru a se uni cu Sfntul Trup i Sfntul Snge al Mntuitorului. Totodat, Sfntul Iustin atrage atenia asupra confundrii pe care muli o fceau cu misterele zeului Mithra, respingnd aceast prere. Demonii cei ri, imitnd acest lucru, au transmis c aceasta are loc i n misterele lui Mithra, deoarece i aici, n slujbele care se svresc cu prilejul iniierii cuiva, i se pune nainte pine i un pahar cu ap nsoite de unele formule (Apologia I, LXVI, p.95).

Filosofia cretin

Filosofia reprezenta pentru Sfntul Iustin mai mult dect o tiin pur teoretic sau o posibilitate de a ctiga faim i ucenici. Filosofia este bunul cel mai mare i cel mai vrednic de Dumnezeu. Ea singur poate s ne nale pn la Dumnezeu i s ne apropie de El; iar sfini cu adevrat sunt numai aceia care-i deprind mintea cu filosofia (Dialog cu iudeul Trifon, II, 1, p.120). Nu se cuvine s lsm acest pasaj fr o explicare suplimentar, altfel riscm s inducem o prere eronat privind gndirea Sfntului Iustin. Astfel, filosofia de care ni se vorbete aici nu reprezint un sistem sau o doctrin anume, ci pur i simplu o metod. Este o metod att meditativ, ct i practic, de apropiere a omului de Dumnezeu. Aceast opinie va fi preluat i dezvoltat de mai muli Sfini Prini, ajungndu-se n cele din urm la concluzia c orice cretin care pzete poruncile evanghelice i are adevrata iubire de Dumnezeu i semeni este un filosof. Cum termenul de filosofie se tlcuiete prin iubire de nelepciune, filosoful cretin este cel iubitor de Hristos, nelepciunea cea desvrit.Motenirea spiritual a Sfntului Iustin nu trebuie trecut cu vederea deoarece reprezint o schimbare paradigmatic a relaiei dintre filosofia pgn i credina cretin. Mrturia sa reprezint un act revelator cu conotaii importante i actuale nclusiv astzi. De aceea, Sfntul Iustin se dovedete un profet al crui glas rsun peste veacuri ntregi, ndemnndu-ne s nu uitm cum trebuie valorificate modelele culturale actuale.

Onoarea martirilor

Sfntul Iustin a fost unul dintre aprtorii cei mai devotai ai credinei cretine, trimind dou apologii. Una a fost adresat mpratului Antonin, iar cealalt senatului roman. n cea de-a doua Apologie, Sfntul Iustin argumenteaz c un cretin nu ar putea s nfrunte moartea cu att curaj dac nu ar fi cu adevrat cinstit. Cretinii erau acuzai n acel timp de comportamente odioase, cultul mai ales fiind neles cu totul greit. De aceea, Sfntul Iustin se ridic mpotriva judecii nedrepte i spune urmtoarele: Eu nsumi, pe cnd m gseam mprtind nvturile lui Platon, auzind de modul n care cretinii erau defimai i vzndu-i c sunt fr team n faa morii i n faa tuturor acelora pe care oamenii le socotesc nfricotoare, am neles c este cu neputin ca ei s triasc n rutate i pofta plcerilor. Ce om dedat plcerilor sau desfrului care socotete un lucru bun s se hrneasc din crnurile omeneti ar fi n stare s mbrieze moartea ca s se lipseasc de bunurile lui i nu ar cuta cu tot dinadinsu s se bucure de viaa prezent i s se sustrag magistrailor, dect s se expun morii, denunndu-se pe sine nsui? Dar i lucrul acesta au cutat s l svreasc demonii cei ri, slujindu-se de oamenii cei lispii de pietate. Ei au condamnat la moarte pe mai muli dintre ai notri, bazai pe calomniile rspndite mpotriva noastr i au supus la chinuri pe servitorii notri, pe copii i pe femei, i, prin chinuri nspimnttoare, i-au silit s ne impute aceste crime faimoase, pe care, de altfel, ei le svresc pe fa. (Apologia a II-a, XII, p.113)

Liturghia duminical

Descrierea Liturghiei duminicale a Sfntului Iustin este una dintre cele mai preioase mrturii ale sale. Ritualul ncepea prin citirea unor pasaje din Vechiul i Noul Testament, fiind urmat de predica episcopului. Dup aceea avea loc sfinirea Darurilor, mprtirea tuturor celor prezeni i trimiterea mprtaniei prin diaconi celor bolnavi. Exista i o Liturghie dup Liturghie, fiind vorba de strngerea de bani pentru ajutorarea celor aflai n nevoi. n aa-zis zi a soarelui, se face adunarea tuturor celor ce triesc la orae sau sate i se citesc memoriile apostolilor sau scrierile profeilor, ct vreme ngduie timpul. Apoi, dup ce cititorul nceteaz, ntistttorul ine un cuvnt prin care sftuiete i ndeamn la imitarea acestor frumoase nvturi. Apoi, ne ridicm n picioare toi laolalt i nlm rugciuni; dup care, ncetnd noi rugciunea, aa cum am artat mai nainte, se aduce pine i vin i ap, iar ntistttorul nal deopotriv rugciuni i mulumiri, ct poate mai multe, la care poporul rspunde ntr-un singur glas rostind Amin. i se d fiecruia s se mprteasc din cele ce au fost consfinite prin Euharistie, iar celor care nu sunt de fa li se trimite Euharistia acas, prin diaconi. Cei ce se gtesc cu dare de mn i vor, dau fiecare ceea ce voiete, dup intenia lui, iar ceea ce se adun se depune la ntistttor, iar el se ngrijete i ajut pe orfani i pe vduve, pe cei lipsii din vreo cauz, pe cei ce se gsesc n nchisori, pe strinii care se gsesc n trecere i, ntr-un singur cuvnt, el devine purttorul de grij al tuturor celor ce se gsesc n nevoi. (Apologia I, LXVII, p.95).Importantul concept de Logos att pentru filosofia antic ct i pentru gndirea patristic poate crea anumite incertitudini i asta datorit multiplelor sensuri i valene pe care termenul le-a avut de-a lungul timpului. Astfel, cuvntul are neles de senten, exemplu, hotre, decizie, argument, conversaie, povestire, studiu, tiin, raiune, facultatea raiunii, opinie, justificare. Orficii foloseau ideea de logos ca raiune a lumii, iar tradiia pythagoreic folosete sintagma de Hieros Logos cuvntare sacr. Cu Heraclit Logos-ul devine principiu cosmic care confer ordine i raionalitate lumii, ntr-un mod analog celui n care raiunea omului dirijeaz aciunea. La Platon i la Aristotel are loc o puternic nuanare, n sensul c o funcie similar este ndeplinit de . Pentru stoici, raiunea seminal ( ) este sursa cosmic a ordinii; aspectele sale sunt soarta providena i natura, iar logoii () subordonai par s ndeplineasc ceva din funcia ideilor lui Platon. Logos-ul are i o alt accepiune : este ceea ce ne permite s nelegem principile i formele, adic un aspect al propriei noastre gndiri.Conceptul a fost asumat de doctrina cretin atunci cnd -ul devine instrumentul lui Dumnezeu pentru mntuirea lumii, i devine nsui o ipostaz a Trinitii : (Ioan 1,1), care se ntrupeaz n lume pentru mntuirea lumii. Piscul frumuseii gndirii patristice devine nvtura despre i nelepciunea divin ce capt o semnificwie i importan nou, constituind pilonul central al gndirii cretine. De altfel evanghelistul Ioan i ncepe cea mai important carte a sa cu situarea -ului ca principiu , ntr-o veche tradiie filosofic care i avea nceputul cu Thales. Din aceast prism ntreaga teologie cretin, n special gndirea patristic va identifica -ul cu Iisus Hristos, fapt ce devine un scandal pentru filosofia elen i pentru mentalitatea iudaic . Trebuie spus faptul c noua religie cretin ce se ivise avea nevoie de un puternic fundament filosofic pentru a face fa atacurilor filosofilor cum c, nu ar avea baze filosofice. Dac unii apologei cretini si permit s ridiculizeze zeii sau pe filosofi, Iustin Martirul i Filosoful ncepe o oper de cretinizare a gndirii greceti. Cei care au trit potrivit cu -ul, sunt cretini chiar dac au trecut drept atei, aa la greci Socrate, Heraclit i alii , cuvintele lui Iusin vin s deschid calea spre cretinare a filosofiei greceti, pe care va merge Augustin i apoi toi gnditorii Evului Mediu, care vor ncerca chiar s fac din filosofie ancila theologiae. De altfel, contactul frecvent al marilor teologi cretini de la nceputul Evului Mediu cu filosofia greac s-a regsit ulterior bine impregnate n doctrina Bisericii, care, i va asuma i continua nobila misiune de luminare a oamenilor, mai ales dup ce mpratul Justinian i va adduce i el aportul prin nchiderea colii filosofice din Athena, n anul 529 e.n.Heraclit din Efes este socotit de unii cercettori ca fiind primul filosof i asta datorit faptului c a intrat ntr-un orizont distinct, pornind de la limbajul comun care a primit semnificaii noi. Heraclit a crezut nainte de toate i cel mai mult n , chiar la nceputul fragmentelor sale exist o afirmare solemn a adevrului, sau a existenei adevrate, a acestui , care, spune el determin cursul tuturor celor care se petrec. W. Guthrie presupune c i celelalte fragmente care vorbeau despre , aparineau seciunii introductive a crii, ca i acesta : oamenii se arat neputincioi s ptrund sensul acestui , sau c - ul le gospodrete pe toate (frag. 72). Se pare c el utilizeaz termenul ntr-un sens special, pentru c -ul care diriguiete i gospodrete () totul, att n schimbrile materiei ct i n strfulgerarea fulgerului, n instinctul animalelor, ct i n sufletul omului, este o lege a lumii, Heraclit mai afirm c Unul, ntregul este , este dreptate (). Dreptatea, este la Heraclit att echilibrul de nezdruncinat al cosmosului, ct i supremul principiu cruia trebuie s i se conformeze legea cetii. Dezideratul acesta al dreptii conform creia legea cetii trebuie s se conformeze dreptii -ului, va deveni peste cteva sute de ani n Imperiul Bizantin, un principiu de necontestat, dar care ns va cunoate numeroase nclcri i contestaii. -ul are caracter de ordine universal i este identic cu divinitatea, iar lumea este un organism viu, "haina vie a divinitii" , lucru ce va fi mai trziu amintit de Platon i de stoici, iar noi avem partea noastr de contribuie n comuniunea cu -ul, pentru c El este comun tuturor, noi suntem strns legai n unitatea cosmic pentru c sufletele oamenilor sunt de foc i prin treapta intermediar a aerului suntem n contact direct prin respiraie, cu raiunea cosmic.Este foarte probabil ca filosoful din Efes s fi avut o mare influen asupra teologului de mai trziu: Ioan Evanghelistul, dar i asupra Prinilor Capadocieni, care au vzut n identificarea -ului cu Fiul lui Dumnezeu concilierea filosofiei cu teologia cretin, dar i o baz puternic pentru nvtura conform creia noi ne putem face prtai vieii divine prin mprtirea cu -ul ntrupat. Pentru Platon gndirea este o vorbire interioar, n care sufletul se ntreab i tot el rspunde, astfel nct -ul devine raiunea formulate i exprimat n exterior. Filosofia nu este altceva pentru Platon dect tiina pentru idei, iar tiina despre idei nu este altceva dect tiina despre existena proprie, care prin reflexiune filosofic trebuie s fie ridicat de la existena n neadevr la existena n adevr, i care este n acest mod, prin legarea ei de existena -ului, salvat de sub stpnirea haosului i trectorului. Platon accentueaz ideia ca Unul, Binele, Cauza, Raiunea, -ul, Divinul, sunt unul i acelai lucru, scopul raional al tuturor lucrurilor i temeiul absolute al lumii, care este identic cu Frumosul absolute.n ceea cei privete pe stoici, filosofia lor ajunsese n secolul I e.n. o filosofie popular, rspndind nvtura despre pn n pturile largi ale poporului. Stiocii vorbesc cnd despre spirit ( ), cnd despre natur, ca origine a lumii, dar mai ales despre care reprezint guvernarea universal a lumii. Ca " , ", El este prezentat ca natur i ca via a oamenilor, pe care i determin. Dei unii teologi ncearc s minimalizeze influena platonic i aristotelic asupra cretinismului, iar concepia stoicilor despre este considerat ca fiind materialist, deoarece acetia vorbeau despre divinitate ca despre un corp, realitatea este cu totul alta, cu att mai mult cu ct stoicii i-au dat silina s mpace filosofia lor cu credina religioas a poporului, i spre a ajunge acest scop, au interpretat alegoric miturile i legendele populare fcnd mai accesibil poporului concepia lor despre . -ul a fost identificat n interpretarea popular i cu Hermes, care era zeu secundar i sol al celorlali zei, personificarea cuvntului, iar nu a raiunii, intermediar ntre Zeus i oameni. Sub aceast form, Hermes, conceput ca intermediar, se apropie de -ul lui Filon, care este numit i al doilea Dumnezeu ( ), dar i de -ul evanghelistului Ioan care ns e conceput ca Dumnezeu din eternitate. Curentele premergtoare filosofiei lui Filon i Plotin au fost eclctismul i sincretismul, curente ce ncep s-i piard independena doctrinar i s-i mprumute reciproc idei, sincretismul n secolul I e.n. const n mbinarea ideilor religioase i a mai multor concepii filosofice ntr-o nou doctrin, reprezentantul de seam poate fi considerat Filon din Alexandria, iar despre o mbinare a iudaismului cu filosofia greac se poate vorbi ncepnd cu Septuaginta dar i cu Aristobulos peripaticianul. Filon spunea c Dumnezeu a creat un prototip spiritual asemenea cu Sine: a creat -ul, iar acesta la rndul Su a creat pe om care este dup asemnarea -ului. Gsim i expresia de sorginte stoic care arat o for latent cu caracter metafizic, n care se realizeaz ideea plin de via. Legtura -ului cu spiritul individual al omului este de o natur adnc i de o interioritate mistic, -ul l ilumineaz i l lumineaz pe om ca soarele cu marea sa lumin, gsim i ideea c scopul ultim al vieii se istovete n nsuirea -ului. El mai este numit i (mngietor), cel care se coboar n lume pentru a-i aduce ajutoare, i fiind ntre creator i creatur, El a fost trimis ca s fie mijlocitor () pentru oameni n faa Nemuritorului Dumnezeu.Hermetismul ( Apuleius, Asclepios, Poimandres cu dialogurile ntre Hermes i fiul su Tat) nu are nc un Mntuitor ca n Evanghelia a Patra (care exist ntr-o persoan istoric), ci mntuirea se opereaz prin gnoz. Pentru Plotin, Dumnezeu este transcendent lumii, El se afl deasupra lumii i ca atare nu poate fi sesizat cu ajutorul conceptelor. El este Unul ( ), care mai este numit i Binele ( ). Binele trebuie s fie privit ca principiu al raiunii, ca , iar iubirea (erosul) va avea o not de iraionalitate i de neneles, ca i lumea. Ca i pentru Platon, o problem hotrtoare este de a reface legtura dintre Logos i eros, ntre aceste valori, ce sunt cele mai nalte ale spiritului elin, ntre Bine i Iubire, ntre raiune i via. mile Brhier observ c -ul lui Filon e un Cuvnt mntuitor a crui misiune e s ndrepte omul n eforturile sale spre bine, iar c la Plotin nu se gsete nimic asemntor. Dac -ul lui Filon cerea devoiune alctuit din efuziuni lirice, rugciuni i mulumiri, viziunea lui Plotin era diferit : pietatea este exclus, rugciunea, care abia apare n cteva texte izolate, se reducea fie la o concentrare interioar a sufletului care-i caut propria esen, fie la o formul magic i care-i face n mod necesar efectul, nu fiindc aa au vrut zeii, ci n vitutea simpatiei ce leag ntre ele diverse pri ale lumii. Rugciunea nu are niciodat un accent personal, ea nu exprim un raport intim al sufletului cu o persoan superioar. Influena lui Plotin a fost considerabil asupra urmailor si, a avut numeroi discipoli , dar nu a fondat o coal n sensul pedagogic al cuvntului, totui importana sa pentru dezvoltarea neo-platonismlui a fosc decisiv. Autorii cretini de limb greac au folosit i ei teoriile lui Plotin, chiar dac acest lucru s-a fcut n general prin intermediul lui Porfir. Un neo-platonism difuz scald contururile teologiei lui Grigorie de Nyssa sau Vasile cel Mare, ins influena cea mai mare a suferit-o neo-platonicianul cretin din secolul IV e.n. cunoscut sub numele de Pseudo- Dionisie Areopagitul i al crui rol n modelarea metefizicii cretine, deopotriv din Orient i din Occident a fost unul extrem de important. Combinaia de imanentism i transcendentalism ideea c Dumnezeu se afl la fel de mult n afar, dincolo de lume, ca i nuntru, n interiorul cel mai adnc al sinelui a avut un ecou foarte puternic i la Augustin. tienne Gilson opineaz c din contactul religiei cretine cu filosofia greac nu s-a nscut o filosofie a -ului aparte , totui acest contact va da natere gosticismelor, dar i situaiei de refuzare a contopirii religiei cu filosofia. Plecnd de la persoana concret a lui Iisus, obiect al credinei cretine, Ioan se ntoarce ctre filosofi i le spune c ceea ce ei numesc este Hristos, c -ul s-a fcut trup i s-a slluit ntre noi L-am vzut (Ioan 1, 14) . A spune c Hristos, este -ul nu era o afirmaie filosofic, ci una religioas. A afirma c n calitate de , Hristos este Dumnezeu, c toate au fost fcute n El i prin El, c El este viaa i lumina oamenilor, nsemna a recurge dinainte, dincolo de Teologia Cuvntului, la metafizica Ideilor divine i la noetica iluminrii. Nu cred c se poate contesta faptul c noiunea cretin de este la origine un concept filosofic, stoic n special i fusese deja folosit de Filon din Alexandria (+ 40 e.n.). Cretinismul se adreseaz omului pentru a-i alina neputina, artndu-i cauza i oferindu-i leacul, esre o doctrin a mntuirii, deci, o religie. Filosofia greac este i o form de cunoatere care se adreseaz inteligenei i i spun ce sunt lucrurile; n schimb religia se adreseaz omului si i vorbete despre destin, ndemnndu-l pe om, fie s i se supun (ca n religia greac), fie s i-l fureasc (ca n religia cretin). De la nceputul cretinismului, reprezentani de seam ai noii invturi au luat urmtoarele poziii: fie, au condamnat filosofia, fie au ncercat s o absoarb n cadrul noii religii pentru o a putea folosi n scopurile apologeticii cretine. n sensul antic i tehnic al cuvntului, o apologie era o pledoarie juridic care era compus n vederea obinerii de la mpraii romani recunoaterea dreptului legal al cretinilor la existen, ntr-un imperiu oficialmente pgn. Astfel, gsim n apologiile lui Quadratus, Aristide, Pstorul lui Herma, dar mai ales n cea a lui Iustin Martirul i Filosoful, expuneri pariale ale credinei cretine, dar i justificri fa de filosofia greceasc. n prima apologie Iustin i lua sarcina s defineasc natura revelaiei cretine i locul ei n istoria omenirii. Soluia pe care o propune este inspirat din prologul Evangheliei a Patra: Am aflat- spune Iustin c orice om care vine pe lume e luminat de Cuvnt, i prin urmare toat omenirea se mprtete de Cuvnt. n termeni imprumutai din stoicism va spune n a doua Apologie c adevrul Cuvntului este ca o raiune seminal , adic o smn din care fiecare om a primit o parte; Iustin conchidea n numele cretinilor c: tot adevrul care s-a spus vreodat ne aparine. -ul nu este numai creator, El este i ordonator, totui Iustin este subordinaonist, Fiul este Primul Nscut al Tatlui, dar e adorat n al doilea rnd, El e prima Putere dup Tatl. Tatl L-a nscut naintea tuturor creaturilor n vedera aducerii acestora la existen. -ul are deci, un nceput care precede cu puin pe acela al lumii.Grigorie de Nazianz spune c -ul este legea natural care ptrunde totul, care conduce totul, i care ne cluzete de la lucruri la Dumnezeu. tienne Gilson subliniaz c pentru Grigorie din Nazianz Cuvntul dumnezeiesc patroneaz i apr elecina, sunt ocrotii de . i Vasile cel Mare consider c avem un cuvnt (), adic o exprimare raional a gndirii () iar Dumnezeu trebuie neles mai nti ca o Gndire Suprem, care nate un Cuvnt () n care se exprim. De vreme ce este vorba de d eun Cuvnt divin, nu trebuie s-L socotim nestatornic i trector ca al nostru, ci ca existnd venic i hrnindu-Se din propria Sa via. Singura modalitate a cretinismului de a putea seduce dar i de a supravieui a fost asimilarea a mai multor elemente din filosofia greac, cea care ddea girul seriozitii unui mod de gndire. Nu numai conceptul de a fcut o carier strlucit n cretinism, ci, chiar ntreaga metafizic occidental rmne tributar filosofiei greceti, n special celei de origine platonic i neo-platonic.

ntreaga teologie patristic afirm c Dumnezeu-Tatl creeaz lumea prin Fiul n Duhul Sfnt. Lumea sau "cosmosul" nu-i are principiul ontologic n sine, ci n Dumnezeu. Lumea nu este din venicie, coetern cu Dumnezeu, ci este creat din nimic (ex nihilo) ca o manifestare a libertii i iubirii creatoare a lui Dumnezeu-Treime. De aceea, n adncul "fiinei" sale, lumea poart icoana Treimii i, ca atare, structura ei este o structur trinitar i deci comunitar.

Pentru a transpune n limbaj conceptual afirmaia teologic de mai sus, Sfinii Prini s-au folosit de dou concepte, prezente i n Evanghelia dup Ioan i n epistolele Sfntului Apostol Pavel, i anume i ,Cuvnt i Duh (Spirit).Cuvntul i Duhul, afirm Sfntul Irineu, sunt "minile" lui Dumnezeu-Tatl, prin care lumea a fost adus de la ne-fiin spre fiin. Ca atare, n structura ei intim, lumea este "cuvnttoare" i "duhovniceasc". Cu alte cuvinte, lumea are o structur "logic", raional, are un mesaj pentru om i o finalitate spiritual.

Faptul c lumea are o structur logic era acceptat i de filozofia antic. Spre exemplu, filozofia stoic considera c -ul este un principiu cosmologic, identic cu fiina 1.Conceptul de este folosit, de asemenea, de Filon din Alexandria, filozof de origine iudaic, pentru a armoniza cosmologia greac cu cea biblic a Vechiului Testament. Filon afirm, pornind de la textul Genezei, c lumea a fost creat prin -ul lui Dumnezeu.Era firesc ca i teologii cretini s se foloseasc de acest concept pentru a argumenta, pe de o parte, nvtura despre Sfnta Treime i, pe de alt parte, relaia dintre Sfnta Treime i lumea creat.

Sfntul Iustin Martirul despre Logosul dumnezeiesc

Primii care au ncercat acest demers argumentativ au fost apologeii cretini dinprimele trei secole. Scopul lor ns nu a fost clarificarea nvturii despre Sfnta Treime, ci argumentarea, n faa elinilor, a faptului c Hristos este Adevrul. Punctul de plecare al refleciei lor a fost prologul Evangheliei dup Ioan, n care Mntuitorul Hristos, aa cum am vzut, este identificat cu Logosul venic al lui Dumnezeu "prin care toate s-au fcut" (Ioan 1, 3). Dac Hristos este Logosul, atunci El este Adevrul, vor afirma apologeii cretini.Identificnd pe Hristos cu Adevrul pentru c El esteLogosul,apologeii nu au reuit s depeasc ntru totul ontologia static a elenismului. Spre exemplu, Sfntul Iustin Martirul definete pe Dumnezeu ca Adevr suprem astfel: "Cel ce este ntotdeauna acelai (...) i este cunoscut numai cu mintea "2. Adevrul dumnezeiesc este, aadar, dup Sfntul Iustin, un "obiect" nemicat, n sens platonic, care are o relaie cu lumea prin mintea sau spiritul omului3. Aceast relaie ne conduce la nelegerea conceptului de al lui Dumnezeu. ntre i spiritul omului exist o legtur cu caracter ontologic i, ca atare, n viziunea Sfntului Iustin, Hristos, -ul, devine mijlocitorul ntre Dumnezeu i lume, ntre Dumnezeu i spiritul uman. Observm de aici c distincia dintre -ul dumnezeiesc i spiritul sau -ul uman nu este suficient precizat la Sfntul Iustin i nici la ceilali teologi ai Logosului, cum ar fi Sfntul Clement Alexandrinul sau Origen. Ei au rmas tributari filozofiei i, dei au deschis calea filozofilor spre teologia cretin, totui nu au putut s clarifice suficient relaia dintre Dumnezeu i lumea creat. De aceea, ideile lor au condus ulterior, n mod indirect, la apariia unor devieri eretice att pe planul teologic, ct i pe planul vieii spirituale. Ideile lor vor fi corectate mai trziu de ctre ali Sfini Prini, n mod deosebit de ctre Sfntul Atanasie cel Mare i Sfntul Maxim Mrturisitorul.Sfntul Atanasie a corectat teologia logosului, care era prea intelectualist, prin identificarea lui Hristos, Logosul ntrupat, cu Fiul lui Dumnezeu-Tatl, adic a doua persoan a Sfintei Treimi. Aceast identificare a lui Hristos-Logosul cu Fiul lui Dumnezeu-Tatl a fost posibil datorit altui curent teologic, care nu punea accent pe epistemologie, pe o relaie intelectual ntre Dumnezeu i om, ci punea accent pe o relaie existenial cu Hristos, Logosul lui Dumnezeu ntrupat, care este "viaa lumii" (Ioan 1, 4).Bibliografie1 Gheorghe Vlduescu , O enciclopedie a filosofiei greceti, editura Paideia, Bucureti, 2002, p. 352, articolul logos.2 Simon Blackburn, Dicionar de Filosofie, (Oxford), traducere din limba englez de C. Iricinschi et alii, editura Univers Enciclopedic, Bucureti, 1999, p.235.3 Sofron Vlad, Prologul Evangheliei a Patra, studiu critic-exegetic, tipografia Universala S.A. Cluj Napoca, 1937, p.42, sqq.4 I.G. Coman, Probleme de filosofie i literatir patristic, editura IBMBOR, Bucureti, 1995, pp. 35-37.5 ntre Antichitate i Renatere. Gndirea Evului Mediu (de la nceputurilr patristice la Nicolaus Cusanus), traducerea, selecia textelor, indici i note de Octavian Nistor, prefa de Ghe. Vlduescu, editura Minerva, Bucureti, 1984, p. VIII, sqq.6 Ibidem, p. XIV, passim.7 Gheorghe Vlduescu, Ontologie i metafizic la greci. Presocraticii, editura Paideia., Bucureti, 2001, pp. 96-978 Filosofia greac pn la Platon, vol.1, partea a 2-a, redactori-coordonatori, A. Piatkowski, i Ion Banu, editura tiinific i enciclopedic, Bucureti, 1979, p. 352, (fragmentul 1).9 Nicolae Balca, Istoria Filosofiei Antice, editura IBMBOR, Bucureti, 1984, p. 34, sq.10 ibidem, p.35.11 W.K.C Guthrie -O istorie a filosofiei greceti, vol. 1, Traducere de M. Moise i I.L. Munteanu, editura Teora, Bucureti, 1999, p. 319, passim.12 Balca , op. cit. , p. 166, sq.13 idem, p. 178.14 Sofron Vlad vede o simpl coinciden de nume ntre -ul lui Heraclit i -ul evanghelistului Ioan, dar o face fr argumente pertinente i prtinitor. Ajunge pn acolo nct vede o simpl folosire a conceptului n filosofia greac i care nu are are absolut nici o legtur cu conceptul cretin de mai trziu.15 Sofron Vlad, op. cit., p. 71.