Conceptiile etice ale lui Confucius.

Confucius ( 551-479 i.H) s-a nascut si a murit in statul Lu, China. In timpul in care a trait si gandit, a activat, s-a observat tendinta permanenta a lui Confucius de a-si aplica invatatura pe plan politic. La 68 de ani, reintorcandu-se in provincia natala si-a definitivat demersul sau sistematic de infiintare a noului sistem de educate, iar pe plan literar, a reusit sa redacteze scrierile conservate de traditie. Pe plan practic, s-a manifestat prin activitatea didactica desfasurata in cercul sau de discipoli [13, p.45-53]

Confucius este considerat tatal spiritual al natiunii chineze. Invatatura lui (cu exceptia a doua perioade destul de scurte — in sec.III d.H. si in anii revolutiei culturale maoiste din anii 60 ai sec. al XX-lea), pe parcursul celor doua mii si cinci sute de ani ce s-au scurs de la crearea ei se bucura in China de о recunoastere si veneratie incontestabila.

Ideea fundamentala a lui Confucius este cea a salvarii omului si a innoirii Antichitatii. In acea еросa a destramarii imperiului, filozoful a dorit sa aduca oamenilor mantuirea cu sfaturile lui. In perioada cand imperativele si ritualurile religioase care odinioara reglementau viata sociala si politica isi pierduse forta, el le investeste cu о noua interpretare morala, cea a cunoasterii Antichitatii. Profetii evrei au vestit cele relevate de domnul, iar Confucius cu glasul Antichitatii. El mentiona „Sunt un om care transmite mai departe traditia, si nu unul care creeaza ceva nou: sunt un suflet devotat si iubesc Antichitatea” [apud 3, р 31]. Prin aceste cuvinte observam ca Confucius isi exprima atitudinea sa fundamentala de pietate, socotind ca substanta fiintei noastre se gaseste in obirsia istoriei. Adevarata istorie incepe pentru el odata intemeietorii societatii si ai guvenarii, ai datinilor orinduielilor.

De remarcat si faptul ca conceptia despre istorie a lui Confucius este „critica”, deoarece el deosebeste intre ceea ce a fost bun si ce a fost rau, selecteaza ceea ce merita sa ramina in amintire ca un model demn de urmat sau drept exemplu demobilizator. El sustine ca este necesar de repetat adevarul etern, dar nu de imitat trecutul. Calea spre adevar consta in studierea trecutului, dar diferentiind in cadrul lui adevarul de falsitate. „Pentru prima оаra in istorie о mare filozofie ne face sa realizam cum ceea ce e cu adevarat nou - in coincidenta cu traditia provenita din izvorul a ceea ce e etern valabil — ajunge sa constituie substanta fiintarii in lume,- este vorba de о forma de viata conservatoare, animata de о libertate receptiva [7, p. 91].

Confucius a descoperit omul, a inteles parti cularitatile existentei lui si locul lui in lume. Categoria fundamental a invatrii lui este „Jeni”, ce poate fi tradus in limba romana ca „inceput uman”, „mila”, „omenie”, „umanism”. „Jeni” consemneaza trasatura specifica a omului si programul activitatii lui, ea este inceputul uman in om, ce reprezinta concomitent si datoria umana, astfel mai putem spune ca omul este aceea, ce face el singur din sine.

Printre raspunsurile lui Confucius se mai desprinde si о asemenea afirmatie conform careia „Jeni” ar insemna „a iubi oamenii” fenomen care se realizeaza prin stabilirea relatiilor omului cu alti oameni. Datorita lor se formeaza spatiul propriu al existentei umane. Relatiile dintre oameni саpata un continut moral, devin senmificative si сарata un caracter armonios in masura in care ele devin reciproce. La intrebarea discipolului sau: „Poate oare pe parcursul intregii vieti sa se conduca de un singur cuvant?” Confucius i-a raspuns: „Acest cuvant este reciprocitatea. ce tie nu-ti place altuia nu-i face ”. Astfel de catre marele filozof a fost formulat principiul, care mai tarziu, in traditia culturala a capatat denumirea de „regula de aur a moralitatii”. Ceva mai mare si mai valoros decat aceasta regula omenirea nu a inventat раna in present.

Etosul moral-politic al lui Confucius este compus din rituri („Li”) si muzica, etos care se realizeaza in raporturile dintre oameni si in cadrul guvernarii. El se vadeste in figura umana individuaia sub forma idealului „omului nobil”.

Dupa Confucius ordinea este conservata prin rituri. imperative ale conduitei ,,Un popor nu poate fi condus decat prin rituri, si nu prin stiinta”, sublinia el, iar imperativele conduitei insemna educarea permanenta a tuturor oamenilor. Riturile sunt formele datorita сarora se creeaza in toate sferele existentei о cuvenita stare de spirit, participarea cu adevarat la lucrari, increderea, respectul. Ele il calauzesc pe om in virtutea unui fond general care se dobandeste prin educatie dandu-i individului tarie, siguranta si libertate.

Confucius a atras atenfia asupra acestor „Li” in ansamblul lor. El le-a studiat, cules, formulat si ordonat - buna - cuviinta cu care omul se misca, saluta, se manifesta ca fire sociabila, si asta in diferite moduri in functie de situatie: celebrarile, sarbatorile, riturile casatoriei, nasterii, mortii si inmormantarii, regulile carmuiri, randuielile muncii, razboiului, ale programului zilnic, ale anotimpurilor, treptelor vietii, ale familiei, ale tratarii oaspetilor etc.

De remarcat si faptul ca pentru Confucius aceste „Li”, imperative ale conduitei nu au un caracter absolut. Dupa el „Omul se desteapta prin cantece, se intareste prin „Li”, se desavarseste prin muzica”. Devine om cel ,,ce biruindu-si sinele se incadreaza in limitele acestor „Li”, ale legilor moralitatii” etc.

Confucius nu face diferentieri intre rituri, moralitate si lege, subliniind radacina lor comuna. Astfel dupa el, respectful fata de parinti si stima fata de fratii mai mari reprezinta baza omeniei. Ar fi incorect de a califica respectul din partea fiilor ca ceva secund fata de morala. El este insusi morala, examinata in aspectul interactiunii dintre generali. Omenia exista intr-o legatura indisolubila cu respectul din partea fiului. Ulterior aceasta dispozitie a lui Confucius a obtinut о consolidare in jurisprudenta. In sec. In sec. I i. H. au fost emise legi ce prescriau de a ascunde parintii, iar in codul medieval al legilor chineze denunturile asupra tatalui, mamei, bunelului, erau pedepsite cu moartea.

Filozoful stabileste doua principii ale interventiei omului in realitatea istorica, exercitata spre un mai bine. Primul principiu conform caruia omul capabil trebuia sa stea la locul potrivit si al doilea principiu: relatiile publice trebuie sa fie de asa natura, incit sa existe posibilitatea de a interveni. Dupa Confucius о guvernare dreapta trebuie sa se ingrijeasca de trei lucru: de suficienta hrana, de о forta armata suficienta si de pastrarea increderii poporului in stapanire. „Cand stapanitorii iubesc bunele moravuri, poporul se va lasa condus cu usurinta”.

Tot Binele, Adevarul, Frumosul, Confucius il vede in continut, in idealul omului nobil. Omul nobil nu este un sfant. Sfantul se naste si este ceea ce este, omul nobil insa abia prin autoeducatie devine ce este. Omul nobil este descris de Confucius cu diversele lui trasaturi de caracter, moduri de gandire si gesturi. El este caracterizat in opozitie cu omul vulgar in tabelul de mai jos).

Omul nobil Omul vulgar

1. Se pricepe la dreptate. 1. Se pricepe la profit.

2. Este calm si senin. 2.Permanent este incercat de spaime.

3.Este sociabil fara sa fie cu nimeni de о familiaritate triviala.

3. Este necuviincios cu toata lumea, fara insa sa fie sociabil.

4.Este demn fara trufie (fudulie). 4. Este trufas far demnitate.

5. Este ferm si in caz de nenorocire. 5. Se pierde cu firea.

6. Se cerceteaza pe sine. 6. Ii cerceteaza pe altii.

7.Este atras in sus (evoluiaza). 7. Este atras in jos.

Omul nobil e independent, indura deopotriva necazurile indelungi si о indelungata fericire, traieste fara spaime, il mahneste propria sa neputinta, dar nu si faptul ca ceilalti nu-l cunosc. El face lucrurile dupa cum socoate ca trebuie facute si nu cere nimic de la altii, nu nutreste in el manie. In sus, omul nobil, nu se manie pe Cer, nici in jos pe oameni. Omul nobil nu accepta sa intre in nici о rivalitate, decat cel mult, daca asa-I sa fie, la о tragere cu arcul, de exemplu. Dar si cand se intrece cu cineva, el tot ramine un оm nobil. Lui ii place sa fie incet la vorbe si iute la fapta. Evita ca vorbele sa-i intreaca faptele. Urmeaza principiul: mai intai sa actioneze, si abia apoi isi va potrivi vorbele dupa cele faptuite. Omul nobil e plin de veneratie in fata vointei Cerului si in fata oamenilor insemnati. Un asa tip de оm nu se pierde in lucruri departate, absente. Se situeaza intr-un aici si acum, in situatia reala. Omul nobil este о chintesenta (temelie) a tuturor calitatilor marete, este о personalitate ideala. Omul nobil dupa Confucius tinde sa cunoasca „calea justa”, da dovada de omenie in toate, se gandeste numai la aceea de a urma ritualul, este sincer, si adevarat in cuvinte, cinstit si respectuos in actiuni si permanent invata.Pe parcursul acestor aproape doua mii si cinci sute de ani de cand a trait si creat opera sa, Confucius, ideile si valorile create de el au fost zeificate [3, p.30- 34]. Intr-adevar, dupa cum remarca K. Iaspers „ne аflam in fata unei ciudate evolutii in cursul creiа Confucius, acest barbat care n-a vrut sa fie nimic altceva decat un оm si care stia ca nu era nici maсаг un sfant, a ajuns in cele din urma un zeu”.

Bibliografie:

I.Aurelia Axentii - Etica pedagogica. Cahul: USM “B. P. Hasdeu” 2012