CONCEPŢII DIVERSE AL CREŞTINISMULUI OCCIDENTAL CU PRIVIRE LA MAICA DOMNULUI

5/10/2018 CONCEP II DIVERSE AL CRE TINISMULUI OCCIDENTAL CU PRIVIRE LA MAICA DOMNULUI - slidepdf...

http://slidepdf.com/reader/full/conceptii-diverse-al-crestinismului-occidental-cu-privire-la-m

CONCEPŢII DIVERSE AL CREŞTINISMULUI

OCCIDENTAL CU PRIVIRE LA MAICA DOMNULUI

Învăţătura despre locul şi persoana Fecioarei Maria în Biserică se numeşte

„mariologie”. Atât ortodoxia cât şi catolicismul mărturisesc că ea este „Născătoare de

Dumnezeu” (Theotokos, Deipare) şi „Pururea Fecioara Maria”.

Dacă în învăţătura despre Sfânta Fecioară Maria Biserica Ortodoxă a păstrat şi a

mărturisit totdeauna dreapta învăţătură, după temeiurile ei revelaţionale, celelalte Biserici

creştine s-au abătut de la această învăţătură, fie printr-o dezvoltare a acesteia care a dus laexagerări şi devieri, fie printr-o îndepărtare sau renunţare ajunsă până la urmă la un refuz total

de acceptare a preacinstirii Născătoarei de Dumnezeu.

În învăţătura şi practica cultului de preacinstire a Maicii Domnului, Biserica Romano-

Catolică se deosebeşte de cea Ortodoxă, deoarece ea elementele comune ale mariologiei;

Născătoare de Dumnezeu, pururi fecioria şi preacinstirea, a venit cu noi elemente: a)

învăţătura despre imaculata concepţie a Sfintei Fecioare, decretată dogmă la 8 decembrie

1854 prin bula papală „Ineffabilis Deus”, după care Sfănta Fecioară s-ar fi născut fără păcatulstrămoşesc; b) Înălţarea cu trupul la cer a Sfintei Fecioare, decretată ca dogmă la 1 noiembrie

1950; c) Învăţătura ca Sfânta Fecioară este „împreună - răscumpărătoare” a neamului

omenesc cu Iisus Hristos, în prezent ca părere teologică, dar cu perspectiva de dogmatizare.1

Cu toate acestea, ortodocşii resping dogma catolică despre „Imaculata concepţie a

Sfintei Fecioare”, care a fost promulgată ca aparţinând „Credinţei Bisericii” de către Papa

Pius al IX-lea, la 8 decembrie 1854. această dogmă afirmă că, din primul moment al

concepţiei sale, Fecioara Maria a fost ferită de întinarea păcatului originar, prin lucrarea unuihar deosebit şi cinstei Atotputernicului Dumnezeu, având în vedere şi meritele lui Iisus

Hristos, Mântuitorul oamenilor. Această dogmă este descoperită de Dumnezeu şi prin urmare

toţi credincioşii trebuie să-i dea crezare cu hotărâre şi fermitate (din Bula Ineffabilis Deus).

O asemenea teorie nu are nici un temei nici în Sfânta Scriptură şi nici la Sfinţii Părinţi.

Ea conţine multe idei (cum ar fi „meritele lui Hristos”), care de asemenea nu are nici o

temelie apostolică. Aici este vorba că Hristos şi Sfinţii Săi, ar fi dobândit mai mult har decât

aveau nevoie. Acest surplus poate fi dat altora, chiar şi celor din purgatoriu.1 PR .PROF. CHIALDA MIRCEA , Preacurata Fecioara Maria, Maica Domnului- Mariologia, în Rev. «StudiiTeologice»”, nr. 5-6,( 1981), p. 325- 342, aici p. 336-337



Dat pentru a răspunde: Biserica nu admite ideea că Fecioara Maria s-a născut cu

păcatul (moştenit) de la Adam, toţi îl avem. Totuşi, ea a moştenit moralitatea pe care o avem

toţi din cauza căderii lui Adam.

Prin urmare, nu este nevoie să facem ce au făcut teologii latini. Nu există nici un

motiv să inventăm o teorie care să susţină dogma Imaculatei concepţii. Nu este nevoie să

învăţăm că, datorită „meritelor lui Hristos”, Duhul Sfânt a păzit-o, ca să nu moştenească vina

lui Adam.

De fapt, ea s-a născut ca şi orice alt om. Duhul Sfânt a pregătit-o pe Fecioara Maria

pentru misiunea ei de a fi Maica lui Dumnezeu. Ea a fost adumbrită de energia necreată a

Duhului Sfânt pentru a putea fi un vas vrednic din care să se nască Hristos. Totuşi, mai mulţi

Sfinţii Părinţi au observat că a păcătuit, înainte de Învierea Fiului ei. Sf. Ioan Hrisostom

menţionează nunta din Cana unde Fecioara Maria a crezut de cuviinţă să-I spună Fiului ei ce

să facă (Ioan 2: 3-4). Acest fapt a fost dovada că era muritoare.

Biserica Ortodoxă n-a acceptat cele două dogme mariologice promulgate de

magisteriul romano- catolic pe temeiul pietăţii mariale din Biserica Apuseană: zămislirea

imaculată a Fecioarei (1854) şi înalţarea cu trupul (1950). Cele două dogme strică raportul

dintre om şi Întruparea lui Dumnezeu, dar şi dintre Iisus Hristos şi iconomia mântuirii. După

har „Născătoare de Dumnezeu”, Fecioara Maria este după naştere fiica lui Adam şi numai

astfel ea reprezintă umanitatea care aşteaptă mântuirea:„Iată roaba Domnului. Fie mie după

Cuvântul Tău” (Luca 1,38). De aceea şi îndumnezeirea ei este rodul Întrupării Cuvântului,

care e unica sursă a nestricăciunii. Înălţarea cu trupul poate avea sensul de glorificare a firii

omeneşti, dar ea nu anulează rolul de unic mijlocitor şi răscumpărător al lui Iisus Hristos, căci

Hristos este cel care îi înalţă trupul la cer. Desigur, chipul Fecioarei neprihănite şi pururea

mijlocitoare pentru Biserică este adânc imprimat în pietatea ortodoxă.

Pentru continuarea expunerii privind doctrina despre Imaculata Concepţie a Preasfintei

Fecioare Maria este important să amintim că punctul de vedere al Sfântului Augustin nu a fost

cunoscut în Apus în perioada Părinţilor şi a marilor sinoade. Cât despre aprecierea păcatului,

nu există diferenţă notabilă între concepţia răsăriteană şi ce susţine Apusul: păcatul este în

primul rând o greşeală care necesită iertarea divină, ( peccatum actuale); dar păcatul este şi o

stare de decădere, o degradare a firii umane ( peccatum habituale) care necesită o regenerare-

adică mântuirea.2

În Rusia, doctrina Imaculatei Concepţii a Fecioarei Maria a fost admisă ţi apărată de

creştinii de rit vechi. Creştinii de rit vechi se opun anumitor puncte ale acestei lucrări, ostile2 ALEXIS K NIAZEV , Maica Domnului în Biserica Ortodoxă , Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 120-121



Imaculatei Concepţii. În ianuarie- februarie 1666, Nikita Dobrînin prezintă ţarului Alexei

Mihailovici o lungă jalbă împotriva acestei lucrări. În vreo zece pagini, el ia apărarea

Imaculatei Concepţii.

În jurul anului 1670, Moscova ia poziţie oficială în problema Imaculatei Concepţii a

Fecioarei Maria. La propunerea patriarhului Metodie al III-lea al Constantinipolului (1668-

1671), patriarhul Ioasaf al Moscovei adoptă poziţia patriarhiei din Constantinipol.3

Catolicismul mereu dispus la înnoiri şi adăogiri, chiar dornic de ele în vremea din

urmă, mai cu seamă în mariologie, a introdus în dogmatica sa doctrine noi, peste învăţătura

Bisericii ecumenice şi nu în acord cu aceasta, prin ceea ce a deviat şi în această privinţă de la

dreapta linie de credinţă. Deviaţiile catolice în mariologie s-au cristalizat în învăţăturile

greşite despre Imaculata Concepţie a Fecioarei Maria şi despre calitatea Fecioarei de

împreună răscumpărătoare (nedogmatizată încă, dar foarte apreciată ca doctrină teologică, de

unde se poate presupune că nu va aştepta prea multă vreme confirmarea oficială şi

dogmatizarea dată, fiind graba de dogmatizare în confesiunea romano-catolică, mai ales în

ceea ce priveşte mariologia, adică tocmai într-un domeniu în care astăzi nu există motive reale

de dogmatizare) şi în neîntemeiata definire şi proclamare ca dogmă a credinţei despre

Înălţarea Fecioarei cu trupul la cer (1950).4

Ea este „maica Bisericii”, model (typus) Bisericii. După înălţarea cu trupul la cer, ea

continuă rolul ei „matern”, adică cooperează la mântuirea lumii ca „ajutătoare” şi ca

„mijlocitoare”.

O mişcare romano- catolică recomandă magisterului să declare o nouă „dogmă

marială”, anume Maica Domnului în calitate de co- redemptrix sau co- răscumpărătoare a

umanităţii. Titlul acesta este folosit în documentele papale din secolul trecut. Aceasta ar

însemna punerea Maicii Domnului pe picior de egalitate cu Iisus Hristos, unicul mijlocitor

între Dumnezeu şi om. Teologia soteriologică, ortodoxă a atribuit Fecioarei Maria titlul de

mediatrix- mijlocitoare în opera răscumpărării. În rugăciunile liturgice, Biserica şi creştinul se

roagă lui Dumnezeu:„ Am solitoare vrednică de credinţă spre înduplecarea Ta pe preacurata

Maică a Unuia- Născut Fiului Tău”.5

Comentând dogma despre Imaculata Concepţie şi vrând să arate care sunt consecinţele

ei, un teolog catolic spune că „ graţia imaculatei concepţii o scuteşte pe Maria de

concupiscenţă şi o întoarce în întregime, fără echivoc, spre Dumnezeu; graţia aceasta îi

3 Ibidem, p. 128-1294 PR . PROF. DR . ISIDOR TODORAN, Consideraţii Mariologice, în Rev. «Mitropolia Ardealului», nr. 3-4, (1958), p.218-237, aici p. 2225PR . PROF. DR . ISIDOR TODORAN, Consideraţii Mariologice, în Rev. «Mitropolia Ardealului», nr. 3-4, (1958).p. 169



sfinţeşte în acelaşi timp persoana şi natura. În Fecioara Maria, printr-o anticipaţie, de care se

vor bucura toţi, spune acest teolog, mântuirea este totală «rădăcina însăşi a răului este

desfiinţată şi este readusă armonia anterioară». Vrând parcă să atenueze unele afirmaţii

exagerate în mariologia catolică de până acum, care separă pe Sfânta Fecioară de restul lumi,

autorul menţionat spune că, deşi « privilegiul Fecioarei este incomparabil, să nu uităm, cu

toate acestea, că ea l-a primit de la Hristos, Care a murit pentru ca să i-l asigure, odată ce este

răscumpărată prin El. ocupând un loc aparte de masa păcătoşilor, ea moşteneşte

răscumpărarea la rând cu toţi păcătoşii, fiind profund solidară cu noi cu toţi, dar fiind, în

acelaşi timp, martorul strălucit al milostivirii divine şi semnul puterii sale asupra răului”.

Dogma catolică despre Imaculata Concepţie pune pe Fecioara Maria aparte de restul

lumii, o scoate de la destinul comun şi arată posibilitatea unei eliberări de păcatul strămoşesc

înainte de venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos, adică o eliberarea de păcat doar prin

intermediul harului divin. O astfel de influenţă a lui Dumnezeu, Care ar face din Adam un om

îndreptat numai prin har, fără jertfa efectivă a Crucii, face ca însăşi căderea în păcat să devină

de neînţeles. În afară de aceasta, prin dogma despre Imaculata Concepţie, catolicismul vrea

să pună de la începutul existenţei sale pe Fecioara Maria într-o paralelă, într-o egalitate cu

Iisus, deşi în ultimul timp această tendinţă este afirmată sub o formă mai atenuată. 6

Studiul atent al Scripturilor descoperă clar inconsistenţa obiecţiilor împotriva pururi

fecioriei Mariei şi îi face de râs pe toţi cei care învaţă altceva.7

Invocarea textului de către protestanţi de la Matei 1, 25:„ Şi fără să fi cunoscut-o pe

ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul- Născut, Căruia I-a pus numele Iisus”. Pentru a

argumenta că Maria a fost fecioară doar până a născut pe Hristos este o eroare, deoarece în

primul rând ei traduc greşit sintagma „fără să ” înlocuindu-l cu „până când”. Dar chiar şi aşa

nu există un argument valabil în sprijinul lor.

Mai întâi trebuie să ne amintim că Biblia nu a fost scrisă în limbile moderne. Cuvântul

tradus prin „până când” în acest verset este acelaşi cuvânt cu cel tradus prin „până la” la Matei

28,20:„…şi iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor” .

Urmând logica teologilor protestanţi, ar trebui să presupunem că aici se învaţă că după

sfârşitul veacurilor Hristos nu va mai fi cu noi. Chiar şi în româneşte, când spunem „Ion nu s-

a pocăit până când a murit”, e evident că nici după moarte nu s-a pocăit.

6 DRD. IEROM. GHEORGHESCU CHESARIE, Învăţătura despre Maica Domnului în ortodoxie şi catolicism, în Rev.

«Ortodoxia», nr. 3, (1970),p. 382- 399, aici p. 391-3927 SFÂNTUL IOAN MAXIMOVICI, Venerarea Ortodoxă a Mariei, Năascătoarea de Dumnezeu, Platina, CA:ComunitateaSfântul Gherman din Alaska, 1994, p. 31-33



Locul din verset citat este clar. Nu lasă loc bănuielilor că Hristos ar fi fost rezultatul

relaţiilor dintre Fecioara Maria şi Iosif, nu se afirmă nimic despre ce a urmat, nici într-un fel,

nici într-altul. Fericitul Ieronim a scris un tratat foarte detaliat asupra subiectului acesta, tradus

în mai multe limbi, se numeşte Pururea Fecioria Mariei.

Această abordare nu numai că a fost susţinută universal în Biserica Primară, dar a fost

susţinută şi de primii reformatori, cum a fost John Wesley.

Putem constata că nu scrie nicăieri în Noul Testament că Fecioara Maria şi Iosif au

depăşit vreodată faza de logodnă? Biblia vorbeşte despre „logodnica” lui Iosif, dar nu

menţionează nimic peste aceasta.

Protestanţii nu sunt familiarizaţi cu ceremonialul de logodnă, dar abordarea

tradiţională prevede că logodna acordă cuplului toate responsabilităţile căsătoriei, însă nici

unul dintre privilegii. Odată logodiţi, oricare poate rupe logodna printr-un divorţ. Oricum,

cuplul nu are voie să aibă relaţii măritale decât după ceremonialul de căsătorie.

Ca răspuns la întrebarea dacă nu cumva această învăţătură dă slavă numai Fecioarei

Maria şi nu şi lui Dumnezeu putem răspunde astfel:

Această învăţătură nu este ţinută pentru a întări sfinţenia Fecioarei Maria, ci datorită

unicităţii şi sfinţeniei Fiului ei. Să analizăm următorul verset:

„Domnul mi-a vorbit: Această poartă va fi închisă şi nu se va deschide, nici un om nu

va intra pe ea; căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea şi apoi ea va fi închisă”.

(Ezechiel 44, 2).

Aceasta a fost întotdeauna interpretat de Părinţii Bisericii ca o trimitere la Fecioara

Maria şi la Întrupare. Atunci când ne gândim că Dumnezeu S-a întrupat din pîntecele

Fecioarei, nu este greu să se închipuim că acest pântece va rămâne curat.

Concluzia la aceasta a fost învăţătura consistentă şi universală a Bisericii începând din

vreme Apostolilor şi până azi. Aceasta nu înseamnă că sexul este ceva murdar, deşi Apostolii

învaţă că este mai bine să rămâi în feciorie şi că numai cei care pot accepta o astfel de viaţă

sunt chemaţi la aceasta. Cu siguranţă, unii sunt chemaţi la o astfel de viaţă care este

binecuvântată de Dumnezeu.

De ce avea nevoie atunci Fecioara de Iosif? Această întrebare se poate pune şi dacă

cineva crede că ea a avut alţii ulterior – de ce avea ea nevoie de Iosif pentru a da naştere lui

Hristos. Răspunsul este evident; ca regulă, fecioarele nu pot naşte pe nimeni, iar Hristos ar fi

crescut ca orfan, dacă ar fost născut de o mamă singură.

Teologii protestanţi se întreabă: „ Deci Iisus a fost născut în afara căsătoriei? De ce nucălătorit împreună pentru recensământ? De ce se scrie la Luca 2,48:„ Şi când l-au văzut, au



fost miraţi, iar maica Lui i-a zis: Fiule, de ce ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te

căutam?”

Putem întreba la rândul nostru: De ce îl menţionează Fecioara Maria pe Iosif ca tată a

lui Hristos? Evident, nu pentru că era tatăl lui adevărat. De ce au călătorit împreună pentru

recensământ, când ei erau numai logodiţi:„Să fie numărat cu Maria, logodnica lui, care era

însărcinată?” (Luca 2, 5).

În Biserica Ortodoxă încă avem ceremonialul logodnei, însă, deoarece este foarte

serios şi este privit ca o căsătorie, deşi nu s-a consumat niciodată, aproape întotdeauna se face

în zilele dinaintea ceremoniei de căsătorie.

Protestanţii susţin că Maria a avut şi alţi copii. Iacov este numit fratele Domnului.

Fraţii şi surorile care au venit după Iisus când El învaţă nu sunt veri, aşa cum încearcă

catolicii să arate, deoarece nu există nici un cuvânt în greacă pentru frate.

Dacă aceşti fraţi erau copiii lui Cleopa, fratele lui Iosif ( aşa cum arată Egesipus,

istoricul creştin din Palestina secolului al doilea) şi dacă Sfântul Jerome neagă că Cleopa ar fi

murit şi că Iosif i-ar fi luat pe soţia şi pe copiii fratelui său în îngrijirea sa (aşa cum era

obiceiul evreiesc), atunci aceşti copii ar putea fi foarte bine numiţi fraţii şi surorile Domnului

nostru.

De asemenea, voi sublinia iarăşi că Biblia vorbeşte despre Fecioara Maria şi Iosif

numai ca fiind logodiţi. Cu excepţia cazului în care s-ar fi căsătorit ulterior, ei avea toate

responsabilităţile unei căsătorii, însă ar fi păcătuit, dacă ar fi avut relaţii matrimoniale unul cu

altul. Este clar din Evanghelii că ei erau numai logodiţi atunci când au părăsit Nazaretul şi

când Fecioara era însărcinată.

Protestanţii invocă mai multe locuri din Scriptură (Ioan 2, 12; Matei 12, 46; Marcu 3,

31; Luca 8, 19; în special Matei 13, 55, 56 şi Marcu 6, 3,4, etc.) pentru că acolo s-ar vorbi de

copiii Mariei şi ai lui Iosif.

Ce se întâmplă atunci cu Maria care nu este mama lui Hristos, încă este sora Fecioarei

Maria şi pe deasupra mai are şi copii cu aceleaşi nume ca fraţii lui Iisus? Este de luată în

considerare de asemenea mărturia foarte timpurie a lui Egesipus care afirmă clar că fraţii

Domnului erau copiii lui Cleopa, fratele lui Iosif, şi ale soţiei acestuia, Maria.

Protestanţii recunosc rolul biblic important al Mariei, care prin acel „să fie ” a acceptat

harul ce i s-a acordat. Ei resping dogmele catolice amintite. Expresia – puterea lui Dumnezeu

a acoperit-o pe Maica, cu umbra Sa (Luca 1, 35) nu descrie un proces biologic, ci arată doar

că pruncul ce se va naşte va fi Fiul lui Dumnezeu. Protestanţii au opinii foarte diferite desprefecioria Mariei, unii susţin că Maria a fost fecioară în naştere şi după aceea, alţii cred că după



naşterea lui Iisus, ea a avut copii cu Iosif (Cf. Mt. 13, 55-56), alţii interpretează fecioria ca pe

o virtute morală. În orice caz, protestanţii nu admit ideea că Maria cooperează cu Iisus la

mântuirea lumii.

Protestanţii nu acceptă preacinstirea ei şi nici rugăciunile de mijlocire ce îi sunt

adresate, pe motivul că numai lui Dumnezeu I se cuvine adorare sau închinare şi că nu există

alt mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, decât Iisus Hristos (Luther, în Tezele sale (1517) a

condamnat comerţul cu indulgenţele în vederea mântuirii eterne).

Dar credinţa ortodoxă face o deosebire clară între adorarea lui Dumnezeu şi

preacinstirea Maicii Domnului. De altfel, ea este singura persoană umană care a participat la

întruparea dumnezeiască a Cuvântului. Îngerul însuşi o venerează:„ Bucură-te” (Luca 1, 28),

fiind deja socotită „binecuvântată între femei” pentru că i-a făcut „mărire” Cel puternic

(Luca 1,49). Într-adevăr, răscumpărarea s-a făcut o dată pentru totdeauna prin moartea şi prin

Învierea lui Iisus. Dar cine-L comemorează pe Iisus Hristos din Nazaret este ţinut s-o

comemoreze şi pe Maica Sa, vas vrednic de a Sa Întrupare. Fecioara Maria stă în umbră

totdeauna. Rugăciunea către Maica Domnului face parte din comemorarea Fiului său. În

iconografia lor, este pictată împreună cu Iisus. Însuşi faptul că S-a născut Fiul lui Dumnezeu

din ea o situează mai presus de toate făpturile.8

Teologii catolici aduc în sprijinul dogmei despre imaculata concepţie a Fecioarei

curăţenia pe care mai ales din veacul V încoace i-a tribuie Părinţii şi scriitorii bisericeşti chiar

de la naşterea ei, înainte de a se întrupa din ea Fiul lui Dumnezeu. Dar ei trec peste faptul că

chiar scriitorii bisericeşti care descriu în cele mai categorice accente sfinţenia, curăţia Mariei,

de la naştere, vorbesc de o altă curăţire a ei, la zămislirea dumnezeiescului ei Fiu, sau o

socotesc doar „un adaos de graţie şi de strălucire supranaturală”.9

Despre Părinţii dinainte de Niceea, chiar teologii din Apus, recunosc că deşi atribuiau

Mariei curăţie şi sfinţenie, aceste idei „nu permit de-a le atribui o credinţă formală în

concepţia ei imaculată”.

Dintre Părinţii de după Niceea, teologii catolici aduc ca pe primii martori ai concepţiei

imaculate, făcând abstracţie de Sf. Efrem Sirul, de care se va vorbi mai încolo pe Sf.

Ambrosie şi Fer. Augustin.

Sf. Ambrosie zice odată, adresându-se Cuvântului:„ Vino de caută oaia cea pierdută;

nu trimite slugile Tale, nici năimiţi, vino Tu însuţi. Ia-mă pe mine, nu din Sara ci din Maria,

8 PR . PROF. DR . ION BRIA, Tratat De Teologie Dogmatică Şi Ecumenică ,p. 1709 PR . PROF. DUMITRU STĂNILOAE , Învăţătura Despre Maica Domnului La Ortodocşi Şi Catolici, în Rev.«Ortodoxia», nr. 4, (1950), p. 559-609, aici p. 566


http://slidepdf.com/reader/full/conceptii-diverse-al-crestinismului-occidental-cu-privire-la-

pentru că ea e o Fecioară fără stricăciune, o Fecioară liberă, prin graţie, de orice pată a

păcatului”. Dar aceasta poate să însemne numai libertatea de păcatele actuale.

Fer. Augustin declară că Maria a fost concepută din concupiscenţa păcatului (de

peccati progagine venit), ca ceilalţi copii ai lui Adam. De aceea Maria, eşită din Adam, a

murit din cauza păcatului (Maria ex. Adam mortua propter peccatum), în vreme ce

Mântuitorul, eşit din Maria, a murit pentru a şterge păcatele.10

Sf. Efrem Sirul, invocat de catolici ca cel mai preţios martor în sprijinul imaculatei

concepţii, alături de Ambrosie şi Fer. Augustin, zice:„ Hristos s-a născut dintr-o natură

supusă întinăciunilor, pe care Dumnezeu trebuia s-o cureţe, cercetând-o…Astfel Hristos a

curăţit pe Fecioara şi aşa s-a născut, pentru a arăta că Hristos efectuează toată curăţia acolo

unde se găseşte .El a curăţit-o în Duhul Sfânt pentru a o pregăti (spre a fi Maica lui

Dumnezeu) şi aşa a fost conceput dintr-un sân curăţit”.

Alţi Părinţi declară apriat că Maria s-a născut cu păcatul strămoşesc. Aşa, Chiril din

Alexandria spune că, afară de Iisus, nici un om, nici Maria, n-a făcut excepţie de la legea

naşterii cu păcatul strămoşesc. Ce şi Irineu, Origen, Tertulian, Sf. Vasile cel Mare, Ieronim,

Ilarie, îi atribuia anumite slăbiciuni, neînşelegeri, etc.

În general, teologii catolici susţin că Înălţarea Fecioarei la cer rezultă din faptul că ea a

fost „asociată” la opera mântuirii cu sămânţa ei, adică cu Hristos, în baza Gen. 3,15.

Catolicii ar vrea să explice moartea Mariei ca pe cea a lui Hristos. Dar nu îndrăznesc

să nege cu totul necesitatea ei fizică, ci împreună aceste sensuri ale ei în mod imposibil. Dar

necesitatea fizică a morţii ei o consideră deosebită de a celorlalţi oamneni, întrucât la aceia

moartea e o urmare a păcatului, dar la ea nu..

Moartea Mariei e deci ceva singular, nici ca a oamenilor, nici ca a lui Hristos. Fecioara

apare în moarte ieşită din solidaritate cu neamul omenesc, precum în ridicarea din moarte

ieşită din dependenţa lui Hristos.11

Nicolae Cabasila pare să recunoască o ieşire a Fecioarei din păcatul strămoşesc, dar

prin eforturile ei personale, nu printr-o concepere imaculată.

Un singur cuvânt trebuie spus însă şi despre Maica Domnului şi rolul ei în

ecumenismul contemporan. Conciuliul Vatican II, după cum remarcă doi autori catolici, s-a

ferit de a face din Maica Domnului ceea ce Jean Guitton numeşte „un obstacol în calea

unităţii”, abordând mariologia în termeni mai ecumenici decât altă dată. Maica Domnului ca

10 PR . PROF. DUMITRU STĂNILOAE , Învăţătura Despre Maica Domnului La Ortodocşi Şi Catolici, p. 559-609, aici p.569-57111 Ibidem, p. 596-597


http://slidepdf.com/reader/full/conceptii-diverse-al-crestinismului-occidental-cu-privire-la-

„Maică a Bisericii”, cum o numeşte Vatican II, trebuie să fie şi este principiu de unitate. Nici

o Maică nu doreşte ca fiii ei să fie dezbinaţi.12

Ambele Biserici cred în mijlocirile Fecioarei Maria şi ale sfinţilor. Aceste mijlociri

reflectă unitatea dintre Biserica triumfătoare din ceruri şi cea luptătoare de pe pământ.

De asemenea, atât credincioşii ortodocşi, cât şi cei catolici cred că într-un anume fel,

Maica Domnului reprezintă Biserica. Biserica este trupul lui Hristos. Cei care fac parte din

Biserică se identifică cu El. Prin Botez, Biserica devine mama noastră. Prin urmare Biserica

este Fecioara Maria.

Noi slăvim pe Maica Domnului chiar mai mult decât catolicismul, pentru că, după

învăţătura ortodoxă, ea nu se face subiectul unei graţii creiate, ci subiectul plenititudinii

Duhului Sfânt, al tuturor energiilor necreiate dumnezeieşti ca şi Hristos, fiind neasemănată

mai cinstită decât Serafimii. Dar cu cât este mai slăvită, cu atât se află mai adânc în Hristos,

cu atât se distinge mai puţin prin vreun oarecare paralelism, prin vreo oarecare autonomie de

Hristos, în lucrarea ei. Ea e cea mai ridicată făptură, dar în Hristos, rămânând în legea făpturii,

care numai în Hristos se slăveşte. Slava Maicii Domnului mai presus de slava oricărei făpturi

e o slavă din Hristos şi în Hristos. Ea e tronul lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu şade în ea;

ea e scara luminii, pentru că lumina coboară prin ea. Ortodoxia împăcă această slavă a Maicii

Domnului cu afirmarea celui mai categoric christocentrism.13

Cu toate deosebirile sale specifice, mariologia catolică se întâlneşte cu cea ortodoxă nu

numai în învăţătura despre „theotochie”, „aeiparthenie” şi „hyperdulie” , ci şi în problema

raportului dintre Maica Domnului şi Biserică.

Învăţătura despre strânsa legătură dintre Preacurata Fecioară Maria – Maica Domnului

şi dintre Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi Biserică, care este Trupul Lui, a apărut încă din

epoca primară a creştinului. Maica Domnului, prin calitatea sa de Născătoare de Dumnezeu,

calitate care o uneşte cu Fiul său, prin curăţia vieţii sale şi prin toate celelalte daruri care

decurg din această calitate, este unită în chip deosebit cu Biserica. Maica Domnului, având şi

ea în sine viaţa lui Hristos, este unită şi ea cu el. Prin urmare, legătura dintre Hristos, Biserică

şi Maria, Maica Sa, are un înţeles duhovnicesc profund şi permanent.

Meditând la sfinţenia vieţii Sfintei Fecioare, la calitatea ei de Născătoare de

Dumnezeu şu pururi Fecioară, având în vedere legătura ei firească cu Mântuitorul Hristos, cu

Biserica Lui, cu tot neamul omenesc răscumpărat şi unit în Hristos, să rugăm pe Maica

12 EP. A NTONIE PLĂMĂDEALĂ, Maica Domnului în viaţa şi teologia ortodoxă , în Rev. «B.O.R.», nr. 9-10, (1978), p.

1113-1123, aici p. 112313 PR . PROF. DUMITRU STĂNILOAE , Învăţătura Despre Maica Domnului La Ortodocşi Şi Catolici, p. 559-609, aici p.609



Domnului să ajute şi să binecuvînteze eforturile Bisericii Ortodoxe şi ale Bisericii Catolice,

care o cinstesc atât de mult, şi eforturile tuturor creştinilor, pentru unirea lor în Hristos şi în

aceeaşi una, sfântă, sobornicească şi apostolică Biserică.14

Pc. Pr. STAN CATALIN IONUT

PAROHIA RACHITOSU,PROTOERIA FOCSANI II

14DRD. IEROM. GHEORGHESCU CHESARIE, Învăţătura despre Maica Domnului în ortodoxie şi catolicism, în Rev.«Ortodoxia», nr. 3, (1970),p. 382- 399, aici p. 399

CONCEPŢII DIVERSE AL CREŞTINISMULUI OCCIDENTAL CU PRIVIRE LA MAICA DOMNULUI

Documents

Transcript of CONCEPŢII DIVERSE AL CREŞTINISMULUI OCCIDENTAL CU PRIVIRE LA MAICA DOMNULUI