con manag

Tema 1. Obiectul, funcţiile şi rolul contabilităţii manageriale

1.1. Obiectul contabilităţii manageriale. Dezvoltarea concepţiei contabilităţii managerialeContabilitatea realizează reprezentarea internă şi externă a unei entităţi. Această reprezentare justifică existenţa a două circuite în sistemul informaţional al entităţii: unul, care redă imaginea entităţii în exterior - contabilitatea financiară, considerată „faţa externă” a entităţii şi altul care, descrie procesele interne ale entităţii, denumit contabilitatea managerială, considerată „faţa internă” a entităţii.Contabilitatea managerială a apărut în Marea Britanie şi SUA la finele secolului XVIII, ca urmare a dezvoltării industriilor şi concurenţei. CM a cunoscut 2 etape de dezvoltare:- I etapă(interbelică) – cuprinsă între cele 2 războaie mondiale. În această perioadă nu exista noţiunea de „contabilitatea de managerială”, dar practica noţiunea de„contabilitatea de producţie”, care avea un singur obiectiv – calculaţia costului.- II etapă(postbelică) – cuprinde perioada de după al 2-lea război mondial, şi anume în anii 40-50 a apărut noţiunea de „contabilitatea managerială”, care se deosebeşte de„contabilitatea de producţie” prin faptul că în afară de calculaţia costului, ea se mai ocupă şi cu begetarea, analiza, controlul, luarea deciziilor etc.În Republica Moldova contabilitatea managerială a fost recunoscută oficial prin intermediul Concepţiei reformei contabilităţii Nr. 1187 din 24.12.1997. Dezvoltarea contabilităţii manageriale în Republica Moldova se efectuează în două direcţii principale:1. adaptarea tehnicilor şi metodelor demult aplicate în lume, care au adus utilizatorilor lor succesul

în afaceri;2. studierea şi cercetarea tehnicilor şi metodelor relativ noi pentru entităţile din vest.

Contabilitatea managerială, numită şi „contabilitatea analitică” în Franţa sau „contabilitatea de gestiune” în Romînia are rolul de a servi ca instrument în luarea deciziilor de către managerii firmei.Contabilitatea managerială reprezintă un domeniu distinct în cadrul evidenţei contabile, avînd drept obiectiv principal măsurarea, colectarea, prelucrarea şi transmiterea informaţiei pentru planificare (bugetare), calculaţie, control şi analiza executării bugetelor în scopul pregătirii rapoartelor interne pentru luarea deciziilor manageriale.Principalele obiective sau funcţii ale contabilităţii manageriale sunt:- calculaţia costurilor pe produse (lucrări, servicii), activităţi şi pe unităţi organizaţionale (diviziunii, departamente, secţii, servicii etc.);- furnizarea informaţiilor necesare elaborării bugetelor;- furnizarea de informaţii pentru stabilirea abaterilor între previziuni şi realizări;- furnizarea de informaţii destinate măsurării performanţelor (rentabilitate, productivitate) la nivelul sectoarelor de activitate şi al produselor;- furnizarea datelor pentru exercitarea controlului gestionar;- luarea deciziilor manageriale pe termen lung şi coordonarea dezvoltării entităţii.Obiectele contabilităţii manageriale cuprind resursele economice de care dispune entitatea, procesele economice precum şi rezultatele activităţii atât a entităţii în întregime, cît şi a subdiviziunilor structurale separate.

1.2.Legătura dintre contabilitatea managerială şi contabilitatea financiară: asemănări şi deosebiriContabilitatea financiară şi cea managerială se au funcţii şi reguli diferite, ceea ce se vede din tabelul următor:Compararea contabilităţilor financiare şi manageriale

Criterii de comparare

Contabilitatea financiarăContabilitateamanagerială

1. Utilizatorii principali de informaţie

Utilizatorii interni şi externi Numai utilizatori interni

2. Obligativitatea organizării contabilităţii

Organizare impusă de legislaţie Se organizează numai dacă administrarea entităţii hotărăşte că este necesară. Entităţile mari îşi definesc proceduri şi detalii stricte privind organizarea CM luînd în consideraţie specificul activităţii şi necesităţile interne de informare.

3. Scopul contabilităţii

Întocmirea situaţiilor financiare pentru utilizatori

Asigurarea cu informaţie a managerilor în scopuri de planificare, control şi de dirijare a activităţii

4. Sisteme de contabilitate

Sistem de contabilitate în partidă dublă

Nu este limitată ca contabilitatea în partidă dublă, poate fi folosit orice sistem potrivit

5. Nivelul de reglementare

Respectarea obligatorie a principiilor şi normelor acceptate (Legi, SNC, instrucţiuni, regulamente etc.)

Nu există norme şi limitări, unicul criteriu este unitatea informaţiei

6. Etaloane de măsurare

Unitatea valorică (bani) Orice unitate de măsură potrivită:

7. Obiectul evidenţei şi analizei

Unitatea economică în ansamblu

Diferite subdiviziuni structurale ale unităţii economice

8. Frecvenţa întocmirii rapoartelor

Periodic, în mod regulat La cerere, în mod neregulat, dar poate fi impus de conducere şi regularitatea rapoartelor interne

9. Gradul de exactitate

Date exacte Multe date aproximative

10. Publicitatea Informaţia poate fi publicată, uneori se publică în mod obligator

Datele nu se dau publicităţii deoarece în mare parte reprezintă taină comercială

Cu toate că contabilitatea financiară şi contabilitatea managerială au o serie de particularităţi individuale ce diferă, există şi caracteristici comune:1. ambele contabilităţi examenează unele şi aceleaşi operaţii economice(aceleaşi documente

primare), dar sub diferite aspecte;

2. sunt obligate să respecte principiile generale acceptate de contabilitate;3. costul efectiv al produselor fabricate (serviciilor prestate, lucrărilor executate) calculat în

contabilitatea managerială este preluat la sfârşitul lunii de către contabilitatea financiară pentru evaluarea stocurilor fabricate;

4. informaţiile ambelor contabilităţi sunt luate pentru luarea deciziilor.

1.3. Elementele de bază ale contabilităţii managerialeContabilitatea managerială modernă include în sine următoarele funcţii (elemente de bază): planificarea controlul luarea deciziilor gestionare

Planificarea – este un proces de stabilire a ordinii de acţionare în viitor. La toate etapele acestui proces contabilul implicat în contabilitatea managerială trebuie să-şi imagineze clar alternativele financiare disponibile. Datele contabile ale perioadelor precedente servesc ca bază iniţială pentru planificare, iar datele evidenţei curente - drept mijloc de control asupra îndeplinirii indicatorilor de plan şi bază pentru corectarea sarcinilor de plan. Concepţia bugetării presupune întocmirea unui plan pe termen scurt în care relaţiile reciproce dintre operaţiuni separate sunt coordonate la toate nivelurile de gestiune ale întreprinderii în întregime. În bugetare o atenţie deosebită se acordă procesului de stabilire a normelor şi normativelor optime, orientat spre asigurarea utilizării eficiente a tuturor tipurilor de resurse.Planificarea (bugetarea) asigură stabilirea ordinii de acţionare în viitor şi include următoarele măsuri:- determinarea scopurilor, căutarea variantelor alternative de acţiuni;- culegerea informaţiei privind variantele alternative de acţiuni;- alegerea căii optime din variantele alternative de acţiuni;- realizarea deciziilor luate.Un instrument important al planificării constituie bugetul, la elaborarea căruia i-a parte şi contabilul – analitic. Întocmirea bugetului care constă în determinarea indicatorilor tehnico - economici planificaţi pentru întreprindere şi pentru subdiviziunile ei pentru o perioadă curentă: decadă, lună, semestru, an.Controlul presupune compararea rezultatelor efective cu cele planificate în scopul determinării abaterilor şi corectării divergenţilor. Aceasta poate să se manifeste în aducerea rezultatelor efective în concordanţă cu cele planificate sau, invers, în modificarea planurilor, dacă se constată că ele nu mai pot fi realizate. Procesul controlului dă posibilitatea de a prognoza, dacă planul pe termen lung va fi realizat, de a depista problemele potenţiale, de a lua măsuri ce ţin de modificarea scopurilor şi obligaţiilor în vederea evitării pierderilor în viitor..Controlul scopurilor activităţii constă în controlul metodelor de atingere a scopurilor şi modificarea strategiilor dacă ele nu au perspectivă de realizare.Controlul planurilor este compus din două etape independente:- transformarea strategiilor definite în sarcinile planificate;- controlul abaterilor efective de sarcinile planificate.La prima etapă, controlului este supusă justeţea planurilor întocmite, corespunderea lor cu sarcinile propuse, însemnătatea unor etape de planificare, perioada optimă de efectuare.Controlul resurselor este asigurat de întocmirea devizelor utilizării resurselor şi evidenţei utilizării lor efective.Eficienţa suma factorilor de producţie utilizaţi pentru atingerea unui nivel de producţie.Eficacitatea gradul de atingere a scopului.Aceasta îi permite conducătorului să-şi concentreze atenţia asupra proceselor negative şi să depisteze problemele care necesită soluţionare.

O altă funcţie a contabilităţii manageriale este luarea deciziilor manageriale, ceea ce presupune selectarea unui curs de acţiuni din câteva alternative speciale. Astfel, în baza rezultatelor obţinute, reflectate în rapoartele operative se i-au decizii de a sancţiona activitatea nefavorabilă şi de a stimula rezultatele pozitive.În dependenţă de perioada pentru care sunt luate decizii manageriale, ele se împart în: - decizii manageriale pe termen lung, denumite şi strategice;- decizii manageriale curente sau operative. Alegerea strategiei determină perspectiva dezvoltării entităţii şi prin urmare deciziile manageriale pe care ea poate să le ea în viitor, care depind de capacitatea entităţii de a previziona ritmul creşterii diferitor indicatori economico - financiari ai entităţii, posibilitatea entităţii de a-şi menţine piaţa, afluxul mijloacelor băneşti pentru fiecare variantă alternativă etc. în diferită conjunctură economică (ritmul înalt al inflaţiei, scăderea producerii, intensificarea concurenţei, etc.) Decizii manageriale pe termen lung au o influenţă majoră asupra situaţiei viitoare a entităţii şi, ca urmare, exactitatea informaţiei despre posibilităţile entităţii şi mediul ei economic este foarte semnificativă. De aceea decizii strategice trebuie să fie prerogativă a managerilor superiori. În afară de decizii strategice (pe termen lung) administraţia entităţii ea decizii manageriale care nu atrag resursele entităţii pe o perioadă îndelungată. Astfel de decizii manageriale se socot curente sau operative şi, de obicei, sunt în prerogativă managerilor la nivelul inferior. Luarea deciziilor manageriale curente se bazează pe situaţia economică curentă şi evaluarea resurselor materiale, umane şi financiare, cu care dispune entitatea la momentul dat. Ca exemplu de decizii manageriale curente poate servi stabilirea preţului de vânzare a producţiei entităţii, determinarea cantităţii optimale de fabricare diferitor tipuri de produse, stabilirea tipului de mas media care va fi raţional de utilizat pentru a reclama producţia entităţii, etc.

1.4. Organizarea contabilităţii managerialeOrganizarea contabilităţi manageriale se realizează în raport cu mărimea entităţii, nevoile interne de informare şi specificul activităţii. Astfel, entităţile mari îşi organizează o contabilitate managerială bazată pe proceduri detaliate şi riguroase. În schimb, în cazul firmelor mici funcţiile contabilităţii manageriale sunt preluate adesea de contabilitatea financiară, prin detalierea şi prelucrarea informaţiilor furnizate de acestea în funcţie de nevoile manageriale.În teoria şi practica modernă a contabilităţii manageriale după tipul de conexiune între contabilitatea financiară şi cea managerială, se confruntă 2 concepţii generale de organizare a acesteia şi anume:a) concepţia organizării contabilităţii manageriale într-un sistem conectat, integrat cu contabilitatea financiară, realizîndu-se un singur circuit informaţional contabil, care integrează cele 2 componente, - denumită concepţia monistă (integralistă) de organizare a contabilităţii (monism contabil);b) concepţia organizării contabilităţii manageriale într-un circuit complet autonom faţă de contabilitatea financiară, - denumită concepţia dualistă de organizare a contabilităţii(dualism contabil).În optica contabilităţii internaţionale, contabilitatea managerială şi cea financiară se realizează concomitent, fără o scindare riguroasă a acestora. Soluţia integrării contabilităţii de gestiune în contabilitatea financiară este destul de delicată, deoarece presupune combinarea funcţionalităţii sistemelor de conturi specifice contabilităţii de gestiune cu funcţionalitatea conturilor de cheltuieli (clasa 7 „Cheltuieli”) şi respectiv de venituri (clasa 6 „Venituri”) ale contabilităţii financiare.Adversarii contabilităţii integraliste susţin că această soluţie este greu de practicat datorită interferării înregistrărilor din contabilitatea financiară cu cele din contabilitatea managerială. Se reproşează acestei concepţii faptul că face să dispară, respectiv să soldeze, conturile de cheltuieli şi de venit din contabilitatea financiară, la finele fiecărei perioadei de calcul, ceea ce face dificilă întocmirea şi prezentarea contului 351 „Rezultatul financiar total” din contabilitatea financiară. Un astfel de subsistem

este folosit de majoritatea întreprinderilor industriale din Marea Britanie, Canada, Republica Moldova, etc.Avantajul: reducerea volumului de muncă aferent contabilităţii.Dezavantajul: scurgerea informaţiilor considerate confidenţiale. Contabilitatea dualistă constă în prelucrarea distinctă a informaţiilor de către cele două contabilităţi, fiecare din ele urmărind validarea obiectivelor sale specifice, putându-se merge până la organizarea şi conducerea fiecărei contabilităţi în birouri distincte.Această concepţie satisface cerinţele producţiei şi este orientată spre perfecţionarea calculaţiei şi a controlului asupra costurilor. Ea prevede utilizarea unor sisteme de conturi ale contabilităţii manageriale independente de cele ale contabilităţii financiare, utilizând conturi-perechi cu aceeaşi denumire care au o structură opusă şi se reflectă „ca într-o oglindă”. Astfel în contabilitatea financiară costurile sunt grupate pe elemente economice, cheltuielile şi veniturile sunt urmărite după natura lor economică, iar în contabilitatea managerială consturile, cheltuielile şi veniturile sunt grupate pe centre de costuri (entitate, producţie, hală, sector, brigadă) şi obiecte de calculaţie (produse finite, lucrări executate şi servicii prestate). Un astfel de subsistem este folosit în ţările cu o reglementare strictă a contabilităţii din partea statului (Franţa, Belgia, România, etc.).Avantajul: asigură o confidenţialitate mai înaltă a informaţiilor contabile.Dezavantajul:. majorarea volumului de muncă contabil şi, respectiv a cheltuielilor de deservire a departamentului „Contabilitate”, datorită faptului că documentele primare se prelucrează dublu, o dată pentru necesităţile contabilităţii manageriale şi a doua oară pentru cele ale contabilităţii financiare. Tema 2. Noţiunea, conţinutul şi clasificarea costurilor de producţie

2.1. Noţiunea şi conţinutul costurilor de producţie, cheltuielilor şi costului. Componenţa costurilor de producţie incluse în cost În condiţiile noului sistem contabil semnificaţia noţiunilor „costuri de producţie” şi „cheltuieli” nu coincide. Astfel, conform SNC, consturile de producţie resurse exprimate valoric şi consumate pentru fabricaţia produselor/prestarea serviciilor în scopul obţinerii unui venit, iarcheltuielile – diminuări ale beneficiilor economice înregistrate în perioada de gestiune sub formă de ieşiri, reduceri ale valorii activelor sau de creşteri ale datoriilor care contribuie la diminuări ale capitalului propriu (rezultatului financiar), altele decît cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor. Particularităţile consumurilor şi cheltuielilor

Costuri Cheltuieli

1. Sunt nemijlocit legate de procesul de producţie.

1. Nu sunt nemijlocit legate de procesul de producţie, ci de procesul de aprovizionare, comercializare, administrare, precum şi de alte activităţi neoperaţionale.

2. Se includ în costul stocurilor fabricate sau a serviciilor prestate.

2. Se scad din venituri la determinarea rezultatelor financiare.

3. Se reflectă în capitolul 2 al activului bilanţului.

3. Se reflectă în Situaţia de profit şi pierderi.

Contabilitatea costurilor de producţie se ţine pe articole de costuri care cuprind:1) costuri materiale directe şi repartizabile;2) costuri cu personalul directe şi repartizabile;3) costuri indirecte de producţie. Costurile materiale directe şi repartizabile aferente fabricaţiei produselor includ costurile privind:1) materiile prime şi materialele, care constituie baza produselor sau o componentă indispensabilă la fabricaţia acestora;2) articolele accesorii (piesele de completare) şi semifabricatele supuse asamblării sau prelucrării suplimentare la entitatea respectivă;3) serviciile cu caracter de producţie prestate de terţi (de exemplu, privind executarea unor operaţii distincte pentru fabricaţia produselor, prelucrarea materiilor prime şi materialelor);4) combustibilul de toate tipurile, consumat în scopuri tehnologice;5) energia de toate tipurile (de exemplu, energia electrică, termică, aerul comprimat, frigul, apa), consumată în scopuri tehnologice;6) ambalajul şi materialele de ambalat consumate în subdiviziunile de producţie;7) alte costuri materiale directe şi repartizabile aferente fabricaţiei produselor. Costurile cu personalul directe şi repartizabile reprezintă remuneraţiile, contribuţiile şi alte plăţi aferente personalului încadrat nemijlocit în procesul de fabricaţie a produselor şi/sau de prestare a serviciilor. Aceste costuri includ:1) retribuţiile pentru munca prestată, timpul efectiv lucrat, calculate potrivit formelor şi sistemelor de retribuire a muncii aplicate de entitate;2) sporurile şi adaosurile la salarii, calculate personalului;3) premiile calculate pentru rezultatele obţinute;4) remunerarea concediilor de odihnă anuale şi suplimentare a personalului încadrat în procesul de fabricaţie a produselor/de prestare a serviciilor sau provizioanele constituie în aceste scopuri, plata orelor cu înlesniri pentru adolescenţi, pentru îndeplinirea atribuţiilor de stat şi alte plăţi obligatorii în conformitate cu legislaţia în vigoare;5) alte retribuţii personalului încadrat nemijlocit în procesul de producţie a produselor şi/sau de prestare a serviciilor;6) contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală aferente retribuţiilor personalului încadrat nemijlocit în fabricaţia produselor şi/sau prestarea serviciilor.Costurile indirecte de producţie includ:1) amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale cu destinaţie de producţie;2) costurile de întreţinere, deservire şi reparaţie a imobilizărilor corporale cu destinaţie de producţie;3) plata pentru leasingul operaţional (arendă, locaţiune) al activelor cu destinaţie de producţie;4) retribuţiile calculate şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală ale personalului administrativ şi de deservire a subdiviziunilor de producţie ale entităţii;5) costurile aferente perfecţionării tehnologiilor, organizării producţiei, îmbunătăţirii calităţii produselor/serviciilor;6) costul (uzura) obiectelor de mică valoare şi scurtă durată utilizate în subdiviziunile de producţie ale entităţii;

7) costurile de asigurare a tehnicii securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi a condiţiilor normale de lucru în subdiviziunile de producţie ale entităţii;8) costurile serviciilor de pază a subdiviziunilor de producţie ale entităţii;9) costurile de delegare în scopuri de producţie a lucrătorilor încadraţi în procesul fabricaţiei produselor/prestării serviciilor;10) costurile serviciilor activităţilor auxiliare aferente fabricaţiei produselor/prestării serviciilor (de exemplu, energiei electrice şi termice de producţie proprie);11) alte costuri indirecte legate de gestiunea şi deservirea subdiviziunilor de producţie.

2.2. Clasificarea costurilor de producţie Clasificarea costurilor de producţie se efectuează în trei scopuri, şi anume pentru:1) calcularea costului şi evaluarea produselor fabricate;2) planificarea şi controlul costurilor de producţie;3) analiza costurilor de producţie şi luarea deciziilor gestio După conţinutul economic, costurile de producţie se clasifică pe elemente economice, iar după destinaţia de utilizare – pe articole de calculaţie. De exemplu, elementul „Amortizarea mijloacelor fixe”, după destinaţia de utilizare, cuprinde amortizarea mijloacelor fixe utilizate nemijlocit la executarea LCŞPE, amortizarea mijloacelor fixe utilizate în scopuri administrative, amortizarea mijloacelor fixe utilizate în scopuri de distribuire, etc.După modul de includere (repartizare) în costul producţiei, costurile de producţie se divizează conform SNC în:a) costuri directe – costuri care pot fi atribuite unui anumit obiect de calculaţie în mod direct fără calcule intermediare.b) consturi indirecte de producţie- costuri legate de gestiunea şi deservirea subdiviziunilor de producţie ale entităţii.c) costuri repartizabile – costuri care pot fi atribuite unui anumit obiect de calculaţie, doar după calcule intermediare de repartizare. Clasificarea costurilor de producţie după comportamentul lor faţă de evoluţia volumului fizic de producţie:1) costuri variabile, mărimea cărora depinde de modificarea volumului producţiei (de exemplu, amortizarea mijloacelor fixe calculată în raport cu cantitatea de produse fabricate, costul materialelor consumate). Aceste costuri se includ în costul produselor fabricate/serviciilor prestate/producţiei în curs de execuţie în suma totală, indiferent de gradul de utilizare a capacităţilor de producţie;2) costuri constante, mărimea cărora relativ nu depinde de modificarea volumului producţiei (de exemplu, amortizarea mijloacelor fixe cu destinaţie generală de producţie calculată prin metoda liniară, costurile de întreţinere şi exploatare a clădirilor şi utilajului secţiilor de producţie). Astfel de costuri se repartizează între costul produselor/serviciilor şi cheltuielile curente în baza capacităţii normale de producţie.A. După momentul determinării costurilor de producţie: costuri planificate – mărimea cărora se determină inaintea începerii procesului tehnologic; costuri efective - mărimea cărora se determină pe parcursul derulării procesului tehnologic.

B. După rolul lor în procesul tehnologic: costuri de bază – costuri de producţie determinate în mod nemijlocit de procesul tehnologic al

produsului şi fără de care acest proces nu se poate desfăşura în mod normal. Exemple: consum de materii prime, salariile muncitorilor de bază, amortizarea mijloacelor fixe etc.;

costuri de regie – costuri de producţie legate de conducerea şi deservirea procesului tehnologic, pentru a se desfăşura în condiţii normale de muncă.

C. În funcţie de compatibilitatea momentului efectuării consumurilor cu perioada la care se referă: 1)costurilor curente, care cuprind costurile suportate şi recunoscute în perioada curentă (luna, trimestrul, anul) (de exemplu, costul materialelor consumate, salariile calculate muncitorilor de bază, energia electrică consumată);2) costurilor anticipate, care cuprind costurile efectuate în perioada curentă, dar care se referă la perioadele viitoare (de exemplu, costurile aferente reparaţiilor mijloacelor fixe, certificărilor, expertizelor, evaluărilor);3) costurilor preliminate, care cuprind costurile ce urmează a fi suportate în perioadele viitoare, dar se recunosc în perioada curentă (de exemplu, provizioanele privind concediile de odihnă ale muncitorilor de bază).Tema 3. Contabilitatea costurilor de producţie

3.1. Contabilitatea costurilor de producţie ale activităţii de bazăPrin producţia de bază a unei entităţi cu caracter productiv se subînţelege producţia care formează obiectul activităţii principale a şi constă din:- producţia finită;- semifabricate;- lucrări şi servicii cu caracter productiv, care se desfăşoară în secţiile principale de producţie şi care, în special, este destinată vînzării către alte unităţi sau persoane, ca de exemplu: producţia de maşini şi utilaje în industria constructoare de maşini, producţia firelor şi ţesăturilor în industria textilă, etc. Această producţie se realizează în mai multe faze de fabricaţie succesive, organizată în mai multe secţii de producere, în care se fabrică mai multe produse sau comenzi. Contabilitatea costurilor producţiei de bază se organizează cu ajutorul contului de activ 811 „Activităţi de bază”. Acest cont serveşte pentru generalizarea informaţiei privind costurile de producţie pentru fabricarea produselor, prestarea serviciilor şi determinarea costului produselor fabricate efectiv. El este un cont de calculaţie.În debitul acestui cont se reflectă:1. soldul producţiei în curs de execuţie la începutul perioadei de gestiune, care se trece din contul contabilităţii financiare 215 „Producţie în curs de execuţie”.2. consturile pentru fabricarea produselor în perioada de gestiune.În creditul acestui cont se reflectă:1. soldul producţiei în curs de execuţie la finele perioadei de gestiune, care se trece la sfîrşitul

perioadei de gestiune în debitul contului 215„Producţie în curs de execuţie”;2. costul efectiv al produselor fabricate şi serviciilor prestate, rebutului definitiv şi deşeurilor

recuperabile.

3.1.1 Contabilitatea costurilor materiale şi modul de includere a lor în costul produselorCosturile materiale reprezintă valoarea contabilă a stocurilor sau altor resurse materiale utilizate nemijlocit la fabricaţia produselor/prestarea serviciilor. În funcţie de modul de includere în costul produselor fabricate/serviciilor prestate, costurile materiale se divizează în:1) costuri materiale directe – sînt legate de fabricaţia unui tip de produs sau de prestarea unui tip de serviciu şi pot fi identificate uşor şi exact pe obiecte de evidenţă a costurilor şi de calculaţie nemijlocit prin observare şi măsurare;2) costuri materiale repartizabile – sînt legate de fabricaţia produselor cuplate şi pot fi atribuite obiectelor de calculaţie prin repartizare.

Documentarea costurile materialeConsturile materiale se reflectă în contabilitate în baza documentelor primare, în care sunt indicate direcţiile concrete de utilizare a materialelor.Aceste documente sunt:1) Fişa limită de consum – utilizată pentru eliberarea sistematică a materialelor în producţie în baza limitelor prevăzute. Se întocmeşte în 2 exemplare: de către secţia Aprovizionare sau secţia Planificare, reieşind din necesităţile planificate de materiale, în care obligatoriu se arată limita stabilită. Un exemplar se transmite secţiei consumatoare, iar al 2-lea – depozitului. În fişa secţiei semnează şeful depozitului, iar în fişa depozitului semnează şeful secţiei, asigurîndu-se astfel un control reciproc privind veridicitatea înregistrărilor efectuate în aceste fişe.2) Eliberarea materialelor peste limita prevăzută sau pentru înlocuirea unor materiale cu altele este permisă numai cu autorizaţia conducătorului întreprinderii sau inginerului şef. În asemenea cazuri se întocmeşte Bon de înlocuire (eliberare suplimentară) de materiale care se eliberează pentru un singur fel de materiale ( în 2 exemplare).3) Dispoziţie de livrare a materialelor (mişcare internă) se utilizează pentru evidenţa mişcării materialelor în interiorul întreprinderii şi eliberării acestora către subdiviziunile structurale ale întreprinderii plasate în alte teritorii ( în 2 exemplare).4) Bon de consum – se întocmeşte pentru eliberarea de o singură dată a materialelor consumate pentru necesităţile generale ale întreprinderii ( în 2 exemplare).Metodele de repartizare a costurile materialeÎn majoritatea ramurilor, costurile materiale se includ în mod direct în costul produselor, adică nemijlocit pe baza datelor din documentele primare, fără efectuarea unor calcule suplimentare. Însă, includerea directă a costurilor materiale în costul produselor fabricate nu este întotdeauna posibil.Costurile materiale repartizabile apar la prelucrarea complexă a materialelor, în cazul în care dintr-un tip de material se fabrică concomitent mai multe tipuri de produse cuplate (de exemplu, la producerea smîntînii din lapte integral se obţine simultan şi lapte degresat). Aceste costuri se atribuie produselor cuplate proporţional normelor de consum a materialelor, volumului produselor fabricate (în expresie cantitativă sau convenţional-cantitativă) sau altei baze stabilite în politicile contabile ale entităţii.a) Proporţional consumului normat de materialeAceastă metodă se utilizează în entităţile care fabrică din acelaşi material produse neomegene: la întreprinderi constructoare de maşini, la fabrici de mobilă, încălţăminte, etc.Conform acestei metode, se parcurg următoarele etape:1. se stabilesc consumurile normate totale de materiale prin înmulţirea volumului de producţie cu

consumurile normate pe unitate de produs pentru fiecare tip de produs fabricat din aceeaşi materie primă.

2. se stabileşte coeficientul de repartizare prin raportul dintre cantitatea totală de materiale efectiv consumată şi consum normativ total de materiale.

3. se determină consumurile efective de materiale pe fiecare tip de produs prin înmulţirea coeficientului de repartizare cu consumul normativ de materiale.

Exemplul 1. În septembrie 201X prin prelucrarea complexă a materialului “X” au fost obţinute concomitent 300 unităţi de produs “A” şi 200 kg de produs “B”. În acest scop s-a consumat 5 824 kg de material “X” costul unitar al căruia constituie 150 lei.Conform politicilor contabile ale entităţii, costurile de producţie se înregistrează prin aplicarea conturilor de gestiune, costurile materiale repartizabile se atribuie pe tipuri de produse cuplate

proporţional consumului normativ al materialelor. Norma de consum a materialului “X” pentru o unitate a produsului “A” constituie 8 kg, iar pentru o unitate a produsului “B” – 14 kg.În baza datelor din exemplu, costurile materiale repartizabile totale constituie 873600 lei (5824 kg × 150 lei) şi se atribuie produselor distincte conform calculului prezentat în tabelul 1.

Tabelul 1

Repartizarea costurilor materiale pe tipuri de produseproporţional consumului normativ al materialelor

Tipuri de produse

Unitatea de măsură

Volumul efectiv de producţie

Norma de consum,kg

Consumul normativ de material,kg

Coeficient de repartizare

Consumul efectiv de material,kg

Costurile materiale repartizabile,lei

1 2 3 4 5 6 = ∑7 : ∑5 7 = 5 × 6 8

“A” buc. 300 8 2400 1,12 2688 403200

“B” Kg 200 14 2800 1,12 3136 470400

Total – – – 5200 5824 873600

Potrivit calculelor din tabelul 1, costurile materiale repartizabile suportate în septembrie 201X se contabilizează ca majorare a costurilor activităţilor de bază în sumă de 403 200 lei pentru produsul “A” şi 470 400 lei pentru produsul “B” concomitent cu diminuarea stocurilor în sumă de 873 600 lei. b) Metoda coeficienţilor de echivalenţăAceastă metodă se aplică la întreprinderi care fabrică din acelaşi material câteva tipuri de produse foarte asemănătoare, dar care diferă printr-un parametru (lungime, lăţime, densitate, procentaj de grăsime, etc.). Ramurile în care se aplică metoda respectivă: industria alimentaţiei, textilă, fabricarea sticlei, etc.Algoritmul metodei:ü se alege un criteriu (un parametru tehnico-economic) cu ajutorul căruia se calculează coeficienţii de echivalenţă. De ex: consumul de materie primă, greutatea, lungimea, greutatea moleculară, densitatea, puterea calorică;ü se alege produsul, sortul sau dimensiunea cea mai reprezentativă, care îndeplineşte rolul de produs etalon. De ex: prod. Aü se calculează coeficientul de echivalenţă prin raportarea mărimii criteriului de echivalenţă corespunzător fiecărui produs la mărimea criteriului corespunzător produsului etalon. Pentru produsul etalon, coeficientul de echivalenţă = 1. În ex: pentru A: Ke = 1; B: Ke = 4/8 = 0,5 (4, 8 – normele de consum pe produse).ü se exprimă întreaga producţie fabricată în unităţi echivalente prin înmulţirea volumului efectiv de producţie pentru fiecare produs fabricat cu coeficienţii de echivalenţă;ü se calculează consumul de materiale efectiv consumate pe o unitate echivalentă prin raportarea totalului cantităţii de materiale efectiv consumate la totalul volumului producţiei în unităţi echivalente.

ü se determină consumul efectiv de materiale pentru fiecare produs prin înmulţirea consumului efectiv de materiale / unit. echivalente cu producţia în unit. echivalente. Situaţia de repartizare consumului de materialul X

Denumirea produselor

Volumul producţiei efective ( unit)

Coeficient de echivalenţă

Volumul producţiei în unit. echivalente

Consum de materiale / unit. echivalente

Consumuri directe de materiale(kg)

Preţ lei / kg, lei

CDM lei

1 2 3 4=2*3 5 6=4*5 7 8=6*7

A 500 1 500 7,6 3800 10 38000

B 800 0.5 400 7,6 3040 10 30400

TOTAL 1300 X 900 7,6 6840 10 68400

Consumul efectiv de materiale / unit. echiv. = 6840/900 = 7,6 lei / kg Întreprinderile care folosesc în procesul de producţie semifabricatele procurate, ca regulă folosesc metoda directă de includere a lor în cost, pe baza documentelor primare.Contabilitatea costurilor materiale Dt 811 – la suma totală a costurilor materiale utilizate în procesul de producţie.Ct 211 – consumul materiei prime, materialelor de bază, combustibilului, semifabricatelor achiziţionate.Ct 521 – consumul energiei electrice, apei, aburului în scopuri tehnologice achiziţionate de la furnizori.Ct 522 - consumul energiei electrice, apei, aburului în scopuri tehnologice achiziţionate de la întreprinderi – fiice, întreprinderi – asociate.Evidenţa analitică a consumurilor directe de materiale se ţine pe produse în borderoul (situaţia) de repartizare a consumurilor directe de materiale pe produse deschise pe secţii.Evidenţa sintetică se ţine în:- Borderoul 8.11 „Activităţi de bază”;- Registrul 7.8 „Cheltuielile şi costurile de producţie a entităţii” la nivelul întreprinderi.În cazul consumurilor directe de materiale trebuie acordată o atenţie sporită şi luată în consideraţie şi deşeurile, care apar, în mod firesc, în rezultatul procesului tehnologic.De exemplu: Deşeuri – resturile de materii prime şi materiale sau semifabricate, care apar în procesul transformării materiilor prime în produs finit, care şi-au pierdut total sau parţial calităţile de materie primă (proprietăţile fizice sau chimice).Pentru contabilitatea corectă a deşeurilor urmează ca acestea să nu fie confundate cu resturile (rămăşiţele) de materii prime şi materiale. Deşeurile, în conformitate cu operaţiunile procesului tehnologic, sunt transmise în alte secţii în calitate de materii prime şi materiale de bază pentru fabricarea altor detalii, servicii, produse.

În contabilitate, deşeurile, în funcţie de destinaţie se grupează în două grupe:¨ recuperabile – care pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii. Ex: în industria vinicolă – tescovina, drojdiile de vin etc.¨ nerecuperabile – care nu mai pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii. Ex: în industria vinicolă – ciorchini strugurilor, etc.La rândul său, deşeurile recuperabile în funcţie de modalitatea de utilizare, se clasifică în deşeuri care:- pot fi utilizate pentru producţia de bază sau auxiliară;- nu pot fi utilizate – acestea se folosesc în calitate de combustibil pentru alte activităţi sau sunt realizate la terţi.Deşeurile recuperabile se scad din costul produselor fabricate, indiferent de modalitatea de utilizare ulterioară, din aceste considerente ele urmează a fi măsurate cantitativ şi valoric. Cantitatea deşeurilor se determină în baza documentelor primare, de ex. în industria vinicolă – „Actele de prelucrare a strugurilor”. Ulterior, în contabilitate deşeurile recuperabile sunt evaluate la valoarea realizabilă netă, prin întocmirea următoarei formule contabile:Dt 211 Ct 811Dacă întreprinderea prelucrează doar un singur produs, atunci valoarea deşeurilor recuperabile urmează a fi repartizată în raport cu consumul de bază a materiei prime.Deşeurile nerecuperabile, de regulă, sunt măsurate doar cantitativ. Aşa cum acestea nu mai pot fi utilizate, ele urmează a fi nimicite. În practică cheltuielile legate de evacuarea sau nimicirea deşeurilor sunt neînsemnate şi se contabilizează în componenţa cheltuielilor perioadei.

3.1.2 Contabilitatea costurilor cu personalul şi modul de includere a lor în costul producţiei.Se cunosc 2 factori interdependenţi ce contribuie la organizarea stabilirii salariului:1. sistema tarifară2. formele de retribuire.

Baza organizării remunerării muncii o constituie sistemul tarifar ce include 3 elemente:1. indicatorii tarifari de calificare;2. reţeaua tarifară unică de salarizare;3. salariu tarifar.

Indicatorii tarifari de calificare se elaborează aparte pentru fiecare ramură a economiei naţionale. Reţeaua tarifară serveşte pentru stabilirea relaţiilor în retribuirea muncii între categoriile de muncă şi categoriile de muncitori. Salariul tarifar pentru categoria I de salarizare a Reţelei tarifare unice serveşte drept bază pentru stabilirea, în contractele colective şi individuale de muncă, a salariilor tarifare şi de funcţie concrete.Formele de salarizare ocupă un rol important în sistemul de salarizare şi utilizarea eficientă a forţei de muncă. În conformitate cu Codul Muncii şi Legea salarizării „munca muncitorilor şi funcţionarilor este retribuită:a) pe unitate de timp ( în regie);b) pe unitate de produs ( în acord). Salarizarea pe unitate de timp sau în regie e forma de salarizare prin care plata forţei de muncă se face în funcţie de timpul lucrat ( oră, zi, săptămînă, lună, etc) fără să se precizeze cantitatea de muncă pe care el trebuie s-o depună în unitatea dată de timp.Forma de retribuire după timp include 2 sisteme de salarizare:a) sistemul simplu;b) sistemul premial. Sistemul simplu de salarizare pe unitate de timp prevede calcularea salariului numai în dependenţă de numărul de ore, zile lucrate. Salariul se determină:

Salariul = tarif pe oră * numărul de ore lucrate.Exemplu Lucrătorul categoriei a 5 a lucrat într-o lună 165 ore. Salariul tarifar pe o oră e 5,68 lei. Salariul lunar al lucrătorului este de 937,20 lei ( 165*5,68). Sistemul premial de salarizare pe unitate de timp prevede în afară salariului calculat după timpul lucrat şi un premiu stabilit în dependenţă de coeficientul participării în muncă sau de calitatea muncii efectuate. Acest sistem de salarizare se foloseşte pentru stimularea şi cointeresarea lucrătorilor.În acest sistem salariul se calculează în felul următor:Salariul = salariul tarifar lunar + suma premiilor stabilite în % faţă de salariul tarifarLucrătorilor ce fac parte din personalul administrativ şi de conducere salariul se determină conform tarifelor lunare. Dacă lucrătorul a lucrat întreaga lună, atunci lui i se atribuie salariul întreg. În cazul absenţei de la lucru din diferite motive salariul se determină după timpul efectiv lucrat.Exemplu : Dna Frunză, diridicătoare, are salariul tarifar lunar de 800 lei. În luna decembrie a lucrat 17 zile (136 ore). În luna decembrie sunt 183 ore lucrătoare. Mărimea primei este de 25% din salariul tarifar. De calculat salariul total.1. salariul tarifar pe oră = 800 / 183 = 4,37 lei / oră2. salariul pentru timpul efectiv lucrat = 4,37 lei / oră * 136 ore = 594,54 lei3. suma primei = 594,54 lei * 25% = 148,64 lei4. salariul total = 594,54 lei + 148,64 lei =743,18 lei

Salariul în acord (pe unitate de produs) este forma de salarizare potrivit căreia remunerarea lucrătorilor se face în raport cu cantitatea de bunuri produse sau cu numărul de operaţii executate în unitate de timp.În funcţie de condiţiile concrete de organizare a muncii şi de interesul stimulării mai puternice a unor laturi cantitative sau calitative ale activităţii, acordul poate îmbrăca următoarele sisteme:ü acord direct – prevede calcularea salariului doar în funcţie de cantitatea de bunuri produse sau de numărul de operaţiuni executate. Salariul = tarif pe unitate de produs * nr de unităţi efectiv fabricate.Exemplu Lucrătorul categoriei a 5 a fabricat într-o lună 160 piese. Salariul în acord pe o piesă este de 10,00 lei. Salariul lunar al lucrătorului este de 1 600,00 lei ( 160 piese * 10,00 lei). ü acord indirect – se utilizează pentru remunerarea muncii muncitorilor auxiliari (lăcătuşi, mecanici, sudori etc.), care deservesc locurile în care activează muncitorii de bază. Conform acestui sistem salariul se determină în % faţă de salariul muncitorilor de bază sau se stabileşte un salariu fix lunar, ce se modifică în funcţie de îndeplinirea normelor de producţie. Exemplu Muncitorului ce deserveşte un număr anumit de utilaje, e stabilit tariful de 6,00 lei pentru 5 unităţi producţiei. În timpul lunii muncitorii de bază au produs 1000 unităţi de producţie finită. În acest caz muncitorului auxiliar se calculează salariul în mărime de 1 200 lei (1 000/5x6). ü (acord premial – prevede în afară de plata salariului de bază şi plata unor premii pentru îndeplinirea sau supra îndeplinirea normei de producţie.Exemplu :Norma de producţie lunară – 10200 pacheteV efectiv – 10791 pacheteTarif – 100,54 lei pentru 1000 pachetePremiu – 25% pentru îndeplinirea planului şi 3,3% pentru fiecare 1000 pachete peste normă

De calculat salariul.Salariul pentru pachetele fabricate = 10791 pachete * 100,54 lei / 1000 pachete = 1084,93 leiS primei p-u îndeplinirea planului = 1084,93 lei * 25% = 271,23 leiS primei p-u supraîndeplinirea planului:Calculăm numărul de pachete supraplanului: 10791 - 10200 = 591 pachete Calculăm mărimea % de primă: 591 * 3,3% / 1000 = 1,9503% Suma primei 2 = 1084,93 lei *1,9503% = 21,16 leiSalariul total = 1084,93 lei + 271,23 lei + 21,16 lei = 1377,32 leiü acord progresiv – constă în faptul că producţia fabricată în limita normei de producţie va fi remunerată la un tarif de piaţă obişnuit, iar producţia fabricată peste norma de producţie – la un tarif majorat în anumite proporţii stabilite progresiv, adică cu cît gradul de îndeplinire a normei este mai înalt, cu atît mai mult se majorează tariful pe o unitate de produs.Exemplu: Norma de producţie - 150 bucăţi Volumul efectiv - 171 bucăţi Tariful pentru o unitate - 5,10 leiPentru supra îndeplinirea planului de producţie în limitele 101-110% - tariful se măreşte cu 6%; de la 111 – 119 % - cu 12%; de la 120-230% - cu 18%.Rezolvare:1. gradul de îndeplinire a normei de producţie constituie 114% (171 / 150 * 100%).2. salariul pentru articolele în limita normei 765 lei (150 articole * 5,10 lei)3. cantitatea articolelor fabricate de la 101 % - 110 %

100 % -------- 150 buc. 10 % -------- X buc.1. cantitatea articolelor fabricate peste normă 110 % este de 6 buc. (21 buc. – 15 buc.)2. tariful majorat cu 6 %

a) 5,1 + 5,1 * 6% = 5,406 lei/buc. sau b) 5,1 * 1,06 = 5,406 lei/buc.1. tariful majorat cu 12 %2. a) 5,1 + 5,1 * 12% = 5,712 lei/buc. sau b) 5,1 * 1,12 = 5,712 lei/buc3. salariul pentru articolele supranormă:

a) 15 buc.* 5,406 lei/buc. = 81,09 leib) 6 buc.* 5,712 lei/buc. = 34,27 lei1. salariul total = 765 lei + 81,09 lei + 34,27 lei = 880,36 lei.

În funcţie de posibilităţile de organizare a evidenţei rezultatelor muncii prestate acordul poate fi:1. individual2. colectiv sau global

Acordul individual se aplică atunci cînd se poate stabili cu exactitate cantitatea de produse sau operaţii executate pe fiecare muncitor în parte.Acordul colectiv se foloseşte în cazul în care la fabricarea unor produse sau la executarea unor lucrări participă un colectiv de mai mulţi muncitori cu aceeaşi calificare sau calificări diferite. Salariul fiecărui muncitor se determină reieşind din timpul lucrat de fiecare dintre ei şi nivelul de calificare a lor. Repartizarea salariilor între membrii brigăzii se face prin 2 metode:1. metoda coeficient-oră2. metoda salariului tarifar.

Termenul coeficient-oră reprezintă produsul dintre orele lucrate şi coeficientul tarifar corespunzător categoriei. Repartizarea salariului între membrii colectivului prin metoda coeficient-oră se face în felul următor:1. se determină numărul de coeficienţi-oră pe fiecare membru al colectivului şi în întregime pe

brigadă, apoi numărul de ore lucrate se înmulţeşte cu coeficientul tarifar;2. suma totală a salariului colectivului se împarte la numărul total de coeficienţi –ore al

colectivului şi se determină costul unui coeficient-oră;3. costul unui coeficient-oră se înmulţeşte la numărul de coeficient-ore pe fiecare muncitor şi se

determină mărimea salariului.Exemplu Pentru reparaţia utilajului colectivului compus din 3 muncitori li s-a calculat salariul egal cu 3400 lei. în afară de aceasta se cunosc următoarele date: Sîrbu V. –categorie I a lucrat 170 ore; Cebanu G. – categoria III a lucrat 185 ore; Nucă A. – categoria IV a lucrat 176 ore.Tariful: Categoria I – 3,26 lei; Categoria III – 5,18 lei; Categoria IV – 5,90 lei.Calculul salariului pe colectiv prin metoda coeficient-oră

Nume, prenume

Categoria Ore lucrate

Coeficient tarifar

Numărul de coeficienţi ore

Valoarea unui coeficient oră

Salariul calculat

A 1 2 3 4 5 6 = 4*5

Sîrbu V I 170 1,00 170,00 4,343882153 738,46

Cebanu G III 185 1,59 294,15 4,343882153 1277,75

Nucă A IV 176 1,81 318,56 4,343882153 1383,79

TOTAL X 531 X 782,71 4,343882153 3400,00

Coeficient tarifar: I – 1,00; II – 1,59 (5,18 : 3,26); IV – 1,81 (5,9 : 3,26) Repartizarea salariului prin metoda salariului tarifar se face în felul următor:1. se determină suma salariului tarifar pe fiecare muncitor prin produsul numărului de ore lucrate la

salariul tarifar pe oră;2. se calculă coeficientul de plată prin raportul salariului cîştigat de colectiv către suma totală a

salariului tarifar;3. se determină suma salariului fiecărui muncitor în parte prin produsul coeficientului de repartizare

şi a salariului tarifar.Exemplu: În baza datelor din exemplu precedent:Calculul salariului pe colectiv prin metoda salariului tarifar

Nume, prenume

Categoria Ore lucrate

Tarif oră Salariu tarifar

K repartizare

Salariul calculat

A 1 2 3 4 5 6 = 4 * 5

Sîrbu V I 170 3,26 554,20 1,332862911 738,67

Cebanu G III 185 5,18 958,30 1,332862911 1277,28

Nucă A IV 176 5,90 1038,40 1,332862911 1384,05

TOTAL X 531 X 2550,90 1,332862911 3400,00

Comparând calculele ambelor metode observăm că rezultatele repartizării salariului trebuie să fie întocmai aceleaşi, dar se cere să fie aleasă cea mai efectivă reieşind din condiţiile concrete a muncii.În afară de formele de salarizare sus menţionate salariaţii în baza Codului Muncii mai primesc şi alte plăţi suplimentare.Documentele primare aferente calculului salariuluiPrintre documentele primare utilizate la calcularea salariului pot fi enumerate:a) „Tabelul de pontaj” – serveşte ca bază pentru evidenţa timpului de muncă prestat. Acest document se deschide lunar de către fiecare secţie, sector într-unităţile de cercetare-dezvoltare singur exemplar, şi se completează zilnic, indicându-se prezenţele, numărul de ore lucrate, absenţele şi cauzele acestora. Înregistrările se fac pentru fiecare salariat în parte. Abaterile se înregistrează prin semne convenţionale: incapacitate temporară de muncă – B; deplasare – D; zile de odihnă – O; concediul legal – LCŞPE, etc. Menţiunile privind cauzele absenţelor se fac în baza documentelor corespunzătoare, de exemplu „Certificat medical”, „Ordin de acordare a concediului”.Pentru utilizarea corectă a fondului de salariu este necesară evidenţa veridică a producţiei fabricate de fiecare lucrător.b) În funcţie de caracterul producţiei şi a procesului tehnologic pentru evidenţa producţiei se utilizează diverse documente primare. Ele servesc ca bază pentru obţinerea datelor privind producţia fabricată de muncitori şi calcularea salariilor, controlul mişcării articolelor în procesul de producţie, evidenţa îndeplinirii planului de producţie. La întreprinderi cu caracterul de producţie în masă şi în serie, când muncitorii îndeplinesc operaţii omogene, se întrebuinţează „Raport de fabricaţie”. Acesta este un document centralizator pe schimb, câteva zile, decadă, lună. În acest bon la începutul lucrului se indică sarcinile stabilite, timpul efectuării, cantitatea şi alţi indicatori, iar după finisarea schimbului maistru preia producţia fabricată. Acest raport este semnat de către maistru, normator, controlor de calitate, contabil-şef.c) În producţie individuală şi în serii mici care se caracterizează prin aceea că muncitorii îndeplinesc diferite lucrări sau operaţii neomogene pentru evidenţa producţiei şi salariului se îndeplineşte „Bonul de lucru în acord”. Bonul se completează pentru un anumit cod de cheltuieli a unui muncitor (comandă individuală) sau pe colectivul muncitorilor (în dependenţă de comandă). În acest document se indică: numărul, conţinutul comenzii, locul îndeplinirii, executorii şi numărul de pontaj, categorie, timpul normat şi tariful pe o unitate de lucru, precum şi totalul de ore normă şi suma retribuţiei. După finisarea lucrului în bon se indică cantitatea bună a producţiei finite, a rebutului (cu precizarea rebutului plătit şi % de plată). Pe bonul de brigadă se determină suma totală a remunerării, apoi ea se repartizează între membrii brigăzii. Pentru aceasta pe partea verso a bonului sînt indicate criteriile necesare pentru repartizarea salariului.d) „Foaia de parcurs” se întocmeşte în cazul producţiei în serie. Se deschide pentru o partidă de detalii, pe care le însoţeşte pe tot parcursul prelucrării, începând cu prima şi finisând cu ultima operaţie. Acest document se foloseşte şi pentru controlul mişcării şi înregistrării detaliilor în procesul de producţie.Aceste documente primare din secţii se transmit în contabilitate pentru calcularea salariului.Costurile cu personalul al muncitorilor de bază se includ direct în costul producţiei fabricate în baza documentelor primare. Costurile cu personalul al muncitorilor auxiliari se includ în cost produselor în

baza salariilor muncitorilor de bază. Premiile şi adaosurile la salarii de bază se includ în mod indirect, proporţional salariilor de bază.Evidenţa costurilor cu personalulDt 811 – la suma totală a costurilor cu personalulCt 531 – calculul salariului muncitorilor de bazăCt 533 – calculul contribuţiilor privind asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie (în cazul în care salariul calculat în luna curentă este achitat în luna respectivă) în mărimile stabilite de legislaţCt 538 – formarea provizioanelor pentru plata concediilor muncitorilor de bază.Evidenţa analitică a costurilor cu personalul se ţine pe produse în borderoul (situaţia) de repartizare a costurilor materiale pe produse deschise pe secţii.Evidenţa sintetică se ţine în:- Borderoul 8.11 „Activităţi de bază”;- Registrul 7.8 „Cheltuielile şi costurile de producţie a entităţii” la nivelul întreprinderi. Calculul şi contabilitatea concediului anual de odihnăConform Codului Muncii orice salariat care lucrează în baza unui contract individual de muncă beneficiază de dreptul la concediul de odihnă anual. Tuturor salariaţilor li se acordă anual un concediu de odihnă cu durata minimă de 28 zile calendaristice cu excepţia zilelor de sărbătoare nelucrătoare.Concediul de odihnă pentru primul an de muncă se acordă salariaţilor după expirarea a 6 luni de muncă la unitatea respectivă.Concediile de odihnă anuale suplimentare (1) Salariaţii care lucrează în condiţii vătămătoare, nevăzătorii şi tinerii în vîrstă de pînă la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă anual suplimentar plătit cu durata de cel puţin 4 zile calendaristice. (2) Pentru salariaţii care lucrează în condiţii vătămătoare, durata concretă a concediului de odihnă anual suplimentar plătit este stabilită prin contractul colectiv de muncă, în baza nomenclatorului respectiv aprobat de Guvern. (3) Salariaţilor din unele ramuri ale economiei naţionale (industrie, transporturi, construcţii etc.) li se acordă concedii de odihnă anuale suplimentare plătite pentru vechime în muncă în unitate şi pentru munca în schimburi, conform legislaţiei în vigoare. (4) Unuia dintre părinţii care au 2 şi mai mulţi copii în vîrstă de pînă la 14 ani (sau un copil invalid) li se acordă un concediu de odihnă anual suplimentar plătit cu durata de 4 zile calendaristice.Zilele de sărbătoare nelucrătoare În Republica Moldova, zile de sărbătoare nelucrătoare, cu plata salariului mediu (pentru salariaţii care sînt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp– oră sau zi), sînt: a) 1 ianuarie – Anul Nou; b) 7 şi 8 ianuarie – Naşterea lui Isus Hristos (Crăciunul pe stil vechi); c) 8 martie – Ziua internaţională a femeii; d) prima şi a doua zi de Paşte conform calendarului bisericesc; e) ziua de luni la o săptămînă după Paşte ( Paştele Blajinilor); f) 1 mai – Ziua internaţională a solidarităţii oamenilor muncii; g) 9 mai – Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa Patriei; h) 27 august – Ziua Independenţei; i) 31 august – sărbătoarea „Limba noastră”; i1) 25 decembrie – Naşterea lui Iisus Hristos (Crăciunul pe stil nou);

Conform Codului muncii art.112(3) orice salariat care lucrează în baza unui contract individual de muncă, beneficiază de dreptul la concediu de odihnă anual.Pentru perioada concediului de odihnă anual, salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu care nu poate fi mai mică decît valoarea salariului mediu lunar pentru perioada respectivă.Modul de calcul a îndemnizaţiei de concediu, este stabilită de Guvern, în Hotărîrea privind aprobarea Modului de calculare a salariului mediu nr. 426 din 26.04.2004.Pentru calcularea salariului mediu sunt stabilite următoarele perioade de decontare:- pentru lucrătorii din unităţile agricole, pentru cadrele didactice din învăţămîntul preuniversitar, pentru angajaţii salarizaţi în acord în cazurile în care sînt retribuiţi o singură dată la momentul finalizării lucrărilor pentru toată perioada de executare a lor şi pentru lucrătorii care nu au un regim de muncă stabil - ultimele 12 luni calendaristice precedente evenimentului de care depinde plata respectivă (de la data de 1 pînă la data de 1). Angajaţilor care au lucrat la întreprinderea respectivă mai puţin de un an salariul mediu se calculează pentru lunile calendaristice efectiv lucrate.- pentru salariaţii angajaţi la lucrări sezoniere, la calcularea indemnizaţiei pentru zilele de concediu nefolosite - durata sezonului (pînă la 6 luni);- pentru salariaţii cu contract individual de muncă pe un termen de pînă la 2 luni - termenul contractului;- în celelalte cazuri, la determinarea salariului mediu, se iau în calcul 3 luni calendaristice de lucru premergătoare concediului.Salariului mediu pentru indemnizaţia de concediu, se calculează pentru o zi calendaristică, cu aplicarea perioadei de decontare de 3 luni. Salariul mediu pentru o zi calendaristică, se calculează prin înmulţirea salariului mediu pe o zi lucrătoare cu coeficientul egal cu raportul dintre numărul de zile lucrătoare din perioada de decontare, conform calendarului săptămînii de lucru stabilit la întreprindere, şi numărul de zile calendaristice din aceeaşi perioadă, cu excepţia zilelor de sărbătoare nelucrătoare menţionate la art.111 din Codul muncii. La rîndul său, salariul mediu pentru o zi lucrătoare, se obţine prin împărţirea salariului pe 3 luni, în care se includ toate formele de cîştig şi compensaţii ( p.3 HG nr. 426 din 26.04.2004) , precum şi salariul păstrat pe durata deplasărilor, la numărul zilelor efectiv lucrate în această perioadă (inclusiv prestaţiile în zilele de odihnă şi cele de sărbătoare). Dacă în careva din lunile perioadei de decontare de trei luni angajatul nu a lucrat şi nu a avut cîştig, luna (lunile) în cauză din perioada de decontare nu se exclude şi nu se înlocuieşte cu altă lună.Indemnizaţia de concediu se plăteşte de către angajator cu cel puţin 3 zile calendaristice înainte de plecarea salariatului în concediu.ExempluÎn luna aprilie, angajatul pleacă în concediu de odihnă pentru 14 zile. Indemnizaţia pentru concediu se calculează în modul următor:

Calcul:Salariu lunar

Zile lucrate

Zile grafic

Zile calendar.

Salarii luni incluse în calcul: Ianuarie 1 485,19 19 19 28*

Februarie 1 485,18 20 20 28

Martie 1 485,18 22 22 30*

Total 4 455,55 61 61 86

Coeficient (zile grafic/zile calendar): 0,7093

Salariu 1 zi munca (salariul total/zile lucrate): 73,04

Salariu 1 zi calendaristica (coef x sal 1 zi munca):

51,81

Indemnizaţia de concediu pentru 14 zile 725,34

* În luna ianuarie au fost 3 zile de sărbătoare, şi în martie 1 zi, care respectiv reduc zilele calendaristice incluse în calcul. ExempluAngajatul, în luna iulie pleacă în concediu de odihnă pe 20 zile. În luna aprilie, salariatul a fost plecat în concediu din cont propriu, respectiv nu a avut salariu. Indemnizaţia pentru concediu se va calcula astfel:


Zile lucrate

Zile grafic

Zile calendar.

Salarii luni incluse în calcul:Aprilie

0 0 20 28*

Mai 3100,00 21 21 31

Iunie 3100,00 22 22 30

Total 6200,00 43 63 89



Salariu 1 zi calendaristica (coef x sal 1 zi munca):

102,06


* În luna aprilie, au fost 2 zile de sărbătoare ExempluÎn luna noiembrie, salariatul pleacă în concediu de odihnă pe o durată de 10 zile. Pe motive de boală, ultimele 3 luni premergătoare concediului, nu au fost lucrate complet. Indemnizaţia pentru concediu se va calcula în modul corespunzător:


Zile lucrate

Zile grafic

Zile calendar.

Salarii luni incluse în calcul: August 2200,50 17 20 29*

Septembrie 1987,26 15 22 30

Octombrie 2059,18 15 20 30*

Total 6246,94 47 62 89



Salariu 1 zi calendaristica (coef x sal 1 zi munca): 92,59


* În luna august au fost 2 zile de sărbătoare* În octombrie a fost o zi de sărbătoare Exemplu : Creţu Nina, muncitoare la S.A „Bucuria” a plecat în concediu de la 05.12.201x pînă la 06.01.1x. Ea este angajată la întreprindere în calitate de secretară referend. Salariul pe 3 luni anterioare a fost calculat în mărime de 3486,36 inclusiv 886.36, octombrie - 1300, noiembrie – 1300, zilele efectiv lucrate au constituit 57, inclusiv septembrie 15, octombrie 20, noiembrie 22. Se cere de calculat salariul pentru concediul anual.

Numărul lunilor

Perioada Suma salariului

Zile lucrate

Zile grafice

Zile calendaristice

1 Septembrie 886,36 15 22 30

2 Octombrie 1300 20 20 30

3 Noiembrie 1300 22 22 30

Total 3486,36 57 64 90

* Notă: în luna octombrie se sărbătoreşte hramul Chişinăului.1) Calculăm salariul mediu pentru o zi lucrătoare:3486,36 : 57 = 61,16421052 lei / zi 2) Calculăm raportul dintre zilele grafice şi zilele calendaristice:K= 64 : 90 = 0,7(1) 3) Calculăm salariul mediul anual pe zi ca bază pentru calculul concediului. Pentru aceasta salariul mediu din operaţia 2 se înmulţeşte cu coeficientul din operaţia 2:61,16421052 lei / zi * 0,7(1) = 43,49454969 lei / zi

4) Calculăm salariul pentru concediul anual:32 zile * 43,49454969 lei / zi = 1391,83 lei Reflectarea calculului salariul pentru concediul anual:a) varianta cu formarea provizioanelor (utilizarea provizionului pentru plata concediilor)Debit contul 538 Credit contul 531 1391,83 leib) varianta fără formarea provizioanelorDebit contul 811 Credit contul 531

3.1.3. Contabilitatea şi repartizarea costurilor indirecte de producţieCosturi indirecte de producţie – costuri legate de gestiunea şi deservirea subdiviziunilor de producţie ale entităţii.Pentru evidenţa costurilor indirecte de producţie este destinat contul de activ 821 „Costuri indirecte de producţie”, care este şi un cont de colectare-repartizare.În debitul acestui cont se reflectă pe parcursul perioadei de gestiune costurile indirecte de producţie, colectate pe articole stabilite la entitate.În creditul acestui cont se reflectă repartizarea costurilor indirecte de producţie colectate pentru includerea acestora în costul producţiei fabricate sau serviciilor prestate, serviciilor prestate se activităţile auxiliare sau raportate la cheltuielile perioadei.Contabilitatea costurilor indirecte de producţie:Dt 813 – la suma totală a costurilor indirecte de producţieCt 211 – consumul de materiale pentru întreţinerea, exploatarea utilajului de producţie, clădirilor cu caracter productiv;Ct 113 – calculul amortizării impbilizărilor necorporale cu caracter productiv;Ct 124 – calculul amortizării mijloacelor fixe cu caracter productiv;Ct 213 – consumuri OMVSD cu valoare unitară mai mică de 1/6 din plafonul stabilit de legislaţie pentru necesităţile secţiilor de producţie;Ct 214 – a căror valoare unitară depăşeşte 1/6 din plafonul stabilit de legislaţie se decontează la costuri/cheltuieli curente, active imobilizate etc. prin calcularea uzurii.Ct 521 – consum energie electrică, termică achiziţionate de la furnizori în scopuri generale ale secţiilor de producţie;Ct 522 – consum energie electrică, termică achiziţionate de la entităţile afiliate;Ct 531 – calculul salariului muncitorilor care deservesc utilajul de producţie şi clădirile de producţie, lucrătorilor tehnici din secţiile de producţie (deriticătoare, paznici) precum şi administrarea secţiei de producţie;Ct 533 – calculul contribuţiilor privind asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie aferentă salariului calculat, etc.Repartizarea costurilor indirecte de producţie pe tipurile de produse fabricate/servicii prestate se efectuează proporţional cu baza stabilită în politicile contabile ale entităţii (de exemplu, proporţional salariilor de bază ale muncitorilor încadraţi în activităţile de bază şi auxiliare, sumei totale a costurilor directe de producţie, numărului de maşini-ore lucrate, cantităţii de produse fabricate). Repartizarea costurilor indirecte de producţie se contabilizează ca majorare a cheltuielilor curente, costurilor activităţilor de bază şi/sau auxiliare, activelor imobilizate etc. şi diminuare a costurilor indirecte de producţie.La repartizarea costurilor indirecte de producţie este necesar de calculat coeficientul de repartizare a acestora.

Coeficientul de repartizare a CIP

=Total CIP (R Dt)

Total baza de repartizare

Datorită modului de variaţie a consumurilor constante pe o unitate de produs, SNC „Stocurile” prevede că pentru a repartiza şi a include în cost costurile indirecte de producţie este necesar de a stabili valoarea costurilor indirecte de producţie variabile şi valoarea costurilor indirecte de producţie constante din totalul costurilor indirecte de producţie colectate la sfîrşitul unei perioade de gestiune.Sunt considerate costuri indirecte de producţie variabile, costurile efectuate pentru întreţinerea şi funcţionarea utilajului de producţie, consumul materialelor auxiliare pentru reparaţia curentă a utilajului de producţie etc.Costuri indirecte de producţie constante cuprind consumurile efectuate pentru necesităţile generale ale secţiei de producţie, cum sunt: combustibilul consumat pentru încălzirea secţiei de producţie, consum de materiale auxiliare pentru reparaţia curentă a clădirii secţiei de producţie, amortizarea mijloacelor fixe cu destinaţie de producţie, primele de asigurare a mijloacelor fixe cu caracter productiv etc.Valoarea costurilor indirecte de producţie variabile se include integral în costul producţiei fabricate, indiferent de nivelul utilizării efective a capacităţii de producţie, iarconsumurilor indirecte de producţie constante se include în costul producţiei în baza capacităţii normative a utilajelor de producţie.Capacitatea normativă – nivelul producţiei care poate fi atins în mediu pe parcursul a cîtorva perioade sau sezoane, în cazul unor circumstanţe normale (condiţii normale de lucru), luîndu-se în considerare pierderile aferente capacităţilor rezultate din executarea lucrărilor tehnice-planificate.De obicei, capacitatea normativă se stabileşte de către entităţi la începutul fiecărui an pentru fiecare tip de produs în parte. Capacitatea normativă poate fi egală, mai mică sau mai mare ca capacitatea efectivă de producţie.Dacă capacitatea efectivă este egală sau mai mare decât capacitatea normativă de producţie, atunci CIP constante se includ integral în costul producţie, iar în cazul când capacitatea efectivă este mai mică decât capacitatea normativă de producţie, atunci CIP constante se includ în costul producţie în baza gradului de utilizare a capacităţii de producţie, care se determină în baza următoarei relaţii de calcul:

Grad de utilizare a capacităţii de producţie

=Capacitatea efectivă x 100%

Capacitatea normativă

Suma rămasă a CIP constante, care n-a fost inclusă în costul de producţie, se consideră drept cheltuieli ale perioadei de gestiune în care a fost suportate.Contabilitatea repartizării costurilor indirecte de producţie:Debit contul 811 Credit contul 821 - reflectarea repartizării CIP în costul producţiei fabricateDebit cotul 714 Credit contul 821 - reflectarea CIP constante nerepartizate în costul producţieiExemplu:În decursul unei luni s-au fabricat 2 produse: A şi B. Se cunosc datele următoare în tabelul 1 Tabelul 1

Indicatori Produs A Produs B Total

1. Capacitatea normativă de producţie2. Capacitatea efectivă de producţie3. Costuri materiale, lei

4000 unit4200 unit300 000

5000 unit3000 unit200 000

--500 000

4. Costuri cu personalul, lei5. Costuri indirecte de producţie, lei, din care:a) variabileb) constante

80 000

??

60 000

??

140 000 63 000

42 000 21 000

Baza de repartizare a CIP – salariile muncitorilor de bază.Se cere: de repartizat CIP din luna respectivă.Rezolvare

K CIP variabile =42000

= 0,3140000

K CIP constante =21000

= 0,15140000

Repartizarea CIP conform primului model se reflectă în tabelul 2Tabelul 2Repartizarea CIP

Denumireaproduselor

Baza de repartizare

Capacitatea de producţie

Grad de utilizare a capacităţii de producţie

CIP V CIP CTotal CIP repartizate

Norm Efect K Suma K Suma

1 2 3 4 5 6 7=2*6 89=2*5*8

10

A 80000 4000 4200 1,05 0,3 24000 0,15 12000* 36000

B 60000 5000 3000 0,6 0,3 18000 0,15 5400 23400

714 3600** 3600

Total 140000 X X X X 42000 X 21000 63000

* Dacă capacitatea efectivă este mai mare decât capacitatea normativă de producţie, atunci CIP constante se includ integral în costul de producţie, adică 80 000 lei * 0,15 = 12 000 lei** S 714 = 21000 – (12000+5400) =3600- reflectarea repartizării CIP în costul producţiei fabricateDt 811/A - 36000 leiDt 811/B – 23400 leiCt 821 - 59400 lei- reflectarea CIP constante nerepartizate în costul producţieiConform cerinţelor noi a SNC se mai poate repartiza CIP şi în felul următor:

Modul 2 de repartizare a costurilor indirecte de producţie

Date iniţiale. În luna septembrie 201X la o entitate de producţie au fost fabricate 3 tipuri de produse: “A”, “B” şi “C”. Costurile indirecte de producţie constante au constituit 120000 lei, iar cele variabile – 80000 lei.Conform politicilor contabile, costurile indirecte de producţie se repartizează pe tipuri de produse în baza volumului produselor fabricate.Informaţia privind capacitatea normală de producţie şi volumul produselor efectiv fabricate este prezentată în tabelul 3:Tabelul 3Informaţia privind capacitatea normală şi volumul efectiv de produse

Denumirea produselor Capacitatea normală de producţie, unităţi Volumul produselor fabricate efectiv, unităţi

“A” 7000 7000

“B” 5000 4000

“C” 8000 6000

În baza datelor din exemplu, entitatea repartizează costurile indirecte de producţie între costul produselor fabricate şi cheltuielile curente, precum şi pe tipurile de produse fabricate în modul prezentat în tabelul 4.Tabelul 2

Repartizarea costurilor indirecte de producţie

Denumirea produselor Capacitatea normală de producţie, unităţi

Volumul produselor fabricate efectiv, unităţi

Costurile indirecte de producţie, lei

constante, total

Inclusiv, aferente variabile incluse în costul produselor fabricate

costului produselor fabricate

cheltuielilor curente

1 2 3 4=(3:∑3)×∑4 5=(3:2)×4*

6=4–5 7=(3:∑3)×∑7 8=5+7

“A” 7000 7000 49411,76 49411,76 0 32941,18 82352,94

“B” 5000 4000 28235,30 22588,24 5647,06 18823,53 41411,77

“C” 8000 6000 42352,94 31764,71 10588,23 28235,29 60000,00

Total 20000 17000 120000 103764,71 16235,29 80000 183764,71

* În cazul cînd volumul produselor fabricate efectiv este mai mare decît capacitatea normală de producţie, costurile indirecte constante se includ integral în cost, dar nu trebuie să depăşească suma din coloana 4.Conform datelor din exemplu şi a calculelor efectuate, în septembrie 201X entitatea contabilizează:- consumurile indirecte de producţie decontate la cheltuieli curente în suma de 16235,29 lei – ca majorare a cheltuielilor curente şi diminuare a costurilor indirecte de producţie;

- costurile indirecte de producţie incluse în costul produselor fabricate în suma de 183764,71 lei – ca majorare a costurilor activităţilor de bază şi diminuare a costurilor indirecte de producţie.

3.2. Contabilitatea costurilor de producţie al activităţilor auxiliareCosturile de producţie ale activităţilor auxiliare reprezintă costurile legate de:1. producerea ambalajelor;2. furnizarea diferitor tipuri de energie (de exemplu, energiei electrice, termice, aerului comprimat,

frigului, apei);3. deservirea cu transport;4. reparaţia mijloacelor fixe;5. fabricaţia instrumentelor, echipamentelor speciale, pieselor de schimb etc.;6. fabricaţia altor produse sau prestarea altor servicii cu caracter auxiliar pentru necesităţile interne

ale entităţii şi/sau destinate livrării terţilor.7. Pentru evidenţa costurilor de producţie ale activităţii auxiliare se utilizează contul de activ 812

„Activităţi auxiliare”, care este un cont de calculaţie.În debitul acestui cont se reflectă:a) soldul producţiei în curs de execuţie la începutul perioadei de gestiune preluat din contul 215;b) costurile de producţie în perioada de gestiune;În creditul acestui cont se reflectă:a) costul efectiv al producţiei fabricate, serviciilor prestate, rebuturilor definitive şi al deşeurilor recuperabile;b) soldul producţiei în curs de execuţie trecut la finele perioadei în debitul contului 215.Contabilitatea costurilor de producţie ale activităţii auxiliare: Dt 812 – la suma totală a costurilor de producţie ale activităţii auxiliare Ct 211 – consum de materiale; Ct 521 – consum energie electrică, termică achiziţionate de la furnizori; Ct 522 – consum energie electrică, termică achiziţionate de la părţile afiliate; Ct 531– calculul salariului muncitorilor secţiei auxiliare Ct 533 – calculul contribuţiilor privind asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie aferente salariului calculat; Ct 821 – repartizarea costurilor indirecte de producţie aferente secţiei auxiliare în costul producţiei auxiliare, etc. La sfârşitul perioadei de gestiune, pe baza costurilor de producţie colectate în Debitul contului 812, se calculează costul efectiv al producţiei auxiliare. Procedura de calculaţie a costului producţiei auxiliare este similară procedurii de calculaţie a costului producţiei de bază, cu deosebirea că în cazul calculaţiei costului producţiei auxiliare se ţine cont de serviciile reciproce primite şi prestate între secţiile auxiliare.Astfel, pentru simplificarea evidenţei este necesar de ţinut cont:- serviciile reciproce dintre secţiile auxiliare se estimează la costuri normate,- serviciile prestate de către secţiile auxiliare către alţi consumatori (secţii de bază, sector administrativ, terţi etc.) se evaluează la cost efectiv.Costul efectiv al producţiei auxiliare se calculează în baza următoarelor relaţii:

Contabilitatea costului efectiv al activităţilor auxiliare:1) Reflectarea costului efectiv al serviciilor prestate de către secţiile auxiliare pentru:a) secţia de bază: Dt 821/secţia de bază, 811 Ct 812;

http://moodle.usm.md/moodle/filter/tex/displaytex.php?texexp=COST_%7Bef%7D%20%3D%20%5Cfrac%7BCOST%20_%7Bproductie%7D%20%2B%20COST_%7Bserv%20primite%7D%20-%20COST_%7Bs%7Dprestate%7D%7BCANT_%7Btotala%20a%20serv%7D%20-%20CANT_%7Bserviciilor%20prestate%7D%7D

b) secţia auxiliară: Dt 821/secţia auxiliară Ct 812 sau Dt 812/serv.prim. Ct 812/serv. prestatec) sector administrativ: Dt 713 Ct 812.d) subdiviziune de distribuire: Dt 712 Ct 812.e) terţi: Dt 711, 714 Ct 812.2) Reflectarea costului efectiv al:a) materialelor fabricate Dt 211 Ct 812b) instrumentelor fabricate Dt 213 Ct 812c) produselor fabricate: Dt 216 Ct 812.3) Reflectarea costului efectiv al deşeurilor recuperabile obţinute în cadrul activităţii auxiliare: Dt 211 Ct 812.4) Reflectarea costului efectiv al rebuturilor definitive depistate în cadrul activităţii auxiliare: Dt 714 Ct 812.Exemplu:În cadrul unei întreprinderi sunt organizate 2 secţii auxiliare, care îşi prestează servicii reciproce:

Indicatori Cazangeria Atelier de reparaţii

1. Subcontul 812/C 812/AR

2. Volumul producţiei 10 000 m3 aburi - - -

3. Volumul reparaţiei - - - 30 utilaje

4. Servicii reciproc prestate Pt. AR: 800 m3 Pt. C: 2util.

5. Cost normat/unit. 5 lei/m3 1 000 lei/util.

6. Consum de producţie.efective 60 000 lei 40 000 lei

7. Consum aburului pentru încălzirea Cazangeriei 500 m3 -

8. Servicii livrate pentru necesităţile:- secţiei de bază- întreprinderii- altei întreprinderi

2000 m3

6700 m3

-

--28 utilaje

Pentru cazangeriea) Colectarea costurilor de producţieDt 812/C Ct 211, 531, 533, 821, ……… – 60 000 lei.b) Reflectarea serviciilor reciproc primiteDt 812/C Ct 812/AR – 2 000 lei (2 util.* 1 000 lei/util.)c) Reflectarea serviciilor reciproc prestateDt 812/AR Ct 812/C – 4 000 lei ( 800 m3 * 5 lei/m3)Calculul costului efectiv al 1 m3 de aburi:Cost efectiv = 60 000 + 2 000 – 4 000 / 10 000 m3 – 800 m3 – 500 m3= 58 000 lei / 8 700 m3 = 6, (6) lei / m3.

d) reflectarea costul aburului livrate pentru necesităţile:- secţiei de bază Dt 821 Ct 812/C 13 333,33 lei (2000m3*6, (6) lei / m3)- întreprinderii Dt 713 Ct 812/C 44 666,67 lei (6700m3*6, (6) lei / m3) Pentru ateliera) Colectarea costurilor de producţie Dt 812/AR Ct 211, 531, 533, 821, ……… – 40 000 lei.b) Reflectarea serviciilor reciproc primite Dt 812/AR Ct 812/C – 4 000 lei (800 m3 * 5 lei/m3)c) Reflectarea serviciilor reciproc prestate Dt 812/C Ct 812/AR – 2 000 lei ( 2 util.* 1 000 lei/util.) Calculul costului efectiv al reparaţiilor unui utilaj: Cost efectiv = 40 000 + 4 000 – 2 000 / 30 util. – 2 util. = 42 000 lei / 28 util. = 1500 lei / util.Reflectarea costului reparaţiilor prestate altei entităţi Dt 711, 714 Ct 812/AR 42 000 lei (28 util. * 1 500 lei/util.) Evidenţa analitică a costurilor de producţie ale activităţii auxiliare se ţine în diverse rapoarte întocmite de către fiecare secţie auxiliare în parte, în care se indică: cantitatea totală fabricată, repartizarea acesteia pe consumatori, costul unitar şi valoarea produsului sau serviciului prestat.Evidenţa sintetică se ţine în:- Borderoul 8.12 „Activităţi auxiliare”;- Registrul 7.8 „Cheltuielile şi costurilor de producţie ale entităţii" la nivelul entităţii.

3.3. Calcularea costului produsului şi legătura lui cu Situaţia de profit şi pierderiMomentul – cheie în întocmirea Situaţia de profit şi pierderi îl constituie determinarea costului vânzărilor (costul producţiei vândute). În vederea calculării acestui indice întreprinderile de producţie urmează să calculeze în primul rând costul producţiei fabricate. Valoarea acestui indicator o reprezintă rezultatul final al unui document special, care se numeşte “Calculaţia costului produselor fabricate în perioada de gestiune”. El se întocmeşte pentru explicarea datelor din Situaţia de profit şi pierderi şi conţine următorii indicatori:Calculaţia costului producţiei fabricate în perioada de gestiune:1. Soldul materiei prime şi materiale de bază la începutul perioadei de gestiune.2. Aprovizionarea cu materiale în cursul perioadei de gestiune.3. Total materie primă şi materiale de bază destinate procesului de producţie (1+2) 4. Soldul materiei prime şi materialelor de bază la sfârşitul perioadei de gestiune 5. Consumul de materie primă şi materiale de bază. (3-4)6. Consumul de fortă de muncă.7. Costurile indirect de producţie. 8. Total costuri de producţie (5+6+7)9. Producţia în curs de execuţie la începutul perioadei de gestiune.10. Producţia în curs de execuţie la sfârşitul perioadei de gestiune. 11. Costul producţiei fabricate (8+9-10).

Costul producţiei fabricate în cursul perioadei de gestiune este în continuare preluat în Situaţia de profit şi pierderi, unde se foloseşte pentru calculaţia costului producţiei vândute. Costul producţiei vândute se referă la perioada, în cursul căreia au fost vîndute respectivele produse şi se determină în felul următor: Situaţia de profit şi pierderi

1. Vînzări nete.2. Costul producţiei vîndute:

a) soldul produse finite la începutul perioadei de gestiuneb) costul producţiei fabricatec) total produse finite destinate vînzării (a+b)d) soldul produse finite la sfîrşitul perioadei de gestiunee) costul producţiei vîndute (c-d)1. Profitul brut (1-2).

3.4. Contabilitatea pierderilor de producţie Pierderile de producţie cuprind pierderile de stocuri, aferente personalului (de exemplu, retribuţiile aferente staţionărilor prevăzute de procesul tehnologic), rebuturile şi alte pierderi similare înregistrate în procesul de fabricaţie a produselor şi/sau de prestare a serviciilor.Rebuturile reprezintă produsele, semifabricatele care nu corespund cerinţelor standardelor tehnologice şi de calitate şi care nu pot fi utilizate conform destinaţiei iniţiale sau necesită consumuri suplimentare pentru corectarea lor.Clasificarea rebuturilor:1) În funcţie de tipul defectelor:a) rebuturi definitive – care tehnic nu pot fi corectate sau nu este raţională corectarea lor;b) rebuturi corectabile – care tehnic pot fi corectate şi corectarea lor este raţională.2) După locul de depistare:a) rebuturi interne – depistate în interiorul întreprinderiib) rebuturi externe – depistate în afara întreprinderii ( după ce au fost efectuate livrările)3) După cauzele apariţiei:a) materie primă necalitativă;b) greşeala muncitorilor;c) defectarea utilajului.De regulă, rebuturile nu se planifică. Însă în unele ramuri ale industriei el poate fi prevăzut conform normelor tehnologice ( metalurgie, sticlă, fabricarea porţelanului, ceramicii). Acesta este legată de faptul că în aceste ramuri nu poate fi lichidată integral apariţia rebuturilor, chiar şi în condiţiile actuale ale dezvoltării tehnicii.Este foarte important ca după depistarea rebutului, de stabilit tipul lui, consumurile legate de fabricarea acestuia şi posibilitatea de corectare. Rebuturile sunt depistate de către lucrătorii secţiei CTC şi de însăşi muncitori trecând de la o reparaţie tehnologică la alta. Posibilitatea de corectare a rebuturilor o stabilesc lucrătorii din secţiile tehnice şi tehnologice ale întreprinderii.Pentru evidenţa rebuturilor se întocmeşte:a) ca document primar – „Proces verbal privind rebutul” – se întocmeşte pentru fiecare caz de depistare a rebutului definitiv în care se indică: denumirea produsului şi a operaţiei economice la care a fost depistat rebutul respectiv, cauza şi persoana vinovată de apariţia acestui rebut, costul rebutului, consumurile suportate cu fabricarea produsului rebutat, suma ce urmează a fi recuperată de la persoana vinovată. El este întocmit de lucrătorul secţiei CTC, şeful secţiei, maistru, după care este transmis în contabilitate pentru calculul costului rebutului.b) ca document centralizator – „Borderoul de evidenţă a rebuturilor”, în care se reflectă toate cazurile de rebuturi depistate în cursul unei perioade de gestiune.Pentru determinarea mărimii costurilor aferente producţiei rebutate sunt necesare efectuarea unor calcule suplimentare. Astfel, costul rebutului definitiv intern include : mărimea consumurilor efective suportate

privind fabricarea producţiei rebutate de la prima operaţiune tehnologică pînă la operaţiunea în care acesta a fost depistat. Însă, pentru că mărimea efectivă consumurilor suportate este, deseori dificil de stabilit, se permite ca în unele ramuri ale industriei cu un nomenclator variat de produse să se stabilească costul rebuturilor în baza consumurilor normative. Pentru aceasta, numărul produselor rebutate se înmulţeşte cu normele de consum a materiei, salariu şi a CIP.Costul rebutului definitiv extern se formează din costul efectiv al produsului rebutat + cheltuielile pentru înlocuirea şi transportarea pînă la cumpărător şi înapoi. Cu valoarea rebutului extern se reduce volumul producţiei fabricate şi vîndute din luna în care a fost primită şi acceptată pretenţia cumpărătorului privind rebutul.Pentru determinarea costului rebutului definitiv în contabilitate se întocmeşte o situaţie specială, numită „Calculaţia costului rebutului definitiv”, în care se indică locul depistării, denumirea produsului rebutat, consumurile materiale, salariale, CASM, CIP, preţul probabil de vînzare a rebutului, reţinerile de la persoanele vinovate.

Contabilitatea rebuturilor1) reflectarea costului efectiv al rebuturilor definitive depistate în secţia de bază.Dt 714 Ct 811 2) reflectarea costului efectiv al rebuturilor definitive depistate în secţia auxiliară. Dt 714 Ct 812 3) reflectarea consumurilor pentru corectarea rebuturilor:Dt 714 – la suma totală a consumurilor efectuateCt 211 – consumuri materiale pentru corectarea rebuturilorCt 531 – calculul salariului muncitorilor ce corectează rebuturileCt 533 – calculul CAS din salariul muncitorilor ce remediază rebuturileCt 812 – prestarea unor servicii auxiliare necesare pentru colectarea rebuturilor.4) valoarea materialelor recuperate din rebuturile depistateDt 211 Ct 6125) recuperarea daunei materiale de la persoane vinovate de obţinere a rebut. Dt 226 Ct 612Staţionarea de producţie reprezintă inactivitatea forţată a muncitorilor şi utilajelor de producţie. Staţionările pot avea loc din cauze interne şi externe. Cauzele interne apar în rezultatul existenţei lacunelor în organizarea procesului de producţie. Ex: lipsa instrumentelor de lucru, lipsa schemelor de asamblare, deteriorarea utilajului, absenţa muncitorilor. Cauzele externe sunt determinate de întreruperea energiei electrice de către furnizori, livrarea întîrziată a materiei prime şi a materialelor, etc. În toate cazurile în care durata staţionării este mai mare de 15 min. urmează să se perfecteze „Fişa întreruperilor”, iar cazurile de sistare a activităţii secţiei sau a întreprinderii în ansamblu se perfectează printr-un „Proces verbal privind staţionarea”.Pierderile din staţionările interne se reflectă în Dt contului 821, iar pierderile din staţionările externe în Dt contului 713.Tema 4. Metode clasice de calculaţie a costurilor produselor

4.1. Obiecte de evidenţă şi obiecte de calculaţieÎn dependenţă de ramura de activitate, de specificul tehnologic al producţiei se alege obiectul de evidenţă şi obiectul de calculaţie.

Obiect de evidenţă a costurilor – loc (centru) de apariţie a costurilor (de exemplu, activitate, secţie, sector, fază), produs, lucrare, serviciu, comandă, grupă de produse (servicii) pe care se ţine contabilitatea costurilor de producţie.Ca obiecte de evidenţă a costurilor servesc locurile de apariţie a lor, tipurile sau grupele omogene de produse. În contabilitatea managerială locurile de apariţie a costurilor se numesc unităţile de structură a entităţii, în care are loc consumul resurselor de producţie (locuri de muncă, brigăzile, secţiile de bază şi auxiliare, comandă, fază, etc.). La stabilirea obiectelor de evidenţă se ţine cont de numărul secţiilor şi atelierelor entităţii, mărimea acestora, de centrele de producţie şi centrele de responsabilitate necesare, precum şi de nevoile de informare asupra costurilor de producţie pe care le ocaziţionează secţiunile cadrului tehnico-organizatoric al întreprinderii în raport cu producţia fabricată.Această ne oferă posibilitatea de a aprecia costurile de producţie care pot fi incluse direct sau indirect în costul producţiei. Localizarea dată a costurilor este importantă pentru determinarea costului efectiv pentru fiecare secţie, respectiv responsabilităţilor pentru fiecare loc de apariţie a costurilor de producţie.Obiect de calculaţie – produs, lucrare, serviciu, grupă de produse (servicii) pentru care se calculează costul.La obiecte de calculaţie se referă tipurile de produse, semifabricate, detalii piese.Obiectul de calculaţie este purtătorul de cost în cazul producţiei individuale (industria constructoare de maşini) sau în cazul producerii la comandă (tipografii, firmele de audit, ateliere de reparaţii, etc.). În cazul producţiei, caracterizate printr-un proces tehnologic desfăşurat în faze succesive de prelucrare a materiilor prime şi a materialelor (industria zahărului, berii, uleiului, cimentului, etc.) astfel de coincidenţă nu se observă. Astfel, în industria textilă în calitate de obiect de evidenţă sunt considerate fazele procesului tehnologic – filatura, ţesetoria, vopsirea, iar ca obiect de calculaţie serveşte tipul de produse fabricate (ţeseturii).Necesitatea asigurării unei calculaţii cît mai exacte a costurilor de producţie impune comensurarea cantitativă a producţiei obţinute. În acest scop organizarea calculaţiei costurilor de producţie se folosesc anumite unităţi de măsură denumite unităţi de calculaţie, care diferă în funţie de felul produselor fabricate şi de caracteristicile fizice şi chimice ale acestora.Unităţile de calcul pot fi unităţi de măsură: din sistemul metric: m2, m3, kg, l, t, etc.; unităţile convenţionale, cum ar fi: cai-puterea la motoare, concentraţia la substanţe chimice,

boracane convenţionale, 100 de perechi de încăţăminte, etc.; unităţi de muncă: ore, zile, maşino-ore, om-ore, etc.

Însă nu trebuie de considerat obiectul de calculaţie drept unitate de calculculaţie, deoarece obiectul de calculaţie reflectă un tip de produs, iar unitate de calculaţie se foloseşte pentru exprimarea cantitativă a aestui produs (măsurarea).

4.2. Esenţa metodelor de calculaţie a costurilorUna din sarcinile principale ale contabilităţii manageriale constă în calcularea costului produselor.Costul produselor fabricate este un indicator foarte important, deoarece el reflectă eficienţa resurselor utilizate în producţie, nivelul de specializare şi cooperare, calitatea materiilor prime şi a muncii consumate.Calculaţia costului – totalitatea procedeelor folosite pentru determinarea costului produselor fabricate/serviciilor prestate.Scopul evidenţei costurilor de producţie îl constituie obţinerea datelor necesare pentru evaluarea stocurilor – determinarea costului produselor finite şi al producţiei în curs de execuţie, care trebuie să fie cunoscute la întocmirea Bilanţului şi Situaţiei de profit şi pierderi.

Determinarea costului produselor fabricate şi serviciilor prestate este necesară la stabilirea preţului de vânzare sau a tarifului.Punctul final al calculării costului reprezintă întocmirea calculaţiilor.Calculaţia costului produselor fabricate se efectuează la trei nivele: al producţiei totale; al felului de produs; al unităţii de produs.

Costul unitar se determină prin raportul costului felului de produs la cantitatea produsului fabricat pe articole de calculaţie, luând în consideraţie aceleaşi elemente, dar în baza datelor din conturile analitice.În raport cu momentul elaborării calculaţiilor faţă de perioada în care are loc procesul de producţie la care se referă, se cunosc:a) antecalculaţiile;b) postcalculaţiile.Antecalculaţiile sunt întocmite pe o perioadă planificată în baza normelor şi devizelor existente la începutul perioadei curente.Postcalculaţiile sunt întocmite la sfârşitul perioadei de gestiune şi reflectă totalitatea costurilor aferente producţiei fabricate (lucrărilor efectuate, serviciilor prestate). Aceste calculaţii sunt utilizate pentru controlul asupra îndeplinirii planului privind micşorarea costuluil a diferitor loturi de produse şi pentru analiza şi dinamica costului. Costul total se determină în felul următor: Costul total = PEînc + costuri de producţie - PEsf - deşeuri recuperabile – rebuturiunde,PEînc – costul efectiv al producţiei în curs de execuţie la începutul perioadei de gestiune,PEsf - costul efectiv al producţiei în curs de execuţie la sfîrşitul perioadei de gestiune. Calculaţia costului produselor/serviciilor cuprinde următoarele etape principale:1) determinarea producţiei în curs de execuţie la începutul perioadei de gestiune;2) înregistrarea costurilor directe şi indirecte pe activităţi de bază şi auxiliare;3) repartizarea costurilor indirecte de producţie între costul produselor fabricate /serviciilor prestate şi cheltuielile curente;4) repartizarea costurilor indirecte de producţie repartizabile pe tipuri de produse fabricate/servicii prestate ale subdiviziunilor auxiliare;5) repartizarea costurilor indirecte de producţie repartizabile pe tipuri de produse fabricate/servicii prestate ale subdiviziunilor de bază;6) repartizarea costurilor activităţilor auxiliare pe tipurile activităţilor de bază;7) evaluarea deşeurilor recuperabile şi excluderea valorii lor din costurile de producţie;8) determinarea costului rebuturilor definitive şi scăderea lui din costurile de producţie;9) determinarea costului produselor secundare şi scăderea lui din costurile de producţie;10) determinarea costului producţiei în curs de execuţie la sfîrşitul perioadei de calculaţie conform SNC “Stocuri” şi excluderea acestuia din costul de producţie. Există diferite metode de evidenţă a costurilor de producţie şi de calculare a costului produselor/serviciilor.

Metodele de evidenţă a costurilor de producţie sunt determinate de modalitate de organizare a procesului de producţie în cadrul entităţii.Metodele de calculare a costului produselor/serviciilor reprezintă unităţile de cercetare-dezvoltare ansamblu de calcule efectuate după anumite reguli, în scopul determinării costului produsului fabricat.Entităţile de sinestătător îşi aleg o metodă de evidenţă a costurilor de producţie şi de calculare a costului produsului (menţionând aceasta în Politici contabile), deoarece stabilirea metodei depinde de o serie de factori, cum ar fi: apartenenţa ramurală, mărimea entităţii, particularităţile procesului tehnologic, asortimentului producţiei, etc. Între metodele de calculare a costurilor există deosebiri generate de aşa factori obiectivi, cum sunt:1. obiect de calculaţie (purtător de cost) în raport cu care se determină costurile;2. sfera de cuprindere a costurilor în costurile produsului;3. scopul urmărit;4. organizarea obiectelor de evidenţă, etc.

Însă, se pot costata şi asemănări şi trăsături comune, printre care putem menţiona: fiecare metodă este caracterizată prin etape succesive de desfăşurare a lucrărilor; în cadrul fiecărei etape se folosesc o serie de procedee concrete de lucru; scopul final este determinarea costului de producţie.

Cunoaşterea acestor trăsături, condiţionează aplicarea şi utilizarea corespunzătoare a diferitelor metode de calculaţie.În dependenţă de obiectul de evidenţă a costurilor de producţie ales se pot evidenţia: metoda de calculaţie pe faze care are două variante:

- varianta cu semifabricate;- varianta fără semifabricate. metoda de calculaţie pe comenzi.

În funcţie de tipul costurilor de producţie contabilizate metodele de evidenţă a costurilor de producţie şi de calculaţie a costului produsului pot fi clasificate în:¨ metode de evidenţă a costurilor de producţie efective: metoda tradiţională (globală), metoda pe comenzi, metoda pe faze. Aceste metode prezintă inconvenientul că, prin aplicarea, lor se obţine costul efectiv al produselor fabricate, însă au o mare întârziere în raport cu momentul desfăşurării proceselor economice care l-au generat.¨ metode de evidenţă a costurilor de producţie normate: metoda normativă, metoda „Standard-cost” se bazează pe elaborarea standardelor privind costurile materiale, costurile cu personalul, costurile indirecte de producţie, precum şi întocmirea calculaţiei standard. Pentru fixarea costurilor de producţie şi cheltuielilor se aplică costurile standard recalculate în funcţie de utilizarea efectivă a capacităţilor de producţie. În procesul de evidenţă se depistează abaterile costurilor efective de la cele standard (normative). Aceste metode de calculaţie complexe, integrând antecalculaţia costurilor normate, respectiv standard, cu postcalculaţia, aceasta din urmă costând dintr-un sistem operativ de urmărire şi control operativ al costurilor produselor fabricate.După evoluţia metodelor în timp se pot evidenţia: metode clasice (fundamentale): metoda tradiţională (globală), metoda pe comenzi, metoda pe

faze; metode moderne de calculaţie a costului sunt metode evoluate, derivate de la metode clasice

variante perfecţionate ale acestora, ca: metoda "Direct-cost", metoda normativă, metoda „Sandard-cost”, metoda ABC.

Trebuie de menţionat faptul că în practica cotidiană a contabilităţii manageriale, entităţile nu aplică „metode pure” de calculaţie a costurilor, ci o combinare a lor, deoarece deseori aplicarea unei anumite

metode de calculaţie a costurilor este imposibilă şi nu oferă modul cel mai corespunzător de evidenţă a costurilor de producţie. Astfel, aşa metode ca "Direct-cost", "Standard-cost" sunt aplicate în combinare cu alte metode aşa ca metoda de calculaţie pe comenzi sau pe faze, etc.

con manag

Documents

Transcript of con manag