Investeşte în oameni !Proiect cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013AXA PRIORITARĂ 6 – „Promovarea incluziunii sociale”DOMENIUL MAJOR DE INTERVENŢIE 6.3 – „Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii”Titlu proiect: FEMINIS – Să progresăm împreună !Numărul de identificare al proiectului: POSDRU/144/6.3/S/130725Beneficiar: Fundaţia Lumina Instituţii de Învăţământ

SUPORT DE CURS

MODUL: COMPETENŢA DE COMUNICARE

REALIZAT ÎN CADRUL PROIECTULUI

FEMINIS – Să progresăm împreună !(Contract nr. POSDRU/144/6.3/S/130725)

Furnizorul de formare profesională,Fundaţia Lumina Instituţii de Învăţământ

Universitatea Europei de Sud-Est Lumina, Bucureşti

Autor,Prof.univ. dr. Gheorghe STOICA

Lumina – The University of South-East EuropeRomania, Bucharest, District No. 2, Street Colentina, No. 64b, Postal Code: 021187Phone: +4 021 240 30 22

www.lumina.org

SUPORT DE CURSMODUL: COMPETENŢA DE COMUNICARE

Bucureşti, 2014

CUPRINS

MODULUL 1: CONCEPTUL DE COMUNICARE..............................................................................2

1.1. Introducere în teoria comunicării.................................................................................................2

1.2. Comunicarea ca sistem socio-cognitiv.........................................................................................4

1.3. Activități de înțelegere a conceptului de comunicare..................................................................5

MODULUL 2: LIMBAJUL...................................................................................................................8

2.1. Funcțiile limbajului.....................................................................................................................8

2.2. Activități de înțelegere a funcțiilor limbajului...........................................................................10

2.3. Tipuri de limbaj.........................................................................................................................11

2.3.1. Limbajul verbal..................................................................................................................12

2.3.2. Limbajul non-verbal...........................................................................................................12

2.3.3. Limbajul paraverbal............................................................................................................13

2.4. Activități de înțelegere a tipurilor de limbaj..............................................................................13

BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................................15

CHESTIONAR PENTRU EXAMINARE FINALĂ I..........................................................................16

CHESTIONAR PENTRU EXAMINARE FINALĂ II.........................................................................17

CHESTIONAR PENTRU EXAMINARE FINALĂ III.......................................................................18

MODULUL 1: CONCEPTUL DE COMUNICARE

1.1. Introducere în teoria comunicării

În societatea contemporană, comunicarea a devenit o temă centrală de dezbatere.

Acest lucru este datorat faptului că relația de comunicare este o permanență a oricărui

fenomen social. Fără comunicare nu există o relație socială oricât de complexă ar fi aceasta.

Ingineri, semanticieni și lingviști au studiat încă din anii 90 problema comunicării. Schema

comunicării lui Shannon este cea mai cunoscută și astăzi, de exemplu:

Comunicarea reprezintă ansamblul proceselor prin care se efectuează schimburi de

informații și de semnificații între persoane aflate într-o situație socială dată.

În procesul de comunicare este nevoie întotdeauna să existe un emițător (de unde se

transmite informația, ideile sau emoțiile) și un receptor (cel care primește informațiile). Între

emițător și receptor se află un canal (prin intermediul căruia se transmit informațiile). Acestea

sunt codate (pentru a putea fi transmise) și apoi, la emițător, vor fi decodate. De la receptor

pot ajunge informații inverse (feedback). Mai înainte, a fost prezentată o comunicarea foarte

simplă, însă procesul de comunicare este, de obicei, destul de complex. Să amintim, în acest

sens, traducerea de informații în domeniul militar, unde aspectul codificării și al decodificării

este destul de important. Este nevoie de specialiști în domeniu. Sunt interesante în acest caz

filmele de spionaj, pentru a înțelege acest lucru. Procesul comunicării, cu alte cuvinte, se

bazează pe stabilirea unei relații între emițător și un destinatar (receptor). Emițăorul, cel care

dorește să ofere o informație, va trebui să o traducă într-un limbaj accesibil destinatarului și

comparabil cu mijloacele de comunicare utilizate: aceasta este comunicarea. Astfel elaborat,

ex.

Emițător Codare Decodare Receptare

Canal

Feedback

mesajul este emis și vehiculat datorită unui suport material: canalul de comunicare. El ajunge

apoi la destinatar – receptorul – care, printr-o activitate de decodare, și-l va însuși și îl va

înțelege. Pentru a fi cu adevărat eficient, sistemul presupune o modalitate de control, de

reglare și de corectare a greșelilor: acesta este feedback-ul, cu alte cuvinte, bucla de

retroacțiune de la receptor spre emițător.

Sunt două neajunsuri care îi pot fi reproșate modelului Shannon prezentat mai sus.

Modelul a fost identificat în mod clar pentru lumea ciberneticii. A fost mult utilizat și în teoria

informației și cu mult succes și de către lingviști.

Modelul ignoră total faptul că în comunicare sunt implicați indivizi (sau grupuri) care

nu sunt altceva decât operatori supuși unei influențe masive din partea factorilor psihologici, a

constrângerilor de natură socială, a sistemului de norme și valori. În al doilea rând, el privește

comunicarea ca pe un proces linear (chiar dacă feedback-ul asigură închiderea buclei

sistemului) și secvențial.

Analiza comunicării și perfecționarea acesteia trebuie să se concentreze asupra

problemelor de codare și decodare a mesajelor și asupra reducerii ”zgomotelor” susceptibile

de a aduce perturbări în canalul de comunicare. Fără a nega în niciun fel importanța acestor

elemente, trebuie să avem în vedere și modul în care analiza psihologică pune în evidență

rolul esențial jucat și de alți factori ai comunicării.

Avănd în vedere aspectul psihologic, considerăm faptul că relația de comunicare

reprezintă ansamblul proceselor prin care se efectuează schimburi de informații și de

semnificații între persoane aflate într-o situație dată. Așadar, schimbul de informații, de

semnificații esențiale pentru procesele de comunicare sunt de ordin social , ce se întemeiază

pe fenomene de interacțiune și sunt determinate de acestea. Orice comunicare este o

interacțiune. Fiind o interacțiune, ea se prezintă ca un fenomen dinamic care implică o

transformare, cu alte cuvinte, ea fiind subsumată unui proces de influență reciprocă între mai

mulți actori sociali. Prin urmare, nu avem de-a face cu un emițător și un receptor, ci cu doi

locutori aflați în interacțiune: doi interlocutori. Comunicarea nu poate fi concepută ca un

simplu proces de transmitere, bazat pe interacțiune, ea constituie întotdeauna o tranzacție între

locutori: emiterea și receptarea sunt simultane, emițătorul fiind în același timp emițător și

receptor, și nu emițător, apoi receptor (reciproca este și ea valabilă).

Comunicarea reprezintă așadar un act social, deliberat sau involuntar, conștient sau nu.

Ea este în orice caz unul dintre actele care stau la baza legăturii sociale și – sintetizând ideea

cât se poate de corectă a teoreticienilor ”noii comunicări” – aceea să nu comunici.

ex.

Fără îndoială, comunicarea nu se bazează în mod exclusiv pe exprimarea orală, ea

fiind un sistem cu multiple canale. Gesturile, mimica, poziția corporală și chiar tăcerea sunt

acte de comunicare, vehiculează o semnificație. Ele atestă natura legăturii sociale existente

sau dorite. Putem afirma în acest sens că relația de comunicare are întotdeauna o finalitate, un

obiectiv care poate fi explicit, implicit sau inconștient. Oricare ar fi situația de comunicare pe

care o avem în vedere, una dintre întrebările pe care trebuie să ne-o punem pentru a înțelege

situațiile de comunicare și pentru a putea interveni în acestea este: Care sunt adevăratele

obiective ale actorilor? Căci nu de puține ori, obiectivele declarate pot ascunde adevăratele

obiective, radical diferite.

1.2. Comunicarea ca sistem socio-cognitiv

Se disting în acest proces ce vizează funcționarea concretă a comunicării de masă două

laturi, una cognitivă și alta socială. Și în acest caz avem de-a face cu un protagonist

cunoscător (care nu știe încă sau nu știe prea bine și care trebuie instruit). Este vorba de un

sistem ce se înscrie într-o configurație propusă istoric de relațiile dintre grupuri social-

determinate pentru că este vorba de a provoca, prin dispozitive de comunicare, efecte sociale

(aderarea, afilierea, conformarea, dependența) și, în sfârșit, cognitiv pertinente pentru că

munca de influențare care se operează se referă la cunoașterea lumii.

Serge Moscovici a identificat patru sisteme de comunicare: difuzarea, propagarea și

propaganda și zvonul.

a) Difuzarea

Este un proces de răspândire a informațiilor. Destinatarul este alcătuit dintr-un număr

de persoane: cetățeni, consumatori, alegători, rude, tineri etc. Informația este termenul cel mai

potrivit pentru a caracteriza conținuturile difuzării. Difuzarea are un efect redus asupra

receptorilor, ea nemodificând direct decât moda (vestimentară, dietetică, estetică, lingvistică,

intelectuală), de altfel, mai mult sau mai puțin pregnantă, în funcție de grup.

b) Propagarea

Ea vizează un grup specific caracterizat printr-o identitate specifică. Propagarea se

înscrie într-o tradiție de gândire care are obieceiuri, norme și memorie. Acestea servesc drept

puncte de sprijin, reguli de acțiune și elemente de comparație pentru analizarea noutăților sau

a elementelor de actualitate. Instrument al unei fidelități ideologice, propagarea se aseamănă

cu o difuzare specializată și controlată, ce furnizează principii generale de interpretare.

ex.

c) Propaganda

Propaganda practică sistematic repetiția, recurența lozincilor, a imaginilor, a simbolurilor, a

schemelor explicative.

Într-un fel, difuzarea și propagarea sunt etape ale comunicării: ele preced conversațiile,

prelungesc schimburile și întrețin singure (serii de articole, emisii regulate cu conținut

anunțat, practici interactive cu audiență etc). Propaganda, dimpotrivă, nu este concepută ca o

fază de incitare la acțiune, urmarea sa normală este o angajare, manifestație, aderare. Nu

voința de clasificare face propagandă, ci simțul poetic.

d) Zvonul

Numărul, rolul conversațiilor, referința la actualitate: cele mai evidente caracteristici

ale media sunt comunicate prin transmiterea zvonului. Zvonul nu este doar un mod de

difuzare banal, ci un mod de fabricare. Tot ce se ”inventează” și se propagă pe firul

schimbărilor este o ”inspirație.” Informația devine zvon, și zvonul trece uneori drept

informație. Răspândit cu toate aparențele libertății și recunoscându-se într-o condiție comună,

zvonul restaurează local tensiunile pe care instituțiile societății globale le neagă, le uită sau le

minimalizează.

1.3. Activități de înțelegere a conceptului de comunicare

Pe scurt, ceea ce trebuie reținut în urma acestui capitol este faptul că, prin comunicare,

oamenii reușesc să stabilească, să mențină și să dezvolte diferite tipuri de realții. Pentru a

realiza acest proces în mod eficient, comunicarea trebuie să fie reciprocă (emițătorul transmite

un mesaj pe care receptorul îl primește și la care răspunde, devenind chiar el emițător, rolurile

schimbându-se pe tot parcursul conversației).

Așa cum am prezentat anterior, pentru ca procesul de comunicare să fie posibil, este

nevoie de implicarea mai multor componente precum: emițătorul, receptorul, canalul,

mesajul, codul și contextul. Pentru a înțelege mai bine rolul fiecărui element menționat, vă

propunem următoarea activitate:

Activitatea nr. 1 – Jocul de rol

Două persoane merg în fața colegilor și își asumă, fiecare, rolul de pacient, respectiv

de medic. Cei doi actori își imaginează că sunt într-un spital, iar pacientul îi explică medicului

simptomele pe care le are (dureri de cap, amețeli etc.), acesta punând întrebări pentru a reuși

să identifice cauza problemelor acuzate (întrebări de tipul: De cât timp vă doare capul?; Este o

ex.

Fig. 1

durere acută? etc). Schimbul de replici nu trebuie să dureze mult, iar pe parcursul conversației

dintre cei doi, restul colegilor trebuie să completeze următorul tabel (fig. 1):

Cine emite

informația?

Cine

primește

informația?

Care este

informația

transmisă?

Ce se folosește

pentru a transmite

informația?

Cum a fost

transmisă

informația?

În ce împrejurări s-a

desfășurat

conversația?

Pentru a aprofunda și mai mult înțelegerea asupra componentelor comunicării, vă

invităm să rezolvați următoarea activitate, individual:

Activitatea nr. 2 – Scrie un bilet

Redactează un scurt bilețel respectând următoarele reguli:

Receptorul: fratele mai mic care abia acum a învățat să citească;

Mesajul: Nu uita să hrănești pisica!

Codul: limbaj scris;

Canalul: bilețelul.

Din nou, pe scurt, pentru a înțelege cum funcționează aceste elemente în cadrul

comunicării, se poate urmări schema următoare (fig. 2):

ex.

Codificarea

În mintea sa,

emițătorul convertește

ideile și emoțiile în cuvinte.

Emiterea și transmiterea

Emițătorul transferă cuvintele

din mintea sa în sunete/ cuvinte

scrise/semne

Receptarea

Receptorul

înregistrează

mesajul care i-a fost

transmis de către emițător.

Decodificarea

Receptorul dă dovadă

că a primit mesajul ce i-a

fost transmis, înregistrând informația cu ajutorul aceluiași cod pe care

l-a folosit și emițătorul.

Feedback-ul

Receptorul

transmite

emițătorului

reacția sa la mesajul primit.

Fig. 1

Fig. 2

În scopul realizării unei bune înțelegeri asupra modului în care funcționează procesul

de comunicare, se poate rezolva activitatea prezentată ulterior:

Activitatea nr. 3 – Ordonează și compune

Ordonează enunțurile de mai jos, în funcție de momentul pe care acestea le ocupă în

procesul comunicării, precizând numele fiecărei etape (codificare, emitere și transformare,

receptare, decodificare, feedback):

...................... Făcând ochii mari, mama își duce mâinile la frunte și oftează;

...................... Îmi pare rău, mamă, dar fără să vreau, în moemntul în care puneam

florile în vază, am scăpat-o și s-a spart;

...................... Mama ascultă cu atenție ce spune fiica sa;

...................... Maria se gândește cum să-i spună mamei că i-a spart vaza preferată, iar

apoi zice; ”Mamă, trebuie să-ți mărturisesc ceva”;

...................... Offf, Maria, nu ești deloc atentă....

ex.

MODULUL 2: LIMBAJUL

2.1. Funcțiile limbajului

Pentru a putea vorbi despre funcțiile limbajului, ar trebui să precizăm mai întâi că

acestea sunt strâns legate de actul de vorbire. Pentru a înţelege conceptul de act de vorbire,

vom lua în calcul forma de comunicare cea mai frecvent utilizată, şi anume conversaţia.

Aceasta presupune existenţa a cel puţin doi partiticipanţi care ocupă alternativ poziţia de

emiţător. Astfel, enunţul rostit de cel care se află în rolul de emiţător, reprezintă un act verbal.

Lingvista Liliana Ionescu-Ruxăndoiu (1991, 21) defineşte actul de vorbire drept un „act

performat prin utilizarea limbii în situaţii concrete de comunicare.” Totuşi, datorită

caracterului acţional al utilizării limbii, un singur enunţ poate avea interpretări diferite în

funcţie de circumstanţele în care este rostit. Importanţa înţelegerii conceptului de act verbal,

precum şi a teoriilor sale ce urmează să fie prezentate, o constituie rolul esenţial pe care

acestea le au în cadrul comunicării, ele reprezentând modul în care limbajul este folosit în

vedere performării anumitor acţiuni.

Pornind de la această idee a actelor de vorbire și luând în calcul elementele

comunicării prezentate anterior (emițător, receptor, mesaj, canal, cod și context), Roman

Jakobson (1963), enumeră șase funcții ale limbajului, după cum urmează:

a) Funcția expresivă (emotivă) – centrată pe emițător

Funcţia expresivă (emotivă) reliefează atitudinea vorbitorului în raport cu ceea ce

conţine mesajului. Dacă un participant la conversaţie utilizează doar exprimarea

interjecţională Ura!, interlocutorul va realiza că interlocutorul său îşi manifestă bucuria în

legătură cu ceea ce s-a spus sau faţă de un element al realității extraverbale. Astfel, se poate

observa importanța contextului în decodarea corectă și eficientă a unui mesaj. Participarea

afectivă a vorbitorului poate fi evidențiată şi prin mărci formale: persoana întâi pronominală

şi/sau verbală, intonaţia exclamativă, lungirea emfatică a sunetelor (vocale şi consoane).

Exemplu: O, ce zi frumoasă! (admirație)

ex.

b) Funcţia conativă (persuasivă) - centrată pe receptor

Această funcție are rolul de a orienta enunţul către receptor. Cele mai frecvente

expresii gramaticale folosite pentru redarea acestei funcţii sunt: persoana a doua pronominală

şi/sau verbală, intonaţia exclamativă, vocativul în cazul substantivelor şi imperativul în cazul

verbelor.

Un exemplu care poate include toate aceste elemente este următorul: Tu, Viorele, vino

să mă ajuți la treabă! (pronume personal, persoana a doua; vocativ; imperativ; intonaţie

exclamativă).

c) Funcţia referenţială (denotativă) - centrată pe referent (context)

Aceasta este cea mai răspândită funcție, deoarece în majoritatea enunțurilor,

interlocutorii se raportează la realitatea extraverbală cu scopul de a începe, de a menține sau

de a încheia o conversaţie. Totuși, această funcție este adesea însoțită și de alte funcții ale

limbajului, toate îmbinându-se în timpul comunicării.

Cel mai clar exemplu sunt enunțurile neutro-informative de genul: Elefantul nu

zboară.

d) Funcţia metalingvistică - centrată pe cod

Funcția metalingvistică poate fi recunoscută cu ușurință și apare în momentul în care

se dorește a fi transmise informații. Astfel, codul despre care se transmit informații devine el

însuși obiectul descrierii din enunț. Un exemplu clar sunt definițiile din dicţionar, unde au fost

utilizate cuvinte pentru a se putea defini anumiți termeni. Tot în cadrul acestei funcții, intră și

elementele de argou, limbajul copiilor, corectitudinea unei forme gramaticale etc.

e) Funcţia fatică

Funcția fatică ajută la menţinerea contactului dintre vorbitor şi interlocutor, iar la nivel

macrostructural, funcţia fatică devine un gen conversaţional ritualizat. Această funcție este

utilizată pentru a stabili relaţii de bunăvoinţă, ce urmăresc diferite scopuri: politeţe, negociere

etc.

Exemplu: Fii atent la mine!

f) Funcţia poetică (estetică) - centrată pe mesaj

ex.

Această funcție se află în strânsă legătură cu limbajul poetic, cu ”arta vorbirii.”

Funcția poetică apare în combinație cu alte funcții: în poezia epică, unde scrierea este la

persoana a III-a, apare si funcția referențială; în poezia lirică, unde se folosește persoana I,

apare și funcția emotivă, iar în poezia liric-adresativă, cu valențe retorice adresate la persoana

a II-a (oda, epistola, satira), apare și funcția conativă. Prin această funcție, limbajul capătă o

foarte mare expresivitate: asociațiile (sinonimiile, antinomiile), elemente de prozodie

(accentul, rima, aliterația) etc. toate țin de forța de expresie a limbajului, de funcția poetică.

2.2. Activități de înțelegere a funcțiilor limbajului

Activitatea nr. 4 – Ce spune personajul?

Pentru fiecare dintre imaginile de mai jos, redactează câte o replică ce ar putea fi spusă de

personajul ilustrat, în funcție de expresia

sa facială. Ai grijă ca replicile formulate să

îndeplinească fiecare câte o funcție a

limbajului, funcție pe care va trebui să

o redactezi sub poza

corespunzătoare, în spațiul punctat.

ex.

Funcția..................

Funcția..................

Funcția..................

Funcția..................

Funcția..................

Funcția..................

Activitatea nr. 5 – Ce spune personajul?

Compune un text dialogat de 10 replici între un ospătar și un client nemulțumit de

serviciile acestuia. Utilizează, pe rând, următoarele funcții ale limbajului: funcția conativă,

funcția expresivă, funcția poetică, funcția expresivă, funcția referențială, funcția fatică, funcția

expresivă, funcția metalingvistică, funcția referențială, funcția fatică.

2.3. Tipuri de limbaj

Comunicarea, ca funcţie primordială a limbii, face posibilă relaţionarea dintre indivizi.

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au simţit nevoia să îşi manifeste gândurile,

sentimentele, nevoile sau dorinţele prin intermediul comunicării, mai întâi sub formă orală, iar

ulterior şi sub formă scrisă. În prezent asistăm la un vizibil proces de “favorizare” a

comunicării pe cale scrisă (în special prin intermediul mijloacelor moderne pe care internetul

le oferă), aspectul oral fiind tot mai frecvent minimalizat. În general, comunicarea se

realizează prin limbaj, forma vorbită, dar se ştie că o importanță majoră o au și elementele ce

țin de gestică / mimică / poziția corpului (limbajul non-verbal). Ceea ce trebuie menționat este

faptul că toate formele comunicării sunt supuse subiectivităţii oamenilor, mai mult decât orice

altă formă de relaţionare socială.

Pentru a înțelege în mod clar și corect tipurile de limbaj, se poate urmări schema

prezentată ulterior (fig. 3), urmând ca în subcapitolele ce urmează să prezentăm fiecare

categorie în parte.

Limbajul

Verbal Non-verbal

Oral ScrisGesturi, mimică, poziția corpului, etc.

Fig. 3

Paraverbal

Intonație, sonoritate, etc.

ex.

2.3.1. Limbajul verbal

Expresia vocalã și sonorã a cuvintelor se numește vorbire sau oralitate, iar expresia lor

graficã și vizualã se numește scriere. Distincția fundamentală dintre oralitate ți scriere este

dată de natura canalului de comunicare: auditiv pentru oralitate și vizual pentru scriere. În

limbajul verbal sunt întrebuințate cuvinte pentru a transmite diverse informaţii. Prin

comunicarea orală sunt transmise cuvinte prin viu grai, prin vorbă, iar prin comunicarea scrisă

sunt transmise cuvinte scrise.

2.3.2. Limbajul non-verbal

În momentul în care transmitem o informație pe cale orală, simțim nevoia să adăugăm

și alte elemente care să sporească eficiența transmiterii mesajului. Aceste elemente sunt

reprezentate de poziția corpului, de gesturile pe care le facem, de expresia facială etc. Toate

aceste elemente țin de comunicarea non-verbală  și au rolul de a amplifica impactul pe care

vrem să-l aibă informația transmisă. Pe scurt, comunicarea nonverbală este reprezentată de

toate sistemele de comunicare ce nu implică folosirea cuvintelor. De fiecare dată când alţi

stimuli decât cuvintele formează un sens în mintea emiţătorului sau a receptorului, putem

vorbi despre comunicarea nonverbală.

În cele ce urmează, vom enumera, pe scurt, factorii implicați în cadrul limbajului non-

verbal:

• expresia feţei – zâmbetul, încruntarea, tristeţea;

• gesturi – mişcarea mâinilor şi a corpului pentru a explica sau pentru a accentua mesajul

verbal;

• poziţia / atitudinea corporală – modul în care stăm, în picioare sau aşezaţi; cu faţa sau cu

spatele către interlocutor, privind într-o anumită direcţie;

• proximitatea – distanţa la care se află interlocutorii, schimbarea acesteia;

• contactul vizual – dacă cei care discută se privesc sau nu, dacă evită privirea directă;

• contactul corporal – o bătaie uşoară pe umăr, strângerea de mână etc.;

• aspectul exterior – înfăţişarea fizică, alegerea vestimentaţiei;

ex.

2.3.3. Limbajul paraverbal

În strânsă legătură cu limbajul verbal oral și cel non-verbal, se află limbajul

paraverbal, acesta fiind o completare a celor menționate anterior și se referă la forma vocală

pe care o dăm mesajului transmis. Din nou, vom reda pe scurt registrele implicate în utilizarea

limbajului paraverbal:

• tonul vocii: în timp ce cuvintele transmit informația, tonul vocii este cel care transmite

sentimente şi atitudini. După cum știm, o voce calmă exprimă răbdare, bunăvoință, pe când

una aspră sugerează nervozitate, agitație, ș.a.m.d.

• volumul vocii: prin volumul pe care îl dăm vocii în momentul comunicării, putem exprima

diferite informații atât despre noi, ca persoane, cât și despre ceea ce dorim să transmitem.

Altfel spus, o persoană care folosește un volum redus al vocii poate fi considerată calmă,

timidă, în timp ce o persoană care apelează la o voce ridicată se consideră a fi irascibilă,

agitată. Totuși, volumul vocii nu este un criteriu exact pentru stabilirea de categorii umane,

însă cu siguranță acesta transmite date despre informația comunicată: dacă vocea este ridicată,

este clar că este vorba despre o urgență și așa mai departe.

• claritatea, dicția: claritatea cu care este transmis un mesaj are o foarte mare importanță

asupra modului în care acesta este perceput. În cazul în care mesajul este rpezentat ambiguu,

cu întreruperi, acesta va ajunge la receptor într-o variantă eronată de ceea ce s-a dorit a fi

transmis.

• pauzele: prin utilizarea corectă a pauzelor, comunicarea poate fi mult mai eficientă, acestea

contribuind la structurarea mesajului. În cazul în care sunt folosite necorespunzător, pauzele

aduc erori de transmitere a informației și fac ca mesajul să fie neclar.

• melodica vocii: în cazul în care vorbitorul știe să facă apel la tehnici eficiente de melodică a

vocii, mesajul transmis poate avea un impact mult mai mare asupra receporului.

• ritmul vorbirii: este foarte important ca vorbitorul să știe să-și regleze ritmul cu care

vorbește, întrucât un mesaj ”turuit” nu va ajunge niciodată la receptor într-o manieră clară și

concisă.

2.4. Activități de înțelegere a tipurilor de limbaj

Activitatea nr. 5 – Mima

ex.

Cinci dintre cursanți primesc câte un bilețel pe care este inscripționată câte o stare

(nervos, supărat, surprins, sceptic și stresat) pe care o citește doar el și o reține, fără să o spună

nimănui. Pe rând, cei cinci trebuie să rostească enunțul ”Hai să ne luăm lucrurile și să plecăm

de aici!” în funcție de starea pe care o au scrisă pe bilețel. De asemenea, ei trebuie să

folosească elemente paraverbale și non-verbale pentru a amplifica rostirea și a-i ajuta pe cei

care nu știu ce scrie pe bilețel să ghicească starea sa. Deci, de exemplu, cursantul care extrage

bilețelul pe care este notată starea ”nervos” va trebui să rostească enunțul menționat pe un ton

apăsat, grav, utilizând gesturi rapide, impulsive și având o privire încruntată etc.Cursanții care

nu au primit bilețele trebuie să ghicească starea, în funcție de modul în care le este transmisă.

Activitatea nr. 6 – Identifică tipul de comunicare

Pornind de la imaginile de mai jos, identifăc tipul de comunicare practicat și indică

mesajul transmis:

Tipul de comunicare:

Mesajul transmis:

Tipul de comunicare:

Mesajul transmis:

Tipul de comunicare:

Mesajul transmis:

Tipul de comunicare:

Mesajul transmis:

ex.

BIBLIOGRAFIE

Abric, J., C. (2002). Psihologia comunicării. București: Polirom.

Ceci, S. (1996). Produrre comunicazzione politica. Modena: M&B Publishing.

Dinu, M. (2007). Comunicarea, repere fundamentale. București: Ed. Orizonturi.

Ionescu-Ruxăndoiu, L. (1991). Naraţiune şi dialog în proza românească. Elemente de

pragmatic a textului literar. București: Editura Academiei Române.

Jakobson, R. (1963). Essais de linguistique générale. Paris: Minuit.

Serge, M. (1984). Psihologie socială. Paris: P.U.F.

ex.

CHESTIONAR PENTRU EXAMINARE FINALĂ I

1. Care sunt componentele comunicării?:

a) emițător, receptor, canal, cod, mesaj, context;

b) emițător, receptor, canal, cod, mesaj, context, propagandă;

c) emițător, receptor, canal, cod, mesaj, context, zvon.

2. În comunicare, canalul reprezintă:

a) ceea ce dorește emițătorul să transmită;

b) împrejurarea în care are loc comunicarea.

c) mijlocul prin care este transmisă informația.

3. Care este ordinea corectă de transmitere a unui mesaj în mod eficient?:

a) codificarea; decodificarea; receptarea, emiterea și transmiterea; feedback-ul.

b) codificarea; emiterea și transmiterea; receptarea; feedback-ul; decodificarea;

c) codificarea; receptarea, emiterea și transmiterea; feedback-ul; decodificarea.

4. Funcția care reliefează atitudinea vorbitorului în raport cu ceea ce conţine mesajul este:

a) funcția conativă (persuasivă);

b) funcția emotivă (expresivă);

c) funcția referenţială (denotativă).

5. Care sunt sistemele de comunicare identificate de Serge Moscovici?

a) difuzarea, propagarea, propaganda și zvonul;

b) difuzarea, propagarea, zvonul și bârfa;

c) propagarea, propaganda.

6. Gesturile, poziția corpului și expresia feței sunt elemnete ale limbajului:

a) nonverbal;

b) paraverbal;

c) verbal.

7. Ce se înțelege prin termenul comunicare?

a) ansamblul proceselor prin care se efectuează schimburi de informații și de

semnificații între persoane aflate într-o situație socială dată;

b) relația dintre doi indivizi;

c) semnalarea unei informații fără sens.

8. În cazul comunicării orale, persoana care transmite mesajul se numește:

ex.

a) conector;

b) emițător;

c) receptor.

9. Cele trei forme de manifestare ale limbajului sunt:

a) verbal, non-verbal și extraverbal;

b) verbal și paraverbal;

c) verbal, non-verbal și paraverbal.

10. Care dintre următorii a realizat schema comunicării?

a) Ion Creangă;

b) Kant;

c) Shannon

ex.

CHESTIONAR PENTRU EXAMINARE FINALĂ II

1. În comunicare, mesajul reprezintă:

ceea a) ce dorește emițătorul să transmită;

b) împrejurarea în care are loc comunicarea.

c) mijlocul prin care este transmisă informația.

2. Ordinea corectă a elementelor comunicării este:

a) codificarea, emiterea și transmiterea

b) codificarea, emiterea și transmiterea, receptarea, decodificarea, feedback-ul;

c) codificarea, decodificarea, feedback-ul.

3. Care dintre următoarele variante conține toate funcțiile limbajului?

. a) emotivă, conativă, referențială, fatică și poetică;

b) emotivă, poetică, fatică;

c) poetică și referențială.

4. Funcția care are rolul de a orienta enunţul către receptor este:

a) funcția abstractă;

b) funcția conativă;

c) funcția dubitativă.

5. Prin zvon se înțelege:

a) informația corectă;

b) un mesaj răspândit în cărți de specialitate;

c) un mod de comunicare prin ”fabricarea” unei informații fără o sursă verificată.

6. Care dintre următoarele sunt elemente ale limbajului paraverbal?

a) claritatea vocii, comunicarea orală;

b) mimica, tonul și pauzele din vorbire;

c) tonul, volumul, claritatea vocii și pauzele din vorbire.

7. Rolul feedback-ului în comunicare este:

a) reacția transmisă de receptor la primirea unui mesaj;

b) un mijloc de repetare a mesajului:

c) un zvon codat.

8. Funcțiile limbajului au fost enunțate de:

a) Einstein;

ex.

b) Platon;

c) Roman Jakobson.

9. Cele două forme de manifestare ale limbajului verbal sunt:

a) codat și scris;

b) oral și scris;

c) oral și electronic.

10. În exclamația ”O, ce zi ploioasă!” se activează funcția:

a) expresivă;

b) fatică;

c) referențială.

ex.

CHESTIONAR PENTRU EXAMINARE FINALĂ III

1. Persoanele între care se realizează schimbul de mesaje sunt:

a) emițătorul și receptorul;

b) emițătorul și mesagerul;

c) receptorul și feedback-ul.

2. În comunicare, contextul reprezintă:

a) ceea ce dorește emițătorul să transmită;

b) împrejurarea în care are loc comunicarea;

c) mijlocul prin care este transmisă informația.

3. În comunicarea, codificarea presupune:

a) convertirea ideilor și a emoțiilor în cuvinte;

b) înțelegerea mesajului.

c) transmiterea emoțiilor.

4. Funcția poetică se mai numește și:

a) estetică;

b) etică

c) politică.

5. Modificarea poziției corpului în comunicare este o formă de manifestare a limbajului:

a) verbal;

b) non-verbal;

c) paraverbal.

6. Limbajul verbal constă în:

a) aprofundarea mesajului transmis pe cale orală;

b) codificarea limbajului sonor;

c) exprimarea vocalã, sonorã, grafică și vizuală a cuvintelor.

7. Limbajul scris este o formă de manifestare a:

a) limbajului non-verbal;

b) limbajului paraverbal;

c) limbajului verbal.

8. Sistemul care practică sistematic repetiția, recurența lozincilor, a imaginilor, a simbolurilor, a

ex.

schemelor explicative se numește:

a) difuzare;

b) propagandă

c) zvon.

9. Comunicarea este un proces:

a) cultural;

b) social;

c) științific.

10. Tonalitatea vocii, volumul vocii și pauzele de vorbire sunt elemnete ale limbajului:

a) nonverbal;

b) paraverbal;

c) verbal.

ex.

CHESTIONAR PENTRU EXAMINARE FINALĂ IV

1. Pe lângă emițător, mesaj și receptor, pentru ca o comunicare să fie eficientă este nevoie de:

a) canal, feedback;

b) canal, cod, context;

c) cod, feedback.

2. În comunicare, emițătorul reprezintă:

a) împrejurarea în care are loc comunicarea;

b) persoana care transmite mesajul;

c) persoana care primește mesajul.

3. În comunicare, procesul decodificării are loc atunci când:

a) Receptorul dă dovadă că a primit mesajul ce i-a fost transmis;

b) Receptorul nu a înțeles mesajul ce i-a fost transmis;

c) Scopul mesajului n-a fost perceput.

4. Funcția conativă se mai numește:

a) emotivă;

b) melancolică;

c) persuasivă.

5. Sistemele de comunicare ce nu implică folosirea cuvintelor fac parte din limbajul:

a) non-verbal;

b) paraverbal;

c) verbal.

6. Procesul de proces de răspândire a informațiilor poartă denumirea de:

a) codare;

b) difuzare;

c) propagare.

ex.

7. Receptarea presupune:

a) emiterea unui mesaj;

b) furnizarea de informații într-un anumit context;

c) înregistrarea mesajului ce a fost transmis de către emițător.

8. Modificarea mimicii este o formă de manifestare a:

a) limbajului non-verbal;

b) limbajului paraverbal;

c) limbajului verbal.

9. Difuzarea, propagarea, zvonul și propaganda sunt patru sisteme de comunicare identificate de:

a) Aristotel;

b) Descartes;

c) Serge Moscovici.

10. Persoana care decodifică un mesaj se numește:

a) emițător;

b) mesager;

c) receptor.

ex.

CHESTIONAR PENTRU EXAMINARE FINALĂ V

1. Pe lângă emițător, context și receptor, pentru ca o comunicare să fie eficientă este

nevoie de:

a) cod, canal și mesaj;

b) cod, canal și feedbackȘ

c) canal și cod.

2. În comunicare, codul reprezintă:

a) ceea ce dorește emițătorul să transmită;

b) împrejurarea în care are loc comunicarea.

c) modalitatea prin care este transmisă informația.

3. Reacția pe care receptorul o transmite emițătorului la primirea mesajului poartă

denumirea de:

a) difucare;

b) feedback;

c) zvon.

4. Câte funcții ale limbajului a identificat Roman Jakobson?

a) două;

b) șase;

c) zece.

5. Sistemul de comunicare ce vizează un grup specific caracterizat printr-o identitate

specifică se numește:

a) bârfa;

b) descrierea;

c) propaganda.

6. Termenul de propagandă îl întânim în comuicarea:

a) politică;

b) estetică;

ex.

c) fatică.

7. Melodica vocii și ritmul vorbirii sunt elemente ce țin de limbajul:

a) non-verbal;

b) paraverbal;

c) verbal.

8. Limbajul paraverbal se caracterizează prin modificarea:

a) semnelor grafice;

b) mimicii;

c) vocii.

9. Care este rolul codului în procesul de comunicare?

a) de a bloca transmiterea mesajului.

b) de a transforma informația în mesaj;

c) de a informa;

10. Persoana care primește un mesaj se numește:

a) emițător;

b) mesager;

c) receptor.

ex.

SUPORT DE CURS

MODUL: COMPETENŢA DE COMUNICARE(Operator introducere, validare şi prelucrare date - 411301)

REALIZAT ÎN CADRUL PROIECTULUI

FEMINIS – Să progresăm împreună !(Contract nr. POSDRU/144/6.3/S/130725)

Aprobat prin decizia nr. ___/__.06.2014

Manager de proiect,Conf. dr.

Filip STANCIU

Bucureşti, 2014

ex.