Comunica Re Politica 1

7/30/2019 Comunica Re Politica 1

1/8

Comunicarea politica

Comunicarea politica este "o forma a comunicarii prin intermediul careia se transmit intentionat si directionat mesaje avnd continut politic, mesaje transmise prin intermediul mijloacelor de comunicare n masa sau prin alte instrumente si actiuni, transfer si contratransfer informational care se realizeaza ntr-un cmp sau ntr-un spatiu de actiune bine definit, ntr-o anumita perioada de timp, folosindu-setehnici si metode de formare a imaginilor actorilor politici specifice publicitatii si care are drept scop principal realizarea unei legaturi pe ct posibil pozitive ntre actorii politici si opinia publica si invers" (pag 31-32 Flavius Calin Rusu).

Comunicarea politica poate fi definita n opinia autorului Andrei Stoiciu, plecnd de la definirea marketingului politic. Marketingul politic este "metoda globala de organizare, prezentare, promovare a informatiei si a resurselor necesare realizarii unor obiective politice" (pag 13). Resursa cea mai importanta utilizata decatre marketingul politic este informatia. De aici rezulta eticheta ce reprezinta o ncarcatura simbolica, imaginea care identifica, da valoare si reprezinta produsul. Astfel informatia este sursa vitala a cunostintelor necesare unei campanii de marketing politic.

Comunicarea politica "include procedurile si actiunile prin care este folosita si organizata informatia politica" (pag 14). Autorul este de parere ca nu trebuieconfundata sau identificata comunicarea politica cu propaganda electorala. Comu

nicarea politica "include toate actiunile de recrutate de personal, de conceptii, de ancheta, de marketing, de evaluare strategica, de grafica, de analiza a peisajului audio-vizual, de calcul financiar, de pregatire a raspunsurilor care preced, care pot fi tiparirea de afise electorale sau interventia unui candidat pepostul de televiziune" (pag 14).

n cadrul aceleasi lucrari, , identifica patru reguli de baza ale comunicarii politice: pastrarea coerentei, adaptarea campaniei la timpul prezent, identificareaminimala si coordonarea maxima.

Pastrarea coerentei este n opinia autorului un tot unitar al comunicarii politice. Deoarece exista diverse actiuni care se desfasoara la momente diferite si de catre actori diferiti, este obligatoriu sa se pastreze o consecventa. Succesiunea

elementelor trebuie sa fie logica, foarte bine gndita pentru ca de unitatea lordepinde si atingerea scopului final. Unitatea actiunilor apare atunci cnd se elimina contradictiile la nivel intern sau extern. Aceste conflicte pot aparea atunci cnd exista discrepante de imagine, cnd un actor politic nu are un discurs fie conform ideologiei sau inconsecvent. Cu alte cuvinte, lipsa coerentei nsemna scaderea credibilitatii omului politic, adica, scaderea numarului de votanti.

Adaptarea campaniei la timpul prezent, este o adaptare de fapt la realitatea sociala, economica, politica si culturala a societatii n care traieste. Populatia este cea care va da tonul si ritmul discursului politicianului, pentru ca fara a raspunde la anumite nevoi va aduce cu sine grave disfunctionalitati de imagine side profil ale actorilor politici. De aceea nici o campanie care a fost efectuata si a fost cstigatoare nu trebuie sa fie considerata ca si eficienta din start.

Identificarea minimala, este procesul prin care se face prezentarea produsului."n marketingul politic, imaginea este cea care da valoare produsului promovat, iar aceasta imagine trebuie sa reprezinte ceva diferit, cu care un alegator sa sepoata usor identifica" (pag 16). Cu alte cuvinte, identitatea cuprinde doua componente majore, si anume apartenenta la un grup si diferentierea n cadrul aceluiasi grup. Omul politic este parte componenta a unui partid prin aderarea lui la ideologie, ceea ce l face un membru al grupului. Dar n acelasi timp este necesar caomul politic sa se diferentieze de ceilalti pentru a putea sa si creeze identitatea care l va face recunoscut si popular. Imaginea creata trebuie sa fie pozitiva


2/8

si mai ales mentinuta n aceasta pozitie.

Coordonarea maxima. Elementele ce compun comunicarea politica trebuie puse ntr-oanumita ordine pentru a se folosi potentialul fiecarui element la maximum. Pentru ca sa existe o coordonare eficienta este nevoie te etapizarea procesului comunicarii politice precum si respectarea termenilor limita stabiliti pentru ndeplinire etapelor. De asemenea este necesara "respectarea tuturor regulilor de prudenta necesare pentru a nu anticipa rezultatelor alegerilor sau deciziilor adversarilor, pentru a nu miza sau folosii informatii care nu sunt sigure si verificate s.a.m.d." (pag 17)

Comunicarea politica, n opinia autoarei Camelia Beciu, are urmatoarele elemente distinctive: o retea de interactiuni, dimensiunea reprezentativa, ritualizarea, rolul mass-media, o practica democratica.

O retea de interactiuni. Comunicarea politica nseamna existenta a mai multi de doi interlocutori. Actorii sociali ce poseda identitati diferite, determina o retea sau o configuratie de retele de care trebuie sa se tina cont n comunicarea politica.

"Din acest punct de vedere, comunicarea politica este un concept global care vizeaza: institutii si actori cu resurse, proiecte si legitimitati diferite; procese, interactiuni si relatii care au anumite configuratii si un anumit impact social" (pag 16).

Comunicarea politica are un emitator pe lnga actorul politic si un actor social ce nu poseda identitate politica. Spre deosebire de alte tipuri de comunicare, comunicarea politica "nglobeaza contracte de comunicare diferite, de unde si finalitatea sa aparent contradictorie: persuasiune si, n acelasi timp, informare; strategie si n acelasi timp practica democratia" (pag 16).

Dimensiunea reprezentativa. Un participant la comunicarea politica trebuie sa sicreeze un statut politic, asta daca nu l-a dobndit deja. Comunicarea politica trateaza acele teme ce sunt de interes public si care se ncadreaza n perceptiile colective existente la un moment dat.

"Din aceasta perspectiva, comunicarea politica reprezinta un teritoriu simbolic n c

are actorii politici negociaza constructia agendei publice conferind vizibilitate unor proiecte care vizeaza comunitatile, grupurile sociale si societatea n ansamblu" (pag 16).

Ritualizarea. Comunicarea politica este un rezultat al interactiunii dintre actorii sociali diferiti ce sunt reprezentati ai unor institutii, proces din care rezulta o tipologie diversa a interactiunilor ce dau nastere comunicarii politice.

"Din acest punct de vedere, comunicarea politica este mult mai conventionala simai ritualizata dect alte acte de comunicare" (pag 17).

Rolul mass-media este important n procesul comunicarii politice, deoarece ajuta la o mai buna vizibilitate a informatiei politice pentru a ajunge sa fie dezbatut

a de catre public. "Mass-media sunt cele care pot media interactiunea dintre participantii la comunicare politica si care furnizeaza imagini ale acestei interactiuni. Asadar, mediatizarea este o conditie intrinseca a oricarei actiuni de comunicare politica" (pag 17).

O practica democratica. Comunicarea politica n afara rolului strategi pe care l are pentru un actor politic, este si un mijloc de implementare a unor practici sociale. Practicile de comunicare politica dintr-o societate pot evidentia gradul democratic al unei societati.


3/8

Tipologia comunicarii politice

Pentru a ntelege mai bine comunicare politica, dar mai ales abordarile care staula baza definirii ei, Gerstle mparte n patru mari abordarii definitiile comunicarii politice: abordarea din perspectiva comportamentalista, abordarea din perspectiva structuro-functionalista, abordarea interactionista si abordarea dialogica.

Abordarea din perspectiva comportamentalista. Unul dintre pionierii comunicariieste H.D. Lasswell care n 1948 punea ntrebarea "Cine spune ce, cui, prin ce mijloace si cu ce rezultate?" pentru a putea descrie o actiune de comunicare. Shanon si Wever propun n 1949, locica teoriei matematice a comunicarii. Comunicarea este nteleasa mai nti ca o suma de factori din care fac parte emitatorul, mesajul, receptorul, codul, canalul si situatia. Apoi, comunicarea este conceputa asemenea procesului liniar, care este transmiterea informatiei continute n mesaj de la emitator la receptor. Rezulta astfel ca efectul pe care al produce comunicarea asupradestinatarului este ceea ce o caracterizeaza.

Definitiile ce insista pe procesul de transmitere sau pe efectul ce l produce sunt numeroase. Pentru G.A. Miller, "comunicarea este transmiterea unei informatiide la un punct la altul" (pag 33). "Comunicam pentru a influenta, pentru a produce un efect n concordata cu intentiile noastre" (pag 33), este de parere D.K. Berlo. De la o astfel de idee a comunicarii, este de parere Gerstle, ca s-a ncercatdefinirea comunicarii politice. H. Eulau, S.J. Eldersveld si M. Janowitz, politologi dar care aveau la baza teoriile behavioriste, "imagineaza comunicarea drept

unul dintre cele trei procese (cu liderul si cu structurile de grup) prin care influentele politice sunt mobilizate si transmise ntre institutiile guvernamentalesi comportamentul electoral" (pag 33).

Abordarea din perspectiva structuro-functionalista. Jacques Gerstle este de parere ca o astfel de abordare "schimba definitia comunicarii, nscriind-o n contextulsocietatii ca pe un ansamblu al sistemelor aflate n relatie. Comunicare politicarezida n ansamblul de procese interactive dintre elementele unui sistem si ntre acest sistem si elementele nconjuratoare" (pag 35). Conceptele cheie sunt astfel sistem, schimb, echilibru.

Sistemele, precum cele politice, economice, culturale, care definesc societatea,folosesc un proces de transmitere de informatii prin fluxuri specifice fiecarui

mediu. Astfel politicul este situat pe o pozitie secundara.

Comunicarea politica este "o activitate de comunicare, cu specific politic n functie de consecintele ei, actuale sau potentiale, asupra politicului"(pag 36) estede parere R. Fagen. Pentru K.W. Deutsche "comunicarea politica nu are existentaproprie deoarece ntreaga politica trebuie analizata ca fiind o comunicare: a conduce este, mai nti de toate, o activitate de comunicare" (pag 36).

Eficacitatea sistemului este data de patru factori, este de parere Jacques Gerstle: importanta informatiei, timpul de asteptare necesar sistemului pentru refacere, cstigul realizat prin fiecare operatie corectiva si deplasarea scopului comunicarii. De aceea Almond vede comunicarea ca pe "elementul dinamic al sistemuluipolitic, de care depind alte procese, precum socializarea, atragerea, participar

ea" (pag 36). Potrivit lui D. Easton, "comunicarea nu este un concept central, modelul sau fundamentndu-se pe aceeasi logica a schimbului de informatii ntre sistem si mediu. Cerintele si suporturile care intra n sistemul politic sunt transformate n decizii si reactioneaza asupra modelului printr-un mecanism de feedback" (pag 36-37).

Comunicarea politica poate fi definita, dupa cum remarca Camelia Beciu n lucrareaComunicare politica, tinnd cont de aspectul instrumental al comunicarii politicesi de cel institutional.


4/8

Aspectul instrumental clasifica comunicarea politica ca pe o relatie de persuasiune ntre interlocutori, un proces de influentare si intentionalitate.

Astfel, comunicarea politica este, pentru Belanger, "o relatie sociala echivalenta cu influentarea, nsa o influentare n primul rnd voita, transformata apoi n actiue sau, dimpotriva, n absenta actiunii, adica n omisiune. Este ntotdeauna vorba de ointerventie intentionala n comportamentul potential al receptorului" (pag 128 /19).

McNair defineste comunicarea politica ca fiind o "comunicare intentionala desprepolitic" sau "toate discursurile politice", "nu numai enunturile verbale sau scrise, ci si elementele vizuale de semnificatie precum tinuta vestimentara, machiajul, pieptanatura, designul unui logo, toate acele elemente de comunicare despre care se poate spune ca alcatuiesc imaginea politica sau identitatea". (pag 4 /19)

Achache este de parere ca sunt necesare cteva conditii minimale comunicarii, cu rol intentional: emitator, receptor, un spatiu public, unul sau mai multe canalede comunicare.

Aspectul institutional percepe comunicarea politica ca pe "un sistem alcatuit din resurse tehnologice, conditii etice, profesionale, reglementari normative si conventionale destinate publicitatii politice". (pag 19)

Negrime considera comunicarea politica "un sistem complex de comunicare a informatiei politice ntretinut prin practici jurnalistice, socializare politica si democratizarea institutiilor statului". (pag 20)

Comunicarea politica este, pentru Wolton, "un spatiu n care se relationeaza discursurile contradictorii a trei actori care au legitimitatea de a se exprima n modpublic asupra politicii: oamenii politici, jurnalisti si opinia publica prin intermediul sondajelor de opinie". (pag 107 / 20)

Veron, propune o abordare asemanatoare cu cea a lui Wolton. Pentru Veron, analizeaza "produsele" comunicarii politice pornind de la produsele mediatice: "fiecare produs final difuzat de media de informare este o configuratie discursiva profund eterogena care rezulta din negocieri multiple: produsul este traversat de st

rategiile diferitilor actori care intervin n producerea sa. Altfel spus, este vorba despre o suprafata discursiva care devine locul de ntlnire al unor operatori strategici de o mare diversitate". (pag 204 / 20)

Roland Cayrol n Noua comunicare politica, vedea procesul comunicarii politice caun rezultat al conlucrarii dintre "televiziune, sondajele si publicitatea" (apudThoveron pag 11), rezultnd cea ce el numeste sfnta treime. Dar la aceste trei elemente definitorii Gabriel Thoveron n lucrarea Comunicarea politica azi, mai adauga un element, acela fiind americanizarea, rezultnd o cvadratura.

Norris adopta un model interactiv oarecum linear, pentru ca: "comunicarea politica este un proces interactiv referitor la transmiterea de informatie ntre oameniipolitici, noile media si public. Procesul opereaza de sus n jos, de la instituti

ile guvernului catre cetateni, orizontal, ntre oamenii politici, si de jos n sus,de la opinia publica spre autoritati". (pag 1 / 20)

Gosselin defineste comunicare politica pornind de la tipologia actiunii socialepropusa de Weber (apud Beciu). Comunicarea politica este nteleasa att ca o relatiepragmatica, ct si ca o structura institutionala. Comunicarea politica este definita dupa doua axe: "una orizontala, care vizeaza relatia actiune-receptare, si cealalta, verticala, care introduce arenele si teritoriile n care se desfasoara comunicarea politica" (pag 21).


5/8

Abordarea integrata, sustinuta de Camelia Beciu, subliniaza ca un act de comunicare politica este n acelasi timp: o "relatie" intentionala, o luare de pozitie strategica, precum si un "spatiu" de interactiune; un "ritual", dar si un ansamblude reglementari juridice; un dispozitiv tehnologic si simbolic "care pune n scena" politicul, dar si o practica democratica; un "mesaj" politic, dar si cognitiepolitica; marketing politic dar agenda publica. Comunicarea politica, conchideautoarea, este multidimensionala daca privim definirea ei nu prin un model linear sau informational, ci unul constructivist sau discursiv.

Dimensiuni ale comunicarii politice

Comunicarea politica, dupa cum remarca Jacques Gerstle, n lucrarea Comunicare politica, are la baza trei dimensiuni fundamentale: dimensiunea pragmatica, dimensiunea simbolica si dimensiunea structurala.

Pragmatica este definita ca acea arie care se ocupa cu studiul practicilor realede comunicare. Pragmatica se refera la "relatia care l uneste pe emitator de receptor si care este mediatizata de comunicare" (pag 25 P. Watzlawick apud Gerstle). Comunicarea politica devine n felul acesta o forma a relatie sociale care se stabileste prin comunicare. Interactiunea este realizata prin persuasiune, convingere, seductie, informare, condamnare, negociere sau dominare. Rezulta astfel operspectiva practica a comunicarii, una care "poate fi conceputa ca o reprezentare a politicului, definit ca spatiu social al tensiunii dintre cooperare si conflict"(pag 26). Ideea de coopera este subiacenta etimologiei termenului comunicar

e, cuvnt care sugereaza o transmitere de informatii, la un amestec si la o partajare a semnificatiilor.

Simbolurile sunt ceea ce folosesc oamenii pentru a da un sens experientei lor. "a simboliza nseamna a reprezenta realul si a stabilii un raport de semnificatie ntre lucruri" (pag 28). Pentru a realiza acest lucru, omul se foloseste de limbajdar si de rituri sau ritualuri. Semnele care sunt folosite nu doar n comunicareapolitica, dar si n alte forme ale counicarii umane se regasesc n coduri. Un cod dupa cum defineste autorul, "este un stoc de semne si un repertoriu de reguli carese combina n mod potrivit pentru membrii unei comunitati lingvistice" (pag 28).

Simbolurile ofera strategii ce pot avea grade diferite de ntrebuintare. Strategiasimbolurilor se axeaza pe o alegere ntre descriere si condensare. Simbolurile co

ndensate se caracterizeaza prin marea ncarcatura semantica si prin puterea lor deevocare, de identificare ori de protectie. Enuntarea "permite locuitorilor individuali sau colectivi sa realizeze acte de limbaj controlate, sa aiba o grija mai mare sau mai mica n privinta enunturilor si sa le ofere auditoriului spre a produce mesaje de implicare, de interpretare sau de asociere" (pag 29). Comunicareapolitica trebuie sa se foloseasca de umorul popular al istoriilor si glumelor,care pot fi un vector puternic al stereotipurilor sociale, rasiale si nationale.

Dimensiunea structurala face trimitere la caile prin care avanseaza comunicareapolitica. Acestea pot fi canale, retele si media prin intermediul carora se deruleaza fluxul comunicarii. Conceptul de retea are doua perspective, una sociala iar o alta de comunicatie.

Reteaua sociala se defineste "prin opozitie cu un aparat, drept o organizatie sociala, neconstituita, adica limite imprecise, cu actanti putin specializati n rolurile si conexiunile aleatorii" (pag 30).

Reteaua de comunicatie este reprezentata ca "o infrastructura, adica un ansamblude posibilitati materiale de comunicatie, care difera de structura de comunicare definita ca ansamblul comunicarilor schimbate n mod real n cadrul unui grup". Prin structura comunicationala se ntelege avantajului material dar care nu realizeaza o structura reala a comunicarii. Pentru a exista stabilitate n interiorul uneiretele de comunicare este nevoie de trei factori: resursele informationale dist


6/8

ribuite inegal, interesul partenerilor pentru schimb si repartizarea puterii n sensul controlului informatiei.

Comunicarea prezidentiala

Camelia Beciu n lucrarea Comunicare politica, defineste comunicarea prezidentialaca cea care desemneaza ansamblul practicilor si tehnicilor de comunicare prin intermediul carora institutia prezidentiala si/sau presedintele disemineaza informatia de interes public si national.

Comunicarea prezidentiala este n opinia autoarei una din cele mai ritualizate forme de comunicare politica. Aceasta constatare se datoreaza modului n care este perceput procesul de transmitere de informatii din partea presedintelui. Momentelen care presedintele are o interventie sau o convorbire devin momente exceptionale, ajung sa fie evenimente n sine sau semne ca pe scena politica se ntmpla ceva deimportanta maxima, de aici rezulta asa numitul "contract" de comunicare. Prin acest contract conchide autoarea presedintele este "reprezentantul natiunii", iarmodul de adresare este alocutiunea.

Muchon analiznd comunicarea prezidentiala din Franta, a constatat ca aceasta esteuna din ce n ce mai personalizata. Astfel se face trecerea de la ritualul ce caracterizeaza comunicarea prezidentiala si se trece la o comunicare ce doreste sapuna accentul mai mult pe psihologia personajului prezidential. Camelia Beciu este de parere ca modul de adresare al presedintelui cu toate ca nu seamana cu o a

locutiune propriu-zisa, ea este tot perceputa ca o alocutiune, momente exceptional n care presedintele comunica "n fata natiunii".

Camelia Beciu considera ca presedintele "ca reprezentant al natiunii, evoca saucelebreaza memoria colectiva" (pag 24). Atunci cnd presedintele se adreseaza natiunii, natiune ce detine o anumita istorie, el o face n calitate de cetatean, lider politic si lider simbolic. Ca lider simbolic, presedintele se adreseaza natiunii-colectivitate, ncarnnd valori, caractere si idealuri colective. Ca lider politic, presedintele comunica n numele unui stat. Iar n calitate de cetatean, presedintele se adreseaza n numele opiniei publice.

Pe lnga rolul important pe care l are presedintele n comunicare, tot att de importat este si rolul institutiei prezidentiale, a carui comunicare se nscrie "n procesu

l cotidian al comunicarii politice" (pag 24).

Camelia Beciu realizeaza o mpartire a modelelor de comunicare prezidentiala prinprisma modului n care presedintii utilizeaza televiziunea pentru a se adresa natiunii si a interactiunii dintre presedinte, mass-media si public.

Denton si Hart (apud Beciu) sunt de parere ca spectacolul politic se datoreaza televiziunii, care "submineaza adesea dimensiunea democratica a comunicarii prezidentiale" (pag 24). Astfel rezulta: politica popularitatii, televiziunea este cea care a determinat aparitia discursului plebiscitar, a discursului destinat marelui public, consensual si popular; politica aparitiilor publice, acapararea deaparitii publice, de capital televizual; riscul demagogiei, televiziunea prin metodele de prezentare a faptelor diminueaza rationalitatea n procesul decizional,

rezultnd o diminuare eronata a publicului.

Mouchon (apud Beciu), formuleaza trei modele de comunicare, ce tin seama de interactiunea ce are loc ntre presedinte si mass-media si rolul pe care l joaca publicul din perspectiva contactului cu presedintele.

Modelul autoritar sau modelul diadic, este modelul n care presedintele se prezinta ca o autoritate menita sa raspunda ntrebarilor jurnalistului-vedeta cu privirela punctele esentiale ce intereseaza populatia.


7/8

Modelul agora, este modelul n care ntrebarile provin din partea unui public bine selectionat, dar care nu poate avea un dialog iar rolul jurnalistului este acelade a selecta persoanele ce vor adresa ntrebari, ne mai fiind un purtator de cuvntal opiniei publice. Mouchon este de parere ca modelul agora prin diversitatea opiniilor este mai bun dect modelul autoritar. Cu toate acestea, constata autorul,interventiile nu sunt egale, ci proportionale cu statul participantilor, rezultndun rol infim din partea publicului care se gaseste n ecuatia comunicarii doar pentru a fi desfasurata comunicarea prezidentiala.

Modelul interactiv, este pentru Muchon, un model de comunicare prezidentiala cese desprinde complet de logica spectacolului. Spre deosebire de modelul agora, modelul interactiv permite un dialog ntre public si presedinte. Cu toate acestea exista riscul aparitiei sindromului discutiei de cafenea. Adica, calitatea dialogului depinde foarte mult de selectia participantilor si a interventiei acestora.Un alt risc ar mai fi complexitatea ntrebarii care nu permite un raspuns succintsi convingator din parte presedintelui.

Jacques Gerstl n cartea Comunicarea politica este de parere ca televiziunea a jucat un rol important n schimbarea si modelarea strategiilor comunicarii prezidentiale. Sufragiul universal dar mai alese separarea puterilor a determinat un procesde administrare zilnica a comunicarii prezidentiale, pentru ca institutiile media, este de parere autorul, au dobndit o importanta strategica n jocul puterii. Comunicarea electorala avea rolul de a aduce popularitatea candidatului, iar acestproces este unul de care presedintele nu se poate lipsi. Cu alte cuvinte "prese

dintele duce o campanie fara oprire, n care comunicarea se bazeaza pe popularitate" (pag 92).

Institutia prezidentiala poate sa asigure un control al comunicarii. Prin control, autorul, ntelege modul n care va fi construita scena politica. Politica de comunicare va putea sa gestioneze modul n care este organizat un eveniment sau chiarparticiparea la acel eveniment.

Presedintele nu trebuie doar sa aiba acces la media direct, adica prin discursuri, ele trebuie sa poata avea si o acoperire n cadrul programelor de informare maiales a programelor televizate. Astfel spus, "administrarea agendei prezidentiale permite orientarea acoperirii mediatice spre actualitate sau nspre crearea actualitatii" (pag 93).

Opinia lui Jacques Gerstl analiznd sistemul politic francez, unul bicefal, este aceea ca timpul acordat presedintelui si guvernului, tind sa fie n favoarea celui de-al doilea. Cu toate acestea, timpul acordat guvernului nu este mpartit ntre Ministere, ci este concentrat asupra puterii, asupra unui singur om. n plus, presedintele are ca responsabilitati si pe cea de reprezentant al natiunii, rezultnd astfel o acoperire media nesolicitata.

Dimensiunea functiei prezidentiale este cea care determina strategia de comunicare. Presedintele, arata autorul, "n perioadele de criza interna sau internationala, n conjuncturile electorale sau n timpul exercitarii curente a puterii", va trebuii sa gestioneze diversele aspecte simbolice ale rolului de: "gardian al institutiilor, garant al unitatii nationale, arbitru, figura tribuniana, sef militar s

i diplomat" (pag 94). Situatiile de criza n care presedintele este privit ca un garant al libertatii cetatenilor, are suportul segmentelor de opinie ostile.

Comunicarea prezidentiala merge mai departe pna acolo nct vrea sa controleze scena,modul n care este distribuita informatia dar mai ales ce fel de informatie ajunge la public.

De cele mai multe ori, este de parere Jacques Gerstl, comunicarea prezidentiala are ca baza de sustinere "administrarea popularitatii presedintelui si a deciziilor acestuia, precum si de mentinerea legitimitatii" (pag 94). Functia de presedi


8/8

nte permite orientarea strategiilor de comunicare spre o anumita problema, fie crearea unei noi directii ce trebuie dezbatuta. Perioadele de criza sunt cele maibune momente pentru presedinte sa si transmita mesajul, iar oricare ar fi situatia criza sau ameliorare, el trebuie sa si orienteze discursul n asa mod nct el sa splieze pe situatia data.

Comunicarea politica a presedintelui nu se rezuma doar la relatarile televizatesau la articolele aparute n ziare, ci pot fi deplasarile n strainatate sau acele gesturi de forta simbolica.

Jacques Gerstl defineste comunicarea prezidentiala nu doar ca o reducere la ctevatehnici, ci ca pe "un ansamblu de eforturi ale presedintelui, canalizate n directia unui control - prin cuvnt, tacere, actiune - al definirii situatiei politice oferite de mijloacele media si de alti actanti politici, sprijnindu-se pe resursele oferite de pozitia institutionala" (pag 96). Obiectivul consta n a orientareaeforturilor spre o reprezentare a eforturilor spre o redare a situatie care sa fie conforma cu punctele de vedere ale presedintelui. Pentru ca acest obiectiv safie ndeplinit trebuie administrate din timp luarile de cuvnt, a intervalelor de tacere si a politicii simbolice.

Document Info

Accesari: 3804

Apreciat:Comenteaza documentul:Nu esti inregistratTrebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?Daca documentul a fost util si crezi ca meritasa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codulin pagina web a site-ului tau.

Comunica Re Politica 1

Documents

Transcript of Comunica Re Politica 1