Limbajul paraverbal VOCEA

Comunicarea orala este imposibil de separat de componentele paraverbale si nonverbale ale comunicarii.

In comunicarea orala vocea si tonul pe care o/il folosim da contur mesajului pe care vrem sa-l transmitem, in functie intensitatea si atitudinea acestora puteam avea o conversatie pacifista chiar si atunci cand mesajul pe care vrem sa-l transmite este unul dur, sever, de repros.

35% - comunicare verbală65% - comunicare non-verbală

Comunicarea paraverbala

In cazul acestui tip de comunicare informatia este codificata si transmisa prin elemente vocale care insotesc cuvantul si vorbirea in general si care au semnificatii comunicative aparte. In aceasta categorie se inscriu:• caracteristicile vocii (comunica date primare despre locutori: tanar - batran, energic - epuizat, alintat - hotarat etc.)• particularitatile de pronuntie (ofera date despre mediul de provenienta: urban - rural, zona geografica, gradul de instructie etc.)•intensitatea rostirii•ritmul si debitul vorbirii•Intonatia•pauza •etc.

Comunicarea paraverbala nu poate exista ca forma, decat concomitent cu comunicarea verbala. Dar din perspectiva continutului ele se pot separa. De exemplu un „da' rostit ca „nu'.

„AM SĂ REZOLV EU PROBLEMA ASTA.”

- PROMISIUNE- AFIRMAȚIE

- AMENINȚARE

Exista numerosi stimuli incorporati mesajului verbal care provoaca diverse reactii afective: vocea, tonul, ritmul vorbirii, stimulul scrierii, pauzele dintre cuvinte, accentele si chiar balbele, zambetul, clipitul genelor, atingerea, bataia cu pumnul in masa, etc. Interventia acestora peste mesajul verbal poate provoca slabirea, distorsionarea sau intensificarea semnificatiei cuvintelor continute de mesaj.

Calitatile vocale se refera la insusirile personale implicate in mecanismul vorbirii si la factorii care influenteaza sunetul vocii. Sunetele sunt mai clare daca pozitia corpului este dreapta, muschii gatului intinsi, buzele flexibile, iar respiratia buna.

Inaltimea vocii este data de frecventa de vibratie a corzilor vocale. Cand suntem tensionati sau anxiosi vocea se subtiaza, devine stridenta sau zgarie si scartaie. Cand suntem calmi si relaxati, tonul vocii coboara, devine plin si sigur. Daca suntem obositi sau precipitati, vocea devine aspra, gatuita.

Volumul vocii este mai usor de controlat decat tonalitatea. Ritmul si forta respiratiei sunt esentiale. Volumul trebuie sa fie tare la inceputul si la sfarsitul unei prezentari pentru a sublinia obiectivele si concluziile acesteia. Se recomanda sa pastram un volum jos, normal de conversatie adaptat ambiantei.

Dictia este calitatea si arta de a articula si pronunta

cuvintele corect si clar. Ea se poate educa prin exercitiu.

Accentul priveste maniera de a pronunta mai apasat,

mai intens sau pe un ton mai inalt o silaba dintr-un cuvant

sau un cuvant dintr-un grup sintactic.

Pauzele reprezinta separarea vorbirii in grupuri si

cascade de cuvinte sau fraze. Pauzele prea lungi obosesc

audienta, dar pauzele scurte, retorice, bine plasate, dau

ascultatorului sentimentul de implicare activa.

Intonatia cuprinde timbrul si variatia inaltimii glasului

care transmit emotii, sentimente si atitudini. Inflexiunile

vocii tradeaza faptul ca vorbitorul este fericit, trist, furios,

infricosat, prietenos, umil sau dictatorial.

In timpul unei discutii, dezvaluim indirect foarte multe informatii despre noi, nu neaparat prin cuvinte, ci prin tonul pe care il adoptam. Un ton mai puternic, mai ridicat subliniaza siguranta de sine si conduce atentia ascultatorului, in timp ce un ton mai slab poate ascunde un caracter timid si lasa impresia de pasivitate.

Tonul „de baza”, recomandat atunci când vrem să fim convingatori, este cel „parental”, al unui parinte, profesor, preot sau judecător. Tonul parental” obtine un efect de autoritate, atentie si persuasiune pentru ca personifica mama, tatal, bunicul, seful, profesorul sau alte figuri parentale. El transmite mesaje subliminale de mare incredere, competenta si experienta. La nivel inconstient, el evoca povetele intelepte ale parintilor si cere supunere.

Studiul vocii umane a dovedit ca fiecare persoană are o amprentă vocală unică. Pe Pamant, nu exista doua voci absolut identice, dar elementele prin care poate fi influentat auditoriul raman fundamental aceleasi.