ROLUL, LOCUL ŞI SEMNIFICAŢIA COMPUNERILOR

ÎN ÎNVĂŢĂMÎNTUL PRIMAR

  

Motto: Compunerile reprezintă rezultanta unei

activităţi intelectuale complexe,

care implică sinteza cunoştinţelor,

priceperilor şi deprinderilor dobîndite de elevi

în lecţiile de citire, gramatică, lectură,

precum şi la alte obiecte de învăţămînt.

(Silvia Nuţă)

 

Una dintre responsabilităţile învăţătorului este formarea şi dezvoltarea capacităţii de exprimare

corectă (scrisă şi orală) a elevilor. La realizarea acestui obiectiv concură toate disciplinele de învăţămînt din

ciclul primar, însă limba şi literatura română se detaşează, atît în ceea ce priveşte ponderea deţinută în planul de

învăţămînt al ciclului primar, cît şi în ceea ce priveşte desfăşurarea concretă a activităţilor.

Un rol cert pe segmentul cultivării capacităţilor de exprimare a elevilor îl au compunerile, cu o

contribuţie importantă la formarea lor intelectuală, morală şi estetică. Prin intermediul compunerilor se

valorifică cunoştinţele elevilor dobîndite la celelalte componente ale obiectului limba şi literatura română (citit-

scris, comunicare, lectură etc.).

Este tipul de activitate cel mai personalizat dintre componentele limbii şi literaturii române, pentru că

vizează trăsăturile individuale, atît ca premise, cît şi ca finalităţi.

Activitatea de compunere contribuie la:

a)      exercitarea de către elevi a actului comunicării, în formă orală şi scrisă;

b)      dezvoltarea capacităţilor intelectuale (selecţia, comparaţia);

c)      formarea şi dezvoltarea capacităţilor de percepţie globală, prin concentrarea în acelaşi tip de

activitate a unor informaţii provenite din surse diferite: experienţă personală, celelalte obiecte de învăţămînt;

d)      stimularea imaginaţiei;

e)      afirmarea personalităţii şi cultivarea încrederii în capacităţile proprii.

Compunerea este considerată o activitate cu grad sporit de dificultate, resimţită atît de către învăţător,

cît şi de către elevi. Acest fapt se datorează următoarelor motive:

a)      presupune o experienţă cognitivă în timp (cunoştinţe, activităţi practice, impresii);

b)      implică o prezentare personală a unui obiect determinat (proces, imagine, succesiune de imagini).

Activitatea propriu-zisă de elaborare a compunerii este precedată de pregătirea elevilor pentru aceasta,

care constă în activităţi asupra modelului, respectiv analiza şi imitarea lui. Iniţial, elevii învaţă să descopere

organizarea internă a unui text şi apoi trec la elaborarea textului personal.

Pregătirea elevilor pentru a ajunge la capacitatea de a redacta în mod independent compuneri se

realizează într-un interval mai mare de timp, ca oricare proces prin care se urmăreşte formarea unei deprinderi.

Activitatea desfăşurată în cadrul orelor de limba şi literatura română oferă elevilor achiziţiile necesare pentru a

elabora compuneri: învaţă să înlănţuie cuvintele în propoziţii, să formeze propoziţii clare şi corecte din punct de

vedere gramatical, să desfăşoare ideile în succesiunea lor logică.

Cîteva aspecte asupra cărora învăţătorul trebuie să insiste:

a) alegerea temei şi stabilirea conţinutului compunerii. Învăţătorul va avea în vedere particularităţile de vîrstă

ale elevilor, sfera lor de preocupări etc.;

b) gradarea efortului elevilor. A desfăşura activitatea conform acestei cerinţe înseamnă a pleca de la simplu la

complex;

c) tehnica elaborării. Aceasta presupune orientarea elevilor în adunarea materialului corespunzător titlului

indicat, distribuirea acestui material pe cele trei părţi ale compunerii. Învăţătorul trebuie să asigure înţelegerea

de către elevi a temei care urmează să fie prezentată. Stabilirea unui titlu potrivit facilitează procesul de

elaborare a compunerii, pentru că le organizează gîndirea şi imaginaţia în jurul unei idei clare.

d) „colectarea” materialului necesar pentru elaborarea compunerii. Este o operaţie dificilă pentru elevi, care

implică stabilirea a ceea ce va cuprinde textul compunerii, „achiziţionarea” materialului şi organizarea acestui

material în conformitate cu un plan.

În prima fază, învăţătorul sugerează ce trebuie reprezentat, prin întrebări. Apoi elevii sînt aceia care

propun materialul, adică aspecte conţinute de compunere. Ideile propuse de elevi se scriu pe tablă în ordinea în

care au fost comunicate de ei. Se citesc pentru a se constata dacă nu sînt unele care se repetă, care nu surprind

aspecte esenţiale, care nu se raportează la titlu. Datorită faptului că ele sînt scrise în ordinea emiterii lor, elevii

sînt îndrumaţi să le distribuie în ordinea firească. Acest fapt se realizează pe baza întrebărilor învăţătorului (Cu

ce aţi începe? Despre ce veţi scrie la început? Ce veţi prezenta apoi? Cu ce veţi încheia?). În felul acesta, elevii

vor distribui ideile potrivit structurii compunerii: introducere, cuprins şi încheiere.

e) redactarea compunerii (transformarea planului în compunere). Accentul se pune pe cuvînt ca mijloc de

exprimare a ideii. În primă fază, elevii vor fi ajutaţi de învăţător. Se propun mai multe variante, dintre care

învăţătorul o alege pe cea mai bună şi o va scrie pe tablă, în dreptul ideii din plan. Compunerea se redactează cu

participarea tuturor elevilor. Alteori, planul compunerii se redactează în clasă, iar transformarea lui în text se

face individual acasă de către elevi.

Părţile compunerii

Raportul de dimensiune între părţile compunerii este acesta: introducerea să cuprindă 1/6 din text, iar

cuprinsul să fie de 2 ori mai mare decît introducerea şi încheierea luate la un loc.

I. Introducerea – începutul compunerii. În genere, indică locul şi timpul (descrierii) sau cînd are loc întîmplarea

povestită (naraţiunea).

II. Cuprinsul – partea cea mai întinsă a compunerii, prezintă faptele, în ordinea în care s-au petrecut

(naraţiunea) sau elementele componente ale unui peisaj (descrierea).

III. Încheierea – partea cea mai scurtă, indică sfîrşitul acţiunii, sentimentele trăite.

Formarea şi dezvoltarea capacităţilor de elaborarea a unei compuneri reprezintă un proces îndelungat,

în care rolul de îndrumător al învăţătorului este considerabil. Predarea compunerii trebuie plasată în direcţia

uneia dintre cele trei funcţii generale ale scrierii:

1.      transcrierea informaţiei (înglobează secvenţa de acţiune care urmează să fie comunicată);

2.      autoexprimarea (prin intermediul scrisului, orice persoană, implicit elevul, exprimă o atitudine personală

faţă de cele comunicate);

3.      favorizarea dezvoltării cognitive (în timpul unei elaborări scrise, elevul reuşeşte să privească realitatea din

unghiuri de vedere noi).

În momentul în care învăţătorul le propune elevilor să elaboreze o compunere, el trebuie să ştie care

este parcursul pe care doreşte să-l contureze şi care este dimensiunea pe care doreşte s-o cultive cu precădere,

pentru că însăşi evaluarea se va face prin relaţionarea cu aceste direcţii: Compunerea trebuie să fie apreciată în

raport cu scopul sau cu funcţia pe care o îndeplineşte, iar nu după lungimea ei, deoarece, în multe cazuri, pot fi

suficiente doar cîteva propoziţii.

Tipuri de compuneri

a. Forma cea mai simplă de compunere este reproducerea orală a unui text auzit sau citit. Alcătuirea

compunerii pe bază de texte presupune stabilirea unui plan, în care să fie înregistrate momentele principale ale

acţiunii, dacă textul respectiv este o naraţiune, sau tablourile, cînd textul aparţine liricii sau prozei peisagistice.

Rezumatul înseamnă prezentarea pe scurt, în forma orală sau scrisă, a conţinutului unei opere literare.

Elaborarea rezumatului implică delimitarea fragmentelor şi sintetizarea conţinutului lor sub formă de

idei principale. Ideile principale pot fi formulate în mai multe variante, în funcţie de experienţa elevilor în acest

tip de activitate, de natura textului literar:

-         sub formă de desene (clasa I);-         sub formă de întrebări (cea mai uşoară formă de elaborare a ideilor principale);-         sub formă de titluri (texte descriptive);-         sub formă de propoziţii enunţiative (texte narative);-         sub formă de citate.Amplificarea ideilor principale duce la realizarea rezumatului.

b. Compuneri orale pe baza unei ilustraţii sau a unui şir de ilustraţii s-au realizat şi în perioada preşcolară. În

ciclul primar elevii sînt capabili să stabilească legături între secvenţele reprezentate de ilustraţii, respectiv să

completeze golurile între o ilustraţie şi alta.

c. Benzile desenate se adresează, aproape exclusiv, copiilor şi tinerilor. Sînt formate din text scurt, esenţial,

plasat în „baloane” şi imagini. Compunerea pe bază de benzi desenate are, întotdeauna, un caracter narativ.

d. Compunerile după un plan dat presupun experienţa unor sugestii sub formă de idei. Rolul de a formula

planul de idei îi revine învăţătorului.

e. Compunerile pe baza unor cuvinte de sprijin propun elevilor să lucreze pe baza unui suport lingvistic dat de

către învăţător: cuvinte comunicate în ordinea prevăzută să apară în text.

f. Compunerea cu început dat se caracterizează printr-un mare grad de independenţă oferit elevilor. Lor li se dă

începutul compunerii urmînd să continue într-o direcţie presupusă sau inventată de ei.

g. Compunerile narative în care se introduce dialogul se bazează pe experienţa personală a elevilor, pe lecturi

sau pe capacitatea lor de a inventa. Învăţătorul va explica elevilor că, pe lîngă prezentarea unei întîmplări, în

compunere va fi utilizat, în mod obligatoriu, dialogul.

h. Compunerea liberă presupune dreptul acordat elevilor în alegerea subiectului compunerii şi în modul de

tratare a acestuia. Elaborarea unei compuneri libere se bazează pe două premise fundamentale:

-         să beneficieze de un volum de cunoştinţe de care să se folosească în compunere;

-         să aibă capacitatea de a-şi elabora, oral şi scris, ideile.

Realizarea unei compuneri libere parcurge următoarele etape:

-         pregătirea informaţională (invenţiunea);-         elaborarea planului de idei;-         redactarea compunerii;-         analiza compunerilor.

i. Compunerile-corespondenţă:

Biletul – forma cea mai simplă de comunicare scrisă.

Telegrama – transmite o informaţie în cuvinte puţine.

Scrierea cărţilor poştale ilustrate cuprinde salutări transmise dintr-o localitate, unde cineva se găseşte în

trecere sau pentru un interval de timp mai mare.

Scrisoarea poate fi scrisoarea familiară sau scrisoarea amicală. Prima vizează membrii familiei

expeditorului, iar cea de-a doua – prietenii de stradă, de bloc sau colegii de şcoală ori de clasă. Este un

text prin care se comunică informaţii.

Etapele elaborării unei compuneri

Cînd realizăm o compunere, trebuie să respectăm următoarele indicaţii:

1.      Citiţi cu atenţie titlul sau cerinţa temei, pînă la deplina înţelegere a sensului fiecărui cuvînt, precum şi a

enunţului complet.

2.      Gîndiţi-vă intens ce cunoştinţe puteţi folosi în această compunere – cunoştinţe dobîndite prin: experienţa

personală, lecturi, studiu, informaţii radio / tv / net.

3.      Alegeţi din cunoştinţele potrivite cu tema, pe cele mai interesante şi mai semnificative.

4.      Ordonaţi cunoştinţele alese într-un plan de idei, într-o ordine logică.

5.      Alcătuiţi planul compunerii, distribuind ideile în: introducere, cuprins, încheiere şi proporţionaţi părţile

compunerii.

6.      Realizaţi compunerea, dezvoltînd ideile din plan şi păstrînd armonia între titlul şi conţinut, precum şi între

părţile compunerii.

7.      Recitiţi cu atenţie compunerea şi corectaţi eventualele greşeli.

8.      Citiţi de cel puţin două ori compunerea, cu voce tare, eventual,în faţa oglinzii. Supravegheaţi-vă intonaţia,

mimica, ţinuta.

Indubitabil, orele de compunere oferă condiţii optime pentru punerea elevilor în situaţia de a exersa, în

mod sistematic, actul. Rod al unor activităţi independente şi de creaţie ale elevilor, rezultat al unui efort

intelectual propriu, compunerile contribuie plenar la formarea capacităţilor şi deprinderilor de exprimare

fluentă, corectă, coerentă-verbală şi în scris.

Bibliografie:1. Crăciun Corneliu, Metodica predării limbii române în învăţămîntul primar, Deva, Editura Emia, 2002.2. Gherghina Dumitru, Aproape totul despre compunerile şcolare, Craiova, Editura „Didactica Nova”, 2005.3. Nută Silvia, Metodica predării limbii române în clasele primare, Bucureşti, Editura Aramis, 2002.