B A N AT I C A , 2 6 | 2 0 1 6

COMMENTARIA ARCHAEOLOGICA ET HISTORICA (II)

Aurel Rustoiu*

Cuvinte cheie: brăţări spiralice, orfevrerie, Dacia preromană, inele în formă de șa, Bazinul CarpaticKeywords: spiral bracelets, goldsmith work, pre-Roman Dacia, saddle-shaped rings, Carpathian Basin

Primele comentarii referitoare la o serie de aspecte de arheologie și istorie a celei de a doua vârste a fierului din Transilvania și din zona nord-balcanică au fost publicate în urmă cu câţiva ani1. În paginile acestui volum al revistei Banatica voi continua discuţiile, de această dată referitoare la unele probleme ale orfevreriei dacice. Comentariile de faţă sunt prilejuite de publicarea recentă a două lucrări care readuc în atenţia comunităţii știinţifice, dar și a unui public mai larg, aurul și argintul Daciei preromane.

1� În legătură cu cronologia și posesorii brăţărilor spiralice din aur din Dacia preromanăÎn decembrie 2013, la Muzeul Naţional de Istorie a României din București,

a fost vernisată expoziţia „Aurul și argintul antic al României”. Expoziţia a reunit aproape toate piesele semnificative din aur și argint descoperite pe teritoriul României și aflate în patrimoniul a 32 de muzee din ţara noastră. Din punct de vedere cronologic, cele peste 1000 de obiecte din metale preţioase se eșalo-nează în timp din eneolitic până în perioada migraţiilor din primul mileniu al erei creștine. Expoziţia s-a bucurat de un mare succes, atât la publicul larg, cât și printre specialiști, ea fiind găzduită rând pe rând, pe parcursul a mai bine de trei ani, de muzeele care au contribuit la realizarea ei. Manifestarea la care mă refer a beneficiat și de un amplu catalog2. În cele peste 700 pagini ale sale

* Academia Română–Filiala Cluj-Napoca, Institutul de Arheologie și Istoria Artei, e-mail: aurelrustoiu@yahoo.com1 Rustoiu 2012.2 Oanţă-Marghitu (ed.) 2013.

74

sunt prezentate, în condiţii grafice excepţionale, piesele care au făcut obiectul expoziţiei. Ele sunt ilustrate cu fotografii de foarte bună calitate (de ansamblu și de detaliu) și sunt însoţite de fișe de context și de obiect. Catalogul pieselor este precedat de o serie de studii știinţifice referitoare la exploatarea aurului și argin-tului pe teritoriul Daciei, precum și la utilizarea obiectelor din metale preţioase în diverse perioade istorice. Unele dintre aceste studii lansează în circulaţie o serie de interpretări și concluzii discutabile, care sunt în neconcordanţă cu datele arheologice. Așa este cazul contribuţiei semnate de E. Oberländer-Târnoveanu și intitulate „Brăţările regale de aur de la Sarmizegetusa Regia – apogeul artei metalelor preţioase la daci”3.

Studiul menţionat prezintă modul în care statul român a recuperat între anii 2007 și 2013 un număr de 13 brăţări dacice din aur (dintr-un total presupus de 24) braconate în anii 1999–2001 din zona cetăţii dacice de la Grădiștea de Munte. Sunt, de asemenea, reconstituite condiţiile de descoperire și compo-nenţa celor cinci „tezaure” din care se presupune că provin și brăţările respective, sunt descrise caracteristicile morfologice și tehnologice, modul de realizare și, în sfârșit, se fac referiri la cronologia brăţărilor și la posesorii acestora. Asupra celor două aspecte din urmă voi stărui în cele ce urmează.

Referindu-se la cronologia brăţărilor de aur cu capete cu palmete ștanţate și modelate zoomorf (Fig. 1), Oberländer-Târnoveanu consideră că data apariţiei lor poate fi stabilită „cu destulă precizie” datorită asocierii unor exemplare din „tezaurul nr. 3”, descoperit în anul 1999 la cca. 100 m spre nord de zona sacră de la Sarmizegetusa Regia, cu tetradrahme dacice de tip Rădulești-Hunedoara, monede emise în perioada 130–90 a. Chr. De asemenea, asocierea unor brăţări cu stateri de aur de tip pseudo-Lysimachos târzii (emiși la Tomis, Callatis și Histria între 90–72 a. Chr, deși unele monede au putut fi bătute și mai târziu între 60–30 a. Chr.), cu tetradrahme de tip thassian (datate între 88–71 a. Chr.), dar și cu monede de tip Koson („care se plasează în cea de a doua parte a anilor 40 și la sfârșitul anilor 30 a.  Chr.”), îl determină pe Oberländer-Târnoveanu să concluzioneze că „acest tip de podoabe dacice a cunoscut o evoluţie foarte scurtă, de numai circa 50–60 de ani, în prima jumătate a sec. I a. Chr., fiind utilizate în decursul a cel mult două generaţii de dinaști daci care au controlat zona Sarmizegetusa Regia și câteva arii situate în Transilvania și Muntenia... Dispariţia din uz a brăţărilor polispiralice, decorate cu protome de dragoni și palmete, poate fi legată de modificările politice care au avut loc după moartea lui Burebista”4. Lăsând la o parte o serie de exprimări care ne readuc în memorie „limbajul de lemn” al arheologiei anilor 1970–805, trebuie subliniat 3 Oberländer-Târnoveanu 2013, 92–115.4 Oberländer-Târnoveanu 2013, 113.5 Încă un exemplu: „Apariţia și dezvoltarea brăţărilor polispiralice de aur și argint...s-a petrecut

75

faptul că argumentele lui Oberländer-Târnoveanu sunt contrazise de o serie de observaţii arheologice, unele dintre ele fiind evidenţiate de-a lungul timpului, de mai multe ori, în literatura de specialitate.

În primul rând, reconstituirea componenţei „tezaurelor” de obiecte care conţineau și brăţările de aur s-a făcut pe baza mărturiilor inculpaţilor în celebrul dosar al braconajelor arheologice din Munţii Orăștiei sau a martorilor care, într-un fel sau altul, au avut legături cu cazul respectiv. De aceea, pe de-o parte, mărturiile lor pot fi considerate subiective (se poate presupune că incul-paţii ar fi declarat orice pentru a scăpa de acuzaţii sau cu o pedeapsă cât mai mică, iar martorii, probabil implicaţi și ei într-o anumită măsură, altfel nu ar fi avut informaţii legate de faptele incriminate, pentru a nu fi inculpaţi ei înșiși). Pe de altă parte, nefiind vorba de persoane calificate în meseria de arheolog, nu există siguranţa că toate aceste obiecte (scoase la lumină prin săpături haotice, determinate de semnalele emise de detectoarele de metale) au făcut parte din același context arheologic sau dacă ele provin din contexte diferite dar situate mai mult sau mai puţin apropiate spaţial unele de altele6. În această situaţie nu putem să avem nicio certitudine că monedele de tip Rădulești-Hunedoara au făcut parte din același depozit cu brăţările de aur. Așa cum voi argumenta mai jos, mai degrabă ele s-au găsit în aceeași zonă, dar în cu totul alt context decât cel al brăţărilor de aur (și aceasta doar dacă monedele respective provin într-adevăr de la Grădiștea de Munte și nu din alt sit arheologic)7.

în contextul marilor transformări religioase și politice prin care a trecut lumea dacică la sfârșitul secolului al II-lea și, mai ales, în prima jumătate a secolului I a. Chr., care pot fi caracterizate ca fiind revoluţionare” (sic! – s.n.). Oberländer-Târnoveanu 2013, 113.6 Afirmaţia lui Oberländer-Târnoveanu (2013, 95, 105) că pe una din brăţări se observă compuși de cupru și prin urmare aceasta este dovada că piesa respectivă a stat împreună cu monede de argint (?!) nu poate constitui un argument serios din moment ce nu putem ști când s-a întâmplat acest fapt: înainte de descoperire sau după (când inculpaţii au pus la un loc piesele braconate). Pe de altă parte, activitatea unor amatori care utilizează detectoare de metale provoacă distrugeri ireparabile în documentarea unor descoperiri arheologice importante. De aceea, autorizarea unor astfel de activităţi de detectare realizate de amatori ar trebui interzisă complet prin lege. De altfel, este curios cum aceste activităţi au putut deveni legale în România, mai ales de curând, și cum unele muzee (mai ales Muzeul Naţional de Istorie a României din București) investesc sume de bani importante pentru recuperarea unor piese de patrimoniu scoase la lumină de amatori în condiţii suspecte și care în mod firesc ar trebui confiscate de autorităţi.7 Un alt exemplu privind incertitudinile care planează asupra informaţiilor furnizate de inculpaţii din cazul „brăţărilor dacice” îl constituie un set de podoabe de aur de tip grecesc (doi cercei și un lanţ-colier cu pandantive, ambele lucrate în filigran), recuperate de poliţie și despre care se afirmă, conform anchetei judiciare, că ar proveni dintr-un mormânt din cetatea dacică de la Căpâlna, jud. Alba (!?): vezi Fântâneanu 2013, în același catalog al expoziţiei aurului și argintului dacic. În primul rând, trebuie subliniat faptul că descoperirea unui mormânt în

76

În al doilea rând, în cazul tezaurelor de argint dacice, acestea sunt asociate frecvent cu monede de argint grecești sau romane având un titlu ridicat, niciodată cu monede de tip dacic cu titlu scăzut al argintului8. De altfel, monedele din ultima fază a monetăriei dacice, așa cum este cazul celor de tip Rădulești-Hunedoara, sunt cunoscute pentru calitatea proastă a metalului preţios, aliajul conţinând un procent ridicat de cupru9. De aceea, în condiţiile în care din tezaurele de monede și podoabe de argint au fost excluse în mod deliberat emisiunile monetare locale din argint de slabă calitate, este greu de crezut că acestea au fost preferate în tezaurele conţinând brăţări de aur.

În al treilea rând, potrivit datelor arheologice, cetatea, zona sacră și cartierele civile de la Sarmizegetusa Regia au început să fie edificate de pe la jumătatea sec. I a. Chr., ajungând la cea mai mare extensie mai ales în a doua parte a sec. I p. Chr.10 Prin urmare, dacă între depozitele de brăţări de aur și situl de la Sarmizegetusa Regia există o conexiune istorică și cronologică, așa interiorul unei cetăţi dacice cu ziduri de piatră ar fi o premieră nu numai în zona capitalei Regatului dac, dar și pentru întregul spaţiu dacic. Aceasta pentru că manifestările funerare din perioada Regatului dac se desfășoară în altă parte, în afara așezărilor (spre exemplu la Cugir, mormintele tumulare din sec. I a.  Chr. aparţinând elitelor se află în afara așezării, în apropierea fortificaţiei: vezi Rustoiu 2015; alt exemplu: la Brad, jud. Bacău, un mormânt de incineraţie aparţinând probabil unui individ provenit din Imperiul Roman a fost descoperit la marginea așezării deschise; tot la Brad mormintele tumulare aparţinând elitelor se situează în afara așezării, pe o coamă prelungă de deal, pentru a fi vizibile din așezare: vezi pe larg Ursachi 1995, 253–258). De aceea, localizarea și contextul descoperirii sunt dubioase și mă miră faptul că niciunul dintre arheologii care au avut posibilitatea să studieze sau să observe piesele respective nu a atras atenţia asupra acestei neconcordanţe. În al doilea rând, astfel de seturi de podoabe de aur, formate din perechi de cercei și lanţuri-coliere, cu pandantive sau fără, sunt frecvente în necropolele elenistice târzii (sec. II–I a.  Chr.), din orașele grecești de pe litoralul vestic și nord-vestic al Mării Negre (vezi de exemplu Tonkova 1997; Tonkova 2015). De aceea, se poate presupune că podoabele grecești de la „Căpâlna” au ajuns în posesia unor traficanţi români mai degrabă în urma legăturilor de natură criminală existente cu grupuri similare din altă ţară (poate Bulgaria unde astfel de grupuri sunt foarte active, iar influenţa lor ajunge până la un nivel înalt economic și politic), fiind probabil braconate dintr-un sit arheologic de la Marea Neagră. De altfel, legăturile dintre interlopii români și cei din Bulgaria și Serbia, precum și traficarea clandestină a unor bunuri de patrimoniu pe baza acestor conexiuni, au fost documentate și de ancheta judiciară: vezi Oberländer-Târnoveanu 2013, 115, nota12).8 Horedt 1973, 146–147, tabel II, cu precizarea că moneda dacică de la Coada Malului nu a făcut parte din tezaurul descoperit acolo, ea fiind adăugată inventarului mai recent; vezi și Spânu 2012, 142–143, fig. 48.9 Vezi de exemplu Chirilă, Lucăcel 1970, 8–10.10 Glodariu 1995, 124–130; Florea 2011, 119; Florea 2014 etc. O serie de materiale arheologice mai timpurii, cum sunt monedele de tip Rădulești-Hunedoara sau chiar o fibulă de „tip tracic” (informaţie care mi-a fost furnizată de profesorul Ioan Glodariu cu mulţi ani în urmă), au fost vehiculate și au rămas în uz o perioadă mai îndelungată, fapt care este cât se poate de normal și care este document în multe alte descoperiri de la noi sau din altă parte.

77

cum crede Oberländer-Târnoveanu, atunci piesele în discuţie ar trebui datate după mijlocul sec. I a. Chr. și nu mai devreme. De altfel, însuși numismatul bucureștean (care omite, cu bună știinţă sau din ignoranţă, datele arheologice și bibliografia referitoare la situl de la Grădiștea de Munte) sugerează o contem-poraneitate între brăţări și emisiunile de aur de tip Koson care, evident, datează din a doua jumătate a veacului menţionat.

Având în vedere cele expuse mai sus, se poate concluziona că din punct de vedere cronologic nu există niciun temei pentru a plasa brăţările spiralice din aur în prima jumătate a sec. I a. Chr. Mai mult, Oberländer-Târnoveanu sugerează o legătură morfologică și tipologică între exemplarele din aur și „versiunea în argint, uneori argint aurit”. Acestea din urmă „sunt considerate printre cele mai tipice bijuterii dacice din epoca clasică de dezvoltare a acestei culturi (faza Latène D, secolele I a. Chr. – I p. Chr.)”11. Tocmai de aceea, crono-logia brăţărilor spiralice din aur cu protome zoomorfe și palmete ștanţate ar trebui să fie similară cu cea a replicilor în argint.

Până în prezent se cunosc 31 de exemplare din argint. Ele au fost desco-perite în Transilvania (marea majoritate), în zona Porţilor de Fier ale Dunării (pe ambele maluri ale fluviului), în Muntenia și sporadic în nord-estul Bulgariei12 (Fig.  2). Dintre acestea, unele provin din depozite compuse din piese de port și monede de argint13, altele constituie descoperiri izolate14, iar câteva dintre ele au ajuns în colecţii private fără a se mai cunoaște contextele de descoperire. Brăţările spiralice provenite din depozite pot fi datate cu mai multă precizie datorită asocierii lor cu alte piese care pot constitui indicatori cronologici importanţi. În acest sens, F.  Medeleţ remarca faptul că brăţările spiralice cu palmete ștanţate nu se asociază niciodată în tezaure cu fibule cu noduri de schemă La Tène mijlocie15, așa cum considerase eronat K. Horedt în legătură cu un tezaur de la Oradea într-un studiu de referinţă consacrat tezau-relor dacice16. Prin urmare, brăţările în discuţie aparţin fazelor mai târzii ale evoluţiei orfevreriei dacice (fazele II și III în serierea lui Horedt), fiind asociate cu fibule cu scut rombic (inclusiv cu reprezentări antropomorfe), fibule de tip 11 Oberländer-Târnoveanu 2013, 95.12 Celor 27 de exemplare repertoriate de F. Medeleţ, li se adaugă astăzi alte câteva, provenind însă din colecţii private: Medeleţ 1977; Medeleţ 1993; Medeleţ 1994; Spânu 2012, 62–63; Oberländer-Târnoveanu 2013, 96.13 Bălănești, Bobâlna, Cadea, Cerbăl, Coada Malului, Coldău, Dârlos, Derna (?), Ghelinţa, Hetiur, Izvoru Frumos, Oradea I, Peteni, Rociu, Senereuș: Medeleţ 1993, 25–28; Medeleţ 1994, 204–207. 14 Dupuș, Malăk Porovec – Bulgaria, Orăștie, Vălișoara, Velika Vrbica – Serbia: Medeleţ 1993, 25–28; Medeleţ 1994, 204–207.15 Medeleţ 1993, 15; Medeleţ 1994, 198, 213. 16 Horedt 1973.

78

linguriţă și denari republicani romani (niciodată cu monede grecești). Brăţările spiralice „cu plăci terminale” sunt incluse și de D. Spânu într-o fază târzie a orfevreriei dacice17, în ciuda faptului că analiza sa combinatorie este selectivă18. Fibulele cu scut rombic au fost datate în a doua jumătate a sec. I a. Chr., fiind utilizate până la începutul veacului următor19, în timp ce fibulele de tip linguriţă au fost încadrate într-un interval cuprins între sfârșitul sec. I a. Chr. și jumătatea sau începutul celei de a doua jumătăţi a sec. I p. Chr.20 Prin urmare, tezaurele conţinând brăţări spiralice cu palmete ștanţate ar putea fi încadrate cronologic în a doua jumătate a sec. I a.  Chr. și în prima jumătate a sec. I p.  Chr.21 De aceea, se poate presupune că această perioadă corespunde și cu utilizarea brăţă-rilor similare din aur descoperite la Sarmizegetusa Regia. Această datare ar fi în concordanţă și cu cronologia generală a sitului arheologic de la Grădiștea de Munte.

În ceea ce privește posesorii acestor brăţări de aur, Oberländer-Târnoveanu consideră că ele au fost purtate „de bărbaţi maturi, destul de robuști”, cu excepţia piesei nr. 12 care „a fost destinată să fie purtată de un adolescent sau de o femeie gracilă”22. Această concluzie se bazează în special pe dimensiunile mari ale brăţărilor și pe presupunerea că ele nu se purtau pe braţ sau pe picior (așa cum au opinat alţi cercetători), ci pe antebraţ „sub cot, ca orice brăţară normală”. Numismatul bucureștean mai presupune că probabil „purtarea acestora era un apanaj al cercului limitat al familiei regale, în calitatea lor de sacerdoţi”23, iar reprezentările zoomorfe de pe terminaţiile pieselor ar putea „să fi reprezentat totemul clanului regal dacic”24. Însă doar câteva dintre brăţări prezintă urme de uzură datorate utilizării, altele fiind produse și destinate îngropării votive 17 Spânu 2012, 142–143, fig. 48.18 Spânu 2012, 142–144 împarte evoluţia tezaurelor dacice în două grupe cronologice, eliminând, eronat după părerea mea, una dintre grupele definite de K. Horedt. Spânu operează numai cu o parte a tezaurelor de piese de port, mai precis cu acelea care îi permit o departajare cronologică a acestora pe baza evoluţiei tipologice a unora dintre podoabe. Dar chiar și din aceste depozite sunt eliminate o serie de obiecte considerate a avea o utilizare îndelungată și, prin urmare, lipsite de relevanţă cronologică. Totuși, dacă Spânu ar fi operat cu totalitatea pieselor din inventarele tezaurelor și ar fi luat în considerare funcţionalitatea pieselor în ansamblurile de port și nu doar tipologia lor, poate că el ar fi putut observa mai clar modul în care a evoluat stilul de ornamentare corporală, precum și semnificaţia sa socială, pentru perioada de manifestare a întregului fenomen al orfevreriei dacice.19 Rustoiu 1997, 44–45, tip 11; pentru fibulele cu scut antropomorf vezi și Rustoiu 1995; Rustoiu 1999.20 Rustoiu 1997, 48–50, tip 16; datare asemănătoare la Spânu 2012, 145.21 Rustoiu 1996, 98–99, tip 5c.22 Oberländer-Târnoveanu 2013, 106, 110.23 Oberländer-Târnoveanu 2013, 110–111.24 Oberländer-Târnoveanu 2013, 106.

79

„...în poziţii care par să aibă o legătură cu cultul înălţimilor sau al stâncilor... Toate acestea ne îndreptăţesc să socotim că avem de a face cu depuneri rituale de ofrande sacre...consacrate zeilor... Asemenea sacrificii către zei au fost îndeplinite de membrii familiei regale dacice ca semn de recunoștinţă pentru victorii sau alte evenimente fericite, dar și în vremuri de criză, provocate de calamităţi naturale sau catastrofe politico-militare...”25 etc. În condiţiile în care nu se știe mai nimic despre panteonul dacilor din epoca regatului și nici despre sistemul lor religios, astfel de „reconstituiri” sunt doar rodul imaginaţiei lui Oberländer-Târnoveanu.

Revenind însă la posesorii brăţărilor spiralice din aur, identitatea lor poate fi presupusă și de această dată prin apelul la datele oferite de depozitele de piese de port din argint. Analiza tezaurelor de piese de argint dacice ilustrează faptul că acestea au fost constituite din ansambluri de port, unitare din punct de vedere tehnologic și funcţional. Mai precis, aceste seturi de podoabe nu constituie acumulări în timp ale unor piese de valoare, ci au fost realizate în același moment, de un singur artizan, pentru un singur individ26 și au fost îngropate împreună în același timp27.

Seturile de piese de port sunt reprezentate de obicei de fibule (purtate în perechi sau combinate cu alte fibule de același tip sau de tip diferit), brăţări purtate în pereche sau combinate uneori cu alte tipuri, precum și podoabe pentru gât: lanţuri și coliere rigide de tip torques (acestea din urmă reprezentate uneori de mai multe exemplare în același set). Uneori aceste garnituri sunt însoţite și de podoabe pentru păr sau de centuri metalice. Nu ar fi exclus ca unele dintre podoabele inelare să fi fost utilizate ca verigi de gleznă, așa cum se constată în morminte feminine din spaţiul La Tène central-european. Toate aceste garnituri, conform analogiilor funcţionale din alte spaţii europene și din diverse etape ale epocii fierului, constituie piese de port feminine!28 (s.n.). În acest sens este semnificativ și faptul că în mormintele cu arme de tip Padea-Panaghiurski Kolonii, contemporane în mare parte cu fenomenul îngropării de tezaure, nu au fost descoperite, cu mici excepţii, piese de port similare tipologic celor din depozitele de podoabe de argint29. 25 Oberländer-Târnoveanu 2013, 112.26 Cu excepţia tezaurului de la Sărăcsău, unde au fost îngropate piesele aparţinând la două costume. Vezi Medeleţ 1994, 217.27 Medeleţ 1993, 17; 1994, 199, 216–217.28 Horedt 1973; Medeleţ 1993; Medeleţ 1994; Egri, Rustoiu 2014.29 Sîrbu, Rustoiu 1999; Rustoiu 2002; Rustoiu 2005; Rustoiu 2012; Luczkiewicz, Schönfelder 2008. Printre excepţii se numără un mormânt de la Dubova, din zona Porţilor de Fier, care conţine o brăţară de argint cu corpul torsionat specific tezaurelor timpurii din Transilvania. Condiţiile de descoperire ale complexului respectiv nu sunt însă suficient de clare (Rustoiu 2007, 86–87, n. 19). Pe de altă parte, brăţara respectivă se situează în afara ariei sale de utilizare

80

F.  Medeleţ a observat în urmă cu mulţi ani că în perioada timpurie și mijlocie a tezaurelor dacice, parţial și în perioada târzie, tipurile de podoabe care compun garniturile de port din argint nu au fost imitate în metale comune (bronz sau fier). Prin urmare, ele nu erau destinate utilizării membrilor obișnuiţi ai comunităţilor, ci constituiau un însemn al unui grup restrâns cu statut diferit. De altfel, este semnificativ și faptul că tipurile de podoabe de argint prezente în tezaure apar foarte rar în așezări și doar în contexte speciale30. Spre exemplu, un set de fibule cu noduri, un colier rigid și un lanţ, împreună cu piese semifinite și lingouri de argint au fost descoperite în așezarea de la Tășad, însă acestea făceau parte din inventarul unui atelier de orfevrerie31.

Tezaurele de piese de podoabă au fost îngropate întotdeauna în afara așeză-rilor, dar de obicei în apropierea unor așezări fortificate sau cetăţi, ilustrând astfel o anumită relaţie particulară cu centrele respective. Valoarea lor simbolică este sugerată și de faptul că, în numeroase cazuri, inventarele acestor tezaure au suferit distrugeri intenţionate înainte de îngropare (tăieri cu dalta, deteriorări prin îndoire cu ciocanul etc.). În ceea ce privește contextele de descoperire, acolo unde s-au putut face observaţii, s-a constatat că ele au fost îngropate la adâncimi mici, cuprinse între 0,30 și 0,67 m. (situaţiile de la Lupu și Oradea constituie cazuri particulare)32. Poate nu este lipsit de importanţă să remarcăm faptul că aceeași adâncime (0,30-0,60 m) se constată și pentru o serie de complexe funerare de tip Padea-Panaghiurski Kolonii din Oltenia și Transilvania33.

În concluzie, tezaurele de podoabe de argint pot fi atribuite unor personaje feminine având un statut special. Reprezentările feminine de pe o serie de phalerae, cum sunt cele de la Lupu, pe care pot fi recunoscute spre exemplu fibulele cu noduri34, indică faptul că acest statut este legat de oficierea unor ritualuri. Prin urmare, la moartea acestor preotese sau în momentul încetării calităţii lor de oficiante, garniturile de podoabe individuale, probabil considerate sacre, erau distruse și depuse votiv în apropierea așezărilor comunităţilor pe care le serveau35.

și nu ar fi exclus să fie vorba de un fenomen marginal. Mormântul de la Dubova, cunoscut de multă vreme (vezi de exemplu Zirra 1976, 179–180, Fig. 3, no. 18 și Fig. 4/4–5, 9), a fost republicat de Spânu 2003 ca un complex inedit din zona Porţilor de Fier, ulterior revenind cu localizarea corectă a descoperirii (Spânu 2001–2002, apărut în realitate în 2004). În Luczkiewicz, Schönfelder 2008, 187, Fig. 23/7, se consideră greșit că brăţara este din aur.30 Medeleţ 1974, 239; Medeleţ 1993; Medeleţ 1994.31 Chidioșan 1977. Vezi recent și Toma 2013, cu observaţii și corecţii importante referitoare la piesele și contextul de la Tășad.32 Vezi o statistică în Spânu 2002, 86–87, Fig. 2.33 Nicolăescu-Plopșor 1945–1947, 21–22, 27; Ciugudean, Ciugudean 1993, 77 etc.34 Spânu 1996.35 Vezi Medeleţ 1994, 219–220 cu sinteza opiniilor privind această problemă; vezi și Spânu 1998; Egri, Rustoiu 2014.

81

În acest context, putem presupune că brăţările spiralice de aur cu palmete ștanţate descoperite la Sarmizegetusa Regia au făcut parte din ansambluri de port conţinând și alte accesorii de ornamentare corporală, la fel ca în cazul replicilor din argint36. Faptul că ele au fost îngropate separat de restul garni-turilor sugerează că în cazul lor s-a operat o selecţie determinată poate de semnificaţia deosebită a acestor piese în comparaţie cu restul elementelor de costum. O astfel de selecţie pare să fi fost practicată și în cazul unor exemplare din argint, atunci când e vorba de descoperiri izolate37. În orice caz, analogiile cu tezaurele de argint sugerează că aceste presupuse garnituri de podoabe din aur, având în componenţă brăţări spiralice, au putut fi utilizate în același mod, dar în contextul și ambianţa socială și religioasă din capitala Regatului dac. De aceea, este greu de crezut că piesele de aur au fost utilizate de „bărbaţi robuști”. Ele au aparţinut mai degrabă unor personaje feminine38 care oficiau ceremonii sacre. Dinaștii de la Sarmizegetusa Regia trebuie să fi dezvoltat alte elemente de exprimare a unei identităţii regale, probabil mai apropiată de identitatea războinică evidenţiată în mormintele cu arme din Dacia preromană.

2� Despre un inel de argint în formă de șa de tip La Tène descoperit în așezarea getică de la Chirnogi (jud� Călărași)De curând a fost publicată cartea lui Daniel Spânu cu titlul „Tezaurele

dacice. Creaţia în metale preţioase din Dacia preromană”39, având la bază teza de doctorat susţinută de autor la Universitatea din București în anul 2006. Lucrarea conţine o serie de greșeli de documentare bibliografică și arheologică40, 36 Nu s-au descoperit încă alte piese de port din aur, similare celor din tezaurele de argint, dar nu ar fi exclus ca pe viitor acestea să apară.37 Vezi supra nota 14.38 În urmă cu câţiva ani, cu ocazia unei întâlniri cu arheologii de la mai multe instituţii de specialitate ardelene, convocată la Alba Iulia de organele judiciare în vederea prezentării în faţa specialiștilor a primelor cinci brăţări recuperate de Poliţia română, am avut ocazia să constat că piesele în discuţie se potriveau perfect pe braţele a două dintre colegele noastre mai „robuste” care și-au rezervat libertatea de a le „proba”. Prin urmare, dimensiunile mari ale brăţărilor dacice nu pot constitui argumente serioase pentru atribuirea lor doar unor „bărbaţi maturi, destul de robuști”.39 Spânu 2012.40 Exemple: p�  40, nota 2 – “fibula cu bucle pe picior” este datată eronat în sec. II–I a.  Chr., ea fiind tipică pentru La Tène-ul C1 din Bazinul Carpatic (260/250 – 190/175 a. Chr.), vezi de exemplu Popović 2002 (cu o datare ceva mai largă) sau Bujna 2003, 60–61, iar pentru „migraţia” ornamentului spiralic pe diverse tipuri de podoabe, vezi Rustoiu 2002, 117–122; p� 89 – afirmaţia că podoabele de argint de pe teritoriul României din perioada mijlocie a La Tène-ului sunt rare este greșită, în necropolele din Transilvania ele fiind suficient de numeroase (vezi de exemplu necropola de la Pișcolt care conţine mai multe piese de argint decât cea menţionată de Spânu ori necropola de la Fântânele-Dâmbu Popii), la fel și cantitatea emisiunilor monetare din argint bun;

82

de metodă41 și de interpretare42. Ele sunt prea numeroase pentru a putea fi comentate pe parcursul acestei note. De aceea, mă voi referi aici doar la una din interpretările eronate ale lui Spânu, dar care este grăitoare pentru modul în care autorul abordează probleme ale orfevreriei din Dacia preromană. Aceasta se referă la un inel de argint în formă de șa de tip La Tène descoperit în așezarea getică de la Chirnogi, sat, reședinţă de comună aflată în jud. Călărași (după organizarea administrativă din 1981) și nu în jud. Ilfov cum crede Spânu43.

În capitolul al V-lea, intitulat „Morfologia orfevreriei dacice”, sunt prezentate categoriile de piese care sunt atribuite de autor orfevreriei respective. Printre acestea se numără și pandantivele care „sunt elemente de podoabă cu rol strict

de asemenea piesele de argint din așezarea de la Bunești ilustrează și pentru zona extracarpatică utilizarea semnificativă cantitativ a podoabelor de argint; p� 222 – Colţești D, torques-ul cumpărat de Muzeul din Cluj în 1907 de la bijutierul Herbst din Turda ca provenind de pe Mezőség (denumirea maghiară a Câmpiei Transilvaniei), pe care Spânu îl localizează greșit la Colţești în urma anchetei personale în bibliografie și în muzeul clujean, provine de fapt de lângă Turda, dintr-un loc de pe Câmpia Transilvaniei și a fost descoperit în 1901 conform investigaţiilor lui I. Téglás la câţiva ani după găsirea obiectului, vezi Bajusz 2005, s.v. Mezőség; p� 233 – Poiana-Galaţi, nr. 89A, ans. 01, desc. nr. 11, pl. 96/3 este o brăţară care se datează în sec. IV–III a. Chr. și nu aparţine orfevreriei dacice târzii, a se vedea analogiile din așezarea de la Bunești: Bazarciuc 1980, 169, fig. 10/1–2 și Teodoru 1998, 36–37, pl. IV etc.; p� 254, nr� 203A – depozitul de vase de argint de la Varna (Gara Sindel), provine de fapt de la Sindel, sat în comuna Avren, districtul Varna și care se află situat la cca. 30 km sud-vest de orașul Varna, depozitul de vase fiind descoperit în zona gării acestei localităţi; p� 254, nr� 209A – brăţara spiralică cu palmete ștanţate a fost descoperită la Velika Vrbica (sat în Opština Kladovo) și nu la Mala Vrbica, care este un sat vecin; a se vedea Medeleţ 1993, 5 sau Medeleţ 1994, 192; fibula ilustrată în pl. 190, nr. 9, provenind de la Silistra este de fapt o fibulă La Tène B (sec. IV–III a. Chr.) la care îi lipsește piciorul repliat, a se vedea de exemplu Bujna 2003; etc. 41 Spre exemplu includerea unor piese aparţinând La Tène-ului timpuriu și mijlociu, care nu au nicio legătură cu orfevreria Daciei preromane (adică nu aparţin „timpului” „perioada de aculturaţie” la care autorul pretinde că se referă pe parcursul cărţii, vezi p. 18), ori a unor podoabe din alte arii culturale descoperite în situri din Dacia fără a se comenta suficient rolul acestor obiecte și raportul lor cu „creaţia în metale preţioase” din spaţiul dacic; alt exemplu: este metodologic greșită includerea în categoria garniturilor a unor piese care sunt fie elemente de centuri, fie pandantive, în condiţiile în care acestea din urmă la rândul lor constituie categorii aparte (vezi p. 67–73) etc. 42 Spre exemplu, dacă podoabele dacice au fost realizate exclusiv din topirea monedelor mediteraneene „importate” în Dacia, pentru că resursele locale nu ar fi fost exploatate, cum e de părere Spânu (p. 88–93), dar și Oberländer-Târnoveanu, atunci ar trebui să admitem că în atelierele monetare de la Tilișca sau de la Grădiștea de Munte, din care provin ștanţe monetare pentru baterea unor denari republicani (vezi o listă a ștanţelor din Dacia preromană pentru emiterea unor denari republicani la Medeleţ 1993, 24 și Medeleţ 1994, 203–204), ori în atelierul de la Șimleu Silvaniei în care se turnau denari republicani (Pop 2008, 99, fig. 91), meșterii topeau denari pentru a confecţiona tot denari (!?). Mie mi se pare greu de crezut, însă interpretarea lui Spânu poate să ne îndrepte spre astfel de concluzii.43 Spânu 2012, 220, nr. 27.

83

decorativ integrate, uneori prin intermediul unor verigi, unor piese de podoabă complexe, așa cum sunt lanţurile sau, mai rar, unele forme de brăţări”44. Tipul 2.5, „pandantive din bandă inelară în formă de șa”, cuprinde un exemplar desco-perit într-o așezare La Tène târzie de la Chirnogi45 (Fig. 3/2). În legătură cu acest tip de „pandantive”, Spânu consemnează următoarele: „Așa-numitele inele în formă de șa (germ. sattelförmige Ringe...) au cunoscut o răspândire semnifi-cativă în regiunile alpine, în Transdanubia și în Serbia, în perioadele mijlocie și târzie ale Latène-ului. Interpretate eronat ca inele de deget (sic! – s.n.), ele au fost identificate în morminte de inhumaţie de la Ornavasso în regiunea umerilor”. De asemenea, Spânu consideră că exemplarele din mormântul 1 de la Remetea Mare (datat greșit de Spânu în La Tène mijlociu, mormântul fiind încadrat cronologic corect în La Tène B2a) sunt produse ale orfevreriei scordisce, la fel ca și piesele în filigran din tezaurele de la Kovin și Židovar46.

Înainte de a comenta interpretările lui Spânu, voi readuce în atenţie datele esenţiale ale morfologiei și contextului de descoperire ale inelului de la Chirnogi (Fig. 3/1). Acesta a fost realizat dintr-o bandă de argint ovală în secţiune, cu grosimea de 3 mm, „înălţimea” sau diametrul (?) piesei fiind de 19  mm. El provine din locuinţa nr.  12, care a fost cercetată prin săpături în anii 1971–1972. Locuinţa respectivă, de formă pentagonală, prevăzută cu un soi de absidă orientată spre nord, a fost interpretată ca „lăcaș de cult”, fiind asemănătoare construcţiei cu absidă de la Popești47. Din inventarul locuinţei mai provine o amforă de Rhodos de tip I-B – varianta Koroni, a cărei datare generală a fost fixată între 270 și 60 a. Chr.48 În funcţie de contextul general stratigrafic, amfora, la fel ca și locuinţa de la Chirnogi, poate fi datată în prima jumătate a sec. I a. Chr.

În ceea ce privește analogiile de la Ornavasso, citarea lui Spânu49 este greșită, el sugerând că e vorba de „inele de umeri” (Schulterring/anello omerale). În realitate, la pagina citată de Spânu, J.  Graue precizează că, deși la Ornavasso inelele de argint în formă de șa au fost descoperite la înălţimea umerilor, ele nu pot fi considerate „inele de umeri” pentru că au un diametru prea mic pentru o astfel de funcţionalitate și, de aceea, ar trebui să ne gândim că au fost utilizate ca un soi de buclă sau fundă pe îmbrăcăminte, adică un fel de distribuitor al unor părţi textile. Mai mult decât atât, dacă Spânu ar fi avut curiozitatea să consulte și

44 Spânu 2012, 68.45 Spânu 2012, 70, 220, nr. 27, fig. 19/2.5, pl. 6/19.46 Spânu 2012, 70.47 Trohani 1975, 131–132 (descrierea locuinţei), 134–135, fig. 8/2 (inelul de argint pentru care Trohani evocă analogii din tezaurul de la Kovin), 137, pl. 1/2 (amfora). 48 Monachov 2005, 74–76, fig. 1/4.49 Graue 1974, 61.

84

planșele în care sunt ilustrate aceste inele50, atunci poate că și-ar fi dat seama că piesele respective, deși prea mici pentru a fi „inele de umeri”, au un diametru mai mare decât exemplarul de la Chirnogi și, prin urmare, funcţionalitatea piesei din Muntenia a fost diferită faţă de cele din cimitirele din nordul Italiei. Într-adevăr, în necropolele de la Ornavasso (S.  Bernardo și Persona) au fost descoperite podoabe inelare în formă de șa din argint, însă acestea sunt de dimensiuni asemă-nătoare unor brăţări. Purtarea lor ca accesorii pe îmbrăcăminte în zona umerilor reflectă mai degrabă o modă italică manifestată în perioada republicană târzie în mediul indigen din Galia Cisalpină și nu una La Tène, în alte necropole din Europa temperată acest mod de utilizare nefiind documentat.

Revenind la inelul de argint de la Chirnogi, acesta își găsește numeroase analogii de-a lungul Europei continentale, fapt pentru care determinarea funcţionalităţii sale nu ar trebui să reprezinte o problemă complicată.

Inelele în formă de șa (denumite în literatura germană fie Sattelfingerringe, fie Schaukelfingerringe) se numără printre cele mai răspândite piese de podoabă La Tène, atât în timp, cât și în spaţiu. Ele se întâlnesc pe toată durata celei de a doua vârste a fierului, iar din punct de vedere al răspândirii geografice sunt documentate din sud-vestul Germaniei, vestul Elveţiei și nordul Italiei până în Bazinul Carpatic, sporadic ajungând la Dunărea de Jos. În Bazinul Carpatic se remarcă o concentrare mai mare în sud-vestul Slovaciei și în Austria de Jos, de unde se răspândesc spre est și sud51 (Fig. 4).

Analizând inelele de aur din mediul La Tène, J. Waldhauser52 încadra aceste piese în grupa 500 și distingea cinci variante morfologice (Fig.  5). Acestea au cunoscut numeroase replici în argint și bronz53. Conform clasificării lui Waldhauser, exemplarul de la Chirnogi aparţine tipului 530.

În aria Bazinului Carpatic, inelele în discuţie au fost utilizate pe parcursul La Tène A2/B1-C154 (Fig. 6). În zonele periferice, în aria scordiscă și la Dunărea de Jos, inelele în formă de șa din argint, realizate în bandă sau în filigran, sunt documentate și în contexte aparţinând La Tène D1, așa cum este cazul pieselor din tezaurele de la Kovin55 și Židovar56, precum și al exemplarului de la Chirnogi.

În cimitirele din Bazinul Carpatic au fost documentate mai mult de 80 de exemplare provenind din peste 60 de complexe funerare57.

50 Graue 1974, pl. 14/4, 26/8, 33/1, 70/1, 73/3.51 Rustoiu mss.52 Waldhauser 1998, fig. 5.53 Pentru tipologia acestor inele din cimitirele La Tène din Slovacia a se vedea Bujna 2005.54 Rustoiu mss.55 Rašajski 1961, pl. 1/2; Rustoiu, Berecki 2014, pl. 9/10–11, 13.56 Jevtić, Lazić, Sladić 2006, 55, fig. 48–49; Jevtić 2007, 26, 43–44, no. 14, 36–37.57 Rustoiu mss.

85

Raportul dintre inelele confecţionate din aur și cele din bronz este de cca. 1/4, iar al celor de aur faţă de cele din argint proporţia este de cca. 1/258. Aceste proporţii reflectă o altă atitudine faţă de utilizarea metalelor din care au fost confecţionate podoabe în comparaţie cu situaţia constatată în Dacia preromană, unde tipurile de piese de argint din tezaure nu au fost imitate în bronz decât în situaţii rare, la periferia ariei de răspândire a fenomenului și în perioada sa cea mai târzie (vezi supra).

În peste 70% din cazurile identificate în Bazinul Carpatic, inelele în formă de șa provin din morminte de inhumaţie, ele fiind descoperite pe degetele defuncţilor, fapt care înlătură orice dubiu asupra funcţionalităţii lor. Astfel, inelele în formă de șa au fost descoperite atât pe degete de la mâna dreaptă a defuncţilor, cât mai ales la mâna stângă, raportul dintre cele două situaţii fiind de cca. 1/2 (Fig. 7). În majoritatea cazurilor (cca. 65%) a fost utilizat un singur inel. Există însă cazuri (peste 25%) în care au fost purtate câte două inele, fie ambele în formă de șa, fie un inel în formă de șa asociat cu un inel de alt tip realizat din metal, din lignit ori sticlă. În sfârșit, purtarea a trei sau patru inele este rară (patru cazuri, respectiv un caz repertoriat). Utilizarea a două sau a mai multor inele pare să fie mai frecventă în zona de nord-vest a Bazinului Carpatic, în special în necropolele din sud-vestul Slovaciei59.

De asemenea, podoabele în discuţie apar foarte rar în morminte cu arme (cum este cazul la Ludas60, Vác61 sau Remetea Mare)62, fapt care indică utilizarea lor în special de către femei. În necropolele în care au fost efectuate analize antropologice s-a observat însă că uneori morminte fără arme au aparţinut unor bărbaţi. Așa este cazul mormântului nr. 565 de la Pottenbrunn63, al mormintelor nr. 95 și probabil nr. 9 de la Malé Kosihy64. În ansamblu însă, garniturile de port ale acestor defuncţi sunt similare celor întâlnite în morminte cu arme din alte regiuni, cum este cazul Boemiei65. Mormintele de copii conţinând în inventare astfel de inele sunt rare (mormântul nr. 75 de la Palarikovo)66.

În sfârșit, dimensiunile inelelor în discuţie variază în funcţie de conformaţia

58 Rustoiu mss.59 Toate statisticile si listele de descoperiri la Rustoiu ms. Până la publicarea manuscrisului citat, cei interesaţi pot verifica modul de utilizare al inelelor în formă de șa într-o serie de necropole reprezentative cum sunt cele de la Pottenbrun, Manersdorf, Chotin, Malé Kosihy, Maňa: Ramsl 2002; Ramsl 2011; Ratimorská 1981; Bujna 1995; Benadik 1983.60 Szabó, Tankó, Czajlik 2012, 30, no. 8.61 Hellebrandt 1999, 79, no. 3, pl. 40/9.62 Rustoiu 2008, 111–115, fig. 55, 57/2.63 Ramsl 2002, 59. 145–146, fig. 55, pl. 67/11a.64 Bujna 1995, 19, 33, pl. 3B/3, 13C/1.65 Waldahauser 1987, 39–40, fig. 5.66 Benadik 1975, 98, fig. 7–8; Bujna 2005, 73.

86

anatomică a celor care le-au purtat (Fig. 8). Astfel, numărul exemplarelor având un diametru cuprins între 10–15  mm este redus (8 exemplare, reprezentând 11% din total). Trebuie remarcat faptul că două exemplare având diametrul de 11 mm au fost descoperite la mâna dreaptă a unui schelet de copil din necropola de la Palarikovo, Slovacia. De aceea, se poate presupune că inelele având astfel de dimensiuni reduse au fost purtate în general de copii sau de persoane tinere. Marea majoritate a inelelor au diametre cuprinse între 16–22  mm (așa cum este și cazul inelului de la Chirnogi), cele mai multe situându-se la valoarea de 20 mm, toate la un loc reprezentând 51% din total. Inelele care se situează peste aceste valori sunt puţine. Exemplarul cu cel mai mare diametru, măsurând 32 mm, a fost documentat la mâna stângă a unui schelet cu inventar feminin din necropola de la Pișcolt. Trebuie observat însă și faptul că din numărul total al inelelor care au fost repertoriate, pentru 25% (20 de exemplare) nu se menţi-onează diametrul. Cu toate acestea, cifrele cunoscute oferă probabil o imagine statistică apropiată de situaţia reală din întregul spaţiu al Bazinului Carpatic67. De altfel, ele corespund și cu dimensiunile generale ale inelelor de aur din alte regiuni ale Europei temperate68.

În concluzie, inelele în formă de șa au cunoscut o răspândire largă de-a lungul Europei temperate și au fost utilizate pe toată perioada epocii La Tène, nu numai în faza mijlocie și târzie așa cum crede Spânu. Mai mult decât atât, în perioada târzie a La Tène-ului european utilizarea lor se diminuează, fiind întâlnite doar în arii periferice, așa cum este cea scordiscă. Interpretarea acestor piese ca inele de deget într-o vastă literatură de specialitate anterioară lucrării lui Spânu nu a fost eronată, așa cum încearcă să ne convingă autorul bucureștean. Doar lacunele de documentare ale lui Spânu au determinat alte atribuiri funcţionale care nu au nimic în comun cu realitatea arheologică. În sfârșit, inelul de argint în formă de șa, descoperit la Chirnogi, își găsește analo-giile tipologice și funcţionale în aria Bazinului Carpatic, unde piese similare au fost descoperite în contexte funerare datate mai ales pe parcursul La Tène B2-C1. De aceea, se poate presupune că inelul în discuţie a ajuns la Dunărea de Jos în perioada de maximă utilizare a acestui tip de podoabe în urma conexiu-nilor sociale diverse existente între comunităţile de pe malurile fluviului cu cele aflate în amonte de Porţile de Fier spre vest sau cu cele din Transilvania. După o utilizare mai îndelungată, el a fost abandonat în prima jumătate a sec. I a. Chr. (perioadă corespunzătoare fazei La Tène D1) în locuinţa sau edificiul de cult de la Chirnogi în care a fost descoperit ulterior. În final mai trebuie remarcat că inelele de tipul celui de la Chirnogi sunt caracteristice ariei culturale La Tène și

67 Rustoiu mss.68 Waldhauser 1998, 90, tab. 2.

87

nu au nimic în comun nici cu „creaţia în metale preţioase din Dacia preromană” și nici cu stilul de ornamentare corporală al comunităţilor din această zonă în sec. I a. Chr.–I p. Chr.

BIBLIOGRAFIE

Bajusz 2005,I. Bajusz, Téglás István Jegyzetei� Régészeti feljegyzések I/1–2, Kolozsvár, 2005.

Bazarciuc 1980,V. V. Bazarciuc, Cetatea geto-dacă de la Bunești-Dealul Bobului, jud� Vaslui, în MCA,

Tulcea, 1980, 164–177.

Benadik 1975,B. Benadik, Besonderes angelegte Gräber auf keltischen Gräberfeldern der Slowakei und

ihre gesselschaftliche Bedeutung, în J. Fitz ed., The Celts in Central Europe, Székesfehérvár, 1975, 97–106.

Benadik 1983,B. Benadik, Maňa keltisches Gräberfeld� Fundkatalog, în MAS, 5, 1983.

Bujna 1995,J. Bujna, Malé Kosihy� Latènezeitliches Gräberfeld� Katalog, în ASM, 7, 1995.

Bujna 2003,J. Bujna, Spony z keltských hrobov bez výzbroje z územia Slovenska (Typovo-chronologické

triedenie LT B – a C1 spôn), în SlArch, 51, 2003, 1, 39–108.

Bujna 2005,J. Bujna, Kruhový šperk z laténskych ženský hrobov na Slovensku, Nitra, 2005.

Chidioșan 1977,N.  Chidioșan, Contribuţii la problema originii podoabelor de argint din spaţiul

carpato-danubian, în Crisia, 7, 1977, 27–43.

Chirilă, Lucăcel 1970,E.  Chirilă, V.  Lucăcel, Un tezaur dac din nord-vestul Transilvaniei� Contribuţii la

tipologia și circulaţia așa-numitelor imitaţii ale tetradrahmelor Macedoniei Prima în Dacia, Zalău, 1970.

Ciugudean, Ciugudean 1993,D.  Ciugudean, H.  Ciugudean, Un mormânt de războinic geto-dac la Tărtăria (jud�

Alba), în EphNap, 3, 1993, 77–79.

88

Egri, Rustoiu 2014,M. Egri, A. Rustoiu, Sacred conviviality in the Lower Danube region� The case of the

Sâncrăieni hoard, în StudiaUBB� Historia, 59, 2014, 1, 153–188.

Fântâneanu 2013,C. Fântâneanu, 61� Căpâlna, com� Săsciori, jud� Alba., în R. Oanţă-Marghitu ed., Aurul

și argintul antic al României� Catalog de expoziţie, București, 2013, 307–308.

Florea 2011,G. Florea, Dava et oppidum� Débuts de la gènese urbaine en Europe au deuxième âge du

Fer, Cluj-Napoca, 2011.

Florea 2014,G. Florea, Sarmizegetusa Regia – the Identity of a Royal Site?, în C. N. Popa, S. Stoddart

eds., Fingerprinting the Iron Age� Approaches to identity in the European Iron Age� Integrating South-Eastern Europe into the debate, Oxford, 2014, 63–75.

Glodariu 1995,I.  Glodariu, Addenda aux „Points de repère pour la chronologie des citadelles et des

établissements daciques des Monts d’Orăștie”, în ActaMN, 32, 1995, 1, 119–134.

Graue 1974,J.  Graue, Die Gräberfelder von Ornavasso� Eine Studie zur Chronologie der späten

Latène- und frühen Kaiserzeit, Hamburg, 1974.

Hellebrandt 1999,M. Hellebrandt, Celtic Finds from Northern Hungary� Corpus of Celtic finds in Hungary

III, Budapest, 1999.

Horedt 1973,K. Horedt, Die dakischen Silberfunde, în Dacia, 17, 1973, 127–167.

Jevtić 2007,M. Jevtić, Art of Scordisci and Židovar Treasure, Beograd–Vršac, 2007.

Jevtić, Lazić, Sladić 2006,M.  Jevtić, M.  Lazić, M.  Sladić, The Židovar treasure� Silver jewelry hoard from the

settlement of Scordisci, Vršac–Beograd, 2006.

Luczkiewicz, Schönfelder 2008,P. Luczkiewicz, M. Schönfelder, Untersuchungen zur Ausstattung eines späteisenzeit-

lichen Reiterkriegers aus dem südlichen Karpaten- oder Balkanraum, în JRGZM, 55, 2008, 159–210.

89

Medeleţ 1974,F. Medeleţ, Brăţările spiralice dacice din argint� O schiţă tipologică, în In Memoriam

Constantini Daicoviciu, Cluj, 1974, 229–243.

Medeleţ 1977,F. Medeleţ, Tipologia brăţărilor spiralice dacice din argint, în StComC, 2, 1977, 277–297.

Medeleţ 1993,F.  Medeleţ, Au sujet d’une grande spirale dacique en argent du Musée National de

Belgrade, Reșiţa, 1993.

Medeleţ 1994,F. Medeleţ, În legătură cu o mare spirală dacică de argint aflată în Muzeul Naţional din

Belgrad. Addenda: unele precizări cu privire la observaţiile asupra tezaurelor de argint din Latène-ul târziu, în AnB (S. N.), III, 1994, 192–230.

Monachov 2005,S.  J.  Monachov, Rhodian amphoras: Developments in form and measurements, în

V. F. Stolba, L. Hannestad eds., Chronologies of the Black Sea Area in the Period C� 400–100 BC, BSS 3, Aarhus, 2005, 69–95.

Nicolăescu-Plopșor 1945–1947,C. S. Nicolăescu-Plopșor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia, 11–12, 1945–1947,

17–33.

Oanţă-Marghitu (ed.) 2013,R.  Oanţă-Marghitu ed., Aurul și argintul antic al României� Catalog de expoziţie,

București, 2013.

Oberländer-Târnoveanu 2013,E. Oberländer-Târnoveanu, Brăţările regale de aur de la Sarmizegetusa Regia – apogeul

artei metalelor preţioase la daci, în R. Oanţă-Marghitu ed., Aurul și argintul antic al României� Catalog de expoziţie, București, 2013, 92–115.

Pop 2008,H. Pop, Argintul dacic sălăjean, Cluj-Napoca, 2008.

Popović 2002,P. Popović, Le site laténien de Dautovac – Korićani et les fibules ornées de «boucles» ou

de «huit» («à brandebourgs»), în Starinar, 52, 2002, 145–156.

Ramsl 2002,P.  C.  Ramsl, Das eisenzeitliche Gräberfeld von Pottenbrunn, Fundberichte aus

Österreich, Materialhefte A 11, Wien, 2002.

90

Ramsl 2011,P.  C.  Ramsl, Das latènezeitliche Gräberfeld von Mannersdorf am Leithagebirge, Flur

Reinthal Süd, Niederösterreich, în Mitteilungen der Prähistorischen Kommission 74, Wien, 2011.

Rašajski 1961,R. Rašajski, Dačka srebrna ostava iz Kovina, în RadVM, 10, 1961, 7–24.

Ratimorská 1981,P. Ratimorská, Keltské pohrebisko v Chotine I, în Západné Slovensko, 8, 1981, 15–88.

Rustoiu 1995,A.  Rustoiu, Les fibules daciques à ornements anthropomorphes (Observations

typologiques et chronologiques), în Apulum, 32, 1995, 113–120.

Rustoiu 1996,A. Rustoiu, A. Rustoiu, Metalurgia bronzului la daci (sec� II î� Chr� – sec� I d� Chr�)�

Tehnici, ateliere și produse de bronz, în BiblThr, 15, București, 1996.

Rustoiu 1997,A. Rustoiu, Fibulele din Dacia preromană (sec� II î�e�n� – I e�n�), BiblThr, 22, București,

1997.

Rustoiu 1999,A.  Rustoiu, Dakische Fibeln mit anthropomorphen Ornamenten (Typologische

und chronologische Bemerkungen), în N.  Boroffka, T.  Soroceanu eds., Transilvanica� Archäologische Untersuchungen zur älteren Geschichte des südöstlichen Mitteleuropa� Gedenkschrift für Kurt Horedt, Rahden/Westf, 1999, 219–222.

Rustoiu 2002,A. Rustoiu, Războinici și artizani de prestigiu în Dacia preromană, Cluj-Napoca, 2002.

Rustoiu 2005,A.  Rustoiu, The Padea-Panagjurski Kolonii Group in south-western Transylvania

(Romania), în H. Dobrzańska, V. Megaw, P. Poleska eds., Celts on the margin� Studies in European Cultural Interaction (7th Century BC – 1st Century AD) Dedicated to Zenon Woźniak, Krakow, 2005, 109–119.

Rustoiu 2007,A. Rustoiu, About a curved dagger discovered at Piatra Craivii, în Apulum, 44, 2007,

83–97.

Rustoiu 2008,A.  Rustoiu, Războinici și societate în aria celtică transilvăneană� Studii pe marginea

mormântului cu coif de la Ciumești, Cluj-Napoca, 2008.

91

Rustoiu 2012,A. Rustoiu, Commentaria Archaeologica et Historica (I)� 1� The grave with a helmet from

Ciumești – 50 years from its discovery� Comments on the greaves� 2� The Padea-Panagjurski kolonii group in Transylvania� Old and new discoveries, în EphNap, 22, 2012, 159–183.

Rustoiu 2015,A.  Rustoiu, Civilian and funerary space in the Dacian fortified settlement at Cugir,

în D. Micle et alii eds., Arheovest III.  Interdisciplinarity in Archaeology and History. In Memoriam Florin Medeleţ (1943–2005), Szeged, 2015, 349–367.

Rustoiu mss.,A. Rustoiu, Lords and ladies of the rings� Saddle-shaped finger-rings from the Carpathian

Basin, manuscript.

Rustoiu, Berecki 2014,A. Rustoiu, S. Berecki, Celtic Elites and Craftsmen: Mobility and Technological Transfer

during the Late Iron Age in the Eastern and South-Eastern Carpathian Basin, în S. Berecki ed., Iron Age Crafts and Craftsmen in the Carpathian Basin Proceedings of the International Colloquium from Targu Mureș 10–13 October 2013, Cluj-Napoca, 2014, 249–286.

Sîrbu, Rustoiu 1999,V. Sîrbu, A. Rustoiu, Découvertes funéraires Géto-Daces du sud-ouest de la Roumanie

(150–50 av�J� C�), în M. Garasanin et alii eds., Le Djerdap/Les Portes de Fer a la deuxieme moitie du premier millenaire av� J� C� jusqu’aux guerres daciques� Kolloquium in Kladovo-Drobeta-Tr�Severin (September-October 1998), Beograd, 1999, 77–91.

Spânu 1996,D. Spânu, Observaţii asupra falerelor din tezaurul de la Lupu, în SCIVA, 47, 1996, 1,

39–49.

Spânu 1998,D. Spânu, Semnificaţii ale îngropării tezaurelor dacice cu piese de argint, în EphNap, 8,

1998, 45–52.

Spânu 2001–2002 (2004),D. Spânu, Un mormânt de epocă târzie La Tène de la Dubova, în SCIVA, 52–53, 2001–

2002 (2004), 83–132.

Spânu 2002,D. Spânu, Studien zum Silberschatzfund des 1� Jahrhunderts v� Chr� von Lupu, Rumänien,

în PZ, 77, 2002, 84–136.

Spânu 2003,D. Spânu, Un posibil inventar funerar Latène târziu din zona Porţile de Fier, în European

Archaeology – online, June 2003 (www.archaeology.ro/dsh_portile.htm).

92

Spânu 2012,D. Spânu, Tezaurele dacice� Creaţia în metale preţioase din Dacia preromană, București,

2012.

Szabó, Tankó, Czajlik 2012,M. Szabó, K. Tankó, Z. Czajlik, La nécropole celtique à Ludas – Varjú-Dűlő, Budapest,

2012.

Teodoru 1998,V. V. Teodoru, Contribuţii la cunoașterea civilizaţiei geto-dacice în zona est-carpatică în

lumina cercetărilor arheologice, în ArhMold, 21, 1998, 29–41.

Toma 2013,C. Toma, Tezaurul din așezarea dacică de la Tășad – produse finite ale atelierului sau

piese de podoabă deteriorate, în Crisia, 43, 2013, 11–19.

Tonkova 1997,M.  Tonkova, Hellenistic jewellery from the colonies on the West Black Sea Coast, în

Archaeology in Bulgaria, 1, 1997, 1, 83–102.

Tonkova 2015,M.  Tonkova, The jewellery of a wealthy Thracian woman from Anchialos and the

fashion in Middle and Late Hellenistic jewellery, în S. Raux, I. Bertrand, M. Feugère eds., Actualité de la recherche sur les mobiliers non céramiques de l’Antiquité et du haut Moyen Âge, Monographie Instrumentum, 51, Montagnac, 2015, 699–716.

Trohani 1975,G. Trohani, Săpăturile arheologice efectuate la Chirnogi, jud� Ilfov, în anii 1971–1972,

în CerArh, 1, 1975, 127–149.

Ursachi 1995,V. Ursachi, Zargidava� Cetatea dacică de la Brad, București, 1995.

Waldahauser 1987,J.  Waldhauser, Keltische Gräberfelder in Böhmen� Dobrá Voda und Letky sowie

Radovesice, Stránce und Tuchomyšl, în Bericht der Römisch-Germanischen Kommission, 68, 1987, 25–179.

Waldhauser 1998,J.  Waldhaser, Die Goldfingerringe von Münsingen-Rain und ihre Verglechsstücke

aus Flachgräberfeldern im Gebiet zwischen dem schwiezerischen Mittelland und dem Karpatenbecken, în F. Müller ed., Münsingen-Rain, ein Markstein der keltischen Archäologie� Funde, Befunde und Methoden im Vergleich� Akten Internationales Kolloquium „Das keltische Gräberfeld von Münsingen-Rain 1906–1996”� Münsingen/ Bern, 9�–12� Oktober 1996, Bern, 1998, 85–121.

93

Zirra 1976,V. Zirra, Le problème des Celtes dans l’espace du Bas-Danube, în Thraco-Dacica, 1, 1976,

175–182.

COMMENTARIA ARCHAEOLOGICA ET HISTORICA (II)

Abstract

The present comments have been prompted by the recent publishing of two works that brought again into attention of both the scientific community and the general public the silver and gold objects of pre-Roman Dacia.

1� About the chronology and owners of the gold spiral bracelets from pre-Roman DaciaThis note analyses the opinions of E. Oberländer-Târnoveanu (2013) regarding the

chronology and the owners of the gold spiral bracelets found at Sarmizegetusa Regia, which were looted between 1999 and 2001 from the aforementioned site and then partially recov-ered by the Romanian state from traffickers of antiquities.

Regarding the chronology of these bracelets, Oberländer-Târnoveanu considers that they could be dated to the first half of the 1st century BC because they were discovered together with local coins (of the Răduleşti-Hunedoara type) and Greek coins of the same period. However, this dating is not justified due to a series of issues: first, the information provided by traffickers are not reliable, so the discovery of bracelets and coins in the same archaeological contexts is far from certain; second, the association of gold bracelets with local coins having a low silver content is less likely (this kind of association is also not encountered in the hoards of silver jewellery from pre-Roman Dacia); third, the archaeo-logical site at Sarmizegetusa Regia was established after the middle of the 1st century BC and reached its maximum extension mostly in the second half of the 1st century AD.

The gold bracelets were copied using silver. Similar spiral bracelets whose ends were decorated with zoomorphic details and stamped palmettes were included in the inventory of some hoards of silver jewellery from pre-Roman Dacia. These hoards are dated to the second half of the 1st century BC and the first half of the 1st century AD. Accordingly, the same dating could also be suggested for the gold bracelets from Sarmizegetusa Regia.

Regarding the owners of these bracelets, Oberländer-Târnoveanu identifies them as some male individuals belonging to the royal family from the capital of pre-Roman Dacia. However, the analysis of archaeological contexts and inventories of the hoards of silver jewellery indicates that the owners of these sets of bodily ornamentation were women having a particular status associated with some religious practices. When these priestesses died, their individualised sets of ornaments, which were probably perceived as sacred, were destroyed and buried as votives in the vicinity of the settlements of the communities which they once served. A similar interpretation could also be suggested in the case of gold bracelets.

94

2� About a silver saddle-shaped ring of the La Tène type found in the Getic settlement at Chirnogi (Călăraşi County)The book “The Dacian hoards. Precious metalwork in pre-Roman Dacia” by Daniel

Spânu has recently been published. This work contains numerous bibliographic, archaeo-logical, methodological and interpretative errors. The present note discusses a silver saddle-shaped ring of the La Tène type which was found in a Getic settlement to the south of the Carpathians; it was erroneously identified by Spânu as a pendant and was included among Dacian ornaments. The saddle-shaped rings are among the most widespread La Tène body ornaments, both temporally and spatially. They were used throughout the entire Late Iron Age, being encountered from south-western Germany, western Switzerland and northern Italy to the Carpathian Basin, sporadically reaching the Lower Danube. The ring from Chirnogi, found in a dwelling dated to the La Tène D1, belong to the Waldhauser 530 type (1998) having analogies in graves from the Carpathian Basin belonging to the La Tène B1–C1. Thus, it can be presumed that the ring in question reached the Lower Danube through the social connections established between the local communities and those from the Carpathian Basin and remained in use long after such pieces fell out of fashion in the area of origin. The saddle-shaped rings are specific to the La Tène cultural area and have nothing in common with the “precious metalwork in pre-Roman Dacia”, which is the topic of Spânu’s book.

95

Fig. 1. Primul lot de brăţări de aur sustrase din situl arheologic de la Sarmizegetusa Regia şi recuperat de statul român în anul 2007: ansamblu şi detalii (foto A. Rustoiu)/ The first group of gold bracelets looted from the archaeological site at Sarmizegetusa Regia and recovered by the Romanian state in 2007: assemblage and details (photo A� Rustoiu)�.

96

Fig. 2. Harta de răspândire a brăţărilor spiralice cu palmete ştanţate şi protome zoomorfe: pătrat negru – exemplare din aur; puncte negre – exemplare din argint (vezi lista descoperirilor la Medeleţ 1993 şi 1994) / Distribution map of the spiral bracelets with zoomorphic ends and stamped palmettes: black square – gold examples; black dots – silver examples (see the list of finds in Medeleţ 1993 and 1994).

97

Fig. 3. 1 – Locuinţa cu absidă, inelul în formă de şa din argint şi amfora rhodiană de la Chirnogi (după Trohani 1975). 2 – Tipologia pandantivelor de argint din Dacia preromană la Spânu 2012, care include şi inelul de la Chirnogi / Dwelling with apse, silver saddle-shaped ring and Rhodian amphora from Chirnogi (after Trohani 1975)� 2 – Typology of the silver pendants from pre-Roman Dacia in Spânu 2012, including the ring from Chirnogi�

98

Fig.  4. Harta de răspândire a inelelor în formă de şa (aur, argint şi bronz) din Bazinul Carpatic şi de la Dunărea de jos: puncte – descoperiri funerare (puncte mici: 1 exemplar; puncte mijlocii: 2–3 exemplare; puncte mari: mai multe de 3 exemplare); triunghiuri – depozite de podoabe; pătrate – descoperiri în aşezări (după Rustoiu ms.) / Distribution map of the saddle-shaped rings (gold, silver, bronze) in the Carpathian Basin and the Lower Danube: dots – funerary discoveries (small dots: 1 example; medium dots: 2–3 examples; large dots: more than 3 examples); triangles – hoards of ornaments; squares – finds in settlements (after Rustoiu ms�)�

99

Fig. 5. Tipologia inelelor de aur din necropola de la Münsingen şi din zona cuprinsă între Elveţia şi Bazinul Carpatic (după Waldhauser 1998) / Typology of the gold rings from the Münsingen cemetery and the area between Switzerland and the Carpathian Basin (after Waldhauser 1998)�

100

Fig. 8. Statistica inelelor în formă de şa din Bazinul Carpatic în funcţie de diametrul lor în mm (după Rustoiu ms.) / Statistic of the saddle-shaped rings from the Carpathian Basin according to their diameter in mm (after Rustoiu ms�)�

Fig. 7. Statistica inelelor în formă de şa din Bazinul Carpatic în funcţie de mâna (dreapta vs stânga) pe care au fost purtate (după Rustoiu ms.) / Statistic of the saddle-shaped rings from the Carpathian Basin according to the hand (right vs left) on which they were worn (after Rustoiu ms�).

Fig. 6. Statistica inelelor în formă de şa din Bazinul Carpatic pe etape cronologice ale La Tène-ului (după Rustoiu ms.) / Statistic of the saddle-shaped rings from the Carpathian Basin for each La Tène chronological stage (after Rustoiu ms�)�