1

Com

isia

Jun

cker

Discurs în fața Parlamentului European

„Europa – o investiție a ectivă”

Jean-Claude Juncker Președintele Comisiei EuropeneStrasbourg, 22 octombrie 2019

2

2014-2019 | Comisia Juncker

Signor Presidente,

Domnule președinte al Consiliului European,

Doamnelor și domnilor deputați,

Au trecut exact cinci ani de când membrii Comisiei mele au primit din partea

acestui parlament un vot de încredere pe care nu ni l-ați retras nicicând. Nu

neg, relațiile dintre noi au fost uneori dificile, dar întotdeauna politicoase;

tumultuoase, dar nu dezordonate. Aș vrea să vă mulțumesc din tot sufletul

pentru acest lucru. Căci a fi recipientul încrederii acestui for și a putea conta pe

încrederea aleșilor europeni care reflectă democrația europeană este, pentru

oricine se bucură de această încredere, o onoare care nu se uită curând. Văd

în jur multe fețe cunoscute. Mulți mi-ați devenit prieteni, și nu numai prieteni

interinstituționali, ci prieteni pe viață și aș vrea, așadar, să vă mulțumesc din

inimă.

Așa cum aș vrea să-i mulțumesc și președintelui Tusk. Am fost ca frații, dar chiar

și între frați pot apărea uneori dezacorduri. Am avut însă inteligența să nu le

expunem la lumina zilei, așa că poate, pentru dumneavoastră, este surprinzător

că am avut și neînțelegeri. Aș dori însă să îi mulțumesc lui Donald pentru că

mi-a fost întotdeauna alături, cu o prietenie la care țin și care mă onorează.

Prieteniile – și cam abuzăm de cuvântul ăsta – sunt rare în politică. Și sunt încă

și mai rare în sânul aceleiași familii politice, însă fără Donald nu aș fi putut face

toate lucrurile pe care le-am făcut.

Europa – o investiție afectivă

3

Și, cum mă prezint pentru ultima oară în fața dumneavoastră, aș dori, de

asemenea, să-i doresc mult succes doamnei von der Leyen. Este omul de care

avem nevoie în fruntea Comisiei și care are nevoie de încurajările și de urările

noastre de bine. Vânt prielnic, Ursula!

Aș dori să le mulțumesc și comisarilor mei. Fără ei, nu aș fi putut înfăptui nimic.

Sunt oameni care, luați fiecare în parte, dar și împreună, s-au arătat demni

de mandatul pe care li l-a încredințat Europa și le mulțumesc pe această cale.

Muchas gracias, obrigado, merci, vielen Dank!

Când mi-am preluat mandatul în 2014, Europa era fragilizată și existau

numeroase falii și rupturi de solidaritate. Europa era, în 2014, căzută în dizgrație;

este ceea ce m-a determinat să vorbesc despre „Comisia ultimei șanse”. Dar nu

voiam să vorbesc despre Comisie în sine, ci despre decizia ei de a se pune în

slujba unei Europe care era în impas, căci în 2014 ne aflam într-un moment

crucial pentru viitorul Europei. Și, prin urmare, era responsabilitatea noastră, a

tuturor, să facem ca această ultimă șansă care bătea la porțile Europei să nu

fie irosită.

A fost alegerea mea și a colegilor mei din colegiul comisarilor să construim o

Comisie politică. Am vrut ca membrii Comisiei să fie reprezentanți aleși și așa a

fost. Cu excepția comisarului britanic, și am avut doi comisari britanici, unul mai

strălucit ca altul, toți comisarii au fost desemnați dintre reprezentanții aleși fie

pe plan național, fie pe plan european. Am vrut ca toți comisarii să fie persoane

publice – în țara lor și în Europa. I-am îndemnat să nu se închidă la Bruxelles,

să nu se izoleze în Berlaymont, ci să circule, să explice, să intre în dialog cu alți

aleși și cu opinia publică, deci cu cetățenii.

4

2014-2019 | Comisia Juncker

Am organizat, în acești cinci ani, 1 815 dialoguri cu cetățenii. Iar comisarii s-au

prezentat de 911 ori în fața parlamentelor naționale și regionale.

La începutul mandatului, v-am promis că această Comisie se va axa pe lucrurile

esențiale, că va fi „un actor important în chestiunile importante”. Și voiam, cu

toții voiam să punem capăt inflației legislative care caracterizase până atunci

activitatea Comisiei. Ne-am îndeplinit acest deziderat, prezentând cu 83 %

mai puține inițiative legislative decât Comisiile precedente. Am retras 142 de

propuneri legislative și am modernizat 162 de acte legislative existente. Cine ar

fi putut face mai mult? Am făcut tot posibilul ca să ne îndeplinim promisiunile,

însă acest lucru nu-i împiedică pe unii să continue să joace vechea scenetă în

care reproșează Comisiei că este prea acaparantă, că vrea să se implice în toate

domeniile. Prejudecățile au o viață lungă în Europa. Totul s-a schimbat, însă ne

prefacem că nu s-a schimbat nimic.

M-am prezentat în fața dumneavoastră invocând trei piste de acțiune pe care

voiam să se axeze activitatea Comisiei: creștere, locuri de muncă și investiții.

Suntem acum în cel de al 25-lea trimestru consecutiv de creștere. Uniunea

Europeană a cunoscut șapte ani consecutivi de creștere. Am creat 14 milioane

de locuri de muncă. Rata șomajului nu a mai atins un nivel așa de scăzut din

anul 2000. 241 de milioane de europeni au un loc de muncă, ceea ce reprezintă

o rată de ocupare a forței de muncă de 73,9 %.

Planul Juncker a generat investiții în valoare de 439 de miliarde EUR. La început,

când se credea că planul avea să fie sortit eșecului, că nu va fi altceva decât

niște simple vorbe în vânt, se vorbea de „Planul Juncker”. Acum că este un

succes, se vorbește de Fondul european pentru investiții strategice. Aceasta

este ironia istoriei. Grație acestui plan, s-au creat un milion de locuri de muncă.

Europa – o investiție afectivă

5

Și am reinterpretat Pactul de stabilitate și de creștere, insuflând mai multă

flexibilitate unora dintre dispozițiile sale. Am făcut acest lucru în pofida

opoziției multor state membre care nu au aprobat niciodată formal elementele

de flexibilitate cu care am îmbogățit Pactul de stabilitate și de creștere, însă

rezultatele vorbesc de la sine – deficitele au scăzut de la 6,6 % la 0,7 %.

Această flexibilizare înțeleaptă, cumpănită, inteligentă a Pactului de stabilitate

și de creștere ne-a permis să intervenim atunci când Spania, Portugalia, Italia și

Grecia ne-au cerut să le ajutăm.

Dragi prieteni, am avut parte, în cursul mandatului meu, și de decepții, dar și de

reușite. Decepții pentru că, în ciuda eforturilor noastre, nu am reușit să obținem

rezultatele pe care ni le doream în ceea ce privește dosarul reunificării cipriote.

Timp, încă o dată, irosit.

Nu am reușit să încheiem un tratat cu Elveția, în ciuda eforturilor noastre

repetate și susținute.

Nu am reușit să finalizăm uniunea bancară. Nu pentru că nu ar fi existat propuneri

ale Comisiei în acest sens, ci datorită sau din vina lipsei de eforturi din partea

statelor membre. Or, dacă nu ducem la bun sfârșit uniunea bancară, făcând din

uniunea economică și monetară o uniune bancară cum sunt peste tot în lume

uniunile monetare, nu vom fi pregătiți să facem față șocurilor viitoare, fie ele

interne sau externe.

Printre măsurile pe care trebuie să le luăm se numără și obligația imperioasă de

a institui o schemă de garantare a depozitelor. Fără garantarea depozitelor, nu

există uniune bancară, iar fără o uniune bancară finalizată, uniunea economică

și monetară nu mai există. Trebuie să știm să răspundem acestor provocări.

6

2014-2019 | Comisia Juncker

Însă am cunoscut și reușite, în ciuda fațetelor multiple ale crizei cu care ne- am

confruntat în ultimii cinci ani. Nu îndrăznesc să le numesc succese pentru că nu

aș vrea să alunec în laudă de sine, deși nu mi-ar displăcea. Însă am avut reușite.

Aș dori să menționez mai întâi dimensiunea socială a Uniunii Europene. Am

reușit să adoptăm Pilonul european al drepturilor sociale, componentă rămasă

într-un con de umbră în deceniile precedente. Îmi amintesc cum, prima oară

când m-am înfățișat în fața dumneavoastră, în calitate de tânăr ministru al

muncii, în timpul unei președinții luxemburgheze a Consiliului UE, eram deja un

susținător fervent al drepturilor sociale.

Înainte de a aproba Pilonul european al drepturilor sociale, am îmbunătățit

Directiva privind detașarea lucrătorilor. Și, în pofida tuturor așteptărilor, am

reușit să convingem Parlamentul și Consiliul să ajungă la un acord în această

privință. Mi se pare că este totuși meritul acestei Comisii că a știut să consacre

la rang de principiu obligația acordării unei remunerații egale pentru o muncă

egală în același loc. Era în joc demnitatea lucrătorilor.

Și, de altfel, dacă ne închipuim că putem să construim Europa și să-i asigurăm

prosperitatea fără să avem asentimentul celor ce muncesc, ne înșelăm amarnic.

Europa trebuie să fie și a lucrătorilor.

O altă realizare pe care o număr printre reușite este Grecia. Mă opresc asupra ei

pentru că e un caz care m-a ținut ocupat și m-a preocupat îndelung. Am redat

Greciei demnitatea pe care o merită. De prea multe ori și prea mult timp a fost

călcată în picioare demnitatea poporului grec și am vrut să readuc lucrurile pe

făgașul normal, redându-i acestui popor toate titlurile de noblețe pe care le

merită.

Europa – o investiție afectivă

7

Unii au încercat să împiedice Comisia să ia măsuri de susținere a Greciei. Îmi

aduc aminte de nopțile lungi petrecute cu guvernele Samaras, Tsipras și acum

Mitsotakis, care nu era încă în funcție, în care am încercat să găsim soluții la

problema grecească. Nu au fost puține guvernele care nu au vrut să ne implicăm.

Îmi vor rămâne mereu în minte telefoanele primite de la mai mulți prim-miniștri

care mi-au zis: „Vezi-ți de treburile tale. Problema Greciei e treaba statelor.”

Pe când eu aveam această idee naivă, dar corectă, că ar trebui să respectăm

tratatul. Or tratatul spune că cea care are responsabilitatea de a apăra interesul

general al Europei e Comisia. Și era o problemă de interes general să evităm

prăbușirea zonei euro și, prin urmare, aveam dreptate să facem ce am făcut.

Africa – da. Ca europeni, nu putem să-i uităm pe vecinii noștri imediați: africanii.

Este un continent care are nevoie de solidaritatea noastră, nu numai de caritatea

noastră. Caritatea este un vechi reflex al europenilor, astăzi este însă vorba mai

degrabă să stabilim între Africa și Europa un adevărat parteneriat, de pe poziții

de egalitate. Realizarea de investiții în Africa, crearea de locuri de muncă în

Africa, acesta ar trebui să fie leitmotivul acțiunii noastre, nu perceperea Africii

exclusiv prin prisma crizei refugiaților. Ar însemna să lezăm onoarea africanilor

dacă am considera relațiile noastre cu Africa doar sub aspectul problemei

refugiaților. Însă trebuie și să luăm la fața locului măsurile care se impun pentru

ca atâția oameni fără speranță să nu-și mai riște viața pe mare.

8

2014-2019 | Comisia Juncker

Refugiații – da, succes sau eșec? Dacă tragem linie, bilanțul e mai bun decât am

fi crezut, însă ar putea fi și mai bun dacă Consiliul ar fi aprobat, așa cum a făcut

Parlamentul, toate propunerile prezentate de Comisie colegiuitorilor. Primul

pachet de propuneri, privind transferul, a fost prezentat în martie 2015, un altul,

privind reforma sistemului Dublin, a fost prezentat în aprilie 2016. Să nu uităm

însă că este meritul Europei că am putut salva 760 000 de vieți în Mediterana.

Cu 760 000 mai puțini morți mulțumită acțiunilor Europei.

Am spus în luna martie 2015 ce aveam de gând să facem în legătură cu

refugiații. Iar Parlamentul m-a ovaționat în picioare. Spuneam atunci: astăzi mă

aplaudați, sunteți însă siguri că peste doi ani mă veți mai aplauda? Aplauzele

s-au mai rărit în anii următori întrucât, în multe țări, mizele de politică internă

au avut câștig de cauză în fața solidarității elementare care ar fi trebuit să ne

ghideze acțiunile.

M-am ocupat mult de comerțul internațional, mai mult decât credeam atunci

când am ajuns în fruntea Comisiei. Un subiect dificil și extrem de controversat

în toate țările, deseori cu argumente întemeiate împotriva încheierii de acorduri

comerciale pripite.

Însă am schimbat lucrurile. Am încheiat 15 acorduri comerciale internaționale.

Avem astăzi acorduri comerciale cu 72 de țări, care reprezintă 40 % din bogăția

lumii. Acordurile comerciale ne permit să fim prezenți pe scena internațională

într-un moment din istorie în care Statele Unite întorc spatele multilateralismului

și, așadar, solidarității organizate împreună cu ceilalți.

Europa – o investiție afectivă

9

Trebuie să vorbim și despre rolul Europei în lume. Este un fapt incontestabil că

cea mai mare reușită europeană, realizarea sa supremă, este că am știut să

menținem pacea în Europa.

Poate părea un lucru firesc, însă nu e deloc așa. Se poartă în prezent 60 de

războaie în diferite colțuri ale lumii. Niciunul dintre aceste conflicte armate nu

se desfășoară pe teritoriul Uniunii Europene, care a fost teatrul unora dintre cele

mai sângeroase războaie în secolele trecute, inclusiv în ultima sută de ani.

Pacea nu este un lucru de la sine înțeles. Și ar trebui să fim mândri că am știut

să o menținem.

Îmi dau prea bine seama că e greu să stârnești entuziasmul unui tânăr cu

ideea că Europa apără pacea pe continent, cel puțin așa credem. Însă, atunci

când vorbim cu tinerii, trebuie să abordăm și această eternă dilemă de pe

continentul european - război versus pace. Este suficient să ne uităm la țările

din vecinătatea imediată a Uniunii Europene pentru a fi conștienți de pericolele

care amenință situația internațională și, prin urmare, de fragilitatea situației din

Uniunea Europeană.

Trebuie să le vorbim tinerilor despre război și pace. Peste 20 de ani, nu vor mai

fi printre noi europeni ai căror bunici și străbunici vor fi cunoscut experiența

războiului. Este, așadar, indispensabil să vorbim despre război, altfel vom uita

ce înseamnă. De aceea le vorbesc necontenit tinerilor despre război și pace.

Însă această explicație nu este suficientă. Trebuie să le explicăm tinerilor Europa

și din perspectiva evoluției sale viitoare.

10

2014-2019 | Comisia Juncker

Care este deci viitorul Europei? Suntem cel mai mic continent. Majoritatea

europenilor trec peste acest amănunt, dar Europa este un continent foarte

modest ca dimensiuni. Politica este cea care trebuie să asigure liantul dintre

demografie și geografie. Nicio politică nu se naște fără a ține seama de aspectele

geografice și demografice.

Suntem pe cale de dispariție. Nu o să dispărem cu totul, însă vom fi tot mai puțini.

La începutul secolului 20, europenii reprezentau 20 % din populația mondială.

La sfârșitul acestui secol, n-or să mai reprezinte mai mult de 4 % din cele 10

miliarde de oameni care vor popula planeta.

Puterea noastră economică se va eroda. În câțiva ani, niciunul dintre statele

membre ale Uniunii Europene nu va mai face parte din G7.

În fața acestor evoluții ineluctabile, cine mai crede că e timpul să lăsăm puțin

Europa deoparte și să ne retragem fiecare în coconul național comite o eroare

fundamentală.

Europa și pacea sunt sinonime. Dar Europa înseamnă și putere, în fața declinului

influenței țărilor europene pe scena internațională.

Este motivul pentru care trebuie să ajungem la dispoziții și modalități de luare

a deciziilor mai eficiente pe dosarele de politică externă. Susțin din nou ideea ca

hotărârile din cadrul Consiliului să fie luate cu majoritate calificată și în chestiuni

de politică externă. Nu trebuie să facem acest lucru în orice situație, ci numai în

cele în care este important ca Europa să adopte o poziție tranșantă.

Europa – o investiție afectivă

11

Am avut o experiență inedită la Washington. Anul trecut, pe 25 iulie, i-am făcut

o vizită președintelui Trump pentru a discuta despre cum am putea împiedica

izbucnirea unui război comercial. Am reușit, de altfel, să evităm un astfel de

război. Cum? Domnul Trump s-a lansat, așa cum îi stă în fire, într-o lungă tiradă

introductivă, în cursul căreia i-a numit pe toți interlocutorii pe care îi primise

deja în biroul său și mi-a repetat ce le spusese acestora, fie ei cancelari, căci au

fost mai mulți, prim-miniștri sau președinți.

Apoi a spus: „Deja le-am explicat tot ce aveam de explicat.”

I-am replicat: „Nu e suficient. Trebuie să explicați toate lucrurile astea și Europei.”

La care a răspuns: „De ce?”

Și i-am explicat: „Pentru că singura entitate competentă să se ocupe de chestiunile

comerciale este Comisia. Declarațiile făcute de un lider sau altul, chiar dacă vin

dintr-o poziție de putere, nu au greutate. Important este ce spune președintele

Comisiei în numele Uniunii Europene.”

A fost extrem de impresionat, iar eu – chiar mai mult. Căci atunci când ești

luxemburghez și te afli în fața președintelui american, la Washington, și declari:

„I am the man! Cu mine trebuie să vorbiți!” – este ceva nemaiîntâlnit.

12

2014-2019 | Comisia Juncker

Concluzie

A venit momentul concluziilor.

Predau mandatul fără regrete și fără jubilație, cu sentimentul că am făcut ce

am putut cât am putut eu de bine.

Și, dacă fiecare dintre noi ar face la fel, situația ar fi mai bună.

Sunt mândru că am fost un timp atât de îndelungat, mai ales în acești ultimi

cinci ani, o părticică din ceva mai important decât noi toți.

Aveți grijă de Europa! Și opuneți-vă, din toate puterile, naționalismelor stupide

și obtuze!

Trăiască Europa!

32