POSTMODERNISMUL Termenul postmodernism a fost utilizat pentru prima dată în anul 1940 în legătură cu arhitectura. Dar abia în anul 1970 el va intra cu adevărat în limbajul de specialitate al teoreticienilor și artistilor. Este o mișcare manifestată în a doua jumătate a secolului al XX-lea, conștientizată și accentuată în anii '80. De aici și denumirea generația optzecistă ( generația în blugi ). Postmodernismul se definește prin raportarea la modernism, atât ca o continuare a acestuia, cât și în opoziție față de anumite tendințe ale acestuia. În timp ce modernismul se opune tradiției, postmodernismul înglobează experiența estetică anterioară, o recuperează creator ș i ironic, ludic (glume ț , sub form ă de joc) ș i parodic (parodie / Crea ț ie literar ă î n care se preiau temele, motivele ș i mijloacele artistice ale altei opere literare sau ale unui autor î n scopul de a ob ț ine un efect satiric sau comic). În timp ce scriitori moderniști erau preocupați de producerea textului, de actul creației, postmoderni ș tii redau autorului ș i operei importan ț a pierdut ă , se deschid din nou spre lume, spre real, spre biografism ș i poezia cotidianului . După cum arată și numele mișcării, postmodernismul vine după o întreagă evoluție a literaturii. El intenționează însă, spre deosebire de curentele și atitudinile anterioare, să nu se mai înscrie în această evoluție, ci să o abolească, privind mai întâi istoria literaturii ca pe un tot și aderând apoi la acele segmente din ea ce pot fi exploatate și reinterpretate în prezent. Scriitorul postmodern are sentimentul că toate lucrurile au fost deja scrise și atunci face din aceasta o premisă pe care își construiește propria reacție: una esențialmente culturală, livrescă ( atitudine creatoare a artistului care extrage adesea sursele de inspirație din cărți ), a citatului intertextual și a parafrazei.Trăsături ale postmodernismului:

1. tehnica de creație preferată de postmoderniști este intertextualitatea – citează fără ghilimele, preiau personaje, simboluri, fragmente, sintagme celebre sau rescriu pur și simplu alte texte.

2. recuperarea ironică și parodică a trecutului, a fenomenelor de cultură ale predecesorilor.

3. poezia se întoarce spre realitatea orașului și a străzii.4. se estompează granițele tradiționale dintre genuri și specii literare.5. trecerea de la proza auctorială la proza autoreflexivă.6. eliberarea fanteziei și împrumutatea limbajului familiar.7. amestecul de narativitate și lirism în poezie.8. oralitatea expresiei.9. desolemnizarea discursului.10. valorificarea prozaismului / banalului.11. renunțarea la metaforă și la imaginea elaborată.

Reprezentan ț i. Grupuri postmoderniste 1. grupul oniric ( 1964 ): Leonid Dimov, Emil Brumaru, Dumitru Țepeneag.

(oniric/referitor la vise)2. Ș coala de la Târgovi ș te : Radu Petrescu, Costache Olăreanu, Mircea Horia

Simionescu.3. Cenaclul de Luni al studenților din Centrul Universitar București, condus de

Nicolae Manolescu. A fost înființat în 1977 și desființat în 1984 de secretariatul Partidului Comunist Român al Un iversității. Volumul colectiv emblematic al grupului a fost antologia de poezii Aer cu diamante de Mircea Cărtărescu, Traian Coșovei, Florin Iaru și Ion Stratan.

4. Cenaclul Junimea al studenților din Facultatea de Filologie, București, condus de criticul Ovid S. Crohmălniceanu. Volumul grupului Desant '83 conține proză scurtă scrisă de 16 tineri debutanți ( Mircea Nedelciu, Cristian Teodorescu, Gheorghe Crăciu, Mircea Cărtărescu ).

5. Cenaclul Litere condus la sfârșitul anilor '90 de poetul Mircea Cărtărescu.

MIRECEA CĂRTĂRESCU ..................................................................GEORGICA A IV – A

țăranul de când cu electrificarea

înțelege cum stau lucrurile pe planetă se indignează în mijlocul pogoanelor sale de situația din cipru și liban pândește sateliții și le smulgeaparatura electronică baplozilor nu uitați bateriile solaresă ne-ncălzim la chindie conserva de fasolecu cârnăciori produși la feteștiba dați în câini lumea e micăba cu gerovital se duc ridurile ca-n palmăhai dați-i zor cu porumbul că eu mă ducpuțin pe lumea cealaltă adică a treiași ultima feții meidragii mei copchiii mei ce să-i faciașa e jocularză-l-ar focul!

Mircea Cărtărescu creează o poezie postmodernă, care se înscrie în concepția exprimată de Umberto Eco și anume că ,,trecutul ne condiționează, ne apasă umerii, ne șantajează și de aceea acesta trebuie revizuit cu ironie, cu candoare”. Referindu-se la propria poezie, Cărtărescu mărturisea: ,,Ce simt, ce văd, ce gândesc în împrejurările obișnuite ale vieții mele de om obișnuit formează conținutul poeziei, care devine preponderent ca importanță față de formă”. Georgica a IV –a face parte din volumul de debut Faruri, vitrine, fotografii ( 1980 ). Titlul este o preluare a titlului operei poetului latin Vergiliu ( 70- 19 îH ). Tratarea este însă una ironică și parodică. Poezia poate permite și o lectură de recunoaștere pentru generația care a trăit în societatea comunistă și care poate identifica în atitudini și limbaj comportamente și sloganuri ale vremii. Poezia surprinde de la început prin lexicul poetic, amestec de prozaisme ( elemente de limbaj standard ) și aluzii la realitățile cotidiene sau culturale. Textul presupune de asemenea un background cultural: o anume imagine a tăranului asociat de regulă naturii. Dar Mircea Cărtărescu focalizează un alt tip de imagine a țăranului, cel marcat de prezența civilizației de tip industrial. Astfel începutul poeziei se referă la electrificarea țării, acțiune cu care comuniștii s-au lăudat multă vreme și la care eul liric se referă cu ironie. Țăranul a putut să ia cunoștință despre evenimente petrecute în alte țări, cum ar fi războiul civil din Cipru și Liban. Verbul se indignează conține o aluzie la mitingurile de solidaritate organizate în sprijinul unor țări din lumea a treia. Interesat de sateliții artificiali, care se lansau în jurul Pământului și care constituiau o noutate în anii '80, de noua aparatură electronică, țăranul este implicat în mecanismul civilizației industriale, știe ce simt bateriile solare și gerovitalul care face ridurile să dispară. Traiul zilnic al țăranului nu se ridică însă la nivelul acestei civilizații, ci rămâne la stadiul de teorie, omul hrănindu-se la chindie (Timp al zilei către apusul soarelui) cu fasole din conservă și cârnăciori produși la Fetești. Universul țărănesc este ilustrat prin două elemente exprimate prin expresii populare tipice: dați în câini și dați-i cu zor. Finalul poeziei ilustrează intertextualitatea, deoarece Mircea Cărtărescu preia un citat din poezia de Tudor Arghezi intitulată De-a v-ați ascuns... care exprimă viziunea țărănească despre moarte. Tonul lui Cărtărescu este ironic: dragii mei copchiii mei ce să-i faci / așa e jocul / arză-l-ar focul ! Limbajul poetic se caracterizează prin lipsa indicilor de persoană în primele sașe versuri, construind imaginea unui țăran fără nicio legătură cu tradiția și spiritualitatea acestuia. Marcarea persoanei întâi plural conturează condiția țăranului în societatea ce numai aparent are nivel înalt de civilizație, iar persoana a doua plural împreună cu imperativul verbului dați creează impresia că se muncește. Ultimele versuri introduc persoana întâi singular, eul liric fiind cuprins de o amară ironie față de sfârșitul vieții.