Comentariu "Ciobanila" rezumat de Vasile Voiculescu

Poet, prozator si dramaturg, Vasile Voiculescu (1884-1963) a avut un destin aparte în literatura româna, caci, daca poeziile si creatia dramatica au fost cunoscute înca din timpul zbuciumatei sale vieti, proza apare postum si prin valoarea ei a constituit un eveniment spectaculos, încât interesul criticii s-a orientat imediat asupra acesteia, reliefandu-i originalitatea izvorâta din mituri, din fabulosul folcloric, din magie si practici oculte.

Proza sa a fost publicata în anul 1966, în doua volume: "Capul de zimbrii" si "Ultimul Berevoi", cu subtitlul "Povestiri", din primul volum facând parte si naratiunea "Ciobanila", datata 24 iunie 1957.

Aceasta, ca si "Revolta dobitoacelor", "Amintiri despre pescuit", "Sarpele Aliodor" vizeaza universul infantil, fara a fi destinate însa copiilor, caci sensul lor este mult mai profund, ilustrând raportul om-animal, comunicarea celor doua regnuri, care apar, în mod ciudat, inversate.

Firul epic al povestirii "Ciobanila" este usor de rezumat. Samson, un câine ciobanesc, fiind bolnav, este abandonat de baci într-un sat. Câinele, asa cum spera si stapânul sau, se însanatoseste, dar suporta cu greu singuratatea pâna într-o zi, când, copiii din sat îi redau voiosia si încrederea de odinioara. Vindecat definitiv, Ciobanila, asa cum îl reboteaza învatatorul si copiii, îsi regaseste turma si stapânul, revenind în lumea muntelui si a stânei.

Fragmentul din manual ni-l prezinta mai întâi pe Samson, un câine "cu blana vâlvoi, terfelita de pulberi si noroaie, cu lantul târâs dupa el" care îsi face aparitia în curtea scolii din catunul Poeni. Copiii se sperie, învatatorul intervine si-l alunga, dar, la insistentele elevilor, dascalul îl primeste în scoala si-i îngaduie sa-i conduca copiii spre casele lor.

Samson îsi îndeplineste constiincios slujba- îi însoteste pe elevi alergând când în frunte, când pe laturi si alunga din calea lor câinii satului "de care copiii aveau frica si se aparau cu pietre si ciomege". Acum, învatatorul îsi da seama ca Samson este un câine ciobanesc care "venea de la o stâna si era deprins cu disciplinarea oilor".

Dascalul pune la încercare vointa câinelui în fata momelii, dar  Samson nu se lasa ademenit de "halca de carne ", ceea ce stârneste admiratiaînvatatorului care "îl îmbratisa, si-l saruta chiar acolo în mijlocul drumului".

Samson devine un fel de monitor si aparator al copiilor-, îi primea la scoala, îi supraveghea în timpul recreatiilor si intervenea în disputele dintre ei pedepsindu-i si potolindu-i pe cei rai, fiind considerat "un câine nazdravan" "care te scoate si din ghearele zmeului".

Invatatorul si copiii cauta un nume pentru câine si dupa lungi discutii este botezat

Ciobanila, pentru ca îi pazeste si se poarta cu ei întocmai ca un cioban cu mieii stânei.

In aceasta opera, scriitorul îsi propune sa sondeze "sufletul" animalului si de aceea aflam ce gândeste câinele despre copii si despre învatator, dar oamenii sunt raportati la lumea cunoscuta de Samson: curtea scolii este "târla" în care stau copiii — mieii paziti de baciul lor, învatatorul. Nu lipseste nici elementul fabulos, caci Samson e vazut de copii asemenea unui Fat-Frumos din basmul "cu Greul-Pamântului si Usurelul-Pamântului", iar prin inversarea regnului animal cu cel uman, "povestea câinelui începe chiar sa semene cu drama unui om lovit de amnezie care «învata» lumea din nou si-si recapata memoria" (Elena Zaharia Filipas).

Nararea întâmplarilor, împletita cu descrierea, reliefeaza si câteva însusiri ale personajelor. Invatatorul este, din perspectiva de percepere a câinelui, "baciul" copiilor, "un om voinic si mustacios, cu o nuia în mâna", ceea ce sugereaza intransigenta sa fata de elevi. Cu toate acestea, în tot ce face, dovedeste vocatie de dascal. Ii supravegheaza atent pe copii, le asculta parerile si le explica rabdator tot ceea ce acestia doresc sa stie sau nu înteleg. Desi la început se însala si el în privinta câinelui si îl alunga cu pietre, îsi schimba atitudinea când se convinge ca Samson "e un câine bun" si-i sfatuieste pe copii sa aiba grija de el si sa nu-l  necajeasca niciodata. Urmareste cu atentie reactiile si comportarea câinelui din dorinta de a se convinge de fidelitatea si corectitudinea acestuia. El iubeste animalele; dovedeste calitati de dresor si când este satisfacut de comportarea lui Samson îl îmbratiseaza si-l saruta "acolo în mijlocul drumului". Cu tact si rabdare stie sa le motiveze copiilor atitudinea câinelui ("— Eu i-am dat porunca [...] sa-mi prinda si sa-mi aduca pe toti cei neastâmparati," si sa-i determine sa accepte numele Ciobanila, motivându-si parerea: „— Pentru ca se poarta cu voi si va pazeste întocmai ca un cioban cu mieii stânei."

Speriati, la început, de prezenta câinelui despre care cred ca este turbat, copiii sunt receptivi la propunerea dascalului, fiind de acord sa-l îngrijeasca pe Samson: "— îl îngrijim, îl îngrijim! strigara toti voiosi.". De asemenea, accepta sa-i conduca pâna acasa si sunt satisfacuti ca îi apara de câinii satului "de care copiii aveau frica [...]". Ei nu înteleg, pentru început, prea bine comportarea câinelui, dar arunci când acesta îi disciplina pe cei rai si neastâmparati, copiii mai slabi se bucura si îi cer chiar ajutorul "când erau încoltiti ori batuti de cei mari". Astfel, pentru ei, Samson devine un câine nazdravan. Copiii dovedesc multa imaginatie si îl aseamana unui Fat-Frumos care îi scoate chiar din ghearele zmeului.

Uimiti la început de propunerea învatatorul privind numele câinelui, ei cedeaza cuminti si ascultatori în fata argumentelor dascalului.

Samson este, de fapt, eroul povestirii deoarece autorul insista asupra lui si-l prezinta în evolutia sa comportamentala. La început, câinele este înfatisat fioros, "cu blana vâlvoi, terfelita de pulberi si noroaie, cu lantul târâs dupa el". Desi era hâd, nu parea primejdios. Si cu toate ca este alungat mai întâi cu pietre, Samson persevereaza si este acceptat pâna la urma de copii si de dascal. Simte afectiunea acestora si când este pus în slujba si-o face cu credinta (îi însoteste pe copii, îi apara), capata încredere în sine ("de data aceasta nu

mai pasea sfios în coada alaiului") dovedindu-se un paznic grijuliu, inimos si viteaz. Cu o uimitoare stapânire, câinele trece cu bine si o alta încercare, rezistând tentatiei de a mânca bucata de carne. El evolueaza nu numai comportamental, ci si ca aspect exterior: "Ajunsese mândria scolii. Se facuse din nou frumos. Ploile îl spalasera si latele lui învoalate îl îmbracau într-o sarica alba din crestet pânaîn vârful cozii." Devotat învatatorului si ascultator, îi disciplineaza pe copiii rai, îi ajuta pe cei slabi, ceea ce îi aduce faima de câine nazdravan. Prin ceea ce face, Samson îsi manifesta, de fapt, comportamentul mostenit de la înaintasi ("asa cum primise el predanie din batrânii câini, mosi-stramosi ai stânelor"), aplicat însa unui alt mediu. Cu toate acestea, scriitorul îi confera atribute umane: câinele gândeste, vorbeste cu sine, ramâne uluit, pricepe etc.

Insusirile personajelor sunt evidentiate fie direct prin descriere, fie indirect prin fapte, gânduri, atitudini, prin felul de a vorbi. Asa se explica si faptul ca în acest fragment scriitorul îmbina armonios cele trei moduri de expunere: naratiunea, descrierea si dialogul. Naratiunea contine întâmplarile relatate de scriitor, prin descrierea presarata cu unele epitete sunt portretizate personajele, iar dialogul vine sa dinamizeze actiunea, sa evidentieze atitudinea eroilor.

Se observa si în aceasta opera literara trasaturile caracteristice ale prozei lui Vasile Voiculescu, fabulosul (câinele gândeste, îsi zice), "situarea în afara lumii din poveste", înglobarea realitatii povestitorului în imaginarul povestirii.