COMEDIA

O scrisoare pierdută

de I.L. Caragiale

“O scrisoare pierduta” a fost publicata in 1884,dupa “O noapte furtunoasa” si “Conul Leonida fata cu reactiunea”,fiind o comedie de moravuri in care este evidentiata mediocritatea unei intregi societati.

Reperele spatio-temporale nu sunt precizate cu exactitate,pentru a da impresia cititorului ca asemenea fapte care pun in lumina coruptia unei societati pot avea loc oricand si oriunde. Astfel dramaturgul precizeaza ca actiunea se petrece in “capitala unui judet de munte”,iar in discursul electoral al lui Catavencu reiese ca ne aflam in anul de gratie 1883.”

Mediocritatea societatii evocate de Caragiale este direct determinate de imoralitatea personajelor sale,fiecare personaj caracterizandu-se printr-un defect moral greu de corectat.

Zoe Trahanache isi tradeaza sotul cu cel mai bun prieten al acestuia,Catavencu sustrage scrisoarea Cetateanului si recurge ulterior la santaj,pentru a fi ales deputat,Ghita Pristanda invoca adesea dificultatea “misiei de politai”,insa nu ezita “sa traga condeiul” si sa urmeze indemnul sotiei pentru a asigura o existent linistita celor 9 copii:”Ghita,Ghita,pupa-l in bot si papa tot,ca satulul nu crede la al flamand.”

Conflictul propriu-zis al comediei este anuntat din intriga prin pierderea scrisorii de catre Zoe,intamplarea facand ca “docomentul” sa ajunga la cetatean care neputandu-se abtine de la aflarea continutului,incalca etica profesiei de factor postal,insa este surprins de Catavencu,acesta sustragandu-I scrisoarea,dupa ce se foloseste de viciul acestuia,alcoolul.

Conflictul va lua sfarsit in acelasi mod neasteptat din voia destinului,in momentul in care Nae Catavencu pierde scrisoarea in incaierarea provocata de politai in preajma alegerilor,tot intamplarea face ca aceeasi scrisoare sa reintre in posesia Cetateanului,care,de data aceasta o inapoiaza ”andrisantului”.

Adevaratul conflict este insa unul de natura morala si este reprezentat de o anumita divergenta intre ceea ce vor sa para personajele si ceea ce sunt ele cu adevarat. Inca o modalitate pe care dramaturgul o foloseste pentru a sublinia mediocritatea. De pilda, Cetateanul turmentat vrea sa lasa impresia unui alegator onest care trebuie sa-si faca datoria de cetatean,in realitate acesta se dovedeste un individ lipsit de opinii politice,pentru ca nu voteaza decat in momentul in care mai marii puterii reprezentati de Zoe ii precizeaza numele viitorului deputat.

Fiecare personaj al acestei comedii poate fi incadrat unei tipologii umane in functie de trasatura de caracter dominanta.

Astfel, Zaharia Trahanache reprezinta tipologia “incornoratului”, lasand impresia ca nu stie de ceea ce i se intampla; Stefan Tipatescu reprezinta tipului “primului amorez” sau al “junelui prim”; Zoe Trahanache,tipologia “femeii cochete sau a adulterimei”; Dandanache,Catavencu,Farfuridii si Branzovenescu, tipul “politicianului demagog”,Ghita Pristanda,”functionarul umil”,iar Cetateanul turmentat,tipul “alegatorului lipsit de opinie”.

Deznodamantul comediei este in mod firesc unul fericit,deoarece conflictul este aplanat,toata lumea pare multumita: Zoe recupereaza scrisoarea pierdut si isi salveaza onoarea,Cetateanul afla numele viitorului deputat si reuseste sa voteze,iar Catavencu este iertat de Zoe si revine pe scena politica a judetului,lasand impresia ca a pierdut o batalie,dar nu si razboiul. Astfel linistea devine aparenta,pentru ca de data aceasta,idila Zoei cu Tipatescu nu este cunoscuta doar de Catavencu,ci este suspectata si de Dandanache,confuziile acestuia nefiind deloc intamplatoare,chiar daca le ascunde in spatele unei masti de individ ramolit,in realitate el este mai periculos decat Catavencu,pentru ca apeleaza si el la santaj printr-o scrisoare compromitatoare,insa nu se angajeaza sa restituie documentul destinatarului,el il pastreaza pentru o alta ocazie.

Finalul este vesel,in acord deplin cu deznodamantul,ultima replica a comediei fiind atribuita lui Pristanda: “Muzica!...Muzica!..”.

Comedia

1. Trasaturile comediei: - Personaje mediocre,contra exemple umane,cu defecte morale;- Conflictul este derizoriu,deoarece este produs de o intamplare neprevazuta si finalizat in

acelasi fel,sub semnul hazardului;- Conflictul se da intre aparenta si esenta (intre ceea ce vor sa para personajele si ceea ce

sunt in realitate);- Personajele pot fi incadrate unor tipologii umane;- Deznodamantul este fericit;- Finalul este vesel.

2. Tipuri de comic:- Comic de caracter sau de moravuri;- Comic de situatie;- Comic de nume sau onomastic;- Comic de limbaj.

Comicul este principala categorie estetica vizata de dramaturg si realizata printr-o serie de mijloace artistice,menite sa contribuie si la caracterizarea personajelor.

Comicul de nume este una dintre modalitatile de caracterizare indirect a personajelor,Caragiale atribuind personajelor sale nume cu o semnificatie concordanta cu personalitatea acestora.

De exemplu,Trahanache provine de la un regionalism, “trahana”,coca moale,usor modelabila,pentru a-i fi reliefat caracterul slab,usor de manipulat,mai ales de sotia sa; Pristanda provine de la un alt regionalism prin care este desemnat un joc moldovenesc in care pasii se executa marunt si pe loc, facandu-se trimitere la temperamentul politaiului care ii impune inainte de orice interesul personal si nu cel public.

Comicul de limbaj atrage atentia inculturii personajelor,indivizi mediocrii care au pretentia de a pune bazele unei societati democratice,fara sa fie constienti atat de anumite defecte morale sau intelectuale. Printre greselile de exprimare comise de personajele lui Caragiale pot fi evidentiate urmatoarele: nonsensul “curat murdar”; confuzia paronimica: “scrufulosi la datorie”(in loc de “scrupulosi”);cacofonia:”ca chiar”,”va sa zica ca nu ”; pleonasmul:“decat numai”; automatizmul verbal (Trahanache: “ai putitinca rabdare”; Pristanda:“curat”; Farfuridi:”trecute fix”; Cetateanul:”eu cu cine votez?”;Agamita:”familia mea de la patrusopt”).