COLABORATORI - scoala4rmvalcea.roscoala4rmvalcea.ro/files/REVISTA MARTISOR 2013.pdf · 3 SUBIECTE...

1

COLABORATORI

prof. Stoenescu Gheorghe – director Școala Gimnazială Nr. 5;

prof. Burlan Adrian – director Școala Gimnazială „Anton Pann”;

prof. Corendea Elena Daniela – Școala Gimnazială Nr. 4;

prof. Diaconescu Cristina – Școala Gimnazială Nr. 4;

prof. Roșiu Maria Mihaela – Școala Gimnazială Nr. 4;

prof. Stoica Olimpia Carmen – Școala Gimnazială Nr. 4;

prof. Spiridon Elena – Școala Gimnazială „Anton Pann”;

2

TĂCERI CONDAMNATE SĂ ÎNFLOREASCĂ, RAZE ATINSE DE

SUFLUL ÎMPLINIRII TREZESC PLĂCEREA REGĂSIRII DE SINE... DE CE NU

ȘI PRIN CUVINTE? PURTĂTOARE DE ACCENTE ÎN ÎNTRUCHIPAREA

FIINȚEI, CHIAR ȘI ÎN ABSENȚA ROSTIRII...

ASTERNEȚI PE HÂRTIE CUVINTE POTRIVITE, DĂRUIȚI

„MĂRTISOARE SUFLETEȘTI” LA ÎNCEPUT DE PRIMĂVARĂ!

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 4 VĂ INVITĂ SĂ PARTICIPAȚI LA EDIȚIA

A IX-A A CONCURSULUI INTERJUDEȚEAN DE CREATIE LITERARĂ ȘI

PLASTICĂ „MĂRȚIȘOR”, DUMINICĂ, 3.03.2013.

3

SUBIECTE

CLASA A V-A

Scrieți o compunere de 25 – 30 rânduri cu titlul

„Primăvară, unde ești?”

Pentru a obține punctaj maxim, vei avea în vedere

următoarele repere:

a) să valorifici informațiile din textul dat;

b) să folosești în compunere figuri de stil diferite –

comparație, enumerație, personificare;

c) să prezinți nuanțat trăirile / sentimentele;

d) să imbini în mod armonios descrierea cu narațiune;

e) să respecți limita minimă de spațiu indicată.

În afara punctajului acordat pentru conținut, vei obține, pentru redactare, 10 puncte (unitatea

compoziției – 2p, coerența textului – 2p, registrul de comunicare, vocabular și stil adecvat – 2p,

ortografie – 2p, punctuație – 2p).

CLASA A VI -A

Scrie o compunere de cel puțin o pagină în care să realizezi descrierea unui peisaj

primăvăratic care te-a impresionat.

Pentru a obține punctaj maxim, vei avea în vedere

următoarele repere:

a) alegerea unui titlu adecvat compunerii;

b) precizarea coordonatelor spațio – temporale;

c) exprimarea nuanțată a unor stări și sentimente;

d) valorificarea în compunere a figurilor de stil învățate;

e) înlănțuirea logică și expresivă a ideilor;

f) respectarea limitei minime de spațiu.




4

CLASA A VII-A

Redactează o compunere de 25 – 30 rânduri în

care să realizezi descrierea unei dimineți de primăvară

care, dincolo de ritmurile tainice ale naturii, surprinde

prin bucuria împlinirii.

Pentru a obține punctaj maxim, vei avea în

vedere următoarele repere:

a) valorificarea ideilor exprimate în textul dat;

b) alegerea perspectivei descriptive;

c) exprimarea nuanțată a trăirilor și sentimentelor;

d) îmbinarea armonioasă a descrierii cu narațiunea;

e) alegera unui titlu sugestiv.




CLASA A VIII-A

Scrie o compunere de 25 – 30 rânduri cu

titlul „Primăvara – copilăria tuturor vârstelor”.

Pentru a obține punctaj maxim, vei avea

în vedere următoarele repere:

a) exprimarea unui punct de vedere

despre tema propusă;

b) să utilizezi o formulare clară și logică a

opiniei;

c) să prezinți nuanțat trăirile/ sentimentele;

d) să îmbini armonios descrierea cu narațiunea;

e) să utilizezi structura adecvată acestui tip de comunicare;

f) să respecți limita minimp de spațiu indicată.




5

CLASA A V-A

Trăşcan Denisa, Şcoala Gimnazială „Anton Pann” , 94p

PRIMĂVARĂ, UNDE EŞTI?

Este sfârşitul lui februarie, iar primăvara nu arată nici un semn.

Iarna stăpâneşte aceste meleaguri pustii. Plouă, iar picăturile reci şi grele

se izbesc cu putere de pământ. Cerul mânios este plin cu nori plumburii.

Dar mingile microscopice de apă se opresc, iar printre găurile

norilor lumina se cerne într-o ploaie deasă și caldă. Poate mai este o speranță pentru primăvară,

poate întârzie.

Încet - încet, toul prinde viață. Când te gândești că peste câteva săptămâni aerul dens va

mirosi a flori, își dai seama că primăvara este o zână a florilor. Soarele și-a schițat un zâmbet pueril

pe fața lui gingașă.

- Primăvară, unde ești? Toți te așteaptă nerăbdători, iar tu întârzii. Departe, orizontul își

deschide ploapele spre întâmpinarea cârdurilor de păsări călătoare.

Dacă ele au venit, tu unde ești, gingaș anotimp? Te-ai rătăcit în alte țări și ai uitat drumul

spre a mea?

Pe câmpia verde ca smaraldul se văd micuțe firișoare colorate. O micuță lalea s-a gândit

să-și scoată căpșorul de un roșu triumfător. Lângă ea, o narcisă a găsit o vază care a mângâie și,

plină de curaj, a ieșit din pământ, fiind singura de un galben viu. Dar aceste flori sunt mici, față de

ghiocelul alb ca nins.

Florile au venit, dar tu, drag rai, unde ești? De ce întârzii? Tu nu

știi că oamenii sunt nerăbdători?

Un micuț glas cântă melodios. Peste tot pace.

Pe cerul adânc se văd nori, dar nu de ploaie. Soarele a fost înghițit

de aceștia. Oau, iarna a plecat? Florile se ascund în pământ, păsările sub

ștreașini, numai ghiocelul a rămas singur. Primăvară, unde ești?

Dar ce se vede în depărtare? Într-o caleașcă de aur, într-o rochie de toporași, zambile,

ghiocei și panseluțe vine primăvara. În urma ei se vede un alai de buburuze, albinuțe, fluturași,

floricele, toporași. Din înaltul cerului se aud glasurile părăsilor. Primăvară, tu ești cu adevărat o

minune a naturii!

6

Gherghinete Maria-Diana, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 93p

PRIMĂVARĂ, UNDE EȘTI?

Nostalgia adâncă a anotimpului alb mă copleșește. Nu mai e ca altădată, când mângăietorul

suprem al florilor de mai ne dăruia fără oprire raze poleite cu aur, când firele plăpânde de ghiocei

cunoșteau pentru prima dată lumea, scotându-și de sub zăpadă pelerina verde și când animalele se

trezeau din adânca lor adormire.

Primăvara parcă a dispărut, lăsând un mare gol în inima mea. „Primăvară, unde ești?” mă

întreb eu, dar în zadar. Ea este departe. Nu mă mai trezește din somn dimineața cu prima ei rază de

soare. Nu pot lăsa anotimpul minunilor să părăsească gândul meu și să mă lase, tânjind după o

simplă floare minunată de-a ei.

Am pornit pe un drum plin de primejdii, spre tărâmul uitat de timp al celei mai darnice

făpturi. Acea cale nu era primitoare asemenea adevăratei

destinații. Ea era dominat de puternicia stăpânitoare a iernii.

Nu exista fericire ori frumusețe. Iarna înlemnise toate

făpturile și nu era pic de viață.

„Primăvară, unde ești?” m-am întrebat pentru ultima oară,

căci primăvara își luase alaiul și plecase pe alte ținuturi

pentru a aduce bucuria și pentru a dărui clipe magice și pline

de speranță.

Totuși, primăvara nu a plecat pentru mine. Ea va fi mereu în

sufletul meu, aducându-mi speranță în inimă.

Hainagiu Diana, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 87p


Este luna martie. Deși primăvara trebuia de mult să vină, ea lipsește, precum o mare parte

din sufletele noastre...

„Realizezi valoarea unui lucru doar atunci când îl pierzi” este un proverb foarte adevărat,

însă nu îl poți înțelege dacă nu ți s-a întâmplat chiar ție...

7

Eu și toți ceilalți locuitori ai României suntem foarte

triști, căci, deși suntem în mijlocul lunii martie, primăvara nu a

venit. Dimpotrivă, iarna parcă prinde puteri. Ninsoarea este tot

mai puternică și pare că nu o să se termine niciodată...

„Dacă primăvara ne-a părăsit? Dacă nu mai vine

niciodată?” sunt întrebările care stau pe buzele tuturor celor ce

așteaptă cu sufletul la gură venirea primăverii. Ce ne vom face dacă iarna nu mai trece și va dura la

nesfârșit? Vom fi nevoiți să suportăm teroarea iernii pentru totdeauna? Probabil că da, dar speranța

moare ultima. Vom spera până în ultima clipă că primăvara nu ne-a trădat.

Este deja începutul lui aprilie. Deși ninsoarea e mai absentă în ultimele zile, și ar putea fi un

semn bun, primăvara tot nu își face simțită prezența.

Mulți au renunțat deja să mai creadă în primăvară. Foarte puțini mai speră că primăvara tot

va veni și nu ne va părăsi.

Când ultima urmă de speranță era pe punctul de a se nărui, o

rază strălucitoare își croi drum printre norii negri și topi de

înadată toată zăpada. O multitudine de flori splendide

înfloriră, iar iarba prinde colț fraged și nou.

Știam eu! Primăvara nu ne putea părăsi! Bine ai revenit, mult

iubită primăvară!

Covaciu Andrei, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 86p


Era o zi molcomă de sfârșit de februarie. Natura era complet acoperită de zăpadă pufoasă și

imaculată. Primăvarara stătea la castelul ei, pregătită de plecare.

Ziua următoare ajunsese la „Porțile Schimbării”, unde trebuia să aștepte bătaia orologiului la

miezul nopții, pentru a face schimbarea mult dorită de toți pământenii, pentru înveselirea naturii.

Din păcate, gardianul nu i-a dat voie Primăverii să împărtășească bucuria de a alunga

tristețea și supărarea oamenilor îngândurați. Asa că, primăvara părea că nu va putea domni anul

acesta datorită paznicului neînțelegător, molcom și îngândurat.

Totuși, Primăvara, ca o stăpână iubitoare și veselă, nu s-a dat bătută și a continuat să insiste,

parcă fiind furioasă pe paznic.

8

Paznicul, văzând că Zâna Iubirii nu încetează să îl certe, a renunțat să mai țină „Poarta

Schimbării” închisă, și astfel i-a dat voie Primăverii să ajungă pe tărâmul mult visat.

Nici nu a ajuns bine pe Terra, căci Iarna a început instantaneu

să o atace cu mii și mii de bulgări de zăpadă. Văzând acestea,

Zâna Iubirii a contracarat cu fluturi și alte viețuitoare. S-a

iscat o bătălie teribilă dar, în cele din urmă, Primăvara a ieșit

victorioasă, Iarna trebuind să se recunoască înfrântă.

Așa că Împărăteasa fericirii a putut să aducă flori colorate,

pomi înfloriți, pajiști verzi, viețuitoare fericite și o natură veselă, miresmele adiind prin orice livadă,

grădină și pădure!

Calomfirescu Radu-Adrian, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 85p


În toată splendoarea ei, primăvara mi-a îndeplinit cele mai frumoase vise și mi-a reînnoit

viața. Căutarea acesteia a durat mult timp, iar răspunsul a venit din negura ce nu credeam că va

simboliza un asemenea lucru mare.

Într-o zi, fiind fascinate de frumusețile primăverii, am observant

cum soarele îmi descânta sufletul, îmbrăcat într-o armură, cu un

scut de aur, mânat mult timp de dorința de a termina războiul

contra lunii, ce tindea a lua regatul oamenilor sub comanda ei.

Florile valsau cu pași mici și încărcați de tandrețe și senzualitate,

copacii povestind propriile lor trăiri, făcuseră o întreagă carte ce

ne arăta miracolele ce se pot întâmpla în decursul unei „vieți vechi de o vrajă adâncă”.

Dar la un moment dat, o lumină sfântă și încărcată de magie s-a pogorât din eden și a luat tot

farmecul peisajului exubiant cu ea.

Atunci o atmosferă întunecată și plină de tristețe mi-a creat un gol în suflet. Viața era pe

sfârșite. Lumina încetase să ne mai descânte cu melodia ei nesfârșită. În acel moment, am simțit că

lumea fusese cuprinsă de haosul și desperarea sadică a morții, iar gaura din eul meu se lărgea.

Atunci mi-am spus: „Primăvară, unde ești?”

În acel moment, întunericul a dispărut, iar lumina și-a făcut loc prin firele negre de vrajbă

ale exilului. Un nou anotimp începuse, iar paradisul de pe pământ fusese cuprins de liniștea și pacea

de odinioară.

9

Geană Andreea, Școala Gimnazială Nr. 4, 85p


Este o zi de primăvară, dar nu arată. Afară-i frig, zăpadă și soarele parcă nu vrea să iasă din

închisoarea norilor.

Toată lumea se întreabă unde este primăvara. O strigăm, dar ea nu răspunde. Cu toate că este

înnorat, copiii ies și se joacă cu zăpada care a mai rămas.

S-a făcut după-amiază și soarele parcă ar vrea să scape din lumea norilor. Încet-încet bolta

cerului se înseninează, iar în mijlocul ei apare comoara galbenă a infinitului, care își țese fire de aur

peste întreaga natură. Zăpada se topește și în locul ei crește iarbă verde și proaspătă. Prin verdeață

apare o pictură parfumată.

În grădină înfloresc pomii, iar la rădăcina lor apare

micuțul și suavul ghicel. Pe câmpie mielușeii zburdă veseli prin

florile multucolore și prin iarba proaspătă. Fluturii colorați cu

un pigment deschis sar din floare în floare aducând naturii

vestea că primăvara a sosit.

Primăvara stropește cu un verde puternic întreaga

pădure. Natura, încet prinde culoare și viață.

Fiica cea mai mică și mai blajină a bătrânului

Anotimp trezește animalele somnoroase din

hibernat, iar pe gâzele amorțite le sfătuiește cu

drag să plece și să caute mâncare, dar ca de

obicei greierașul străveziu cântă și nu vrea să

muncească, spunând că el are timp să culeagă

până la toamnă.

Mănunchiul de raze se ridică în văzduh și salută toată lumea. Florile dansează suav în

adierea caldă a vântului, iar pomii își îmbracă straiele noi. Este un adevărat spectacol din natură, iar

noi, oamenii, ne bucurăm de asemenea divinități.

10

Idita Elisa, Școala Gimnazială Nr. 4, 82p


Într-o zi, am stat pe geam și mă uitam dezamăgită, deoarece era zece martie, iar iarna nu mai

avea de gând să plece de la noi și nu i-a dat voie anotimpului magic să treacă pe la noi.

A doua zi, când m-am uitat pe geam, am văzut mândra primăvară cum a îmbrăcat cu straie

noi copacii, iar florile multicolore au creat o pictură inmiresmată, ce își dezmierdau ochii cu

frumusețea lor. Comoara galbenă a cerului arunca cu săgeți de aur în norii pufoși și albi ca spuma

laptelui, iar trandafirii ca jarul străluceau în lumina puternică a soarelui.

Primăvara a trecut astralul tumultos al razelor de soare și țese o pânză albastră, ca o lacrimă

de azur. Ascultam cu atenție trilul păsărilor, care încercau să

atingă cele mai înalte note muzicale, ce se pierdeau în zare.

Adierea ușoară a vântului șoptea printre florile

copacilor. Ghioceii au ieșit și ei, ca niște lacrimi de bucurie că a

venit primăvara, iar păsările au făcut pe bolta cerească un

spectacol minunat.

Mingea galbenă a cerului a apus, iar pe bolta cerească a

apărut un bulgăre argintiu însoțit de luceferi strălucitori. În raza

lunii, copacii parcă ar fi fost de zahăr, câmpia de cristal, iar florile copacilor au format o perdea

colorată. Murmurul neîncetat al apei se îngână în noaptea cea liniștită și senină.

În sfârșit, tabloul primăverii ni s-a arătat și nouă cu toată splendoarea lui și a făcut să ne

crească inima din nou și să ne bucurăm de lucrurile frumoase pe care le-am văzut în prima zi de

primăvară și pe care o voi reține mereu.

Pe mine m-au încântat aceste lucruri și am trăit aceste momente din plin și vreau ca și anul

următor anotimpul acesta să vină cu alte lucrrui mai frumoase, care să mă încânte și să-mi dezvăluie

lucruri magice.

11

Voicilă Alexandra, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 82p


Era o zi mohorâtă de început de primăvară. Cerul era acoperit cu nori parcă de cenușă.

Pânza de stropi a început a cădea din întinsul gri. O bubuitură a cuprins întrg văzduhul, după care o

lumină galbenă parcă l-a împărțit în două. Toate vietățile se ascundeau de ploaie și se întrebau unde

este primăvara caldă și fericită … primăvara adevărată.

După alte câteva minute de ploaie, razele calde au început a străpunge cerul. Imediat, globul

de aur a apărut pe cer, mai strălucitor ca niciodată. Cerul

a devenit din nou limpede și luminos. Primele frunzulițe

se scăldau în lumina sa, ca niște ochișori verzi. De sub

plapuma grea de nea, căpșorul cel firav a reușit să iasă și

să vestească primăvara. O rafală de vânt se învârtea prin

văzduh, ținând ăn mână mireasma și culoarea florilor.

Fluturi albaștri, roșii, albi și galbeni și-au făcut apariția

de niciunde, însoțiți de albinuțe cu aripi de borangic.

Globul de aur trimitea razele-i blânde și clade pe pământul negru, mângâind iarba fragedă și

nouă.

Copacii înfloriți păreau a fi niște miresme albe. Păsările străpungeau văzduhul ca niște

săgeți. O gânganie mică, lucitoare în lumina soarelui, cu piciorușe fragede și cu niște ochișori mici

ca niște fire de colb, se scaldă într-o picătură cristalină de rouă. Veverițele săreau din copac în

copac, alutându-se parcă, atingându-și cozile stufoase.

Deodată, pe cerul azuriu a apărut ca un brâu multicolor, curcubeul. Era un peisaj mirific de

după ploaie.

Toată natura parcă îi mulțumea primăverii, care aducea sentimente de bucurie, entuziasm,

admirație și o doză mare de fericire.

12

Brânzoi Ion Robert, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 81p


Primăvară, unde ești? Te așteptăm cu drag, căci tu ești

zâna blândă care vine într-o caleașcă de cleștar, trasă

de șapte unicorni albi ca spuma laptelui. Ești

îmbrăcată într-o rochie făcută din dantelă, cu flori

multicolore parfumate, iar părul tău este blond ca aurul

și foarte bine împletit. Pe cap porți o coroniță făcută

din rubine, diamante, cristale și safire. Îți răspândești

magia prin natură, iar cu bagheta ta fermecată topești neaua puțin câte puțin.

Primăvară, mult iubită primăvară, tu înflorești florile, aduci gâzele care zboară și zumzăie,

împodobești pomii cu flori albe și roz, readuci natura la viață, oferi razele blânde de soare ce

mângâie pământul catifelat și, cel mai important, aduci frumusețea desăvârșită și deplină. Fără tine,

păsărelele călătoare nu s-ar mai întoarce din țările calde și nu am mai auzi concertul lor de voci

răsunătoare. Vestitorul primăverii, ghiocelul, nu ar mai răsări de sub zăpadă și nici nu ar mai exista

dacă nu a fi tu, dragă primăvară.

Toți oamenii se bucură când este primăvară,

mai ales copiii, de 1 Martie, când oferă fetelor diverse

mărțișoare. De 8 Martie, de Ziua Femeii, atât soții oferă

cadou soțiilor, cât și copiii mamelor. La un moment dat,

va fi și Paștele, iar copiii cred în Iepurașul de Paște, care

le va aduce ouă de ciocolată și multe alte dulciuri.

Primăvară, anotimp mirific, fără tine toate

acestea nici nu ar exista. Dacă nu ai fi tu, toată magia ar dispărea. Esti cel mai plăcut sezon din an.

Te așteptăm cu nerăbdare!

13

Boghian Katia, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 80p


Era ziua de 1 Martie. Fiica cea mai tânără a bătrânului an trebuia să-și facă apariția,

așternându-și peste întreg pământul alaiul ei de bucurie, căldură și culoare.

Eu eram la bunici. Mă trezisem, fără să vreau, de dimineață. Probabil dormisem îndeajuns.

M-am sculat repede din pat, am tras jaluzelele și am privit afară. Parcă nu era nicio schimbare,

parcă tot iarnă era...

Foarte supărată, m-am îmbrăcat și am pornit spre pădure,

pentru a căuta primăvara. În pădure, zăăpada nu se topise

încă, dar de sub o pată, un ghiocel mic, gingaș și alb ca

spuma laptelui, își scoate căpșorul firav. Știind că ghiocelul

este vestitorul primăverii, l-am întrebat dacă știe unde se află

primăvara. Dar, din păcate, micuța floricică nu-mi răspundea.

Atunci am început să plâng. Eram atât de tristă, așteptasem

atâta acest anotimp... Pe când plângeam, o mângăiere dulce, caldă și fină mi-a șters lacrimile din

obraji. Era zâna primăvară, care cu duioșie m-a întrebat de ce plâng. I-am răspuns că o așteptam atât

de mult, încât credeam că nu mai vine. Ea mi-a spus că se va așterne pe pământ în câteva minute.

Așa a și fost.

În drum spre casa bunicilor, primăvara își așternuse peste peste mantia ei diamantină. Brazii

își lepădaseră cojocul de nea privind mândri către soarele căruia parcă îi era frică să se și parate în

toată splendoarea lui. În copaci, rândunelele, sturzul și privighetoarea se pregăteau de marele

concert al primăverii. Totul parcă era plin de duhul sfânt. Eram vrăjită de acest minunat tărâm.

Timpul a trecut, iar eu am realizat că trebuia să mă întorc acasă. Atunci am rupt o floare

înmiresmată pentru a o duce bunicilor.

Deci, am ieșit din pădure. În sat, și oamenii primiseră

primăvara în suflet. Când am ajuns acasă, i-am dat bunicii floarea.

Mi-am dat seama că zâna primăvară se transpusese în cea mai

frumoasă floare. Ea mi-a șoptit că eu sunt prima care a găsit-o, prin

dorința mea arzătoare. Apoi, am adormit cu gândul la minunatul

mărțișor pe care mi l-a dăruit primăvara.

14

Buharu Florin, Școala Gimnazială Nr. 4, 80p


A sosit primăvara, cea mai frumoasă fiică a bătrânului an,

aducând cu ea un alai de crengi, de miresme îmbătătoare și de pomi

înfloriți. Ea coboară pe treptele norilor cenușii, aducând asaltul

tumultos al razelor de soare, și țese pe albastrul cerului o lacrimă de

azur.

Soarele abia își ridicase fața din așternuturile verzi ale

pământului zvântat. Glasurile minic ale rândunicilor răsunau duios

în întinsul albastru, creând o atmosferă de jale și de dor. Izvoarele impezi, suspinau încet. Florile

parfumau natura cu mirul bucuriei, împrăștiind miresme îmbătătoare prin aerul firav.

O rază de soare năvălește în întinsul smaraldului, umblând cu picioarele goale prin iarba

verde și umedă. Lumina se cerne lin printre crengile copacilor, ducându-se la vale ca un râu de aur

ce nu se oprea.

Pe înaltul cerului, un bulgăre de foc arunca văpăi imense spre o pădure veselă. Păsărelele se

îndreptau spre pădure, de parcă o alarmă ar fi tresărit în gândurile și inimile lor.

Florile își îndreptau corola sclipitoare către pădure, de parcă vroiau să se smulgă din pământ,

doar ca să parfumeze cu mirul bucuriei pădurea de smarald. Un roi întreg de flori și animale se

îndreptau către fantezia de smarald.

În acea pădure, avea loc un bal de primăvară. Fiecare dintre animale trebuia ă facă ceva

important, încât să demonstreze că primăvara a venit. Așa că toate au început să facă ceva deosebit.

Păsărelele chemau primăvara, cântând cântece frumoase și modeste. Izvoarele plângeau ușor

aducând cu apa lor jale nemărginită. Florile chemau primăvara, împrăștiind parfumu dulce naturii...

Toți au chemat primăvara în felul lor.

Peste noapte, eu am strigat cu putere „Primăvară, unde ești?”, vrând

să nu se mai termine acea zi minunată de primăvară, dar după aceea

mi-am dat seama că mai erau încă trei luni minunate de primăvară,

în care puteam să trăiesc fiecare clipă alături de acest anotimp

minunat.

15

Dobre Denisa-Maria, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 80p


E început de primăvară. Ca în fiecare an, în „Ținutul Florilor” e bucurie mare la apariția

acestui anotimp. Dar de această dată nu mai aste așa de cald; pe pământ se așterne un strat gros de

omăt. Toate florile îngheaă sub zăpadă și se întreabă unde se află primăvara. Nu mai este armonie

ca anul trecut.

Pe acolo trece o rândunică mică și gingașă, care tocmai sosește din

țările calde pe meleagul florilor. Aceasta rămâne uimită când zărește

tărâmul dominat de iarna urâcioasă și dușmănoasă. Speriată, păsărea îl

caută peste tot pe ghiocelul ca mesager al primăverii, pentru a se

lămuri în privința iernii.

După mai multe căutări, o găsește înghețată pe plăpânda plantă. Aceasta o întreabă ce se

întâmplă de încă mai domnește iarna. Ea îi răspunde că anotimpul floral este capturat de supușii

reginei gheții, împreună cu celelalte anotimpuri: toamna și vara. Vietatea își propune să le salveze

pe călduroasele și frumoasele anotimpuri, dar ghiocelul nici nu dorește să audă așa ceva, îi spune că

este o aventură periculoasă și nu ar putea scăpa viu. Rândunica îl convinge, zicându-i câte fapte

bune a făcut aceasta pentru ei.

În mai puțin de două zile, curajoasa pasăre trebuie să

părăsească ființele conduse de baba iarnă, pentru a pleca într-o

peșteră îndepărtată de la marginea pădurii.

Ghiocelul e sigur că acesta nu va scăpa cu viață, dar speră

că poate, cu puțin noroc, va reuși să o readucă înapoi pe stăpâna

florilor. Îi pregătește rândunicii ceva de mâncare, o hăinuță groasă și o păturică.

A venit ziua plecării! Aceasta își ia rămas bun de la toate ființele. Pe drum i se face foame,

așa că ia din săculețul ei câteva firimituri de pâine dar, din neatenție, scapă rucsacul într-un loc care

încă nu e înghețat. Nemâncată de multă vreme, reușește să descopere peștera unde sunt închise

celelalte anotimpuri. Le eliberează, dar ea cade la pământ aproape moartă. Norocul ei este că

primăvara era și un bun doctor; o face bine și se reîntoarce la ea în ținut cu mândrul alai.

Iarna pleacă mânioasă, plină de ciudă și de răutate.

Toată natura se trezește la viață și o sărută dulce pe primăvară, care readuce zâmbete pe

fețele pământenilor. Pentru acest anotimp avem sentimente de admirație și de iubire.

16

Popa Iulian-Alexandru, Școala Gimnazială Nr. 4, 80p


Într-o zi de primăvară, am ieșit afară pentru a admira frumusețile anotimpului.

Când am ajuns afară, nu se prezenta nici un aspect al primăverii. Totul dispăruse ca prin

farmec. Nu se vedea nici comoara galbenă a cerului care trimitea fire de aur către pământ. Glasurile

de rândunici nu se auzeau în văzduhul îndepărtat. Afară era o liniște deplină, iar eu mă întrebam

unde este primăvara cea iubită.

Din bolta senină a cerului a căzut o lacrimă de azur. Era un

semn care prevestea ploaia cu picături de argint care străluceau pe

firele verzi de iarbă. Înainte de a intra în casă, am văzut

drumuri-nalte de cocori ce mergeau trainic să se ascundă de

căderile sclipitoare ce picau din cerul negru ca smoala.

Când am intrat în casă, a început tristețea în sufletul meu,

deoarece primăvara dispăruse cu tot cu florile înmiresmate ce dansau în bătaia vântului. Stând în

casă, privind pe geam, văd cum stropii se scurg pe geamul de sticlă care altădată sclipea în lumina

soarelui palid.

Ținutul diafan al câmpiilor de agint dispăruse odată cu primăvara. Eu m-am așezat în pat cu

tot cu tristețe și dezamăgire și-am adormit. La trezirea mea, primăvara își revenise la normal și în

sufletul meu era bucurie și fericire.

Am ieșit din nou afară și totul era magic. Soarele sclipea, bolta cerului era senină, florile

dansau în bătaia vântului, rândunicile ciripeau vesele.

„Primăvară, mă bucur că ai revenit! Mai devreme mă întrebam unde ești, că nu vedeam

niciun aspect de-al tău, dar bine că ai revenit!”

Primăvara este cel mai frumos anotimp, chiar și când ne întrebăm unde este.

17

CLASA A VI-A

Popescu Anda, Scoala Gimnazială „Anton Pann”, 98p

O ZI DE PRIMĂVARĂ LA MUNTE

Îmi aduc şi acum aminte de acea dimineaţă frumoasă de primăvară la munte. Tocmai mă

trezisem şi am desfăcut perdelele pentru a putea privi în depărtare. Aşteptam cu nerăbdare răsăritul

soarelui. Toate stelele se mistuiseră, retrăgându-se în abisul întunecat. Mă plictiseam... credem că

soarele nu va mai răsări, când, deodată, o rază firavă şi trandafirie s-a înălţat spre bolta care acum

avea o dâră de sclipire, lăsată de micuţa rază. După ea a urmat alta, alta şi alta până când au format

focuri de artificii, care au preschimbat cerul într-un spectacol de culori violacee, roz, galbene, roşii.

Capul mic şi strălucitor al soarelui se ridica deasupra munţilor ca de smarald care capătă nuanţe

stranii. Aproape că nici nu observasem norii din cauza atâtor lumini, dar de fapt ei ofereau acest

peisaj mirific, ei furau nuanţele arzânde ale razelor soarelui şi le închideau înăuntrul lor pufos,

căpătând culori strălucitoare.

Nemaisuportând să stau închisă în cabană în timp ce afară totul prinde lumină, am plecat în

pijamale spre muntele de unde răsărise soarele. Dar era prea târziu! Para de foc era deja deasupra

norilor. M-am întristat puţin la început, dar apoi m-am consolat cu ideea şi am început să admir şi

celelalte lucruri din jurul meu.

Un susur lin cânta o doină mirifică, cu ritm lent

şi calm, cu un murmur sur, chemându-mă la el

prin şoapte dulci. M-am ridicat de pe iarba

moale şi verde, încărcată cu roua dimineţii şi

am pornit spre susurul tainic. Acolo, un pârâu

cristalin cu arbori împrejuru-i pe care stăteau

păsări ce cântau triluri prelungi, arătând

nebănuita sete de a trăi. Am vrut să ating apa

ce parcă încă mă vrăjea cu şoapte misterioase.

Mâna mea se apropia din ce în ce mai mult de cristalul îngheţat, când deodată a venit mama.

Am mers înapoi la cabană, povestindu-i întreaga întâmplare.

18

Petreanu Mihaela, Școala Gimnazială „Anton Pann”,94p

O RAZĂ DE SPERANŢĂ

Primăvara părea că ne uitase. Deşi 1 Martie se apropie cu repeziciune, afară domnea doar

Crivăţul ucigător. Zăpada se topise, dar iarba firavă şi uscată rămânea lipită de pământul cald ce îi

asigura ultima şansă de a supravieţui.Nici un ghiocel nu scosese căpşorul afară din cauza frigului

aprig. Toţi ştiau că nu le sosise vremea.

Într-o dimineaţă, razele soarelui au pătruns parcă mai uşor prin fereastra camerei mele,

îmbrăcând totul într-un auriu solemn. Câteva s-au oprit, dansând jucăuş pe pleoapele mele şi

ridicându-mă din lumea viselor

Somnoroasă, m-am ridicat din patul cald şi îmbietor şi m-am îndreptat spre fereastră.

Mirarea m-a cuprins când am văzut că cerul, altădată acoperit de nori ameninţători, era acum de-un

azuriu luminos. Toată natura parcă renăscuse.

Privind spre nucul ce se ridica în faţa ferestrei, am văzut cu uimire că acesta nu mai părea

singur şi trist. Pe ramurile sale părăsite se aflau acum sute de frunzuliţe verzi, dansând în lumina

caldă şi blândă a dimineţii. Ici-colo se puteau zări flori albe şi-nmiresmate, răspândind în aer un

parfum îmbătător.

Pe cerul albastru zburau rândunele grăbite să se

întoarcă la cuiburile părăsite cu câteva luni în urmă de teama

iernii nemiloase.

De unde cu câteva zile în urmă nu se vedea nici cea mai

mică petală a vreunei flori, acum pământul era plin de ghiocei

albi şi puri, răsăriţi parcă di adâncul unui suflet de poet. Câteva

albine, războinici aprigi aflaţi mereu în căutare de miere, le dădeau târcol lor şi unor viorele firave

ce se lagănau în briza dimineţii.

Văzând acest peidaj feeric, o uimire mută m-a cuprins, dar a fost imediat de o bucurie de

nedescris. Acum ştiam că mai există o rază de speranţă. Orice-ar fi, primăvara nu ne va uita

vreodată!

19

Trache Patricia, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 86p

PERFECȚIUNE ÎN CULORI

Sunt în brațele primăvăratice ale caldurii, mă simt o floare în palma primăverii.

Observ cum crusta iernii începe să crape, iar primăvara năvălește zgomotos în torente. Un

vânt târziu al iernii răscolește zăgazurile pământului, dar cade răpus de puterea soarelui. Pe petalele

ghioceilor atârnă vise și dorințe pârjolite de razele trandafirii ale apusului. Seva cerului picură din

înalt o frumusețe angelică. Câțiva nori cenușii încearcă inutil să întunece safirul necuprins al

cerului. Mugurii par gata să plesnească de nerăbdarea

noului început. Codrul se preschimbă în smarald, și

se agață de mătasea văzduhului. Vântul își risipește

glasul enigmatic în undele străvezii ale lacului,

spălate de potirul izvoarelor. Lalelele scăldate în mii

de lumini selenare privesc galeșe spre violetul greu al

zambilelor. Natura îmi pare o catedrală sfințită de

lacrimile împovorate de sublim al primăverii. O

ușoară adiere înfoaie firav fardurile de crinolină ale

cireșilor. Absorb frumusețea florilor, mireasma pomilor, le absorb culorile și colorez pe interior.

Aveam impresia ca arborii pășeau timid, dar elegant, in sala somptuoasă a primăverii. O vibrare in

culoare tot mai vie se ivea in oglinzile spălate de ploile primăvăratice. Pale de parfum își aruncă

eșarfele până la nori. Primăvara împarte din pocalul ei tinerețe, voioșie și culoare. Razele roșiatice

ale apusului șlefuiesc ghiocelul ca pe bijuterie rară, plătindu-i tributul esențial, parfumul unic.

Primăvara e în mine și eu o sărut săgalnic, în vibrația unei raze de soare

20

Mărăcine Mihail Robert, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 73p

PEISAJ DIAFAN

Mă trezesc din visul dulce și opac, condus de un vrednic

cavaler al imaginației mele. Privesc monoton către geamul de sticlă,

știind că va fi o altă zi albă de iarnă, friguroasă. Deschid fereastra în

care bătea sâcâitor o creangă de piersic ninsă. Ninsă?! Nu, erau doar

flori albe parfumate cu mireasma îmbietoare a primăverii ce mă purta

pe un val de fericire. Ies încântat din casă și privesc altarul de flori

colorate, petrecute ritmat de un alai magnific de fluturi. O rază aurie a discului topit de lumină îmi

mângâie creștetul capului cu stropi de căldură. Sărbătoarea se simțea cum trecea emoționată printre

copacii înmuguriți de fericire. Părea edenic peisajul parcă pictat de pensula cerului siniliu în apus.

Simțeam reverberații de încântare în sufletul meu ce vibra entuziasmat. Simțeam cum printre

șuierăturile ascuțite ale vântului, primăvara inefabilă îmi șoptea în taină: „Sunt aici și peste tot în

jurul tău Sunt o stea desprinsă din inima ta de copil ce e adânc aruncată în abisul infinit al

întunericului, însă a cărei flacără a rămas etern în emoția ta. Sunt o fantasmă arămie ce te privește în

secret din interiorul alaiului de lumină primăvăratică”. Seara se așternea în pași de vals vienez pe

vârfurile munților gemeni din depărtarea încețoșată. Azuriul văzduhului se pierde printre negura

magică a timpului. Bonomia transmisă de natură se metamorfozează, într-un mod mirific, în

misterul nopții. Se vede cum floarea de foc se afundă în cea de-a doua lume, lăsând sora lună să se

oglindească în lacul în care odinioară îmi vedeam chipul tânăr. Divinitatea simplisimă a nopții

întunecate mă face să cred mândru că natura e a doua casă, ca și cum luceafărul oceanului m-ar fi

purtat în sclipirea lui către mal, învelindu-mă în spuma agitată a mării. Păsările singuratice își

continuau simfonia mirifică ce era transmisă de ecou sub forma unor vibrații. Fanfara corpului mei

mărșăluia nestingherită prin pulsațiile sângelui ce se armoniza cu suflul cântat al ecoului. Inima îmi

bătea parcă în niște tobe, plămânii suflau obosiți ca-ntr-o liră grecească, iar natura mă lumina cu

picături luminate de argint. Lacrimile lucii ale foștilor fulgi de nea de pe frunzele copacilor cădeau

pe obrazii mei trandafirii, formând un mărțișor timid al naturii. Dacă aș fi fost o păsăre, aș fi zburat

la infinit după primăvara sufletului meu. Rezemându-mă de scoarța bătrână a unui copac, văd cum

gândurile mele pleacă hoinare în miez de noapte, căutând capătul nesfârșitului. Florile violetii cad

în dans de balet pe luciul apei, lovindu-mă cu iubire amețitoare. Am zâmbit clam și am șoptit:

„Primăvara a venit, și speranța a însoțit-o...”

21

Despa Elena Andreea, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 73p

PETALA CATIFELATĂ A PRIMĂVERII

Primăvara nici nu sosise bine, că și-a făcut simțită prezența. Eram la bunicii mei și mă

plimbam prin împrejurimi, prin sat, admirând natura.

Iarba prinsese colț fraged, la fel cum bucuria și iubirea prinseseră rădăcini în sufeltul meu.

Pomii erau ca niște regi, purtând coroana pe cap: coroană plină de diamante, rubine și safire.

Florile mărului erau cele mai parfumate și mai gingașe.

Toate grădinile aveau flori parcă rupte din curcubeu. Printre

aceste flori, se aflau și proaspeții și gingașii ghiocei ce și-au scos

căpșorul din puțina zăpadă rămasă. Nici lalelele nu lipseau.

Stăteau falnice și drepte ca judecata unui împărat printre

numeroasele flori.

Tot mergând, am ajuns într-un luminiș. M-am oprit acolo, contemplând frumusețea

neștirbită a naturii. Fluturii zburau veseli din floare-n floare cu un nespus astâmpăr, copacii falnicii

se mândreau cu podoabele lor. Arborii înalți păreau că sfâșie azurul, cu vârfurile lor. Aceștia erau

foarte infumurați, pentru că erau prietenii vulturilor. Pe crendile lor, zânele au pus cu măiestrie

mugurași verzui ca ochii unei domnițe de pe vremea cavalerilor. Ba chiar au exagerat pentru că, din

cauza abundenței mugurașilor, crengile s-au aplecat, formând o boltă de verdeață. Soarele mai

cernea pe aici, pe colo, câte o rază de lumină ce mă mângâia. Aceste daruri trimise de zeul luminii

umpleau luminișul de taină, mister, magie. Un aer plăcut. Glasul vântului se îmbina armonios cu

rapsodiile cântăreților întorși dintr-o lungă vacanță de peste hotare.

Fără să-mi dau seama, am ajuns în pădure. Foșnetul

frunzelor anilor trecuți mă urmăreau la tot pasul, la fel ca gemetele

lor, atunci când pășeam pe ele. Urcând, am văzut lăcrămioare: niște

clopoței de argint inșirați pe un fir de ață de mătase. Toată ființa mi-

a fost cuprinsă de o contradicție. „Să-i iau sau să nu-i iau?” Dar un

glas de zână mi-a șoptiti că lor e acolo, deci am plecat mai departe.

Admirând natura și urmărind jocul zglobiu al fluturilor de toate culorile și toate modelele

pictate pe aripile lor, nu mi-am dat seama cât de sus ajunsesem. Se crease o prăpastie atât de mare,

încât putea înghiți lumea. Teama mă cuprinse, dar m-am uitat spre bolta cerescă ce era de un

22

albastru pe care erau creionate câteva lucruri în formă de V; erau păsările ce se jucau, încântate de

venirea primăverii.

Am coborât, ajungând la un râu cu ape limpezi, cristaline ca lacrimile ce curg șiroaie pe

obrajii ca bujorii ai unei impărătese ce-și plânge amarul și ape reci ca inima de gheață a iernii, topită

totuși de dragostea surorii sale celei mai mici.

Toate aceste lucruri, peisajje, acest sat! Acest uimitor sat aflat pe muchia lumii e un cuib de

zână, rătăcit printre negurile vremii si ale amintirilor. Aceasta este magia primăverii, fiica cea mai

tânără a bătrânului an.

Ștefănescu Georgiana, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 73p

EMOȚII DE PRIMĂVARĂ

E primăvară. Emoțiile zboară și se împletesc într-un basm. Pentru că e primăvara.

De la fereastra larg deschisă poți să vezi și să simți primăvara. Peste noapte, un vis a acopta

din mintea mea și a pus stăpânire pe lumea reală. Acum totul e imbrăcat în alb.

Soarele nu strălucește, încă aruncă raze roz peste norii de vată de zahăr. O pală de vânt trece

pe lângă mine și mă străpunge un fior rece peste umerii mei goi. O rază dulce de soare, prima, îmi

aduce din nou căldura.

Văd cireșul, întind mâna și apuc o floare. E firavă, parcă ar fi un

copil mic și naiv. Restul florilor se scutură și cad ca într-o ploaie

de bucățele din inima frântă a cireșului. Una câte una desfac

petalele micii flori și le dau drumul, să vadă lumea.

Iarba iar a răsarit, deasă și verde ca un covor de lacrimi ale naturii.

Din el au crescut flori de catifea albastră și satin roșu. Parcă sunt

bucăți dintr-o rochie îmbălsămată într-un parfum al primăverii.

E primăvară. O liniște asurzitoare, o emoție cutremurătoare și un cântec dulce au luat locul

monotoniei. Fiecare sentiment, fiecare notă suavă și fiecare fior se simte de zece ori mai tare.

Împreună se impletesc într-un pastel de trăiri și creează o emoție de primăvară.

Totul e un vis, dar nu vreau să mă trezesc. Totul e un basm pe care vreau să-l citesc. Totul e

omoție ce o trăiesc și o trăiește fiecare în felul lui.

E primăvară. Emoțiie zboară și se împletesc într-un basm pentru că e primăvară.

23

Costache Robert, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 72p

VIS DE PRIMĂVARĂ

Primăvara e anotimpul tinereții... Anotimpul sufletului mei, în care trăiesc fiecare clipă

altfel.

Cireșul din spatele casei a înflorit, parcă peste noapte. Crenguțele lui puternice și groase sunt

împodobite cu floricele pure și gingașe și mugurași cruzi.

Pășesc încet, cu sfială în suflet. Parfumul divin al floricelelor albe mă

face să visez... A! Și liliacul! O minunăție și o splendoare de mov.

Oricine trecea pe lângă el intra parcă într-o transă eternp, apoi într-un

vis minunat. Tufele de lăcrămioare parcă erau ninse cu argint. Îți

luau privirea.

În văzduh, două păsărele

zburau lin. S-au așezat pe maiestuosul cireș, fiecare pe câte

o creangă. Erau două privighetori. Cântau atât de divin,

încât parcă își declarau dragostea față de tot ce e în jur.

Dintr-odată, toată natura se trezea la viață.

Deodată, zăresc un firicel verde cu capul în zăpadă. „Oare ce sa fie?” m-am întrebat eu.

M-am apropiat de el, Nu era altcineva decât vestitorul primăverii, gingașul ghiocel.

O rază aurie a apărut din senin și l-a încălzit. A topit toată zăpada din jurul lui, lăsând un

colț de natură dezvelit de plapuma de nea argintie.

Natura își revenea la viață din universul cromatic de alb și negru și, odată cu ea, îmi revenea

și mie pofta de viață.

Acest peisaj diafan mi-a rămas fixat în memorie ca unul din cele mai minunate și mai

magice peisaje.

24

Cărăbineanu Andreea Diana, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 71p

VISUL UNEI NOPȚI DE PRIMĂVARĂ

Ce îți spune ție, cititorule, cuvântul „vis”? Cu ce crezi tu că este... sinonim? Cu abis,

poveste? Să știi că nu! Să Știi că orice vis frumos începe cu o seară frumoasă... cu un zâmbet...

Ei bine, eu am zâmbet, de multe ori am zâmbit fără să știu de ce, fără să-mi dau seama dacă

e un zâmbet din plăcere, din fericire, un zâmbet adevărat sau fals...

Dar știi, tu, când zâmbești cu adevărat? Când ești seara, într-o

poiană, la început de primăvară și te tolănești pe iarba umedă și

lucioasă, pe pământul moale și cald, privind la lună, regina cerului și

zâmbind, zâmbind cu adevărat...

Când auzi animalele, te sperii și apoi vezi că nu e niciun pericol, respiri ușurat și apoi

zâmbești, e un sentiment destul de plăcut, nu?

Dar după ce te trezești de pe iarbă, parcă ai ajuns în Rai, soarele declarând război cu

pământul, trrimițând sulițe de foc...

Și dintr-odată, tresari... „Ce se întâmplă?” te întrebi. Dar nu primești răspuns… De ce?!

Pentru că e noapte, greierașii cântă, luna e pe cer, spunând povești stelelor ce o înconjoară, iar tu…

Tu ești în visul unei nopți de primăvară, înconjurat de un peisaj… de basm!

25

CLASA A VII-a

Bărbulete Luiza Ioana, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 100p

FRUMUSEŢEA DIMINEŢII...

De departe aud un gong îndepărtat ce-mi răsună în inimă: un nou anotimp. E primăvară! E

prima zi a acestui minunat anotimp, prima dimineaţă a răsuflării naturii. Chiar în această primăvară

parcă îmi zicea ceva: un zvon neştiut, o promisiune nespusă, o şoaptă... A fost presimţirea ei. Mă

duc în grădină şi... ce văd? Ghioceii îndrăgostiţi privesc galeşi la albăstrelele rătăcite printre firele

de verdeaţă. Sus văd soarele ce-şi pictează pe faţă un surâs pueril, păsările ce fac un joc pe safirul

cerului. Pale de parfumuri îşi alungă eşarfele la nori. Eu sorb frumuseţea florilor şi mireasma

vântului; le absorb culorile şi mă colorez pe interior. Primăvara începe să-şi desfacă ondulat valurile

miresmelor.

Până şi animalele simt că această zi este cea

mai frumoasă. Sunt neliniştite şi se plimbă de colo-

colo. A trecut deja jumătate de dimineaţă şi eu tot mă

bucur de acesată zi magică. Zarzării cercelaţi şi merii

înfloriţi aşteaptă să dea roade. Şi căţelul meu se

bucură alături de mine, dar observ că ceva nu e bine.

Pe bolta cristalinului s-au adunat norii întunecaţi. O

ploaie nemiloasă şi-a făcut apariţia şi grădina plânge văitându-se.

Am alergat repede până în casă, dar ploaia m-a ajuns. În spate a rămas doar un monom de

umbre umilite şi încovoiate şi florile ce suspinau încet cu petalele udate. Am aşteptat până s-a

terminat, iar soarele ne-a umplut din nou inima de bucurie.

26

Tilioi Mălina-Valentina, Şcoala Gimnazială ,,Take Ionescu”, 100p

DESFĂTAREA NATURII

Prin sticla subţire a geamului, o rază de soare mă mângâie pe obraji. Aud un strigăt de

primăvară care, pătrunzând parcă pe fereastră, mă cheamă la el. O ramură de cireş înflorită îmi bate

în geam.

Deschid fereastra şi crenguţa îmi pătrunde în casă. O boare parcă ruptă dintr-un vis îmi

pătrunde şi în gând. Îmi cufund privirile pe fereastră. Florile din grădină s-au trezit înviorate de

gingăşia soarelui. Zambilele mângâiate de soare adie în bătaia vântului primăvăratic, deschizându-şi

mugurii. Dintr-o dată, privesc atentă bobocii crăpaţi şi un parfum izbitor îmi alintă simţurile.

Pornesc hotărâtă spre grădină. Aici, lângă izvor, în salcia bătrână se desfată sub lumina

soarelui câteva vrăbiuţe. Trilul lor măiastru îmi gâdilă urechile. Merg mai departe, parcă dorind din

ce în ce mai mult.

Pătrunzând în livadă, privesc uimită copacii ninşi de floare şi

studiez cu admiraţie fiecare crenguţă încărcată.Abia mă

dezlipesc de peisajul de basm şi mă întorc acasă. Cobor dealul

şi caut cu privirea acoperişul roşu, dar fără folos. Nu se putea

vedea nimic din cauza crenguţelor încărcate ce împrejmuiau

casa.

În cele din urmă ajung în faţa casei, încă ulită de cele văzute.

Intru şi îmi reiau locul la fereastră. Nu pot să îmi dau seama cum de totul s-a schimbat aşa de

repede. Nu-mi imaginez cum a putut cineva să acopere meleagurile astea cu asemenea bulgări de

floare, iar miresmele simţite sunt din cele mai rafinate.

Acum, vântul a început să adie, iar puful păpădiilor a ajuns până pe pervazul meu. Albinele

şi fluturii au început şi ei să îşi arate aripioarele vopsite, iar păsările se reîntorc purtând soare pe

aripi. Se simte un vag miros de iarbă, de frunze crude şi de pământ dezgheţat, amestecându-se cu

restul miresmelor răspândite de flori şi de copaci.

Cu această ultimă privire, cu acest ultim gând închid fereastra, mulţumindu-i celui

responsabil pentru toate aceste minunăţii de care noi toţi ne bucurăm.

27

Traşcă Daiana-Ilenuţa, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 99p

MISTERELE PRIMĂVERII

Este martie... zeiţa primăverii şi-a făcut apariţia pe bolta cerească alături de caleaşca sa

împodobită cu cristale şi diamante de toate culorile de către frumoasele nimfe ale pădurii. Aceasta

este trasă de şapte unicorni albi ca spuma laptelui, ce au ochi precum smaraldul.

Am adormit rezemată de un copac. Îmi îndrept privirea spre cerul senin şi îmi dau seama că

frumoasa zeiţă a primăverii a dispărut. Oare mi-am închipuit? A fost cumva un vis? Nu, nu a fost,

deoarece unul dintre felinarele magice a le zeiţei, Zeul Ra, încă mai trimite suliţe de foc asupra

întregului ţinut, stropindu-mi sufletul cu licoarea divinităţii şi a purităţii.

Mă ridic, îndreptându-mă spre pădure, cea pe care o acopăr imediat cu paşi repezi, pentr a-i

savura frumuseţea. O rafală de vânt trece pe lângă mine, îndrumându-mă spre o potecă ce duce

parcă în inma paradisului. Privirea-mi este furată de o grădină de flori, ce aruncă nuanţe de sidef şi

rubin asupra ochilor mei, cei care cuprind cu greu o asemenea frumuseţe rară.

Văzând iarba cea deasă care poartă cu ea numai nuanţe verzui, mă întind, îmi îndrept ochii

spre cer şi privesc în depărtare la corăbiile ce plutesc pe albastrul limpede al cerului.

Totul pare mirific, atmosfera feerică fiind ruptă parcă dintr-un basm şi, urcând dealul care

îmi învăluie ochii în magie şi-n mister, ajung cât mai aproape de zeiţa primăverii, adică la linia care

desparte lumea zânelor de lumea oamenilor.

Începe să se însereze, iar Selena îşi face întrarea pe podiumul întunericului. Soarele îşi

pierde strălucirea, fiind absorbit de întuneric, cel care învăluie întreg peisajul în mantia sa neagră.

Mă-ndrept spre casă cu sufletul plin de bucurie, încântare

şi admiraţie, simţind cum a trecut peste mine un val al bucuriei şi

al exuberanţei. Pe drum, trecând prin pădure, fiind atât de

obosită, văd un fluture cu aripile multicolore. Pare precum o

zână şi, urmându-l, alunec din cauza unei frunze pe care zeiţa

toamnă a pierdut-o atunci când a plecat din ţinutul nostru.

Deodată, mă trezesc pe un întreg ocean de verdeaţă. Mă uit la ceas, cel care îmi arată că este

ora două, adică exact ora când am plecat în pădure. Uimită, în primul rând pentru că m-am trezit

altundeva şi în al doilea rând pentru că nu mai era întuneric şi era chiar amiază, mă ridic şi spun

uimită:

- Oare a fost un vis?

28

Căldăraru Cătălin Andrei, Şcoala Gimnazială ,,Take Ionescu”, 97p

DIMINEAŢĂ ÎNMIRESMATĂ

Era o dimineaţă de primăvară, iar soarele se trezise devreme, ca de obicei. Acesta începuse

să mângâie rondurile cu flori. Lalelele îşi deschideau hăinuţele colorate de petale şi lăsau soarele să

le dezmierde. Din când în când câte o boare dădea năvală în grădină şi fura câte o bucăţică din

gingaşele păpădii, lăsându-le golaşe.

Eu priveam de deasupra, din balcon, cum rândunica de pe casa bunicului îşi căuta ceva de-

ale gurii pentru ea şi puişorii ei golaşi. Ce emoţionant este să vezi aşa ceva!

Vântul atingea uşor zambilele din grădină şi aducea în jurul

meu acel parfum divin ce îmi plăcea la nebunie. Viţa-de-vie

plină cu flori agăţătoare forma o imensă cupolă deasupra

drumuleţului pavat cu pietre strălucitoare ca nişte smaralde

autentice. În spatele acestui drumuleţ, în mijlocul grădinii, se

putea vedea puţul de piatră roasă. Acesta era plin cu apă şi

vara, aşa că eu şi prietenii mei ne stropeam cu apa acestuia

limpede ca şi cristalul. Pe lângă puţ se aflau multe scoici tari şi strălucitoare adunate cu bucurie de

mine şi părinţii mei când am fost la mare. Aceste scoici străluceau precum argintul.

Caisul de douăzeci de ani se înălţa falnic în mijlocul grădinii, lângă puţ.

De obicei, florile de spumă ale acestui cais formau o pătură înmiresmată şi albă

ca laptele.

În zilele călduroase, eu stăteam sub acest cais, pe pătura de flori şi

citeam plin de fericire. Ce bucurie să ai aşa minunăţii în propria grădină!

Dadu Andreea, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 95p

UN NOU ÎNCEPUT...

O lumină cristalină îmi bate în fereastră. Cu ochii ici dau viaţă speranţei, fiind prima

dimineaţă a primăverii. Am pentru prima dată o presimţire a acestui anotimp, apoi o chemare

necunoscută şi abia în cele din urmă un zvâcnit al sufletului.

De sus, munţii îmi zâmbesc, iar eu mă pierd în safirul necuprins al cerului care îmi pare o

cupolă a unei imense catedrale. Privesc cu emoţie ghioceii îndrăgostiţi şi îmi aduc aminte de

29

sufletul meu. Ei sunt cei care dau startul împlinirii sufleteşti. Într-un colţ întunecat, lalelele îşi

aşteaptă prinţii, iar zambilele stau la taifas.

Dintr-odată mi se pare că fereastra devine un topos între lumea împlinirii şi cea a gândurilor.

Îmbrăcată într-o rochiţă roşie, păşesc cu sfială pe câmpul înverzit. Afară este încă ceaţă, copacii îşi

clatină crengile, iar eu absorb mireasma şi frumuseţea petalelor şi mă colorez pe interior.

Mă aşez lângă un nuc, uimită de concertul privighetorilor. Observ pe jos o invitaţie la ,,Balul

florilor”. O deschid şi imediat îmi apare în faţă un trandafir al iubirii profunde. Pentru câteva clipe,

m-am pierdut în strălucirea lui. Împreună mergem să-mi cumpăr o rochiţă, iar după ceva timp, am

hotărât să-l ajut la pregătirea balului. La mare distanță stăteau doi ghiocei, care, am bănuit eu că

sunt regii. Sub o ciupercuţă, lalelele pregăteau nişte prăjituri al căror miros mi-a pătruns în inimă.

Trandafirul mi-a arătat cum se fac decoraţiunile, iar zambilele mi-au făcut un tort semnat ,,Zeiţa

frumuseţii”.

În curând, petrecerea a început şi florile, entuziasmate, erau deja

pe ringul de dans. La un moment dat, a fost o melodie mai lentă,

iar trandafirul iubirii m-a invitat la dans. Eram toţi fericiţi, mă

simţeam ca-ntr-un cufăr al viselor. Când soarele şi-a arătat cu

mândrie raza prospeţimii, trandafirul mi-a legat la gât un colier

din diamante. Îmi doream de mic copil ca un trandafir să mă

iubească. Petrecerea s-a terminat, iar eu am plecat acasă.

Aici mi-am dat seama că trandafirul iubirii era chiar cel din

ghiveciul de pe birou, pe care mi l-a arătat mama până să plece la îngerul bun. Primăvara mi-a oferit

alinarea părintească, iar cerul mi-a luat cea mai importantă persoană.

Privesc din nou pe fereastră şi observ petalele parfumate care îşi aruncă eşarfele spre

infinitul cerului. Fiecare se bucură în felul lui... eu prefer să cunosc primăvara. Încep, dar greu, să

trăiesc din nou.

30

Dumitraşcu Miruna-Mădălina, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 90p

DIMINEAŢA COPILĂRIEI

Dimineaţa poate fi considerată cea mai frumoasă

perioadă a zilei, reuşind să fie asemănată cu trezirea la

viaţă a tuturor vietăţilor jucăuşe şi graţioase fără de care

viaţa nu ar mai fi atât de luminată şi de magică cum este

acum. Astfel s-a întâmplat într-o zi frumoasă de mai să mă

plimb prin curtea casei mele, pe lângă cireşul cel bătrân şi

respectat unde îşi avea repausul o familie de rândunici de

vreo două luni încoace. Razele blânde şi ameţitoare ale soarelui îl puneau într-o armonie perfectă,

reuşind în fiecare an să-i transforme frunzele verzi în cristale şi să mă păcălească prin înlocuirea

cireşelor sale bogate cu nişte acadele ademenitoare.

După acest şir de amintiri mi-am continuat călătoria prin ,,adăpostul copilăriei mele” şi m-au

inviat în lumea lor florile mamei şi pritenii mei, fluturii. Aceştia m-au rugat să mă aşez pe pământul

cald şi verde precum „cristalele cireşului” pentru a-mi arăta spectacolul lor de dans. A fost cu

adevărat impresionant: roiul de fluturi zbura deasupra florilor cu o graţie specială, vântul mângâia

florile, iar razele soarelui erau ca nişte reflectoare. În ansamblu, întreg spectacolul avea o energie

pură, foarte rar întâlnită.

Se făcuse târziu după spectacol, iar în drum spre casă o

lumină uimitoare învelea cireşul. Am fugit repede să văd,

deoarece credeam că s-a întâmplat ceva cu rândunelele.

Ajunsă acolo, am început să le număr, căci păreau mai

multe. Pe lângă cele două, ouăle de ceva timp prezente,

dispăruseră. Mare mi-a fost mirarea când în cuib apăruseră

patru puişori golaşi. Luasem parte la miracolul vieţii.

31

Sandu Andra-Dumitriţa, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 90p

PE ARIPILE PRIMĂVERII

Primăvara... univers înflorit şi pictat cu nuanţe ce ne înveselesc privirile, dar şi sufletul

îngheţat după iarna lungă şi geroasă.

Era o zi minunată a lunii martie. Eram la bunicii mei la ţară, într-o zonă plină de bogăţii

naturale, unde puteai să te plimbi fără să auzi zgomotul maşinilor sau să miroşi fumul lor. Iubeam

acest loc!

Dis-de-dimineaţă mă trezisem ca să admir frumuseţea

răsăritului şi să vizionez filmul oferit de florile din grădina

bunicii mele. Ieşisem afară şi stăteam întinsă pe iarba fragedă

şi verde a catifelatului pământ. Priveam cum ghioceii

îndrăgostiţi se uitau galeş după timidele albăstrele ascunse în

firele de iarbă.

Iată şi soarele!... A scos un ochi de după geana zării, dar s-a

speriat, privindu-mă. Era obişnuit ca toţi să doarmă atunci. El le făcea o surpriză în fiecare zi

locuitorilor acelui sat. S-a ascuns din nou. Se pare că i-am stricat surpriza. Prinzând mai mult curaj,

soarele s-a agăţat uşor de safirul boltei necuprinse şi şi-a pictat pe faţă un surâs pueril. Am intrat în

grădina cu flori şi mă uitam cum micile lalele colorate îşi deschid firavele petale catifelate. Le

miroseam parfumurile şi le absorbeam culorile, simţind că mă colorez pe interior. Toate florile îmi

zâmbeau, mă salutau... Mă simţeam ca o regină în faţa lor.

Deodată, pe umărul meu stâng a apărut o vrăbiuţă cafenie foarte drăguţă ce mi-a şoptit la

ureche că ,,Primăvara a sosit!”. Era cea dintâi pasăre pe care am considerat-o ca un prieten foarte

bun ce îmi aducea oarecum mult noroc. Totul era uimitor... Mă simţeam ca în al nouălea cer!

Această zi minunată... prima zi a primăverii va rămâne adânc înfiptă în magicul meu suflet

care acum este încălzit de maiestuosul soare. Nu voi uita niciodată această minunată zi din viaţa

mea.

Sper să mai pot veni la bunica mea în vizită pentru a retrăi aceste sentimente. Pot spune că

acest nou început mi-a dat forţă pentru a continua tot până la capăt.

Oare voi mai avea această inedită şansă?

32

Şogor Maria Mălina, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 90p

VENIREA SFINTEI PRIMĂVERI

Dimineaţa se deschide curată şi însorită prin ferestrele caselor oamenilor. Sfântul Soare

dezmiardă cu razele lui strălucitoare pământul îngheţat de frigul nopţii trecute, care tânjeşte după

căldură. Şi iarba care a fost odată zdrobită sub recea zăpadă acum este scăldată în căldură şi lumină

de razele soarelui. O rândunică învelită într-o mantie de lumină îl însoţeşte pe mândrul soare şi

împreună vestesc venirea gingaşei primăveri. Un zbor de gâze ameţitor se înalţă şi el lin spre

văzduhul tămâiet de falnicele flori specifice primăverii care îşi fac şi ele apariţia în peisaj.

Oamenii, încetul cu încetul, ies din casele lor şi în

grupuri pleacă spre pământurile care aşteaptă să fie muncite.

Aceştia sunt călăuziţi de o barză, o pasăre a cerului cu penaj

ca de argint. Mugurii graşi ai copacilor ies şi ei la suprafaţă

din tainicul lor ascunziş. La poalele copacilor se găşeşte un

covor de frunze prin care îşi fac loc vestitorii primăverii.

Bătrânul urs este şi el scos afară de neastâmpăratul soare.

Şi albinele care produc cu aripile lor subţiri un zumzet melodios ies din stupurile lor,

alergând din floare în floare. Fluturi în văzduhul alb parcă împletesc şi ei o horă a bucuriei în

cinstea primăverii care îşi face încetişor apariţia.

Copiii veseli ies din case plecând în căutarea vestitorilor care sunt pe cale să înflorească.

Aceştia, cu mic cu mare, se joacă în poiana alinată de mândrul soare.

Natura este cuprinsă de o veselie nemărginită. Totul se află într-o armonie specifică

primăverii. Întreaga natură a revenit la viaţă, bucurându-se de venirea gingaşei primăveri.

Mărăcine Ştefania, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 83p

ZORI DE ZIUĂ

Dimineaţa se arăta însorită şi frumoasă. Părea un gând bun ce tresare brusc. Vântul încă

nu-şi făcuse apariţia. Copacii bătrâni erau plini de muguri ce abia aşteptau să nască frunze vesele şi

pline de prospeţime. Soarele, ca un rege, îşi face apariţia printre crengile reci şi ţepene ale copacilor.

O rază de soare mică şi vie încălzea pământul puţin amorţit. Frunzele toamnei trecute încă

ne foşneau sub paşii înceţi şi neliniştiţi.

33

Păsările colorau înaltul cerului pe care norii ca de cenuşă îşi făceau încet şi cu teamă

apariţia. Pentru un moment s-a lăsat o linişte sacră, ce nu părea a ţine mult.

Apoi un vânt rece şi des s-a năpustit asupra naturii ce nu se putea apăra împotrivă-i. Ne

întorceam spre casă, înaintând cu greu din cauza viscolului aspru. Frunzele moarte foşneau mai tare

sub paşii noştri. Şuierul de ape părea că zboară. Toate păsările se întorceau la cuiburi de spaima

posibilei furtuni ce avea să înceapă. Un sitar singuratic zbura, fără vreun drum, pe-ntinsul cerului.

Codrul furios gemea, stârnind furtuna ce se năpustea asupra

noastră. Grupuri de copii ieşeau afară, bucurându-se de toată

această atmosferă. Codrul, spre sfârşit, a oftat îndelung şi

alinat. Simţea că-şi făcuse datoria, aducând şi câţiva stropi

de ploaie.

Zeci de umbre fără soţ călcau pe cărările lungi şi curbate.

Tainele naturii rămân nedesluşite.

Furtuna se opreşte şi toţi ajungem la casele noastre, pe de o parte bucuroşi că am putut asista

la această frumoasă trăire a naturii, pe de altă parte cu părere de rău că n-am plecat urechea spre a

auzi ritmurile naturii ce dorea să ni le destăinuie.

Simţeam o împlinire în suflet, o alinare.

Ciucă Mihaela, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 82p

PRIMĂVARA, ANOTIMPUL RENAŞTERII

Săgeţile cu praf de aur ale mândrului soare îmi bat în geam, vestind venirea primăverii. Mă

trezesc şi le deschid fereastra cu multă bucurie. Ele intră jucăuşe în casa mea, luminând până şi cel

mai întunecat colţ.

Ies afară şi privesc uimită în depărtare. Munţii şi-au mai scuturat zăpada; acum mai au doar

în vârf puţin zahăr pudrat.

Pădurile de la poalele falnicilor şi semeţilor uriaşi au

devenit verzi ca smaraldul. Acum că zăpada s-a topit, mă voi

putea juca împreună cu prietenii mei printre copacii înfrunziţi ai

codrilor.

Îmi îndrept privirea spre câmpii. Acestea sunt acum mări de verdeaţă, iar pe ici, pe colo

apare câte o floricică.

34

Ghioceii din grădina mea mă atrag, spunându-mi parcă să-i culeg. Încă nu fac asta. Vreau

să-i las să mai crească puţin. Aud ciripitul unor păsărele care vor să-şi facă cuibul într-un măr din

grădina mea. Fericită, le ajut să-şi caute crenguţe pentru a-şi construi căsuţa. Primăvara ne ajută şi

ea. Lasă vântul să adune multe crenguţe pentru păsărele. Terminând cuibul acestora, mă întorc în

casă, bucuroasă că am ajutat. Primăvara, fericită şi ea, lasă razele soarelui să aducă mai multă

căldură oamenilor în suflete.

Bucuria împlinirii îi cuprinde pe toţi, iar aerul cald de primăvară ne intră în suflete...

Ancuţa Andreea-Maria, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 81p

FASCINAŢIA NATURII

Noaptea se scursese ca nisipul. Dimineaţa îţi deschisese ferestrele, aşa că soarele păşea

timid, ascunzându-se în spatele geamurilor. E împins de norii albi şi pufoşi, fără pete cenuşii, ce râd

şi se plimbă voioşi pe bolta cerească, asemenea unor copii. Păsările fac tumbe printre ei,

gâdilându-i.

Florile sunt trezite de râsul cristalin al norilor. Aceştia îşi deschid ochii aurii şi îşi întind

corpul firav în bătaia vantului. O briză caldă se aşază pe crengile copacilor, provocându-le un uşor

discomfort. Se trezesc şi ei, întinzându-se. Frunze trecute cădeau rapid pe pământ, făcând zgomot.

Animalele renunţă la patul lor pufos şi se alătură naturii aflate în sărbătoare.

Iată, soseşte primăvara! Deodată bolta pădurii este cutremurată de un

fior de vânt. Crengile copacilor tremurau, petalele florilor îşi

pierduseră culoarea, norii căpătaseră pete, iar păsările dispăruseră.

Cerul trist dă acum drumul şiroaielor de lacrimi ce lovesc pământul cu

putere, provocând un zgomot asurzitor. O furtună începe. Natura este

tristă!

Deodată, o lumină taie orizontul. Dupa ea, mii de păsări multicolore

trag după ele o zână: Primăvara. Întreaga natură înviase, întreaga natură era împlinită!

35

Ciucă Andreea-Georgiana, Şcoala Gimnazială Nr. 4, 81p

PRIMĂVARA, ANOTIMPUL RENAŞTERII

Bulgărele de foc a apărut pe ochiul uriaş al împărăţiei înăţimilor. El trimite raze jucăuşe

zâmbetelor din grădină pentru a le oferi o mână de ajutor. Este o dimineaţă frumoasă de primăvară.

Siluetele cu ramuri aşteaptă musafirii, mugurii care o să se transforme în suave flori.

Primăvara este un anotimp al împlinirii, al bucuriilor veşnice. Un foşnet prelung mă duce cu

gândul la aurul pădurii care de mult aştepta sosirea frumoasei fete, primăvara.

Numai brazii nu sunt fericiţi. Pentru ei, orice

anotimp este la fel. Ei rămân mereu veşnici. Din spatele

casei se aud frumoasele ciripituri ale păsărilor, dirijate

de un ghiocel plăpând. Acum dau un concert în cinstea

întoarcerii frumoasei domniţe. În depărtare, liniştea

pădurii este întreruptă de chiotul copiilor ce se joacă.

Pentru mine, primăvara este un anotimp al

renaşterii, al bucuriilor veşnice. Ea trezeşte bucurie în sufletele tuturor. Aştept cu nerăbdare

dimineaţa viitoare pentru a simţi din nou parfumul îmbietor al împlinirii.

Trucmel Bianca, Școala Gimnazială Nr. 4, 78p

UN NOU ÎNCEPUT

Este 1 martie. O zi... specială. Mă trezesc și mă îndrept încet spre fereastră. Totul este...

chiar mai frumos decât mă așteptam. Soarele îmi zâmbește cald, iar razele sale îmi șoptesc tandru

faptul că iarna a plecat, și un nou început mă aștepta chiar din această zi. Copacii din fața casei și-au

pus deja pe crengi muguri grași, ușor crăpați, din care, în curând, se vor naște niște flori ce vor

împrăștia un mirps de-a dreptul amețitor.

Privirea îmi zboară însă repede spre un... ghiocel. Un ghiocel firavv,

cu gluga sa albă trasă peste căpșorul micuț, care nici nu îndrăznește să

privească spre cerul marcă mai senin ca niciodată. În acest moment

mă încearcă un sentiment de fericire pe care nu l-am mai simțit până

acum. Fascinată de această frumusețe imposibil de redat în cuvinte,

36

am vrut să văd mai mult... și mai mult... și atunci m-am gândit la grădina din spatele casei. Sigur că

da! Cum de nu m-am gândit la asta. Mi-am pus haina pe mine și am alergat spre grădină, mai

entuziasmată decât un copul mic în dimineața de Crăciun,

care aleargă spre brad să își deschidă cadourile, Am deschis

ușa. O data ce am intrat pe această ușă, am intrat automat

într-o lume mai mult decât magică... Soarele strălucea mai

tare, flurturi colorați zburau peste tot, iar izvorul din

apropiere se auzea șoptind florilor și copacilor din jurul lui

povești despre anotimpul rece.

Mama a venit încă la mine și mi-a spus caă este târziu, așa că a trebuit să părăsesc această

lume de basm și să mă pregătesc de școală.

37

CLASA A VIII-A

Stamate Anca Maria, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 94p

PRIMĂVARA – COPILĂRIA TUTUROR VÂRSTELOR

Și am închis cu ardoare ochii. Am făcut-o pentru că toată lumina asta, luată parcă din

îndepărtata copilărie a soarelui, îmi mângâia pleoapele încoronate de gene lungi, delicat arcuite. Am

vrut doae să simt mai bine cum primăvaraeste absorbită în sufletul meu. Cât am așteptat-o! Acum îi

sorb puterea, energia pe nerăsuflate.

Tot acest zumzet, toată, toată agitația crengilor încă goale mă

încarcă, îmi umplu fața de zâmbet. Mirosind a flori de tei, îmi

zăresc copilăria în fiecare creangă înmugurită. O văd! Stă în

grădina sufletului meu pe banca noastră.

Am căutat-o în fiecare noapte cu cerul greu de stele. I-am și

scris. I-am spus cât de dor mi-a fost de ea și cât de mult m-am

schimbat. O așteptam în aerul primăvăratic al sufletului meu. M-am bucurat nespus să o văd acolo,

să alerg la ea, trecând câmpul nins cu ghiocei, ca un mustang tânăr cu suflet de vânt.

Dar de ce să vorbim la trecut, să vedem prezentul. Îmi deschid ochii larg. Parcă cerul e o

mare ce veșnic se agită într-o spumă albă, pură ca ziua asta de Martie. Sunt norii, cei pe care îi

mângâi cu privirea mea curioasă. Privesc mai bine în jur, sperând să fiu și mai încântată.

Deasupră-mi, teiul își deschidea brațele îmbătrânite intr-o dulce îmbrățișare cu cerul primăverii.

Aerul îmi apasă parcă tot corpul, mă simțeam o amintire a iernii. Parcă picioarele prinseseră

rădăcini, păreau sculptate din marmura albă a timpului. Simt ceva ciudat, un impuls căruia nu-i pot

rezista, mă îndeamnă să mă ridic, să alerg cât pot de repede, să-mi deschid aripile minții, să mă

întrec cu vântul, să respir, să urlu sub soare de bucuria revederii, să...

Atâtea dorințe, atâta putere, parcă lumina îmi curge

prin venele care ard de nerăbdare. Și mă ridic. De ce să mă

gândesc doar la această regăsire după luni întregi de căutare?

Parcă sunt un mustang sălbatic alergând, care ia pe copitele-i

puternice fața pământului. Fac câțiva pași, mă simt atât de

plină de putere și nu vreau să strivesc sub mine verdele

zâmbet al primăverii: iarba. Îmi deschid mâinile într-o dulce

38

îmbrățișare. Închid ochii, respir adânc. Mă umplu de forțe și simt cum vântul se joacă într-un galop

nebun cu buclele mele. Mi-am dat seama ce suntem, de fapt. O simplă poezie a naturii. Sunt citită,

recitită, îmi ascund tainele universului în suflet, mă plictisesc de prpria poezie, pentru ca, mai apoi,

s-o uit. Dar nu-i așa. Deși mă schimb, visul meu rămâne același. Sunt doar un crâmpei de timp, o

armonie de metafore, din care sper, cititorule, că ai înțeles ceva.

Am revenit în lumea terestrpă, lăsându-mi sufletul înflorit de sentimente să tresară într-un

fior dulce. M-am întors cu fața spre teiul cel bătrân, singurul străjer al timpului din grădina mea. Era

îmbrăcat în cămasă de flori, radiind de tinerețe. L-am îmbrîțișat, simțind în scoarța lui brăzdată de

forme chiar copilăria mea cea dragă. Mi-am lăsat obrazul fin mai aproape de trunchiul sculptat de

vreme. Am închis ochii, îmbrățișându-l cu ardoare. Atunci, i-am simțit tinerețea. Am mai ridicat

cortina ploapelor pentru o ultimă privire și am rămas așa, îmbrățișați ca două vise dragi. Parcă tot

universul fremăta a poveste, luând lumea de la început...

Piloiu Andreea Ioana, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 93p


Privesc... privesc intensele trăiri ce strălucesc ca niște luceferi pe cerul

amintirilor diafane ce își conturează ființa serafimică pe pereții sticloși ai

dulcilor amintiri melancolice. Mă decantez de propriul „eu” și privesc cu

un chip euforic cum un „alter ego” vibrează în absolutul nedefinit al

fiintei mele. Suspine în tacere... Aștept clipa ce tocmai a trecut și întind

mâna spre orizontul viselor ce îmi străpunge astăzi fiorii ironici ai existentei mele „Ce luptă

înlăuntrul meu”. Privesc iarăși dezorientată câmpul ciclonic al gândurilor ce îmi șoptesc poezii de

dragoste în lumina selenară a lunii... Simt că sunt pierdută în timp și în spațiu. Dar iată că o calauză

tainică în acest labirint nedefinit al existenței mele răsare, așa cum răsare și sufletu-mi în ființa mea,

ce tinde spre infinit.

Era copilăria ce învelise absolutul într-o primăvară divină cu raze diamantine de lumină ce

îmi defineau parcă existența. Umbre bizare ale salciilor înflorite visau la Edenul ce parcă începuse

să-și contureze ființa. Asfințitul era departe, îl puteam zări dacă priveam dincolo de cortina viselor

vremelnice. Lumina învăluia zarea și „ateriza” tandru pe chipurile semenilor mei. Îi vedeam pe toți

visând la copilăria efemeră ce a trecut ca un val neprihănit al gândurilor divine. Erau parcă mai

tineri și bucuria lor vibra într-un curcubeu al beatitudinii. Vedeam copilăria intrând straniu în

39

fiecare casă și rememorând parcă melancolică, clipele ce s-au scurs fără încetare... Sufletele vibrau

și simțeam cum nimicul și absurdul se contopeau cu armonia și deveneau doar un punct divin al

existenței ironice.

Și sufletul meu vibra edenic și aspira către orizontul nedefinit al cuvintelor nerostite, al

întrebărilor fără răspuns. Așteptam ceva, dar nici eu nu știam ce... Deodată, cerul s-a metamorfozat

într-un chip sumbru, iar lumina într-o veșnică umbra ce „strălucea” straniu pe cerul existenței mele

pustii. O tornadă lăuntrică venea dinspre nedefinit, care lua în calea sa ultimii fiori trandafirii ai

razei de speranță. Priveam pustiul cu suspine zgomotoase ce cutremurau „acest nedefinit” în care

traiam. Era un scurt-circuit al viselor! Deodată, de undeva de sus, primăvara mi-a întins o mână și,

sprijinită de ultimii fiori ai copilăriei, am reușit să trec acesta graniță juvenilă a existenței mele.

Primăvara strălucea acum divin în inima mea, iar lumina cerească se oglindea prin sufletul

meu nestins. Acum cântam stihul speranței la acordeonul euforiei, vedeam cum zădărnicia-mi

dispăruse într-un asfințit al monotoniei și, într-un răsărit al exuberanței, mă priveam pe mine,

transfigurată.

Cochirlea Anita, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 92p


Dimineață… Raze palide de soare se ivesc de după dealul ce capătă sclipiri stranii. O adiere

ușoară îmi mângâie obrazul atât de fin și încep a mă lăsa purtată până la nori și înapoi. Zăresc o

siluetă himerică ce acoperă iarba străvezie.. „să fie oare primăvara?”

Ies la soare precum un pui neștiutor și rătăcitor prin viață. Inima mea îngroapă în mormântul

rece al acesteia sentimente incolore ce zboară către zarea îndepărtată. Alerg către el, însă cu cat

înaintam mai mult, cu atât mi se părea că merg către infinit, zarea înainta și ea cu mine, iar puterile

începeau a mă lăsa cu fiecare pas pe care îl făceam… Mă simțeam precum o frunză pe care vântul o

poate duce oriunde dorește.

Deodată, mă opresc în fața unei păduri himerice, în care soarele

își reflectă razele precum într-o oglindă… Înaintez cu tupeu către

nesfârșit… soarele mi-a făcut un condei din razele sale, pe care îl

adapostește sub haina din petale argintii… Scriu pe fiecare frunză

inundată de rouă, gânduri și sentimente de nedescris…

Ascult în tăcere un cântec ce se aude parcă de la un greiere rătăcit în inefabil…

40

Înaintez precum un rătăcitor către necunoscut. Deodată intru într-un tunel în care întunericul

și-a lăsat amprenta, pictând pereții cu pașii grei ai acestuia.

Simt cum o lumină orbitoare îmi străpunge privirea, iar la capătul tunelului mi se pare că

zăresc silueta unei fete ce purta o rochie țesută din dantela multicoloră a florilor. Mi se părea la

început ca e o himeră, însă cu cât înaintam cu pași infantile zăream primăvara… Avea fața

străvezie, iar părul său era țesut din aripile frânte ale fluturilor… Purta o imensă diademă din stele

căzute, iar fața ei îți inspira încredere… A apărut parcă din neant.

Deodată, totul dispare, iar eu mă trezesc tot sub caisul înflorit ce-și picura florile în jurul

meu, creând o armonie ce se contempla cu razele de soare… cu suflet infantil. Simt că primăvara

s-a așternut în sertarul inimi mele…

Ene Cristina-Maria, Şcoala Gimnazială Nr. 4, 87p


Rai coborât pe pământ… care te naști de nicăieri și pornesti spre neunde, pulsează-mi viata

prin venele reci, aproape degerate de cumplitul viscol al vieții, alină-mi suspinul cu un fior plăcut de

renaștere, ce doresc să mă pătrundă…

Ninge-mi dalbele flori de măr în păr, tu, ninfă sfântă a vieții

mele, atinge-mi inima cu frumusețea ta și sărută-mi linia vietții

a mia oară…

Concepe-mi universul după placul tău, tu tainică zeiță! Suflă

peste mine cu viață și împletește-mi destinul după voința ta…

Sterge-mi ochii plângânzi și reci cu mâna ta caldă și albă și

strecoară prin sita ta, toate amărăciunile vieții mele.

Ia-mi viața și amestec-o în paleta ta plină de culori

armonioase… pictează-mi destinul cum poți tu mai bine…

Aș vrea să nu te risipești ca alte dăți precum un nor împins

tainic în oceanul cerului albastru. Vorbește-mi, vreau să te aud

glăsuind.... Treci prin mine ca licorea și răvărșește-mă… Schimbă-mă cum știi doar tu...

Lasă-mă să mă joc din nou cu tine, cum făceam odinioară.

Lasă-mă să mă pierd iar prin iarba rece, să-ți simt parfumul întipărit în mine și să mă prefac

în iarbă, dacă se poate…

41

Privesc cu anguoasă plecarea ta spre neunde… vreau să rămâi aici pentru totdeauna. Mă

tulbur când nu-mi ești aproape și simt că mă scurg atunci când vrei să pleci…

Rămâi aici, tainică iubire, primăvară sfântă a sufletului meu!...

Ghețea Nadine-Elena, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 87p


Pe aripi de îngeri, cu un aspect feeric și impecabil, pășește elegant primăvara, în mintea

mea, desigur. Privesc ca înspre un portal luxuriant de lumină edenică și îmi dau seama că este un

cadru încarcat cu flori multicolore, parfumate și pline de viață, muzicalitate aparte, observam valsul

pe care-l formaseră zambilele și lalele enigmatice. Mă simțeam într-o adevărată legendă nuavă și

mirifică.

Ochii mei mari, negri precum două cristale intunecate,

priveau spre paradisul albastru al infinitului finit, văzduhul. Era

atât de limpede încat te pierdeai cu privirea.

Desigur că acest miracol divin mă induce într-o fericire

absolută, provocată de acest anotimp al renașterii. E un peiasj de

vis, de la care nu m-aș putea desprinde nici măcar o secundă. E

fascinant și plin de vrajă sclipitoare.

Razele soarelui mă topesu și-mi furau câte un zâmbet, de care mă desprindeam ușor, simțind

într-adevăr că e din nou primăvară.

Într-o parte a tabloului înfățișat, pictat parcă de un mare pictor, se regăsește și un sat, plin

acum de caldură și veselie. Bucuria transmisă de acest venit al frumuseții nu ține cont de nici o

vârstă. Toată lumea parcă explodează de fericire, exaltare și clipe de extaz.

Totuși, trebuie să recunosc că nu totul e real. Doar amintirea a mai rămas în adâncul

sufletului meu. Mă desprind ușor de paradisul în care mă aflam cândva și privesc iar spre un loc

necunoscut. Tot primăvară e și azi, dar nimic nu se compară cu ce a fost în trecutul vieții mele. Îmi

doresc măcar să mai fie o zi asemeni acelei primăveri mirifice, doar imi doresc și sper.

Eu sunt aici, te aștept, dragă prietenă!

42

Țolea Diana, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 85p


Pentru mine primăvara nu reprezintă doar o schimbare a naturii, deoarece simt cum fiecare

retrăim darurile copilăriei, imprimate în cel mai vesel și zglobiu anotimp al anului.

De asemenea, primăvara este fiica cea mai tânără a anului, încat, la sosirea ei, dezmiardă

atât natura, cât și sufletele noastre încă copilărești. La fel ca și izvoarele, care prind glas sub bătaia

amorțită a razelor solare, și noi prindem sensul copilariei, zburdând ca niste mielușei prin livada

bunicilor, prin iarba care de abia încolțeste și ne încântă cu parfumul proaspăt.

Rândunelele, sticleții par ca niste vâslași pe marea

albastră, pătrunzând înaltul ceresc. Ghiocelul, cel mai

semnificativ mărțișor oferit de primăvară, scoate de sub

pământul reavăn căpșorul gingaș.

Propriul suflet ia parte la acest spectacol intreținut de

natură, care mă face captiv într-un nou abis de

primăvară. Supus acestui fenomen, îmi transpun

sentimentele și gândurile în livada bunicilor, din spatele casei, unde trăiesc renașterea provocată de

săgetarea unei raze solare peste sufletul meu.

Văd lumea cu alți ochi, ochii transparenți ai copilăriei, influențați chiar și de cea mai mică

vietuițoare a primăverii. Amețit, mă așez pe păpădia purtată de aripile vântului, care mă întoarce pe

toate părțile și îmi descoperă sufletul tânăr, de copil, ce învăluie întreaga natură cu strălucirea lui.

Astfel, copilăria s-a născut prin înflorirea unui mugur, trimis de însăși primăvara – copilăria

tuturor vârstelor.

Fron Alexandra Mihaela, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 82p


La fiecare surâs blând de soare inima este învaăluită într-o aură divină... Metamorfozele

naturii în chip de primăvară sunt feerice și de aceea, astăzi aș vrea să pictez fericirea în acorduri

calde de toporași și să compun simfonia zborului ireal, să zbor printre constelații de doruri.

Fiecare primăvară trezește vechi amintiri, aproape șterse de timpul nemilos ce se scurge

zgomotos în clepsidra vieții.

43

Îmi amintesc când eram copil cum priveam ploaia de lumină și candoarea ce se revărsa peste

întreaga-mi ființă lăuntrică. Dimineața, soarele îmi șoptea dulce și mă alinta cu un sărut... Noaptea,

fulgeram frenetic prin întunericul dens, iar trupurile scheletice ale pomilor încărcați de flori păreau

a fi niște fantasme...

Și astăzi, după mulți ani, îmi amintesc aroma

de suflet ce plutea în aerul precar și exuberanța

culorilor ce mă orbea.

Asta a fost demult. Aș vrea să renasc mereu, în

timp și spațiu, să mai pot trăi odată acele momente.

Sunt doar vechi amintiri ce rodesc acum teluric lângă

copacul primăverii și al copilăriei.

Chiar dacă nu mă mai aflu în floarea vârstei, nimic nu mă impiedică să visez fantasticul,

deoarece primăvara e copilaria tuturor vârstelor....

Nistorescu Elena-Bianca, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 81p


Privesc spre orizont paleta cromatică ce se întinde de la verdele crud al ierbii până la

degradeuri de albastru ale celestului. Totul este prins în tenta primăverii, o culoare care îmi

străpunge sufletul cu amintirile copilariei, gânduri care nu mă lasă să respir.

Ceea ce îmi fascinează privirea este iarba de un verde amar care se lasă mângâiată de

mândrul soare ce revarsă râuri de lumină peste întreaga natură. Nu departe, lângă un copac se vede

o pata de culoare, de un alb imaculat.

După câteva minute, mă duc să vad cine se ascunde

printre firele de iarbă. Pășind pe iarbă moale,

catifelată, mă duc uimită către copacul din fața mea și

zăresc „vestitorul primăverii” care, deși firav, ne arată

încă o dată că anotimpul renașterii a sosit.

Stau câteva minute pe gânduri și cad. Iarba moale se

transformă acum într-o formă de corp, puțin bizară.

Deodată, aud foșnetul metalic redat de briza caldă ce

44

mângaie frunzele abia aparute ale coapacilor. Tot tabloul îmi aduce aminte de copilărie, de nopțile

în care mă uitam la stele, oglinda fiecărui suflet. Imi este dor ce acele vremuri în care stăteam ca alți

copii și mă jucam, sărind pe această mantie verde, parcă acum pustie… Mi-e dor!

Așadar, mi-am dat seama că primăvera este copilăria fiecărui suflet, oglinda amintirilor

inocente. Mi-e teamă ca nu o sa mă mai întalnesc cu acele vremuri, dar sufletul îmi tresare la fiecare

briză caldă a primăverii și mă bucur… Mă bucur cumplit!

Lazăr Irina-Maria, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 79p


Din punctul meu de vedere, primăvara este anotimpul renașterii, când întreg pământul este

cuprins de aura unui nou început.

Astfel, eu consider că primăvara este sezonul când și sufletul uman renaște, el devenind din

nou copil.

Asta gândesc eu când înaintez absentă printre clădirile gri ale orașului. Ce culoare

monotonă! Deși e deja primăvară, orașul e la fel de rece. Nu îmi place! Mă întristează. Aș vrea să

evadez cumva dintre blocurile de beton.

Astfel, continui să merg și în cele din urmă văd

răspunsul. Dincolo de orașul monoton pot zări în

depărtare un pâlc de copaci. Entuziasmată,

înaintez grabită spre parcul ce se întindea în jurul

orașului. Ce liberă mă simt înconjuratî de natură!

Acum, cuprinsă parcă de magia primăverii, mă

așez la umbra unui tei înflorit. Ce parfum, ce

frumusețe orbitoare. Cerul învăluit de lumina speranței veghează pământul înforit. Pomii, prinși în

dansul zglobiu al vântului, își scutură florile într-o ploaie de petale. Natura se bucură de copilăria ce

învăluie pământul. Euforică mă ridic și dansez sub rafalele de petale, până ajung în dreptul unui lac.

Înaintez peste podul ce se arcuiește deasupra lui, și brusc sunt înconjurată de oameni. Acum înțeleg!

La fel ca și mine, și ceilalți oameni și-au dorit să evadeze în mijlocul naturii și să simtă cu adevărat

că e primăvară, căci să nu uitam, primăvara este copilaria tuturor vârstelor. Și astfel, cuprinsă de un

sentiment mult prea puternic pentru a fi exprimat în cuvinte, mă las purtată de fericire,

bucurându-mă de fiecare rază de soare.

Am renăscut!

45

PREMIUL PENTRU ORIGINALITATE

Gorjanu Teodora – clasa a VIII-a

Şcoala Gimnazială Nr. 4


„Tornada unui suflet tânăr ce priveşte viitorul cu surâs pe buzele umede ale unei iubiri, îşi

ţine ochii larg închişi spre visarea a tot ce poate înaripa spre reuşită...

Omul matur priveşte reînvierea a tot ce a fost cărunt, cu uimire şi speranţa, simţind undele

brizelor de martie trecând prin toate fibrele fiinţei, înrobindu-l si pe el la visare...

Un bătrân zâmbeşte privind această forfotă de iluzii, cu linişte şi mulţumire, iar buzele-i

increţite, care au sărutat adierea atâtor generaţii, pot mima în pace sfârşitul răpus de timp şi ani, cu

credinţa omului desăvârşit de inţelepciunea vârstei...

Toţi închid apoi ochii, spre a trece pragul văzduhului... umbre pictate vânăt de petalele serii

duc sufletul călător spre lumină…

Inevitabil, primăvara e o întamplare fericită a fiinţei, dincolo de vârstă…”

46

IMPORTANŢA STUDIERII LIMBII ROMÂNE

Motto:

„A vorbi despre limba în care gândeşti – a gândi – gândire se poate face numai într-o

limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumuseţea lucrurilor

concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numeşte iarbă, pentru

mine arborele se numeşte arbore, malul se numeşte mal, iar norul se numeşte nor! Ce patrie

minunată este această limbă (...) noi, de fapt, avem două patrii coincidente: o dată este patria de

pământ şi de piatră şi încă o dată este numele patriei de pământ şi de piatră. Numele patriei este tot

patrie, o patrie fără de nume nu este patrie. Limba română este patria mea”.

Nichita Stănescu

Limba română este patria „din laptele mamei, este patria poeţilor, este patria dorului şi a

doinei, este patria noastră a fiecăruia dintre noi. Limba este patria gândirii, pentru că gândirea nu

este posibilă fără învelişul material al vorbirii”. Ideile nu se pot naşte şi nu pot exista decât în

„patria de cuvinte”, propoziţii şi fraze.

Studiul limbii duce în mod firesc la crearea posibilităţilor dezvoltării plenare a copiilor, le

deschide acestora perspectiva unei vieţi spirituale bogate. Omul care nu are cuvinte, nu are idei.

Limbaj sărac înseamnă gândire săracă şi confuză, simţire săracă şi confuză, capacitate creatoare

săracă şi fără valoare. Numai prin limbă, prin cuvinte poţi învăţa dor şi dragoste „de ţară, de mumă

şi de frate”. „În limba sa numai i se lipesc poporului de suflet perceptele bătrâneţii, istoria

părinţilor săi, bucuriile şi durerile semenilor” – spunea Eminescu.

Numai prin puterea demiurgică a cuvântului, mereu nouă, mereu neştinsă fiinţa neamului

românesc a dăinuit şi va dăinui.

Literatura, artă a cuvântului, oferă câmp larg de originală modelare, căci scriitorul este

chemat să dea cuvântului orientările sale, să le dozeze cu fantezie, „să le cioplească din nou

calapoadele, după planul cugetării lui”.

La Arghezi „seara e răzvrătită”, „cuvintele cu-ndemnuri pentru vite” devin „leagăne

urmaşilor stăpâni”, devin, „frământate mii de săptămâni”, „visuri şi icoane”, „muguri şi coroane”

pentru a realiza procesul de creaţie.

47

În viziunea marilor scriitori, cuvântul, scrierea lui corectă, respectarea normelor limbii, a

semnelor de punctuaţie, devin procedee stilistice care contribuie la a vorbi şi a scrie mai bine

româneşte.

Prin studiul limbii trebuie să se creeze priceperi şi deprinderi de exprimare a ideilor şi

sentimentelor cu respectarea cerinţelor generale de exprimare literară.

Funcţia socială a limbii impune prin calităţile pe care trebuie să le aibă: claritate, precizie,

conciziune, expresivitate, corectitudine etc. A vorbi înseamnă a fi înţeles, înseamnă nu numai a

comunica gânduri, ci şi a produce un efect: a convinge, a impresiona, a determina la acţiune.

Elevii trebuie să capete priceperi şi deprinderi de exprimare corectă nu numai în scris, ci şi

pentru activitatea creatoare, care presupune infinite relaţii orale, trebuie să capete deprinderea de a

folosi limba pentru a transmite corect cunoştinţele dobândite şi a-şi exprima propriile lor idei şi

sentimente. De aceea, în cadrul studierii limbii române trebuie să cunoască mijloacele prin care se

obţine expresivitatea: epitete, comparaţii, substituţii metaforice etc.

Şcolarii trebuie deprinşi să-şi rânduiască ideile în chip logic, să organizeze exprimarea lor în

funcţie de normele gramaticale, să folosească toate resursele de care dispune limba noastră.

Gândirea nu este posibilă fără „slovă”. În acest sens, cât de îndreptăţită este cugetarea

desprinsă din Imnul lui Dimitrie Anghel:

„Împerecheri ciudate de slove,... O, cuvinte!...

Ce farmec se deşteaptă când vă rosteşte gura…

De n-aţi fi fost voi, oare, atunci cu ce veşminte

S-ar fi-mbrăcat pe lume şi dragostea şi ura?”

Noi, profesorii de limba şi literatura română, suntem datori să cultivăm şi să transmitem nu

orice limbă, ci limba „ca un fagure de miere” a lui Costin, Neculce, Eminescu, Creangă, Arghezi.

Un fapt autentic de limbă este un adevăr de viaţă şi – aşa cum spunea, în spirit clasic, Sadoveanu –

o „frumuseţe preţuieşte cât un adevăr”. Să cultivăm în elevii noştri încrederea în cuvântul scris al

marilor noştri condeieri, încrederea în „cuvântul ce exprimă adevărul”, despre istoria, munca şi

faptele trecute şi prezente ale poporului român.

PROF. STOICA OLIMPIA CARMEN

Școala Gimnazială Nr 4

48

MĂRȚIȘOARE SUFLETEȘTI

„Petale se zgribulesc ațipind până la a doua venire a soarelui”

„Cetățile de fum și scamă ale norilor stau să-nchege gânduri”

„Zăpada scânteie stea cu stea în țara copilăriei, unde sună zurgălăi de sânii”

„Primăvara se plimbă prin gradini, cu zulufi de flori la urechi”

„Țesută din nimic, ușoară ca un fum, primăvara se statornicește’’

„O rază de soare tiveste pe cer dungi de lumină, ca cel dintâi fior al vieții”

„Legănări de crengi azvârle în dantele petale, în rochiile înflorite până jos pe care pomii le poartă”

,,Ropot de miresme se cațără pe umerii vântului și duc fericirea spre uitare în albastru”

„Păsările poartă pe umerii lor primăvara și se duc, ca mânate de valuri, ca simboluri ale veșnicei

iubiri”

„Copacii cern roiuri de fluturi albi , când trece vântul prin gradină, într-un sonor, amețitor balans”

„Ninse de poverile lor albe, crengile bat nerăbdătoare, scuturand o ploaie de miresme”

„Feerie de viață ce prinde necontenit expresie, primăvera cutreieră pământul, sperioasă, ca într-un

vis”

49

ECOU LA …………. „MĂRŢISOR”

Miercuri, 6 martie 2013, Şcoala Gimnazială Nr. 4 a găzduit festivitatea de premiere a

elevilor participanţi la ediţia a IX-a a Concursului Interjudeţean de Creaţie Literară şi Plastică

,,Mărţişor”. Oaspeţii noştri, părinţi, profesori şi elevi din 13 şcoli din judeţ, s-au bucurat de

prezenţa domnului inspector şcolar general, conferenţiar universitar doctor Remus Grigorescu.

Dincolo de calitatea oficială, domnia sa ne-a onorat şi din raţiuni care nu ţin de practica protocolară.

Fost elev al şcolii, domnul inspector ne-a trecut cu emoţie pragul, parcurgând afectiv drumul

elevului de altădată, prilej pentru un sfios gând inapoi…. Concurenţii de anul acesta, peste 300 de

elevi participanţi la cele două secţiuni – creaţie literară şi creatie plastică – au dovedit că exerciţiul

de compoziţie este modalitatea esenţială de concretizare a unui demers de învăţare.

Activitatea are ca fundament dorinţa organizatorilor de a veni în sprijinul acelor elevi

dornici să-şi exprime liber şi creativ capacitatea de a simţi şi de a gândi „altfel”. Subiectele au adus

noi provocări întru exersarea şi aprofundarea cunoştinţelor însuşite, care corespund unor sarcini de

învăţare aprofundată. Cerinţele formulate pentru proba de creaţie literară au respectat tradiţia, căci

iniţiatorii concursului (prof. Ioana Druţă – Şcoala Nr. 4 şi prof. Mihai Ciucă – Școala Nr. 5), încă

din 2003, au dorit să facă din „Mărţişor” un prilej de manifestare a competenţelor de exprimare

scrisă, având ca punct de plecare interpretarea sugestiilor şi a fenomenelor de expresivitate, pornind

de la un text „la prima vedere”.

Evaluatorii lucrărilor, profesori de limba română de la instituţiile partenere (Şcoala

Gimnazială Nr. 4, Şcoala Gimnazială Nr. 5 şi Şcoala Gimnazială „Anton Pann”) au avut bucuria de

a regăsi, printre participanţi, copii care cred în puterea cuvântului nerostit. Aşternute pe hârtie,

vorbele mesteşugite dau realităţii alt chip, iar cel care citeste începe să vadă lumea prin ochii

copiilor.

Deşi ierarhizarea concurenţilor s-a dovedit a fi un demers anevoios, clasamentul final i-a

reunit pe cei mai merituoşi participanţi, care au primit din partea organizatorilor 52 de diplome şi

medalii. Un moment special a fost decernarea Premiului pentru Originalitate (elevei Gorjanu

Teodora de la Şcoala Gimnaziala Nr. 4), cei prezenţi având posibilitatea de a vizualiza, într-o

proiecţie realizată de elevi, pasaje din compoziţie.

„Primavara este, inevitabil, o întamplare fericită a fiinţei, indiferent de vârstă” – a fost finalul

lucrării premiate şi, credem noi, mărţişorul de suflet pe care l-am dăruit invitaţilor noştri.

Organizatorilor nu le rămâne pentru anul următor decât să promită o ediţie inedită, în aşteptarea

metaforelor vii, dovezi că necuvintele grăiesc autentic în absenţa rostirii.

„Cu lungi picioare de păianjen, ramurile de cais se caţără spre cer – gingaşe comori

ţesute din raze şi parfum”; „Pomii sunt în zbucium de flori, tiviţi cu dantele de spumă, iar

graţia împrăştie în aer dansul lor ritmic..”; „Rai căzut pe pământ, pulsând ca o respiraţie

blândă, venind de neunde şi pornind spre nicăieri, primăvara se descalţă în livadă…” aşa arată

lumea copiilor participanti la „Mărţişor”. Vă place? Nu-i aşa că viitorul le aparţine?

PROF. CRISTINA DIACONESCU,

Școala Gimnazială Nr. 4

50

CUPRINS

Invitație la „MĂRȚISOR”................................................................................................ Subiecte lucrări .........................................................................................................................

2 3

Lucrări premiate ...................................................................................................................... 4 CLASA A V-A

Trășcan Denisa – Primăvară, unde ești? ....................................................................... 5 Gherghinete Maria Diana – Primăvară, unde ești? ...................................................... 6 Hainagiu Diana – Primăvară, unde ești? ....................................................................... 6 Covaciu Diana – Primăvară, unde ești? ........................................................................ 7 Calomfirescu Radu Adrian – Primăvară, unde ești? ..................................................... 8 Geană Andreea – Primăvară, unde ești? ....................................................................... 9 Idita Eliza – Primăvară, unde ești? ................................................................................ 10 Voicilă Alexandra – Primăvară, unde ești? ................................................................... 11 Brânzoi Ion Robert – Primăvară, unde ești? ................................................................. 12 Boghian Katia – Primăvară, unde ești? ......................................................................... 13 Buharu Florin – Primăvară, unde ești? .......................................................................... 14 Dobre Denisa Maria – Primăvară, unde ești? ................................................................ 15 Popa Iulian Alexandru – Primăvară, unde ești? ........................................................... 16

CLASA A VI-A Popescu Anda – O zi de primăvară la munte ................................................................. 17 Petreanu Mihaela – O rază de speranță ......................................................................... 18 Trache Patricia – Perfecțiunea în culori ........................................................................ 19 Mărăcine Mihail Robert – Peisaj diafan ........................................................................ 20 Despa Elena Andreea – Petala catifelată a primăverii .................................................. 21 Ștefănescu Georgiana – Emoție de primăvară ............................................................... 22 Costache Robert – Vis de primăvară .............................................................................. 23 Cărăbineanu Andreea Diana – Visul unei nopți de primăvară ....................................... 24

CLASA A VII-A Bărbulete Luiza Ioana – Frumusețea dimineții .............................................................. 25 Tilioi Mălina Valentina – Desfătarea naturii ................................................................ 26 Trașcă Daiana Ilenuța – Misterele primăverii ................................................................ 27 Căldăraru Cătălin Andrei – Dimineață înmiresmată ...................................................... 28 Dadu Andreea – Un nou început .................................................................................... 28 Dumitrașcu Miruna Mădălina – Dimineața copilăriei ................................................... 29 Sandu Andreea Dumitrița – Pe aripile primăverii ......................................................... 30 Șogor Maria Mălina – Venirea sfintei primăveri ........................................................... 31 Mărăcine Ștefania – Zori de ziuă ................................................................................... 32 Ciucă Mihaela – Primăvara, anotimpul renașterii ........................................................ 33 Ancuța Andreea Maria – Fascinația naturii .................................................................. 34 Ciucă Andreea Georgiana – Primăvara, anotimpul renașterii ...................................... Trucmel Bianca – Un nou început...................................................................................

35 35

CLASA A VIII-A Stamate Anca Maria – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor .................................... 37 Piloiu Andreea Ioana – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor ................................... 38 Cochirlea Anita – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor ........................................... 39 Ene Cristina Maria – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor ...................................... 40 Ghețea Nadine Elena – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor ................................... 41 Țolea Diana – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor ................................................. 42 Fron Alexandra Mihaela – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor ............................. 42 Nistorescu Elena Bianca – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor ............................. 43 Lazăr Irina Maria – Primăvara copilăria tuturor vârstelor ........................................... 44

PREMIU PENTRU ORIGINALITATE – Gorjanu Teodora – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor – clasa a VIII-a ...........................................................................................................

45

Importanța studierii limbii române – profesor Stoica Olimpia Carmen ................................ 46 „Mărțișoare sufletești” ............................................................................................................. 48 Ecoul la ... „Mărțișor” – profesor Diaconescu Cristina …...………………………………… 49

COLABORATORI - scoala4rmvalcea.roscoala4rmvalcea.ro/files/REVISTA MARTISOR 2013.pdf · 3 SUBIECTE...

Documents

Transcript of COLABORATORI - scoala4rmvalcea.roscoala4rmvalcea.ro/files/REVISTA MARTISOR 2013.pdf · 3 SUBIECTE...