SISTEME MNEZICE

MEMORIA SENZORIALĂ ŞI MEMORIA DE LUCRU

1. Clasificarea sistemelor mnezice din perspectiva cognitivista

Memoria reprezinta procesul cognitiv de engramare (intiparire, invatare, asimilare),

pastrare (stocare) si reactualizare a informatiilor. Acest proces este unul dintre cele mai

puternic studiate in campul psihologiei cognitive, cercetarile si studiile din aceasta arie

ajungand la concluzii importante atat pentru cercetarea fundamentala, cat si pentru cea

aplicativa (psihologia educatiei, psihologie judiciara, psihologie organizationala, psihologia

grupurilor, psihologie clinica). Studiind acest proces, psihologia cognitiva a adus contributii

majore atat la nivel conceptual (definirea unor notiuni noi sau reconceptualizarea celor vechi),

cat si la nivel metodologic (elaborarea unor noi tehnici de analiza a reactualizarii

informatiilor).

Exista mai multe criterii de clasificare a sistemelor mnezice:

- dupa tipul de reprezentare a informatiei, se disting 3 sisteme mnezice:

memoria explicita sau declarativa (continutul sau poate fi reactualizat prin

efort constient si voluntar, iar reactualizarea informatiilor se face prin probe

clasice de recunoastere si reproducere); memoria implicita sau

nondeclarativa (cunostintele sunt greu verbalizabile si nu sunt accesibile

prin efort voluntar, intentionat, iar reactualizarea informatiilor nu se face

prin recunoastere si reproducere) si memoria senzoriala (in care informatia

este codificata neurofiziologic, cele mai bine cercetate memorii senzoriale

fiind cea vizuala si auditiva).

- dupa valoarea de activare, distingem: memoria de lucru, de scurta durata sau

operationala (ML) si memoria de lunga durata (MLD).

2. Memoria senzoriala

Se cunoaste faptul ca, dupa ce isi inceteaza actiunea asupra receptorului, stimulul

persista cateva sutimi de secunda, suficient cat aceste urme mnezice sa formeze continutul

memoriei senzoriale. Asadar, memoria senzoriala contine reprezentarile senzoriale ale

stimulilor, dupa ce acestia si-au incetat actiunea asupra analizatorilor. Acest tip de memorie

este specific oricarei modalitati senzoriale, insa cele mai studiate sunt memoria senzoriala

vizuala care se mai numeste si iconica si memoria senzoriala auditiva care se mai numeste si

memorie ecoica. Retinerea stimulului in memoria senzoriala are un dublu caracter: este

automata (nu reclama efort din partea subiectului) si preatentionala (nu presupune efort de

concentrare a atentiei).

2.1. memoria iconica

Cercetarile realizate de Anderson si Sperling arata ca durata memoriei iconice, adica

durata de retinere a stimulilor in memoria senzoriala vizuala este de aprozimativ 100 de

milisecunde si se realizeaza automat si preatentional. Persistenta acestei urme mnezice vizuale

este suficienta pentru a permite extragerea unor trasaturi fizice ale stimulului, cum ar fi

intensitatea, conturul sau culoarea, prin activarea detectorilor de trasaturi. Extragerea

trasaturilor fizice semnificative ale stimulului este necesara in prelucrarile ulterioare ale

acestuia (ca de exemplu categorizarea stimulului).

2.2. memoria ecoica

Memoria ecoica consta in prelungirea persistentei stimulului auditiv dupa ce acesta si-

a incetat actiunea asupra receptorului specific. Durata memoriei ecoice este cuprinsa intre 200

de milisecunde si 2 secunde. La acest rezultat a ajuns un experiment in care subiectului ii sunt

prezentate succesiv doua sunete de intensitate medie. Daca intervalul dintre acestea creste

pana la 200 milisecunde, subiectii afirma ca au auzit un singur sunet. Aceasta inseamna ca

stimulul auditiv poate fi prelungit pana la 200 de milisecunde pentru a se asocia cu un sunet

ulterior. Peste aceasta valoare, subiectul percepe doua sunete distincte. La fel ca in cazul

memoriei iconice, retinerea stimulului in memoria ecoica nu reclama atentia si nu este insotit

de senzatia de efort specifica proceselor atentionale – deci, este preatentionala. Detectorii de

trasaturi care se activeaza in acest timp extrag doar caracteristicile fizice ale stimulului, fara a-

l categoriza, adica fara a putea spune ceva despre caracteristicile sale semantice. De

asemenea, cercetarile arata ca memoriile senzoriale au locatii cerebrale specifice.

Sintetizand informatiile de pana acum, putem trage urmatoarele concluzii privind

memoria senzoriala:

a. aceasta consta in prelungirea persistentei stimululi dupa incetarea actiunii

sale asupra receptorului

b. acest timp va permite detectorilor de trasaturi extragerea unor caracteristici

fizice ale stimuliloor si nu semantice

c. exista mai multe tipuri de memorii senzoriale in functie de tipul de

analizator si de stimul

d. aceste tipuri de memorii senzoriale au locatii anatomice precise

e. informatia retinuta in memoria senzoriala se face preatentional si automat.

3. Memoria de scurta durata sau memoria de lucru

Conceptia timpurie privind MSD si MLD afirma ca cele doua reprezinta sisteme

mnezice diferite; viziunea cognitivista contemporana a demonstarat ca, in fapt, MSD si MLD

nu sunt doua sisteme mnezice separate, ci formeaza un unic sistem mnezic, diferenta constand

in potentialul de activare a informatiilor: cele doua reprezinta stari diferite de activare ale

aceluiasi sistem. Daca in MLD cunostintele sunt dezactivate si gata sa fie utilizate intr-o

sarcina de lucru, in MSD cunostintele sunt deja activate si utilizate in rezolvarea sarcinii de

lucru. De pilda, cunostinta/conceptul Bucuresti este continuta in MLD, iar cand subiectul

trebuie sa dea un raspuns la intrebarea Unde se afla orasul Bucuresti? in cadrul unei sarcini de

lucru, aceasta cunostinta se activeaza si trece din MLD in MSD. Deoarece cunostintele din

MSD sunt cele activate din MLD si folosite in rezolvarea unei situatii, MSD se mai numeste

si memorie de lucru sau operationala.

Conform schemei lui Atkinson-Shiffrin (vezi Miclea, Psihologie cognitiva, capitolul

Sisteme mnezice), stimulii din mediu sunt receptati, iar reprezentarile lor senzoriale care

persista pentru putin timp dupa ce stimulul si-a incetat actiunea asupra receptorului vor

constitui memoria senzoriala; informatiile care trec de un anumit prag si care, conform

cercetarilor, au o durata mai mare de cateva milisecunde, vor forma continutul MSD; de

asemenea, cunostintele care sunt retinute mai mult de 20 de secunde, vor trece in MLD a carei

durata este practic nelimitata. In MLD, cunostintele trec intr-o stare de dezactivare pana in

momentul in care ele vor fi folosite intr-o sarcina de lucru si in acel moment trec din nou in

MSD, devenind operationale.

Dintr-o perspectiva comparatista, MSD si MLD se diferentiaza la nivelul a 5 criterii:

capacitatea sau volumul de cunostinte, durata de stocare a acestora, tipul de codare,

modalitatea de reactualizare si baza neurofiziologica.

a. Capacitatea: studiile au demonstrat ca volumul/capacitatea MSD este de 7+/-2

elemente, pe cand volumul MLD este practic nelimitat. La aceasta concluzie s-a ajuns

in cadrul unor cercetari simple in care subiectului i se dadea spre memorare o lista de

stimuli (cuvinte, litere, imagini, cifre, etc) si i se cerea sa le reproduca in ordinea

inversa prezentarii lor initiale. S-a constatat ca, indiferent de natura materialului,

subiectii retineau si puteau reactualiza in medie 7 elemente; de aici si regula de 7+/- 2

elemente, adica intre 5 si 9 elemente (regula elaborata de Miller). In raport cu MLD al

carei volum este practic nelimitat, faptul ca MSD opera cu cel mult 9 elemente

simultan a condus la ideea gresita ca cele doua reprezinta sisteme mnezice diferite.

Mai tarziu, cercetarile din aria psihologiei cognitive au aratat ca volumul MSD poate

fi semnificativ crescut daca subiectul realizeaza o grupare a elementelor date in unitati

cu sens. Aceste unitati cu sens ca organizari logice ale informatiei se numesc

chunksuri. De pilda, daca se da spre memorare si reactualizare urmatorul sir de cifre:

135279311134151751921623257

conform regulii lui Miller, subiectul poate reprodice in medie 7 cifre; daca, insa, subiectul

descopera o regula logica dupa care se succed cifrele in cadrul sirului, atunci practic le

poate retine si reproduce pe toate, deoarece a realizat structurarea sirului in unitati logice

de informatie, adica in chunksuri. O alta norma care functioneaza la nivelul MSD si care

explica retinerea mai usoara a anumitor elemente este efectul von Restorff: daca subiectii

sunt solicitati sa memoreze stimuli dintr-o anumita categorie in care este inserat un stimul

dintr-o categorie diferita, atunci rata reamintirii stimulului inserat este mai mare decat

media ratei reamintirii celorlalti stimuli. De pilda, in sirul urmator AGIR5ZSPDW, se

observa ca in sirul unor litere s-a inserat o cifra (stimul din categorie diferita); subiectii isi

reamintesc mai bine cifra decat literele.

b. Durata: studiile arata ca durata MSD este limitata, pana la 20 de secunde; cand

informatia este retinuta mai mult de 20 de secunde, ea va forma continutul MLD, in

cadrul acesteia durata fiind practic nelimitata. La aceasta concluzie s-a ajuns prin

experimente simple: subiectilor li se prezenta o lista de cuvinte sau litere (material din

aceeasi categorie) si li se cerea reproducerea listei la intervale diferite de timp: dupa 2

secunde, 5, 7, 10, 15, 20 de secunde. Practic, se varia timpul dintre memorare si

reactualizare. Pentru a se evita repetarea in gand a stimulilor, in acest interval scurt

dintre memorare si reactualizare, subiectilor li se dadea o sarcina simpla (de pilda, sa

numere descrescator de la 10 la 1). Rezultatele aratau ca rata uitarii dupa doar 6

secunde de la memorare era de aproape 50%, dupa 20 secunde fiind de aproape 90%.

Toti acei itemi care puteau fi reprodusi dupa 20 de secunde apartineau deja memoriei

de lunga durata, fapt care a dus la concluzia ca durata de activare a informatiilor in

MSD este de maxim 20 de secunde. Tot in cadrul cercetarilor privind capacitatea

MSD s-a aratat ca primele si ultimele elemente dintr-un sir sunt mai bine retinute si

reactualizate comparativ cu mijlocul. Reactualizarea mai facila a elementelor initiale

se numeste efect de initialitate, iar a celor finale se numeste efect de recenta.

c. Codarea informatiei: dupa ce au stabilit capacitatea si durata MSD si MLD,

cercetatorii au incercat sa raspunda la intrebarea cum este codata preferential

informatia in cadrul celor doua sisteme mnezice, ajungand la concluzia ca in MSD

informatia este codata verbal si imagistic, pe cand in MLD aceasta este codata

semantic. Cu alte cuvinte, MSD manipuleaza mai usor imagini si aspecte/forme

lingvistice, pe cand in MLD sunt prelucrate sensuri. Pentru a pune in evidenta aceste

aspecte, Conrad a realizat un experiment: subiectilor li se prezinta la tahistoscop cate o

litera, cu timp de expunere de cateva sutimi de secunda. Dupa fiecare expunere, li se

cere sa reactualizeze ultima litera prezentata. Se constata ca majoritatea erorilor sau a

confuziilor apar intre litere cu similaritati vizuale (de pilda, D era confundat cu Q; K

cu R, etc). In mod asemanator, s-a procedat si cu un sir de stimuli auditivi,

constatandu-se o inregistrare mai mare a confuziilor intre stimuli cu proprietati

acustice similare (de pilda: C cu G, etc). Aceste experimente au condus la concluzia ca

modalitatea de codare a informatiei in memoria de lucru este de tip verbal, lingvistic

sau imagistic.

Reactualizarea informatiei reprezinta un alt aspect de diferenta intre MSD si MLD.

Cercetarile lui Sternberg arata ca accesul la informatia din MSD (reactualizarea sa) se

face serial, pe cand reactualizarea informatiei din MLD se realizeaza in paralel. Pentru

a demonstra acest lucru, Sternberg realizeaza un experiment. Subiectilor li se prezinta

pe ecranul unui calculator serii de itemi care cresteau constant cu cate o unitate. Sa

spunem ca prima serie avea doar un item M, a doua avea doi itemi DR, a treia avea

trei itemi HJK, pana la o serie care continea maxim 6 itemi. La un moment dat, pe

ecran aparea un anumit item-litera. Sarcina subiectilor era de a spune daca itemul

respectiv a apartinut sau nu seriilor anterioare, prin apasarea unei taste pentru

confirmare si a alteia pentru infirmare. Concret, subiectii aveau o sarcina de

recunoastere; timpul dintre prezentarea seriilor initiale si recunoastere fiind foarte mic,

era vorba despre o sarcina de memorie de lucru (MSD). Sternberg a inregistrat timpul

de reactie (intervalul de timp din momentul in care aparea itemul si momentul in care

subiectul apasa tasta, adica momentul recunoasterii). El a observat ca timpul de reactie

creste liniar cu numarul itemilor aflati in memorie, aceasta datorandu-se faptului ca

subiectul realizeaza o inspectie seriala a itemilor din memorie, comparand practic

itemul care aparea pe ecran la un moment dat cu toti ceilalti itemi din seriile

prezentate. Asadar, reactualizarea informatiei in MSD este una seriala. In schimb, in

MLD actualizarea informatiei se realizeaza in paralel cu prezentarea stimulilor, acest

tip de accesare in paralel realizandu-se fara un consum semnificativ de energie.

e. Baza neurofiziologica: ultimul aspect la nivelul caruia se inregistreaza diferente

semnificative intre MSD si MLD este cel al bazei neurofiziologice sau cerebrale.

Cercetarile realizate pe subiecti care au suferit traumatisme cranio-cerebrale arata ca

zona care raspunde de memoria de lucru sau MSD este zona hipocampica, iar cea care

raspunde de memoria de lunga durata este zona parieto-occipitala stanga.