Cod de Conduita

5
Cod de conduită pentru angajaţii şi colaboratorii TVR Televiziunea Română, ca serviciu public de interes naţional, este independentă din punct de vedere editorial, cu o activitate aflată în folosul societăţii româneşti, în ansamblul său, fără niciun fel de discriminare. Prin urmare, activităţile din interiorul şi din afara TVR ale personalului de conducere şi ale personalului de specialitate al Societăţii Române de Televiziune nu trebuie să lase loc interpretărilor. O serie de drepturi şi obligaţii ale personalului de conducere şi ale celui editorial al SRTv precum şi anumite incompatibilităţi sunt reglementate prin Legea 41/1994 cu completările şi modificările ulterioare, de alte acte normative, de Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al SRTv sau alte Norme de funcţionare a Societăţii Române de Televiziune şi Hotărâri ale Comitetului Director. Codul de conduită va fi considerat clauză a contractului individual de muncă al personalului de specialitate şi al celui de conducere din SRTv, iar nerespectarea lui este considerată ca fiind abatere deosebit de gravă şi va atrage sancţiuni disciplinare şi patrimoniale asupra persoanei vinovate pentru prejudiciul material şi/sau moral adus SRTv. 1. Personalul de specialitate şi de conducere al SRTv are obligaţia de a respecta în întreaga sa activitate profesională principiile care guvernează potrivit legii activitatea Televiziunii Române, cum sunt imparţialitatea, integritatea şi obiectivitatea, pentru a nu aduce prejudicii de percepţie a publicului asupra SRTv. 2. Prin activităţile din afara TVR se înţelege, în mod explicit : - Colaborarea cu presa (scrisă, audiovizual, Internet)

description

Cod de Conduita

Transcript of Cod de Conduita

Televiziunea Romn, ca serviciu public de interes naional, este independent din punct de vedere editorial, cu o activitate

Cod de conduit pentru angajaii i colaboratorii TVR Televiziunea Romn, ca serviciu public de interes naional, este independent din punct de vedere editorial, cu o activitate aflat n folosul societii romneti, n ansamblul su, fr niciun fel de discriminare. Prin urmare, activitile din interiorul i din afara TVR ale personalului de conducere i ale personalului de specialitate al Societii Romne de Televiziune nu trebuie s lase loc interpretrilor.

O serie de drepturi i obligaii ale personalului de conducere i ale celui editorial al SRTv precum i anumite incompatibiliti sunt reglementate prin Legea 41/1994 cu completrile i modificrile ulterioare, de alte acte normative, de Regulamentul de Organizare i Funcionare al SRTv sau alte Norme de funcionare a Societii Romne de Televiziune i Hotrri ale Comitetului Director.

Codul de conduit va fi considerat clauz a contractului individual de munc al personalului de specialitate i al celui de conducere din SRTv, iar nerespectarea lui este considerat ca fiind abatere deosebit de grav i va atrage sanciuni disciplinare i patrimoniale asupra persoanei vinovate pentru prejudiciul material i/sau moral adus SRTv.1. Personalul de specialitate i de conducere al SRTv are obligaia de a respecta n ntreaga sa activitate profesional principiile care guverneaz potrivit legii activitatea Televiziunii Romne, cum sunt imparialitatea, integritatea i obiectivitatea, pentru a nu aduce prejudicii de percepie a publicului asupra SRTv.

2. Prin activitile din afara TVR se nelege, n mod explicit : Colaborarea cu presa (scris, audiovizual, Internet)

Scrierea de cri avnd n prim-plan subiecte controversate

Discursuri publice

Prezena n conferine, seminarii, sesiuni de ntrebri i rspunsuri (inclusiv forumuri online), campanii comerciale i umanitare etc.

3. Pe durata angajrii, personalul de specialitate i de conducere nu poate ocupa sau exercita alte funcii, cu excepia celor didactice, dect cu acordul Comitetului Director al Societii Romne de Televiziune.

4. De asemenea, nu poate face parte din partide sau alte formaiuni politice i este obligat s pstreze echidistana politic n ntreaga sa activitate profesional, asigurnd respectarea diversitii de opinii.

Prin alte formaiuni politice" se neleg formaiunile nepartidice care susin prin participare partide sau coaliii politice, conform legii partidelor.

5.Personalul de specialitate i de conducere al SRTv nu trebuie s:

afirme sau s dezvluie public opinia de vot sau s i exprime public sprijinul n favoarea unui partid sau formaiune politic

s susin un partid sau o formaiune politic privind o tem care face obiectul unei dezbateri curente

s susin o tem care face obiectul unei dezbateri curente sau a unei controverse publice

s ndemne la o schimbare n privina vreunei politici publice importante

6. Nimic din ceea ce face sau spune nu trebuie s aduc TVR-ului o reputaie proast. Nici o activitate din afara emisiei, incluznd redactarea de materiale pentru ziare, reviste sau site-uri, scrierea de cri pe teme controversate, acordarea de interviuri, susinerea de discursuri sau prezidarea unor conferine nu trebuie s pun la ndoial obiectivitatea sau integritatea muncii lor pentru TVR. Dac i exprim public opiniile personale n afara emisiei n legtur cu unele subiecte controversate, atunci rolul lor editorial i n cadrul emisiei poate fi grav compromis.

7.1. Personalul de specialitate i de conducere poate colabora cu alte societi de radiodifuziune sau de televiziune numai cu acordul Comitetului Director al Societii Romne de Televiziune sau, n regim de urgen, al Preedintelui Director General, fiind ns obligat s respecte i n cadrul acestor colaborri, precum i n cadrul colaborrilor cu trusturi media sau a oricror activiti din afara SRTv (redactarea de articole de pres scris sau on-line, scrierea de cri, acordarea de interviuri, susinerea de discursuri sau prezidarea de conferine etc.) principiile de baz care guverneaz TVR: obiectivitate, imparialitate, echidistan, independen editorial.

7.2. Prin colaborare se nelege calitatea de angajat, indiferent de forma contractului, precum i calitatea de invitat, consultant sau intervievat programat n cadrul unor emisiuni, articole, materiale etc.

8.1. Personalul de specialitate i de conducere din SRTv are obligaia de a nu face vreo afirmaie sau vreun gest care s implice susinerea editorial SRTv fr a fi obinut aprobarea prealabil n acest sens din partea conducerii SRTv.

8.2. Editorialele politice, economice, sportive etc. se ocup adesea de probleme publice controversate. Din acest motiv, n redactarea articolelor de pres scris sau online, personalul de specialitate nu trebuie s scrie editoriale curente sau orice fel de materiale care vor fi comunicate public despre politic, economic, sport, social, media, religie care s pun la ndoial obiectivitatea sau integritatea postului public.

8.3. Orice articol pe subiecte n afara temelor enunate (subiecte controversate) semnat sau susinut nu trebuie s contrazic poziia (editorial) a TVR asupra temei n discuie.

9.1. Personalul de specialitate i cel de conducere trebuie s aib aprobarea scris a Comitetului Director pentru a publica o carte pe un subiect care a generat sau poate genera controverse. Cartea nu trebuie s compromit integritatea i imparialitatea TVR.

9.2. Comitetul Director trebuie s fie informat i de acord cu modalitatea de promovare a crii.

10.1. Este obligatorie solicitarea i obinerea aprobrii scrise a Departamentului Comunicare nainte de susinerea unor discursuri publice, de participarea n calitate de invitat la o conferin sau un seminar (indiferent de tema abordat), de participarea la campanii comerciale sau umanitare.

10.2. Aceste participri nu trebuie s pun la ndoial obiectivitatea sau integritatea postului public.

11.1. Dispoziiile cuprinse la punctele 1 11 din prezentul Cod de conduit se constituie n clauz a contractului individual de munc al tuturor angajailor SRTv care fac parte din personalul de specialitate sau din cel de conducere.

11.2. Dispoziiile cuprinse la punctele 1 11 din prezentul Cod de conduit nu contravin legislaiei n vigoare i nici nu exclud aplicarea tuturor celorlalte clauze contractuale, norme interne din SRTv sau legislaiei n vigoare.

11.3. Nerespectarea prezentelor dispoziii constituie abatere disciplinar, chiar dac prin lege nu a fost calificat ca abatere deosebit de grav care poate conduce la desfacerea disciplinar a contractului de munc i atrage angajarea rspunderii disciplinare i patrimoniale a persoanei vinovate pentru prejudiciul material i/sau moral adus SRTv prin asemenea fapte.

n cazul colaboratorilor independeni ai SRTv, inclusiv al celor care prezint/modereaz emisiuni, avnd n vedere c nu sunt salariai ai SRTv, prezentul Cod de conduit urmeaz s suporte adaptrile necesare astfel nct s se constituie ntr-o anex la contractele ce se vor ncheia cu acetia, prevzndu-se n acelai timp n contract, la capitolul rspundere c nerespectarea anexei atrage rezilierea de ctre SRTv a contractului ncheiat, cu plata de daune interese pentru prejudiciul material i/sau moral adus SRTv prin asemenea fapte.