Cocii patogeni

Coci Gram-pozitivi

Stafilococul

După capacitatea de sinteză a coagulazei, stafilococii se împart în coagulazo-negativi și coagulazo-pozitivi.Stafilococii coagulazo-negativi fac parte din flora normală a organismului, fiind prezenți ân faringe, intestin, uretra anterioară. Produc adesea infecții nosocomiale, fiind rezistenți la acțiunea unor dezinfectante și antiseptice. Cel mai important reprezentant este S. Epidermidis, el având potențial patogen cel mai ridicat. Dintre stafilococii coagulozo-pozitivi, numai stafilococul auriu ( Staphylococcus aureus) este patogen pentru om.S. aureus și S. Epidermidis fac parte din flora comensuală a cavităților nazale și a tegumentelor.Dintre indivizii sănătoși, aproximativ 20-30 % sunt purtători de S. aureus la nivelul mucoasei nazale și intestinale. Pe tegument, stafilococul auriu este prezent tranzitor.

Stafilococul epidermidisS. epidermidis se găsește în fosele nazale la 40-100%dintre indivizii sănătoși, iar pe tegumente între 85% și 100%. sub aspect clinic, infecțiile stafilococice pot îmbrăca mai multe forme, conform tabelului de mai jos:Aspecte clinice ale infecțiilor nosocomiale:foliculită,furuncul,sinuzită,otită,pneumonii,infecții uterine post-partum sau post-abortummeningită,endocardită,septicemie,toxiinfecții alimentare.Sursa de infecție este reprezentată atât de omul bolnav, cât și de omul sănătos, purtător de stafilococ. Transmiterea se realizează în mod direct prin lenjerie și obiecte contaminate, picături Pflugge, praf etc.

Complicații Infecțiile cu Streptococcus pyogenes pot duce la sechele serioase: reumatismul articular acut și glomerulonefrita acută. Acestea apar la una până la trei săptămâni de la boala acută streptococică. Diagnosticul de laboratorDiagnosticul de laborator este bacteriologic, prin izolarea și identificarea germenului în produsul patologic și serologic, care evidențiază anticorpii antistreptococici.

TratamentTratamentul infecțiilor streptococice indică administrarea de antibiotice. Streptococul de grup Aare o sensibilitate naturală față de peniciline. Pentru infecțiile date de celelalte grupe serologice, se va alege un antibiotic în funcție de nivelul de sensibilitate evidențiat de antibiogramă. De remarcat este faptul că o rezistență deosebită la antibiotice o manifestă streptococii aparținând grupului D.

PNEUMOCOCULCaractere morfologice. Pneumococii sunt Gram-pozitivi, aerobi, facultativ anaerobi, capsulați, așezați de obicei în perechi și, de aceea, mai sunt cunoscuți și sub numele de diplococi. Rezistența la factori fizici și chimici. Pneumococii sunt distruși în 10 minute la temperatura de 50C și sunt sensibili la acțiunea penicilinei, sulfamidelor și la majoritatea antibioticelor cu spectru larg.

Pneumococul

Habitat. Pneumococul este o bacterie condiționat patogenă, o specie a genului Streptococcus pneumoniae. Are un tropism deosebit pentru căile respiratorii superioare. Procentul purtătorilor de pneumococ variază între 30-70%. Patogenitate. Pneumococii sunt implicați în etiologia meningitei, pneumoniei pneumococice, otitei, sinuzitei, mastoiditei etc. Predispoziția la infecțiile pneumococice se poate datora anumitor condiții: subnutriție, scăderea capacității de apărare a organismului datorată afectării sistemului imunitar, afecțiuni renale, intoxicații alcoolice, viroze respiratorii.Diagnostic. Principalele produse patologice în care poate fi identificat pneumococul sunt: sputa, exudatul faringian, secreția otică, hemocultura, LCR. Germenul va fi izolat și identificat, apoi se va face antibiograma.Tratament. În infecțiile pneumococice, antibioticul de elecție este penicilina

COCI GRAM-NEGATIVIDintre speciile strict patogene pentru om, cele de interes medical deosebit aparțin genului Neisseria și sunt reprezentate de: Neisseria meningitidis (meningococ) și Neisseria gonorrhoeae (gonococ).

GONOCOCUL Caractere morfologice. N. gonorrhoeae sunt coci Gram-negativi, așezați în diplo, reniformi, înconjurați de o structură capsulară comună.

Fig. GonocociPatogenitate. Gonococul este strict patogen pentru om, având tropism pentru mucoasa genitourinară, rectală, faringiană, conjunctivală. Netratate, infecțiile gonococice duc la cronicizare cu apariția fibrozelor.

GonococulGonococul este agentul etiologic al gonoreei sau al blenoragiei este a doua boală venerică bacteriană, după sifilis.Oftalmia gonococică a nou-născutului apare prin contaminare în timpul nașterii.Mai rar, se pot produce infecții generalizate din cauza diseminării sangvine a germenului: artrite, endocardite, meningite.Complicațiile locale a le aparatului uro-genital sunt relativ frecvente: cistită, prostatită, orhiepididimită la bărbat și endometrită și salpingită la femeie.Diagnostic. Diagnosticul infecțiilor gonococice constă în recoltarea produselor patologice (secreții mucopurulente uretrale, vaginale, conjunctivale), însămânțarea lor pe medii adecvate, izolarea și identificarea germenului, apoi efectuarea antibiogramei.Tratament. Tratamentul este individualizat în funcție de rezultatele antibiogramei.

MENINGOCOCULCaractere generale Meningococii sunt coci Gram-negativi, aerobi, sferici sau ovalari, nesporulați, aranjați în diplo, cu aspect de boabe de cafea, întâlniți la nivelul nazofaringelui, la 10-25% din populație. Rezistența la factori fizici. Meningococii sunt sensibili la variațiile de temperatură și pH, iar lumina solară, frigul și uscăciunea îi distrug rapid.

MeningococulPatogenitateLocal, determină apariția rinofaringitelor, însă la persoanele imunodeprimate se poate produce bacteriemie cu localizare secundară meningeală.Meningita meningococică este o cauză importantă de morbiditate și mortalitate. Calea de infecție este respiratorie. Manifestările bolii cuprind: stare generală alterată, febră, frison, cefalee severă, greață, vărsături, fotofobie, apatie, redoare de ceafă (semn de iritație meningeală). În absența tratamentului, boala evoluează spre deces.Infecțiile meningococice apar mai ales în colectivități: școli, internate, case de copii etc.; rezervorul de infecție este reprezentat de purtătorii nozofaringieni de meningococi. Aglomerarea favorizează transmiterea germenului.

Printre factorii favorizanți ai îmbolnăvirilor se numără:extremele de vârstă (copii mici și bătrâni);sezonul rece;oboseala fizică;deprimarea sistemului imunitar.Diagnostic de laborator. Dignosticul de laborator constă în recoltarea patologice și examinarea lor macro- și microscopică, izolarea și identificarea germenului, însoțite de testarea sensibilității la antibiotice.Tratament. Tratamentul instiuit este dependent de rezultatele antibiogramei. Meningococii sunt sensibili la penicilină, cefalosporine, cloramfenicol, macrolide, sulfamide și alte antibiotice.