CLEPSIDRA TIMPULUI

Se spune ca fugim de trecut, personal, cred ca incercam sa ne ascundem de prezent pentru a nu repeta trecutul.Soaptele-mi bantuiau gandirea, tanjind clipa de clipa dupa scurgerea repezirea timpului, de la luminita care palpaie in beznele noptii pana la calatorul ratacit in adancul somn al vietii. Fiecare floare are poezia ei, asemenea unui om care are povestea sa necunoscuta de nimeni. Sunt zile in care as vrea sa evadez, dar nu stiu unde, sunt singura, izolata de ochii si criticile tuturor admirand in siguranta un linistit rasarit de soare care-mi starneste un tacut zamislitor al vietii.Eu ingenuncheata sentimentelor as trece prin obstacolele vietii impodobite de spini cu o ceata densa, doar pentru a intalni acel rasuflu, care trezeste in om toate melodiile si poeziile ce zaceau in el. Cu raiul de sclipiri si zambete, aduce izvoare de lacrimi reci ca smaraldele unui demon starnite de acel simplu ocean de fericire.Sangele-mi e de gheata, doborate-mi sunt visele. Doresc croierea unor sageti in ochi pentru a vedea adevaratul drum visand la amintirea rasaritului de soare, dar a plecat o data cu el, a disparut si speranta mea.Astfel trec zilele, lunile, anii, viata sperand la ceva, dar neluptand pentru implinirea lui, acum nu mai avem timp.Floarea s-a ofilit, poezia s-a sfarsit, timpul a murit, noi am imbatranit.

SUFLET PIERDUTAdeseori, intervine acea intrebare Ce este iubirea? la care cu greu imi voi raspunde.Prin acest cuvant foarte puternic, in momente de cumpana inteleg durere, suferinta.Ti-am facut vocea sa taca, sufletul sa-ti vorbeasca ochii nu te vor, dar inima te cheama. Ma uit la poza ta vad un suflet pierdut in lumea larga dar cand imi vad proiectia in marea adanca, observ un suflet ratacit in umbrele trecutului. Mereu te uitai la filme deslusindu-le misterul, dar niciodata n-ai fost in stare sa-mi deslusesti filmul ce-mi sclipea-n ochi, atat de greu a fost.Te uiti la mine cerandu-mi iertare, dar iti ascult adevarata voce, vocea inimii, care-ti neaga toate spusele. M-ascund de sentimente intr-un colt al inimii, aceasta plangandu-mi singura simtind sa se descarce, dar cui? Tu ai plecat fara sa te gandesti la mine, ca pe-un fir de nisip aflat in calea marilor furtuni, fara sa-mi oferi macar o lacrima de remuscare dar ajunge! Nu mai suport, sufletu-mi este sfarsit de acele crude si amare cuvinte rostite cu atat de multa simplitate.Stiu ca doare, crede-ma pe mine ma doare si mai tare,deoarece sufletul le rosteste, acesta fiind acum mii de cuvinte lasate in voia sortii. Fata-mi este fericita, dar inima-mi strapunsa poti s-o auzi tipand? Nu cred, auzi doar ce vrei sa auzi, crezi doar ce vrei sa crezi, iubesti doar ce vrei sa iubesti, te plimbi de colo pana colo prin labirintul iubirii si al ratiunii nestiind ce sa alegi.Asa am fost si eu cand trebuia sa aleg sa traiesc in trecut sau in prezent, dar stii ceva, n-am putut, deoarece trecutul este strans legat de constiinta, care nu poate fi stearsa, eu fiind in continuare de prezent pentru a nu repeta trecutul.In fiecare moment te cautam prin multime, iti cautam iubirea, si acea privire, care ma invata sa ating culmile perseverentei,dar n ti-am lasat masca din dantela intunecata sa cada , ca intr-o zi sa fie o poza de album in care sa zambim sinceri si plini de candoare, astfel clipa revederii se preface-n scrum.Intr-o zi se va schimba si lumea, iar umbra ta va disparea din ea.Cu ochi scaldati-n lacrimi spun asta , dar inima fiindu-mi usurata de acea piatra ce n-o lasa sa respire sau sa iubeasca, dar a disparut!!!.Nu datorita tie, ci mie, vointei mele si a ratiunii,vezi am ales ratiunea, deoarece tu ai distrus ultima farama din nima mea, acum se regenereaza incetul cu incetul, asa ca scoate acea sageata otravita cu care m-ai strapuns si las-o sa se vindece, nu are nici o vina.Sunt doar un nevinovat suflet ce-si cauta idealul, te rog nu mi-l fura, doar pe el il mai am, doar pentru el ma lupt in fiecare minut din viata mea.Se spune ca viata e un joc, pana acum l-am pierdut, dar de acum incolo te asigur ca il voi castiga cu orice pret.