Clasificarea actelor juridice civile,

1. Acte juridice unilaterale, acte juridice bilaterale şi acte juridice plurilaterale

În funcţie de numărul părţilor, actele juridice civile se clasifică în:

unilaterale, bilaterale plurilaterale (multilaterale).

Actul juridic unilateral este rezultatul voinţei unei singure părţi

Categoria actelor juridice civile unilaterale include:

o testamentul,

o acceptarea moştenirii,

o renunţarea la moştenire,

o denunţarea unui contract de către una dintre părţi (în măsura în care legea

permite aceasta ori părţile au stipulat în contract posibilitatea denunţării unilaterale),

o oferta de a contracta,

o promisiunea publică de recompensă,

o oferta de purgă,

o ratificarea unui act juridic încheiat în lipsa ori cu depăşirea împuternicirii de

a reprezenta, o confirmarea unui act juridic anulabil,

o mărturisirea etc.

După cum formarea sau producerea efectelor impune sau nu comunicarea manifestării de voinţă către destinatarul direct al actului, actele juridice unilaterale se subclasifică în:

acte supuse comunicării (oferta, promisiunea publică de recompensă, denunţarea unilaterală a contractului de mandat etc.) şi

acte nesupuse comunicării (de exemplu, testamentul).

Actul juridic bilateral reprezintă voinţa concordantă (acordul de voinţe) a două părţi.

Sunt acte juridice bilaterale:

contractul de vânzare, contractul de schimb,

contractul de donaţie, contractul de locaţiune, contractul de mandat etc.

Actul juridic pluriiateral este rezultatul voinţei concordante (acordului de voinţe) a trei sau mai multor părţi. Un asemenea act este contractul de societate civilă, dacă a fost încheiat de cel puţin trei asociaţi. Din împrejurarea că, de regulă, acesta este singurul exemplu oferit în literatura de specialitate, nu trebuie trasă concluzia că nu ar mai exista şi alte acte juridice plurilaterale. Dimpotrivă, în această categorie mai putem include:

o convenţia de partaj atunci când sunt trei sau mai mulţi copărtaşi,

o contractul de tranzacţie încheiat de cel puţin trei părţi,

o contractul de joc sau prinsoare dintre trei sau mai multe persoane.

în ceea ce priveşte criteriul acestei clasificări, subliniem că nu trebuie pus semnul egalităţii între noţiunile de parte a actului juridic civil şi de persoană, întrucât o parte poate să fie formată şi din două sau mai multe persoane. Spre exemplu, dacă doi coproprietari fac o ofertă de vânzare, suntem în prezenţa unui act juridic unilateral, deoarece, deşi este vorba de două persoane, ele formează o singură parte (ofertantul).

Atragem atenţia că nu trebuie confundată clasificarea actelor juridice civile în unilaterale şi bilaterale cu clasificarea contractelor civile în contracte unilaterale şi contracte bilaterale [art. 1171 C.civ.]. Clasificarea actelor juridice în unilaterale şi bilaterale se face după criteriul numărului părţilor, pe când clasificarea contractelor în unilaterale şi bilaterale se face după criteriul conţinutului lor. Toate contractele, deci şi contractele unilaterale, fac parte din categoria actelor juridice bilaterale sau plurilaterale, în schimb, actele juridice unilaterale nu sunt contracte, deoarece nu sunt consecinţa unui acord de voinţă, ci sunt rezultatul manifestării unilaterale de voinţă.

Această primă clasificare a actelor juridice civile prezintă importanţă practică sub următoarele aspecte:

- cât priveşte formarea valabilă a lor, în cazul actelor juridice unilaterale, cercetarea valabilităţii voinţei unice este nu numai necesară, dar şi suficientă, pe când, în cazul actelor juridice bilaterale sau plurilaterale, trebuie să se cerceteze fiecare dintre cele două sau mai multe manifestări de voinţă;

- regimul juridic al viciilor de consimţământ este diferenţiat;

- actele juridice bilaterale sau plurilaterale pot fi revocate de comun acord de către părţi, deci printr-un act simetric celui de constituire (mutuus consensus - mutuus dissensus), în vreme ce asupra actelor juridice unilaterale nu se poate reveni prin manifestarea de voinţă în sens contrar a autorului actului, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.

2. Acte juridice cu titlu oneros şi acte juridice cu titlu gratuit

După scopul urmărit la încheierea lor, deosebim:

actele juridice civile cu titlu oneros şi actele juridice civile cu titlu gratuit.

Actul juridic cu titlu oneros este acela prin care fiecare parte urmăreşte să îşi procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate. Spre exemplu, în contractul de vânzare, vânzătorul urmăreşte să obţină preţul în schimbul bunului, iar cumpărătorul urmăreşte să obţină bunul în schimbul preţului.

Actul juridic cu titlu gratuit este acela prin care una dintre părţi urmăreşte să procure celeilalte părţi un beneficiu, fără a obţine în schimb vreun avantaj. Ca exemple de acte juridice civile cu titlu gratuit, cităm: donaţia, comodatul (împrumutul de folosinţă), împrumutul de consumaţie fără dobândă, mandatul gratuit, depozitul neremunerat, contractul de voluntariat, legatul.

Importanţa practică a acestei clasificări a actelor juridice vizează următoarele aspecte:

- există un regim juridic diferit din punctul de vedere al capacităţii, legea fiind în general mai exigentă atunci când este vorba de acte juridice cu titlu gratuit (sunt instituite anumite incapacităţi speciale; actele cu titlu gratuit nu pot fi încheiate de către persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nici prin reprezentantul legal sau, după caz, nici cu autorizarea prealabilă a ocrotitorului legal);

- în principiu, regimul juridic al viciilor de consimţământ diferă după cum este vorba de un act cu titlu oneros sau de un act cu titlu gratuit (de exemplu, problema leziunii nu se pune în actele juridice cu titlu gratuit; spre a fi vorba de o eroare-viciu de consimţământ, în cazul actelor cu titlu oneros este necesară o cerinţă suplimentară faţă de actele cu titlu gratuit);

- în cazul actelor cu titlu oneros, obligaţiile părţilor sunt reglementate cu mai multă severitate (de exemplu, garanţia împotriva evicţiunii apare, de regulă, în actele cu titlu oneros şi numai în mod excepţional în actele cu titlu gratuit), iar răspunderea

se apreciază cu mai multă severitate [spre exemplu, în materia mandatului, art. 2018 alin. (1) C.civ. prevede că „dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul este ţinut să execute mandatul cu diligenţa unui bun proprietar”, iar dacă mandatul este cu titlu gratuit, mandatarul este obligat să-l îndeplinească cu diligenţa pe care o manifestă în propriile afaceri”;

- acţiunea revocatorie (pauliană) va reuşi în condiţii mai lesnicioase dacă se pune problema înlăturării opozabilităţii unor acte cu titlu gratuit, fiind suficient să se dovedească frauda săvârşită de către debitor, iar nu şi participarea la fraudă a terţului dobânditor al bunului;

- în materie succesorală, există o serie de reguli deosebite pentru anumite acte cu titlu gratuit.

La rândul lor, actele juridice cu titlu oneros se subclasifică în:

acte comutative şi acte aleatorii.

Actele comutative sunt acele acte juridice cu titlu oneros în care, la momentul încheierii lor, existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă, iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă [art. 1173 alin. (1) C.civ.]. Sunt comutative, spre exemplu, contractul de vânzare, contractul de locaţiune, contractul de antrepriză etc.

Actele aleatorii sunt acele acte juridice cu titlu oneros care, prin natura lor sau prin voinţa părţilor, oferă cel puţin uneia dintre părţi şansa unui câştig şi o expune totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor şi incert în fapt, în actele juridice aleatorii există şanse de câştig şi de pierdere pentru toate părţile actului juridic respectiv, fiecare dintre acestea urmărind să realizeze un câştig şi să evite suportarea unei pierderi, iar aceste şanse nu pot fi evaluate în momentul încheierii actului juridic, ci numai în momentul îndeplinirii sau al neîndeplinirii evenimentului; în schimb, incertitudinea, adică întinderea sau chiar şi existenţa obligaţiei, poate să fie unilaterală, bilaterală sau plu-rilaterală.

Dintre actele juridice cu titlu oneros aleatorii, menţionăm:

contractul de rentă viageră, contractul de întreţinere, contractul de joc sau prinsoare, contractul de asigurare, convenţia de constituire a unui uzufruct viager,

vânzarea unui lucru viitor atunci când cumpărătorul îşi asumă riscul nerealizării,

vânzarea unui drept litigios etc.

Distincţia dintre actele juridice comutative şi actele juridice aleatorii prezintă consecinţe practice, precum:

o problema resciziunii pentru leziune se poate pune numai în cazul actelor

comutative, nu însă şi în cazul celor aleatorii; o actele juridice aleatorii care se referă la jocuri de noroc interzise de lege sunt

lovite de nulitate absolută, pentru cauză ilicită.

Actele juridice cu titlu gratuit se subdivid, la rândul lor:

în acte dezinteresate şi liberalităţi.

Actele dezinteresate sunt acele acte juridice cu titlu gratuit prin care dispunătorul procură un beneficiu cuiva fără să îşi micşoreze patrimoniul. Sunt acte dezinteresate:

o mandatul gratuit,

o comodatul,

o depozitul neremunerat etc.

Liberalităţile sunt acele acte juridice cu titlu gratuit prin care dispu-nătorul îşi micşorează patrimoniul cu folosul patrimonial procurat gratificatului. Sunt liberalităţi:

o legatul,

o contractul de donaţie,

o mecenatul.

Importanţa distincţiei între liberalităţi şi acte dezinteresate constă în următoarele:

-condiţiile de formă sunt mai restrictive în cazul liberalitătilor (în general, liberalităţile sunt acte juridice solemne, ceea ce nu este cazul actelor dezinteresate)

-regulile prevăzute în materie succesorală în legătură cu reducţiunea şi raportul se aplică numai în cazul liberalităţilor.

3. Acte juridice constitutive, acte juridice translative şi acte juridice declarative

Clasificarea actelor juridice civile în constitutive, translative şi declarative se face după criteriul efectului lor.

Actul juridic constitutiv este acela care dă naştere unui drept subiectiv civil ce nu a existat anterior. Ca exemple de acte juridice constitutive, menţionăm:

o instituirea unui uzufruct,

o contractul prin care se instituie un drept de gaj,

o contractul de ipotecă,

o convenţia de partaj etc.

Actul juridic translativ este acela care are ca efect strămutarea unui drept subiectiv din patrimoniul unei persoane în patrimoniul altei persoane. Sunt translative, de exemplu:

o contractul de vânzare,

o donaţia,

o cesiunea de creanţă etc.

Actul juridic declarativ este acela care are ca efect consolidarea sau definitivarea unui drept subiectiv civil preexistent. Fac parte din această categorie

o actul confirmativ,

o tranzacţia.

Interesul acestei clasificări se manifestă sub următoarele aspecte:

- actele juridice constitutive şi cele translative îşi produc efectele numai pentru viitor (ex nune), însă actele juridice declarative îşi produc efectele şi pentru trecut (ex tune)',

- calitatea de având-cauză (habentes causam) o are numai dobânditorul unui drept printr-un act translativ sau constitutiv, iar nu şi partea dintr-un act declarativ;

- în principiu, numai actele constitutive şi cele translative sunt supuse publicităţii imobiliare;

- numai actele juridice translative şi constitutive, dacă sunt contracte sinalagmatice, sunt supuse rezoluţiunii sau, după caz, rezilierii, iar nu şi actele juridice declarative.

4. Acte juridice de conservare, acte juridice de administrare şi acte juridice de dispoziţie

în raport de importanţa lor, actele juridice civile pot fi: de conservare, de administrare şi de dispoziţie.

Actul juridic de conservare este acela prin care se urmăreşte preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. Actul de conservare este întotdeauna un act avantajos pentru autorul său, deoarece presupune cheltuieli de o valoare mult mai mică decât valoarea dreptului ce se tinde a fi salvat. Sunt considerate acte de conservare:

o întreruperea unei prescripţii,

o înscrierea unei ipoteci sau a unui privilegiu,

o somaţia,

o punerea peceţilor etc.

Actul juridic de administrare este acel act juridic civil prin care se urmăreşte să se realizeze o normală punere în valoare a unui bun sau patrimoniu. în legătură cu aceste acte, trebuie făcută distincţia, impusă de chiar dispoziţiile legale în materie între actul de administrare a unui bun privit izolat de alte bunuri (ut singuli) şi actul de administrare a unui patrimoniu. Primul are semnificaţia de act de punere în valoare a unui bun, fără să se ajungă la înstrăinarea lui. Cel de-al doilea include însă şi acte care, raportate la un anumit bun, reprezintă acte de înstrăinare, dar, raportate la un patrimoniu, reprezintă măsuri de normală folosire, exploatare, valorificare a patrimoniului respectiv. Sunt socotite acte de administrare: culegerea fructelor, asigurarea unui bun, locaţiunea unui bun etc.

Actul juridic de dispoziţie este acela care are ca rezultat ieşirea din patrimoniu a unui drept sau grevarea cu sarcini reale a unui bun. Pot fi incluse în această categorie: vânzarea, donaţia, renunţarea la un drept, constituirea dreptului de uzufruct, de superficie, constituirea unei ipoteci, a unui gaj sau a unei garanţii reale mobiliare (care reprezintă, totodată, grevarea unui bun cu sarcini reale) etc.

Importanţa acestei clasificări a actelor juridice vizează următoarele aspecte:

- capacitatea de a încheia acte juridice civile, în sensul că actele de conservare pot fi încheiate şi de cel lipsit de capacitate de exerciţiu; actele de administrare, în măsura în care nu sunt lezionare, pot fi încheiate de minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă fără a fi nevoie de încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal [art. 41 alin. (2) C.civ.], iar, pentru cel lipsit de capacitate de exerciţiu, actele de administrare se încheie de reprezentantul legal [art. 43 alin. (2) C.civ.]; actele de dispoziţie pot fi încheiate de cel cu capacitate de exerciţiu deplină, de minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă, dar numai cu încuviinţarea prealabilă a

ocrotitorului legal, precum şi cu autorizarea instanţei de tutelă, iar pentru cel incapabil de către reprezentantul legal, cu autorizarea instanţei de tutelă;

- în cazul în care s-a dat un mandat general (mandatarul a primit împuternicirea de a se ocupa de toate treburile mandantului - procuratio omnium bono rum), pentru actele de dispoziţie este totuşi nevoie de un mandat special [art. 2016 alin. (2) C. civ.];

- acceptarea moştenirii, în sensul că nu pot fi considerate acte de acceptare tacită a moştenirii nici actele de conservare şi nici actele de administrare cu caracter urgent, în schimb, actele de administrare ce nu au caracter urgent şi angajează viitorul, precum şi actele de dispoziţie presupun intenţia neechivocă de a accepta tacit moştenirea [art. 1110 C.civ.].

5. Acte juridice consensuale, acte juridice solemne (formale) şi acte juridice reale

In funcţie de modul de formare, acte juridice civile se împart în consensuale, solemne (formale) şi reale.

Actul juridic consensual este acel act juridic care ia naştere în mod valabil prin simpla manifestare de voinţă a părţii sau a părţilor, neînsoţită de niciun fel de formă. Chiar dacă părţile înţeleg să însoţească manifestarea de voinţă de redactarea unui înscris care să o consemneze, ele o fac nu pentru validitatea actului, ci pentru a-şi asigura un mijloc de probă privind încheierea şi conţinutul acestuia. Trebuie subliniat că, din punctul de vedere al formei în care se încheie actele juridice, actul juridic consensual reprezintă regula, vorbindu-se astfel despre principiul consensua-lismului

Actul juridic solemn (denumit şi formal) este acel act juridic pentru formarea căruia simpla manifestare de voinţă nu este suficientă, ci aceasta trebuie să îmbrace o anumită formă prescrisă de lege. Această formă (de regulă, forma autentică) reprezintă o condiţie pentru însăşi valabilitatea actului juridic respectiv. Se obişnuieşte să se spună că forma este cerută ad validitatem sau ad solemnitatem. Sunt acte juridice solemne: testamentul, donaţia, contractul de ipotecă etc.

Actul juridic real este acela care nu se poate forma valabil decât dacă manifestarea de voinţă este însoţită de remiterea (predarea) bunului. Deci, în cazul actelor juridice reale, predarea nu ţine de executarea actului, ci chiar de încheierea lui valabilă, un asemenea act neluând naştere în mod valabil decât din momentul predării (remiterii materiale a) bunului, înţelegerea prealabilă predării poate fi considerată ca având valoarea unei simple promisiuni (unilaterale sau, după caz, bilaterale) de a încheia actul juridic real, dar nu se confundă cu acesta din urmă.

Fac parte din categoria actelor juridice reale: împrumutul, atât cel de folosinţă (comodatul), cât şi cel de consumaţie (mutuum), depozitul, darul manual, gajul cu deposedare etc.

Importanţa acestei clasificări priveşte următoarele aspecte:

- în cazul actelor juridice solemne, nerespectarea formei prescrise de lege atrage sancţiunea nulităţii absolute

- cât priveşte încheierea actului juridic solemn prin mandatar, apli-cându-se principiul simetriei de formă, este necesar ca şi procura să îmbrace forma solemnă

- modificarea actului juridic solemn nu se poate face decât tot prin formă solemnă

- regimul probelor este diferit în cazul celor trei categorii de acte juridice.

6. Acte juridice patrimoniale şi acte juridice nepatrimoniale

După criteriul conţinutului lor, actele juridice civile se clasifică în patrimoniale şi nepatrimoniale.

Actul juridic este patrimonial dacă are un conţinut evaluabil pecuniar, în principiu, sunt asemenea acte cele care privesc drepturile reale şi drepturile de creanţă.

Actul juridic este nepatrimonial dacă are un conţinut neevaluabil în bani. Spre exemplu, înţelegerea părinţilor unui copil din afara căsătoriei ca acesta să ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite reprezintă un act juridic nepatrimonial.

Această clasificare a actelor juridice civile prezintă interes în materia nulităţilor (nu se pune problema „restituirii prestaţiilor” în cazul actelor nepatrimoniale), în materia simulaţiei (care poate fi întâlnită numai în cazul actelor juridice patrimoniale precum şi în materia ocrotirii incapabilului.

7. Acte juridice civile între vii şi acte juridice civile pentru cauză de moarte

În funcţie de momentul în care îşi produc efectele, actele juridice civile se împart în acte între vii şi acte pentru cauză de moarte.

Actul juridic între vii (inter vivos) este acela care îşi produce efectele necondiţionat de moartea autorului sau autorilor lui. Actele între vii reprezintă majoritatea actelor juridice civile.

Actul juridic pentru cauză de moarte (mortis causa) este acela de a cărui esenţă este faptul că nu îşi produce efectele decât la moartea autorului său, un asemenea act juridic fiind făcut tocmai în considerarea morţii. Testamentul este un act juridic mortis causa.

Clasificarea respectivă prezintă importanţă după cum urmează:

- actele juridice mortis causa se bucură de o reglementare amănunţită, pe când nu toate actele juridice inter vivos au o asemenea reglementare;

- actele juridice mortis causa nu pot fi decât cele prevăzute de lege, deci sunt numai acte juridice numite (tipice);

- actele juridice mortis causa sunt supuse, în general, unor condiţii mai restrictive în ceea ce priveşte capacitatea de a dispune, iar uneori şi capacitatea de a primi;

- actele mortis causa sunt acte juridice solemne, în vreme ce actele inter vivos sunt solemne numai ca excepţie.

8. Acte juridice civile subiective şi acte juridice civile condiţie

Această clasificare se face în raport de rolul voinţei părţilor în stabilirea conţinutului actelor juridice civile.

Actul juridic subiectiv este acel act al cărui conţinut este determinat prin voinţa autorului sau autorilor lui. Majoritatea actelor juridice civile intră în această categorie.

Actul juridic condiţie este acel act la a cărui încheiere părţile îşi exprimă voinţa numai în privinţa naşterii, conţinutul acestuia fiind predeterminat de norme de la care părţile nu pot deroga. Ca exemplu de act juridic condiţie, menţionăm căsătoria.

O categorie intermediară o reprezintă contractul de adeziune, ale cărui clauze esenţiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părţi, pentru aceasta sau ca urmare a instrucţiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare [art. 1175 C.civ.].

Interesul acestei clasificări a actelor juridice priveşte aprecierea condiţiilor lor de valabilitate. în cazul actelor juridice condiţie conţinutul lor fiind stabilit de norme juridice imperative, părţile nu pot modifica, prin voinţa lor, aceste reguli şi nici nu pot deroga de la acestea, deci regimul acestor acte juridice este apreciat cu multă severitate. în cazul actelor juridice subiective, părţile pot deroga de la normele

juridice dispozitive, astfel încât aprecierea valabilităţii unor asemenea acte juridice se face în limite mai largi.

Dintr-un alt punct de vedere, actele juridice condiţie nu pot fi decât cele stabilite de lege (deci sunt acte juridice numite), pe când actele juridice subiective nu se limitează la cele expres reglementate de lege.

în sfârşit, în cazul contractelor de adeziune, se pune mai frecvent problema clauzelor abuzive.

9. Acte juridice civile pure şi simple şi acte juridice civile afectate de modalităţi

După legătura lor cu modalităţile (termen, condiţie, sarcină), deosebim acte juridice civile pure şi simple şi acte juridice civile afectate de modalităţi.

Actul juridic pur şi simplu este acela care nu cuprinde o modalitate. De altfel, unele acte juridice sunt incompatibile cu modalităţile, spre exemplu, actul de opţiune succesorală (acceptarea sau renunţarea la o moştenire), recunoaşterea filiaţiei, căsătoria, adopţia etc.

Actul juridic afectat de modalităţi este acela care cuprinde o modalitate, adică un termen, o condiţie sau o sarcină. Unele acte juridice civile sunt esenţialmente acte afectate de modalităţi, de exemplu, contractul de împrumut, contractul de rentă viageră, contractul de întreţinere, contractul de donaţie cu sarcină, contractul de asigurare etc.

Ţinând cont de cele menţionate mai sus, poate rezulta şi o altă clasificare a actelor juridice în funcţie de criteriul legăturii lor cu modalităţile, şi anume:

- acte juridice incompatibile cu modalităţile;

- acte juridice care pot fi sau nu afectate de modalităţi;

- acte juridice inseparabile de modalităţi.

Interesul acestei clasificări se manifestă în ceea ce priveşte valabilitatea actelor juridice (de exemplu, în cazul actelor juridice de a căror esenţă este existenţa unei modalităţi, lipsa acesteia conduce la ineficacitatea actului), precum şi producerea efectelor actelor juridice.

10. Acte juridice civile principale şi acte juridice civile accesorii

După raportul dintre ele, actele juridice civile pot fi principale sau accesorii.

Actul juridic principal este acel act care are o existenţă de sine stătătoare, regimul său juridic nedepinzând de cel al altui act juridic. în circuitul civil, cele mai multe acte juridice sunt acte principale.

Actul juridic accesoriu nu are o existenţă de sine stătătoare, soarta sa juridică depinzând de soarta altui act juridic, principal. Sunt acte juridice civile accesorii: clauza penală, fideiusiunea, arvuna, contractul de gaj, convenţia de ipotecă etc. Actul juridic accesoriu poate fi încheiat în acelaşi timp cu actul juridic principal, dar şi într-un moment diferit; de asemenea, el poate fi un act separat, dar poate fi inclus şi în actul principal, sub forma unor clauze.

Importanţa acestei clasificări constă în aceea că, pe când validitatea actului juridic principal şi menţinerea lui se examinează numai în funcţie de propriile elemente, independent de alte acte juridice, validitatea şi eficacitatea actului juridic accesoriu se apreciază nu numai în raport de propriile elemente, ci şi în funcţie de validitatea şi eficacitatea actului juridic principal; soarta actului juridic accesoriu urmează soarta actului juridic principal - accesorium sequitur principale. Desfiinţarea sau încetarea actului juridic principal atrage şi desfiinţarea sau încetarea actului juridic accesoriu.

11. Acte juridice civile cauzale şi acte juridice civile abstracte

După legătura cu cauza (scopul), actele juridice civile se clasifică în cauzale şi abstracte.

Prin act juridic cauzal se înţelege acel act a cărui valabilitate implică analiza cauzei sale (scopului său); în cazul în care cauza lipseşte, este falsă, ilicită sau imorală, însuşi actul juridic este lovit de nulitate. Cele mai multe acte juridice civile sunt acte cauzale.

Prin act juridic abstract se desemnează acel act a cărui valabilitate nu implică analiza cauzei. Apariţia actelor juridice abstracte a fost impusă de nevoile circuitului civil şi comercial, care presupun uneori o desfăşurare rapidă a anumitor operaţii juridice şi, prin aceasta, eliminarea posibilităţii permanente de a pune în discuţie valabilitatea lor din punctul de vedere al cauzei. Pe aceste premise au apărut titlurile de valoare. în cazul acestora, actul juridic (negotium), care a dat naştere unui raport obligaţional, este inseparabil de înscrisul constatator (instrumentum), deci înscrisul respectiv încorporează creanţa ce a luat naştere din actul juridic. Avantajul titlurilor de valoare constă în faptul că executarea lor nu cere o cercetare a scopului (cauzei) actului juridic, debitorul neputând invoca excepţia neva-labilităţii cauzei pentru a refuza executarea.

12. Acte juridice civile strict personale şi acte juridice civile care pot fi încheiate şi prin reprezentant

Această clasificare se face în raport de modalitatea încheierii actelor juridice.

Actul juridic strict personal este acel act care nu poate fi încheiat decât personal, nefiind deci susceptibil de a fi încheiat prin reprezentare. Cu titlu exemplificativ, pot fi incluse în această categorie: testamentul, căsătoria, recunoaşterea unui copil.

Majoritatea actelor juridice civile este formată din acele acte ce pot fi încheiate personal, dar care pot fi încheiate şi prin reprezentant.

Clasificarea prezintă importanţă sub următoarele aspecte:

- constituind excepţia, normele juridice care reglementează actul juridic strict personal sunt de strictă interpretare şi aplicare;

- capacitatea de a încheia acte juridice strict personale este guvernată de anumite reguli speciale, prevăzute expres de lege;

- problema actelor strict personale nu se poate pune decât în cazul persoanelor fizice;

- valabilitatea actului juridic strict personal se apreciază numai în raport de persoana sau persoanele care îl încheie, în schimb, de regulă, la aprecierea actului juridic încheiat prin reprezentare se are în vedere şi persoana reprezentantului. Spre exemplu, potrivit art. 1299 C.civ., actul juridic încheiat prin reprezentare este anulabil pentru vicii de consimţământ atunci când consimţământul reprezentantului a fost viciat, însă, dacă viciul de consimţământ priveşte elemente stabilite de reprezentat, actul este anulabil numai dacă voinţa acestuia din urmă a fost viciată.

13. Acte juridice civile numite şi acte juridice civile nenumite

După reglementarea şi denumirea lor legală, actele juridice civile se clasifică în acte juridice numite (tipice) şi acte juridice nenumite (atipice).

Prin act juridic civil numit (tipic) se înţelege acel act care are o denumire stabilită de lege, precum şi o reglementare proprie.

Prin act juridic civil nenumit (atipic) se înţelege acel act care nu se bucură de o reglementare proprie. Aceste acte juridice dau expresie principiului libertăţii actelor juridice, de care ne vom ocupa atunci când vom analiza principiile voinţei juridice. De exemplu, convenţia prin care se realizează o delegaţie imperfectă, nemaifiind reglementată de legislaţia noastră, este un contract nenumit.

Este însă de reţinut că în categoria contractelor nenumite nu se includ şi contractele complexe, adică acele contracte care reunesc elementele a două sau mai multor contracte numite (de exemplu, contractul hotelier, ce reuneşte elementele contractului de locaţiune, în privinţa camerei închiriate, precum şi ale contractului de depozit, în privinţa lucrurilor călătorului aduse în hotel). Pentru asemenea contracte, în măsura în care nu ar exista o reglementare specială, se vor aplica normele prevăzute de lege pentru elementele (contractele) componente.

14. Acte juridice civile cu executare dintr-o dată şi acte juridice civile cu executare succesivă

Această clasificare are drept criteriu modul de executare a actelor juridice civile.

Actul juridic civil cu executare dintr-o dată (uno ictu) este acel act a cărui executare presupune o singură prestaţie din partea debitorului. El se mai numeşte şi act cu executare instantanee.

Actul juridic civil cu executare succesivă este acel act a cărui executare presupune mai multe prestaţii eşalonate în timp. Pot fi incluse în această categorie: contractul de locaţiune, contractul de arendare, contractul de închiriere a suprafeţelor locative, contractul de societate civilă etc.

Clasificarea respectivă prezintă interes din următoarele puncte de vedere:

- sancţiunea pentru neexecutarea culpabilă sau pentru executarea necorespunzătoare va fi rezoluţiunea în cazul contractelor sinalagmatice cu executare dintr-o dată (deci contractul se desfiinţează cu efect retroactiv), iar în cazul contractelor sinalagmatice cu executare succesivă va interveni rezilierea, care are ca efect desfacerea contractului numai pentru viitor

- problema suspendării executării, din motive de forţă majoră, pe toată durata imposibilităţii de executare, se pune numai în cazul actelor juridice cu executare succesivă

- dacă una dintre părţile contractante are dreptul de a denunţa unilateral contractul, condiţiile exercitării acestuia diferă după cum contractul este cu executare dintr-o dată sau cu executare succesivă [

- posibilitatea denunţării unilaterale a contractului încheiat pe durată nedeterminată vizează contractele cu executare succesivă;

- în cazul actelor juridice cu executare succesivă, pentru fiecare prestaţie curge câte o prescripţie extinctivă distinctă, cu excepţia cazului în care prestaţiile succesive

alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultată din lege sau din voinţa părţilor, un tot unitar