Atât Hipocrate cât şi Aristotel, printre alţii au făcut clasificări ale argilelor

medicinale. Argilele au fost denumite diferit în funcţie de origine, compoziţie

mineralogică şi proprietăţi. De exemplu, Terra Samia, T. Sigillata, T. Lemnia, T.

Cimolia, T. Sonoptica, T. Eretria, T. Negra, etc., (Bech, 1996; Giammatteo şi colab.,

1997).

Clasificarea argilelor este greu de realizat, ele fiind un amestec de minerale cu

particule foarte fine şi cu o compoziţie chimică foarte variată. Varietăţile mineralogice

sunt foarte numeroase, iar denumirile mineralelor nu dau totdeauna o indicaţie asupra

compoziţiei. O altă dificultate care apare la clasificarea acestora este structura

argilelor. O clasificare din punct de vedere structural, care la rândul său să fie pusă în

legătură cu proprietăţile argilelor este mult mai utilă, însă cercetările sub acest aspect

sunt departe de a fi complete. De aceea încadrarea precisă a hidroaluminosilicaţilor şi

argilelor în cadrul sistemului H2O-Al2O3-SiO2 nu este posibilă. O clasificare mai

amplă a argilelor se realizează în funcţie de încărcarea straturilor, în două subgrupe:

(Vaccari, 1998; Vaccari 1999).

(a) argile cationice - larg răspândite în natură, acestea au încărcate negativ

straturile de alumino-silicat având cationi între spaţiul dintre straturi, pentru

a echilibra încărcătura;

(b) argile anionice - mai rar întâlnite în natură dar relativ simplu de sintetizat

sunt hidroxizi micşti dublu stratificaţi, având între straturi spaţii care conţin

anioni de schimb şi molecule de apă, acestea au încărcate pozitiv straturile

metal-hidroxid cu echilibrarea anionilor şi a moleculelor de apă poziţionate

în strat.

Din punct de vedere al structurii cristaline argilele se clasifică în două mari

grupe, fiecare grupă fiind formată din mai multe subgrupe:

(a) argile cu straturi bilamelare (cu straturi sau lamele 1:1 sau T:O, respectiv un

strat tetraedric şi unul octaedric);

(b) argile cu straturi trilamelare (straturi 2:1 sau 2 T:O, respectiv formate dintr-

un strat octaedric dispus între două straturi tetraedrice – structuri de tip

„sandvici”).

Ţinând cont şi de subgrupele specifice celor două categorii de argile prezentate

anterior, s-a propus următoarea clasificare (Konta, 1995):

grupa caolinitului şi serpentinelor – silicaţi bilamelari (exemplu: caolinit,

haloisit, crisotilit);

grupa micelor – filosilicaţi trilamelari (exemplu: iliitul);

grupa vermiculitei – filosilicaţi trilamelari expandaţi (exemplu: vermiculitul

trioctaedric);

grupa smectitelor (bentonitelor) – filosilicaţi trilamelari puternic expandaţi

(exemplu: montmorilonitul, beidelitul, nontronitul, saponitul);

grupa pirofilitului şi talcului – filosilicaţi trilamelari neexpandaţi (exemplu:

pirofilitul, talcul);

grupa cloritelor – filosilicaţi cu patru straturi (exemplu: donbasitul);

grupa paligorskitului şi sepiolitei – silicaţi stratificaţi fibroşi (exemplu

rectorite).